Nicolae Faur

ELEMENTE FINITE
Fundamente

Cuprins
Cap 1 Cuvânt înainte Noţiuni introductive 1.1 Generalităţi 1.2 Concepte fundamentale în formularea metodei elementelor finite 1.3 Scurt istoric 1.4 Caracterul de generalitate al metodei elementelor finite 1.4.1 Analiza structurilor de rezistenţă (Bară solicitată la sarcini axiale) 1.4.2 Transferul unidimensional de căldură 1.4.3 Curgerea unidimensională a fluidului 1.5 Aplicaţii inginereşti ale metodei elementului finit 1.6 Etape în aplicarea metodei elementelor finite 1.7 Algoritmul metodei elementului finit în problemele de analiza stării de tensiune şi deformaţie 1.8 Tipuri de elemente finite şi funcţii de interpolare 1.9 Consideraţii privind matricea de rigiditate a unui element Elemente finite unidimensionale 2.1 Elemente finite de tip bară cu un singur grad de libertate pe nod 2.2 Structuri plane de bare articulate Aplicaţia A.2.1 Aplicaţia A.2.2 Aplicaţia A.2.3 Aplicaţia A.2.4 2.3 Structuri spaţiale de bare articulate 2.4 Aplicaţii la structuri spaţiale Aplicaţia A.2.4.1 2.5 Elemente finite de tip bară cu noduri rigide cu două grade de libertate pe nod 2.5.1 Constituirea matricei de rigiditate. Metoda directă 2.5.2 Metoda indirectă în constituirea matricei de rigiditate Aplicaţia A.2.5.2.1 2.6 Elemente finite de tip bară cu noduri rigide cu trei grade de libertate pe nod 2.6.1 Cazul încovoierii în plan cu forţă axială Aplicaţia A.2.6.1 Aplicaţia A.2.6.2 2.6.2 Cazul încovoierii simple cu moment de torsiune 2.7 Elemente finite de tip bară cu şase grade de libertate pe nod. Starea generală de solicitare 7 7 8 11 12 12 13 15 16 19 23 29 34 38 38 42 53 59 65 67 69 71 72 87 87 91 93 95 95 98 102 105 107

Cap 2

Cap 3

Cap 4 Cap 5 Cap 6

Cap 7

Cap 8

Cap 9

Metoda elementului finit aplicată la probleme de elasticitate plană 3.1 Studiul problemei în coordonate carteziene 3.2 Studiul stării plane de tensiune cu luarea în consideraţie şi a tensiunilor termice 3.3 Formularea în coordonate triangulare a matricei de rigiditate şi a matricei forţelor nodale 3.4 Starea plană de deformaţie Aplicaţia A.3.4.1 Elemente finite tridimensionale 4.1 Elemente finite tetraedrice 4.2 Elemente finite hexaedrice Funcţii de interpolare 5.1 Polinoame de interpolare din clasa C0 5.2 Polinoame de interpolare din clasa C1 Sisteme de coordonate naturale şi funcţii de aproximare în coordonate naturale. Funcţii de formă 6.1 Coordonate naturale unidimensionale 6.2 Coordonate naturale bidimensionale 6.3. Coordonate naturale tridimensionale Funcţii de interpolare în coordonate naturale 7.1 Prezentare generală 7.2 Elemente unidimensionale 7.3 Elemente bidimensionale 7.4 Elemente tridimensionale Elemente izoparametrice 8.1 Generalităţi 8.2 Elemente de bară izoparametrice 8.3 Element biliniar izoparametric de stare plană de tensiune 8.4 Element finit izoparametric bidimensional pătratic 8.5 Elemente finite izoparametrice tridimensionale Elemente finite de tip axial simetric Bibliografie

111 111 122 124 133 137 143 143 149 151 151 159 163 163 166 168 171 171 172 173 178 181 181 181 183 193 195 201 207

Cuvânt înainte
Aplicarea metodelor analitice de calcul în domeniul structurilor de rezistenţă complexe cum este domeniul construcţiei de maşini se poate face numai pentru un număr limitat de cazuri. Aceste cazuri satisfac în foarte mică măsură nevoile curente întâlnite în practica inginerească. Alte metode aproximative de calcul satisfac parţial pretenţiile unei munci de concepţie unitare şi eficiente. Metoda elementelor finite a apărut din necesitatea de a umple acest gol al activităţii inginereşti din faza de concepţie şi până în faza de omologare. Se poate afirma că această nouă ştiinţă, ştiinţa elementelor finite, care s-a dezvoltat impetuos începând cu anii 60 ai secolului XX, pune la îndemâna inginerului un instrument formidabil de investigare numerică care de fapt nu are nici un fel de limitări sau bariere. Singurele limitări sunt legate de puterea şi viteza de calcul de care dispunem. Ştiinţa elementelor finite nu este un scop în sine. Ea se constituie într-un instrument pe care îl pot folosi specialiştii în analiză structurală, transfer termic, curgeri de fluide, câmpuri electromagnetice în cele mai complexe aplicaţii care prin alte metode sunt imposibil de investigat. Datorită eficienţei, în momentul de faţă simularea numerică tinde să înlocuiască experimentul de la cele mai simple cazuri până la simularea celor mai complexe încercări cum sunt de exemplu exploziile nucleare. Conceptele fundamentale cu care operează ştiinţa elementelor finite sunt conceptele de divizare, analiză şi asamblare. De altfel aceste concepte stau la baza oricărei acţiuni de cunoaştere întreprinse de om. Exemplul cel mai elocvent din acest punct de vedere este comparaţia metodei elementelor finite cu chirurgia în medicină. Iniţierea în domeniul metodei elementelor finite se poate face numai dacă există o pregătire solidă în domeniile fundamentale ale ingineriei. Practic pregătirea inginerească de bază asigură nivelul de cunoştinţe necesar operării cu mărimile necunoscute ale domeniului studiat. În domeniul ştiinţei elementelor finite au apărut foarte multe lucrări de la tratate devenite de referinţă şi amintesc în acest sens lucrările lui Zienkiewicz O. C., Taylor R.L., Bathe K. I., Wilson F.L., Rao S. S., etc, până la lucrările apărute în volumele numeroaselor simpozioane şi conferinţe la întregul nivel planetar. Lucrarea de faţă încearcă să pună la îndemâna specialiştilor şi studenţilor din ciclul doi de pregătire un material util iniţierii în domeniul metodei elementelor finite. Aşa cum un distins confrate afirma că o iniţiere este numai o iniţiere, nu putem avea pretenţia unui tratat complet. Putem spune că un tratat poate fi înţeles numai dacă noţiuni ca: discretizare, ecuaţii elementale, asamblare, coordonate naturale şi funcţii de formă sunt înţelese şi cititorul operează în mod curent cu ele. Caracterul didactic al lucrării de faţă este dat şi de numărul mare de aplicaţii prezentate detaliat în toate etapele de rezolvare. Mulţumesc pe această cale distinsului coleg Prof. Univ. Dr. Ing. Iosif Hajdu, care cu răbdarea unui bijutier şi înaltă rigoare ştiinţifică dovedită pe parcursul unei prestigiose cariere, a avut bunăvoinţa de a parcurge această carte înainte de apariţie. Observaţiile şi sugestiile domniei sale au constituit un real ajutor în finalizarea întregului material. Timişoara, mai 2002 Autorul

4. calculul valorilor vectorilor proprii ai matricelor. . transferului termic.Analiza funcţională utilizată la rezolvarea numerică a ecuaţiilor cu derivate parţiale şi la rezolvarea numerică a ecuaţiilor diferenţiale ordinare. Această situaţie este o consecinţă directă a progreselor obţinute în domeniul calculatoarelor electronice. 2. curgerilor de fluide şi studiul câmpurilor electromagnetice.Metoda elementului finit ca instrument de lucru generalizat în domeniul ingineriei structurilor de rezistenţă. . .Capitolul 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. Generalităţi Calculele moderne de rezistenţa materialelor.Analiza erorilor care este deosebit de importantă în problemele de algebră liniară. Evoluţia metodelor de calcul numeric executate pe calculatoarele electronice trebuie privite în strânsă concordanţă cu următoarele direcţii principale de cercetare: . Alegerea metodei de calcul numeric începe cu elaborarea algoritmului. atât în domeniul hardware cât şi software. Elaborarea modelului de calcul care pornind de la un ansamblu coerent de ipoteze stabileşte o schemă de calcul care descrie atât cantitativ cât şi calitativ fenomenul. Dintre criteriile care stau la baza alegerii metodei numerice de calcul amintim: simplitatea. Elaborarea schemei logice pentru descrierea algoritmului metodei numerice. precizia. cum este de exemplu rezolvarea sistemelor algebrice liniare.Metode de interpolare care conduc la obţinerea unei funcţii polinomiale a cărui ordin este determinat de continuitatea pe intervalul considerat. . Rezultă concluzia că un algoritm trebuie să aibă un caracter de generalitate. chiar dacă se aplica în cazul problemelor clasice de teoria elasticităţii sau plasticităţii nu pot fi concepute fără utilizarea metodelor numerice de calcul. de finitudine şi unicitate. prin . unic determinate. .Metode de extrapolare foarte utile în integrarea numerică.Normele matriceale utilizate în studiul calitativ al metodelor de calcul numeric. 3. Enunţarea problemei şi formularea datelor de intrare. rezolvarea ecuaţiilor polinomiale etc. viteza de calcul. Utilizarea calculatorului în rezolvarea unei probleme presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. Schema logică reprezintă de fapt o prezentare grafică a algoritmului de calcul.1. Alegerea celei mai potrivite metode numerice de calcul. Prin algoritm de calcul se înţelege un sistem de reguli care aplicat la o anumită clasă de probleme de acelaşi tip conduce la obţinerea soluţiei problemei pornind de la condiţiile iniţiale ale clasei din care face parte cu ajutorul unor operaţii succesive. Trebuie remarcat faptul că metoda elementului finit are o largă aplicabilitate în studiul calitativ al algoritmilor de calcul numeric. probleme cu valori la limită şi iniţiale. în rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale ordinare.

1. În multe situaţii aparatajul matematic existent nu este suficient pentru găsirea soluţiei exacte (iar uneori chiar a unei soluţii aproximative) pentru majoritatea problemelor practice. aria se calculează 1 ⎛ 2π ⎞ A = ∑ A i = R 2 N sin ⎜ ⎟ . 6.2. 7.1 “Elementul” i βi R Fig.1 Aria “elementului” triunghiului i se calculează cu relaţia: A i = Pentru N 1 2 R sin β i .2.2 Concepte fundamentale în formularea metodei elementelor finite Metoda elementelor finite sau analiza cu elemente finite se bazează pe conceptul construirii obiectelor complicate din obiecte mai simple.Capitolul 1 punerea în evidenţă a succesiunii etapelor principale de calcul precum şi deciziile logice necesare obţinerii soluţiei. Elaborarea programului de calcul. 2 ⎝N⎠ i =1 La limită poligonul devine un cerc iar relaţia anterioară devine: ⎛1 ⎛ 2π ⎞ ⎞ A = lim ⎜ R 2 N sin ⎜ ⎟ ⎟ = πR 2 . Idea de bază în metoda elementului finit este de a găsi soluţia unei probleme complicate înlocuind-o prin una mai simplă. 5.8 . În această etapă algoritmul de calcul pus în evidenţă de schema logică se transcrie într-un limbaj de programare. 2 cu relaţia: întregul poligon. fig. 1. 1. Prelucrarea datelor şi interpretarea rezultatelor pentru problema studiată. Un exemplu simplu dar sugestiv în ceea ce priveşte rezolvarea aproximativă a unei probleme exacte îl reprezintă calculul ariei cercului. ⎟ N →∞ ⎜ 2 ⎝ N ⎠⎠ ⎝ . sau divizarea obiectelor complicate în obiecte mai simple pentru care se pot aplica scheme de calcul cunoscute. Verificarea corectitudinii rezultatelor se face de obicei aplicând metoda numerică elaborată pentru probleme simple a căror soluţie analitică (considerată exactă) este cunoscută.

Aproximaţia II +20% Precizie de calcul Soluţia exactă +10% 100% -10% -20% Fig. diferenţa dintre ele fiind legată de modul de aproximare în plus sau în minus în raport cu soluţia exactă. 1. cu creşterea numărului laturilor ale poligonului valorile aproximative conduc spre o valoare reală.2.Generalităţi .3. 1.2.9 Aproximaţie printr-un poligon exînscris cercului(aproximaţia II) Aproximaţie printr-un poligon circumscris cercului (aproximaţia I) Fig.2. fig.2.2 La acelaşi rezultat se ajunge în cazul în care aproximarea se face pornind de la un poligon tangent cercului.1. În continuare. Precizia soluţiei depinde prin urmare în conformitate cu reprezentarea din figura1. Considerând poligonul aproximat înscris sau circumscris se poate obţine limita inferioară notată A(i) sau limita superioară A(s) pentru aria reală A.2. Se remarcă faptul că ambele modele de calcul sunt convergente. 3 Aproximaţia I Număr de elemente . Aceste caracteristici aşa cum se va vedea mai târziu vor fi valabile în orice aplicaţie generală cu elemente finite. de strategia sau “modelul” de calcul ales.

Ipoteze cu caracter local. Nodurile reprezintă punctele de intersecţie ale linilor de contur rectilinii sau curbe ale elementelor finite. bi sau tridimensionale în funcţie de geometria structurii pe care o modelează. valabile pentru porţiuni mai mici sau subdomenii. temperatura. aplicabilă în teoria plăcilor subţiri). 2. Acest lucru se poate face după cum urmează: a. Elementele finite pot fi uni. Ipotezele acceptate trebuie să asigure continuitatea dintre subdomenii. Metoda elementelor finite foloseşte ipoteze cu caracter local în elaborarea modelului aproximativ de calcul. ipoteza normalelor rectilinii (ipoteza lui Kirckoff. b. se admite că variaţia variabilei de câmp pe domeniul unui element finit . ţinând cont de geometria structurii. Modelul de calcul utilizat în analiza cu elemente finite este un model aproximativ. presiunea sau viteza) în interiorul continuului nu este cunoscută. Deoarece variaţia reală a variabilei de câmp (ca deplasarea. placă sau masiv). Utilizarea unor metode aproximative de rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale pentru un model de calcul exact. Nodurile sunt plasate de obicei pe contururile elementului unde elementele adiacente sunt conectate între ele. După gradul de generalitate al ipotezelor folosite se disting două categorii de ipoteze: a. Amintim în acest sens metoda diferenţelor finite ca fiind foarte eficientă în obţinerea rapidă a unor soluţii acceptabile. Modele aproximative de calcul se pot obţine prin acceptarea unor ipoteze simplificatoare privind cea mai probabilă configuraţie a deplasărilor care respectă condiţiile pe contur. tensiunea. Se neglijează termenii de importanţă secundară care permit în continuare rezolvarea exactă. Împărţirea întregului în părţi de dimensiuni mai mici. Utilizarea unor metode exacte de rezolvare aplicate unor modele de calcul aproximative. Se aplică metodele numerice în rezolvarea sistemului de ecuaţii diferenţiale. dintre care amintim: ipoteza secţiunilor plane şi normale (ipoteza lui Bernoulli aplicabilă în teoria barelor). sunt cunoscute două direcţii de rezolvare aproximativă: 1. obţinut prin asamblarea elementelor finite componente. componente ale unei entităţi complexe.10 . Conectarea elementelor finite se realizează numai în anumite puncte numite puncte nodale sau “noduri”. Ipoteze cu caracter general aplicabile întregului corp. b.Capitolul 1 În rezolvarea problemelor complexe pentru care soluţiile analitice sunt dificile prin aparatajul matematic existent. Metoda elementului finit a apărut ca o consecinţă a necesităţii de a calcula structuri de rezistenţă complexe pentru care metodele analitice de calcul nu sunt operabile. ipoteza nedeformabilităţii conturului. operaţie care poartă denumirea consacrată de ”discretizare” va avea drept efect obţinerea de forme simple pentru elementele finite componente ale structurii. etc. Idea de bază este aceea că în cazul în care structura se împarte în mai multe părţi numite “elemente finite” pentru fiecare dintre acestea se pot aplica teoriile de calcul corespunzătoare schematizării adoptate (teoria de bară.

. datorită numărului finit de elemente. conceptul a fost utilizat acum câteva secole în urmă. Deşi numele metodei elementului finit a fost introdus recent. • metode variaţionale (Rayleigh 1870. De exemplu matematicienii din antichitate au aflat circumferinţa cercului aproximându-l ca pe un poligon cum este prezentat în figura 1. Mewark 1949).Synger 1947). solicitări de contact. 1. Rezultă de aici concluzia că precizia de calcul creşte o dată cu creşterea numărului de elemente finite.11 poate fi aproximată printr-o funcţie simplă. Biezeno-Koch 1923).2. probleme de mecanica ruperii. plăci plane sau curbe şi masive. solicitări statice şi dinamice structuri de bare. Caracterul aproximativ al metodei elementului finit rezultă ca urmare a faptului că geometria reală este întotdeauna înlocuită cu o reţea de elemente finite care urmăreşte forma reală. Metoda elementelor finite este o metodă cu un vast domeniu de aplicabilitate care se bucură de avantajul unei formulări relativ simple. dar nu o poate reda cu exactitate decât numai pentru anumite geometrii particulare. • diferenţe finite (Richardson 1910. • rezoluţia prin anologie structurală (Hreikoff 1941 McHenry1943.Generalităţi . Galerkin 1915. grupate în cele trei tipuri de probleme: probleme de echilibru. Caracterul de generalitate al metodei îi conferă avantajul de a se adapta cu modificări simple celor mai complexe şi variate probleme cum sunt problemele liniare şi neliniare.1. Prager . Continuitatea rezultatelor obţinute depinde de caracterul de continuitate pe care funcţiile de aproximare trebuie să-l asigure la nivelul zonelor interelemente. Formularea metodei elementului finit se bazează pe exprimarea condiţiilor de extrem pe care unele mărimi care intervin în fenomenul studiat trebuie să le satisfacă. Datorită caracterului de generalitate al acestei metode. Ritz 1909). iar mărimile necunoscute ale problemei sunt calculate numai în nodurile structurii. probleme de valori proprii şi probleme de propagare.3 Scurt istoric Metoda elementelor finite a apărut ca o necesitate de a studia starea de tensiune şi deformaţie pentru structuri de rezistenţă de mare complexitate geometrică pentru care calculul se face mai uşor în cazul în care întregul se împarte în domenii mai simple. Aplicarea metodei elementelor finite sub forma actuală îşi are începuturile în fundamentarea următoarelor metode şi teorii cu aplicaţii deosebite în inginerie: • reziduurilor ponderate (Gauss 1795. • diferenţe finite variaţionale (Varga 1962). Aceste funcţii de aproximare (numite modele de interpolare) sunt definite în funcţie de valorile variabilelor de câmp în noduri. Southwell 1940). ea s-a extins cu rapiditate aproape în toate domeniile calcului ingineresc care au la bază metodele fizico matematice de calcul. • testarea continuităţii funcţiilor pe subdomenii (Courant 1947. Liebman 1918.

De-a lungul anilor au fost publicate diferite lucrări la conferinţe şi cărţi referitoare la această metodă. curgerilor de infiltraţie şi câmpurile electrico-magnetice. Aplicabilitatea generală a metodei a făcut ca această tehnică să fie folosită pentru soluţia unor valori de contur complicate şi pentru alte tipuri de probleme. Noţiunea de element finit a apărut pentru prima dată în lucrarea lui R. figura 1. s-a constat că de fapt şi ecuaţiile metodei elementului finit pot fi de asemenea obţinute folosind metoda reziduurilor ponderate cum este de exemplu metoda Galerkin sau abordarea prin metoda celor mai mici pătrate. fiind considerată una din contribuţiile cheie în dezvoltarea metodei elementului finit. • 1. pentru care aria secţiunii transversale variază continuu după legea A(x): Bara este realizată dintr-un .Capitolul 1 Discretizarea în elemente finite a mediilor continue (Argyris 1959.W.4.1 Analiza structurilor de rezistenţă (Bară solicitată la sarcini axiale) Considerăm o porţiune dintr-o bară dreaptă. Se poate spune că metoda elementului finit aşa cum se cunoaşte ea astăzi a fost prezentată în 1956 de către Turner. Martin şi Topp. Aplicabilitatea generală a metodei elementului finit se poate vedea observând similitudinile puternice între diferitele tipuri de probleme tehnice.4 Caracterul de generalitate al metodei elementelor finite Deşi metoda a fost utilizată pe scară largă în domeniul mecanicii structurale ea a fost aplicată cu succes şi pentru rezolvarea altor tipuri de probleme de inginerie ca de exemplu în domeniul conductibilităţii termice. Cu această interpretare generală a metodei elementului finit. Se poate spune că metoda elementelor finite fără utilizarea calculatoarelor numerice de mare capacitate nu ar fi o metodă viabilă.12 . Martin şi Topp 1956). Zienkiewicz şi Cheung au dat o interpretarea largă metodei elementului finit şi practic semnalează aplicabilitatea ei la orice problemă inginerească. Calculatoarele numerice au asigurat mijloace rapide de efectuare a unui volum mare de calcule implicate în analiza cu elemente finite şi a făcut practic ca metoda să fie aplicabilă. într-o lucrare în care se prezintă aplicarea elementelor finite simple (bare cu articulaţii şi placă triunghiulară cu sarcini aplicate în plan) pentru analiza structurii aparatelor de zbor. 1. • Introducerea noţiunii de element finit (Clough 1960). Turner Clough. intitulată “Elementul finit în analiza stărilor plane de tensiune”. O dată cu dezvoltarea calculatoarelor digitale de mare viteză.1. analiza curgerilor de fluide. Clough.4. Toate acestea au condus la un interes larg răspândit printre specialişti în matematica aplicată în aplicare a metodei elementului finit pentru rezolvarea problemelor liniare şi neliniare. analiza transferului termic. dinamicii fluidelor.Clough în anul 1960. Pentru ilustrate vom prezenta similitudinile aplicării metodei elementelor finite în domeniul ingineriei mecanice cu cele trei domenii distincte: analiza structurilor de rezistenţă. aplicarea metodei elementului finit a progresat cu o viteză impresionat de mare.

Generalităţi . Specifică liniară)=A(x) E ∂u ( x ) ∂x (1. ∂x ⎝ ∂x ⎠ 1.2. figura 1. (măsurată perpendicular pe direcţia de curgere a căldurii) şi ∂T este gradientul temperaturii T în raport cu direcţia axială. 1. ∂x .1) Admiţând că încărcarea dată de sarcina axială este constantă. solicitată de sarcini axiale. A este suprafaţa secţiunii transversale prin care se transferă căldura.3) unde k reprezintă conductibilitatea termică a materialului. rezultă că soluţia problemei se rezumă la rezolvarea ecuaţiei algebrice : ∂ ⎛ ∂u ( x ) ⎞ ⎜A E ⎟=0 .4. Pentru un element de volum de lungime infinitezimală extras din corp viteza cu care căldura intră pe latura din stângă poate fi scrisă sub forma: q x = −k A ∂T ∂x (1.4.2 Transferul unidimensional de căldură (1.4.2) Se ia în considerare echilibrul termic al unui element unidimensional încălzit.13 material cu proprietăţile elastice cunoscute. (modulul de elasticitate longitudinală E şi coeficientul de contracţie transversală ν).4. long.4. A(x) F O x x Fig.) x (Def.1 Într-o secţiune oarecare la distanţă x de origine se poate scrie relaţia fundamentală: Forţa = (Aria) x (Tensiunea) = = (Aria) x (Modulul de elast.4.

4.4.4. c este căldura specifică ρ este densitatea şi ∂T dt =dT este schimbarea de temperatură ∂t în timpul dt.4. 1.5 devine: .4) Echilibrul energetic pentru elementul de volum considerat în timpul infinitezimal dt este dat de o ecuaţie de forma: Admisia de căldură în timp dt Căldura generată prin sursele interne în timpul dt Emisia de căldură în timpul dt Modificarea energiei interne în timpul dt + = + După înlocuiri se poate scrie: q x dt + q A dx dt = q x +dx dt + c ρ • • ∂T dt ∂t (1. ecuaţia 1.5) unde q este viteza de generare a căldurii pe unitatea de volum (prin sursă de căldură). După înlocuiri şi împărţire cu (dx dt).2 dx q x +dx = q x + ∂q x ∂T ⎛ ∂T ⎞ dx = −k A + ⎜ − k A ⎟ dx ∂x ∂x ⎝ ∂x ⎠ (1.Capitolul 1 Viteza cu care căldură părăseşte latura dreaptă poate fi exprimată (reţinând numai primii 2 termeni din dezvoltarea în serie Taylor) ca find: qx qx+dx x dx Fig.14 .

14) .4.4.4.4.9) 4.4. obţinem ecuaţia Fourier: • (1.3 A(x) d ⎛ dΦ ⎞ ⎜ρ A ⎟=0 dx ⎝ dx ⎠ (1.3 Curgerea unidimensională a fluidului În cazul curgerii unidimensionale a unui fluid.4.11) poate fi scrisă sub forma: Dacă fluidul este nevâscos.4. Dacă nu avem sursă de căldură şi sistemul este în stare de repaus obţinem ecuaţia lui Laplace: (1.9) se reduce la: (1. fig. A este suprafaţa secţiunii transversale.8) 3. Ec.Generalităţi . 1.4.4.4.6 poate fi particularizată după cum urmează: 1. (1.4.6) ∂T ∂ ⎛ ∂T ⎞ ⎜k A ⎟=cρ ∂t ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂ ⎛ ∂T ⎞ • ⎜k A ⎟+q A =0 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂ ⎛ ∂T ⎞ ⎜k A ⎟=0 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂ 2T =0 ∂x 2 (1. Dacă conductibilitatea termică şi suprafaţa secţiunii transversale sunt constante ecuaţia (1. (1.7) 2. există o funcţie potenţială Φ (x ) care satisface relaţia: u d (ρ A u ) = 0 dx (1. u viteza de curgere. Dacă sursa de căldură este q este zero.1.4.11) ρ A u = cons tan t unde ρ este densitatea.4. Dacă sistemul este în stare de repaus obţinem ecuaţia lui Poisson: (1.4.4.13) Şi de aici ec.4.12) devine: x Fig. avem continuitatea curgerii masei nete pentru fiecare secţiune transversală.12) u= dΦ dx (1.3.10) 1. adică: (1.15 ∂T ∂ ⎛ ∂T ⎞ • ⎜k A ⎟+q A =cρ ∂t ∂x ⎝ ∂x ⎠ Ecuaţia 1.

4.4. studiul regimurilor curgerii laminare. se poate trage concluzia că se poate aplica aceeaşi procedură în găsirea soluţiilor celor trei tipuri de probleme. şi distribuţia presiuni sau vitezei dacă aceasta este o problemă de mecanica fluidului. 1.14. ori de câte ori suntem interesaţi în găsirea răspunsului corpului care este supus sub sarcini variabile în timp în mecanica solidului deformabil. etc. Problemele de propagare sau tranzitorii sunt probleme dependente de timp.4. dacă este vorba de o problemă de mecanica fluidului şi caracteristicile de rezonanţă dacă este o problemă de circuit electric.Capitolul 1 Analizând ec. Probleme de echilibru sau staţionare. c. de exemplu. materiale compozite.2. Caracterul general al metodei elementelor finite o face aplicabilă unei varietăţi largi de probleme cu soluţii pe contur în inginerie. distribuţia temperaturii sau fluxului de căldură dacă aceasta este o problemă de transfer a căldurii.9 şi 1. .16 . b. Metoda elementelor permite aplicarea unor proceduri identice în rezolvarea acestora.5 Aplicaţii inginereşti ale metodei elementului finit Aplicarea metodei elementelor finite s-a impus ca urmare a faptului că poate rezolva cu uşurinţă probleme a căror complexitate este dată de configuraţii geometrice complicate. Acest tip de probleme pot fi considerate ca extensii ale problemelor de echilibru. anizotropiei materialelor. sau problemele independente de timp. În problemele de echilibru trebuie să găsim deplasarea în starea de echilibru sau distribuţia tensiunii dacă aceasta este o problemă de mecanica solidului. Sunt cunoscute trei categorii majore de problemele cu soluţii pe contur. În problemele de valori proprii timpul nu apare în mod explicit. prin impunerea unor condiţii pe contur specifice fiecărui tip de problemă în parte. şi anume: a. neomogenităţi de material. 1. 1. În aceste probleme trebuie să găsim frecvenţele naturale dacă este vorba de o problemă de mecanica solidului. Acest tip de probleme apar. sau în cazul încălzirii sau răciri bruşte în cazul transferului de căldură. Probleme de valori proprii. În plus faţă de configuraţiile corespunzătoare ale stării de echilibru în problemele de valori proprii este necesar să se determine valorile critice ale anumitor parametrii care intervin în formulările acestora. O problemă cu soluţie pe contur este una în care soluţia este verificată pe conturul corpului pentru variabilele dependente sau derivatelor lor ca urmare a impunerii condiţiilor prescrise pe contur. Probleme de propagare sau de tranziţie.

poduri. structuri de beton pretensionate. concentratori de tensiune. Aplicaţii inginereşti ale MEF Nr DomeProbleme de echilibru Crt niul de studiu Inginerie Probleme de analiza tensiunilor 1 mecanică şi deformaţiilor din carcasele Probleme de valori proprii Frecvenţele naturale şi stabilitatea mecanismelor cu pârghii. angrenajelor şi maşinilor unelte. Propagarea undelor de tensiune. pereţi de forfecare. 1. Probleme de propagare 2 Conductibilitatea termică transmisiilor mecanice. Probleme de mecanica ruperii şi fisurări sub sarcini dinamice - 3 Domeniul structurilor de construcţii civile şi industriale.Generalităţi . Curgerea căldurii tranzitorii la ajustajele rachetelor. Analiza tensiunilor din vasele sub presiune. Analiza statică a structurilor de bare articulate. a cadrelor a plăcilor ondulate. . roţi dinţate. Distribuţia temperaturii în starea de echilibru în solide şi fluide. Stabilitatea structurilor. mecanismelor cu pârghii şi angrenajelor. a învelitoarelor pentru acoperişuri. organelor de maşini. paletelor de turbină. etc. cârmele şi structurile construcţiilor. Răspunsul structurilor la sarcinile aperiodice. Frecvenţe naturale şi modurile proprii ale structurilor. materialelor compozite.17 Tab. motoarelor cu combustie internă.

Hidrodinamică 6 Ingineria nucleară Analiza vaselor nucleare sub presiune şi analiza structurilor recipientelor de siguranţă. Analiza tensiunii în soluri. Probleme de interacţiune structură sol dependente de timp şi infiltraţii tranzitorii în soluri şi roci. zidurilor de sprijin. gazului rarefiat. curgerea pe contur a stratului. Analiza structurilor hidraulice şi a barajelor. Analiza curgerii potenţiale. fluxului de Distribuţia neutroni. piloni şi fundaţiilor construcţiilor sau fundaţiile maşinilor. şi probleme de interacţiune structură sol.Capitolul 1 Nr Crt 4 Domeniul de studiu Geomecanică Continuare Tab. Perioadele şi Analiza curgerii modurile nestaţionare a naturale ale bazinelor puţin fluidelor şi probleme de adânci lacurilor şi propagarea undei. nestaţionară a temperaturii în componentele reactorului. Distribuţia temperaturii în starea de echilibru din componentele reactorului. Probleme de propagare Analiza escavaţiilor. reactorului la Distribuţia sarcinile dinamice. deschiderile subterane şi rosturilor de roci şi probleme de interacţiune a structurilor cu solul. curgerea vâscoasă şi probleme de aerodinamică transonică. Dinamica rigide şi flexibile.18 . Curgeri magnetohidro dinamice. Infiltraţii Deversarea tranzitorii în medii lichidelor în acvifere şi containere poroase. 5 Ingineria resurselor hidraulice şi a apelor. Propagarea undei de tensiune în soluri şi roci. . Frecvenţe Răspunsul naturale şi structurilor stabilitatea recipientului de structurilor recipienţilor de siguranţă al siguranţă. baraje. 1 Probleme de echilibru Probleme de valori proprii Frecvenţele şi modurile naturale a sistemelor barajerezervor. Analiza termică şi vâsco-elastică a structurii reactorului. curgerii libere a suprafeţelor. porturilor.

Alegerea tipurilor de elemente finite trebuie să se facă în concordanţă cu precizia şi calitatea rezultatelor pe care dorim să le obţinem. Mecanica valvelor inimii şi capacitatea portantă a implantului Analiza statică a structurilor unor nave spaţiale. iar în plus cazul elementelor finite de tip patrulater sau hexaedrale se va avea în vedere ca unghiurile dintre laturi să fie apropiate de 900. cârmele şi stabilizatoarele. fig. Analiza impactului craniului. la nivelul globului ochilor. rachete. sistemului vascular. .1. Se recomandă ca raportul dintre lungimile laturilor să fie apropiat de 1. Trecerea de la zonele cu elementele finite de dimensiuni mici la elementele finite de dimensiuni mari trebuie să se facă prin intermediul elementelor finite de trecere progresive în scopul eliminării distorsiunilor care se produc la trecerile bruşte. Răspunsul structurilor navei aeriene şi spaţiale la încărcările aleatorii. 2. 1. fuselajelor. La alegerea modului de discretizare se va avea în vedere ca elementele finite să nu fie distorsionate.1 Probleme de echilibru Probleme de valori proprii Probleme de propagare 7 8 Structurile aeronautice Analiza tensiunilor la nivelul protezelor oaselor. răspunsul dinamic al navei aeriene şi spaţiale şi la sarcini aperiodice. Frecvenţe naturale.Generalităţi . dimensiunile elementelor finite să fie cât mai mici.6. vibraţia aripilor. şi a structurilor de proiectile. (oscilaţii Flutter) şi stabilitatea navei spaţiale şi structurilor proiectilelor. Continuare Tab. Distorsiunile care intervin în geometria elementelor finite poate conduce la distorsiuni severe ale rezultatelor obţinute. Studiul structurii în vederea alegerii unui model de calcul şi a tipurilor de elemente finite adecvate care să reproducă cât mai fidel starea reală de tensiune şi deformaţie. Discretizarea structurii trebuie să se facă de aşa manieră încât în zonele de interes cum de exemplu sunt zonele cu concentratori de tensiune sau în alte zone în care dorim un calcul cât mai exact.19 Nr Crt Domeniul de studiu Inginerie biomedicală. 1. aripilor avioanelor. dinţilor. Dinamica structurilor anatomice.6 Etape în aplicarea metodei elementelor finite Aplicarea metodei elementelor finite presupune parcurgerea următoarelor etape: 1.

cunoscută sub denumirea de matricea de rigiditate a elementului. Şi în aceste cazuri verificarea configuraţiei elementelor finite folosite reprezintă o etapă importantă în rezolvarea cu erori minime a analizei propuse. Constituirea ecuaţiilor elementale se poate face în mai multe moduri în funcţie de categoria din care face parte problema studiată. 1. Studiul elementelor finite în vederea constituirii ecuaţiilor elementelor finite. Necunoscute în aceste ecuaţii sunt gradele de libertate impuse pentru tipul de element utilizat.6. Aceste ecuaţii care descriu comportarea mediului în cuprinsul unui element poartă denumirea de ecuaţii elementale.1 două noduri 3.6.Capitolul 1 Menţionăm că pentru majoritatea programelor profesionale de analiză cu elemente finite există module de preprocesare a datelor de intrare cu ajutorul cărora se pot face discretizări parametrice sau automate.1) { } unde: reprezintă matricea caracteristicilor fizico-geometrice a elementului finit.20 . patru noduri zonă de trecere Fig. 3. În cazul structurilor de rezistenţă se ajunge la un sistem de ecuaţii de forma: {Pe } = [K e ]⋅ U (e ) (1. Este o metodă simplă intuitivă şi uşor de aplicat. Metoda directă a cărei aplicare este sugerată de metoda deplasărilor. Această matrice se bucură de proprietăţi speciale dintre care [K e ] .1. dar utilizarea ei se poate face doar la calculul structurilor alcătuite din bare.

Generalităţi . Metoda reziduurilor este o metodă generală care se foloseşte în cazul în care metodele variaţionale nu pot fi aplicate.6. Metode variaţionale. {U(e )} este o matrice coloană şi reprezintă vectorul deplasărilor nodale necunoscute pentru elementul finit. Metoda reziduurilor permite o abordare unitară a problemelor liniare şi neliniare. În cadrul acestei etape se impune condiţia ca funcţiile necunoscute ale problemei să aibă aceleaşi valori în nodurile comune.3. 3. Cum anumite deplasări sunt cunoscute în conformitate cu modul de rezemare al structurii şi de asemenea anumite forţe din noduri sunt date.2. Această formulare permite abordarea problemelor specifice mecanicii mediilor continue în domeniul liniar şi neliniar. 3. Asamblarea ecuaţiilor elementale în sistemul de ecuaţii ataşat structurii sau asamblarea elementelor finite. simetrică în raport cu diagonala principală. 5.2) {Pg } = [Kg ]{Ug } . Rezultă un sistem redus de ecuaţii de forma: (1. ale câmpurilor electromagnetice. Formularea pe baza bilanţului energetic prin utilizarea primei legi a termodinamicii. g unde {U g } reprezintă vectorul funcţiilor necunoscute pentru întreaga structură. Diagonala principală conţine numai elemente pozitive. 3.3) {Pr } = [K r ]{U r } În urma operaţiei de asamblare se obţine un sistem de ecuaţii de forma: (1. Rezolvarea problemei se face luându-se în considerare condiţiile pe contur. Transformarea matricelor de rigiditate a elementelor din sistemul de coordonate local în sistemul de coordonate global al structurii. ale câmpurilor termice. În cadrul acestei metode se înlocuieşte criteriul de minimizare a energiei interne de deformaţie cu minimizarea reziduului.6.21 amintim faptul că este matrice pătrată. {Pe } este o matrice coloană şi reprezintă vectorul forţelor nodale generalizate ale elementului finit.4. numărul total de necunoscute ale problemei se vor reduce corespunzător. 4. Aceste metode sunt cele mai utilizate în analiza cu elemente finite a problemelor mecanice şi termice. de propagare şi de valori proprii. Asamblarea ecuaţiilor elementale constă de fapt în asamblarea matricelor de rigiditate [K e ] ale elementelor finite în matricea de rigiditate K g a structurii şi a vectorilor forţelor nodale generalizate {Pe } în vectorul forţelor nodale generalizate [ ] {P } pentru întreaga structură. Dintre acestea amintim principiul lucrului mecanic virtual şi teorema minimului energiei interne de deformaţie. etc.

Formularea problemei conform acestor opţiuni se poate face deci în deplasări. celelalte elemente fiind nule. sau elemente finite monoaxiale. în conformitate cu modul de rezemare al întregii structuri.Capitolul 1 Trebuie menţionat că în acest sistem de ecuaţii matricea de rigiditate redusă [K r ] se obţine prin suprimarea în matricea de rigiditate K g a acelor linii şi coloane [ ] bucură de aceleaşi proprietăţi ca şi matricea de rigiditate [K e ] şi în plus este o matrice a căror elemente sunt dispuse în jurul diagonalei principale. γ şi componentele σ. 7. Aceste elemente finite sunt unite între ele prin “n+1”noduri. 1. Considerăm o bară dreaptă de secţiune variabilă încărcată cu sarcini axiale q(x) repartizate de-a lungul axei geometrice.22 . Rezolvarea sistemului de ecuaţii (1.7 Algoritmul metodei elementului finit în problemele de analiza stării de tensiune şi deformaţie În problemele de analiza stării de tensiune şi deformaţie formularea metodei elementului finit se poate face alegând drept necunoscute fie deplasările fie eforturile sau o parte deplasări şi o parte eforturi.1. iar aria secţinii transversale a fiecăruia . Programele profesionale moderne de analiză cu elemente finite sunt prevăzute cu module de postprocesare a datelor de ieşire. Aplicarea metodei elementului finit presupune împărţirea barei în “n”elemente finite care în acest caz sunt elemnte finite de tip bară. eforturi sau mixtă. metoda Gauss-Siedel şi metoda relaxării). Calculul necunoscutelor secundare ale problemei care în cazul structurilor de rezistenţă sunt deformaţiile specifice ε. corespunzătoare gradelor de libertate pentru care deplasările sunt nule.7. Această ultimă proprietate facilitează operaţia de inversare a ei cu necesităţi minime de memorie.3) se face prin unul din procedeele numerice cunoscute (metoda Gauss. Fig. În acest mod se determină necunoscutele principale ale problemei care sunt de fapt valorile gradelor de libertate din noduri. Matricea de rigiditate [K r ] a structurii se 1.6. metoda iterativă Jacobi. Cea mai utilizată dintre acestea este formularea în deplasări pe care o vom utiliza şi în cele ce urmează pentru a exemplifica algoritmul de calcul utilizat în metoda de analiză cu elemente finite in cazul structurilor de rezistenţă. τ ale tensorului tensiune. O primă aproximaţie pe care o vom utiliza este aceea că elementele finite se vor considera de secţiune constantă de-a lungul fiecăruia în parte. etapă în care se realizează o prelucrare superioară a mărimilor care caracterizează starea de tensiune şi deformaţie a corpului. 6. Conform modului de rezemare se admite ipoteza că singurele deplasări diferite de zero sunt deplasările u(x) de-a lungul axei x a barei.

. în ecuaţia (1.2..2. (fig. Fie ecuaţia dreptei de interpolare reprezentată de dreapta I în conformitate cu fig. c1 = u i obţine: (1.n + 1.7. (i = 1. u I x = c1 + c 2 x (1.7.7.3).7.7.4) Înlocuind constantele c1 şi c2 date de relaţiile (1.2. Vom exemplifica interpolarea cu polinoame de gradul unu. Pentru început vom considera că se cunosc atât deplasările u din noduri precum şi valorile derivatelor acestora. x2.7..Generalităţi .3) x i +1 x − u i +1 i ai ai u − ui c 2 = i +1 ai unde s-a folosit notaţia: a i = x i +1 − x i . 1. Bara se împarte în “n” domenii obţinându-se deci “n” elemente finite şi “n+1” noduri.1).5) are la capetele intervalului pante diferite de curba reală.1)..7. 1.4). x ∈ (x i .. se obţine: (1.7.1) unde c1 şi c2 sunt parametrii care se determină din condiţiile : ( ) x = x i ⇒ u I (x i ) = u i x = x i +1 ⇒ u I ( x i +1 ) = u i +1 (1. …. Dorim să arătăm cum se procedează în acest caz pentru calculul aceloraşi mărimi în oricare punct aparţinând domeniului fiecărui element finit în parte. x i+1 ) . de abscise x1. Foarte comod şi în acelaşi timp foarte adesea se utilizează interpolarea cu polinoame.xn+1. se u I (x) = u i x i+1 − x x − xi + u i+1 a a (1.. În acelaşi timp sunt diferite pantele dreptelor de interpolare la dreapta şi la stânga nodurilor considerate.7.2) Se obţine sistemul de ecuaţii: u i = c1 + c 2 x i u i+1 = c1 + c 2 x i+1 Din rezolvarea sistemului de ecuaţii (1.7. n + 1) . Drept necunoscute ale problemei se aleg deplasările u şi derivatelor sale din nodurile 1. de exemplu de forma: . O aproximare mai bună se obţine în cazul în care în locul polinomului de interpolare de gradul unu se foloseşte un polinom de interpolare de grad superior.5) Curba dată de relaţia (1.23 dintre elementele finite componente reprezintă o medie a mărimii ariei la cele două capete a fiecărei trepte considerate.7.

1 .Capitolul 1 q(x) L q(x) 1 1 x2 x3 x4 2 2 3 3 4 n n n+1 xn xn+1 u2 u u3 u4 un un+1 Fig.24 .1.7.

7) şi din condiţiile care exprimă continuitatea pantelor la extremităţile intervalului: x = x i ⇒ u II ( x i ) = u i x = x i+1 ⇒ u II ( x i+1 ) = u i+1 x = xi ⇒ ⎛ du II ⎞ ' ⎜ ⎟ = ui ⎝ dx ⎠ x = x i ⎛ du ⎞ ' x = x i+1 ⇒ ⎜ II ⎟ = u i +1 ⎝ dx ⎠ x = x i +1 (1.7. ui.6) (1. c3 şi c4 se va face din condiţiile: (1. c2. deplasarea u(x) a unui punct va fi exprimată prin intermediul valorilor funcţiei în noduri. şi al valorilor .7.Noţiuni introductive .7.25 III II I xi ai = xi+1-xi xi+1 Fig.8) În cazul în care se măreşte gradul polinomului de interpolare procesul de aproximare se poate îmbunătăţi ca urmare a impunerii mai multor condiţii de continuitate în noduri.7. 1.2 u II (x ) = c 1 + c 2 x + c 3 x 2 + c 4 x 3 Determinarea coeficienţilor c1. Rezultă că o dată aleasă forma funcţiei de interpolare.

ci şi parametrii care definesc vecinătăţile lui diferenţiale. …. în care se impun condiţiile pe contur date de modul de rezemare şi modul de încărcare a structurii studiate.7. Se constituie în acest sens un sistem de ecuaţii algebrice cu tot atâtea necunoscute.9) Lucrul mecanic virtual al forţelor exterioare q(x) care acţionează asupra elementului finit i va fi: 2 δL = ∫ q(x) ⋅ δu(x) ⋅ dx = δui ∫ (i ) Variaţia energiei potenţiale de deformaţie a elementului finit i care se impun deplasările specifice virtuale δε( x ) va fi: (1.ca fiind deplasări nodale. u'i . Parametrii c1. c2. u'i . Vom utiliza în cazul exemplului studiat principiul lucrului mecanic virtual. Constituirea sistemului de ecuaţii algebrice se face în acest caz fie prin aplicarea teoremei de minim a energiei potenţiale totale de deformaţie. Deplasarea şi deformaţia virtuală într-un punct curent al unui element finit sunt date de relaţiile: δu ( x ) = δu i x i +1 − x x − xi + δu i +1 ai ai δε( x ) = δu i +1 − δu i ai x − xi xi+1 − x q(x) ⋅ dx q(x) ⋅ dx +δui+1 ∫ ( i ) ai (i ) ai (1.11) . în sens generalizat vom înţelege prin grade de libertate a unui nod nu numai parametri care definesc poziţia punctului într-un sistem de referinţă dat.Capitolul 1 derivatelor sale. …cn care reprezintă combinaţii ale deplasărilor nodale poartă denumirea de deplasări generalizate. Întrucât nodurile considerate sunt incluse într-un continuu ale cărui deplasări trebuie să le poată reprezenta. u''i… . Rezultă că valorile funcţiei de interpolare şi derivatele sale în noduri pot fi interpretate ca şi grade de libertate care definesc în întregime funcţia pe domeniul considerat.7.7. u''i. sau prin aplicarea principiului lucrului mecanic virtual. Vom considera în continuare mărimile care au semnificaţia de grade de libertate: ui. Întrucât necunoscutele problemei sunt deplasările nodale în cele ce urmează vom prezenta modul de calcul al acestora.10) în cazul în 2 δW = ∫∫∫ σ x ⋅δε x ⋅ dV = ∫∫∫ E i (i ) (i ) u i+1 − u i δu i+1 − δu i ⋅ ⋅ dV = ai ai = Ei (u i +1 − u i ) ⋅ δu i+1 − δu i dA ⋅ dx a2 i (i ) ∫∫∫ (1.26 .

7.7.7.27 Pentru întreaga bară energia potenţială de deformaţie şi lucrul mecanic virtual se obţin însumând expresiile de forma (1. pentru cele două elemente finite învecinate în conformitate cu fig.3.12.7.11).7. pentru care vom impune următoarele deplasări virtuale: δu j−1 = 0 δu j = 1 .7. δL = δW .7.7.Noţiuni introductive . pentru toate cele n elemente ale structurii considerate. ţinând cont de deplasările virtuale impuse de relaţiile 1.7. şi vom obţine: E j−1A j−1 a j−1 = ( j−1) (u j1 − u j−1 ) - E j−1A j aj ( j) (u j+1 − u j )= ∫ x − x j−1 a j−1 ⋅q ( x ) ⋅ dx + ∫ x j+1 − x aj ⋅q ( x ) ⋅ dx (1. -pentru elementul j-1 -pentru elementul j δu j = 1 .13.3 Vom aplica relaţia 1. 1.13) j-1 xj-1 j j+1 xj+1 Fig 1.3. vom considera două elemente finite învecinate j-1 şi j în conformitate cu figura 1.10) şi (1. j-1 aj-1 xj δu j+1 = 0 j aj (1. putem scrie: n ⎛ ⎞ x − xi E i Ai (ui+1 − ui )(δui+1 − δui ) = ∑ ⎜ δui ∫ xi+1 − x ⋅q(x) ⋅ dx + δu i+1 ∫ ⋅q(x) ⋅ dx ⎟ ∑ a ⎟ ⎜ i=1 i =1 ⎝ i (i ) a i (i ) a i ⎠ n (1. Cum conform principiului lucrului mecanic virtual.14) .12) Cum deplasările δu i sunt arbitrare.7.

