You are on page 1of 7

BAREM nr.

1, PROFIL REAL

Nr. Itemul Variante acceptabile Specificări Punctaj


total
1. Rescrie enunțul, Se vor accepta echivalentele textuale: 1+1+1+1 4 puncte
înlocuind prin sinonime pentru norodul – poporul, mulțimea etc. Câte 1 punct pentru fiecare ofertă potrivită.
contextuale cuvintele pentru boierii – jupânii, stăpânii etc. N.B. Sinonimele vor respecta categoriile
subliniate. pentru (m)-au vândut – (m)-au trădat, (m)-au gramaticale ale părților de vorbire cărora le aparțin.
înșelat etc.
pentru buna – cuviincioasa, vrednica etc.
2. Ilustrează, în enunțuri Se vor accepta orice enunţuri dezvoltate, logice şi 1+1+1+1 4 puncte
dezvoltate, sensurile coerente, care ilustrează sensul locuţiunii/ Câte 1 punct pentru fiecare enunţ corect.
următoarelor locuțiuni și expresiei:
expresii: a primi cu a primi cu brațele deschise – a primi/a aștepta pe
brațele deschise; a cineva cu mare plăcere;
făgădui marea cu sarea; a făgădui marea cu sarea – a face promisiuni
a fi bun ca pâinea; a imposibil de îndeplinit;
rămâne pe drumuri. a fi bun ca pâinea – a fi om foarte bun, blând,
darnic;
a rămâne pe drumuri – a-și pierde mijloacele de
existență.
3. Transformă, în spațiul Se vor accepta modificările corecte la trecerea 1+1+1+2 5 puncte
rezervat, secvența din vorbirii directe în vorbire indirectă: 1 punct pentru omiterea semnelor de punctuație
fragmentul propus în - omiterea/eludarea semnelor de punctuație specifice vorbirii directe;
vorbire indirectă. specifice vorbirii directe; 1 punct pentru transformarea persoanei I și a II-a a
- transformarea persoanei I și a II-a a verbelor și a verbelor și a pronumelor în persoana a III-a;
pronumelor în persoana a III-a; 1 punct pentru trecerea substantivului din cazul
- trecerea substantivului din cazul vocativ în cazul vocativ în cazul dativ sau acuzativ;
dativ sau acuzativ; 2 puncte pentru reproducerea cât mai exactă a
- reproducerea cât mai exactă a cuvintelor cuvintelor vorbitorului și utilizarea elementelor de
vorbitorului prin utilizarea elementelor de relație relație subordonatoare.
subordonatoare. (Se va acorda doar 1 punct pentru situaţia în care se
omit unele detalii din replicile personajelor;
didascaliile.)
4. Explică, în spaţiul Se va accepta un răspuns în care este relevată 1+2+1+1+1 6 puncte
propus, semnificaţia semnificaţia simbolului solicitat: mijloc de 1 punct pentru relevarea semnificaţiei simbolice a
simbolului fântână, în regenerare; întremătoare a trupului și întăritoare fânânii;
raport cu același simbol a spiritului; ispășire de păcate; în context, 2 puncte pentru interpretarea semnificaţiei
dintr-un alt text din fântâna nemuririi – semnificație accentuată și de contextuale a acestui simbol, prin raportare la
literatura română. replica lui Bogdan: Țara te va pomeni de bine etc. imaginile din text (1 punct pentru relevarea
(Numește textul, autorul, Se va accepta orice titlu de text, indiferent de semnificaţiei contextuale; 1 punct pentru angajarea
citează din textul ales.) genul literar căruia îi aparţine, în condiţia cel puţin a unei imagini din text);
argumentării alegerii (Monastirea Argeșului; 1 punct pentru referinţa exactă la textul ales spre
Țiganiada, de Ion Budai-Deleanu; Sapă, frate, exemplificare: titlu, numele autorului (în cazul
sapă, sapă, de Lucian Blaga; Hanu Ancuței, numirii textelor populare, nu se va depuncta pentru
Creanga de aur, Frații Jderi, de Mihail lipsa numelui autorului);
Sadoveanu; Sara pe deal, de Mihai Eminescu; 1 punct pentru interpretarea semnificației
Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă; simbolului în textul ales pentru exemplificare;
