T.G.D.

Curs 1

 Norme de conduită simplistă

 Echilibru (avantaj-dezavantaj, rău produs-sancțiune aplicată)

 Codul lui Hammurabi-288 art. În Babilon

 Vechiul testament

 Decalogul-10 porunci (10 legi)-care au infl dreptul modern

Poporul tracilor avea legi drepte, dar care nu erau scrise, ci se transmiteau din generație în generație
prin viu grai. (E) referiri ale istoricilor: la un set de legi scrise intitulate Belagines.Se face referire la ele
în scrierile istorice, dar doc. și probele arheologice nu sunt în sensul de a și demonstra existența lor
pt că nu s-a descoperit nicio scriere până azi.

Important e faptul că aceste acte normative erau sancționate de statul daco-

getic(sancționate=recunoscute)

O componentă importantă dupa 106 (d. Hr) atunci când, dupa cel de-al doilea război daco-roman s-a
realizat ocuparea și învingerea efectivă a daco-geților, ocazie cu care romanii au impus setul normativ
propriu, rezultând existența mai multor dovezi.

Respectare drept:

1.Pentru a nu fi sancționat

2.Pentru că așa trebuie

3.Pentru că este moral și bine

Importanța dreptului. Necesitatea studierii

Fenomenul dreptului e o creație socială, în slujba comunității de oameni, asigurând reguli de

conduită și fixând în același timp drepturi și obligații pt subiectele de drept.

Dreptul apără și promovează valorile sociale în orice stat de drept ca pe o garanție a respectării
drepturilor individului. În privința dreptului modern, spre deosebire de vechiul drept, se constată că
acesta trebuie să fie dinamic și în permanență apt să răspundă la nevoia socială.

Legiuitor=Parlament, consiliu local/general etc.

Omul e o ființă socială(zoon-politicon)

Dreptul e făurit într-o strânsă legătură cu această caract. umană. În sensul acesta Dimitrie Cantemir
ne îndemna să studiem legile, ele fiind un element de bază al vieții noastre. Fără de cunoaștere legii
nu putem să pășim în sociatate.

Romanii :Adagio: ,,Nemo censetur lex,, (Nimeni nu poate să invoce în apărarea sa, necunoașterea
legii) – o ficțiune juridică și nu poate proteja pe cineva care afirmă necunoașterea unei legi.

Rolul științelor juridice în sis științelor sociale

 Știința=un tot unitar, sistematizat ce conține cunoștințe ob. și sub. dintr-un anumit domeniu
de cunoaștere (viticultura).
  Sis științelor înglobează și științele sociale, iar în cadrul șt. soc. regăsim anumite subsisteme:

-stiințele umane (sociologia)

-șt. istorice care au ca deziderat interpretarea și înțelegerea trecutului

-șt.juridice care au ca ob. înțelegerea comportamentului uman într-un cadru normativ și ghidarea
acestuia către respectul față de lege.

 Studiul șt juridice aprofundează realitatea juridică. Șt. juridice au un rol normativ prin care
ele ordonează și ghidează comportamentul oamenilor (sub. de drept).

 Știința dreptului este o șt. creată de oameni având ca destinatar tot pe oameni, iar
dezideratul șt. juridice este acela de a-i face pe indivizi să accepte de bunăvoie cadrul
normativi creat de stat și să se supună și să respecte valorile stabilite de fenomenul juridic.În
esență, dreptul urmărește disciplina socială care reprezintă o pavăză pentru protejarea
drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Desprindem de aici că dreptul are 2 fcț.
principale:1.o fct. practică prin care sunt stab fapte si situații de analizat

2.o fcț. teoretică care sprijină și elaborează teorii, concepte și principii specifice.

Sistemul științelor juridice

a) T.G.D.

b) Științele juridice de ramură

c) Științele juridice istorice

d) Științele ajutătoare

a)T.G.D.-e locomotiva științelor juridice. Abordează dreptul în ansamblul său și nu se oprește la un

specific anume așa cum o fac șt. de ramură(dr.penal) și nici la o anumită perioadă din dezvoltarea
umanității(st istorice) și nu e un suport pt alte ramuri de drept precum medicica legală.În concret, ob
T.G.D. îl reprezintă înțelegerea și prezentarea noțiunilor de bază și a principiilor comune tuturor
ramurilor de drept. Din această prezentare rezultă trăsăturile generale ale T.G.D.

1)Caracter introductiv; pentru că realizează o inițiere conceptuală, metodologică și instituțională în

domeniul științelor juridice.

2)Caracter general și teoretic; pentru că fenomenul juridic este studiat în ansamblul său.

3)T.G.D. e grevată de sistetizarea conceptelor de bază ale fenomenelor juridice.

c)Științele istorice au ca ob studierea dreptului în diferitele perioade istorice ale umanității, precum
și analizarea unor perioade pe categorii de țări/arii geografice

Științele juridice istorice sunt imp pentru că: -ne sprijină să înțelegem evoluția diferitelor instituții de
drept și/sau a actelor normative.

-prin studierea șt juridice istorice se probează faptul că

dreptul nu e static, ci este dinamic și el evoluează și se adaptează nevoii sociale. Proba timpului
atestă că unele concepte au dispărut și au fost înlocuite, unele acte normative au dispărut și au fost
înlocuite, unele instituții au dispărut și au fost înlocuite.
b)Științele juridice de ramură au ca ob. studiul dreptului dintr-o perspectivă particulară, care e legată
evident de regulile juridice ale propriei ramuri. Ex:dreptul civil reglementează raporturile
patrimoniale sau nepatrimoniale. Dreptul penal vizează protejarea relației stat-indivizii care ne
socotesc actele normative.Dreptul internațional public are ca ob reglematearea regulilor dintre state
și alte subiecte de drept internaț.

d)Științele ajutătoare au un ob propiu de stuidu, dar ele sunt în strânsă legătură cu științele juridice.

Curs 2

Conceptul de drept si accepțiunile noțiunii de drept

Studiul dreptului necesita analizarea noțiunii de drept, după cum se știe termenul drept este folosit in
mai multe feluri si pentru diferite domenii ale vieții. Cuvântul drept este de origine latina, etimologic
provine din : directus in sensul direct, rectiliniu. Corespondentul latin al termenului drept si pe care
noi îl folosim la studiu este: jus, in sens de lege sau drept.

In limba română conceptul de drept are in general 3 sensuri:

1. Sensul drept obiectiv - reprezintă ansamblul normelor de conduita care organizează

societatea, precum si instituțiile cu atribuții in domeniu si care susțin realizarea raporturilor
sociale;

2. Știința care are ca obiect ansamblul normelor de conduită;

3. Drept subiectiv – înțelegând că fiecare poate să aleagă o conduită și să pretindă o anumită

conduită de la ceilalți participanți la raporturile sociale.

Prin drept subiectiv înțelegem posibilitatea, aptitudinea că oricare subiect de drept poate să ceară de
la un terț să dea, să facă sau să nu facă ceva. În concluzie, orice subiect de drept.. orice om poate să-
și apere sau să-și valorifice un drept prin intermediul actelor normative în vigoare, în contradictoriu
cu un terț (de exemplu, o persoană care a vândut ceva are dreptul să pretindă de la cumpărător plata
prețului/ persoana X care a achitat impozitul pe proprietatea sa poate să pretindă administrației
financiară la care a achitat o dovadă de încasare.)

Observație esențială: drepturile subiective se caracterizează prin aceea că între ele există o strânsă
legătură. Drepturile subiective se condiționează între ele și ele trebuie să fie consacrate prin dreptul
obiectiv. De asemenea, vom reține că fiecare drept subiectiv este limitat în timp și în spațiu de către
un alt drept subiectiv.

Dreptul pozitiv este de asemenea o componentă a dreptului obiectiv și înțelegem prin dreptul pozitiv
dreptul actual, adică dreptul care este în vigoare acum cu normele juridice care se aplică de îndată.
Dreptul pozitiv are un caracter obligatoriu, iar dacă normele acestuia se încalcă, urmează ca statul să
intervină astfel încât să se instaureze ordinea de drept. Între dreptul obiectiv și dreptul pozitiv există
o legătură de tip întreg- parte pentru că dreptul obiectiv este inclus în dreptul pozitiv, iar prin
intermediul dreptului pozitiv individul poate să-și valorifice interesele proprii.

Un alt sens al noțiunii de drept este dreptul tranzitoriu și care reprezintă practic ansamblul actelor
normative care se explică apariției....... = dreptul tranzitoriu se va aplica atunci când norma de drept
legiferează succesiv în același domeniu și materie de drept. Dr. tranzitoriu este strâns legat de
principiul neretroactivității legii noi și principiul aplicării imediate a legii noi.

Definirea dreptului. Aspecte Generale.

A îi datorează lui B o sumă de bani, în concluzie între A și B s-a stabilit o relație juridică în sensul în
care A este obligat să-i restituie lui B o sumă de bani. Între cei 2 s-a stabilit un raport obligațional care
este guvernat de o lege, iar la speța data înseamnă că B beneficiază de dreptul de i se restitui suma,
iar lui A îi revine obligația de a-i restitui lui B suma.

Pentru prima dată dreptul a fost definit printr-o perspectivă modernă de către jurisconsulții romani:
dreptul este arta binelui și a echitabilului. Prin perspectiva marelui jurist olandez Hugo Grotius –
dreptul este un produs istoric, acesta era un personaj de frunte al juriștilor care au lansat idee de
drept natural, adică în concepția lor dreptul este o creație care este mai presus de rațiunea omului.

(12.10.2020, 12:42) DEF. Dreptul este ansamblul drepturilor asigurate și garantate de către stat în
vederea reglementării comportamentului subiectelor de drept într-o societate, iar în caz de
nerespectare urmând să intervină forța de constrângere a statului prin organele abilitate în
vederea reinstaurării ordinii de drept.

Dimensiunea Socială a Dreptului

Dreptul-fenomen social, iar elementele juridice ale societății sunt prezente in viața noastră de zi cu zi.
Fără existenta unor norme de drept si a unor instituții suport nu putem sa vorbim de stat de drept
deoarece vârful piramidei a unui stat de drept este mereu așezat fenomenul juridic cu toate
fenomenele sale. Pe cale de consecința dreptul nu poate sa fie separat de viața sociala a individului si
in concluzie, realitatea juridica este o parte integranta a realității sociale in general.

In cadrul realității sociale, realitatea juridica se întâlnește cu realitatea economica sau politica, etc. si
toate se interconectează si se interferează intre ele.

Componentele realității juridice: conștiința juridică, dreptul, relațiile juridice in ansamblul lor.

1. Conștiința juridică.

Conform conștiinței juridice, fenomenul juridic trece printr-un filtru de evaluare și din partea
legiuitorului, dar și din partea destinatarilor, adică subiectele de drept.

Astfel, legea trebuie să fie privită ca un produs final, produs care parcurge anumite etape. Într-o
primă etapă se observă că un anumit domeniu, o anumită materie necesită legiferare sau o
îmbunătățire legislativă (o lege poate să fie îmbunătățită, completată etc.). Urmează apoi
transpunerea acestui deziderat într-o propunere legislativă, urmând ca propunerea legislativă să fie
analizată, dezbătută de către forul legislativ, de regulă parlamentul, dar și alte instituții care au
atribuții de legiferare. Forul legiuitor aprobă apoi actul legislativ, se urmează procedurile aferente,
constituționale de intrare în vigoare, astfel încât suntem în posesia unui act normativ obligatoriu.
Procedeul amintit este în legătură cu conștiința umană și cu abilitățile juridice ale fiecărei conștiințe
în parte.

Conștiința juridica are 2 elemente: elementul subiectiv redat prin intermediul opiniilor individuale și
colective și din care reiese necesitatea apariției unei legi sau a unei instituții de drept. Și elementul
obiectiv compus din totalitatea opiniilor legate de fenomenul juridic.

2. Dreptul

Acesta acționează ca un pendul între ceea ce este și ceea ce trebuie să fie. Dreptul este ca un burete
care absoarbe cunoștința socială, o evaluează și o livrează sicității în forma ei finală.