8 Tipuri de elemente finite şi funcţii de interpolare O problemă deosebit de importantă în aplicarea metodei elementelor finite este legată de alegerea celei mai potrivite discretizări şi al celor mai potrivite tipuri de elemente finite care să conducă la elaborarea unui model de calcul care să asigure posibilitatea obţinerii unor rezultate cât mai apropiate de fenomenul real. tipul . Un număr prea mare de elemente finite poate conduce. numărul şi tipul nodurilor sale. La aceste ecuaţii se adaugă condiţiile de rezemare conform cărora se impun anumite deplasări care sunt cunoscute. se pot calcula deplasările în oricare punct situat între aceste noduri.28 . din aceleaşi considerente. Rezolvarea problemei de calcul a stării de tensiune se face în continuare ţinând cont de relaţiile fizice care fac legătura între deformaţiile specifice şi tensiuni.Creşterea preciziei de calcul se obţine în cazul când se utilizează funcţii de interpolare de grad superior.14). . din cauza tehnicii de calcul de care se dispune.Precizia de calcul creşte în cazul în care dimensiunile elementelor finite sunt mai mici. Aceste noduri suplimentare poartă denumirea de noduri secundare. deci în cazul în care structura de rezistenţă se împarte ( operaţia de împărţire în elemente finite fiind cunoscută sub denumirea de discretizare) într-un număr mai mare de elemente finite. Deformaţiile specifice şi tensiunile reprezintă în acest caz necunoscutele secundare ale problemei.7.16) Din această scurtă prezentare se pot desprinde câteva concluzii imediate privind precizia de calcul în cazul metodei elementului finit: . Se pot scrie următoarele relaţii: ∂u I −1 1 1 = ui + u i+1 = (u i+1 − u i ) ∂x ai ai ai E σ x = ε x ⋅ E = (u i+1 − u i ) ai εx = (1. Tipurile de elemente finite utilizate în elaborarea modelelor de calcul se deosebesc între ele prin forma lor geometrică.15) (1. Rezolvarea acestui sistem de ecuaţii permite calcul necunoscutelor primare reprezentate de deplasările din nodurile structurii şi apoi ţinând cont de funcţiile de interpolare de forma (1. 1.7. Trebuie specificat faptul că prezenţa nodurilor secundare este impusă de necesitatea ca uneori elementele finite să poată modela corpuri cu laturile sau suprafeţele curbe. fie la un volum prea mare de calcul şi implicit la un timp mare de calcul sau chiar la imposibilitatea rezolvării unor probleme de dimensiuni mari.1).7.7. De aici a apărut necesitatea de a introduce noduri suplimentare la nivelul elementelor finite fie pe laturi fie în interiorul elementelor.Se pot obţine rezultate mai apropiate de realitate dacă numărul de noduri este mai mare. obţinându-se în final un sistem algebric de ecuaţii în care necunoscute sunt deplasările uj din nodurile structurii.Capitolul 1 În mod asemănător se vor scrie pentru toate perechile de elemente învecinate ecuaţii de forma (1. .

sau în cazul plăcilor. În cazul barelor solicitate la încovoiere pe lângă funcţia de deplasare v(x) trebuie asigurată şi continuitatea derivatei dv/dx. 1. k i g m i j l b) n l m k u(x.29 variabilelor de nod (deplasări generalizate) precum şi tipul funcţiilor de interpolare folosite.y) k c) j Fig.y) a) j n Discontinuităţi interelemente u(x. ca de exemplu în cazul stărilor plane de tensiune şi deformaţie. Funcţiile de interpolare nu pot fi alese arbitrar întrucât ele trebuie să îndeplinească condiţiile de continuitate şi condiţiile de convergenţă a soluţiei aproximate. Condiţiile de compatibilitate între elemente impune ca funcţia care descrie comportamentul necunoscutelor problemei pe domeniul elementului finit şi o parte din derivatele ei să fie continue. Astfel în cazul barelor solicitate numai de sarcini axiale este suficientă satisfacerea continuităţii funcţiei de deplasare u(x).Noţiuni introductive . utilizat frecvent în formularea problemei plane.1. Pentru exemplificare considerăm elementul finit triunghiular m. asigurarea continuităţii are un caracter diferit.a).1 m i .1. La elementele finite cu două sau trei dimensiuni.8. probleme de elasticitate tridimensionale. La elementele finite din această categorie continuitatea poate fi satisfăcută dacă se aleg ca şi grade de libertate în noduri deplasările a căror continuitate este cerută. Continuitatea poate fi asigurată în anumite condiţii prin alegerea funcţiei de interpolare sub forma unui polinom algebric.8. Fig.

În cazul în care polinomul astfel ales nu are un număr suficient de parametri pentru satisfacerea .y). În aceste notaţii la exponent apare ordinul maxim al derivatei pentru care este asigurată continuitatea. reprezentată cu linii întrerupte. c). Elementele finite care conduc la o modelare în care ca o consecinţă a impunerii condiţiilor de continuitate pe direcţiile gradelor de libertate din noduri este satisfăcută în mod automat continuitatea la nivelul zonelor interelemente se numesc compatibile sau conforme. Cn. în cazul în care s-au utilizat polinoame de interpolare liniare. Condiţiile de continuitate şi convergenţă pot fi satisfăcute integral dacă polinoamele de interpolare sunt polinoame complet de un grad cel puţin egal cu cel mai mare ordin de derivare care apare în relaţiile diferenţiale dintre deformaţii şi deplasări. atunci soluţia problemei este convergentă.În cazul în care se asigură continuitatea funcţiilor poartă denumirea de polinoame generalizate Lagrange şi fac parte din clasa C0.8. întrucât este constantă pe întreg domeniul elementului finit. 1. În cazul în care printr-o discretizare mai densă precizia de calcul creşte în raport cu o altă discretizare mai grosieră. după cum urmează: . este necesară utilizarea unui polinom de interpolare cu gradul cel puţin doi.30 .2. fig.3.. Fig. 1.. să conţină termeni care să conducă la expresii ale tensiunilor capabile să reprezinte starea de tensiune omogenă pe element. În acest caz continuitatea interelemente este satisfăcută în mod implicit prin impunerea continuităţii funcţiei în noduri. În cazul metodei elementelor finite precizia de calcul depinde de numărul de elemente utilizate în discretizarea structurii. 1. Condiţia de convergenţă este satisfăcută dacă funcţiile de interpolare sunt astfel alese încât sunt îndeplinite următoarele condiţii: să poată reprezenta corect deplasările de corp rigid.În cazul în care pe lângă continuitatea funcţiilor este asigurată şi continuitate derivatelor acesteia. .C2 .. polinoamele de interpolare poartă denumirea de polinoame Hermite şi fac parte din clasa C1 .1. În cazul în care se utilizează polinoame de interpolare de ordin superior.Capitolul 1 Cea de-a treia dimensiune a sa. De exemplu pentru problema plană se pot utiliza polinoame complete de gradul întâi. De fapt în discretizările care se fac pentru placi. b). Privitor la continuitatea funcţiilor de interpolare în literatura de specialitate sunt prezentate notaţii unificate pentru diferitele clase existente.1.8. În Fig. nu apare în reprezentările obişnuite ale acestui tip de element finit întrucât se asociază acestuia ca o constantă reală. condiţia de continuitate poate să nu fie satisfăcută la nivelul zonelor interelemente. s-a reprezentat pentru două elemente finite învecinate m şi n variaţia funcţiei de deplasare u(x. elementele finite sunt reprezentate prin suprafaţa lor mediană. pentru plăci în care relaţiile curbură deplasare apar derivate de ordinul doi.. adică pentru astfel de deplasări tensiunile deduse pe baza funcţiilor de interpolare să rezulte cu valori nule. grosimea g.

Noduri principale i i+1 Noduri principale 14 4 14 4 2 3 2 3 Elemente finite rectilinii a) Fig. plasate pe laturile elementului finit.8. fig.8. Conexiunile acestor tipuri de elemente finite cu elementele finite învecinate se realizează prin intermediul nodurilor externe. cu noduri secundare externe şi un nod secundar intern. fig. Numărul gradelor de libertate poate varia de la 1 la 6 în funcţie de solicitările care intervin sau de care se ţine seama. 1. d) element finit triunghiular curbiliniu. 2) Elemente finite bidimensionale. sunt elemente la care configuraţia geometrică şi parametrii asociaţi se definesc în funcţie de două coordonate independente.3. 1. 1.8.8.Noţiuni introductive . Elementele finite unidimensionale pot avea unul sau două noduri suplimentare numite noduri secundare plasate echidistant faţă de extremităţile elementului. Acestor elemente finite li se asociază ca şi constante reale caracteristicile geometrice care intervin în funcţie de numărul gradelor de libertate pe nod.2 Nod secundar 1 4 4 4 4 4 43 4 4 42 4 4 4 b) Element finit curbiliniu Elementele finite unidimensionale pot aparţine unor structuri plane sau tridimensionale.31 condiţiei de egalitate cu numărul gradelor de libertate pe element atunci se adaugă termeni suplimentari de un grad mai mare. 1.2. b) element finit triunghiular cu un secundar interior.2. c) element finit triunghiular cu noduri secundare externe. Elementele finite se împart din punct de vedere al principiilor care stau la baza formulării continuităţii lor în elemente finite structurale din care fac parte elementele finite de tip bară şi elementele de tip înveliş şi în elemente finite continue din care fac parte elementele finite de stare plană şi elementele finite tip masiv. Nodurile secundare sunt necesare atunci . pentru care sunt prezentate următoarele cazuri: a) element finit triunghiular cu trei noduri pe element. sunt cele mai simple şi au o configuraţie rectilinie sau curbilinie pentru care la capete sunt plasate nodurile externe sau principale prin intermediul cărora elementele finite se conectează cu elementele finite învecinate. fig. b). După configuraţia geometrică elementele finite se împart în următoarele categorii: 1) Elemente finite unidimesionale. Dintre elementele finite bidimensionale cel mai simplu este elementul finit triunghiular.

4. În cazul în care structura de rezistenţă este un vas de revoluţie cu pereţi subţiri şi satisface şi celelalte condiţii de axial simetrie atunci studiul stării de tensiune şi deformaţie se poate face utilizând elemente finite unidimensionale. În figura 1.3 k n m i l c) j d) l j k o m i j i a) 3) Elemente finite axial simetrice. se prezintă câteva cazuri de încărcări axial simetrice.5. Fig. Fig. al rigidităţii şi al condiţiilor pe contur.Capitolul 1 când numărul coordonatelor generalizate depăşeşte numărul gradelor de libertate ale elementului finit.4 Pentru ca o structură să fie încadrată în această categorie este necesar ca materialul din care este realizată structura să fie izotrop. .8. 1. Cazurile de anizotropie generală nu pot fi încadrate în categoria structurilor axial simetrice. k k n l i j b) Fig. Structurile tridimensionale axial simetrice se reduc la studiul unor probleme unidimensionale sau bidimensionale. 1.8. 1.32 . Simetria axială trebuie satisfăcută din toate punctele de vedere şi anume geometric.8. fac parte din categoria elementelor finite uni sau bidimensionale şi prezintă un interes practic deosebit întrucât atunci când utilizarea lor devine posibilă se reduce considerabil volumul calculelor.8.

33 Vas de revoluţie cu pereţi subţiri y vj uj j e vi i ui e Fig. fig.8.8.8.6 uj ui j x .5 x În cazul în care structura de rezistenţă este un vas de revoluţie cu pereţi groşi.6. 1. problema se reduce la studiul unei secţiuni plane a structurii. y x vl y l ul vk uk vj k vi i Fig. 1. 1.Noţiuni introductive .

9.Capitolul 1 4) Elementele finite tridimensionale reprezintă categoria elementelor finite utilizate pentru studiul structurilor de tip masiv sau altor structuri cu pereţi groşi care nu pot fi modelate cu elementele finite enumerate anterior. Fig.34 . Fig. 1. sub forma unui resort solicitat prin forţa F. 1.7.8. Elementele finite tridimensionale pot fi tetraedrale sau hexaedrale.1 u .1.8.7 În cazul utilizării unor elemente finite pătratice sau cubice pe laturile muchiile tetraedrului sau hexaedrului mai apar câte un nod sau două noduri suplimentare plasate la mijlocul sau la o treime pe aceste muchii. 1.9 Consideraţii privind matricea de rigiditate a unui element Considerăm cel mai simplu element sistem elastic.9. 1. Fig 1. a a’ F Fig.

9. z ) ⎬ = [ f ( x. Dacă u = 1 rezultă k = F. deci rigiditatea resortului reprezintă forţa care produce o deplasare egală cu unitatea. y.3) {U } = [A] ⋅ {a} ( e) Ecuaţia matriceală (1.Noţiuni introductive . Aplicarea acestei metode întâmpină mari dificultăţi pentru elementele bidimensionale şi pentru elementele tridimensionale.2) reprezintă matricea deplasărilor oricărui punct aparţinând elementului şi care este o matrice coloană de ordinul 3 x 1. ( e) . {a} este matricea coordonatelor generalizate care este o matrice de ordinul n x 1. În cele ce urmează vom prezenta metoda directă şi metoda indirectă de determinare a matricei de rigiditate. Câmpul de deplasări caracterizează deplasările oricărui punct aparţinând unui element. z)] b. Calculul deplasărilor nodale U ( e) { a} şi de caracteristicile geometrice [ A] ale elementului: { } în funcţie de coordonatele generalizate (1. y. z ) ⎫ ⎪ ⎪ { U} = ⎨ v( x. În cazul general putem scrie o relaţie de forma: ⎧ u( x.9. unde: {U } reprezintă matricea coloană a deplasărilor nodurilor elementului finit. Metoda indirectă presupune parcurgerea următoarelor etape: a.35 Între forţa F şi deplasarea u poate fi scrisă relaţia: F = k⋅u (1. are la bază impunerea unor deplasări pe direcţiile pe care acestea sunt posibile şi calculul pe această bază a recţiunilor care apar. Pentru aceste ultime cazuri se recomandă aplicarea metodei indirecte.9.3). z )⎪ ⎭ ⎩ unde: (1. reprezintă matricea variabilelor câmpului de deplasări şi este o matrice dreptunghiulară de ordinul 3 x n. z)] ⋅ {a} ⎪w ( x. Această metodă permite determinarea fără dificultăţi a matricelor de rigiditate pentru elementele de tip bară.1) unde k reprezintă constanta elastică sau coeficientul de rigiditate. y. Metoda directă. y. care este o metodă mai generală de determinare a matricelor de rigiditate a unui element. se obţine scriind câmpul de deplasări pentru fiecare dintre nodurile elementului. { U} [ f ( x. Definirea câmpului de deplasări a elementului.9. y.

9. utilizând relaţia 1. z în funcţie de deformaţiile specifice calculate. Calculul coordonatelor generalizate în funcţie de deplasările nodale cu relaţia: [ A] {a} = [ A ]−1{U ( e) } (1. z)] ' se obţine prin diferenţierea matricei f ( x. y. y.10). { } {ε} = [f ( x. d. {σ} = [D]⋅ {ε} (1.9.7) şi poartă denumirea de matricea de interpolare a deplasărilor pe domeniul elementului . {a} reprezintă matricea coordonatelor generalizate sau a deplasărilor generalizate. Calculul deformaţiilor specifice a elementului în funcţie de deplasările nodale U ( e ) .11) reprezintă matricea de elasticitate a materialului.9. z ) în raport cu x.4) În aceste condiţii deplasările unui punct aparţinând elementului devin: { U} = [ f ( x. y. z)]'⋅ [A]−1 ⋅ {U (e ) } −1 ' Făcând notaţia: [f ( x . z)] ⋅ [A ] = [B] rezultă: Având cunoscut câmpul de deplasări precum şi relaţiile diferenţiale dintre deformaţiile specifice şi deplasări. c.10) [ ] d.9. { } (1.9. y.9.9.9) { ε} = [ B] ⋅ U ( e) Matricea [f ( x .5) (1. se obţine: (1.8) (1. Având în vedere ecuaţia (1. z )] ⋅ [ A ]−1 ⋅ U ( e) { } (1. Calculul tensiunilor {σ } ]n funcţie de deplasările nodale U ( e) Aplicând legea lui Hooke: unde: { }. y.Capitolul 1 reprezintă matricea care conţine coordonatele nodurilor elementului şi care este denumită matricea caracteristicilor geometrice ale acestuia. se obţine: [ D] . [N ] = [f ( x .6) sau unde: {U} = [N ]⋅ {U (e )} (1.9. y.9.5.9.36 . z)]⋅ [A −1 ] . y.

9.9. se obţine: {δU( )} ⋅ {F( )} = ∫ {δU( )} ⋅ [B] ⋅ [D]⋅ [B]⋅ {U( )}⋅ dV e T Întrucât matricele {δU e } . se poate scrie: {δU}T ⋅ {F(e ) } = ∫ {δε}T ⋅ {σ}⋅ dV V (1.15) (1.10 se obţine: de unde {δε} = [B]⋅ {δU (e )} (1.19) atunci ecuaţia 1.Noţiuni introductive .9.18) Dacă folosim notaţia: V [K e ] = ∫ [B]T ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV (1. {U } reprezintă vectorul coloană al deplasărilor nodale ale elementului.9. devine: ( e) {F } = [ K ] ⋅ {U } e ( e) (1. z se poate scrie: { } T {δU( )} ⋅ {F( )} = {δU( )} ⎧∫ [B] ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV⎫ ⋅ {U( )} ⎬ ⎨ T T e e e ⎩V ⎭ e (1. Stabilirea relaţiei dintre forţele nodale şi deplasările nodurilor elementului.16) {δε}T = {δU (e ) }T ⋅ [B]T T T T e e e V Înlocuind relaţiile (1.9.37 {σ } = [D ]⋅ [B ]⋅ {U (e ) } (1.9.9. în ecuaţia (1.9.9. e {F } este vectorul coloană al forţelor nodale aplicate elementului. y. Aplicând principiul lucrului mecanic virtual.14) (1.9.13) Din ecuaţia 1.15).20) unde: [ K ] reprezintă matricea de rigiditate a elementului.12) f.9.9.13).9. U (e ) nu depind de coordonatele x.17) de unde rezultă: {F( )} = ⎧∫ [B] ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV⎫ ⋅ {U( )} ⎨ ⎬ T e ⎩V ⎭ e (1.17. ( e) ( e) .9.12) şi (1.

3) În mod analog dacă în nodul 2 se impune o deplasare u2 = 1. Metoda directă Se consideră elementul finit i reprezentat de o bară articulată la capete.1. u1=1 1 F1 L i 2 u2 = 0 F2 x Fig. (Elemente de tip TRUSS) a. Calculul matricei de rigiditate pentru elementul de tip bară articulată.1.1. Forţele axiale care acţionează la extremităţile elementului pot fi scrise sub forma: F1 = K11 = E ⋅S E ⋅S . 2.1 Presupunem că în nodul 1 elementul înregistrează o deplasare u1= 1 în timp ce în nodul 2 în conformitate cu modul de rezemare u2 = 0. forţele care acţionează în noduri devin: . Fig. respectiv pentru nodul 1 se impune u1 = 0. de rigiditate constantă pentru care sunt permise numai deplasările în lungul axei Ox.2.1 Elemente finite de tip bară cu un singur grad de libertate pe nod a.1. 2.1.1) unde S reprezintă aria secţiunii transversale a elementului considerat.1. F2 = K 21 = − L L (2.1. Întrucât din punct de vedere static se impune condiţia: Relaţiile (2.2.1) pot fi scrise sub formă matriceală sub forma: F1 + F2 = 0 (2.2) {F} = ⎧ ⎨ F1 ⎫ ⎡ K11 ⎬=⎢ ⎩F2 ⎭ ⎣K 21 K12 ⎤ ⎧1⎫ ⋅⎨ ⎬ K 22 ⎥ ⎩0⎭ ⎦ (2.1. Fig.1.Capitolul 2 ELEMENTE FINITE UNIDIMENSIONALE 2.

5) u1=0 F1 i 1 2 u2=1 x F2 L Fig.8) .7.1.1. Se acceptă pentru deplasările pe domeniul elementului finit un polinom de interpolare de gradul unu. Metoda indirectă Stabilirea matricei de rigiditate o vom face plecând de la metodologia expusă în prezentarea algoritmului metodei elementelor finite prezentat în paragraful 1.7) [U(x)] = [f ]⋅ {a} (2.1.1.4) În aceste condiţii matricea de rigiditate K sistemul de axe local se poate scrie sub forma: [ ] a elementului i în raport cu [K i ] = ⎡ ⎢ K11 K12 ⎤ E ⋅ S ⎡ 1 − 1⎤ ⎥ = L ⎢− 1 1 ⎥ ⎣ ⎦ ⎣K 21 K 22 ⎦ (2.2.6) Ecuaţia (2.1. F1 = K12 = − L L (2.1.Elemente finite de tip bară .1. poate fi aproximată printr-un polinom de interpolare de forma: U ( x ) = a 1x + a 2 (2.39 F2 = K 22 = E ⋅S E ⋅S .1.6) poate fi scrisă sub formă matriceală după cum urmează: [U(x)] = [x sau: ⎧a ⎫ 1]⋅ ⎨ 1 ⎬ ⎩a 2 ⎭ (2.2 a. Deplasarea unui punct arbitrar M pe direcţia axei x.2. 2. fig.2.

presupunând cunoscute deplasările u ale acestor noduri.15) [N] = ⎡1 − x ⎢ ⎣ L x⎤ L⎥ ⎦ .13) (2.1. ⎩a 2 ⎭ Deplasările nodurilor constituite în matricea {U e } = ⎨ ⎧ u1 ⎫ ⎬ .14) (2.12) În aceste condiţii rezultă: ⎡ 1 1 ⎤ ⎧u ⎫ {U( x )} = [x 1]⋅ ⎢− L L ⎥ ⋅ ⎨ 1 ⎬ = ⎡1 − x ⎢ ⎢ 1 0 ⎥ ⎩u 2 ⎭ ⎣ L ⎣ ⎦ {U(x)} = [N]{U e } Sau: unde: x ⎤ ⎧ u1 ⎫ ⋅⎨ ⎬ L ⎥ ⎩u 2 ⎭ ⎦ (2.1. care ne conduc la ecuaţiile: ⎧ u1 = a 2 ⎨ ⎩u 2 = a1L + a 2 sau sub formă matriceală: (2.1. Având în vedere că pentru elementul finit analizat se cunosc coordonatele nodurilor.1.1.11) [A] −1 ⎡ 1 − =⎢ L ⎢ 1 ⎣ 1⎤ L⎥ 0⎥ ⎦ (2. unde s-a făcut notaţia: ⎢ L 1⎥ ⎣ ⎦ {U e } = ⎨ (2. le vom exprima în funcţie de coordonatele generalizate.10) rezultă coordonatele generalizate în funcţie de deplasările nodale: {a} = [A ]−1 ⋅ {U e } Inversând matricea [A] se obţine: (2.1. {a} = ⎨ ⎬ . numită matricea ⎩u 2 ⎭ deplasărilor nodale a elementului finit.9) ⎧ u1 ⎫ ⎡ 0 1⎤ ⎧ a 1 ⎫ ⎬=⎢ ⎥ ⋅ ⎨ ⎬ = [A ]⋅ {a} ⎩u 2 ⎭ ⎣L 1⎦ ⎩a 2 ⎭ ⎡ 0 1⎤ = [A ] .1.1.40 .Capitolul 2 unde: [f ] = [x ⎧a1 ⎫ 1] .10) Din ecuaţia (2. se pot scrie condiţiile de forma U(xi)=ui.

22) .1.18) [B] = 1 [− 1 1] . se poate scrie: [ ] [K e ] = ∫ [B]T ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV = ∫ 1 ⋅ ⎡ ⎢ V v − 1⎤ 1 ⎥ ⋅ E ⋅ L ⋅ [− 1 1]⋅ dV L ⎣1⎦ (2.1. ∂x ∂U x ⎤ ⎥ = [1 ⎣ ∂x ⎦ ⎡ 1 − 0] ⋅ ⎢ L ⎢ 1 ⎣ 1 ⎤ ⎧u ⎫ 1 L ⎥ ⋅ ⎨u ⎬ .Elemente finite de tip bară .17) (2. este identică L cu expresia (1.41 poartă denumirea de matricea de interpolare a deplasărilor pe domeniul elementului finit.1.7.16) {ε x } = 1 [− 1 1]⋅ ⎨ L sau: unde: ⎧ u1 ⎫ ⎬ ⎩u 2 ⎭ {ε x } = [B]⋅ {U e } (2.19). admiţând valabiltatea legii lui Hooke. 1 (u 2 − u1 ) . În conformitate cu relaţia (1.1. L (2. se pleacă de la expresia deformaţiei specifice liniare ε x = Se poate scrie: {ε x } = ⎡ ⎢ Rezultă: ∂U .19). Pentru calculul tensiunilor {σ}.20) (2.9. L Expresia finală pentru deformaţia specifică ε x = poartă denumirea de matricea de interpolare a deformaţiilor specifice pe element.15).19) {σ x } = E ⋅ {ε x } = E ⋅ [B]⋅ {U e } E (u 2 − u1 ) .1.9.1. ⎥ ⎩ 2⎭ 0⎦ (2.1. Pentru calculul deformaţiilor specifice ale elementului în funcţie de deplasările nodale {U e } .21) Sub formă desfăşurată: σ = Pentru calcul matricei de rigiditate K e a elementului folosim relaţia de definiţie (1. rezultă: {σ x } = E ⋅ {ε x } = E [− 1 1]⋅ ⎨ L Sau: ⎧ u1 ⎫ ⎬ ⎩u 2 ⎭ (2.

Ţinând cont de datele problemei se poate scrie: [K ]= EL⋅ S ⎡⎢⎣−11 * 1 − 1⎤ E ⋅ S ⎡ 1 − 1⎤ E ⋅ S ⎡ 1 −1⎤ * * . Pentru identificarea uşoară a nodurilor şi elementelor. Pentru studiul structurii se acceptă pentru fiecare nod câte două grade de libertate.3). Pentru fiecare element în parte se impune câte un sistem de axe propriu în care axa x este orientată de-a lungul barei. În aceste condiţii rezultă: [K e ] = ∫ 1 ⋅ ⎡ ⎢ L − 1⎤ 1 E ⋅ S ⎡ 1 − 1⎤ ⎥ ⋅ E ⋅ L ⋅ [− 1 1]⋅ S ⋅ dx = L ⎢− 1 1 ⎥ L ⎣1⎦ ⎣ ⎦ 0 (2. Aceeaşi regulă o vom păstra pe parcursul întregii lucrări. II. reprezentate de componentele deplasărilor liniare după cele două direcţii ale sistemului global de axe XOY. (unde i=1.2. vom urmări etapele de rezolvare a problemei pe un exemplu de structură realizată din trei bare articulate.2 Structuri plane de bare articulate Pentru punerea în evidenţă a modului de aplicare al metodei elementului finit în cazul concret al structurilor de bare articulate. reprezentă deplasările liniare ale nodului i. cu originea în nodul 1 având sensul pozitiv spre nodul 2. Deplasările nodale fiind în acest caz notate sub forma ui.1. Fig. Ne propunem ca pentru această structură să calculăm deplasările posibile ale nodurilor.1. Discretizarea structurii în acest caz este foarte simplă întrucât fiecare bară articulată componentă. În aceste condiţii pe baza celor prezentate în paragraful anterior.2. K2 = . K3 = ⎢ ⎥ 1⎥ L ⎢− 1 1 ⎥ L ⋅ 2 ⎣−1 1 ⎦ ⎦ ⎣ ⎦ (2. reprezintă de fapt un element finit cu câte două noduri fiecare. I. precum şi tensiunile din barele componente.2. se poate scrie:dV = S⋅dx.23) 2. pentru fiecare element în parte se scriu matricele de rigiditate în raport cu sistemul de axe propriu.Capitolul 2 Ţinând cont că bara este de secţiune constantă S. Numerotarea nodurilor s-a făcut de jos în sus şi de la stânga la dreapta. după direcţiile x sau y.1) [ ] [ ] . 2. sau vi .42 . nodurile s-au numerotat în pătrăţele iar elementele în cerculeţe.

Elemente finite de tip bară - 43

y v2 2 4 u2 3 L 3 v1 2 1 2 u1 1

6

P v3 3 u3 5 2P Nr. gradului de libertate

1

x L

⎧ u1 ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ v1 ⎪ ⎪u ⎪ {U e } = ⎪ 2 ⎪ ⎨ ⎬ ⎪v 2 ⎪ ⎪u 3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪v3 ⎪ ⎩ ⎭

1 2 3 4 5 6

Fig. 2.2.1

S-a notat cu K i * matricea de rigiditate a elementului i în raport cu sistemul de axe propriu, (i=1,2,3). III. Deteminarea matricelor de rigiditate ale fiecărui element în parte în raport cu sistemul de axe general. Pentru stabilirea acestor matrice este necesară utilizarea unei relaţii de deplasările {U e } determinate în raport cu sistemul de axe general. Se propune în acest sens o dependenţă de forma: transformare între deplasările U* determinate în raport cu sistemul de axe local şi e

[ ]

{ }

{U*e }= [T]⋅ {Ue }

(2.2.2)

unde T

[ ] reprezintă matricea de transformare din sistemul global în sistemul local.
În cazul în care relaţia (2.2.2) o vom transcrie în deplasări virtuale vom obţine: (2.2.3) Întrucât lucrul mecanic virtual nu depinde de sistemul de axe, rezultă:

{δU*e }= [T]⋅ {δU e }

44 - Capitolul 2

{δU e }T {Fe } = {δU*e }T {Fe* }
unde:

(2.2.4) raportată la sistemul de axe general,

{Fe } reprezintă matricea forţelor nodale corespunzător deplasărilor {U e } .

{Fe*}

este matricea forţelor nodale raportate la sistemul de axe local

corespunzător deplasărilor Ue . Din ecuaţiile (2.2.3), şi (2.2.4), rezultă: respectiv: Dar:

{ *}

* {δU e }T {Fe } = {δU e }T [T ]T {Fe },
* {Fe } = [T]T {Fe }

(2.2.5) (2.2.6) (2.2.7)

{Fe*}= [K e* ]⋅ {U*e }
{Fe } = [T ]T ⋅ [K * ]⋅ [T ]⋅ {U e } e
[ ] [ ]
[ ]
Dacă în ecuaţia (2.2.8), se face notaţia: K e = T T ⋅ K e* ⋅ T

din ecuaţiile (2.2.2), (2.2.6) şi (2.2.7) se poate scrie:

(2.2.8) (2.2.9)

[ ][ ]

unde K e reprezintă matricea de rigiditate a elementului în raport cu sistemul de axe global. Rezultă ecuaţia finală:

{Fe } = [K e ]⋅ {U e }

(2.2.10)

IV. Consideraţii privind matricea de transformare T . În cele ce urmează se va arăta modul de constituire al matricei de transformare [T] din relaţia (2.2.2), pentru un element de tip bară e , înclinată cu unghiul α faţă de orizontală, Fig. 2.2.2.

[ ]

Elemente finite de tip bară - 45
u*2 v2 y y
*

x*

e
u*1 α E, S, L

2

u2

v1

O
1
u1

x

Fig. 2.2.2

În conformitate cu Fig. 2.2.2, sistemul de axe x*O y* reprezintă sistemul de axe local iar xOy reprezintă sistemul global de axe. De asemenea se fac următoarele notaţii:

cos α = l =

x2 − x1 y2 − y1 ; sin α = m = L L

(2.2.11)

v1 α

u*1 α α u1
Fig. 2.2.3

Conform figurii 2.2.3, se poate scrie:
* u1 = u1 cos α + v1 sin α

(2.2.12) (2.2.13)

În mod analog se poate arăta că:

u * = u 2 cos α + v 2 sin α 2
Se pot scrie următoarele relaţii:

46 - Capitolul 2

* ⎧ u1 = l ⋅ u1 + m ⋅ v1 ⎨ u* = l ⋅ u + m ⋅ v 2 2 ⎩ 2

(2.2.14)

Sistemul (2.2.14) scris sub formă matriceală devine:

⎧ u1 ⎫ * ⎧u1 ⎫ ⎡ l m 0 0 ⎤ ⎪ v1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ *⎬ = ⎢ ⎥ ⋅ ⎨u ⎬ ⎩u2 ⎭ ⎣0 0 l m⎦ ⎪ 2 ⎪ ⎪v2 ⎪ ⎩ ⎭

(2.2.15)

Din relaţiile (2.2.2) şi (2.2.15) rezultă că matricea de transformare va avea următoarea formă:

[T ] = ⎡ ⎢

l m 0 0⎤ ⎥ ⎣0 0 l m ⎦

(2.2.16)

Având în vedere expresiile matricei de transformare dată de relaţia (2.2.16) şi ale matricei de rigiditate a elementului, relaţia (2.2.9), se poate scrie:

⎡ l 0⎤ ⎢ ⎥ [K e ] = E ⋅ S ⎢m 0 ⎥ ⋅ ⎡ 1 − 1⎤ ⋅ ⎡ l m 0 0 ⎤ L ⎢ 0 l ⎥ ⎢ − 1 1 ⎥ ⎢0 0 l m ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎢ ⎥ ⎣ 0 m⎦
de unde rezultă:

(2.2.17)

⎡ l ⎢ m E ⋅S ⎢ [K e ] = L ⎢ −l ⎢ ⎣− m

−l ⎤ − m⎥ ⎡ l ⎥⋅ l ⎥ ⎢0 ⎣ ⎥ m ⎦

m 0

0 l

0⎤ m⎥ ⎦

(2.2.18)

respectiv:

Constituirea matricelor de rigiditate ale elementelor componente în raport cu sistemul glogal de axe. rile i.j Lungimea Aria Coordonatele nodurilor în raport cu sistemul de axe global Modulul de elasticitate α l m element 1 2 xi 2.20) = L ⎢ − cos2 α − cos α sin α cos 2 α cos α sin α ⎥ ⎢ ⎥ ⎢− cos α sin α − sin 2 α cos α sin α sin 2 α ⎥ ⎣ ⎦ V.1 şi expresia generală a matricei de rigiditate K e dată de relaţia (2.1.19) [K e ] ⎡ cos 2 α − cos2 α − cos α sin α ⎤ cos α sin α ⎢ ⎥ 2 E ⋅ S ⎢ cos α sin α − cos α sin α − sin 2 α ⎥ sin α (2. Folosind tabelul 2. În mod analog în cazul barei 3 nodul i coincide cu nodul 1 şi nodul j cu nodul 2.Elemente finite de tip bară . Datele problemei prezentată în figura 2. În cazul barei 2 nodul i coincide cu nodul 1 şi nodul j cu nodul 3.2. Tab.2.47 [K e ] = E ⋅ S L sau: ⎡ l2 lm ⎢ m2 ⎢ lm ⎢− l 2 − lm ⎢ 2 ⎢ − lm − m ⎣ − lm ⎤ ⎥ − lm − m 2 ⎥ l2 lm ⎥ ⎥ lm m2 ⎥ ⎦ − l2 (2.3 1.2.20) vom scrie matricele de rigiditate ale fiecărei bare faţă de sistemul de axe global xOy: [ ] .1 NoduNr. sunt trecute sub formă tabelară.3 L 2L yi L 0 xj L L yj L L [0] 0 1 45 0 S S 0 0 E E 0 2 2 2 2 3 1. 2. 2.2.2 L S 0 0 0 L E 900 1 0 În cazul barei 1 nodul i coincide cu nodul 2 şi nodul j cu nodul 3.1.2. Tab.2.2.

numerotarea liniilor şi coloanelor s-a făcut în concordanţă cu gradele de libertate pentru nodurile i. Conform acestui procedeu matricele de rigiditatea a elementelor se “expandează” la dimensiunile matricei de rigiditate a structurii iar matricea de rigiditate a structurii se obţine prin însumarea matricelor de rigiditate expandate a elementelor. Dimensiunile matricei de rigiditate a structurii sunt date de numărul total al gradelor de libertate pentru întreaga structură.2.2. Asamblarea matricelor de rigiditate în matricea de rigiditate K g a [ ] structurii. . Numărul gradelor de libertate ale structurii se calculează din produsul dintre numărul de noduri şi numărul gradelor de libertate pe nod.2.48 . Astfel în cazul nostru vom avea: 3 (noduri / structură) x 2 (grade de libertate / nod)= 6 (grade de libertate /structură) .j ale fiecărui element finit în parte. Asamblarea o vom face aplicând procedeul superpoziţionării.23) Pentru cele trei matrice.Capitolul 2 3 4 5 6 grade de libertate ⎡1 ⎢ E ⋅S ⎢ 0 [K1 ] = L ⎢− 1 ⎢ ⎣0 1 0 −1 0 0 0 1 0 0 2 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎦ 5 3 4 5 6 (2.21) 6 grade de libertate ⎡ 1 ⎢ 2 ⎢ 1 ⎢ [K 2 ] = E ⋅ S ⎢ 21 L 2 ⎢− ⎢ 2 ⎢ 1 ⎢− ⎣ 2 1 2 1 2 1 2 1 − 2 1 − 2 3 1 2 1 − 2 1 2 1 2 − 4 1⎤ − ⎥1 2 1⎥ 2 − ⎥ 2⎥ 1 ⎥5 2 ⎥ 1 ⎥6 ⎥ 2 ⎦ grade de libertate 1 2 3 4 (2. VI.22) ⎡0 0 ⎢ E ⋅ S ⎢0 1 [K 3 ] = L ⎢0 0 ⎢ ⎣0 − 1 0 0⎤ 0 − 1⎥ ⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 1⎦ (2.

49 Procedeul superpoziţionării presupune “expandarea” matricelor de rigiditate ale elementelor la dimensiunile matricei de rigiditate ale structurii.3 0 −1 0 0 0 1 0 0 ( k 31) .24) În mod asemănător se obţin matricele [K2]e şi [K3]e: ⎡ 1 ⎢ 2 ⎢ 1 ⎢ ⎢ 2 E ⋅S ⎢ 0 [K 2 ]e = L 2⎢ 0 ⎢ 1 ⎢− ⎢ 2 ⎢− 1 ⎢ 2 ⎣ 1 2 1 2 0 0 1 − 2 1 − 2 0 0 − 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 2 1 − 2 0 0 1 2 1 2 1⎤ − ⎥ 2 1⎥ − ⎥ 2⎥ 0 ⎥ 0 ⎥ 1 ⎥ ⎥ 2 ⎥ 1 ⎥ 2 ⎥ ⎦ (2.Elemente finite de tip bară . În aceste condiţii matricea de rigiditate expandată a elementului numărul 1.25) .3 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎦ 0 Expandarea matricei [K1] 1 2 3 4 5 6 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ 1 2 3 4 5 6 ⎡0 ⎢0 ⎢ ⎢0 [K1 ]e = E ⋅ S ⎢ L ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎣ 0 0 0 0 0 1 0 0 0 −1 -1 0 0 0 0 0 0 0 −1 0 0 0 1 0 0 0 0 (2. Expandarea se face impunând valori nule pentru coloanele şi liniile din matricele de rigiditate ale elementelor cărora nu le sunt asociate grade de libertate.2.2. va fi: 3 4 5 6 Grade de libertate ale elementului finit numărul 1 3 4 5 6 Grade de libertate ale structurii ⎡1 ⎢0 [K1 ] = E ⋅ S ⎢ -1 L ⎢− 1 ⎢ ⎣0 0 ( k 51) .

5 K(1)4.5 K(2)1.6 +K(2)5.4 +K(1)3.3536 ⎥ ⎥ 0.3 K(3)2.4 K(1)4.6 +K(1)6.3 K(3)1.6⎥ ⎣ ⎦ [ ] (2.2.2.4 K(2)1.3536 1.5 K(2)2. Structura trebuie să satisfacă sistemul de ecuaţii de echilibru de forma: Fg = K g ⋅ U g (2.1+K(3)1.2.30) { } [ ]{ } .6⎥ ⎢ ⎢ K(2)6.3536 ⎥ ⎥ ⎥ 0 ⎥ (2.4 K(1)3.50 . expresia finală a matricei de rigiditate a structurii va fi de forma: ⎡K(2)1.3536 − 1 − 0.27) unii termeni sunt nuli.3536 ⎢ ⎢ − 0.3536 ⎤ − 0.3536 0 −1 − 0.3536 0 − 0.3 K(3)3.2 K(3)1.3536 − 0.27) Ţinând cont că în suma din relaţia (2.5 K(1)5. ca o consecinţă a conexiunilor elementelor finite.3 +K(3)3.3536 ⎢ 0 E ⋅S ⎢ Kg = ⎢ 0 L ⎢ ⎢ − 0.3536 ⎥ ⎦ VII.5 +K(1)5.28) După înlocuiri se obţine matricea de rigiditate pentru sistemul format din cele trei bare articulate: [ ] ⎡ 0.3536 ⎣ 0.3536 ⎢ 0.4 K(2)2.3536 −1 0 0 0 1 0 0 0.1 K(2)1.2. Impunerea condiţiilor de echilibru şi condiţiilor pe contur.Capitolul 2 ⎡0 0 ⎢0 1 ⎢ ⎢0 0 [K 3 ]e = E ⋅ S ⎢ L ⎢0 − 1 ⎢0 0 ⎢ ⎢0 0 ⎣ 0 0 0 −1 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ (2.3536 − 0.2 K(3)2.6 ⎤ ⎢ ⎥ K(2)2.2.2 +K(3)2.6 ⎥ ⎢ ⎥ K(3)4.2.2 +K(3)1.4 +K(1)4.6 ⎥ ⎢ Kg = ⎢ K(1)3.6 ⎥ ⎢ ⎢ ⎥ S I M K(2)5.29) 0 ⎥ 0.3536 0 −1 0 1 0 1.5 K(1)3.26) În aceste condiţii matricea de rigiditate se obţine prin însumarea : [K g ] = [K1]e + [K 2 ]e + [K3 ]e (2.

3536 ⎥ ⎥ ⎢ 0.3536 1.3536 − 0.32).3536⎥ ⎧u 3 ⎫ ⎨ ⎬ şi ⎨F ⎬ = ⎥ ⎩ v3 ⎭ 0 L ⎢ −1 2x ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪F2 y ⎪ 0 0 ⎣ ⎦ ⎩ ⎭ (2.Elemente finite de tip bară . ecuaţia (2.33) ⎧− 2P ⎫ E ⋅ S ⎡1.2.3536 − 0.3536 0 − 1 − 0.32) Utilizând regulile de înmulţire a matricelor.2.3536 − 0.2.3536 − 0.3536 − 1 0 1. F3y = P şi u1= v1 = u2 = v2 = 0.3536⎤ ⎡ 0. obţinându-se două sisteme de ecuaţii după cum urmează: ⎧ F1x ⎫ ⎡− 0. se poate realiza partiţionarea ecuaţiei matriceale (2.2. devine: ⎧ F1x ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ F2 x ⎪ E ⋅ S ⎪ ⎪ ⎨ ⎬= L ⎪ F2 y ⎪ ⎪− 2 P ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ P ⎪ ⎩ ⎭ 0.3536 0.51 Ţinând cont de datele problemei ecuaţia în (2.3536 0.3536 ⎢ 0.3536 − 0.3536 0.3536⎥ ⎥ ⎢ ⎢ 0 0 1 0 −1 0 ⎥ ⎥ ⎢ −1 0 1 0 0 ⎥ ⎢ 0 ⎢− 0.2.3536 0 0 − 0.31) Prin impunerea condiţiilor pe contur în concordanţă cu datele problemei.34) .3536 0 0 ⎦ ⎣ ⎧0⎫ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎨ ⎬ ⎪0⎪ ⎪u 3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ v3 ⎪ ⎩ ⎭ (2.3536 ⎥ ⎢− 0. F3x = -2P.2.3536⎤ ⎪F ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ 1y ⎪ E ⋅ S ⎢− 0.3536 0.2.31).3536⎤ ⎧u 3 ⎫ ⎨ ⎬= ⎨ ⎬ P ⎭ L ⎢0.30) devine: ⎧ F1x ⎫ ⎧ u1 ⎫ ⎪F ⎪ ⎪v ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪F2 x ⎪ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨F ⎬ = K g ⋅ ⎨ ⎬ ⎪v 2 ⎪ ⎪ 2y ⎪ ⎪u 3 ⎪ ⎪ F3x ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪v 3 ⎪ ⎪ F3y ⎪ ⎩ ⎭ ⎭ ⎩ [ ] (2.3536⎥ ⎩ v3 ⎭ ⎩ ⎦ ⎣ (2.3536 − 0.

2.4). se obţin reacţiunile din nodurile 1 şi 2. (în conformitate cu Fig. F2x = 3 P.bara 3 ⇒ σ = 0 (2. 2.2.36) VIII.P. E ⋅S E ⋅S E ⋅S ( ) (2. 2. (2.bara 1 ⇒ σ = ε ⋅ E = u − u2 u 3P ΔL ⋅E = 3 ⋅E = 3 ⋅E = − L L L S (2. F2y = 0.2. v3 α u3 3 v1 α 1 Fig.8284 .2. F1y = .P.35) Înlocuind cele două deplasări în ecuaţia (2.39) ( u1= u2 = u3 = u4 = 0) . Întrucât deplasările au fost calculate anterior se pot determina şi tensiunile din barele sistemului şi vom obţine: 1 1 .4 u1 u cos α + v3 sin α − (u1 cos α + v1 sin α ) P 2 ⇒ σ2 = 3 ⋅E = S 2L 3 .2. după cum urmează: F1x = .38) (2.33).2.37) -bara 2.52 . şi v3 = 5.Capitolul 2 Din ultima ecuaţie rezultă: u3 = − P⋅L P⋅L 3P ⋅ L = 3+ 2 2 .2.2.

1.1.2. L=1 m.1 Elementele finite 1. . sunt reprezentate în Fig. c. A. E=210000 MPa.Elemente finite de tip bară . iar axa y* complectează sistemul de axe cartezian drept.1 Pentru structura de bare articulate din Fig.2. A. Remarcăm faptul că sistemele de axe locale au axa x* orientată de-a lungul elementului. se cere să se calculeze reacţiunile şi deplasările din articulaţii.2. A.2.2.2. A2=424 mm2. a.2.1. A1=300 mm2.1.2. Se cunosc: P=500 KN. b.2. cu originea în nodul i şi sensul pozitiv spre nodul j..2 şi 3 raportate la sistemul de axe global xOy.53 Aplicaţii Aplicaţia A. şi sistemele de axe locale x* O y*. v2 y* 2 v3 x* P 2 1 u2 v* 3 3 u* 3 u3 L y 3 α=450 v1 1 u1 x Fig.

j Lungimea Aria Coordonatele nodurilor în raport cu sistemul de axe global Modulul de elasticitate α l m cos(α) 1.1.2 2.19).2). iar în raport cu sistemul de axe global.1.1. Nodu -rile i.3 1.2.3 L L 1 2 3 2L S1 S1 S2 0 0 0 0 L 0 0 L L L L L E E E 900 00 450 0 1 2 2 sin(α) 1 0 2 2 element xi yi xj yj [0] .2.1).2. sunt date de relaţiile (A.2 α=450 y * x b) O 1 a) Tab. sunt date de relaţiile (A.2. A.2. în conformitate relaţia (2.Capitolul 2 Matricele de rigiditate ale elementelor finite raportate la sistemele de axe locale în conformitate cu relaţia (2. A.2.23).2.1.54 .1 Nr. y*=y x* 2 y 3 1 y α=900 2 x* 2 3 x*|| x α=00 x* 3 y* 1 x O Fig.2.

2) Matricele de rigiditate expandate vor fi: 0 0 0 −1 0 0 0 1 0 0 0 0 (A.2.55 ⋅ [K ]= E LS ⎡⎢⎣−11 * 1 1 − 1⎤ E ⋅ S1 ⎡ 1 − 1⎤ E ⋅ S2 ⎡ 1 − 1⎤ * * ⎥ .2.1.2.3) 0 0 0 0 0 1 0 0 0 −1 0 0 0 0 0 0 0 −1 0 0 0 1 0 0 (A.2.2.2.1) Grade de libertate 1 2 3 4 3 4 5 6 [ ] [ ] ⎡0 0 ⎢ 210000 ⋅ 300 ⎢0 1 [K1 ] = ⋅ ⎢0 0 1000 ⎢ ⎣0 − 1 0 0⎤ ⎡1 ⎥ ⎢ 0 − 1⎥ 210000 ⋅ 300 ⎢ 0 . [K 2 ] = ⋅ ⎢− 1 0 0⎥ 1000 ⎥ ⎢ 0 1⎦ ⎣0 1 2 5 6 0 −1 0 0 0 1 0 0 0⎤ 0⎥ ⎥.21 ⎢ ⎣0 − 1 ⎡0 0 ⎢0 1 ⎢ 210000 ⋅ 300 ⎢0 0 [K1 ]e = ⋅⎢ 1000 ⎢0 − 1 ⎢0 0 ⎢ ⎢0 0 ⎣ ⎡0 ⎢0 ⎢ 210000 ⋅ 300 ⎢0 [K 2 ]e = ⋅⎢ 1000 ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎣ 0 0⎤ 0 − 1⎥ ⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 1⎦ 0 0 0 0 0 0 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ (A. K 3 = ⎢ ⎥.4) .2. 1⎦ 2 ⋅ L ⎣− 1 1 ⎦ ⎣ ⎦ (A.1. K 2 = L ⎢− 1 1 ⎥ . 0⎥ ⎥ 0⎦ ⎡0 0 ⎢ 210000 ⋅ 424 ⎢0 1 [K 3 ] = ⋅ ⎢0 0 1414.Elemente finite de tip bară .2.1.1.

