Nu credeți în buna credință a tradițiilor, chiar dacă datează de generații și sunt

larg răspândite. Nu credeți un lucru numai pentru că mulți alții vorbesc despre el.
Nu credeți în bunele intenții ale înțelepților din vremurile trecute. Nu credeți în
ceea ce v-ați imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de
inspirație. Nu credeți în autoritatea maeștrilor și a preoților. După ce examinați
totul, credeți numai în ceea ce ați verificat și experimentat singuri și considerați a fi
rezonabil după felul vostru de a fi.“
Buddha

Mulțumiri

Pentru ceea ce am învățat și pentru modul în care am fost, uneori, împins de la

spate să cunosc irealitatea imediată le mulțumesc tuturor autorilor menționați în
bibliografie, indiferent că am avut sau nu ocazia să-i cunosc și personal, dar mai
ales maeștrilor mei.
Maestrului Ovidiu-Dragoș Argeșanu pentru înțelegerea eticii acestei lumi „astrale“
și pentru faptul că m-a aruncat în apă pe când nu știam să înot.
Maestrului Aurelian Curin pentru revelarea pragmatismului necesar în abordarea
irealității imediate.
Maestrului Song Yong, pentru detectarea miracolului în banalul cotidian.
Așa cum le mulțumesc și cursanților care mi-au pus întrebări inteligente cărora m-
am simțit obligat să le caut un răspuns.
Și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc lui Qwan-Yin, cea care mă susține și îmi dă
puterea să trec peste obstacole.

Introducere

Fenomenele oculte, războaiele PSI, terapiile alternative „bio-energetice“,

misticismul religios, tehnicile orientale de evoluție spirituală și multe alte teme
asemănătoare pot fi grupate într-o categorie mai generală a „culturii“ esoterice/
mistice, care pare „neinițiatului“ că se desfășoară într-o „irealitate imediată“, dacă
nu suspectă și tratată ca făcând parte dintr-o teorie a conspirației, măcar bănuită
a fi inaccesibilă sau, pur și simplu, o șarlatanie.
Știința nu l-a „pipăit și măsurat“ pe Dumnezeu, chiar dacă unii oameni de știință
cochetează cu ideea de Dumnezeu. Credința religioasă s-a desprins de practicile
mistice care garantau contactul cu Dumnezeu și s-a cantonat în postura de
instanță morală tradițională, adeseori contestată.
S-ar putea spune că religia încearcă azi să ofere câte un pic de îndumnezeire la
câți mai mulți oameni, speriindu-se de eventualitatea în care cineva, chiar membru
al clerului fiind, ar putea primi „foarte mult“, acel foarte mult fiind îndepărtat
sistematic ca „vis, viziune, amăgire“.
Chiar și tehnicile și terapiile de sorginte orientală, care nu susțineau decât în
trecere existența unui Dumnezeu, mai oferă doar rezultate practice, imediate, și
semnificative atracții turistice. Este spectaculos cum mai toate ashramurile din
Occident au website-uri care te îndeamnă către diverse facilități turistice.
Până și ordinele monahale sau societățile secrete, bănuite până mai ieri de
periculoase erezii și incursiuni neaprobate pe tărâmul spiritual, azi sunt suspectate
numai de ingerințe în lumea politică și financiară, fapte mult mai „importante“
pentru indicele bursier decât pentru indicele spiritual. Care indice spiritual nu mai
interesează pe nimeni cât timp nu a fost instaurat printr-o „normă europeană“,
printr-un acord cultural, și nici nu face parte dintre obiectivele sistemului
educațional.
Cultură esoterică sau mistică am spus și, înainte de a merge mai departe, o să
afirm că prin asta se înțelege, cel puțin în sensul utilizat în prezenta lucrare, exact
același lucru. Privit din perspectivă culturală, artistică, științifică, este numit
esoterism. Abordat din perspectivă religioasă este botezat misticism. Dar este
vorba despre cultura spațiului spiritual guvernat de ideea de Dumnezeu, de Mare
Arhitect sau de Ființă Superioară, cu toate ierarhiile și antinomiile posibile.
Indiferent de religie.
Dar, tocmai azi, când are loc acest abandon aparent, iată că, precum într-o altă
epocă istorică similară, preocupată exclusiv de sfârșitul lumii, asistăm la
dezvoltarea unui esoterism/misticism sălbatic, care împarte oamenii în două
categorii, cei care cred și cei care nu cred, aproape fără punți de comunicare între
ele. Și pentru că fundamentalismul se manifestă într-o lume în care diversitatea
este doar impusă, nu și trăită ca deschidere iluministă, este de așteptat și apariția
unui fundamentalism ateu, care ar avea la dispoziție aproape întreg spațiul
mediatic.
Dumnezeu pare să fi plecat din cetate și pare să mai țină legătura numai cu câțiva
oameni (mulți, puțini, asta depinde de punctul de vedere al fiecăruia, atât de
credință cât și de orgoliu), considerați nebuni, șarlatani sau măcar „exotici“. Nu
poți să nu te întrebi dacă au sau nu dreptate, dacă este posibil accesul la
universul spiritual, un acces direct, real, nu unul intermediat de religie. După ce îți
pui întrebări de acest gen, trebuie să ai și curajul de a afla răspunsul. Iar atunci
când experimentezi răspunsurile știi că le poți împărtăși și altora. Și știi și măsura
în care ai voie și este corect să o faci. Pentru că și în irealitatea imediată trebuie
instaurat un sistem de norme etice, pentru că și aici totul poate fi redus, în mod
abuziv, la cunoaștere + putere.
Pentru realitatea înconjurătoare este valabilă regula conform căreia trebuie să ieși
dintr-un sistem pentru a-l putea înțelege, „măsura“ și interpreta. Dar poți să faci
așa ceva pentru că ai la dispoziție un sistem de valori consistent, reproductibil și
larg acceptat. Ca și numeroase aparate de măsură realizate pe baza acestuia.
Pentru irealitatea imediată, nu poți să începi analiza păstrându-te în afara
sistemului pentru că, vai, aparatul de măsură științific nu-ți oferă date suficiente.
Trebuie să pășești în ea, realizând că marea problemă nu este existența lui
Dumnezeu, ci cunoașterea lui Dumnezeu (sau a non-existenței sale). Totul se
rezumă la dorința de a cunoaște, de a-ți depăși limitele.
Nu poți să afli dacă există sau nu până când nu-ți lămurești metodele prin care,
satisfăcător pentru tine, poate și pentru ceilalți, poți să cunoști un subiect de acest
fel. Dacă nu ești suficient de curios, suficient de deschis, o astfel de sarcină
devine penibilă și o adevărată corvoadă. Mai ales că este vorba și de știință, și de
artă. Talentul este adeseori numit credință, har, dar, ca oricare artă, se bazează
pe o tehnică anume, care trebuie stăpânită, fără de care nu te poți exprima, așa
cum nu ar putea să o facă pictorul care nu cunoaște cum se mânuiește penelul.
Precaut, eu mi-am pus la început de drum și problema pierderii puterii de analiză
critică odată cufundat într-un context de acest fel. Dacă ajungeau să-mi „spele“
cumva creierul?...
Plus că există două tabere în conflict, biserica și tehnicile spirituale oarecum
orientale, parțial alimentate de curentul New Age, așa că am pornit simultan pe
ambele căi, cu gândul că, dacă o tabără ar fi „abuzat“ de mine, cealaltă m-ar fi
„eliberat“. Azi mi se pare ridicolă poziția mea, dar o amintesc pentru cei care își
pun problema pierderii obiectivității și au nevoie de un sfat.
Și pe o cale, și pe cealaltă, am ajuns relativ rapid să experimentez existența unor
lucruri la care nu mă așteptam. Mi-am dat seama că am intrat în categoria celor
care „știu de existența lui Dumnezeu“.
Am încercat să-mi explic cum de îl cunosc eu pe Dumnezeu, atât pentru mine cât
și pentru cei care, citind aceste rânduri, ar putea fi convinși să încerce pe pielea
lor o astfel de experiență. Și, în parte, dedic lucrarea ateilor și agnosticilor care
sunt suficient de curioși să afle mai mult. Mai ales că, așa cum am auzit într-o
predică, ateii „cred în ceea ce nu cred“, deci este eronat să spui că un ateu „nu
crede“.
Normal ar fi fost să structurez materialul în ordinea tehnici–obiective–rezultate.
Dar știu că nu le poți vorbi celor care nu au pășit pe acest drum de tehnici care
presupun o inițiere/acordaj până când nu le descrii inițierea, și nu poți să le descrii
inițierea până când nu justifici universul în care ea are loc, și nu poți să justifici
acest univers până când nu explici logica internă a cunoașterii lui. Așa că întreaga
structură este inversată pentru a răspunde nu numai curiozității, ci și, mai ales,
îndoielii.
Peste o vreme, sunt sigur că cititorii, cei care vor avea curiozitatea, vor descoperi,
ca și mine, că nu facem decât „să descoperim încă o dată roata“.
Așa este, nu sunt primul care află, nici maeștrii mei nu au fost primii, iar toate
lucrurile pe care urmează să le citiți au mai fost scrise. Nu la fel de transparent
cum am încercat eu, nu cu intenția de a oferi oricui accesul, nu și pentru cei care
nu fac parte dintr-o școală anume, nu cu dorința de a stimula nu numai
înțelegerea lucrurilor, ci și trăirea lor.
Sau, așa au fost scrise, dar într-un limbaj poate depășit.
Nu ocoliți bibliografia de la final, poate că ea este cea mai importantă parte a
cărții!

Cunoașterea dogmatică

„Intrarea este păzită, iar cuvântul parolă nu îl afli decât după ce treci. Secretul
este să te comporți ca și cum ai fi trecut deja.“
Vasile Lovinescu, Jurnal alchimic

Paradoxul și principala barieră în cunoașterea irealității imediate este inversarea

pașilor în exersarea cunoașterii. Suntem obișnuiți ca mai întâi să analizăm un
fenomen și pe urmă să-l recunoaștem, să „credem“ în el. Secretulmistic
presupune o hermeneutică aparte, interpretarea nu este posibilă decât dacă
„presupunem“ că semnul ascunde ceva ce urmează a fi descifrat. Și, într-o lume a
actelor gratuite, trebuie depășită încă o rezistență interioară pentru a accepta că
nu este suficient să bănuim că este vorba de o șarlatanie, ci este necesar să
verificăm.
Dar cine ne poate convinge să „trecem dincolo“ când bunul simț științific, rațional,
pe care îl aplicăm cu succes în stăpânirea universului înconjurător, este anulat cu
atâta seninătate Și același bun simț științific nu numai că este un instrument util
dovedit – fără el ni se pare că nu ar fi existat motorul în patru timpi, și calculatorul,
și energia nucleară, și... –, dar pare să ne ofere libertatea. O libertate pe care de
abia de puțin timp începem să o bănuim a fi periculoasă, o libertate a „dominării“
materiei care se dovedește a fi tot mai mult o simplă agresiune împotriva naturii,
ale cărei resurse le epuizăm, al cărei echilibru îl rupem, poate definitiv, fără a fi
ajuns să evoluăm în plan spiritual. Oricum, nu la nivelul resurselor risipite.
Teologia a dat naștere unei formule aparte de cunoaștere, dogma. Dincolo de
faptul că sunt formule metafizice, dogmele ascund însă atât tehnica, cât și
metodologia cunoașterii. Conțin, simultan, atât „adevărul dogmatic“, cât și calea
de a ajunge la el. Dacă, pentru istoric, dogma este produsul cultural al unei epoci
istorice, pentru teolog ea este o „formulă“ a credinței. Formula perfectă! Într-atât
de perfectă încât, cei cărora le este frică să fie excluși dintr-o echipă, oricare ar fi
ea, sunt gata să o impună cu forța și să elimine, apriori, orice evoluție.
Orice dogmă reprezintă pentru logica umană o contradicție, dar și o indicație că
logica rațională trebuie depășită. „Dogmele sunt antinomii transfigurate, care deși
implică ceva anti-logic, oferă soluții postulate, irealizabile pentru mintea
omenească. Antinomia capătă o înfățișare «de dincolo» care ne face să-i atașăm
un înțeles, dar înțelesul ne scapă cu totul.“ (Lucian Blaga, Oul dogmatic)
Dogmele sunt, în acest sens, contradicții transfigurate de misterul pe care vor să-l
exprime și devin procedee metafizice. Ca să fie viabile, dogmele trebuie să fie
exclusiv mistice, de aceea biserica își refuză de fapt propriile dogme atunci când
elimină sau marginalizează misticismul. Pare ciudat, dar bisericile, atunci când se
instituționalizează, au grijă să ascundă rădăcinile mistice, mai greu de înțeles și
de acceptat de marea masă a credincioșilor.
O deschidere față de experimentarea misticismului pe scară largă ar însemna
pierderea celor care nu sunt capabili să facă efortul necesar, mulți, precum în
oricare alt domeniu, dar, și mai periculos, le-ar oferi celor puțini, care reușesc să
facă pasul, toate argumentele că „sunt mai egali“ cu preoții decât o credeau, decât
erau lăsați să o creadă.
Și, foarte important, ar fi nevoie de dogme în concordanță cu nevoile spirituale ale
epocii, alcătuite din mitologia și conștiința epocii respective, pentru a le putea
aborda cu mai mult curaj, iar aceste dogme de abia se nasc și sunt puțin
răspândite, deci greu accesibile și ușor de atacat. Cât timp nu ai acces la
adevăratele instituții de presă și ești obligat să transmiți mesajul prin intermediul
„tabloidelor PSI“, ești condamnat la marginalizare.
Logica primitivă era indiferentă la contradicție, gândirea mitică primitivă fiind
stăpânită de coincidențe, cu întregul inclus în parte, cum spunea Lucian Blaga. Nu
trebuie decât să rescriem asta așa cum descoperim azi în fractali și holograme,
trebuie să găsim puntea între gândirea mistică și gândirea holistică.
În trecut, dogmele nu erau bazate pe intelect, ci pe credință, iar misticul stabilea
limite: până aici ne descurcăm cu intelectul, de aici încolo începe credința. Acest
pas, această delimitare, noi nu o mai facem, dorim să ajungem până la capăt doar
prin puterile rațiunii, chiar și acolo unde lucrurile ne-ar fi accesibile numai prin
credință. Intelectul nu se poate decide din proprie inițiativă să se lase în voia
„extazului“, are nevoie de un impuls exterior, „revelația“. Iar această revelație,
chiar și ateul perfect o știe, este dedicată credinciosului, indiferent că este vorba
de o realitate-irealitate, sau de o simplă stare modificată a conștiinței. În fond, „se
știe“, delirul religios nu-i este accesibil oricui...
Pentru a ajunge la un limbaj comun, este suficient să acceptăm că obiectul
cunoașterii este misterul, pe care îl putem reduce sau îl putem amplifica, tentațiile
fiind mari în ambele direcții.
Este necesar să reactualizăm cunoașterea dogmatică ca metodă, ca act de curaj
al gândirii, pentru a avea o direcție în lumea aceasta, dar și în lumea visată,
dincolo de aceea vizibilă, în irealitatea imediată. În acest context, obiectul
cunoașterii devine chiar misterul. Lumea palpabilă este un complex de semne ale
misterului, de aici trebuie pornit în acceptarea cunoașterii dogmatice.
Și fără a reedita cumva dogmatismul în sens de constrângere!
Pentru că, de exemplu, pe drumul cunoașterii apar și mistere adăugate, anormale,
așa cum, în misticismul creștin, este dogma despre natura dumnezeiască și
omenească în același timp a lui Hristos. Dacă radicalizarea misterului nu s-ar fi
făcut numai asupra lui Iisus Hristos, ci asupra omului în general, s-ar fi ajuns la un
mister ușor de citit de oricine printre rândurile Bibliei: noi, toți, suntem Fii de
Dumnezeu. Iisus, precum alți câțiva, puțini totuși, este un Fiu de Dumnezeu
Împlinit.
Impunerea prin forță a acestor mistere adăugate, artificiale, este aceea care
determină atitudinea sceptică față de cunoașterea dogmatică, pentru că o
identifică pe aceasta cu constrângerea. Iar adevărata cunoaștere nu poate fi decât
urmarea unui act liber consimțit.
Pentru că trebuie să avem discernământ, nici un mit nu este revelație pură, în
orice mit se instalează un interpret, un mediator. Dacă nu avem curiozitatea de a
trăi singuri mitul, există riscul să fim respinși sau deturnați de acești mediatori, de
a avea un dialog sau un conflict numai cu ei și de a vedea cum, adeseori, numai
acești interpreți au fost instituționalizați, pe când scopul este să trăiești și să
experimentezi irealitatea imediată. Altfel rămânem în „senzațional“. Rămânem
subiectul preferat al tabloidelor PSI și, eventual, ultima opțiune a bolnavilor în
stadii terminale, dispuși, din disperare, să accepte orice „minune“ care le-ar putea
salva viața.
Iar pentru cel care face primul pas către cunoașterea irealității imediate, mai
trebuie spus că fenomenele oculte, mistice, se produc pe baza unui mecanism
subconștient complex. Ridicarea în conștiință a mecanismului inconștient poate
anula efectele acestuia, de aceea maestrul spiritual disimulează mitic
(repovestește) realitatea psihică interioară, transcendentă poate chiar și
cunoașterii sale, până când nu vă supuneți „inițierii“. Misterul existențial „se apără“
astfel de cunoaștere, după cum notează Lucian Blaga. Așa că nu trebuie doar să
ne lăsăm în voia extazului, ci trebuie să avem răbdarea de a accepta tutela unui
maestru care, în plus, adeseori nici nu pare a fi pe o poziție superioară nouă din
punctul de vedere al cunoașterii raționale. Iar mândria ne împinge să refuzăm un
astfel de maestru, poate și din cauza tristei experiențe a școlii în care am fost
obligați să respectăm profesori fără cunoaștere, fără chemare.
Miturile și legendele vorbesc, de altfel, despre „opreliști“ și „pedepse“ în legătură
cu anumite „cunoașteri“. Dar tot ele spun că ai posibilitatea cunoașterii ce pare
păzită ca un „secret profesional“. Uneori atât de bine păzit, încât școli esoterice se
sting din teama de a răspândi cunoașterea, supraviețuind numai ca rituri fără
conținut.
Putem să anulăm misterul Dacă da, îl putem comunica inteligibil celorlalți după ce
ne-am integrat în mister prin cunoaștere ecstatică
Nu toți putem face asta pentru că nu ajungem să ne împăcăm deplin cu drama
cunoașterii. Ne ferim de mister cum ne ferim de păcat, avem o adevărată fobie
față de mister și față de aparenta pierdere a controlului. Poate exista un
compromis al acestei subiectivități care să țină loc de obiectivitate Există undeva o
punte între Biblie și Darwin pe care să putem păși în siguranță și fără să ne
simțim ridicoli sau marginalizați
 Fizica irealității imediate

