MODULUL - NURSING ÎN CHIRURGIE 2

PROFESOR: M.I. AS. MED. PR. GEORGESCU MARIA DELIA

SUPORT CURS: SĂPTĂMÂNA NR 2
1. INTERVENȚII PROPRII ȘI DELEGATE ALE AS. MED. ÎN CHIRURGIA TORACICĂ ȘI
CARDIOVASCULARĂ

Examene de laborator
- din sânge
- urină,
- examene bacteriologice,
- citologice,
- micologice din spută. REVEDEM INFORMATIA ANUL I
Metode imagistice
- radiologice: radiografia pulmonară şi toracică din faţă sau profil, radioscopia toracică şi
pulmonara, tomografia, CT(computer tomografia), bronhografia cu substanţă de contrast,
esofagoscopia/esofagografia, aortografia, flebografiile toracice (radiografia venelor
toracice), limfografia.
- scintigrafice: scintigrama pulmonară care se efectuează cu substanţe radio- farmaceutice
(izotopi) marcate şi injectate IV.
RMN
- Investigaţii endoscopice: fibroscopia/bronhoscopia, mediastinoscopia/ toracoscopia,
esofagoscopia
- Investigaţii prin biopsie: biopsia pleurală biopsia traheo-bronsică se recoltează în timpul
bronhoscopiei, biopsiile pulmonare prin toracotomie, biopsiile ganglionare se recoltează din
ganglionii măriţi de volum.
- Probe funcţionale respiratorii: spirograma cu testele cele mai utilizate: capacitatea vitală
(CV), volum expirator maxim pe secundă (VEMS), debit ventilator maxim pe minut, teste
farmacodinamice, teste de efort.
- Alte examene: electrocardiograma (EKG) este obligatorie; electroencefalograma(EEG);
- analize de laborator în vederea operaţiei : TS, TC, timp Quick, fibrinogen, glicemie, VSH,
hemoleucograma, probe hepatice

1
gmd
- PROBE BIOLOGICE:

a. REACŢIA CASSONI PENTRU DEPISTAREA CHISTULUI HIDATIC;

b. IDR LA TUBERCULINĂ PENTRU DEPISTAREA TUBERCULOZEI.

 reacţia Cassoni pentru depistarea chistului hidatic

Indicatii: Antigenul hidatic liofilizat este utilizat in diagnosticul hidatidozei umane sau in
diagnosticul diferential al unor tumori in raport cu hidatidoza.
Prezentare: Antigenul hidatic liofilizat pentru I.D.R. Casoni este preparat din lichid hidatic
prelevat din chisturi hidatice pulmonare sau/si hepatice de la bovine, filtrat si liofilizat. Se
livreaza sub forma de trusa continand 3 fiole a 1 ml antigen, 3 fiole solvent si 3 fiole martor
(solutie clorurata izotonica). Prezervant: Nu are.
Mod de actiune: Antigenul determina o reactie inflamatorie, uneori papula, inconjurata de un
halou eritematos la locul inocularii, ca urmare a fenomenelor de hipersensibilizare celulara la
componentele sale, la un bolnav purtator de chist hidatic (forma larvara a Taeniei echinococcus).
Indicatii: Antigenul hidatic liofilizat este utilizat in diagnosticul hidatidozei umane sau in
diagnosticul diferential al unor tumori in raport cu hidatidoza.
Mod de administrare: Inainte de utilizare, continutul fiolei de antigen hidatic se dizolva in 1 ml
solvent (solutie clorurata izotonica). Regiunea de electie este fata anterioara a antebratului.
Antigenul hidatic se inoculeaza in antebratul drept, iar martorul (solutie clorurata izotonica) in
antebratul stang. Inocularile se fac strict intradermic, cu cate 0,1- 0,15 ml dupa o prealabila
dezinfectare a regiunii. Prima citire se face la 30 minute de la injectare, comparandu-se reactia
produsa la locul de inoculare a antigenului cu reactia produsa de martor.
Conditii de pastrare: Produsul se pastreaza la intuneric, la temperatura de +4 - +10 grade
Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani de la data prepararii si este mentionat pe fiola.
Prezentare: Antigenul hidatic liofilizat pentru I.D.R. Casoni este preparat din lichid hidatic
prelevat din chisturi hidatice pulmonare sau/si hepatice de la bovine, filtrat si liofilizat. Se
livreaza sub forma de trusa continand 3 fiole a 1 ml antigen, 3 fiole solvent si 3 fiole martor
(solutie clorurata izotonica). Prezervant: Nu are.

