Curs 3_MCS_Master

DOCUMENTAREA ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ PRIN INTERNET MAIL

ALTE REŢELE. APROFUNDARE SAU COMPLETARE

În procesul cercetării o importanţă deosebită îi revine documentării cât mai complete în

informaţiile deja existente pe fiecare domeniu. Ca urmare a creşterii volumului informaţional, a
diversificării ştiinţelor, a apariţiei mai multor sisteme de cunoştinţe, problema documentării devine
din ce în ce mai dificilă şi în acest moment continuă să capete o importanţă din ce în ce mai mare,
iar informatica documentară se transformă într-un sistem de cunoştinţe necesar cu aspect evolutiv
de trecere într-o disciplină aparte ca fiind “o concepţie ştiinţifică modernă cu privire la procesul
emiterii, înmagazinării, prelucrării şi transferului de informaţie…”
Acceptând faptul existenţei unui volum enorm de identificăm şi să folosim corect informaţia.
Am stabilit ulterior că orice demers ştiinţific are un sens în cazul când cercetătorul cunoaşte bine toate
sursele literar-ştiinţifice de importanţă majoră informaţie, având bine stabilită o problemă de
cercetare, este necesar să cu referire la problema supusă cercetării.
Documentarea este o etapă necesară a cercetării şi are drept scop cunoaşterea experienţei
ştiinţifice în domeniul supus investigaţiei, în domeniile afiliate şi în celelalte domenii de cunoaştere
a realităţii. În istoria dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice sunt cunoscute situaţii de substituire chiar a
tehnicilor de cunoaştere (O. de Balzac prin operele sale a făcut cunoscută istoria dezvoltării sociale
mai elocvent decât prin orice manual de istorie).
Documentarea este indispensabilă cercetării oricărui cercetător. Cu ajutorul şi graţie
documentării putem face cunoştinţă cu fondul de bază, cu noile concepţii, cu cercetarea propriu-zisă
cu publicarea rezultatelor (noile descoperiri în dezvoltarea ştiinţifică), problemele domeniului mai
mult sau mai puţin cercetate, cu noile publicaţii ştiinţifice, cu ipotezele noi ş.a.
În acest mod are loc o reordonare a cunoştinţelor existente în tema abordată (concepte,
definiţii, ipoteze), sensibilizarea unor deficienţe în abordarea anterioară a domeniului supus
investigaţiei, sugerarea unor noi aspecte de cercetare etc.
O condiţie de bază a cercetării şi documentării în domeniu este cunoaşterea profundă a
limbajului ştiinţific, metodelor şi metodologiei de cercetare, cunoaşterea logicii dezvoltării
domeniului, analiza critică a realizărilor din domeniu.
Documentarea ştiintifică, la fel ca şi experienţa, lărgesc baza de cunoaştere, ridică nivelul gnoseologic iniţial
pe care se sprijină cercetarea ştiintifică. Documentarea ştiinţifică aduce noul spre cercetător, iar acesta (dacă
este capabil) creează noul pentru alte surse de documentare, astfel încât spirala cunoştinţelor să se înalţe spre
niveluri gnoseologice superioare.
După cum este bine cunoscut, primul pas al unei cercetări serioase începe cu elaborarea şi
conturarea problemei. Dacă problema este bine pusă, iar întrebarea ei este clar formulată, şansele
reuşitei cercetării cresc considerabil.
Problema, la rândul ei, se sprijină pe baza de cunoştinţe. Dacă ne referim la baza de cunoştinţe
a cercetătorului, atunci problema este a cercetătorului; dacă ne referim la baza de cunoştinţe
(acumulată în cărţi, periodice etc.) a unui domeniu ştiinţific, atunci problema este a domeniului; în
sfârşit, dacă ne referim la ştiinţă, în general, atunci problema este de interes ştiinţific general.
 Printre sursele de documentare pot fi acceptate şi aşa-numitele "surse directe", cum ar fi
prelegerile şi cursurile expuse, competiţiile sportive, lecţiile de antrenament etc.; singura condiţie este
ca acestea să fie concomitent înregistrate sau astfel memorate, încât să poată fi utilizate ca dovezi şi
pentru alţii, nu numai pentru cel ce se documentează direct de la sursă.

Într-un domeniu ştiinţific, aşa cum este cazul educaţiei fizice şi sportului, zilnic apar mii de
informaţii în zeci de limbi, altfel spus, "tone" de cunoştinţe. Pentru un cercetător sau pentru un
specialist care doreşte să se documenteze temeinic, este practic imposibil să urmărească acest aflux
de cunoştinţe. Lăsând la o parte gluma care spune că publicaţiile există pentru a fi scrise şi nu citite,
rezultă, de la sine, că documentarea are propria ei problemă, iar soluţia, vizibilă cu ochiul liber, este
documentarea selectivă.

La documentarea selectivă se poate ajunge pe mai multe căi, unele dintre acestea fiind
cunoscute sub denumirea de tehnici de documentare.