3. Relațiile Juridice
Prin intermediul acestora se demonstrează felul în care se aplică dreptul pentru diferite raporturi sau
situații juridice. Prin intermediul acestora oamenii pot să-și pună în practică drepturile, să-și apere
interesele, dar cu stricta respectare a drepturilor și libertăților celorlalți, deci cu respectare actelor
normative în vigoare.

Tipologia Dreptului și Sistemul de Drept.

Situația a demonstrat că fenomenul juridic are un caracter complex dinamic și se află într-o
permanentă schimbare, evoluție etc. Fenomenul juridic nu este static și el este influențat de aspecte
geografice, religioase, socio-politice, etc. Multe norme de drept și instituții au dispărut de-a lungul
timpului.

În UE tortura și pedeapsa cu moartea sunt interzise la nivel constituțional. Francezii au fost pionerii
drepturilor omului si au

Regăsim în știința dreptului și metodologia tipologică de studiu și care vizează pe de o parte

diferențele dintre sistemele de drept, iar pe de o parte elementele comune. Sistemele de drept sau
familiile de drept principale sunt: Marele sistem de drept romano-germanic (romano-franco-
germanic), Marele sistem de drept common low, Sistemele juridice și religioase tradiționale.

1. Sistemul de drept romano-germanic

Cuprinde în prezent sistemul francez, germanic, cardinal. Sistemul juridic francez are ca bornă 0
elaborarea și adoptarea codului civil de la anul 1804 sub conducerea lui Napoleon Bonaparte, acesta
afirmând că acest cod va trăi etern. Față de toate reglementările anterioare, codul lui Napoleon era
superior pentru că: 1. se consacră înlăturarea relațiilor sociale de tip feudal și instalarea relațiilor de
tip piață liberă. 2. Se consacră principiile de respectare și garantare a drepturilor și libertăților
individuale lansate pentru prima dată ța anul 1789 de către Revoluția Franceză prin celebrele Liberte,
Egalite, Fraternite.3. În materia dreptului de proprietate codul civil de la 1804 abolește regimul
feudal și permite libera circulație a feonturilor, deci codul civil francez de bazează pe proprietatea
privata si pe consensualism, deci pe respectul față de obligațiile asumate contractual. Sistemul de
drept francez este răspândit în: Franța, Belgia, România etc.

Sistemul juridic german se inspiră tot din dreptul roman la fel ca și sistemul francez, existând multe
asemănări intre cele 2. Sistemul de drept german se aplica in tari precum: Germania, Austria, Elveția,
etc.

In aceasta familie mare se regăsește si sistemul scandinav. Statele scandinave au avut o istorie
comuna si legislația acestor state reprezintă o îngemănare intre dreptul cutumiar si dreptul roman.

Observatie esentială: Sistemul de drept romano-franco-german este un sistem de drept scris.

2. Sistemul de drept anglo-saxon

Isi are originea in Anglia si se aplica in tari precum Australia, Noua Zeelanda, Anglia, etc.

Elementele principale ale acestui sistem se compun din 1. common low și care reprezintă ansamblul
de hotărâri judecătorești cu precizare că instanțele inferioare au obligația de a tine cont de deciziile
instanțelor superioare. 2. Equity care reprezintă un ansamblu de principii după care se conduce un
proces – norme de procedură. 3. Statutary low care reprezintă componenta de drept scris și care
provine de la forul legiuitor, dar aceste acte normative rămân din perspectiva aplicabilității sub
controlul puterii judecătorești.
In SUA se aplică tot sistemul de drept anglo-saxon cu precizarea că datorită mărimii teritoriului cel
puțin în ultimii 10-20 de ani a luat avânt și sistemul scris al actelor normative.

Curs 3

Sistemele juridice si religioase tradiționale

În doctrină se precizează că aceste sisteme de drept foarte vechi sunt de sorginte/de inspirație
moral-religioasă și ele nu pot fi așezate în tiparele moderne de clasificare. Aceste sisteme de drept au
următoarele trăsături:

1. Sunt incomplete pentru că vizează în principal aspecte de ordin religios care țin de familie sau
cu moștenirile

2. Sistemele de drept tradiționale religioase sunt completate în prezent în unele state sunt ar fi
Egipt sau Siria de legislații de inspirație modernă.

3. Putem considera că sistemele de drept tradiționale derogă de la normele clasice de drept și

moderne având în vedere că prevederile se aplică tuturor subiectelor de drept care au
aceeași religie indiferent de locul unde s-ar găsi destinatarul legii.

4. În ultimul rând, în țările în care există reglementări juridice tradițional-religioase și norme de

drept laice (create de stat) asistăm la existența undei duble reglementări și care operează în
paralel, acest aspect fiind totalmente de nedorit.

Dreptul Musulman

Leagănul civilizației islamice se află în Peninsula arabă și populația musulmană este compusă din:
sunniți cca 90%), iar diferența este compusă din sciți.

Ramura sunnită este majoritară și denumirea de sunniți vine de la termenul suna, acest termen se
referă la calea de urmat a profetului Mohamed. Principalele izvoare ale dreptului musulman sunt:
coranul, suna, .....

Coranul este principalul izvor de drept musulman. Din cele 6200 de versete, 500 reprezintă norme
comportamentale, unele din acestea au legătură cu dreptul penal și sancțiunile care se aplică în
situația furtului, tâlhăriei, consumului de alcool, toate cele 3 fiind pedepsite prin intermediul
corecțiilor fizice.

Sunna – tradiția, norme tradiționale care aduc niște completări la Coran, însă normele tradiționale pe
care le regăsim în sunna nu se referă la tradiții create de oameni (musulmani) de-a lungul timpului ci
se referă la tradițiile legate de viața și activitatea profetului Mohamed care prin acțiunile și
inacțiunile sale călăuzește musulmanul de rând în viața de zi cu zi. În concluzie, sunna cuprinde
tradițiile de comportament, scuzele și chiar tăcerile lui Mahomed.

Idjma – al 3-lea izvor al dreptului musulman care reprezintă tratatele si interpretările jurisconsulților
de drept musulman. În consecință Idjma este un izvor formal de drept, un susținător al cadrului
normativ în baza căruia judecătorul decide într-o speță.

Tipologia Dreptului Uniunii Europene

La baza formării UE au stat trei tratate internaționale:

1. Tratatul privind crearea comunității europene a cărbunelui și oțelului;

 2. Tratatul privind înființarea comunității europene a energiei atomice;

3. Tratatul privind înființarea comunității economice europene.

La ora actuală, raportul dintre dreptul european și dreptul fiecărui stat este guvernat de principiul
supremației dreptului european.

Speță: Costa vs Enel

Din perspectiva tipologiei dreptului european putem spune că este compus din drept originar
reprezentat de tratatele constitutive de la Paris și de la Roma. Este compus și din drept... și din
tratatele de aderare ale statelor, cât și de normele imperative elaborate de instituțiile europene cu
atribuții legislative. În concluzie, nu poate să fie pusă la îndoială existența unei noi tipologii juridice și
anume cea a dreptului european.

Drept Privat-Drept Public

Reprezintă cea mai veche și importantă diviziune a dreptului având drept criteriu al distincției
interesul cuprins în norma juridică, respectiv dacă acesta se referă la un folos privat sau ..... sau dacă
scopul regulii de drept vizează satisfacerea unei nevoi aparținând particularilor sau statului. În funcție
de aceste aspecte, norma juridică va fi de drept privat sau de drept public.

Diviziunea dr. public- dr. privat a fost elaborata de jurisconsultul roman Ulpian și cuprinsă în codexul
de drept roman cu denumirea de digestia (digestele), operă legislativă inițiată de împăratul roman
Justinian. Potrivit opiniei lui Ulpian: Dreptul public priveste dreptul de stat, dreptul privat prveste
interesele particularului. Publicum ies est quod ad statum rei romanae spectat privatum quod ad
singulorum utilitatem pertinent.

Dihotomoa drept publiv-drept prrivat este si in prezent cea mai importanta diviziune a dreptului desi
exista multe si importante dispute legate de delimitarea celor 2 ramuri de drept. Ea priveste atat
dreptul intern, precum si dreptul internațional.

De-a lungul timpului doctrinarii au formulat diferite opinii si critici, în special în perioada
contemporană ținând cont și de caracterul dinamic al fenomenului juridic și al modificărilor
constante care grevează relațiile sociale, asistăm la o împrospătare a concepției clasice privind
diviziunea tradițională a dreptului. Sunt evidente apariția unor noi ramuri de drept ex. dreptul
afacerilor sau dreptul spațial

Toate sunt în legătură caracterul dinamic și cu nevoia de reglementare în scopul asigurării ordinii
publice. Noua realitate juridică împinge știința dreptului dincolo de dihotomia amintită.

Referitor la distincția dintre drept public-drept privat, marele jurist român Mircea Djuvara ține să
menționeze că există norme și instituții de drept care pot să aparțină de una sau de cealaltă ramură,
dar chiar și de ambele. Același autor atrage atenția asupra faptului că interesele particularilor
(persoane fizice) sunt foarte mari în toate normele referitoare la stat, pe de altă parte, și organele de
stat sunt nevoite să intervină atunci când este cazul în relațiile patrimoniale ale privaților pentru a se
asigura bunul mers al societății în ansamblul ei. În concluzie, dreptul public influențează puternic
dreptul privat, după cum și acesta din urmă îl inspiră pe primul.

Un alt autor emerit și cercetător, Iolanda Eminescu, arăta că în sistemul capitalist se observă o
colaborare între puterea de stat și inițiativa privată, ex: norme juridice privind prospecția..... Înafara
de normele de drept interdisciplinare, relațiile sociale actuale au creat un cadru instituțional care
îmbină interesul statului cu cel privat (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului,
Consiliul Concureței).

În prezent, potrivit opiniei juristului francez Paul Roubier, dreptul contemporan cuprinde și ramuri de
drept mixt ex: dreptul muncii. În contextul în care dreptul contemporan se află într-o fază de
revizuire a normelor sale tradiționale, teoria normativistă a dreptului promovată de juristul austriac
Heinz Kelsen contestă în totalitate viziunea clasică a dreptului, nerecunoscând dihotomia public-
privat, susținând existența unor ierarhii a normelor juridice. În concluzie, granița dintre cele 2
categorii de drept pozitiv nu a fost niciodată clară, cu atât mai mult astăzi asistăm la o apropiere între
drept public și drept privat determinată de publicizare a dreptului privat prin intervenția tot mai
frecventă a statului în raporturile dintre persoanele private.

Teoria clasică a dreptului civil îl vedea pe judecător ca pe un servitor al contractului, metaforă care
era menită să ilustreze .... de voință a contractanților astăzi sub influența teoriei solidarismului
contractual care presupune protecția părții mai slabe a contractului, judecătorul poate interveni în
contract, stabilind echilibrul între prestații.

Subiectele de drept privat nu pot face abstracție de dreptul public, fiind obligați să respecte normele
imperative (de la care nu se poate deroga) componentă principală a ordinii de drept, astfel că
diviziunea rămâne operațională pentru că ordinea publică nu poate să fie decât unitară. Așadar, chiar
și din perspectiva diviziunii clasice a dreptului, juristul observă în mod vădit interdependențele dintre
normele de drept public și cele de drept privat, astfel dreptul public reprezintă totalitatea normelor și
instituțiilor de drept care poartă amprenta statului. Spre deosebire de sistemul de drept romano-
germanic, din care face parte și sistemul nostru, în sistemul anglo-saxon această distincție
fundamentală între cele 2 categorii de interese (public și privat) nu are aceeași rigoare, deosebirea
dintre ele se concretizează doar în competența diferită de soluționare a litigiilor în care sunt implicate
autoritățile publice atribuite unor tribunale specializate.

Reținând viziunea clasică, precizam ca ramurile ce intra in componenta dr. public reglementează de
ex. relațiile sociale care stabilesc forma de stat sau care orânduiesc competențele organelor de stat
(dreptul constituțional, relațiile de muncă și protecție socială-dr. muncii, dr. fiscal, etc). Dreptul privat
conține ramurile de drept ce reglementează relațiile sociale patrimoniale și personal nepatrimoniale
prin care particularii pot in condiții de egalitate și neegalitate sa-si valorifice si sa-si apere propriile
interese (dr. civil sau dr. comercial). Dreptul civil reprezintă dreptul comun față de toate drepturile de
drept privat, de ex dreptul comercial sau dreptul familiei utilizează frecvent aspecte ale dreptului
civil, dar care nu le transforma in ramuri de drept civil.

