UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
 
 
 

Particularități ale subiectului pasiv și ale elementului material în cazul

infracțiunilor contra autorității (art. 257-261 C. penal)
(TC 1)
 
 
 
 
 
 
 

Disciplina: Drept penal special 2 

Student: Nicu Elena-Alexandra

Anul III, ID

2022
 INFRACŢIUNEA DE ULTRAJ (ART 257 C. pen) ÎN CONCEPŢIA NOULUI COD
PENAL

Pentru înţelegerea conţinutului infracţiunii de ultraj potrivit noii legi penale, apreciez ca
fiind necesar redarea acestuia, aşa cum este prevăzut în art.257 Cod penal:
1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte
violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite
împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se
majorează cu o treime.
2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare,în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. 2, dacă privesc un
membru de familie al funcţionarului public.
4) Faptele prevăzute la alin. 1-3, comise asupra unui poliţist sau jandarm aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune,ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Obiect material. Infracţiunea examinată nu are obiect material când este săvârşită prin
ameninţare. Dacă odată cu săvârşirea faptei s-au adus vătămări sănătăţii,integrităţii sau vieţii
persoanei ori bunurilor acesteia,obiectul material va fi corpul sau bunurile persoanei asupra
căreia se exercită acţiunea descrisă în normă.
Participaţia este posibilă sub toate formele ( coautorat, instigare, complicitate).
Subiectul pasiv al infracţiunii este dual, în principal statul ca titular al valorilor sociale
ocrotite de legea penală şi în secundar persoana care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat sau bunurile acesteia, asupra cărora se exercită acţiunea descrisă în norma de
incriminare.
Noţiunea de funcţionar public are înţelesul dat de dispoziţiile art. 175 Cod penal,
respectiv: Funcţionarul public, în sensul legii penale este persoana care, cu titlu permanent
sau temporar, cu sau fără remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţii,stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor puterii legislative,executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui
operator economic sau unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei
persoane juridice declarată ca fiind utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de
activitate al acesteia.
 De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care
este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public.
Latura obiectivă. La infracţiunea de ultraj prevăzută în dispoziţiile art. 257 Cod penal
latura obiectivă este compusă din element material,cerinţe esenţiale,urmare imediată şi legătură
de cauzalitate.
a) Elementul material. Sub aspectul elementului material infracţiunea se comite prin cinci
acţiuni
comisive alternative respectiv,ameninţare,lovire sau alte violenţe,vătămare corporală,loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte şi omor. Prin urmare, în elementul material al modalităţii
tip,forma simplă a infracţiunii de ultraj pot fi alternativ absorbite oricare din cele cinci infracţiuni
amintite mai sus,împrejurare ce atribuie faptei de ultraj caracterul de infracţiune complexă. Cele
cinci acţiuni care constituie elementul material al infracţiunii de ultraj au sensul conceptelor
descrise în prevederile art. 206,193,194,195 şi 188-189 Cod penal. Din examinarea textului
incriminator observăm că, acţiunea de ameninţare trebuie să fie săvârşită fie în mod nemijlocit,
fie prin mijloace de comunicare directă. Ameninţarea este ,,nemijlocită’’ când funcţionarul este
prezent fizic la locul şi în timpul comiterii acţiunii ultragiante, fără a fi necesar ca el să şi
perceapă ameninţarea, fiind suficient ca acţiunea să se săvârşească de aşa manieră, încât să poată
fi percepută.1 . Săvârşirea faptei prin ,,mijloace de comunicare directă’’ presupune utilizarea de
către făptuitor a unor mijloace tehnice de natură a realiza o comunicare fără a fi necesară şi
prezenţa fizică a funcţionarului (folosirea telefonului, email-ului, scrisorilor, înregistrărilor
audio-video etc.)2
b) Cerinţe esenţiale. Pentru existenţa elementului material al acestei infracţiuni sunt
necesare
îndeplinirea următoarelor cerinţe esenţiale :
 fapta să fie săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă;
 fapta să fie săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat,aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
Este de observat faptul că funcţionarul public,potrivit normei de incriminare, trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
 să îndeplinească nu orice funcţie,ci numai o funcţie care să implice exerciţiul
autorităţii de stat ; - să se afle în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
 fapta să fie săvârşită în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Este
considerat,, a fi în exerciţiul funcţiunii’’ funcţionarul care îşi exercită nemijlocit
atribuţiile de serviciu, indiferent dacă se găseşte sau nu în timpul orelor de
program sau la sediul unităţii, ori în afara lui; spre exemplu, poliţistul va fi

