ANGLIA IN SECOLUL AL XVII-LEA

In 1603 se încheia domnia Elisabetei I Tudor. Neavând urmaşi direcţi, pe tronul Angliei a
urcat nepotul ei, regele Iacob al VI-lea al Scoţiei, cu numele de Iacob I Stuart (1603-1625). Se
impunea astfel o noua dinastie, cea a Stuartilor care va conduce prinregii: Iacob I, Carol I, Carol al II-
lea, Iacob al II-lea.

Iacob I Stuart (1603-1625): a încercat să conducă Anglia după principiul absolutist  în

contradicţie cu tradiţia engleză de guvernare; a promovat pe catolici in defavoarea anglicanilor; a
condus tara fara a se consulta cu Parlamentul englez (Parlamentul era constituit inca din sec. al XIII-
lea, era format din Camera Lorzilor si Camera Comunelor, rolul sau era sa stabileasca impizitele si sa
participle la luarea hotararilor in viata politica si legislativa a statului alaturi de rege); a incalcat
drepturile castigate de nobilime, cler si oraseni prin actul “Marea Charta a Libertatilor” (1215). Iacob I
conducea Anglia cu ajutorul Camerei Înstelate şi a Curtii Înaltei Comisiuni, doua institutii dominate de
rege.

După moartea lui Iacob I, i-a urmat la tron fiul său, Carol I Stuart (1625-1649), un adept al
absolutismului monarhic, la fel ca si tatal sau. A continuat conflictul cu Parlamentul englez. In 1628,
Parlamentul a înaintat regelui un act intitulat „Petiţia Drepturilor”. Documentul fixa bazele legale ale
prerogativelor parlamentare ca şi limitele între care putea să acţioneze monarhia. La baza textului au
stat principiile din Magna Charta Litertatum. Documentul prevedea ca impozitele şi taxele să fie
percepute doar cu acordul Parlamentului, arestarea şi condamnarea unei persoane nu se putea face fără
o sentinţă judecătorească. Regele a sancţionat Petiţia, la 7 iunie 1628, sub presiunea Londrei dar nu a
respectat prevederile ei. Favorizat de conjunctura externă, Carol a dizolvat Parlamentul.

Carol I a guvernat fara Parlament in perioada 1628-1640.

Lipsa fondurilor l-a obligat pe rege să convoace Parlamentul in aprilie 1640 pentru a obţine
subsidii (impozite) necesare continuării conflictului cu Scotia. Refuzat de catre Parlament, regale l-a
dizolvat/desfiintat in mai 1640 umit in istorie Parlamentul cel Scurt (aprilie-mai 1640). In conflict cu
Scoţia, regele a fost din nou învins. Pentru a doua oară în acel an regele a convocat Parlamentul. De
data asta opoziţia era mai hotărâtă să tranşeze în favoarea ei conflictul cu tendinţele absolutiste ale lui
Carol I. Dacă Parlamentul cel scurt a fost unul reformist, Parlamentul cel Lung cum a rămas cunoscut
în istorie (noiembrie 1640-1653) era un legislativ revoluţionar. Au fost înlăturate bazele juridice ale
absolutismului.

Au fost desfiinţate Camera Înstelată şi Curtea Înaltei Comisiuni. S-a votat o lege prin care
Parlamentul trebuia convocat o dată la trei ani pentru cel puţin 50 de zile, fără să se recurgă la rege. Au
fost anulate impozitele introduce intre timp de rege si a fost desfiinţată armata regală. Măsurile au
culminat cu documentul „Mustrarea cea Mare” in 1640, înaintat regelui, prin care i se aduceau acuzatii
grave de nerespectare a legilor sitraditiilor engleze. După eşecul de a aresta opoziţia din Parlament, la
3 ianuarie 1642 regele Carol apărăsit Londra şi s-a îndreptat spre York de unde a declanşat conflictul
armat cu Parlamentul. 

RĂZBOIUL CIVIL (1642-1649)

Anglia era divizată în două tabere. De partea regelui se aflau aristocraţia şi clerul catolic. De
cealaltă parte, trupele Parlamentului aveau de partea lor noua nobilime, burghezia, orăşenii, flota şi
populaţia Londrei. Armata Parlamentului era conduse de Oliver Cromwell.

Războiul s-a terminat cu victoria Parlamentului. Oliver Cromwell, noul om politic, a convocat
un tribunal extraordinar pentru judecarea regelui. În baza unui document incriminator, „Mustrarea
Parlamentului” regele a fost acuzat şi declarat trădător şi tiran. Regele a fost condamnat la moarte şi
executat la 30 ianuarie 1649, caz fără precedent în istorie. În februarie 1649 era desfiinţată Camera
Lorzilor, iar în mai 1649 Anglia era proclamată Republica, guvernată de un Consiliu de stat şi un
Parlament unicameral reprezentativ. 

REPUBLICA (1649-1653)

Desi a fost o perioada dificila pentru Anglia, in perioada 1650-1651 sunt cucerite Iranda de
Nord si Scotia. In 1650 si 1651 sunt elaborate doua Acte de navigatie prin care proteja comertul extern
englez.

