Bacteriologie medicala

Structura celulei bacteriene

Spor bacterian – forma de rezistență a celulei
bacteriene
Formele celulei bacteriene. Mod de grupare
 MEDII DE CULTURA. INSAMANTARE
•
ANTIBIOGRAMA
BACTERII DE IMPORTANȚĂ MEDICALĂ:
STAFILOCOCUL, STREPTOCOCUL ȘI
PNEUMOCOCUL
 Genul Staphylococcus
• Genul Staphylococcus cuprinde specii de coci Gram pozitivi, aerobi
cu rol semnificativ in patologia umană.
• Din cele 40 de specii, in jur de 18 au putut fi izolate la om.
• De interes medical sunt urmatoarele specii: Staphylococcus aureus, S.
epidermidis, S.saprophyticus.
EPIDEMIOLOGIE
• În natură, pot exista atât stafilococi saprofiţi cât şi stafilococi patogeni.
• Stafilococii pot fi răspândiţi în natură (aer, apa, pământ), pe tegumente şi în
cavităţile naturale ale oamenilor şi animalelor unde, sunt cunoscuţi sub numele de
stafilococi saprofiţi.
• Cel mai frecvent, stafilococii se găsesc în cavitatea nazală sau la nivel perineal.
• În unele condiţii, stafilococii pot deveni potenţial patogeni, omul putându-se
infecta în două moduri:
➢ de la o sursă externă (reprezentată de omul bolnav)
➢ de la o sursă internă (omul se infectează cu stafilococii purtaţi de el însuşi).
 CARACTERE MORFOLOGICE
• Stafilococii sunt germeni sferici, dispuşi în grămezi
neregulate care amintesc de forma unui ciorchine de
struguri.
• Stafilococii sunt imobili, necapsulţi, nesporulaţi şi se
colorează Gram-pozitiv.

Stafilococ
 PATOGENIE
• Spectrul îmbolnăvirilor determinate de stafilococi este larg, de la toxiinfecţia alimentară,
determinată de enterotoxina prezentă în alimente, până la septicemie sau abcese diseminate în
întregul organism.
• Stafilococii produc următoarele tipuri de infecţii:
➢ 1.CUTANATE
➢ 2.OSTEOARTICULARE
➢ 3.ALE APARATULUI RESPIRATOR
➢ 4.UROGENITALE (cistite, pielite)
➢ 5.LOCALIZARI la nivelul: meningelui-MENINGITE; pleurei-PLEUREZII; peritoneului-
PERITONITE
➢ 6.TOXIINFECȚII ALIMENTARE
➢ 7.ENTEROCOLITE postantibiotice
➢ 8.SEPTICEMII-prezența bacteriilor în sânge
➢ 9.ENDOCARDITE-infecții ale endocardului
INFECȚII CUTANATE-
localizare la nivelul
tegumentului
Panariţiu
• Abcesele cutanate (furunculele) sunt
colecţii purulente, calde localizate sub
piele.
Abces (furuncul)
• Carbunculul reprezintă colecţii
multiple de abcese superficiale care se
unesc între ele sub piele.
• Foliculita este colecţie purulentă situată
la baza firului de păr
• Panariţiul reprezintă o infecţie a
ţesutului moale al vârfului degetului
(pulpa degetului).

Foliculită Carbuncul

INFECȚII CUTANATE
Celulita-înroşirea pielii, durere
locală, sensibilitate crescută,
tegument cald, uşor umflat cu
aspect neregulat de coajă de
Impetigo -ulceraţii cu crustă galbenă şi
uneori, prin apariţia unor vezicule mici
pline cu un fluid galben.
Sindromul pielii opărite este o reacţie
faţă de o infecţie stafilococică a
tegumentului caracterizată prin faptul
că pielea se descuamează
Hidradenita supurativă reprezintă
inflamaţia glandelor sudoripare
manifestată prin acumulare
subcutanată de puroi
 • De la nivelul unor leziuni cutanate, stafilococul poate să
INFECȚII disemineze prin vasele sangvine la nivelul oaselor lungi,
conducând la necroza şi la supuraţia cronică a zonei,
OSTEOARTICULARE afecțiune numită osteomielită.

Osteomielită stafilococică
 INFECȚII ALE AMIGDALITA OTITA EXTERNA

APARATULUI
RESPIRATOR

De obicei, secundare unor infecții virale.

OTITA MEDIE SINUZITA

Infectii urinare: cistita, pielonefrita
TOXIINFECȚII ALIMENTARE
• Se manifestă prin diaree și vomă, în urma ingerării de alimente contaminate cu
toxine produse de tipurile diferite de stafilococ.
• Alte simptome asociate:
➢crampe
➢cefalee
➢ febră.
➢scăderea marcantă a tensiunii arteriale (şoc)
 PROFILAXIA

• Respectarea măsurile de curăţenie, igienă

şi manevrare aseptică a leziunilor
• Respectarea regulilor de igienă alimentară
şi personală.
TRATAMENT
• Administrarea de antibiotice.
• Majoritatea speciilor de stafilococi sunt rezistente la penicilină dar, sunt sensibile
la cefalosporine, aminoglicozide (gentamicina).
• În infecţiile grave cu stafilococ, se pot folosi rifampicina şi vancomicina.
• Înainte de administrarea de antibiotice, este necesară realizarea unei
antibiograme.
 STREPTOCOCUL.
EPIDEMILOGIE ȘI CARACTERE MORFOLOGICE
Epidemiologie
• Streptococii pot fi saprofiți și paraziți.
• Streptococii saprofiți sunt larg raspândiți în natură, fiind
intâlniți pe tegumente și în cavitățile naturale ale omului și
animalelor (cavitate bucală, faringe , intestine).
• Streptococii paraziți se transmit direct de la alte persoane,
prin picături din căile respiratorii, cea mai periculoasă
fiind secreția nazală ale persoanelor purtătoare de
streptococi beta hemolitici .
Streptococul
• De la bovine se pot transmite streptococii beta hemolitici
prin laptele de vacă provenit din infecțiile ugerului.
Caractere morfologice – germenii sunt în general sferici,
dispuși sub forma unor lanțuri, în culturile tinere,
streptococii sunt Gram pozitivi.
Streptococii sunt imobili și nesporulați .
I. INFECȚII ACUTE PRODUSE DE
STREPTOCOCUL PIOGEN
1. INFECȚII RESPIRATORII
A. Faringita streptococică -este cea mai frecventă infecție.
• Bacteriile se multiplică în tesutul limfatic și pot persista
în amigdale mult timp.
• Infecțiile pot progresa în abcesul peritonsilar.
• Infecția cu streptococ grup A nu înaintează în plamân.
B. Scarlatina
• Este o asociere a faringitei streptococice cu o erupție
eritematoasă care este localizată la nivelul feței.
• Este frecventă la copii.
• Perioada de incubație este de 2-3 zile
• Se produce descuamarea pielii. Scarlatină - erupţie
Limba acoperita de depozite albicioase. Limba
zmeurie
2. INFECȚII CUTANATE
Apar ca urmare a colonizării și pătrunderii a streptococilor prin traumatisme
minore sau înțepături de insecte.
A. Impetigoul (piodermita streptococică ) - este o infecție care se manifestă
prin formarea de ulcerații cu crusta galbenă și uneori prin apariția unor vezicule
mici pline cu un fluid galben.
B. Erizipelul- este o infecție a pielii cu o evoluție rapidă , caracterizată prin
edem marcat și eritem.
C.Zăbăluța - este o infecție streptococică a comisurilor buzelor caracterizată
printr-o fisură acoperită de o crustă gălbuie.
D. Fasciita necrozată - este o leziune traumatică minoră, iar procesul infecțios
se dezvoltă rapid spre necroză , conducând la afectarea pielii și a fasciilor
musculare.
E. Miozita streptococică - se caracterizează prin tumefierea mușchiului afectat,
durere intensă și febră .

Erizipel
Impetigo. Fasciita necrozanta
• Impetigo
 3. Alte tipuri de infectii
Infectii genitale
Procesul infecțios se propagă de la mucoasa uterină pe cale limfatică sau pe cale sangvină , determinând
septicemia .

Complicații septice includ:

• sinuzita
• otita
• mastoidita
• pleurezia
• peritonita
• endocardita
Pleurezie. Endocardita infectioasa
II. INFECȚII CRONICE PRODUSE DE STREPTOCOCUL
PIOGEN
1. Febra reumatoidă – este cea mai gravă sechelă a infecției cu streptococul beta
hemolitic.
Semnele tipice ale febrei reumatice sunt :
• Febra, stare de rău, poliartrita migratorie nesupurativă și inflamarea tuturor
constituienților inimii (endocard, miocard, pericard).
• La nivelul inimii, cardita reumatismală conduce la deformarea valvelor.

2.Glomerulonefrita acută - este o infecție inflamatorie a glomerului renal caracterizată

prin leziuni glomerulare difuze.

3. Endocarditele infecțioase
• pot fi generalizate de alți streptococi beta hemolitici.
• bacteriile se pot localiza pe valvele cardiace, deformându-le.
 PROFILAXIE ȘI TRATAMENT
PROFILAXIA - este important să se elimnine starea de portaj a streptococului
pentru persoanele care lucrează în săli de naștere, săli de operație sau grădinițe,
deoarece acolo se întâlneste cea mai receptivă populație în imbolnăvire.

TRATAMENT – toți streptococii beta hemolitici sunt sensibili la penicilină și

majoritatea la eritromicină .
• În primele 8 zile este necesară eradicarea rapidă a bacteriilor pentru a elimina
stimulii antigeni.
• Tratamentul cu penicilină și eritromicină trebuie continuat pe o periodă de 10
zile.
 PNEUMOCOCUL (Streptococcus pneumoniae )
Pneumococul este considerat o specie a genului Streptococcus cu semnificaţie patogenică pentru om.
Epidemiologie
• Pneumococul populează în mod aproape constant căile respiratorii ale omului şi animalelor.
• El face parte din flora saprofită normală a mucoasei tractului respirator, 20-70 % dintre persoane
putând fi purtători nazo-faringieni temporari sau permanenţi de pneumococ.
• În condiţii prielnice, pneumococul îşi poate creşte virulenţa, devenind patogen şi fiind capabil să
producă infecţii acute şi mai rar cronice ale mucoasei respiratorii.
• Transmiterea germenilor se face pe cale respiratorie, atunci când imunitatea naturală a individului
scade şi apar condiţii favorizante pentru dezvoltarea pneumococului (boli infecţioase provocate de
alţi agenţi patogeni, în special virusuri, inhalarea de gaze iritante care lezează mucoasa respiratorie,
intoxicaţia alcoolică care diminuează fagocitoza şi reflexul de tuse, congestia pulmonară, bolile
cardiace, malnutriţia).
 CARACTERE DE
PATOGENITATE
➢ Pneumococii sunt bacterii tipic virulente, prin prezenţa
capsulei care inhiba fagocitoza. Germenii hialuronidaza, care le
asigură invazivitatea.
➢ Dintre cele aproximativ 80 de tipuri de pneumococi,
aproximativ 20 sunt mai frecvent implicaţi în diferite
îmbolnăviri umane. Pentru a produce infecţia, pneumococii
colonizează mai întâi nazofaringele datorită capacităţii de a se
lega de celulele mucoasei respiratorii.
➢ Trecerea pneumococilor colonizaţi de pe mucoasa respiratorie
în sânge, sau în sistemul nervos central, are loc în zona de
joncţiune dintre celulele mucoasei şi se realizează cu ajutorul
hialuronidazei. Odată ajunşi în sânge, în absenţa anticorpilor
specifici, pneumococii rezistă fagocitozei şi produc bacteriemie
(prezenţa bacteriilor în sânge).
➢ Principala formă de îmbolnăvire generată de pneumococ este Pneumonie pneumococică
reprezentată de pneumonia pneumococică.
Patogenia infectiei pneumococice
• Pneumonia pneumococică denumită şi pneumonie francă lobară debutează de obicei brusc
cu febră, durere pleurală şi frison. Sputa este similară exudatului alveolar, fiind caracterizată
prin prezenţa sângelui, ceea ce face ca sputa să aibă o culoare ruginie.
• Prin trecerea în curentul sangvin al pneumococului, acesta poate determina meningite,
endocardite, artrite, infecţii ale peritoneului şi ale cailor biliare.
• Pneumococii sunt o cauză majoră a infecţiei sinusurilor paranazale, a urechii medii şi a
conjunctivelor oculare. De aici, infecţia se poate extinde la nivelul procesului mastoid şi al
meningelui.
• Imunitatea antipneumococică este dobândită prin boală, prin starea de purtător rinofaringian
sau prin vaccinare, şi este specifică faţă de tipul de pneumococ.
TRATAMENT SI DIAGNOSTIC
Pneumococii sunt sensibili la multe antibiotice, cel
de elecţie fiind penicilina. Totuşi, în ultimul timp
au apărut tulpini rezistente la penicilină, ceea ce
justifică testarea sensibilităţii în fiecare caz în parte.

Pneumococul-examinare
microscopică