You are on page 1of 5

ROMÂNIA

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX


CURTEA DE APEL BUCUREȘTI  
SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 514 A


Ședința publică din data de 29.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A_______ C_______ B________
JUDECĂTOR: G_______ S____
GREFIER: D___ M________
Pe rol se află pronunțarea în apelul declarat de apelanții reclamanți _______________ SRL și
C_______ M_____ G______, ambii cu domiciliul ales la C__. Av. „P_______ A_____ L________",
cu sediul în București, ________________, __________, ______________, împotriva sentinței
civile nr.394/24.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă, în contradictoriu
cu intimata pârâtă S_____ M_____ TRADING SRL, cu sediul ales la SCA „N_____ N_____
D________ Kingston Petersen", cu sediul în București, ___________________________.1A,
__________________________, Complexul Bucharest Bussiness Park, cauza având, ca obiect,
„pretenții".
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de
22.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă
din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da
posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de
29.10.2015, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:


Prin cererea înregistrată  pe  rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la  data  de 
03.11.2004, reclamanții _______________ SRL și C_______ M_____-G______ în contradictoriu
cu pârâta S_____ M_____ Trading SRL, au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța,
în temeiul Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de
produsele cu defecte, să se dispună obligarea  paratei  la  plata  sumei  de  50.000  lei  cu  titlu  de
daune materiale, obligarea paratei la plata sumei de 850.000 lei cu titlu de daune morale și
obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata pe care le va efectua cu acest proces, potrivit
regulilor instituite prin art. 453 Cod procedură civilă.
În fapt, în luna noiembrie 2006, S.C. Pavalascu Risk
Consultans SRL a achiziționat autoturismul marca S_____ tipul
_________________ nr. de identificare JF1BL5LF37G025149, de la
parata S_____ M_____ Trading SRL prin intermediul
Volksbank Leasing Romania Vb Leasing RO IFN S.A, încheind, cu cea din urmă, un contract de
leasing financiar. La finalul anului 2010 S.C. Pavalascu Risk Consultans SRL a dobândit dreptul de
proprietate asupra autoturismului marca S_____, drept pe care l-a transferat reclamantei S.C.
CMG A___ CAR S.R.L, autoturismul  fiind înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX, astfel cum rezulta din
certificatul de înmatriculare nr. B02655454 emis la data de 24.02.2011.
La data de 09.11.2011, reclamant C_______ M_____ G______, (asociat unic si administrator al
S.C Cmg A___ Car S.R.L), conducând autoturismul marca S_____ LEGACY, înmatriculat sub nr.
XXXXXXXXX, a fost victima unui accident rutier produs pe DE87 la km. 123+100m, in afara
localității Sendreni, în intersecția nesemnalizată cu un drum agricol.
Urmare a faptului că numitul B_____ M_____, conducând un tractor tip U650 cu remorca
(Încărcata cu lemne) s-a angajat in traversarea neregulamentara a DE87, s-a produs un impact cu
autoturismul marca S_____ Legacy, condus de reclamantul C_______ M_____ G______.
Astfel cum rezulta din cercetările efectuate de către organele de urmărire penala, șoferul tractorului
nu s-a asigurat in mod corespunzător in momentul in care a efectuat manevra de traversare a
DE87 si nu a observat autoturismul marca S_____ Legacy care circula regulamentar pe drumul
mai sus arătat.
În aceste condiții, autoturismul marca S_____ a intrat in coliziune directa cu partea din spate a
remorcii, in urma accidentului rezultând vătămarea grava a reclamantului si distrugerea in proporție
de S0% a autoturismului.
În raportul de expertiza tehnica extrajudiciara, întocmit de către expert tehnic autovehicule -
circulație rutiera, S____ C______ G_____, la data de 21.08.2013, se concluzionează ca, urmare a
impactului frontal foarte sever, in care a fost implicat autoturismul marca S_____ Legacy „modulul
airbag frontal si sistemul de retractare a centurii de siguranța de pe partea conducătorului auto,
trebuiau sa se activeze, acestea, din păcate nu au funcționat."
La momentul impactului, astfel cum am declarat atât la P______, cat si la S.M.L. B_____,
