Toata lumea parca a judecat-o pe Anastasia inca de cand era suficient de mare cat sa spuna propriile

cunvinte. Nu a inteles la inceput de ce , cu ce era atat de diferita de ceilalti incat sa fie mereu inconjurata
de oameni si totusi atat de singura ? Nu a fost niciodata un copil rau , mereu a dat totul in orice si-a
propus , fie ca vorbim de rezultate scolare , fie ca vorbim de viata de acasa , nu a fost un copil razvratit ,
rau , sau neascultator , dar cu toate astea lumea niciodata nu a putut sa o priveasca in ochi mai mult de
cateva secunde fara sa isi priveasca privirea . Ce era atat de special la Anastasia ?

La inceput nu intelegea , dar cu timpul a realizat ca datorita unor circumstante care nu depind de ea ,
viata nu va fi niciodata cu adevarat dreapta , ca trecutul in care ea nu a avut niciun cuvant de spus mereu
o va urmari , ca lumea niciodata nu o va considera un egal . Datorita a ceea ce s-a intamplat in acea seara
de 14 mai .

Mereu au fost susote si soapte dupa ce trecea . "Saraca " sau "Ai auzit de parintii ei " , mereu au fost
cuvinte la ordinea zilei pentru ea , nu le-a dat importanta la inceput , tineretea si pofta de viata sunt niste
forte incredibile. Dar cu timpul , odata cu maturitata data de catre adolescenta...a inceput sa inteleaga
de ce lumea mereu se uita cu coada ochiului la ea de fiecare data cand trecea pe strada.

Vedeti voi , Anastasia nu si-a cunoscut parintii . Sau nu , gresit , si-a cunoscut parintii pentru o scurta
perioada , pana cand unul dintre acestia a decis ca celalalt nu mai merita sa traiasca. Asa au gasit-o
vecinii pe Anastasia in varta de 2 ani, in acea noapte de 14 mai . Sub trupul rece al propriei mame ,
injunghiat de 20 de ori de catre tatal , al carui trup si mai rece statea cu gatul taiat intr-un scaun uitandu-
se vesnic la cadavrul sotiei sale . Ce s-a intamplat ? De la ce a pornit totul ? Nimeni nu auzit decat strigate
, liniste, si apoi plansetele infundate ale unui copil . Motive ? Raspunsuri ? Nu poti primi raspunsuri
atunci cand nu stii nici macar de unde sa incepi a pune intrebarile.

Asa ca lumea de atunci o priveste diferit pe Anastasia. " Ai auzit totusi de taicasu ", " Saraca fata , dar stii
e gena , cine stie cum isi poate pierde si ea controlul " , " Cum sa ai incredere dupa tot...ce...stii tu "

Asa ca a inteles. A inteles ca in noaptea aceea nu doar ca si-a pierdut parintii , dar si ca i-a fost pusa o
amprenta peste care nu va putea trece niciodata . Deci , zambetul i-a pierit cu timpul , veselia copilariei a
fost urmata de tristetea unui adult care incepe in sfarsit sa isi inteleaga viata . Bunicii care au crescut-o
dupa acea noapte , au inceput treptat sa isi dea seama ca nu o mai recunosc . Copilul care odata infunta
viata cu mainile murdare si zambetul alb acum isi petrece timpul , cu gluca pe cap si cu castile in urechi .

Uneori lucrurile evolueaza in propriul lor ritm , fiecare om are un punct in care isi pierde copilaria si nici
macar nu realizeaza asta . Poate acel moment a venit pentru Anastasia mai devreme decat altii , poate
mai tarziu , e greu de zis . Ce e sigur , e ca in noaptea aceea de 14 mai , 15 ani mai tarziu , in fata portii
cimitirului unde ii era ingropata mama , Anastasia nu mai era un copil . Toata durerea si tristeatea au
intarit-o , si o purta ca pe o mantie .

Nu se simtea bine in acea noapte , nu se simtea fericita sau in siguranta . Dar se simtea....acasa.

Elisabeta Topps - 12 martie 1980 - 14 mai 2005 - Mama , fiica , si sotie iubitoare .
Anastasia statea nemiscata in genunchi in fata mormantului propriei mame , mama pe care abia daca a
cunoscut-o. Mama care totusi cu ultimele puteri a protejat-o in acele ultimele clipe , tinand-o strans la
pret si sub propria carne , ferind-o ce acele lovituri de cutit , dandu-si viata pentru ca ea sa poata trai .

E greu sa iti dai seama , in acele momente la ce se gandea , pentru ca un lucru pe care ti-l poate spune
orice persoana care a cunoscut-o vreodat pe Anastasia , este ca niciodata nu iti puteai dea seama cu
adevarat ce era in sufletul ei . Rareori mai radea , dar niciodata nu plangea , rareori era vesela , dar si mai
rar parea suparata . Nu ...ea , doar era.

Dar in noaptea aceasta , masca care o inconjura a crapat . Lacrimile I se scurgeau pe fata si pe piatra de
mormant , mascate de ploaie , si de sunetele noptii .

- Mi-as ...fi dorit sa te cunosc cu adevarat. A spus ea .

Dar uneori lucrurile savarsite nu mai pot fi intoarse . Faptele raman , lucrurile merg mai departe si viata
trebuie sa mearga inainte. La fel cu mergea si Anastasia a doua zi , cu castile infipte in urechi , cu muzica
la maxim , si cu privirea fara nicio expresie . Inca un pas , inca un pas , si inca un pas....

Pana cand durerea de vine de nesuportat.

Sau pana cand in sfarsit va trece.