PROTECTORATUL (1653-1660)

In 1653 este desfiintata Republica si se impune Protectoratul, Oliver Cromwell a acceptat titlul
de Lord Protector. Deşi a refuzat titlul de rege, Cromwell a condus ţara ca un adevărat dictator militar.
Cromwell a reînviat flota engleză, a introdus ordinea în Anglia şi a căutat să rezolve problemele
financiare. In 1658 Oliver Cromwell murea lăsând conducerea Angliei fiului său, Richard Cromwell.
In 1659, Richard Cromwell, un pasionat de pictură, a părăsit ţara stabilindu-se in Franţa.

Pe ţărmul de Est al Americii de Nord au fost înfiinţate 13 colonii engleze, din 1607 până în
1763.

Constituirea statelor unite ale americii

Cele 13 colonii erau diferite din punct de vedere economic:
-cele din Nord aveau o economie bazată pe manufacturi, deci mai dezvoltate şi mai interesate să aibă o
libertate mai mare în raport cu Anglia
-cele din Sud se bazau pe exploatarea pământului prin culturi întinse de bumbac, plantaţii lucrate cu
sclavii negri; coloniştii erau mai ataşaţi de Anglia

Cauzele conflictului dintre colonii si metropolă:

Contradicţiile de ordin social, economic, politic, ideologic au avut drept urmare modificarea
raporturilor între colonii şi metropolă. Paşnice la început, aceste relaţii s-au deteriorat pe măsura
trecerii timpului şi a progreselor înregistrate de fiecare colonie în plan economic.

(De teama concurenţei franceze exercitată în imediata proximitate (Canada), elita economică
americană a acceptat tutela britanică până în vremea Războiului de şapte ani (1756-1763). Cum la
încheierea sa Franţa pierdea Canada în profitul Angliei, temerea coloniştilor nu-şi mai avea motivaţie.
În paralel, Anglia cu o economie afectată de cheltuielile de război, a adoptat o politică mai severă în
raport cu coloniile sale înăsprind măsurile prohibitive impuse acestora şi obligaţia să întreţină o forţă
armată permanentă de 10.000 de oameni spre a întâmpina o eventuală revoltă a canadienilor francezi
sau pentru neutralizarea potenţialelor atacuri ale indienilor.)

Din această cauză regimul colonial a generat nemulţumirea progresivă urmată de împotrivirea
coloniştilor în faţa oricărui act de autoritate emis de Londra.

Printr-un decret din 1763, guvernul englez a interzis coloniştilor să-ţi extindă propriile
stăpâniri asupra teritoriilor situate la vest de Munţii Alleghany, zona fiind declarată proprietate a
coroanei britanice.

Legea privind circulaţia monetară (1764) instituia obligaţia coloniştilor de a utiliza numai
monedă engleză în operaţiile financiare cu metropola, interzicând emiterea de către colonii a
bancnotelor de hârtie. Alte legi impuse: legea timbrului şi taxa pe ceai au contribuit la tensionarea
relaţiilor colonii-metropolă.
 Comerţul colonial era supus unui riguros control în tranzitul obligatoriu prin porturile engleze
chiar dacă mărfurile din colonii şi-ar fi aflat direct piaţa de desfacere în Europa.

Erau interzise crearea unor întreprinderi industriale ce ar fi putut concura cu cel din Anglia.
(Această restricţie afecta mai puţin pe plantatorii din sud care se împăcaseră cu statul de furnizori de
materii prime şi de cumpărători ai mărfurilor industriale engleze. În schimb, era insuportabil pentru
întreprinzătorii din nord ale căror produse industriale rivalizau cu succes pe cele din metropolă.)

Metodele folosite de americani pentru a-şi obtine drepturile:

În 1765, la New York a fost convocat un Congres al reprezentanţilor coloniilor care au adoptat
un document numit Declaraţia drepturilor şi libertăţilor. A fost o forma pasnica de a exprima
dezacordul fata de resrictiile comerciale impuse de englezi si fara efect. Parlamentul englez ridică
toate restricţiile cu excepţia taxei pe ceai.

Partida de Ceai din portul Boston (tea party) din16 decembrie 1773 - coloniştii erau hotărâţi să
boicoteze mărfurile britanice. Astfel, un grup de americani deghizaţi în indieni au pătruns în forţă la
bordul a trei vase engleze încărcate cu ceai aruncând lazile cu ceai în Atlantic. Guvernul englez a
replicat prin câteva legi intolerabile din perspectiva coloniştilor: izolarea coloniei Massachusetts şi
lichidarea focarului revoluţionar, închiderea portului Boston şi suplimentarea efectivul trupelor
britanice din această colonie.