reclamantul a arătat că purta centura de siguranța. Acest fapt este susținut si de contuzia toracica
pe care a prezentat-o ulterior impactului, precum si de faptul ca nu a suferit vătămări corporale
mult mai grave.
Si organele de cercetare penala au constatat ca modulul airbag frontal al  autoturismului S_____
Legacy nu  a funcționat la  momentul producerii accidentului.
Urmare a producerii accidentului din data de 09.11.2011, autoturismul marca Subarlt Legacy a fost
avariat în proporție de 80%, iar C_______ M_____ G______ a suferit vătămări corporale, fiind
necesare mai multe zile de îngrijiri medicale.
La suferința fizică indiscutabilă, s-au adăugat  șocul și trauma la care a fost supus, urmare a
faptului că sistemele de siguranța ale autoturismului nu au funcționat.
La data externării, respectiv 11.11.2011, urmare a recomandărilor făcute de medicii Spitalului
Județean de Urgenta B_____, a efectuat un examen RMN la o clinica privata, acesta relevând
modificări de tip inflamator în urechea medie si interna stânga, cu acumulare sanguina neomogena
subcutanata la nivel frontal in jumătatea stânga, contuzie cu diametrul de circa 12 mm, subcortical
cerebelos stâng, astfel cum rezulta din buletinul de investigații rezonanta magnetica din
11.11.2011 eliberat de Medlife.
Deși se părea ca starea de sănătate începe sa se amelioreze, după externare, a continuat sa
resimtă dureri in regiunea craniana si a urechii stângi, precum si cefalee, fiind nevoit ca, la data de
23.11.2011, sa se prezinte pentru investigații suplimentare la Institutul de Neurologie si Boli
Neurovasculare - Serviciul Neurochirurgie unde a fost internat pentru o ________ investigații
paraclinice. La momentul externării, in data de 24.11.2011, a fost diagnosticat cu TCC mediu,
hematom epicranian frontal stâng pe cale de resorbție, disjunctie osoasa occipito-temporala
stânga si otomastoidita stânga.
Întrucât starea sa de sănătate nu se ameliora, la data de 02.12.2011 s-a prezentat la Camera de
Garda a Institutului de F___-Audiologie si Chirurgie Funcționala - O.R.L. „Prof. Dr. D. Hociota"
unde s-au constatat urmele accidentului si i-au fost extrase cioburi de sticla din urechea stânga.
Din fisa registrului de urgenta, reiese ca s-a stabilit diagnosticul de ..hematom epicranian frontal
stâng, echimoza si hematom palpebral ochi stâng, plaga excoriata frontala stânga, contuzie
toracica, corpi străini conduct auditiv extern ureche stânga (sticla), extras la microscop.
Potrivit pct.5 al art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 240/2004, furnizorul produsului va fi tratat drept
producător daca nu comunica consumatorului prejudiciat ___________________ timp rezonabil,
„datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul".
Deși notificată, pârâta nu a procedat potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate. Cu toate acestea, a
notificat S_____ of AMERICA INC care la data de 27.02.2014  a comunicat ca nu a distribuit acest
autoturism.
La data de 11.09.2013, prin notificarea nr. 175 expediata prin intermediul B__ P______ C______
G_____, a notificat paratei, integral, situația de fapt si de drept expusa prin prezenta acțiune, în
speranța ca, litigiul dintre parți  ar putea  fi soluționat pe cale amiabila.
Parata S.C S_____ M_____ Trading S.R.L a formulat răspuns la notificare prin care, deși isi
declina orice fel de răspundere, menționa totuși, ca ar fi de acord cu efectuarea unei expertize
tehnice. După mai multe discuții pe aceasta tema, la data de 22.10.2013, s-a încheiat la sediul
SCPA V____ & F________, o minuta prin care, in esența, se prevedea ca, „reprezentanții S_____
M_____ Trading sunt de acord cu formarea unei comisii de experți, pe lângă expertul desemnat de
S_____ urmând a fi numit si un expert tehnic din România".
Deși reprezentanții paratei au promis că expertiza se va efectua într-un termen rezonabil, acest
fapt nu a mai avut loc.
Dând în continuare dovadă de bună credința și având convingerea ca prezentul litigiu poate fi
soluționat pe calea medierii, reclamantul a indicat C_______ M_____ G______ că a invitat parata
la sediul Societății Civile Profesionale de Mediatori „A________ si Asociații" .
La data de 10.07.2014, data la care parata fusese convocata la SCPM „A________ si Asociații", la
ședința de mediere nu a participat niciun reprezentant al S_____ M_____ Trading SRL, fiind remis
prin email un punct de vedere al paratei, prin care, se comunica faptul ca ,,Nu exista aspecte
asupra cărora sa se poarte o negociere, astfel incat nu putem accepta procedura medierii in
legătura cu cele menționate in invitația trimisa". In sensul "celor mai sus arătate, anexează
procesul-verbal nr. 812 din 10.07.2014 si procesul-verbal de neacceptare a medierii, nr. 813 din
10.07.2014, emise de SCPM „A________ si Asociații".
În raport de cele expuse prin prezenta acțiune, apreciază că în cauză sunt întrunite toate condițiile
prevăzute de art. 6 din Legea nr. 240/2004 pentru angajarea răspunderii civile a producătorului
pentru pagubele generate de produsele cu defecte.
Pârâta a depus întâmpinare în care a solicitat  respingerea cererii de chemare în judecată ca
neîntemeiată, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa. Din cuprinsul legii 240/2004 (art. 3)
rezultă că în condițiile prezentei legi, persoana care răspunde pentru prejudiciul cauzat de defectul
produsului său este producătorul. Conform art. 3 alin. (1), lit. a), prin producător se înțelege: a)
fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părți componente ale produsului; 2) orice
persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că își înscrie pe produs numele, marca sau alt
semn distinctiv; 3) orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea vânzării,
închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activității proprii de comercializare în
cadrul societății, este considerată producător al acestuia și răspunde în aceeași măsură ca și
producătorul; 4) orice altă persoană, care importă un produs din Comunitatea Europeană în
vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activității proprii de
comercializare în cadrul societății, este considerat producător al acestuia și răspunde în aceeași
măsură ca și producătorul; 5) dacă producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor
al produsului respectiv va fi tratat ca producător, dacă nu comunică consumatorului prejudiciat,
într-un interval de timp rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a
furnizat produsul; această dispoziție este valabilă și pentru un produs importat în cazul în care
produsul nu indică identitatea importatorului, chiar dacă este precizat numele producătorului.
Ca motive de netemeinicie a cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat: Potrivit art. 6 din
legea 240/2004 „pentru angajarea răspunderii civile a producătorului, persoana prejudiciată trebuie
să facă dovada pagubei, a defectului și a raportului de cauzalitate dintre defect și pagubă".
Art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 240/2004 prevede că produsul cu defecte este acel produs care
nu oferă siguranța la care persoana este îndreptățită să se aștepte,  ținându-se seama de toate
împrejurările, inclusiv de modul de prezentare a produsului de toate utilizările sale previzibile și de
data punerii în circulație.
Conform art. 7 litera b se arata ca "Producătorul este exonerat de răspundere, conform
prevederilor prezentei legi, dacă în funcție de împrejurări, defectul care a generat paguba nu a
existat la data la care produsul a fost pus în circulație sau a apărut ulterior punerii în circulație a
produsului, din cauze neimputabile lui."
În cazul de față, este evident că defectul de care se face vorbire nu a existat încă de la momentul
punerii în circulație a autoturismului.
Prin sentința civilă nr. 394/24.03.2015 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția
lipsei calității procesuale a pârâtei și a respins cererea de chemare în judecată formulată de
reclamanții _______________ SRL și C_______ M_____-G______ în contradictoriu cu pârâta
S_____ M_____ Trading SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive
invocată de pârâtă că aceasta a depus la dosar dovada că producătorul sistemului de air bag este
societatea Fuji Heavy Industries Ltd. (FHI) cu sediul în S_____ Building 1-7-2, Nishi-Shinjuku,
Shinjuku-ku, Tokyo, 160-8316 Japonia. Pârâta a depus la dosar notificarea de ne-reînnoire a
contractului de distribuție de mașini noi din partea Fuji Heavy Industries LTD din data de
18.02.2013. Reiese din acest înscris calitatea pârâtei de distribuitor a autoturismelor S_____,
marcă în privința căreia a fost notificată că nu o mai poate folosi în toate cazurile, în toate scopurile