„Despre unul și același adevăr, care este simplu, teologii într-adevăr vorbesc
teologicește, iar pe de altă parte fizicienii vorbesc fizicește și, de obicei, tratează
adevărul cel simplu în felurite chipuri...“
Dimitrie Cantemir, Metafizica

La un moment dat, este posibil ca, pe parcursul lecturii acestui capitol, cititorul să
considere că totul se rezumă la o concepție materialistă, chiar dacă sofisticată,
asupra lumii. Toate cele care urmează nu sunt însă decât punți aruncate între
fizică și metafizică și, cum începem să construim puntea pornind de pe malul
fizicii, o vreme o să purtăm cu noi o terminologie specifică.
Pe parcursul cărții, cititorul atent va sesiza că sunt utilizați termeni diferiți pentru o
aceeași realitate. Nu este o scăpare redacțională, ci o abordare a irealității
imediate din diferite direcții, sub diferite aspecte, iar păstrarea terminologiei
specifice unui domeniu sau altul va permite atât abordarea profundă a acelor
domenii, cât și sesizarea unui fond unic de cunoaștere, indiferent de forma sub
care este exprimat.
Capitolul este structurat, de altfel, în două părți, prima se adresează celor cărora
le este suficientă amintirea unor elemente generale stabilite de fizica modernă, a
doua adresându-se și celor care au nevoie de explicații suplimentare. Cum
ajungem la Dumnezeu pornind de la foton, urmează să discutăm în capitolele
următoare.

Universul fizic a început acum circa 15 miliarde de ani, din NIMIC. Irealitatea
imediată are și ea un început? Are și ea aceeași vârstă? Putem merge mai
departe de acel „așa se întâmplă să fie“?
Fizica modernă a descoperit că vidul nu este „gol“, ci constă din cantități enorme
de energie fluctuantă, pozitivă și negativă. Iar această stare este extrem de
instabilă, energia tinzând să se transforme în materie, adevăr din ce în ce mai larg
acceptat, chiar dacă neînțeles pe deplin.
Dacă definim ca vacuumce rămâne după ce am scos de acolo materia și energia
(protejând locul de orice influență energetică exterioară și aducându-l la
temperatura de zero absolut), ca prin magie, acolo mai există ceva! Fizicienii
numesc acea stare de existență zero-point energy. Deși vidat și adus la
temperatura de zero absolut, în acel loc subzistă o cantitate enormă de energie,
care nu poate fi măsurată direct, dar într-un centimetru cub de spațiu aflat la zero-
point energy se află o energie echivalentă (după formula E=mc2, masă echivalent
energie) cu 1094grame materie. (Soarele radiază numai echivalentul a
5x1012grame pe secundă.)
Dacă există atâta energie care fluctuează, atunci de ce nu vedem nimic? Oricât
de „solidă“ ar părea de fapt, materia este un spațiu gol umplut cu particule
elementare care „tind să existe“, apărând cumva din neant și devenind materie
coerentă.
Dacă există un aport suficient de energie, spațiul gol dă naștere spontan la
materie care dăinuie o vreme. Chiar și fără aport de energie, apar perechi
electron-pozitron care intră în contact și dispar. Materia este produsă din acel
vacuum, de câmpul zero-point energy, de radiația acelui câmp. Ea este o stare
temporară a câmpului. Într-un fel, universul este 99% nimic. (Fred Alan Wolf, The
Spiritual Universe)
Traiectoriile particulelor elementare care apar sunt ca și cum acestea ar
interacționa cu alte particule „potențiale“, încă invizibile, aflate în acel vacuum, în
materia potențială nemanifestată, aceeași cu „lumina necreată“ a științelor oculte
sau a credințelor religioase.
Jean Charon sintetizează un astfel de model care leagă universul în general de
om:
„Dacă presupunem că electronii care constituie trupul meu nu numai că poartă
«mintea-spiritul» meu, ci chiar îl constituie, atunci nu-i greu să realizezi că Eul
meu, mintea-spiritul, și electronii se află în comunicare.“
Rezultă că, la nivelul materiei elementare, ne aflăm în legătură cu materia
necreată. Spiritul este vibrația virtuală a energiei, sufletul este reflectarea acestei
vibrații în timp, iar sinele este iluzia apărută din reflectarea sufletului în
materie.Interconectate, dar diferite. Sufletul este astfel un proces virtual, nu o
entitate.
Într-un fel, sufletul este asemenea unui câmp magnetic, doar că nu are nevoie de
un suport material ca să existe, este ca și cum ar fi „câmpul magnetic“ al unui
foton. Trebuie să ținem cont de faptul că spiritul,acest lăcaș al sentimentelor și al
simțirii, este partea ireductibilă din noi, iar conceptul continuității spiritului cu
Dumnezeu și a întoarcerii sufletului la Dumnezeu este susținut de continuitatea
materiei cu materia potențială nemanifestată. Ființa reală posedă memorie și
alterează procesele fizice din Sine. Cunoașterea nu este materială, materie adică,
este tot un câmp. Acumulezi cunoaștere, acumulezi o structură de materie
necreată. Pe care o să vedem unde o depozităm.
Toate particulele reale (posibile, măsurabile, observabile) interacționează cu cele
virtuale, iar în cazul corpului omenesc chakrele sunt punctele favorizate de
trecere.
Sufletul „cade“ în materie și „uită“ de unde a venit, consideră că este localizat în
trup. Fără să fie materie, cunoașterea afectează materia ca un câmp. Când
cunoașterea se modifică, și materia se modifică. Când cunoașterea este
comunicată, ea „cade“ în materie, rupe legătura cu materia necreată.
Cum posedarea informației de dincolo de această „cenzură transcendentală“ (cum
o numește Lucian Blaga) ar viola principiul incertitudinii, cunoașterea nu poate fi
păstrată. De aceea uităm cunoașterea din viețile trecute, dar nu o pierdem și, cu
puțin efort, o putem recupera din momentul în care pășim dincolo.
La început, particula are numai conștiință de sine, este „dincolo“, în irealitatea
imediată, în întreg sau Întreg. Pe urmă se identifică cu particula din materie și uită
întregul virtual. (Concept de care o să ținem seama atunci când o să discutăm
despre reîntrupare, despre călătoria sufletului.)
Este această lume de dincolo o altă dimensiune a spațiului? Hiperspațiul este
plauzibil geometric. Modelul uzual este acela că trăim în proiecția tridimensională
a unui hipervolum din spațiul cu patru dimensiuni. Dar aceasta este deja o
problemă care ține de „geometria sacră“, ce va fi analizată la momentul respectiv.
Tot atunci o să introducem și noțiunea de spațiu cu 3,1 dimensiuni (de la 3,1 la
3,9, valori discrete), care unește cele spuse până aici cu teoria fractalilor și
hologramele. O figură geometrică a cărei dimensiune se află, de exemplu, între 1
și 2, este mai „destrămată“ decât o suprafață obișnuită și, în același timp, mai
„masivă“ decât o linie obișnuită. (Benoît Mandelbrot, Obiecte fractale.)

Cu excepția speculației retorice „întreg/Întreg“ și a introducerii unor scurte definiții

pentru „lumina necreată“ și „cenzura transcendentală“, poate să pară că, pe
moment, am demitizat și redus totul la performanța și spectaculozitatea fizicii fără
să ne apropiem de mister, de misticism, de Dumnezeu.
Este momentul să ne întoarcem cu multe secole în urmă la opera unui mistic
recunoscut, Dionisie Areopagitul, și, păstrând în minte lecția de fizică, să
observăm puntea de legătură pentru ca, ulterior, să o putem utiliza pentru a vedea
în ce direcție și prin ce tehnici ne putem exercita „curiozitatea“.
Și, cât timp discutăm conceptele lui Dionisie Areopagitul, să ținem cont de faptul
că el era cufundat cu totul în acea formă de cunoaștere dogmatică amintită și nu
văzuse niciodată traiectoriile particulelor elementare.
Ce spune marele mistic?
„Focul sensibil este, așa zicând, în toate și pătrunde prin toate în chip
neamestecat și e mai presus de toate. Și fiind întreg luminos și în același timp
ascuns, este necunoscut prin el însuși când nu există o materie în care să-și arate
lucrarea proprie. Căci fiind nestăpânit și nevăzut, le stăpânește pe toate și atrage
la lucrarea sa pe toate cele în care se ivește.
... e pururea în mișcare.
De e nesocotit, pare să nu existe.“
(Despre ierarhia cerească, XV.2)
Și:
„Căci e o stare și o mișcare în toate, ceea ce ține pe fiecare durabil mai presus de
orice stare și mișcare în rațiunea sa și îl mișcă în mișcarea proprie.“
(Despre numirile Dumnezeiești, IV.7)
Adică spune extrem de concis, într-o formă care știm acum că ține de
cunoașterea dogmatică, un același lucru: energia este materie. Ba chiar este mult
mai profund decât toți fizicienii zilelor noastre. Totul este vibrație, foc sau undă...
Nu este o coincidență, nu este numai un model filozofic metafizic, nu forțez
asemănarea, de fapt identitatea, celor două concepții. Și nici nu trebuie să
rămânem aici, bucurându-ne intelectual de marea „descoperire“.
Trebuie să mergem mai departe, respectând principiile cunoașterii dogmatice, și
să analizăm la momentul potrivit și tehnicile mistice prin care Dionisie Areopagitul
a ajuns „să vadă“ și să înțeleagă universul. Dacă el l-a văzut și l-a înțeles pe
Dumnezeu și nu contrazice speculațiile fizicii contemporane, atunci am făcut un
prim pas.
Scopul?
Doar îl enunț. Trecând prin teoria și practica mistică trebuie să fim capabili să ne
întoarcem și să vedem puntea către noi de la un alt enunț al lui Dionisie
Areopagitul:
„Dumnezeu fiind ridicat din ființă există mai presus de ființă“.
(Despre numirile Dumnezeiești, IV.20)
Pentru cei care abordează irealitatea imediată în scopul cunoașterii universului, a
alcătuirii unei filozofii personale, a abordării unor tehnici de dezvoltare spirituală,
consider că am spus suficient. Ei pot sări sfârșitul acestui capitol.
Cei care au nevoie de și mai multe dovezi științifice, cei care urmează să aplice
terapii alternative, complementare, sau numai să le verifice, au nevoie și de
următoarele rânduri.