5 ⎢ 0.5 − 0.5 0 0 ⎣ ⎦ Condiţiile pe contur sunt: (A.5 0 − 1 − 0.6) u1=v1= v2= v* =0.1.5 − 1 0 1.2. (N/mm).5 ⎥ ⎢ ⎥ 0.5 ⎢ ⎢− 0. F3x =0.5 ⎥ ⎢− 0.5 1.5 ⎥ ⎦ (A.2.2.2.2.5 − 0.5 ⎥ ⎥ 0 0.2. A.5 − 0.5 − 0.56 .5 ⎣ 0 0 0 0 0 0 0 − 0.5 ⎡ 0.5 0.5 ⎢ ⎢ 0 0 [K 3 ]e = 210000 ⋅ 424 ⋅ ⎢ 0 1424 ⎢ 0 ⎢− 0. 3 * F2x=P.1.5 0 0 − 0.5 0.5⎤ ⎡ 0. trebuie remarcat faptul că deplasarea v* nu este orientată 3 3 după direcţiile gradelor de libertate ale structurii.5 − 0.5 0.2.Capitolul 2 0. ca urmare a faptului că reazemul y * * F3y F3y α v3 α x* v* 3 u* 3 * F3x 3 Fig.5 ⎢ 0.5 − 0.1.5 − 0.5⎥ ⎥ ⎢ ⎢ 0 0 1 0 0 ⎥ −1 K g = 188528⎢ ⎥ .3 u3 F3x . 0 1 0 0 ⎥ −1 ⎢ 0 ⎢− 0.2.5⎤ 0 − 0.5 0.5 − 0.5⎥ ⎥ 0 0 0 ⎥ ⎥ 0 0 0 ⎥ 0 0. (A.1.5) Matricea de rigiditate a structurii va fi: [ ] 0.7 Pentru condiţia v* =0.5 0.

sinα=cosα= i multiplă de punct.1.57 mobil din nodul 3 este înclinat cu unghiul α faţă de axa x. Vom transforma deplasarea v* din sistemul de axe local în sistemul de axe 3 global.5 − 0.2.2. 2 (A.1.5 − 1 0 1.2.5 0.5 0 0 ⎪ F3y ⎪ ⎣ ⎦ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ (A.2.5 1.1. ⎪0⎪ ⎪u 3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ v3 ⎪ ⎩ ⎭ Pentru întreaga structură vectorii forţelor nodale exterioare şi al deplasărilor nodale după impunerea condiţiilor pe contur devin: { } { } (A. * În mod asemănător pentru reacţiunea F3x se poate scrie: F3*x = l ⋅ F3 x + m ⋅ F3 y = sau: 2 ( F3 x + F3 y ) = 0 . A.5 − 0.Elemente finite de tip bară .2. Se poate scrie: * v3 = −u3 ⋅ sin α + v3 ⋅ cos α = −l ⋅ u3 + m ⋅ v3 2 .11) .5 ⎥ ⎪ u 3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ 0.2.2.5 − 0.3.8) − u 3 + v3 = 0 .9) ( F3 x + F3 y ) = 0 .2.2.1.5 − 0.10) În final se ajunge la următorul sistem de ecuaţii: ⎧ F1x ⎫ 0. iar v* = 0 .5 0 0 − 0. Această condiţie de forma ∑ Ci ⋅ u i = 0 .5⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪5 ⋅ 105 ⎪ ⎢ 0 0 1 0 0 ⎥ ⎪u 2 ⎪ −1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ ⎬ = 188528⎢ ⎥⋅⎨ ⎬ 0 1 0 0 ⎥ ⎪0⎪ −1 ⎪ F2 y ⎪ ⎢ 0 ⎪ F3x ⎪ ⎢− 0. obţinem condiţia: 3 2 (A. ⎧ F1x ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ P ⎪ ⎪ ⎪ Fg = ⎨ ⎬.5 ⎥ ⎪ v3 ⎪ ⎢− 0. poartă denumirea de constrângere Întrucât α = 450 .5 ⎪ F ⎪ ⎢ 0.5 0.1.5 0 − 1 − 0.2.5⎤ ⎧ 0 ⎫ ⎡ 0. Fig. ⎪F2 y ⎪ ⎪F3x ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ F3y ⎪ ⎩ ⎭ ⎧0⎫ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪u ⎪ Ug = ⎨ 2 ⎬ .

2.11).2.5P ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ 0.2.14) 0.5 − 1 0 1.5 ⎪ F ⎪ ⎢ 1.5⎤ ⎧ 0 ⎫ ⎧ F1x ⎫ ⎡ 0.5 − 0.1.5⎥ ⋅ ⎨ u 3 ⎬ .1.5 − 0.1.5P ⎫ ⎧− 250000⎫ ⎪F ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪− 0. ⎨ ⎬= 2 ⎩ v3 ⎭ 2 ⋅188528 ⎩1⎭ Înlocuind aceste soluţii în (A.5 0.2.5P ⎪ ⎪ F3 y ⎪ ⎢− 0. F2 y ⎪ ⎪ 0 ⎬ ⎨ 0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪F3x ⎪ ⎪− 0. ⎪− F ⎪ ⎢ 0 0.5 P ⎪ −1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ ⎨ ⎬=⎢ 0 1 0 0 ⎥ ⎪ 0 ⎪ −1 ⎪ F2 y ⎪ ⎢ 0 ⎪ F3 x ⎪ ⎢− 0.12) ⎡ 1 − 1 0 ⎤ ⎧u 2 ⎫ ⎧ P ⎫ ⎪ ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ⎢ ⎨ F3x ⎬ = 188528 ⋅ ⎢− 1 1.13) ⎧u 2 ⎫ ⎧3⎫ P P ⎨ ⎬ şi F3x = − .2.5 0 − 1 − 0.9).2.5 0.1.8) şi (A.5⎥ ⋅ ⎨u 3 ⎬ ⎪F ⎪ ⎢ 0 0.2.5 − 0.2.1.5⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎪ 1 y ⎪ ⎢ 0.5⎥ ⎪ u 3 ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ ⎣ ⎩ 3x ⎭ de unde se obţine: (A.58 .5P ⎪ ⎪− 250000⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ F3y ⎪ ⎪ 0.1.5 ⎥ ⎪0.1.5 0 0 − 0.2.5 ⎥ ⎪ ⎪ ⎪5 ⋅105 ⎪ ⎢ 0 0 1 0 0 ⎥ ⎪1.2.2. ( N). După înlocuiri se obţine sistemul: (A.5 0.5 0.5 ⎥ ⎪0.5 0.1.2. vom obţine: (A.Capitolul 2 De aici se obţine sistemul: ⎧ P ⎫ ⎡ 1 − 1 0 ⎤ ⎧u 2 ⎫ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ ⎨F3x ⎬ = 188528 ⋅ ⎢− 1 1.2.2.5P ⎪ ⎪ 250000 ⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ (A.2.5 − 0.5P ⎪ ⎪− 250000⎪ ⎪ P ⎪ ⎪ P ⎪ ⎪ 500000 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ Fg = ⎨ ⎬ = ⎨ = ⎬.16) .2.5 0 0 ⎦ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎣ ⎧ F1x ⎫ ⎧− 0.5 0.5⎥ ⎪ v3 ⎪ ⎣ ⎦ ⎩ ⎭ ⎩ 3y ⎭ la care se ataşează ecuaţiile (A.15) { } (A.

1 Rezolvare: În rezolvarea problemei vom utiliza numerotarea nodurilor din figura A.2. A. A. iar datele de intrare necesare constituirii matricelor de rigiditate a elementelor sunt cuprinse în tabelul A.2. S=300 mm2.2 .1 v2 y 2 v1 1 u1 L 2 1 α=450 v4 u2 3 u1 3 P v3 u3 L 6 4 4 5 7 v5 5 u5 L/2 x u4 Fig.2.2.2.2. Se cunosc: P=50 KN.2.2.2.7 m.2. L=0.2 Pentru structura de bare articulate din Fig. A. α=450 L/2 L P L Fig.2.2.1. E=210000 MPa. se cere să se calculeze reacţiunile şi deplasarea pe verticală a punctului de aplicaţie al forţei.2.2.Elemente finite de tip bară .59 Aplicaţia A.2.2.2.2.

5 − 0.1) (A.5⎥ E ⋅S ⎢ ⎥ [K1 ] = [K 5 ] = L ⋅ ⎢− 0.5 − 0.5 0.3) m sin(α) cos(α) Aria Nr.5 − 0.5 − 0.5 0.4 3.5⎤ ⎡ 0.j Modulul de elasticitate element xi 1 2 3 4 5 6 7 1.5 0.5 0.5 − 0.4 yi 0 0 0 L/2 0 0 0 xj L/2 L L/2 3L/2 3L/2 2L 3L/2 yj L/2 0 L/2 L/2 L/2 0 L/2 2L / 2 S L S S S 0 0 L L/2 L L 2L E E E E E E E 450 00 1350 00 450 00 135 0 2/2 1 - 2L / 2 L 2/2 1 2L / 2 S L S 2/2 1 - 2L / 2 S 2/2 Matricele de rigiditate a elementelor în raport cu sistemul de axe global sunt: 0.5 0.5 − 0.2) ⎡ 0.3 3.5 − 0.5 0.5 0. Coordonatele nodurilor în raport cu sistemul de axe global [0] α l 2/2 0 2/2 0 2/2 0 2/2 .5 − 0.5⎥ 2 ⎢ 0.1 Lungimea Nodurile i.2.2.4 3.5 − 0.60 .2 1.5⎥ E ⋅ S ⎢− 0.5 0.5 − 0.2.5 − 0.2.2.Capitolul 2 Tab.5 − 0.5 ⎥ ⎣ ⎦ (A.5 5.2.2 2.2.2.5 ⎢ 0.5 0.5 ⎦ ⎣ ⎡1 ⎢ E ⋅S ⎢ 0 ⋅ [K 2 ] = [K 4 ] = [K 6 ] = L ⎢− 1 ⎢ ⎣0 0 − 1 0⎤ 0 0 0⎥ ⎥ 0 1 0⎥ ⎥ 0 0 0⎦ (A.2.2.5 ⎥ [K 3 ] = [K 7 ] = L ⋅ ⎢− 0.5 ⎤ ⎢ 0. A.5 0.2.5 ⎥ ⎥ 2 ⎢− 0.2.

2.707 [K 3 ]e = E ⋅ S ⋅ ⎢ 0.4) 0 0 0 0 0⎤ 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ 0 0 0 0⎤ 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ (A.2.707 − 0.707 0.707 − 0.707 − 0.2.707 − 0.2.2.61 Matricele de rigiditate expandate sunt: ⎡0.707 0.707 ⎢ ⎢ 0.707 ⎢ ⎢ [K1 ] e = E ⋅ S ⋅ ⎢ L ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ simetric ⎢ ⎢ ⎢ ⎣ ⎡1 0 0 0 − 1 ⎢ 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 0 0 0 ⎢ 0 0 ⎢ ⎢ 1 [K 2 ]e = E ⋅ S ⋅ ⎢ L ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ simetric ⎢ ⎢ ⎢ ⎣ 0 0 0 0 0 0⎤ 0 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ (A.707 L ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ simetric ⎢ ⎢ ⎣ (A.2.2.707 − 0.707 0.707 ⎢ ⎢ 0.6) .707 ⎢ 0.707 − 0.707 − 0.2.707 0 ⎢ 0.2.707 ⎢ 0.5) 0 0 0 0 ⎡0 0 ⎢0 0 0 0 0 0 ⎢ ⎢0 0 0.Elemente finite de tip bară .707 − 0.

8) ⎡0 0 0 0 0 0 0 0 0 ⎢ 0 0 0 0 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 0 0 0 0 0 0 0 ⎢ 0 0 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 1 0 0 0 −1 [K 6 ]e = E ⋅ S ⋅ ⎢ 0 0 0 0 L ⎢ ⎢ 0 0 0 ⎢ 0 0 ⎢ ⎢ 1 ⎢ s i m e ttrri icc me ⎢ ⎣ 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ (A.2.62 .7) 0 0 0 0 ⎡0 0 0 0 ⎢0 0 0 0 0 0 0 0 ⎢ ⎢0 0 0 0 0 0 0 0 ⎢ 0 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 0.2.2.707 [K 5 ]e = E ⋅ S ⋅ ⎢ 0.9) .2.707 − 0.707 − 0.707 L ⎢ ⎢ 0.2.2.2.707 − 0.707 − 0.707 ⎢ 0.707 0.707 ⎢ simetric ⎢ ⎢ ⎢ ⎣ 0 0⎤ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ ⎥ 0⎦ (A.707 0.2.2.Capitolul 2 ⎡0 0 0 0 0 0 0 ⎢ 0 0 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 1 0 0 0 −1 ⎢ 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 0 0 0 [K 4 ]e = E ⋅ S ⋅ ⎢ 0 0 L ⎢ ⎢ 1 ⎢ ⎢ ⎢ simetric ⎢ ⎢ ⎣ 0 0 0⎤ 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ (A.

707 0 0 − 0.414 − 0.414 − 0.707 0 1.707 1 ⎪F ⎪ ⎢ 0.707 − 0.414 − 0.707 3.707 − 0.707⎥ 0.707 0.707 − 0.707 ⎥ ⎦ 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 (A.707 −1 0 0 0 0 0.707 − 0.707 − 0.2.707 0 ⎤ ⎧v 2 ⎫ ⎧ 0 ⎫ ⎡ 1.707 0 0 0 0 1.707 − 0.707 − 0.2.Elemente finite de tip bară .707 ⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ − 0.707 ⎪ 1y ⎪ ⎢ ⎪F2x ⎪ ⎢− 0.707 2.707 − 0.707 2.414 − 0.414 ⎦ ⎪v 4 ⎪ ⎩ ⎭ ⎣ 0 ⎩ ⎭ (A.414 − 0.707 − 0.12) .707 0 0 0 0 0 0.707⎥ ⎪ v3 ⎪ L ⎪− P ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ 0 ⎪ − 0.707 − 0.707 0 0 0 0 −1 − 0.707⎥ simetric ⎥ 0.707 −1 0 0.707 0 0 0 0 −1 − 0.707 ⎪v4 ⎪ ⎥ ⎥ − 0.707 − 0.707 − 0.707 0 ⎤ ⎧0⎫ 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪v2 ⎪ 0 ⎥ ⎪u3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ 0 ⎥ ⎪v3 ⎪ 0.707 − 0.707 − 0.2.707 − 0.414 0 − 0.707 0.414 0.707 − 0.707 − 0.2.707 −1 0 1.707 1.707 0 1.2.414 ⎪ 0 ⎪ ⎢ 0.2.707 0.707 ⎥ ⎥ 0.707 ⎪ ⎪ ⎢ ⎪0⎪ ⎢− 0.414 0.707 ⎪ 0 ⎪ E ⋅ S ⎢ −1 ⎪ ⎪ ⋅⎢ ⎨− P ⎬ = ⎪ ⎪ L ⎢ 0 ⎢ 0 ⎪F4x ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪0⎪ ⎢ 0 ⎪F5x ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪F5y ⎪ ⎣ 0 ⎩ ⎭ 0.2.707 − 0.707 0.707 0 0 0 0 0 0 0 0 − 0.707 0 0 0 − 0.707 ⎪ 0 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0.11) Din acest sistem de ecuaţii se pot scrie următoarele sisteme de ecuaţii: 0.63 ⎡0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢ ⎢ E ⋅S ⎢ ⋅⎢ [K 7 ]e = L ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎣ ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ 0 0 0 0 0 ⎥ 0.10) După asamblare şi impunerea condiţiilor pe contur se obţine următorul sistem de ecuaţii: ⎧F x ⎫ ⎡ 1.707⎥ ⎪u 3 ⎪ ⎪ ⎪ E ⋅S ⎢ ⎥⋅⎪ ⎪ ⎨ ⎬= ⎨ ⎬ ⎢− 0.707 ⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ (A.2.707 0.707 1.707 3.707 − 0.2.

2.7 m.707 0 0 0 ⎥ ⎧v 2 ⎫ ⎪ 1y ⎪ ⎥ ⎢ ⎪F2 x ⎪ E ⋅ S ⎢ 0 0 ⎥ ⎪u 3 ⎪ − 0.707 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ ⎢ ⎨F ⎬ = 0 ⎥ ⎪ v3 ⎪ − 1.13). S=300 mm2.14) Din sistemul de ecuaţii (A.039⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ (A.2.2. Se cunosc: P=50 KN.2.027 ⋅ 10 ⎪ ⎪F5x ⎪ ⎪− 2.3 Pentru structura din figura A.707 ⎥ ⎪v 4 ⎪ ⎩ ⎭ ⎥ ⎢ ⎪ ⎪ F5 y ⎪ 0 0 0 − 0.079⎪ ⎪ ⎪v 4 ⎪ ⎪− 0.2.707 0. L=0.2.1.482 ⋅ 10 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪F2 x ⎪ ⎪ − 5.2.039⎫ ⎪u ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ 3⎪ ⎪ ⎪ ⎨ ⎬=⎨ ⎬ v3 ⎪ ⎪− 0.027 ⋅ 10 4 ⎪ (A.3.2.707 ⎪F ⎪ ⎢− 0.707 L ⎢ 0 ⎪ 4x ⎪ ⎢ 0 ⎪F5x ⎪ 0 0 0. q=100 KN/m.2.64 .15) ⎨F ⎬ = ⎨ 4 ⎬ ⎪ 4 x ⎪ ⎪ 5.2.482 ⋅ 10 4 ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ 4 ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ 2.12) se obţine: ⎧v 2 ⎫ ⎧− 0.2.2.2. E=210000 MPa.14). se obţine: ⎧ F1x ⎫ ⎧ 2.2.482 ⋅ 10 ⎭ Aplicaţia A.Capitolul 2 ⎧ F1x ⎫ 0 0 ⎤ −1 ⎡− 0.2.707⎥ ⎪ ⎭ ⎢ ⎦ ⎣ ⎩ (A. cu soluţiile (A.2.482 ⋅ 10 4 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 4 ⎪ ⎪ ⎭ ⎪ ⎩ F5 y ⎪ ⎩ 2.2.2.13) Din sistemul de ecuaţii (A.2.707 − 0.2. α=450 P (N) L . se cere să se calculeze reacţiunile şi deplasările din noduri.2.

1 Elemente finite de tip bară .707 − 0.q (N/mm) L/2 L Fig.3.707 −1 ⎡ 2.707⎥ ⎪ u 3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⋅⎢ ⎥⋅⎨ ⎬ ⎬= ⎨ 0 1.707 ⎥ ⎪u4 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ − 0.707 0. vom utiliza matricea de rigiditate a structurii din ecuaţia (A.414 0.2.707 0 1.2. Deoarece faţă de aplicaţia A.707 0.2.707 − 0.707 1.707 − 0.707 − 0. A.414 ⎧ql / 2⎫ ⎢ 0 ⎪ 0 ⎪ 1.707 −1 0 0 0 0 0.707 − 0.707 − 0.707 3.3.707 − 0.414 − 0.707 ⎪ 1y ⎪ ⎢ ⎪ql/ 2⎪ ⎢− 0.2.707 3.11).707 0 0 ⎥ ⎪v 2 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎪ E ⋅ S ⎢− 0.414 − 0.2.414 − 0.707 0 0 − 0.414 ⎥ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎪ 0 0 1.2.707 0 0 0 0 0 0 0 0 − 0.707 − 0.2.707 ⎪ 0 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0.707 − 0.414 ⎥ ⎪ v 4 ⎪ − 0.414 − 0.2.3.3.707 ⎢ 0 ⎦ ⎩ ⎭ ⎣ ⎭ ⎩ .707 − 0.707 ⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ (A.2.707 − 0.2.707 0 0 0 0 −1 − 0.707 − 0.707 0 0 0 0 −1 − 0.2.707 −1 0 1.65 Rezolvare: Întrucât sarcinile se pot aplica numai în noduri este necesar ca sarcina axială distribuită q.707 2. A.707⎥ ⎪ v 3 ⎪ L ⎢ 0.707 0.707 0.707 −1 0 0.707 0 0 0 0 1.707 ⎪ 0 ⎪ E ⋅ S ⎢ −1 ⎪ ⎪ ⋅⎢ ⎨ −P ⎬= ⎪ ⎪ L ⎢ 0 ⎢ 0 ⎪ql/ 2⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪ 0 ⎪ ⎢ 0 ⎪ F5x ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ F5y ⎪ ⎣ 0 ⎩ ⎭ 0.414 − 0.707 − 0.414 0.707 0 0 0 − 0.2.1) se obţin: 0 0 ⎤ ⎧u 2 ⎫ − 0.707 ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪ ⎪ ⎢− 0.707 0 ⎤ ⎧0⎫ 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪u2 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪v2 ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪u3 ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ 0 ⎥ ⎪v3 ⎪ 0.707 − 0.2 sunt diferite numai condiţiile pe contur.707 0 0 0 0 0 0. Prin impunerea condiţiilor pe contur se obţine următorul sistem de ecuaţii: ql/2 ql/2 L/2 α=450 L P (N) L Fig.707 − 0. să fie înlocuită printr-o sarcină echivalentă.3.707 1 ⎪F ⎪ ⎢ 0.414 0 − 0. Schema de încărcare echivalentă este prezentată în figura A.2 ⎧Fx ⎫ ⎡ 1.2.707 − 0.707 2.707 −P ⎪ ⎪ ⎢ −1 ⎪ql / 2⎪ 0 0 ⎥ ⎪u 4 ⎪ − 0.707 ⎪v4 ⎪ ⎥ ⎥ − 0.707 2.707 − 0.1) Din sistemul (A.707 − 0.707 − 0.414 0.707 0.2.2.2.

0.2.194 ⎪ .2.3.1.2.2. ⎨F ⎬ = ⎨ 4 ⎬ ⎪ 5x ⎪ ⎪ − 6 ⋅ 10 ⎪ ⎪F5 y ⎪ ⎪4.66 .2.707 .3. se cere să se calculeze deplasările nodurilor şi reacţiunile din reazeme.0.2.0.Capitolul 2 (A. (mm).707 0.768⎪ ⎪ 2⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ u 3 ⎪ ⎪ 0.2.2.0.707 .5 ⋅ 103 ⎪ .4) Aplicaţia A.3) Din (A.2.3.2.3. Fig.707 .2. se modifică condiţiile pe contur în conformitate cu modul de rezemare prezentat în Fig.573⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ⎧ F1x ⎫ ⎧ − 1 ⋅ 10 4 ⎫ ⎪ ⎪F ⎪ ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ 7. ⎨ ⎬=⎨ ⎬ v 3 ⎪ ⎪ − 1.2.707 .3.2) ⎧ F1x ⎫ ⎡.0.3. Rezolvare: Matricea de rigiditate fiind aceeaşi ca în cazul aplicaţiei A.2.2) şi (A.4.25 ⋅ 10 4 ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ (N).4 Pentru aceeaşi structură de bare articulate prezentată în aplicaţia A.2. A.341 ⎪ ⎪ ⎪u 4 ⎪ ⎪ 0.1 ⎪F ⎪ ⎢ ⎪ 1y ⎪ E ⋅ S ⎢.A.2.707 ⎥ ⎪ v 3 ⎪ ⎥ 0.094 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ v 4 ⎪ ⎪− 0.4.2.707 ⎦ ⎪u 4 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪v 4 ⎪ ⎩ ⎭ (A.1 şi se obţine următorul sistem de ecuaţii: q (N/mm) α=450 L/2 L P (N) L .2.0.3) rezultă: ⎧u 2 ⎫ ⎧ 0. (A.2.2.2.2.65 ⎫ ⎪ v ⎪ ⎪− 0. pentru care însă reazemul din dreapta se transformă într-un reazem mobil.707 0 ⋅ ⎨F ⎬ = 0 -1 L ⎢ 0 ⎪ 5x ⎪ ⎢ ⎪F5 y ⎪ 0 0 ⎣ 0 ⎩ ⎭ 0 0 0 0 ⎧u 2 ⎫ 0 0 ⎤ ⎪v 2 ⎪ ⎪ ⎪ 0 0 ⎥ ⎪u 3 ⎪ ⎥⋅⎪ ⎪ ⎨ ⎬ .

4.707 − 0.707 .2.414 0.707 −1 0 0.707 ⎥ ⎪u 4 ⎪ ⎣ ⎦ ⎪ ⎪ ⎩ 5y ⎭ ⎪v 4 ⎪ ⎪u ⎪ ⎩ 5⎭ (A.707 − 0.2.707 −1 0 0 0 0 0.707 − 0.707 0 1.707⎥ ⎪u 4 ⎪ 0 0 ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ − 0.707 0.707 − 1 ⎥ ⎪u 3 ⎪ 3.707 − -0.414 − 0.707 − 1 0 ⎪ ⎪ E ⋅S ⎢ ⎪ ⎪ 0 0 0 ⎥ ⋅ ⎨ v3 ⎬ ⋅ ⎢.0.707 0 ⎥ ⋅ ⎨ v3 ⎬ ⎨ −P ⎬= L ⎢ ⎪ql / 2⎪ ⎢ −1 − 0.414 0.707 0 0 0 0 −1 − 0.707 2.414 0.707 − 0.707 0 0 − 0.707 2.707 2.707 0.0.707 0 0 0 0 0 0.707 .4.1) Din sistemul (A.707 − 0.707 ⎪v4 ⎪ ⎥ ⎥ − 0.707 − 0.707 0 0 0 ⎥ ⎪v 2 ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎢− 0.707 ⎥ ⎪ v 4 ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎢ 0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ 0 −1 − 0.707 − 0.Elemente finite de tip bară .414 − 0.414 − 0.707 0.707 0 0 0 − 0.2.3) .707 0 1.707 − 0.707 − 0.707 0 0 0 0 −1 − 0.707 0 0 1.707 0. A.707 − 0.707 0.707 0 ⎤ ⎧0⎫ 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪u2 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪v2 ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪u3 ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ 0 ⎥ ⎪v3 ⎪ 0.707 3.707 ⎪u5 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0.414 − 0.707 .707 0.707 − 0.707 0 0 0 0 0 0 0 0 − 0.707 − 0.707 ⎪ 0 ⎪ E ⋅ S ⎢ −1 ⎪ ⎪ ⋅⎢ ⎨ −P ⎬= ⎪ ⎪ L ⎢ 0 ⎢ 0 ⎪ql/ 2⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪ 0 ⎪ ⎢ 0 ⎪ 0 ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪ F5y ⎪ ⎣ ⎩ ⎭ 0.2.0.707 − 0.0.414 0 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ E ⋅S ⎢ ⋅ 0.4.707 ⎪ 1y ⎪ ⎢ ⎪ql/ 2⎪ ⎢− 0.0.1 ⎧Fx ⎫ ⎡ 1.707 − 0.414 0.2.707 ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪ ⎪ ⎢− 0.707 − 0.2) ⎧u 2 ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ 2⎪ ⎧ F1x ⎫ 0 0 0 ⎤ ⎪u 3 ⎪ ⎡.2.4.707 ⎥ ⎪u4 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ − 0.707 ⎥ ⎩u 5 ⎭ ⎩ 0 ⎭ ⎣ ⎦ (A.707 ⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ (A.707 − 0.707 − 0.707 0 0 0 0 1.707 1.414 ⎪ 0 ⎪ ⎢ 0 1.2.2.707 − 0.414 − 0.2.707 −1 0 0 0 ⎤ ⎧u 2 ⎫ ⎧ql / 2⎫ ⎡ 2.707 1 ⎪F ⎪ ⎢ 0.707 − 0.4.1) se obţin: − 0.67 Fig.707 − 0.707 0 0 1.707 −1 0 1.2.707 0 0 ⎨ F1y ⎬ = ⎥ L ⎪F ⎪ ⎢ 0 0 0 0 0.414 − 0.

2.2.4) 2.Capitolul 2 Din (A.2. 2.68 .3. al structurii va avea trei grade de libertate pe nod.076 ⎪ ⎪ 4⎪ ⎪ ⎪ ⎪v 4 ⎪ ⎪− 0. ⎪F ⎪ ⎪4. vj y x* (α. dată de relaţia (2.5 ⋅10 ⎬. β. cu observaţia că matricea de transformare [T ] . γ. Modificarea matricei de transformare [T ] se face ţinând cont de faptul că în cazul structurilor spaţiale de bare articulate fiecare nod în sistemul de axe propriu x* y* z* .3 Structuri spaţiale de bare articulate În cazul structurilor spaţiale de bare articulate se folosesc relaţiile prezentate în paragrafele 2.2) şi (A.2.2.25 ⋅10 4 ⎪ ⎪ ⎩ 5y ⎭ ⎪ ⎩ ⎭ (N). ⎨ v 3 ⎬ = ⎨− 0.143⎪ ⎪ 2⎪ ⎪ ⎪ ⎪ u 3 ⎪ ⎪ 0.3.132 ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ − 0.086 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ .4. Fig.2. a elementului finit are un grad de libertate iar în sistemul de axe global x y z.201⎬ ⎪u ⎪ ⎪ 0.1.4.1 şi 2. (mm).16) trebuie modificată.124 ⎪ ⎪u ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ 5 ⎭ ⎩ 0. (A.1 .4.133 ⎭ ⎧ F1x ⎫ ⎧ 7 ⋅10 4 ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 3 ⎪ ⎨ F1y ⎬ = ⎨ 7. 2.2.3) rezultă: ⎧u 2 ⎫ ⎧ 0.) u* j j uj wj y * vi i ui wi u* i x z z* Fig.2.

Elemente finite de tip bară .4) [T ] = ⎡ 1 ⎢ l m1 0 n1 0 ⎣0 Relaţia (2. y şi z ale sistemului global de axe. sunt unghiurile pe care le face axa x* a sistemului de axe local cu axele x.2) sau: unde: {U }= [T]⋅ {U } * e e (2. n1=cosγ.3.3) 0 l1 0 m1 0⎤ n1 ⎥ ⎦ (2.3.3. de transformare a matricei de rigiditate a elementului din sistemul de axe local în sistemul de axe global va fi: ⎡ l1 ⎢m ⎢ 1 ⎢n [K e ] = ⎢ 1 ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎣ 0⎤ 0⎥ ⎥ 0 ⎥ E ⋅ S ⎡l1 m1 ⋅ ⎥⋅ l1 ⎥ L ⎢ 0 0 ⎣ m1 ⎥ ⎥ n1 ⎥ ⎦ n1 0 0 0 l1 m1 0⎤ n1 ⎥ ⎦ (2.5) .69 Dacă α. m1=cosβ. β.3.1) ⎧u * ⎫ ⎡l1 ⎪ i⎪ rezultă: ⎨ * ⎬ = ⎢ ⎪u j ⎪ ⎣ 0 ⎩ ⎭ m1 0 n1 0 0 l1 0 m1 (2.2. γ.9). cu notaţiile: l1=cosα.3. ⎧ ui ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ i⎪ 0 ⎤ ⎪w i ⎪ ⎪ ⎪ ⎥ ⋅⎨u ⎬ n1 ⎦ ⎪ j ⎪ ⎪vj ⎪ ⎪ ⎪ ⎪w j ⎪ ⎩ ⎭ (2.

β.2.) u* j * j Fjx Fjz Fiy Fi* x ⎧ Fix ⎫ ⎡ l1 ⎪F ⎪ ⎢m ⎪ iy ⎪ ⎢ 1 ⎪ Fiz ⎪ ⎢n {Fe } = ⎪ ⎪ = [T]T ⋅ Fe* = ⎢ 1 ⎨ ⎬ ⎢0 ⎪Fjx ⎪ ⎢0 ⎪Fjy ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎪ Fjz ⎪ ⎢0 ⎣ ⎩ ⎭ { } ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ ⎧Fi* ⎫ ⎪ ⎪ ⎥ ⋅ ⎨ *⎬ l1 ⎥ ⎪Fj ⎪ ⎩ ⎭ m1 ⎥ ⎥ n1 ⎥ ⎦ 0 0 0 (2.2 x* (α.70 .2.3. Fig. 2.Capitolul 2 ⎡ (l1 )2 ⎢ ⎢ l1 ⋅ m1 ⎢ [K e ] = E ⋅ S ⋅ ⎢ l1 ⋅ n12 L ⎢ − (l1 ) ⎢− l ⋅ m ⎢ 1 1 ⎢ − l1 ⋅ n1 ⎣ l1 ⋅ m1 (m1 )2 m1 ⋅ n1 − l1 ⋅ m1 − (m1 ) 2 l1 ⋅ n1 m1 ⋅ n1 (n1 )2 − l1 ⋅ n1 − m1 ⋅ n1 − (n1 ) 2 − (l1 ) − l1 ⋅ m1 − l1 ⋅ n1 2 (l1 )2 − l1 ⋅ m1 2 − (m1 ) − m1 ⋅ n1 l1 ⋅ m1 − m1 ⋅ n1 l1 ⋅ m1 l1 ⋅ n1 (m1 )2 m1 ⋅ n1 − l1 ⋅ n1 ⎤ ⎥ − m1 ⋅ n1 ⎥ 2 − (n1 ) ⎥ ⎥ l1 ⋅ n1 ⎥ m1 ⋅ n1 ⎥ ⎥ (n1 )2 ⎥ ⎦ (2.3.3.7) . vor fi: Fjy y y* i Fix z Fix z* Fig. 2. raportat la sistemul de axe global.6) În conformitate cu relaţia (2. γ.6). forţele nodale exterioare aplicate elementului finit.3.

4.1 Rezolvare: Numerotarea nodurilor şi elementelor finite în conformitate cu modul de discretizarea a structurii este prezentată în Fig. k Grade de libertate Nodurile i.4.2.5494 Lk 0.2. 4.2. Se cunosc: P=20 KN.1373 1 2 1.4. S=300 mm2.2. A.5L 0.Elemente finite de tip bară .8.3. A.2.j yi z i xj yj zj Lk cos α= x j − xi cos β= y j − yi Lk 0 3L 0 0 0 0 1L 1L 3L 3L 0. Datele de intrare privitoare la geometria structurii sunt cuprinse în tabelul A.71 Aplicaţia A. 4. A.5L 3. L=1 m. E=210000 MPa y P 3L O 0.1 xi Nr.4.8241 cos γ= z j − zi Lk 0.2 3.4.6 7.5.156 0.5.1 Pentru structura de bare articulate din Fig. Tabelul A.1.9374 0.2.9.2.2 1.5L C L x 3L z Fig.3123 -0.4. se cere să se calculeze reacţiunile şi deplasarea articulaţiei 2.64005L 0. elem.1.20156L 3.2.6 .

292 0.049 0.049 0.878 0.452 0.075 0.049 0.878 0.452 0.3.146 0.679 0.878 0.292 0.049 0.146 0.679 0.075 [K 2 ] = E ⋅ S ⋅ L2 0.452 0.024 0.024 0.452 0.72 .097 0.019 0.049 0.075 0.075 0.075 0.113 0.113 0.019 .113 0.292 0.049 0.024 [K1 ] = E ⋅ S ⋅ L1 0.075 0.6).049 0. sunt: 0.019 0.146 0.146 0.024 0.292 0.679 0.301 0.113 0.146 0.292 0.292 0.113 0.452 0.452 0.292 0.146 0.301 0.292 0.452 0. A.301 0.097 0.075 0.049 0. în conformitate cu relaţia (2.301 0.097 0.019 0.Capitolul 2 F2y y v2 u2 2 2 1 u1 F1x w3 F3z Fig.146 0.113 0.679 0.4.146 0.075 0.452 0.878 0.113 0.113 0.097 0.2.2 P F1y v1 w2 F3y v3 u3 F3x x O w1 z F1z 1 3 Matricele de rigiditate ale elementelor raportate la sistemul de axe global xzy.

Elemente finite de tip bară - 73
Matricele de rigiditate expandate sunt:
0.097 0.292 0.049 0.292 0.878 0.146 0.049 0.146 0.024 0.097 0.292 0.049 0 0 0 0.292 0.878 0.146 0 0 0 0.049 0.146 0.024 0 0 0

[K1 ]e

E ⋅S = ⋅ 0.292 0.878 0.146 0.292 0.878 0.146 0 0 0 L1
0.049 0.146 0.024 0.049 0.146 0.024 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

0.097 0.292 0.049 0.097 0.292 0.049 0 0 0

[K 2 ]e

E ⋅ S 0 0 0 0.452 0.679 0.113 0.452 0.679 0.113 = ⋅ L2 0 0 0 0.075 0.113 0.019 0.075 0.113 0.019
0 0 0 0.301 0.452 0.075 0.301 0.452 0.075 0 0 0 0.452 0 0 0 0.075 0.679 0.113 0.452 0.679 0.113 0.113 0.019 0.075 0.113 0.019

0 0 0 0.301

0.452 0.075 0.301 0.452 0.075

Matricea de rigiditate a structurii, după înlocuirea valorilor numerice, este:
. 3 1.90910 . 5.74610
3

. 3 5.74610 . 1.72810 . 2.87310
4 3

964.217 . 2.87310 472.27
3

. 3 1.90910 . 5.74610
3

. 3 5.74610 . 1.72810 . 2.87310
4 3

964.217 . 2.87310 472.27 333.842 . 3 4.82910 801.111 . 1.29810
3 3

0 0 0 . 3 5.2110 . 3 7.82310 . 3 1.29810 . 5.2110
3

0 0 0 . 3 7.82310 . 4 1.17510 . 3 1.95610 . 7.82310
3

0 0 0 . 3 1.29810 . 3 1.95610 328.842 . 3 1.29810 . 3 1.95610 328.842

964.217

964.217

[K ] =
g

. 3 1.90910 . 3 5.74610 964.217 0 0 0

. 3 5.74610 . 4 1.72810 . 3 2.87310 0 0 0

. 3 964.217 7.11810 . 3 2.87310 472.27 0 0 0

. 3 2.07710

. 3 . 4 2.07710 2.90310 . 3 333.842 4.82910 . 5.2110
3

. 7.82310

3

. 3 7.82310 . 3 1.29810

. 4 1.17510 . 3 1.95610

. 3 1.95610 328.842

. 3 . 4 7.82310 1.17510 . 3 . 3 1.29810 1.95610

74 - Capitolul 2
Din sistemul de ecuaţii global, prin impunerea condiţiilor pe contur se obţine următorul sistem de ecuaţii:

⎧ F1x ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ F1z ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ F2 y ⎬ = K g ⎪− P ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ F3 x ⎪ ⎪F ⎪ ⎪ 3y ⎪ ⎪ F3z ⎪ ⎩ ⎭

[ ]

⎧0⎫ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪ u2 ⎪ ⎪ ⎪ ⋅⎨ 0 ⎬, ⎪w ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪0⎪ ⎪0⎪ ⎩ ⎭

din care se obţin următoarele sisteme de ecuaţii: ⎧ 0 ⎫ ⎡7,118 ⋅ 10 3 − 333,842 ⎤ ⎧ u 2 ⎫ ; ⎨ ⎬=⎢ ⎥⋅⎨ ⎬ 801,111 ⎦ ⎩ w 2 ⎭ ⎩− P ⎭ ⎣ − 333,842 − 964 .217 ⎤ ⎧ F1 x ⎫ ⎡ − 1,909 ⋅ 10 3 ⎥ ⎪F ⎪ ⎢ 3 − 2,873 ⋅ 10 4 ⎥ ⎪ 1 y ⎪ ⎢ − 5,746 ⋅ 10 ⎪ F1z ⎪ ⎢ − 964 ,217 − 472 ,27 ⎥ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎧ u2 ⎫ 3 4 ,829 ⋅ 10 3 ⎥ ⋅ ⎨ ⎬ ⎨ F2 y ⎬ = ⎢ − 2,077 ⋅ 10 ⎩w 2 ⎭ ⎪ F ⎪ ⎢ − 5,21 ⋅ 10 3 1,298 ⋅ 10 3 ⎥ ⎪ 3x ⎪ ⎢ ⎥ 1,956 ⋅ 10 3 ⎥ ⎪ F3 y ⎪ ⎢ 7 ,823 ⋅ 10 3 ⎪F ⎪ ⎢ 3 − 328 ,842 ⎥ ⎩ 3 z ⎭ ⎣ 1,298 ⋅ 10 ⎦ Din care se obţin soluţiile:

⎧ u2 ⎫ ⎨ ⎬= ⎩w 2 ⎭

1.194 25.463

(mm)

⎧ F1x ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ F1z ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ F2 y ⎬ = ⎪F ⎪ ⎪ 3x ⎪ ⎪ F3y ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ F3z ⎭

4 2.683. 10 4 8.002. 10 4 1.318. 10 5 1.205. 10 4 2.683. 10 4 4.046. 10 3 6.823. 10

(N)

Elemente finite de tip arc - 75

2.4 Elemente finite de tip arc
E.F. de tip arc elicoidal are caracteristici comune E.F. de tip bară cu un singur grad de libertate pe nod şi anume poate prelua numai sarcini de întindere sau compresiune. Constanta elastică a elementului elastic de tip arc elicoidal cu spire strânse este de forma:

k=
unde:

Gd 4 , 64R 3 n

(2.4.1)

G- modulul de elasticitate transversal; d- diametrul sârmei din care este confecţionat arcul; 2R- diametrul mediu de înfăşurare al spirei, Fig. 2.4.1; n- numărul de spire active a arcului.

D=2R i Fi j Fj uj ui

d

Fig. 2.4.1

Prin analogie cu E.F. de tip bară cu articulaţii şi în conformitate cu relaţiile (2.1.1) la (2.1.5) şi Fig.2.4.1, se poate scrie:

⎧Fi ⎫ Gd 4 ⎡ 1 − 1⎤ ⎧u i ⎫ = ⋅⎢ ⎨ ⎬ ⎥⋅⎨ ⎬ 3 ⎩Fj ⎭ 64R n ⎣− 1 1 ⎦ ⎩u j ⎭
sau unde:

(2.4.2)

{Fe } = [K e ]⋅ {U e }

(2.4.3)

[K e ] =
elementului;

Gd 4 ⎡ 1 − 1⎤ ⎡ k − k ⎤ = , este matricea de 64R 3n ⎢− 1 1 ⎥ ⎢− k k ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦

rigiditate a

76 - Capitolul 2

{Fe } = ⎨

⎧Fi ⎫ ⎬ ⎩Fj ⎭

şi

{u e } = ⎨

⎧u i ⎫ ⎬ , sunt matricele forţelor nodale exterioare u j⎭ ⎩

respectiv matricea deplasărilor nodale a elementului. Pentru structurile realizate din sisteme de arcuri, trebuie să se ţină cont de modul de aşezarea a arcurilor în cadrul structurii. Pentru 2 arcuri aşezate în serie, Fig.2.4.2, ne propunem să se stabilim ecuaţiile de echilibru şi apoi să calculăm deplasările nodurilor 2 şi 3 şi forţa din nodul 1 în următoarele condiţii pe contur: u1=0 şi F2=F3=P. Arcurile sunt de rigidităţi diferite, k1≠k2.
1 1 P u1 u2
1
Fig. 2.4.2

k1 2

2

k2 3 P x

2

u3

3

Pentru fiecare E.F se aplică relaţia (2.4.3) şi se obţine:

⎧F11 ⎫ ⎡ k 1 ⎨ ⎬=⎢ ⎩F12 ⎭ ⎣− k 1

− k1 ⎤ ⎧u1 ⎫ ⎧F ⎫ ⎡ k ⋅ ⎨ ⎬ şi ⎨ 22 ⎬ = ⎢ 2 k 1 ⎥ ⎩u 2 ⎭ ⎦ ⎩F23 ⎭ ⎣− k 2

− k 2 ⎤ ⎧u 2 ⎫ ⋅⎨ ⎬, k 2 ⎥ ⎩u 3 ⎭ ⎦

(2.4.4)

unde s-au făcut notaţiile: Fij - reacţiunea din nodul j pentru elementul finit i; uj - deplasarea u a nodului j : ki – constanta elastică a arcului i Dimensiunile matricei de rigiditate ale structurii sunt date de numărul total al gradelor de libertate. În cazul nostru vom avea:
3 (noduri/structură) x 1 (grad de libertate/nod)= 3 (grade de libertate/structură)

(2.4.5)

Matricea de rigiditatea structurii de 2 arcuri aşezate în serie va fi deci o matrice 3x3. Considerând echilibrul fiecărui nod se obţine: F 1 = F11 ; F 2 = F12 + F21 ; F 3 = F 23 (2.4.6) Relaţiile (2.4.6) le von scrie ţinând cont de (2.4.4) şi vom obţine:

(2.4.matricea de rigiditate a sistemului de arcuri.4.4. g O alta metodă a obţinerii matricei de rigiditate a structurii o reprezintă metoda asamblării prin procedeul superpoziţionării. condiţiile pe contur sunt: u 1 =0 şi F 2 =F 3 =P.7) {F } = [K ]⋅ {U } g g g g (2. Matricele de rigiditate expandate şi însumate conduc la expresia: 0 0 ⎤ ⎡ k1 − k1 ⎡ k 1 − k 1 0 ⎤ ⎡0 ⎢− k ⎥ + ⎢0 k ⎥ = ⎢− k k + k − k2 ⎥ ⎢ 1 2 1 2 ⎢ 1 k 1 0⎥ ⎢ ⎢ 0 0 0 ⎥ ⎢0 − k 2 k 2 ⎥ ⎢ 0 − k2 ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ ⎣ 0 ⎤ ⎧ u1 ⎫ − k1 ⎧ F11 ⎫ ⎧ F1 ⎫ ⎡ k1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎨F12 + F22 ⎬ = ⎨F2 ⎬ = ⎢− k1 k1 + k 2 − k 2 ⎥ ⎨u 2 ⎬ ⎪ F ⎪ ⎪ ⎪ k 2 ⎥ ⎪u 3 ⎪ − k2 ⎣ ⎦⎩ ⎭ ⎩ 23 ⎭ ⎩F3 ⎭ ⎢ 0 0 ⎤ − k2 ⎥ ⎥ k2 ⎥ ⎦ (2.4.11) se poate scrie sub forma: . matricele forţelor nodale şi deplasărilor sistemului de arcuri.77 F1 = F11 = k1u1 − k1u 2 = k1 (u1 − u 2 ) ⎧ ⎪ ⎨F2 = F12 + F22 = −k1u1 + k1u 2 + k 2 u 2 − k 2 u 3 = −k1u1 + (k1 + k 2 )u 2 − k 2 u 3 ⎪ F3 = F23 = −k 2 u 2 + k 2 u 3 ⎩ Sub forma matriceală sistemul de ecuaţii devine: gl 1 2 3 ⎧ F1 ⎫ ⎡ k1 ⎪ ⎪ ⎢ ⎨F2 ⎬ = ⎢− k1 ⎪F ⎪ ⎢ 0 ⎩ 3⎭ ⎣ Sau: unde: g − k1 k1 + k 2 − k2 0 ⎤ ⎧ u1 ⎫ 1 ⎪ ⎪ − k 2 ⎥ ⎨u 2 ⎬ 2 ⎥ ⎥⎩ ⎭ k 2 ⎦ ⎪u 3 ⎪ 3 (2.8) [K ] . {U } .10) În aceste condiţii obţinem următorul sistem de ecuaţii: − k1 ⎧F1 ⎫ ⎡ k1 ⎪ ⎪ ⎢ ⎨ P ⎬ = ⎢ − k1 k 1 + k 2 ⎪P ⎪ ⎢ 0 − k2 ⎩ ⎭ ⎣ 0 ⎤⎧ 0 ⎫ ⎪ ⎪ − k 2 ⎥ ⎨u 2 ⎬ ⎥ k 2 ⎥ ⎪u 3 ⎪ ⎦⎩ ⎭ (2.4. {F }.9) În conformitate cu enunţul problemei.11) Sistemul (2.4.Elemente finite de tip arc .

13) 2P 2P P .4. k2= 200 N/mm.78 . k3= 100 N/mm. Rezolvare: ⎧ F11 ⎫ ⎡ 100 − 100 ⎪ F ⎪ ⎢− 100 100 ⎧ F11 ⎫ ⎡ 100 − 100⎤ ⎧ u1 ⎫ ⎪ 12 ⎪ ⎢ ⎨ ⎬=⎢ ⎥ ⎨u ⎬ ⇒ ⎨ 0 ⎬ = ⎢ 0 0 ⎩ F12 ⎭ ⎣ − 100 100 ⎦ ⎩ 2 ⎭ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪0 ⎪ ⎣ 0 0 ⎩ ⎭ 0 0 0 0 0 ⎤ ⎧ u1 ⎫ 0 ⎥ ⎪u 2 ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎨ ⎬ 0⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎥ 0⎦ ⎪ 0 ⎪ ⎩ ⎭ .1 Se cunosc: a) Constantele arcurilor. u3= + .Capitolul 2 F1= .k1u 2 (2. k1=100 N/mm. b) Valoarea forţei P=500 N. c) Deplasările u1=u4=0.4.1 Se cere să se calculeze: 1-matricea de rigiditate a sistemului de arcuri 2-deplasările nodurilor 2 şi 3 3-forţele de reacţie din 1 şi 4 4-forţa din arcul 2 P 1 1 k1 2 2 k2 3 3 k3 4 x u1 1 u2 2 u3 3 u4 4 Fig.4. 2.4. k1 k1 k2 F1=-2P Aplicaţia A.2.12) ⎧P ⎫ ⎡ k 1 + k 2 ⎨ ⎬=⎢ ⎩P ⎭ ⎣ − k 2 de unde rezultă: u2 = − k 2 ⎤ ⎧u 2 ⎫ ⎨ ⎬ k 2 ⎥ ⎩u 3 ⎭ ⎦ (2.

