TEMA: VOINŢA

PLANUL:
I. Definirea și caracterizarea voinței.
II. Structura și fazele actelor voluntare.
III. Calitățile voinței.

I. Definirea și caracterizarea voinței

Voinţa este un proces psihic de reglaj superior, care se produce la
nivelul raţiunii.

Voinţa - un proces psihic complex de

reglaj superior realizat prin mijloace verbale şi constă în acţiuni
de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea
învingerii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.

Voinţa se dezvoltă în condiţiile când omul se confruntă cu

greutăţi, depune eforturi pentru a le învinge.
Ea se declanşează şi funcţionează doar în anumite situaţii.
Aceste situaţii sunt:
✔ Situaţia "Răscruce": omul stă în cumpănă, stă la răscruce, are de ales
din mai multe alternative doar una.
Calitatea voinţei ce se declanşează şi lucrează în această situaţie este
hotărârea. Opusul ei e nehotărârea.

✔ Situaţia "Presiuni": asupra omului se exercită presiuni ca el să ia o

anumită hotărâre (fă aşa!) sau să-şi schimbe hotărârea deja luată.
În această situaţie voinţa lucrează printr-o calitate a ei care se
numeşte independenţă. A fi independent înseamnă a decide singur ce
trebuie de făcut şi a rezista la presiuni când ele contravin intereselor
proprii. Calitatea opusă este sugestibilitatea.

✔ Situaţia "Obstacole ". Decizia e luată de a înfăptui un lucru, omul a

început să realizeze scopul, dar în cale îi apar diferite obstacole de
ordin extern şi intern.
Calitatea voinţei care asigură ducerea la bun sfârşit lucrul început în
ciuda tuturor obstacolelor se numeşte perseverenţă.
✔ Situaţiile extreme: accident, cutremur de pământ etc. Pentru ca omul
să acţioneze cu raţiune în aceste situaţii, trebuie activată calitatea
voinţei care se numeşte stăpânire de sine (sânge rece). Lipsa acestei
calităţi are drept consecinţă panica.

✔ Situaţiile de frustrare (nedreptăţire, zădărnicirea planurilor). Calitatea

voinţei necesară este răbdarea.

✔ Situaţia de pericol: este ameninţată existenţa omului, onoare lui,

cariera etc. Apare frica. Pentru a lupta cu frica este necesar curajul. El
neutralizează frica şi îi permite omului să săvârşească faptele pe care i
le dictează raţiunea, dar nu frica.

Caracteristicile psihologice ale voinţei:

❖ Efortul voluntar este implicat atât în iniţierea cît şi în
frânarea/amânarea activităţii, fiind necesar în ambele cazuri.
❖ Efortul voluntar presupune mobilizarea resurselor fizice,
intelectuale şi emoţionale, prin intermediul activităţii verbale (al
cuvântului).
❖ Efortul voluntar este trăit ca tensiune şi încordare (nu se confundă
cu încordarea musculară şi efortul fizic).
❖ Încordarea voluntară este limitată — urmează momente de oboseală
fizică, dar mai ales nervoasă; (relaxare, activitate şi odihnă).
❖ Intensitatea efortului voluntar reflectă obstacolul care apare în
calea realizării scopului.

Deosebim:
*subaprecierea obstacolului = efort voluntar insuficient, eşec;
*supraaprecierea obstacolului = efort voluntar supradozat,
succes, dar cu mare consum de energie psihonervoasă, inclusiv,
oboseală.

❖ Voinţa întreţine legături cu toate procesele psihice (în primul rând,

cu gândirea şi imaginaţia), ele sunt reglate voluntar şi dirijate
conştient.
 II. Structura si fazele actelor voluntare
Reglarea voluntară a activităţii se face în condiţiile strânsei
legături cu toate celelalte procese psihice şi, în primul rând, cu gândirea
şi imaginaţia. Înainte de a fi efectiv realizate, acţiunile voluntare sunt
gândite, întocmite raţional şi orientate spre scopuri proiectate imaginativ.
Într-o activitate voluntară, bine reglată, toate componentele ei
(informaţiile, operaţiile, capacităţile etc.) sunt concentrate şi direcţionate
spre atingerea scopului. Totodată, voinţa intervine în oraganizarea şi
dirijarea tuturor proceselor şi stărilor psihice care se integrează într-o
activitate voluntară. În condiţiile reglajului voluntar, percepţia spontană
se transformă în observaţie. Memoria se realizează în forma ei
voluntară, iar cea involuntară îi este subordonată. Îndeosebi, în
momentele dificile intervine atenţia reglată voluntar, iar gîndirea are în
momentele ei productive de vârf o dirijare conştientă şi voluntară
remarcabilă, ceea ce nu anulează prezenţa unor momente de desfăşurare
automatizată.

În cadrul acţiunilor umane complexe se desprind anumite faze:

1. Actualizarea unor motive care generează anumite scopuri şi
orientarea preliminară spre ele.
În această fază sunt 3 momente:
*reglaj voluntar — la început — se manifestă ca orientare făcută
pe baza legăturii dintre motiv şi scop — rămâne numai la nivel de
dorinţă;
*intenţia de a realiza acel scop, formulat verbal, prin limbaj
interior;
*se construieşte un plan mintal al rezolvării acţiunii.
2. Lupta motivelor (apariţia mai multor motive /scopuri). Unele sunt
atrăgătoare şi cu satisfacţii imediate, altele mai puţin tentante, dar
cu perspective în viitor.
3. Luarea hotărârii- reprezintă urmarea unei decizii, adică alegerea
unui motiv şi scop care se face prin inhibarea/amânarea altora.
4. Executarea hotărârii luate, ce înseamnă realizarea efectivă a
planului şi atingerea reală a scopului.
5. Verificarea rezultatului obţinut şi formularea unor concluzii
valoroase pentru activitatea viitoare.
 III. Calitățile voinței
- Puterea voinţei - se referă la intensitatea efortului prin care omul îşi
dă seama de inevitabilitatea greutăţilor, motivând încordarea voluntară.
Opusul puterii este slăbiciunea - scăderea efortului voluntar cerut (de
aici insuficienta adaptare şcolară, profesională, familială);

- Perseverenţa voinţei - realizarea efortului voluntar pe o perioadă lungă

de timp,chiar în condiţii aparent dificile. Perseverenţa este susţinută de
valoarea scopului, încrederea în forţele proprii şi aprecierea lucidă a
împrejurărilor.
Opusul perseverenţei este încăpăţinarea - o însuşire negativă a voinţei
(scop mărginit, ambiţie de a nu reveni asupra unei decizii, inerţie şi lipsă
de flexibilitate în gândire);

- Independenţa volitivă constă în luarea de hotărîri pe cont propriu

(cunoaşterea consecinţelor şi rezultatelor corelate cu responsabilităţile
personale, atitudine critică faţă de sine dar şi de alţii, deliberarea de a lua
hotărâri în baza unor analize proprii).
Opusul independenţei este sugestibilitatea (independenţă greşit
înţeleasă, îngustă şi unilaterală)

- Promptitudinea deciziei se referă la rapiditatea şi operativitatea

deliberării în situaţii complexe şi urgente, adoptând hotărâri potrivite,
adecvate.
Opusul promptitudinii este nehotărârea (oscilaţii îndelungate şi
nejustificate între mai multe motive, scopuri, căi şi mijloace).