Energia este o mărime fizică abstractă, nemanifestată, care nu poate fi percepută

decât mental și care desemnează capacitatea de a produce lucrul mecanic,
electric, magnetic provocat de interacțiunea între două sau mai multe sisteme.
Energia este lucrul mecanic potențial, este cauza, iar lucrul mecanic este efectul.
Fiecărei interacțiuni îi corespunde o formă de energie. Nu există „energie
negativă“, ci un rezultat nedorit al acesteia. Interacțiunea dintre două sisteme
duce la evoluția în timp a parametrilor sistemelor, iar măsura interacțiunii este
forța.
Sunt cunoscute patru categorii de interacțiuni: gravitaționale, electromagnetice,
nucleare slabe și nucleare tari, dar există ipoteze despre o a cincea, legată și de
„fenomenele PSI“. Fiecare interacțiune are un câmp fizic asociat. Aceste câmpuri
pot fi cunoscute și intuitiv, metafizic. Câmpurile sunt organizate spațio-temporal ca
linii de câmp, iar totalitatea liniilor de câmp alcătuiesc spectrul câmpului. Câmpul
se propagă prin spațiu și timp sub formă de unde, întreg spațiul-timp fiind penetrat
de câmpuri în propagare și angrenat în oscilații. Principala proprietate a câmpului
este aceea că transportă energia.
ãCărămizile g universului au proprietăți ondulatorii, se comportă ca oscilații
elementare care interacționează ca unde elementare, numite stringuri.
Materia masivă este însoțită întotdeauna de câmpuri care o pătrund și care se
extind în spațiul înconjurător. Concentrarea câmpurilor duce la „condensarea“ lor,
la apariția de materie, particule aparent materializate din neant, care sunt câmpuri
condensate. Concentrarea câmpurilor este rezultatul organizării, a aportului de
informație.
Informația organizează un sector de câmp pe care îl transformă, prin condensare,
în materie. Adică, prin „logos“, Divinitatea invocă spiritul în suflet, care este
insuflat în trup.
Scânteia divină, Kundalini, se materializează în aura umană, care, prin evoluția
embrionului în făt se condensează în trupul fizic. Esența aurei (spiritul) este
eternă, nemanifestată. Omul este un ansamblu dinamic de materie, energie și
informație.
La nivelul ființei vii, anumite structuri sunt bioluminiscente, emit lumină. (Ipoteza
laserilor biologicia lui Traian Stănciulescu.) Luminape care o regăsim în toate
demersurile cognitive asupra irealității imediate.
Molecula ADN este aceea care stochează și multiplică informația. Filamentul ADN
este mai subțire decât frecvența spectrului vizibil al luminii. În corpul omenesc se
află peste 200 de miliarde de kilometri de ADN, care, pentru toate celulele vii este
alcătuit din patru baze (adenina, guanina, citosina și thimina). Cele patru „litere“
ale alfabetului vieții, A, G, C, T. Secvențele de ADN sunt instrucțiuni (informații) cu
un anumit scop.
Celulele emit 100 de fotoni pe secundă pe centimetru pătrat, iar ADN-ul este
sursa acestei emisii de fotoni (de la infraroșu la ultraviolet), care explică parțial
aura corpului. Câmpul electromagnetic constituit din suma acestor emisii este
conștiența. Tot ADN-ul, ca emițător, poate să și recepționeze fotonii emiși din
rețeaua globală a vieții bazate pe ADN. (Jeremy Narby, Șarpele ADN.) Structura
de ADN are și ea, ca orice altă materie, un alter ego în materia necreată.
Această radiație luminoasă nu este o emisie spontană, ci una stimulată. La nivelul
membranei celulare se fixează informația. Creierul poate prelucra numeroase
tipuri de informații și energii aducându-le la un numitor comun, biofotonic. Ca
rezultantă a emisiei de lumină se formează aura celulelor și a corpului. Ea
receptează informațiile din câmpurile exterioare și le transmite la nivel celular.
Toate celulele din organism funcționează cu lumină ca principala sursă de energie
și informație, primită direct sau indirect, prin bioluminiscența altor celule.
Apare o rezultantă a tuturor mecanismelor și proceselor din corp care duc la
apariția unor organe energetice pereche ale organelor din materia masivă, la o
memorie holografică a fiecărui organ, a unui circuit bioelectromagnetic capabil să
asigure transmiterea la distanță a informațiilor prin rezonanță. În nici un caz nu
trebuie să ne limităm la concepte de genul: „așa cum ficatul produce fiere, așa
creierul produce idei“.
Atenție, există organul din materie masivă, memoria holografică a acelui organ,
dar și alter ego-ul organului în lumina necreată. Această triplă determinare va fi
extrem de utilă pentru elucidarea clarviziunii, a vederii la distanță și a altor
fenomene mai mult sau mai puțin paranormale.
Și să încheiem cu un mare mistic român, care spune:
„În sens Mistic, Materia este Totalitatea Energetică, de la Energiile cele mai
Subtile de Minte-Informație până la Energiile grosiere de Forme Fizice-Solide. În
fond, nu există Materie ca Substanță de Sine, Materia fiind Energie Provizorie ce
iese din Mișcările Sufletului“.
(Avva Ghelasie Isihastul, Memoriile unui isihast)

Geometria sacră

„Nimeni să nu intre aici, dacă nu este geometru“

Frontispiciul școlii platoniciene din Atena – Academia
ãSacră g pentru că discutăm despre o lume considerată sacră și am adoptat
retorica esoterică, asta cel puțin până când numim această geometrie sacră
geometria spațiului N-dimensional. Adică o descriere fizică și metafizică a spațiului
N-dimensional.
Cum și pe unde apar aceste particule, aparent „condensate“ din neant? Unde se
află acest „neant“ încărcat cu energie, cu infinit de multă energie?
Explicația științifică impusă deja în cultura „curioșilor“ este aceea că se află într-o
dimensiune superioară. În dimensiunea imediat superioară, 4D, dar și în celelalte,
până la 10D (sau 11D, atunci când, consider eu nepotrivit, tratăm și timpul ca o
astfel de dimensiune). Zece dimensiuni, nu mai multe, nu mai puține, sunt
necesare și suficiente pentru a descrie și a susține toate fenomenele normale sau
„para-normale“, pentru a explica toate cele cinci interacțiuni și întreg circuitul
energetic.
Ce înseamnă un univers 4D? Este universul în care putem duce, printr-un punct,
patrudrepte ortogonale între ele. (În 3D putem duce numai trei, celebrele axe x, y,
z, de exemplu, iar în 2D numai două.) Spațiul are acolo proprietăți suplimentare,
grade de libertate suplimentare. Ba chiar și „numărul de aur“ își schimbă valoarea,
pe măsură ce dimensiunea spațiului crește el tinzând către 1. (n=2 – 1,6180; n=3
– 1,3247; n=4 – 1,2207; n=5 – 1,1673, Florin Munteanu, Semințe pentru altă
lume.)
Dacă este mai ușor acceptat conceptul de 4D ca speculație matematică (un
absolvent de liceu înțelege imediat cum poate jongla cu geometria analitică a
spațiului 4D), ca realitate, sau ca irealitate imediată, el nu este acceptat.
Pentru a ușura înțelegerea raportului între spații și dimensiuni, trebuie spus de la
bun început că un corp 2D trebuie înțeles ca o „proiecție“ a corpului 3D, nu ca o
secțiune prin acesta. 2D este umbra lui 3D și, în mod asemănător, 3D este umbra
lui 4D. O sferă (3D) proiectează o umbră cerc (2D). Pentru a avea o umbră, avem
nevoie, implicit, de o sursă de „lumină“. Pentru unii este Duhul Sfânt (cel aflat „în
tot și în toate“), pentru alții este Sursa Universală și se poate spune că este tot
una cu punctul, cu singularitatea, cu Merkaba prin care a fost generat, la Big
Bang, Universul nostru în cadrul Metauniversului.
Aparent, umbra este mai mare decât corpul care o proiectează. Raza cercului
proiectat este mai mare decât raza sferei a cărui umbră este.
Pentru că este mai cunoscut, să luăm teseractul, proiecția unui „cub“ 4D în spațiul
3D. Și el, acest teseract, ca o umbră, este „mai mare“ decât cubul 4D. Am insistat
asupra acestui punct pentru a justifica postulatul: „Dimensiunile inferioare includ
dimensiunile superioare“. Deci nu trebuie să ne așteptăm ca un corp 4D să fie mai
mare decât corpul 3D generat ca umbră, el este mai mic și inclus, așa cum
„inclusă“ este și sursa. Ca într-un joc Matrioșka. În centru avem sursa, cea care
emite lumină, cea care dă viață, energia care urmează să se condenseze în
materie în dimensiunile inferioare. Așa cum în singularitatea de la Big Bang am
avut tot Universul pe care îl cunoaștem. Corpul 3D include corpul 4D, care include
corpul 5D și tot așa. Dacă ar fi invers, am fi prinși ca într-un cristal.
Continuumul cu n dimensiuni este definit astfel prin continuumul cu n-1
dimensiuni. (Henri Poincarré, Dernières pensées) De aceea cubul 4D este limitat
(definit) de jur împrejur de cuburi 3D (care alcătuiesc teseractul).
Și invers, entitățile negative, aflate în dimensiunile inferioare, de la 2,9 la 2,1, sunt
„mai mari“ decât noi, motiv pentru care o ființă superioară poate apărea cât o
scânteie, iar capul lui Baphomet se vede cât un stadion de fotbal.

Trecerea între dimensiuni se face în mod permanent, la cel mai elementar nivel,
prin locuri cu proprietăți speciale, „văzute“ și descrise de geometria sacră, care
pot fi optimizate, asupra cărora se poate acționa. Și nu trebuie uitat că aceste
„vane“ interdimensionale permit trecerea în ambele sensuri, acolo se creează, dar
tot acolo are loc distrugerea. Energia condensează în materie, materia trece în
energie.
Câteva elemente de geometrie sacră
Între 2D și 3D se află „Steaua Pământului“, două pentagrame suprapuse, care se
rotesc în sens contrar una față de cealaltă. Ele sunt două obiecte 2D care,
împreună, alcătuiesc un „simulacru“ de obiect 3D. Reprezintă fețele unui obiect
3D incomplet.
La fel, între 3D și 4D se află „Merkaba“, două piramide care se intersectează și se
rotesc în sens contrar una față de cealaltă. Două obiecte 3D care, împreună,
alcătuiesc un simulacru de obiect 4D. Sunt fețele unui obiect 4D incomplet.
Secțiunea verticală prin Merkaba este Steaua lui David. Secțiunea orizontală prin
Merkaba este numită Cheile Universului, atunci când este vorba de mișcarea
pozitivă.
Am amintit astfel principalele simboluri ale geometriei sacre utilizate în
manipularea energiei.
Cu cât distanța între centrele de greutate ale celor două pentagrame, sau ale
celor două piramide, este mai mare, cu atât „vana“ este mai deschisă, trece mai
multă energie, din cauza diferenței de potențial mai mari. Nu oricine poate ține la
distanță cele două corpuri-fețe, dar un exemplu cunoscut este distrugerea
Sodomei, realizată prin depărtarea celor două piramide ale unei Merkaba.
Schematic și didactic, corpul omenesc este reprezentat ca având o Merkaba
deasupra (între chakrele VII și VIII) și o Stea a Pământului sub picioare. Ele
există, sunt locuri de trecere preferențiale, dar perechea Merkaba-Steaua
Pământului apare la fiecare particulă elementară, deci trebuie să ținem cont de
toate aceste perechi, care alimentează și distrug la nivel de celulă, atom,
particulă.
Practic un subcapitol al geometriei sacre, simbolul nu poate fi analizat totuși decât
după ce discutăm inițierea.

Inițierea
Prin inițiere se transmite și o cunoaștere care se află dincolo de nivelul liminal
care ne crește capacitatea de a determina lucruri și situații pe care ni le dorim
conștient sau inconștient. Aceasta nu ține întotdeauna cont de maestrul respectiv.
Mai exact, este o componentă care ține de maestru, una care este strâns legată
de viețile trecute ale inițiatului și alta care vine de la spiritele de lumină în sensul
misiunii personale a inițiatului pe pământ.
Ovidiu-Dragoș Argeșanu, Reiki, între mit și realitate

Dacă mulți oameni sunt dispuși să discute și să analizeze irealitatea imediată așa
cum a fost ea expusă până aici, fiind ei împinși de curiozitate, de nevoie sau chiar
de moda culturală, mult mai puțini ajung să urmeze o „școală“ din cauza pragului
reprezentat de inițiere.
Exceptându-i pe cei dotați din naștere cu anumite calități, pentru ceilalți,
deschiderea către această lume complexă, capacitatea de a acționa coerent în
ea, este dată numai de o formă sau alta de inițiere.
Persoanele prea sensibile, timide, evită inițierile din cauză că nu au suficientă
încredere în puterile lor, se tem că nu fac față. Cei obișnuiți să aibă un control
deplin asupra vieții lor le ocolesc de teama manipulării conștiinței lor. Credincioșii
care nu au sesizat rolul misticismului în credință le evită ca pe erezii periculoase.
Și mai sunt, evident, cei care nu cred deloc în așa ceva.
În plus, nu știm de la început ce ni se potrivește și nu avem garanția că ne vom
regăsi în sfera inițiatică în care suntem invitați să pășim. Un lucru este important
de reținut: maestrul nu poate decât să deschidă „ușa care duce dincolo“, discipolul
trebuie să fie capabil să vadă și să pășească dincolo.
După ce veți deschide mai multe astfel de porți, veți descoperi că sistemele de
cunoaștere, deși o fac prin cuvinte și imagini diferite, vorbesc de o aceeași
realitate pe care o cunoașteți și pe care începeți să o simțiți.
Acceptând că perfecțiunea constă în contemplația care duce la extaz și unește
omul cu divinitatea într-un Întreg, trebuie să vedem care este rolul inițierii în acest
context.
Prin inițiere, ucenicul primește, practic, un antrenament psihologic, dublat sau nu
de o „chirurgie PSI“. Pentru primii pași îi este absolut necesar ghidul spiritual sub
îndrumarea căruia se petrec lucrurile, iar învățătura și procedurile trebuie
acceptate indiferent de părerea pe care acesta o are sau și-o formează din primul
moment față de maestru. Până când ți se deschid ochii și poți să mergi singur.
Sub conducerea maestrului se capătă curajul de a face lucruri de care nu ne
credeam în stare, chiar dacă, mai târziu, descoperim că acesta nu ne-a susținut,
nu ne-a ținut de mână, ci doar ne-a dat un prim impuls.
Este bine ca, la prima inițiere, să aveți un maestru cu care sunteți compatibil, unul
care a trecut pe un drum asemănător, și nu neapărat pe cel mai renumit maestru
la care aveți acces, geografic sau financiar. Ulterior, puteți să acceptați ca
maestru o persoană din cu totul altă clasă socială, profesională, ba chiar
tensiunea provocată de diferență devine benefică. La început însă, ea este o
barieră care derutează și nu vă permite să primiți inițierea. Iar dacă se poate
ajunge ușor, din curiozitate, urmând o modă, la o primă inițiere, este extraordinar
de greu să uităm o primă inițiere „ratată“.
Totul este deja scris și publicat, iar meditația pe marginea textelor poate să ducă
la „cunoaștere“, dar ea rămâne o simplă adeziune culturală, este departe de
înțelegerea dobândită prin experiența personală și nu oferă trecerea dincolo de
„cenzura mistică“. Cunoașterea„filozofică“ este accesibilă, metodele și
tehnicilesunt rămase în spațiul esoteric/mistic și sunt transmise numai de către
maeștri.
Cum sunt transmise acestea? Prin acordajeși inițieri. Primul pas este inițierea
exoterică, care constă într-o prezentare, rituală sau nu, menită să determine
supunerea față de maestru și școala lui de gândire, pentru a accepta pașii
următori. Aspectul ritual, de la decor și coregrafie până la utilizarea diverselor
obiecte este cel care trezește o reacție de respingere atunci când nu rezonezi cu
maestrul sau, dimpotrivă, clădește încrederea. Șocul unei încăperi în care ard
bețigașe parfumate, sunt expuse icoane sau mandale, ești invitat să stai în poziția
lotusului pe rogojini sau cine mai știe ce altceva poate să emoționeze pozitiv sau
negativ. Unii au nevoie de tot acest arsenal, iar maeștrii europeni îl utilizează
pentru că marea majoritate a ucenicilor și-l doresc, îl așteaptă, deși nu face parte
din universul lor cultural. Culmea este că, din cauza răspândirii modei, chiar și
aceia care ar zâmbi în alt context la un astfel de decor se simt „amăgiți“ când el
lipsește.
Urmează inițierea esoterică, care introduce inițiatul într-o comuniune psihică cu
toți ceilalți inițiați, este integrat în conștiința de grup, în câmpul-Aal școlii de
gândire respective. Uneori și o simplă anecdotă este suficientă, dacă este intim
memorată și acceptată. Orgoliul maeștrilor europeni a dus la fragmentarea
accentuată a câmpului-A, ei omițând să transmită elementele esențiale ale
grupului din care provin, excluzându-și astfel ucenicii din acel grup, limitându-i pe
aceștia la grupul pe care îl fondează. De aceea, trebuie să avem și un maestru
novator, modern, cu care rezonăm, dar și unul tradiționalist, aparent încremenit în
operă, deoarece prin acesta căpătăm accesul la un câmp-A mult mai mare.
Pasul final este inițierea mistică, în care i se oferă inițiatului puterea de a îndeplini
la rândul lui inițieri și de a utiliza coerent puterile „supranaturale“. În această etapă
se produce „trezirea“, se unește conștientul cu subconștientul.
Capacități asemănătoare apar și în urma accidentelor, bolilor, experiențelor
extreme, iar momentul seamănă cu criza de rezistență din alergarea pe distanțe
lungi. Emoția și acțiunea directă a maestrului deschid porțile subconștientului. Ești
„acordat“ cu propriul trup, îți este „acordat“ instrumentul psihic. Și ți se întâmplă
poate lucrul cel mai important, capeți plăcerea deplină a cunoașterii dogmatice,
capeți bucuria de a rezona cu irealitatea imediată.
Cei trei pași descriși mai sus nu se petrec în mod obligatoriu în momente diferite,
adeseori se întrepătrund, ceea ce face mai dificilă identificarea lor. Sunt școli, cum
este Reiki, în care maeștrii pornesc cu inițierea mistică, acordajul în sine, pentru
a-l „deschide“ pe inițiat și a-l pune într-o stare anumită, care îi permite o mai bună
înțelegere a celorlalte etape.
Nu toate școlile și nu toți maeștrii oferă o inițiere și un acordaj identic, care să
permită performanțe similare. Chiar în cadrul aceleiași școli, dacă presupunem că
acordajele sunt identice, inițierea diferă în funcție de cunoștințele și experiența
maestrului.
Parte din inițiere se desfășoară telepatic, așa că nu trebuie ignorați maeștrii
„tăcuți“, care nu spun zeci de istorioare amuzante. Uneori ei transmit mult mai
multă informație! Dacă în cadrul unei inițieri, a unui curs, sunteți îndrumați să țineți
mâinile pe genunchi, cu palmele în sus, nu evitați să faceți asta, din rușine sau
bravând. Acela este momentul și postura în care transmit informația cei mai mulți
dintre maeștri, deși nu este un adevăr universal valabil.
Așa cum am spus, după inițiere și acordaje, proaspătul inițiat poateface tot ceea
ce face și maestrul lui. Trebuie să și vrea, să lucreze cu el însuși, să facă
suficienți pași care să-i consolideze puterea și cunoașterea. Trebuie să se lucreze
pe el însuși.
Cât despre comparațiile între școli, ele vizează acest prim moment de după
acordaje și inițiere. Prin puterile proprii, chiar fără să treci de la o școală la alta,
poți urca oricât de sus.
Legenda spune că existau cândva cinci trepte de inițiere, cea mai înaltă fiind
pierdută astăzi. (Trepte în sensul de paliere tot mai înalte la care se face
acordajul, nu este vorba de cele trei etape ale inițierii.)
Prima treaptă eliberează de durere, dar nu te pune în slujba celorlalți.
A doua te lasă să guști din fructele iluminării spirituale, dar nu atinge
compasiunea.
A treia oferă compasiunea și puterea de a-i ajuta pe ceilalți.
A patra oferă cunoașterea deplină a faptului că irealitatea imediată și realitatea
înconjurătoare sunt una, fațete ale aceluiași lucru, și că le poți utiliza pe deplin.
A cincea treaptă poate fi bănuită, cum spune și Alexandra David-Néel, dar o
rezerv pentru o lucrare dedicată exclusiv „mitologiei irealității imediate“.

