You are on page 1of 2

1.1. DOTARI P.S.I.

– stingatoare –
rezumat din p 118

2.7.7. Ca produs de stingere, poate fi utilizată apa (sub formă de jeturi compacte, dispersată
în picături sau pulverizată), spuma (joasă înfoiere, medie înfoiere şi înaltă înfoiere), gaze
(inerte, inhibitori), abur sau pulberi stingătoare, în funcţie de natura şi cantitatea substanţelor
şi materialelor combustibile care necesită stingerea.
3.10.1. Clădirile civile (publice) se dotează cu stingătoare, asigurânduse
un stingător portativ cu pulbere de 6 Kg sau echivalentul acestuia pentru o arie construită de
maximum 250 m 2 , dar minimum 2 stingătoare pe fiecare nivel al clădirii. Stingătoarele
portative trebuie să conţină produsul de stingere şi cantitatea corespunzătoare clasei de
periculozitate, previzibileîn spaţiui respectiv.
3.10.3. În spaţiile şi încăperile cu risc mare de incendiu sau în care se află substanţe
periculoase (parcaje, comerţ, etc), după caz se prevăd şi stingătoare transportabile, potrivit
reglementărilor specifice.
4.2.127. Clădirile de cult parter, cu capacitatea maximă simultană de 200 persoane pot fi
realizate d in materiale şi elemente de construcţie C4 (CA2d) şi asigurate numai cu
stingătoare în caz de
incendiu, iar pentru cele cu capacităţi simultane mai mari, se respectă prevederile
specifice sălilor aglomerate.
4.3.38. Clădirile montane se dotează cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare portative,
transportabile şi pichete de incendiu), corespunzător condiţiilor specifice.
Clădirile cu capacităţi maxime simultane mai mari de 100 persoane şi P+3 etaje se
echipează şi cu instalaţii de stingere, conform reglementărilortehnice de specialitate.
5.10.1. Construcţiile de producţie şi/sau depozitare se dotează cu mijloace tehnice de stingere
a
incendiilor corespunzătoare claselor de incendiu din încăperile şi spaţiile acestora.
5.10.2. De regulă, se prevăd stingătoare portative (de tip corespunzător), prevăzânduse,
un
stingător de minimum 6 Kg la maximum 150m 2 arie desfăşurată din categoriile A, B sau C
(BE3a,b sau BE2) şi respectiv 200 m 2 la categoriile D şi E (BE1a,b), dar minimum două
stingătoare pefiecare nivel al construcţiei.
5.10.3. În încăperile şi spaţiile cu aria desfăşurată mai mare de 500 m 2 şi în care se pot afla
lichide combustibile se prevăd şi stingătoare transportabile, recomandânduse
un stingător de
minimum 50 Kg la fiecare 500 m 2 .
5.10.4. În spaţiile şi î ncăp er ile închise pentru parcarea autovehiculelor se recomandă
asigurarea a minimum un stingător portativ la fiecare 10 locuri de parcare, precum şi
stingătoare
transportabile conform prevederilor art.5.10.3.
5.10.5. În afară de mijloacele tehnice de stingere precizate la art.5.10.2. la 5.10.4., spaţiile,
încăperile, compartimentele şi construcţiile de producţie şi/sau depozitare se dotează, după
caz,
cu lăzi cu nisip, panouri pentru incendiu, etc, în funcţie de substanţele utilizate şi condiţiile
specifice.
5.10.6. Mijloacele tehnice de stingere cu care se echipează şi dotează construcţiile de
producţie şi
/ sau depozitare vor fi astfel dispuse încât să fie uşor accesibile personalului în caz de
incendiu.
5.10.7. Organizarea serviciului de pompieri, echiparea şi dotarea acestuia, se stabilesc potrivit
reglementărilor tehnice în funcţie de pericolul de incendiu şi vulnerabilitate, precum şi
nivelul de
echipare cu instalaţii de semnalizare şi stingere a construcţiei.
5.10.8. De regulă, construcţiile sau grupurile de construcţii de producţie şi/sau depozitare vor
avea constituite servicii de pompieri atunci când aria desfăşurată totală este mai mare de 5000
m2
şi categoriile A, B şi C (BE3a,b şi BE2) de pericol de incendiu reprezintă peste 50%.
Beneficiarii
pot stabili constituirea serviciului de pompieri şi ia arii desfăşurate mai mici.
5.10.9. Nivelul de dotare şi încadrare cu personal al serviciului de pompieri se stabileşte în
funcţie de periculozitate, amplasare, vulnerabilitatea la incendiu şi efectele unui eventual
incendiu, având în vedere şi scenariile de siguranţă la foc conform reglementărilor tehnice
specifice.
6.1.24. Construcţiile monobloc se dotează cu mijloace tehnice de stingere corespunzătoare
claselor de incendiu din spaţiile respective (stingătoare portative, stingătoare transportabile,
lăzi
cu nisip, panouri pentru incendiu, etc.) potrivit reglementărilor.
7.10.2. Pentru fiecare funcţiune se prevăd mijloacele tehnice de stingere (stingătoare
portative,
transportabile, etc.) necesare, iar pentru ansamblul construcţiei se asigură dotareaconform
prevederilor normativului în funcţie de încadrarea acesteia în clădire civilă (publică) sau
de producţie şi/sau depozitare conform
art.7.1.3.şi7.1.4.

Suplimentar, se va prevede cate un stingator portabil la centrala termica, la grupul


electrogen, in camera de colectare a gunoiului si alte zone unde sunt necesare.

You might also like