Grupul social, grupul formal si informal si metodele

de cunoastere a acestor

1. Teorii despre grup

1.1 Teoria lui Gustave Le Bon
Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul
colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii “Psihologia multimilor”. Teoria sa despre
comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal
stimul – contagiune. Pentru a intelege mai bine trebuie sa pornim de la definitia data
de autor multimilor: “Multimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de
nationalitate, profesie sau sex, indiferent de imprejurari care ii aduna impreuna”. Inca
de la aceasta definitie se poate intui cu usurinta conceptia lui Gustave Le Bon despre
comportamentul multimilor pentru ca o astfel de reuniune cat se poate de eterogena
nu va fi foarte greu de stapanit si dirijat.
Intr-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea constienta dispare
formandu-se un “suflet colectiv” cu prezinta trasaturi distincte. In aceste conditii se
poate pune problema caracteristicilor unei astfel de multime de vreme ce ea este
alcatuita din mai multi indivizi care isi pierd in mare masura constiinta de sine.
Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii mentale a multimilor, care
spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si
incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv.
O astfel de multime are cateva caracteristici care o definesc. In primul rand
intre mebrii care o alcatuiesc are loc o uniformizare a reactiilor (Legea uniformizarii
actiunilor). Membrii grupului au un sentiment de siguranta in interiorul maselor.
Masele dupa cum spune Gustave Le Bon sun impulsive versatile si iritabile. Cu alte
cuvinte masele pot trece intr-un moment de la o stare, o emotie la una total opusa fara
a avea vreo explicatie foarte pertinenta pentru aceasta, iar prin faptul ca sunt
impulsive se poate explica si atitudinea lor profund irascibila. De asemenea masele
sunt foarte credule datorita faptului ca anumite sentimente le pot fi foarte usor induse.
Aceasta caracteristica este valabila atat in cazul maselor mari de oameni cat si in cazul
celor alcatuite dintr-un numar mai mic de indivizi, deoarece nu este nevoie de un
numar mare de oameni intr-un grup pentru ca faptele reale sa fie inlocuite in
constiinta grupului respectiv de halucinatii, reprezentari care sa se potrivesca cu
sistemul grupului. Sentimentele multimilor sunt foarte simple si nu de multe ori
exagerate. Violenta unor astfel de sentimente este de cele mai multe ori foarte mare
din cauza lipsei de responsabilitate la nivelul individual. Astfel grupul este intolerant
autoritar si de cele mai multe ori conservator in convingerile sale; autoritarismul si
intoleranta avand grade diferite in functie de rasa, religie, sex etc. Nu in ultimul rand
moralitatea multimilor este in general redusa. Cu toate acestea multimile sunt capabile
sa faca si acte de sacrificiu, mai mari decat cele pe care le-ar putea face un individ
izolat dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a
impulsivitatii si al sentimentului de siguranta pe care il da grupul.
Din cele pe care le-am mentionat in paragrafele anterioare putem trage
concluzia ca din punctul de vedere al lui Gustave le Bon maselele sunt o forma de
organizare sociala care suporta foarte multe critici, iar pe cea mai mare si cea mai
importanta le-o aduce el insusi. In momentul in care masele au puterea intervine
haosul din cauza dezorganizarii interioare pe care ele insele sunt cladite.

1
 Cu toate ca nu putem critica punctul de vedere al acestui autor putem totusi sa
facem cateva observatii cu privire la cele pe care le afirma. Trebuie sa spunem in
primul definitita pe care o da Gustave Le Bon multimilor este mult prea generala si de
aici se pot ivi multe probleme, pentru ca o multime nu poate fi constituita doar din
indivizi care se aseama in principal prin scopul comun pe care il au si difera din punct
de vedere al convingerilor politice, sex, rasa, religie.
Putem oferi un exemplu in sprijinul afirmatiei ca definitia lui Le Bon este
incompleta. Sa luam drept caz de lucru o miscarea ecologista de lupta impotriva
poluarii cu deseuri radioactive rezultate din procesele de fusiune nucleara ce au loc la
centrala nucleara de la Cernavoda. Membrii acestei organizatii desi diferiti au un scop
comun: militeza pentru inchiderea centralei nucleare pentru ca ea polueaza mediul.
Exista insa un grup de cativa indivizi care desi sunt membrii activi in aceasa
organizatie ei au un scop ascuns si anume sa inchida centrala nu pentru ca polueaza ci
pentru ca exploatarea miniera din localitatea X de unde se extrage uraniul ii ameninta
ca s-a gasit un nou zacamant pe pasunile care le apartin, motiv pentru care ei vor fi
deposedati. Ei vor sa inchida centrala nucleara penru ca astfel nu vor mai fi
desproprietariti si nu din considerente ecologice. In concluzie criteriul scopului
comun este incomplet in definitia data pentu ca int-o masa de oameni unii pot avea
scopuri diferite insa cel mai important toti au motivatii diferite.
De asemenea, este discutabil punctul de vedere al autorului conform caruia un
lider carismatic poate determina masele sa actioneze hipnotic, ignorandu-si astfel
propriile convingeri. Este adevarat ca din varii motive intr-o masa de oameni fiecare
individ se comporta diferit decat ar face-o in mod izolat, dar ese greu de crezut ca un
om poate fi manipulat fara ca el sa mai fie raspunzator de actiunile sale. Actiunile
fiecaruia dintre oameni poarta in permanenta amprenta individualitatii si a propriului
sistem de reprezentare, a convingerilor si a credintelor personale.
Cu toate acestea nu trebuie sa trecem cu vederea importanta si valoarea
lucrararii “Psihologia multimilor” a lui Gustave Le Bon care pune piatra de temelie in
explicarea comportamentului social.

1.2 Teoria lui Herbert Blumer

O perspectiva diferita asupra copmprtamentului social ne este oferita de catre
Herbert Blumer (1900 – 1972) care transforma contagiunea mentala despre care
vorbea Le Bon in contagiune comportamentala. In acest sens el propune o noua teorie:
Teoria reactiilor circulare.
Aplicand modelul lui Blumer la realitatea inconjuratoare putem oferi un caz
pentru a exemplifica mai bine teoria autorului. Sa presupunem ca la un moment dat
intr-o rezerva de spital se gasesc mai multi pacienti internati, dintre acestia unul dintre
ei urmeaza a suporta o interventie chirurgicala peste un scurt timp. Acest pacient este
linistit in ceea ce priveste reusita operatiei pentru ca medicul in cauza ii inspira
incredere, cu toate acestea el discuta cu colegii de rezerva cu privire la practicile
medicale. Unul dintre ceilalti pacienti ii marturiseste ca este nelinistit de faptul ca
medicii nu mai sunt atenti asa cum obisnuiau sa fie, oferindu-i cateva exemple de
neatentie a cadrelor medicale. Din acest motiv pacientul care urmeaza sa fie operat se
impacienteaza si ii comunica interlocutorului sau nelinistea sa. Astfel ambii si-au
schimbat comportamentle unul in functie de celalalt.
Extrapoland, putem spune ca pe acelasi principiu intervin si schimbarile de
comportament in cadrul unor grupuri. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi
schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt, odata facuta o schimbare la
nivelul comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca

2
ineractiunea nu inceteaza la nivelul grupului ceilalti isi vor adapta, la randul lor
comportamentele. Deci se poate trage concluzia ca acest fenomen de contagiune
comportamentala este un fenomen ciclic. In aceste conditii putem afirma ca intr-un
grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui
individ ca urmare a permanentelor schimbari la care se supune acesta.
In “Comportamentul colectiv” [1969] Herbert Blumer face o prima si
importanta dihotomie intre multime si miscari sociale, clasificandu-le pe fiecare.
Blumer gaseste ca exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor ele putand
fi: intamplataore (spontane si cu grad de participare redus), conventionale (organizate
cu un scop precis), expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor), active
(participare numeroasa cu caracte actv ridicat) si protestatare (caracte
conventionalizat si scop precis). La randul lor miscarile sociale sunt de mai multe
tipuri: regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii), reforimiste (propun o
noua societate), revolutionare (schimbarea radicala a societatii) si utopice (schimbarea
radicala a societatii, dar fara un plan car). Aceasta a grupurilor intre multimi si miscari
sociale este importanta prin diferentele care au loc intre acestea doua. De pilda
multimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din
multime, pe cand intr-o miscare sociala societatea este in centrul ecuatiei iar indivizii
sunt importanti prin prisma relatiei lor cu aceasta.
Ca si Le Bon, Blumer nu reuseste sa faca o descriere completa a
comportamentului colectiv, lasand cateva aspecte ale problemei nelamurite. In primul
rand autorul nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se atature unii altora
in comunitati (fie ele multimi sau miscari sociale). De asemenea nu se acorda
importanta necesara liderului de grup si calitatilor sale care il propulseza in aceasta
pozitie.