şi 0 0 ⎤ ⎧0⎫ ⎧ F1 ⎫ ⎡ 100 − 100 ⎪ 0 ⎪ ⎢− 100 100 − 200 0 ⎥ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥⋅⎪ ⎪⇒ ⎨ ⎬ ⎨ ⎬= − 200 300 − 100⎥ ⎪u 3 ⎪ ⎪P⎪ ⎢ 0 ⎥ ⎪F4 ⎪ ⎢ 0 0 − 100 100 ⎦ ⎪ 0 ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎣ ⎧0⎫ 0 ⎤ ⎪u 2 ⎪ ⎧ 0 ⎫ ⎡− 100 − 100 − 200 ⎪ ⎪ ⇒⎨ ⎬=⎢ ⎥ ⋅ ⎨u ⎬ − 200 300 − 100⎦ ⎪ 3 ⎪ ⎩P ⎭ ⎣ 0 ⎪0⎪ ⎩ ⎭ ⎧ 0 ⎫ ⎡ 100 − 200⎤ ⎧u 2 ⎫ de unde se obţine: ⎨ ⎬ = ⎢ ⎥⎨ ⎬ ⎩P ⎭ ⎣− 200 300 ⎦ ⎩u 3 ⎭ şi F4 = − 100 ⋅ 43 După rezolvare. 250 500 . se obţine: u2= P 3P = 2mm. obţinem: ⎧ F1 ⎫ ⎧ F11 ⎫ ⎡ 100 − 100 ⎪ ⎢ ⎪F ⎪ ⎪ ⎪ 2 ⎪ ⎪F12 + F22 ⎪ ⎢− 100 300 ⎨ ⎬= ⎨ ⎬= − 200 ⎪F3 ⎪ ⎪F23 + F33 ⎪ ⎢ 0 ⎢ ⎪F4 ⎪ ⎪ F34 ⎪ ⎣ 0 0 ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ Aplicând condiţiile pe contur u1 = u 4 =0.Elemente finite de tip arc .79 ⎤ ⎧F22 ⎫ ⎡ 200 − 200 ⎥ ⎨ ⎬=⎢ ⎩F23 ⎭ ⎢− 200 200 ⎥ ⎦ ⎣ 0 0 ⎧ 0 ⎫ ⎡0 ⎪F ⎪ ⎢0 200 − 200 ⎧u 2 ⎫ ⎪ 22 ⎪ ⎨ ⎬ ⇒ ⎨ ⎬=⎢ ⎩u 3 ⎭ ⎪F23 ⎪ ⎢0 − 200 200 ⎪ 0 ⎪ ⎢0 0 0 ⎩ ⎭ ⎣ 0⎤ ⎧ 0 ⎫ 0 ⎥ ⎪u 2 ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎨ ⎬ 0⎥ ⎪ u 3 ⎪ ⎥ 0⎦ ⎪ 0 ⎪ ⎩ ⎭ ⎧ 0 ⎫ ⎡0 ⎪ ⎪ ⎢ ⎧F33 ⎫ ⎡ 100 − 100⎤ ⎧u 3 ⎫ ⎪ 0 ⎪ ⎢0 ⎨ ⎬=⎢ ⎥⎨ ⎬ ⇒ ⎨ ⎬ = ⎩F34 ⎭ ⎣− 100 100 ⎦ ⎩u 4 ⎭ ⎪F33 ⎪ ⎢0 ⎪F34 ⎪ ⎢0 ⎩ ⎭ ⎣ Prin urmare rezultă: 0 0 0 ⎤⎧ 0 ⎫ 0 0 0 ⎥⎪ 0 ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎨ ⎬ 0 100 − 100⎥ ⎪u 3 ⎪ ⎥ 0 − 100 100 ⎦ ⎪u 4 ⎪ ⎩ ⎭ 0 0 ⎤ ⎧ u1 ⎫ − 200 0 ⎥ ⎪u 2 ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎨ ⎬ 300 − 100⎥ ⎪u 3 ⎪ ⎥ − 100 100 ⎦ ⎪u 4 ⎪ ⎩ ⎭ F2 =0 şi F3 =P. u3= = 3mm.

4.4.2.Capitolul 2 respectiv F1= . o vom calcula.200 N F23= -200⋅2+ 200⋅3= + 200 N Aplicaţia A.200 N F4= . A.4. 4 1 k1 2 4 k4 1 u1 F1 1 k2 u4 4 u2 2 Fig.100 U2 = .100 U3 = . .80 . plecând de la ecuaţia ⎧F22 ⎫ ⎨ ⎬= ⎩F23 ⎭ ⎡ 200 − 200⎤ ⎧u 2 ⎫ ⎡ 200 − 200⎤ ⎧2⎫ ⎢− 200 200 ⎥ ⋅ ⎨u ⎬ = ⎢− 200 200 ⎥ ⎨3⎬ ⎣ ⎦ ⎩ 3⎭ ⎣ ⎦⎩ ⎭ F22 = -F23 ( arcul se află în echilibru) F22= 200⋅2-200⋅3= . A.4.2 este arbitrară.2.2 F2 2 u3 3 3 3 k3 5 u5 5 Rezolvare Numerotarea nodurilor şi elementelor în conformitate cu Fig.2.2.4.2 şi să se stabilească dacă aceasta este sau nu matrice singulară. Conexiunile elementelor şi sunt prezentate în tabelul A.2.2.2 Să se găsească matricea de rigiditate a sistemului de arcuri din figura A.300 N Forţa din arcul 2.

k4 ⎥ 1 ⎦ Se expandează matricele de rigiditate a elementelor la dimensiunile 5 x 5 şi rearanjându-le după criteriul numerotări gradelor de libertate a sistemului.3 3.1 Matricele de rigiditate a elementelor raportate la sistemele de axe proprii sunt: 4 2 2 3 [K1 ] = ⎡ ⎢ k1 ⎣ − k1 3 − k1 ⎤ 4 ⎡ k2 ⎥ 2 .3 3. k3 ⎥ 5 ⎦ [K 4 ] = ⎡ ⎢ k4 ⎣− k 4 − k4 ⎤ 2 . obţinem: 1 2 3 4 5 [K1 ]e ⎡0 0 ⎢0 k 1 ⎢ = ⎢0 0 ⎢ ⎢0 − k 1 ⎢0 0 ⎣ 0 0 0 − k1 0 0 0 k1 0 0 0⎤ 1 0⎥ 2 ⎥ 0⎥ 3 . k2 ⎥ 3 ⎦ 1 [K 3 ] = ⎡ ⎢ k3 ⎣− k 3 − k3 ⎤ 3 . [K 2 ] = ⎢ − k k1 ⎦ ⎣ 2 5 2 − k2 ⎤ 2 .5 2.81 Tabelul A.Elemente finite de tip arc .2 2.4.1 Grade de libertate 4. ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎦ .2.2 2.5 2. ⎥ 0⎥ 4 0⎥ 5 ⎦ [K 2 ]e 0 ⎡0 ⎢0 k 2 ⎢ = ⎢0 − k 2 ⎢ 0 ⎢0 ⎢0 0 ⎣ 0 − k2 k2 0 0 0 0 0 0 0 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ .j 4.2 Numărul elementului 1 2 3 4 Nodurile i.

k4=50 N/mm. k2=200 N/mm.4. k3=300 N/mm.3.4. se cere să se calculeze reacţiunile şi deplasarea punctului de aplicaţie a forţei. α=450.82 . . [K 4 ]e = ⎢ 0 ⎥ ⎢ 0 ⎥ ⎢ 0 ⎢ 0 k3 ⎥ ⎣ ⎦ − k4 k4 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ .2. Se cunosc: P=1500 N.3 Pentru sistemul de arcuri din figura A. k1=100 N/mm.Capitolul 2 [K 3 ]e ⎡0 ⎢0 ⎢ = ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢0 ⎣ 0 0 0 0 0 0 k3 0 0 0 0 0 0 0 − k3 0 ⎤ ⎡ k4 ⎥ ⎢− k 0 ⎥ ⎢ 4 − k 3 ⎥ . β=300. γ=1250.2. ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎦ După asamblare matricea de rigiditate a structurii este: 1 2 3 4 5 [ ] ⎡ k4 ⎢− k ⎢ 4 Kg = ⎢ 0 ⎢ ⎢ 0 ⎢ 0 ⎣ − k4 k1 + k 2 + k 4 − k2 − k1 0 0 − k2 k 2 + k3 0 − k3 0 − k1 0 k1 0 0 ⎤1 0 ⎥2 ⎥ − k3 ⎥ 3 ⎥ 0 ⎥4 k3 ⎥ 5 ⎦ Aplicaţia A.

83 k4 γ=1250 k3 β=300 P k1 k2 α=450 Fig.2.4 y F5y v5 F5x v1 F1y O 1 5 3 γ=1250 v2 k3 4 β=300 P u4 x 1 u2 2 α=450 k2 v3 3 F3y u3 . elementelor şi gradelor de libertate este prezentată în figura A. F4y v4 F4x u5 k4 4 u1 k1 F1x 2 F3x Fig.3 Rezolvare Numerotarea nodurilor.2.4. A.4.2.Elemente finite de tip arc .4.3. A.

0 0⎥ ⎢ ⎥ ⎢ 0⎥ ⎣ ⎦ ⎡100 0 − 100 ⎢ 0 0 ⎢ ⎢ 100 ⎢ ⎢ ⎢ [K1 ]e = ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ s i m. ⎢ ⎢ ⎣ . ⎨ ⎬ ⎨ ⎬ ⎪ 3y ⎪ ⎪v3 ⎪ ⎪F4 x ⎪ ⎪u 4 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪F4 x ⎪ ⎪v 4 ⎪ ⎪F5 x ⎪ ⎪u ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 5⎪ ⎪ ⎪ ⎪F5 y ⎪ ⎩v5 ⎭ ⎩ ⎭ Matricele de rigiditate a elementelor raportate la sistemul de axe global şi expandate sunt: 0 0 0 0 0 0 0⎤ 0 0 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0⎤ ⎡ ⎢ 0 0 0 0 0 0 0 0 0⎥ ⎢ ⎥ ⎢ 100 − 100 − 100 100 0 0 0 0⎥ ⎢ ⎥ 100 100 − 100 0 0 0 0⎥ ⎢ ⎢ 100 − 100 0 0 0 0⎥ [K 2 ]e = ⎢ ⎥ 100 0 0 0 0⎥ ⎢ ⎢ 0 0 0 0⎥ ⎢ ⎥ 0 0 0⎥ ⎢ ⎢ s i m.84 .Capitolul 2 Matricele deplasărilor şi a forţelor nodale pentru întreaga structură sunt: ⎧ F1x ⎫ ⎧ u1 ⎫ ⎪F ⎪ ⎪v ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪F2 x ⎪ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪F2 y ⎪ ⎪v 2 ⎪ ⎪F ⎪ ⎪ ⎪ {U g } = ⎪u 3 ⎪. {Fg } = ⎪F3x ⎪.

04 10.04 − 19.04 19.16 − 8.95 ⎢ ⎢ [K 4 ]e = ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢ ⎢s i m.95 ⎥ 0 0 0 0 ⎥ ⎥ 0 0 0 0 ⎥ 0 0 0 0 ⎥ ⎥ 0 0 0 ⎥ 41.04 19.95 100 − 100 −130 − 75 19. ⎢ ⎢ ⎣ 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0⎤ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎦ 0 0 0 0 ⎤ 0 0 0 0 ⎥ ⎥ 0 0 41.95 ⎥ ⎦ După impunerea condiţiilor pe contur şi asamblarea matricelor de rigiditate a elementelor în matricea de rigiditate a structurii.16 ⎥ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ 183.Elemente finite de tip bară .16⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ 8. ⎢ ⎢ ⎣ 0 0 ⎡0 0 ⎢ 0 0 0 ⎢ ⎢ 41. se obţine sistemul: ⎧ F1x ⎫ ⎡100 0 −100 0 0 0 0 0 0 0 ⎤ ⎧0⎫ ⎪F ⎪ ⎢ 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪− P⎪ ⎢ 466.95 ⎥ ⎪ 0 ⎪ ⎪F5y ⎪ ⎢ ⎦ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎣ .84 −100 100 − 225 − 130 − 41.16 ⎥ ⎥ 0 0 19.16⎥ ⎥ 8.04 − 19. 41.16 ⎢ 8.85 0 0 0 0 0 ⎡0 0 0 ⎢ 0 0 0 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 225 130 0 0 − 225 − 130 ⎢ 75 0 0 − 130 − 75 ⎢ ⎢ 0 0 0 0 [K 3 ]e = ⎢ 0 0 0 ⎢ ⎢ 225 130 ⎢ 75 ⎢ ⎢ s i m.16 − 8.04 − 19.95 ⎥ ⎪v 2 ⎪ ⎪0⎪ ⎢ ⎪F3x ⎪ ⎢ 100 − 100 0 0 0 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ ⎨ ⎬=⎢ F3y ⎪ ⎢ 100 0 0 0 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎪ ⎪F4x ⎪ ⎢ 225 130 0 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ 75 0 0 ⎥ ⎪0⎪ ⎪F4x ⎪ ⎢ ⎪F5x ⎪ ⎢ S i m.

19 ⎭ ⎧ F1x ⎫ ⎧ 322.296⎪ ⎬ (N). ⎨ ⎬=⎨ ⎪F4 x ⎪ ⎪ 700.749 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪F5 x ⎪ ⎪ 135.86 .296 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪F3 y ⎪ ⎪− 341.303 ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎪ 1y ⎪ ⎪ ⎪ ⎪F3x ⎪ ⎪ 341.Capitolul 2 Din care rezultă următoarele soluţii: ⎧u 2 ⎫ ⎧− 3.49 ⎪ ⎪F4 y ⎪ ⎪ 404.912 ⎪ ⎪F5 y ⎪ ⎪ − 63.223⎫ ⎨ ⎬=⎨ ⎬ (mm). ⎩v 2 ⎭ ⎩ 0.453 ⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ .

1 k1. Myj. 2 k 3. Tyj.Elemente finite de tip bară .3 k 3. 2 k 2. vi. ⎨ ⎬ ⎪v j ⎪ ⎪ϕ j ⎪ ⎩ ⎭ ⎡ k 1. ⎨ ⎬ ⎪ Tyj ⎪ ⎪M zj ⎪ ⎩ ⎭ unde: ⎧vi ⎫ ⎪ϕ ⎪ {U e } = ⎪ i ⎪.3 k 1.2. 4 ⎥ ⎥ k 3. ecuaţia pentru elementul finit de forma: {Fe } = [K e ]⋅ {U e } (2.1.5. Metoda directă În cele ce urmează prezentăm elementul finit cu noduri rigide capabil să modeleze grinzile solicitate la încovoiere plană.5.5. vj. Fig. Secţiunea transversală a barei z este definită de aria A şi L momentul de inerţie axial Iz.2) Tyi. idem pentru nodul j.5. reprezintă deplasarea şi rotaţia secţiunii elementului de bară în nodul i în planul determinat de sistemul de axe propriu xOy. Gradele de libertate sunt reprezentate de deplasarea liniară v(x) şi de deplasarea unghiulară dv( x ) y ϕ( x ) = a secţiunii Tyj Tyi dx Mzj Mzi transversale ale barei.5. 2 k 4.1 nod. sunt momentele încovoietoare din nodurile i. iar bara este realizată din acelaşi material având modulul de elasticitate vj longitudinal E.5.1.1 ⎢ ⎣k 4.j. sunt forţele tăietoare din nodurile i.1) are pentru elementele sale următoarea în componenţă: ⎧ Tyi ⎫ ⎪M ⎪ {Fe } = ⎪ zi ⎪.3 k 2. În acest caz sunt necesare 2 grade de libertate pe nod. când sunt aplicate forţe tăietoare şi momente încovoietoare. Axa z perpendiculară pe planul xOy completează sistemul de axe cartezian drept.j.1. E. ϕi. 4 ⎤ k 2. 3 k 4. 4 ⎦ (2. 4 ⎥ ⎥ k 4.1.1.A x 2.1 ⎢ k 3.1.1 ⎢k [K e ] = ⎢ 2. 2 k1. Constituirea matricei de rigiditate. ϕj 4 Lungimea elementului finit de bară este L. ϕi 2 3 Pentru structurile vi 1 plane din categoria din care face parte elementul finit cu două grade de libertate pe Fig. Myi.87 2. Iz . Elemente finite de tip bară cu noduri rigide cu două grade de libertate pe nod 2. ϕj. .

atunci elementele coloanei n din matricea de rigiditate reprezintă reacţiunile care apar în noduri.4 şi m=1.5) y E.3.1 ⎪M ⎪ ⎢ k ⎪ zi ⎪ ⎢ 2.1 k3.4) Rezultă concluzia că în cazul în care se impune o deplasare egală cu unitatea pe direcţia gradului de libertate n a elementului finit iar celelalte grade de libertate sunt blocate.1 ⎨ ⎬= ⎪ Tyj ⎪ ⎢ k 3. 4 ⎦ ⎪0⎪ ⎩ ⎭ 1 2 3 4 Numerotarea gradelor de libertate pe element (2. (2.2. Înlocuim în relaţia (2. Semnificaţia componentelor matricei de rigiditate a elementului finit ne conduce la modul de calcul direct a acestora.5.5.1 k4.1 .2 x k1.3 k 3. După această procedură prin aplicarea metodei eforturilor se vor calcula în continuare componentele matricei de rigiditate. 4 ⎥ ⎪1⎪ ⎥ k 4. a elementului finit cu l=1. pentru care în matricea deplasărilor nodale a elementului se impun următoarele valori: vi=ϕi=ϕj=0 şi vj=1. 2.1.1 ⎪M zj ⎪ ⎢k 4. 2 k 3.3 ⎥ ⎨ ⎬= ⎪ Tyj ⎪ ⎢ k 3. 3 k 4. expresiile (2.1.2.4.2.3) De aici se obţine egalitatea: ⎧ Tyi ⎫ ⎡ k1.3.m reprezintă componentele matricei de rigiditate [K e ].1. 2 3 k1. 2.: vj=ϕi=ϕj=0 şi vi=1.3 ⎥ ⎪M zj ⎪ ⎢k 4. 2 k 2.1.3 ⎤ ⎪M ⎪ ⎢ k ⎥ ⎪ zi ⎪ ⎢ 2.3 k 2. 4 ⎤ ⎧0⎫ k 2. 2 k 4.88 – Capitolul 2 kl.1.1.1).5.1.5. 4 ⎥ ⎪0⎪ ⎥⋅⎪ ⎪ ⎨ ⎬ k 3. Pentru început vom impune următoarele deplasări.3 4 k1.2). Se obţine următorul sistem de ecuaţii: 1 ⎧ Tyi ⎫ ⎡ k1.3 ⎥ ⎩ ⎭ ⎣ ⎦ (2.1 v1=1 Fig.1 ⎩ ⎭ ⎣ 2 k1.5.5. Iz L k2. Fig. A.5.

1 = . 2 ⋅ X 2 = 0 Coeficienţii δi. Δ2 sunt deplasările impuse pe direcţia necunoscutelor X1. X2.j îi vom calcula aplicând metoda MohrMaxwell.1 x1=1 m1 2/3 L 2/3 L L S.0 + δ 2.3. Obţinem următorul sistem de ecuaţii: k1.1=X1 Sistemul echivalent S. Δ1.1 ⋅ X1 + δ1. În conformitate cu schema din figura 2. 2.1 = L3 L2 L .A.1 ⋅ X1 + δ1. Δ 2.1. Δ2= 0.j.i este deplasarea pe direcţia gradului de libertate i a secţiunii j datorită unei sarcini egale cu unitatea aplicată pe direcţia gradului de libertate j.5. În cazul nostru Δ1=1.j=δj.6) În aceste condiţii eforturile necunoscute sunt: X1 = k1.1. 3 L L (2.1 sunt reacţiunile necunoscute care apar prin impunerea condiţilor (2.3 δ1.5.A.1. regula de integrare Veresceaghin.1 v1=1 L k2.1 k3.2 x2=1 m2 L/2 1 ⎧ δ1. X 2 = k 2.1.1=X2 ⎧ Δ1.1 x k1.Elemente finite de tip bară .5. Δ1.1.1 = − . sunt deplasările pe direcţia necunoscutelor X1 şi X2. 3EI z 2 EI z EI z 12EI z 6EI . aplicând metoda eforturilor. δ1. δi. Fig. 0 .1 ⋅ X1 + δ 2.5).1 = 2 z .3 rezultă: Fig. 2 = . δ 2. 2 = δ 2.1 ⋅ X1 + δ 2. 2 ⋅ X 2 = 1 ⎨ ⎩δ 2.1. 0 . X2=k2. ne conduce la următorul sistem de ecuaţii: y k2. 2 ⋅ X 2 = Δ 2 unde: X1=k1. datorită forţelor aplicate elementului.89 Schema de calcul a reacţiunilor ki.1 k4.5.0 + δ1. 2 ⋅ X 2 = Δ1 ⎨ ⎩Δ 2. 2.5.

k 4 . celelalte grade de libertate fiind blocate.1. ϕj=vi=vj=0. 3 = − 2 z .1 = −k1. 2 = .4 Aplicând metoda eforturilor în mod asemănător cazului precedent se obţin următoarele expresii: k1. 2 L L L L (2. 4 = − 2 z . k 4 .5.90 – Capitolul 2 Reacţiunile K31 şi K41 le vom calcula din condiţiile de echilibru: ∑V = 0 ∑M = 0 ⇒ k 3.5. 2 = 6EI z 4EI z 6EI 2EI z . k 2.2 x L Fig. k 3.1 ⋅ L + k 2. k 2. (2. (2.9) În mod analog prin impunerea unor condiţii similare în nodul j.1 + k 4.1 = − 12EI z . L3 6EI z L2 (2.1.1 = Pentru calculul elementelor celei de-a doua coloane din matricea de rigiditate [K e ].1. Fig. ϕi=1. k 4.1. k 3. k 2 .2 k4.2 k2. 3 = .11) 6L − 12 6L ⎤ ⎡ 12 ⎢ 6L 4L2 − 6L 2L2 ⎥ ⎥ [K e ] = E ⋅3I z ⋅ ⎢ L ⎢− 12 − 6L 12 − 6L⎥ ⎢ 2 2 ⎥ ⎣ 6 L 2L − 6 L 4L ⎦ (2.10) (2. 3 3 L L L L 6EI 2EI z 6EI 4EI z = 2 z . rel.3 = − k1. 4 = . impunem o deplasare egală cu unitatea pe direcţia celui de-al doilea grad de libertate. vom obţine elementele celei de-a treia şi a patra coloane din matricea de rigiditate care au următoarele expresii: k1. 2.2). 2.1.12) .2 ϕi=1 k3.7) ⇒ −k1. 2 = − 2 z .5.3 = − 2 z .5.5.8) y k1.1.5.5.5.4. k 3. 2 = .1.1.1 = 0 ⇒ k 4. 4 12EI z 6EI 12EI z 6EI .1.5. 4 = . L L L L Expresia matricei de rigiditate a elementului finit considerat este: (2.

13) 2. calculul elementelor matricei de rigiditate a elementului se face se face în acelaşi mod.2) unde Ni(x).1) v(x) = N1 (x) ⋅ v i + N 2 (x) ⋅ ϕi + N 3 (x) ⋅ v j + N 4 (x) ⋅ ϕ j sau: ⎧ vi ⎫ ⎪ϕ ⎪ {v(x )} = [N1 ( x ) N 2 ( x ) N 3 ( x ) N 4 ( x )]⋅ ⎪ i ⎪ ⎨ ⎬ ⎪v j ⎪ ⎪ϕ j ⎪ ⎩ ⎭ ⎧ 3x 2 2 x 3 N1 ( x ) = 1 − 2 + 3 ⎪ L L ⎪ 2x 2 x 3 ⎪ N 2 (x) = x − + 2 ⎪ L L ⎨ 3x 2 2 x 3 ⎪ N3 (x) = − 3 ⎪ L2 L ⎪ x 2 x3 ⎪ N 4 (x) = − + 2 L L ⎩ (2.4) sunt valabile în ipoteza considerării deplasării de corp rigid acceptând starea deformată a barei.2. Funcţiile de formă pentru cazul analizat au următoarele expresii: (2.2.1.5. (i=1.5.3. pe domeniul elementului finit se acceptă un polinom de interpolare de forma: (2. Sistemul de ecuaţii care defineşte legătura dintre forţe şi deplasări este: ⎧ Tzi ⎫ ⎪M ⎪ ⎪ yi ⎪ E ⋅ I y ⎨ ⎬= 3 Tzj ⎪ L ⎪ ⎪M yj ⎪ ⎩ ⎭ ⎡ 12 − 6L − 12 − 6L⎤ ⎧ v i ⎫ ⎢− 6L 4L2 6L 2L2 ⎥ ⎪ϕ ⎪ ⎥⋅⎪ i ⎪ ⋅⎢ ⎨ ⎬ ⎢ − 12 6L 12 6L ⎥ ⎪ v j ⎪ ⎢ ⎥ 2 6L 4L2 ⎦ ⎪ϕ j ⎪ ⎣ − 6L 2L ⎩ ⎭ (2.5. Metoda indirectă în constituirea matricei de rigiditate Pentru calculul deplasărilor liniare v(x).2.2.5.2.2.91 Notă: În cazul în care încărcările sunt conţinute în planul xOz. (încovoierea produce rotaţii în jurul axei y). sunt funcţii de formă.4).5.Elemente finite de tip bară .2.3) Se remarcă că funcţiile de formă satisfac următoarele condiţii: N1(x)+ N3(x)=1 (2.5. Curbura barei poate fi scrisă sub forma: .4) N2(x)+ L⋅N3(x)+ N4(x)=x Relaţiile (2.5.

10) .7).5.2.6) Explicitând egalitatea dintre energia internă de deformaţie acumulată de elementul finit şi lucrul mecanic al forţelor exterioare aplicate acestuia rezultă: L ⎞ 1 ⎛M ⎞ 1 1 ⎛M T W = ∫ {σ} ⋅ {ε}⋅ dV = ∫ ∫ ⎜ z ⋅ y ⎟ ⋅ ⋅ ⎜ z ⋅ y ⎟ ⋅ dA ⋅ dx = ⎜ I ⎟ E ⎜ I ⎟ 2V 2 0 A⎝ z ⎠ ⎝ z ⎠ T = ⎛d v⎞ 1 1 1 ⎛d v⎞ T ∫ (M z ) ⋅ EI z ⋅ M z ⋅ dx = 2 ∫ ⎜ dx 2 ⎟ ⋅ EI z ⋅ ⎜ dx 2 ⎟ ⋅ dx ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 20 ⎠ ⎝ ⎠ 0⎝ L L 2 2 T (2. expresia (2.5.5).2.5.5.2.2.5.2.9) Comparând ultimele două relaţii rezultă: L [K e ] = ∫ [B]T ⋅ E ⋅ I z ⋅ [B]⋅ dx 0 (2.5.92 – Capitolul 2 d2v d = 2 [N ]⋅ {U e } = [B]⋅ {U e } 2 dx dx (2.2. rezultă: 1 W = ∫ ([B]⋅ {U e }) ⋅ EI z ⋅ ([B]⋅ {U e })dx = 20 ⎛L T ⎞ 1 T⎜ = {U e } ∫ [B] ⋅ EI z ⋅ [B]⋅ dx ⎟ ⋅ {U e } ⎜0 ⎟ 2 ⎝ ⎠ L T (2.2.5. Matricea [B] poate fi scrisă sub forma: ⎡ d2 d2 [B] = 2 [N] = ⎢ 2 N1 dx ⎣ dx ⎡ 6 12x = ⎢− 2 + 3 L ⎣ L 4 6x − + 2 L L d2 N2 dx 2 d2 N3 dx 2 6 12x − L2 L3 ⎤ d2 N4 ⎥ = 2 dx ⎦ 2 6x ⎤ − + 2⎥ L L ⎦ (2.5) unde [B] este matricea de interpolare a deformaţiilor specifice pe element.2.5.8) În acelaşi timp expresia lucrului mecanic al forţelor exterioare este: L= 1 {U e }T ⋅ {Fe } = 1 {U e }T ⋅ [K e ]⋅ {U e } 2 2 (2.7) Înlocuind în (2.

A.2.2.6) şi după efectuarea integralei.1 2L Rezolvare: În Fig.Elemente finite de tip bară . A.2. Iz=3⋅106 mm4. Aplicaţia A.5.5.5.5.2.7 m. L=0. şi reacţiunile din reazeme.2 este prezentată discretizarea structurii şi modul de numerotare a nodurilor şi gradelor de libertate.1 Pentru structura din Fig.12).2. (2. E=2.5.2.2.12).1.2.93 După înlocuirea în relaţia precedentă a expresiei matricei [B] dată de (2.2 În conformitate cu rel. Se cunosc: M=15 KNm.5. (Se va neglija efectul produs de forşele axiale) M EIz L Fig.5. matricele de rigiditate a celor două elemente sunt: .1⋅105. y v1 5 5 5 v2 ϕ2 2 5 5 2 v3 ϕ3 3 5 ϕ1 1 1 x Fig.A.2.5.2. A. se obţine aceeaşi expresie a matricei de rigiditate a elementului dată de (2.1.1.2. se cere să se calculeze rotaţia punctului de aplicaţie al momentului M.

10 ⎪ ⎪ ⋅⎨ ⎬ 6 8 1.94 – Capitolul 2 4 2.929. 10 6 1.204. 10 7.929. 10 0 0 Rezultă: ϕ2=2.929. 10 6 1.5 ⋅106 ⎪ ⎪( Nmm) ⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ( N) . 10 9 1. 10 6 7. 10 6 7.929.6. 10 3 6 2. 10 ⎪ϕ 2 ⎪ ⎪0⎪ 3 6 2.204.755. 10 6 1. 10 9 1.204.785. 10 6 7. 10 1. 10 6 7. 10 9 1. 10 9 3.4.714. 10 1. 10 9 3. 10 1. 10 6 5.8.714. 10 9 .607⋅10 ⎪ .714.204.5 ⋅10 ⎪ ⎪ ⎪ T3y ⎪ ⎪− 5.8. 10 3 2. 10 6 7. 10 2. 10 3 2. 10 6 1. 10 8 6 1. 10 6 7. 10 6 4 7.714.714.755.714. 10 0 0 0 0 9 . 10 4 2. 10 4 6 2. 10 6 1. 10 4 2.929. 10 [K2]= 6 1.48. 10 9 .755.929. 10 7. 10 4 6 2.929. 10 9 4 2.929. 10 După expandare şi asamblarea în matricea de rigiditate a structurii şi după impunerea condiţiilor pe contur se obţine următorul sistem de ecuaţii: ⎧ T1y ⎫ ⎪M ⎪ ⎪ 1z ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ T2y ⎪ ⎨ ⎬= ⎪M⎪ ⎪ T3y ⎪ ⎪ ⎪ ⎪M3z ⎪ ⎩ ⎭ 4 2.755.8. 10 9 7. 10 6 1.755.714. 10 8 ⎧0⎫ ⎪0⎪ 0 0 ⎪ ⎪ 3 6 ⎪0⎪ 2.929.785.359⋅103 ⎪ ⎪ ( N) ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪M3z ⎪ ⎪ 2.755.714.714.929. 10 ⎪ ⎪ ⎪0⎪ 6 9 ⎩ ⎭ 1. 10 1. 10 2. 10 7. ⎪ ⎬ ⎨ ⎨ ⎬=⎨ 7 ⎬ ( Nmm)⎪ ⎪ M ⎪ ⎪ 1.143⋅104 ⎫ ⎪ ⎪ ( Nmm) ⎪ ⎪M ⎪ ⎪ 6 ⎪ ⎪ 1z ⎪ ⎪ 5 ⋅10 ⎪ ⎪ 4 ⎪ ⎪ ( N) ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ T2y ⎪ ⎪−1.8.929.714. 10 6 1. 10 3 2. 10 [K1]= 6 7. 10 8 6 3 1. 10 6 3.8.8.714.204.6.929.714.714.204. 10 9 1.755. 10 6 7. 10 9 1. 10 6 5.929.8.778⋅10-3 (rad) ⎫ ⎧ ⎧ T1y ⎫ ⎧ 2. 10 9 5. 10 9 .6. 10 6 7.204.929.714.

2.95 2.1.1. Matricea forţelor nodale. 2.6. forţa tăietoare Ty şi momentul Mz. y Tyi E.1.6. Elemente finite de tip bară cu noduri rigide cu trei grade de libertate pe nod 2.1. 2.6. Iz .6. cu aria secţiunii În total pe element vom avea 6 grade de libertate.A Ni i z L ϕj j’ i’ 2 6 Tyj Mzj x j Nj Mzi ϕi 3 vj 5 vi i ui 1 Fig. Fig. a căror numerotare corespunde celei prezentate în Fig. Considerăm extrasă dintro astfel de structură un element finit în a cărui noduri i şi j acţionează forţa axială N. {Fe }.1. a elementului finit de lungime L. şi matricea .1 j uj 4 deplasărilor nodale {U e }. tăietoare şi momentului încovoietor.1.6. Cazul încovoierii în plan cu forţă axială Un caz frecvent întâlnit pentru structurile plane este cazul solicitării date de prezenţa forţelor axiale.Elemente finite de tip bară .

şi în acest caz matricea de rigiditate a elementului finit raportată la sistemul de axe global. (axa z fiind axa normală pe planul structurii).6. Fig.6. în raport cu sistemul de axe global al structurii.3) * în condiţia în care axele z şi z se suprapun.1) ⎥ ⎨u ⎬ 0 ⎥ ⎪ j⎪ ⎥ ⎪v ⎪ 6EI z ⎥ ⎪ j ⎪ − 2 ⎪ϕ ⎪ L ⎥ ⎩ j⎭ 4EIz ⎥ ⎥ L ⎦ 0 Cum pentru structurile plane elementele finite pot fi orientate diferit.1). rel.3. este dată de o relaţie de forma: [K e ] = [T]T ⋅ K *e ⋅ [T] (2. în sistemul local x* y* z*: . putem scrie pentru nodul i. este nul.2) [ ] unde: local. (paragrafele 2. b=sinα.6. adică unghiul dintre ele.2.Capitolul 2 transversale A.1. este necesară găsirea relaţiilor de transformare care să permită abordarea unitară a vectorilor forţă şi deplasare precum şi a matricelor de rigiditate a elementelor componente. Ca şi în cazul elementelor finite de tip bară cu un singur grad de libertate.6.1 şi 2. 2.9).1.96 . (2.5. Ecuaţia care defineşte relaţia dintre forţe şi deplasări pe domeniul elementului finit este: ⎡ ES 0 ⎢ L ⎢ 12EI z ⎧ Ni ⎫ ⎢ 0 ⎪T ⎪ ⎢ L3 yi ⎪ ⎪ 6EIz ⎢ ⎪M zi ⎪ ⎢ 0 ⎪ ⎪ L2 ⎨ ⎬ = ⎢ ES ⎪ N j ⎪ ⎢− 0 ⎪ Tyj ⎪ ⎢ L 12EI ⎪ ⎪ ⎢ 0 − 3z ⎪ ⎪ ⎩M zj ⎭ ⎢ L ⎢ 6EIz ⎢ 0 L2 ⎣ 0 6EIz L2 4EI z L 0 − 6EI z L2 2EIz L − ES L 0 0 0 − 12EI z L3 6EI − 2z L 0 12EI z L3 6EI − 2z L ES L 0 0 ⎤ ⎥ 6EIz ⎥ ⎧ u ⎫ i ⎥ L2 ⎥ ⎪ v ⎪ 2EI z ⎥ ⎪ i ⎪ ⎪ ⎪ L ⎥ ⋅ ⎪ϕi ⎪ (2.1. şi cu momentul de inerţie axial Iz. Fig. În constituirea matricei de rigiditate vom aplica metoda directă şi vom avea în vedere rezultatele obţinute pentru elementul finit cu un singur grad de libertate pe nod. următoarele relaţii de transformare din sistemul de axe global xyz. Cu notaţiile: a=cosα.1. 2.1. paragraful 2.2. va avea dimensiunile 6x6.2.1. [K ] reprezintă matrice de rigiditate a elementului raportată la sistemul de axe * e [T] reprezintă matricea de transformare din sistemul de axe local în sistemul de axe global. (2. notat cu γ. vor avea câte şase componente cumulate în ordinea de numerotarea gradelor de libertate pe element.6. {K e }. Matricea de rigiditate a elementului.

4) .6.2 x y * α y x vi * * vi ui * vi ui ui i ϕi=ϕi* α x z=z* Fig.1.6. 2.3 u *i = u i ⋅ cos α + v i ⋅ sin α = u i ⋅ a + v i ⋅ b v *i = −u i ⋅ sin α + v i ⋅ cos α = −u i ⋅ b + v i ⋅ a ϕ*i = ϕ ⋅ cos γ = 1 Sub formă matriceală se poate scrie: (2.6.Elemente finite de tip bară .1.1. 2.97 y * y j α x* i z=z* Fig.

98 .1⋅105 N/mm2 A=2000 mm2.7 m.6.6) {U e }. Se cunosc: M=15 KNm.2. .7) Aplicaţia A.1 se cere să se calculeze reacţiunile şi deplasarea punctului de aplicaţie a momentului M.1.6. este matricea deplasărilor nodale raportată la sistemul de axe local.2.6.1 Pentru bara cotită din figura A. Iz=3⋅106 mm4.6. este matricea de transformare a deplasărilor din sistemul de axe global în sistemul de axe local: {U } . * e ⎡a ⎢− b ⎢ ⎢0 [T] = ⎢ ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎣ b a 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 a 0 −b 0 0 0 0 0 b a 0 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥ 1⎥ ⎦ (2.Capitolul 2 ⎧u * ⎫ ⎡ a i ⎪ *⎪ ⎢ ⎪ v i ⎪ ⎢− b ⎪ϕ* ⎪ ⎢ 0 ⎪ i⎪ ⎨ *⎬ = ⎢ ⎪u j ⎪ ⎢ 0 ⎪v* ⎪ ⎢ 0 j ⎪ *⎪ ⎢ ⎪ϕ j ⎪ ⎢ 0 ⎩ ⎭ ⎣ Sau: unde: * e 0 0⎤ ⎧ u i ⎫ 0 0⎥ ⎪v i ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 0⎥ ⎪ϕ i ⎪ ⎪ ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ 0 0 a b 0⎥ ⎪ u j ⎪ 0 0 − b a 0⎥ ⎪ v j ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 0 0 0 1⎥ ⎪ ϕj ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ b 0 a 0 0 1 0 0 0 e (2.6. E=2. este matricea deplasărilor nodale raportată la sistemul de axe global.1.5) {U } = [T]⋅ {U }. L=0. (2.1.1. [T] .

A.6.1.A.A.Elemente finite de tip bară .2 y*=y x*= y 2 1 x* x 2 α=900 x 2 3 y* 1 Fig.1.2.99 2L M EIz EIz L Fig.1.6.3 .6.1 y v2 5 v3 4 2 8 u2 6 ϕ2 1 2 v1 2 EIz 9 ϕ3 3 u3 7 3 ϕ1 1 u1 1 x Fig.2.2.

929.0 0 22040.6 4. 10 3 0 1.1. 10 3 0 6 1.2. A.929.755.0 0 3600010400.j Nr.929.0 0 7714308. 10 6 5 0 2.0 7714308.2.3.0 22040.100 . 10 5 9 .3 se prezintă modul de orientare a sistemelor de axe locale (x* y* z*) ale elementelor finite în raport cu sistemul de axe global (xyz) al structurii.0 0 [K1]= 7714308.929. 10 9 1.755. 10 6 3 .F Coordonatele nodurilor în raport cu sistemul de axe global Modulul de elasticitate Nodurile i.1 Grade de libertate pe element Momentul de inerţie axial Lungimea E. (2.2 2. A. 10 9 .2. 10 0 5 0 2.88 0 0 22040. 10 6 1. 10 6 1.6.5. 10 0 0 3 .Capitolul 2 Modelul de calcul a fost elaborat în concordanţă cu modul de discretizare şi numerotarea nodurilor şi gradelor de libertate.929. 10 3 0 0 6 1.2.88 0 7714308.8. 10 8 0 2. 10 6 1.1.0 7714308.929.0 0 7714308.4.0 0 1800005200.2.929. 10 9 1. 10 b sin(α) cos(α) [0] α a .5. 10 [K2]= 0 3 . expresiile matricelor de rigiditate a elementelor raportate la sistemul de axe global sunt: 22040.6.8. În tabelul A.6.0 0 3600010400. În Fig.88 0 0 0 0 7714308.9 L 2L Iz Iz yi 0 L xj 0 2L yj L L E E 900 00 0 1 1 0 0 0 În conformitate cu rel. Fig.1.1.755.6. 10 0 0 5 6 1.1 sunt prezentate datele de intrare necesare exprimării matricelor de rigiditate. 10 3 0 1.929.0 3 .0 0 1800005200. element xi 1 2 1. Tab.6. 10 0 8 0 2.2).2.3 1.1.755.8.6. A.7.88 0 0 0 0 0 7714308.

574E + 6 ⎭ ⎩(Nmm)⎭ . 10 7.92910 9 1. 10 7. 6 ⎩ ⎭ 0 0 0 0 1.71410 3.4. ⎨ (N) ⎬ ⎪15 ⋅106 ⎪ ⎪1.214 ⋅ 10 ⎬. 10 9 6 0 0 0 3. 6 ⎧ F x ⎫ 2.20410 0 7.6.75510 0 ⎪ ⎪ 0 ⎪ . 10 0 . ⎪ 0 ⎪ ⎪0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪⎪ ⎪ ⎨ 0 ⎬ = ⎨0 ⎬.92910 ⎪ ⎪ 7.75510 3 9.07E + 4 ⎪ ⎪ (N ) ⎪ ⎪ F ⎪ ⎪. 6 . ⎪ ⎪ ⎪ -3 ⎪ ⎪ ⎨ v 2 ⎬ = ⎨.02810 0 0 ⎪15⋅106 ⎪ 9 .71410 2.652E + 6 ⎪ ⎪(Nmm)⎪ ⎪⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ (N) ⎪ . ⎨( mm) ⎬ ⎪ϕ ⎪ ⎪ 2. 3 0 0 0 2. 2. 1. .75510 1. se obţine următorul sistem de ecuaţii: 4 . . 6 7.20410 0 0 1 ⎪ F ⎪ 5 5 6.0. 6 1.92910 ⎧0⎫ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎨v 2 ⎬ ⎪ϕ ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪0⎪ ⎪0⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎩0⎭ După rezolvare se obţine: ⎧ u 2 ⎫ ⎧ .714106 0 . 10 0 ⎪ ⎪ F3y ⎪ .92910 9. obţinem: După 7.2.069 ⎫ ⎧( mm) ⎫ ⎪ .Elemente finite de tip bară -101 După asamblare şi impunerea condiţiilor pe contur.529E + 3⎪ ⎪ (N ) ⎪ ⎪ 3y ⎪ ⎪ ⎪⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪⎪ ⎩ 0 ⎭ ⎩2.71410 0 ⎪ ⎪ 4 6 5 . 6 2.71410 . 10 ⎪ ⎪ 0 ⎬= 0 .07E + 4 ⎫ ⎧ (N ) ⎫ ⎪ F ⎪ ⎪5.92910 5.88 ⋅ 10 -3 ⎪ ⎪ ( rad ) ⎪ ⎩ 2⎭ ⎩ ⎭⎩ ⎭ ⎧ F1x ⎫ ⎧. . 10 0 8 0 0 .5E + 7 ⎪ ⎪(Nmm)⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪⎪ ⎪ ⎪ F3x ⎪ ⎪2.9. 7. 10 0 0 0 ⎪ 1y ⎪ 9 ⎪ M1z ⎪ 7.71410 0 5 ⎪ F3x ⎪ 0 0 0 3. 10 . 6 1. 10 8 6 9 . 6 1.5. 105 . 6 1. 6 3. 3 .71410 0 1. 6 . 10 0 0 3. 0 ⎪ 0 ⎪ 2. 5 ⎨ 6 6.8.92910 .8. 6 1.22.204104rezolvarea sistemului.528E + 3 ⎪ ⎪ (N ) ⎪ ⎪⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ M1z ⎪ ⎪4. 10 6.92910 .92910 0 . 10 5 5 0 0 0 0 0 0 0 0 .8.71410 1.

sunt reprezentate în figura A.1.2. .6.6. structura păstrează aceleaşi caracteristici fiind diferite condiţiile pe contur. În metoda elementelor finite condiţiile pe contur pot fi introduse numai în noduri. L=0.7 m.2.6. Se cunosc: M=15 KNm.2 Pentru bara cotită din figura A. A=2000 mm2. E=2.6.2.2.2.6.1 Rezolvare: Faţă de aplicaţia A.1 se cere să se calculeze reacţiunile şi deplasarea punctului de aplicaţie a momentului M.2. Sarcinile nodale echivalente în cazul sarcinii uniform distribuite.2. Prin sarcini echivalente se înţelege acele sarcini care aplicate asupra barei dau acelaşi lucru mecanic ca şi sarcinile reale.2.Capitolul 2 Aplicaţia A. De aceea sarcina distribuită aplicată pe toată lungimea elementului finit se va înlocui cu o sarcină echivalentă aplicată numai în noduri. p M EIz EIz L 2L Fig.A. p=24 KN/m Iz=3⋅106 mm4.2.1⋅105 N/mm2 .102 .

6. A.6.Elemente finite de tip bară -103 p L pL/2 pL /12 Fig.3.2.6.A.2. Rezultă deci că reacţiunea finală pe verticală în reazemul din dreapta va fi R3y=F3y-pL/2. forţele concentrate regăsindu-se în reacţiuni.6.1.2.2. în reazemul 3 nu s-a aplicat forţa verticală concentrată –pL/2 (provenind de la înlocuirea sarcinii distribuite cu o sarcina echivalentă). A.2 2 pL/2 pL2/12 În aceste condiţii modelul de calcul utilizat este prezentat în Fig.3 -pL=F2y M+pL2/3=M2z -pL2/3=M3z EIz 3 F3x L Matricea de rigiditate a structurii este identică cu matricea de rigiditate de la problema A.2. Întrucât în practica curentă în reazeme nu se aplică forţe concentrate.2. .2. este necesar ca în calculul reacţiunilor să se ţină cont de prezenţa acestei sarcini. F3y F2x 2 F1y M1z EIz F1x 1 2L Fig.

20410 0 3. 7. 6 .92910 3.71410 . 10 0 0 0 0 5 0 0 . 10 9 6 0 0 0 3.20410 0 . 6 7.92910 9 1.71410 . ⎪ϕ ⎪ ⎪ϕ ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪ 2⎪ ⎪u 3 ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ v3 ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ ϕ 3 ⎪ ⎪ϕ 3 ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ .92910 . 10 9 6 0 6.104 .92910 ⎧ u1 ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪ ϕ1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎨v 2 ⎬ ⎪ϕ ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪u 3 ⎪ ⎪v ⎪ ⎪ 3⎪ ⎪ϕ 3 ⎪ ⎩ ⎭ Matricele forţelor şi deplasărilor nodale după impunerea condiţiilor pe contur devin: ⎧ Fx ⎫ 1 ⎧ Fx ⎫ ⎪ 1 Fy ⎪ ⎪F ⎪ ⎪ 1 ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ M1z ⎪ ⎪M1z ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ F2x ⎪ ⎪ F2x ⎪ ⎪ − pL ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ F2y ⎬ = ⎨ pL2 ⎬. 4 7.8.71410 0 1. 10 5 .92910 8 9. ⎪M ⎪ ⎪M + ⎪ 3 ⎪ ⎪ 2z ⎪ ⎪ ⎪ F3x ⎪ ⎪ F3x ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ F ⎪ ⎪ F3y ⎪ ⎪ 3y 2 ⎪ ⎪M3z ⎪ ⎪ − pL ⎪ ⎩ ⎭ ⎪ 3 ⎪ ⎩ ⎭ ⎧ u1 ⎫ ⎧ 0 ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ϕ1 ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪u 2 ⎪ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨v 2 ⎬ = ⎨v 2 ⎬ . 10 0 0 3. 6 7. 3 .4. 10 6 0 0 . 10 5 5 0 0 0 0 0 0 0 0 0 . 6 6. 10 5 . 10 0 0 5 9.6.2210 0 6 0 0 6.8. 7.8. 10 . 6 1. 1. 6 7. 2. 10 0 8 0 0 0 0 .71410 0 0 0 6 4 0 5 6.75510 1. 10 . 6 1.92910 .71410 . 10 . 6 2.92910 0 .71410 1. 5 . 2.75510 3 .02810 1.75510 3 0 . 6 . 6 1. 6 1.71410 2.Capitolul 2 În final se obţine următorul sistem de ecuaţii: ⎧ Fx ⎫ 1 ⎪F ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪M1z ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ F2x ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ F2y ⎬ = ⎪M ⎪ ⎪ 2z ⎪ ⎪ F3x ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ F3y ⎪ ⎪M3z ⎪ ⎩ ⎭ . 3. 4 2. 7.20410 0 . 2.71410 0 9 1. 7.92910 9 5.

2.6.6. y Myi Mti i Tzi z y ϕyi 3 1 Myj E.1. Admitem deci prezenţa forţelor tăietoare paralele cu axa z. Ip. Iy . 2. a momentelor încovoietore care produc rotaţii în jurul axei y şi a momentelor de torsiune.1 Pentru elementul finit astfel considerat matricele forţelor nodale şi deplasărilor nodale sunt: . A j Tyj L Mtj x ϕyj 6 x ϕxi 2 i wi wj 5 j ϕxj 4 z Fig.2.Elemente finite de tip bară -105 2.6. Cazul încovoierii simple cu moment de torsiune Vom considera cazul încovoierii în planul xOz cu moment de torsiune.2. Fig. 2. care produc rotaţii în jurul axei x.

2. ⎬ ⎨ ⎪M xj ⎪ ⎪ Fzi ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ M yj ⎪ ⎭ ⎩ ⎧ϕ xi ⎫ ⎪w ⎪ ⎪ i⎪ ⎪ϕ ⎪ {U e } = ⎪ yi ⎪.3) Δϕ x L Fig.2.6.2) Pentru Δϕ =1. 2. ⎨ ⎬ ⎪ϕ xj ⎪ ⎪w j ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ϕ yj ⎪ ⎩ ⎭ (2. se poate scrie relaţia: M xi ⋅ L = Δϕ G ⋅ Ip G ⋅ Ip L (2.2 Mxi Matricea de rigiditate a elementului finit astfel considerat va fi: GI p ⎡ GI p ⎤ 0 0 − 0 0 ⎥ ⎢ L ⎢ L 12EI y 6EI y 12EI y 6EI y ⎥ ⎢ 0 ⎥ 0 − 3 ⎢ L3 L2 L L2 ⎥ ⎢ 6EI y 4EI y 6EI y 2EI y ⎥ − 2 0 ⎢ 0 ⎥ L ⎥ L L2 L [K e ] = ⎢ GI GI p ⎢− p 0 0 0 0 ⎥ ⎢ L ⎥ L ⎢ 12EI y 6EI y 12EI y 6EI y ⎥ ⎢ 0 − 3 − 2 − 2 ⎥ 0 L L L3 L ⎥ ⎢ 6EI y 2EI y 6EI y 4EI y ⎥ ⎢ − 2 0 ⎢ 0 L2 L L L ⎥ ⎣ ⎦ (2.106 .Capitolul 2 ⎧M xi ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ zi ⎪ ⎪M ⎪ {Fe } = ⎪ yi ⎪.2.2.6. rezultă expresia rigidităţii k la torsiune: k= (2.1) Referindu-ne la torsiunea barelor circulare (Fig.6.6. 2.2.3) .6.2.6.2).

