TEMA nr.

4
PRINCIPALELE PROCEDURI NOTARIALE

I. Obiectivele temei de studiu: - evidenţierea trăsăturilor caracteristice ale actelor notariale;

- descrierea modului general de întocmire a actelor nota-
riale;
- elucidarea particularităţilor instrumentării anumitor acte
notariale;
- scoaterea în relief a acţiunilor pe care notarul urmează să
le înfăptuiască la autentificarea actelor juridice;
- sublinierea caracterului special al procedurilor notariale de
legalizare;
- determinarea şi analizarea faptelor pe care notarul este
autorizat să le certifice.

II. Structura temei: 1. Autentificarea actelor juridice

2. Legalizarea copiilor de pe documente şi a extraselor din
ele, semnăturilor de pe documente şi a traducerii
3. Certificarea notarială a unor fapte

1. Autentificarea actelor juridice

Forma actului juridic poate fi înţeleasă în sensul că voinţa juridică trebuie să prindă un anumit
contur exterior. Prin urmare, modalitatea concretă pe care înfăţişează consimţământul comprimă
problema elementului structural al formei actului civil. Forma este un element de validitate a
operaţiunii juridice, întrucât lipsa ei ar echivala cu absenţa consimţământului, voinţa având o
consistenţă exclusiv psihologică, pe care dreptul poate să o ignore1. „Dreptul nu se ocupă decât de
voinţa exprimată care determină consecinţe sociale, iar prima exigenţă de îndeplinit este ca voinţa
internă să prindă trup, luând o anumită înfăţişare, o anumită formă” 2.
Codul civil al Republicii Moldova (în continuare – CC al RM) 3 consacră principiul con-
sensualismului, care permite ca pentru formarea validă a unui contract, părţile să se înţeleagă asupra

1
Reghini I., Diaconescu Ş., Vasilescu P. Introducere în dreptul civil. Bucureşti: Hamangiu, 2013, p. 544.
2
Idem.
3
Republicat în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 467-479 din 01.03.2019.
modalităţii de expresie a voinţei lor juridice. Însă, de la orice regulă (principiu) există şi excepţii.
Astfel, actului consensual i se opune actul solemn, rezultatul unui formalism impus ad validitatem.
Solemnitatea ad validitatem se concretizează, în principal, prin specia actelor autentice.
În conformitate cu art. 323 din CC al RM, forma autentică a actului juridic este obligatorie:
a) dacă actul juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile sau grevarea acestora cu
drepturi reale limitate, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege;
b) în cazurile prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică;
c) în alte cazuri stabilite de lege.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Totodată, în conformitate cu art.
324 alin. (2) din CC al RM, dacă una dintre părţi a executat total sau parţial actul juridic pentru care
se cere formă autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială, instanţa de
judecată are dreptul, la cererea părţii care a executat total sau parţial actul juridic, să îl declare
valabil dacă el nu conţine elemente care contravin legii. În cazul acesta, nu se cere autentificarea
notarială ulterioară a actului juridic. Totodată, partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentifi-
carea notarială a actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin
întârzierea autentificării.
Legislaţia notarială dezvoltă şi concretizează dispoziţiile art. 324 din CC al RM. În acest sens,
legiuitorul, prin stipulaţiile art. 30 alin. (2) din Legea RM nr. 246/2018, dispune că se supun autenti-
ficării notariale următoarele acte juridice: a) declaraţia de acceptare sau de renunţare la moştenire; b)
actul prin care se constituie, se transmit, se modifică sau se revocă drepturi reale imobiliare sau
dezmembrăminte ale acestora; c) contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile în proces de
construcţie; d) procura eliberată în privinţa actelor juridice care necesită forma autentică şi declaraţia
de revocare a acesteia; e) în cazurile prevăzute de lege, actul de constituire, reorganizare a societăţii
comerciale, de înstrăinare a părţilor sociale şi acţiunilor, de vânzare a întreprinderii în calitate de
complex patrimonial unic, declaraţia de fiducie; f) testamentele autentice; g) alte acte pentru care
legislaţia prevede forma autentică.
În prezent, dintre agenţii instrumentatori ai înscrisurilor autentice numai notarii şi executorii
judecătoreşti nu au calitatea de funcţionari publici, ci de liber profesionişti, care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul creat de corpul profesional respectiv.
În majoritatea situaţiilor, deşi pentru valabilitatea operaţiunii juridice legea nu cere forma
autentică, părţile recurg la aceasta datorită avantajelor deosebite pe care le prezintă 4:

4
Reghini I., Diaconescu Ş., Vasilescu P. Op. cit., 2013, p. 546-547.
2
 - înscrisul autentic se bucură de prezumţia de autenticitate şi validitate;
- înscrisul autentic face dovada deplină până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte data
întocmirii acestuia, dată care este opozabilă şi terţilor, precum şi în ceea ce priveşte constatările
personale ale agentului instrumentator, semnăturile părţilor, ale participanţilor şi ale funcţionarului
public;
- înscrisul autentic notarial oferă creditorului posibilitatea de a se adresa, în vederea
îndestulării creanţei, în procedura judiciară în ordonanţă (simplificată).
Actul notarial, cuprinzând în sine sensul static şi cel dinamic, se caracterizează printr-un şir de
trăsături caracteristice care constau în următoarele5: a) actele notariale se emit de un colectiv de
persoane, stabilite de lege în limitele competenţei lor; b) actele notariale se emit în numele
Republicii Moldova. Actul întocmit de către notar, cu semnătura şi sigiliul lui, are caracter public şi
forţă probatorie; c) actul notarial trebuie să corespundă legii sau să nu contravină legii; d) actele
notariale se întocmesc în limitele unei proceduri speciale compuse din etape, a căror consecutivitate
este strict reglementată de lege; e) la instrumentarea actelor notariale, notarul este obligat să aplice
nu numai normele procedurale stricte, ci şi normele corespunzătoare ale dreptului material; f) o
particularitate importantă rezidă în achitarea de către solicitantul actului notarial a onorariului
corespunzător. Conform legii, notarul poate să refuze întocmirea actului notarial în caz de neachitare
a taxei sau a onorariului stabilit.
Din definiţiile doctrinare ale noţiunii de act autentic putem deduce condiţiile pe care trebuie să
le îndeplinească un act pentru a avea valoarea de act (înscris) autentic. Aceste condiţii trebuie
îndeplinite cumulativ şi se referă la 6:
a) întocmirea înscrisului de către un agent instrumentator;
b) agentul instrumentator să fie competent din punct de vedere material şi teritorial de a
instrumenta înscrisul;
c) înscrisul să fie întocmit cu respectarea formalităţilor cerute de lege.
Lipsa oricăreia dintre aceste condiţii atrage nulitatea înscrisului autentic.
Marea majoritate a înscrisurilor autentice sunt întocmite în cadrul birourilor notariale, însă, aşa
cum am menţionat anterior, au caracter autentic toate actele întocmite de agenţii instrumentatori în
limitele atribuţiilor de serviciu. Toate celelalte acte autentice, cu excepţia înscrisului notarial,
îndeplinesc condiţia de a fi instrumentate de un funcţionar public.

5
Cojocari E. Op. cit., p. 6-8; Constantinescu E., Chibac Gh., Bondarciuc O. Op. cit., p. 101-102.
6
Leş I. Tratat de drept procesual civil. Bucureşti: All Beck, 2001, p. 440.
3
 Puterea doveditoare a înscrisului autentic este stabilită de legiuitor şi rezultă din faptul că a
fost primit şi autentificat sau întocmit şi autentificat de un funcţionar public sau de un notar
competent a instrumenta actul respectiv7. Prin această caracteristică (altfel spus, prin forţa pro-bantă
superioară), actele autentice diferă, în mod esenţial, de înscrisuri sub semnătură privată. Astfel,
menţiunile cuprinse în actul autentic referitoare la fapte materiale săvârşite de agentul instrumen-
tator însuşi ori cele petrecute în faţa sa şi constatate de către acesta prin propriile sale simţuri – în
timp ce se afla în exerciţiul funcţiunii şi în limitele competenţei sale – se bucură de putere
doveditoare deplină, neputând fi înlăturate decât prin înscrierea în fals. Astfel, de pildă, fac dovadă
până la înscrierea în fals: semnăturile părţilor, semnătura agentului instrumentator, menţiunile
privind prezentarea şi identificarea părţilor, locul şi data încheierii actului, consimţământul părţilor 8.
Forţa probantă a înscrisului autentic implică cercetarea următoarelor aspecte9:
a) prezumţia de autenticitate;
b) puterea doveditoare a menţiunilor privind constatările personale ale agentului instrumen-
tator;
c) puterea doveditoare a declaraţiilor părţilor făcute în faţa agentului instrumentator.
Referindu-ne la formalităţile apostilării, menţionăm că apostila este semnul imprimat al
ştampilei indicat în anexa nr. 1 al Regulamentului privind aplicarea apostilei, aprobat prin Hotărârea
Guvernului RM nr. 163/200710, completat la toate rubricile şi sigilat în modul corespunzător. Apli-
carea apostilei este unica formalitate care poate fi solicitată pentru a atesta veridicitatea semnăturii,
calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, autenticitatea sigiliului şi a ştampilei de
pe acest act.
Începând cu data de 16 martie 2007, pentru Republica Moldova au intrat în vigoare prevederile
Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961 „Cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării acte-
lor oficiale străine”11.
În activitatea de autentificare, notarul are poziţia unei autorităţi abilitate de lege să efectueze
anumite operaţiuni cu privire la actele pe care i le prezintă părţile (sau pe care le întocmeşte, potrivit
voinţei acestora). El nu participă la stabilirea raporturilor juridice dintre părţi, ci doar le constată.
Notarul nu dobândeşte, prin contractul pe care-1 autentifică, un drept subiectiv, pe care trebuie să şi-