Ramurile de drept privat se influențează reciproc. Dreptul privat de întemeiază in cea mai mare
măsura pe dreptul public general obligatoriu elaborat de organele de stat. În mod excepțional,
raporturile in afara codului civil de exemplu pot sa-si fundamenteze raporturile si pe norme de drept
autonom (care provin de la subiecte de drept socio-economice sau sportive – cooperativele,
sindicatele, federatiile sportive), normele elaborate de acestea care sunt competente prin legi
specifice să reglementeze în mod limitat și pe domenii stricte se supun cadrului normativ general prin
subsidiare regulilor juridice elaborate de stat.

Normele de drept autonom pot fi exprimate prin statute sau regulamente, de exemplu
regulamentele de ordine interioara a interprinderilor.

Curs 4

Factorii de configurare a dreptului

Din aceasta directiva trebuie sa reținem ca dreptul este influențat de fenomenul social in general si
ca el este influențat de anumiți factori, așa numiți factori de configurare ai dreptului printre care
mediul natural, cadrul social, politic si ideologic, factorul uman, religia, morala, drepturile omului și
internetului (o dată cu pandemia a devenit din ce în ce mai folosit în justiție).

Mediul natural – avem în vedere demografia, fauna, flora, astfel mediul geografic influențează
dreptul, din această perspectivă a mediului geografic dreptul a fost influențat din cele mai vechi
timpuri pentru că oamenii trebuiau sa realizeze activități de cartografiere stabilindu-se granițele.
Astfel, mediul natural influența dreptul internațional și pe de alta parte și dreptul intern al statelor
care trebuiau să respecte anumite limite teritoriale. Factorul biologic – in codul civil intrat in vigoare
in 2011 menționează ca vârsta minima de căsătorie este de 16 ani. Legiuitorul a ajuns la acest act
normativ prin raportare la elementele biologice specifice oamenilor. Legiuitorul a elaborat un act
normativ denumit legea mediului prin care se protejează mediul înconjurător și pentru a întări
această protecție, parlamentul a decis protecția normativă prin acte speciale punctuale prin care s-a
stabilit regimul juridic privind protejarea biosferei din Delta Dunării sau legi speciale privind
înființarea de parcuri și rezervații naturale. Mereu o lege are și un scop, iar scopul acestui tip de
legiuiri îl reprezintă tocmai protecția arealelor aflate în dificultate, protecția faunei, florei, etc.

Cadrul socio-politic și ideologic – acest factor este deosebit de complex și aici găsim înglobat
politicul, economicul, socialul, etc. De exemplu partidele politice care se pliază pe o anumită doctrină
vor căuta să influențeze politica de stat, economia și societatea în general în funcție de curentele pe
care le reprezintă, în același sens partidele politice vor căuta să elaboreze legi care se află în
consonanță cu propria lor doctrină. Tot în acest spectru regăsim și așa numitele grupuri de presiune
socială (ex. sindicatele care prin mijloacele lor specifice de acțiune cum ar fi negocierile, mitingurile,
etc. pot să influențeze cadrul legal și să determine ca o anumită lege să adopte un anumit tip de
politică salarială sau măsuri de protecție socială). Ex. din cauza demografiei scăzute din Europa statul
a interveni cu stimuli pentru remedierea acestei probleme: statul stimulează prin ajutoare în bani,
prin poisibilitatea mamelor a mai mult de 3 copii.

Grupurile etnice – reprezintă un factor de configurare a dreptului pentru că acestea au anumite

interese legale sau nu pentru a dobândi autonomie culturală, lingvistică, etc. și iată cum legislația
curentă permite acolo unde procentul de etnici depășește 20% în comunitățile respective să se
utilizeze limba acestora în anumite condiții.

Factorul uman – omul este forța concretă care poate să înfăptuiască dreptul pozitiv și să-l și
modifice. Unul din atributele ființei umane reprezintă rațiunea și aceasta rațiune face ca omul să aibă
o conduită socială dinamică care se află într-o permanentă mișcare astfel încât anumite convingeri
sociale sau valori sociale să apară sau să dispară, dar evoluția acestora și schimbările pe care le
presupune această evoluție pot fi realizate într-un stat de drept și într-o democrație numai prin
intermediul actelor normative care se supun dorințelor individuale și până la urmă voinței colective.

Drepturile omului – în prezent respectarea și garantarea drepturilor omului se apreciază ca fiind de

esența unei societăți democratice și nu se poate accepta ideea că într-un stat de drept să nu fie
asigurată recunoașterea drepturilor și libertăților fundamentale. În ultimele decenii s-au conturat
drepturi de generația a III-a cum ar fi dreptul națiunilor la autodeterminare sau drepturi specifice
persoanelor defavorizate. Germenii conceptului de drepturile omului datează din antichitate în
viziunea filosofilor Greciei antice, drepturile omului erau acele drepturi fundamentale indescriptibile
pe care orice societate umană trebuie să le dețină și să le respecte. Gândeau filosofii Greciei antice că
drepturile omului izvorăsc din natura umană, cu alte cuvinte drepturile omului sunt drepturi
naturale, adică drepturi firești. Deși propovăduiau ideea de drepturi ale omului, marii gânditori ai
Greciei antice considerau că instituția sclaviei este perfect valabilă deoarece sclavii nu erau
considerați oameni. Printre acești gânditori îi remarcăm pe Solon care a promovat ideea dreptului de
apărare în procese, accesul liber la discuție și supremația legii, iar aceste 3 elemente sociale
reprezintă la ora actuală un specific al tuturor statelor de drept. Aristotel susținea legile raționale și o
viață morală, iar Democrit aprecia că o justiție optimă este cea aptă să dea satisfacție tuturor
oamenilor, iar pentru Platon justiția reprezenta supunere față de legi, la ei justiția echivala cu
nefericirea.

-Un alt moment de referință îl reprezintă Evul Mediu timpuriu, în Anglia, documentul Magna Charta
care reprezintă o proclamație cu titlu de contract elaborată de regele Ioan fără de țară și care acorda
anumite privilegii anumitor pături sociale: biserica, negustorii, iar acest document este extrem de
important în istoria dreptului și a umanității pentru că se proclamă pentru prima dată că niciun om
liber nu va fi arestat, încătușat sau exilat și nici nu i se va pricinui vreo vătămare decât pe baza unor
probe și a unei judecăți desfășurate în mod just conform legilor țării.

-Prevederi asemănătoare ca în Magna Charta regăsim și în alt tip de referință în documentul denumit
Bill of rights din sec al XVI-lea. Meritul prin care drepturile omului și demnitatea indivizilor se ridică la
rangul de valoare socială îl au adepții școlii dreptului natural și ei ius naturaliștii consideră că dreptul
facilitează echitatea socială, iar în viziunea lor oamenii se nasc liberi pentru a semna un contract
social prin care pe de o parte comunitatea umană are drepturi și obligații, iar pe de altă parte statul
are drepturi și obligații. Principala obligație a statului o reprezintă respectarea legilor și respectarea
drepturilor și libertăților cetățenești.

-Un alt document important care a înălțat drepturile omului la rang de valoare socială îl reprezintă
declarația Revoluției Franceze din anul 1789 unde se susține că nesocotirea drepturilor omului
reprezintă cauze de nenorocire publică; în preambul se menționează că oamenii se nasc și rămân
liberi și egali în drepturile lor.

-Un alt moment de referință în istoria drepturilor omului în reprezintă declarația de independență a
SUA unde se reține că potrivit autorilor printre care Thomas Jefferson, oamenii sunt creați în mod
egal și beneficiază de la creator de drepturi inalienabile printre care viața sau libertatea

O dată cu finalizarea celui de-al II-lea RM, comunitatea internațională a văzut pierderile de
vieți omenești prin intermediul ......... cu această ocazie s-a pus în discuție problematica drepturilor și
libertăților fundamentale, individuale la nivel internațional. Fundamentul dreptului internațional al
omului îl reprezintă Charta Internațională a Drepturilor Omului și care cuprinde declarația universală
a drepturilor omului, cele 2 pacte internaționale privind drepturile omului, în al 3-lea rând protocolul
facultativ la pactul privind drepturile civile și politice și în al 4-lea rând caracterul facultativ la pactul
de mai sus la abolirea pedepsei cu moartea. Prin acest act se consacră drepturi și libertăți civile,
economice, politice, etc. Prin intermediul acestor documente internaționale, statele pot să adopte
legi prin care să se stabilească limite în exercitarea acestor drepturi pentru a se asigura deci și
drepturile terților.

Codificarea drepturilor omului în instrumente juridice specializare de la nivel internațional

exprimă ideea conform căreia respectarea și promovarea drepturilor omului în relațiile internaționale
determină juxtapunerea dintre două elemente: interesul intonațional al statelor, respectarea ordinii
internaționale, astfel afirmarea drepturilor omului la nivel european stabilește că Uniunea
recunoaște drepturile și libertățile principale prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE.
Legat de acest aspect vom reține că România a ratificat majoritatea tratatelor internaționale și
europene privind drepturile omului. La nivelul UE și deci implicit și în România, protecția drepturilor
omului se înfăptuiește cu ajutorul convenției UE, a legislației interne, dar si cu sprijinul jurisprudenței
Curții Europene și observăm pe această cale o îngemănare a sistemelor de drept scris romano-
germanic pe de o parte și de tip jurisprudențial anglo-saxon pe de altă parte. În concluzie, atât
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cât și Convenția Europeană a Drepturilor
Omului au forță constituțională și deci iată că jurisprudența CEDO se transformă în izvor de drept.

Drepturile Omului au un caracter dual și respectarea lor se impune prin 2 sancțiuni: planul
social al comunității internaționale care reprezintă o pedeapsă morală și descoperirea....... prin
intermediul prevederilor legale. Din momentul proclamării Drepturile Omului ca standard moral
universal, a rezultat la nivelul relațiilor internaționale așa numită Dilemă morală a drepturilor omului.

Internetul – în ultimii ani dinamica dreptului nu s-a cantonat numai la aspectele clasice ale
dreptului bine cunoscute ci s-a observat că prin intermediul internetului fenomenul juridic a început
să organizeze capitalurile, bunurile, transmiterea de informații între țări, comerțul electronic prin
internet sau chiar stocarea de informații juridice pe teritoriul anumitor state.

Exemple prin care demonstrăm că internetul a devenit un factor de influențare a dreptului:

-art. 199 din codul de procedură civilă – procedura de chemare în judecată (depunerea actelor
scanate online).

-semnătura electronică/digitală care este consacrata prin legea 255 din 2001 și care este perfect
validă, atestând că documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat.

- 249 codul penal care descrie frauda informatică și o sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani, cât și
accesul ilegal la un sistem informatic care se pedepsește 6 luni – 5 ani sau de la 2 la 7 ani într-o
situație de agravare. Exista o decizie a ICCJ care statuează ca FB sau orice alta rețea de socializare
reprezintă spațiu public – o persoană poate fi trasă la răspundere.

-Legea comerțului electronic 265/2002 influențează sistemul de afaceri din România și nu numai,
pentru a fi valabile convențiile in sistemul electronic trebuie sa îndeplinim condițiile de validitate din
Legea 465/2001. Contractul electronic trebuie să fie parafat prin mijloace specifice de preluare a
informației și să poată să fie probat prin același tip de mijloace.

Curs 5

Trăsăturile dreptului

Dreptul ca știința este in strânsă legătura cu evoluția istorica a omenirii, iar pe parcursul evoluției
constatam apariția unor instituții noi, a unor norme juridice noi, toate în legătură cu ideea de stat.

La începuturi știința dreptului era strâns legată de alte reglementări sociale ex. normele prevăzute în
religie sau normele de comportament moral, de asemenea un rol important în formarea dreptului l-a
apucat filosofia. Știința propriu zisă a dreptului apare in evul mediu in cca sec XV-XVI, iar ca știință de
sine stătătoare dreptul apare în secolul XIX atunci când se constată că dreptul are un obiectiv și o
finalitate diferite de celelalte prevederi/discipline și științe socio-umaniste. Tot în sec. XIX se creează
și primele metode de cercetare a dreptului

Trăsăturile

a) În primul rând știința dreptului are o istorie proprie legată de ideea de statalitate. Dreptul și
statul nu se pot separa, ele se află într-o relație de interdependență culminând cu specificul
statului de drept unde fenomenul juridic se așază în vârful societății;
 b) Știința dreptului are caracter normativ de esența dreptului scris de sorginte romano-
germanică este cadrul normativ elaborat în principal de organele de stat, iar dacă avem de a
face cu un cadru normativ de drept autonom regulile elaborate în acest cadru autonom
trebuie să fie în strânsă consonanță cu normele juridice constituționale și statale;

c) Știința dreptului acționează cu noțiuni proprii și specifice, cu termeni proprii.

d) Dreptul înțelege prin expresia lege într-un mod propriu în sensul în care din perspectivă
juridică, prin lege, înțelegem normă de drept spre deosebire de fizică care când spune lege se
referă la fundamentele fizicii;

e) Dreptul se caracterizează prin atribute de ordin social sau uman.

Metodele cercetării științifice a dreptului

Toate științele se dezvoltă și creează metode specifice de cercetare, cuvântul metodă provine din gr.
metodos, în esență metodele reprezintă proceduri prin care cercetătorii domeniului doresc să
cunoască domeniul de cercetare. (ex. medicii folosesc metode de cercetare specifice medicinii, etc.)

Principalele metode de studiu a dreptului:

1) Metoda de generalizare și abstractizare a fenomenului juridic – această metodă este

specifică tuturor științelor juridice, prin intermediul ei conceptele de drept, instituțiile de
drept, principiile, toate elementele care compun fenomenul juridic, se generalizează și
abstractizează în cel mai profund mod;

2) Metoda logică – este specifică științei dreptului care este o știință deductivă, astfel încât
conceptele/instituțiile/etc. pe care le analizează cercetătorul dreptului sunt predate prin
intermediul unor raționamente corecte și logice. Metoda logică de cercetare este și
trebuie să fie îmbrățișată de orice știință;

3) Metoda istorică de cercetare – prin folosirea acestei metode cercetătorul are

posibilitatea să cunoască dreptul prin perspectiva evoluției istorice. Scopul pentru care se
folosește această cercetare este acela de a vedea care sunt valorile sociale dintr-o etapă
istorică evoluției speciei umane și maniera în care acestea au influențat fenomenul juridic
în general și în mod particular instituțiile și regulile de drept existente la momentul
analizei. Pe de altă parte, observând specificul anumitor norme de drept, se pot formula
anumite propuneri în măsura în care se identifică idei valoroase propice timpurilor
actuale;

4) Metoda comparativă – această metodă urmărește compararea unor sisteme de drept

diferite sau ramuri diferite de drept. Prin stilul comparativ știința dreptului a avansat fără
tăgadă, dar trebuie să reținem că nu putem compara decât elemente/aspecte
comparabile;

5) Metoda sociologică – analizează dreptul prin raportare la felul în care societatea își
impune punctul de vedere asupra fenomenului juridic. Pe de o parte trebuie să
cunoaștem influența dreptului asupra societății, dar trebuie să observăm și felul în care
societatea grevează dreptul.
Funcțiile dreptului

În esență se poate stabili că scopul social al dreptului constă în modelarea comportamentelor umane,
rezultând în mod implicit așezarea în limite legale a relațiilor sociale. Prin exercitarea funcțiilor
caracteristice, dreptul caracterizează și urmărește echilibrul social. Prin funcțiile dreptului se înțelege
orientările esențiale, direcțiile esențiale ale fenomenului juridic în întregul său ansamblu normativ și
instituțional.

1. Funcția de instituționalizare – Toate instituțiile care intră sub imperiul puterii publice
sunt organizate și funcționează;

2. Funcția de protecție și garantare a protecției sociale – întrucât cadrul normativ și

instituțional care compun fenomenul juridic reprezintă expresia valorilor sociale în care
cred membrii comunității, rezultă că una din menirile dreptului o reprezintă tocmai
ocrotirea acestor valori (ex. Drepturile Omului se regăsesc în actul fundamental). În
vederea îndepliniri acestei funții, legiuitorii au creat norme juridice obligatorii erga
omnes (fără excepție) totodată acest sistem de drepturi beneficiază de protecția cea mai
înaltă prin dispoziții de ordin constituțional;

3. Funcția de conducere a societății – nu doar dreptul prin metodele sale specifice participă
la conducerea societății, în fond societate este dominată de interese economice
transpuse în cele politice ocrotite prin norme juridice, cu alte cuvinte economicul,
politicul și juridicul reprezintă cele 3 verigi esențiale aflate la conducerea unei societăți. În
concret juridicul elaborează norme care reglementează diverse domenii, pe de o parte
legislativul este influențat de nevoia socială, iar pe de altă parte, norma de drept prin
aplicarea ei stabilește cum să fie puse în practică raporturile socio-juridice și care sunt
consecințele punerii în practică a acestor raporturi socio-juridice. În concluzie, dreptul
este extrem de important în activitatea de conducere și administrare a societății
deoarece statul are o dublă obligație: să legifereze chiar și cel mai neînsemnat domeniu
social, iar pe de altă parte este obligat să aplice legea (a spus să nu închidem propoziții
dar nu a mai continuat?!)

4. Funcția normativă – este cea mai importantă și reprezentativă funcție întrucât sub
mantia acestei funcții se regăsește sinteza celorlalte funcții. Prin funcția normativă se
realizează practic organizarea și conducerea societății cu respectarea voinței colective,
deci funcția normativă a dreptului reprezintă funcția de gospodărire a societății.

Din perspectivă istorică s-a constatat că de-a lungul timpului au existat o seamă de regimuri
absolutiste de sorginte dictatorială (ex. Regimul Comunist) și în cadrul acestor regimuri au fost
suprimate drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor, a fost înlăturată în mod practic
separația puterilor în stat, societatea era condusă într-un mod discreționar, iar legea era un
instrument în mâna păturii conducătoare.

În regimurile dictatoriale ideea de separație a puterilor în stat este efectiv suprimată și netezește
drumul către arbitrariu, dar așa ceva nu este admisibil într-un stat de drept care statuează că o
putere trebuie să legifereze, o altă putere trebuie să pună în executare legile, dar o altă putere
trebuie să aplice legile atunci când este cazul sau la sesizare.

Teoria separației puterilor în stat a fost lansată tocmai cu scopul de a se înlătura abuzurile de orice fel
îndreptate împotriva cetățenilor de rând, până la urmă sarcina statului este de a elabora legi bune,
echitabile, morale, iar pe de altă parte prin intermediul acestor legi să realizeze un echilibru social și
o egalitate între toți cetățenii. În România, după anul 1989 ca o expresie a caracterului dinamic a
dreptului orânduirea post-comunistă a înțeles că este necesar să fie înlăturate inechitățile sociale,
oamenii să fie repuși în drepturi, iar abuzurile să fie desființate. În acest sens, forul legislativ a
elaborat norme de drept prin care au fost corectate inechitățile regimului comunist, în acest sens
după 22 decembrie 1989, au fost elaborate legi precum Legea Nr. 18/1991 care se referea la
restituirea proprietăților funciare abuziv confiscare sau Legea Nr. 10/2001 care se referea la
restituirea imobilelor construcții abuziv confiscate, etc.

Curs 6

Dreptul și statul

Cea mai veche instituție creată de om vreodată este statul, este și cea mai importantă
instituție pentru că tot ceea ce înseamnă conducerea unei societăți prin folosire elementelor de
drept se realizează prin intermediul statului și a instituțiilor care compun statul. Din perspectivă
istorică statul a apărut aproximativ acum 6000 de ani și primele formațiuni statale au apărut în zona
orientului în teritoriile locuite la ora actuală de India, Egipt, Irak, Iran.

Primele formațiuni statale se pare că nu ocupau un teritoriu extrem de vas așa cum ne-am
putea imagina, ci o suprafață aferentă unor cetăți și conducătorii acestor formațiuni erau niște
dictatori în sensul în care cele 3 puteri (legislativă, executivă și judecătorească) se regăseau în mâinile
aceleiași persoane și ca o consecință a evoluției speciei umane pentru că în această scară evolutivă
oamenii au trecut de la formațiuni nomade la formațiuni care existau și se dezvoltau în așezări fixe,
stabile. În cazul acestor așezări au apărut meșteșugurile, s-au dezvoltat o serie de instituții cum ar fi
familia sau proprietatea și toate aceste îndeletniciri și instituții umane necesitau o protecție.
Totodată, proprietatea privată a generat profitul și plusvaloarea care necesitau de asemenea
protecția statului prin organele sale.

În antichitate se considera că statul este de origine divină și adepții școlii naturale a dreptului
prin vocea filosofului Platon considerau că statul reprezintă o formă de organizare și această formă
de organizare îngloba populația trăitoare într-un anumit teritoriu cu precizarea că la capitolul
populație nu se regăseau sclavii întrucât ei nu erau considerați oameni. În concepția lui Platon și a
ius-naturaliștilor statul trebuia să fie condus de filosofi, următorii în rang trebuiau să fie gardienii, cei
care asigurau paza și ordinea în societate, iar pe ultimul loc se regăseau agricultorii și meseriașii. Din
perspectiva conceptului clasic al dreptului, statul presupune o formă de organizare socială care
asigură autonomia individului, libertatea de acțiune, dar și o autolimitare a propriilor acțiuni
individuale ale fiecărui subiect de drept, cât și o autolimitare a acțiunilor statale în raport cu individul.

Sensurile cuvântului stat

a) Din punct de vedere istorico-geografic – statul reprezintă populația care trăiește în mod
organizat pe un anumit teritoriu. Acest teritoriu este mărginit de frontiere, iar în interiorul
frontierelor de stat, indivizii își desfășoară acțiunile și inacțiunile specifice (de muncă,
comerciale, culturale, infracțiuni). Elementele și componentele statului sunt: populația,
organizarea socială și politică a populației, teritoriul care se găsește în limitele frontierelor de
stat;

b) Din punct de vedere politico-juridic – prin stat înțelegem o organizație socio-politică. Această
formațiune are un caracter teritorial și este alcătuită din instituții și proceduri specifice
menite a conduce organizația. Din perspectivă politico-juridică observăm că statul nu are
decât un singur element: organizarea socio-politică, în sens politico-juridic, organizarea de
 stat și conducerea populației care trăiește în limitele teritoriale ale unui stat se realizează
prin intermediul instituțiilor etatice care intervin doar la nevoie pentru restabilirea ordinii de
drept atunci când aceasta a fost încălcată. Din punctul de vedere al conceptului politico-
juridic, prin stat înțelegem putere publică sau aparat de stat

Având în vedere cele 2 accepțiuni prezentate, statul reprezintă acea organizație politică ce este
reprezentată de anumiți membri ai societății și care au și dețin acea putere în baza căreia pot lua
decizii obligatorii în numele și pe seama întregii populații, iar în ipoteza că aceste decizii ce reprezintă
acte normative sau acte de aplicare a dreptului, statul poate să intervină la nevoie prin forța de
constrângere.

Elementele statului:

1. Teritoriul

La ora actuală orice organizație statală se bazează pe un anumit teritoriu, pentru că teritoriul este
baza oricărui stat și aici se poate exercita atribuția de conducere și organizare statală. Se consideră că
teritoriul este la ora actuală un adevărat criteriu politic de determinare a statului, prin intermediul
teritoriului se realizează legătura de cetățenie, se clădește element de suveranitate și înlăuntrul
teritoriului acționează puterea executivă deci se petrece actul de guvernare, bineînțeles sprijinit de
instituțiile specifice și procedurile legale. Prin teritoriu înțelegem spațiul terestru, acvatic și aerian
asupra căruia statul are putere deplină în sensul că pe acest teritoriu statul își exercită suveranitatea.

2. Populația

Acest element se raportează prin legătura de cetățenie. Cetățenia creează un raport juridic, o relație
socială care generează drepturi și obligații, care acționează într-un dublu sens de la cetățean către
stat, dar și de la stat către individ. Cu alte cuvinte populația reprezintă ansamblul membrilor care
compun o comunitate, dar și totalitatea raporturilor care se realizează într-o societate și care pot fi
de ordin politic, comercial, cultural, etc

Națiune-populație – este un concept interesant, modern și elementul de stat care se răsfrânge

asupra unei comunități umane este legat de ideea de conștiință națională.

3. Forța publică

În interiorul frontierelor de stat este organizată din perspectivă politică o anumită populație. Aceasta
se supune normelor și mecanismelor legale edictate de către stat, căci dacă nu ar proceda astfel, ar
interveni forțele de coerciție a organelor de stat care urmăresc restabilirea forțelor juridice.

Organele care fac parte din forța de coerciție a statutului sunt: poliția, procuratura, instanțele de
judecată, penitenciarele, executorii judecătorești, etc. Organele, instituțiile care fac parte din forța de
coerciție a statului nu reprezintă o forță de opresiune, ele au doar menirea de a constata devierile
comportamentale de la lege și aplicarea unor măsuri proporționale cu fapta și cu prejudiciul produs,
cu scopul de a restabili ordinea de drept, toate organismele care fac parte din forța de coerciție a
statului sunt organisme legale și constituționale și asigură la rândul lor funcționarea statului de drept
și a democrației.

Puterea de stat

În trecut, puterea de stat era conferită unui conducător unic specific unui dictator. Odată cu
trecerea timpului apare idee de putere politică.

Exercitarea puterii de stat prin prisma separației puterilor

Inexistența separării puterilor în stat din perspectiva unui stat democrat echivalează cu abuzurile.
Separația puterilor în stat nu reprezintă 3 canale independente între ele și delimitate de frontiere și
mecanisme instituționale, în realitate cele 3 puteri colaborează între ele, se întrepătrund și se
condiționează reciproc. Separația puterilor în stat reprezintă o reacție că o persoană poate să
îngemăneze în mâinile sale cele 3 puteri ale statului. Acest timp de manifestare era specific
monarhiilor absolute, deci nu monarhiilor constituționale, acest tip de guvernare a fost caracterizat
foarte scurt și la obiect de regele francez Ludovic al XIV-lea care a spus: Statul sunt eu. Împotriva
acestui tip de guvernare și acestei concepții a acționat Charles de Montesquieu și care a lansat ideea
că nu există o veritabilă libertate cetățenească decât dacă statul separă cele 3 puteri.

Cel care trebuie să realizeze separația puterilor în stat este dreptul care trebuie să asigure un cadru
legal, propice pentru ca această separație să se realizeze și să funcționeze.

Trăsăturile puterii de stat

- În primul rând, aceasta reprezintă voința colectivă;

- În al doilea, rând aceasta se exercită prin intermediul organelor abilitate;

- În al treilea rând, puterea de stat are ca obiectiv guvernarea societății;

- În al patrulea rând, puterea de stat se exercită doar în limitele legii și folosirea forței de
coerciție reprezintă o excepție fiind permisă doar în cazul încălcărilor legale.

Curs 7

ORGANELE STATULUI

Funcțiile statului se realizează prin intermediul unor proceduri și a unor organisme specifice potrivit
competențelor legale și constituționale => există 3 categorii de organe de stat ținând cont de
separația puterilor în stat. În concluzie, distingem între organele puterii legislative și care au ca
principală funcție elaborarea de acte normative (înafară de Parlament există și alte instituții de stat
cu atribuții legislative, spre ex. consiliile locale din cadrul Primăriei, cu precizarea că acestea pot să
elaboreze acte normative care se aplică în interiorul unității administrativ teritoriale din care face
parte respectivul consiliu local) și organele puterii executive, care au ca principale atribuții aplicarea
legii latosensu (avem în vedere toate categoriile de acte normative indiferent de rangul acestora și de
instituția care le-a elaborat) dar și administrarea societății. Organele puterii executive pot fii organe
centrale, cu atribuții pe întregul teritoriu al țării și organe locale, cu atribuții restrânse, potrivit
competenței editoriale. În al treilea rând, organele judecătorești care fac parte din puterea
judecătorească și care decid chestiuni deduse judecății pe bază de probe și cu respectarea
principiilor de drept și a drepturilor omului.

❖ Legătura dintre stat și drept în lumina unor teorii juridice

De-a lungul timpului, umanitatea a evoluat și s-a dezvoltat în contexte istorice diferite. Astfel, atât
viziunea despre stat cât și viziunea despre drept a diferit în mintea oamenilor de știință de la o epocă
la alta. Când vorbim despre legătura dintre stat și drept, teoriile încearcă să răspundă la ce reprezintă
dreptul, ce reprezintă statul și care este legătura dintre stat și drept. Concluziv, la modul general, se
consideră că acolo unde există stat, există și drept, adică nniște reguli juridice menite a organiza
societatea.
1. Școala dreptului natural

Această teorie își are originile în Grecia antică și potrivit acestei teorii, dreptul a existat înaintea
statului și deci fenomenul juridic este mai presus decât instituția statului. Din perspectiva Ius
naturaliștilor, dreptul natural este un drept etern, absolut și mai ales divin, nu poate să fie înlăturat
de normele de drept pozitiv (acestea fiind inferioare regulilor care compun dreptul natural).
Teoreticienii dreptului natural au ajuns la concluzia că oamenii sunt egali de la natură și pentru
aceste motive este necesar să nu existe privilegii pentru diverse categorii sociale. Mai mult decât
atât, Ius naturaliștii pledau pentru abolirea sclavajului, deși inițial filozofii Greciei Antice, care au pus
bazele dreptului natural, considerau sclavajul ca pe o instituție perfect legală întrucât în concepția
acestora sclavii nu erau oamenii. Tot grecii antici considerau că dreptul provine din rațiunea umană
iar dreptul natural absolut și ideal nu concepe existența proprietății sau a guvernământului.

Jurisconsulții romani considerau că dreptul este arta binelui și a echitabilului, cu alte cuvinte dreptul
este de sorginte morală. Peste arcul timpului, în evul mediu. Ius naturaliștii au lansat o teză
suplimentară și anume aceea că datorită faptului că dreptul natural este de origine divină el este
superior față de dreptul statal. Sigur că teoriile dreptului natural sunt criticabile, dar totuși, două
lucruri trebuie reținute ca fiind baza acestei teorii, și anume:

● Omenirea este condusă cu ajutorul unei ordini universale

● Drepturile omului sunt drepturi naurale, imprescriptibile

2. Școala istorică a dreptului

Aceasta se opune teoriei dreptului natural și bazele ei au fost puse în secolele 18-19 de către juristul
german Karl Von Savigny. Teoria de bază pe care o lansează această școală constă în aceea că fiecare
popor are un anumit tip de drept, care se află în legătură cu specificul poporului respectiv. Adepții
școlii istorice a dreptului, făcând o analiză a fenomenului juridic au constatat că dreptul a trecut prin
3 faze de evoluție:

● Stadiul dreptului obișnuielnic (un drept pe care ei îl considerau inconștient și care rezulta
dintr-o necesitate)

● Stadiul dreptului științific

● Stadiul cadrului legislativ

Concluziile acestei școli pot fii prezentate rezumativ:

▪ Dreptul este strâns legat de fiecare popor în parte și reprezintă expresia sufletului fiecărei
nații. Ei denumeau acest spirit cu termenul volk geist.

▪ În al doilea rând, dreptul are un caracter colectiv fiindcă este produs de către o comunitate,
el exprimând voința comună.

▪ În al treilea rând, dreptul pozitiv al unui popor trebuie înțeles prin prisma specificului juridic
evolutiv prin care a trecut fiecare nație în parte.

▪ În al patrulea rând, cutuma este principalul izvor de drept pentru că obiceiul juridic crează
reguli juridice conștiente.

Teoria sociologică a dreptului realizează abordarea dreptului pozitiv din perspectiva de zi cu zi.
Sociologii dreptului consideră că factorul determinant în evoluția fenomenului juridic îl reprezintă
societatea iar nu legislația și nici practica judecătorească. Ei mai considerau că dreptul trebuie divizat
în drept social, o consecință a relațiilor sociale dintre indivizi și dreptul pozitiv care este creeat de
organele etatice și având la nevoie forță de constrângere.

Teoria normativistă, care este strâns legată de teoria dreptului pozitiv și care au la bază norma
juridică din care țâșnesc ca niște raze celelalte reguli de drept.

Normativiștii mai consideră că, în funcție de felul în care se elaborează norma juridică, vor fii și
celelalte elemente care compun fenomenul juridic în ansamblul său. Dreptul și știința dreptului
reprezintă un sistem ierarhic de acte normative aflate într-o stare de interdependență de așa natură
încât fiecare lege își justifică existența prin raportare la o normă fundamentală.

Principiile generale ale dreptului

Una dintre preocupările generale ale specialiștilor în drept a fost aceea de a preciza care e rațiunea
dreptului, cum s-a format, cum funcționează, care sunt liniile directoare ale dreptului, în concluzie,
care sunt principiile dreptului. Cuvântul principiu este de origine latină și provine din termenul
principium în sens de izvor primordial.

Principiile generale ale dreptului sunt atât juridice cât și non-juridice, spre exemplu principiul
echității sau al separației puerilor în stat. Principiul echității este de origine morală, iar cel al
separației puterilor este unul politic. Toate statele recunosc existența principiilor de drept ca făcând
parte din fenomenul juridic, din ordinea juridică, îndeobște principiile generale ale dreptului fiind
afirmate mai ales în dreptul public.

Acestor principii generale de drept li se recunoaște la nivel de creație un rol hotărâtor în materie de
jurisprudență în legătură cu dreptul public. Un exemplu îl reprezintă în legislația românească, dreptul
de retenție care este la ora actuală reglementat în Codul civil din 2011 dar care era consacrat până la
acel moment numai la nivel jurisprudențial și principial. Ceea ce caracterizează principiile generale
ale dreptului este faptul că ele se aplică prin intermediul jurisprudenței, chiar dacă jurisprudența nu
recreează neapărat, aceasta le extrage din doctrină.

De obicei, legiuitorul anunță principii, le proclamă. Legiuitorul nu poate să creeze principii deoarece
el trebuie să creeze legi care se aplică imediat. Ideea că legiuitorul nu poate să creeze principii de
drept este prevăzută prin acte normative care țin de tehnica elaborării regulilor de drept. Totuși,
importanța principiilor de drept este recunoscută și consacrată printr-un act normativ extrem de
important și anume Legea 24 din 2000 privind tehnica legislativă, iar în cadrul acestui act normativ, la
capitolul proiecte de acte normative se precizează felul în care trebuie să fie sistematizate ideile
dintr-o lege și ordinea în sensul:

● Dispoziții generale sau principii generale

● Dispoziții privind fondul reglementării

● Dispoziții tranzitorii

● Dispoziții finale

Reținem că dispozițiile generale cuprind prevederi care stabilesc orientarea întregii legi și prin care
se determină obiectul și principiile respectivului act normativ. Putem spune că principiile generale de
drept se referă la un număr mare de cazuri, conțin aprecierile individuale a relațiilor juridice, a
elementelor de fapt și reprezintă o definiție științifică.

Caracteristicile de bază ale principiilor generale de drept:

 ● Promovează elementele esențiale ale dreptului

● Reprezintă idei fundamentale ale științei dreptului

● Au un caracter general

● Se regăsesc cam în toate ramurile de drept

● Conform principiilor dreptului, mai important este spiritul legii decât litera legii

● Principiile reprezintă fundamentul dreptului pozitiv și ele susțin ordinea și siguranța socială.
De obicei, principiile de drept au o valabilitate mai mare decât legile pentru că ele izvorăsc
din dreptul natural și ajută practic juriștii să interpreteze normele juridice.