My.7. Starea de deformaţie este definită de cele şase componente ale deplasărilor la fiecare din cele două noduri ale sale.7. deci la nivelul celor două noduri ale elementului finit sunt prezente cele şase componente ale eforturilor: Nx. 2. Fig. ( S [mm2]. (Fig. Iy [mm4]. 2. It = Ix [mm4] ). Starea generală de solicitare Vom studia cazul unui element de tip bară cu încărcări aplicate numai în noduri. De asemenea admitem că elementul de tip bară se află într-o stare triaxială de solicitare. Mx=Mt. Fiecăreia din cele şase componente ale forţelor generalizate aplicate la capetele elementuli finit. 2.y. corespunzător celor trei direcţii rectangulare x. Iz [mm4].Elemente finite de tip bară -107 2. îi corespunde câte o deplasare a cărui sens pozitiv coincide cu cel al axelor de coordonate ale sistemului local. . Elemente finite de tip bară cu şase grade de libertate pe nod. considerate constante pe lungimea L. Tz.7.1). v. ϕz. Pentru elementul finit studiat se cunoaşte forma secţiunii transversale şi de asemenea se cunosc caracteristicile geometrice ale secţiunii. trei deplasări liniare u.z. Mz. w şi trei deplasări Myj Mxj y Tyj Nj j e Tzj Mzj x Myi Tyi Mxi Tzi Ni i Mzi z Fig.7. ϕy.2. Ty.1 unghiulare ϕx.

1. şi {Fe }= ⎨ N ⎬ .7.108 . Cumularea elementelor în matricele deplasărilor nodale şi a forţelor nodale ţine cont de numerotarea gradelor de libertate pe element. 2. ⎪ j⎪ ⎪ j⎪ ⎪vj ⎪ ⎪ Tyj ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪w j ⎪ ⎪ Tzj ⎪ ⎪ϕ xj ⎪ ⎪ M xj ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ϕ yj ⎪ ⎪ M yj ⎪ ⎪ ϕ zj ⎪ ⎪ M zj ⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ (2.Capitolul 2 ϕyj 7 8 11 10 ϕxj x y 5 vj uj ϕyi vi wi 3 i e j wj 9 ϕzj 12 2 4 ϕxi ui 1 ϕzi 6 z Fig.2 Matricea de rigiditate a elementului va fi o matrice pătrată cu dimensiunea 12 x 12. Fig. ⎧ ui ⎫ ⎧ Ni ⎫ ⎪v ⎪ ⎪T ⎪ ⎪ i⎪ ⎪ yi ⎪ ⎪wi ⎪ ⎪ Tzi ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ϕ xi ⎪ ⎪ M xi ⎪ ⎪ϕ yi ⎪ ⎪ M yi ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ϕ zi ⎪ ⎪ M zi ⎪ * * {U e }= ⎨ u ⎬ .7.7. 2.1) .

7. x*). . x*).3). ci=cosγi (2.6.1. α2 (x. y*).2. z ).2). * * α3 (x. γ1 (z. β3 (y. γ3 (z.7. (i=1. y*). z*). e e va avea în componenţa ei următoarea structură a matricei de rigiditate: { } [ ]{ } (2.4) unde: α1 (x. bi=cosβi. γi .3) Pentru obţinerea matricei de rigiditate a elementului finit raportată la sistemul de axe global cu orientare diferită faţă de cea a sistemului de axe local se aplică o relaţie de forma (2. x*). β2 (y. z ). β1 (y.3.7. βi .Elemente finite de tip bară -109 În final ecuaţia matriceală de forma: Fe* = K * ⋅ U * . 2. Poziţia sistemului de axe propriu în raport cu sistemul de axe global este definită de unghiurile αi . Pentru constituirea matricei de transformare [T]. Fig. γ2 (z.7.2) [ ] ⎡ ES 0 0 0 ⎢ L ⎢ 12EIz ⎢ 0 0 0 L3 ⎢ 12EIy ⎢ 0 0 ⎢ 0 L3 ⎢ GIt ⎢ 0 0 0 L ⎢ 6EIy ⎢ 0 0 − 2 ⎢ 0 L ⎢ 6EIz ⎢ 0 0 0 L2 ⎢ Ke = ⎢ ES 0 0 0 ⎢− L ⎢ 12EI ⎢ 0 − 3z 0 0 L ⎢ 12EIy ⎢ 0 0 − 3 ⎢ 0 L ⎢ GI ⎢ 0 0 0 − t L ⎢ 6EIy ⎢ 0 0 − 2 ⎢ 0 L ⎢ 6EIz ⎢ 0 0 0 ⎢ L2 ⎣ 0 0 − 6EIy L 0 4EIy L 0 0 0 6EIy L 2 2 0 6EIz L2 0 0 0 4EIz L2 0 − 6EIz L2 0 0 0 2EIz L − ES L 0 0 0 0 0 − 0 12EIz L3 0 0 0 6EI − 2z L 0 12EIz L3 0 0 0 6EI − 2z L − 0 0 12EIy L 0 6EIy L 2 3 0 0 0 GI − t L 0 0 0 0 0 GIt L 0 0 − 0 0 6EIy L2 0 2EIy L 0 0 0 6EIy L2 0 4EIy L 0 0 0 0 12EIy L 3 ES L 0 0 0 0 0 0 2EIy L 0 0 6EIy L 2 0 ⎤ 0 ⎥ 6EIz ⎥ ⎥ L2 ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ ⎥ 0 ⎥ 2EIz ⎥ ⎥ L ⎥ ⎥ 0 ⎥ 6EI ⎥ − 2z ⎥ L ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ 4EIz ⎥ ⎦ L ⎥ (2. y*). se fac următoarele notaţii: ai=cosαi.

γ2) [0] [Ti ] [0] [0] [0] [0] [Ti ] [0] [0] ⎤ [0] ⎥ ⎥. ⎥ c3 ⎥ ⎦ (2. β1.7) .3 unde: ⎡ a1 [Ti ] = ⎢a 2 ⎢ ⎢a 3 ⎣ b1 b2 b3 c1 ⎤ c2 ⎥ . γ1) i x z z* (α3.110 . care are următoarea structură: ⎡[Ti ] ⎢ [0] [T] = ⎢ ⎢ [0] ⎢ ⎣ [0] y* (α2. [0] ⎥ [Ti ]⎥ ⎦ (2.6) ⎡0 0 0 ⎤ [0] = ⎢0 0 0⎥ .7.Capitolul 2 Matricea de transformare [T] este o matrice 12x12. 2.7.7. β2. γ3) Fig. β3. ⎥ ⎢ ⎢0 0 0 ⎥ ⎦ ⎣ (2.5) y j x* (α1.7.

Placa o considerăm astfel grosimea plăcii şi de forţele volumice fixată în spaţiu încât să fie împiedicată deplasarea ei ca şi corp rigid.1. Studiul problemei în coordonate carteziene Presupunem o placă plană.Capitolul 3 3. (fig. 3.1 z O Placa o vom discretiza utilizând elemente finite triunghiulare convenabil alese. de grosime mică supusă încărcărilor exterioare date de forţele pe contur Y}. Metoda elementului finit aplicată la probleme de elasticitate plană 3. .1). urmând o formulare a problemei în deplasări.1. {Fc }T = {p x {Fv }T = {X p y } considerate constante pe y px py p1 p1 y k i e j h O p2 x Fig. Ne propunem să determinăm starea de tensiune şi deformaţie din placă aplicând metoda elementului finit. În final se obţin n elemente cu trei noduri pe element şi un număr total de N noduri a structurii.1. 3. astfel încât să acopere întregul domeniu sau mai exact precizia de acoperire a întregului domeniu al plăcii să fie cât mai bună.

1) . unde u şi v reprezintă componentele deplasărilor paralele cu axele de coordonate x respectiv y. y i ) . (3. y i ) ⎜ ∂y ⎟ ⎝ ⎠ i ∂y (3.1.1. y i ) ⎠i ⎝ vk uk e vj (3. Pentru un nod oarecare i al elementului finit se pot alege drept grade de libertate următoarele mărimi: . 3.1. pentru câmpul deplasărilor vom considera pe domeniul său funcţiile u = u(x.2 O ∂v ⎛ ∂v ⎞ (x i .2).1.derivatele din noduri a deplasărilor: ∂u ⎛ ∂u ⎞ (x i . v i = v(x i . (Fig. y i ). ⎟ = ⎜ ⎝ ∂x ⎠ i ∂x ⎛ ∂u ⎞ ∂u ⎜ ⎟ ⎜ ∂ y ⎟ = ∂ y (x i . 3.3) În cazul nostru alegem drept grade de libertate numai deplasările u şi v din .1. ⎜ ⎟ = ⎝ ∂x ⎠ i ∂x noduri.Capitolul 3 Considerăm elementul finit e. Pentru elementul finit triunghiular studiat. y i ) .deplasările din noduri: u i = u (x i .y) şi v = v(x. y i ). extras din placa prezentată anterior.112 .y).2) y xk k xj vi xi i yi yk uj j yj ui x Fig. ⎛ ∂v ⎞ ∂v ⎜ ⎟ = (x i .

⎪u k ⎪ ⎪ ⎪ ⎩v k ⎭ sau {U ( )} e ⎧ ui ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ j⎪ ⎪ ⎪ ⎪u ⎪ = ⎨ k⎬ .4) Conform relaţiilor (3.4). ci . i = 1. într-o ordine prestabilită de către rezolvitor.1. avem în total un număr de şase componete ale deplasărilor generalizate.5) Vom alcătui în continuare vectorul deplasărilor nodale pe element U (e ) . vectorii deplasărilor nodale. Cum pentru un nod am impus două grade de libertate şi în total avem trei noduri pe element rezultă în total şase grade de libertate pe element.1. sunt suficiente pentru formularea şi rezolvarea problemei. (Fig 3. care include. se poate alcătui vectorul deplasărilor nodale pe element în unul din următoarele moduri: { } ⎧ ui ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ i⎪ ⎪u ⎪ =⎨ j⎬ {U (e ) } ⎪ v j ⎪ .2). ⎪ vi ⎪ ⎪vj ⎪ ⎪ ⎪ ⎪vk ⎪ ⎩ ⎭ (3. dar au dezavantajul că starea de deformaţie respectiv starea de tensiune obţinută în acest mod este constantă pe element.1.y): {U}. y ) = c1 + c2 x + c3 y v(x .1. ca fiind cele mai simple forme de interpolare. . Utilizând polinoamele de interpolare de forma: (3. Au avantajul de a se aplica cu uşurinţă reducând volumul de calcule. Pentru elementul finit e .2.1.6) Se defineşte în continuare funcţia matriceală a deplasărilor într-un punct curent aparţinând elementului sau mai simplu funcţia de deplasare pe element notată cu având ca elemente deplasările punctului de coordonate (x. u (x. Cu deplasările nodului i se alcătuieşte vectorul deplasărilor nodale {Ui } care este un vector coloană având ca elemente componente deplasările nodului.1.4).Elemente finite de stare plană -113 Pentru calculul deplasărilor pe domeniul elementului finit vom utiliza polinoame de interpolare de ordinul întâi. Putem trage concluzia că polinoamele de gradul întâi reprezentate de relaţiile (3. y ) = c4 + c5 x + c6 y {U i } = ⎧ ⎨ ui ⎫ ⎬ ⎩vi ⎭ (3. cu salturi la trecerea de la un element la altul.…6.

1.11) 1 x y 0 0 0⎤ ⎥ ⋅ {c} ⎣0 0 0 1 x y ⎦ (3. y )⎫ ⎬ ⎩v(x .1. vp adică: u x p . scrisă matriceal ne conduce la expresia: ⎧ c1 ⎫ ⎪c ⎪ ⎪ 2⎪ u (x.8) Cu notaţia : ⎧ c1 ⎫ ⎪c ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪c ⎪ {c} = ⎪ 3 ⎪ ⎨ ⎬ ⎪c 4 ⎪ ⎪c5 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪c6 ⎪ ⎩ ⎭ relaţia (3. (unde i=1.9) {U} = ⎡ ⎢ Pentru a exprima funcţia matriceală a deplasărilor {U} în funcţie de vectorul deplasărilor nodale pe element U (e ) este necesar să determinăm parametrii ci . y )⎫ ⎧ c1 + c2 x + c3 y ⎫ ⎡1 x y 0 0 0 ⎤ ⎪c3 ⎪ ⎪ ⎪ {U} = ⎧ ⎨ ⎬=⎨ ⎬=⎢ ⎥⎨ ⎬ ⎩v(x.1.4).7) Relaţia (3.Capitolul 3 {U} = ⎧ ⎨ u (x . respectiv v x p .…6. y )⎭ (3. valorile date de U trebuie să fie egale cu up . y p = v p . y = yp. rezultă următoarea ecuaţie matriceală: { } . y p = u p . în cazul nostru). (3. în funcţie de deplasările din noduri pe care le considerăm cunoscute. y )⎭ ⎩c4 + c5 x + c6 y⎭ ⎣0 0 0 1 x y⎦ ⎪c4 ⎪ ⎪c 5 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪c6 ⎪ ⎩ ⎭ (3.1.1. Vom scrie condiţiile ca pentru x = xp.2.8) devine: (3.1.1.10) { } { } ( ) ( ) Din impunerea acestor condiţii pentru deplasările nodale incluse în vectorul U (e ) .114 .

se obţine: {U} = ⎧ ⎨ u ( x . 12) ⎡1 x i ⎢1 x i ⎢ ⎢1 x [A] = ⎢ i ⎢0 0 ⎢0 0 ⎢ ⎢0 0 ⎣ relaţia (3.16) y⎦ (3. Această matrice dă regula de interpolare a deplasărilor pe element în funcţie de deplasările nodale.17).15) Înlocuind relaţia (3. alcătuieşte un sistem de ecuaţii algebrice din a cărui rezolvare se obţin deplasările generalizate ci.1.8).1.1.14).14) Ecuaţia matriceală de forma (3.1.15).1.Elemente finite de stare plană -115 ⎧ u i ⎫ ⎡1 x i ⎪ u ⎪ ⎢1 x i ⎪ j⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎢ {U(e )} = ⎪u k ⎪ = ⎢1 x i ⎨ ⎬ ⎪ v i ⎪ ⎢0 0 ⎪ v j ⎪ ⎢0 0 ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ v k ⎪ ⎢0 0 ⎩ ⎭ ⎣ Cu notaţia: yi yi yi 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 xi 1 xj 1 xk yi yi yi 0 0 0 0 0 0 0 ⎤ ⎧ c1 ⎫ 0 ⎥ ⎪c2 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪c 3 ⎪ ⎥⋅⎨ ⎬ yi ⎥ ⎪c4 ⎪ y j ⎥ ⎪c 5 ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ y k ⎥ ⎪c6 ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ 0 0 0 ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ yi ⎥ .17) Cu notaţia: [N ] = ⎡ ⎢ obţinem: 1 x ⎣0 0 y 0 0 0 1 x 0⎤ −1 ⎥ ⋅ [A ] y⎦ Matricea [N ] definită de relaţia (3.1.18) .1. Ţinând cont de relaţiile scrise anterior {U} = [N] ⋅ {U (e )} (3.12).1.13) {U ( )} = [A ]⋅ {c}.1. y ⎫ ⎡1 x ⎬= v ( x . y ) ⎭ ⎢0 0 ⎩ ⎣ y 0 0 0 1 x 0⎤ −1 ⎥ ⋅ [A ] ⋅ {U (e )} (3. {c} = [A]−1 ⋅ {U(e )} (3.1. yj ⎥ ⎥ yk ⎥ ⎦ 0 0 0 (3. (3.1. reprezintă matricea de interpolare a deplasărilor pe element.1. devine: e 1 xi 1 xj 1 xk (3. în (3.

j.1.aria triunghiului i. exprimate de relaţii de forma (3. y ).k + bi x + a i y ) 2S = x jyk − x k y j (3.25) .1. y ) = d j.1.1.24) unde: Ni . Nk ⎦ ⎪ i ⎪ ⎪vj ⎪ ⎪ ⎪ ⎪v k ⎪ ⎩ ⎭ (3. y ) N j (x. se poate scrie sub forma: (3. Nj. k.1.1.19) [N] = ⎢ unde: 0 0 0 ⎤ ⎡ N i (x.116 . Nk sunt funcţii de variabile x şi y. bi = y j − y k x j .21) (3. y ) N k (x. y j .1. k. În acest mod se obţine pentru deplasarea pe element funcţia matriceală {U}sub forma: {U} = ⎡ N ⎢ i Nj 0 Nk 0 0 Ni 0 Nj ⎣0 ⎧ ui ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ j⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎤ ⎪u k ⎪ ⎥ ⎨v ⎬ . k 1 (d j.20). y )⎥ ⎣ 0 ⎦ N i (x . y ) N j (x.22) (3. y ) . N j (x. N k (x. Vectorul deformaţiilor specifice definit de relaţia: {ε} pe element ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ ⎦ pentru starea plană de tensiune este ⎡ εx {ε } = ⎢ ε y ⎢ ⎢ γ xy ⎣ ⎡ ∂u ⎢ ∂x ⎤ ⎢ ∂v ⎥ ⎢ ⎥ = ⎢ ∂y ⎥ ⎢ ∂u ⎦ ∂v ⎢ + ∂x ⎢ ∂y ⎣ (3. y ) 0 0 Ni (x .20) (3.se obţin prin permutarea circulară a indicilor în ordinea: i.23) a i = −(x j − x k ) S .coordonatele nodului j . j. y ) N k (x .Capitolul 3 matricea [N] . care este o matrice de funcţii.1.

1. ∂y 2S ∂N i 1 (y i − y k ) = b i = ct.y) şi v(x.20) la (3.1. Întrucât U (e ) variabilele x şi y se obţine: { } nu conţine ⎡ ∂N i ⎢ ⎢ ∂x {ε } = ⎢ 0 ⎢ ⎢ ⎢ ∂N i ⎢ ∂y ⎣ ∂N j ∂x 0 ∂N j ∂y ∂N k ∂x 0 ∂N k ∂y 0 ∂N i ∂y ∂N i ∂x 0 ∂N j ∂y ∂N j ∂x ⎤ 0 ⎥ ⎥ ∂N k ⎥ ⋅ {U (e ) } ∂y ⎥ ⎥ ∂N k ⎥ ∂x ⎥ ⎦ ⎤ 0 ⎥ ⎥ ∂N k ⎥ ∂y ⎥ ⎥ ∂N k ⎥ ∂x ⎥ ⎦ (3. Întrucât polinoamele de interpolare au fost de gradul întâi iar deformaţiile specifice se exprimă prin derivatele de ordinul întâi rezultă că deformaţiile specifice [ ] {ε } = [B ]⋅ {U (e ) } (3.1. γ xy sunt constante pe element.y) calculate cu relaţia (3.29) (3.Elemente finite de stare plană -117 În aceste condiţii vectorul deformaţiilor specifice {ε} poate fi determinat ţinând cont de expresiile u(x. Ţinând cont de relaţiile (3.23).1. ε y .1.1.31) .26) Cu notaţia: ⎡ ∂N i ⎢ ⎢ ∂x [B ] = ⎢ 0 ⎢ ⎢ ⎢ ∂N i ⎢ ∂y ⎣ se poate scrie: ∂N j ∂x 0 ∂N j ∂y ∂N k ∂x 0 ∂N k ∂y 0 ∂N i ∂y ∂N i ∂x 0 ∂N j ∂y ∂N j ∂x (3. Poartă denumirea de matricea de interpolare a deformaţilor specifice pe element.1.30) Legea lui Hooke pentru starea plană de tensiune sub formă matriceală este: {σ} = [D]⋅ {ε} (3.27) Matricea B este o matrice de funcţii care leagă deformaţiile specifice de deplasările nodale.16). = ∂x 2S (3.1. afirmaţia anterioară poate fi uşor de verificat întrucât obţinem prin derivare următoarele expresii: ∂N i 1 = − (x i − x k ) = a i = ct.1.28) ε x .

1. ⎨ ⎬ ⎪τ ⎪ ⎪γ ⎪ ⎩ xy ⎭ ⎩ xy ⎭ şi (3.35) δL = ∫ {FV } {δU}dV + V Ac ∫ {FC } {δU}dA T (3. La nivelul interelemente vor fi continue numai componentele deplasărilor. δL = δW . În cazul în care se dă nodurilor elementului finit o deplasare virtuală {δU e }.34) {σ} = [D]⋅ [B]⋅ U (e ) [ ] { } Prin urmare starea de deformaţie şi starea de tensiune sunt constante pe element. {ε} = ⎪ ε y ⎪ . vom putea scrie: {δU} = [N]⋅ {δUe } (3. (3.37) După înlocuire şi efectuarea produsului celor două matrice de sub semnul integralei. se obţine: δL = ∫ (X ⋅ δu + Y ⋅ δv )dV + ∫ (p x ⋅ δu + p y ⋅ δv )dA V Ac (3.32) ⎡ ⎤ 0 ⎥ ⎢1 ν [D] = E 2 ⎢ν 1 0 ⎥ .1.1. 38) .118 .36) Lucrul mecanic virtual în condiţiile date când se ţine cont de prezenţa forţelor volumice şi a forţelor pe contur este: {δε} = [B]⋅ {δU e } T (3. întrucât matricele [B] şi [N] nu depind de deplasări.33) Matricea D dată de relaţia (3. 1− ν ⎢ 1− ν ⎥ ⎢0 0 ⎥ 2 ⎦ ⎣ (3.1. este matricea de elasticitate a materialului cunoscută şi sub denumirea de matrice de rigiditate a materialului. Rezultă în final relaţia de calcul a tensiunilor.1.1. Pentru calculul deplasărilor nodale care sunt de fapt necunoscutele problemei se va aplica principiul lucrului mecanic virtual.Capitolul 3 unde: ⎧σx ⎫ ⎧ εx ⎫ ⎪ ⎪ {σ} = ⎨ σ y ⎬ .1. iar componentele tensorului deformaţie specifică şi tensorului tensiune pot înregistra salturi.33).1.

1.1. Întrucât δL reprezintă lucrul mecanic virtual al forţelor exterioare. se obţine: δL = ∫ {FV } [N ]{δU e }dV + T V Ac ∫ {FC } [N ]{δU e }dA T = ⎞ ⎛ T T = ⎜ ∫ {FV } [N ]dV + ∫ {FC } [N ]dA ⎟{δU e } ⎟ ⎜V Ac ⎠ ⎝ (3.Elemente finite de stare plană -119 unde V reprezintă volumul corpului iar Ac reprezintă aria conturului corpului egală cu aria laterală a plăcii.45) .44) Pentru variaţia virtuală a energiei interne de deformaţie se poate scrie: δW = ∫ {σ} {δε}dV V δW = ∫ (σ x δε x + σ y δε y + τ xy δγ xy )dV = ∫ [D] [B]{U e } [B]{δU e }dV = T V V T ⎞ T T T⎛ T = ∫ {U e } [B] [D] [B]{δU e }dV = {U e } ⎜ ∫ [B] [D][B]dV ⎟{δU e } ⎜ ⎟ V ⎝V ⎠ sau: ( ) (3.1. dacă se înlocuieşte (3.1.41) Se poate scrie: Cum δL = {F(e ) } {δU e } T (3. În relaţia (3. T e T V T C e Ţinând cont de regulile de transpunere a unui produs de matrice.1. pentru cazul în care se iau în consideraţie încărcările exterioare. fără a lua în calcul efectul termic. se poate scrie: {F( )}= ∫ [N ] {F } dV + ∫ [N ] {F } dA T T e V C V Ac (3.1.43) (3.1. sistemul de forţe componente ale vectorului forţelor nodale trebuie să fie echivalent cu: {F( )} = {F F } (3.37).35).1.1.39) Ţinând cont de relaţia de definiţie a lucrului mecanic rezultă că termenul din paranteză are semnificaţia de forţă generalizată.42) δL este un scalar rezultă: T δL = {δU e } {F(e ) } T (3.40) Vectorul {F( ) }poartă denumirea de vectorul forţelor nodale echivalente.

1.50) . pătratică.46) Având în vedere expresia (3. s-a ţinut cont de faptul că matricea [D] este o matrice simetrică iar variabila de integrare.1.45).3.1.120 .47) Se poate scrie: sau: δW = {δU e } [K e ]{U e } = δL = {δU e }T {F(e ) } T (3.1. Cum energia internă de deformaţie este un scalar. se poate scrie: [ ] ⎞ T⎛ T T T δW = {U e } ⎜ ∫ [B] [D][B]dV ⎟{δU e } = {U e } [K e ] {δU e } = {δU e } [K e ]{U e } ⎜ ⎟ ⎝V ⎠ (3.1.Capitolul 3 În scrierea relaţiei (3.1. se notează cu şi poartă denumirea de matricea de rigiditate a elementului. Relaţia (3.1.1. 3.1.48) (3.49) scrisă desfăşurat va avea forma: [K e ]{U e } = {F(e )} { } k12 k 22 k 32 k 42 k 52 k 62 {U e } şi ⎡ k11 ⎢k ⎢ 21 ⎢ k 31 ⎢ ⎢ k 41 ⎢ k 51 ⎢ ⎣ k 61 k13 k 23 k 33 k 43 k 53 k 63 k14 k 24 k 34 k 44 k 54 k 64 k15 k 25 k 35 k 45 k 55 k 65 k16 ⎤ ⎧ u i ⎫ ⎧ Fix ⎫ ⎪ ⎪ k 26 ⎥ ⎪ u j ⎪ ⎪ Fjx ⎪ ⎥⎪ ⎪ k 36 ⎥ ⎪u k ⎪ ⎪ Fkx ⎪ ⎪ ⎪ ⎥⎨ ⎬ = ⎨ F ⎬ k 46 ⎥ ⎪ v i ⎪ ⎪ iy ⎪ k 56 ⎥ ⎪ v j ⎪ ⎪ Fjy ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎪ ⎪ k 66 ⎦ ⎩v k ⎭ ⎪ Fky ⎪ ⎩ ⎭ (3. [K e ] [K e ] = ∫ [B]T ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV V (3.46) rezultă că matricea de rigiditate K e . pentru care dimensiunile sunt date de numărul de elemente pe care le conţine vectorul coloană al deplasărilor nodale a elementului. este o matrice simetrică. {U e } şi {δU e } au elementele constante şi nu depind de Expresia din paranteză în ultima parte a relaţiei (3.45).49) Pentru a înţelege semnificaţia elementelor matricei de rigiditate [K e ] vom considera un element finit pentru care în noduri s-au introdus deplasările forţele nodale Fe . Fig.1.

cu excepţia deplasării vi pe care o presupunem că este egală cu unitatea.Elemente finite de stare plană -121 y k Fky vk uk Fiy vi Fkx Fjy vj uj j Fjx e i ui Fix x O Fig. vi = 1). . 3. ( ui = uj = uk = vj= vk =0.1.3 Admiţând ipoteza că toate deplasările nodale sunt nule. Cu alte cuvinte în cazul în care se dă o deplasare egală cu unitatea pe direcţia gradului de libertate j deplasările după celelalte grade de libertate fiind blocate. în acest caz elementele coloanei j din matricea de rigiditate reprezintă forţele nodale care se produc datorită acestor deplasări. rezultă că elementele celei de-a patra coloane din matricea de rigiditate reprezintă tocmai forţele nodale care apar prin impunerea acestor deplasări.

matricea deplasării nodurilor elementului.122 . D12 = νE/(1-ν2)=D21.2. y) ⎭ unde: [ N ] .5) {ε0} reprezintă matricea deformaţiilor specifice pentru starea plană de tensiune datorită variaţiilor de temperatură şi este de forma: ⎧αT ⎫ {ε0 } = ⎪αT⎪ ⎨ ⎬ ⎪0 ⎪ ⎩ ⎭ (3.2. Dacă se ia în considerare şi tensiunile datorită variaţiei de temperatură atunci rel.2.2) unde matricea [B] de interpolare a deformaţiilor specifice pe element trebuie determinată pentru fiecare tip de element.6) unde α este coeficientul de dilatare termică liniară.matricea de interpolare a deplasărilor pe element. pentru starea plană de tensiune este o matrice simetrică şi poate fi scrisă sub forma: ⎡D11 D12 0 ⎤ (3.2.Capitolul 3 3. Deformaţiile specifice pentru starea plană de tensiune sunt reprezentate de relaţia matriceală: {ε} = [B]⋅ {U e } (3.3) devine: {σ} = [D]⋅ ({ε} − {ε0 }) (3.2. Aplicând legea lui Hooke generalizată se pot calcula tensiunile {σ}: {σ}= [D]{ε} (3. Pentru stabilirea matricei de rigiditate a elementului precum şi a matricei forţelor nodale aplicate acestuia vom utiliza ca în cazul paragrafului precedent. principiul lucrului mecanic virtual.2. câmpul deplasărilor care caracterizează oricare punct aparţinând unui element finit aflat în starea plană de tensiune este definit de relaţia: u ( x . {U(e)} . Studiul stării plane de tensiune cu luarea în consideraţie şi a tensiunilor termice Aşa cum s-a prezentat în paragraful 3. . D13 = D23= D31=D32= 0. D33 ⎥ ⎣ ⎦ unde: D11=D22= E/(1-ν2).3) Matricea [D] de elasticitate a materialului.2.1.4) [D] = ⎢ D22 0 ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ sim.2. y) ⎫ (3. D33 = E/2(1+ν). În caz contrar αx ≠ αy. (3. Am considerat că materialul este omogen şi izotrop.1) {U} = ⎧ ⎨ ⎬ = [N ]⋅ {U (e ) } ⎩ v( x .

15) .11) Având în vedere expresia lui {ε} dată de rel. (3.2.12) Utilizând aceeaşi notaţie pentru matricea de rigiditate dată de rel. (3.2. a expresiilor energiei interne de deformaţie virtuale şi a lucrului mecanic virtual.9) (3.8) Dar: {δε} = [B]{δU (e )}⇒ {δε}T = {δU (e )}T [B]T {δU} = [N ]{δU (e ) }⇒ {δU}T = {δU (e ) }T [N ]T T T T T T T (3.2. se impune: T {δUe }T ≠ 0 ⇒ [K e ]{U e } = {F(e )} (3.1.7).Elemente finite de stare plană -123 δW = δ L (3.13) care reprezintă matricea forţelor nodale aplicate elementului.2.2. şi trecând termenii din partea dreaptă în partea stângă se obţine: V ∫{δU( )} [B] [D][B]{U}dV− ∫{δU( )} [B] [D]{ε }dV = = ∫ {δU ( ) } [N] {F }dV − ∫ {δU ( ) } [N] {F }ds T T T T e e 0 V T T T T e v e c V Ac (3.7) După înlocuire în rel.10) În mod analog: Înlocuind expresiile deformaţiilor specifice virtuale şi ale deplasărilor virtuale în ecuaţia de mai sus rezultă: ∫ {δU( ) } [B] [D]({ε}− {ε })dv = ∫ {δU( ) } [N] {F }dv + ∫ {δU( ) } [N] {F }ds e 0 e v e c V V Ac (3.11) devine: {δUe }T ([K e ]{Ue } − {F(e )}) = 0 (3.2. Ecuaţia (3.1. rezultă: V ∫ {δε} {σ}dv = ∫ {δU} {F }dv + ∫ {δU} {F }ds T T T v c V AC (3.14) În ecuaţia de mai sus s-a avut în vedere că {Ue} nu depinde de coordonatele x. (3. y ale punctului considerat.2. Întrucât {δU e } fiind arbitrar.2.2.2.46) şi cu notaţia {F( ) }= ∫ [N] {F }dV + ∫ [B] [D]{ε }dV + ∫ [N] {F }ds T T T e v 0 c V V Ac (3.2.28).

L j = .3. Sj şi Sk. având nodurile i.124 . y 3 yk uk Si yj vi yi Sj vk vj 2 Z1 uj P(x. în cele ce urmează vom prezenta o formulare eficientă a matricei de rigiditate şi matricei forţelor nodale în coordonate “triangulare”. Formularea în coordonate triangulare a matricei de rigiditate şi a matricei forţelor nodale Întrucât elementul finit triunghiular este unul dintre elementele frecvent folosite pentru problemele de stare plană ca urmare a faptului că permite o discretizare raţională a suprafeţelor cu contur neregulat.3. 3.3.Capitolul 3 3. Lk = k . j.2) Li + Lj + Lk = 1 . Considerăm un element finit triunghiular. S S S (3.1) (3. aflat în starea plană de tensiune.y): Li = unde: Sj Si S . 3. Rapoartele dintre ariile acestor triunghiuri şi aria elementului triunghiular determină coordonatele arie ale punctului P(x.1.3. k. raportat la un sistem de axe cartezian xOy.3. Fig. care unit cu vârfurile triunghiului determină alte trei triunghiuri având ariile: Si.y) un punct din interiorul acestui element.1 xj Fie P(x.y) Sk ui H1 i x O xi xk Fig.

3.3.7) Procedând în mod analog. bi = yj – yk şi djk = xjyk – xkyj.Elemente finite de stare plană -125 Conform relaţiei (3.2). Coordonatele triangulare astfel definite reprezintă distanţele adimensionale de la punctul P la laturile elementului: Z (3.8) Folosind notaţiile: ai = xk – xj .3. 0.1) sunt suficiente pentru a defini poziţia punctului în plan şi reprezintă noile coordonate ale sale. Sj şi Sk: 1 x 2Si = 1 x j 1 xk y x y j ⇒ 2Si = j xk yk yj x − yk x k x y + yk x j y = yj = x jy k − x k y j + x ( y j − y k ) + y(x k − x j ) (3.5) -latura k-i: L j = 0 Relaţiile care leagă coordonatele triangulare de coordonatele carteziene sunt de forma: ⎧x ⎫ ⎡ x i ⎪ ⎪ ⎢ ⎨ y⎬ = ⎢ y i ⎪1 ⎪ ⎢ 1 ⎩ ⎭ ⎣ xj yj 1 x k ⎤ ⎧ Li ⎫ ⎪ ⎪ yk ⎥ ⋅ ⎨L j ⎬ ⎥ 1 ⎥ ⎪L k ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ yi yj yk (3. se determină şi ariile: Si.3.3. 0) (3.4) -nodul k: (0. 0. 1) Ecuaţiile laturilor triunghiului sunt: -latura i-j: L k = 0 -latura j-k: Li = 0 (3.6) Aria elementului triunghiular în raport cu sistemul de referinţă ales se exprimă prin determinantul: 1 xi 2S = 1 x j 1 xk (3.3.9) (3.3. două din rapoartele (3. rezultă: 2Si = djk + bix + aiy (3.3. 1. 0) -nodul j: (0.10) .3.3.3) Li = i Hi Noile coordonate ale vârfurilor sunt: -nodul i: (1.

3.3. Fig. bj = yk − yi şi a j = x i − x k Respectiv: (3.17) {Ue } = ⎪ k ⎪ ⎨ ⎬ vi ⎪ ⎪ ⎪vj ⎪ ⎪ ⎪ ⎪v k ⎪ ⎩ ⎭ Deplasările oricărui punct din interiorul elementului considerat respectiv câmpul de deplasări devine: .14) (3.⎨x ⎬ a k ⎥ ⎪y⎪ ⎦⎩ ⎭ (3.11) dki = xk yi − xi yk .16) Matricea deplasărilor nodale a elementului considerat.12) 1 x y y i ⇒ 2S k = d ij + b k x + a k y y2 (3.3. bk = yi – yj şi ak = xj – xi În aceste condiţii coordonatele arie L1.1.3.3.13) 2Sk = 1 x i 1 x2 unde: dij = xiyj – xjyi .3. L2 şi L3 capătă forma: d + bi x + a i y Li = jk 2S d ki + b jx + a j y Lj = 2S d ij + b k x + a k y Lk = 2S sau sub forma matriceală: (3.3. poate fi scrisă sub forma: ⎧ ui ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ j⎪ ⎪u ⎪ (3.126 .3.15) ⎧ L i ⎫ ⎡d jk ⎪ ⎪ ⎢ ⎨ L j ⎬ = ⎢ d ki ⎪L ⎪ ⎢ d ⎩ k ⎭ ⎣ ij bi bj bk a i ⎤ ⎧1 ⎫ ⎥⎪ ⎪ a j ⎥.Capitolul 3 În mod analog: 1 x y 2S j = 1 x k 1 xi unde: y k ⇒ 2S j = d ki + b jx + a j y yi (3.3.

L2 şi L3 rezultă: ⎧u ⎫ ⎧u (d + b x + a y) + u j (d ki + b jx + a j y) + u k (dij + bk x + a k y)⎫ {U} = ⎨ ( x . y) ∂v( x.24) (3. y) ⎪ ⎪ ∂y + ∂x ⎪ ⎭ ⎩ (3. coordonatele L1.3.Elemente finite de stare plană -127 ⎧u ⎫ ⎡u {U} = ⎨ ( x .25) După înmulţire se obţine următoarea expresie a matricei de rigiditate: .18) Din ecuaţia de mai sus rezultă: 0 0 0⎤ ⎡L L L [N] = ⎢ i j k ⎥ ⎣ 0 0 0 Li L j L k ⎦ Câmpul de deplasări mai poate fi scris sub forma: ⎧u ⎫ ⎧u L + u L + u L ⎫ {U} = ⎨ ( x . y) ⎭ 2S ⎩vi (d jk + bi x + a i y) + v j (d ki + b jx + a j y) + vk (dij + bk x + a k y) ⎭ (3.19) (3. y ) ⎬ = ⎨ i i j j k k ⎬ ⎩ v ( x .3.22) sau sub formă generală: ⎧ui ⎫ ⎪u ⎪ ⎡b i b j b k 0 0 0 ⎤ ⎪ j ⎪ ⎪u ⎪ (3.23) {ε} = 1 ⎢ 0 0 0 a i a j a k ⎥. y) ⎬ = 1 ⎨ i jk i i ⎬ ⎩v( x . y ) ⎭ ⎣ vi uj vj ⎧L ⎫ uk ⎤ ⎪ i ⎪ . y ) ⎭ ⎩ v i L i + v jL j + v k L k ⎭ (3.3.⎨ L ⎬ = [N ]{U e } vk ⎥ ⎪ j ⎪ ⎦ L ⎩ k⎭ (3.3.3.21) Deformaţiile specifice ale elementului devin: ⎫ ⎧ ∂u(x.3.3.3. y) ⎪ ⎪ ∂x ⎧ ⎫ ⎧ εx ⎫ ⎪ bi ui + b ju j + bk uk ⎪ ∂v( x.20) Înlocuind în ecuaţia de mai sus. y ) ⎬ = ⎢ i ⎩v( x .⎪ k ⎪ ⎢ ⎥ ⎨v ⎬ 2S ⎢a i a j a k b i b j b k ⎥ ⎪ i ⎪ ⎣ ⎦ ⎪v ⎪ j ⎪ ⎪ ⎪v k ⎪ ⎩ ⎭ de unde rezultă matricea [B]: ⎡b i b j b k 0 0 0 ⎤ 1 ⎢ [B] = ⎢ 0 0 0 a i a j a k ⎥ ⎥ 2S ⎢a i a j a k b i b j b k ⎥ ⎦ ⎣ T T Rezultă: [K e ] = [B] [D]⋅ [B] ⋅ dV = [B] [D]⋅ [B]⋅ t ⋅ S ∫ V (3. y) 1⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ {ε} = ⎨ εy ⎬ = ⎨ ai vi + a jv j + a k vk ⎬ ⇒ {ε} = ⎨ ⎬ 2S ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ⎪γ ⎪ ⎪ ⎩ai ui + a ju j + a k uk + bi vi + b jv j + bk vk ⎭ ⎩ xy ⎭ ⎪ ∂u( x.

ν 1. 2 aj 2 1. bk . b ν a 2 i k 1. a .. . a b 2 k j 1. .3. . . ak 1. a a ν 2 j k 1. a b ν 2 j k aj . b ν a 2 j k 1. . b b ν 2 i j 1. . . . aa. ν 1 . ν . . . a a 2 i k 1. . .Capitolul 3 2 bi 1 1. . b b ν 2 j k Dacă în matricea deplasărilor nodale gradele de libertate sunt cumulate în ordinea: ⎧ ui ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ i⎪ ⎪u ⎪ {U e } = ⎪ j ⎪ . ab .. . . . bj bi . a a 2 j k 1. . . b ν a a . bk 1. a b 2 k k ai 2 ai . .128 . b . . ν . a . b b ν 2 i j 1. b ν a 2 i j 1. ν ai . . a a ν 2 i j 1. bν aj bi . aa 1 . ν 1. a b 2 j j 1.b . a a 2 j k 1. . . . b b ν 2 i k 1. . 2 bj 2 bi . . b . . a a 2 i j 1. a b 2 j k ai . . a b ν 2 i j bj 2 1.ν 2 i k j k 1. . aki j bj bk j ν bj . . 2 1 . ν 1. a . . . a b 2 j i 1. . .ν 2 i j i k 1. 1 ba ν. b b ν 2 j k 1. νa . bk ν k ak i k bk i k ν b i i 2 2 2 2 2 2 2 2 2 1. . a b 2 j k 1.3. b ν a 2 k k aj . b b 2 i j 1. 2 2 bi . b ν a 2 j k 1. ν aak b b .a 2 . b b 2 i k 1. b 1 . 2 bi 2 1 . a b ν bj . b ν a 2 k k ai . . ν1 . . 2 ai . ν bj . 1. ν . a b 2 k i 1.b . b b 2 i k 1. . . . aj aj 2 1.b i. . a 1 . b . . . . a . .k ν i i i ik i i j j i kj 2 j i k k 2 2 22 2 2 2 j k 1.. . a 1 . ak aj . ak 1. b b 2 j k 1. . . b b 2 i j 1. a a ν 2 i k 1. . b b ν 2 i k 1. ν . . . ν [K] = t E ⋅ ⋅ 4S 1 − ν 2 bj . 1 1. a b 2 k j 1.b . 2 bi ik ν j aj . . b ν a 2 i i bi . 1. bj . aj ai . νa. . .26) (3. . . . a b 2 i i 1. a a ν 2 j k 2 ak . 2 ak 2 1. a b 2 k k 1. . . bk bk 2 1. a b 2 j i 1. bk . ν 1. b ν a 2 j j 1.ν . . ak 2 i k 1. 1 . . ak 1. . . . . . a b 2 i k 1. a2. . bk ai . 2 2 bk . . ν. . b b 2 j k 1. . . ak 1. . . b 1 . a b ν 2 j k 1.b . a b 2 j j 1. b ν a 2 j j 1. ν . ak . 1. a b 2 i j 1.1 . . . . b . 2 bk 2 1. . . b ν a a . ak ak 2 1. 2 2 bj . bj . aj bi . . . 1. a b 2 k i 1. . b . ν 1. ai . . ν bj .1 . . a .27) . 2 2 aj . ⎨ ⎬ ⎪vj ⎪ ⎪u k ⎪ ⎪ ⎪ ⎪v k ⎪ ⎩ ⎭ (3. .b b . b kk k 2 2 2 2 k k 1.b i a b ii k 2 2 2 i k 1. aai . . a . aai 1 .

a a ν 2 i j 1. a a ν 2 i k 1. . 2 bi 1. ν [K] = t E ⋅ ⋅ 4S 1 − ν 2 bi . . . ak 1. ak bj . ⎥ 2S ⎢a i bi a j b j a k b k ⎥ ⎦ ⎣ (3. ν . . ν bi . ν . 2 aj 2 1. b b ν 2 i j 1. 2 2 ak . aj ai . . . a b 2 j i 1. a b 2 k k 1. . . . 2 2 bi . a b ν 2 j k 1. a a 2 j k 1. a a ν 2 j k 1. . 2 2 aj . b b ν 2 i k 1. . a a ν 2 j k 1. b ν ak 2 k 1. . bj bi . ν aj . ν aj . b b ν 2 i k 1. a b 2 k i 1. a b 2 j i 1. ak aj . . b ν aj 2 j aj 2 1. ν 1. bj ai . b ν ak 2 j 1. ν ai . b b 2 i j 1. 2 2 bk . . b ν aj 2 i 1. . . . . a b ν 2 i j 1. . . . . . a a ν 2 i j 1. 2 bj 2 1. bk ai . aj 1. bk . bk aj . . . bk . . a b 2 i k ai . a a ν 2 i k 1. a b 2 k j 1. ν . a b ν 2 i k 1. . .29) . ak 1. . . b b ν 2 i j 1. a b 2 j j bi . b b 2 j k 1. . a b ν 2 i k 1. bj . . 2 ai 2 1. . . . . a b 2 i j 1. a b ν 2 i j 1.3. b b 2 i j 1. . ν . . ν (3. 2 2 ai . b ν ai 2 i ai 2 1. . . b ν aj 2 i 1. . a b 2 j k 1. . . b ν ai 2 i 1. a b 2 i i 2 bi . . . . a b 2 k k 1. . . .28) Matricea de rigiditate va fi: bi 2 1. . a b ν 2 j k 1. a b 2 k j 1. . . b b 2 i k 1. . . . . 2 ak 2 1. ν bj . . . a a 2 i k 1. . . b ν ak 2 i 1. ν bj 2 1. b b ν 2 j k 1. a a 2 i j 1. . . a b 2 i k 1. . . . . a a 2 i j 1. b ν ak 2 i 1. a b 2 j j 1. . ν . ν bi . a a 2 j k 1. . bj . . . . ν ai . . 2 bk 2 1. bk . . . a a 2 i k 1. a b 2 i j 1. b ν ak 2 j 1. . . . . a b 2 i i 1. b b 2 j k 1.Elemente finite de tip bară -129 atunci matricea [B] de interpolare a deformaţiilor specifice pe domeniul elementului finit va fi: ⎡bi 0 b j 0 b k 0 ⎤ 1 ⎢ [B] = ⎢ 0 a i 0 a j 0 a k ⎥ . ak 1. . ak 1. bk bj . bk bi . . a b 2 k i 1. b b 2 i k 1. b b ν 2 j k 1. bk . aj bi . . . b ν aj 2 j bj . . 2 2 bj . . . ak ai . . . a b 2 j k 1. . aj ai . . b ν ak 2 k ak 2 1. ν bk 2 1. ν . ak 1.3. .

plăcile lungi. bolţurile cilindrice. Fig. x Platouri rigide şi fixate astfel încât să nu permită nici un fel de deplasare py -py y z Fig.4.1) Corpuri aflate în starea plană de deformaţie apar în cazul corpurilor lungi solicitate la sarcini aplicate pe contur. în plane normale pe axa corpului.Elemente finite de stare plană -133 3.1 Întrucât deformaţiile sunt împiedicate după direcţia axei z.4. se află în stare plană de deformaţie. v=f2 (x. Din această categorie fac parte rolele lungi. zidurile de . Considerăm un element de rezistenţă prismatic aşezat între două platouri rigide solicitat lateral pe ambele feţe după direcţia axei y la presiunea py şi -py. În aceste cazuri.y). 3. elementul de rezistenţă se află într-o stare plană de deformaţie. sau plane paralele cu axa corpului.1.y).4. în cazul în care când deformaţiile care apar sub acţiunea încărcărilor exterioare sunt paralele cu un acelaşi plan sau dacă deplasările după o anumită direcţie sunt împiedicate să se producă. un element de volum situat la distanţă suficient de mare de capetele corpului. şi w=0. întrucât deplasările de-a lungul structurii sunt împiedicate de elementele învecinate. 3. (3. Starea plană de deformaţie O structură de rezistenţă se află în starea plană de deformaţie. În aceste condiţii starea de deformaţie a corpului este definită de funcţiile: u=f1 (x.4.

ε y = f 2 ( x. y). galeriile subterane.5) . γ yz = 0 . γ xz = 0. ∂z (3. Conform legii lui Hooke în spaţiu. 3.2.2) iar rezolvarea problemei presupune cunoaşterea următoarelor funcţii necunoscute: ε x = f1 ( x . terenul de fundaţie în cazul fundaţiilor liniare ale zidurilor.4.4) În acest caz grupul ecuaţiilor fundamentale ale teoriei elasticităţii se simplifică foarte mult.2 Rolă de sprijin Admiţând pentru aceste cazuri că axa z este axa după care sunt împiedicate deplasările. canalele subterane.4.4.4. y). Fig.3) Remarcăm că deşi starea de deformaţie este plană. γ xy = f 3 ( x . rezultă: εz = ∂w = 0. se poate scrie: εz = 1 [σ z − ν(σ x + σ y )] = 0 ⇒ σ z = ν(σ x + σ y ) ≠ 0 E (3. Vom obţine: εx = ν 1 − ν2 ⎛ ⎞ σy ⎟ ⎜ σx − E ⎝ 1− ν ⎠ ν 1− ν2 ⎛ ⎞ εy = σx ⎟ ⎜ σy − E ⎝ 1− ν ⎠ Cu notaţiile: (3. y). (3.4. w=0.Capitolul 3 sprijin.134 . 3.4. tunelele. 1 p p p 1 Placă plană lungă Zid şi fundaţie liniară Fig. starea de tensiune este spaţială.

