3.

Perseverență
Wednesday, February 23, 2022
10:05 AM
Efeseni 6:13 „De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să
rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.”
Îndurarea lui Dumnezeu față de copiii Lui ește așa de mare, încât El acceptă bucuros eforturile lor slabe
de a-I face pe plac, atâta timp cât ele sunt însoțite de sinceritate și perseverență. Când inima este
corectă, Dumnezeu acceptă faptele ca și cum ar fi fost făcute în deplină ascultare. Astfel se poate spune
despre sfinți că „au biruit totul”.
Niciodată un suflet nu va fi dat de rușine când își va da toate silințele să se apropie din ce în ce mai mult
de deplina scultare față de voia lui Dumnezeu. David recunoaște această bunătate a lui Dumnezeu în
Psalmul 119:6 „ Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale!”.
 
În fraza „ și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.”, se regăsesc 4 învățături despre
perseverență și anume:
 Necesitatea perseverenței;
 Necesitatea armurii divine pentru a persevera;
 Siguranța perseverenței și biruinței dacă ești înarmat;
 Rezultatul promis al perseverenței.
 
1. Necesitatea perseverenței
„Biruind totul” înseamnă că nu poți birui doar jumătate, sau doar o parte, ci totul. În luptă nu e
important ca tu să cucerești un domeniu cât și să îl menți.
a. Angajamentul și juruința noastră necesită perseverență
Când mărturisim pe Cristos ca Domn în viața noastră, noi ne înscriem în armata Lui și făgăduim să
trăim și să murim împreună cu El, împotriva tuturor vrăjmașilor Săi. Domnul Isus însuși ne pune
condiția ca: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă
urmeze” (Matei 16:24)
b. Insistența dușmanului cere perseverență
Daivolul nu se retrage și nici nu declară armistițiu. Dacă am lăsa cu toții armele jos în speranța că
vrăjmașul a capitulat ne înșelăm singuri. De asemenea, știm că dacă pierdem o luptă cu ispita cresc
șansele ca a doua oară ea să devină mai puternică, poate chiar mai copleșitoare.
c. Răsplătirea noastră eternă este posibilă prin perseverență
Apoc 3:21 „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu
am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.»”
Pavel spunea: „ M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.
De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul
cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7,8)
 
2. Necesitatea armurii divine pentru a persevera
Fără har adevărat în inimă, nu poate exista perseverență. Un suflet lipsit de armura divină nu
poate persevera. Armura lui este harul curățitor al Duhului lui Dumnezeu. Oricine nu intră în
posesia ei nu poate câștiga toate luptele înainte de victoria finală.
Cei ce-l ascultatu pe Ioan Botezătorul au fost luminați și înflăcărați prin slujba lui, dar cât a durat?
„Ioan era lumina care este aprinsă și luminează și voi ați vrut să vă veseliți câtăva vreme la lumina
lui.” (Ioan 5:35). Cuvintele lui le-u umplut cugetele cu minunate culori, dar nu au fost fixate în ulei
și, prin urmare, s-au șters din nou. Fecioarele neînțelepte aveau în lămpile lor o flacărăr la fel de
 mare ca a fecioarelor înțelepte, dar lămpile lor s-au stins înainte să vină Mirele. Pământul stâncos
a fost mai potrivit decât celălalt sol. Sămânța a încolțit foarte repede și se părea că holdele aveau
să fie în curând gata de seceriș. Dar câteva geruri năprasnice i-au schimbat ascpectul, și ziua
recoltatului s-a dovedit a fi o zi de grea suferință.
Toate aceste exemple, la fel ca multe altele din Scriptură, ne arată cât poate persevera un suflet
care a primit un har solid și un principiu divin de viață.
 
3. De ce omul nenăscut din nou nu poate persevera?
a. Sursa puterii lui este fragilă
Sufletul mântuit perseverează deoarece el primește, în mod continuu, rezerve de putere de la
Cristos, tot așa cum brațul și piciorul sunt ținute în viață prin hrana pe care și-o primesc de la
inimă.
Galateni 2:20 „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos
trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu,
care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”. Adică „eu trăiesc, dar pe cheltuiala lui
Cristos. El ține în viață atât sufletul meu, cât și harul meu.” Fără această unire, un om se va rătăci;
el nu are o rădăcină care să îl susțină.
Deosebirea dintre creștin și necreștin este la fel de mare ca deosebirea dintre viață și moarte.
Omul „ neprihănit de șapte ori cade și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire.” (Prov
24:16)
Scriptura anticipează: „Dar oamenii răi și înșelători vor merge din rău în mai rău” (2 Tim 3:13).
Când un sfânt cade, el se ridică din nou deoarece el are putere să strige la Cristos. „Doamne,
scapă-mă” striga Petru când începea să se scufunde, și, îndată, Cristos și-a întins mâna. Deși
Domnul l-a mustrat pentru necredința lui, totuși l-a ajutat.
b. Hotărârea lui este slabă
Un om lumesc poate mărturisi credința în Cristos, dar când va fi pus să aleagă între Cristos și satan,
el își va arăta curând adevărata înfățișare. Când satan îl momește cu băgățiile lumești pentru a-și
părăsi legământul cu Mântuitorul, el va arăta, precum Dima, unde este dragostea lui. Sau dacă
poftele îl cheamă, el trebuie să meargă în ciuda jurământului, a cugetului, a lui Dumnezeu, în ciuda
tuturor. Irod se temea de Ioan Botezătorul, dar dragostea este mai mare decât frica.
Să luăm aminte pe ce ne bazăm declarația noastră de credință.
 
