Lucrare practică № 1

Tema : Endodonție. Noțiuni generale. Scopul și sarcinile endodonției. Structura spațiului
endodontic.

1. Endodonție. Noțiuni generale.

Endodontia- este un compartiment al stomatologiei terapeutice, care studiaza strcutura si

functia endodontului, interventii cu character curative in cavitatea dintelui, canale radiculare si
tesutul periapical.
In interiorul dintelui se afla cavitatea dintelui, dispusa in axul longitudinal al dintelui si umpluta
cu pulpa dentara. Pulpa este amplasata central.Este inconjurata de dentina si doar apical
contacteaza cu cementul, periodontiul.

Spatiul endodontic reprezinta un sistem complex, de canale si cavitati ale dintelui, sistemul
avind legatura partiala cu complexul pulpo-apical.

Spatiul endodontic include:

 Cavitatea coronara;
 Spatiul principal al canalului radicular;
 Anastomozele si golfurile canalului radicular;
 Canalele radiculare laterale;
 Ramificatiile deltoide apicale;
 Ducurile dentinare;
 Canaliculele ducturilor dentinare.

Spatiul endodontic, conventional, este impartit in cateva nivele:

Nivel I – cavitatea coronara si spatiul principal al canalului radicular;
Nivel II – anastomoze si golfuri (canale de clibru mic ce se termina orb);
Nivel III – canale radiculare laterale si ramificatii deltoide apicale;
Nivel IV – ducturile dentinare si canaliculele ducturilor dentinare

2. Scopul endodonției.

Scopul endodontiei consta in pastrarea dintelui afectat.

Prevenirea acțiunii microorganismelor patogene și a produselor toxice ale activității lor vitale
asupra țesuturilor periodonțiului prin ermetizare (etanșare), sterilizare a endospațiului dentar.
Scopul endodonţiei constă în salvarea dintelui afectat şi prevenirea sigură a acţiunii [efectelor]
proceselor infecţioase odontogene cronice asupra întregului or-ganism.

3. Sarcinile endodonției.

 Elaborarea metodelor de diagnostic și tratament al canalelor radiculare în caz

de pulpite/periodontite.
 Elaborarea metodelor și mijloacelor de sterilizare a macro și microcanalelor, a
instrumentarului special pentru prelucrarea și obturarea canalelor. 
 Studierea acțiunii focarelor cronice, odontogene, infecțioase asupra reactivității
organismului.
4. Metode de diagnostic în endodonție.
 Metodele clinice de diagnostic:
Anamneză – furnizează date importanta pentru diagnostic si planificarea tratamentului.
Motivul prezentarii la medic:
Plîngerele cauzate de durere pot ajuta la identificarea caracterului acesteia, timpul apariției
durerii, cauzele, dependența de diferiți factori excitați, continuitatea, periodicitatea, localizarea,
factori ce amplifică sau diminuiază simtomele.

Examenul clinic include:

Examenul exobucal: ne ajută să observăm simetria, prezența si dimensiunile
edemului în zona feței, gîtului, prezența modificărilor în sinusurile maxilare. Prin palpare
se apreciază nodulii limfatici, dimensiunile, mobilizarea, consistența.
Examenul endobucal: se apreciază starea mucoasei orale (present a congestiei,
edemului, fistulelor), cît si prezența normal a dinților si țesuturilor parodontului. culoarea dinților
– dinții cu pulpa necrotizată sau cei depulpați au culoare modificată deoarece se pierde luciul
natural al smalțului si capătă nuanțe gri.
Sondarea - permite să depistăm comunicarea cu cavitatea dintelui, starea pulpei, situarea
ostiumurilor canalare si prezența pulpei în ele.
Prepararea cavității dentare fără anestezie ne permite să apreciem starea pulpei
Palparea – se palpează mucoasa orală si osul alveolar pentru a depista edemul , senzații de
durere fistule.
Mobilitatea dintelui si modificarea poziției acetuia,- pot însemna o patologie în interiorul osului.
Percuția- permite să depistăm focarul infecției din periodont. La prezența focarului în timpul
percuției acestuia apare durere.
Termomometria - depistează sensibilitatea pulpei. Pulpa sănătoasă reacționează la schimbări de
temperatură. Pulpa afectată reacționează mai puternic, astfel la oscilarea la temeratura de 5- 7
grade C de la temperatura corpului apar dureri intensive si continue. De asemenea apare durere
de la rece si fierbinte. Dinții cu pulpa necrotizată nu răspund la variațiile termice.

 Metode rengen de diagnostic:

Roentgenografia intaorală, extraorală, ortopantomografia si electroroentgenografia. Dacă

excitabilitatea pulpei a scăzut de la 7 la 60 mkA, atunci este afectată pulpa coronară, de la 60 la
100 mkA — este afectată pulpa radiculară, de la 101 până la 200 mkA — se constată mor-
tificarea pulpei şi implicarea Fig.16. Electroodontometrul “OD-2M”
Fig.15. Sistemul permite determinarea profi-lului densităţii ţesutului osos şi identificarea ni-
velului de densitate a oricărui ţesut, inclusiv a ceului osos.
53
în procesul inflamator al periodon-ţiului.

La analiza roentgenogramei dinților si parodonțiului se atrage atenție la:

- Coroana- forma, conturul, intensitatea umbrelor țesuturilor dure
- cavitatea coroanei–absența/pezența, forma, dimensiunea, conturul.
- rădăcina dintelui- numărul, mărimea, forma, stadiul de formare, conturul, rădăcina
- canalul radicular- prezența/absența, lățimea, particularități de poziție, forma,
orientarea, curbarea, localizarea orificiului apical
- zona periodontală - lățimea
- țesutul osos adiacent- osteoporoza, distrugere
- septurile interalveolare- localizarea, forma, structura

5. Criteriile ce favorizează reușita terapiei endodontice.

 cunoasterea anatomo - topografică a cavității dentare
 îndeminarea si folosirea corectă a instrumentelor endodontice
 cunoasterea metodelor de preparare a cavităților
 aplicarea tehnicilor de prelucrare mecanică/medicamentoasă si de obturare a canalelor
radiculare

6. Noțiuni despre camera pulpară.

 Camera pulpara este un spatiu care corespunde coroanei dintelui, avand

aproximativ forma acesteia, cu un volum de 3- 4 ori mai redus, cu un plafon cu 2-5 coarne
pulpare.
 Prezinta 4 pereti laterali: vestibular, oral, mezial si distal.
 La dintii pluriradiculari este prezenta podeaua camerei pulpare (planseul).