3.10).4. poate fi scrisă sub forma: 2(1 + ν1 ) (3.4. 2 1− ν 1− ν relaţiile (3. va fi: ⎡ ∂N i ⎤ ∂N j ∂N k 0 0 0 ⎥ ⎢ ∂x ∂x ⎢ ∂x ⎥ ∂N j ∂N i ∂N k ⎥ ⎢ 0 (3.4.4. Matricea [B] de interpolare a deformaţiilor specifice pe element.6) (3.11) Tragem concluzia că pentru starea plană de deformaţie în elaborarea ecuaţiilor elementale se folosesc acelaşi relaţii ca în cazul stării plane de tensiune.4.8) Dacă se ţine cont de identitatea: 2(1 + ν1 ) 2(1 + ν) = E1 E (3.4.11) [B ] = ⎢ 0 0 ∂y ∂y ∂y ⎥ ⎢ ⎥ ∂N j ∂N j ∂N k ∂N k ⎥ ⎢ ∂N i ∂N i ⎢ ∂y ∂x ∂y ∂x ∂y ∂x ⎥ ⎣ ⎦ .4.4. reprezintă legea lui Hooke pentru starea plană de deformaţie.7) şi (3.27).5) devin: 1 ⎧ ⎪ε x = E (σ x − ν1σ y ) ⎪ 1 ⎨ 1 ⎪ε y = (σ y − ν1σ x ) ⎪ E1 ⎩ E1 = γ xy = Gτ xy = 2(1 + ν) τ xy E (3. În cazul stării plane de deformaţie în toate cazurile grosimea elementului finit este egală cu unitatea.4.9) În consecinţă relaţia (3.6). Evident acest lucru devine posibil prin înlocuirea modului de elasticitate longitudinal E şi a coeficientului de contracţie transversală cu valorile E1 şi ν1 date de relaţiile (3.10) γ xy = τ xy E1 Relaţiile (3.Elemente finite de stare plană -135 E ν .4.4.8). ν1 = . Matriceal legea lui Hooke este: ⎧ εx ⎫ − ν1 0 ⎤ ⎧σ x ⎫ ⎡ 1 ⎪ ⎪ 1 ⎢ ⎪ ⎪ {ε} = ⎨ ε x ⎬ = ⎢− ν1 1 0 ⎥ ⋅ ⎨σ y ⎬ ⎥ ⎪γ ⎪ E1 ⎢ 0 0 2(1 + ν)1 ⎥ ⎪τ xy ⎪ ⎣ ⎦ ⎩ ⎭ ⎩ xy ⎭ (3.4. în cazul cumulării gradelor de libertate în ordinea data de relaţia (3.7) De asemenea conform legii generalizate a lui Hooke se poate scrie: (3.

4.3.4.4) va fi: [K e ] = ∫ [B] ⋅ [D1 ]⋅ [B]⋅ dV = T V ⎡ bi ⎢0 ⎢ ⎢b E 1 = ⋅ 1 2 ⋅⎢ j 4 ⋅ S 1 − ν1 ⎢ 0 ⎢b k ⎢ ⎣0 0 ai 0 aj 0 ak ai ⎤ bi ⎥ ⎡ ⎥ 1 aj⎥ ⎢ ⎥ ⋅ ⎢ ν1 bj ⎥ ⎢ ak ⎥ ⎢ 0 ⎣ ⎥ bk ⎦ ν1 1 0 ⎤ 0 ⎥ ⎡b i ⎢ 0 ⎥⋅⎢0 1 − ν1 ⎥ ⎢ a ⎥ ⎣ i 2 ⎦ 0 ai bi bj 0 aj 0 aj bj bk 0 ak 0⎤ ⎥ ak ⎥ bk ⎥ ⎦ (3.1.12) ⎡ ⎤ 0 ⎥ ⎢ 1 ν1 [D1 ] = E1 2 ⎢ν1 1 0 ⎥ 1 − ν1 ⎢ 1 − ν1 ⎥ ⎢0 0 ⎥ 2 ⎦ ⎣ (3.4.136 .27) şi în ipoteza acceptării unor polinoame de interpolare de gradul 1 de forma (3.Capitolul 3 De asemenea vom avea: {σ} = [D1 ]⋅ {ε} unde: (3.14) .13) Matricea de rigiditate a elementului finit raportat la sistemul de axe propriu. în ipoteza cumulării gradelor de libertate în conformitate cu relaţia (3.

4.3.1 L .1. se cere să se calculeze deplasările corespunzătore punctului de aplicaţie al forţei şi reacţiunile din reazeme. Se dau: t= 30 mm E=2.1⋅105 MPa ν=0.4.3. în a cărei componenţă intră o bară articulată la capete şi o placă plană.3.4.1.1 Pentru structura de rezistenţă din Fig.2L A1 2L Fig. A.1. A.Elemente finite de stare plană -137 Aplicaţia A.3 L=100 mm A1=1800 mm2 F=5000 N grosime t F 2L 1.

cu un număr total de 10 grade de libertate. A.4.3.4.3.1.2. A.138 .4.2 Datele de intrare pentru elementele finite 1 şi 2 care sunt elemente specifice stării plane de tensiune sunt cuprinse în tabelul A. Fig. . În total în urma discretizării avem 3 elemente finite şi 5 noduri.3.1. y 4 3 5 6 v2 v3 u2 u3 3 2 F 1 v1 1 2 1 2 u1 v4 7 u4 4 8 x O 3 5 v5 9 u5 10 Fig.1.Capitolul 3 Rezolvare: În modelul de calcul vom utiliza elemente finite de tip bară cu un singur grad libertate pe nod şi elemente finite de stare plană de tensiune.1.

212 ⋅ 10 6 1.212 ⋅ 10 6 − 1.212 ⋅ 10 6 − 1.4.14) şi obţinem: aj= xi.212 ⋅ 10 6 ⎢ 0 1 ⎢ ⎢ [K1 ] = ⎢ 0 6 ⎢1.038 ⋅ 10 6 8 1.462 ⋅ 10 6 ⎥ ⎥ 0 ⎥ 3.212 ⋅ 10 6 0 7 − 3.038 ⋅ 10 6 1.Elemente finite de stare plană -139 Tabelul A.673 ⋅ 10 6 − 2.4.038 ⋅ 10 6 ⎥ ⎥ − 3.212 ⋅ 10 6 − 3.212 ⋅ 10 6 ⎥ − 2.3 0 0 200 200 0 200 0 0 200 0 200 200 0 -200 200 200 -200 0 -200 0 0 -200 Matricele de rigiditate ale elementelor finite 1 şi 2 în raport cu sistemul de axe propriu le calculăm cu relaţia (3.212 ⋅ 10 6 1.212 ⋅ 10 6 0 6 − 1.3.j.yi bk= yi.462 ⋅ 10 6 0 1.038 ⋅ 10 6 − 1.673 ⋅ 10 6 1.212 ⋅ 10 6 4.212 ⋅ 10 6 − 2.3.462 ⋅ 10 ⎥ 1.038 ⋅ 10 6 ⎤ ⎥ 0 ⎥ 1.212 ⋅ 10 6 1.l 1 2 7 8 5 6 .038 ⋅ 10 6 − 3.673 ⋅ 10 6 ⎥ ⎦ g.212 ⋅ 10 6 6.462 ⋅ 10 6 1.4.212 ⋅ 10 6 ⎤ 6⎥ − 4 3.212 ⋅ 10 6 1 ⎡ 3.25 ⋅ 10 6 4.462 ⋅ 10 6 1.462 ⋅ 102 5 0 ⋅ − 1.462 ⋅ 10 6 0 6 − 212 ⋅ 10 6 0 6 3 − 1.25 ⋅ 10 6 − 1.462 ⋅ 10 6 ⎢ 0 ⎢ ⎢− 3.xk Număr element 1 ⎡1.038 ⋅ 10 ⎢ 0 ⎢ 6 ⎢ − 1.462 ⋅ 10 6 1.038 ⋅ 10 ⎣ 2 0 1.212 ⋅ 106 − 3.212 ⋅ 10 6 1.xi 200 200 1 2 1.212 ⋅ 10 6 − 1.yj bi= yj.212 ⋅ 10 ⎣ 2 0 6 3.1.462 ⋅ 10 6 ⎥ ⎦ g.yk ai= xk.25 ⋅ 10 6 − 3.462 ⋅ 10 6 [K 2 ] = ⎢ 6 ⎢ 1.212 ⋅ 10 6 − 1.038510 6 3.673 ⋅ 106 − 2.xj ak= xj.038 ⋅ 10 6 3 4 1.l 1 2 5 6 3 4 − 1.25 ⋅ 10 6 ⎥ ⎥ 4.212 ⋅ 10 6 ⎢ 6 ⎢1.k xi xj xk yi yj yk bj= yk.462 ⋅ 10 6 5 0 − 1.212 ⋅ 10 ⎢1.212 ⋅ 10 6 1.038 ⋅ 10 6 ⎥ ⎥ − 1.1 Nodurile i.2 1.038 ⋅ 10 6 0 1.

462 ⋅ 106 ⎢ ⎢ 1.462 ⋅ 106 1. sin α = .038 ⋅ 106 − 1.212 ⋅ 106 0 0 − 1.038 ⋅ 106 0 0 0 0 0 − 1.140 .212 ⋅ 106 0 − 1.212 ⋅ 106 − 3.038 ⋅ 10 6 ⎢ 0 ⎢ ⎢ 0 ⎣ 0 1.3.212 ⋅ 106 ⎢ 0 ⎢ ⎢− 1.212 ⋅ 106 ⎢ 0 [K1 ]e = ⎢ ⎢− 1.2.038 ⋅ 106 − 3.038 ⋅ 106 3.462 ⋅ 106 1.25 ⋅ 106 − 3.212 ⋅ 10 0 0 6 1.212 ⋅ 106 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 6 1.212 ⋅ 106 ⎢ 0 ⎢ ⎢ 0 ⎢ 0 ⎢ ⎢ 0 ⎣ 0 3.25 ⋅ 10 6 4.462 ⋅ 10 6 1.462 ⋅ 106 − 2.212 ⋅ 106 0 0 0 0⎤ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 1.212 ⋅ 106 0 0 0 0⎥ ⎥ − 1.25 ⋅ 106 4.3.212 ⋅ 106 0 1.038 ⋅ 106 − 3.462 ⋅ 106 1. Fig.562 L L3 1.4.673 ⋅ 106 1.17).212 ⋅ 10 0 0 6 0 0 − 1. Rezultă: x j − x i 3L − 2 L y j − y i − 1.1.212 ⋅ 106 0 0 0 0 0 − 1.038 ⋅ 10 ⎢− 3.462 ⋅ 106 − 1.212 ⋅ 10 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0 0⎥ ⎥ 0 0 0 0 0⎥ 0 0 0 0 0⎥ ⎦ [K 2 ]e ⎡ 3.212 ⋅ 10 6 0 0 1.212 ⋅ 106 ⎢ ⎢ 1.462 ⋅ 10 6 0 0 − 3.562 L .2 L − 0 = cos α = = . reprezentând bara articulată la capete.212 ⋅ 10 0 0 6 0 0 0 6 − 1.038 ⋅ 106 4.212 ⋅ 106 0 0 0 0 0 0 0 0⎤ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ ⎥ 0 0⎥ 0 0⎥ ⎦ Matricea de rigiditate pentru elementul finit numărul 3.038 ⋅ 10 6 0 0 0 0 3.462 ⋅ 106 0 0 0 0 0 − 1.462 ⋅ 10 6 ⎢ 0 ⎢ ⎢ 0 ⎢ 0 ⎢ ⎢ 0 =⎢ 6 ⎢ − 1.212 ⋅ 10 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1.Capitolul 3 Matricele [K1] şi [K2] expandate la dimensiunile matricei de rigiditate a structurii sunt: ⎡ 1.212 ⋅ 106 1.462 ⋅ 106 1.038 ⋅ 10 6 4. A.673 ⋅ 106 − 2.462 ⋅ 10 6 − 2. L3 1.038 ⋅ 10 6 − 3. se constituie utilizând relaţia (2. Se are în vedere de asemenea orientarea sistemului de axe propriu în raport cu sistemul de axe global.25 ⋅ 10 6 0 0 1.212 ⋅ 106 1.212 ⋅ 106 − 3.212 ⋅ 10 6 − 1.038 ⋅ 106 − 1.212 ⋅ 106 0 0 0 0 1.673 ⋅ 10 6 0 0 0 0 − 1.673 ⋅ 106 − 2.

428 ⋅ 108 ⎥ − 1.919 ⋅ 10 7 − 1.4.19 ⋅ 10 − 1.19 ⋅ 108 9.19 ⋅ 108 ⎤ ⎥ − 1.19 ⋅ 108 9.19 ⋅ 108 − 1.19 ⋅ 108 7 10 1.19 ⋅ 108 7 0 0 0 0 0 0 − 1.919 ⋅ 10 ⎢ 8 ⎢ 1.19 ⋅ 10 7 ⎢− 9.19 ⋅ 10 ⎣ 8 − 1.2L i=4 x α 3 j=5 2L 3L Fig.428 ⋅ 108 ⎦ 0 0 .919 ⋅ 107 1.1.19 ⋅ 108 [K 3 ]e 0 0 0 0 0 − 9.Elemente finite de stare plană -141 y y* O -1.428 ⋅ 108 8 9 − 9. în raport cu sitemul de axe global este: 7 ⎡ 9.19 ⋅ 108 ⎥ ⎥ 1.919 ⋅ 10 7 1.19 ⋅ 10 8 0 0 0 0 0 0 − 9.3 x* Matricea de rigiditate a elementului finit numărul 3.19 ⋅ 108 ⎥ ⎥ ⎥ 1.428 ⋅ 108 ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ 0 ⎥ 0 ⎥ ⎥ 0 ⎥ 0 ⎥ 8 ⎥ 1.l După expandare se obţine: ⎡0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢0 =⎢ ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎣ 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 9.19 ⋅ 10 ⎥ − 1.428 ⋅ 108 1.428 ⋅ 108 ⎥ ⎦ 7 8 9 10 g.428 ⋅ 108 1.428 ⋅ 108 ⎥ − 1.919 ⋅ 10 7 ⎢ 8 [K 3 ] = ⎢ − 1. A.919 ⋅ 10 − 1.19 ⋅ 108 1.919 ⋅ 10 7 0 0 0 0 0 1.919 ⋅ 10 − 1.3.19 ⋅ 108 1.

19⋅108 9.111 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ F4 y ⎬ = ⎨ − 0.703 ⋅ 10 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎨F2 x ⎬ = ⎨ − 2.038⋅106 4. .674 ⋅ 10 6 0 1.428⋅108 −1.475 ⋅ 108 ⎟ ⎪v 4 ⎪ ⎠⎩ ⎭ De unde rezultă deplasările necunoscute: −3 ⎧ u 2 ⎫ ⎛ −2. ( N ).673 106 1.462 ⋅ 10 6 ⎞ ⎧u 2 ⎫ 0 ⎟ 6 ⎟ ⎪u ⎪ 1.038⋅106 ⎪F ⎪ ⎢ ⎪ 5x ⎪ ⎢ 0 ⎪ F5y ⎪ ⎢ 0 ⎭ ⎣ ⎩ − 2.462⋅106 − 2.212 ⋅ 10 ⎜ ⎪ 0 ⎪ 0 ⎩ ⎭ ⎝ − 3.462 ⋅ 10 ⎟ ⎪ 3 ⎪ 1.19⋅108 9.212⋅106 1.25⋅106 3.142 .997 ⋅ 103 ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎧ F3y ⎫ ⎧ 0.212⋅108 9.702 × 10 ⎪v 4 ⎪ ⎜ ⎩ ⎭ ⎝ 3.038⋅106 4.674⋅106 ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ Fly ⎪ ⎢ 0 ⎪ 0 ⎪ ⎢1.038⋅106 6 1.25⋅106 4.212⋅106 ⎪ ⎪− 5000 ⎢ ⎪ ⎢ 0 ⎪ ⎨ 0 ⎬=⎢ 6 ⎪ ⎢ −.25⋅10 0 1.112 ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 4 x ⎪ ⎪ − 463.212 ⋅ 10 6 0 4.212⋅106 ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ F2y ⎪ ⎢1. ( N ).673 106 − 2.099 ⎬.212⋅106 − 2.212⋅106 0 6 6 6 6 4.674⋅106 1.462 ⋅ 10 6 4.299 ⋅ 103 ⎪ ⎪ ⎪ 2y ⎪ ⎪ ⎪ F3x ⎪ ⎪− 4.038⋅106 1.25⋅106 3.462⋅106 1.25⋅10 ⎪ ⎪ F4y ⎪ ⎢3.297 ⋅ 103 ⎫ ⎪F ⎪ ⎪ 3 ⎪ ⎪ 1y ⎪ ⎪ 3.19⋅108 ⎥⎪ 0 ⎪ ⎥ 8 ⎪0⎪ 1.462⋅106 0 1. ⎪ F ⎪ ⎪ 4.502 × 10− 5 ⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠ (mm) Revenind la sistemul iniţial de ecuaţii se obţine: ⎧ F1x ⎫ ⎧ 1.212⋅10 0 0 1.919⋅107 1.212⋅106 3.212⋅106 1.212⋅106 1.462⋅106 1.673 ⋅ 10 6 ⎪− 5000⎪ ⎜ ⎪ ⎪ ⎜ − 3.212⋅106 0 0 1.462⋅106 ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ 0 ⎪ ⎢1. cu un grad de precizie satisfăcător.462⋅106 1.19⋅108 După separarea variabelelor se obţine sistemul: ⎧ 0 ⎫ ⎛ 4.212⋅106 1.633 × 10− 3 ⎪ 3⎪ ⎨ ⎬= ⎜ −4 ⎪ v 3 ⎪ ⎜ 5.724 ⎬.099 × 10 ⎜ ⎪ u ⎪ ⎜ −2.212 ⋅ 10 6 1.919⋅107 1.212⋅106 0 0 ⋅ 3.212⋅106 ⋅ 1.038⋅106 0 1.462 ⋅ 10 6 ⎬=⎜ ⎨ 6 ⎪ 0 ⎪ ⎜ 1.428⋅108 ⎥⎪v4 ⎪ ⎪ ⎪ −1.919⋅107 1.25⋅106 3. ⎪ F ⎪ ⎪ 1.212⋅106 1.212 ⋅ 10 ⎪ 3⎪ 6 ⎟ ⎨v ⎬ − 3.Capitolul 3 După asamblare şi impunerea condiţiilor pe contur se obţine următorul sistem de ecuaţii: ⎧ Flx ⎫ ⎡4.475⋅108 1.001 ⋅ 103 ⎪ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ Aceste soluţii verifică condiţiile iniţiale impuse pe contur.674⋅10 1.428⋅10 ⎥⎩ ⎭ ⎦ 0 0 0 0 0 0 1.462⋅10 − 2.039⋅108 1.212⋅106 0 4.674⋅10 0 0 1.212⋅106 0 1.167 ⋅ 103 ⎪ ⎪ ⎪ 5x ⎪ ⎪ ⎪ F5 y ⎪ ⎪− 5.462⋅106 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 ⎤⎧ 0 ⎫ ⎥⎪ ⎪ ⎥⎪ 0 ⎪ ⎥⎪u ⎪ ⎥⎪ 2 ⎪ ⎥⎪ 0 ⎪ 0 ⎥⎪ ⎪ 0 ⎥⎪u3 ⎪ ⎥⎨v ⎬ 0 ⎥⎪ 3 ⎪ 1.038⋅106 3.19⋅108 1.212⋅106 1.038⋅10 3.674 ⋅ 10 6 − 3.19⋅108 ⎥⎪ 0 ⎪ ⎥⎪ ⎪ 1.

4.2) w(xi. după cele trei axe ale sistemului cartezian x.Capitolul 4 4.1) coeficienţii c1.1.yi. se determină punând următoarele condiţii: u(xi. Elemente finite tetraedrice Dacă în problemele de elasticitate plană cele mai simple elemente finite sunt elementele triunghiulare.yi.1.1.1.1. y. în problemele de elasticitate spaţială similar acestora sunt elementele finite de tip tetraedru cu patru noduri Fig. …c12. unde (xi. 4.yi.1. v. z. w. vl vk y(v) k l wl uk vi ui x(u) i wi wj ul vj uj j wk O z(w) Fig. Dacă se admite pentru aproximarea deplasărilor pe domeniul elementului finit polinoame de gradul întâi de forma: u = c1 + c 2 x + c 3 y + c 4 z v = c 5 + c 6 x + c 7 y + c8 z w = c9 + c10x + c11y + c12z (4.zi) =wi. c2. Se obţine următorul sistem de ecuaţii: .zi) = vi (4.zi) = ui v(xi.yi. Elemente finite tridimensionale 4.1 Se impun drept grade de libertate în noduri componentele deplasărilor u.zi) reprezintă coordonatele nodului i.

Capitolul 4 ⎧ u i = c1 + c 2x i + ⎪ u = c + c x + j 1 2 j ⎪ ⎪ u k = c1 + c 2x k + ⎪ ⎪ u l = c1 + c 2x l + ⎪ v i = c5 + c6x i + ⎪ . ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ . ⎪ ⎪ .3) c 11 y i + c 12 z i c 11 y j + c 12 z j c 11 y k + c 12 z k c 11 y l + c 12 z l Cu notaţiile: . ⎪ ⎪ w = c + c x + i 9 10 i ⎪ ⎪ w = c + c x + j 9 10 j ⎪ ⎪ w k = c 9 + c 10 x k + ⎪ ⎩ w l = c 9 + c 10 x l + ⎧ ui ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ j⎪ ⎪u k ⎪ ⎪ ⎪ u {U e } = ⎪ l ⎪ ⎨ ⎬ ⎪ . ⎧ c1 ⎫ ⎪c ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪ c3 ⎪ ⎪ ⎪ c {c} = ⎪ 4 ⎪ . ⎪ ⎪c ⎪ ⎩ 12 ⎭ 0 0 0 0 yi yj yk yl 0 0 0 0 0 0 0 0 zi zj zk zl 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 xi xj xk xl 0 0 0 0 0 0 0 0 yi yj yk yl 0⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ 0⎥ ⎥. ⎪ ⎨ .1. ⎪ . ⎪ ⎪w ⎪ ⎩ l⎭ c 3y i + c 4z i c 3y j + c 4z j c 3y k + c 4z k c 3y l + c 4z l c 7 y i + c8z i (4.1. ⎪ ⎪ . 0⎥ 0⎥ ⎥ 0⎥ zi ⎥ ⎥ zj⎥ ⎥ zk ⎥ zl ⎥ ⎦ (4.5) .4) ⎡1 ⎢1 ⎢ ⎢1 ⎢ ⎢1 ⎢0 ⎢ 0 [A ] = ⎢ ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢0 ⎣ xi xj xk xl 0 0 0 0 0 0 0 0 yi yj yk yl 0 0 0 0 0 0 0 0 zi zj zk zl 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 xi xj xk xl 0 0 0 0 (4. ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ .1. ⎨ ⎬ ⎪ .144 .

9) f l = c1 + c 2 x l + c3 y l + c 4 z l Din rezolvarea sistemului de ecuaţii (4. y. z ) = c1 + c 2 x + c3 y + c 4 z (4.1.yi.4.1.6) Putem scrie: (4.2.Elemente finite tridimensionale -145 se obţine ecuaţia matriceală cunoscută: {U e } = [A ]⋅ {c} (4.1.1.1.3.11) . ai polinomului (4.1.8) sub forma: unde c1 = 1 (α i f i + α j f j + α k f k + α l f l ) 6V 1 c2 = (β i f i + β j f j + β k f k + β l f l ) 6V (4.1.7) {c} = [A ]−1 ⋅ {U e } Rezolvarea ecuaţiei matriceale de forma (4.10) 1 ( γ i f i + γ jf j + γ k f k + γ l f l ) 6V 1 c4 = (μ i f i + μ jf j + μ k f k + μ l f l ) 6V c3 = unde: V= 1 xi 1 1 xj 6 1 xk 1 xl yi yj yk yl zi zj zk zl (4.zi).1) pentru calculul deplasărilor pe domeniul elementului finit sau folosit polinoame de interpolare de gradul unu de forma: f (x .9) se obţin coeficienţii ci i=1. Se obţine următorul sistem de ecuaţii: f i = c1 + c 2 x i + c3 y i + c 4 z i f j = c1 + c 2 x j + c3 y j + c 4 z j f k = c1 + c 2 x k + c3 y k + c 4 z k (4.8) Presupunând cunoscute deplasările din noduri se pot scrie condiţii de forma fi = f(xi.1.1.7) este dificilă mai ales în cazul elementelor finite cu un număr mare de noduri.1. Conform relaţiilor (4.

y. putem obţine expresiile finale ale funcţiilor de deplasare date de rel.13). z) ⋅ fk + Nl (x. este: ⎧u(x. y.8) se obţine următoarea expresie a funcţiei de interpolare: f (x. y. z) = Ni (x.15) Vectorul funcţiilor de deplasare pe element.1. (4.10).1. y.146 .13) unde: 1 (α i + β i x + γ i y + μ i z ) 6V 1 Nj = (α j + β j x + γ j y + μ j z ) 6V 1 Nk = (α k + β k x + γ k y + μ k z ) 6V 1 Nl = (α l + β l x + γ l y + μ l z ) 6V Ni = (4. x l 1 zl xj μi = x k xl yj 1 yk 1 yl 1 Prin permutări circulare se obţin ceilalţi coeficienţi din relaţiile (4. z) = N i u i + N j u j + N k u k + N l u l v(x.12) xj 1 zj γi = − x k 1 zk . z) = N i v i + N j v j + N k v k + N l v l w ( x .Capitolul 4 xj αi = x k xl yj yk yl zj zk .1. z)⎪ ⎭ ⎩ .1. în relaţia (4. y. zl 1 yj βi = − 1 y k 1 yl zj zk zl (4.1. y.14) Utilizând relaţia (4. y. y.1. y. z) ⋅ fi + N j (x. Înlocuind soluţiile (4. z) ⎫ {U} = ⎪ v(x. y.10).1.1). care vor fi: u ( x . {U}. z) ⋅ f j + Nk (x. y. z) = N i w i + N jw j + N k w k + N l w l (4. z) ⎪ = [N]⋅{Ue} ⎬ ⎨ ⎪w(x.1. z) ⋅ fl (4.1.

18) .14) sunt funcţii de variabilele x.Elemente finite tridimensionale -147 După înlocuiri obţinem: ⎡ Ni {U} = ⎢ 0 ⎢ ⎢0 ⎣ Nj 0 0 Nk 0 0 Nl 0 0 0 Ni 0 0 Nj 0 0 Nk 0 0 Nl 0 0 0 Ni 0 0 Nj 0 0 Nk ⎧ ui ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ j⎪ ⎪u k ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎤ ⎪ ul ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⋅ ⎨ vi ⎬ Nl ⎥ ⎪ . rezultă: {ε} = [B]⋅ {U e } (4. ⎪ ⎪ .1.17) Ţinând cont că funcţiile Ni date de relaţiile (4.y.z. ⎪γ xy ⎪ ⎪ + ⎪ ⎪γ yz ⎪ ⎪ ∂y ∂x ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂v ∂w ⎪ ⎩γ zx ⎭ ⎪ ∂z + ∂y ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂w + ∂u ⎪ ⎪ ∂x ∂z ⎪ ⎭ ⎩ ⎧σ x ⎫ ⎪σ ⎪ ⎪ y⎪ ⎪σ ⎪ {σ} = ⎨ z ⎬. ⎪ ⎦ ⎪ ⎪ ⎪ .1. iar vectorul {Ue } nu depinde de aceste variabile. ⎪τ xy ⎪ ⎪ τ yz ⎪ ⎪ ⎪ ⎩τ zx ⎭ (4.16) Pentru problemele de elasticitate spaţială vectorul deformaţie specifică şi vectorul tensiune sunt de forma: ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ⎧εx ⎫ ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ε ⎪ ⎪ y ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ⎪ε ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ {ε} = ⎨ z ⎬ = ⎨ ∂u ∂z ∂v ⎬ .1. ⎪ ⎪ ⎪ ⎪w l ⎪ ⎩ ⎭ (4.1.

148 .20) iar tensiunile vor fi: {σ} = [D]⋅ {ε} = [D]⋅ [B]⋅ {U e } (4.1. .19) reprezintă matricea de interpolare a deformaţiilor specifice pe element.1. Matricea [Ke] de rigiditate a elementului se calculează cu relaţia cunoscută: [K ] = ∫ [B]T ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV V (4.Capitolul 4 unde: ⎡ ∂N1 ∂N2 ⎢ ∂x ∂x ⎢ ⎢ 0 0 ⎢ ⎢ 0 ⎢ 0 [B] = ⎢∂N ∂N 2 ⎢ 1 ⎢ ∂y ∂y ⎢ 0 ⎢ 0 ⎢ N ⎢ ∂ 1 ∂N2 ⎢ ∂z ∂z ⎣ ∂N3 ∂N4 ∂x ∂x 0 0 0 0 0 0 0 ∂N3 ∂y 0 ∂N3 ∂x ∂N3 ∂z 0 0 ∂N4 ∂y 0 ∂N4 ∂x ∂N4 ∂z 0 0 0 0 0 0 0 ∂N3 ∂z 0 ∂N3 ∂x ∂N3 ∂x ∂N1 ∂N2 ∂y ∂y 0 0 ∂N1 ∂N2 ∂x ∂x ∂N1 ∂N2 ∂z ∂z 0 0 ∂N3 ∂N4 ∂y ∂y 0 0 ∂N3 ∂N4 ∂z ∂z ∂N1 ∂N2 ∂z ∂z 0 0 ∂N1 ∂N2 ∂x ∂x ∂N1 ∂N2 ∂x ∂x ⎤ 0 ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ ∂N4 ⎥ ∂z ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ ∂N4 ⎥ ⎥ ∂x ⎥ ∂N4 ⎥ ∂x ⎥ ⎦ (4. care este dată de relaţia: 0 ν ν ⎡1 − ν ⎢ ν 1− ν 0 ν ⎢ ⎢ ν 0 ν 1− ν ⎢ 1 − 2ν E 0 0 ⎢ 0 [D] = 2 (1 + ν )(1 − 2ν ) ⎢ ⎢ 0 0 0 0 ⎢ ⎢ 0 0 0 ⎢ 0 ⎣ 0 0 0 0 1 − 2ν 2 0 ⎤ ⎥ ⎥ ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ 1 − 2ν ⎥ 2 ⎥ ⎦ 0 0 0 (4.1. sau matricea de rigiditate a materialului.21) unde matricea [D].1. reprezintă matricea de elasticitate a materialului pentru starea de tensiune triaxială.22).

2. 4.2.2).2. pentru câmpul deplasărilor se pot folosi polinoame de interpolare de forma: u = c1 + c 2 x + c 3 y + c 4 z + c 5 xy + c 6 yz + c 7 zx + c8 xyz v = c 9 + c10 x + c11 y + c12 z + c13 xy + c14 yz + c15 zx + c16 xyz w = c17 + c18 x + c19 y + c 20 z + c 21xy + c 22 yz + c 23zx + c 24 xyz (4.Elemente finite tridimensionale -149 4.2.3. Fig.2.…. 4.1 . vl l y(v) vo wl ul k vo vi ui wi vm um z(w) m wm wm wo vn n wj un vk uk wk vj uj u5 up i p wp o uo O x(u) j Fig. În acelaşi mod se abordează rezolvarea ecuaţiilor elementale pentru elemente finite tridimensionale cu un număr de “n” noduri.2.1.1) Coeficienţii ci (i=1.1) se determină din condiţii de forma (4.24) din relaţiile (4. Elemente finite hexaedrice În cazul în care elementul finit este paralelipipedic cu opt noduri.1.

un vn wn } . are forma: {Ue}T = {u1 v1 w1 u2 v2 w2 . . . în continuare se face după . . ∂N n ∂x 0 0 ∂N n ∂y 0 ∂N n ∂z 0 ∂N n ∂y 0 ∂N n ∂x ∂N n ∂z 0 ⎤ 0 ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ ∂N n ⎥ ∂z ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ ∂N n ⎥ ⎥ ∂y ⎥ ∂N n ⎥ ∂n ⎥ ⎦ (4.2.Capitolul 4 Dacă de exemplu vectorul deplasărilor nodale { U e } . . . (4. .150 .3) Rezolvarea problemelor din această categorie aceleaşi reguli prezentate în capitolul 3. care cumulează deplasările din noduri într-o anumită ordine impusă de către analist. . . .2. . . . . .2) atunci matricea [B] de interpolare a deformaţiilor specifice pe element va fi: ⎡ ∂N1 ⎢ ∂x ⎢ ⎢ 0 ⎢ ⎢ ⎢ 0 [B] = ⎢ ∂N ⎢ 1 ⎢ ∂y ⎢ ⎢ 0 ⎢ ⎢ ∂N1 ⎢ ∂z ⎣ 0 ∂N1 ∂y 0 ∂N1 ∂x ∂N1 ∂z 0 0 0 ∂N1 ∂z 0 ∂N1 ∂y ∂N1 ∂x ∂N 2 ∂x 0 0 ∂N 2 ∂y 0 ∂N 2 ∂z 0 ∂N 2 ∂y 0 ∂N 2 ∂x ∂N 2 ∂z 0 0 0 ∂N 2 ∂z 0 ∂N 2 ∂y ∂N 2 ∂x . . . . . .

presupun cunoaşterea câmpurilor de deplasări. Element de tip bară solicitat la întindere-compresiune sau torsiune.1. Considerăm un element de tip bară de lungime L. 5.1.1 2 Pentru câmpul deplasărilor se poate utiliza un polinom de interpolare de gradul unu de forma: u(x)= c2x+ c1 (5. cunoaştem valorile deplasărilor nodale u1 şi u2. elemente de stare plană de tensiune sau stare plană de deformaţie şi elemente finite tridimensionale specifice elasticităţii tridimensionale.Funcţii de interpolare-151 5. Funcţii de interpolare Aşa cum s-a văzut în capitolele anterioare aplicarea principului lucrului mecanic virtual sau a energiei potenţiale de deformaţie. Din această categorie fac parte elementele finite de tip bară cu un singur grad de libertate pe nod. Pentru aproximarea câmpului de deplasări se folosesc funcţiile de interpolare alese în mod convenabil. N1 N2 x 1 E.Ip L Fig.1. 5. Polinoame de interpolare din clasa C0 Aceste polinoame trebuie să asigure numai continuitatea deplasărilor pe domeniul elementului.1) Pentru polinomul de interpolare se acceptă următoarele expresii: .1. sau torsiune).S sau G.1. (capabile să preia solicitări de întinderecompresiune. Vom prezenta modul de rezolvare a problemei după cerinţele de continuitate pe care polinoamele de interpolare trebuie să le satisfacă. Elementele finite pentru care această categorie de funcţii de interpolare sunt suficiente poartă denumirea de elemente continue. Fig. 5. pentru care în nodurile 1 şi 2.

1.152 Capitolul 5 .1.5) în funcţie de coeficienţii c1 şi c2.5) u u ⎧ ⎪c1 = 2 − 1 ⎨ L L ⎪c 2 = u 1 ⎩ Înlocuind (5. sunt: Pentru: x=0.1.8) Analizând etapele parcurse rezultatele pot fi generalizate pentru orice tip de element care foloseşte funcţii de interpolare din aceeaşi clasă.3) unde sunt nişte funcţii care satisfac condiţiile: Ni=1 în nodul i.întindere compresiune ⇒ u(x)=N1 u1+ N2 u2 (5.1. (ϕ=ϕ2).4) ⎧u 1 = c1 ⎨ ⎩u 2 = c1L + c 2 Rezolvând (6. Condiţiile pe contur pentru polinomul de forma (5. ⇒u=u1 (ϕ=ϕ1). rezultă: (5. Impunând condiţiile (5.1).1).1.2).1. Ni=0 în celelalte noduri şi ∑N i =1 n i = 1 .1.9) . rezultă: (5. obţinem: (5.1.1.7) x ⎧ ⎪ N1 = 1 − L ⎨ x ⎪N 2 = L ⎩ (5.4).6) în (5.1) poate fi scrisă sub forma: u(x)= c2x+ c1 = [x 1]⋅ ⎨ ⎧ c1 ⎫ ⎬.1. obţinem (5. ⇒u=u2.7) cu (5.1. Astfel relaţia (5.1.2) .1.1.1. ⎩c 2 ⎭ (5. şi x=L.torsiune ⇒ ϕ(x)= N1 ϕ1+ N2 ϕ2 (5.1. Aceste funcţii poartă denumirea de funcţii de formă.6) u ⎞ ⎛u u (x ) = ⎜ 2 − 1 ⎟x + u1 = ⎝L L⎠ x ⎛ x⎞ = ⎜1 − ⎟ u 1 + u 2 L ⎝ L⎠ Comparând (5. în oricare punct aparţinând domeniul său de definiţie.

.1. Condiţiile pe contur (5.1. reprezintă vectorul coeficienţilor polinomului de ⎩c 2 ⎭ interpolare.9) ne conduc la următorul sistem de ecuaţii: ⎧ u 1 ⎫ ⎡ 0 1⎤ ⎧ c1 ⎫ ⋅⎨ ⎬ .12) [A ]−1 {u } Înlocuind (5.Funcţii de interpolare-153 unde: [p] = [x 1]. rezultă că matricea [N] de interpolare a deplasărilor pe domeniul elementului finit este: [N] = [p]⋅ [A]−1 (5.1.11) în (5.15) Rezultă că matricea [N] de interpolare a deplasărilor pe element are în componeţa ei funcţiile de formă Ni.1.14). cumulate într-o ordine impusă de cumularea gradelor de libertate în matricea {Ue} a deplasărilor nodale.13) şi (5.14) Analizând relaţiile (5.1.4) impuse pentru forma (5.11) ⎧c1 ⎫ 1 ⎡− 1 1⎤ ⎧ u 1 ⎫ ⋅⎨ ⎬ ⎨ ⎬= ⎢ L ⎣ L 0⎥ ⎩c 2 ⎭ 14 4 ⎦ ⎩u 2 ⎭ 2 3 { { {c} (5.1.13) sau: ⎡⎛ x ⎞ u ( x ) = ⎢⎜1 − ⎟ ⎣⎝ L ⎠ x ⎤ ⎧ u1 ⎫ ⋅ ⎨ ⎬ = [N1 L ⎥ ⎩u 2 ⎭ ⎦ ⎧u ⎫ N 2 ]⋅ ⎨ 1 ⎬ ⎩u 2 ⎭ (5. {c} = ⎨ ⎧ c1 ⎫ ⎬ . ⎨ ⎬=⎢ 1⎥ ⎦ { ⎩u 2 ⎭ ⎣L23 ⎩c 2 ⎭ { 1 {U e } (5.9).1. reprezintă matricea polinomului de interpolare.1. rezultă: u ( x ) = [p]⋅ [A ] ⋅ {U e } −1 (5.1.1.1.1.10) [A ] {c} de unde rezultă: {c} = [A ]−1 ⋅ {U e } sau: (5.

y v3 3 y3 u3 v1 y1 x1 v2 1 u1 x3 x2 2 u2 x Fig.17) ⎧ u 1 ⎫ ⎡1 0 0 ⎤ ⎧ c1 ⎫ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎨u 2 ⎬ = ⎢1 x 2 y 2 ⎥ ⋅ ⎨c 2 ⎬ ⎪u ⎪ ⎢1 x y ⎥ ⎪c ⎪ 3 ⎩ 3 ⎭ 14243 ⎩ 3 ⎭ { ⎣ 43 4⎦ { {u e } (5.19) (5.1. obţinem: (5.18) [A ] c (5.3).yi)=ui unde: i (i=1.20) .1. reprezintă nodurile elementului.2 Aplicarea relaţiei (5.2.1.4). 5.1.1. Fig.1.1.5. Rezultă: ⎧ c1 ⎫ ⎪ ⎪ u = [1 x y]⋅ ⎨c 2 ⎬ 1 24 4 3 ⎪c ⎪ [p ] ⎩ 3⎭ { {c} (5. pentru un element finit triunghiular cu deformaţii constante.154 Capitolul 5 Aplicaţie: Să se găsească matricea funcţiile de formă [N].1.15) poate fi dificilă pentru geometrii oarecare ale elementelor finite. Folosim pentru aproximarea deplasărilor pe element polinoame de forma (3.1.16) Impunând condiţiile pe contur de forma: u(xi.3.

vom obţine: (x − x 2 )(x − x 3 ). Observaţie Funcţiile de interpolare se obţin.1.(x − x m +1 ) (x 1 − x 2 )(x 1 − x 3 ).. Ţinând cont de faptul că interpolarea Lagrange permite calculul coeficienţilor unei serii polinomiale reprezentând o funcţie definită prin valorile sale în puncte discrete. în conformitate cu relaţiile (5.(x 1 − x m +1 ) (x − x1 )(x − x 2 )..1.(x − x m ) (x m +1 − x1 )(x m +1 − x 2 ). (x − x j ) j=1 (5.y)..(x − x m +1 ) N1 = (x 2 − x1 )(x 2 − x 3 )..21) unde m reprezintă gradul polinomului de interpolare.24).(x 2 − x m +1 ) N1 = N m +1 = (5.22) .Funcţii de interpolare-155 Rezultă: [A]−1 ⎡ ⎢ 1 ⎢ −1 =⎢ ⎢ x ⎢ x −2 x 2 ⎢ 3 ⎢ x 2 y3 ⎣ 0 0 1 x2 − x3 x 2 y3 ⎤ 0⎥ ⎥ 0⎥ ⎥ ⎥ 1⎥ y3 ⎥ ⎦ şi [N] = [N1 N2 N 2 = [p]⋅ [A ] = −1 ] ⎡ x y − xy 3 + yx 3 − yx 2 =⎢ 2 3 x 2 y3 ⎣ v(x. vom putea obţine funcţiile de formă Ni printr-o astfel de interpolare. Dezvoltând relaţia (5.. Conform interpolării Lagrange funcţiile de formă Ni sunt: Ni = Π m +..1i ≠ j.1) la (5.1. xy 3 − yx 3 x 2 y3 y⎤ ⎥ y3 ⎦ În mod analog obţinem matricea funcţiilor de formă pentru câmpul deplasărilor Obţinem în final pentru matricea funcţiilor de deplasare pe element o expresie identică cu relaţia (3.1i ≠ j. Punctele discrete sunt reprezentate de nodurile situate pe una din laturile a elementului.1.15).1.....(x m +1 − x m ) . acceptând un polinom de interpolare cu un grad corespunzător numărului de grade de libertate pe nod şi impunând condiţiile de continuitate pe contur.21).. (x i − x j ) j=1 Π m +.. (x − x 2 )(x − x 3 ).1.

1. 5. (m=1).3 Pe latura superioară între nodurile 3 şi 4. în care : -pentru x1=-a⇒u(x1)=u4 .1.23) Acest rezultat coincide cu relaţia (5. Pentru elementul finit dreptunghiular biliniar.1.1. 2 = x+a a−x x −x x2 − x u2 u1 + u2 = u1 + 1 2a 2a x1 − x 2 x 2 − x1 (5. m=1. obţinem: u (x ) = (x − L ) u −L 1 + x x ⎛ x⎞ u 2 = ⎜1 − ⎟ u 1 + u 2 L L ⎝ 23 { 1 L⎠ N N1 2 (5. după cum urmează: -pentru x1=0 ⇒u(x1)=u1 -pentru x2=L ⇒u(x2)=u2. pe latura inferioară între nodurile 1 şi 2.21) după axa x pe laturile orizontale şi apoi după axa y între limitele date funcţiile de interpolare obţinute anterior.24) y 4 b b 1 a a o 2 x 3 Fig.1.3.7).1.156 Capitolul 5 Astfel pentru elementul finit unidimensional. în care : -pentru x1=-a⇒u(x1)=u1 obţinem: -pentru x2=a ⇒u(x2)=u2 u ( x )1. vom aplica dezvoltarea (5. Fig.21) pentru un polinom de gradul unu. 5. considerând valorile funcţiei liniare u(x).1. Utilizând dezvoltarea (5.

27) şi rezultă că vectorul deplasărilor nodale pe element este: . 2 + 1 u 4.1. obţinem: u (x . y ) = = y2 − y y −y u 1.2 şi u(x)4.3.3 = x+a a−x x −x x2 − x u3 u4 + u3 = u4 + 1 2a 2a x1 − x 2 x 2 − x1 (5.1.28) (a + x )(b − y ) = (a + x )(b + y ) = (a − x )(b + y ) = 4ab 4ab Se remarcă faptul că funcţiile date de relaţiile (5.1.27) ⎧ ⎪ N1 ⎪ ⎪N 2 ⎪ ⎨ ⎪N3 ⎪ ⎪ ⎪N 4 ⎩ = (a − x )(b − y ) 4ab 4ab (5.y) obţinem o expresie similară relaţie (5. între limitele u(x)1. Pentru funcţia v(x.25) Interpolând după direcţia y pe laturile 1-4 şi 2-3.1.1.obţinem: -pentru x2=a ⇒u(x2)=u3 Funcţii de interpolare-157 u ( x ) 4 .3 = y 2 − y1 y1 − y 2 b−y a−x b−y x+a y+b a−x y+b x+a u1 + u2 + u4 + u3 = 2b 2a 2b 2a 2b 2a 2b 2a (a − x )(b − y ) u + (a + x )(b − y ) u + (a + x )(b + y ) u + (a − x )(b + y ) u = 1 2 3 4 4ab 4ab 4ab 4ab (5. y ) = N1u 1 + N 2 u 2 + N 3 u 3 + N 4 u 4 rezultă: (5.28) satisfac condiţiile funcţiilor de formă.26) Prin identificare cu relaţia: u (x .1.

158 Capitolul 5
⎧ u1 ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪u 2 ⎪ ⎪ ⎪ 0 ⎫ ⎪v 2 ⎪ ⎬⋅⎨ ⎬ N 4 ⎭ ⎪u 3 ⎪ ⎪v3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪u 4 ⎪ ⎪v ⎪ ⎩ 4⎭

{U} = ⎧ ⎨

u (x , y )⎫ ⎧ N1 ⎬=⎨ ⎩ v(x , y )⎭ ⎩ 0

N2 0

N3 0

N4 0

0 N1

0 N2

0 N3

(5.1.29) Pentru elementul finit solid rectangular triliniar, Fig. 5.1.4, aplicând procedeele expuse anterior, obţinem:

Ni =
unde:

[a + sign (x ) ⋅ x ]⋅ [b + sign (y ) ⋅ y]⋅ [c + sign (z ) ⋅ z] ,
8abc

(5.1.30)

i=1,2,…,8 reprezintă numărul nodului; - sign(x), sign(y) şi sign(z), reprezintă semnul coordonatelor x, y, z, în cadranele în care sunt plasate nodurile.
y(v) 4 2c 8 1 2b 7 x(u) 2 3

5 z(w) 2a

6

Fig. 5.1.4

Funcţii de interpolare-159 În aceste condiţii funcţiile de interpolare pentru componentele vectorului deplasare sunt: ⎧ u1 ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪ w1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪u2 ⎪ ⎪v ⎪ 0 N2 0 0 N3 0 0 N4 0 0 ⎤ ⎪ 2⎪ ⎧ u ( x , y, z ) ⎫ ⎡ N 1 0 ⎪ ⎪ ⎢ ⎪w ⎪ 0 N2 0 0 N3 0 0 N4 0 ⎥ ⋅⎨ 2 ⎬ ⎨ v ( x , y, z ) ⎬ = ⎢ 0 N 1 0 ⎥ u ⎪ w ( x , y, z ) ⎪ ⎢ 0 0 N1 0 0 N2 0 0 N3 0 0 N4 ⎥ ⎪ 3 ⎪ ⎩ ⎭ ⎣ ⎦ ⎪v ⎪ 3 ⎪ ⎪ w3 ⎪ ⎪ ⎪u ⎪ ⎪ 4⎪ ⎪ v4 ⎪ ⎪w ⎪ ⎩ 4⎭ (5.1.30)

6.2. Polinoame de interpolare din clasa C1 Un caz frecvent întâlnit în analiza structurală îl reprezintă cazul în care pe lângă continuitatea funcţiilor se impune să se asigure şi continuitatea derivatelor de ordinul unu. Cel mai simplu exemplu în acest sens îl reprezintă elementul de tip bară, Fig. 2.5.1.1, capabil să preia şi sarcini de încovoiere. În conformitate cu relaţiile (2.5.1.2), pentru elementul de tip bară în plan, la care se consideră încărcările date de forţele tăietoare şi momentele încovoietoare din noduri, avem 4 grade de libertate pe element. Vom utiliza prin urmare pentru deplasarea liniară v(x) un polinom de gradul 3: (5.2.1) v (x ) = c 1 x 3 + c 2 x 2 + c 3 x + c 4 Pentru funcţia deplasărilor unghiulare (rotaţiilor), rezultă:

ϕ(x ) =

dv = 3c1 x 2 + 2c 2 x + c 3 dx

(5.2.2)

Relaţia (6.2.1) o vom scrie sub forma:

⎧ c1 ⎫ ⎪c ⎪ ⎪ ⎪ v (x ) = x 3 x 2 x 1 ⋅ ⎨ 2 ⎬ 144 44 2 3 c3 ⎪ ⎪ [p ] ⎪c 4 ⎪ ⎩ ⎭ {

[

]

(5.2.4)

{c}

160 Capitolul 5
Condiţiile pe contur sunt:

⎧pentru x = 0, ⎪pentru x = L, ⎪ ⎪ ⎨pentru x = 0, ⎪ ⎪ ⎪pentru x = L, ⎩

v = v1 ; v = v2 ; ϕ = ϕ1 = dv ; dx dv ϕ = ϕ2 = . dx
(5.2.5)

După impunerea condiţiilor (5.2.5), obţinem:

0 0 1⎤ ⎧ c1 ⎫ ⎧ v1 ⎫ ⎡ 0 ⎪ϕ ⎪ ⎢ 0 0 1 0⎥ ⎪c 2 ⎪ ⎪ 1⎪ ⎢ ⎥⋅⎪ ⎪ = 3 ⎨ ⎬ ⎨ ⎬ 2 ⎢L L L 1 ⎥ ⎪c 3 ⎪ ⎪v 2 ⎪ ⎪ϕ 2 ⎪ ⎢3L2 2L 1 0⎥ ⎪c 4 ⎪ ⎩ ⎭ ⎣ 44 2444⎦ ⎩ ⎭ { 1 4 3 {
{U e }

(5.2.6)

[A ]

c

[A]−1

L ⎡ 2 ⎢− 3L − 2L2 1 = 3⎢ L2 L ⎢ 0 ⎢ 3 0 ⎣ L

−2 L ⎤ 3L − L2 ⎥ ⎥ 0 0 ⎥ ⎥ 0 0 ⎦
x , obţinem: L

(5.2.7)

Conform relaţiei (5.1.15), cu notaţia: ξ =

[N] = [N1

N2

N3

N4 ] =
2 2 3 2

⎡ = ⎢ 1 + 2ξ3 − 3ξ 2 4 3 ⎢ 14 244 N1 ⎣

(

ξ −ξ ) 1124 (1424 ) (123)⎥ x( − ξ) 3ξ − 2ξ 4 3 3
N2 N3 N4

⎤ ⎥ ⎦

(5.2.8)

În cazul problemelor la care se impune continuitatea atât a funcţiilor de deplasare cât şi a derivatelor sale, nu se mai folosesc polinoamele de interpolare Lagrange. În aceste cazuri se recomandă utilizarea polinoamelor de interpolare Hermite.

