Ministerul Educației, Culturii și Cercetarilor al Republicii

Moldova
Universitatea Tehnica a Moldovei
Facultatea de Calculatoare Informatică și Microelectronică
Departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală

Raport
Lucrare de laborator nr.1
Semnale Biomedicale

A efectuat: st.gr.IBM-191 Lesan

Natalia

A verificat: Brinza Mihai

Chișinău, 2022
 Majoritatea semnalelor biomedicale din lumea reală sunt fie imprevizibile (din punct de vedere
al schimbării parametrilor) şi zgomotoase, fie necunoscute, de aceea este destul de dificil a le
clasifica. În îndeplinirea funcţiilor sale, organismul generează o multitudine de semnale electrice şi
magnetice. Aceste semnale sunt rezultatul activităţii electrochimice a anumitor celule. Prin
măsurarea selectivă a semnalelor dorite (fără a afecta organismul), se pot obţine informaţii clinice
utile despre funcţii particulare ale organismului.

Semnalele biomedicale sunt folosite pentru a extrage informaţie din sistemele biologice
investigate. Traductorul este un dispozitiv care transformă o formă de energie a unui sistem într-o
altă formă de energie.
Senzorul este un dipozitiv care răspunde unui stimul fizic sau chimic pe care-l converteşte într-un
semnal electic, iar senzorul poate fi asimilat cu un sistem de achiziţie de date.

Electrocardiografia

Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a variaţiilor de potenţial electric care iau naştere în
timpul activităţii cardiace. ECG reprezintă o investigaţie de bază pentru orice pacient care se adresează
medicului sau pentru screening-ul stării de sănătate şi oferă informaţii valoroase despre modul în care
funcţionează inima.

O electrocardiograma oferă informaţii despre:

• Ritmul inimii

• Originea impulsului şi propagarea (conducerea) acestuia prin masa miocardului

• Mărimea cavităţilor cordului

• Poziţia inimii

• Extensia şi localizarea unui infarct acut de miocard (IMA)

• Efectele modificării concentraţiei electroliţilor asupra proprietăţilor miocardului

• Efectele unor medicamente asupra activităţii cordului

• Funcţionarea unui pace-maker artificial implantat unui pacient

• NU oferă date despre contractilitatea miocardului şi despre funcţia de pompă. Aceste informaţii se pot
obţine prin cateterism cardiac sau prin ecocardiografie
 • Reprezintă “standardul de aur” pentru diagnosticul tulburărilor de ritm şi de conducere

Bazele teoretice şi practice ale ECG au fost puse de Einthoven, care a luat premiul Nobel pentru acest
lucru. În elaborarea teoriilor sale, el a plecat de la următoarele premise:

• cordul este un dipol;

• cordul este situat în centrul toracelui, iar acesta este situat în centrul corpului;

• toracele este sferic;

• articulaţiile radio-carpiene şi tibio-tarsiene sunt echidistante faţă de cord;

• rezistenţele electrice ale ţesuturilor sunt egale în orice direcţie. Dintre acestea, singura premisă
adevărată, exactă, este aceea că inima este un dipol, suficientă totuşi, pentru a putea explica formarea
undelor ECG.

Figura X.1. Câmpul electric creat de un dipol artificial. Curba de profil a dipolului. (după P. Dumitru,1985,
modificat).

Figura X.2. Înregistrarea diferenţei de potenţial la nivelul unei fibre miocardiace unice. (După Guyton
and Hall, 2006, modificată).
 Fig. 1. Semnal ECG normal
Unda P rezulta din suprapunerea celor doua componente de depolarizare arterial si are forma
rotingita, durata 0,08-0,11 s.
Complexul QRS corespunde procesului de activare ventriculara, proces care se desfasoara
energic si rapid, cu potential mult mai mari decut cele arteriale, durata 0,1s.
Unda T reprezinta repolarizarea ventriculara, process care se desfasoara lent, fiind lipsit de
energia imprimata de stimul, proprie depolarizarii, durata 0,15-0,3s.
Unda U reprezinta deflexiunea pozitiva lenta, cu amplitudine redusa, atribuita existentei unur
diferente de potential la sfarsitul sistolei electrice.
Figura X7. Înregistrarea unei electrocardiograme. Se vizualizează modul de plasare al electrozilor. Aceştia
sunt conectaţi de aparatul propriu-zis prin fire conductoare (cabluri)

Înălţimea deflexiunii în orice conducere, depinde de mărimea vectorului şi de înclinarea sa faţă de

derivaţia respectivă.

Reguli de înscriere a undelor în funcţie de mărimea şi poziţia vectorilor faţă de o derivaţie:

• dacă vectorul este paralel cu derivaţia, unda este cea mai amplă.

• dacă vectorul se proiectează pe partea pozitivă a unei derivaţii, sensul undei va fi pozitiv, iar dacă se
va proiecta pe partea negativă a derivaţiei, se va înregistra o undă negativă, mare sau mică, în funcţie de
mărimea acestei proiecţii.

• dacă vectorul este perpendicular pe o derivaţie, se va înregistra un complex echidifazic (o fază pozitivă
şi una negativă de valori egale) pentru un vector mare.

• dacă vectorul perpendicular este mic, mărimea undei este zero şi se înregistrează o linie izoelectrică.

Fotopletismografia

O fotopletismogramă (FPG) este o măsurătoare volumetrică a unui organ obținută optic. O FPG

este adesea obținută prin utilizarea unui pulsoximetru care iluminează pielea și măsoară modificările
în absorbția luminii.[1] Un pulsoximetru convențional monitorizează perfuzia sângelui la nivelul dermei
și țesutului subcutanat al pielii.
La fiecare ciclu cardiac, inima pompează sânge spre periferie. Cu toate că această presiune de puls
este parțial amortizată până când ajunge la piele, este suficientă pentru a dilata arterele și arteriolele
din țesutul subcutanat. Dacă pulsoximetrul este atașat fără a apăsa pe piele, o presiune de puls
poate fi observată și din plexul venos, ca un mic vârf secundar.
Schimbarea în volum cauzată de presiunea pulsului este detectată prin iluminarea pielii cu o diodă
emițătoare de lumină (LED) și apoi măsurarea cantității de lumină fie transmisă sau reflectată către
o fotodiodă[2]. Fiecare ciclu cardiac apare ca un vârf, așa cum se observă în figura alăturată.
Deoarece fluxul de sânge la nivelul pielii este influențat de mai mulți factori fiziologici, FPG poate fi
folosită pentru a monitoriza respirația, hipovolemia și alte condiții ale sistemului circulator.[3] În plus,
forma undei FPG diferă de la individ la individ și variază în funcție de locul și modul în care
pulsoximetrul este atașat.
Fig. 2. Parametrii de baza a undei de puls. Punctele de referinta pentru determinarea starii
sistemului cardiovascular

FPG măsurată cu un pulsoximetru pe ureche. Variația amplitudinii este cauzată de respirație.

Locuri pentru măsurarea FPG

Deși pulsoximetrul este un dispozitiv medical frecvent utilizat, FPG este rareori afișată, fiind doar
prelucrată pentru a determina frecvența cardiacă.
În ambulatoriu, pulsoximetrele sunt de obicei purtate pe deget. Cu toate acestea, în cazurile de
șoc, hipotermie etc., fluxul sanguin la periferie poate fi redus, rezultând într-o FPG fără puls cardiac
perceptibil.[necesită citare] În acest caz, o FPG corectă poate fi obținută de la un pulsoximetru utilizat pe
cap, cu cele mai frecvente locuri de amplasare fiind urechea, septul nazal și fruntea. FPG poate fi
configurată și ca fotopletismografie multisit (MFPG), ca de exemplu efectuarea de măsuratori
simultane pe urechea dreaptă și stângă sau degetele arătător de la mână și mare de la picior,
oferind oportunități suplimentare pentru evaluarea pacienților cu suspiciune de boală arterială
periferică, disfuncție autonomă, disfuncție endotelială și rigiditate arterială. MFPG oferă un potențial
semnificativ pentru data mining și deep learning, precum și alte tehnici de analiză ale undei de puls.
[4][5][6]

FPG pot fi obținute și de la următoarele organe:

 vagin (fotopletismograf vaginal)
 clitoris (fotopletismograf clitoridian)
 esofag
Artefactele cauzate de mișcare sunt un factor cunoscut care limitează măsurarea corectă în timpul
sportului și în afara laboratorului.
 Electromiografia (EMG)

Electromiografia (EMG) este o procedura care evalueaza functia nervilor si a muschilor.