Documentarea bibliografică

Privită cu ochii celui care se documentează, adică ai cercetătorului, altfel spus ai beneficiarului
de cunoştinţe bibliografice, documentarea bibliografică are două coordonate de optimizare: scurtarea
timpului de acces la documente şi micşorarea redundanţei informaţionale (a documentelor
accesibile). Cu alte cuvinte, cel interesat de un subiect, de o temă, de o noţiune etc. vrea să ajungă cât
mai repede la o sursă bibliografică de prestigiu, sigură şi expusă într-un limbaj convenabil.

Etape ale documentării:

– informarea generală asupra temei de cercetare: identificarea surselor, realizarea accesului la
surse, procurarea materialelor bibliografice, adnotarea superficială a materialelor şi ordonarea
acestora;
– cercetarea surselor: parcurgerea atentă şi listarea ideilor, argumentelor, demonstraţiilor,
ipotezelor, sistemelor conceptual-metodologice, enunţurilor, explicaţiilor şi concluziilor;
– prelucrarea şi interpretarea ideilor din bibliografia utilizată: ordonare, sistematizare, analiza
comparativa si de continut.

Surse posibile:
– documente primare periodice (reviste, anuare, editoriale, ziare) sau neperiodice (manuale,
monografii, tratate, publicaţii aplicate, standarde, brevete, cataloage comerciale, prospecte, rapoarte
de cercetare, teze de doctorat, evidenţe contabile, rapoarte statistice, analize specia le etc.);
– documente secundare – rezultate din prelucrări sistematizoare asupra documentelor primare (reviste
de referate, reviste de titluri, enciclopedii, dicţionare, bibliografii, indexuri bibliografice, cataloage
bibliografice, sinteze documentare, ghiduri bibliografice, sinteze de traduceri, sinteze de referate
etc.);
– microformate: filme, fotocopii, benzi şi discuri magnetice propriu zise etc.; această ultimă sursă
devine foarte puternică prin facilităţile de comunicare informaţională oferită de diferite sisteme
naţionale şi internaţionale de computere conectate (E-mail, Internet etc.).
 Forme:
– informare directă (biblioteci, E-mail, Internet, arhive, tezaure etc.) ;
– prin mediere (coordonator cercetare, specialişti din domeniu, bibliografie şi indexuri tematice ale
lucrărilor deja studiate etc.).

Etape:

a) – Incubaţia
b) – Reformularea ipotezelor şi conceperea planului definitiv de lucru;
c) – Inventarierea şi confruntarea ipotezelor, ideilor, enunţurilor, tezelor, concepţiilor, definiţiilor
şi
dezvoltărilor metodologice existente;
d) – Stabilirea (alegerea) metodologiei de cercetare;
e) – Construirea schemei cadru de cercetare;
f) – Dezvoltarea raţionamentelor logice;

Documentarea computerizată

Documentarea computerizată sau folosirea bazelor de texte, imagini şi sunete stocate sau
accesibile cu ajutorul computerelor oferă mai multe avantaje faţă de documentarea bibliografică,
dintre care accesibilitatea rapidă, comodă (la domiciliu, serviciu etc.), nebirocratică, transferabilă în
fişiere procesabile ni se par cele mai importante.
Problema documentării, de fapt, nu este aceea de transfer al acestor informaţii în memoria
noastră, ci este aceea de selecţie adecvată şi rapidă a informaţiilor. Dacă selecţia se va baza în
continuare pe criteriile logice, în special pe interes şi curiozitate, rapiditatea accesului va depinde din
ce în ce mai mult de performanţele computerelor şi ale softurilor de căutare, aşa numitele "browsere".

Documentarea prin INTERNET sau alte reţele

În general, Internet-ul are două utilizări: una se referă la comunicarea de la persoană la
persoană, iar cealaltă se referă la traficul de informaţii.
Ca sursă de documentare, Internet-ul seamănă cu o bibliotecă. Nimeni nu va intra într-o
bibliotecă să caute ceva la întâmplare; celui care intenţionează să se documenteze trebuie să îi fie clar
domeniul, eventual subiectul şi multe alte date.
Ca şi într-o bibliotecă unde există ordine, cataloage şi sisteme de căutare, în Internet se pot
utiliza protocoale (sau programe) de căutare rapidă, prin care utilizatorul poate opta într-o formă
arborifică pentru oricare din multiplele aspecte ale subiectului cercetat.
Unul dintre cele mai utilizate şi comode programe de căutare este locaţia "Google".
Google scholar este organizat ierarhic, ceea ce înseamnă că se pleacă de la zona unui subiect
de interes general şi, prin opţiuni succesive, se ajunge la subiectul de interes particular.
În sfârşit, ceea ce vrem să scoatem în evidenţă este faptul că Internet-ul este şi un instrument
de căutare, nu numai o sursă de informaţii sau reţea de comunicare. Prin Internet nu numai că se pot
căuta articole ştiinţifice, softuri, persoane, adrese etc., dar se pot face şi cumpărături, încheia afaceri,
viziona programe, târguri etc. După cum nu se poate învăţa mersul pe bicicletă decât cu bicicleta, tot
aşa navigarea prin Internet începe cu butonarea unui calculator legat la Internet.