 IDR la tuberculină pentru depistarea tuberculozei

Testul de piele (cutanat) pentru tuberculoza (de asemenea cunoscut ca testul de tuberculina sau
test IDR la tuberculina) este un test utilizat pentru a stabili daca o persoana a dezvoltat un
raspuns imun la bacteria care provoaca tuberculoza (TBC). Acest raspuns poate sa apara daca
persoana are in prezent TBC, daca a fost expusa la acesta in trecut sau daca a primit vaccinul
BCG impotriva TBC.
Testul cutanat la tuberculina se bazeaza pe faptul ca in infectia cu Mycobacterium tuberculosis
bacterie produce un tip de reactie cutanata de hipersensibilitate la anumite componente ale
bacteriei. Componente ale bacteriei sunt continute in extractele de culturi filtrate si sunt

2
gmd
elementele de baza ale tuberculinei PPD (de asemenea, cunoscute sub numele de purified protein
derivative = derivate proteice purificate). Acest material PPD este folosit pentru testarea cutanata
pentru tuberculoza. Reactia cutanata la tuberculina PPD incepe atunci cand celulele imunitare
specializate, numite celule T, care au fost sensibilizate printr-o infectie anterioara, sunt activate
de catre sistemul imunitar si trimise catre locul injectiei unde elibereaza mesageri chimici numiti
limfocite. Aceste limfocite produc o induratie (o zona tare, ridicata, cu margini clar definite in si
in jurul locului de injectare) prin vasodilatarea locala (extinderea diametrului vaselor de sange).
Se produce o acumulare de lichid (edem), fibrina si de alte tipuri de celule inflamatorii.
O perioada de incubatie de 2 pana la 12 saptamani este de obicei necesara, dupa expunerea la
bacteria TB, pentru ca testul PPD sa fie pozitiv.
Testul standard tuberculina recomandat, cunoscut sub numele de testul Mantoux, reprezinta
administrarea prin injectarea unui volum de 0,1 mL continand 5 UT (unitati de tuberculina) PPD
in straturile superioare ale pielii (intradermic, imediat sub suprafata pielii) a antebratului. Se
cauta o zona de piele fara anomalii si departe de vene. Injectare se face folosind un ac de si o
seringa pentru tuberculina. PPD tuberculina se injecteaza numai sub suprafata pielii. O usoara
umflare a pielii de 6 - 10 mm in diametru ar trebui sa fie produsa atunci cand injectarea se face in
mod corect. Acesta umflatura este in general rapid absorbita. In cazul in care primul test a fost
administrat in mod necorespunzator, un alt test poate administrat selectandu-se o zona la cativa
centimetri mai departe de injectia initiala.
"Citirea" testului cutanat inseamna a detecta o ridicatura, zona ingrosata de reactii cutanate
locale, denumita induratie. Induratia este elementul cheie pentru a detecta nu, roseata sau
echimoza. Rezultatul testelor cutanate ar trebui interpretate la 48 - 72 ore dupa injectie cand
dimensiunea induratie este maxima. Testele interpretate dupa 72 de ore tind sa dea indicii gresite
prin dimensiunea scazuta a induratiei.
Baza de citire a testului de piele este reprezentata de prezenta sau absenta induratiei si
dimensiunea acesteia. Diametrul de induratie ar trebui sa fie masurat transversal (de exemplu,
perpendicular) pe axul lung al antebratului si se inregistreaza in milimetri. Zona de induratie din
jurul locului de injectare este reactia la tuberculina. Este important sa retineti ca roseata nu este
masurata.
O reactie tuberculina este clasificata ca fiind pozitiva bazata pe diametrul de induratie in
conjunctie cu anumiti factori de risc specifici pacientului. La o persoana sanatoasa a carui sistem
imunitar este normal, induratia mai mare sau egala cu 15 mm este considerata un test pozitiv. In
cazul in care sunt prezente blistere (vezicule), testul este de asemenea considerat pozitiv. La o
persoana cu afectiuni renale subiacente, diabet sau la un cadru medical care a avut un contact
personal cu o persoana cu TBC activ, 10 mm de induratie este considerat un test de piele pozitiv.
La pacientii care sunt imunocompromisi, cum ar fi persoanele cu artrita reumatoida sau boala
Crohn, 5 mm de induratie este considerat un rezultat pozitiv la un test de piele. Induratie de mai
mica de 2 mm, fara vezicule, este considerata un test de piele negativ. Pe de alta parte, un test
negativ nu inseamna intotdeauna ca o persoana nu are tuberculoza. Oamenii care au fost infectati
cu TB nu pot avea un test cutanat pozitiv in cazul in care functia lor imunitara este compromisa
de conditii medicale cronice - cancer chimioterapie, sau SIDA. n plus, 10 % - 25 % din