Samariteanca, Păsările tinereţii noastre de Ion 1 punct pentru prezentarea relaţiei dintre simboluri.
Druță; Noaptea de decemvrie, de Alexandru
Macedonski etc.
5. Identifică tipul uman Se va accepta un răspuns în care: 1+2+2+2 7 puncte
reprezentat de personajul - este determinat şi numit tipul uman al 1 punct pentru identificarea tipului uman;
Lăpușneanu, susținându- personajului (domnitor/om/individ autoritar; Câte 2 puncte pentru fiecare citat comentat:
ți afirmația cu trei citate
perspicace; intransigent; hotărât; justițiar etc. ); (1 punct pentru adecvarea citatului în raport cu
din fragmentul analizat,
comentate în câte un - sunt rescrise trei citate din text, însoţite de tipologia nominalizată; 1 punct pentru comentarea
enunţ. comentarii, care confirmă opţiunea exprimată. lui în sprijinul afirmaţiei iniţiale).
6. Scrie câte o trăsătură de Oricare dintre trăsăturile ce se deduc din text, 2+2+2 6 puncte
caracter pentru fiecare ilustrată cu un exemplu potrivit. Câte 2 puncte pentru fiecare răspuns deplin:
personaj, ilustrând-o cu (1 punct pentru numirea trăsăturii; 1 punct pentru
un exemplu potrivit din exemplul concludent din fragment).
fragmentul propus.
7. Comentează, în text Se va accepta un răspuns în care: 1+1+3 5 puncte
coerent de 6-7 rânduri, - este rescrisă corect şi deplin secvenţa: Toți ca 1 punct pentru selectarea corectă a comparaţiei;
sugestia contextuală a râmele sunt!; Dacă am fost ca pâinea cea 1 punct pentru analiza figurii de stil (termeni, baza
unei comparații din acest
caldă,…; Hâtri ca hulpea boierii!; de comparație);
fragment.
- se analizează figura de stil (cum s-a constituit, 3 puncte pentru relevarea semnificaţiei contextuale
care sunt termenii şi este dedusă baza de a comparaţiei:
comparaţie); - 2 puncte pentru formularea semnificaţiei
- se relevă sugestia contextuală a figurii de stil; contextuale (se va acorda doar 1 punct pentru
- se raportează la sistemul de imagini ale textului. situaţia în care se formulează o semnificaţie, dar nu
se referă la text);
- 1 punct pentru referinţa la altă imagine relevantă
din text.
8. Meditează, în spaţiul Se va accepta un răspuns în care: 2+2+2 6 puncte
rezervat, la semnificaţia- sunt analizate aspectele specifice ale acestui 2 puncte pentru analiza semnificaţiei acestui motiv
motivului literar al motiv literar în textul dat; în raport cu textul;
trădării în acest
- este reperat mijlocul prin care se accentuează/ 2 puncte pentru interpretarea motivului şi referinţe
fragment, în raport cu
propria experienţă de exprimă acest motiv; la experienţa proprie;
viaţă. - este interpretat motivul trădării în raport cu 2 puncte pentru caracterul meditativ al textului.
propria experienţă.
9. Apreciază, în două Se va accepta un răspuns în care: 2+2 4 puncte
enunțuri dezvoltate, - este identificată tipologia enunţurilor vizate 2 puncte (1+1) pentru identificarea tipului de
valoarea stilistică a (exclamativ; interogativ); enunţ;
semnului de exclamare și 2 puncte (1+1) pentru explicarea efectului stilistic
- este explicat efectul stilistic al semnelor de
a semnului de întrebare al fiecărui semn de punctuație în raport cu acest
din secvența propusă. punctuație respective: semnul exclamării – text.
marchează grafic o atitudine a personajului;
exteriorizează o stare de spirit a acestuia etc.;
semnul întrebării – marchează grafic implicarea
afectivă a personajului; solicită plasarea pe o
poziție sau soluționarea unei probleme etc.
10. Interpretează, în text Se va accepta un răspuns în care: 1+2+2 5 puncte
coerent de 5-6 rânduri, - este determinată atitudinea personajului: 1 punct pentru determinarea atitudinii (care este