7
Leş I. Op. cit., 2001, p. 51.
8
Popa I., Moise A.-A. Op. cit., p. 204.
9
Beleiu Gh. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ed. a XI-a, rev. şi adăugită.
Bucureşti: Universul Juridic, 2007, p. 251-253.
10
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 25-28 din 23.02.2007.
11
Republica Moldova a aderat la Convenţia „Cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine” în
temeiul Legii RM nr. 42/2006, publicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 47-50 din 24.03.2006.
4
l apere în cazul în care acesta ar fi nesocotit sub diferite aspecte (...). Rolul său poate fi asimilat cu
acela al judecătorului, diferenţa constând în faptul că judecătorul soluţionează un litigiu care i se
prezintă, pe când notarul constată un raport juridic nelitigios, de asemenea prezentat de părţi12.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea RM nr. 246/2018, la autentificarea contractului, notarul
verifică:
a) dacă documentele prezentate pentru încheierea contractului şi conţinutul contractului cores-
pund cu prevederile legale;
b) dacă contractul conţine toate clauzele esenţiale;
c) dacă părţile, după caz, reprezentanţii împuterniciţi în modul stabilit sunt prezenţi şi dacă
voinţa părţilor este îndreptată spre încheierea contractului;
d) prezenţa sau lipsa sarcinilor, grevărilor, interdicţiilor, aplicate în modul stabilit.
Legislaţia notarială cu privire la autentificarea contractelor consacră un şir de obligaţii pentru
părţile contractante (solicitanţii actului notarial), şi anume:
- prezentarea documentelor justificative şi actelor necesare pentru autentificarea contractului se
pune în sarcina solicitantului actului notarial;
- părţile contractante sunt obligate să comunice informaţia cu privire la existenţa sau lipsa
viciilor juridice şi materiale. Răspunderea pentru tăinuirea viciilor existente la momentul autenti-
ficării o poartă partea vinovată;
- părţile sunt obligate să comunice notarului preţul real al bunului, locul aflării bunului
înstrăinat, gajat. Răspunderea pentru tăinuirea faptului că bunul este înstrăinat, gajat, a existenţei
drepturilor terţelor persoane asupra bunului, existenţei grevărilor sau interdicţiilor (sechestru, arest)
asupra bunului, comunicarea preţului nereal al bunului, altor date eronate sau prezentarea de docu-
mente false (nevalabile) în procesul autentificării actului juridic o poartă partea vinovată.
În conformitate cu art. 31 alin. (5) din Legea RM nr. 246/2018, în cadrul procedurii de autenti-
ficare a actelor notariale, notarul prezintă părţilor pentru cunoştinţă toate înscrisurile aferente întoc-
mirii actului notarial. De asemenea, notarul va explica părţilor, în mod imparţial, consecinţele şi
efectele juridice ale contractului, inclusiv obligaţia generală de achitare a impozitelor şi taxelor
stabilite de legislaţie sau obligativitatea înregistrării drepturilor în registrele publice corespun-
zătoare. Notarului nu-i poate fi imputată omisiunea de a comunica cu precizie toate obligaţiile fis-
cale în legătură cu actul notarial întocmit.

12
Leş I. Op. cit., 2001, p. 51.
5
 În conformitate cu art. 31 alin. (8) din Legea RM nr. 246/2018, dacă, în procesul discuţiilor cu
părţile, se constată că contractul a cărui autentificare se solicită nu corespunde intenţiilor reale,
notarul va consulta părţile asupra necesităţii autentificării contractului ce ar corespunde intenţiilor
lor. Totodată, notarul răspunde de efectuarea plăţii sumelor de bani dacă plata se face, la solicitarea
expresă a părţilor pentru executarea contractelor autentificate notarial, prin contul bancar special al
notarului, deschis în acest sens, nepurtător de dobânzi. Suma depusă în contul bancar special al
notarului cuprinde atât suma necesară plăţii, cât şi suma necesară pentru plata spezelor şi comi-
sioanelor bancare.
În cele din urmă, dacă se aplică dreptul străin, atunci notarul urmează să indice participanţilor
asupra acestui fapt, inclusiv să determine legea aplicabilă contractului cu elemente de extraneitate şi
să menţioneze acest lucru în contract. Notarul nu este obligat să informeze şi să explice despre
conţinutul legislaţiei străine, însă este obligat să informeze despre eventualele efecte juridice ale
actului juridic în străinătate. Notarului nu-i poate fi imputată necomunicarea tuturor efectelor
juridice ale actului juridic în străinătate (art. 31 alin. (10) din Legea RM nr. 246/2018).
În conformitate cu art. 43 alin. (1) din Legea RM nr. 246/2018, la solicitarea părţilor,
concomitent cu autentificarea sa, actul notarial, care constată o creanţă certă şi lichidă, poate fi
învestit cu formulă executorie. În cazurile expres prevăzute de lege pot fi învestite cu formulă
executorie şi alte acte juridice. În asemenea cazuri, menţiunea despre învestirea actului notarial cu
formulă executorie se înscrie în girul de autentificare, iar în cazul altor acte învestite cu formulă
executorie în situaţiile expres prevăzute de lege, notarul emite o încheiere.
Actul notarial învestit cu formulă executorie are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii
creanţei sau la data indicată în contract. Celelalte acte învestite de notar cu formulă executorie au
putere de titlu executoriu în condiţiile legii.