Mistica populară
vs.
școala esoterică
„În islam, în iudaism, în celelalte religii, dar și în creștinism, fundamentalismul
sporește. Profeți și predicatori protestează împotriva decadenței, imoralității,
corupției, decadenței morale. Pe de o parte, apar apeluri la o nouă ordine și la
întoarcerea la codul moral mai strict din trecut. Pe de altă parte, misticismul este
iar o industrie înfloritoare. Secte, culte, școli și terapii proliferează, dirijează mase
enorme de adepți, colectează sume uluitoare și se bucură de sprijin din partea
cercurilor politice.“
Michael Baigent, Richard Leigh și Henry Lincoln, Moștenirea mesianică

În cunoașterea irealității imediate, putem porni pe mai multe drumuri, așa că un

scurt avertisment, nu strică.
Am numit misticism popular, forma de revoltă a celui care deschide ochii, către
irealitatea imediată; înregimentat fiind într-o religie, și permanent pasibil de a fi
etichetat drept eretic și școală esotericăefortul de cercetare a irealității imediate
efectuat în grup restrâns, eventual în afara bisericii și a religiei. În afară trebuind
înțeles, definitiv, în sensul că nu se opune religiei, ci că se află pe un alt drum.
Discursul mistic popular se adresează persoanelor care acceptă dialogul pe teme
religioase, în timp ce școala esoterică se adresează inclusiv agnosticului, celui
care nici măcar nu-și pune problema religiozității.
Avantaje și dezavantaje de fiecare parte, de aceea, pentru a evita mari dezamăgiri
și angoase, este bine de știut încotro ne îndreptăm.
Rolul suprem în discursul mistic popular, este jucat de Eu, totul fiind o poveste
a vieții liderului mistic, care garantează cunoașterea cu credința, și experiența
personală, el fiind unul dintre cei cărora li s-a îngăduit o astfel de experiență,
menită să-i susțină pe ceilalți, cel puțin până în momentul în care aceștia se
desprind de el, încât își doresc a deveni la rândul lor lideri și ajung să-l imite întru
totul; și să-l plagieze pe inițatorul curentului.
Cum este vorba de o revoltă în cadrul unei religii, liderul mistic popular trebuie să
dovedească în același timp că vorbește despre ceva diferit (mistic), dar că
spusele lui izvorăsc din aceeași sursă de inspirație ca și a bisericii. Acest „trebuie“
este de multe ori ignorat, dar deja nu mai contează.
Liderul mistic popular este cel care știe adevărul și care are experiențe fondatoare
(viziuni, maeștri), el ținând să opună experiența lui personală credinței îndrumate
de biserică. În textele sale, citatele sunt în general asumate, sursa fiind ocultată
din credința că totul are o proveniență superioară, deci nu există nimic de
respectat. Totul devine o poveste, un spațiu imaginar cât mai atrăgător, dublat, în
cazul marilor mistici contemporani sau din istorie, de o putere deosebită de
tămăduire a trupului și a sufletului.
Treptat, liderul mistic popular se desprinde și de textele sacre ale religiei sale,
deoarece lui i se dezvăluie adevăratele secrete, rezervate iluminaților, de fapt, de
cele mai multe ori, ținute la adăpost de religiile structurate pentru a nu „sminti“
credincioșii. Se ajunge ca el să se pună în poziția misticului sălbatic și să
profeseze răsturnarea raporturilor ierarhice tradiționale, disprețuind ritul și
propunând ascultarea intuiției.
Pentru a se „înrădăcina“ social, el atinge în discurs problemele societății, retorica
fiindu-i pamfletară și profetică. Dar, deși dorește să alcătuiască un sistem, se
limitează la punctarea unor elemente autobiografice, semnificative sau nu.
Instituția trădată nu-l revendică, așa că soluția rămâne o instituție proprie, dar
eliminarea ascultării nu face decât să-l împingă către o autoritate supremă, mereu
alta.
Până la urmă, liderului mistic popular îi lipsește sinteza.
Școala esoterică ajunge la sinteză, este înzestrată natural, prin susținerea
membrilor, să dezvolte permanent fondul de cunoștințe, dar rămâne închisă. Dacă
liderul mistic popular doește cât mai mulți adepți direcți (ajungând să genereze și
epigoni ridicoli) și consideră necesar să aplice în public cunoașterea, să ajute și
să vindece, școala esoterică își dorește să fie recunoscută, eventual temută, de
cât mai mulți oameni, dar este închisă pentru majoritatea acestora și nu consideră
că misiunea ei este aceea de a vindeca, dedicându-se exclusiv cunoașterii și,
atunci când membrii ei consideră util, se dedică jocului de-a puterea.
Trecerea prin ambele medii, atât în suita liderului mistic, ce nu trebuie imitat și
plagiat, ci îndrăgit și urmat, cât și în „oculta“ atelierului esoteric oferă în plan
personal cam aceleași beneficii, deci alegerea aparține fiecăruia.

Simbolul
„Superioritatea trăirii simbolice a lumii stă în faptul că prin ea cantitativul dispare și
rămâne calitativul.“
Vasile Lovinescu

Atât în Reiki, cât și în numeroase alte școli spirituale, religii, curente esoterice,
sunt utilizate simboluri pentru a „determina“ evenimente, fie că este vorba de
terapie, fie că este vorba de evoluție spirituală, fie că este vorba de evenimente
micro sau macro, sociale/economice/culturale.
Și, peste tot, se vorbește despre „inițiere pe un simbol“, inițiere fără de care
utilizarea acestuia este imposibilă sau are un randament scăzut.
Cum am trecut prin geometria sacră și prin inițiere, putem aborda acum simbolul
într-un mod mult mai amănunțit. Semn geometric, literă sau cuvânt scris în
sanscrită, chineză, japoneză etc. (și în tot felul de forme de scriere, nu intru în
amănunte), dar și în alte limbi ale Pământului, imagine stilizată de obiecte,
animale sau forme care țin de geometria sacră (Merkaba, Steaua Pământului
etc.), simbolurile sunt utilizate ca mesaj criptat și concentrat.
Către cine Înainte de oricine altcineva, către noi înșine! Un simbol cunoscut,
pentru care ai inițierea, pe care ai meditat și l-ai încărcat cu semnificații a devenit
un arhetip, un trigger care produce în subconștient o informație ce va fi transmisă
în irealitatea imediată și care va determina evenimentul dorit.
Simbolul este astfel și o „cârjă“ pentru abstractizarea activității mentale și la nivelul
irealității imediate. Practicanții diverselor tehnici știu că, la început, are loc inițierea
pe simbol, înzestrarea lui cu semnificația pe care o transmite maestrul, urmează
desenarea și vizualizarea acestuia până când el nu este numai memorat, ci și
transformat în arhetip, apoi utilizarea lui este tot mai „concentrată“ (dacă la
început este nevoie de desenare, de rostirea numelui ca o mantră și de
vizualizare, în timp este suficientă simpla vizualizare pentru utilizarea simbolului),
pentru ca, într-un târziu, procesul să fie determinat, declanșat, la simpla dorință a
utilizatorului, cu abandonarea utilizării formale a simbolului. Intenția ajunge să
înlocuiască simbolul.
Unele simboluri sunt create de maeștri pentru a ușura pregătirea discipolilor și
sunt „încărcate“ de aceștia cu o semnificație. Altele sunt preluate din spațiul
cultural, unde forme și obiecte au deja o conotație anume și, stilizate sau nu, sunt
trecute mai departe cu semnificația dorită. Evenimente deosebite, păstrate și
relatate în cadrul unor ritualuri, dau și ele proprietăți unor elemente cu rol în acel
eveniment (de exemplu crucea creștină). Unii maeștri, în meditație, văd,
interpretat sau nu, fenomenele din irealitatea imediată și le asociază cu simboluri,
sau le primesc pe acestea prin channelling.
Toate școlile pun accentul pe „lucrul cu simbolul“, pe inițierea cât mai
spectaculoasă, pentru ca acesta să fie util. Inițierea nu se pierde în timp, dar
„puterea“ simbolului neutilizat scade treptat dacă el își pierde valoarea arhetipală.
Oricine se simte în stare poate da naștere unui simbol, pentru el sau ca să-l
transmită și altora, dacă reușește să-l „încarce“ cu o semnificație, să-i asocieze un
fenomen din irealitatea imediată. Să nu uităm că o bună parte din vederea în
astral se bazează pe mecanismul creativității artistice. „Activarea“ simbolului Reiki,
mentalizarea acestuia, este relevarea creativă, artistică, a acelui simbol. Îl „vezi“
alb (sau de o anumită culoare), fluorescent, fosforescent, căpătând volum, în
același fel în care ești capabil să-ți imaginezi, ca pictor, un tablou. Pentru că o
cunoaștere metafizică este și o cunoaștere creativ artistică.
Măsura în care controlăm manifestarea creativității (a se vedea și metoda de
obținere a simbolurilor prin channelling, nici pe departe unica) face diferența între
iluzia patologică (obiect al psihologiei, care este o cunoaștere eronată,
nestăpânită, incoerentă) și cunoașterea artistică, metafizică.
Bolnavul psihic vizualizează, dar nu poate interpreta, a scăpat de sub control
creativitatea lui artistică, s-a speriat pur și simplu de proiecțiile lumii
transcendentale, cum remarcă I.P. Culianu.
Un alt model acceptabil este acela al creativității matematice, demonstrația
matematică având același motor ca și creativitatea artistică. Prin cunoașterea
artistică și creativitatea matematică putem stăpâni spațiile n-dimensionale.
Unele simboluri au caracter mai pronunțat substantival, altele sunt mai degrabă
verbe, așa că este uzuală combinarea lor în suite cu aspect și rol de comunicare
articulată, structurată, în „propoziții“ simbolice, cum se întâmplă, de exemplu, în
sistemul Ama Deus.
Multiplicarea la nesfârșit a simbolurilor este utilă, dar și periculoasă. Pentru
persoanele analitice, raționale, existența unui simbol pentru evenimente tot mai
înguste, este utilă. Pentru ceilalți, ea este periculoasă, deoarece diluează puterea
arhetipală a simbolurilor în ansamblu.
Cum simbolul trăiește și în conștiința colectivă, este firesc să i se păstreze
descrierea și semnificația pentru a profita de energia colectivă dată de coerența
informației din câmpul-A.
În fiecare spațiu cultural, predarea simbolurilor este însoțită de o anecdotică
specifică, de o scurtă mitologie, atât ca mnemotehnică, dar și pentru potențarea
mesajului.
De exemplu, simbolul Harth, din Karuna ReikiTM, este prezentat ca o punte către
Fecioara Maria, pentru creștini, către Qwan-Yin, pentru orientali și occidentalii
atrași de gândirea orientală, sau, generic, către o ființă superioară feminină.

Tehnică de primire a simbolurilor prin channelling

Această tehnică poate fi utilizată de orice practicant Reiki, ca și de practicanții
altor școli energetice. Nu am considerat necesar să fac aici încă o prezentare
amănunțită a chakrelor, ea poate fi găsită în multe alte lucrări. Singurul element
mai deosebit este recurgerea în această tehnică și la chakrele superioare, de la
VIII la XIII (XIV fiind toate, șapte jos și alte șapte deasupra Merkabei amintite în
capitolul dedicat geometriei sacre).

Stați relaxat, cu spatele drept, cu ochii închiși, cu mâinile în poziția rugăciunii.