atitudinea personajului (susținere, adulație/adulatoare; îngăduință etc.); numită exact cu un cuvânt; nu se vor puncta
Bogdan față de
- sunt comentate secvențele/citatele din text care formulări de tipul - „are o atitudine bună” etc.).
Lăpușneanu, utilizând
două citate din indică asupra acesteia. Câte 2 puncte pentru fiecare citat comentat:
fragmentul analizat. (1 punct pentru adecvarea citatului; 1 punct pentru
comentarea acestuia).
11. Exprimă-ți, în spațiul Se va accepta un răspuns în care: 2+2+4 8 puncte
propus, viziunea proprie, - sunt reperate două citate corespunzătoare din 2 puncte (1+1) pentru reperarea citatelor;
în raport cu două dintre secvența subliniată; 2 puncte (1+1) pentru formularea ideilor;
ideile ce se desprind din
- este dedusă câte o idee din citatele selectate; 4 puncte (2+2) pentru interpretarea ideilor,
secvența subliniată.
- sunt interpretate ideile formulate. prezenţa argumentată a opiniei proprii, în raport cu
cele comentate.
12. Redactează un eseu Se va accepta un text coerent în care: 2+6+6+3+3 20 de
argumentativ de 1-1,5 - este formulată o ipoteză cu referinţă la domeniul 2 puncte (1+1) pentru: puncte
pagini, pornind de la literaturii române; - formularea unei ipoteze cu trimitere la domeniul
afirmația: Cine caută - este exprimat un punct de vedere în raport cu literaturii române;
adevărul își asumă riscul subiectul abordat; - exprimarea unui punct de vedere în raport cu
de a-l găsi. (Isabel - este motivată convingător alegerea unui text din subiectul abordat.
Allende) literatura română/a unui personaj literar; 6 puncte (3x2p.) pentru:
- sunt enunțate trei argumente/raționamente - enunțarea a trei argumente/raționamente logice cu
logice, care justifică ipoteza exprimată; scopul motivării alegerii unui text/personaj literar.
- sunt angajate trei exemple concludente/concrete (Se vor acorda 2 puncte pentru o enunțare
din textul ales (epic/dramatic), cu scopul distinctă/clară a raționamentelor, în concordanță cu
evidențierii/clarificării/susținerii ipotezei/ sarcina propusă; se va acorda 1 punct pentru o
punctului de vedere; enunțare ambiguă/încercare de formulare a
- este formulată o concluzie pertinentă, prin argumentului.)
nuanțarea opiniei proprii; 6 puncte (3x2p.) pentru:
- sunt utilizați conectori logici (introducere - angajarea a trei exemple concludente/concrete din
ipoteză, justificare graduală, formulare concluzie). textul ales (epic/dramatic), în vederea
evidențierii/clarificării/susținerii ipotezei.
(Se vor acorda 2 puncte pentru valorificarea fondată
a textului angajat, prin reperarea exemplelor
concrete, prin citarea secvențelor semnificative;
se va acorda 1 punct pentru angajarea evazivă a
exemplelor, pentru formulare clișeizată.)
3 puncte pentru:
- formularea concluziei prin nuanțarea opiniei
proprii, sinteză a celor anterior exprimate;
(Se vor acorda 3 puncte pentru formularea unei
concluzii nuanțate/sintetizate: pune în relief
experiența de viață/lectorală/culturală; se vor acorda
2 puncte pentru formularea unei concluzii
pertinente, dar neutre, care evidențiază modic
experiența proprie; se va acorda 1 punct pentru
încercare da a formula o concluzie.)
3 puncte pentru:
- utilizarea conectorilor logici (introducere ipoteză,
justificare graduală, formulare concluzie).
(Se vor acorda 3 puncte pentru utilizarea corectă și
adecvată a conectorilor logici în argumentare:
introducere ipoteză; justificare graduală (inițiale,
secundare, terțiare; formulare concluzie;
se vor acorda 2 puncte pentru utilizarea corectă a
conectorilor și respectarea parțială a justificării
graduale; se va acorda 1 punct pentru utilizare
parțial adecvată a conectorilor logici.)
REDACTARE (20 de puncte)