3
gmd
persoanele cu tuberculoza de plamani nou diagnosticata, de asemenea, va avea un rezultat
negativ, probabil din cauza sistemului imunitar slab, alimentatia saraca, care insoteste infectii
virale, sau terapii cu steroizi. Peste 50 % dintre pacientii cu TB pe scara larga, diseminata
(raspandita in tot corpul, cunoscuta sub numele de TB miliara) vor avea, de asemenea, un test TB
negativ.
Testul la tuberculina - reactii fals pozitive. O persoana care a primit un vaccin BCG impotriva
tuberculozei poate avea, de asemenea, o reactie cutanata pozitiva la testul TB, desi acest lucru nu
este intotdeauna cazul. Reactia pozitiva, care se datoreaza vaccinului poate persista de ani de
zile. Cei care au fost vaccinati, dupa primul an de viata sau care au avut mai mult de o doza de
vaccin au cea mai mare probabilitatea de a avea un rezultat pozitiv persistent decat cei care au
fost vaccinati ca sugari.
Exista riscuri in cazul testului PPD ? Exista un risc foarte usor de a avea o reactie severa la test,
inclusiv roseata si umflarea bratului, in special la persoanele care au avut tuberculoza sau au fost
infectate anterior si la cei care au avut anterior vaccinul BCG. Reactiile alergice sunt, de
asemenea, complicatii rare. In cadrul testului nu sunt utilizate bacterii vii, astfel incat nu exista
nici o sansa de a dezvolta tuberculoza din test.
Testul cutanat la tuberculoza (pe scurt)
Testul cutanat la tuberculoza este de asemenea cunoscut ca testul de tuberculina sau test PPD.
Testul PPD este folosit pentru a determina daca cineva a dezvoltat un raspuns imun la bacterie
care provoaca tuberculoza (TBC). Testul de tuberculina standard recomandat este testul
Mantoux, care este administrat prin injectarea unui volum de 0,1 mL continand 5 UT (unitati de
tuberculina) PPD in straturile superioare ale pielii antebratului. Teste cutanate ar trebui sa fie citit
48 - 72 ore dupa injectare. Baza de citire a testului de piele este prezenta sau absenta si cantitatea
de induratie (umflatura localizata), NU zona de eritem. Un test negativ nu inseamna intotdeauna
ca o persoana nu are tuberculoza. O persoana care a primit un vaccin BCG impotriva
tuberculozei poate avea, de asemenea, o reactie cutanata pozitiva la testul TB.
Testul cutanat la tuberculina se bazeaza pe faptul ca infectia cu Mycobacterium tuberculosis
produce un tip de reactie cutanata intarziata (hipersensibilitate) la anumite componente ale
bacteriei. Testul standard tuberculina recomandat este administrat de 0,1 ml injectarea de 5 TU
(unitati de tuberculina) PPD in straturile superioare ale pielii antebratului. "Citirea" testului
cutanat inseamna detectarea unei zone ridicate, zona ingrosata de reactii cutanate locale,
denumita induratie. Zona de induratie din jurul locului de injectare este reactia la tuberculina.

TERMENI MEDICALI

4
gmd
Pneumotorax = prezenţa aerului în cavitatea pleurală
Hemotorax = prezenţa sângelui în cavitatea pleurală
Empiem = prezenţa puroiului în cavitatea pleurală
Traheostomie = deschidere chirurgicală a traheei pentru introducerea unei sonde de traheostomie
folosită la menţinerea funcţionalităţii căilor respiratorii fie permanent fie până la restabilirea
funcţiei
Traheotomie = incizie chirurgicală la nivelul traheei
Toracotomie = incizie chirurgicală la nivelul toracelui
Toracoscopie = examinarea cavităţii pleurale cu endoscopul
Pleurotomie = incizie la nivelul pleurei
Pneumonectomie = rezecţie totală sau parţială a plămânului
Segmentectomie = rezecţia unui segment din plămâni
Lobectomie = rezecţia unui lob
Toracoplastie= rezecţia a două sau mai multe coaste cu scopul de a grăbi vindecarea proceselor
TBC