1.3 Teoria lui Ralph Turner

O alta perspectiva, total diferita, asupra comportamentului social este oferita
de catre Ralph Turner in lucrarea cu numele “Comportamentul colectiv” [1957].
Exista dupa parerea sa o continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv.
Aceasta continuitate este data de norma, interesand numai modalitatea in care ia
nastere aceasta norma. De aceea aceasta teorie poarta in cadrul psihosociologiei
numele de Teoria emergentei normei. Astfel se renunta definitiv la cele enuntate de
Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale.
Cu alte cuvinte intregul comportament social este explicat exclusiv prin
intermediul normelor; oamenii creaza in permanenta norme noi si se ghideaza dupa
ele. Normele, la randul lor, pot fi schibate pentru ca ele izvorasc din reprezentarile pe
care le are grupul respectiv despre realitate.
Se poate observa faptul ca Turner nu opereaza nici un fel de diferentiere intre
comportamentul de grup si cel colectiv, sigura diferenta fiind constituita de emergenta
acestor norme. Se poate spune ca intr-un grup normele preexista fiecarui individ in
parte, ele fiid cerate anterior, iar intr-o masa mai mare de oameni (colectiv) ele fiind
constituite ad hoc. Cu toate acestea multimile au dupa parerea autorului o improtanta
sporita in determinarea comportamentului social.
Un rol important se acorda liderului care in cazul grupului are un
comportament carismatic, dupa un model administrativ, iar in cazul malelor mari, a
colectivitatilor el are un comprtament partizan. Nu este lipsit de importanta sa
precizam faptul ca intr-un colectiv marit exista un subgrup de unde emerg acete
norme care mai apoi sunt insusite de restul membrilor, astfel actiunile lor fiind
justificate prin incadrarea in normele respectiva.

3
 Aplicand teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri
practice comportamentul social se poate explica in felul urmator. In cazul unui grup
de indivizi exista norme prestabilite pe care toti le cunosc si le respecta desi nu se
poate stabili cu precizie cand au fost stabilite aceste norme. Doua persoane merg sa
cineze la un restaurant select. Barbatul va intra primul in restaurant, va oferi un loc la
masa doamnei va cere meniurile, amandoi respectand toate regulile pe care le
presupune acest grup (cei care iau masa in locuri publice). Amandoi respecta normele
grupului respectiv, pentru ca le cunosc, desi nu pot sa precizeze clar cine sau cand a
inventat aceste norme. Astfel comportamentul lor social s-a schibat in functie de
normele unui grup.
Aceeasi explicatie poate fi data si in cazul unui coportament colectiv al
indivizilor in grupuri mai mari. Toata lumea scandeaza lozinci la un miting de protest
cu un scop, cu toate acestea unui singur individ ii va fi greu sa explice de ce a ales sa
foloseasca o anumita lozinca si nu alta. Teoria normei emergente aplicata
comportamentului colectiv ne poate lamuri astfel. Exista in cadrul acelui miting un
grup de agitatori care are un lider, acesta va sti in fiecare moment in functie de starea
multimii ce sloganuri sa lanseze impreuna cu apropiatii sai. Aceste sloganuri vor fi
adoptate imediat si de catre ceilalti participanti la miting.
Deci constatam ca, comportamentul social s-a schimbat in functie de unele norme
care au fost elaborate instantaneu in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare.
Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice
comportamentul social porninid de la multimile de indivizi. Astfel multimile capata
un statut de entitate independenta de vointa maselor.

1.4 Teoria lui James Devies

In 1962 James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social
prin care autorul doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul
acestora. In acest scop el concepe o noua teorie Teoria curbei in J sau Teoria
convergentei.
In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare
clara a inegalitatii indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand
individul constata ca exista o disonanta intre cele meritate si cele obtinute. Aceasta
diferentea este cauzatoare de tensiuni motiv pentru care pot aparea conflicte. Davis
porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari legate de satisfacerea
trebuintelor personale. In cazul in care intre satistacerea trebuintelor si posibilitatile de
realizare a acestora este o diferenta apare o tensiune care genereaza frustrare, care la
randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara
ele sunt intr-o relatie de directproportionalitate: cu cat frustrarea este mai mare cu atat
agrasivitatea (sau riscul aparitiei ei) este mai mare.
In functie de aceasta aceasta relatie frustrare – agresivitate indivizii se pot gasi
in trei situatii: cand nu-si pot realiza trebuintele personale (situatie caracteristica
societatilor arhaice), cand trebuintele se pot realiza dar lipsesc posibilitatile de
infaptuire a acestor lucruri (situatie caracteristica societatilor moderne) si cand cresc
atat nevoile cat si modalitatile de realizare a lor. In toate aceste cazuri frustrarea este
prezenta iar indivizii isi canalizeaza energiile si eforturile pentru a elemina tensiunile
acumulate. De cele mai multe ori ei se asociaza in miscari sociale si astfel ei adopta
un comportament social care este rezultatul canalizarii fortelor tuturor de lupta
impotriva cauzei producatoare de frustrari.
Trebuie sa precizam ca exista anumite variabile care pot potenta aceasta
legatura intre frustrare si violenta cum ar fi: mediul de de viata (familia se

4
impotriveste satisfacerii trebuintelor), traditia culturala (anumite norme culturale sunt
impotriva indeplinirii nevoilor), sistemul politic (o anumita doctrina politica poate
indeplini individul de la realizarea dezideratelor sale).
Dupa cum am obisnuit vom aplica modelul lui Davies de explicare a
comportamentului socialal unui exemplu pentru a putea analiza aceasta teorie.
Conform acestui model de teorie explicatia comportamentului social al celor implicati
in Revolutia romana din decembrie 1989 poste fi explicata in felul urmator. Mai multi
oameni care erau impiedicati in principal de catre sistemul politic si apoi de catre
conditii particulare si-au canalizat eforturile pentru a inlatura factorul care gera
tensiunea (sistemul politic comunist).
Din toate cele descrise anterior putem sa observam faptul ca in toate teoriile
care explica intr-un fel sau altul comportamentul social exista cel putin o parte
comuna si anume faptul ca in general grupurile de indivizi, multimea, societatea
urmarese in comportamentul sau un anumit tip de actiuni pe care le intalneste la un
conducator al ei. Un bun lider este mai mereu urmat de catre mase datorita imaginii
sale care inspira siguranta si putere. Este deci important sa stabilim care sunt acele
calitati care il face pe un simplu membru al unei comunitati un lider convingator
pentru ca de el depinde in mare masura comportamentul social al celorlalti.
Revenim la teoria de tipul stimul contagiune mintala a lui Gustave Le Bon
care vorbeste despre un bun lider. Trebuie deci sa punctam cateva din caracteristicile
pe care le da autorul unui bun conducator al multimilor. Acest conducator trebuie sa
aibe puterea de a hipnotiza masele astfel incat acestea sa-l urmeze orbeste, el trebuie
sa se bucure de un prestigiu larg, sa respecte normele pe care oamenii le pretuiesc cel
mai mult, sa fie violent in limbaj, sa aibe un mesaj simplu, clar si mai ales constant si
nu in ultimul rand sa fie defaimator dar sa nu foloseasca violenta fizica.

1.5 Teoria lui Serge Moscovici

Serge Moscovici introduce in tema liderului si a relatiei sale cu
comportamentul social un nou termen: autoritate carismatica. In lucrarea “Psihologia
sociala sau masina de fabricat zei” [1994], da explicatia autoritatii carismatice ca fiind
o dominatie mai putin prin intermediul unei trasaturi fizice si mai mult printr-o forta
care izvoraste din interior. Este interesant faptul ca in sens traditional cuvantul
“carisma” se refera la un personaj sacru, iar in zilele noastre conducatorii cu carisma
devin obiectul adoratiei maselor. Totusi carisma se bazeaza mai mult pe credinta
maselor si mai putin pe talentele personale ale unui individ anume. Relatiile pe care
masele le intretin cu conducatorul lor sunt foarte personale, sunt relatii subiective
bazate pe o iluzie de reciprocitate.
Este interesat de aflat cum ia nastere un astfel de conducator. Circumstantele
sunt foarte dramatice, atunci cand are loc o ruptura sociala majora, cand oamenii sunt
descumpaniti si considera ca totul in jurul lor se naruie ei cauta in mod inconstient un
astfel de reprezentant care sa le dea siguranta ca situatia se va remedia.
Liderul carismatic opereaza la nivelul societatii cu notiuni antagonice. El
seduce masele prin nostalgia trecutului dulce, dar aminteste mereu de tragismul
situatiei prezente; el este in aceleasi timp superior tuturor celorlalti dar si asemenea
lor. Curios este faptul ca daca o persoana obisnuita ar emite acelasi tip de mesaj,
masele s-ar comporta total diferit, reusind sa sesizeze falsitatea lui, cu toate aceste ele
nu reusesc sa priveasca in profunzima sa atunci cand mesajul le ese prezentat de catre
o persoana cu carisma. Asadar rolul carismei liderului este decisiv in influentarea
comportamentului maselor.