4. Siguranța perseverenței dacă ești înarmat
Fără har adevărat în inimă nu poate exista perseverență. Dar dacă harul lui Dumnezeu stăpânește
în tine, victoria este asigurată! Iată de ce este atât de importantă îmbrăcarea armurii lui
Dumnezeu - ea garantează că vei persevera și în cele din urmă vei birui.
Scripura promite „oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea” (1 Ioan 5:4). Victoria este
semănată în inima făptura noastră nouă - acea sămânță a lui Dumnezeu, care ne păzește de a fi
înghițiți de păcat sau de satan. După cum Cristos a înviat pentru ca niciodată să nu moară, tot
astfel El înalță sufletul celui sfânt din mormântul păcatului, pentru a nu se mai întoarce sub
puterea morții spirituale. Iar în plus de asta, este scris că ce ce crede are, în prezent viața veșnică
(1 Ioan 5:13).
Nimic din viața unui creștin nu poate desfința făgăduința vieții veșnice dată de Cristos înainte de
întemeierea lumii, iar asta datorită următoarelor motive.
a. Deoarece Dumnezeu un-l poate uita niciodată pe creștin
Evrei 13:5 „căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
 Totodată, El a promis că nu-și va schimba gândul cu privire la dragostea și harul deosebit pe care le
oferă copiilor Săi: „Căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile și de chemarea făcută” (Romani
11:29)
Chiar și când păcătuiești, tu nu-L provoci pe Dumnezeu să te dezmoștenească (și cât de ușor ne
dezmoștenim unii pe alții pentru anumite incoveniențe/neînțelegeri). Dimpotrivă, El este gata să-ți
ofere din nou părtășia cu El. Ascultă ce spune El prin profetul Isaia: „Din pricina păcatului lăcomiei
lui M-am mâniat și l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult
pe căile inimii lui. I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia, pe el și pe
cei ce plâng împreună cu el.” (Isaia 57:17,18).
Să nu te îndoiești nicio clipă că pe cine-L iubește El, îl iubește până la capăt.
Pentru a aduce o dovad ăsuplimentară inimilor noastre îndoielnice, Dumnezeu pecetluiește
făgăduința sa cu un jurământ: „ Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Fața de tine, dar
Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică”, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. „Și lucrul acesta
va fi pentru Mine ca și cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe
pământ, tot așa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine și nu te voi mai mustra.” (Isaia 54:8,9)
b. Deoarece satan nu-l poate smulge pe credincios din mâinile lui Dumnezeu
Dacă ești creștin, tu ești înconjurat de brațe atotputernice și veșnice. Oricum, diavolul este
înășurat în lanțurile condamnării eterne și oricât de greu ar încerca, nu le poate desface. Dacă el
nu se poate leibera din lanțurile lui Dumnezeu, cum te-ar putea smulge pe tine din strâmtoarea lui
Dumnezeu? Diavolul îl poate ispiti pe un sfânt numai cu permisiunea lui Dumnezeu. Dacă crezi că
Dumnezeu te iubește, atunci cu siguranță te poți încrede în înțelepciunea Lui când îi îngăduie
satanei să te atace
 
5. Rezultatul promis al perseverenței
Fraza: „să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul” include urmarea binecuvântată a
perseverenței sfinților. A rămâne în picioare la sfârșitul acestui război va recompensa din plin
toată suferința îndurerată în lupta împotriva păcatului și satanei.
A rămâne în picioare implică:
a. Înseamnă „a rămâne biruitori”
Se spune că o armată cucerită se prăbușește în fața dușmanului ei, iar cuceritorul stă în picioare.
La sfârșitul războiului spiritual, fiecare creștin va sta ca un învingător deasupra poftelor și satanei.
Deși creștinul se bucură pe acest pământ de victorii asupra satanei, totuși bucuria lui este
întreruptă de noi atacuri. Asta se întâmplă toată viața, iar dacă poate privii la sfârșitul alergării, la
biruința finală va căpăta o încurajare puternică.
b. Înseamnă a rămâne justificat și achitat în acea zi a judecății
În mod frecvent, Sf. Scriptură folosește termenul „ a rămâne” cu acest sens: „cei răi nu pot ținea
capul sus în ziua judecății” (Ps 1:5);
Prin Cristos noi suntem justificați înaintea tronului lui Dumnezeu: „Adevărat, adevărat vă spun că
cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a
trecut din moarte la viață.” (Ioan 5:24)
c. A rămâne în picioare denotă și rangul pe care cel neprihănit îl va avea în cer
Când regii doresc să își răsplătească supușii care s-au remarcat în serviciul Coroanei, ei le vor da o
slujbă de cinste la Curte. Solomon spunea că unul din cele mai mari onoruri pe care un om le-ar fi
putut primi era să stea înainte împăratului. Cerul este cetatea regală unde Dumnezeu își are curtea
Sa. Bucuria îngerilor este de a sta acolo înaintea lui Dumnezeu: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea
lui Dumnezeu;” (Luca 1:19), adică: „Eu sunt unul din acele duhuri cerești care-L slujesc pe
Dumnezeu și stau înaintea Feței Lui, după cum curtenii îl servesc pe prințul lor”. Această onoare
este promisă fiecărui suflet credincios.