Intensificarea represaliilor din partea metropolei, în loc să diminueze revolta, a sporit

împotrivirea coloniilor care s-au solidarizat revendicand independenţa. La iniţiativa Virginiei, în 1774
a fost organizat Congresul de la Philadelphia, primul congres panamerican al tuturor
coloniilor.Declaraţia drepturilor ca şi petiţia adresată monarhului au fost respinse de Londra iar
coloniile aufost declarate în stare de revoltă. În consecinţă, pe lângă suplimentarea efectivelor militare,
coloniilor li s-a interzis a avea relaţii comerciale în afara metropolei. Ieşirea din impas nu mai era
posibilă decât prin luptă.

Razboiul de independenta (1775-1783)

DESFĂŞURAREA RĂZBOIULUI ŞI DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ (SUA)

În primii ani ai izbucnirii războiului, americanii erau dezorganizati. Au fost înfrânţi la

Lexingtonîn 1775.

Coloniştii americani erau susţinuţi de unele state europene: Spania, Franţa şi Olanda. Fie din
interese economice, fie din simpatie, aceste state au trimis voluntari şi bani pentru a-i susţine pe
americani.

În 1775 şi-a deschis lucrările la Philadelphia al doilea Congres al coloniilor care, asumându-şi
rolul de organism politic central a luat câteva măsuri importante între care a dispus organizarea unei
Armate comune sub comanda lui George Washington. El a reorganizat întreaga campanie
împotrivaAngliei.

În cadrul altui Congres american de la Philadelphia, la 4 iulie 1776 a fost prezentată, ,

„Declaraţii de “Independenţă”, redactată de Thomas Jefferson.

- Declaraţia de independent are la bază idei iluministe, deci este un document iluminist;

- Cerea: respectarea drepturilor naturale, egalitatea prin naştere, dreptul la viaţă etc.;

- proclama principiul suveranităţii poporului ca bază a organizării societăţii şi constituirea unui guvern
care să-i slujească aspiraţiile.
- Condamnând tirania regală, declaraţia făcea publică hotărârea coloniilor de a rupe legăturile cu
Anglia şi formarea unui stat independent: Statele Unite ale Americii.

- Prin conţinutul său, documentul semnifica prima declaraţie a drepturilor omului şi a servit drept
model „Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, produs al Revoluţiei Franceze. Cerinţe de
ordin strategic necesare realizării compromisului dintre categoriile sociale participante la revoluţie au
impus excluderea din proiectul iniţial a textului formulat de Jefferson privind lichidarea sclaviei şi
interzicerea comerţului cu sclavi.

Victoriile americane de la Saratoga (1777) şi la Yorktown (1781) i-au obligat pe englezi

să capituleze. În 1782, Marea Britanie cere încheierea păcii.

Pace cu Anglia s-a încheiat la Versailles, în 3 septembrie 1783. Potrivit păcii, metropola
recunoştea independenţa Statelor Unite ale Americii, cedându-le teritoriul dintre Alleghany şi
litoral, recunoscând graniţa de nord cu Canada şi cea de sud, în Florida.

Constituţia S.U.A.: redactată în septembrie 1787 şi intrată în vigoare în 1789

- Este prima constituţie scrisă din istorie

- Are la bază idei şi principii iluministe precum principiul separării puterilor în stat şi principiul
suveranităţii naţionale
- SUA deveneau o republic federală prezidenţială
- Puterea executivă o are preşedintele ales o dată la 4 ani, maximum două mandate
- Guvernul este numit de către preşedinte
- Puterea legislativă este deţinută de Congresul American bicameral: Camera Reprezentanţilor
şi Senatul
- La început votul era censitar (cens=taxa)
- Puterea judecătorească este deţinută de forurile şi instanţele de judecată locale având ca for supreme
Curtea Supremă de Justiţie
- La nivel local, cele 13 state membre, aveau o autonomie ce constă în anumite particularităţi de ordin
legilativ şi administrative (se pastreaza si azi)
- Nu pot fi diferenţe în domeniile politicii externe, militare şi financiare
- Această Constituţie este şi azi în vigoare; ea este completată cu Amendamente (25 până înprezent)

REVOLUTIA FRANCEZA
CAUZELE REVOLUTIEI:

-in perioada 1614 - 1789, Adunarea Starilor Generale nu a mai fost convocata, Regele a
condus fara aceasta

-dorinta burgheziei de a se remarca era ingradita de existenta categoriilor privilegiate

-Franta avea o monarhie absolutista (perioada de dinainte de 1789 i se spune Vechiul Regim)

- societatea franceza se impartea in trei stari: Starea intai – clerul; Starea a doua-nobilimea;
Starea a treia-restul (burghezia, negustorii, mestesugarii, taranii), supusa impozitarii; primele doua
stari erau privilegiate

-sistemul financiara aflat in plina criza (reforme financiare proaste, participarea la Razboiul de
Independenta a SUA a costat Franta foarte multi bani)

- ideile filosofilor francezi ai secolului al XVIII-lea (Voltaire, Diderot, Rousseau), impactul

razboiului american, realitatea politica engleza au contribuit la prăbuşirea regalităţii franceze şi au
desăvârşit criza Vechiului Regim.
REVOLUŢIA FRANCEZA

Revoluţia Franceză a fost împărţită în patru momente succesive: revoluţia liberală, teroarea
iacobină, Directoratul şi epoca napoleoniană.

Prima etapă, 1789-1792. Evenimente:

- La 5 mai 1789, Regele Ludovic al XVI-lea de Bourbon, convoaca Adunarea Starilor

Generale pt a adopta noi impozite
- Reprezentantii Starii a treia se hotarasc sa dea Frantei o constitutie, astfel, se organizeaza
in Adunarea Nationala Constituanta
- Regale trimite armata in Paris; parizienii se revolta si 14 iulie 1789 au asediat fortăreaţa
Bastilia şi au capturat arsenalul
- Adunarea Nationala Constituanta a votat la 26 august 1789 Declaraţia drepturilor omului
şi ale cetăţeanului (inspirată de Declaratia drepturilor din Anglia şi de Declaraţia de
independenţă a SUA). Textul Declaraţiei din 26 august avea câteva idei cu impact
universal: oamenii sunt „liberi şi egali in drepturi”, „principiul oricărei suveranităţi rezidă
de la naţiune” ,„legea era expresia voinţei generale” ,”proprietatea este un drept inviolabil
şi sacru” etc
- La 5 august 1789 privilegiile sociale erau desfiintate
- În octombrie 1789 parizienii s-au deplasat la Versailles, l-au capturat pe rege şi l-au forţat
să se mute la Tuilleries, ceea ce a insemnat victoria Parisului asupra Curţii.
- In august 1791, Austria si Prusia declarau razboi Frantei revolutionare
- In septembrie 1791, Ludovic a fost nevoit să semneze Constituţia franceză. Conform
textului, Franţa devenea monarhie constituţională
- In august 1792, familia regala este arestata (considerate tradatoare)
- 21 sept. 1792, monarhia a fost abolita, Franta devenea republica

NAPOLEON BONAPARTE (1799-1815)

CONSULATUL (1799-1804)

Napoleon Bonaparte a ajuns în fruntea Franţei prin lovitura din 18 brumar (9 noiembrie) 1799,
răsturnând Directoratul şi instaurând un nou regim, cel al Consulatului.

Pentru a-şi pune în practică planurile de politică externă, Bonaparte a reorganizat statul căruia i-a dat o
nouă constituţie, o bună administraţie şi un sistem financiar modern. Constituţia Anului VIII. Ea
instaura Consulatul în care puterea aparţinea Primului Consul, în persoana lui Napoleon Bonaparte. El
avea iniţiativa legilor, hotara bugetul, diplomaţia, războiul şi numea persoane în aproape toate
funcţiile. Ceilalţi consuli aveau funcţii onorifice. Puterea legislativă era împărţită de mai multe
adunări: Consiliul de Stat (100 de membrii), Tribunatul (100 de membrii) şi Corpul Legislativ (300 de
membrii), Senatul (80 de membrii).

A fost creată Banca Naţională a Franţei şi introdus francul. Bonaparte a reconciliat statul francez cu
catolicismul prin concordatul din 1801 cu Papa Pius al VII-lea. Era recunoscut cultul catolic, drept
religia majorităţii, biserica trecând sub autoritatea statului. Sistemul juridic a fost reformat în spiritul
dorit de Bonaparte. Codul civil din 1804 afirma sfârşitul privilegiilor, deplina recunoaştere a
proprietăţilor, autoritatea şefului familiei, libertatea muncii în favoarea patronatului. Codurile criminal
şi penal au completat legislaţia franceză, mărind autoritarismul regimului. Sistemul educaţional a fost
reorganizat prin introducerea unei discipline militare. Sunt create noi licee şi o Universitate imperială
care controla programele şcolare şi supraveghea profesorii.

A fost numit prin plebiscit Consul pe viaţă în 1802.

Napoleon s-a încoronat inparat al francezilor la 2 decembrie 1804.

 REPUBLICA FRANCEZA

La 21 septembrie 1792 este proclamata Republica.

In aceasta perioada au condus trei grupari politice:

- Girondinii (moderatii) 1792-1793

- Iacobinii (radicalii) 1793-1794
- Thermidorienii 1794-1795

Inca din 1792, Franta se afla in razboi cu Austria si Prusia.

Este impus votul universal masculine in primele doua perioade pentru alegerea Conventiei (for
legislativ). In fiecare an este adoptata o noua constitutie.

Regele Ludovic al XVI-lea este condamnat şi executat la 21 ianuarie 1793.

Iacobinii impun teroarea ca masura de guvernare.

Simbolul Terorii este ghilotina şi aceasta este imaginea pe care cei mai mulţi o au în minte când se
gândesc la Revoluţia Franceză.

Thermidorienii (thermidor este numele dat lunii iulie) ii inlatura pe iacobini in iulie 1794 condamnand
la moarte prin ghilotina pe cei mai important iacobini. Revin la votul censitar.

În 1795 noua Convenţia a votat Constituţia Anului III. Conform textului constituţional, puterea
executivă o deţinea un Directorat format din 5 persoane alese de legislativ, pentru o perioadă de 5 ani,
dar câte unul, desemnat prin tragere la sorţi, trebuia schimbat în fiecare an. Puterea legislativă,
bicamerală, era formată din Consiliul celor 500 cu rolul de a iniţia legile şi Corpul bătrânilor (peste 40
de ani) cu 250 de membri, avea un rol ponderator.

Defectele Constituţiei, slăbiciunile Directoratului şi revoltele monarhiştilor constituţionali au dus la

revolte in Franta.

În plan extern, tânărul general Bonaparte şi-a început excepţionala carieră. Trecând Alpii în 1796, a
obţinut în nordul Italiei o serie de victorii de senzaţie la Lodi, Acole, Rivoli, Veneţia. Austriecii
înfrânţi au cerut pace.

Bonaparte, cu ajutorul fratelui său Lucien şi a viitorii săi miniştrii, Talleyrand şi Fouché a dat lovitura
de stat din 18 brumar 1799 inlaturand Directoratul si proclamant Consulatul, (1799-1804).

IMPERIUL (1804-1815)
NAPOLEON I

Politica internă franceză în vremea Imperiului a continuat-o pe cea a Consulatului.

Principiul ereditar pe care a încercat să-l impună în statele cucerite în favoarea familiei sale a fost
satisfăcut prin căsătoria sa cu Maria Luiza de Habsburg în 1810 care i-a dăruit un moştenitor, cunoscut
cu numele de Napoleon al II-lea, împăratul Romei.
Razboaiele napoleoniene

Prima coaliție 1792 – 1797

- Pacea de la Campo Formio este o pace încheiată la data de 17octombrie 1797 între Franța
și Austria.

A doua coaliție 1798 – 1801

- Pacea de la Lunéville a fost încheiată la 9 februarie 1801 între Franta și Sfântul Imperiul
Romano-German
- Tratatul de la Amiens a fost încheiat între Franța și Regatul Unit la 25 martie 1802

A treia coaliție 1805

- Pacea de la Pressburg a fost încheiată la 26 decembrie 1805 între Austria și Franța

A patra coaliție 1806 – 1807

- Tarul Alexandru I a fost obligat să facă pace cu Napoleon, semnând tratatul de la Tilsit (7
iulie 1807)

A cincea coaliție 1809

- Tratatul de la Viena (14 octombrie 1809) a fost semnat între Imperiul Francez și Imperiul
Austria
- Campania din Rusia (1812)

A Șasea Coaliție 1812 – 1814

- Napoleon a abdicat pe 6 aprilie.

- Învingătorii l-au exilat pe Napoleon pe insula Elba și au restaurat domnia Casei de
Bourbon în persoana regelui Ludovic al XVIII-lea. A urmat semnarea tratatului de la Paris
(30 mai 1814) și deschiderea Congresului de la Viena care urma să stabileasca harta
Europei pentru jumatate de secol.

A șaptea coaliție, 1815

- Invins la Waterllo, Napoleon este obligat să abdice a doua oară pe 22 iunie 1815.
- Aliații l-au exilat pe Napoleon în îndepărtata insulă din Atlanticul de sud, Sfânta Elena,
unde a murit pe 5 mai 1821.
 CONGRESUL DE LA VIENA, 1815
(septembrie 1814-iunie 1815)

În momentul în care se negocia textul final al tratatului de la Viena, Napoleon a părăsit Insula
Elba şi a revenit în Franţa. Părăsit de armată Ludovic al XVIII-lea a fugit în Belgia şi începea „domnia
de 100 de zile”. Coaliţia a VIIa l-a învins definitiv la Waterloo, la 18 iunie 1815. Prizonier al armatei
engleze, Napoleon a fost exilat în Insula Sfânta Elena unde a murit la 5 mai 1821.

Imperiul napoleonian a răsturnat ordinea europeană aşa cum a fost ea instituită de secole.
Căderea lui Napoleon a pus Europa în faţa unei situaţii paradoxale. Pe de o parte, vechii monarhi
urmăreau să restaureze ordinea anterioară Revoluţiei Franceze iar pe de altă parte ideile revoluţiei
raspandite în Europa de Imperiul lui Napoleon I a deschis dorinta de eliberare nationala a popoarelor
aflate sub dominatie straina.

Prin intermediul razboaielor napoleoniene ideile Revolutiei Franceze au fost raspandite in

intreaga Euopa.

Congresul de la Viena a reaşezat harta politică a Europei în funcţie de interesele celor patru mari
puteri: Rusia, Austria, Anglia si Prusia. S-au aplicat doua principii:

1. Principiul legitimitatii = revenirea monarhilor care si-au pierdut tronul ca urmare a Revolutiei
Franceze si a razboaielor napoleoniene
2. Principiul echilibrului europena = echilibrul intre marile puteri

Actul final al Congresului, semnat la 9 iunie 1815 si hotara:

- Franta era adusa in limita sa teritoriala, potrivit anului 1792.Pe tronul Franţei era
confirmat suveranul legitim în persoana lui Ludovic al XVIII-lea de Bourbon.
- Polonia dispărea de pe hartă rămânând liber doar oraşul Cracovia cu o constituţie proprie
dar sub protectoratul austro-pruso-rus. Marele Ducat al Varsoviei revenea Rusiei.
- Rusia obţinea Marele Ducat al Varşoviei şi i se recunoştea încorporarea Finlandei şi a
Basarabiei.
- Prusia obţinea o parte din Saxonia, Renania şi Westfalia însă ceda Hanovra în favoarea
Casei regale engleze.

Anglia reuşea totodată să îşi mărească Imperiul colonial cu Malta, Capul Bunei Speranţe,
Antilele franceze şi porturile franceze din India.

Austria reintra în stăpânirea nordului Italiei cu Lombardia şi Veneţia, la care se adăugau

Dalmaţia. De asemenea, domina restul peninsulei prin Maria Luiza, sotia lui Napoleon I care poseda
Parma, Piacenţa şi Guastalla, şi prin arhiducele de Habsburg care primea Toscana. Pe tronul
Neapolelui era restabilit Ferdinand I ca rege al Celor două Sicilii.

Suedia, care renunţa la Finlanda primea Norvegia ce aparţinuse Danemarcei.

Pe teritoriul vechiului Imperiu romano-german a luat naştere Confederaţia germană. Formată

din 39 de state.

A fost creat Regatul Unit ale Ţărilor de Jos, puse sub autoritatea regelui Olandei.

Actul final al Congresului de la Viena a fost completat de câteva documente anexă care
stabileau: a. desfiinţarea comerţului cu sclavi; b. reglementarea unui comitet al navigaţiei pe fluviile
Europei c. problemele politice ale Europei trebuiau discutate în cadrul unor congrese şi conferinţe,
asa-numitul „Concert european”.
 PRINCIPATELE ROMANE IN SECOLELE XVIII- XIX
Situaţia internaţională

Înfrângerea otomanilor la Viena in 1683 a marcat începutul decăderii Imperiului Otoman şi

deschiderea „Crizei/Problemei Orientale”. Imperiul Rus si Imperiul Austriac doreau să se extindă prin
cucerirea teritoriilor deţinute de Imperiul Otoman în Europa. Pe de altă parte, Anglia şi Franţa doreau
să păstreze integritatea Imperiului Otoman pentru menţinerea echilibrului european. Acest fapt a dat
naştere unor crize europene manifestate în plan diplomatic şi militar între Marile Puteri.

Principatele Române sunt la mijlocul acestor trei imperii: rus, austriac şi otoman şi de aceea
vor fi afectate de Criza Orientală. Aceasta are mai multe etape până la începutul secolului al XX-lea
(1913).

Războaiele ruso-austro-otomane au determinat încercarea unor domni de emancipare de sub

suzeranitatea otomană (cazul domnitorilor Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie
Cantemir), impunerea domniilor fanariote, pierderi teritoriale, modificarea statulului politico-juridic
etc.

SECOLUL FANARIOT (1711/1716-1821)

Domniile fanariote au debutat în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească și durează

până în 1821 în ambele țări. Motivele instaurării domniilor fanariote sunt multiple: criza prin care
trecea Imperiul Otoman; dorința acestuia să aibă la nord de Dunăre domni fideli, mai ales că ultimii
domni romani (Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir) au încercat să obțină independența pe
cale diplomatică, aliindu-se cu Rusia și Austria împotriva Imperiului Otoman; pentru a preîntâmpina
mișcările de eliberare; pentru a exploata resursele economice.

Caracteristicile domniilor fanariote:

- Domnul era numit direct de sultan devenind un funcționar inalt al Imperiului Otoma

- domnii erau responsabili doar în fața sultanului

- durata scurtă a domniilor (în medie 2,5-3 ani)

- armata țării este desființată

- autonomia este grav încălcată

- fiscalitate excesivă pentru populația care plătea impozite

- crește numărul dregătoriilor – sistemul venalității funcțiilor – prin cumpărarea dregătoriilor

din aparatul domnesc și administrativ, ceea ce echivala cu înnobilarea oamenilor îmbogățiți dar
nenobili

- ascensiunea la guvernare a boierilor greci în defavoarea celei pământene; conflictul dintre

boierii români și cei greci pentru putere (boierimea pământeană se organizează în ”partida națională”
având drept scopuri: reformarea societății românești și revenirea la domniile pământene)

- obligațiile financiare față de Poartă cresc (tributul crește permanent, la fel și darurile
ocazionale pentru sultan și marele vizir; cumpărarea, confirmarea sau prelungirea domnie de la sultan)

- monopolul asupra comerțului românesc impus de Poartă pentru aprovizionarea imperiului

din 1751
 Formarea statelor nationale
Ce inseamna popot, stat, tara, natiune, stat-natiune.
popor – neam
stat – institutii
tara – teritoriu
natiune – o comunitate umana omogena care are in comun: originea, limba, religia, traditiile, istoria,
cultura, idealuri, etc.
statul-natiune – este o natiune care locuieste intr-un teritoriu delimitat geografic