5
 2.Grupurile sociale

2.1 Delimitari conceptuale

Omul nu poate trăi izolat de ceilalţi. De la începuturile umanităţii şi până la
societatea post industrială, mediul social în care individul s-a afirmat l-a constituit
grupul. pentru oameni, nevoia de a comunica cu ceilalţi, de a intra în relaţii cu ei, este
la fel de importantă ca şi satisfacerea nevoilor fiziologice sau a nevoilor de securitate
şi protecţie.
Grupul a constituit cadrul de afirmare şi de securitate, a exprimat nevoia
omului de a se asocia, de a se socializa. Pe de altă parte, grupul oferă individului
satisfacţii sociale şi ajutor contra frustraţiilor profesionale. Datorită acestor ,,avantaje”
omul nu concepe existenţa în afara grupurilor. Necesităţile umane: supravieţuirea,
conservarea şi adaptarea se realizează la un nivel mai înalt prin intermediul grupului.
Grupul creează la indivizi sentimentul solidarităţii, care se exprimă prin sprijinul
mutual pe care îl aşteaptă membrii de la grup, atunci când se simt ameninţaţi.
Tannenbaumn arată faptul că oameni au tendinţe să se grupeze în faţa
primejdiilor, este o reacţie pur psihologică pentru că de multe ori afilierea nu aduce
individului nici un avantaj, în afară de confort psihologic.
Viaţa în organizaţii are aceeaşi logică. Când am spus că organizaţia este: ,,o
invenţie socială destinată realizării unor scopuri comune prin efort de grup” (G. Johns,
1996), am spus, indirect, că organizaţia este un grup de muncă specific datorită
sintagmei ,,efort de grup”.
Un grup devine o organizaţie în măsura în care oamenii doresc să contribuie la
realizarea unui scop comun. recunoaşterea necesităţii efortului comun, deosebeşte
organizaţia de grupurile de prieteni, de cele de vecinătate sau de cele de rudenie.
În toate organizaţiile, oamenii ajung la un moment dat să lucreze în grupuri
sau echipe – comitete, echipe de proiect etc.
Activitatea de echipă poate spori satisfacţia şi motivaţia în muncă, în special
pentru cei care preţuiesc interacţiunile sociale. Obţinerea unor avantaje cât mai mari
din activitatea de echipă face parte, în mod esenţial, din rolul managerului, iar
performanţa echipei reflectă performanţa acestuia.
După cum am arătat grupurile sunt o componentă firească şi inevitabilă a vieţii
profesionale. Managerii le creează pentru a le asigura îndeplinirea unor sarcini. Ei
formează astfel, echipe de intervenţie, echipe de proiect, formaţiuni de patrulare,
consilii, comitete. O bună parte din activitatea managerială se petrece interacţionând
cu oameni care fac parte din grupuri, fie în calitate de membru, fie în calitate de
conducător.
Un grup este un ansamblu de 3 sau mai mulţi oameni care se asociază şi
interacţionează între ei în scopul atingerii unor obiective comune. Rezultatul acestor
asocieri constă într-o fuziunea a individualităţilor într-un întreg, se naşte sentimentul
de ,,noi”, o atmosferă de grup în care fiecare individ se identifică cu grupul. Individul
este interesat de părerea celui de lângă el despre propria sa persoană, chiar dacă nu
recunoaşte acest lucru, despre, modul în care acesta îl gândeşte sau îl apreciază.
Rezumând, putem spune că un grup este format din oameni care
interacţionează, au un scop comun şi se cunosc unul pe celălalt.
Deşi comportamentul individual poate părea ciudat, mai ales când ne este
explicat în termeni raţionali, comportamentul celor care fac parte dintr-un grup este şi
mai ciudat.

6
 S-a întreprins un mare număr de studii care urmăresc să analizeze intensitatea
cu care reuşesc grupurile să influenţeze comportamentul individului. În calitate de
manager, pentru a reuşi să ajuţi grupul să lucreze cu eficacitate este nevoie să înţelegi
cât mai bine acest fenomen.
În cadrul unui experiment clasic în 1936, Sheriff a demonstrat efectul pe care
îl are un grup asupra percepţiei individului, la nivel subconştient. Experimentul s-a
desfăşurat în trei faze. În prima fază, un număr de persoane li s-a cerut părerea despre
o anumită problemă. Punctele de vedere au fost destul de diferite. În faza a doua,
indivizii au fost adunaţi la un loc, reuşind să emită un punct de vedere comun,
considerat ,,corect”.
În a treia fază subiecţii au fost rugaţi, separat, să-şi prezinte un nou punct de
vedere asupra problemei. Sheriff a observat că în această a treia fază, punctele de
vedere individuale se apropiau sensibil de punctul de vedere comun.
Munca în grup poate afecta, deci, modul în care se comportă oamenii. Nevoia
de a face parte dintr-un grup tinde să conducă la o anumită conformitate în ceea ce
priveşte ţelurile şi aşteptările colective, fapt care duce, cu timpul, la o schimbare în
comportamentele indivizilor fără ca aceştia să depună efort în acest sens. de exemplu,
cei care au obiceiul să întârzie la lucru, ajung să-şi corecteze considerabil acest
neajuns, dacă se lucrează într-un grup în care se respectă punctualitatea.
Grupul încearcă să exercite presiuni directe şi indirecte asupra individului, iar
acesta trebuie să se conformeze valorilor respective. În cele din urmă, grupul îl poate
exclude pe cel care nu se poate adapta.
Observăm că grupurile par frecvent a fi diferite unele faţă de altele.
Diferenţele cele mai evidente ar putea cuprinde modul în care membrii
interacţionează unii cu alţii, ceea ce simt faţă de grup şi cum funcţionează efectiv
grupul. Este posibil adeseori să găsim cauzele acestor diferenţe în ceea ce priveşte
interacţiunea, sentimentele şi activitatea în maniera în care grupul a fost structurat
încă de la început.
Mai trebuie precizat ca in virtutea studiilor si definitiilor date de diversi autori
despre grupuri, numarul membrilor difera intre12 si 16 membri, dar in prezent se
accepta si un numarmai mare mergand pana la 25-30 de persoane( familia, clasa de
elevi, colectivul de munca). Caracteristicile psihosociale ale acestui grup isi pun
puternic amprenta asupra naturii comunicarii, imprimandu-i trasaturi specifice foarte
importante pentru climatul socio-afectivsi intra/interrelatiile grupale:
-o buna perceptie si cunoastere reciproca a membrilor respectivului grup;
-posibilitatea comunicarii directe cu ceilalti;
-urmarirea unor scopuri comune; grupul social: el este o uniune de persoane
suficient de puternica si rezistenta la influentele din afara.
W. J. H. Sprott arata ca “un grup in sens phisosocial consta dintr-o pluralitate
De persoane care sunt in interactiune reciproca intr-un cadru dat, mai mult decat in
interactiune in afara acestuia”. Dupa, Smith, grupul are o perceptie colectiva a
membrilor si actioneaza intr-o maniera unitara fata de mediul inconjurator, avand
constiinta de noi.
Pornind de la toate aceste delimitari, daca luam in discutie termenul de grup
observam caci, chiar societatea din care facem parte este un grup. Grupul inseamna
reguli, reputatie, tel, munca in echipa, etc . Sensuri determinate de interactiune deci de
comunicare. Atata timp cat exista o buna comunicare exista si un randament maxim,
insa daca aceasta lipseste se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai rau.
Functionarea unui grup mai mare se bazeaza pe reteaua care conecteaza
diferite parti ale sale si-i asigura coerenta. Nuanta pe care o introduce Blumer ar putea

7
chiar surprinde: "O retea sau o institutie nu functioneaza in mod automat datorita unei
dinamici interioare sau unui sistem de cerinte: ea functioneaza pentru ca persoanele
aflate in diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul modului cum definesc
situatia in care sunt chemate sa actioneze".
Oamenii traiesc organizati in grupuri deoarece sunt fiinte sociale. Un grup
social reprezinta un ansamblu de indivizi intre care exista relatii bine definite si in
care fiecare individ are constiinta apartenentei la grup.
Membrii unui grup au o anumita structura , functioneaza dupa unele reguli
prestabilite, au interese comune si urmaresc realizarea unor scopuri specifice, bine
delimitate.
In grup, indiferent de marimea sa exista aspecte si relatii oficiale, formale,
reglementate prin legi, ordine, decizii adica prin documente oficiale. Exista apoi
apecte si relatii informale sau non-formale, care nu sunt reglementate prin documente
oficiale, ci se nasc in mod spontan gratie proceselor de interactiune. Structura formala
reprezinta organizarea ierarhica si functionala a grupului – reflectata in organigrama –
in timp ce structura informala traiesti in umbra celei dintai.
Totodata structura formala este relativa la obiectivele grupului-arata
R.Mucchielli(1970)-si defineste functiile in raport cu aceste obiective.O functie este
prin definitie functie de obiective generale.Nu se poate defini o functie prin simpla
reeferinta la individ,decat ca aberatie(ca fenomen de nepotism.
Emergenta unei structuri informale-observa acelasi autor –este de ordinul
afectivitatii si reprezinnta modul de distributie a simpatiei si antipatiei in grup,caile
prin care se manifesta influenta,pozitia membrilor”populari”si a celor”respinsi”,polii
de atractie si de conflict dincolo de structura oficiala. Aceeasi structura cuprinde si
elemente cognitive, in particular reprezentarile membrilor despre grup si despre
ceilalti, ca si perceptia asupra pozitiilor proprii. Aceste reprezentari se definesc in
raport cu orizonturile reale si cu nevoile grupului.
Distinctia intre relatiile formale si cele informale a fost introdusa de Elton
Mayo si colaboratorii sai in urma unor cercetari efectuate in intreprinderi. In grupurile
umane exista o rezistenta fata de analiza externa, fata de analiza externa, fata de
presiunile unui control. Structura informala apare gratie unor mecanisme de aparare.
Astfel grupa de munca adopta dupa cum arata autorii citati, norme informale
de productie care oscileaza in jurul normei in mod oficial, echipa de lucru,
prezentandu-se in afara ca un front unit in care cronometrul si seful nu vor gasi priza.
Se “acopera” in felul acesta colegii de munca mai putin rapizi, se protejeaza fiecare
pentru zilele de oboseala, se asigura o marja de libertate, aceea a unei clipe de repaus
sau destindere. Acest mecanism de aparare nu priveste numai volumul productiei, ci si
controlul excesiv, regulamentele tracasante etc.
S-a reprosat lucrarilor publicate de E. Mayo si colaboratorii sai ca au
intreprins studiul grupului informal ca un fenomen de “anomie”, de negatie, de
abatere de la legi, regulamente oficiale. Evident, solidaritate grupului primar poate
actiona si in sens pozitiv, pentru a intari motivatia pentru rezultate
Ne propunem in cele ce urmeaza sa idetificam cateva caracteristici ale
grupului formal si a celui informal.