2. Legalizarea copiilor de pe documente şi a extraselor din ele, semnăturilor de pe

documente şi a traducerii
A „legaliza” (din fr. „légaliser”) un act, în termenii cei mai generali, presupune „a da valabi-
litate, a da formă legală” acelui act, a-i conferi unui document oarecare valenţele unui act juridic. În
limbajul comun, termenul are o sferă foarte largă de cuprindere şi din acest punct de vedere planează
o certă ambiguitate asupra înţelesului specific notarial de „legalizare”13. Acest termen este oarecum
confuz în raport cu cel de „autentificare”. Diferenţa între „a legaliza” şi „a autentifica” este dată, în

13
Popa I., Moise A.-A. Op. cit., p. 329.
6
primul rând, de varietatea procedurilor notariale: există procedura autentificării, procedura de
legalizare a semnăturii şi a sigiliilor, procedura de legalizare de copie, precum şi procedura de
legalizare a traducerii14. În ce priveşte procedura de legalizare a semnăturii traducătorului, ea este
doar o varietate a procedurii de legalizare de semnătură şi, deşi în practică se întâmplă des, ea nu
trebuie confundată cu cea a legalizării de traducere.
În concret, procedurile de legalizare, ca orice proceduri notariale, sunt proceduri prin care se
oferă autenticitate (şi de aici şi problema terminologică) unor anumite aspecte determinate de lege.
Însă caracter autentic nu există doar în procedura de autentificare ori în cele de legalizare ci şi în alte
proceduri notariale, după caz. De exemplu, încheierea de certificare implică şi ea caracter autentic
cu privire la menţiunile constatate acolo, după caz. Nici nu mai vorbim despre încheierea finală ori
certificatul de moştenitor.
Ceea ce diferă de la procedură la procedură este întinderea caracterului autentic al înscrisului
eliberat. Însă adevărata diferenţă dintre proceduri trebuie să fie dată inclusiv de întinderea obligaţiei
de informare a notarului şi a răspunderii sale. Importanţa acestui aspect apare în special în ce
priveşte procedura de legalizare de semnătură, după cum vom vedea în continuare.
Din perspectiva lucrului notarului cu clientul, chestiunile sunt delicate. Părţile vin în biroul
notarial şi cer să li se „legalizeze” actul (ori să li se „notarizeze” actul), de unde decurge o discuţie
cu clientul de multe ori complicată. Într-adevăr, atunci când nu este evident că partea doreşte în
realitate o legalizare de copie, trebuie cercetat înscrisul care se doreşte a fi instrumentat. Dacă este
vorba despre constatarea unei operaţiuni pentru care trebuie ad validitatem forma autentică, atunci
lucrurile sunt simple. Însă, dacă nu este vorba despre o atare operaţiune, atunci se impune a se afla
ce procedură se doreşte de fapt, consecinţele fiind importante din trei puncte de vedere: a) volumul
de activitate impus de procedură; b) costurile procedurii; c) forţa juridică a înscrisului eliberat în
urma procedurii15.
Aşadar, a legaliza o semnătură ar însemna, într-un limbaj comun, a-i conferi semnăturii valenţe
juridice, a confirma cu valoare de adevăr absolut faptul că o semnătură aparţine unei anumite per-
soane, identificate şi determinate precis, care a semnat în faţa notarului, acesta din urmă certificând,
până la înscrierea în fals, faptul că semnătura aparţine acelei persoane. Aşadar, legalizarea semnă-
turii ar putea fi definită ca fiind modalitatea prin care notarul confirmă veridicitatea unei semnături
ca aparţinând unei persoane determinate, care a subscris documentul, semnând în faţa notarului toate
exemplarele lui.

14
Leş I. Op. cit., 2014, p. 64.
15
Ibidem, p. 64-65.
7
 Teoretic, procedura legalizării de semnătură ar trebui să fie ceea ce în dreptul notarial
comparat este cunoscut drept certification of signatures. Acest lucru însemnează că primesc caracter
autentic doar semnăturile părţilor nu şi conţinutul documentului. În consecinţă, autoritatea care
certifică (legalizează) semnătura nu îşi asumă vreo responsabilitate pentru corectitudinea legală a
documentului şi validitatea angajamentului constatat ci doar certifică autenticitatea semnăturii.
Similar, autoritatea nu oferă consultaţie părţilor în privinţa drepturilor şi obligaţiilor lor şi despre
redactarea cât mai eficientă din punct de vedere juridic a înscrisului.
În practica juridică cu elemente de extraneitate, această viziune asupra procedurii de legali-
zare de semnătură este de o importanţă crucială din moment ce corespunde unei nevoi serioase a
participanţilor la circuitul civil. Într-adevăr, există numeroase autorităţi străine care solicită această
procedură şi nu procedura autentificării, conştiente de faptul că este mai dificil pentru un notar dintr-
o ţară să cunoască în mod amănunţit actele normative din alta (iar orice perioadă de documentare
este de plano scoasă din discuţie, întrucât ar afecta rapiditatea operaţiunilor). Aşadar, s-a simţit
nevoia ca, dacă forma autentică nu este cerută ad validitatem, să existe o procedură care atestă doar
identitatea semnatarilor unui act 16.
În conformitate cu art. 46 alin. (1) din Legea RM nr. 246/2018, notarul eliberează copii
legalizate numai de pe documentele originale prezentate de solicitant, după confruntarea copiei cu
originalul. Aşadar, pot fi legalizate copii atât de pe un document în întregime, cât şi de pe părţi
determinate ale acestuia, cu condiţia ca acestea să nu denatureze înţelesul integral al documentului şi
să cuprindă textul deplin ce se referă la o anumită problemă. Copia de pe documentul prezentat de
cetăţean se legalizează numai în cazul în care semnătura de pe document este legalizată notarial.
Copiile legalizate de pe actele din arhiva notarului se eliberează numai părţilor, succesorilor şi
reprezentanţilor acestora.
Potrivit art. 46 alin. (4) din Legea RM nr. 246/2018, copia de pe copia documentului se
legalizează cu condiţia că cea din urmă este legalizată notarial sau este eliberată de o autoritate
competentă ce deţine originalul documentului. În ultimul caz, pe copia documentului trebuie să fie
aplicată ştampila autorităţii, semnătura persoanei competente, data eliberării copiei şi menţiunea că
copia corespunde originalului documentului care se păstrează la autoritatea respectivă.
În ceea ce priveşte legalizarea semnăturii de pe înscris, menţionăm că, în corespundere cu art.
47 din Legea RM nr. 246/2018, notarul legalizează semnătura de pe înscrisul al cărui conţinut nu
este o expunere a unui act juridic. În acelaşi timp, la legalizarea semnăturii, notarul confirmă doar că

16
Poenaru E., Murzea C. Op. cit., p. 260.
8
semnătura aparţine persoanei care a semnat. Notarul nu verifică faptele expuse în înscris şi nu poartă
răspundere pentru veridicitatea lor, acest fapt fiind indicat în gir.
Dacă la întocmirea actului notarial participă, în condiţiile legii, alte persoane (martori, inter-
preţi, traducători, persoane desemnate de persoana care nu poate semna), notarul va legaliza semnă-
tura acestora pe actul notarial.
Din cadrul legal existent rezultă că; prin specificitatea sa, procedura de legalizare de semnătură
derogă, implicit, de la normele generale care ar putea-o apropia de cea a autentificării, notarul fiind
doar interesat (dacă procedura autentificării nu este necesară ad validitatem) de identitatea semnata-
rilor şi de răspunsul lor afirmativ la întrebarea dacă au cunoştinţă despre conţinutul înscrisului
semnat. Notarul nu este răspunzător de conţinutul înscrisului, verificând doar ca acesta să nu fie
contrar legii. Desigur, notarul va trebui, în schimb, să consilieze părţile în legătură cu diferenţele de
regim juridic între proceduri.
În conformitate cu art. 48 alin. (1) din Legea RM nr. 246/2018, notarul legalizează semnătura
traducătorului autorizat care a efectuat şi certificat traducerea. Notarul poate legaliza semnătura
traducătorului neautorizat în condiţiile stabilite la art. 1 alin. (3) din Legea RM nr. 264/2008 cu
privire la statutul, autorizarea şi organizarea activităţii de interpret şi traducător în sectorul justiţiei17.
Înscrisurile traduse de traducător vor conţine inscripţia de certificare a traducerii cu semnătura
şi ştampila traducătorului. Traducătorul poartă răspundere personală pentru corectitudinea traducerii
actului.
Potrivit art. 48 alin. (3) din Legea RM nr. 246/2018, originalul înscrisului sau copia legalizată
a acestuia care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ştampilei şi a semnăturii notarului pe
marginile alăturate la îmbinarea a două file, astfel încât ştampila de legătură să fie aplicată pe toate
filele înscrisului, care se numerotează, se capsează, se coase sau se broşează.
În conformitate cu pct. 18 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 95/2008 privind aprobarea
Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a actelor notariale şi completare a registrelor
notariale18, notarul legalizează semnătura traducătorului doar în cazul în care acesta şi-a înregistrat
calitatea de traducător. În acest scop, traducătorul va depune la notar cererea în care se va include:
solicitarea de înregistrare în calitate de traducător, limbile din care sau în care va efectua traduceri
conform calificării, declaraţia de asumare a răspunderii pentru exactitatea traducerilor şi specimenul
semnăturii pentru legalizare. La cerere se anexează copia legalizată a diplomei de licenţă ce

17
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 57-58 din 20.03.2009.
18
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 63-65 din 28.03.2008.
9
confirmă faptul că traducătorul a absolvit programul de studii superioare în domeniul limbilor
moderne indicate în cerere.
Textul traducerii se încheie cu următoarea inscripţie, aplicată de traducător: „Subsemnatul
(numele, prenumele traducătorului), licenţiat în limbi moderne (se indică limba străină în care sau
din care se efectuează traducerea), certific autenticitatea traducerii cu textul înscrisului (autentic; în
copie legalizată; cu semnătură legalizată; în extras, după caz), care a fost vizat de mine (semnătura
traducătorului şi data vizării traducerii)”. Inscripţia va fi scrisă, în mod obligator, în limba moldo-
venească şi în limba străină în care sau din care se efectuează traducerea.
Documentul tradus, care este expus pe altă pagină decât originalul, se coase de documentul
original sau de copia legalizată notarial, se sigilează şi se semnează de persoana care exercită
activitate notarială.
În ce priveşte răspunderea notarului faţă de traducere, ea se referă numai la procedura de
legalizare a semnăturii traducătorului autorizat, căruia îi revine răspunderea pentru exactitatea
traducerii19.

3. Certificarea notarială a unor fapte

Procedura certificării de fapte pe cale notarială este modalitatea prin care un anumit fapt, de
regulă material, este confirmat de notarul care a luat cunoştinţă de el prin propriile sale simţuri 20.
Faptele pe care notarul este autorizat să le certifice sunt orientativ enumerate în art. 51 alin. (2)
din Legea RM nr. 246/2018. Astfel, potrivit stipulaţiilor legale, notarul certifică, în baza cererii,
următoarele:
a) faptul aflării persoanei în viaţă;
b) faptul aflării unei persoane într-un anumit loc;
c) timpul prezentării înscrisului;
d) faptul că persoana, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o
anumită zi şi la o anumită oră la sediul biroului notarului, precum şi declaraţia acesteia;
e) conţinutul paginilor web, programelor sau al altor produse informatice;
f) timpul preluării datelor din registrele de publicitate, ţinute în formă electronică;
g) alte fapte care nu sunt date în competenţa exclusivă a altor organe. În acelaşi timp,
legiuitorul dispune că certificarea faptelor cu participarea minorului de până la 14 ani se efectuează

19
Poenaru E., Murzea C. Op. cit., p. 261.
20
Popa Ionuţ-Florin, Moise Alin-Adrian, Negrilă Daniela ş.a., op. cit., p. 721.
10
în baza cererii reprezentantului legal, iar în cazul minorului de la 14 până la 18 ani – la cererea
acestuia, condiţionat de consimţământul reprezentantului legal.
Considerăm că prima condiţie pentru a se trece la îndeplinirea procedurii certificării este să se
ceară certificarea unui fapt. În prezent, se pot certifica pe cale notarială acele fapte, care sunt
consacrate în art. 52-57 din Legea RM nr. 246/2018.
A doua condiţie este ca faptul în discuţie să poată fi constatat personal de notar, deci notarul
trebuie să perceapă faptul cu propriile sale simţuri. Condiţia este deosebit de importantă, mai ales că
legea uneori nu distinge după cum faptul care se poate certifica este dat de un eveniment pozitiv sau
negativ. Prin urmare, la o primă vedere s-ar putea solicita şi certificări precum, de exemplu,
certificarea faptului că o persoană nu a vizionat niciodată un anumit film. Însă, o astfel de situaţie de
fapt nu poate fi constatată de către notar, deoarece ea nu se poate verifica personal de acesta 21.
Având în vedere că legea oferă, de principiu, posibilitatea certificării oricărui fapt, ni se pare
important ca notarul, în afară de a constata faptul prin propriile sale simţuri, să fie şi în stare să-l
înţeleagă în deplina sa semnificaţie. De aceea, considerăm că certificarea oricărui fapt de către notar
trebuie să fie instrumentată doar dacă această constatare nu necesită o pregătire de specialitate în
domeniul respectiv22.
În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Legea RM nr. 246/2018, certificarea faptului că o
persoană este în viaţă se constată de către notar prin percepţia acestuia în baza simţurilor proprii
asupra persoanei prezente în faţa sa. În procesul instrumentării acestui act notarial, certificatul
eliberat de către notar va cuprinde elementele de identificare a persoanei şi modul în care i s-a
stabilit identitatea, data identificării în formatul an, lună, zi, ora constatării, precum şi semnătura
solicitantului.
Potrivit art. 53 din Legea RM nr. 246/2018, notarul certifică faptul că o persoană s-a prezentat
la sediul biroului notarului sau că aceasta s-a aflat într-un anumit loc. În acest din urmă caz, notarul
se deplasează în acel loc, dar numai în limita circumscripţiei sale teritoriale, pentru a constata cele
solicitate.
Faptul că o persoană se află în viaţă – persoana în cauză se va prezenta la biroul notarial (sau
notarul se va deplasa la locul unde se află persoana), după care notarul o va vedea (şi, eventual, o va

21
Popa I., Moise A.-A. Op. cit., p. 205.
22
Moise A.-A. Privire asupra certificărilor de fapte reglementate de Legea nr. 36/1995. În: Pandectele Române, nr.
8/2011, p. 139.
11
auzi ori o va atinge) în viaţă şi o va identifica conform regulilor generale privind identificarea
părţilor în procedurile notariale 23.
Faptul că o persoană se află într-un anumit loc – această certificare va presupune îndeplinirea
procedurii de la certificarea faptului că persoana se află în viaţă, iar în plus va conţine şi certificarea
faptului că persoana respectivă se află într-un anumit loc (de regulă biroul notarial, dar poate fi
vorba şi de locul unde notarul s-a deplasat). În funcţie de solicitare, se va menţiona în certificat fie
adresa exactă a locului respectiv, fie doar localitatea/raionul/ţara24.
Înscrisul depus de solicitant pentru certificarea timpului prezentării acestuia trebuie să nu
contravină legii şi bunelor moravuri. Înscrisul se prezintă notarului în două exemplare, unul dintre
care se păstrează în arhiva notarului. În cazul imposibilităţii prezentării înscrisului în două
exemplare, se va prezenta originalul şi o copie a acestuia, care va fi confirmată de solicitant prin
semnătură. Girul de certificare a timpului prezentării înscrisului se face pe înscris, indicându-se
persoana care l-a prezentat.
În practica notarială actul dat se efectuează foarte rar. În doctrină s-a arătat că necesitatea de
certificare a timpului de prezentare a înscrisului poate să se evidenţieze, de exemplu, în cazul în care
inventatorul, în scop de a se asigura ca dreptul de autor să nu fie atribuit unei altei persoane sau în
faptul posedării unor informaţii probatorii în cazul unui litigiu de prioritate a invenţiei, prezintă
documentul notarului spre legalizarea datei de prezentare a invenţiei 25.
La efectuarea unui astfel de act notarial, notarul stabileşte identitatea solicitantului şi fixează
data adresării. În confirmarea acestei situaţii, se efectuează un înscris de autentificare asupra docu-
mentului cu indicarea persoanei care l-a prezentat.
Dacă simultan sunt prezentate mai multe documente, înscrisul de autentificare se efectuează pe
fiecare din ele. În cazurile când documentul este expus pe mai multe file, notarul efectuează
înscrisul de autentificare pe o foaie care se coase la documentul de bază, sigilându-se cu ştampila
notarului.
În conformitate cu art. 55 alin. (1) din Legea RM nr. 246/2018, pentru certificarea faptului că o
persoană s-a prezentat în urma unei somaţii sau notificări la o anumită zi şi oră la sediul biroului
notarului, partea interesată, împreună cu cererea, depune un exemplar al somaţiei sau al notificării şi
dovada comunicării acesteia către toate persoanele interesate. În acest caz, notarul verifică dacă
înmânarea sau comunicarea somaţiei ori notificării s-a făcut în condiţiile legii, iar în caz contrar, va

23
Cojocari E. Op. cit., p. 97.
24
Ibidem, p. 97-98.
25
Constantinescu E., Chibac Gh., Bondarciuc O. Op. cit., p. 216.
12
cere repetarea procedurii. Neregularităţile procedurii de citare se consideră acoperite în cazul în care
persoana somată sau notificată se prezintă în faţa notarului.
La data şi ora indicate în somaţie sau în notificare, notarul verifică prezenţa persoanei somate
sau notificate. Declaraţia persoanei somate sau notificate se consemnează în certificat, semnat de
notar. În cazul refuzului de a face declaraţia sau de a semna, precum şi în caz de neprezentare a
persoanei somate sau notificate, se va face menţiunea corespunzătoare în certificat.
Potrivit art. 55 alin. (5) din Legea RM nr. 246/2018, somaţia sau notificarea nu este necesară la
îndeplinirea certificării de fapte dacă, printr-un act autentic, părţile au convenit anterior asupra
tuturor elementelor care le-ar fi fost comunicate prin somaţie sau notificare.
Certificatul se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de parte, plus unul pentru arhiva
notarului.
În conformitate cu art. 56 din Legea RM nr. 246/2018, certificarea conţinutului paginilor web
se face de notar la cererea persoanei interesate. Certificatul cuprinde identificarea solicitantului,
adresa paginii de internet, numărul de pagini tipărite şi data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul
publicării. La certificat se ataşează captura de ecran tipărită pe suport de hârtie. În îndeplinirea
acestor proceduri, notarul poate solicita ajutorul unui expert sau specialist în domeniu.
La certificatul solicitat notarului, indiferent de forma în care programul este prezentat de către
parte, se anexează varianta tipărită, integrală sau parţială a conţinutului programului/produsului,
după caz.
Certificatul va cuprinde identificarea solicitantului, numărul de pagini tipărite, cu semnătura
solicitantului la sfârşitul documentului, data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul, indicarea
suportului electronic pe care a fost prezentat spre tipărire, programul/produsul aflat pe CD, DVD,
dispozitiv de memorie sau pe orice alt dispozitiv de stocare, precum şi denumirea programului/
produsului prezentat. Certificatul şi documentul anexat se eliberează părţii în numărul de exemplare
solicitat.
Potrivit art. 57 alin. (1) din Legea RM nr. 246/2018, la cererea proprietarului, moştenitorului,
asociatului, administratorului, precum şi în cazurile prevăzute de lege, notarul confirmă timpul
preluării datelor din registrul de publicitate, ţinut în formă electronică, la care are acces notarul. În
asemenea circumstanţe, preluarea datelor se va confirma printr-un certificat, care va include
denumirea registrului de publicitate, timpul preluării datelor, conform celui indicat de sistemul
informaţional, momentul interogării datelor din sistemul informaţional al registrului de publicitate,
dacă această informaţie este afişată de sistem, alte date relevante, inclusiv numărul cadastral al
bunului imobil, corespunzătoare informaţiei din registrul de publicitate respectiv. Dacă certificarea
13
se efectuează în legătură cu întocmirea unui act notarial, timpul preluării datelor se certifică printr-o
menţiune notarială, aplicată pe extrasul pe suport de hârtie al informaţiei certificate, care include
numele notarului, semnătura notarului şi alte date relevante.
Informaţia în formă electronică privind timpul preluării datelor din registrele de publicitate se
imprimă pe hârtie şi se anexează la certificatul întocmit sau la dosarul actului notarial întocmit, dacă
certificarea se efectuează în legătură cu întocmirea unui act notarial.
În legislaţia anterioară, notarul avea dreptul (în opinia noastră, reieşind din stipulaţiile art. 51
alin. (2) din Legea RM nr. 246/2018, notarului i s-a menţinut un astfel de drept) de a certifica
identitatea persoanei cu persoana înfăţişată în fotografie la prezentarea de către această persoană a
documentului cu fotografia sa.
Necesitatea efectuării unui astfel de act notarial, cum este certificarea identităţii persoanei cu
persoana înfăţişată în fotografie, poate apărea, de exemplu, în cazurile când fotografia împreună cu
alte documente se transmit prin poştă, fapt în care persoanele competente sunt lipsite de posibilitatea
de certificare a identităţii persoanei cu persoana înfăţişată în fotografie 26.
Persoana care cere certificarea depune o fotografie de dată recentă, în numărul de exemplare
câte se solicită să fie certificate, plus unul pentru arhivă. Este obligatoriu ca exemplarele să fie
identice, să fie neapărat aceeaşi fotografie. Notarul va vedea persoana în cauză, o va identifica
conform regulilor generale privind identificarea părţilor în procedurile notariale, iar apoi va vedea şi
fotografia. Chiar dacă persoana interesată va prezenta fotografia de dată recentă; procedura implică
un grad ridicat de risc din partea notarului, având în vedere câte programe informatice de prelucrare
a fotografiilor există.
După cum am menţionat, notarul certifică, în primul rând, identitatea persoanei şi pe urmă
certifică identitatea persoanei cu persoana înfăţişată în fotografie, care va fi anexată la certificatul
despre confirmarea caracterului identităţii persoanei. În asemenea cazuri, certificatul va conţine
următoarele rubrici: a) locul şi timpul de eliberare; b) numele, prenumele notarului şi sediul biroului
notarial; c) certificarea identităţii persoanei cu persoana înfăţişată în fotografie, se indică numele,
prenumele şi adresa persoanei; d) menţiunea că persoana a prezentat personal fotografia; e) datele de
stabilire a identităţii persoanei interesate; f) numărul de înregistrare; g) menţiunea privind onorariul
încasat; h) semnătura şi ştampila notarului27.
Pe certificatul eliberat, în colţul stâng, se anexează fotografia ce se sigilează cu ştampila
notarului, care se pune concomitent pe poza fotografică şi pe certificatul dat.

26
Constantinescu E., Chibac Gh., Bondarciuc O. Op. cit., p. 215.
27
Mocanu E. Op. cit., p. 35.
14