și în toate contextele începând din data 1 aprilie 2014. Având în vedere că pârâta a avut doar
calitatea de distribuitor a autoturismelor S_____, reiese că aceasta nu are calitatea de producător
a componentelor autoturismelor, producătorul fiind societatea care a încheiat contractul de
distribuție, anume Fuji Heavy Industries LTD.
Art. 3 din menționata lege situează răspunderea distribuitorului sau a comerciantului care importă
un produs pe care l-a fabricat după răspunderea prioritară a producătorului. Enumerarea din lege
nu este alternativă ci atribuie o răspundere subsecventă distribuitorului.
Având în vedere parcurgerea acestor etape, indicarea în întâmpinarea depusă la  31.12.2014 a
producătorului de pârâtul care are calitatea de distribuitor, nu a fost apreciată ca fiind efectuată în
termen nerezonabil în sensul legii nr. 240/2004.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții _______________ SRL și C_______
M_____-G______.
În motivarea apelului se arată că potrivit art. 3 din Legea nr. 240/2004 „In condițiile prezentei legi,
producătorul răspunde pentru  prejudiciul actual și pentru cel  viitor, cauzate de defectul produsului
său".
Apelanții au mai arătat că potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 240/2004, este considerat
producător si, pe cale de consecința, răspunde în condițiile art. 3: „(1) fabricantul produsului finit al
unei materii prime sau părți component ale produsului; (2) orice persoana care se prezintă ca
producător, prin faptul că își înscrie pe produs numele, marca sau alt semn distinctiv; (3) orice alta
persoană care importa un produs în România în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei
forme de înstrăinare în cadrul Activității proprii de comercializare, în cadrul societății, este
considerată producător al acestuia și răspunde ca și producătorul; (4) orice alta persoana care
importa un produs din Uniunea Europeana in vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei
forme de înstrăinare in cadrul activității proprii de comercializare, in cadrul societății, este
considerat producător al acestuia si răspunde in aceeași măsura ca si producătorul; (5) daca
producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor al produsului va fi tratat drept
producător, daca el nu comunica consumatorului prejudiciat, ___________________ timp
rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul;
aceasta dispoziție este valabila si pentru un produs importat, in cazul in care produsul nu indica
identitatea importatorului prevăzut la punctul 3 ori 4, chiar daca este precizat numele
producătorului."
Se menționează că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă, dincolo de orice dubiu, că  la
data de 11.09.2013, prin notificarea nr. 175 expediată prin intermediul B__ P______ C______
G_____, a notificat pârâtei integral, situația de fapt si de drept, expusă prin acțiune, în speranța că
litigiul dintre părți ar putea fi soluționat pe cale amiabila. Acest demers a fost urmat de o
corespondenta purtata cu parata, de încheierea unei minute ce privea efectuarea unei expertize si
de invitația la un cabinet de mediator în vederea soluționării litigiului prin mediere.
Apelanții reclamanți au susținut faptul că se poate constata că, parata nu s-a conformat exigentelor
impuse de pct.5 al art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 240/2004, potrivit cărora furnizorul produsului
va fi tratat drept producător daca nu comunica consumatorului prejudiciat ___________________
timp rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul.
Se precizează că opinia instanței de fond, redata în considerentele sentinței atacate, potrivit căreia
,,indicarea în întâmpinarea depusa la data de 31.12.2014, a producătorului de paratul care are
calitatea de distribuitor nu este apreciata ca fiind efectuata in termen nerezonabil, în sensul Legii
nr. 240/2004" nu poate fi considerată o opinie pertinentă întrucât, un termen de 1 an și 4 luni nu va
putea fi considerat vreodată ca fiind un termen rezonabil.
În speță, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea  cererii de apel, ca nefondată,
expunând situația de fapt existentă și arătând că legea sau directiva nu definesc înțelesul
termenului rezonabil și nici criteriile în funcție de care instanța urmează să le aprecieze.