Respirați calm, fără pauză între inspir și expir.
Prin chakra coroanei, pe inspir, trageți lumină albă de la Sursa Universală, duceți-
o până în Hara (chakra a II-a), iar pe expir lăsați-o să vă umple întreg corpul.
Repetați de câteva ori.
Prin chakra coroanei, pe inspir, trageți lumină albă de la Sursa Universală, duceți-
o până în chakra inimii, iar pe expir dăruiți-o printre palmele dumneavoastră.
Repetați de câteva ori, până când palmele se încălzesc.
Prin chakra coroanei, pe inspir, trageți lumină albă de la Sursa Universală, duceți-
o până în chakra a VI-a, iar pe expir eliberați-o ca și cum ați scruta ce se află în
fața dumneavoastră. Repetați de câteva ori.
În cele trei chakre s-a format astfel câte o sferă de lumină. Uniți cele trei sfere de
lumină în chakra inimii. Ridicați sfera în chakra a V-a și țineți-o acolo până când vi
se încălzește gâtul. Ridicați sfera până în chakra a VI-a și țineți-o acolo până când
simțiți căldură, sau vibrație, sau o apăsare în al treilea ochi.
Ridicați sfera în chakra coroanei. Îndepărtați și ultimele gânduri parazite, încercați
să nu vă gândiți la nimic. Așteptați până apar imagini, sunete. Este posibil să
apară unul dintre ghizii dumneavoastră, sau o altă ființă spirituală superioară care
vă va însoți mai departe.
Urcați în chakra a VIII-a. Așteptați până sosesc imaginile, sunetele. Dacă primiți
ceva deosebit de important, rămâneți aici.
Urcați în chakra a IX-a. Așteptați până sosesc imaginile, sunetele. Dacă primiți
ceva deosebit de important, rămâneți aici.
Urcați în chakra a X-a. Așteptați până sosesc imaginile, sunetele. Dacă primiți
ceva deosebit de important, rămâneți aici.
Urcați în chakra a XI-a. Așteptați până sosesc imaginile, sunetele. Dacă primiți
ceva deosebit de important, rămâneți aici.
Urcați în chakra a XII-a. Așteptați până sosesc imaginile, sunetele. Dacă primiți
ceva deosebit de important, rămâneți aici.
Urcați în chakra a XIII-a. Așteptați până sosesc imaginile, sunetele. În chakra a
XIII-a se deschide în fața dumneavoastră Cronica Akașă. Poate fi un labirint infinit,
cu pereții plini de rafturi de cărți, de ecrane pe care rulează filmul evenimentelor
trecute, prezente, ca și versiuni ale celor viitoare.
Sau poate fi o pânză infinită, violacee, pe care sunt obiecte de diferite forme. Este
suficient să vă uitați la ele ca să știți ce s-a întâmplat acolo, cum determină acel
gând sau eveniment viața dumneavoastră și a celorlalți.
Înaintați prin acest labirint până când ajungeți într-o sală discret luminată, în care
obiectele nu au umbră. În centru, sunt așezate opt vase din bronz, în colțurile unui
pătrat și pe mijlocul laturilor acestuia. Le puteți vedea cât o ceașcă de cafea sau
de două ori mai înalte decât dumneavoastră.
Pe fiecare vas sunt inscripționate 44 de simboluri. Multe le cunoașteți deja și sunt
luminoase.
Simbolurile pe care le atingeți, dacă aveți voie să le cunoașteți spre binele tuturor,
se vor lumina și ele și vă vor transmite numele lor și modul în care pot fi folosite.
Nu treceți la alt simbol decât după ce sunteți sigur că ați aflat totul despre cel ales
mai înainte.
Nu trebuie să le aflați acum pe toate. Unul, două simboluri sunt atât cât putem
duce în spate.
Sunteți din nou sfera luminoasă din chakra a XIII-a. Coborâți în chakra a XII-a, a
XI-a, a X-a, a IX-a, a VIII-a.
Într-a VII-a mulțumiți ghidului sau ființei spirituale care v-a însoțit în această
călătorie.
Inspirați lumină albă până în Hara, deschideți ochii, frecați-vă palmele, spălați-vă
„uscat“ pe față, scuturați-vă mâinile, picioarele, împământați-vă și notați informația
primită.

Tot felul de energii

„Din acest punct de vedere s-au pus în corespondență – mergând de la mai dens
la mai subtil, deci într-o ordine inversă celei admise pentru diferențierea lor –
pământul cu starea solidă, apa cu starea lichidă, aerul cu starea gazoasă, iar focul
cu o stare mai rarefiată, destul de asemănătoare «stării radiante» a fizicienilor.“
René Guénon, Metafizică și cosmologie orientală

Am început prin a spune că irealitatea imediată este un „spațiu“ al energiei, al

informației, fără a clasifica și ordona energia dimensiunilor superioare.
Și pentru că, în majoritatea subiectelor abordate, este oarecum indiferentă
această clasificare, dar și pentru că ea este aceea care naște divergențe
provocate de poziționarea ierarhică a acestor categorii/clase de energii.
Se vorbește de „lumina Sfintei Treimi“, de Reiki, care este numai una dintre
„razele vindecătoare“, aceea a Pământului, de energia Apei (Sophi-El), a Focului
(Sakara) și a Aerului (Angeliclight), ca și de multe altele, a căror definire și
utilizare pornește din cea mai veche istorie sau aparține curentului New Age.
În prezentul context, am numit „lumina Sfintei Treimi“ suma energiilor care se află
dincolo de cenzura transcendentală, care se transformă în materie, care sunt
suport pentru corpurile energetice, care susțin câmpul-A etc. Iar în afara
creștinismului există o terminologie similară.
Se poate spune că „lumina Sfintei Treimi“ este, generic, energia dimensiunilor
superioare, că acoperă toată paleta informațională, dar până și ea poate fi
clasificată în funcție de dimensiunea din care vine, clarificare evitată din motive
„pedagogice“ de orice religie.
Dar una este ca, prin rugăciune, meditație și simbol să „aduci“ lumină necreată din
4D și cu totul alta să o aduci din 10D, între dimensiuni fiind o diferență de 1072.
De aici și diferențele uriașe între preoți, deși, prin hirotonisire, toți pot să aducă
lumina, dar de unde o fac ține de evoluția personală a fiecăruia, așa că Tainele
sunt „reale și corecte“, pot fi acceptate indiferent de ce face preotul în viața lui, dar
intensitatea și durata, calitatea diferă. Și din cauza asta un spațiu în care s-a făcut
sfeștanie rămâne curat o oră, o zi sau o săptămână.
Așa cum diferă și energiile cu care lucrează diverșii terapeuți, care abordează și
vindecă boli trupești sau spirituale mai ușoare sau mai grave, într-un timp mai
lung sau mai scurt, deși, după ce au fost acordați (cazul Reiki), toți au
deschiderea necesară, puterea depinzând și de ei înșiși.
Dincolo de această ierarhie verticală, există și o clasificare orizontală, în care, prin
similitudine cu lumina spectrului vizibil, se lucrează cu toate „culorile“ spectrului
sau numai cu o parte din ele. Și consider mult mai util ca, la nivelul unei anumite
dimensiuni, să definim circular spectrul, ca și cum am îmbrăca un tub în culorile
curcubeului (ca în Seichim), și nu să le ordonăm pe verticală.
Nu de alta, dar este extrem de eficient și lucrul cu o anumită „culoare“ din
dimensiunea la care avem acces, de exemplu cu energia galben-aurie din Karuna
Ki, dacă știm cu adevărat ce se poate face cu ea, dacă lucrăm suficient cu ea.
Iar energia nu este singură, ea este dublată de informație. Existența ei este
eludată în Reiki, de exemplu, unde se insistă pe neinformarea energiei
vindecătoare, care „știe ea ce trebuie să facă“.
Ei bine, ea nu știe, dar are potențialul de a face orice, pentru că fiecare „culoare“
cuprinsă în albul strălucitor al luminii Sursei este un suport preferențial pentru o
anumită categorie de informație, așa că sunt aduse toate culorile, pentru a se
lucra pe toate chakrele și câmpurile, pentru ca să se restabilească un echilibru
„default“. De aceea Reiki nu vindecă, ci pune organismul în situația de a se
vindeca singur, atât cât se poate, în funcție de istoria karmică a persoanei căreia i
se optimizează circuitul energetic la fiecare nivel, urmând ca pe acolo să
sosească informația accesibilă.

Șarpele Kundalini

„Kundalini este energia spirituală care zace dormitând la baza măduvei spinării.
Când se trezește, aceasta trece prin cele șapre chakre, sau centri energetici, de-a
lungul coloanei vertebrale. Aceste șapte chakre sunt în conexiune cu cele șapte
dimensiuni ale Universului și, prin ele, primești acces permanent și natural către
raiuri. Odată ce Kundalini se trezește și trece de chakra a treia, niciodată nu se
mai întoarce complet în punctul de unde a plecat. Acest fenomen este ireversibil
și te plasează în mod irevocabil pe drumul către adevărata ta casă. În inima ta
este un sentiment de fericire și pace. Întrebările tale sunt înlocuite cu cunoaștere
și începi să trăiești o viață mai împlinită.“
Ravindra Kumar și Jytte Kumar Larsen,
Kundalini, poarta către înalta conștiență

Am spus că spiritul este vibrația virtuală a energiei, sufletul este reflectarea

acestei vibrații în timp, iar sinele este iluzia apărută din reflectarea sufletului în
materie.
Sinele depinde de măsura în care suntem conștienți de noi înșine, adică de
conștientizarea deplină a modului în care suntem reflectați în materie, aceasta
nemaifiind doar o sursă de impulsuri rudimentare, de tip durere-plăcere, ci urcând
prin voință și dorință către deplina conștiință de sine.
Conștiința de sine aduce și percepția deplină a sufletului, la început ca motor, ca
sursă de energie ce oscilează în timp în funcție de transparența noastră (ca și de
mulți alți factori), apoi și ca legătură temporală între sine și spirit.
Dar vibrația virtuală a energiei, care se reflectă (proiectează) în timp ca suflet,
este principalul nostru determinant, chiar dacă puțini ajung să o simtă și chiar și
mai puțini să lucreze cu ea. Această vibrație virtuală a energiei este numită,
convențional și cultural, șarpe Kundalini sau energie Kundalini.
Dacă sinele este un proces psihologic care depinde șide materie, iar sufletul
reflectă vibrația în timp a energiei Kundalini – motiv pentru care unele școli
spirituale folosesc un termen unic pentru complexul spirit-suflet –, spiritul, sau
energia Kundalini, este vibrația noastră atemporală, plasată în dimensiuni
superioare, strict energetice. Energia Kundalini tinde să-și crească vibrația pentru
a ajunge la dimensiuni superioare, din ce în ce mai înalte, dar păstrează
permanent legătura cu întregul nostru din câmpul-A și este afectată (pozitiv sau
negativ) de acțiunile noastre.
Reprezentată ca șarpe, văzută ca spirală energetică, ea își are sediul în chakra a
II-a și urcă, simultan, prin chakre și dimensiuni, pe măsură ce tindem către
împlinire/perfecțiune/Întreg. Într-un fel, șarpele Kundalini „cucerește“ dimensiunile,
le „străpunge“, urcarea lui prin chakre permițându-i legătura cu corpurile
energetice aferente acelor chakre, cu dimensiunile cu care chakrele noastre
permit transferul energetic.
Sinele se împlinește când coboară în suflet, în umbra spiritului nostru, iar sufletul
se împlinește când realizează a cui umbră este și, paradoxal (dar ne aflăm în
irealitatea imediată și evaluăm totul prin mecanismele și sistemul de valori al
cunoașterii dogmatice), când „sporim“ umbra reușim să „creștem“ și obiectul care
o generează.
Trebuie păstrată armonia între cele trei elemente, spirit, suflet și sine, așa cum
spune și Alexandra David-Néel. Dacă nu, un sine (intelect) foarte dezvoltat și o
credință (suflet) plăpândă nu atinge spiritul și persoana devine un simplu orator.
Un suflet mare și un sine plăpând nu pot dialoga cu spiritul și apare un sectant
închis în lumea îngustă a dogmatismului, un om care se refuză, de fapt, pe el
însuși.
Energia Kundalini sporește, sau șarpele Kundalini se înalță, atunci când suntem
suficient de transparenți, ceea ce ne permite acumularea de suficientă energie în
chakra a II-a(atingerea nivelului de cinabrudin Qi Gong), energie necesară
ascensiunii. Fără dialogul conștiinței de sine materiale cu conștiința de sine
sufletească și cu conștiința de sine spirituală, ascensiunea rămâne o simplă
„explozie“ și nu se stabilizează în timp.
Din păcate, în alergarea după „trezirea“ șarpelui Kundalini, care este percepută de
cursanții diverselor școli ca un scop în sine, ca o împlinire, vai!, a mândriei
personale de a fi altfel, se forțează această explozie.
Persoana cu pricina „vede“ o clipă, apoi nu sesizează căderea, închiderea porții,
și adoptă un comportament adeseori hilar, subliniind prin datul ochilor peste cap și
tot felul de grimase că este o ființă superioară. Informațiile parțiale din câmpul-A,
adeseori banale, sunt transmise celor din jur drept viziuni, mesaje de la ființe
spirituale superioare, nu se mai face nici o filtrare a lor și este explicabil de ce,
pusă în fața acestui fenomen, biserica refuză întreg dialogul cu cei preocupați de
irealitatea imediată.

Reîntruparea

„Corpul fizic moare cu toate amintirile lui. Dar corpul subtil nu are structură; acolo
nu are ce să moară.“
Amit Goswami, Physics of the Soul
Veți mai veni vreodată pe acest Pământ? Ne vom mai întâlni vreodată Într-o altă
întrupare? ne vom reaminti oare unii de alții?
Sfârșitul acestei vieți este implacabil. Ea, în mod cert, nu este eternă, așa cum
nici măcar universul acesta nu este. Indiferent de soarta noastră, după ce
expansiunea universului se va opri, după ce va urma colapsul, absorbția întregii
materii existente (fie că se află ea în lumină creată sau necreată) într-o
dimensiune superioară. Și îngerii, și Dumnezeii regnurilor-materie, și spiritele
noastre, toate se vor „topi“, vor atinge o altă Unitate, în care se va pierde
conștiința de sine, așa cum plasma uită structura materiei din care provine.
Sunt semne că a început încetinirea expansiunii universului. Poate că se va
modifica și constanta universală k, dar cert este faptul că, după ultimele
măsurători radiestezice au început să crească vârstele astrale – și nu contează
aici definiția lor mistică, ci faptul că ele sunt legate de raportul între viteza de
expansiune și distanța acoperită, iar viteza scade...
Am precizat că universul este finit în timp pentru a nu fi acuzat că susțin
reîntruparea doar ca pe o măsură psihologică menită să liniștească angoasa
omului în fața morții. Mai devreme sau mai târziu, fie că ne reîntrupăm sau nu,
vom dispărea. Eternitatea religiilor nu este, de fapt, infinită, numai că depășește
enorm, ca ordin de mărime, intervalele uzuale de timp, de aceea pare infinită.
Informația nu piere (la aceeași scară, deoarece și câmpul-A va fi șters, după
colapsul final, asemenea benzii de magnetofon), iar noi suntem informație. O
informație strâns legată de spiritul nostru, o informație susținută de sufletul nostru,
o informație „crescută“ în trupul nostru.
Dar nu este suficient ca să postulăm reîntruparea, deși persistența acestei
informații este logică și în ipoteza unei singure întrupări, urmând ca, după moarte,
cu sau fără o conștiință de sine, această informație să aștepte Judecata de Apoi,
indiferent de cum interpretăm asta.
Ar mai fi de luat în considerare evoluția de la simplu la complex, ca lege și
necesitate, care ar fi compatibilă cu reîntruparea văzută ca repetare și evoluție la
școala vieții, dar această repetare/evoluție se poate face și prin traiectoria
biologică a ADN-ului, care duce la descendenți mai inteligenți, mai adaptați, adică
la evoluție.
Nici măcar contactul cu ființe spirituale superioare, cândva întrupate, nu este un
argument definitiv.
În concluzie, reîntruparea este posibilă, dar nu obligatorie, cel puțin teoretic.
Practic, ea se verifică, dar necesitatea ei îmi scapă. Cu excepția faptului că ține
de infinitul spațiu ludic al lui Dumnezeu.

Vizualizarea,
vederea în „astral“

„...Vedeam și alți oameni pe scenă, adeseori mai mici de statură, îmbrăcați

complet în negru, cu fețele acoperite. La primul meu spectacol de teatru Nô mi s-a
spus să ignor acești oameni în negru.“
Fred Alan Wolf, Mind into Matter

Este la modă și este spectaculoasă vederea în „astral“ , promovată de majoritatea

școlilor spirituale, dar ea este mai puțin explicată, mai degrabă lăsată, tacit, să fie
apanajul celor care au „evoluat“. Din acest motiv, mulți „aleargă“ după ea,
considerând-o semnul sigur că inițierile au reușit, că ei au evoluat, că se află pe
drumul cel bun și, mai ales, că sunt diferiți de ceilalți.
Cei care „văd“, se mulțumesc să descrie îngeri, ființe superioare de „lumină“, ghizi
spirituali, dar și cum arată cineva în astral, cum este echipat, cum acționează.
Mai mult, se vorbește de săbii de lumină, arbalete, scuturi, coifuri, care sunt
utilizate și au un efect cert, fără ca maeștrii să precizeze, de unde vin toate aceste
imagini și cum de au ele suficientă „consistență“ , pentru a influența oameni și
obiecte. Sunt mărturisite și descrise, adevărate bătălii purtate în astral, iar
atingerea acestei trepte de „vedere/trezire“ este considerată a fi, „iluminarea“.
Pentru cei care încă nu au experimentat această stare, nu au atins acest nivel, o
să descriu, pe scurt, lumea astrală „populară“.
În meditație profundă, la început și numai ca imagini fugitive, apoi numai într-o
stare, alphaincipientă, iar la cei mai avansați, în mod permanent, te poți vedea
într-o oglindă imaginară/virtuală, de exemplu, ca un cavaler medieval, cu armură,
sabie, scut. Și s-a dezvoltat o întreagă hermeneutică, a descifrării acestui „profil
astral“, sunt măsurate radiestezic vibrația și „lungimea“ săbiilor de lumină, iar
rezultatul este echivalat cu „puterea“ respectivei persoane. Sunt descrise hainele,
ținuta, iar apartenența la un ordin monahal, esoteric, la o anumită civilizație istoric
determinată, este interpretată ca trăsătură dominantă a respectivei persoane.
Dar nu te vezi numai pe tine astfel – am început cu imaginea în oglindă, pentru că
este utilă în descrierea ulterioară –, ci întregul univers îl vezi astfel. Îi vezi în
același mod și pe ceilalți și, uneori, se ajunge la lupte în astral. în care sunt
provocate răni, sunt tăiate capete, dar sunt și vindecate toate aceste urme ale
luptei.
Pentru cine nu a trecut prin așa ceva, totul pare o formă de delir, mai mult sau
mai puțin mistic, deoarece în același mod, este descrisă apariția lui Iisus, Buddha,
Qwan-Yin, sau a altor entități similare.
Sunt reale aceste viziuni? Răspunsul este afirmativ. Cei care văd, nu mint, își
descriu corect viziunile. Ba, mai mult, cu diferențe acceptabile sunt descrise în
mod asemănător terțe personaje, reale sau spirituale.
Sunt produse ale imaginației, și ale subconștientului aceste viziuni? Răspunsul
este de asemenea, afirmativ.
Cum se poate așa ceva? Cum de sunt, simultan, reale și imaginare? Să le luăm
pe rând.
Aspectul personal, descris prin ținută și arme sau alte obiecte de recuzită, este
dat de fondul cultural al fiecăruia dintre noi, (sau, pentru cei care nu sunt șocați de
conceptul de reîncarnare, de viața trecută cea mai semnificativă, definitorie pentru
ceea ce suntem). Este o imagine latentă a ceea ce am fost, dar și a ceea ce
dorim să fim, este o imagine cu care asociem, calitățile și defectele noastre,
pentru că în subconștient, suntem mult mai sinceri și mai obiectivi decât în
conștient.
Atunci când, prin meditație, acordaje și inițieri, ajungem să ne deschidem mai bine
subconștientul, evaluăm și interpretăm, prin astfel de imagini, un bagaj cultural și
spiritual, depozitat în subconștient. De altfel, atunci când se capătă suficientă
îndemânare, această ținută poate fi schimbată, atât pentru noi, cât și pentru
ceilalți, pe baza unor criterii dorite.
Cum de văd ceilalți această imagine? În momentul în care te interpretezi astfel
(chiar și fără să fi ajuns la stadiul „vederii în astral“, informația există, este
stocată), transmiți și celorlalți, telepatic, imaginea.
În mod asemănător se formează imaginea ființelor spirituale, a maeștrilor
ascendenți, a entităților pozitive și negative. Suntem cufundați într-un spațiu
cultural, din care acumulăm permanent informații. (A nu se uita că „văd“ cei
preocupați de problemele spirituale, mai ales ei, care sunt în contact permanent
cu imagini religioase, esoterice etc.) Avem icoane, descrieri, acumulăm texte
liturgice, iar în subconștient se stochează toată această informație. Când, până la
urmă, luăm contact cu acea entitate, îi atribuim imaginea încetățenită.
Spectaculos însă, de necrezut pentru cei care nu au trecut prin așa ceva, este
faptul că, atunci când ridic în minte sabia și tai brațul cuiva, chiar și fără să fiu
lângă el, chiar și fără să i-o spun, pe respectivul îl doare mâna până la a-i rămâne
amorțită.
Cei care ajug să se trezească cu adevărat, să vadă în ceea ce am numit „lumina
necreată“, să perceapă proiecția dimensiunilor superioare, știu că acolo este
altceva și că această imagine din „astral“, aceste imagini arhetipale, nu fac altceva
decât să ne permită acțiunea asupra realității. După măsura puterii fiecăruia.
Cea mai apropiată comparație ar fi aceea a mâinii mecanice, asupra căreia
acționăm pentru a manipula de la distanță substanțele periculoase.
Dacă am un bun control asupra imaginilor din astral, atunci, acționând prin
intermediul lor și asupra lor, determin o acțiune concretă în irealitatea imediată. Și
transmit eficient intențiile și dorințele mele.
Vederea în „astral“ este, așadar, utilă, este o tehnică eficientă (așa cum se văd
cele descrise până aici se văd și entitățile bolilor, legăturile etc.), dar nu trebuie
considerată a fi capătul drumului.
Conținutul viziunii poate părea accidental sau nemotivat, mai ales că are
complicate relații cauzale cu inconștientul. Schemele pe care le exersăm mijlocesc
drumul de la intuiție la concept, dar nu aceste scheme trebuie să devină obiectul
cunoașterii, al vederii. Scopul trebuie să fie evaluarea irealității imediate.

Vederea organelor în Qi Gong

Pe lângă vederea în astral, prin care se conectează la ființele spirituale din

panteonul budist într-un mod asemănător celui descris anterior și cu aceeași
semnificație, practicanții de Qi Gong (și nu numai), în special terapeuții, utilizează
pentru diagnostic și tratament această vizualizare a organelor.
Ea este o metodă aflată între vederea la distanță și vederea în astral.
Tehnica este simplă și eficientă, pragmatică precum majoritatea tehnicilor
orientale. Practicantul pornește prin a învăța perfect structura organelor interne,
după planșe anatomice, prin disecții și alte metode, până când poate imagina ușor
un corp omenesc cu toate organele lui. Realizează un „model“.
Concentrându-se la organele pacientului, culegând informații prin diverse mijloace,
scanând cu palmele sau „gândindu-se“ la acesta, el transferă aceste informații pe
modelul din mintea sa și le poate vizualiza și manipula.
Ficatul modelului virtual, după ce a primit aceste informații, devine astfel mai
mare, mai gras, mai albicios, mă rog, în funcție de informația primită de la pacient.
Totul seamănă cu sistemul jocurilor în rețea, când serverul (corpul pacientului)
transmite informații minimale către programul instalat pe un calculator legat în
rețea (modelul corpului), iar acesta, pornind de la ele, reproduce spațiul virtual al
„jocului“ pe baza a ceea ce are deja instalat.
Iar transferul de informație se desfășoară în ambele sensuri. Practicantul de Qi
Gong acționează mental asupra modelului și transmite înapoi informația pentru ca
organul real să se „conformeze“ instrucțiunii primite.
Meditație cu oglinda
Te așezi comod, duci mâinile în poziția rugăciunii, închizi ochii, te relaxezi. Respiri
în ritm normal, spui o rugăciune (sau o mantră).
Vizualizezi, undeva departe, deasupra capului, la infinit, Sursa Universală. Ca o
sferă de lumină, ca un soare alb-strălucitor.
Pe inspir, tragi de acolo lumina prin chakra a VII-a și o duci în inimă, în chakra a
IV-a.
Vezi cum lumina trece prin tine, ești în tine și în același timp te privești din fiecare
celulă a ta. Pe expir, dăruiești lumina lumii care te înconjoară. Continui să respiri
astfel în timp ce te rogi.
Simți o căldură în piept, în dreptul inimii. Parcă nu mai gândești din creier, ci și de
acolo, din sufletul tău. Te rogi în continuare, concentrându-te pe sufletul tău. Ești
acolo, ai reușit să cobori în sufletul tău.
Gonești toate grijile, toate gândurile parazite, ai terminat și rugăciunea. Continui
ca pe inspir să aduci lumină, iar pe expir să o dăruiești. Chiar dacă până acum a
fost întuneric în spatele pleoapelor tale, acum apare un punct strălucitor, începi să
vezi cum totul se luminează. Așa, cu ochii închiși, începi să sesizezi lucrurile din
jurul tău. Sunt aceleași și totuși altele. Obiectele, oamenii, au un contur
suplimentar, o aură colorată, în continuă mișcare.
Gonești și aceste imagini și te concentrezi pe cel de-al treilea ochi. Începi să
respiri lumina prin al treilea ochi, pe inspir o aduci de la Sursă, pe expir o trimiți
înainte, ca și cum ai scruta la mare distanță în față. Simți cum se încălzește ceva
în centrul capului, poți să vezi că acolo ai un mic diamant. Și simți cum ți se
încălzește fruntea, deasupra ochilor, poate și o ușoară senzație de durere.
Vezi un disc de lumină violetă, înconjurat de toate culorile curcubeului. Poate chiar
un ochi care te privește. Treci prin lumina violetă și totul devine alb-strălucitor.
Este momentul să te vezi. Îți imaginezi în fața ta o oglindă. Indiferent de formă,
dar trebuie să-ți placă, să fie a ta. Nu te apropia de ea până când oglinda nu este
stabilă, până când nu încetează să-și schimbe aspectul în căutarea formei ideale.
Te apropii și te uiți. Într-o doară, cel puțin la început. Dacă te concentrezi pe
imaginea ta din oglindă, s-ar putea ca ea să fugă, să dispară. Lasă pe mai târziu
căutarea semnificațiilor. Uită-te la tine însuți ca și cum nu ți-ar păsa.
Uită-te acum în jur, la întreaga planetă. Oamenii pe care îi cunoști sau pe care nu-
i cunoști arată altfel. Nu te concentra pe imaginea lor. Nu te speria dacă se
apropie de tine.
Golește-ți mintea de orice gânduri, respiră lumină prin chakra a IV-a sau a VI-a,
după cum simți. Prin fața ochilor îți trec tot felul de imagini. Știicare vin din trecutul
tău și care aparțin altora. Știicare sunt utile și care nu. Știicum să le decriptezi și
ce semnificație au ele.
În fața ochilor tăi s-a deschis un întreg univers, universul irealității imediate.
Dacă ai urmat acești pași și ești în meditație, respiră adânc de câteva ori, mișcă-ți
mâinile și picioarele, deschide ochii atunci când simți că îți este bine. Freacă-ți
palmele una de alta și spală-te „uscat“ pe față, masează-ți capul și ceafa.

O astfel de meditație, sau o alta experimentată de altcineva, repetată de suficient

de multe ori, îți va permite să vezi oricând cele de mai sus numai închizând o
clipă ochii. Peste încă o vreme nu va mai fi nevoie nici măcar de atât, va fi
suficient să vreisă vezi irealitatea imediată, ca să știi ce se întâmplă în jurul tău.
Și, nu uita, așa cum am spus în capitolul destinat vederii în astral, este de abia
primul pas!

Mudre

„Toate pozițiile yoghine, asane și mudre, urmează diferitele tipare declarative ale
minții noastre; și ele sunt rezultatul nenumăratelor experimente și experiențe...
După mii de experimente a fost descoperit care mudra se formează într-o anumită
stare a minții. Apoi poate fi realizat procesul invers, în care poți ajunge la o stare
particulară a minții prin formarea mudrei care-i corespunde.“
Osho Rajneesh

În majoritatea religiilor, a terapiilor alternative și, mai ales, a școlilor spirituale sunt
utilizate poziții ale mâinilor bine studiate și cu efect confirmat. În lumea orientală
ele sunt numite mudre(mudras), fiind ceva mai bine studiate. În spațiul european,
ele sunt utilizate mai degrabă inconștient și arareori studiate. În general, noi,
europenii, suntem înclinați să utilizăm lucrurile fără a le analiza pe deplin. Ni se
pare mult mai util să cunoaștem superficial cât mai multe, pe când orientalii
găsesc împlinirea în aprofundarea unor tehnici simple, pe care reușesc să le ducă
la perfecțiune.
Mâinile lipite una de alta și duse la piept, în dreptul inimii, poziția clasică a
rugăciunii, Gassho, este, poate, cea mai larg răspândită mudră, chiar dacă nu v-
ați gândit niciodată în acest fel la ea. Dar există tot felul de poziții ale mâinilor
împreunate, cu toate degetele strânse, cu o parte dintre degete strânse, cu
vârfurile degetelor de la o mână lipite de vârfurile degetelor de la cealaltă mână,
cu câte un deget de la o mână strâns în pumnul celeilalte mâini etc.
Și fiecare astfel de poziție are un rol energetic pe care îl împlinește aproape
miraculos chiar și pentru cei care nu acceptă irealitatea imediată.
Este suficient însă să ne gândim că palmele sunt oglinzi, modele ale întregului
corp (așa cum postulează reflexologia), că pe mâinile noastre sunt importante
puncte de acupunctură și trasee ale meridianelor energetice (așa cum descrie
medicina tradițională chineză) și că, prin lipirea punctelor de la o mână cu
punctele de pe cealaltă mână sunt favorizate anumite circuite energetice create
pe moment, care produc efectul dorit la nivelul corpului energetic.
Pentru cei obișnuiți cu calculatoarele, este ca și cum ai realiza un circuit electronic
în care instrucțiunile sunt inscripționate direct în hard.
Să ne întoarcem la Gassho, poziția rugăciunii. Simetric, toate punctele aferente
capului, gâtului etc., de pe ambele mâini, sunt lipite, interconectate, ceea ce face
ca întreg trupul să tindă către unitate, să se desprindă de lumea înconjurătoare și
să fie atent la el însuși, direcționând întreaga atenție unirii conștientului cu
subconștientul. Eliberați de stimulii din mediul înconjurător putem intra mai ușor în
starea de meditație, de rugăciune. Suntem atenți la Dumnezeul din noi.
Iar dacă mâinile sunt ținute la piept, în dreptul inimii, în fluxul energetic al chakrei
a IV-a, este stimulat întreg corpul să fie atent la irealitatea imediată, la
dimensiunile superioare, este „optimizată“ rugăciunea.
O altă mudră utilă dezvoltării personale este Kai, din Karuna Ki, dar și din alte
școli spirituale. După o anume pregătire, mâinile, cu toate degetele împreunate,
strânse pumn, sunt duse la frunte, cu degetele mari lipite de chakra a VI-a, de al
treilea ochi.
Este oarecum invers decât la Gassho, sunt „puse la masă“ canalele energetice
(motiv pentru care mudra este ușor obositoare, trebuie să fii într-o formă bună ca
să poți profita de ea) și întreaga energie este dedicată fluxului energetic din
chakra a VI-a, deschiderii celui de-al treilea ochi. Motiv pentru care este utilizată,
în Karuna Ki, pentru meditația pe simboluri.
O mudră trebuie susținută suficient de mult pentru ca întreg circuitul energetic să
parcurgă măcar un ciclu.
Dincolo de această înscrierede circuit energetic, mudra poate fi, totodată, și o
formă, o modelare a câmpului după traseele descrise de geometria sacră. O astfel
de mudră este aceea a Soarelui, care permite amplificarea energiei transmise prin
chakra inimii, sau prin al treilea ochi, și ajută la direcționarea simbolurilor
vizualizate. Este ca un fel de accelerator de particule, numai că lucrează cu
particule aflate atât dincoace, cât și dincolo de planul între dimensiuni.
Există și cazurile particulare ale mudrelor realizate cu o singură mână, cum ar fi
binecuvântările. Ele sunt utilizate după aceleași principii pentru a transmite
energie și informație – binecuvântarea. Atunci când un preot sau un maestru te
binecuvântează, el, prin punerea palmelor pe cap, sau printr-un gest/mudră
deasupra capului, în chakra a VII-a, nu face decât să solicite „în numele tău“ un
plus de energie pozitivă.
De asemenea, în Meditația Luminii Clare, apare o mudră dinamică, o anumită
mișcare a mâinii care urmărește un traseu al geometriei sacre pentru a transmite
energie și informație.

Lupta și protecția PSI

„Dacă ne gândim că experiențele prin care trecem sunt îngăduite ca să plătim

ceea ce am făcut greșit anterior, în viețile noastre trecute, și să învățăm, dispare
dorința de răzbunare, care cred că este cel mai nociv sentiment existent în
oameni.“
Ovidiu-Dragoș Argeșanu,
Arta războiului PSI – Protecția

Am amintit, în treacăt, motive pentru care informațiile legate de irealitatea imediată

rămân în sfera ocultă, esoterică, mistică, trec în cadrul școlilor de la maeștrii la
discipoli și sunt exilate într-o carantină culturală.
Poate că motivul cel mai important este acela legat de modul în care leacul devine
otravă imediat ce a fost cunoscut. Revoluția spirituală, poate chiar noua societate
spirituală post-industrială, face acum necesară difuzarea largă a informațiilor de
acest tip. Scrisul și cititul, mijloace de operare asupra informației, au fost și ele
cândva îndemânări ale unor aleși pentru ca astăzi să fie larg răspândite. La fel,
lupta și protecția PSI (într-o altă paradigmă tot mijloace de operare asupra
informației) trebuie să devină accesibile oamenilor.
Nu trebuie să fie greu de acceptat ideea că orice terapie energetică este și ea tot
luptă și protecție PSI, așa cum nu trebuie să ne fie teamă să intrăm în ringul
irealității imediate.
Bagajul teoretic necesar a fost prezentat în această carte, iar el poate fi extins prin
majoritatea lucrărilor menționate în bibliografie. Latura practică este și ea
disponibilă într-o serie de lucrări citate în bibliografie, utile fiind acelea ale
maestrului Ovidiu Dragoș Argeșanu, care integrează soluțiile din autocontrol,
radiestezie și Reiki cu acelea ale psihoterapiei creștine. Nu-mi rămâne de
aprofundat decât modul în care tehnicile uzuale se integrează în teoria irealității
imediate.
Lucrul cel mai important este cunoașterea esenței atacului PSI. Prin atac (nu
interesează aici cine și cum) sunt urmărite câteva elemente principale:
Ðtăierea legăturii cu lumina necreată, cu energia pozitivă, care duce la
devitalizarea corpului fizic prin reducerea legăturii între materie și „umbra“ din
dimensiunile superioare, dar și la ruperea de câmpul-A, la sărăcirea informației
accesibile. Blocarea chakrelor, mai ales a chakrei a VII-a, are urmări
dezastruoase, dar și blocarea celorlalte chakre este periculoasă, blocând afluxul
de energie la nivel de celulă și organ. Tăierea se face relativ simplu, prin
vizualizarea de obstacole între Sursă și chakră sau întregul organism;
Ðimplementarea de informație la nivel local, în corpurile energetice, care provoacă
deformări sau ruperi ale câmpurilor, blocarea circuitelor energetice și
informaționale firești. Tot prin vizualizare și prin diverși algoritmi/rugăciuni se
implementează această informație în corpul țintă;
Ðimplementarea de informații la nivel localcare permit dirijarea acțiunilor celui
atacat, fie prin înlocuirea informației corecte din câmpul-A, fie substituind analiza
și judecățile de valoare, fie inducând stări și senzații. Deși sunt programe ceva
mai complicat de realizat pentru a fi eficiente pe termen lung, ele nu sunt atât de
greu realizabile pe cât pare;
Ðatragerea de entități negativeîn corpurile energetice, care vor acționa fie pe baza
unor programe prestabilite, fie vor fi lăsate libere să distrugă așa cum știu și pot
ele. Aceste entități negative pot fi „legate“ de țintă și atunci efectele sunt pe
termen lung;
Ðacțiunea directă asupra corpurilor energeticecu ajutorul instrumentelor/armelor
„materializate“ în irealitatea imediată. Adică celebrul deja duel în astral;
Ðaportul de substanțe energetice dăunătoare. Unele elemente, precum mercurul/
argintul viu, dar și staniul și altele, așa cum sunt maleabile în lumea fizică au și o
umbră energetică la fel de ușor de manipulat. Prezența în câmpul energetic al
țintei a energiei unei astfel de substanțe poate duce, în timp, la materializarea
acesteia, crescând riscul ca particulele elementare care apar să ia această formă.
Se ajunge la intoxicații și otrăviri relativ greu de rezolvat.
Toate cele amintite pot fi orientate direct către cel afectat sau împotriva celor
apropiați, pot fi rezultatul acțiunii directe a atacatorului sau pot fi intermediate de o
persoană conștientă sau nu. Dacă este conștientă și, eventual, plătită, aceasta
participă, cel puțin parțial, la toate consecințele. Dacă este inconștientă, „folosită“,
atunci nu are răspundere și este inutil să o „pedepsim“.
Soluțiile la aceste atacuri sunt atât generale – creșterea rezistenței, a vibrației,
curățarea permanentă preventivă –, cât și specifice fiecărui tip de atac în parte.
De asemenea, nu trebuie ignorată soluția atacului ca apărare, realizabil prin
aceleași mijloace, dar numai în anumite condiții.
Oricât de nedrept ar părea, chiar dacă sunteți atacați, aveți unele drepturi, dar și
mai multe obligații. Nu trebuie să reacționați violent pornind de la premisa că ați
fost atacat pe nedrept. Este posibil să „meritați“ ceea ce vi se întâmplă, să fie
plata pentru o greșeală din trecut, eventual chiar față de atacator, căruia i-ați
greșit conștient sau inconștient. Ar fi bine să analizați toate aceste ipoteze și chiar
să măsurați radiestezic dacă aveți voie să întoarceți atacul sau este mai bine să
vă reparați și atât.
Chiar și atunci când aveți dreptul să loviți, reacția nu trebuie să fie
supradimensionată. Dacă s-a aruncat cu o roșie, nu scoateți pistolul să-l omorâți
pe atacator. Și, foarte important, chiar dacă aveți dreptul și o faceți în limite
civilizate, nu vă bucuraținici de luptă, nici de victorie, nu vă lăsați cucerit de
plăcerea distrugerii. Această plăcere este în sine o greșeală care vă scade rapid
transparența și vă face vulnerabil, vă aduce în postura de a „merita“ ceea ce vi se
întâmplă.
În cazul în care nu știți să evaluați necesitatea unei reacții violente, nu știți în ce
măsură vă puteți opune atacatorului, cea mai bună soluție este aceea de a cere
ajutorul maestrului, al preotului, al unei persoane verificate. Văzute din exterior,
lucrurile sunt mai clare, iar dacă ați fost atacat pe nedrept această terță persoană
la care apelați are șanse mari de reușită.
Am lăsat la sfârșit soluția apelării la entități spirituale superioare, la sfinți,
arhangheli, la Fii de Dumnezeu Împliniți și la Dumnezeu. Este varianta cea mai
eficientă și, în același timp, mai greu de aplicat, deoarece presupune stăpânirea
rugăciunii și asumarea smereniei. Înseamnă să apelezi la altcineva, dar și să te
lași cu totul în voia altcuiva. Înseamnă să te rogi cu deplină sinceritate și să-ți
asumi orice rezultat/răspuns.
Ducând lucrurile la limită, când te angajezi tu în luptă cu un adversar contează
cunoașterea, contează puterea, contează susținerea din partea maeștrilor și a
ființelor spirituale superioare. Și este posibil să pierzi lupta chiar dacă ai dreptate.
Ceea ce nu înseamnă că atacatorul, cel care te învinge, nu va plăti pentru răul pe
care ți-l face, dar în alt loc, în alt moment.
Dacă știi să te rogi și nu ai o lecție de învățat, atunci când faci apel direct la
sprijinul venit de sus șansele ca problema să fie rezolvată pe loc sunt mai mari.
Ce se întâmplă însă atunci când și adversarul te-a atacat tot prin rugăciune, când
se ajunge ca ființa superioară căreia i se roagă el să intre în luptă cu ființa
spirituală superioară căreia i te rogi tu?
Nu vă amăgiți că va conta în imediat dreptatea pe care o are unul sau celălalt, nu
vă amăgiți că o ființă spirituală superioară va refuza ajutorul atacatorului ignobil.
Dacă el utilizează rugăciunea sinceră, din inimă, va fi ajutat. Dacă există o
diferență între puterea celui la care a apelat și la care are acces și a celui la care
faceți apel, veți fi învins.
La limită, se poate ajunge la vârf, la cea mai înaltă instanță accesibilă. Acolo nu
se mai luptă nimeni, se ajunge la judecata divină. Prin tot ceea ce faceți în viață
fiți pregătit să apăreți cu capul sus în fața acestei instanțe.

De la gând la materie și înapoi.

Autocontrolul

„Doamne, ține seamă că noi pe noi înșine nu ne înțelegem și că nu știm ce dorim,

și că ne îndepărtăm la nesfârșit de ceea ce dorim.“
Sfânta Tereza din Avila

Termenul de „autocontrol“ s-a impus la noi prin opera lui Dan Seracu, terapeut și
vizionar care a marcat parapsihologia românească la sfârșitul secolului XX. Parțial
inspirat din dianetica lui Ron Hubbard, dar și din alte școli esoterice, Dan Seracu a
structurat o serie de tehnici de meditație, de ducere în „starea alfa“, care permit
atât culegerea de informații, cât și operarea asupra câmpului energetic.
Conceptul este simplu, te „gândești“ că îndeplinești o anumită acțiune, de
exemplu ridici un zid de protecție între tine și un agresor, și, dacă te afli în acea
stare optimă de „ridicare“ în irealitatea imediată, determini ca, statistic, șansele de
apariție din lumina necreată a particulelor specifice materialelor din care este
alcătuit zidul să apară mai multe și în locul dorit (care poate fi lângă tine sau la mii
de kilometri distanță). Așa cum am spus și în cazul transmiterii de argint viu, și în
cazul luptei PSI.
În categoria acestor obiecte „parțial materializate“, dar suficient materializate
pentru a afecta din punct de vedere energetic o țintă, fac parte și legăturile, și
spațiile, și armele, și energiile diverselor elemente.
Dar tot prin aceeași metodă se poate lucra direct cu „lumina“, cu energii din
dimensiuni superioare (și inferioare!), așa cum este Flacăra argintie a lui Saint-
Germain, de exemplu. Lucrând direct cu lumina necreată, efectul este mult mai
rapid, se acționează mult mai aproape de cauză și se păstrează pe termen mai
lung rezultatul propus.
De aceea o coloană de lumină, un con, o sferă, un cub etc. (așa cum sunt ele
prezentate în diverse școli și sisteme) sunt mai eficiente decât uneltele „simulate“
prin vizualizare. În același timp, pentru a utiliza cu randament superior lumina
necreată trebuie să fim suficient de transparenți pentru ea, să avem DH-ul
suficient de mare, adică deschise Merkabele, și să stăpânim starea alfa.
În care putem utiliza imagini, dar și cuvinte.
Din punct de vedere psiho-spiritual, conștiința este o stare particulară de
luciditate, un mod de a ne ocupa de acele lucruri care rămân în permanență de
făcut.

Cuvântul
„Limba duhurilor este una și aceeași peste tot universul – aceleași semne, culori
și sunete spirituale –, dar ea nu este înțeleasă de oricine...“
Scarlat Demetrescu,
Din tainele vieții și ale universului

Rostit sau numai gândit, cuvântul are, dincolo de capacitatea de a transmite o

informație, și puterea de a determina evenimente. Nu trebuie să ne gândim numai
la ordinul dat de un superior, ci și la toate formele în care cuvântul are un rol
magic, rugăciunea, algoritmul, mantra, programul, dar și blestemul, descântecul și
celelalte.
Și tot cuvântul are darul de a transmite adevărul sau de a-l ascunde.
Așa cum tipărit este păstrat pe hârtia cărților, tot așa, gândit sau scris, el se
păstrează și se imprimă în câmpul-A, unde poate orienta configurația liniilor de
câmp pentru a determina evenimentele, de unde poate fi „recuperat“ ca informație
surprinzătoare, venită din neant, în timpul meditației.
Putem „îmbrăca“ în multe haine o idee, o putem rosti în multe feluri, cu cuvinte
mai mult sau mai puțin bine alese, tonul poate să aibă o vibrație sau alta, ne
putem concentra asupra a ceea ce spunem sau putem vorbi „într-o doară“, de
aceea puterea cuvântului rostit variază în funcție de cunoașterea și puterea
fiecăruia.
Și, la fel ca în cazul simbolurilor, putem „încărca“ un cuvânt cu o anumită
semnificație, alta decât aceea general acceptată. Când noua semnificație ajunge
să fie utilizată în cadrul unui grup, apare jargonul profesional, categorie din care
face parte și limbajul inițiatic, care nu este altceva decât un jargon esoteric. Poate
cel mai spectaculos astfel de jargon este acela al alchimiștilor, dar toate școlile
mistice se bazează pe un astfel de discurs.
Decriptarea textului esoteric este realizabilă și printr-o hermeneutică accesibilă în
urma inițierii esoterice, dar și prin „revelație“, mai bine spus prin analiza directă a
fenomenelor produse de cuvânt/suita de cuvinte în câmpul-A, atunci când este
utilizat corect.
Tot trecând textul prin câmpul-A (ceea ce de multe ori este interpretat ca dialog cu
un ghid spiritual), se ajunge și la traducerea lui dintr-o limbă în alta, fără a mai
avea nevoie de dicționare, cuvintele și frazele cu același sens, dar din limbi
diferite, având aproape același efect asupra liniilor de câmp. În acest mod pot
comunica telepatic persoane care vorbesc limbi diferite. Și pot comunica articulat,
nu-și transmit numai simple suite de simboluri sau de stări psihice.