7. Date topografice ale cavității coronare a dintelui (fundul, tavanul și pereții).

Planseul (fundul):
- este peretele indreptat spre radacina
- cavitatea coronara a incisivilor, caninilor si premolarilor (exceptie primii superior) nu au fund
si continua direct in canalul radacinii dintelui
- in ceilalti dinti pe fundul cavitatii sunt dispuse orificiile de intrare in canale
corespunzator numarului canalelor radiculare
- fundul cavitatii dintelui se proiecteaza aprox. in regiunea coletului dentar.
Plafonul (tavanul):
- localizat deasupra cavitatii coronare a dintelui parallel cu suprafata masticatorie.
- reprezinta forma suprafetei masticatorii intr-o variant redusa;
- coarnele pulpare corespunzaoare varfurilor cuspizilor.
Peretii laterali:
- sunt dispusi intre plafon si planseu.
Ostiumul:
- orificiul de intrare in canal
- este locul de trecere a pulpei coronare in canalul radicular
- este dispus pe planseul cavitatii dintelui si are forma infundibulara (“in palnie”)

8. Date topografice ale canalelor radiculare (canalul principal, ramificații).

Canalul radicular: un spatiu in interiorul radacinii dentare, in forma de con cu varful spre
apexul radacinii

Canalul radicular se imparte in:

1. Treimea coronara cea mai larga parte a canalului radicular, care contacteaza direct cu
ostiumul;
2. Treimea medie este dispusa intre treimea coronara si apicala;
3. Treimea apicala este cea mai ingusta si se termina cu orificiul apical.
Canalele radiculare pot fi:
 Drepte;
 Radiare;
 In golf (largi, cu terminate oarba);
 Ovalare;
 Deltoide.
Canalul lateral- poate fi gasit oriunde de-a lungul radacinii si tinde a fi int-un unghi drept cu
canalul principal(imposibil de instrumentat, acestea pot fi curatate doar cu solutie antiseptica,
sigilarea unor astfel de canale se soldeaza cu un succes relativ, de asta este esential sa preveim
infectarea acestora in instrumentarea canalului principal)

Canalul accesorii sunt rezervate ca denumire canalelor inguste in cei cativa milimetri apicali, si
care formeaza delta apicala. Acestea se dezvolta datorita unui defect al tecii epiteliale a lui
hertwig, sau in timpul formarii dintelui daca teaca creste in jurul vaselor de sange existente

9. Date topografice ale zonei apicale: apex radiologic, apex anatomic, constricție
apicală (diametru apical minor), foramen apical (diametru apical major), joncțiune
cemento-dentinară.

Apexul radiologic este cel mai indepartat punct de pe virful radacinii, care poate fi vazut pe
radiografie.
Apexul anatomic se află la nivelul foramenului apical extern.

Apexul fiziologic sau constrictia apicala fiziologica este zona de trecere de la cementul radicular
la dentina canalului radicular şi a pulpei — în ţesuturile periodonţiului. Aceasta constrictie se
afla in interiorul canalului anterior de jonctiunea cemento-deninara, si se mareste pe masura
maturatiei dintelui.

este localizat in regiunea ingustarii [constrictiei) apicale interioare, la o distanta de 2 mm de la

apexul radiologic. Si 0.5-1 mm de apex anatomic.

Dimensiunea medie a orificiului este de 0,3 până la 0,4 mm în diametru.

Jonctiune cemento-dentinara- formatiune anatomica in regiunea treimii apicale care se descrie

prin trecerea dentinei in cement

10. Tipuri de constricții apicale.

Deosebim cateva tipuri de constrictie apicala (dupa Petrikas si Ovsesean, 1997):

1.Constrictie trapezoida
2.Constrctie in forma de con
3.Constrictie multipla
4.Ingustare paralela

11. Clasificarea morfotipurilor canalare după Ingle (1976), Vertucci (1984), Weine (1989).

Dupa Ingle (1976):

Tipul I –canal radicular usor curbat;
Tipul II –curbura manifesta a canalului radicular, partea apicala complexa, canale sinuoase
sau divizate, cateva foramene apicale;
Tipul III – apex deschis, radacina needificata;
Tipul IV – dinti deciduali, resorbtie a apexului radicular.

Vertucci (1984),
tipul I un singur canal princi-pal care merge de la cavitatea dinte-lui până la apex, unde prezintă
un orificiu apical;
tipul II — două canale principale trec separat de la cavitatea dintelui şi se unesc către 1/ 3
apicală a rădăcinii, formând un singur canal cu un singur orificiu apical;
tipul III — un canal iese din ca-vitatea dintelui şi se împarte în două canale, iar apoi acestea se
unesc în unul cu un singur orificiu apical;
tipul IV — două canale distincte merg separat pe toată lungimea rădăcinii — de la cavitatea
dintelui până la vârful rădă-cinii, şi se deschid prin două foramene apicale separate;
tipul V — un canal principal distinct iese din cavitatea dintelui şi parcurge aproape toată
lungimea rădăcinii, după care se împarte în două canale, imediat la nivelul apexu-lui radicular şi
se deschide în două foramene apicale;
tipul VI două canale ies aparte din cavitatea dintelui, se unesc în unul, şi iar se impart in două la
nivelul apexului radicular;
tipul VII — un canal iese din cavitatea dintelui, se împarte în două canale, după ace-ea aceste
canale merg o porţiune, apoi acestea se reunesc, reformând un canal unic, care iarăşi se divide în
două la nivelul apexului radicular şi se deschide prin două foramene apicale;
tipul VIII — trei canale ies separat din cavitatea dintelui şi merg aşa până la apexul radicular.

Dupa Weine (1989):

I - un canal, un foramen apical
II - 2 canale, 1 foramen apical
III - 2 canale separate, 2 foramene apicale separate
IV - 1 canal se divide, 2 foramene

Se disting 4 tipuri: Primul si al II-lea corespund tipului I si II dupa Vertucci, dar la III-lea si al
IV-lea dupa Weine corespunde cu tipul IV si V dupa Vertucci.

12. Factori ce generează modificări în structura cavității dintelui, inclusiv cei de
vârstă.

 Adesea la oamenii în etate partea coronară a cavităţii dentare prezintă o reducere a

dimensiunilor, iar uneori dispare în totalitate.
 Ostiumurile canalare şi însăşi canale devin înguste.
 Obliterarea canalului radicular poate fi parţială sau totală, aspect care face tratamen-tul
endodontic dificil.
 Şi în pulpă se produc schimbări, ceea ce se exprimă în diminuarea numărului de vase şi
nervi, şi sporirea numărului de fibre conjunctive. Frecvent se observă mineralizarea
pulpei, care pe radiografie se manifestă prin redu-cerea claritătii lumenului canalului
radicular.
 Ingustarea deosebit de evidentă se remarcă în treimea apicală a canalului radicular.
Canalele radiculare se termină cu un orificiu la capătul rădăcinii, care foarte rar se
deschide pe apexul anatomic.