Se precizează că pârâta însăși a fost înștiințată de accident și de pretențiile reclamantului doar la
doi ani de la producerea acestuia.
Se mai arată că pârâta a demonstrat calitatea sa de distribuitor prin înscrisurile depuse la dosar, și
că părțile nu se află într-una din ipotezele în care era imposibilă identificarea producătorului pentru
a le incumba indicării numelui acestuia.
Analizând apelul formulat, raportat la criticile învederate și la sentința pronunțată,  Curtea de Apel
reține următoarele considerente:
Conform pct. 3 lit. a alin. 1 din art. 2 al Legii nr. 240/2004, este considerat producător, orice altă
persoană care importă un produs în România în vederea furnizării, închirierii, cumpărării sau alte
forme de înstrăinare în cadrul activității proprii de comercializare, în cadrul Societății și, astfel,
răspunde în aceeași măsură, ca și producătorul.
La data de 11.09.2013,  prin intermediul B__ P______ C______ a fost expediată notificarea nr.
175, prin care s-a adus la cunoștința pârâtei intimate pretenția prezentelor recurente de a-i fi
reparat prejudiciul cauzat, drept urmare a utilizării autoturismului marca S_____ cu defect, importat
și pus în circulație de către intimata-pârâtă.
Ulterior acestei date, între recurenți și intimată s-a purtat o corespondență având loc anumite
discuții.
La data de 22.11.2013, intimata pârâtă a fost de acord cu efectuarea unei expertize, urmând a se
expertiza si stemul airbag al autoturismului marca S_____. 
Astfel,  în iulie 2014, recurenții au inițiat o procedură de mediere a litigiului cu pârâta intimată, care
însă și-a declinat răspunderea, refuzând și să participe la mediere, și să indice producătorul
autoturismului importat și pus în circulație de către aceasta.
Întreaga conduită a intimatei arată reaua credință cu care aceasta a acționat timp de 1 ani și 4 luni.
Pârâta nu s-a conformat exigențelor impuse de art. 2 alin. 1 lit. a pct. 5 din Legea nr. 240/2004,
conform cărora, furnizorul produsului va fi tratat drept producător, dacă nu comunică
consumatorului prejudiciat, într-un interval de timp rezonabil, datele de identificare a producătorului
sau a persoanei care i-a furnizat produsul.
Or, în speță, pârâta intimată a refuzat să indice producătorul sau persoana care i-a refuzat
produsul, făcând acest lucru numai după promovarea prezentei acțiuni,  prin întâmpinare, ceea ce
nu poate avea semnificația îndeplinirii exigenței instituită de norma legală precizată.
Pârâta avea posibilitatea indicării producătorului autoturismului, pe parcursul întregii perioade
scurse în vederea negocierii întreprinse de către reclamante, însă nu a procedat astfel, înțelegând
să menționeze care este producătorul autoturismului numai după citarea sa, în calitate de pârâtă,
în prezentul dosar, dată la care, în mod clar, termenul de anunțare a producătorului nu mai poate fi
apreciat ca fiind rezonabil.
Obligația de a cunoaște producătorul autoturismului și de a-l menționa incumbă exclusiv
importatorului sau celui care a pus în circulație produsul, așa cum reiese din prevederile art. 3 din
Legea nr. 240/2004, obligația de securitate fiind extinsă asupra celor care participă la producția și
distribuirea produsului.
Față de toate aceste considerente, Curtea de Apel, conform art. 480 alin.  2 și 3 din Noul Cod de
procedură civilă, va admite apelul și anulând  sentința apelată va trimite cauza spre rejudecare la
aceeași instanță de fond.
 
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanții-reclamanți _______________ SRL și C_______ M_____


G______, ambii cu domiciliul ales la C__. Av. „P_______ A_____ L________", cu sediul în
București, ________________, ___________, ______________ împotriva sentinței civile nr.
394/24.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă, în contradictoriu cu
intimata pârâtă S_____ M_____ Trading SRL, cu sediul ales la SCA „N_____ N_____ 
D________  Kingston Petersen", cu sediul în București, ___________________________.1A,
_________________, sector 1, Complexul Bucharest Bussiness Park.
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.

PREȘEDINTE                                                                JUDECĂTOR  
  A_______ C_______ B________                                                 G_______ S____   

                       GREFIER
                       D___ M________

You might also like