Rugăciunea
După toate cele spuse, rugăciunea ar putea să li se pară, unora, inutilă, falsă sau
inabordabilă. Poate că aici este bine să le cer iertare celor cărora le-am lăsat
impresia că, până la urmă, cunoașterea irealității imediate este un proces strict
rațional, eventual însoțit de câteva tehnici de respirație.
Toate argumentele raționale sunt menite să stârnească curiozitatea celor care
refuză sau nu au curajul să pornească la drum. Așa cum am mai spus, bună parte
din această lucrare putea fi rezumată la un singur cuvânt: „Există!“
De aceea o să încep prin a descrie rugăciunea necredinciosului, atât de bine
fundamentată de Jason Schulman în Vindecarea prin Cabala.
El începe simplu: „Doamne, nu numai că m-ai părăsit, dar nici măcar nu exiști...“
Adică pornește de la cea mai de jos stare posibilă, a dezamăgirii și a totalei
revolte. Pas cu pas însă, trecând de la revoltă la identificarea părții bune a
lucrurilor, la identificarea miracolului din Univers, și determinând concentrarea pe
conceptul de Dumnezeu, se ajunge la: „Doamne, iartă-mă!“ Și la plânsul
eliberator.
Formă de legătură cu Dumnezeu și cu toate celelalte entități superioare capabile
să intermedieze legătura cu Dumnezeu, rugăciunea, făcută din tot sufletul, fără
urmă de îndoială, cu sinceritate și umilință, poate înlocui toate tehnicile mistice
posibile, oferind, uneori printr-un singur cuvânt, „Iisus“, eliberarea de materia
grosieră. Plânsul autoprovocat prin rugăciune este un efort de a primi viziuni și
informații din dimensiuni superioare. Plânsul încearcă să provoace plânsul acolo,
sus, lacrimile noastre producând anumite procese la nivel divin.
„În rugăciune se întrepătrund două entități personale. Omul, pe de o parte, și
Dumnezeu, pe de alta. Este o relație între persoane distincte, care înaintează spre
o întâlnire reciprocă. Drept urmare, sporirea în rugăciune, înaintarea pe calea
acestei comuniuni, depinde atât de libera voință a omului, cât și de aceea a lui
Dumnezeu. În ambele cazuri este vorba de persoane înzestrate cu libertate
absolută și inviolabilă. Ceea ce aduce omul este buna sa intenție, apoi ostenelile,
dorința de a se apropia, iar Dumnezeu pune harul Său. Oricât de mari ar părea
luptele ascetice ale omului, în comparație cu darurile lui Dumnezeu, ele se
dovedesc a fi infime și neînsemnate. Omul face un pas, iar Dumnezeu, pentru a
micșora distanța dintre ei, face o mie. Cu toate acestea, neînsemnatul pas pe
care îl face omul către Dumnezeu este absolut necesar, pentru că tocmai prin
acest pas el își arată dispoziția, buna intenție, și prin acest pas îi dă «dreptul» lui
Dumnezeu să se apropie fără să-i încalce libertatea spirituală.“
(Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie)
Fundamentale sunt în timpul rugăciunii eliberarea de orice alte gânduri,
deschiderea sufletului, sinceritatea și concentrarea asupra ei. Par arhaice
rugăciunile scrise acum o sută sau acum o mie de ani și mai bine, dar ele nu
trebuie refuzate din cauza formei, deoarece conținutul lor păstrează sinceritatea și
vibrația celor care le-au scris și la al căror nivel, cel puțin, trebuie să urcăm.
Pentru ortodocși, Ceaslovuleste culegerea de rugăciuni pentru toate ceasurile
zilei, pentru toate zilele anului și pentru toate sărbătorile. Toate instrucțiunile
pentru utilizarea lui sunt cuprinse în el și sunt ușor de descifrat. Și există culegeri
similare pentru toate religiile, pe care le puteți găsi sub îndrumarea preotului,
pastorului, liderului spiritual din biserica de care aparțineți.
Se spune că rugăciunea „deschide cerurile“, deci ea, corect practicată, este
capabilă să permită contactul cu lumina necreată, cu Dumnezeu, iar semnul cel
mai bun că așa s-a întâmplat este activitatea sporită din chakra a IV-a, care duce
la încălzirea ei. Pentru că „din inimă“ facem rugăciunea și numai atunci ea este
împlinită.
După ce am învățat și utilizat rugăciuni alcătuite de alții, după ce rugăciunea a
devenit o activitate firească, putem să alcătuim propriile noastre rugăciuni, dar, cu
excepția câtorva aleși, poate că nu ne vom ridica la vibrația celor existente,
alcătuite de oameni cu har dovedit și confirmat în timp, așa că sfatul meu este
acela de a utiliza rugăciunile existente deja în religia de care aparținem.
Citiți rugăciunile în liniște, cu toată convingerea și sinceritatea, deschideți-vă inima
și veți descoperi că totul este posibil.
Următoarea rugăciune a Sfântului Patrick acoperă aproape toate necesitățile vieții
de zi cu zi. Îl pune pe cel care se roagă în legătură cu Dumnezeu și cu Iisus și
oferă un aport energetic semnificativ, simultan cu protecția.

Fie ca tăria Domnului să ne călăuzească,

Fie ca puterea Domnului să ne ferească,
Fie ca înțelepciunea Domnului să ne lumineze,
Fie ca mâna Domnului să ne apere,
Fie ca pe calea Domnului să pășim,
Fie ca scutul Domnului să ne țină,
Fie ca îngerii Domnului să ne păzească
de capcanele celui rău.
Hristoase fii cu noi,
Hristoase fii în fața noastră,
Hristoase fii în noi,
Hristoase fii de jur-împrejurul nostru,
Slavă ție Doamne,
Cu noi mereu să fii,
În veacul vecilor,
Amin

Algoritmul

Un caz particular al rugăciunii este așa-numitul „algoritm radiestezic“. Pornind de

la principiul eficienței exprimării prin cuvinte a voinței și intenției, algoritmul este o
rugăciune „rațională“ care încearcă să determine rezolvarea unei probleme.
Structura unui algoritm este simplă: se invocă ființele spirituale superioare și
energiile cu care se dorește să se lucreze; se declară acțiunea dorită din partea
acestora; se pun condițiile de realizare optimă a acestei acțiuni; se mulțumește
pentru ajutorul acordat.

Prea Sfântă Treime, cu Lumina și Iubirea Ta, curăță-mă de toate spațiile și

subspațiile, de toate programele și subprogramele, de toate entitățile malefice, de
toate blestemele și descântecele, de tot argintul-viu, și trimite-le pe toate acolo
unde le este locul. Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește,
Amin.

Mantra

Utilizată ca o tehnică de concentrare, mantra este un vers sau un scurt poem, în

general în sanscrită, care se repetă cu o anumită intonație, menită să atingă și să
inducă vibrația dorită în practicant. Ideea de bază este aceea că ne concentrăm
pe mantră, pe sunetul/sonoritatea ei, pe semnificația ei și, în acest fel, ne este mai
ușor să ne golim mintea de alte preocupări și de alte gânduri. Pentru efectul de
golire a minții, utilizatorii experimentați declară, de altfel, că se poate utiliza ca
mantră orice fragment de text sfânt (asta pentru a nu spune orice textși a păstra
ideea de sacralitate). Recitarea numelor divine este, în fond, o tehnică de obținere
a stării modificate de conștiință în scopul eliberării de factorii externi.
Pe parcursul meditației cu mantra, nivelul de adrenalină scade, iar cel de cortisol,
cunoscut și drept hormonul stresului, rămâne scăzut timp de mai multe ore.
Dacă este util efectul de golire a minții, nu trebuie ignorat efectul avut în câmpul-
A, unde, de exemplu, Aum/Om aduce energie prin deschiderea Merkabelor, iar Ha
aduce fiecare celulă a organismului la frecvența optimă.
În plus, prin conținut, numeroase mantre permit ridicarea practicantului la
frecvența pe care poate intra în legătură cu o anumită ființă spirituală superioară.

Cronica akașă – câmpul A

Știința fenomenelor fizice se bazează pe cercetări ale inteligenței umane, iar

profețiile sale vor avea întotdeauna un caracter intelectual, căci ele sunt bazate pe
deducții, judecăți, combinații. Profețiile întemeiate pe cunoașterea spirituală
rezultă, dimpotrivă, în mod efectiv, din contemplare sau dintr-o percepție de ordin
superior.
Rudolf Steiner, Din Cronica Akasha

Akașa (a-ka-sha) înseamnă „eter“, „radiație“ sau „strălucire“, iar cronica akașă
reprezintă înregistrarea în acest mediu, care aparține dimensiunii imediat
superioare, a tot ceea ce s-a întâmplat în spațiu și în timp.
Punctele de trecere ale luminii necreate în lumină creată păstrează informația
apariției particulelor, memoria particulelor cu care au interacționat, de la cel mai
mic atom la întregul Univers. În vacuum este generat câmpul holografic care
constituie memoria Universului (Laszlo) – câmpul-A. Iar viteza cu care circulă
informația este, după Alain Aspect, de 20 de ori mai mare decât viteza luminii, iar
după Nicolas Gisin de 20.000 de ori mai mare, de aceea senzația de transfer
„instantaneu“ la distanță, de dispariție a spațiului și a timpului.
În acest mod, toate lucrurile sunt conectate prin energie și informație. Informația
din câmpul-A este purtată de undele din vacuum, asemănătoare hologramelor.
Datorită rezonanței, informația plecată de la un obiect de un anumit tip este
recepționată mai ales de obiectele asemănătoare. De aici și conștiința energetică
de grup în cadrul căreia circulă informația, capătă caracter arhetipal, între membrii
grupului care au fie o inițiere comună, fie educație/pregătire profesională comună.
Câmpul-A a avut și are o deosebită importanță în evoluția vieții. Introducerea lui în
ecuație împacă soluția Darwin cu ontologia mistică. Speciile evoluează în salturi,
dar aceste salturi, provocate de modificări genetice, nu sunt aleatoare. Genomul
este legat informațional de mediu, câmpul cuantic (aura) unește tot ADN-ul
organismului și dă „ordinul“ schimbării, apoi prin câmpul-A comunică acest
eveniment organismelor similare care „doresc“ informația. Viața a fost inseminată
informațional, iar evoluția ei a fost accelerată prin salturi de acest tip, salturi de
adaptare informațională și energetică.
Realitatea primară, absolută, este vacuumul, zero-point energy, în care avem
energie și informație gata să se transforme în materie pentru a susține universul și
dimensiunea noastră, ca și orice alt univers din metaunivers. Lumea fizică este
reflecția vibrației energetice a unei lumi mai subtile, dintr-o dimensiune superioară.
Acolo este câmpul conștiinței infinit inteligente și creative. Duhul Sfânt este
câmpul vacuumului la zero-point energy, de aceea se află în tot și în toate.
Conștiința acestui câmp, infinit inteligentă și creativă, în continuă expansiune, de
care depindem, este Dumnezeu. A treia componentă a Treimii este Fiul de
Dumnezeu, omul conștient de sine, aflat încă pe parcursul evoluției sale. Dar
există și Fii de Dumnezeu Împliniți, care au atins starea de superconștiință, ce
permite unirea deplină cu Tatăl, slăviți de diverse religii.
Cronica akașă poate fi „vizitată“ așa cum vizităm orice loc din irealitatea imediată,
fie prin „urcarea“ pe propriile chakre, cel puțin până la chakra a XIII-a, în meditație
figurativă, și o să descoperim acolo o enormă bibliotecă, sau pereți infiniți
inscripționați, sau ce generează imaginația noastră, fie prin „simțirea“, identificarea
directă cu informația din câmpul-A, care duce la culegerea directă, prin
„clarviziune“, a informației.
În câmpul-A fiind stocată informația, valorile de aici sunt, de cele mai multe ori,
ținta măsurătorilor radiestezice, făcute fie cu ansa și raportorul, fie pe ecran
mental. Toate informațiile de tip nume, loc geografic, evoluție a unui eveniment/
proces, vieți anterioare, relații karmice vin din câmpul-A.

Text revelat, text inițiatic

„Dacă știi fixul a dizolva,

Făcând să zboare ce-i dizolvat,
Iar zburătoarele în pulbere a le fixa,
Atunci poți spune că ai câștigat.“
Fulcanelli, Misterul catedralelor

Atunci când scrie un text, orice autor plasează textul cu pricina în câmpul-A, iar
acolo textul nu mai este nici pe departe la fel de simplu și de linear, ci păstrează
și mai bine legătura cu alte texte pe care, eventual, se bazează, dar, extrem de
important, păstrează și toate variantele, toate stările, toate intențiile, toate
dorințele autorului, ca și uriașul bagaj de informație generat de autor și de ghidul
lui spiritual, care nu a mai ajuns pe hârtie.
De cele mai multe ori, adevărata semnificație, adevărata intenție a autorului se
află numai și numai în câmpul-A. Uneori din cauza spațiului ludic al autorului,
alteori pentru ca numai cititorii care sunt capabili să citească versiunea din
câmpul-A să afle mesajul ce se dorește transmis.
Textul inițiatic este masiv stocat în câmpul-A, de aceea, unui profan, el îi pare
ilizibil, deoarece textul scris pe hârtie nu este altceva decât o suită de triggere
către adevăratul mesaj, decriptarea acestora fiind posibilă după inițierea în
respectiva școală sau atunci când cititorul se „plimbă“ ușor prin câmpul-A.
Pentru că se adresează atât începătorilor cât și avansaților, Irealitatea imediatăse
află 50% pe hârtie și 50% în câmpul-A, informația stocată acolo fiind la dispoziția
celor care doresc și pot să o vadă.
Este bine ca atunci când citim o carte, orice carte, să încercăm să urcăm în
câmpul-A pentru a avea o experiență deplină și un contact cât mai bun cu autorul.
Numeroase lucrări de beletristică, de exemplu acelea ale lui Philip K. Dick, pot fi
receptate cu adevărat numai după ce avem acces la operă în întregul ei.
Avem un text inițiatic atunci când autorul este chiar cel menționat pe copertă (cu
toate variantele posibile de trecere în anonimat, cum ar fi pseudonimele) și
lucrarea a fost realizată de acesta „împreună“ cu ghidul spiritual sau o entitate
spirituală superioră, care s-au limitat la a-l ajuta pe autor, la a-i șopti ici și colo
rezolvarea unei probleme.
Textul devine text revelat atunci când autorul este, de fapt, chiar acel ghid, acea
entitate spirituală superioară, autorul-om fiind numai un intermediar, conștient sau
nu.
Numeroși sunt aceia care au primit prin revelație, prin contact direct, textele care
alcătuiesc acum corpul sacru al religiilor lumii. Cât de „corect“ au transmis mesajul
depinde, inevitabil, de spațiul cultural din care proveneau, de educația și de
îndemânarea de a se exprima a fiecăruia în parte.
De aceea, chiar și atunci când este vorba de sfinți, la a căror vibrație
(transparență) nu ne ridicăm nici pe departe, este bine să tragem cu coada
ochiului în câmpul-A pentru a sesiza toate semnificațiile textului. Una este
rugăciunea creată de un sfânt, care trebuie să o păstrăm ca atare, încercând să
ne ridicăm la vibrația pe care o avea în momentele „scrierii“ ei și alta este textul
revelat, în spatele căruia putem descoperi numeroase alte comori.
O interesantă combinație de text revelat-text inițiatic o reprezintă Exercițiile
spiritualeale Sfântului Ignațiu de Loyola. