e momentul 1989 a urmat declinul.

În urma negocierilor pentru intrarea în NATO şi UE, România a trebuit să plătească un preţ mare.
Printre altele mineritul neferos a trebuit redus, chiar închis. Din păcate, oficialii români nu recunosc
acest fenomen, dar sunt multe voci ce afirmă că ţara noastră a trebuit să închidă mineritul pentru a
face loc unor produse din alte ţări. Închiderea unui perimetru minier în România a dus la deschiderea
unuia în alte zone miniere din lume. Este o ecuaţie economică din care România a ieşit şifonată rău.

În 1997, Victor Ciorbea a semnat prima mare disponibilizare din mineritul maramureşean. În primul
val au fost concediaţi circa 15 mii de ortaci. S-au dat salarii compensatorii, sume uriaşe pentru nivelul
câştigurilor din acei ani. Acei bani dacă ar fi fost folosiţi în dezvoltarea producţiei Remin ar fi adus plus
valoare.

Până în 2007 au avut loc mai multe valuri de concedieri, pentru ca în acel an să se închidă Compania
cu totul.

În momentul de faţă, mai sunt 250 de muncitori care se ocupă cu paza la perimetrele rămase în
proprietatea Remin.

Odată cu prăbuşirea mineritului a căzut metalurgia, dar şi toată industria pe orizontală, ceea ce a dus
la o prăbuşire economică generală. Unul din motivele pentru care România o duce greu în momentul
de faţă!

, în grupa sudică externă a Subcarpaților Buzăului.

Formațiunea geologică este delimitată la nord de valea Nișcovului și de dealul Ciolanu, la sud de Câmpia
Română, la vest de valea Cricovului Sărat și de dealurile Bucovelului, iar la est de râul Buzău și de
subunitatea estică a Subcarpaților Buzăului. Structura sa este dominată de un corp masiv central
prelungit spre vest și este alcătuită predominant din gresii și calcare sarmațiene rezistente la eroziune.
Se caracterizează prin masivitate, altitudini mari, forme de relief impuse de structură și petrografie, prin
prezența de zone depresionare tipic subcarpatice, precum și printr-un contact brusc cu câmpia sudică,
prin intermediul unei înguste fâșii de glacis.

Din punct de vedere hidrografic, arealul aparține bazinelor hidrografice ale Buzăului și Ialomiței, de pe

versanții sudici izvorând râuri precum Tohani (Ghighiu), Năianca și Sărata.

În arealul său se întâlnesc 3 tipuri de zone de vegetație, generate de o mare varietate de condiții
de microclimat local: stepă, silvostepă și pădure. La nivelul zonei, au fot desemnate următoarele arii
protejate: Dealul Istrița aflat la nivelul zonei somitale și situl Stânca Tohani aflat în arealul de vest.

Particularitățile locale de climă și substratul calcaros favorizează vița de vie, care ocupă suprafețe mari
pe versanții sudici, ce aparțin Podgoriei Dealu Mare. Pe flancurile sudice ale anticlinalului Istriței apar
complexe de calcare sub formă de cuestă, exploatabile pentru industria materialelor de construcții, care
beneficiază pe plan local și de existența unor nisipuri cuarțoase. Industria extractivă este prezentă prin
mina de petrol de la Sărata Monteoru. Rețeaua națională de telecomunicații beneficiază de un număr de
relee radio-TV și de telefonie mobilă – situate la nivelul vârfului, unde se află și o stație de
monitorizare seismică.

Din punct de vedere administrativ zona include porțiuni din teritoriile județelor Buzău (preponderent)
și Prahova. Căile principale de comunicații sunt situate în partea de sud, fiind reprezentate
de DN1B împreună cu Magistrala CFR 500 – pe porțiunile dintre Buzău și Ploiești, iar spre
est DN10 Buzău – Brașov.

Turismul beneficiază atât de pe urma existenței unui mare număr de geomorfosituri și a existenței
stațiunii balneo-climatice de interes local Sărata Monteoru, cât și de pe urma unor obiective istorice din
arealul Pietroasele-Năeni, sau a accesului la podgorii prin Drumul Cramelor – prelungire spre est
a Drumui Vinului prahovean.

Cuprins

 1Detalii geografice

o 1.1Delimitare și compartimentare

o 1.2Geologie

o 1.3Geomorfologie

o 1.4Climă

o 1.5Hidrografie

o 1.6Vegetație

o 1.7Faună

 2Factorul antropic

o 2.1Împărțirea administrativă

o 2.2Economia

 2.2.1Viticultura

 2.2.2Pomicultura

 2.2.3Resursele minerale
  2.2.4Turismul

 2.2.5Obiectivele turistice și culturale

o 2.3Infrastructura de comunicații

o 2.4Rutieră

o 2.5Feroviară, aeriană și de comunicații

o 2.6Protecția mediului

 3Referințe

 4Bibliografie

 5Legături externe

ularitățile locale de climă și substratul calcaros favorizează vița de vie, care ocupă suprafețe mari pe
versanții sudici, ce aparțin Podgoriei Dealu Mare. Pe flancurile sudice ale anticlinalului Istriței apar
complexe de calcare sub formă de cuestă, exploatabile pentru industria materialelor de construcții, care
beneficiază pe plan local și de existența unor nisipuri cuarțoase. Industria extractivă este prezentă prin
mina de petrol de la Sărata Monteoru. Rețeaua națională de telecomunicații beneficiază de un număr de
relee radio-TV și de telefonie mobilă – situate la nivelul vârfului, unde se află și o stație de monitorizare
seismică.

Din punct de vedere administrativ zona include porțiuni din teritoriile județelor Buzău (preponderent) și
Prahova. Căile principale de comunicații sunt situate în partea de sud, fiind reprezentate de DN1B
împreună cu Magistrala CFR 500 – pe porțiunile dintre Buzău și Ploiești, iar spre est DN10 Buzău –
Brașov.

Turismul beneficiază atât de pe urma existenței unui mare număr de geomorfosituri și a existenței
stațiunii balneo-climatice de interes local Sărata Monteoru, cât și de pe urma unor obiective istorice din
arealul Pietroasele-Năeni, sau a accesului la podgorii prin Drumul Cramelor – prelungire spre est a
Drumui Vinului prahovean.

Cuprins

1 Detalii geografice
1.1 Delimitare și compartimentare

1.2 Geologie

1.3 Geomorfologie

1.4 Climă

1.5 Hidrografie

1.6 Vegetație

1.7 Faună

2 Factorul antropic

2.1 Împărțirea administrativă

2.2 Economia

2.2.1 Viticultura

2.2.2 Pomicultura

2.2.3 Resursele minerale

2.2.4 Turismul

2.2.5 Obiectivele turistice și culturale

2.3 Infrastructura de comunicații

2.4 Rutieră

2.5 Feroviară, aeriană și de comunicații

2.6 Protecția mediului

3 Referințe

4 Bibliografie

5 Legături externe

Detalii geografice

Hartă topografică a arealului dealurilor Istriței (acestea în partea de sud la contactul cu câmpia sunt
geomorfologic delimitate – în medie, de curba de nivel de 200 m)
Sub denumirea de Dealurile Istriței se regăsește un întreg șir de dealuri strâns legate între ele, întinse pe
o lungime de 40 de km și pe o lățime de 8-9 km în medie. Acestea sunt delimitate la nord-vest și vest de
Cricovul Sărat, la nord de ulucul depresionar Sângeru-Gura Nișcovului, la est de râul Buzău[1] și la sud de
Câmpia Română.[2]

Structurile anticlinale ale dealuri