Elaborarea metodică Nr.2

Tema : Anatomia topografică a cavităților pulpare a
 dinților permanenți. Particularități de grup și
individuale.
1. Particularitățile topografiei cavității pulpare a incisivilor centrali maxilari și
mandibulari, a incisivilor laterali maxilari și mandibulari.
- Incisivul central superior
- Cavitatea dentară este formata din partea vestibulară, palatina şi 2 părţi proximale
-este alungită în sens medio-distal, iar în sens vestibular palatinal este comprimat şi are o formă
triunghiulară.
- Pe plafonul (tavanul) cavitatii dintelui sunt situate 3 coarne pulpare, cel mijlociu fiind mai rau
exprimat, iar cel mediu şi cel lateral - ceva mai bine.
- Cea mai largă parte a cavităţii se localizează la nivelul coletului dintelui.
- Canalul are o forma rotund-ovală
-erupe la vârsta de 7-8 ani și isi incheie la 10 ani .
- Lungimea medie a dintelui este de aproximativ 25 mm.

- Incisivul lateral superior are o formă asemănătoare incisivului central superior,

- Are 2 coarne pulpare
- Canalul radicular are un diametru mai mic decit cel al incisivului central.
- Canalul are forma ovoida in sens V-O in treimea cervicala,ovoida in treimea medie si rotunda
in treimea apicala.
- Regiunea apicala a canalului este de regula curbata in sens palatinal.
- Canalul are o forma rotund-ovală
- erupe la vârsta de 8-9 ani și isi încheie dezvoltarea apexului la 10-11 ani.
- Măsoară aproximativ 23 mm lungime,

- Incisivul central inferior

-Partea coronară repetă forma coroanei dentare,
-la coletului dentar se află cel mai larg spaţiu al camerei pulpare.
- are dou coarne pulpare
- canal de forma ovala
- Canalul radicular se divizează în 30% - In 2 canale - lingual şi labial,
- Dacă este doar 1 canal, el este drept şi este dispus mai aproape de suprafaţa labială.
- Lungimea medie a dintelui - 21 mm (19-23 mm).
- Erupe la 6-8 ani, inchiderea apexului la 9-10 ani.

-Incisivul lateral inferior

- Cavitatea dintelui seamănă cu cavitatea incisivului central, dar e ceva mai mare decât acesta
- Canalul are o formă „In fantă": ovalară, mai larg comparativ cu incisivul central;
-adesea se depistează 2 canale - vestibular şi lingual.
- Un singur canal se întâlneşte în 55%, iar 2 canale - în 45% din cazuri.
- Lungimea medie a dintelui - 22 mm (20-24 mm).
- Erupe la 9-10 ani si se inchide apexul la 13 ani

2. Particularitățile topografiei cavității pulpare caninului maxilar și caninului

mandibular.
- Caninul maxilar
- Caninul este dotat cu o cameră pulpară de obicei largă cu un corn pulpar pronunţat, as-cuţit în
direcţia cuspidului principal.
- Cavitatea dintelui are o largime maxima la nivelul coletului.
- Cavitatea coronara trece intr-un canal radicular drept si larg,
- Canalul are o forma rotunda
- Radacina si canalul radicular in regiunea apicala are o curbare spre spre palatinal.
- Erupe în jurul vârstei de 11-13 ani și isi finalizare închiderea apexului la 12-14 ani
- Este cel mai lung dinte uman, masurând în medie 27 mm.

- Caninul mandibular
- Cavitatea caninilor in-feriori este mai puţin voluminoasă comparativ cu caninul superior.
- Dimensiunea maximă o atinge în regiunea coletului dentar.
- canalul are o formă ovală.
- Rareori (6%) se remarcă 2 canale - lingual şi labial.
- Eruptia la vârstei de 9-10 ani, iar inchiderea apexului acestuia la 13 ani.
- Lungimea dintelui 26 mm.

3. Particularitățile topografiei camerii pulpare la primii premolarii maxilari și

mandibulari.
- Primul premolar maxilar
- Plafonul cavităţii se localizează la nivelul coletului dentar, pe plafon sunt situate 2 coarne
pulpare.
- Cavitatea coronara a dintelui are 4 pereti
- Planseul cavitatii in forma de sa.
- Are 2 canale radiculare, canalul vestibular este mai îngust, palatinal e mai larg şi mai drept.
- Canalele radiculare sunt împreună cu rădăcina deviate spre înapoi de la axul vertical al dintelui,
şi au 1 sau câteva orificii apicale.
- Erupe la 10-11 ani, iar apexul acestuia se inchide între 11 și 13 ani.
- Lungimea medie a primului premolar superior - 21 mm

- Primul premolar mandibular

- Cavitatea coronară a primului premolar inferior în secţiune transversală e rotundă sau uşor
ovalară, pe plafonul cavitatii sunt situate 2 coarne pulpare cel vestibular ma mare cel lingual mai
mic.
- Dimensiunea maximă a cavităţii se remarcă mai jos de coletul dintelui.
- Partea coronară, îngustându-se, trece întotdeauna prin intermediul unui ostium Intr-un canal
radicular ovalar (în secţiune transversală),
- Uneori canalul radicular se divizează în unul jugal şi altul - lingual, care pot conflua şi pot
merge pentru a se termina prin 1 sau 2 orificii apicale. 1n majoritatea cazurilor rădăcina este
deviată spre distal.
- Erupe pe arcadă la 10-12 ani și își încheie formarea apexului la 12-13 ani
- Lungimea sa medie este de 22.mm

4. Particularitățile topografiei camerii pulpare la premolarii II maxilari și

mandibulari.
- Premolarul 2 maxilar erupe la 10-12 ani, iar închiderea apexului la 12-14 ani.
- Lungimea medie a acestui dinte este de 21.5 mm.
- Plafonul cavităţii este localizat la nivelul coletului dentar, şi în el se determină două coarne
pulpare.
- Cavitatea coronară trece fără limite certe într-un canal radicular drept, bine permea-bilizabil,
având forma de fantă.
- Dintele poate avea două canale aparte (jugal şi palatinal), care pot conflua si sa se deschida prin
unul sau 2 orificii apicale.

- Premolarul 2 mandibular erupe la 11-12 ani, și necesită o dezvoltare apicală la 13-14 ani.
- Are o lungime medie de 22 mm.
- Cavitatea coronară a premolarului al II-lea inferior secţiune transversală) are o formă rotundă.
- In plafonul cavitatii sunt situate coar-nele pulpare vestibular şi lingual.
- Ingustându-se treptat, cavitatea coronară trece într-un canal radicular relative larg, care se
termina printr-un orificiu apical.
- Virful radacinii este deviat spre inapoi si e in vecinatate strinsa cu canalul mandibular.

5. Particularitățile topografiei camerii pulpare la molarii I, II și III maxilari și

mandibulari.
- Molarul 1 maxilar erupe în jurul vârstei de 6-7 ani, iar închiderea apexului se realizează la 9-
10 ani. Lungimea 22 mm
- Cavitatea coronară a primului molar superior repetă în general forma coroanei din-telui
- Plafonul cavităţii se proiectează aproape de coletul dintelui
- coarnele corespunzătoare celor 4 cuspizi ai suprafeţei masticatorii.
- Pe planşeul cavităţii se proiectează 3 ostiumuri de canale: palatinal, jugal mezal şi • jugal distal,
- Canalul radicular palatinal este cel mai lung, drept, bine permeabilizabil, în secţiune
transversală e rotund sau uşor ovalar, se termină printr-un sau câteva orificii apicale. În 1/3
apicală canalul deviază spre jugal.
- in rădăcinile jugale canalele sunt îngustate, curbate, dificile pentru prelucrare instru-mentală.
Rădăcina jugală distală e cea mai scurtă; de obicei ea are 1 canal, localizat în centru.

- Molarul 2 maxilar are o lungime medie de 21 mm

- Planseul cavitatii dentare se localizeaza mai sus de nivelul coletului dentar.
- Are 3 canale radiculare.
- Canalul radicular palatinal este relativ larg, în sectiune transversală e ovalar, cu accesibilitate şi
permeabilitate bună.
- Canalele jugale (anterior şi posterior) sunt ingus-te, sinnuoase, frecvent au derivaţii laterale şi
câte 2-3 orificii apicale.
- Lungimea : 21 mm.

- Molarul 3 superior are un numar variat si unele particularitati individuale a cavitatii dentare.
- Adesea ea aminteşte de forma cavităţii dentare a primului sau al II-lea molar superior cu 3
canale, uneori canalele pot conflua in unul.
- Cavitatea coronară şi canalele radiculare pot să nu corespundă aspectului exterior al
coroanei şi rădăcinii. Si din cauza aceasta tratamentul endodontic nu este intotdiauna
realizabil.

- Molarul I inferior erupe în jurul vârstei de 6 ani, fiind primul dinte permanent de pe arcadă.
Are o lungime medie de 22 mm.
- Molarul inferior are 2 rădăcini. Rădăcina mezială este curbată. în directia distală. Rădăcina
distală aproape în toate cazurile este dreaptă. În rădăcina mezială. sunt 2 canale radiculare.
Rădăcina distală are, în special, un singur canal radicular. Cavita-tea pulpară repetă forma
coroanei dintelui şi se găseşte în 2/3 meziale ale coroanei.
- Cavitatea coroanei are o forma cuboida.
- Planseul cavitatii dentare are o forma dreptunghiulara. Unde sunt situate ostiumurile canelelor
radiculare in numar de 3. Vestibular anterior, lingual anterior, posterior
- Canalele radiculare ale rădăcinii anterioare sunt inguste, în special cel jugal anterior. Canalul
jugal mezial adesea este puternic curbat, deaceea prelucrarea lui este mai dificilă. Canalul
deviază iniţial spre mezial, iar în 1/3 medie - spre distal.

- Molarul II inferior erupe între 11 și 13 ani, iar calcificarea apexului se încheie la 14-15 ani.
Lungimea medie a dintelui este de 20.8 mm - 20.9 mm.
- Camerea pulpară este similară cu cea a molarului 1 inferior,insa este mai redusa in dimensiuni .
Este plasata in jumatatea meziala a coroanei.
- Orificiile radiculare sunt mai mici si amplasate mai aproape
- De obicei molarul 2 inferior are 2 radacini si 3 canale radiculare ,insa pot exista si variatii(cu 2
radacini si 2 canale )
- Canalele pot fi curbate in forma literei ,,C” ,iar canalul M si D uneori pot fuziona.

- Molarul III inferior are o morfologie similară cu molarul 1 sau cu molarul 2 inferior, putând
avea însă rădăcinile unite sau o rădăcină unică, în formă de țăruș.
- Vârsta erupției este 17-22 de ani. Molarul trei inferior, spre deosebire de cel superior este mai
ușor de abordat din punctul de vedere al tratamentului endodontic.

6. Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității de acces la incisivii

maxilarului superior și inferior.
Incisivi centrali superiori:
Puncte de elecție: centrul fetei palatinale supracingular
Forma cavitatii de acces : forma triunghiulara cu virful orientat cingular cu baza triunghiul spre
incizal
Incisivi laterali superiori:
Puncte de elecție: mijlocul fetei palatinale supracingular
Forma cavitatii de acces: similar incisive central ( triunghiulara)

Incisivii centrali inferiori:

Puncte de electie:mijlocul fetei linguale
Forma cavitatii de acces : ovalara
Incisivii laterali inferiori:
Puncte de electie:mijlocul fetei linguale
Forma cavitatii de acces : ovalara

7. Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității de acces la caninii

maxilarului superior și inferior.
Canin superior:
Puncte de electie: 1/3 medie a fetei palatinale,supracingulare
Forma cavitatii de acces : ovalara
Canin inferior:
Puncte de electie: mijlocul fetei linguale
Forma cavitatii de acces : ovala

8. Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității de acces la premolarii

maxilarului superior și inferior.
Premolar I superior
Puncte de electie: mijlocul fetei ocluzale
Forma cavitatii de acces: ovala
Premolar II superior
Puncte de electie: mijlocul fetei ocluzale
Forma cavitatii de acces: ovala

Premolar II inferior
Puncte de electie: mijlocul fetei ocluzale
Forma cavitatii de acces: ovala intre virfurile cuspizilor
Premolar II inferior
Puncte de electie: mijlocul fetei ocluzale
Forma cavitatii de acces: ovala

9. Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității de acces la molarii

maxilarului superior.
Molar I superior
Puncte de electie: 1/2 mezial al fetei ocluzale
Forma cavitatii de acces: triunghiulara cu baza catre vestibular , si virful spre palatinal
Molar II superior
Puncte de electie: 1/2 mezial al fetei ocluzale
Forma cavitatii de acces: triunghiulara cu baza catre vestibular , si virful spre palatinal
Molar III superior
Puncte de electie: mijlocul fetei ocluzale

10. Puncte de elecție pentru trepanare și forma cavității de acces la molarii

maxilarului inferior.
Molar I inferior
Puncte de electie: mijlocul fetei ocluzale

Molar II inferior
Puncte de electie: mijlocul fetei ocluzale
Molar III inferior
Puncte de electie: 1/3 mezial a fetei ocluzale

11. Instrumentarul utilizat pentru realizarea accesului endodontic.

Realizarea accesului catre camera pulpara necesita fie instrumentar manual, fie intrumentar
rotativ, dar de cele mai multe ori, un acces corect impune utilizarea ambelor tipuri de
instrumente.

Instrumentarul manual – actionate prin energia muscular (energia este sursa umana)
•toporisca de smalt
•excavatoare uzuale si/sau endodontice
• lingurile
• daltile de smalt

Dalta de smalț, toporișca de smalt și de dentină, precum și săpăliga sunt utilizate la

prelucrarea marginilor cavitatii , in cazul in care este posibila traumarea dintilor invecinati cu
instrumente rotative. Instrumentele de mână sunt de obicei bilaterale. E de dorit ca instrumentul
să fie ascuțit periodic, căci un instrument bont nu corespunde exigențelor Este necesar de a fixa
bine mâna, care tine instrumentul acționat.
Excavatorul dentar
- îndepărtarea resturilor alimentare din cavitățile carioase;
- îndepărtarea [raclarea] dentinei ramolite;
- îndepărtarea depunerilor dentare, tartrului supra- și subgingival;
-îndepărtarea obținute provizorii;
- testarea la cald a vitalității dinților;

- secționarea capetelor conurilor de gutapercă după fixarea acestora în canal (prin încălzirea
excavatorului).
Instrumentarul rotativ actionat mecanic este reprezentat de:
•freze
•pietre diamantate

Pietrele și frezele dentare reprezintă un grup de instrumente stomatologice rotative tăietoare,

care sunt fixate în piesa de mână și sunt folosite pentru pregătirea smalțului, dentine și
cimentului dentar. Cu ajutorul frezelor este pregătit cavitatea carioasă, deschisă cavitatea
pulpară, sunt lărgite ostiumurile canalelor radiculare, sunt aplicate pe pereții cavității deja
pregătite niște crestături, ce au funcții unor aplicații pentru bormașini standarde și cu viteza de
rotație sporită, precum și pentru instalații cu turbină. Frezele obișnuite pentru piesele dream și în
unghi constau din cap (partea activă) , gât și tijă (picior, mâner)
Mărimea frezelor se indică prin numere.
Diametrul frezei No.1 este egal cu 0.85 mm,
No.3 - cu 1.1 mm;
Nr.5 - cu 1.6mm;
Nr.7 - cu 2 mm;
Nr.13 - cu 3,1 mm.
După picior frezele se împart în cele:
> pentru piesa (de mână) – 44 mm. În stomatologia terapeutică și protetică dentară sunt folosite
instrumente cu lungimea de la 44.5 până la 53 mm, precum și instrumente ultrascurte cu o
lungime de 32 mm.
> pentru piesa contraunghi , Fixarea instrumentelor în piesa contraunghi este realizată din
contul filetării circulare la terminația piciorului pentru fixarea lor în piesa de mână. Lungimea
instrumentului este determinat de tipul manoperelor efectuate și poate constitui 15, 22, 26, 28, 34
mm
> pentru capul de turbină (pentru turație înaltă). Piciorul instrumentelor pentru turbină nu are
puncte de retenție; fixarea instrumentului este realizată prin ajustarea fidelă a piciorului
instrumentului la manșonul / dispozitivul / de închidere la piese de mână.

12. Deosebiri în topografia camerei pulpare la incisivii maxilari și mandibulari.

-Incisivul central superior :
Are un volum de 3-4 ori mai mic decit al coroanei
Forma este asemanatoare cu cea a coroanei dar turtita V-P
Pe peretele incizal sunt prezente 3 coroane pulpare corespunzatoare celor 3 lobi de
crestere
-Incisivul lateral superior :
Forma asemanatoare cu cea a coroanei dar cu un volum de 3-4 ori mai redus
Prezinta 3 coarne pulpare corespunzatoare celor 3 lobi de crestere
-Incisivul central inferior
Reproduce forma coroanei si are dimensiuni foarte reduse
-Incisivul lateral inferior
Seamana cu cea a incisivului central,dar e mai mare decit acesta
13. Deosebiri în topografia camerei pulpare la caninii maxilari și caninii
mandibulari.
-Caninul superior
Camera foarte voluminoasa(depaseste in dimenisuni celelalte camere pulpare ale dintilor
frontali)
Forma este asemanatoare cu cea a coroanei
Prezinta trei coarne pulpare(cornul central este cel mai mare)
-Caninul inferior
Dimensiuni reduse

14. Deosebiri în topografia camerei pulpare la premolarii maxilari și premolarii

mandibulari.
-Primul premolar superior
Are dimensiuni relativ mari
Prezinta doua coarne pulpare corespunzatoare cuspizilor vestibular si palatinal
-Premolarul II superior
Are dimensiuni destul de mari.Prezinta doua coarne pulpare corespunzatoare celor doi cuspizi
-Primul premolar inferior
Are dimensiuni mai reduse,prezinta doua coarne pulpare corespunzatoare celor doi cuspizi(cel V
este mult mai mare decit cel L)
-Premolarul II inferior
In sectiune transversala are o forma rotunda.Sunt prezente doua coarne pulpare corespunzatoare
celor doi cuspizi(cel V este mult mai mare decit cel L)

15. Deosebiri în topografia camerei pulpare la molarii maxilari și molarii

mandibulari.
-Primul molar superior
Are forma coroanei,cu 4 coarne pulpare corespunzatoare celor 4 cuspizi
Este voluminoasa
-Al II molar superior
Camera pulpara este mai aplatizata M-D,prezinta patru coarne pulpare si se continua cu cele trei
canale radiculare care respecta forma pe sectiune a radacinilor
- Molarul 3 superior
Numărul canalelor poate varia de la un canal până la 6-7 canale, ceea ce face tratamentul
molarului de minte superior nepredictibil.
-Primul molar inferior
Camera pulpara este mare si prezinta 5 coarne pulpare corespunzatoare celor cinci cuspize
ocluzali
Camera pulpara se continua cu trei canale radiculare(2 in radacina meziala :mezio-lingual si
mezio-vestibular,1 canal mai mare si mai larg in radacina distala)
-Al doilea molar inferior
Camera pulapara are forma coroanei si prezinta 4 coarne pulpare
Camera pulpara se continua cu trei sau doua canale radiculare
- Molarul III inferior
Poate avea însă rădăcinile unite sau o rădăcină unică, în formă de țăruș.
Este mai ușor de abordat din punctul de vedere al tratamentului endodontic.

Lucrare practică № 3
Tema : Clasificarea formelor anatomo-clinice ale inflamațiilor pulpare. Factorul microbian în
patologia endodontică. Necroza și gangrena pulpară. Tehnici, materiale și substanțe folosite în
menținerea vitalității pulpare. Anestezia locală în endodonție. Coafajul indirect și direct.

Întrebări de verificare

1. Clasificarea formelor anatomo-clinice ale inflamațiilor pulpare.

Schematic exista urmatoarele entitati anatomo-clinice de inflamatii pulpare:

1.Hiperemia preinflamatorie
2.Pulpitele acute

A)Seroase - Partiale(coronare), cu leziuni pulpare limitate

-Totale (corono -radiculare), cu leziuni pulpare intinse

B) Purulente -Partiale(coronare), cu focare limitate

-Totale(corono-radiculare), cu focare intinse

3.Pulpite cronice

A) Inchise (camera pulpara nu comunica cu mediul oral)

-pulpita cronica inchisa propriu-zisa

-pulpita cronica hiperplazica sau granulomul intern Palazzi

B) Deschise (camera pulpara comunica cu mediul oral)

- Ulceroase

-Granulomatoase (polipoase)

2. Clasificarea patologiei pulpare după Baume.

Grupa A - pulpa e fără simptome clinice, deși dintele prezintă carie profundă sau pulpa e lezată
accidental; este posibilă conservarea pulpei prin cofraj;
Grupa B - pulpa prezintă simptome clinice, indicând o suferință dar cu posibilitatea unei
reversibilități; impune tentative de conservare a pulpei vii;
Grupa C - pulpa inflamată ireversibil, cu simptome clinice care impun sacrificarea ei;
Grupa D - pulpă necrozată care impune, după extirpare, un tratament medicamentos de
sterilizare.

3. Clasificarea patologiei pulpare după Seltzer și Bender.

a. pulpă neinflamată;
b. pulpă atrofică;
c. pulpă în faza de tranziție;
 d. pulpită cronică parțială: ᵜ cu necroza parțială de lichefiere; ᵜ cu necroză
parțială de coagulare;
e. pulpită cronică totală: ᵜ cu necroză totală de lichefiere; ᵜ cu necroză
totală de coagulare;
f. necroza totală.

4. Clasificarea patologiei pulpare după Ingle.

a. Modificări inflamatorii:
i. pulpalgie hiperactivă ᵜ hipersensibilitate ᵜ hiperemie
ii. pulpalgie acută ᵜ incipientă ᵜ moderată ᵜ avansată
iii. pulpalgie cronică
iv. pulpită hiperplastică
v. necroză pulpară

b. Modificări retrogresive:
i. papuloză atrofică

2. papuloză calcică

5. Clasificarea patologiei pulpare după Grossman.

1.Pulpite:

a) papuloza reversibilă ᵜ simptomatică (acută) ᵜ asimptomatică (cronică)

b) pulpită reversibilă
• acută ᵜ
-sensibil la rece
-sensibil la cald
• cronică ᵜ
-asimptomatic cu
expunerea pulpei
- pulpită
hiperplastică
resorbție internă
2. Degenerare pulpară: calcică și altele
3. Necroză pulpară: de lichefiere / coagulare

6. Factorul microbian în patologia endodontică.

 Pulpa este protejată de smalțul și cementul integru. Bacteriile caută nișe cu substrat nutritiv,
așa că dacă integritatea este lezată (carie, traumatism, fracturi), microorganismele au cale de
acces către dentină, apoi, prin canaliculele dentinale către pulpă, sau, dacă camera pulpară este
deschisă, direct spre pulpă. Odată ajunse la pulpă microorganismele întâmpină un mecanism de
apărare pe care pot să-l înfrângă prin asocieri microbiene. Pulpa infectată reprezintă o sursă de
infecție și pentru parodonțiul apical, cu care comunică prin canaliculii dentinali și apex. În
infecție este o diferență între speciile prezente la nivel coronar, mediu și apical. De asemenea pe
parcurs flora devine tot mai mult reprezentată de specii anaerobe.
Anahoreza – procesul prin care microorganismele sunt transportate de către fluxul sanguin
dintr-o altă sursă localizată pe țesutul inflamat.

7. Necroza și gangrena pulpară.

Necroza pulpară – mortificarea aseptică a pulpei, cu epuizarea mijloacelor sale defensive,

sub acțiunea agresivă a unor agenți fizico-chimici.
Poate fi de colicvație și de coagulare.
Necroza de colicvație este produsă sub acțiune enzimatică cu creșterea hidrofiliei din țesutul
pulpar lezat prin enzime vegetale (papaina), enzime animale (pepsina, tripsina), soluții
antiseptice (antiformina); pulpa se transformă într-o masă semilichidă tulbure; această masă
conduce bine electricitatea, de aceea poate da un răspuns fals la testul de vitalitate; pulpa are
consistență redusă și se extirpează în fragmente mici.
Necroza de coagulare este datorată blocării circulației sanguine pulpare și coagulării proteice
produse de unele substanțe ca arsenicul, fenolul, tricrezolformalina, trioximetilenul; pulpa este
uscată, galben-brună sau negru-violacee, are consistență crescută, de aceea se extirpează ușor cu
un instrument de canal.
Gangrenă pulpară – mortificarea septică a pulpei și descompunerea sa sub influența
germenilor anaerobi de putrefacție, care interesează strict spațiul endodontic, cu sau fără
afectarea parodonțiului apical.
Poate fi uscată și umedă.
Gangrena umedă succedă un proces inflamator pulpar seros sau purulent, are consistența
foarte moale și umedă; pereții dentinari sunt infiltrați în profunzime.
Gangrena uscată succedă un proces necrotic de origine traumatică sau chimică, are
consistență fermă și uscată, se extirpează mai ușor; pereții dentinari sunt mai puțin alterați.

8. Tehnici, materiale și substanțe folosite în menținerea vitalității pulpare.

vitalității: coafaj direct/indirect menținerea parțială a vitalității: amputare vitală/devitală

Substanțe: Calcimol, Dycal, Life, Septo-calcine, Hidroxid de Ca

9. Anestezia locală în endodonție.

Se folosește anestezia locală topică sau prin infiltrație.

Sol. anest. folosită în practică conține anestezic local aflat sub formă ionizată, apă distilată,
antiseptic, agent pentru menținerea pH-ului, agent pentru stabilizare și un vasoconstrictor.
 Actualmente se folosesc: lidocaina, mepivacaina, prilocaina, bupivacaina, etidocaina,
articaina, ropivacaina Un mare avantaj este că pacientul este conștient și poate colabora cu
medicul.

10. Coafaj indirect. Obiective. Materialele de coafaj indirect.

Coafaj indirect – menținerea intenționată a dentinei afectate chiar lângă pulpă sub o medicație
de hidroxid de Ca.
Metoda păstrează o parte din dentina afectată unde pulpa este cel mai aproape de carie: se
aplică o substanță de remineralizare, se sigilează, apoi se retratează ca o carie profundă;
Obiective: prevenirea deschiderii camerei pulpare; dezinfectarea plăgii dentinare, obliterarea
tubulilor dentinari, stimularea neodentinogenezei
Dacă se reușește îndepărtarea dentinei infectate fără deschiderea camerei pulpare, materialul
de elecție este eugenatul de Zn tare pe trei luni; este bactericid pentru Streptococcus mutans, bun
izolator termic și chimic, stimulează neodentinogeneza. Se mai pot aplica și paste cu antibiotice
simple sau în asociere cu corticosteroizi. Sterilizarea se face cu insuflație de ozon O3.

11. Tehnica coafajului indirect. Coafajul direct. Indicații și contraindicații.

a. Izolarea (diga);
b. îndepărtarea conținutului procesului carios: mai întâi dentina ramolită de pe
pereții laterali, apoi de sub cuspizi, apoi de pe planșeu (numai dentina moale);
c. spălături cu soluții antiseptice ușoare: apă distilată, sol. fiziologică;
d. se apreciază starea dentinei și raportul cu camera pulpară;
e. se aplică pasta de coafaj indirect (CaOH);
f. se sigilează cu o obturație provizorie (eugenat de Zn pe 3 luni).
Sedinta urmatoare
-dezobturarea dintelui
-examinarea starea dentine
-aprecierea vitalitati pulpare
-radiologic se examineza reactia pulpei de formarea a dentine a treia
-dupa se stabileste planul de tratament in dependent de starea dentine(se aplica o
obturatie de baza sau se retrateaza cu alt medicament)

Coafajul direct O metodă biologică prin care se păstrează vitalitatea pulpei dentare
descoperite accidental sau din cauza unei carii profunde; aceasta este acoperită cu o substanță
neiritantă, izolantă, antiinflamatorie, antiseptică și neodentinogenetică, cu scopul de a forma în
timp punți de dentină cară să închidă orificiul.

Indicații:
ᵜ deschiderea accidentală a camerei
pulpare; ᵜ deschiderea camerei de către
procesul carios; ᵜ dinți permanenți tineri cu
rădăcina incomplet formată; ᵜ pulpita
 seroasă parțială; ᵜ hiperemie
preinflamatorie.
Orificiu mic de deschidere 1mm
Procedura are rost sa fie realizata in timp de
2 ore dupa deschidere
Contraindicații:
ᵜ pacienți vârstnici; ᵜ pacienți cu afecțiuni generale
acute sau cronice; ᵜ pacienți care nu pot colabora cu
medicul; ᵜ accesibilitate și vizibilitate redusă (molar de
minte, dinți ectopici); ᵜ dinți suprasolicitați în cazul
disfuncțiilor ocluzo-articulare; ᵜ d. șlefuiți în scop
protetic; ᵜ d. cu obturații anterioare sau carii cu evoluție
rapidă; ᵜ d. la care nu se poate obține o izolare foarte
bună; ᵜ d. cu volum coronar mic; ᵜ d. cu afecțiuni
parodontale; ᵜ d. cu pulpite seroase totale; ᵜ d. cu
pulpite purulente parțiale sau totale; ᵜ d. cu pulpite
cronice.

12. Condiții de aplicare și tehnica coafajului direct.

ᵜ deschiderea camerei să fie recentă;

ᵜ pulpa să nu fie traumatizată sau infectată
ᵜ pacientul să fie tânăr și să nu prezinte afecțiuni generale
grave
ᵜ diametrul orificiului să nu depășească 1mm
ᵜ să fie posibilă efectuarea unei hemostaze eficiente
ᵜ deschiderea a fost făcută într-un câmp operator necontaminat
și uscat.
Lucrare practică № 4

Tema : Metode de amputație și extirpație vitală a pulpei. Totalizare

1. Esența de amputație și extirpație vitală, noțiune de pulpotomie.

Amputatie vitala( pulpotomia vitala)este o metoda de tratament conservativa cu pastrarea

partiala a pulpei dintelui. Esenţa acestei metode constă în îndepărtarea operativă a, pulpei care a
suferit modificări degenerative. Metoda se bazează pe capacitatea pulpei radiculare de a
manifesta procese reparative.

Extirpatia vitala este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea partii coronare si
radiculare a pulpei, esenta metodei consta in indepartarea intr-o sedinta a pulpei coronare si
radiculare sub anestezie locala fara utilizarea prealabila a remediilor devitalizante.
Pulpotomia - este o tehnică de tratament endodontic care urmăreste păstrarea puplei radiculare
vitale după îndepartarea parţială sau completă a pulpei coronare.

2. Indicațiile și contraindicațiile pulpotomiei vitale.

Indicatii:
• Pulpita acută de focar;
• Denudarea accidentală a pulpei (pulpita traumatică);
• Pulpita fibroasă cronică cu electroexcitabilitatea pulpei până la 40 mkA;
• Vârsta - la copii şi tineri;
• Starea generală - pacientul este clinic sănătos;
• Coafajul direct şi indirect nereuşit;
• Se realizează doar la dinţii multiradiculari, în care pulpa coronară este clar de-limitată de cea
radiculară;
• Dintele cu rădăcini needificate.

Contraindicaţiile:
• Persoane în vîrstă;
• Pacienţi cu boli generale ce modifică vascularizaţia pulpei dentare;
• Etape avansate ale inflamaţiei puplare;
• Resorbţia radiculară ce atinge treimea cervicală;
• Prezenţa leziunilor periodontale;
• Prezenţa unui traiect fistulos;
• Prezenţa exudatului seros sau purulent;
• Absenţa singerării la deschiderea camerei pulpare.

3. Avantajele și dezavantajele pulpotomiei vitale.

Avantaje:

 Conservarea pulpei radiculare vii.

 Stimularea proceselor reparative in pulpa.
 Indepartarea portinii de pulpa care a suferit procese degenerative.

Dezavantaje:

 Este o tehnică greu de realizat; 

 Necesită condiții absolute de asepsie și antisepsie 
 Pacientul trebuie dispensarizat e o perioadă lungă de timp; 
 Prognosticul este redus

4. Tehnica pulpotomiei vitale.

 Toaleta câmpului operativ. Clătirea cavităţii bucale cu sol. de permanganat de potasiu,

sol. „Stomatidină", sol. de furacilină,
 Pregătirea câmpului operator. Se face prin prelucrarea mecanică şi chimică a dinte-lui
bolnav şi a doi dinti vecini cu sol. Antiseptic slabe. Dintele interest si 2 dinti vecini li se
indeparteaza depunerile dentare.
 Anestezia infiltrativă sau tronculară.
 Prelucrarea cavităţii carioase. Se indeparteaza toate tesuturile alterate si necrotizate, Se
efectuiaza crearea accesului liber către cavitatea dintelui.
  Deschiderea cavităţii dintelui. Deschiderea camerei pulpare (cornului pulpar) se
realizează în locul cel mai subţire, cu muscari intermediare in virgula.
 Extensia cavităţii dintelui, se indeparteaza plafonul camerei pulpare cu o fraza sferica.
 Amputarea (înlăturarea parţială) a pulpei coronare inflamate, se efectuiaza cu o
freza sferica mare, sau cu un excavator ascutit.
 Lărgirea orificiilor de intrare a canalelor radiculare, se efectuează cu freza sferică,
pară. I se reda ostiumului canalar o forma conica (infundibulara).
 Prelucrarea cavitatii dentare cu sol. Antiseptic.
 Stoparea hemoragiei. Se introduce in cavit. Dintelui pe 3-5 min, bulete de vata imbibate
cu acid aminocapronic 5%, apa oxigenata 0,5%.
 Aplicarea pastei curative.

5. Metode de extirpație vitală a pulpei.

Extirpatia vitala este o interventie chirurgicala care consta in indepartarea partii coronare si
radiculare a pulpei, esenta metodei consta in indepartarea intr-o sedinta a pulpei coronare si
radiculare sub anestezie locala fara utilizarea prealabila a remediilor devitalizante.

Se realizeaza cu pulpoextractorul.

6. Noțiunea de devitalizare a pupei.

Devitalizarea este distrucţia practic a tuturor structurilor ale ţesutului pulpar cu per-turbarea
totală a funcţiilor pulpei, inclusiv a sensibilităţii ei nociceptive.

7. Remediile utilizate pentru devitalizarea pulpară.

Remediile devitalizante folosite pot fi divizate în două grupuri:
• Preparate pe bază de acid arsenical.
• Paste pe bază de formaldehidă;
Există 4 forme de preparate arsenioase:
• Sub formă de pulbere; ( propusa pentru devitalizare in anul 1836, este o pulbere putin solubila
in apa si insolubila in alcool, eter, chloroform. Este o substanţă toxică. Doza toxică uni-că —
0,01 gr., cea letală — 0,05-0,1 gr. La aplicare locală cauzează necroza ţesutului. Pulberea de
trioxid de arsenic de culoare albă se produce în flacoane. Cnacteristica lui pozitivă este acţiunea
rapidă, dar concomitent cu aceasta el provoacă dureri puternice din cauza sporirii presiunii
intrapulpare în urm.a paraliziei capilarelor. Deaceea, el este recomandat spre a fi utilizat în
combinare cu anestezic. Provoacă necroza pulpei în decurs de 24 ore.
• Paste; Contine: Anhidridă arsenioasă, substanţe medicamentoase cu proprietăţi anestezice
substanţe medicamentoase cu proprietăţi antiseptice timol, acid carbolic, ulei de camfor,
iodoform, ulei de cuişoare, eugenol etc.; 4. substanţe medicamentoase, ce inhibă difuziunea
arsenicului în ţesutul pulpar şi diminuează prin aceasta acţiunea lui toxică de la toxinele,
eliberate la necroza elemente-lor celulare
• Fibre;
• Granule. Contine: Trioxid de arsenic - doza 0,5 mg sau 1 mg; Anestezic (cocaină sau dicaină);
Ceară (temperatura de ramolire este sub 36°C, adică la temperatura cavităţii bucale); Oxizi de
metale (pentru colorare). Provoaca necroza pulpei timp de 24 h la monoradic, si 48 de h la
multirad.
Pasta pe baza de formaldehida – duce la deshidratarea si mumifierea pulpei este mai putin
toxica, si mecanismul de actiune se bazeaza pe capacitatea de a coagula proteinele, pasta
devitalizeaza pulpa la monoradicular peste 6- 8 zile, la pluriradicular 10-14 zile. EX:
DEPULPIN, TOXOVIT.

8. Mecanismul acțiunii acidului arsenical și pastelor pe bază de formaldehidă.

Acidul arsenical – are o actiune citotoxica directa, are loc cuagularea proteinelor, vasele
sangvine se dilata se dezvolta staza sanguina si tromboza ceea ce duce la stoparea circulatiei in
pulpa, apoi are loc necroza pulpei.
In caz de supradozare poate provoca schimbari toxice in periodontiu si necroza tes.
Inconjuratoare.
Pasta pe baza de parafolmaldehida- mecanismul ei de actiune se bazeaza pe proprietatea de a
cuagula proteinele, ceea ce duce la deshidratarea si mumifierea pulpei. Este mai putin toxica si
are o actiune mai blinda, nu provoaca iritatia periodontiului.

9. Etapele de aplicare a pastei devitalizante.

 Pastă arsenicoasă trebuie aplicată pe cornul deschis al pulpei. Pentru devitalizarea
(necrotizarea) pulpei dentare sunt utilizate doze mici (0,0006 — 0,0008 g) de pasta, in
raport volumetric cantitatea de pasta corespunde cu marimea unei freze sferice nr.1.
 Pasta arsenioasă este aplicată în calitate de agent devitalizant în dinţi monoradi-culari
pentru 24 ore, în cei multiradiculari — pentru 48 ore, iar pasta paraformaldehi-dă —
pentru 7-10 zile.
 Luând cantitatea de pastă devitalizantă pe vârful sondei sau a excavatorului, esa este
introdusă in cavitatea carioasă şi plasată pe planşeu in apropierea proiecţiei cornului
pulpar. In cazul în care este făcut un orificiu de perforaţie, pastă este aplicată pe peretele
cavităţii carioase mai sus de deschiderea cavităţii dintelui.
 Acoperirea pestei cu un tampon cu substanta anezica.
 Inchiderea cavitatii cu obturatie temporara.

10. Metodele de extirpare devitală a pulpei. Esența.

Extirpaţta devitală este o metodă de îndepărtare completă a pulpei după devitaliza-rea ei
prealabilă. Scopul extirpaţiei devitale - lichidarea procesului inflamator şi profilaxia afecţiunii
parodontale.
Esenţa metodei de extirpaţie devitală consta in indepartarea pulpei coronare si radiculare după
devitalizarea ei prealabilă - necrotizarea pulpei.

11. Etapele extirpării devitale a pulpei.

 Dupa ce sa aplicat pasta pe baza de acid arsenical pacientu revine peste 28-48 de h.
 Se indeparteaza obturatia temporara.
 Verificarea sensibilitatii dureroase. Se verifica prin sondarea cavitatii carioase, daca in
punctul de deschidere a ciavitatii dintelui durerea si singerarea absenteaza atunci sa
efectuat devitalizarea.
 Amputatia coronara a pulpei.
 Extesnsia ostiumurilor canalare.
 Extirparea pulpei radiculare, se efectuiaza cu puplpoextractorul.
 Prelucrarea medicamentoasa a canalelor, furacilina 0,5%; clorhexidina 0,1%
 Prelucrarea mecanica a canalelor, largirea canalelor radiculare
 Obturarea canalelor radiculare.