Figura nr 1- Plamanul- lobectomie, bilobectomie, pneumectomie

 TORACOSCOPIA

5
gmd
Definiţie: Toracoscopia este examenul endoscopic al organelor din cuşca toracică. Prin
toracoscopie se vizualizează spaţiul pleural, cavitatea toracică, diafragmul, mediastinul,
pericardul, coastele, pleura viscerală, plămânul, coloana vertebrală. Toracoscopia se efectuează
cu un endoscop rigid numit toracoscop prevăzut cu sistem optic şi sursă de lumină.
Scopul:
explorator - de punere a diagnosticului;
terapeutic - de efectuare a unor mici intervanţii chirurgicale şi administrare de medicamente
local.
Indicaţii diagnostice: pleurezii cronice; mase pleurale(tumori) fară revărsat lichidian
pneumotorax spontan; tumori mediastinale; altele.
Indicaţii terapeutice: evacuarea depozitelor de fibrină, a membranelor piogene, înlăturarea
aderenţelor; evacuarea cheagurilor intrapleurale şi oprirea sângerării; extragerea corpilor străini
intrapleurali; simpatectomie sau vagotomie toracică; fenestraţie pericardică (operaţie prin care se
creează un orificiu); ablaţia şi coagularea leziunilor parenchimatoase pulmonare mici numite
blebs- uri. pleurodeză chimică reprezintă introducere de talc steril sau tetraciclină în spaţiul
pleural altele.
Pregătirea bolnavului (protocol):
- recoltarea hemoleucogramei, TS, TC, timp Quick; grup sanguin şi Rh; EKG, Rdf. Toracică;
- măsurarea funcţiilor vitale: puls, TA, a greutăţii corporale;
La sfârşitul toracoscopiei se recomandă totdeauna drenaj pleural, de aceea se vor pregăti
borcanele de aspiraţie şi sistemul de aspiraţie. Cu o seară înainte se administrează un sedativ
diazepam şi 1 tb de codeină. În ziua examinării bolnavul nu va mânca. îngrijiri post intervenție:
pacientul va fi monitorizat puls, TA; se asigură buna funcţionare a drenului aspirativ; se
administrează antalgice pentru combaterea durerii; se verifică pansamentul din jurul tubului de
dren.
Intervenţiile asistentei medicale
Autonome și delegate:
- dezobstruarea căilor respiratorii;
- pregătirea materialelor şi bolnavilor pentru investigaţii specifice( drenaj pleural, toracoscopie);
- pregătirea preoperatorie ;
- îngrijiri postoperatorii; recoltarea analizelor de laborator; administrarea medicaţiei,
oxigenoterapia;
- prevenirea complicaţiilor prin mobilizare, tapotaj, masaj; monitorizarea funcţiilor vitale,
- supravegherea drenurilor şi pansamentului.
- îngrijiri igienice, asigurarea confortului şi poziţiei bolnavului, masaj, ajutarea bolnavului;
- alimentarea şi hidratarea bolnavului administrare de oxigen în caz de dispnee educaţia sanitară
a bolnavilor.

6
gmd
 INTERVENŢII ÎN URGENŢĂ

Dezobstruarea căilor respiratorii superioare nazo - faringiene şi aspiraţia secreţiilor

Intubaţia oro- faringiană sau nazo - faringiană
Intubaţia oro - traheală (IOT) reprezintă introducerea unei sonde în căile respiratorii pentru a
permite pătrunderea aerului şi a oxigenului; de asemenea se pot introduce medicamente în caz de
stop respirator sau anestezie generală
Traheostomia de urgenţă
Ventilaţie mecanică, oxigenoterapia
Drenajul pleural al colecţiilor lichidiene şi gazoase
Intervenţii chirurgicale

 DEZOBSTRUAREA CĂILOR RESPIRATORII

Dezobstruarea căilor aeriene superioare supraglotice se poate efectua rapid cu mijloace simple
care pot fi efectuate de orice asistent medical cum ar fi : susţinerea limbii, întoarcerea capului
într-o parte, aşezarea pacientului în decubit lateral (poziţie de siguranţă); curăţarea cavităţii orale
de secreţii, corpi străini, cu degetul protejat de mănuşă, cu ajutorul unei comprese de tifon sterile;
secreţiile pot fi aspirate cu aspiratorul prin intermediul unei sonde Nelaton sterilă de unică
folosinţă; refacerea permeabilităţii căilor respiratorii se realizează prin hiperextensia capului,
deschiderea gurii, curăţarea cavităţii bucale şi faringiene, susţinerea limbii cu ajutorul unei pipe
oro- faringiene (Guedel) sau nazo - faringiene.
Tehnica
Materiale necesare: deschizător de gură din material plastic sau lemn atraumatic; sonde oro -
faringiene Guedel sau nazo - faringiene; obturator esofagian care este un dispozitiv de prim
ajutor alcătuit dintr-un tub cu balonaş la capătul distal prevăzut cu o manşetă de etanşiezare şi
orificii laterale; o mască care acoperă faţa şi nasul pacientului prevăzută cu un orificiu pentru
asigurarea ventilaţiei.
Poziţia bolnavului decubit dorsal fară pernă; se îndepărtează protezele mobile dacă sunt; se
drenează secreţiile prin poziţia Trendelenburg; se drenează secreţiile din gură prin aşezarea în
poziţie decubit lateral.

7
gmd
 Figura nr 2 – hiperextensia capului

Timpii de execuţie: cu mâna dreaptă se aplică pe fruntea bolnavului şi se împinge capul

bolnavului pe spate; se propulsează mandibula înainte aplicând o mişcare cu ambele mâini în
unghiul mandibular; se deschide gura cu ajutorul policelui şi se introduce canula oro - faringiană
având concavitatea îndreptată în sus până ajunge la mijlocul limbii, după care se roteşte cu 180°
astfel încât vârful acesteia să ajungă între peretele posterior al faringelui şi baza limbii pentru
susţinere. Dacă se foloseşte pipă nazo- faringiană de intubaţie este necesar curăţarea cavităţii
nazale de secreţii sau corpi străini, lubrefierea canulei cu un gel şi introducerea ei cu concavitatea
în jos paralel cu vălul palatin şi se fixează vârful până se obţine o ventilaţie optimă.

Figura nr 3 tipuri/ dimensiuni de canula

8
gmd
  INTUBAŢIA ORO - FARINGIANĂ SAU NAZO - FARINGIANĂ facilitează o
ventilaţie bună a pacientului pe mască, având şi posibilitatea de administrare de oxigen.
Eliberarea căilor aeriene inferioare (subglotice) este mai laborioasă şi necesită aparatură
şi medicaţie specifică. La măsurile manuale aplicate se adaugă şi măsurile medico -
chirurgicale (intubaţia traheală, traheostomia, aspiraţia transtraheală, administrare de
medicamente). Aceste tehnici sunt efectuate de medic ajutat de o asistentă care pregăteşte
materialele necesare şi bolnavul, serveşte medicul.

 INTUBAŢIA ORO - TRAHEALĂ (IOT) este efectuată de medic.

Rolul asistentei este de a pregăti materialele şi bolnavul şi de a servi medicul.
Materiale necesare: laringoscop cu lamă dreaptă sau scurtă şi sursă de lumină; tuburi sau
sonde de intubaţie endo - traheale din cauciuc sau material plastic prevăzute cu mandren;
seringă sterilă de 10 ml pentru umflarea manşetei traheale; gel cu xilină pentru anestezia
de contact; soluţie de xilină pentru anestezia faringelui şi a corzilor vocale; depărtător de
gură; mandrene şi pense speciale; la nevoie, se asigură aparat de ventilaţie manuală
(Ambu), sursă de oxigen, aspirator puternic.

Figura nr 4- intubatia oro traheala

Rolul asistentei în timpul tehnicii este de a pregăti bolnavul: să îndepărteze protezele dentare
mobile; curăţarea oro - faringelui de secreţii; aşezarea pacientului în decubit dorsal cu capul în

9
gmd
extensie ridicat faţă de planul umerilor pe o pernă mică;
servirea medicului cu instrumente speciale.
Intervenţii: supravegherea funcţiilor vitale; menţinerea permeabilă a sondei prin aspirarea
secreţiilor cu ajutorul unui cateter de aspiraţie ori de câte ori este nevoie;
toaleta cavităţii bucale şi aspirarea secreţiilor din gură; imobilizare în cazul pacienţilor agitaţi
pentru a preveni detubarea spontană.

Figura nr 5 – aspirator secretii

Detubarea pacientului este indicată de medic când acesta respiră normal.

Se efectuează astfel: se aspiră mai întâi secreţiile de pe sondă şi din cavitatea bucală; se extrage
meşa din gură sau se dezumflă balonaşul de etanşare; se scoate lent sonda aspirând conţinu;
se efectuează toaleta cavităţii bucale a pacientului.
Indicaţiile IOT: în resuscitarea cardio- respiratorie, pentru ventilaţia artificială cu ventilator
Ambu; primul ajutor în caz de înec sau intoxicaţie cu gaze; asigurarea ventilaţiei mecanice în
insuficienţa respiratorie acută; administrarea unor medicamente Adrenalină, Xilină, Atropină în
cursul resuscitării cardio - respiratorii, sonda de intubaţie reprezentând o alternativă la
administrarea medicamentelor pe cale i.v. care este impracticabilă în unele situaţii

10
gmd
  TRAHEOSTOMIA ŞI ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU TRAHEOSTOMIE

Definiţie: Traheostomia este o operaţie de maximă urgenţă, efectuată de medici, indiferent de

specialitate care constă în deschiderea chirurgicală a traheei.
Se impune în următoarele cazuri: obstrucţii laringiene prin traumatisme; corpi străini; laringită
sufocantă; tumori ale laringelui; crup difteric; edem sau spasm glotic (care nu cedează la
tratament).
Prin traheostomie se creează prin incizie pe cale externă un orificiu în trahee prin care se
introduce o canulă; dacă nu există canulă traheală la dispoziţie, se poate utiliza un tub de cauciuc
de 10-15 cm lungime cu un lumen suficient prevăzut (fixat) cu un ac de siguranţă înfipt
transversal în capătul tubului care rămâne la exterior.
Intervenţiile asistentei medicale
Pregătirea materialelor şi instrumentarului: materiale de protecţie - mănuşi, halate şi mască
sterile, câmpuri sterile , soluţie antiseptică; trusă de resuscitare cardio - respiratorie, canulă
traheală; trusă sterilă pentru traheostomie prevăzută cu bisturiu, foarfecă, pensă chirurgicală,
depărtătoare de plagă Farabeuf, fire de sutură ( Catgut sau fire de nylon);
seringi şi ace de unică folosinţă; substanţe anestezice ( soluţie de Xilină sau Procaină 1%);
medicamente în caz de urgenţe, seringi sterile,câmp steril casolete cu pansament steril; sursă de
O2, cateter de aspiraţie pentru secreţii;
Pregătirea bolnavului: bolnavul este aşezat în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie, iar sub
umeri se va pune o pătură făcută sul; instituirea unei perfuzii cu soluţie de ser fiziologic în ritm
lent; badijonarea tegumentelor cu alcool iodat sau soluţie Betadine.
servirea medicului cu materialele necesare în ordinea efectuării tehnicii şi menţinerea capului
bolnavului în poziţia necesară. îngrijiri acordate bolnavului Prin canula de traheostomie se pot
aspira secreţiile şi falsele membrane cu un aspirator sau cu o seringă. Se supraveghează funcţiile
vitale; Se previne deplasarea canulei prin poziţionare corectă; Se efectuează toaleta locală când
există sângerare; Se scoate canula interioară în caz de infundare şi se spală cu apa oxigenată şi
apoi se reintroduce; Se face educaţia sanitară a pacienţilor purtători de canulă.
Scoaterea canulei se efectuează după câteva zile (4-5 zile), când a trecut pericolul asfixiei. Plaga
se închide spontan. Bolnavii purtători de canulă traheală vor fi supravegheaţi, deoarece canula se
poate astupa şi trebuie curăţată cu un mandren şi repusă. Pentru ca aerul care pătrunde să fie
umidifiat, se va aplica în faţa orificiului canulei o compresă de tifon umedă şi se va lega în faţa
anterioară a gâtului o batistă de bumbac. Se va schimba la intervale de timp regulate. Pentru
prevenirea infecţiilor se administrează antibiotice.
Complicaţii intraoperatorii: dificultăţi în evidenţierea traheei datorită unei poziţionări incorecte
(lipsa hiperextensiei gâtului); hemoragie; embolie gazoasă; lezarea laringelui, esofagului; stop
cardiovasculator. Asistenta va pregăti trusa de urgenţă cu medicamentele indicate de medic în
vederea combaterii eventualelor complicaţii.

11
gmd
  DRENAJUL PLEURAL ÎN CHIRURGIA TORACICĂ

Drenajul este un procedeu chirurgical important şi indispensabil în chirurgia toracelui. Este

efectuat de medicii chirurgi după un protocol de specialitate stabilit de echipa medicală. Drenajul
pleural se efectuează prin toracostomie.
TORACOSTOMIA reprezintă intervenţia chirurgicală la nivelul perelelui cuştii/ cutiei toracice
prin care se introduc tuburi de dren cu scopul de evacuare a colecţiilor aeriene, lichidiene,
purulente sau mixte.
Scopul drenajului: eliminarea aerului din pneumotoraxul spontan, traumatic;
eliminarea sângelui din hemotorax spontan, traumatic; eliminarea colecţiilor purulente din
empiemul pleural; drenajul va fi plasat în centrul colecţiei şi va fi menţinut până evacuarea
completă a conţinutului purulent; reexpansiunea parenchimului colabat (aducerea plămânului la
perete); eliminarea exudatelor postoperatorii; eliminarea exudatelor pleurale maligne; restabilirea
echilibrului mediastinal.
Indicaţii de urgenţă: traumatism toracic prin compresiune- pneumotorax sufocant cu supapă,
volet costal; pneumotorax spontan sufocant cu fistulă bronşică;
pleurezie purulentă acută. Cel mai folosit tip de drenaj este drenajul aspirativ închis tip Beclaire.

12
gmd
Intervenţiile asistentei medicale: pregătirea materialelor; pregătirea bolnavului fizic şi psihic;
servirea medicului cu materialele necesare; supravegherea şi îngrijirea bolnavului cu drenaj
toracic.
Materiale necesar sterile: trusa de intervenţie chirurgicală (bisturiu, lamă de bisturiu fină,
foarfecă, 2 pense Koher, fir pentru piele, ace); trocar cu mandren sau dren special trocar toracic
Vygon; dren pleural cu secţiunea „dreapta” perpendicular pe lungimea tubului, cu orificii laterale
pe ambele feţe cu dimensiuni mai mici decât diametrul tubului;
casoletă cu pansamente, comprese de tifon, tampoane de vată sterile, 4 câmpuri sterile;
seringi şi ace sterile ; xilină 2% 2 fiole de lOml; soluţie antiseptică - betadine;
sursa de aspiraţie - pompa de vid acţionată prin motor electric sau aspirator montat la staţia
centrală pentru fiecare pat; mănuşi sterile; racord steril pentru fixarea drenului la borcan;
eprubete sterile pentru prelevări acteriologice şi citologice; trusa de aspiraţie formată din 3
borcane şi tuburi de legătură
Primul borcan este borcanul colector de secreţii de la bolnav, prevăzut cu 2 tuburi de sticlă ce
trec prin dop şi soluţie sterilă de ser fiziologic;
Al doilea borcan reglează presiunea prin intermediul a 3 tuburi de sticlă care trec prin dop ( 2
tuburi laterale sunt mai scurte care fac legătura unul ca borcanul colector , celălalt cu borcanul de
siguranţă, tubul central este lung prevăzut cu supapă ce poate fi închisă sau deschisă, ajunge până
la 2cm de fundul borcanului în care este o soluţie dezinfectantă);
Borcanul al treilea este de siguranţă, legat la sursa de aspiraţie, este gol pentru a suplini
borcanul de drenaj când acesta se umple. Pe borcanul de drenaj se lipeşte o bandă de leucoplast
semn care marchează nivelul lichidului eliminat în ziua respectivă.
Tehnica: operaţia, alegerea locului de drenaj, menţinerea postoperatorie a drenajului, scoatere
tuburilor sunt intervenţii efectuate de medicul chirurg.
Rolul şi intervenţiile asistentei este să pregătească materialele necesare şi bolnavul.
Pregătirea bolnavului se recoltează sânge pentru TS, TC, grup de sânge, Rh; se pregăteşte F.O.
cu rezultatele investigaţiilor trecute ; se efectuează o radiografie pulmonară în ziua respectivă;
se administrează premedicaţia recomandată de medic - atropină 0,5 mg IM. cu 30 min. înainte de
intervenţie; alegerea locului o face medicul; pregătirea locului: prin spălare, raderea pilozităţilor
unde este cazul, dezinfecţia tegumentului cu alcool iodat;se aşează bolnavul în poziţie decubit
lateral pe partea sănătoasă pentru toracostomia de evacuare a revărsatului pleural; poziţia decubit
dorsal se foloseşte în drenajul bilateral sau când drenul trebuie plasat anterior.
Intervenţiile asistentei în timpul tehnicii: supraveghează funcţiile vitale, menţine bolnavul în
poziţie, serveşte medicul; administrează medicamentele indicate sau le pregăteşte în cazul când
le cere medicul. transportă bolnavul la serviciul de radiologie pentru verificare drenajului prin
examen radiologie la cererea medicului.
îngrijiri aplicate după :se aşează pacientul în poziţie antalgică - poziţie semişezâdă pe 3 perne
pliante; se supraveghează funcţiile vitale, se urmăreşte apariţia tusei, durerilor, tahicardiei,
hipotensiunei, transpiraţiei; se efectuează o radiografie de control faţă şi profil pentru verificarea
poziţiei drenului; supravegherea drenajul se face conţinu prin verificarea presiunii, a borcanului
colector de secreţii; se măsoară cantitatea secreţiilor eliminate pe ore (va fi marcată cu benzi de

13
gmd
leucoplast lipite pe borcan, pe care se notează data şi ora; când nivelul lichidului ajunge la tubul
scurt se schimbă bateria de aspiraţie sau numai borcanul de aspiraţie după clamparea (pensare cu
o clema) tubului de dren ; se respectă regulile de asepsie, se manipulează corect materialele, în
caz de obstmare a tubului de dren se schimbă tubul cu altul steril.
Nu este indicată dezobstruarea prin diverse manevre sau introducere de lichide pe tub deoarece
este risc de infecţie. Mobilizarea bolnavului pentru radiografii sau nevoi personale trebuie făcută
sub supravegherea asistentei, care va deconecta bolnavul de la sursa de aspiraţie numai după ce a
clampat tubul de dren; în nici un caz nu va lăsa bolnavul să facă singur deconectarea sau
vizitatorii, însoţitorii. Capetele tuburilor deconectate trebuie păstrate sterile de aceea vor fi
introduse într-o eprubetă cu tinctură de iod, nu vor fi date bolnavului să le ţină în mâna sau
introduse în buzunarul de la pijama. Suprimarea drenului este precedată de pensarea lui timp de
24h şi control radiologie. Chirurgul va suprima tubul de dren ajutat de asistentă care va
dezinfecta cu alcool iodat tegumentele din jur şi va clampa tuburilor. Se obstruează cu fir orificiu
şi se pansează steril locul.

Figura nr 6 – drenajul pleural

Principiile unui drenaj corect: reglarea intensităţii aspiraţiei în raport cu debitul pierderilor;
drenajul aspirativ să fie într - un singur sens; timpul maxim de menţinere în urgenţele toracice
este de 7 - 8 zile; diferenţa de nivel dintre cavitatea pleurală drenată şi bateria de aspiraţie să fie
de minimum 50 cm; tubul de dren de la bolnav la sursa de apiraţie va avea un traseu în pantă fară
bucle

 VENTILAŢIE MECANICĂ

14
gmd
Ventilația mecanică este o procedură medicală prin care se susține sau se înlocuiește respirația
naturală, cunoscută și drept respirație spontană. Aceasta se realizează cu ajutorul unui ventilator
mecanic, care asistă sau preia controlul asupra respirației unui pacient, atunci când acesta nu
poate respira singur.  
Există mai multe motive pentru care un pacient poate avea nevoie de ventilație mecanică, dar
cele mai des întâlnite implică fie un nivel de oxigen scăzut, fie dificultăți de respirație cauzate de
o infecție, precum cea pneumococică.
Se apelează la ventilație mecanică atunci când este necesară infuzia unei cantități mari de oxigen
la nivelul plămânilor. De asemenea, atunci când pacientul consumă foarte multă energie pentru a
respira, ventilația mecanică este utilizată pentru a asista procesul de respirație și a reduce nivelul
de efort depus de pacient în acest sens. 
În anumite situații, când pacientul nu poate respira din cauza unei leziuni la nivelul sistemului
nervos, ventilația mecanică este procedura folosită pentru a suplini funcția de respirație a
pacientului în cauză. În același fel se procedează și în cazul pacienților aflați în stare de
inconștiență, cauzată de o infecție severă, acumulare de toxine sau de o supradoză de droguri. 
Atunci când un pacient are nevoie de ventilație mecanică, se inserează un tub endotraheal, prin
nas sau gură, până în trahee.  Acest tub va fi, apoi, conectat la aparatul de ventilație. Ventilatorul
pompează un amestec de aer și oxigen în interiorul plămânilor pacientului, pentru a introduce
oxigenul în organismul acestuia. De asemenea, ventilatorul poate menține o presiune scăzută a
aerului, cunoscută drept presiune expiratorie pozitivă, pentru a preveni colabarea plămânilor. 
Tubul endotracheal permite cadrelor medicale să elimine reziduurile mucoase din trahee. În
anumite situații, dacă pacientul prezintă un blocaj la nivelul traheei, cum ar fi o tumoră sau are
nevoie de ventilație mecanică pentru o perioadă îndelungată, se poate impune nevoia unei
traheostomii, procedură prin care se perforează, sub formă de gaură, o secțiune din gâtul și
traheea pacientului, după care se inserează un tub menit să faciliteze respirația pacientului.
Tubul utilizat în traheostomie este, mai apoi, conectat la aparatul de ventilație. Tubul poate fi
ținut atât cât este necesar și va fi eliminat atunci când pacientul își poate susține singur procesul
de respirație. De asemenea, un pacient conectat la un tub de traheostomie poate mânca și vorbi
fără impedimente. 
Majoritatea pacienților conectați la un ventilator mecanic se află sub îngrijire medicală la secția
de terapie intensivă. În acest caz, în scop de monitorizare, aparatul de ventilație este conectat la
un ecran care afișează ritmul cardiac, ritmul respirator, tensiunea arterială și saturația în oxigen.
Aceste informații sunt folosite de cadrele medicale pentru a evalua starea pacientului, dar și
pentru a ajusta diverși parametri la aparatul de ventilație, dacă este necesar.
Ventilația mecanică poate salva vieți, dar utilizarea sa presupune și anumite riscuri. În primul
rând, ventilația mecanică nu poate trata afecțiunea inițială a pacientului, care s-a soldat cu
imposibilitatea respirării normale. Aceasta are doar rol de suport, până în momentul în care
pacientul începe să se recupereze și poate respira de unul singur.  De asemenea, este bine de știut

15
gmd
că ventilația mecanică se recomandă până la recuperarea funcției respiratorii de sine stătătoare a
pacientului. 
Așadar, un pacient se poate afla sub ventilație mecanică de la câteva ore până la câteva zile sau
mai mult, în funcție de afecțiune și de severitatea acesteia. În cazurile cele mai grave, pacientul
nu va putea reveni niciodată la funcțiile normale de respirație. 
Câteva dintre complicațiile care pot apărea în urma ventilației mecanice sunt: 
• Infecțiile (pacienții conectați la un aparat de ventilație se pot îmbolnăvi de pneumonie
sau de alte boli respiratorii infecțioase) ;
• Colabarea plămânilor sau pneumotorax;
• Leziunile pulmonare (presiunea exercitată de aerul pompat de aparatul de ventilație poate
leza plămânii. Acest aspect poate fi controlat prin nivelul de presiune al aparatului, care
este setat, de obicei, la puterea cea mai mică).

 OXIGENOTERAPIA
- O RECITIM DIN CAIETUL DE ANUL I
- OBLIGATORIU

16
gmd