2.2 Grupul formal

Structura grupului este generata de interrelatiile existente între membri sai.
Aceste interrelatii se pot structura în functie de interdependenta rolurilor si
statusurilor, astfel încât putem distinge doua structuri fundamentale: o structura
formala si o structura informala.

8
 Prima, structura formala apare ca rezultat al investirii oficiale a membrilor
grupului în diferite roluri (sef de grupa, comandant de pluton/ sef de clasa, înlocuitor
la comanda companiei, cancelar, planton, G. S. S. etc.). în urma acestor investiri cu
roluri facute de manager, sef de departament comandantul de companie, comandantul
de pluton/ diriginte, vor aparea în mod firesc diversi lideri oficiali /formali,
permanenti/temporari. Acestia formeaza un organism de conducere însarcinat cu
urmarirea, îndeplinirea, atingerea unor obiective comune. Structura formala este un
rezultat al unificarii acestor relatii formale într-un tot unitar. Forma si continut ei sunt
determinate de autoritatea si modul în care se iau deciziile si se îndeplinesc sarcinile.
Prezenta dirigintelui, a comandantului de pluton/ a comandantului de companie, ca
lider formal adult, imprima un anumit specific retelei relationale a structurii formale,
atât pe orizontala cât si verticala. Liderul formal si cel informal manifesta mai multe
functii printre care asigurarea conditiilor în vederea atingerii scopurilor sau actiuni
îndreptate în vederea mentinerii coeziunii grupului.
Grupul formal este un grup format de o organizaţie cu un anumit scop.
Grupul de comandă sau funcţional este un grup alcătuit dintr-un manager şi
toţi subordonaţii săi. Fiecare echipă de lucru este considerată un grup funcţional.
Exemplu – cadrele dintr-un compartiment sau birou formează o echipă, un grup.
Fiecare şef de birou se subordonează şefului de serviciu (secţie) de pe nivelul ierarhic
superior şi, împreună, fac parte dintr-un alt grup de comandă. În acest fel fiecare şef
de birou constituie punctul de legătură între birou şi serviciu (secţie).
Deci, organizaţiile sunt alcătuite din grupuri de comandă sau funcţionale
dispuse în formă piramidală, cu puncte de legătură care asigură coordonarea lor.
Grupul operativ este un grup formal creat într-un scop anume care suplineşte
sau înlocuieşte munca depusă în mod obişnuit de grupurile de comandă. Acest grup
poate fi atât temporar cât şi permanent.
Un grup operativ temporar este creat pentru a rezolva o anumită problemă într-
o perioadă de timp determinată. Exemplu – grupa de comandă operativă care se
constituie cu ocazia asigurării ordinii la manifestaţiile publice autorizate sau
neautorizate, grupa de comandă operativă care nu s-a constituit la Costeşti şi care s-a
constituit la Stoeneşti.
Direcţia de organizare-mobilizare din M.I. este un grup permanent care are
misiunea să rezolve problemele de organizare, de mobilizare şi elaborare a
documentelor de stat major.

2.3. Grupul informal

Structura informala se caracterizeaza prin aceea ca interactiunea dintre
membri grupului, nu este impusa sau reglementata din exterior, ea este rezultatul
firesc, natural si spontan al relatiilor intersubiective, psihologice ce se stabilesc între
membri grupului. Acestea sunt relatii interpersonale între personalitati diferite, care se
influenteaza reciproc, prin care membri se percep, comunica, actioneaza si
reactioneaza unii în raport cu altii, se cunosc, se apropie, se asociaza, se îndragesc, se
ajuta, se împrietenesc sau dimpotriva, se suspecteaza, devin gelosi, se resping etc.
Structura informala are un caracter afectiv, simpatetic, bazat pe legaturi
sociometrice de simpatie, antipatie si indiferenta între membri sai. Putem spune ca
este vorba de "expansiunea afectiva" (atitudinea unui membru fata de ceilalti colegi),
dar în acelasi timp si de "incluziunea afectiva" (atitudinea grupului fata de membru).
Cele doua laturi constituie un tot indisolubil, una neputând exista fara cealalta.
Conexiunea complexa dintre ele conduce la o interinfluentare reciproca,

9
expansiunea fiind predominat individuala iar incluziunea predominat sociala, ambele
au un caracter psihosocial. În functie de aceste relatii informale apar asa zisii lideri
informali/persoane preferate. Daca liderii formali se impun mai ales în virtutea rolului
si functiei pe care le detin, liderii informali se impun în virtutea unor calitati personale
apreciate de colegii lor. Cele doua tipuri de structuri, formala si informala specifice
colectivului de elevi se afla într-o strânsa interdependenta. Structura informala se
cristalizeaza dupa un anumit timp dar are o dinamica si dezvoltare proprie, continua.
Într-o organizatie, relatiile informale sunt definite ca «relatii interpersoanle
care nu sunt mandatete în virtutea regulilor organizatiei formale, dar care emerg
spontan în maniera de a satisface nevoile indivizilor» .În timp ce organizarea formală
răspunde unei anumite logici privind costurile si eficacitatea, organizarea informală
răspunde logicii sentimentelor si nevoilor individuale.
Prin termenul de «informal» se poate întelege «relativa independentă fată de
structurile formale ale organizatiei» sau «relativa absentă a structurilor interne
formale» . Ceea ce este interesant pentru o organizatie sunt grupurile informale în
interiorul cărora există legături caracterizate printr-o absentă a structurilor formale.
Trebuie cunoscute natura acestor grupuri informale, conditiile în care ele se formează,
modalitătile lor de functionare si interactiunea cu organizatia din care ele fac parte.
Studiile privind relatiile informale sunt numeroase. Concluziile studiilor sunt
că aceste grupuri informale apar în organizatii ca ca urmare a unor relatii formale de
obicei strânse. Grupurile îsi formează o serie de norme de conduită la care membrii
consimt liber, fără constrângeri. Apartenenta la aceste grupuri le conferă membrilor un
statut particular pe care organizatia mare nu li-l oferă . Sistemul informal exercită o
functie de protectie a membrilor si chiar de rezistentă la schimbările formale.
Grupurile informale ca realitate organizatională au fost asimilate de diferitele
teorii ale organizatiei .Asa de exemplu, scoala birocratiei clasice atribuie o influentă
periculoasă grupurilor informale datorită scurtcircuitării nivelelor ierarhice si
posibilitătii de a ocoli regulile. În organizatia ideală a lui Weber, informalul era
refuzat fiind asimilat arbitrariului si irationalului. Pentru Taylor grupurile informale de
lucrători semnifică o sursă de rezistentă împotriva rationalizării productiei. Chiar dacă
el recunoaste functia socială a acestor grupuri informale, el propune eliminarea lor si
păstrarea relatiilor strict formale si bine prevăzute. La polul opus se află scoala
relatiilor umane care consideră grupurile informale ca fiind importante prin influenta
normelor autoimpuse de grup asupra nivelului productivitătii. Este deci important de a
folosi aceste grupuri informale la realizarea politicii si a obiectivelor întregii
organizatii si de a considera riscurile necontrolabile referitor la rezistentă în cazul în
care actiunea grupurilor este contrară. Likert propunea încă din 1967 în modelul său
de «linking pin» o structură a organizatiei care folosească includerea sistematică si
ierarhică a grupurilor de lucru pentru a profita de întreaga energie a grupurilor
Caracteristicile grupurilor informale sunt următoarele:
- Scopul comun al membrilor, care uneori este clar definit si recunoscut ca
atare de către membrii, alteori nu este preceput constient de grup.Scopul, uneori,
poate consta doar în satisfacerea nevoilor individuale care îsi găsesc în cadrul
grupului mijloc de descărcare a frustratiilor si de receptare a unei atentii din partea
colegilor. Cercetări mai recente au scos la iveală si importanta în crearea grupurilor a
valorilor dobândite, valori corespondente unei forme de exortatie si de incitare dea
reactiona la diversele probleme puse în fata membrilor, a unei preferinte de judecată.
Aceste valori emerg din istoria comună a grupului în fata succeselor si a
esecurilor si de felul de a reactiona în fata tensiunilor interne si externe. Valorile
dobândite sunt transmise noilor veniti în grup. Din această cauză, este de presupus că