● Se caracterizează prin flexibilitate, umanism, sunt specifice statului de drept (nicio lege nu
poate să fie elaborată cu nesocotirea principiilor de drept)

Uneori, principiile de drept au o importanță atât de mare încât sunt consacrate la nivel legislativ, cum
ar fii de pildă situația din Codul penal la art. 1 și 2 care prevăd legalitatea incriminării și legalitatea
sancțiunilor. Mai observăm că principiile fundamentale ale egalității în drepturi și nediscriminării sunt
prevăzute la nivel Constituțional la art. 16 din legea fundamentală. Noul Cod civil recunoaște forța
juridică a principiului bunei credințe în sensul în care orice persoană, fizică sau juridică (orice subiect
de drept) trebuie să-și exercite drepturile și să-și execute obligațiile civile cu bună credință și în acord
cu ordinea publică și bunele moravuri.

Atunci când principiile de drept nu se regăsesc în trunchiul actului normativ, ele devin aplicabile prin
recunoașterea și consacrarea lor în practica judecătorească. Pe de altă parte, când un principiu
general de drept se regăsește în Constituție, problemele constituționale ale anumitor legi pot să fie
rezolvate prin raportare la acel principiu general de drept care se regăsește în dispoziția din legea
supremă.

Principiile de drept au ca scop explicarea și fundamentarea dreptului precum și coordonarea,

elaborarea și aplicarea dreptului. Ele asigură o stabilitate socială și completează lacunele legislative,
precum și anomaliile în procesul de interpretare și aplicare a dreptului.

Clasificarea principiilor de drept

1. După criteriul forței juridice

a)Cu valoare Constituțională

b)Celelalte principii

2. După criteriul sursei de inspirație

a) Origine filozofică și politică

b)Inspirate de tehnica juridică

3. După criteriul funcției îndeplinite

a)Principii directoare

b)Principii corectoare
Delimitarea principiilor de drept:

După concepte și categorii juridice. Conceptele și categoriile juridice ajută la punerea în mișcare a
diferitelor mijloace și principii fundamentale ale dreptului. Sunt elemente de mijlocire pentru
principiile de drept, care la rândul lor dau un conținut concret categoriilor juridice. Categoriile și
conceptele juridice contribuie la aprecierea acțiunilor sau inacțiunilor subiectelor de drept, la
sistemul de drept în general. Conceptele dobândesc un conținut clar prin intermediul principiilor, în
concluzie între principiile fundamentale și concepte există o strânsă corelație, dar ele nu se confundă.

Principiile dreptului și normele juridice. Principiile de drept se delimitează și de normele juridice

pornind de la însăși definiția normelor de drept ca fiind o reguulă de conduită, instituită, elaborată de
organele de stat. Norma juridică este deci o conduită umană aflată în strânsă legătură cu funcția
creatoare de drept a organelor etatice.totuși între normele juridice și principii există o strânsă
corelație: normele juridice conțin principiile de drept și nu invers. Recunoașterea principiilor de drept
în practică se face prin aplicarea normei juridice. Principiile de drept reprezintă o sursă de inspirație
în elaborarea și adoptarea normelor juridice.

În fine, principiile dreptului servesc și la interpretarea normelor în vigoare.

Principiile generale ale dreptului și cutuma. Între acestea există o relație de determinare, de
condiționare, în sensul în care, în măsura în care nu e vorba de un principiu general de drept care să
aibă o recunoaștere legislativă el nu va putea permite instanțelor să nu țină seama de dispozițiile de
drept scrise contrare. El nu va putea permite instanțelor să nu țină seama de dispozițiile de drept
scris contrare.

Cutuma reprezintă la fel ca și principiile de drept , izvoare nescrise de drept și care au ajuns în
conștiința destinatarilor prin intermediul unei practici egale și uniforme.

Spre deosebire de cutumă, principiile generale au dobândit în ultimul timp o existență proprie și
atâta timp cât ele sunt transpuse și legislativ organul de aplicare a dreptului este ținut de ele.

În ultimul rând, axiomele, maximele si abolismele juridice se delimitează de principii în sensul în

care axiomele, maximele și abolismele juridice reprezintă scurte concluzii/sinteze mult mai restrânse
decât principiile generale de drept. Acestea își găsesc aplicabilitatea în vechiul drept roman.

Pacta sun servanda – acordurile trebuie respectate

Dura lex, sed lex – legea e dură, dar e lege

Errare humanum est, sed perseverare diabolicum – a greși e omenesc, dar a persevera în greșeală
este diabolic

Indubio roreo – dubiul se interpretează în favoarea acuzatului

Ius est ars boni et ecvi – dreptul e arta binelui și a echitabilului

PRINCIPII GENERALE ALE DREPTULUI

Curs 8

1. Principiul asigurarii bazelor legale ale statului

 De la acest principiu se creeaza cadrul normativ si institutional care asigura functionarea
statului de drept. Practic, acest principiu reprezinta fundamentul democratiei, aplicarea normelor
legale de drept reprezinta asigurarea sistemului normativ si institutional care garanteaza egalitatea in
drepturi a tuturor subiectelor de drept, libertatea si autonomia de miscare a fiecarui individ.

In al doilea rand, principiul separatiei puterilor este un principiu fundamental al statului de

drept caci separarea puterilor asigura echilibrul social si garantia ca puterea de stat nu se
concentreaza in numele unei autoritati publice unice.

In al treilea rand, vom discuta despre principiul libertatii si egalitatii si vom retine ca
libertatea si egalitatea reprezinta expresia unor drepturi fundamentale ale individului care sunt
transpuse in principiul libertatii si egalitatii, principiu care este la randul sau consacrat in legislatia
interna si internationala la cele mai inalte niveluri, respectiv constitutie si tratate internationale.

In final, discutam despre principiul responsabilitatii si a raspunderii juridice – potrivit acestui

principiu, responsabilitatea face parte din constiinta socio-morala si de comportament a fiecarui
individ ca o expresie a integrarii sociale privind responsabilitatea din perspectiva tematica aceasta
trebuie sa se regaseasca la nivelul legislativ, adica responsabilitatea trebuie sa guverneze actiunile de
elaborare a legilor. Pe de alta parte, responsabilitate statala trebuie sa existe la nivelul procedurilor si
mecanismelor de aplicare a legii.

2. Principiul echitatii

Potrivit acestui principiu este necesar ca legiuitorul sa formuleze acte normative impartiale si
echilibrate in favoarea tuturor destinatarilor actelor normative. Principiul echitatii vine in sprijinul
aparatului legislativ si poate sa arate parlamentarilor anumite scapari din diferite reguli juridice astfel
incat acestea sa poata sa fie rezolvate.

Echitatea si impartialitatea trebuie sa guverneze deci actul legislativ, dar si activitatea puterii
judecatoresti pentru ca justitiabilii asteapta de la magistrati solutii nepartinitoare, echitabile si
echilibrate.

LEGATURA DINTRE DREPT SI ALTE REGLEMENTARI SOCIALE

In prealabil, retinem ca societatea, pe langa alte caracteristic, mai are inca o trasatura, si
anume ca este alcatuita dintr-un ansamblu de reguli si mecanisme de functionare.

Acest ansamblu de reguli contine la randul sau “subansamble de reguli” care actioneaza in
societate, se interpatrund si se conditioneaza. Cel mai important ansamblu care este in legatura cu
regulile de drept il reprezinta reglementarile morale. Asadar, toate normele sociale care fac parte din
fenomenul juridic sunt influentate de morala.

Morala reprezinta un ansamblu de reguli de comportament care ghideaza comportamentul

oamenilor, stabilind la nivel social ce este bine si ce este rau, ce este just si injust. Dupa cum ne
amintim, in zorii civilizatiei umane, regulile de comportament ale comunitatilor primitive reprezentau
un amestec juridic si moral-religios. Normele de drept se confundau cu normele de morala sau
normele de religie. Primii care au facut diferenta dintre normele de drept si normele cu caracter
religios si moral au fost jurisconsultii romani, impartind regulile de comportament in “ius” pentru
drept si “fas” pentru regulile moral-religioase. In esenta, morala presupune respect fata de semenii
nostri indiferent de statut, rang social, varsta, sex etc.

In al doilea rand, respectul fata de persoana proprie, deoarece daca ne respectam pe noi
insine, vom reusi sa ii respectam si pe ceilalti.
 In al treilea rand, morala presupune sustinerea persoanelor cu probleme.

Morala reprezinta deci ansamblul de idei pe care il are constiinta colectiva a unei tari cu
privire la ideile de bine si de rau.

La ora actuala, legislatia romaneasca foloseste de cele mai multe ori termenul de “bune
moravuri” atunci cand se are in vedere notiunea de morala. Dupa cum ne amintim art. 14 din
Constitutie ne vorbeste despre bune moravuri si care reprezinta la ora actuala institutii protejate
legal. Problema care o instituie regula morala este aceea daca mai este necesar sa avem intr-o
societate norme de drept pozitiv sanctionate de catre stat in contextul in care sub umbrela regulilor
morale se gasesc toate elementele despre bine si rau. Raspunsul este ca intr-o societate moderna
care respecta principiile de drept, este necesar ca dincolo de normele morale sa existe reguli juridice
elaborate si sanctionate de stat, caci daca nu ar fi asa, indivizii nu ar fi obligati sa le respecte. De aici
rezulta si o seama de asemanari si deosebiri intre drept si morala.

I. Asemanari

a. Atat regulile de drept, dar si cele morale, reglementeaza raporturile dintre indivizi sau
dintre indivizi si societate.

b. Dreptul si morala isi trag seva din fundamente logico-rationale.

c. Si normele juridice, cat si normele morale, fixeaza in sarcina individului un anumit tip de
comportament.

d. Si dreptul si morala protejeaza libertatile si drepturile indivizilor.

II. Deosebiri

a. Cata vreme morala se bazeaza pe percepte religioase si care nu sunt o creatie a statului,
dreptul reprezinta o creatie eminamente statala.

b. Normele jurdice au ca principal obiectiv organizarea comportamentelor cetatenilor in

societate, in schimb morala vizeaza imbunatatirea comportamentelor umane.

c. Dreptul sanctioneaza exprimarile exterioare ale omului (actiuni si inactiuni) in vreme ce

morala vizeaza faptele interne, gandurile oamenilor.

d. In ipoteza in care un individ incalca regulile de drept, acesta va suferi o sanctiune legala in
consonanta cu norma scrisa, dar daca un individ nu respecta normele morale, el este sanctionat de
catre concetateni care le arata dispretul, marginalizarea etc.

Desi dreptul si morala sunt sisteme normative distincte, observam totusi ca actele normative
abunda in prevederi de ordin moral. Aceste prevederi se regasesc pe toata scara valorica normativa –
adica de la Constitutie in jos. Sens in care observam art. 26 din Constitutie care face referire la morala
sau art. 14 C. Civ. care ne vorbeste despre buna credinta, despre bunele moravuri. Dupa cum
observam si in C. Penal ca legiuitorul a dispus incriminarea si sanctionarea faptei persoanei care lasa
fara ajutor o persoana aflata in dificultate.

Legatura dintre drept si uzante

Uzantele sunt niste reguli sociale care se altcatuiesc din moravuri, din datini si care au o
anumita influenta asupra fenomenului juridic, dar nu orice uzanta se transforma intr-o norma
cutumiara (norma juridica nescrisa obligatorie). Pentru ca uzanta sa devina cutuma este necesar ca
practica, comportamentul prezentat de regula respectiva sa se transforme deja intr-un obicei si
practica respectiva sa fie apreciata de catre destinatarii acelei norme (subiecte de drept) ca fiind
obligatorie. Obiceiurile se formeaza in mod spontan, dar pentru ca ele sa devina si obligatorii este
necesar ca acestea sa fie aplicate in mod repetat si unitar.

NORMA JURIDICA

Putem spune ca norma juridica se afla in centrul fenomenului juridic, conditioneaza

comportamentul uman si organizeaza societate. Norma de drept contine drepturile si obligatile
stabilite de catre stat in sarcina fiecarui individ. De asemenea, inauntrul normei juridice regasim
comportamente de urmat.

Putem defini norma juridica ca pe o regula de conduita generala si obligatorie menita sa

asigure ordinea in societate, iar in ipoteza in care aceasta regula se incalca urmeaza sa se aplice celui
care a incalcat-o o sanctine.

Trasaturile normei de drept

1. In primul rand, norma juridica prescrie o conduita si se aplica la un numar infinit de situatii.
Conduita prescrisa se adreseaza subiectelor de drept. Regula de drept se va aplica ori de cate ori este
nevoie, de exemplu, ori de cate ori depasim viteza de 50km intr-o localitate cand suntem la volanul
unui autoturism, vom fi amendati. Intrucat norma juridica are un caracter general la fel ca si norma
religioasa, se pune intrebarea “Care este diferenta din perspectiva generalitatii?”. Raspunsul consta
in aceea ca norma religioasa desi are un caracter general, se va aplica numai religiosilor si numai
religiosilor de un anumit tip de credinta. In schimb, caracterul general al normei juridice stabileste ca
aceasta se va aplica tuturor subiectelor de drept indiferent de religie.

2. In al doilea rand, norma juridica are un caracter impersonal in sensul in care regula de
drept nu se adreseaza unui anumit destinatar, ci ea se aplica tuturor care se afla sub umbrela
prescrisa de legiuitor prin acea regula juridica. Astfel, caracterul impersonal al normei va continua sa
dainuie si atunci cand ea se adreseaza unui anumit tip de cetateni (militari, pensionari). Caracterul
impersonal dainuie pentru ca norma juridica se aplica la toate subiectele de drept care compun o
anumita categorie. Astfel, desi daca norma juridica are ca destinatar, de exemplu, procurorul general
sau presedintele autoritatii electorale nu inseamna ca ea se va aplica numai acelor persoane care
ocupa temporar acea functie, ci ea se aplica si celor care urmeaza sa exercite acea functie.

3. In al treilea rand, norma juridica are un caracter social pentru ca prescrie conduite sociale,
comprotamente sociale si reglementeaza relatii sociale. De altfel, norma juridica se pune in valoare in
societate si ea asigura echilibrul intregii societati. In concluzie, intr-un stat de drept, viata sociala a
indivizilor trebuie sa se supuna comandamentelor instituite de norma juridica, norma care are ca
principal obiectiv organizarea sociala a comportamentelor individuale.

4. Norma de drept are un caracter tipic. Trasatura tipica a normei juridice rezulta din
caracterul general al normei de drept pentru ca norma juridica mai are un scop – eliminarea
diferentelor dintre indivizi si o egalizare a tuturor subiectelor de drept. Caracterul tipic al normei
juridice impune subiectelor de drept o atitudine tip prin care fiecare trebuie sa recunoasca si sa
respecte regula juridica.

5. Caracterul obligatoriu al normei juridice. Norma de drept contine dispozitii imperative sau
prescriptii obligatorii. Cu alte cuvinte, caracterul obligatoriu este cea mai importanta trasatura a
regulii de drept si din aceasta cauza putem spune ca norma juridica reprezinta un ordin dat de
societate fiecarui individ in parte. Caracterul obligatoriu al normelor juridice se regaseste atat in
dreptul public dar si in dreptul privat, dar pentru ca norma juridica sa devina obligatorie este necesar
ca ea sa se bucure de toate atributele colaterale (egalitate, echilibru, predictibilitate, garantii) si mai
ales sa fie adusa la cunostinta cetatenilor. Dupa cum stim, in Romania, legea devine utila odata cu
publicarea in Monitorul Oficial.

Si norma juridica, fiind o creatie a omului are o anumita structura: o structura interna si o
structura externa.

Structura interna a normei de drept este compusa din ipoteza, dispozitie si sanctiune.

Ipoteza stabileste conditiile in care se aplica norma de drept. Ipoteza unei norme juridice
poate fi determinata sau nedeterminata, simpla sau multipla. Ipoteza este determinata atunci cand
legiuitorul stabileste cu precizie conditile in care se aplica legea. Ipotezele relativ-determinate exista
atunci cand conditiile de aplicare sunt la latitudinea persoanei competente sa aplice legea. Si, in fine,
ipotezele pot sa fie simple – atunci cand pentru a aplica o lege se cere existenta unei singure conditii
de aplicare; sau multiple – cand se cer a fi indeplinite mai multe conditii.

Dispozitia este cea de a doua componenta a structurii interne si ea reprezinta inima normei
juridice, respectiv conduita pe care trebuie sa o urmeze destinatarii normei de drept. In functie de
acest comportament, legiuitorul poate: sa ordone ceva indivizilor, sa impuna o abstentiune, sau sa
lase un anumit tip de comportament la latitudinea indivizilor. Dispozitiile pot sa fie si ele la randul lor
determinate – in sensul in care comportamentul subiectelor de drept este clar si precis enuntat sub
aspectul efectelor juridice (drepturilor si obligatilor) sau relativ-determinat in sensul in care
subiectele de drept au posibilitatea de a alege mai multe variante de comportament.

Al treilea element din structura normei juridice il reprezinta sanctiunea. Dupa cum se stie,
norma juridica impune un comportament iar in ipoteza in care acest comportament nu este
respectat de catre destinatar, intervine forta de constrangere a statului prin aplicarea unui anumit tip
de sanctiune. Astfel, putem concluziona ca sanctiunea are si ea la randul ei unele trasaturi, dupa cum
urmeaza: are un caracter material, adica este palpabila – in sensul in care persoana este pusa sa
achite o amenda; sanctiunea are un caracter tehnic si organizat. Sanctiunile pot fi de diverse tipuri si
impartirea se face dupa anumite criterii: in primul rand – in functie de natura, sanctiunile pot fi de
ordin penal, de ordin civil, de ordin fiscal etc., in functie de gradul de determinare, sanctiunile vor fi
absolut determinate, pentru ca legiuitorul le-a precizat cu exactitate; in al doilea rand – pot fi relativ-
determinate, in sensul in care cel chemat sa aplice sanctiunea poate sa faca acest lucru in niste limite
legale dar pe baza unor criterii legale, obiective si echitabile. Acest tip de sanctiune se regaseste de
cele mai multe ori in dreptul public si mai ales in dreptul penal, unde legiuitorul a stabilit un minim si
un maxim de pedeapsa lasand asadar judecatorului libertatea de a decide cum orienteaza pedeapsa
(spre minim sau spre maxim), dar cu luarea in considerare a criterilor obiective si legale. In al treilea
rand – sanctiuni alternative, prin care statul poate sa aleaga intre 2 sau mai multe sanctiuni. In al
patrulea rand – pedepse cumulative care permit de exemplu tot ca judecatroul penal sa aplice mai
multe pedepse pentru o sigura fapta, de exemplu, pedeapsa inchisorii plus restrangerea drepturilor
electorale.

Structura externa a normei de drept – aceasta reprezinta modul de redactare a regulii de

drept si pe care il regasim reflectat in forma exterioara a normei de drept. In ceea ce priveste
redactarea, legiuitorul impune ca orice act normativ trebuie sa fie redactat clar, concis si concret,
astfel, normele juridice pot sa fie legi sau ordonante, sau hotarari de guvern, sau ordine de ministru

etc.

Curs 9
Actiunea normei juridice

Norma juridica este o prevedere care se aplica in toate ipostazele care cad sub incidenta ei.Prin
urmare, actiunea normei juridice se refera la timp, la spatiu si la persoane.

In ceea ce priveste actiunea normei juridice in timp.Pentru a vedea cu precizie cand se aplica regula
de drept in timp, este necesar sa stabilim cand intra norma juridical in vigoare si cand iese din
actiune.

Norma juridica potrivit dreptului pozitiv, produce efecte in momentul in care intra in vigoare.De
obicei, de la momentul publicarii in M.O.Cu siguranta exista si exceptii si care sunt ilustrate de
situatia in care legiutorul stipuleaza in continutul regulii de drept un alt termen de intrare in
vigoare.Se considera ca legea este cunoscuta de toti cetatenii si deci si momentul intrarii in vigoare
de catre toti destinatarii normei de drept.In virtutea principiului “nemo cenzetur ignorare lex”,
nimeni nu poate sa invoce in apararea sa necunoasterea legii.Aceasta este o fictiune juridica, dar ea
este necesara pentru asigurarea stabilitatii sociale.

Neretroactivitatea legii.

Acest principiu este consacrat la nivel constitutional, in sensul in care legea dispune numai pentru
viitor , cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.In esenta, aplicarea legii penale
mai favorabile izvoaraste din principiul umanismului in sensul in care persoana care a savarsit o
infractiune sub imperiul vechii legi, sa poata beneficia de legea penala noua in masura in care aceasta
este mai blanda si mai favorabila.

Iesirea din vigoare a normei juridice.

Momentul iesirii din vigoare nu este precizat in lege, totusi exista si norme juridice cu caracter
temporar si care legifereaza pe niste perioade provizorii(ex.calamitati).

Iesirea se realizeaza prin:abrogare care poate sa fie expresa si exista atunci cand noua lege prevede
expres ce act normativ se abroga daca se abroga in integrum sau daca numai un articol din cuprinsul
acelui act normativ.

O alta varianta este abrogarea indirecta, in sensul in care, prin legea noua se face precizarea ca toate
normele opuse se abroga.

Abrogarea poate sa fie tacita sau implicita , atunci cand noua dispozitie legala contine dispozitii
radical diferite de vechea reglementare.

In al doilea rand, ajungerea la termen, reprezinta o modalitate de stingere a normei in vigoare ca

urmare fie a implinirii termenului stabilit de legiutor sau daca a disparut situatia de exceptie pentru
care legea a fost intocmita.

In al treilea rand, desuetudinea reprezinta o alta modalitate de iesire din vigoare a regulii de drept,
pentru ca situatia sociala actuala nu se mai potriveste cu situatia care a stat la baza elaborarii normei
juridice care a devenit desueta.

Actiunea normei juridice in spatiu.

Dupa cum se stie, in lume exista mai multe sisteme juridice care se aplica in limitele frontierelor de
stat, adica pe un anumit teritoriu care apartine unei anumite tari.Dar coexistenta relatiilor juridice
diferite de la o tara la alta, poate sa genereze conflicte de legi.Asadar, analizarea efectelor normei de
drept trebuie sa se faca atat din perspectiva dreptului international cat si din perspectiva dreptului
intern al fiecarui stat, cu respectarea suprematiei puterii de stat si a principiului teritorialitatii , care
consacra faptul ca normele emise de un stat au caracter obligatoriu pe intregul sau teritoriu.

Problema poate sa apara in ceea ce priveste statele care au un caracter federal sau cofederal.Regula
este ca atunci cand apare un conflict intre legea federala(legea statului Arizona care intra in conflict
cu cea a S.U.A), se va acorda de regula prioritate legii federale.

Actiunea normei juridice asupra persoanei.

Stim deja ca cetatenia face legatura dintre stat si cei care locuiesc pe teritoriul Romaniei.

Strainilor care traiesc pe teritoriul romaniei temporar, li se aplica legea.

In al treilea rand, si apatrizilor.

Sunt cunoscute trei forme de reglementare:regimul national prin care strainii au aceleasi drepturi ca
si cetatenii acelei tari, cu exceptie cele care se refera la drepturile electorale.Regimul special consta
in acordarea unor drepturi speciale unei anumite categorii de cetateni straini, potrivit legislatiei
interne sau celei internationale.Clauzele:domenii economice.

Izvoarele drepturi

Legea.

Ea poate sa fie definita ca fiind o formula ce contine o regula imperativa, generala , impersonala,
creata de catre stat, si sanctionata prin intermediul fortei publice.In sens restrans, prin lege
intelegem acel act normativ superioara.In principiu, legea este un elaborat etatic creat de corul
legislativ supreme.

Alte acte normative pot sa fie elaborate de catre alte autoritati competente:Guvernul, Consiliile
Locale, Ministerele.

La ora actuala, legea reprezinta cel mai important izvor de drept si se caracterizeaza prin urmatoarele
trasaturi principale, in primul rand legea emana de la o autoritate de stat.

In al doilea rand, legea reprezinta acea regula care contine dispozitii generale , obligatorii si
impersonale, ea adresandu-se atat subiectelor de drept privat cat si subiectelor de drept public si are
ca menire reglementarea raporturilor sociale.

In al treilea rand, legea are un caracter permanent si se aplica deci pana la abrogare.

Caracterul general al legii reprezinta o alta trasatura in baza careia concluzionam ca aceasta se aplica
tuturor cetatenilor si celorlalti destinatari fara exceptie, iar faptul ca o lege se aplica numai unei
categorii sociale, nu inseamna ca a disparut si caracterul general al legii.Legile speciale care se aplica
militarilor, fermierilor, studentilor, profesorilor etc, nu sunt lipsite de caracter general, ele se aplica
acestor categorii sociale pentru ca raporturile care se dezvolta in relatia dintre militari sau intre ei si
stat,ori raportul intre studenti trebuie sa se afle sub incidenta legii.

In al patrulea rand, retinem ca legea trebuie respectata in orice conditie, iar in cazul in care exista
abateri intervine forta de constrangere a statului prin autoritatile competente.

Cutuma
De-a lungul timpului, cutuma a jucat un rol extrem de important in faurirea, consolidarea
fenomenului juridic in general.Multa vreme, cutuma juridica a fost cel mai important izvor de drept ,
rolul si importanta acesteia a disparut odata cu aparitia legii scrise.

Cutuma este asadar o forma primitive si originara a dreptului.Ca izvor de drept, cutuma a avut si mai
are inca o valoare juridical deosebita si ea s-a format prin practica indelungata , repetata si prin
recunoasterea acesteia ca norma obligatorie de catre indivizi, societate.Asadar, prima conditie a
existentei cutumei, denumita si obicei juridic o reprezinta practica prelungita.

Aceasta practica prelungita impreuna cu repetabilitatea, reprezinta conditiile obiective si material ale
existentei cutumei.In ceea ce priveste a doua conditie, anume conditia subiectiva, psihologica,
aceasta este redata de subiectele de drept, ca dispozitiile cuprinse intr-un obicei juridic sunt
obligatorii.

Caracteristicile cutumei.In primul rand, ea are un caracter cat de cat precis

In al doilea rand, se caracterizeaza prin repetabilitate

In al treilea rand, ea este acceptata ca izvor de drept de catre autoritatea publica.

In al patrulea rand, ea trebuie sa fie in stricta consonanta cu ordinea publica si cu bunele moravuri.

Asemnanari:

Atat legea cat si cutuma reprezinta izvoare de drept, adica atat norme juridice cu caracter obligatoriu
si recunoscute de catre stat.

Deosebiri:

Legea este un elaborat statal, in schimb, cutuma are o provenienta spontana si ea devine obligatorie
prin practicarea ei si respectarea de catre comunitate in timp.

Legea este o creatie statala, nu o creatie intamplatoare si care se elaboreaza in mod stiintific astfel
incat intelegerea ei este mai facila.

Cutuma este o creatie a practicii si care ar trebui sa se schimbe atunci cand dispozitiile aflate in
cuprisnul sau,se transforma intr-un cuprins anacronic.

Legea este un izvor de drept precis, cunoastem cu siguranta care sunt momentele de intrari si iesire
din vigoare.Legea este precisa sub aspectul drepturilor si obligatiilor, spre deosebire de cutuma a
caror efecte juridice sunt cat de cat precise.

Legea mai are un avantaj, anume ca asigura stabilitatea si securitatea raporturilor sociale, spre
deosebire de cutuma, legea este scrisa , este certa in vreme ce cutuma are un grad ridicat de
incertitudine si trebuie dovedita, spre deosebire de lege care beneficiaza de avantajul
publicitatii.Dupa cum am retinut deja, legea este adusa la cunostiinta publicului in mod oficial prin
publicarea in M.O.

Un alt avantaj consta in faptul ca legea se poate modifica in mod mai rapid, procedura care nu este
de durata si care se supune doar elementelor de tehnica legislativa, in schimb cutuma care este
indelungata se poate modifica mult mai greu.Deci, legea este mult mai dinamica , spre deosebire de
cutuma care reprezinta la ora actuala un izvor de drept greoi si tributar factorului timp.

Jurisprudenta
Ca izvor de drept, reprezinta practica instantelor de judecata in sens restrans.

Intr-un alt sens, prin jurisprudenta putem sa intelegem cunostiintele despre ceea ce este just sau
injust.

Rolul jurisprudentei a fost destul de insemnat de-a lungul timpului.In Roma Antica, acolo unde
jurisprudenta statea pe un pedestal glorios din perspectiva dreptului se intelegea stiinta dreptului si
se spunea ca jurisprudenta nu este numai stiinta, ci este si arta.

Potrivit doctrine romanesti actuale, jurisprudenta reprezinta totalitatea hotararilor judecatoresti ale
instantelor de judecata , indiferent de gradul instantei.

La ora actuala, rolul jurisprudentei este de a interpreta si de a aplica legea.

Un rol insemnat in societatea engleza, il are jurisprudenta caci in sistemul de drept anglo-saxon legea
are un rol secundar in comparatie cu jurisprudenta.Judecatorul este cel care creeaza dreptul.Dreptul
jurisprudential englez este alcatuit din common law si equity care contine principiile justitiei culese si
insusite in intervalul secolelor 15-16 de jurisprudenta cancelarului regal si aceste principii
completeaza si sustin sistemul common law( solutiiile date de judecatori).Cu alte cuvinte, equity ar
reprezenta condtiile pe baza carora s-ar conduce procesul.

Common low este un sistem de drept creat de magistrati si care se opune dreptului creat de catre
specialisti.

In sistemul de drept romanesc, jurisprudenta nu reprezinta decat intr-o foarte mica masura izvor de
drept , in sensul in care sunt obligatorii deciziile Curtii de Justitie a U.E sau a Curtii Europene a
Drepturilor Omului, precum si din perspectiva dreptului intern, hotararile preliminare care rezolva
dreptul din perspectiva civila si penala si care devin obligatorii .

In dreptul romanesc, exista doua categorii de hotarari judecatoresti din perspectiva izvorului de
drept si o jurisprudenta facultativa, care reprezinta o sursa de inspiratie pentru practicienii
dreptului.Prin aceasta, subliniem faptul ca in demersul acesta, judecatorul se poate folosi de
argumentele expuse de alti magistrati in hotarari judecatoresti provenite de obicei de la instantele
superioare si de regula de ultimul grad: Inalta Curte de Casatie si Justitie sau Curtile de Apel.

Asemanari si deosebiri

La fel ca si obiceiul, jurisprudenta se bazeaza pe o practica indelungata si ea se poate impune numai

dupa respectarea acelorlasi solutii judecatoresti.

La fel ca si cutuma si jurisprudenta evolueaza odata cu societatea.

Deosebiri:

Jurisprudenta se exprima in scris, spre deosebire de cutuma care este un izvor de drept nescris.

Prin raportarea la un izvor de drept nescris,hotararea judecatoreasca este proba iar cutuma trebuie
sa fie dovedita.

Doctrina.

In sens larg, doctrina reprezinta ansamblul de opinii, teorii sau teze exprimate de specialisti ai
dreptului in articole cursuri sau alte carti de specialitate.Practic doctrina, reprezinta un izvor de drept
ajutator, la indemana practicienilor dreptului si care folosindu-se de parerile unor specialist, pot sa isi
sustina argumentatia intr-o cerere sau intr-o hotarare.
Drept autonom.

Dreptul autonomy spre deosebire de normele juridice statale, nu provine de la autoritati, ci

reprezinta creatia unor formatiuni sociale cu caracter economic de exemplu cooperativele de
productie sau cu caracter sportive de exemplu regulamentele comisiilor de la federatia romana de
fotbal, cu precizarea insa ca aceste reglementari provenite din sfera privata, se bucura de o larga
autonomie, sunt transpuse in statute sau in regulamente , dar ele sunt inferioare celor statale.

Cu alte cuvinte, normele juridice de drept autonom trebuie sa respecte normele statale.

Realizarea si aplicarea dreptului

Dreptul este un produs extreme de complex , iar societatea nu se poate controla si realiza decat cu
respectarea dispozitiilor legale.Deci, intr-o societate realizarea si aplicarea dreptului nu reprezinta
doar o dorinta, ci reprezinta o necesitate.

In esenta, definim realizarea dreptului ca fiind procesul prin care normele de drept se implementeaza
, iar subiectele adica destinatarii le pun in executare , iar organele statale aplica regula juridica
potrivit competentelor legale.

Respectarea prescriptiilor normei juridice.

Libertatea individuala reprezinta specificul oricarei fiinte umane, cu toti tindem la libertate
individuala, dar libertatea nu poate sa fie exercitata intre conditii ci doar prin norma de drept care
protejeaza.

Astfel, fiecare individ , pentru a nu aduce atingere celorlalte subiecte de drept, trebuie sa respecte
normele prohibitive, adica fiecare subiect trebuie sa se si abtina de la anumite actiuni sau demersuri
care ar putea sa-i afecteze pe toti.In ipoteza in care s-au incalcat prevederile legale, eficacitatea
sancitunii se observa prin aplicarea ei, prin felul in care subiectele de drept inteleg necesitatea
sanctiunii.De aici desprindem concluzia ca oamenii respecta legea fie din ratiunea de a conserva, fie
pentru ca sunt presati de societate sau pentru ca respecta legea, deoarece stiu ca asa este mai bine
pentru societate in general.

Sanctionarea comportamentului ilicit, nu inseamna o pedeapsa cu inchisoarea, sanctiunile pot sa fie

civile, contraventionale etc

In concluzie, realizarea dreptului prin respectarea prescriptiilor juridice, presupune din parte
subiectilor de drept urmatoarele:fie sa se indeplineasca cerintele imperative sau in al doilea sa rand
sa se execute norma juridical in vedea valorifcarii drepturilor subiective dar si cu respectarea
drepturilor celorlalti.

Aplicarea normei juridice de catre organele de stat.

Aceasta intreprindere este una oficiala si provine de la organele competente.Cu alte cuvinte, in
aceasta faza de realizare care genereaza un raport juridic, intotdeauna unul dintre subiecte este un
organ de stat cu atributii proprii.Exista diferente dupa cum urmeaza: actele de aplicare au un
caracter concret, in schimb normele juridice au un caracter general si impersonal.

In al doilea rand, actul de aplicare al dreptului naste , modifica sau stinge un raport juridic , spre
deosebire de lege lato sensu care nu generaza un raport juridic, deci o lege poate sa existe la nivel
latent.
Cu privire la actiunea in timp, observam ca actele de aplicare ale dreptului sunt influentate de
comunicare si cooperarea partilor interesate.

Actele pot sa fie intocmite de toate puterile din stat , spre deosebire de norma juridica ce poate sa fie
adoptata nu mai de corul legiutor.

Fazele de aplicare a dreptului

In primul rand stabilirea relatiei de fapt.Cu aceasta ocazie, organele competente trebuie sa tina cont
de imprejurarile concrete.Organul de aplicare este tinut sa cunoasca toate elementele relevante care
pot lamuri situatia de fapt si imprejurarile acestea se numesc fapte juridice.

In demersul stabilirii , organele trebuie sa foloseasca probe, exprertize etc.Pentru ca organul de

aplicare este subordonat principiului aflarii adevarului.

In al doilea rand, alegerea normei juridice reprezinta a doua etapa a procesului de aplicare a
dreptului, operatiunea aceasta se desfasoara sub principiul legalitatii pentru ca organul de aplicare
trebuie sa constate valabilitatea normei juridice si sa faca corelatia dintre norma juridical subtantiala
corroborate cu situatia de fapt.

In al treilea rand, intepretarea dreptului.Aceasta activitatea presupune lamurirea continutului si

actului este necesar ca organul de aplicare sa stapaneasca foarte bine mijloacele de intepretare ale
normei juridice

Ultima etapa consta in elaborarea si emiterea actului.Operatiunea care se desfasoara cu aceasta

ocazie, cuprinde o actiune rationala, anume se realizeaza o analiza prealabila, se intelege situatia de
fapt, a elementelor , a consecintelor, a intentiilor astfel incat sa aiba loc o evaluare corecta a
situatiilor de fapt.