Funcţii de interpolare-161 5.3. Funcţii de interpolare pentru elementul finit triunghiular În paragraful 3.3 s-a prezentat elementul finit triunghiular în coordonate naturale triangulare, pentru starea plană, în condiţiile unei distribuţii constante a tensiunii şi deformaţiilor pe domeniul elementului finit. Pentru elementul triunghiular vom pune în evidenţă o funcţie de interpolare de forma: (5.3.1) Φ = NiΦi

unde:

Φ i este deplasarea nodală pe direcţia gradului de libertate i; N i = N i (L1, L 2, L 3 ) , funcţiile de formă;

L1, L 2, L 3 sunt coordonatele triangulare definite de relaţiile (3.3.1).
Funcţiile de interpolare căutate se acceptă sub forma:

Φ = ∑ c i Lq , Lr2 , Ls3 1
i =1

n

(

)

(5.3.2)

unde: q, r, s, sunt aranjamente pentru n combinaţii posibile care respectă condiţia q+r+s=p, iar p reprezintă gradul polinomului de interpolare; ci reprezintă coeficienţii polinomului.

Relaţia (5.3.2) devine: Pentru elementul liniar
' ' Φ = c1L1 + c 2 L 2 + c 3 L 3 = c1 + c '2 x + c 3 y

(5.3.3)

Pentru elementul pătratic: ' ' ' Φ = c1L2 + c 2 L22 + c 3 L23 + c 4 L1L 2 + c 5 L 2 L 3 + c 6 L 3 L1 = c1 + c '2 x + c 3 y + c '4 x 2 + c 5 xy + c '6 y 2 1 (5.3.4) Funcţiile de formă pentru elementul triunghiular liniar, sunt coordonatele triangulare: N1=L1, N2=L2, N3=L3. Pentru elementele finite pentru care se impun funcţii de interpolare cu grad mai mare de unu, funcţiile de formă se determină utilizând funcţiile de interpolarea Lagrange:

l =
n k

(L − L 0 )(L − L1 )...(L − L k −1 )(L − L k +1 )...(L − L n ) = (L k − L 0 )(L k − L1 )...(L k − L k −1 )(L k − L k +1 )...(L k − L n )

Π in=0,i ≠ j, (L k − L i )

Π in=0,i ≠ k , (L − L i )

=
(5.3.5)

Pentru nodurile situate pe laturile 2 Pentru nodul interior. Elementul cubic Ni = colţurile elementului. Nj = elementului. Pentru nodurile reprezentând 2 9 L i L k (3L i − 1). Pentru nodurile reprezentând colţurile Pentru nodurile situate la mijlocul laturilor elementului.3. 1 L i (3L i − 1)(3L i − 2). N10 = 27L1L 2 L 3 . . N i = L i (2L i − 1) .Element pătratic elementului.162 Capitolul 5 Funcţiile de formă vor avea următoarea expresie: N i = l q (L1 )l rr (L 2 )l s (L 3 ) q s (5. N i = 4L i L k . vom avea: .6) În acest fel pentru elementul triunghiular de ordin superior.

1. 1 O x1 x2 (1. 6.Sisteme de coordonate naturale-163 6. Fig.1. în raport cu care poziţia celor două noduri ale sale 1 şi 2 este cunoscută. a1 (0.1. Sisteme de coordonate naturale şi funcţii de aproximare în coordonate naturale. definite de relaţiile: . Funcţii de formă Elementele finite în analiza cu elemente finite se raportează la sisteme de axe proprii şi sisteme de axe globale.1) 2 Coordonatele naturale se bucură de proprietăţi deosebite. 6.0) şi (0. În sistemul de axe natural nodurile vor avea coordonatele (1.1. Coordonate naturale unidimensionale. polare.1. sau sisteme de axe naturale. va avea coordonatele L1 şi L2 .1) pentru nodul 1 respectiv pentru nodul 2. L2) M a2 a Fig. Considerăm un element finit unidimensional de lungime a raportat la axa Ox. Sistemele de coordonate naturale sunt adimensionale iar utilizarea lor conduce la reducerea considerabilă a volumului de calcul. cilindrice. Sistemele de coordonate proprii pot fi sisteme de axe carteziene. bi şi tridimensionale. 5. Vom prezenta modul de definire al sistemelor de coordonate adimensionale pentru elemente finite uni. iar un punct M situat între nodurile 1 şi 2.0) 1 2 a x (L1 .

4) ⎧ L1 ⎫ ⎡ 1 ⎨ ⎬=⎢ ⎩L 2 ⎭ ⎣ x 1 1 ⎤ ⎧1 ⎫ ⋅⎨ ⎬ x 2 ⎥ ⎩x ⎭ ⎦ −1 (6. şi se face o translaţie a acestuia la mijlocul elementului. Fig.5) ⎧L1 ⎫ 1 ⎡ x2 −1⎤ ⎧1⎫ 1 ⎡ x2 −1⎤ ⎧1⎫ ⎨ ⎬= ⎢ ⎥ ⋅⎨ ⎬= ⎢ ⎥ ⋅⎨ ⎬ ⎩L2 ⎭ x2 − x1 ⎣− x1 1 ⎦ ⎩x⎭ a ⎣− x1 1 ⎦ ⎩x⎭ (6. Translaţia ξ = x − a are ca efect modificarea coordonatelor nodurilor.2) Comparând aceste coordonate naturale cu polinomul liniar de interpolare dat de relaţia (1.3) x = x 1 ⋅ L1 + x 2 ⋅ L 2 Această relaţie reprezintă relaţia care leagă coordonatele din cele sisteme de referinţă. 6.2 a).1. se poate scrie: (6.1.164 Capitolul 6 a1 x 2 − x = a x 2 − x1 x − x1 a L2 = 2 = a x 2 − x1 L1 = (6. x2 = a/2. coordonatele nodurilor în raport cu noul sistem vor fi: x1 = -a/2. care 2 devin echidistante în raport cu originea sistemului de axe.1) Cele două coordonate naturale care definesc poziţia punctului M nu sunt independente.1.5).3).1. .1. între ele existând relaţia evidentă: L1 + L2 =1 (6. Sub formă matriceală relaţia (6.1.6) În cazul în care originea sistemului de axe cartezian coincide cu nodul 1 al elementului finit (x1 = 0). poate fi scrisă după cum urmează: ⎧1 ⎫ ⎡ 1 ⎨ ⎬=⎢ ⎩x ⎭ ⎣ x 1 Sau se poate scrie: 1 ⎤ ⎧ L1 ⎫ ⋅⎨ ⎬ x 2 ⎥ ⎩L 2 ⎭ ⎦ (6.7.1.1.

1.1.2 Se defineşte coordonata naturală adimensională s: s= ξ a/2 (6.11) . Vom avea în aceste condiţii următoarele funcţii de formă: N1 = K 1 ⋅ P2 = K 1 ⋅ (1 − s ) (6.7) În acest fel limitele domeniului elementului finit vor fi cuprinse între -1 respectiv 1. cu o relaţie de forma: x= 1 [(1 − s )x1 + (1 + s )x 2 ] 2 (6.9) (6.8) N 2 = K 2 ⋅ P1 = K 2 ⋅ (1 + s ) Din condiţiile: s = -1. s = 1. K1 = 2. Funcţiile de formă Nn se definesc ca fiind produsul dintre o constantă Kn şi funcţia P corespunzătoare dreptei care nu trece prin nodul n.1.1. 6. K2 = 2.Sisteme de coordonate naturale-165 a -a/2 a/2 ξ x 1 2 1 s = -1 1 s=1 x1= 0 0 dreapta: dreapta: 2 x2=a x1= -a/2 x2=a/2 0 2 s s+1=0 s-1=0 c) a) b) Fig.s)/2. Trecerea de la sistemul de axe cartezian la sistemul de axe natural se face conform relaţiei (6. N2= 1.10) Ni = 1 (1 − s ⋅ s i ) 2 unde si reprezintă coordonatele nodului i în sistemul natural de axe. rezultă: N2 = (1 + s)/2. Sub formă generalizată se poate scrie: (6. N1 = 1.1.3). rezultă: N1 = (1 .1.1.

4 În urma translaţiei în centrul dreptunghiului între cele două sisteme de coordonate paralele se pot scrie relaţiile: . 6.3 Fig. Trecerea de la sistemul de axe cartezian la sistemul de axe natural se face urmând acelaşi procedeu prezentat în cazul elementelor finite unidimensionale.-1) (1. η=y-h/2 dreapta 1-t = 0 t y 4 h/2 h h/2 3 dreapta 1+s =0 (-1.3.166 Capitolul 6 sau: x = ∑ Ni ⋅ xi i =1 2 (6. după care se efectuează transformarea coordonatelor în mărimi adimensionale prin împărţirea lor cu fracţiuni din lungimile laturilor Fig.2. şi 6.-1) b Fig.1.Coordonate naturale bidimensionale În paragraful 3. 6. 6.1. În cele ce urmează vom prezenta funcţiile de aproximare în coordonate naturale în cazul elementelor finite de tip patrulater.3. 6.12) unde xi reprezintă coordonatele nodului i în sistemul de axe cartezian.1. În principiu această transformare presupune translaţia sistemului cartezian local în centrul patrulaterului.1) 4 3 dreapta 1-s =0 ξ=x-b/2 s x 1 b/2 b/2 1 2 dreapta 1+t = 0 2 (-1. sunt prezentate funcţiile de interpolare liniară în coordonate naturale "triangulare" pentru un element finit bidimensional de tip triunghiular.1.1.4.

1. În general considerând un patrulater oarecare. y1) ξ 2 (x2. rezultă K1 = 1/4.t) sunt date de expresiile: y (x4.y3) 3 1 (x1.1) 4 (x3. Din condiţii similare impuse pentru celelalte noduri se obţine : K2 = K3 = K4 = 1/4.1.Sisteme de coordonate naturale-167 h b ξ = x− . y) şi coordonatele naturale (s. Rezultă că patrulaterul considerat un dreptunghi. 2 .1. t. t = -1.y4) 4 η (-1.4.1) Fig. Fig. 2 2 (6.1. este cuprins între limitele -1 şi 1. y2) x 1 (-1. din condiţia N1 = 1.14).1) t (1. raportat la sistemul de coordonate naturale se transformă într-un pătrat. 6. Funcţiile de formă Nn se obţin din produsul coeficientului Kn ecuaţiile celor două drepte care nu trec prin nodul n: N 2 = K 2 ⋅ P34 ⋅ P41 = K 1 (1 + s )(1 − t ) N 3 = K 3 ⋅ P41 ⋅ P12 = K 1 (1 + s )(1 + t ) N 4 = K 4 ⋅ P12 ⋅ P23 = K 1 (1 − s )(1 + t ) N 1 = K 1 ⋅ P23 ⋅ P34 = K 1 (1 − s )(1 − t ) (5.1. (cazul problemelor bidimensionale).5. 6.14) s= b h 2 2 Domeniul de variaţia al coordonatelor naturale date de relaţiile (6.1.13) la semilungimile laturilor patrulaterului: h b y− x− 2.1. în cazul studiat. relaţiile dintre coordonatele globale (x.13) Coordonatele naturale s.-1) 3 s 2 (-1. sunt definite de raportul dintre variabilele date de relaţiile (1.5 .15) Pentru nodul 1de coordonate: s = -1. 6. t= (6. Fig. η= y− .

-1) 8 t (1. si . z.1. yi .168 Capitolul 6 1 x = [(1 − s)(1 − t ) x 1 + (1 + s)(1 − t ) x 2 + (1 + s)(1 + t ) x 3 + (1 − s)(1 + t ) x 4 ] 4 1 y = [(1 − s)(1 − t ) y1 + (1 + s)(1 − t ) y 2 + (1 + s)(1 + t ) y 3 + (1 − s)(1 + t ) y 4 ] 4 (6.3. 6.1. y η 8 g/2 g/2 4 5 6 1 χ z b/2 b/2 2 1 (-1. y = ∑ Ni yi i =1 i =1 (6.-1) 3 3 s 6 (1. t.6. y. y.18) 6.1) (-1.sunt coordonatele nodului i în sistemul de axe s.17) unde: 1 N i = (1 + ss i )(1 + tt i ) 4 xi .1) 7 h/2 h/2 ξ x (-1.1. .1.-1. q se face respectând etapele utilizate la transformările de coordonate pentru elementele uni şi bidimensionale prezentate anterior.-1.1.6.1. Considerând elementul finit paralelipipedic.1) 4 (-1.sunt coordonatele nodului i în sistemul de axe x.-1. cu originea în nodul 5. 6.7. 6.1.-1. Fig. t.1.-1) 5 q 2 (1. raportat la sistemul cartezian x.-1.1. (6. trecerea la coordonatele naturale s. Fig.1) Fig.16) sau 4 4 x = ∑ N i x i .-1) 7 (1. ti .Coordonate naturale tridimensionale.

se obţine un cub. η= y− . La fel planul determinat de nodurile 1-4-8-5.1.-1. în funcţie de poziţia pe care o ocupă. a cărui feţe laterale reprezintă nişte plane paralele cu planele sistemului de coordonate.1) . sunt definite de relaţiile: (6. 2. q.1.1. t= (6. q= 2.-1) χ x z Fig. iar nodurile sale au coordonatele cu valori de -1 sau 1.Sisteme de coordonate naturale-169 După translaţia în centrul de greutate al paralelipipedului se pot scrie relaţiile: g h b ξ= x− .1. 2 2 2 Coordonatele naturale s.1) ζ 6 2 (-1.1) (1.1. t. 6.1.-1. t. q. χ = z− .-1) q (1. x− y η 8 7 4 (-1.-1. 6.8 (-1.-1.7.1) (-1.20) s= g h b 2 2 2 În acest mod în raport cu sistemul de axe natural s.19) g h b y− y− 2. va avea ecuaţia : 1 + s = 0.-1) t (1. va avea ecuaţia: 1 .1. Fig. De exemplu planul determinat de nodurile 2-3-7-6.-1.-1) s 3 5 1 (1.s = 0.

Impunându-se coordonatele nodului 5: s = -1. t = -1. qi. De exemplu pentru nodul 5 se poate scrie: N 5 = K 5 ⋅ P1234 P2376 ⋅ P3487 = K 5 (1 − s )(1 − t )(1 − q ) (6. se obţine K5 = 1/8. l. t.22) unde: 1 N i = (1 + ss i )(1 + tt i )(1 + qq i ) 8 (6. y = ∑ N i yi i =1 8 .6.1. z = ∑ Ni zi i =1 8 (6. ti. q. y. relaţiile de legătură dintre cele două sisteme de axe. yi .1. q = -1 pentru N5 = 1. sunt coordonatele aceluiaşi nod în sistemul s. k. În mod similar se obţine: K1 = K2 = K3 = K4 = K6 = K7 = K8 = 1/8. În general pentru elementele finite tridimensionale hexaedrale.1. Fig. . z.8. zi . j.23) xi .sunt coordonatele nodului i în sistemul de axe x.21) unde Pijkl reprezintă planul care determinat de nodurile i.170 Capitolul 6 Funcţiile de formă Nn se obţin din produsul coeficientului Kn ecuaţiile celor trei plane care nu trec prin nodul n. iar si. se pot scrie sub forma: x = ∑ Ni x i i =1 8 .1.

fi reprezintă valoarea funcţiei de interpolare în nodul i.1.Elemente unidimensionale x (s ) = ∑ N i ⋅ x i . t .2) - Elemente tridimensionale f (s.5) - Elemente tridimensionale .4) - Elemente bidimensionale x (s. q i ) = ∑ N i ⋅ f i . i =1 i =1 n n (7.1. t ) = ∑ N i ⋅ f (s i . Dintre aceste avantaje amintim uşurinţa cu care se pot deduce legile de aproximaţie pentru câmpul deplasărilor pe domeniul elementului finit.1.1.Elemente unidimensionale f (s ) = ∑ N i ⋅ f (s i ) = ∑ N i ⋅ f i . Pentru elemente cu n noduri.1. i =1 (7.Funcţii de interpolare în coordonate naturale-171 7. posibilitatea modelării unor elemente cu laturi sau suprafeţe curbe şi facilitarea aplicării metodelor de integrare numerică. Funcţii de interpolare în coordonate naturale 7. Pentru trecerea din sistemul de coordonate natural în sistemul de coordonate iniţial se folosesc relaţii similare: . funcţiile de interpolare pe domeniul elementului finit sunt de forma: . t ) = ∑ N i ⋅ y i . i =1 i =1 n n (7. t ) = ∑ N i ⋅ x i . i =1 n (7.1) - Elemente bidimensionale f (s. t i ) = ∑ N i ⋅ f i . q ) = ∑ N i ⋅ f (s i . i =1 n n y(s. t i .1.3) unde: Ni sunt funcţiile de formă care îndeplinesc condiţiile: Ni = 1 pentru nodul i şi Ni = 0 pentru celelalte noduri. Prezentare generală Utilizarea sistemelor de coordonate naturale conferă multiple avantaje în analiza cu elemente finite. i =1 i =1 n n (7.

1.. Fig.2. 7. t .10). (5.3) Ţinând cont de valorile coordonatelor naturale în nodurile s1= -1. s2=+1. c). 7.1).21).2. i =1 n (7.. (7..1.172 Capitolul 7 x (s. s3= 0.2.6) z(s. Fig. q ) = ∑ N i ⋅ z i . q ) = ∑ N i ⋅ y i .(s m +1 − s m ) (7.sunt coordonatele nodurilor în sistemul cartezian. 6..2) sau pentru ultimul nod: N m +1 = (s − s 2 )(s − s 3 ).1.1 Pentru determinarea funcţiilor de formă vom utiliza funcţia de interpolare Lagrange. t .1.1. Funcţii de interpolare pătratice Considerăm elementul unidimensional cu trei noduri. şi gradul polinomului m=2. (s i − s j ) j=1 Π m +.1) unde Ni este dată de relaţia (6.1. i =1 unde xi. zi . s = -1 1 o x1 x3 L x2 x s=0 3 s = +1 2 s Fig.1i ≠ j. (s − s j ) j=1 .(s − s m ) (s m +1 − s1 )(s m +1 − s 2 ). rezultă: . 7. raportat la coordonatele naturale.2. Elemente unidimensionale Funcţii de interpolare liniare Pentru elementul unidimensional.2.1i ≠ j. q ) = ∑ N i ⋅ x i .2.2. putem scrie: u (s ) = ∑ N i ⋅ u i i =1 2 (7. yi. t . i =1 n n y(s. după cu urmează: Ni = Π m +. conform relaţiei (7.

putem scrie: u (s.Funcţii de interpolare în coordonate naturale-173 ⎧ (s − s 2 )(s − s 3 ) = 1 s 2 − s ⎪ N1 (s ) = (s1 − s 2 )(s1 − s 3 ) 2 ⎪ (s − s1 )(s − s 3 ) = 1 s 2 + s ⎪ ⎨ N 2 (s ) = (s 2 − s1 )(s 2 − s 3 ) 2 ⎪ (s − s1 )(s − s 2 ) ⎪ 2 ⎪ N 3 (s ) = (s − s )(s − s ) = 1 − s 3 1 3 2 ⎩ ( ) ) (7. În tabelul 7. cu excepţia dreptelor care trec prin nodul i. Funcţiile de formă pentru nodul i sunt date de produsul dintre coeficientul Ki determinat din condiţia ca Ni =1 în nodul i.2.6) [ ] [ ] 7.6) şi funcţia de interpolare pătratică: u (s ) = [N ]⋅ u 1 u 2 u 3 T . raportat la coordonatele naturale s.3.2.3. (7.4.3.1. şi ecuaţiile dreptelor pe care sunt plasate nodurile elementului.2.1.4) ( ( ) Rezultă că matricea [N].2. 7.5) În consecinţă obţinem relaţia de transformare din sistemul de coordonate natural în sistemul de coordonate iniţial: x (s ) = [N ]⋅ x 1 x 2 x 3 T . t ) = ∑ N i ⋅ v i i =1 i =1 4 4 (7.1. 6. de interpolare a deplasărilor pe element este: [N] = ⎡ 1 (s 2 − s ) ⎢ ⎣2 1 2 s −s 2 ( ) ⎤ 1− s2 ⎥ ⎦ (7. b). Funcţii de interpolare pentru elemente pătratice Considerăm elementul bidimensional cu 8 noduri. conform relaţiei (7. Fig.2. Elemente bidimensionale Funcţii de interpolare pentru elemente liniare Pentru elementul bidimensional.1. Fig. (7. t. Fig. sunt prezentate ecuaţiile dreptelor pe care sunt plasate nodurile elementului pătratic.1).1.1) unde Ni sunt date de relaţiile (6.3.1. . 7. În definirea funcţiilor de formă vom utiliza metodologia prezentată în paragraful 6. t ) = ∑ N i ⋅ u i v(s.15).3.

3.7.3 3.6.-1) a) Fig.5 = K1 ⋅ (t + 1) ⋅ (s + 1) ⋅ (s + t − 1) (7.5.4 4. funcţia de formă este: N1 = K1 ⋅ P2.3 ⋅ P3.3. care este nod de colţ.1) 1 8 s 3 (-1.1 Specificarea nodurile care sunt plasate pe dreptele care intervin în expresiile funcţiilor de formă 1. pentru care: s=1. rezultă: 1 = K 1 (1 + 1) ⋅ (1 + 1) ⋅ (1 + 1 − 1) ⇒ K 1 = 1 4 (7.1 5. care se pot scrie sub forma: Ni = 1 (tt i + 1) ⋅ (ss i + 1) ⋅ (ss i + tt i − 1) 4 (7.8.7 7.1) 2 s 6 5 t (1.8 8. t=1.-1) o x 7 4 (1.7 .2 2.4) .6 6.3) În mod asemănător se obţin funcţiile de formă pentru celelalte noduri din colţurile elementului.5 b) Ecuaţiile dreptelor care intervin în expresiile funcţiilor de formă s-1=0 t+1=0 s+1=0 t-1=0 s-r+1=0 s+r+1=0 -s+r+1=0 -s-r+1=0 Pentru nodul 1.2) Din condiţiile funcţiei de formă pentru nodul 1.6. N1=1.3. 7.3.174 Capitolul 7 y t (-1. 4 ⋅ P8.1 Tabelul 7.3.

3. plasate la mijlocul laturilor 2-3 şi 1-4.3 ⋅ P3. 2 = K 5 ⋅ (t + 1) ⋅ (s + 1) ⋅ (s − 1) = K 5 ⋅ (t + 1) ⋅ s 2 − 1 Din condiţiile funcţiei de formă pentru nodul 5.8) Pentru nodurile 6 şi 8.6) N5 = N7 = N6 = 1 (t + 1) ⋅ s 2 − 1 2 ( ) (7.10). funcţia de pătratică de formă este: N 5 = K 5 ⋅ P2.2. ( ) (7.Funcţii de interpolare în coordonate naturale-175 unde: i=1.5. care este nod plasat la mijlocul laturii superioare. 7. Fig. t=0. t ) = ∑ N i ⋅ u i v(s.3.3.3.3. 7.2. s i = ±1.3.7) la (7. 3 .3.3. Pentru nodul 5.9) (7.3.11) unde funcţiile de formă Ni este date de relaţiile (7. t ) = ∑ N i ⋅ v i i =1 i =1 8 8 (7.10) ( ) În consecinţă pentru elementul bidimensional pătratic.3. reprezintă coordonatele nodului i. N5=1.4) şi (7. t i = ±1. coordonatele si şi ti vor fi o combinaţie între ± 1 şi ± 1 după poziţia pe care o ocupă.3.3. Pentru nodurile intermediare.2.6. Fig. pentru care: s=1. funcţiile de interpolare în coordonate naturale sunt: u (s.3. cu câte 2 noduri echidistante pe fiecare latură numite noduri intermediare. Funcţii de interpolare pentru elemente cubice Acest element are 12 noduri. obţinem: 1 2 t − 1 ⋅ (s − 1) 2 1 N 8 = t 2 − 1 ⋅ (s + 1) 2 ( ) (7. 4 ⋅ P1.4 reprezintă nodurile plasate în colţurile elementului.7) În mod asemănător pentru nodul 7 obţinem: 1 (t − 1) ⋅ s 2 − 1 2 ( ) (7.7 .5) rezultă: 1 = K 5 (0 + 1) ⋅ (1 + 1) ⇒ K 5 = Pentru nodul 5 obţinem: 1 2 (7.

4.1) 6 (-1/3.6.9. adică nodurile i = 1.12. Vom utiliza ecuaţia cercului care are raza: ⎛ 1 ⎞ 10 R =1 + ⎜ ⎟ = 9 ⎝3⎠ 2 2 (7. 7.1/3) 8 (-1.-1) 9 (-1/3.-1) 4 (1. 7. sau ecuaţia cercului care trece prin punctele 5.-1/3) Fig.-1/3) 10 (1/3.3.3 b) Pentru determinarea funcţiile de formă utilizăm metodologia prezentată la funcţiile de interpolare pătratice. la ecuaţiilor laturilor care nu trec prin noduri se adaugă ecuaţiile laturilor pătratelor 5. Fig.7. b).7.8.1) 1 (1.1/3) 5 (1/3.1) 7 (-1.10..3. pentru care si.11 şi 6.3.12. a).11. 7.3.3.. Astfel pentru nodurile din colţuri. ti = ± 1.10.3.3.1) s 11 (1. 7.-1) 12 (1.-1) 3 (-1. Fig.9.8.176 Capitolul 7 t 2 (-1.2 t 2 6 5 2 6 t 5 1 1 7 8 12 R s 11 3 9 10 4 7 8 12 11 3 9 10 4 s a) Fig.12) .

s i ) 32 1 : 3 (7.11.s i )(1 − t 2 )(1 + 9t. Prin urmare pentru nodurile i = 1. t = 1. Pentru exemplificare considerăm funcţia de formă pentru nodul 9: N 9 = K 9 ⋅ P1. 6.7 . cu si = ± 1 şi ti = ± Ni = 9 (1 + s.3 . 3 punctul 10 fiind singurul punct prin care cu excepţia punctului 9.t i )[(s 2 + t 2 ) − ] 32 9 (7. aplicăm o metodologie 3 1 =0.5.18) . t = .1. obţinem: Ni = 9 (1 + t. ti = ± 1: (7. Din condiţiile: N9=1.3.3 ⋅ P4.4. nu trec dreptele P1.3.6.1. s = -1/3.17) Pentru nodurile 7.8.15) Pentru nodurile 5.14) Ni = 9 10 (1 + s.9 şi 10. 2 ⋅ P2. 6.9 şi 10. cu ti = ± 1 şi si = ± similară.3.11 şi 12.t i ) 32 (7.12.6. În final pentru nodurile 5.13) Funcţia de formă pentru nodul 1 este: 10 ⎞ ⎛ N1 = K1 (s + 1)(t + 1)⎜ s 2 + t 2 − ⎟ 9⎠ ⎝ Din condiţiile: N1=1.12.. s = 1.8.3. 2 .7 . rezultă K9= -27/32.s i )(1 + t.11.5.16) intervine şi ecuaţia dreptei P10 ⇒ t − 1 . rezultă K1=10/9.1 ⋅ P10 (7.8..3. cu si.3.Funcţii de interpolare în coordonate naturale-177 Ecuaţia cercului va fi: s2 + t 2 − 10 =0 9 (7. P4. P2.t i )(1 − s 2 )(1 + 9s.3.16) Remarcăm că în relaţia (7.

7. t . t .4. Fig.4. t . 7.4. q. q ) = ∑ N i ⋅ vi w (s.3). q ) = ∑ N i ⋅ w i i =1 i =1 8 i =1 8 8 (7.1.1. q ) = ∑ N i ⋅ u i v(s. t 4 20 8 12 15 1 16 17 13 q 6 9 18 11 19 3 7 14 10 s 2 5 Fig. putem scrie: u (s.1. Funcţii de interpolare pentru elemente pătratice Considerăm elementul tridimensional cu 20 de noduri.4. 7.23). raportat la sistemul natural s. Elemente tridimensionale Funcţii de interpolare pentru elemente liniare Pentru elementul tridimensional cu 8 noduri.1 . 6.178 Capitolul 7 7. Fig.1.1) unde Ni sunt date de relaţiile (6. t. conform relaţiei (7.

Funcţii de interpolare pentru elemente cubice Considerăm elementul tridimensional cu 32 de noduri.4. ti = ± 1.4.2 . ti = ± 1. Fig. raportat la sistemul natural s. ri = ± 1.4.3).ri )(s. ri = ± 1: .pentru nodurile care se situează în planul de coordonate.2. si = 0.4.2) Pentru restul nodurilor de mijloc. si = ± 1. si = ± 1. obţinându-se prin permutări circulare.4. 7.3) t 4 3 8 7 1 2 s 5 6 r Fig. q.1). 1 Ni = (1− s2 )(1+ t.ri ) 4 (7.pentru nodurile si = ± 1.ri − 2) 8 (7. Funcţiile de interpolare pătratice sunt de forma (7.s i )(1 + t.2).3). funcţiile de formă sunt asemănătoare cu cele date de relaţia (7. din planurile ti = 0. t.4.Funcţii de interpolare în coordonate naturale-179 În funcţie de poziţiile ocupate de noduri vom avea următoarele funcţii formă: .t i + r.t i )(1 + r. unde Ni sunt date de relaţii de forma (7.4.4.t i )(1+ r.şi respectiv ri = 0. 7.s i + t. ti = ± 1. (7. ri = ± 1: 1 N i = (1 + s.

vor avea valoarea ± . pentru care una din coordonate si . si = ± 1.4.4).Pentru restul nodurilor intermediare.t i )(1 + r. 3 .1). (7. funcţiile de formă se obţin prin 3 1 . ti = ± 1. ri = ± 1.4.si )(1+ t.ri )[9(s2 + t2 + r2 ) −19] 64 1 . din planurile ti = ± si = ±1 .ti sau ri.4. ti = ± 1.Pentru nodurile de colţ.5). 1 3 Ni = 1 (1+ s.ti )(1+ r. Funcţiile de aproximare vor fi: . ri = ± 1şi respectiv ri = ± permutări circulare.4) . după poziţia pe care o ocupă. si = ±1 .s i )(1 + t.180 Capitolul 7 Pentru acest tip de element intervin nodurile intermediare. 1 . unde Ni sunt date de relaţii de forma (7.4. Funcţiile de interpolare cubice sunt de forma (7.5) .Pentru nodurile de coordonate: si = ± Ni = 9 (1 − s 2 )(1 + 9s.4. ri = ± 1 3 (7.ri ) 64 (7. ti = ± 1.

(7. tabelul 8.2. t.12).1 Element supraparametric Configuraţia deplasărilor nodale 8.5). 7.2. În cazul în care funcţiile de interpolare au un grad superior funcţiilor de transformare elementele poartă denumirea de elemente subparametrice iar dacă au un grad inferior poartă denumirea de elemente supraparametrice. iar pentru funcţiile de aproximare se utilizează expresii identice cu cele de la transformarea de coordonate.Elemente izoparametrice-181 8.1. reprezentat de deplasarea liniară u(x). cu trei noduri pe element.1. Pentru trecerea de la sistemul de axe natural s.1. atunci elementele pot fi subparametrice sau supraparametrice.1.2. Dacă funcţiile interpolare sunt diferite de relaţiile de transformare din sistemul cartezian de coordonate în sistemul natural. la sistemul cartezian de coordonate x.1. se folosesc relaţiile de transformare (6. funcţiile de transformare din sistemul de coordonate natural în sistemul de coordonate cartezian şi funcţiile de interpolare pătratice sunt date de (7. Elemente izoparametrice 8.1. Utilizarea elementelor finite izoparametrice prezintă avantajul cunoaşterii funcţiilor de interpolare iar coordonatele naturale la care se raportează elementele izoparametrice asigură posibilitatea unei integrării numerice rapide datorită schimbării limitelor de integrare la valorile –1 şi 1.17).22).7). y. Fig. Element izoparametric Configuraţia geometrică nodală Element subparametric Tabelul 8. Funcţiile de formă. Pentru elementul unidimensional cu un singur grad de libertate pe nod.1. (6.6) şi (7. r.2.1. elementele finite se numesc elemente finite izoparametrice. Element de bară izoparametric Considerăm cazul elementului unidimensional pătratic. şi (6. z. deformaţiile specifice liniare sunt date de relaţia: . Generalităţi În cazul în care se utilizează sistemul de coordonate natural.2.

2) Matricea [B] de interpolare a deformaţiilor specifice pe element o vom obţine aplicând un operatorul diferenţial matricei [N] de interpolare a deplasărilor pe element.6).4) [B] = ds dN = 1 dN = J −1 dN dx ds J ds ds Rezultă că matricea [B] poate fi scrisă sub forma: (8.3) se poate scrie sub forma: (8.1. un element de volum infinitezimal este dat de relaţia: dV=A⋅dx=A⋅J⋅ds Matricea de rigiditate a elementului va fi: [K e ] = ∫ [B]T [D][B]dV = ∫0 [B]T AE[B]dx = ∫−1 [B]T AE[B]Jds L 1 V (8. unde J este numit operatorul Jacobian.182 Capitolul 8 du (8. Ţinând cont de relaţia (7. dx=J⋅ds.1. Având în vedere că funcţiile de formă sunt exprimate în coordonata naturală s(x).2.5) ⎧ x1 ⎫ 1 ⎡1 ⎤ ⎪ ⎪ [B] = J ⋅ ⎢ (2s − 1) (2s + 1) − 2s⎥ ⋅ ⎨x 2 ⎬ 2 ⎣2 ⎦ ⎪ ⎪ ⎩x 3 ⎭ −1 (8.6) Ţinând cont că se admite secţiune constantă pe domeniul elementului de lungime L.7) . rezultă: [B] = ds dx d [N ] = dN ⋅ ds dx ds dx (8. Operatorul ds Jacobian reprezintă un factor de scară obţinut la trecerea din sistemul cartezian în cel natural.3) Întrucât de obicei cunoaştem relaţiile de transformare x(s) din sistemul de coordonate natural în sistemul cartezian.1.1) dx În acelaşi timp vectorul deformaţie specifică pe element este dat de relaţia: εx = ⎧ u1 ⎫ {ε} = [B]⋅ {U e } = [B]⋅ ⎪u 2 ⎪ ⎨ ⎬ ⎪u ⎪ ⎩ 3⎭ (8. operator rezultat din relaţiile diferenţiale ale lui Cauchy între deplasări şi deformaţii specifice.1.1.1.1. este mai comod să exprimăm inversa raportului adică J = dx .1. putem scrie: ⎧ x1 ⎫ ⎧ x1 ⎫ 1 dx d ⎪ ⎪ ⎡1 ⎤ ⎪ ⎪ (2s + 1) − 2s⎥ ⋅ ⎨x 2 ⎬ = [N ] ⋅ ⎨x 2 ⎬ = ⎢ (2s − 1) J(s ) = 2 ds ds ⎦ ⎪ ⎪ ⎪x ⎪ ⎣ 2 ⎩ 3⎭ ⎩x 3 ⎭ Relaţia (8.

3. t ) = N1v1 + N 2 v 2 + N 3 v3 + N 4 v 4 . Pentru elementul considerat avem 4 noduri cu câte 2 grade de libertate pe nod.17) şi (7.1. t ) = N1u1 + N 2 u 2 + N 3u 3 + N 4 u 4 (8.2) v(s.17) trecerea la sistemul de coordonate cartezian este dată de relaţiile: x = N1x 1 + N 2 x 2 + N 3 x 3 + N 4 x 4 y = N1 y1 + N 2 y 2 + N 3 y 3 + N 4 y 4 Relaţiile (8.1). ⎩v(s.4) se pot scrie sub formă: (8. Funcţiile de formă. deci cu 8 grade de libertate pe element. funcţiile de transformare din sistemul de coordonate natural în sistemul de coordonate cartezian şi funcţiile de interpolare liniare sunt date de (6.1) unde funcţiile de deplasare sunt date de relaţiile: u (s. integrarea numerică se poate face cu multă uşurinţă.5.4) . Fig. sau. 8.1.3.3) În conformitate cu relaţiile (6.3. t. (6.1.3. 6. Element biliniar izoparametric de stare plană de tensiune Considerăm cazul elementului bidimensional liniar. t )⎫ ⎬.3. vectorul funcţiilor liniare de deplasare pe element este: {U}= ⎨ ⎧u (s.1. În sistemul de coordonate natural s. t )⎭ (8.Elemente izoparametrice-183 Remarcăm că integrarea analitică a expresiei matricei de rigiditate este foarte dificilă ca urmare prezenţei variabilei s atât la numărător cât şi la numitor. Având în vedere că utilizarea sistemului de coordonate naturale conduce la limitele de integrare –1 şi +1.15).3. cu patru noduri pe element.3. ⎧ u1 ⎫ ⎪u ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪u 3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎧u ⎫ ⎡ N1 N 2 N 3 N 4 0 0 0 0 ⎤ ⎪u 4 ⎪ {U} = ⎨ ⎬ = ⎢ ⎥⋅ ⎨ ⎬ 4 ⎩v ⎭ 14444024N 2444⎦ ⎪ v1 ⎪ ⎣ 0 0 0 4 N1 4 N 3 N3 ⎪v 2 ⎪ [N ] ⎪ ⎪ ⎪v3 ⎪ ⎪v ⎪ 4 ⎩2 ⎭ 13 {U e } (8.

t ) ⎭ ⎣ 0 0 0 0 N1 N 2 N 3 N 4 ⎦ ⎪ y1 ⎪ ⎪y2 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ y3 ⎪ ⎪y ⎪ ⎩ 4⎭ (8. x = f1(s.6) Operatorii de derivare (8. t )⎫ ⎡ N1 N 2 N 3 N 4 0 0 0 0 ⎤ ⎪x 4 ⎪ ⎨ ⎬=⎢ ⎥⎨ ⎬ ⎩ y(s.3. ∂x ∂y ∂y ∂x ∂y ∂s ∂u ∂t iar x şi y sunt funcţii de variabilele s şi t. Ţinând seama de relaţiile (8.184 Capitolul 8 ⎧ x1 ⎫ ⎪x ⎪ ⎪ 2⎪ ⎪x 3 ⎪ ⎪ ⎪ ⎧x (s. şi ⎧ ∂v ∂v ∂x ∂v ∂y ⎪ ∂s = ∂x ∂s + ∂y ∂s ⎪ ⎨ ⎪ ∂v ∂v ∂x ∂v ∂y + ⎪ = ⎩ ∂t ∂x ∂t ∂y ∂t (8. y = f2(s. ε y = .3.t).t).6).4).5) În cele ce urmează vom exprima matricea [B] de interpolare a deformaţiilor specifice pe element.8) este matricea Jacobianului transformării. în sistemul natural de coordonate (s.3. Întrucât pentru starea plană de tensiune avem relaţiile diferenţiale: εx = ∂u ∂v ∂u ∂v .3. se pot scrie matriceal sub forma: ⎧ ∂ ⎫ ⎧ ∂ ⎫ ⎡ ∂x ∂y ⎤ ⎧ ∂ ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎢ ∂s ∂s ⎥ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂x ⎪ (8.3.7) ⎨ ∂ ⎬ = ⎢ ∂ x ∂ y ⎥ ⎨ ∂ ⎬ = [J ]⎨ ∂ ⎬ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎥⎪ ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ∂t ⎦ ⎪ ∂y ⎪ ⎩ ∂t ⎭ ⎣ ∂t ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ unde: ⎡ ∂x ⎢ ∂s [J ] = ⎢ ∂x ⎢ ⎣ ∂t ∂y ⎤ ∂s ⎥ ∂y ⎥ ⎥ ∂t ⎦ (8.3. rezultă: ⎧ ∂u ∂u ∂x ∂u ⎪ ∂s = ∂x ∂s + ∂y ⎪ ⎨ ⎪ ∂u ∂u ∂x ∂u + ⎪ = ⎩ ∂t ∂x ∂t ∂y . Jacobianul transformării poate fi scris sub forma: . t). γ xy = + .

sunt cunoscute. conform relaţiilor (6.2.3.7).3. Din relaţia (8.4.3. în funcţie de derivatele u şi v în raport cu s şi t: −1 [] ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎡ j11 ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ∂y ⎪ ⎢ j21 ⎨ ∂v ⎬ = ⎢ ⎪ ⎪ ⎢0 ⎪ ∂x ⎪ ⎢ 0 ⎪ ∂v ⎪ ⎣ ⎪ ∂y ⎪ ⎩ ⎭ unde jm . ⎡−⎤ ⎣ ⎦ ∂u se pot calcula cu uşurinţă ţinând cont de expresiile (8.3).3. se obţine: ⎧∂⎫ ⎧∂⎫ ⎧∂⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂s ⎪ −1 ⎨ ∂ ⎬ = [J ] ⋅ ⎨ ∂ ⎬ = J ⋅ ⎨ ∂ ⎬ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ ∂z ⎭ ⎩ ∂t ⎭ ⎩ ∂t ⎭ [] (8.9) Întrucât Ni pentru nodurile i=1.10) unde s-a făcut notaţia: [J ] = J .Elemente izoparametrice-185 ⎡ ∂N1 ⎢ [J(s.3. rezultă că explicitarea relaţiei (8. Derivatele funcţiilor de deplasare u şi v în raport cu x şi y. t )] = ⎢ ∂∂s N ⎢ 1 ⎣ ∂t ∂N 2 ∂s ∂N 2 ∂t ∂N 3 ∂s ∂N 3 ∂t ∂N 4 ⎤ ⎡ x1 ⎢ ∂s ⎥ ⋅ ⎢ x 2 ∂N 4 ⎥ ⎢ x 3 ⎥ ∂t ⎦ ⎢ x ⎣ 4 y1 ⎤ y2 ⎥ ⎥ y3 ⎥ ⎥ y4 ⎦ (8. j12 j22 0 0 0 0 j11 j21 ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂s ⎪ 0 ⎤ ⎪ ∂u ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎪ ∂t ⎪ ⋅⎨ ⎬ j12 ⎥ ⎪ ∂v ⎪ ⎥ j22 ⎥ ⎪ ∂s ⎪ ⎦ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎩ ⎭ (8.1.3.11) reprezintă elementul din linia m şi coloana n din matricea ⎢J ⎥ .15). ∂s Acestea vor fi sub forma: Derivatele .n .9) se poate face cu uşurinţă.3.

din care obţinem: ⎡j j 0 ⎡1 000⎤ ⎢ 11 12 [B] = ⎢0001⎥ ⋅ ⎢ j21 j22 0 ⎢ ⎥ ⎢0 0 j 11 ⎢011 0⎥ ⎢ ⎣ ⎦ 0 0 j21 ⎢ ⎣ ⎡ ∂N1 ∂N2 ⎢ ∂s ∂s 0 ⎤ ⎢ ∂N ∂N 1 2 ⎥ 0 ⎥ ⎢ ∂t ∂t ⋅⎢ j12 ⎥ ⎢ 0 0 ⎥ ⎢ j22 ⎥ ⎢ ⎦ 0 ⎢ 0 ⎣ ∂N3 ∂s ∂N3 ∂t 0 0 ∂N4 ∂s ∂N4 ∂t 0 0 0 0 0 0 0 0 ∂N3 ∂s ∂N3 ∂t ∂N1 ∂N2 ∂s ∂s ∂N1 ∂N2 ∂t ∂t ⎤ 0 ⎥ ⎥ 0 ⎥ ⎥ ∂N4 ⎥ ∂s ⎥ ∂N4 ⎥ ⎥ ∂t ⎦ (8.12) în (8. scrise matriceal sub forma: ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ⎪ ⎧ ε x ⎫ ⎡1 0 0 0⎤ ⎪ ∂u ⎪ {ε} = ⎪ ε y ⎪ = ⎢0 0 0 1⎥ ⎪ ∂y ⎪ ⎨ ⎬ ⎢ ⎥ ⎨ ∂v ⎬ ⎪ γ ⎪ ⎢0 1 1 0 ⎥ ⎪ ⎪ ⎦ ⎪ ∂x ⎪ ⎩ xy ⎭ ⎣ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎩ ⎭ (8.186 Capitolul 8 ⎧ ∂u ⎫ ⎡ ∂N1 ⎪ ∂s ⎪ ⎢ ∂s ⎪ ∂u ⎪ ⎢ ∂N ⎪ ⎪ ⎢ 1 ⎪ ∂t ⎪ ⎢ ∂t ⎨ ∂v ⎬ = ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪ ∂s ⎪ ⎢ ⎪ ∂v ⎪ ⎢ ⎪ ∂t ⎪ ⎢ 0 ⎩ ⎭ ⎣ ∂N 2 ∂s ∂N 2 ∂t 0 0 ∂N 3 ∂s ∂N 3 ∂t 0 0 ∂N 4 ∂s ∂N 4 ∂t 0 0 0 0 ∂N1 ∂s ∂N1 ∂t 0 0 ∂N 2 ∂s ∂N 2 ∂t 0 0 ∂N 3 ∂s ∂N 3 ∂t ⎧ u1 ⎫ ⎤ ⎪u ⎪ 0 ⎥ ⎪ 2⎪ ⎥ ⎪u 3 ⎪ 0 ⎥ ⎪u ⎪ ⎥ ⋅⎪ 4⎪ ∂N 4 ⎥ ⎨ v1 ⎬ ⎪ ⎪ ∂s ⎥ ⎪v 2 ⎪ ∂N 4 ⎥ ⎪ ⎪ ⎥ v ∂t ⎦ ⎪ 3 ⎪ ⎪v ⎪ ⎩ 4⎭ (8.11) şi (8.3.3.14) şi ţinând cont că {ε} = [Β]{U(e)}se poate scrie: . rezultă din înlocuirea relaţiilor (8.t)].13).3.12) Ţinând cont de expresiile deformaţiilor specifice.3.3.3.13) În aceste condiţii matricea de interpolare a deformaţiilor specifice pe element [B(s.

15) Exprimarea matricei de interpolare a deformaţiilor specifice pe element. t).y)]. se poate face plecând de la expresia de (3. ∂y ⎪ i⎪ ⎥ ⎪ i⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ∂t ⎦ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ (8. y )⎥ ∂y ⎥ ∂N i (x . care reprezintă matricea de interpolare a deformaţilor specifice pe element. t ) ∂N i (s.t) depind de variabilele s şi t.4.3.t): ∂N i (s. y ) ⎢ i ⎢ ∂y ⎣ ⎤ ⎥ ⎥ ∂N i (x . [B(s. devine: ⎡ ∂N i (x .16) Cum în coordonate naturale funcţiile de formă Ni(s.3.11) extinsă pentru un element cu 4 noduri.17) .t)]. vom exprima derivatele de forma asupra funcţiilor Ni(s.Elemente izoparametrice-187 ⎧u1 ⎫ ⎡ ∂N1 ∂N2 ∂N3 ∂N4 ⎤ ⎪u ⎪ 0 0 0 0 ⎥ ⎪ 2⎪ ⎢ ∂s ∂s ∂s ⎡ j11 j12 0 0 ⎤ ⎢ ∂s ⎥ ⎪u3 ⎪ ⎡1 00 0⎤ ⎢ ⎥ ⎢ ∂N1 ∂N2 ∂N3 ∂N4 0 0 0 0 ⎥ ⎪u ⎪ ⎢0 001⎥ ⋅ ⎢ j21 j22 0 0 ⎥ ⋅ ⎢ ∂t ∂t ∂t ∂t ⎥⋅ ⎪ 4 ⎪ [ε] = ⎢ ⎥ ⎢ ∂N1 ∂N2 ∂N3 ∂N4 ⎥ ⎨v1 ⎬ 0 0 j11 j12 ⎥ ⎢ 0 ⎪ ⎪ 0 0 0 ⎢01 1 0⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎣ ⎦ ∂s ∂s ∂s ∂s ⎥ ⎪v ⎪ 0 0 j21 j22 ⎥ ⎢ ⎢ ⎣ ⎦ ∂N1 ∂N2 ∂N3 ∂N4 ⎥ ⎪ 2 ⎪ 0 0 0 ⎢ 0 ⎥ ⎪v3 ⎪ ∂t ∂t ∂t ⎣ 1444444444444444 2444444444444444∂t3 ⎪ ⎪ 4 4⎦ [B] ⎩v4 ⎭ 13 2 {Ue } (8. y )⎥ ⎥ ∂x ⎥ ⎦ 0 (8. y ) ⎢ ⎢ ∂x 4 [B(x. (în coordonate naturale s. aplicând operatorul (8. y )] = ∑ ⎢ 0 ⎢ i =1 ⎢ ∂N (x . Relaţia (3. y).4.7) ∂s ∂t ⎧ ∂N i ⎫ ⎡ ∂x ⎪ ∂s ⎪ ⎢ ∂s ⎨ ∂N ⎬ = ⎢ ∂x ⎪ i⎪ ⎢ ⎩ ∂t ⎭ ⎣ ∂t de unde se obţine: ⎧ ∂N i ⎫ ∂y ⎤ ⎧ ∂N i ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎥ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂s ⋅ ⎪ ⎥ ⎨ ∂N ⎬ = [J ]⋅ ⎨ ∂N ⎬ . t ) şi . (în coordonate carteziene x. [B(x.3.3. pentru un element triunghiular cu 3 noduri.11).