Alexandru Ioan Cuza

unirea principatelor romane
Contextul international:
Criza Orientala s-a redeschis in 1853—1856 prin desfasurarea Razboiului Crimeii (dintre
Rusia si Imperiul Otoman, aceasta din urma fiind ajutata si de Anglia, Franta si Sardinia), razboiul se
termina cu Victoria imperiului Otoman.
La PARIS a avut loc CONGRESUL DE PACE in lunile februarie – martie 1856 unde s-a
discutat si “problema romaneasca” (dorinta de unire a Principatelor Romane)
Prin TRATATUL DE PACE, semnat la 30 martie 1856, s-au luat hotarari in privinta
Principatelor Romane:
- Turcia ramanea puterea suzerana a Principatelor Romane;
- Rusia era inlocuita din statutul sau de putere protectoare cu granita colectiva a celor 7 mari
puteri (Angliei, Franta, Prusia, Sardinia, Austria, Rusia, Turcia)
- Moldova primea 3 judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad si Ismail)
- in Principatele Romane urmau sa se aleaga Adunarile ad-hoc care sa exprime opinia
romanilor in privinta unirii

In toamna anului 1857 s-au intrunit cele doua adunari ad-hoc, de la Iasi si Bucuresti.
Adunarile ad-hoc aveau rol consultative si reprezentativ. Hotararile lor numite “Rezolutii”, au fost
asemanatoare. Ele cereau:
1. Respectarea autonomiei Principatelor
2. Unirea Moldovei si a Tarii Romanesti intr-un singur tat sub numele de Romania
3. Prin strainatate dintr-o familie domnitoare din Europa si ai carui mostenitori sa fie crescuti in religia
tarii
4. Neutralitatea pamantului Principatelor
5. Adunarea Obsteasca reprezentativa

Dupa expirmarea celor 5 dorinte, adunarile s-au dizolvat.

CONVENTIA DE LA PARIS – puterile europene au adoptat Conventia de la Paris (7/19

august 1858) care indeplinea
- Principatele Romane isi pastrau autonomia sub suzeranitatea poprul si erau in continuare sub
protectia a celor 7 mari puteri
- se adopta denumirea de “principatele unite ale Moldovei si Valahiei”, fiecare avand institutii
propria (domnitori, guverne, adunari legislative) etc.
DUBLA ALEGERE CA DOMN A LUI ALEXANDRU IOAN CUZA
Adunarea elective din Moldova l-a ales ca domn pe Al Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859 iar Adunarea
electiva din Tara Romaneasca l-a ales domn tot pe AL Ioan Cuza la 24 ianuarie 2859.

DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (24 IAN. 1859 – 11 FEBRUARIE 1866)
In timpul domniei sale s-au pus bazele Romaniei modern, s-au diversificat si consolidate
institutiile, s-a intarit autonomia in raport cu Poarta si Marile Puteri.
S-au unit vamile, s-a centralizat administrarea telegrafului, s-au unificat armatele si cursul
monetary, capitala a fost stabilita la Bucuresti, s-a adoptat noua stema (vulturul si zimbrul)
La 22 ianuarie 1862 s-a construit primul govern unic, in frunte cu Barbu Catargiu iar in 24
ianuarie 1862 si-a deschis lucrarile Adunarea ligislativa (unica) tot in aceasta zi Principatele Unite si-
au luat titlul de Romania.
La 2/14 mai 1864 s-au adoptat prin plebiscite o constructive numita Statutul…

UNIFICAREA GERMANIEI
Unificarea Germaniei era un ideal al tuturor germanilor. Se punea insa intrebarea cine va reusi
sa o faca: Prusia sau Austria?
In 1818 este creata Uniunea Vamala Prusaca din care era exclusa Austria. Aceasta a stat la
Baza unificarii economice a statelor germane.
Prusia mai avea si un alt avantaj: personalitatea cancelarului Otto von Bismarck, care
considera ca unirea germanilor se poate face doar prin razboaie.

Etapele unificarii Germaniei sunt:

- 1865 – Prusia si Austria inving Danemarca, iar prin tratatul de la viena, ducatele
danemarcei Schleswig si Holstein sunt anexate Prusiei si Austriei
- 1866 - Prusia si Piemontul inving Austria si Rzaboiul de 7 saptamani. Prin pacea de la
Praga din 1867 se formateaza Confederatia Germana de Nord care cuprrindea Prusia,
Hessa, Nassau, Hanovra, Frankfurt, Scheswig si Holstein
- 1870 – Confederatia Germana de Nord declara razboi Frantei. Statele germane din Sud,
care nu erau member ale Confederatiei, se alatura aceasteia. Franta este infranta si umilita.
Pierderea prpivincia Alscia si o parte a provinciei Lorena si obligata sa plateasca
despagubiri de razboi.
- La 18 ianuarie 1871, la Versailles, regale Prusiei Wilhelm I era proclamat imparat al
Germaniei (Kaiser). Se forma Astfel al doilea Imperiu German. Era un stat federal format
din 25 de state. Aveau separate Constitutiile, guvernele, institutiile. Existau si institutii
commune precum imparatul, cancelarul, Armata, Guvernul cenral care era deasupra celor
locale si Parlamentul bicameral (Reichstag – Camera Deputatilor, ales prin vot universal si
Bundesrat – Consiliul Federal)
 PRIMUL RAZBOI MONDIAL
(1914-1918)
I. Imperialismul = lupta pentru colonii; cele mai importante imperii coloniale erau Marea
Britanie (detinea o patrime din glob), Franta, Spania, Portugalia, Olanda, Belgia, Rusia,
Japonia si SUA. Dupa ce se formeaza ca state nationale, se alaturau Germania si Italia;
coloniile aduceau metropolelor forta de munca ieftina, piete de desfacere, resurse,
prestigiu; Italia si Germania doreau reimpartirea lumii.
II. Nationalismul = lupta pentru eliberare nationala a popoarelor aflate sub dominatie straina;
manifestat in Imperiile multinationale precum cel Austro-Ungar, Rus si Otoman; zona
sud-estica a Europei era considerata “butoiul cu pulbere al Europei” deoarece natiunile
aflate in aceste imperii doreau sa se desprinda de sub dominatia straina
III. Cursa inarmarilor = serviciul militar obligatoriu se introduce in multe statele europene;
sunt fabricate arme noi precum mitraliera, tancul, grenada, mine, obuze, gaze toxice; alte
arme sunt perfectionate: baioneta, pusca, tunul; submarinul si avionul - aeroplanul si
dirijabilul sunt folosite in campaniile de lupta; cea mai mare putere militara a Europei era
Germania
IV. Infiintarea blocurilor politico-militare: Tripla Alianta sau Puterile Centrale (1879 s-a
incheiat o alianta defensiva intre Germania si Austro-Ungaria la care se alatura si Italia in
1882; Romania adera in secret in 1883) si Tripla Intelegere sau Antanta (alianta defesiva
incheiata in 1893 intre Franta si Rusia; in 1904 s-a incheiat o alianta defensive intre Marea
Britanie si Franta; in 1907 alianta defensiva intre Marea Britanie si Rusia)

Pretextul razboiului a fost asasinatul de la Sarajevo (Bosnia) din 28 iunie 1914, asupra
mostenitorului tronului Imperiului Austro-Ungar, arhiducele Franz Ferdinand si a sotiei sale, Sofia de
catre un student sarb care facea parte dintr-o organizatie care urmarea eliberarea tuturor slavilor din
imperiu si unirea cu Serbia.

Primul Razboi Mondial incepea la 28 iulie 1914 prin declaratia de razboi data de Imperiul Austro-
Ungar Serbiei. Pe rand au intrat in razboi toate statele membre ale celor doua blocuri politico-militare
cu exceptia Italiei si a Romaniei care s-au proclamat neutre

De partea Puterilor Centrale au fost: Germania, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman (1914
intra) si Bulgaria (1915)

De partea Antantei au fost: Marea Britanie, Franta, Japonia (1914), Italia (1915), Portugalia
(1916), Romania (1916), SUA (1917), Grecia (1917).

La razboi au participat direct sau indirect si coloniile prin trimiterea de soldati, armament, provizii,
teatru de razboi.

S-au format doua Fronturi principale si mai multe Fronturi secundare.

Fronturi principale: Frontul de Vest situat de-a lungul Rinului intre Franta, Belgia si Germania

Frontul de Est in partea estica a Europei intre Rusia pe de o parte si Germania, Austro-Ungaria,
pe de alta parte.
 Fronturi secundare: in NE Italiei; Serbia, Romania (de-a lungul Carpatilor si a Dunarii), N
Greciei; Stramtori; Africa, Asia si Oceanul Pacific.

Strategii si tactici folosite:

1914 = o “campanile a surprizelor”, razboi de miscare; pana la sfarsitul anului se stabilesc fronturile
principale

1915 = un razboi de pozitie sau de uzura, de transee

1916 = imbinate razboiul de miscare cu cel de pozitie; razboi de uzura/ total (pana la epuizare)

1917 = razboi de uzura cu pierderi mari pt Antanta prin iesirea Rusiei din razboi in martie; Antantei
se alatura SUA in aprilie; Germania a recurs la razboiul submarine total anunatand ca nu va mai
respecta pavilioanele statelor neutre; anul “marii cotituri” (o profunda criza morala si psihologica pe
fronturi si in spatele lor)

1918 = razboi de uzura/total

Lupte importante: Marna (1914), inaintarea Rusiei pana la Tannenberg si Lacurile Mazuriene
(1914); Verdun (1916), Somme (1916), Ypres (1914, 1915, 1917), Iutlanda (19116), Marasti,
Marasesti si Oituz (1917), Vittorio Veneto (1918)

Sfarsitul razboiului: in octombrie - noiembrie1918 capituleaza Bulgaria, Imperiul Otoman, Imperiul

Austro-Ungar si pe iar in 11 noiembrie Imperiul German.