1
V. Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii… vol. IV, op. cit., p. 33.
2
M. Basarab şi colaboratorii, op. cit., p. 550.
 considerat în timpul serviciului, chiar dacă intervine pentru menţinerea ordinii
publice în afara razei sale de competenţă.3
La varianta alin.2 elementul material constă într-o acţiune ,,de săvârşire a unei
infracţiuni’’. Observăm pe de o parte că, spre deosebire de varianta de la alineatul anterior
legiuitorul nu a mai nominalizat infracţiunile ce pot fi săvârşite de făptuitor împotriva
funcţionarului public, putând fi comisă orice fel de infracţiune indeferent de gradul de pricol
social, recurgând la o exprimare generică,iar pe de altă parte că, infracţiunea se poate îndrepta şi
asupra bunurilor funcţionarului public.

Uzurparea de calităţi oficiale (art. 258)

Remarcantă și tangențială este teza doctrinarului S. Brînză, potrivit căreia ,,obiectul
material există nu la toate infracțiunile, ci numai la acelea la care valoarea socială vătămată prin
săvârșirea lor se proiectează într-o entitate materială (corporală) …în general, cauzarea de daune
obiectului material al infracțiunii depinde de specificul unei sau altei infracțiuni, pe când
cauzarea de daune obiectului juridic al infracțiunii este întotdeauna un indice obligatoriu al
oricărei infracțiuni” 4. În context, considerăm că, datorită esenței și specificului infracțiunii, cert
este faptul că infracțiunea de uzurpare a calităților oficiale nu are obiect material/imaterial.
Prin urmare, doctrina română, în unanimitate, susține că infracțiunea de la art. 258 alin.
(1) și alin. (2) din Codul penal al României nu are obiect material, dat fiind faptul că,
infracțiunea este de pericol, iar, în cazul circumstanței agravante, obiectul material reprezintă
uniformele sau semnele distinctive ale unei autorități publice, purtate fără drept 5.
Elementul material se caracterizeaza prin doua actiuni distincte, cumulative, care se pot
savârsi simultan sau succesiv si anume: folosirea fara drept a unei calitati si îndeplinirea vreunui
act legat de acea calitate . Pentru existenta infractiunii este necesar ca faptuitorul sa realizeze
ambele actiuni. Astfel, daca o persoana foloseste fara drept o calitate oficiala, dar nu îndeplineste
vreun act legat de acea calitate, fapta nu constituie infractiunea de uzurpare de calitati oficiale
A folosi o calitate oficiala înseamna a efectua un act prin care faptuitorul îsi atri buie o
calitate oficiala pe care nu o are sau nu o mai are. Calitatea oficiala presupune o functie care, prin
natura sa, implica exercitiul autoritatii, adica puterea de a lua dispozitii cu caracter obligatoriu si
de a asigura respectarea acestora. Fapta unei persoane de a-si fi atribuit calitatea de antrenor la
un club sportiv nu se încadreaza în art. 240 C. pen., deoarece aceasta calitate nu poate fi
considerata oficiala, atâta vreme cât, în sfera drepturilor si obligatiilor unui antrenor sportiv, nu
intra si îndeplinirea unor acte producatoare de efecte juridice, proprii exercitiului autoritatii
Prin îndeplinirea vreunui act legat de calitatea uzurpata se întelege efectuarea unui act
care intra în atributiile functiei sau însarcinarii pe care o implica calitatea oficiala pretinsa de
3
T. S. dec. 452/1981, R. R. D. nr. 11/1981; Loghin O., Toader T., Drept penal român, partea specială, ed. a III-a, Ed.
Şansa, Bucureşti, 1998, p .313-314 ; C.A. Timişoara,dec. 379/2001, citate în Codul penal comentat,vol. II, Partea
specială, op .cit., p. 550.
4
BRÎNZĂ S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Autoreferat al tezei de doctor habilitat în drept. Chișinău,
2005, p. 21-22.
5
PĂVĂLEANU S. Drept penal special. Conform noului Cod penal. Curs universitar. Universul juridic, București, 2014.
620 p. ISBN 978-606-673-287-1.
faptuitor. De pilda, autorul îsi atribuie calitatea de ofiter de politie si efectueaza perchezitia
corporala asupra unei persoane. În practica judiciara sunt frecvente cazurile în care faptuitorii,
folosind aceasta calitate oficiala, pretind si primesc sume de bani sub pretextul achitarii unei
amenzi pentru o contraventie imaginara. Potrivit art. 33 lit. a) C. pen., având în vedere si
dispozitiile art. 215 alin. (2), o asemenea fapta constituie uzurparea de calitati oficiale si
înselaciune
Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana care îndeplineste conditiile generale
cerute de lege subiectului unei infractiuni, folosind fara drept o calitate oficiala. Subiect al
infractiunii poate fi si o persoana învestita cu o calitate oficiala, daca foloseste fara drept o alta
calitate oficiala. În sfârsit, savârseste infractiunea de uzurpare de calitati oficiale si persoana care
a avut o calitate oficiala, daca continua sa o exercite dupa ce a pierdut-o. Fapta este susceptibila
de participatie sub toate formele acesteia.
b) Subiect pasiv poate fi autoritatea publica prejudiciata prin calitatea oficiala pe care
faptuitorul o foloseste fara drept.

Sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri art 259 C. pen

Infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri face parte din grupul de
infracțiuni contra înfăptuirii justiție, grup menționat expres în cadrul Titlului IV cu aceeași
denumire marginală, în art. 275 C. pen. Infracțiunea examinată constă în fapta unei persoane care
sustrage, distruge, reține, ascunde ori alterează mijloace materiale de probă sau înscrisuri, în
scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară. Aceeași infracțiune se va
reține și în situația în care o persoană împiedică, în orice alt mod, ca un înscris necesar
soluționării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia să ajungă la
destinatar.
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii prevăzute
la alin. (1) se realizează prin următoarele acțiuni alternative: sustragere, distrugere, reținere,
ascundere sau alterarea unor mijloace materiale de probă sau înscrisuri existente în cadrul unei
proceduri judiciare și care sunt necesare aflării adevărului în cadrul acestei proceduri.
În doctrină s-a arătat că „Astfel, prin acțiunea de sustragere ne vom putea raporta la
infracțiunea de furt sau infracțiunea de sustragere de înscrisuri, înțelegând prin aceasta orice
acțiune prin care are loc „deposedarea” unei persoane de un înscris/mijloc material de probă
(organul judiciar va fi cel „deposedat”). Fapta este tipică și în cazul în care organul judiciar (de
exemplu, polițistul de caz) sustrage un înscris din dosarul pe care îl instrumentează. În acest caz,
se consideră că înscrisul se afla în stăpânirea de fapt a organului judiciar ca instituție, și nu ca
persoană fizică ce exercita atribuții de organ judiciar” 6.
Subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică ce
îndeplinește condițiile generale cerute de lege pentru a avea această calitate.
Potrivit doctrinei mai vechi „Când făptuitorul este o persoană cu atribuții de organ de
urmărire penală sau o altă persoană cu atribuții de jurisdicție ori funcționar sau un alt salariat, iar
6
Sergiu Bogdan (coordonator), Doris Alina Șerban, Noul Cod penal, Partea specială, Analize, Explicații, Comentarii,
Perspectiva clujează, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 357
fapta este săvârșită în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, fapta va constitui și infracțiune de
serviciu (art. 246 sau 248)” 7
De regulă nu poate avea calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni persoana care în
calitate de subiect activ al unei infracțiuni, sustrage sau distruge probele care-l incriminează
(cum este cazul autorului unei infracțiuni de omor care după comiterea faptei ascunde sau
distruge cuțitul sau altă armă care a folosit la comiterea crimei).
În ipoteza în care mijloacele de probă se află în posesia organelor judiciare sau sunt
destinate acestora, iar făptuitorul le sustrage, fapta sa întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii examinate (de exemplu, autorul infracțiunii de omor, profitând de neatenția ofițerului
de poliție anchetator, sustrage de pe biroul acestuia arma crimei, pe care ulterior o distruge).
Persoana juridică „poate comite infracțiunea în calitate de autor, coautor, complice sau
instigator, dacă se constată că fapta a fost săvârșită conform art. 135 C. pen. Este posibil ca
persoana juridică să fie interesată în sustragerea unor mijloace materiale de probă lăsate de către
organele judiciare unui custode, astfel încât, prin organele sale de conducere, în baza deciziei
luate în comun de către acestea, hotărăște să apeleze la un „profesionist” în materie de sustrageri,
pe care îl instigă să comită fapta” 8.
Participația penală este posibilă sub toate formele sale. Dacă „instigarea la sustragerea
sau distrugerea de probe ori înscrisuri este realizată prin corupere, prin constrângere ori prin altă
faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra subiectului activ nemijlocit ori asupra unui
membru de familie al acestuia se va reține comiterea infracțiunii de influențare a declarațiilor
[art. 272 alin. (1)], iar nu instigare la infracțiunea prevăzută de art. 275 NCP” 9. Subiect pasiv
principal este statul în calitatea sa de titular al valorii sociale apărate, iar subiect pasiv secundar
este persoana fizică sau juridică a cărei interese au fost vătămate prin comiterea uneia dintre
acțiunile menționate în textul de incriminare.

Ruperea de sigilii (art. 260)

Subiectul infractiunii.
 Subiectul activ al infractiunii, în varianta simpla, poate fi orice persoana, întrucât legea
nu impune o cerinta speciala. Participatia este posibila sub oricare din formele sale în
varianta simpla. În cazul în care fapta este savârsita de custode, ne aflam în prezenta unei
forme agravate a infractiunii. Custodele, ca subiect calificat, este persoana careia i s-a
încredintat paza si conservarea temporara a unor bunuri indisponibilizate prin sechestru.
 Subiect pasiv al infractiunii este institutia de stat care a dispus aplicarea si giliului si a
carei autoritate a fost nesocotita de subiectul active
7
Nicoleta Iliescu în, Vintilă Dongoroz (consultant științific: titlul VII; dispoziții finale; conducătorul și coordonatorul
întregului volum), Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu,
Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Partea specială, Ed. Academiei, București, 1972,
p. 286;
8
Maria Oprea, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 360;
9
Mihail Udroiu, Drept penal, Partea specială, Ediția 4, Sinteze și Grile, Ed. Universul Juridic, București, 2017, pp.
402-403;
Latura obiectiva
a) Elementul material se caracterizeaza prin orice actiune prin care se poate realiza
alternativ, înlaturarea sau distrugerea unui sigiliu aplicat. Prin înlaturarea sigiliului se întelege
actiunea prin care obiectul material (urma, amprenta), desi nu este desfiintat, este scos din pozitia
în care a fost aplicat
Prin distrugere, în cazul sigiliilor aplicate de organe publice, se întelege suprimarea
acestora prin sfarâmare, ardere, topire etc.
În practica organelor judiciare s-a ridicat problema încadrarii juridice a faptelor de
sustragere de marfuri din vagoane de cale ferata prin ruperea sigiliilor . Având în vedere ca
sigiliul aplicat de organele S.N.C.F.R. nu este destinat sa reprezinte un sistem de închidere a
vagonului si sa opreasca accesul în vagoane, s-a considerat ca fapta de a înlatura un sigiliu si a
sustrage bunuri constituie infractiunile de rupere de sigilii (art. 243 C. pen.) si furt [art. 208 alin.
(1) C. pen.], aflate în concurs si nu rupere de sigilii si furt calificat savârsit prin efractie [art. 209
lit. g)], aflate în concurs.
În sfârsit, pentru existenta laturii obiective se cere ca sigiliul sa fi fost legal aplicat, adica
de un organ competent si cu respectarea conditiilor prevazute de lege, iar pentru fapta comisa în
conditii agravante, legea cere sa existe calitatea de custode a subiectului activ.

Sustragerea de sub sechestru art 261 C. pen

Sustragerea presupune luare in stapanire a unui bun mobil legal sechestrat. De esenta
infractiunii prev de art. 242 Cod penal este existenta unui bun mobil si nu a unui bun imobil.
Bunurile imobile aflate sub puterea unui sarcini pot forma obiectul unei instrainari in conditiile
acceptarii sarcinii de catre oricare dintre parti. Bunul imobil nu poate fi sustras, dar prin vanzarea
sa poate sa isi schimbe proprietarul, sustragerea putand interveni doar in conditiile dezmembrarii
acestuia, caz in care vorbim insa tot de bunuri mobile.
Obiectul material al infractiunii îl constituie bunul sechestrat. Prin bun se întelege orice
valoare economica care prezinta interes pentru satisfacerea intereselor materiale sau spirituale ale
omului si care este susceptibila de apropriere sub forma drepturilor patrimoniale . Este bun
sechestrat acel bun inventariat si indisponibilizat de organul în drept, potrivit art. 163-166 C.
proc. pen. si art. 591-595, 597-601, 411 si urm. C. proc. pen.
Subiectul infractiunii.
a) Subiect activ poate fi orice persoana, nefiind caracterizata de lege prin vreo calitate,
atât în ceea ce priveste autorul, cât si participantii. Daca faptuitorul are calitatea de custode, ne
aflam în prezenta unei forme agravate. Participatia este posibila sub oricare din formele acestea,
daca este vorba de varianta simpla. În cazul formei agravate coautorii nu pot fi decât persoanele
care au calitatea de custode. Constituie sustragere de sub sechestru savârsita de custode fapta
numitei D.E. careia i se înfiintase un sechestru asigurator asupra bunurilor, în vederea acoperirii
unui debit de 320.908 lei catre S.A. Bucuresti si care, desi atentionata fiind asupra consecintelor
nerespectarii acestei masuri, a vândut bunurile numitei P.N.
b) Subiect pasiv al infractiunii este organul de stat care a instituit sechestrul.
BIBLIOGRAFIE
 https://www.scritub.com/stiinta/drept
 Nicoleta Iliescu în, Vintilă Dongoroz (consultant științific: titlul VII; dispoziții finale;
conducătorul și coordonatorul întregului volum), Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif
Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roșca, Explicații
teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Partea specială, Ed. Academiei, București,
1972
 Maria Oprea, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, Ed. Universul Juridic, București,
2015,
 Mihail Udroiu, Drept penal, Partea specială, Ediția 4, Sinteze și Grile, Ed. Universul
Juridic, București, 2017,
 Sergiu Bogdan (coordonator), Doris Alina Șerban, Noul Cod penal, Partea specială,
Analize, Explicații, Comentarii, Perspectiva clujează, Ed. Universul Juridic, București,
2015
 BRÎNZĂ S. Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului. Autoreferat al tezei de doctor
habilitat în drept. Chișinău, 2005,.
 PĂVĂLEANU S. Drept penal special. Conform noului Cod penal. Curs universitar.
Universul juridic, București, 2014.