Nr. Conţinutul Barem (specificaţii suplimentare) Punctaj


parametrului total
Condiţii de acordare Distribuirea punctajului 20
a punctajului
1. Structurarea adecvată Se acordă în cazul 2 2 puncte
a textului propriu. unei lucrări Cele 2 puncte vor fi distribuite după principiul calitativ:
structurate, cu • claritatea ideilor — 1 punct;
distincţiile clare între • consecutivitatea ideilor — 1 punct.
introducere,
desfăşurarea ideilor,
concluzii.
2. Calitatea mesajului Se acordă punctajul 3 3 puncte
scris: coerență și întreg (3 puncte), dacă Se acordă punctajul întreg (3 puncte), dacă textele produse sunt coerente.
coeziune. textele produse sunt Se acordă 2 puncte, dacă se atestă anumite (1-2) carenţe de organizare logică şi
coerente. gramaticală a textului.
Se acordă 1 punct, dacă se atestă anumite (3-5) carenţe de organizare logică şi
gramaticală a textului.
Se acordă 0 puncte, dacă se atestă anumite 6 şi mai multe carenţe de organizare
logică şi gramaticală a textului sau dacă textele nu vădesc coerenţă şi coeziune.
3. Corectitudinea Se acordă 5 puncte 2+3 5 puncte
stilistică, alegerea pentru corespunderea 2 puncte pentru alegerea registrului stilistic adecvat textului produs.
registrului stilistic textelor produse cu 3 puncte pentru respectarea normei stilistice a limbii române literare.
corespunzător stilul solicitat şi Se va scădea câte 1 punct pentru fiecare 2 greşeli de stil.
tipologiei textului respectarea normei • Se acordă 3 puncte, dacă au fost comise doar 2 greşeli.
scris. stilistice a limbii. • Se acordă 2 puncte, dacă au fost comise 3-4 greşeli.
• Se acordă 1 punct, dacă au fost comise 5-6 greşeli.
• Se acordă 0 puncte, dacă sunt comise 7 şi mai multe greşeli de stil.
4. Respectarea normelor Se acordă punctajul 5 5 puncte
ortografice şi întreg (5 puncte), dacă Se va scădea câte 1 punct pentru fiecare 2 greşeli ortografice sau
gramaticale. numărul de greşeli gramaticale.
ortografice sau
gramaticale nu • Se acordă 4 puncte, dacă au fost comise 2-3 greşeli.
depăşeşte 1. • Se acordă 3 puncte, dacă au fost comise 4-5 greşeli.
• Se acordă 2 puncte, dacă au fost comise 6-7 greşeli.
• Se acordă 1 punct, dacă au fost comise 8-9 greşeli.
• Se acordă 0 puncte, dacă sunt comise mai mult de 11 greşeli ortografice şi/sau
gramaticale.
5. Respectarea normelor Se acordă punctajul 5 5 puncte
de punctuaţie. întreg (5 puncte), dacă Se va scădea câte 1 punct pentru fiecare 2 greşeli de punctuaţie.
numărul de greşeli de • Se acordă 4 puncte, dacă au fost comise 2-3 greşeli.
punctuaţie nu • Se acordă 3 puncte, dacă au fost comise 4-5 greşeli.
depăşeşte 1. • Se acordă 2 puncte, dacă au fost comise 6-7 greşeli.
• Se acordă 1 punct, dacă au fost comise 8-9 greşeli.
• Se acordă 0 puncte, dacă sunt comise mai mult de 11 greşeli de punctuaţie.

You might also like