10
grupurile informale pot fi folosite drept canale de transmisie în cadrul culturii
organizationale, putând avea rolul unui creuzet social.
- Normele echivalente credintelor împărtăsite de membrii grupului în ceea
ce priveste comportamentul în situatii specifice. Sunt descrise 4 tipuri de norme care
domină relatiile grupului informal:
a) împărtirea costurilor si a beneficiilor parteneriatului,
b)prevenirea conflictelor între membrii,
c)reglarea contactelor cu exteriorul,
d)exprimarea valorilor centrale ale grupului.
- Forta interactiunilor, derivă din faptul că un grup format din indivizi care
sunt în relatie unul cu celălalt, presupune un anumite schimb: de prietenie, de servicii,
de informatii, de influente, etc. Din perspectiva interactiunii, grupurile informale se
caracterizează prin cantitatea si usurinta relatiilor interpersonale care au loc în cadrul
grupului. Autorii afirmă că în interiorul grupului, comunicarea este mai simplă, mai
putin încordată si are loc mai repede decât cu actori din exteriorul grupului.
- Grupurile informale permit dezvoltarea legăturilor afective si răspund
nevoii de stabilire, de mentinere sau de restabilire al unei relatii afective pozitive cu
alte persoane. Legăturile au tendinta de a fi reciproce.
- Temele comune, sarcinile grupului sunt definite ca activităti comune pe care
le desfăsoară grupul în vederea atingerii obiectivelor. Gurvitch (14) abordează ideea
că fiecare grup are «o operă de finalizat». S-a observat că unele grupuri îsi dezvoltă
traditii si obiceiuri care în final le întăresc forta.
- Forta grupului este o dimensiune care a fost studiată de multi autori si este
definită ca fiind forta de atractie a grupului asupra membrilor. Ea este centrată pe
angajamentul membrilor fată de sarcinile grupului. Coeziunea este un fenomen central
al grupurilor informale si un indicator al fortei interne a grupului.
Analiza functiilor interne ale grupului informal arată aportul grupului la
satisfacerea nevoilor membrilor. Aceste functii sunt:
- protectia membrilor contra fortelor în fata cărora membrii singuri nu ar
putea rezista; Aceste forte pot fi interne organizatiei din care face parte grupul, sau
externe.
- schimburile în ceea ce priveste resursele, care includ si informatiile.
Această functie este foarte importantă pentru grupurile din organizatiile profesionale,
care au nevoie de un schimb permanent de informatii în cadrul procesului de
interformare profesională.
- consolidarea identitătii sociale si a stimei fată de sine. Teoriile privind
identitatea socială afirmă că apartenenta la un grup social poate deveni o componentă
importantă a identitătii personale. În această optică, indivizii caută să-si dezvolte o
identitate personală pozitivă prin comparare cu identitatea grupului, acesta fiind
perceput ca superior altora. Contactul cu membrii grupului ajută la delimitarea
propriului statut, a propriului potential si punerea lui în valoare.
- testarea si definirea realitătii sociale. Apartenenta la grup permite o
împărtăsire a perceptiei realitătii sociale între membrii grupului. Acest lucru permite,
printre altele, o reducere a anxietătii în activitatea curentă. Grupul informal poate
deveni un grup de referintă, în care fiecare membru îsi poate expune opiniile, valorile.
Relatiile grupurilor informale cu organizatia sunt de asemenea importante.
Grupurile informale constituie un mijloc important de a declansa sau de a bloca
schimbarea. Nelson consideră totusi că actiunea acestor grupuri contribuie mai
frecvent de manieră pozitivă, decât negativă la procesele de schimbare. Se pare că ele
pot contribui decisiv la schimbare, în special, în situatiile unor coalitii. Coalizarea

11
permite membrilor de a-si alătura resursele si de a deveni mai independenti în raport
cu organizatia.
Grupurile informale pot crea o retea de comunicatie paralelă celei a
organizatiei. Acest lucru poate avea efecte pozitive sau negative în functie restrictiile
sau de difuzarea informatiei. Caracteristica acestei retele de informatii este faptul de a
fi mai putin formale, transmisia făcându-se mai rapid.
O altă caracteristică a relatiilor grupurilor informale cu organizatia derivă din
faptul că s-a constatat o mai bună adaptare la exigentele organizatiei, o crestere a
satisfactiei muncii si o scădere a tensiunilor; absenteismul este mai scăzut.

Pentru o mai buna evidentiere a caracteristicilor grupului formal si a celui

informal , anexam la sfarsitul materialului tabelul sintetic pe care il propune
Prof.Univ.Dr. Mielu State.

3. Metode si tehnici de cunoastere a grupului social.

Cunoasterea grupului nu presupune doar cunoasterea personalitatii membrilor
lui, ci mult mai mult: surprinderea acelor caracteristici prin care se defineste ca un tot,
ca o unitate de sine statatoare, ca un grup social.
Exista multe situatii in viata sociala in care este foarte utila aplicarea
metodelor de cunoastere a grupurilor, ca de exemplu:

1. Inceperea activitatii cu un grup necesita detinerea unor informatii despre

el. Intr-o astfel de situatie, daca un profesor cere detalii elevilor referitoare la
performantele sau la aspiratiile lor, el va obtine caracteristici psihoindividuale, nu
unele psihosociale. De aceea este foarte necesara utilizarea metodelor “autobiografiei”
si “profilului psihologic” al grupului.

2. Aprecierea gradului de participare al fiecarui elev individual sau a intregului

grup la activitatea de seminar necesita utilizarea metodei “ observatiei sistemice pe
baza categoriilor interactionale” elaborate de Bales.

Astfel se poate aprecia continutul si calitatea celor discutate, numarul

participantilor la discutii si felul in care s-au implicat ei in rezolvarea problemelor
ridicate.

3. Aprecierea eficientei grupului in functie de relatiile dintre membrii acestuia,

de atmosfera creata in grup , se poate face utilizand “tehnica sociometrica”. Aceasta
metoda analizeaza relatiile afectiv-simpatice, deci relatiile de simpatie sau antipatie
manifestate de membrii grupului.

4. In situatiile de selectie sau promovare a oamenilor si in cele de formare sau

reconstituire a grupurilor sociale, este necesara luarea in considerare a criteriilor de
ordin psihologic si psihosocial , a trasaturilor de personalitate, relatiilor din cadrul
grupurilor si atmosfera de grup. Stabilirea tipului de “personalitate interpersonala” al
grupului poate fi de mare folos in atingerea acestor obiective.

Rolul aplicarii metodelor de cunoastere a grupurilor sociale este acela de a-l

ajuta pe cercetatorul, organizatorul sau conducatorul unui astfel de grup de a culege

12
cat mai multe informatii referitoare la grupul in cauza, de a intelege functionarea sa si
a comportamentelor de grup. Daca acesta reuseste sa atinga scopurile prezentate, va fi
capabil sa anticipeze cu usurinta evolutia viitoare a grupului.

Putem spune ca identificarea unor trasaturi personale ne ofera posibilitatea sa

întelegem mai bine semnificatia rolurilor pe care le joaca membri, iar prin intermediul
acestora sa patrundem în mecanismul procesului de interactiune, mecanism care
declanseaza si determina caracteristicile grupului ca un tot unitar. Cunoasterea poate
parcurge si drumul invers, de la trasaturile definitorii grupului, prin intermediul
comportamentelor ce rezulta din exercitarea rolurilor, la conditiile interne si
particularitatile psihologice ale membrilor sai. În acest al doilea sens putem spune ca
tehnicile sociometrice asigura o cunoastere amanuntita mai ales a structurii
informale/afective dar si în mod indirect a caracteristicilor de personalitate a
membrilor grupului. Fiecare grup are, structura sa proprie, care se manifesta diferit.
Cunoasterea sintalitatii grupului si a personalitatii fiecarui membru nu
constituie doua actiuni paralele sau independente una de alta. Dimpotriva, ele se
completeaza reciproc nu numai din punct de vedere gnoseologic, al informatiilor pe
care ni le ofera ci si din punct de vedere metodologic. Cunoscând sintalitatea vom
putea face diverse aprecieri cu privire la unele componente ale personalitatii, si invers,
cunoscând personalitatea indivizilor din care este format grupul, vom putea interpreta
unele manifestari ale sintalitatii.

Cunoasterea dinamicii grupului reclama un studiu longitudinal si folosirea

unor metode corespunzatoare. Un astfel de studiu ne indica nu numai tendinta
generala de evolutie a grupului, ci si principalele momente nodale ale acestei evolutii.

În circumscrierea metodelor de cunoastere a grupului social important este nu

numai cum sunt alese ci si modul în care sunt folosite si combinate. tinând seama de
interdependenta care exista între sintalitatea grupului si personalitatea membrilor sai
va trebui sa apelam la metode specifice ambelor domenii, cu conditia ca ele sa fie
astfel aplicate si folosite încât sa ne ofere cât mai multe date despre grup ca unitate
sociala, ca întreg.
Vom enumera mai jos metodele si tehnicile de cunoastere a grupului social cu
obiectia ca ne vom opri în descriere cu predilectie asupra tehnicilor sociometrice si
metodei aprecierii obiective a personalitatii, pe considerentul ca acestea doua se
completeaza foarte bine si chiar pot fi incluse una în cercetarea celeilalte.

1. Observatia psihosociala este considerata una dintre metodele

fundamentale deoarece presupune un contact nemijlocit cu realitatea si asigura
obtinerea unor date reale, care ulterior vor fi supuse obligatoriu prelucrarii si
interpretarii. Aceasta observatie este recomandabil a fi facuta de diriginte/
comandantul de pluton, deoarece acestia sunt persoane pregatite psihopedagogic, sunt
coparticipanti la viata colectivului, prezenta lor nedenaturând fenomenele si
manifestarile supuse observarii.

Situatiile si fenomenele asupra carora se concentreaza observatia pot fi:

a) manifestari ale sintalitatii (modul în care se exprima opinia grupului în diverse
situatii, conduita grupului, conduita subgrupurilor din cadrul grupului mare,

13
participarea membrilor la discutarea anumitor probleme, modul în care se iau diverse
decizii, constatari în legatura cu coeziunea grupului, etc.).
b) manifestari psihosociale (autoritatea si influenta liderilor formali, comportamentul
liderilor informali, modul în care elevii îsi exercita influenta între ceilalti, etc.).

2. Metoda chestionarului este una din cele mai raspândite metode în

cercetarea sociala si psihologica. Specificul sau consta în faptul ca se bazeaza pe
formularea unor întrebari la care subiectii anchetati urmeaza sa raspunda verbal sau în
scris.

3. Metoda experimentului este expresia concludenta a interdependentei

dintre cunoastere si actiune. Aceasta metoda presupune stabilirea unei relatii cauzale
între variabila independenta si cea dependenta. Se impune un control riguros din
partea cercetatorului asupra tuturor componentelor situatiei experimentale, astfel încât
relatia dintre variabile si modificarea fenomenelor sa fie foarte bine cunoscuta si
manipulata.

4. Metoda scarilor de opinii si atitudini (scari de apreciere) se

caracterizeaza prin aceea ca introduce anumite diferentieri în raspunsurile subiectilor,
dupa intensitatea cu care-si exprima opiniile în legatura cu diferite fenomene.
Raspunsurile sunt precodificate si ordonate asemanator unei game, sub forma
ascendenta/descendenta, în functie de intensitatea/fermitatea care ar corespunde
opiniei celui ce raspunde.

5. Tehnica sociometrica

5. 1. Obiectul si metoda sociometriei.

Initiatorul sociometriei este sociologul american J. L. Moreno, originar din
România. El afirma ca sociometria se ocupa doar de o parte a realitatii sociale, si
anume de relatiile interpersonale, acordând o importanta deosebita aspectelor
cantitative si calitative ale acestora. "Sociometria are ca obiect studiul matematic al
proprietatilor psihologice ale populatiilor "În cazul nostru tehnica sociometrica se
ocupa cu studiul relatiilor interpersonale, îndeosebi acelor relatii simpatetice care se
bazeaza pe atractii si respingeri între membrii colectivului. Se realizeaza cu ajutorul
unor formule si calcule matematice surprinderea unor calitati/caracteristici relationale
ale grupului de elevi.

Tehnicile sau metodele sociometrice reprezinta un ansamblu de instrumente si

procedee destinate sa înregistreze si sa masoare configuratia si intensitatea relatiilor
interpersonale din interiorul grupului social. Sub aceasta denumire sunt incluse atât
instrumentele de culegere a materialului faptic, cât si cele de prelucrare, interpretare
sau prezentare a materialului respectiv. De aceea ele sunt indispensabile pentru
cunoasterea concreta a interactiunilor ce se stabilesc în cadrul grupului. Studiul
sociometric are o tripla orientare: în primul rând cunoasterea de catre manager a
afinitatilor exprimate de membri grupului si implicit a relatiilor din cadrul grupului; în
al doilea rând o cunoastere mai buna de catre fiecare membru a propriilor sale pozitii
în grup; si în al treilea rând, dar nu cel din urma, îmbunatatirea relatiilor si a
climatului psihosocial a grupului social prin actiuni psihologice specifice.

Prin testul sociometric ca instrument al metodei sociometrice se pot determina:

14
- amplasamentul, statutul unui membru în câmpul relatiilor interpersonale (lider,
popular, izolat, ignorat, respins, etc.),
- structura psihologica globala a grupului si a subgrupurilor din cadrul sau,
- diversele centre de influenta,
- perceptia grupului fata de un anumit membru,
- coeziunea de grup, etc.

Usor de administrat si prelucrat oferind foarte multe date asupra microgrupului

cercetat testul sociometric poate crea usor iluzia instrumentului "ideal". Totusi trebuie
atrasa atentia asupra unor limite privind utilizarea testului sociometric: acesta nu
epuizeaza totalitatea relatiilor interpersonale, ceea ce implica în mod obligatoriu
corelarea lui cu alte metode si tehnici de cercetare; criteriile testului sociometric
trebuie corelate cu orientarea valorica si cu motivatiile preferintelor exprimate; pentru
asigurarea succesului cercetarii trebuie creata o atitudine de întelegere, dispozitii si
atitudini favorabile ale subiectilor fata de test; cercetatorul trebuie sa dea dovada de
delicatete si competenta psihosociala, el este recomandabil a fi un observator
participant care sa creeze la fiecare membru sentimentul utilitatii participarii lor la
test, sa-i implice personal.

Modalitatea de alcatuire, administrare, prelucrare, interpretare a testului

sociometric precum si prezentarea rezultatelor va fi redata sub forma unui algoritm,
particularizat la colectivitatea urmarita. Putem sa le definim ca metode sau etape ale
tehnicii sociometrice:
- testul sociometric;
- matricea sociometrica;
- indicii sociometrici;
- sociograma (reprezentarea grafica a relatiilor);
- cadranele sociometrice;
- prezentarea în fata clasei/individual a rezultatelor.

5. 2. Testul sociometric este considerat instrumentul principal si punct de

plecare în cunoasterea diferitelor aspecte a procesului de interactiune ce se manifesta
în grup. El ofera doar materialul brut în legatura cu aspectele relationale ale fiecarui
membru si ale grupului în totalitatea sa. Ulterior acest material se va prelucra si numai
pe baza celor rezultate vom putea cunoaste aceste aspecte.

Toate aprecierile, interpretarile si rezultatele obtinute în urma prelucrarii sunt

dependente de fidelitatea datelor oferite de test. Fidelitatea depinde de sinceritatea
raspunsurilor la întrebarile testului, sinceritate care la rândul ei este determinata de
felul în care a fost întocmit testul si de modul în care a fost aplicat.

Testul sociometric consta în formularea unor întrebari prin intermediul carora

se solicita fiecarui membru sa-si exprime simpatiile si antipatiile fata de ceilalti colegi
ai sai. Foarte important este ca întrebarile sa aiba la baza criterii atent alese, care sa fie
în concordanta cu interesele, preocuparile si aspiratiile tuturor membrilor, dar si cu
interesele cercetarii. Este necesar sa li se ofere membrilor suficiente motive pentru a
raspunde cât mai sincer. Intrebarile formulate in cadrul testului sociometric pot avea
ca referinta diverse aspecte sau domenii de interes: petrecerea timpului liber,
participarea la sarcini profesionale, cooperarea în cadrul echipei de lucru, etc.

15
 Etapele aplicarii testului sociometric sunt foarte importante si de aceea
consideram ca fiind necesara expunerea lor in continuare:
a) membri grupului primesc motivari, li se explica scopul cercetarii:
- fiecare îsi va cunoaste mai bine locul în grup,
- în repartizarea anumitor sarcini se va tine cont si de preferintele interpersonale,
- se va tine cont de relatiile sociopreferentiale si în structura formala a grupului;
b) se obtine încrederea subiectilor în caracterul confidential al raspunsurilor la
întrebari;
c) se distribuie membrilor grupului formularele cu întrebari ce urmeaza a fi
completate si se explica clar modul de completare;
d) se precizeaza caracteristicile situatiei:
- grupul în cadrul caruia se fac alegerile si respingerile;
- sensul fiecarei întrebari;
- limitarea la un anumit numar de raspunsuri, se recomanda 3
sau 5 raspunsuri în functie de marimea grupului;
- se explica faptul ca poate raspunde atât cât corespunde
preferintelor sale dar sa nu depaseasca numarul maxim
indicat;
- se precizeaza faptul ca ordinea preferintelor este o ordine
valorica, cel de pe locul întâi sa fie cel mai preferat, iar
urmatorii în ordine descrescatoare;
- nu se impune o limita de timp pentru completare.
e) se recolteaza raspunsurile.

Testul sociometric se poate folosi într-o cercetare transversala pentru a

surprinde evolutia relatiilor grupului. Astfel testul urmeaza a fi administrat periodic,
iar rezultatele obtinute sa fie comparate între ele. Trebuie specificat faptul ca reluarea
testului la intervale prea scurte îi diminueaza eficacitatea, subiectii orientându-se mai
mult dupa raspunsurile anterioare, care sunt înca vii în memorie, decât dupa ceea ce
simt în momentul respectiv. De asemenea în cazul în care intervalele sunt prea mari
riscam sa pierdem din vedere dependenta stricta dintre fenomene. Putem recomanda
pe baza experientei reluarea testarii sociometrice anual.

5. 3. Matricea sociometrica
Datele testului sociometric sunt înregistrate într-un tabel cu doua intrari, unde
atât pe verticala cât si pe orizontala sunt trecuti membri din colectivul respectiv. Pe
verticala se trec punctele atribuite din alegerile/respingerile colegilor nominalizati, iar
pe orizontala perceptiile pozitive si negative atribuite de asemenea colegilor.

Matricea sociometrica este mai mult un instrument tehnic decât unul de

cunoastere. Ea faciliteaza descoperirea si ordonarea datelor brute pe care ni le ofera
testul si asigura conditiile necesare pentru manipularea si prelucrarea lor.

Pe verticala se trec în ordine, corespunzator fiecarui membru, cu culoare rosie

+3, +2, +1 puncte în dreptul colegilor alesi, preferati, iar cu culoare albastra - 3, - 2, -
1 puncte în dreptul colegilor respinsi, nominalizati la întrebarea a doua. Pe orizontala
se trec perceptiile pozitive reprezentate prin cercuri rosii si perceptiile negative
reprezentate prin cercuri albastre. Mai apoi în capetele de tabel ale matricii
sociometrice se calculeaza suma punctelor obtinute din alegeri si respingeri si suma
perceptiilor pozitive/negative.

16
 Primul coleg ales la prima întrebare primeste +3 puncte, al doilea +2 puncte,
iar al treilea +1 punct. Primul coleg nominalizat la întrebarea a doua primeste - 3
puncte, al doilea - 2 puncte, iar al treilea - 1 punct. Toti cei trei nominalizati la
întrebarea a treia primesc nediferentiat un cerc rosu, iar cei trei nominalizati la
întrebarea a patra primesc de asemenea nediferentiat un cerc albastru .
( Conventiile propuse acici sunt doar orientative, astefel incat cel care elaboreaza
testul sociometric poate utiliza alte simboluri care sa puna in valoare relatiile si
afinitatile existente in cadrul grupului vizat ).

5. 4. Indici sociometrici.
Pe baza datelor brute rezultate din testul sociometric si trecute în matrice se
pot calcula o multime de indici sociometrici. Prezentam mai jos câtiva din cei mai
importanti indici sociometrici:
a) indicele statusului sociometric arata pozitia ocupata de o persoana în cadrul
grupului si se calculeaza dupa formula:
I=n / (N- 1), unde n = numarul alegerilor primite de respectiva persoana,
N = numarul membrilor grupului
L. D. Zeleny propune o alta formula de calcul mai adecvata luându-se în
considerare atât pozitia individului în grup, cât si stabilitatea acestei pozitii:
I = I’ ± D = ∑i / (N- 1) ± ∑(i’- i) / (N- 1) unde I’ determina pozitia persoanei în grup,
D arata stabilitatea pozitiei, i reprezinta intensitatea alegerilor
b) indicele expansivitatii sociometrice permite determinarea cantitativa a
orientarii individului spre membrii grupului prin luarea în calcul atât a expansivitatii
pozitive cât si a expansivitatii negative:
I = (E+) + (E-) = [(n+) / (N- 1)] + [(n-) / (N- 1)]
unde (n+) = numar de alegeri emise
(n-) = numar de respingeri emise
N = numarul membrilor grupului
* acest indice masoara si gradul de integrare a individului în grup, cu cât valoarea e
mai mare cu atât individul e mai bine integrat în grup.
c) indicele sensibilitatii rationale exprima capacitatea individului de a-si
evalua propria sa pozitie în grup; exprima acuratetea perceptiei relatiilor sociometrice
cu privire la propria persoana.
I = Aa / Ap unde Aa = numarul asteptarilor de a fi ales
Ap = numarul alegerilor primite
d) indicele asocierii persoanelor în cadrul grupului se calculeaza dupa formula:
I = n / [ k(N- 1)/2 ]
unde n = numarul relatiilor simetrice
N = numarul membrilor grupului
k = numarul alegerilor permise
* cu cât valoarea indicelui asocierii e mai mare cu atât relatiile în grup sunt mai bune.
e) indicele coerentei grupului exprima, de asemenea, calitatea relatiilor
sociometrice la nivelul grupului; cu cât valoarea indicelui este mai mare, cu atât
grupul este mai coeziv.
I = R×q / U×p unde R = numarul alegerilor reciproce,
U = numarul alegerilor unilaterale
p = k / (N- 1), q = 1 - p
k = numarul alegerilor permise
N = numarul membrilor grupului

17
 5. 5. Sociograma
Pe baza datelor cuprinse în matricea sociometrica putem întocmi sociograma
care ne prezinta sub forma grafica relatiile interpersonale din interiorul colectivului.
Ea scoate în evidenta printr-un mod grafic nu numai locul fiecarui elev ci si diverse
tipuri de retele interpersonale. Aceste retele se cuantifica în sociograma prin diferite
simboluri grafice.

Exista doua categorii de sociograme, individuale si colective. Primele nu sunt

altceva decât un extras din sociograma colectiva si prezinta situatia unui membru asa
cum rezulta ea din totalitatea relatiilor cu ceilalti colegi.
O sociograma se poate prezenta sub forma moleculara (asemeni legaturilor
dintre molecule) sau sub forma "tinta" (relatiile sunt prezentate în cadrul unui numar
de cercuri concentrice). Numarul cercurilor din care e formata "tinta" poate fi mai mic
sau mai mare în functie de numarul membrilor din clasa sau în functie de distanta
sociometrica dintre membri. Este recomandat un numar de cercuri impar astfel încât
cercul de nivel mediu (de ex. cercul 4 din 7) este nivelul corespunzator statutului
sociometric nul. Cercurile din interior corespund nivelului de integrare, în care se afla
elevii cu punctajul total pozitiv, iar cercurile din exterior corespund nivelului de
"neintegrare", în care se afla elevii cu punctaj total negativ.

Liderul informal al grupului (cu punctajul cel mai mare) este asezat în centrul
cercului numarul 1(cerc numerotat astfel de la interior spre exterior). Cu cât un
membru are un punctaj mai mic cu atât se departeaza mai mult de centrul cercului 1
sau chiar de grup .

Sociograma colectiva ne ofera posibilitatea cunoasterii structurii preferentiale

ce se stabileste în interiorul colectivului, indicându-se în mod grafic cine cu cine
relationeaza din punctul de vedere al afinitatilor. Pe grafic alegerile sunt reprezentate
printr-o sageata rosie (A îl alege pe B, adica A  B), iar respingerile printr-o sageata
albastra (A îl respinge pe B, adica A  B). Relatiile reciproce ne apar ca o linie
continua dubla cu vârful spre ambele sensuri, în culoarea corespunzatoare. Se pot
realiza analize multiple si foarte complexe, cât si aprecieri calitative diverse în functie
de: numarul alegerilor/respingerilor, subgrupurile care se formeaza, statutul
sociometric al membrilor ce fac parte dintr-un subgrup sau altul, distanta dintre ei, etc.
Daca un membru trimite alegeri spre colegi cu statut sociometric mare are alta
semnificatie decât un altul care trimite alegeri spre un coleg cu un statut sociometric
mai mic. Putem sa atribuim unui lider o semnificatie pozitiva sau una negativa în
raport cu pozitia subgrupului din care face parte în cadrul grupului social din care face
parte.

5. 6. Cadranele sociometrice ne ofera posibilitatea de a prelucra si interpreta

relatiile interpersonale sub aspectul dinamicii lor în timp. Comparând datele ce
figureaza în cadrane se pot desprinde o serie larga de trasaturi ale colectivului ca
întreg. Observând ponderea distributiei membrilor în cadrane se pot cunoaste
influentele si "constrângerile" pe care colectivul le poate exercita asupra lor.
Procedeul cadranelor surprinde fenomenele sociale în intimitatea lor.

5. 7. Prezentarea sociogramei se poate face în fata grupului (punctând pe

aspectele generale) dar si individual (punctând pe aspectele particulare ale fiecarui

18
membru). Trebuie sa subliniem ca este recomandat a se scoate în evidenta partea
pozitiva a concluziilor astfel încât sa îmbunatatim climatul psihosocial, sa încalzim
relatiile dintre membri grupului. Se impune constientizarea fiecarui membru asupra
rolului, statutusului si pozitiei sale în grup în mod realist si consilierea acestora pentru
a diminua conflictele sau atitudinile negative.

6. Metoda aprecierii obiective a personalitatii

Metoda, dupa cum se poate constata din însusi enuntul ei, urmareste
cunoasterea unor trasaturi de personalitate. Acest lucru se realizeaza cu concursul
celor ale caror trasaturi vrem sa le cunoastem. Datele necesare sunt obtinute de la
elevi prin aprecierile pe care sunt solicitati sa le faca asupra propriilor colegi în
motivarea alegerii sau respingerii lor. Ipoteza ce sta la baza metodei este aceea ca
aprecierile pe care le fac elevii asupra colegilor lor includ informatii reale despre
personalitatea acestora. Cu cât membri convietuiesc mai mult împreuna, cu atât se
cunosc mai bine si ca atare aprecierile vor fi mai obiective. Membri grupului au
posibilitatea sa se observe reciproc în situatii concrete de activitate si comportare,
aprecierile având un suport real.

7. Profilul psihosocial al grupului

Este o metoda de reprezentare grafica a rezultatelor unor masuratori facute

prin utilizarea diferitelor probe, fie pe un individ in parte, fie pe un esantion de
subiecti.

Cu ajutorul unor teste sau a altor modalitati, se determina nivelul de dezvoltate

al diferirelor capacitati psihice globale ale individului si a elementelor componente ale
acestora, ca de exemplu:

 Gandirea – rapiditatea, ritmul, flexibilitatea, creativitatea,

 Atentia – stabilitatea, concentrarea, volumul, distributia, mobilitatea,

 Memoria – rapiditatea intiparirii, trainicia pastrarii, exactitatea, promptitudinea

si completitudinea reactualizarii datelor memorate,

 Alte capacitati precum: imaginatia, afectivitatea, aptitudinile, motricitatea,

temperamentul, caracterul.

Fiecare caracteristica are in final o anumita valoare. Daca se aseaza toate

aceste valori pe verticala, iar apoi sunt unite printr-o linie, se obtine o figura
asemanatoare siluetei umane. Din acest motiv metoda este numita “profil psihologic”.

Aceasta metoda are menirea de a vizualiza performantele obtinute de un

individ, sau a unui grup la o serie de probe, avand si posibilitatea compararii
rezultatelor obtinute de o persoana in diferite perioade de timp, sau a rezultatelor
obtinute de diferiti indivizi la acelasi moment.

Se pot remarca doua puncte in profilul unui individ:

19
 a) Puncte slabe – care necesita interventii educative, remedieri sau
ameliorari.
b) )Puncte forte – elementele de sprijin in vederea desfasurarii unor
comportamente eficiente.

Pentru ca aceste trasaturi ale indivizilor sa fie convertibile la trasaturi psihice

ale unui grup, trebuie sa se tina cont de cateva aspecte ale grupului:

1. Stabilirea unor particularitati ale grupului care urmeaza sa fie masurate iar
apoi vizualizate sub forma profilului. Alegerea acestor particularitati se face in
functie de scopul urmarit (daca se doreste aflarea multor informatii, se vor
utiliza majoritatea proprietatilor grupurilor mici; daca se doreste caracterizarea
grupului dupa proprietatile esentiale, se face apel doar la o parte a lor).

Cele mai utilizate proprietati sunt:

 Consensul (existenta atitudinilor asemanatoare in grup),

 Conformismul ( respectarea normelor de grup),

 Autoorganizarea (capacitatea grupului de a se organiza singur),

 Coeziunea (unitatea grupului),

 Eficienta (indeplinirea obiectivelor),

 Autonomia (independenta),

 Controlul (grupul ca mijloc de control a actiunii membrilor sai),

 Stratificarea (ierarhizarea statutelor),

 Permeabilitatea (acceptarea altor membri),

 Flexibilitatea (de manifestare a comportamentelor variate),

 Omogenitatea (similaritate psihologica si sociala a membrilor),

 Tonul hedonic (placerea apartenentei la grup),

 Intimitatea (apropierea psihologica intre oameni),

 Forta (taria grupului),

 Participarea (actionarea pentru grup),

 Stabilitatea (persistenta in timp a grupului).

1. Alcatuirea unui chestionar care sa se adreseze grupului si care sa

contina proprietatile anterioare, dar transformate in intrebari. Se recomanda ca aceste

20
intrebari sa fie clare, concise, sa contina cuvinte uzuale, pe intelesul tuturor, astfel
incat sa permita elaborarea unor raspunsuri care sa concorde cu realitatea. Cea mai
des intalnita formulare a intrebarilor este: “In ce masura…?

2. Este foarte necesara stabilirea unitatilor de masura a proprietatilor

respective. Cea mai utilizata este scara de atitudini de tip Lickert (cu cinci intervale),
care da posibilitatea evaluarii gradului in care o anumita proprietate caracterizeaza
grupul. Valorile scarii se pot interpreta astfel:

 un punct – caracteristica apare intr-o masura foarte mica,

 doua puncte – caracteristica e prezenta in mica masura,

 trei puncte – caracteristica exista intr-o oarecare masura,

 patru puncte – caracteristica e prezenta in mare masura,

 cinci puncte – caracteristica apare intr-o masura foarte mare .

In realizarea profilului psihologic de grup este necesara urmarea etapelor:

a) Pregatirea grupului in vederea aplicarii chestionarului, care poate fi:

- o pregatire de continut – in care se explica termenii dificili.

- o pregatire tehnica (organizatorica) – in care se repartizeaza foile de raspuns fiecarui

individ chestionat si instruirea grupului subiectilor de a raspunde la fiecare intrebare,
notand in dreptul fiecareia numarul de puncte acprdat.

b) Aplicarea chestionarului - poate fi lucru individual sau dictarea fiecarei

intrebari de catre cercetator si notarea raspunsului de catre subiecti.

c) Construirea profilului psihosocial al grupului – pe verticala sunt notate

proprietatile, iar pe orizontala cele cinci unitati. In dreptul fiecarei proprietati se trec
mediile rezultate de la toti membrii grupului. Unind punctele, vom obtine profilul
psihosocial al grupului.

Realizarea acestui profil poate oferi informatii despre grup, precum:

- indica orientarea generala (pozitiva su negativa) a proprietatilor grupului social.

Daca proprietatile sunt prezente in mare si foarte mare masura, grupul este
bine organizat si structurat; daca proprietatile apar intr-o mica sau foarte mica masura,
grupul este dezorganizat si conflictual.

- arata masura si gradul in care fiecare proprietate este dezvoltata in grup, indicand ce
caracteristica trebuie imbunatatita.

- arata cauzele probabile ale unei situatii de grup si unele efecte ce s-ar putea obtine.

21
 Profilul psihosocial al grupului este modalitatea prin care se poate realiza o
buna cunoastere a grupului, a caracteristicilor lui generale si particulare. Cu ajutorul
lui se pot lua decizii de ameliorare a unor probleme aparute intre membrii grupului,
rezolvarea acestora ducand la o crestere a eficientei si o mai usoara atingere a
obiectivelor comune. Este inlesnita de asemenea si anticiparea functionalitatii viitoare
a grupului.

Se impune necesitatea îmbinarii metodelor mai sus prezentate pentru a obtine

în cele din urma o cunoastere cât mai exacta a colectivului de elevi. Cunoasterea
grupului nu poate fi o actiune de campanie ce se desfasoara în anumite momente, ci
una continua.

4. Concluzii
Ca o concluzie a intregii dezbateri de pana acum, trebuie sa afirmam faptul ca
un comportament social ia nastere ca urmare a structurii interne a omului, a nevoii
sale de a se relationa in permanenta cu ceilalti si ca, comportamentul social este o
contopire a unora dintre caracteristicile indivizilor ce alcatuiesc un grup.
Individul trăieşte în grupuri. A trăi în grup înseamnă a interacţiona, a forma
relaţii sociale. Prin interacţiune socială înţelegem felul în care oamenii îşi răspund
reciproc în acţiunile zilnice. Totodată, prin noţiunea de relaţie socială desemnăm
calitatea acţiunilor derulate de o pluralitate de actori sociali de a fi orientate în funcţie
de opţiunile celuilalt, ale celorlalţi.
În acest fel, prin grup înţelegem un număr oarecare de indivizi care
interacţionează regulat şi conştient pe baza unor norme şi valori comune.
Grupul de apartenenţă este grupul în care ne naştem. El este desemnat, în
limbajul uzual, prin „noi”, iar prin cel de specialitate, prin „grupul nostratic”.
Grupul primar este format din relaţii faţă-în-faţă, de sprijin reciproc, afectiv,
emoţional.
Spre deosebire de acesta, grupul secundar este o structură socială întemeiată în
special pe relaţii formale, impersonale.
Din perspectiva intensităţii şi a caracterului relaţiei dintre indivizi, grupurile
pot fi formale şi informale. Grupurile formale sunt întemeiate în special pe reguli
scrise şi pe proceduri de relaţionare standardizate. Scopul acestor forme de organizare
socială este în special eficienţa economică. Grupurile informale se bazează pe relaţii
sociale directe, faţă-în-faţă, pe recunoaşterea reciprocă şi pe apropierea psihologic-
emoţională între indivizi.
Ordinea şi coeziunea socială sunt asigurate prin prevederi scrise şi nescrise
numite norme. Normele sunt standarde de comportament privitoare la ceea ce este
dezirabil sau permis-nepermis într-o societate.

5. Bibliografie
1. www.e-scoala.ro/psihologie/testul_sociometric.html
2. psihodiagnostic.ro/article.php?story=testul_sociometric_metoda_cunoastere -
75k –
3. www.medfam.ro/mm/premize/caract_inform.htm - 13k
4. www.e-referate.ro/referate/Comportamentul_social2005-03-18.html - 33k
5. www.referatele.com/.../Comunicarea-in-cadrul-grupului--PROFILUL-
PSIHOSOCIAL-AL-GRUPULUI-referatele-com.php - 52k

22
6. www.universulenergiei.educatia.ro/intrebari/problema/ - 27k
7. www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=406&idb= - 12k
8. De Visscher, P.Neculau, A.( coord.)-Dinamica grupurilor-Texte de baza, Iasi,
Editura Polirom, 2001 ;
9. Boncu, S. Psihologia influentei sociale, Iasi, Editura Polirom, 2002;
10. Mielu Zlate, Proiectare, formarea si reconstructia grupurilor de munca;
11. Andrei, P., Sociologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1997

ANEXA1
Testul sociometric
1. Daca s-ar reorganiza echipa de lucru cu cine ati dori sa fiti din nou coleg? De ce?
1. 1.............
1. 2.............
1. 3.............
2. Daca s-ar reorganiza echipa de lucru cu cine nu ati dori sa fiti din nou coleg? De
ce?
2. 1.............
2. 2.............
2. 3.............
3. Cine crezi ca te-a ales, ca te-a nominalizat la prima întrebare? De ce?
3. 1.............
3. 2.............
3. 3.............
4. Cine crezi ca te-a respins, ca te-a nominalizat la a doua întrebare? De ce?
4. 1.............
4. 2.............
4. 3.............

23
ANEXA 2
GRUPUL FORMAL GRUPUL
INFORMAL
A.Structura
a) Originea spontana planificata
b) Modalitatea de a fi emotionala rationala
c) Caracteristici dinamica stabila
B.Terminologia rol post
pozitiei
C.Scopurile Satisfactia membrilor Profitabilitate sau
servicii catre populatie
D.Influenta
a) Baza personalitate pozitie
b) Tip putere autoritate
c) Curgere de jos in sus de sus in jos
E.)Mecanisme de Sanctiune fizica sau Amenintarea de afi
control sociala( norme) concediat sau
retrogradat
F)Comunicare
a) Canale Tip ciorchine Canale formale
b) Retele Slab definite, Bine definite, urmeza
intersecteaza canalele liniile formale

24
 obisnuite
G)Cartare Sociograma Organigrama( harta
organizationala)
H)Diverse
a) indivizi inclusi Numai cei Toti indivizii din
“Acceptabili” grupul de munca
b) relatii interpersonale Apar spontan Prescrise prin fisa
postului
c) rolul liderului Rezulta din Atribuit de organizatie
relationarea dintre
membri
d) baza de interactiune Statutul Pozitie sau atribuitii
caracteristicilor functionale
personale
e) baza atasamentului Coeziune Loialitate

UNIVERSITATEA “DUNAREA DE JOS” GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE STUDII EUROPENE

MASTER ANUL II
SPECIALIZAREA POLITICI EUROPENE PRIVIND MANAGEMENTUL
RESURSELOR UMANE
DISCIPLINA : DINAMICA GRUPURILOR

Grupul social, grupul formal si informal si metodele

de cunoastere a acestor

25
 Profesor indrumator: Prof . STEFAN DAJIU

Propunator:
Carp Valentina

-2006-
GALATI
PLANUL REFERATULUI

1. Teorii despre grup

1.1 Teoria lui Gustave Le Bon

1.2 Teoria lui Herbert Blumer
1.3 Teoria lui Ralph Turner
1.4 Teoria lui James Devies
1.5 Teoria lui Serge Moscovici

2. Grupurile sociale

2.1 Delimitari conceptuale

2.2 Grupul formal
2.3 Grupul informal

3. Metode si tehnici de cunoastere a grupuil social

4. Concluzii

5. Bibliografie

6. Anexe

26