Acest examen este indispensabil in stabilirea unui diagnostic exact in patologia sistemului nervos
periferic. Electromiografia este efectuata in Ponderas Academic Hospital de catre Dr. Ionela
Codita, medic primar neurolog cu competenta in electromiografie.
In ce consta examenul electromiografic (EMG)?

Examenul electromiografic este compus din doua parti. In situatii speciale, medicul poate opta
doar pentru una din acestea. Ambele parti ale testului sunt bine tolerate de majoritatea
pacientilor, desi produc un disconfort,  si nu au riscuri semnificative pentru starea de sanatate
ulterioara.

Prima parte a procedurii este studiul conducerii nervoase – electroneurografia -  si

presupune stimularea nervilor in diferite puncte pe traseul lor printr-o mica descarcare electrica.
Medicul va aplica pe piele mici electrozi pentru inregistrare, de obicei la nivelul mainii si
piciorului, si va aplica un mic soc electric pe piele in alta zona a membrului la care se face
inregistrarea. Senzatia pe care o vei percepe poate fi sau nu dureroasa. Deoarece fiecare membru
are mai multi nervi care necesita evaluare, procedura se va repeta de 3, 4 sau mai multe ori. Pe
parcurs, testul se va intrerupe de cateva ori pentru a-i permite medicului sa faca calcule si
masuratori.
A doua parte a procedurii este examinarea musculara cu ac - electromiografia propriu-
zisa-  si se efectueaza prin introducerea unui ac foarte subtire in anumiti muschi. Acul contine un
electrod microscopic care inregistreaza activitatea electrica normala sau anormala a fibrelor
musculare. Acul este introdus in muschiul relaxat si miscat putin pentru a inregistra activitatea
musculara in repaus, apoi medicul iti va cere sa incordezi muschiul studiat pentru a evalua
muschiul in activitate. Momentul cel mai neplacut este strapungerea pielii cu acul, miscarile
acului in muschi fiind mai putin percepute ca durere, cat mai mult ca o senzatie de presiune.
Acul are doar rol de inregistrare, prin intermediul sau nu se administreaza socuri electrice sau
injectii intramusculare.

Cat dureaza examenul EMG 

Examinarea dureaza de obicei intre 30 si 90 de minute. Timpul necesar examinarii nu poate fi

determinat cu exactitate inaintea inceperii procedurii.
Ce pregatiri sunt necesare pentru examenul EMG?

Nu exista restrictii alimentare inainte sau dupa test, poti veni si pleca cu masina si iti poti
continua activitatea normala in restul zilei. Nu aplica nici un produs pe piele in ziua examinarii
(lotiuni, uleiuri, creme). Se recomanda ca imbracamintea sa fie lejera pentru ca frecvent este
necesara examinarea unor zone precum umarul, coapsa sau spatele.

Poti lua medicamentele care iti sunt prescrise cu cateva exceptii notabile. Trebuie sa informezi
medicul inainte de procedura daca iei tratament anticoagulat (Sintrom, Trombostop, Pradaxa,
Apixaban, Xarelto) deoarece in aceasta situatie examenul cu ac poate duce la sangerari in
interiorul muschilor sau daca urmezi tratament pentru Miastenia Gravis (Miostin sau alte
medicamente). Daca ai nelamuriri in privinta compatibilitatii tratamentelor urmate cu examenul
EMG, discuta cu medicul curant sau medicul care va efectua electromiografia.

Ce informatii ii sunt necesare medicului care efectueaza examenul EMG?

Prezinta-i medicului trimiterea de la medicul specialist care a recomandat examenul EMG. Daca
ai mai efectuat un examen EMG anterior si rezultatele sunt disponibile, ia-le cu tine.

Anestezia si examenul EMG

Pe tot parcursul examinarii este importanta cooperarea cat mai completa a pacientului.
Disconfortul provocat in timpul
examinarii EMG este perceput de
majoritatea pacientilor ca mic si nu
justifica riscurile anestezice. Din
aceste motive examenul EMG se
efectueaza fara anestezie.