3.1. t ) ⎥ ∂s ⎥ ⎦ 0 (8.21) Matricea inversă Jacobianului transformării [J]-1. t ) ⎥ −1 = [J ] ⋅ ∑ ⎢ 0 ⎥ ∂y i =1 ⎢ ⎢ ∂N i (s.19) Ţinând cont de relaţiile (6.18).3.3. se poate se poate scrie sub [J]−1 ⎡ ∂s ⎢ = ⎢ ∂x ∂s ⎢ ⎢ ∂y ⎣ ∂t ⎤ ∂x ⎥ ∂t ⎥ ⎥ ∂y ⎥ ⎦ (8. t ) ⎢ ⎢ ∂x 4 [B(s.22) . Jacobianul transformării de coordonate este: ⎡ ∂x ⎢ ∂s [J] = ⎢ ∂x ⎢ ⎣ ∂t sau: ∂y ⎤ ⎡ ∂N i ⎥ 4 ⎢ ∂s ⋅ x i ∂s = ∂y ⎥ ∑ ⎢ ∂N i ⎥ i =1 ⎢ ⋅ xi ∂t ⎦ ⎣ ∂t ∂N i ⎤ ⎡ ∂N ⋅ yi ⎥ ⎢ 1 ∂s ∂s ⎥ = ⎢ ∂N ∂N i ⋅ yi ⎥ ⎢ 1 ∂t ⎦ ⎣ ∂t ∂N 2 ∂s ∂N 2 ∂t ∂N 2 ∂s ∂N 3 ∂t ∂N 2 ⎤ ⎡ x 1 ⎢ ∂s ⎥ ⋅ ⎢ x 2 ∂N 4 ⎥ ⎢ x 3 ⎥ ∂t ⎦ ⎢ x 4 ⎣ (8.3. t ) ⎥ ⎥ ∂t ⎥ ∂N i (s.1.18) În aceste condiţii matricea de interpolare a deformaţiilor specifice pe element în coordonate naturale este de forma: ⎤ ⎥ ∂N i (s. t ) ⎥ ⎥ ⎢ ∂t ⎣ ∂x ⎥ ⎦ 0 (8.188 Capitolul 8 ⎧ ∂N i ⎫ ⎧ ∂N i ⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ∂x ⎪ −1 ⎪ ∂s ⎪ ⎨ ∂N ⎬ = [J ] ⋅ ⎨ ∂N ⎬ ⎪ i⎪ ⎪ i⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎩ ∂t ⎭ ⎭ ⎩ ⎡ ∂N i (s.3.20) y1 ⎤ y2 ⎥ ⎥. t ) ∂N i (s. t ) ⎥ ⎢ ∂s ⎥ 4 ⎢ ∂N i (s. t )] = ∑ ⎢ 0 ⎢ i =1 ⎢ ∂N (s. y3 ⎥ ⎥ y4 ⎦ [J ] = 1 ⎡ ⎢ forma: − (1 − t ) (1 − t ) 4 ⎣− (1 − s ) − (1 + s ) (1 + t ) (1 + s ) ⎡ x1 − (1 + t )⎤ ⎢ x 2 ⋅⎢ (1 − s ) ⎥ ⎢ x 3 ⎦ ⎢ ⎣x 4 y1 ⎤ y2 ⎥ ⎥ y3 ⎥ ⎥ y4 ⎦ (8. t ) ⎢ i ⎢ ⎣ ∂y ⎤ ⎡ ∂N i (s.17) şi (6.

1. este: . 8.24) y t H dA G ∂y dt ∂t dn s dm D ∂y ds ∂s O x ∂x dt ∂t ∂x ds ∂s Fig.Elemente izoparametrice-189 sau se poate calcula cu relaţia: [J]−1 ⎡ ∂y 1 ⎢ ∂t = ⋅⎢ det[J ] ⎢− ∂x ⎣ ∂t − ∂y ⎤ ⎡ ∂N i ⋅ yi 4 ⎢ ⎥ 1 ∂s = ⋅ ∑ ⎢ ∂t ∂x ⎥ det[J ] i =1 ∂N i ⎢− ⎥ ⋅ xi ∂s ⎦ ⎣ ∂t − ∂N i ⎤ ⋅ yi ⎥ ∂s ⎥ ∂N i ⋅ xi ⎥ ∂s ⎦ (8.23) În cazul în care s şi t sunt coordonate curbilinii oarecare.3.1 Produsul vectorial a doi vectori A şi B. 8. cuprinşi în planul x-y.3. putem scrie: ⎧ ∂x ⎫ ⎧ ∂x ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ⎪ dm = ⎨ ⎬ ⋅ ds. Fig.3. 8. şi dn = ⎨ ∂t ⎬ ⋅ dt. conform Fig. ∂y ∂y ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ ∂s ⎭ ⎩ ∂t ⎭ (8.3.2.3.

26).3.3. avem: dA = det[J ]⋅ ds ⋅ dt . (8. t=ct.3.190 Capitolul 8 − − − C = A x B = A ⋅ B ⋅ sin θ ⋅ k = A x Bx − i j k Ay By 0 = (A x B y − A y B x )⋅ k 14 244 4 3 aria 0 − (8.2 şi modulul produsului este: C = A ⋅ B ⋅ sin θ . se poate scrie: dA = dx ⋅ dy ⋅ sin θ În acelaşi timp conform relaţiei (8.27) Cu aceste consideraţii. 8. În conformitate cu relaţia (8.27).26) Rezultă că aria infinitezimală dA=dxdy. unde dV=t⋅dA=t⋅dx⋅dy=t⋅det[J]⋅ds⋅dt este: [K e ] = ∫V [B] ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV =t ∫ ∫ [B]T ⋅ [D]⋅ [B]⋅ det[J]⋅ ds ⋅ dt T −1 −1 1 1 (8.3. matricea de rigiditate a elementului considerat de grosime constantă.3. este egală cu lungimea vectorului rezultat din produsul dmdn: ⎡ ∂x ∂y ⎤ ⎥ ⎢ dA = dxdy = det ⎢ ∂s ∂s ⎥ dsdt ∂x ∂y ⎥ ⎢ t ⎣ ∂t 24 ⎦ 1 4 ∂3 [J ] (8.25) C B θ A Fig.3.28) Notă: Scrierea matricei de rigiditate a elementului presupune evaluarea ariei infinitezimale dA.3.

3. atunci matricea de rigiditate a elementului avea semnul – ca factor comun.29).8. iar pentru elemente patrulatere care nu sunt paralelograme Jacobianul este o matrice de funcţii.Elemente izoparametrice-191 Rezultă: det[J ] = Conform relaţiei (8. atunci det[J] este foarte mic.3. Pentru evitarea distorsiunilor se recomandă respectarea condiţiei: (8.3. În acelaşi timp remarcăm că dacă unghiul θ este mai mare decât 1800.1 Să se determine matricea Jacobianului transformării pentru elementele patrulatere prezentate în Fig.3.3. dx ⋅ dy sin θ ds ⋅ dt (8. ceea ce va conduce implicit la erori în calculul matricei de rigiditate elementului. A. Aplicaţia A.29) 4 3 3 1 4 y y 3 x 2 2 2 1 7 4 450 3 o 4 o 2 3 3 7 b) x a) Fig.3.30) 30 0 < θ < 150 0 Menţionăm că Jacobianul transformării de coordonate este o constantă pentru elemente de tip paralelogram.8.1.8.1 . A. dacă unghiul θ este mult mai mic decât 1800.1. ceea ce conduce la imposibilitatea rezolvării problemei.1. întrucât vor apare valori negative pe diagonala principală a acesteia.

1.192 Capitolul 8 Coordonatele nodurile în sistemul de coordonate x. ⎣ 0 3⎦ Pentru elementul A. A.8.1.16). a).1.3.1.1. rezultă din modul de cotare. Relaţiile de trecere din sistemul natural în sistemul cartezian. Fig.1. b). obţinem: x= 1 [(1 − s )(1 − t )x1 + (1 + s )(1 − t )x 2 + (1 + s )(1 + t )x 3 + (1 − s )(1 + t )x 4 ] = 4 1 = [(1 − s )(1 − t )(− 4 ) + (1 + s )(1 − t )(4 ) + (1 + s )(1 + t )(4) + (1 − s )(1 + t )(− 4)] 4 1 [(1 − s )(1 − t )y1 + (1 + s )(1 − t )y 2 + (1 + s )(1 + t )y 3 + (1 − s )(1 + t )y 4 ] = 4 1 = [(1 − s )(1 − t )(− 3) + (1 + s )(1 − t )(− 3) + (1 + s )(1 + t )(3) + (1 − s )(1 + t )(3)] 4 Rezultă: y= [J] = ⎡ ⎢ 4 0⎤ ⎥.3.1.8. y. sunt date de relaţiile (6.8.3. ⎣ 2 2⎦ . obţinem: 1 x = [(1 − s )(1 − t )(− 7 ) + (1 + s )(1 − t )(3) + (1 + s )(1 + t )(7 ) + (1 − s )(1 + t )(− 3)] 4 1 y = [(1 − s )(1 − t )(− 2 ) + (1 + s )(1 − t )(− 2 ) + (1 + s )(1 + t )(2 ) + (1 − s )(1 + t )(2 )] 4 Rezultă: [J] = ⎡ ⎢ 5 0⎤ ⎥. Pentru elementul A.

0 N8 ⎥ ⎩v(s. Element finit izoparametric bidimensional pătratic. Fig.1) 7 (1. având 16 grade de libertate.Elemente izoparametrice-193 8. ceea ce permite utilizarea nodurilor intermediare pe laturile elementului şi deci curbarea acestora. ⎬ {U} = ⎨ ⎬=⎢ 0 N 2 ..-1) 4 (-1. Vectorul funcţiilor de deplasare {U} în coordonate naturale este: ⎧ u1 ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪. 8. 8.4.. N8 0 ⎤ ⎪ ⎪ ⋅⎨ . În acest caz se utilizează funcţii de aproximare de gradul doi. t )⎭ ⎣ 0 N1 4 24444⎦ ⎪ ⎪ 144 4 3 .11)..2) la (7.y4) 4 v4 u4 7 t v3 3 (x3. y(v) (x4.4.4.1) .1) 3 s 6 2 v1 (x1. Pentru elementul considerat avem 4 noduri cu câte 2 grade de libertate pe nod. Este un element patrulater cu 8 noduri.-1) 5 (1. y1) 1 8 O1 t u1 s 5 O Fig. deci cu 8 grade de libertate pe element..⎪ ⎧u(s. y2) x(u) u3 8 1 (-1.3.4.1 Funcţiile de formă şi funcţiile de interpolare liniare sunt date de relaţiile (7.y3) 6 v2 u2 2 (x2.3.10). şi (7. ⎪ ⎪ [N ] ⎪u 8 ⎪ ⎪ ⎪ ⎩v 8 ⎭ { {U e } (8.3.1. t )⎫ ⎡ N1 0 N 2 0.

194 Capitolul 8
Conform relaţiei (8.4.1), în matricea deplasărilor nodale {U e } , s-a făcut cumularea gradelor de libertate în prima formă dată de relaţiile (3.1.6). Transformarea de coordonate este dată de relaţia:

⎧x1 ⎫ ⎪y ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪.⎪ ⎧x(s, t)⎫ ⎡N1 0 N2 0... N8 0 ⎤⎪ ⎪ ⎨ ⎬= ⎨.⎬ y(s, t)⎭ ⎢ 0 N1 0 N2 ... 0 N8 ⎥⎪ ⎪ ⎩ ⎣ ⎦ . ⎪ ⎪ ⎪x8 ⎪ ⎪ ⎪ ⎩y8 ⎭

(8.4.2)

În constituirea matricei [B(s,t)] de interpolare a deformaţiilor specifice în sistemul de coordonate natural s, t o vom face utilizând metodologia prezentată la elementul finit izoparametric liniar. Jacobinul transformării în acest caz este:

⎡ x1 ⎢x ⎢ 2 ∂N 8 ⎤ ⎢ . ⎡ ∂N1 ∂N 2 0⎥ 0 0 ... ⎢ [J(s, t )] = ⎢ ∂∂s ∂∂s ∂∂s ⎥.⎢ . ⎢ N N N ⎢ 1 0 2 0 ... 8 0⎥ ⎢ . ∂t ∂t ⎦ ⎢ ⎣ ∂t ⎢x8 ⎢x ⎣ 8
sunt:

y1 ⎤ y2 ⎥ ⎥ .⎥ ⎥ .⎥ .⎥ ⎥ y8 ⎥ y8 ⎥ ⎦

(8.4.3)

Derivatele parţiale ale deplasărilor în funcţie de coordonatele naturale s, t

⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎡ ∂N1 ⎪ ∂u ⎪ ⎢ ∂s ⎪ ⎪ ⎢ ∂N ⎪ ∂t ⎪ ⎢ 1 ⎨ ∂v ⎬ = ∂t ⎪ ⎪ ⎢ 0 ⎪ ∂s ⎪ ⎢ ⎪ ∂v ⎪ ⎢ 0 ⎣ ⎪ ∂t ⎪ ⎩ ⎭

0 ∂N 2 0 ∂s ∂N1 ∂N 2 ∂s ∂t ∂N1 0 ∂t 0

0... ∂N 8 0... ∂s ∂N 2 ... ∂N 8 ∂s ∂t ∂N 2 ... 0 ∂t 0

⎧ u1 ⎫ ⎪ ⎪ 0 ⎤ ⎪ v1 ⎪ ⎥ 0 ⎥ ⎪u 2 ⎪ ∂N8 ⎥ ⎪ ⎪ .⎨ v 2 ⎬ ∂s ⎥ ⎪ ⎪ ∂N8 ⎥ ⎪ . ⎪ ∂t ⎥ ⎪u 8 ⎪ ⎦ ⎪ ⎪ ⎩ v8 ⎭

(8.4.4)

Elemente izoparametrice-195

Cum iar:

{ε}=[Β]{Ue},

⎧ εx {ε } = ⎪ ε y ⎨ ⎪γ ⎩ xy

⎧ ∂u ⎪ ∂x ⎪ ∂u ⎫ ⎡1 0 0 0 ⎤ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ∂y ⎬ = ⎢ 0 0 0 1 ⎥ .⎨ ∂ v ⎪ ⎢0 1 1 0 ⎥ ⎪ ⎣ ⎦ ⎪ ∂x ⎭ ⎪ ∂v ⎪ ∂y ⎩

⎫ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ , ⎬ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎭

(8.4.5)

şi cu aceleaşi notaţii pentru matricea inversă a Jacobianui utilizată în relaţia (8.3.11), se obţine expresia finală pentru vectorul deformaţie specifică {ε}:
⎧ u1 ⎫ ⎡ ∂ N 1 0 ∂ N 2 0 ... ∂ N 8 0 ⎤ ⎪ v 1 ⎪ ⎡j j12 0 0 ⎤ ⎢ ∂s ⎥⎪ ⎪ ∂s ∂s 0 0 ... 0 ⎥ ⎪u 2 ⎪ ⎡ 1 0 0 0 ⎤ ⎢ 11 ⎥ ⎢ 0 ⎥ ∂ N 1 ∂ N 1 ∂ N 2 ∂ N 2 ... ∂ N 8 ∂ N 8 ⎪ ⎪ ⎥ .⎨ v 2 ⎬ {ε } = ⎢ 0 0 0 1 ⎥ . ⎢ j 21 j 22 0 ⋅⎢ ⎢ ⎥ ⎢ 0 ∂t ∂t 0 j11 j12 ⎥ ⎢ ∂ t ∂ s ∂s ∂s ⎥ ⎪ ⎪ ⎢0 1 1 0 ⎥ ⎢ . ⎥ ⎢ 0 ∂ N 1 0 ∂ N 2 ... 0 ∂ N 8 ⎥ ⎣ ⎦ ⎪ ⎪ 0 j 21 j 22 ⎥ ⎢ ⎢ 0 ⎦ ⎣ ⎥ ⎪u ⎪ 0 0 0 ∂t ∂t ∂t 1 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 ⎣ 4 4 4 4 4 4 4 4 4 4 44 ⎦ ⎪ 8 ⎪ 42 3 [B ] ⎩v8 ⎭ {
{U e }

(8.4.6) Remarcăm că matricea [B] definită în relaţia (8.4.6) are dimensiunile (3 x 16). Pentru calculul matricei de rigiditate sunt valabile concluziile prezentate în paragraful precedent.

8.5. Elemente finite izoparametrice tridimensionale Pentru elementele hexaedrice liniare, pătratice şi cubice, cu câte trei grade de libertate pe nod (ui, vi, wi ), Fig. 6.1.7, Fig.7.4.1, şi Fig. 7.4.2, avem 8 x 3 = 24 grade de libertate pentru elementul liniar şi 20 x 3 = 60 grade de libertate în cazul celui pătratic, respectiv 32 x 3=96 grade de libertate în cazul elementului cubic. Cu observaţia că diferă doar expresiile funcţiilor de formă pentru elementele tridimensionale liniare pătratice sau cubice, relaţiile (6.1.23), (7.4.3) (7.4.4) şi (7.4.5), în cele ce urmează ne vom referi la un element cu n noduri, (n=8,20,32).

196 Capitolul 8
Pentru aceste cazuri câmpul deplasărilor este de forma:

⎧ u1 ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪w1 ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ u2 ⎪ ⎧ u ( s , t , q ) ⎫ ⎡ N 1 0 0 N 2 0 0 ... N n 0 0 ⎤ ⎪v ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ v ( s , t , q ) ⎬ = ⎢ 0 N 1 0 0 N 2 0 ... 0 N n 0 ⎥ .⎨ 2 ⎬ ⎨ ⎥ ⎢ ⎪ w ( s , t , q ) ⎪ ⎢ 0 0 N 0 0 N ... 0 0 N ⎥ ⎪ w 2 ⎪ n 2 ⎩ ⎭ 1 4 4 414 4 2 4 4 4 4 4 4 ⎦ ⎪ . ⎪ ⎣ 4 3 [N ] ⎪ ⎪ ⎪un ⎪ ⎪v ⎪ ⎪ n⎪ ⎪w n ⎪ ⎩2 ⎭ 13
{U e }

(8.5.1)

Relaţiile dintre cele două sisteme de coordonate x, y, z şi s, t, r se exprimă sub forma:

⎧ x1 ⎫ ⎪y ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪ z1 ⎪ ⎪ ⎪ x2 ⎧x(s, t, q)⎫ ⎡ N1 0 0 N 2 0 0... N n 0 0 ⎤ ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎪ ⎪ ⎪ ⎥⎪ . ⎪ ⎨y(s, t, q)⎬ = ⎢ 0 N1 0 0 N 2 0... 0 N n 0 ⎥.⎨ ⎬ ⎪ z(s, t, q) ⎪ ⎢ 0 0 N 0 0 N ... 0 0 N ⎥ ⎪ . ⎪ 1 n ⎭ ⎣ 44444 2444444⎦ ⎪ . ⎪ ⎩ 1 4 2 3 [N ] ⎪ ⎪ ⎪x n ⎪ ⎪y ⎪ ⎪ n⎪ ⎪z n ⎪ ⎩ ⎭

(8.5.2)

Ţinând cont de cele stabilite în paragraful 8.3, relaţia (8.3.7), pentru elementele bidimensionale, trecerea diferenţială din sistemul de coordonate natural la cel cartezian se face cu o relaţie de forma:

⎡ ∂ (u , v, w ) ⎤ ⎡ ∂ (u , v, w ) ⎤ ⎢ ∂ (s , t , q ) ⎥ = [J ]⋅ ⎢ ∂ ( x , y , z ) ⎥ , ⎣ ⎦ ⎣ ⎦

(8.5.3)

Elemente izoparametrice-197 unde Jacobianul transformării este:

⎧ ∂x ⎪ ∂s ⎪ [J ] = ⎪ ∂x ⎨ ⎪ ∂t ⎪ ∂x ⎪ ∂q ⎩
sau:

∂y ∂s ∂y ∂t ∂y ∂q

∂z ⎫ ∂s ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ⎬ ∂t ⎪ ∂z ⎪ ∂q ⎪ ⎭
y1 y2 . . . yn z1 ⎤ z2 ⎥ ⎥ .⎥ ⎥ .⎥ .⎥ ⎥ zn ⎥ ⎦

(8.5.4)

⎡ ∂N1 ⎢ ∂ s ⎢ ∂N [J] = ⎢ 1 ⎢ ∂t ⎢ ∂N1 ⎢ ∂q ⎣

∂N 2 ∂s ∂N1 ∂t ∂N 2 ∂q

⎡x ∂N n ⎤ ⎢ 1 . . . x ∂s ⎥ ⎢ 2 ⎥ ⎢ . ∂N n ⎥ ⋅⎢ . . . ∂t ⎥ ⎢ . ∂N n ⎥ ⎢ . . . . ∂q ⎥ ⎢ ⎦ ⎢x ⎣ n

(8.5.5)

Din relaţia (8.5.3) rezultă:

⎡ ∂ (u , v, w ) ⎤ −1 ⎡ ∂ ( u , v , w ) ⎤ ⎢ ∂ ( x , y , z ) ⎥ = [J ] ⋅ ⎢ ∂ (s , t , q ) ⎥ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦
Matricea inversă Jacobianului transformării este:

(8.5.6)

[J]−1

⎡ ∂s ⎢ ∂x ⎢ ∂s =⎢ ⎢ ∂y ⎢ ∂s ⎢ ⎣ ∂z

∂t ∂x ∂t ∂y ∂t ∂z
−1

∂q ⎤ ∂x ⎥ ∂q ⎥ ⎥ ∂y ⎥ ∂q ⎥ ⎥ ∂z ⎦
se determină cu o relaţie de forma:

(8.5.7)

Elementele matricei [J ]

∂s 1 ⎛ ∂y ∂z ∂y ∂z ⎞ ⎜ ⋅ − ⋅ ⎟ = ∂x det[J ] ⎜ ∂t ∂q ∂q ∂t ⎟ ⎝ ⎠

(8.5.8) sunt

În conformitate cu relaţiile (6.1.22), funcţiile x(s,t,q), y(s,t,q), z(s,t,q) cunoscute, evaluarea expresiei (8.5.8) poate fi făcută cu uşurinţă. Prin permutări circulare se obţin celelalte elemente din matricea (8.5.7).

6).198 Capitolul 8 Pentru obţinerea matricei [B].5. se poate scrie sub forma: ⎧ ∂u ⎫ ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ∂q ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ −1 [0] [0] ⎤ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂x ⎪ ⎡[J ] ⎪ ∂v ⎪ ⎢ −1 [0] ⎥ ⋅ ⎪ ∂v ⎪ ⎨ ⎬ = ⎢ [0] [J ] ⎥ ⎨ ⎬ ⎪ ∂y ⎪ ⎢ [0] [0] [J ]−1 ⎥ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎣ 44 2444⎦ ⎪ ∂v ⎪ 1 4 3 ⎪ ∂q ⎪ ⎪ ∂z ⎪ −1 J transf ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ∂q ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ∂z ⎭ (8.9) Relaţia (8.5. ⎢ ⎥ ⎢0 0 0 ⎥ ⎣ ⎦ .⎨ ⎬ ⎪γ xy ⎪ ⎢0 1 0 1 0 0 0 0 0⎥ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ γ yz ⎪ ⎢0 0 0 0 0 1 0 1 0⎥ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ⎪ ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎪ γ zx ⎪ ⎢0 0 1 0 0 0 1 0 0⎥ ⎪ ∂z ⎪ ⎦ ⎩ ⎭ ⎣ 444442444443 ∂w 1 ⎪ ⎪ [t ] ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ ∂z ⎭ (8. plecăm de la expresia vectorului deformaţie specifică pentru probleme de elasticitate spaţială: ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ⎪ ⎧ ε x ⎫ ⎡1 0 0 0 0 0 0 0 0⎤ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ε ⎪ ⎢0 0 0 0 1 0 0 0 0⎥ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ y⎪ ⎢ ⎥ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ε z ⎪ ⎢0 0 0 0 0 0 0 0 1⎥ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ⎪ {ε} = ⎨ ⎬ = ⎢ ⎥.10) [ ] unde s-a mai făcut notaţia: ⎡0 0 0 ⎤ [0] = ⎢0 0 0⎥ .5.

5. . şi ţinând cont că {ε} = [B]⋅ {U e } .14) unde: dV = dx ⋅ dy ⋅ dz = det[J ]⋅ ds ⋅ dt ⋅ dq Calculul matricei de rigiditate a elementului [Ke]. pz.12) [B] = [t ]⋅ J −1 ⋅ [∂N]⋅ {U e } transf În aceste condiţii rezultă expresia de calcul a matricei de rigiditate a elementului: [ ] [K e ] = ∫V [B]T ⋅ [D]⋅ [B]⋅ dV = ∫ ∫ ∫ [B]T ⋅ [D]⋅ [B]⋅ det[J]⋅ ds ⋅ dt ⋅ dq −1 −1 −1 1 1 1 (8. ⎢ ⎪ ∂q ⎪ ⎣ ∂q ∂q ∂q ⎥ ⎪ .5. cu observaţia că matricele forţelor volumice şi de suprafaţă sunt: ⎧X ⎫ {Fv } = ⎪Y ⎪ . rezultă: (8. ⎪ ⎦ ⎪ ∂w ⎪ 14444444444[2]44444444443 ⎪w ⎪ ∂N ⎩ n⎭ ⎪ ⎪ ∂N ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂w ⎪ ⎪ ⎪ ⎩ ∂q ⎭ (8.13) (8.5.5.13). În acest mod în probleme tridimensionale elementul de arie dS. ⎨ ⎬ ⎪Z⎪ ⎩ ⎭ ⎧p x ⎫ {Fc } = ⎪p y ⎪ ⎨ ⎬ ⎪p ⎪ ⎩ z⎭ (8.11) [ ] Cu notaţiile făcute în (8. Z sunt componentele sarcinilor volumice şi px. Pentru calculul integralelor de suprafaţă în coordonate tridimensionale naturale.9) şi (8. în conformitate cu relaţia (8. sunt componentele sarcinilor de suprafaţă după axele x.41) care poate fi extinsă asupra elementelor tridimensionale. se consideră elementul de arie dS=dxdy. py. se scrie sub forma unui produs vectorial de forma: . . ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎢ 0 0 0 0 .10). . se poate realiza eficient pe cale numerică utilizând integrarea Gauss. .y. . Evaluarea matricelor forţelor nodale {Fe }.5. . 0 ⎥ ⋅ ⎨ u2 ⎬ ⎨ ⎬=⎢ 0 ∂t ∂t ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎢ ∂N1 ∂N 2 ∂N n ⎥ ⎪ .z.5.5. se face pornind de la relaţie de definiţie (3.5. şi (8.Elemente izoparametrice-199 În acelaşi timp se poate scrie: ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎧ u1 ⎫ ⎪ ∂q ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎡ ∂N ⎤ ⎪ v1 ⎪ N2 ∂ ⎪ ⎪ ⎢ 1 0 0 0 0 . pentru variabila q=constant.1. ca un vector orientat după normala la suprafaţă.5. 0 ⎥ ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ∂s ⎪ ⎢ ∂s ⎥ ⎪ w1 ⎪ v⎪ ∂N1 ∂N 2 ⎪ ⎪ ⎪∂ 0 0 0 .11).Y.15) unde X.

18) În mod asemănător prin permutări circulare se obţin expresiile celorlalte produse.15).5.16) Prin permutări circulare.5. utilizată în (e ) V ∫ V Al ∫ C calculul forţelor nodale devine de forma: ⎛ ⎧ ∂x ⎫ ⎧ ∂x ⎫ ⎞ ⎜ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪⎟ ⎜ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎟ 1 1 1 1 1 T T {Fe } = ∫ ∫ ∫ [N] ⋅ {FV }⋅ det[J ]⋅ ds ⋅ dt ⋅ dq + ∫ ∫ [N] ⋅ {Fc }⋅ ⎜ ⎪ ∂y ⎪x ⎪ ∂y ⎪ ⎟ ⋅ ds ⋅ dt + ⎜ ⎨ ∂s ⎬ ⎨ ∂t ⎬ ⎟ −1 −1 −1 −1 −1 ⎜ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪⎟ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎝ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎠ ⎛ ⎧ ∂x ⎫ ⎧ ∂x ⎫ ⎞ ⎛ ⎧ ∂x ⎫ ⎧ ∂x ⎫ ⎞ ⎟ ⎜⎪ ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂q ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ∂q ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ⎪ 1 1 1 1 ⎜ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎟ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ T T + ∫ ∫ [N ] ⋅ {Fc }⋅ ⎜ ⎨ ⎬x ⎨ ⎬ ⎟ ⋅ dt ⋅ dq + + ∫ ∫ [N ] ⋅ {Fc }⋅ ⎜ ⎨ ⎬x ⎨ ⎬ ⎟ ⋅ dq ⋅ ds ∂q ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎟ ∂t ⎪ ⎪ ∂q ⎪ ⎟ −1 −1 −1 −1 ⎜⎪ ⎜⎪ ⎜ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ∂q ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎟ ⎜ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂q ⎪ ⎟ ⎝ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭⎠ ⎝ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭⎠ (8. Remarcăm că în mod asemănător relaţiei (8.19) pe suprafaţa t=constant. Astfel integrala de forma: {F } = [N ]T {F } dV + [N ]T {F } dA . şi t=constant.17) Produsele vectoriale din relaţia (8.16) ne conduc la rezultatul: ⎧ ∂x ⎫ ⎧ ∂x ⎫ ⎧ ∂y ∂z ∂z ∂y ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂s ∂t − ∂s ∂t ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂z ∂x ∂x ∂z ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ − ⎨ ⎬x ⎨ ⎬ = ⎨ ⎬ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂s ∂t ∂s ∂t ⎪ ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂x ∂y − ∂y ∂x ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂s ∂t ∂s ∂t ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ (8.5.5.200 Capitolul 8 ⎧ ∂x ⎫ ⎧ ∂x ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ dA = dxdy = ⎨ ⎬x ⎨ ⎬ ⋅ ds ⋅ dt ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎩ ⎭ ⎩ ⎭ (8. obţinem un element de arc care se poate scrie sub forma: ⎧ ∂x ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ⎪ dS = ⎨ ⎬ds ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂z ⎪ ⎪ ∂s ⎪ ⎩ ⎭ (8. se obţin relaţii similare pentru s=constant.5.5.t. în cazul problemelor bidimensionale s. .

Fig. reprezentarea făcându-se în sistemul de axe y.2. de secţiune constantă.1 Întrucât deplasările pe direcţie circumferenţială sunt nule ca o consecinţă a simetriei structurii. 9. 9. vectorul deplasare {U} are numai două componente. y p1 p2 r=x θ = 1 rad θ=0 Fig. componentele . În acest caz pentru studiul structurii este suficient studiul unei secţiuni care conţine axa de simetrie y. Fig. x. Discretizarea se face utilizând elemente finite de tip special de forma unor sectoare de inel cu deschiderea la centru de un radian. 9.Elemente axial simetrice-201 9.1. Datorită unor proprietăţi care decurg din simetria axială a structurilor. acestea pot fi reduse la cazul problemelor bidimensionale în cazul corpurilor cu pereţi groşi sau cu probleme unidimensionale în cazul unor structuri cu pereţi subţiri. Elemente finite de tip axial simetric Structurile axial simetrice sunt corpuri de revoluţie pentru care atât rigiditatea precum şi încărcarea prezintă simetrie în raport cu axa de revoluţie.

2 σy + y ∂σ y ∂y τ yx dy σx + ∂σ x dx ∂x x σθ τ xy σr θ σθ σy Fig. 9. pe direcţiile x şi y.202 Capitolul 9 u şi v. Fig.3 .9. y vl l vi ul k vk uk e i ui j vj uj x(r) O Fig.2. 9.

1) ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ⎪ ⎧ ε x ⎫ ⎡1 0 0 0 0 ⎤ ⎪ ∂u ⎪ ⎥ ∂y ⎪ε ⎪ ⎢ ⎪ y ⎪ ⎢0 0 0 1 0 ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ 1 . pentru câmpul deplasărilor se obţine o relaţie de forma: ⎧ u1 ⎫ ⎪v ⎪ ⎪ 1⎪ ⎪ .⎨ . N n 0 ⎤ ⎪ ⎪ ⎨ ⎬=⎢ ⎥.⎨ ∂v ⎬ ⎨ ⎬=⎢ εθ ⎪ 0 0 0 0 ⎥ ⎪ ⎪ ⎪ r ⎥ ∂x ⎢ ⎪γ xy ⎪ ⎢0 1 1 0 0 ⎥ ⎪ ∂v ⎪ ⎩ ⎭ ⎣ ⎦⎪ ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪u⎪ ⎩ ⎭ (9.12. care să satisfacă relaţia: (3.1).2) Pentru elementul axial simetric izoparametric liniar utilizăm Pentru aproximarea deplasărilor pe domeniul elementului finit. t ) ⎭ ⎣ 0 N 1 0 N 2 . .3) În cazul elementelor finite izoparametrice şi a coordonatelor naturale s. . este necesar să se găsească nişte funcţii de interpolare. ⎪ ⎧ u ( s . ⎬ ⎩ v(s. 0 N n ⎦ ⎪ ⎪ . se poate scrie: (9. .Elemente axial simetrice-203 Tensorul deformaţie specifică are următoarea structură: ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎧ ε x ⎫ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ⎪ε ⎪ ⎪ ⎪ y ⎪ ⎪ ∂y ⎪ {ε} = ⎨ ⎬ = ⎨ u ⎬ ⎪ εθ ⎪ ⎪ ⎪ ⎪γ xy ⎪ ⎪ x ⎪ ⎩ ⎭ ⎪ ∂u ∂v ⎪ ⎪ ∂y + ∂x ⎪ ⎩ ⎭ Sau sub formă matriceală relaţia (9.4) .t. t ) ⎫ ⎡ N 1 0 N 2 0 . ⎪ ⎪ ⎪un ⎪ ⎪ ⎪ ⎩vn ⎭ (3.12..

12.n .204 Capitolul 9 Funcţiile Ni sunt date de relaţiile (3.4). reprezintă elementul din linia m şi coloana n din matricea [ J ] şi: .2. constituirea matricelor şi a vectorilor caracteristici urmează acelaşi procedeu descris în paragrafele anterioare. pentru elemente finite pătratice.1). (3.6) unde ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ ∂v ⎬ = ⎪ ∂x ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂y ⎪ ⎪u⎪ ⎩ ⎭ ⎡ j11 ⎢ ⎢ j21 ⎢0 ⎢ ⎢0 ⎢0 ⎣ j12 0 j22 0 0 j11 0 j21 0 0 ⎧ ∂u ⎫ ⎪ ⎪ 0 0⎤ ⎪ ∂ s ⎪ ⎥ ∂u 0 0⎥ ⎪ ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎥ . (3.2). ⎪ ∂v ⎪ j12 0 ⎨ ⎬ ⎥ j22 0⎥ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ⎪ ⎥ ⎪ ∂v ⎪ 0 1⎦ ⎪ ∂t ⎪ ⎪u⎪ ⎩ ⎭ jm . pentru elemente finite liniare sau de relaţiile (3.10.1.3).12.⎨ ⎬ ⎨ ⎬= σθ ⎪ (1+ υ)(1− 2υ) ⎢ υ υ 1− υ 0 ⎥ ⎪εθ ⎪ ⎪ ⎢ 1− 2υ⎥ ⎪τrz ⎪ ⎢ 0 0 0 2 ⎥ ⎪γrz ⎪ ⎩ ⎭ ⎣ ⎦⎩ ⎭ (3. Legea lui Hooke transcrisă pentru starea axial simetrică va fi: Ţinând cont de aceste relaţii. Dacă notăm cu [J] matricea Jacobianului transformării şi [⎯J] inversa acesteia. atunci se pot scrie relaţiile: ⎡1− υ υ υ 0 ⎤ ⎧ εr ⎫ ⎧σr ⎫ ⎢ ⎥⎪ ⎪ ⎪σ ⎪ E ⎪ z⎪ ⎢ υ 1 − υ υ 0 ⎥ ⎪ εz ⎪ .5) (3.10.2.10.2.10.

. unde det [J] reprezintă determinantul Jacobianului la transformarea de coordonate din sistemul x. t. . astfel încât dV = r.t. .1] se obţin prin trecerea de la sistemul de coordonate carteziene la coordonatele naturale s.12. .12. 0 0 N1 Elemente axial simetrice-205 ⎤ 0 ⎥ ⎧ u1 ⎫ ⎪ ⎪ ⎥ ⎪ v1 ⎪ 0 ⎥ ⎪ .12.8) Limitele de integtrare [-1.după înlocuiri se obţine: .dx.dθ. .det [J]ds. . integrarea se va face pentru un segment cu deschiderea la centru de un radian.⎧ ∂u ⎫ ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂u ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪ ⎪ ⎨ ∂v ⎬ = ⎪ ∂s ⎪ ⎪ ∂v ⎪ ⎪ ⎪ ⎪ ∂t ⎪ ⎪u⎪ ⎩ ⎭ (3.dθ. . .dz. y în sistemul natural s. Cu relaţiile anterioare se poate pune în evidenţă matricea de rigiditate a elementului finit de tip axial simetric care păstrează forma generală cunoscută: [K ] = ∫ [B][ D][B]dV = ∫ ∫ ∫ [B]T [ D][B]dV v − 1 −1 −1 1 1 1 (3. .7) n = 4 pentru elemente finite liniare şi n = 8 pentru elemente finite pătratice. Ca o consecinţă a simetriei structurii.dr. ∂t . . ⎬ ∂s ⎥ ⎪ .dt. care în sistemul natural devine dV = r. Cum {ε} = [B]{Ue}. Elementul de volum va fi dV = r. ⎪ ∂N n ⎥ ⎪ ⎪ ⎥ ⎪un ⎪ ∂t ⎥ ⎪ ⎪ 0 ⎥ ⎩vn ⎭ ⎦ În relaţia (3. .det [J]ds.dy şi respectiv dV = r.dt. . . ⎨ . ⎪ ⎥ ⎪ ⎪ ∂N n ⎥ .7) ⎡ ∂N 1 ⎢ ∂s ⎢ ∂N ⎢ 1 ⎢ ∂t ⎢ ⎢ 0 ⎢ ⎢ 0 ⎢ ⎢ N1 ⎣ 0 0 ∂N 1 ∂s ∂N 1 ∂t 0 ∂N 2 ∂s ∂N 2 ∂t 0 0 N1 0 0 ∂N 2 ∂s ∂N 2 ∂t 0 ∂N n ∂s ∂N n .

⎢ j j 0⎥. .8) se face pe cale numerică (cap.206 Capitolul 9 ⎡ ∂N1 ⎡ j11 j12 0 0 0⎤ ⎢ ⎧ εr ⎫ ⎡1 00 0 0⎤ ⎢ ⎥ ⎢ ∂s ⎪ ε ⎪ ⎢0 001 0⎥ ⎢ j21 j22 0 0 0⎥ ⎢ ∂N2 ⎪ z⎪ ⎢ 1⎥.12. ⎢ ∂t ⎨ ⎬=⎢ ⎥ ⎪ εθ ⎪ ⎢0 00 0 r ⎥ ⎢ 0 0 j j 0⎥ ⎢ 0 21 22 ⎥ ⎢ ⎪γ rz ⎪ ⎢011 0 0⎥ ⎢ ⎩ ⎭ ⎣ ⎦ ⎢ 0 0 0 0 1⎥ ⎢ 0 ⎣ ⎦ ⎢ ⎣ N1 0 0 ∂N1 ∂s ∂N1 ∂t 0 ∂N2 ∂s ∂N2 ∂t 0 0 N2 0 0 ∂N2 ∂s ∂N2 ∂t 0 ∂N3 ∂s ∂N3 ∂t 0 0 N3 0 0 ∂N3 ∂s ∂N3 ∂t 0 ∂N4 ∂s ∂N4 ∂t 0 0 N4 ⎧u1 ⎫ ⎪ ⎪ 0 ⎤⎪ v1 ⎪ ⎥ 0 ⎥ ⎪u2 ⎪ ∂N4 ⎥⎪v ⎪ ⎪ 2⎪ ∂s ⎥⎨u ⎬.10) Integrarea relaţiei (3.4).9) ⎡ ∂N1 ⎡ j11 j12 0 0 0⎤ ⎢ ⎡1 0 0 0 0⎤ ⎢ ⎥ ⎢ ∂s ⎢ ⎥ j j 0 0 0⎥ ⎢ ∂N2 0 0 0 1 0⎥ ⎢ 21 22 .12. ⎢ 0 0 j11 j12 0⎥.12. ⎢ ∂t [B] = ⎢ ⎢0 0 0 0 1⎥ ⎢ 0 0 11 12 ⎥ ⎢ 0 r ⎥ ⎢ 0 0 j21 j22 0⎥ ⎢ ⎢ ⎢0 1 1 0 0⎥ ⎢ ⎣ ⎦ 0 0 0 0 1⎥ ⎢ 0 ⎣ ⎦ ⎢ N1 ⎣ Matricea [B] este dată de produsul matriceal: 0 0 ∂N1 ∂s ∂N1 ∂t 0 ∂N2 ∂s ∂N2 ∂t 0 0 N2 0 0 ∂N2 ∂s ∂N2 ∂t 0 ∂N3 ∂s ∂N3 ∂t 0 0 N3 0 0 ∂N3 ∂s ∂N3 ∂t 0 ∂N4 ∂s ∂N4 ∂t 0 0 N4 0 ⎤ ⎥ 0 ⎥ ∂N4 ⎥ ∂s ⎥ ∂N4 ⎥ ⎥ ∂t ⎥ 0 ⎥ ⎦ (3. ∂N4 ⎥⎪ 3 ⎪ ⎥⎪ ⎪ ∂t ⎥⎪v3 ⎪ 0 ⎥ ⎪u4 ⎪ ⎦ ⎪v ⎪ ⎩ 4⎭ (3.

P. Dally.. Gh. Ed. Berbente.Tehnică... V. A... J. Enghwood. (Fondul Prof. N. C. Ed. România. N. Mircea Raţiu .. Ed. Barson.. Amsterdam.. 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Introducere în metoda elementelor finite. Bucureşti. Rezistenţa materialelor. S. I.REZMAT) Elements de calcul numerique. C.. 1992. Mc Grow-Hill. Marinov. Metode numerice de calcul şi aplicaţii. 1980.Third Edition. The Finite Element Method. I. Riley.. Bucureşti.. Faur.P.Y 1977. I. Buzdugan.. S.. I. Maron. M.. Munteanu. Brătianu. Rolfe. W. A. Numerical Methods in Finite Element Analysis. I.. 1989.Hall. Mircea Raţiu. Wilson. Dr. Bucureşti.Jersy..T. Timişoara. C. Moscove. Calcule de rezistenţă a structurilor de maşini şi utilaje. V. North-Holland. C.P. 1973. Metode noi pentru calcule de rezistenţă. Dumitru. Bucureşti. Zancu. Tehnică.S. Ing. Tăranu. McGraw-Hill. Pleter.. Ed. Ioniţă. Bucureşti. Demidovitch. Prentice . Timişoara.. Blumenfeld. F. I. J. C.. Ed. K. Soare.. M. INC. Rezistenţa materialelor şi teoria elasticităţii..B. M. 1983. 1986. Golumbovici. Politehnica. Metoda elementelor finite în proiectarea structurilor.. N.Bibliografie 1 2 3 Fracture & Fatigue Control in Structures. Bucureşti. N. S. Budynas. Experimental Stress Analysis. Didactică şi Pedagogică. Pretince-Hall. (Fondul Prof. Mitran.. Ed.. O. Ciarlet. I.. Constantinescu.. Facla. Editura Academiei R. 1978.. R. Dr. Secon Edition. Dăneţ. Blumenfeld. Bucureşti. E.. Bia. Constantinescu. Ed. Ing. Ed. Mares.. M.1991. 1984.. (Aplicaţii şi programe introductive).Mir. Cuteanu. C.. Academiei. 1983. Bucureşti. F. G. L. W. Tehnică.REZMAT) Bathe. Gh.. Ed. Metode cu elemente finite în dinamica fluidelor.B. New. 1995. G. 1999 13 14 15 16 . B.. 1976. M. D. Ed. Advanced Strength and Applied Stress Analysis. Elemente de calcul şi aplicaţii în rezistenţa materialelor. 1992. lle. Metoda elementelor finite...

Tehnică. 1975 Metoda elementelor finite (curs). Ed. mecanica ruperii. M. Mihalache. J. Univ. Mocanu. 1973.. Muller. Maquoi... Politehnica Timişoara. California. Dumitru. Ed. Calculul structurilor la calculatoare electronice. G.. Tohn Wiley and Sons... Bucureşti. 1997 Metode numerice în rezistenţa materialelor. Ed.. V. P.. Prentice ... N. Ed. Raketnaia tehnika i Kosmonartik. (Fondul Prof. 1987. S. Bazele calculului liniar al structurilor. Munteanu.. G. Mircea RaţiuREZMAT) Concepţii moderne în calculul structurilor.. Fander. Ed. Ed. Timişoara.Tehnică. Lito. Faur. M. Karimbaev. Ivan. K. Politehnica Timişoara. J. P. Books/Cole Engineering Division Monterey.. Univ.. Faur. Univ.. Gheorghiu. Analiza cu elemente finite. Tehnică. Ch. Timişoara.. R. T.. Poteraşu.208 . Analiza experimentală a tensiunilor. The Finite Element Method for Engineers. Faur. N. J. Maklei. J. Ed. Facla. metode de analiză numerică. 3. 1969. Lito. Ed. Bucureşti. 1997. N.Toronto. S. D. Tehnică.Hall. Erjanov.. Dr. F. compozite. Metod Konecinih elementev v zadaciah mehaniki gornih porod. Bucureşti. 1987. Bucureşti. Tehnică. Enghvood Cliffs. 1990. R. 1985. N. Gârbea. Calculul structurilor spaţiale în formulare matriaceală.Y . Elemente finite şi de frontieră cu aplicaţii la calculul organelor de maşini. 1997. 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 .Tehnică. Heubner. Ing.. 1995.. Diferenţe finite şi elemente finite. Rezistenţa materialelor -Bazele teoretice în oboseala materialelor.Cluj-Napoca Ed. Hărdău. Gere. Gafiteanu. Dumitru. N. I. M. Timişoara. M. D.. Mirton. Bucureşti. & Timoşenco. I.Kn.Bibliografie 17 Dumitru. N. R. I. 1977.. Alma-Ata Nauka 1975... The Finite Element Method. Second Edition. Hughes. 1975. Spaţialimîi variaţionnîi prinţip dlia metode Konecinih elementov B. H.. Ioan. Mechanics of Materials. 1974. R. T.. Nr. D. Deprez. I. Massonnet.. Al. Facla.

Oxford. Tehnică Bucureşti.5. 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 Olariu. P. S. Teoria uprugosti M. Tripa. Streng. Lecture Notes in Finite Element. 1982. S. Segerling. 1976.. 1970 Theory of Matrix Structural Analysis. I. . Iiks. S. Timişoara. Bucureşti. Rascet tonkostennih prostranstvennîh sistem metodom konecinih elementov. Souma. N. Mc.. Ed... N. Rao.Krieger.Tehnică. The Finite Element Method în Engineering. T. Metode numerice şi matriciale în mecanica construcţiilor. Reddy.Hill..Chun Wang. An introduction to the FINITE ELEMENT METHOD Mc. C. 1994. Brătianu... Reddy..Y. Teoria metoda konecnih elementov. 1968. Applied Finite Element Analysis. Bucureşti. Olariu. N. I.... Mir 1977. Mir 1975. Bucureşti. Tehnică. Ed...Bibliografie-209 33 34 Nemcinov. Timoşhenko. L. Kiev 1980. Nemcinov. Wily. An Introduction to the Mathematical Theory of Finite Elements.. Tehnică.Grow .. L. I. CVEN 6525. V.. 1982. Timoşhenko.. D. Pascariu.T. Ed. Rozin... Dj. Teoria plăcilor plane şi curbe. Woinowsky . Rascet Prostranstvennîh Konstrukţii (metod konecinîh elementov).. 1993. Brătianu. 36 Oden. Iu. E. I. Ed. Stroinzdat..T. I. Elemente finite (Concepţii . 1968.. V. Iu. Przemieniecki.. 1988. Ed.. Dj. P. S. A.Sydney. I. Teoria uprugosti M. Lito U. Stroitelinaia mehanika i rascet soorujenii 1976 Nr. Stematiu. Gudier.C. I. Faur. S. Ping . V.. SPRING1996 Calculul structurilor hidrotehnice prin metoda elementelor finite. Metode teoretice şi experimentale pentru determinarea stării de tensiune şi deformaţie.. 1977. 35 Novaţkii V. Militară. M. Modelarea numerică cu elemente finite Ed. P.. 1985.Interscience N. Iohn Wiley. New York. G. Bucureşti.Aplicaţii). S. I. Nauka 1975. Metod konecinih elementov v primenenii k uprughim sistemom. Pergamon Press. 1986. Graw Hill .

. B. Rascet soorujenii i osnovanii metodom konecinih elementov M. Bucureşti.. Taylor.. Ed.. P. John. A. 55 Zienkiewicz.. Advanced Strength and Applied Elasticity. Uhov. C. Fenster. S...210 .Paris.Bibliografie 51 52 53 Ugural. Introducere în mecanica solidului cu aplicaţii în inginerie. 1973. Mitchell. Finite Element Analysis and Applications. P. Fl. S. 1991. Voiculescu. 1989. AFNOR . R. A. Elsevier 1987. La méthode des eléments finis.. C. Wiley. C. V. . Misi. 54 Wait. Simion. NY 1985. R. R. Academiei. O. Voinea.. R.. K. L.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful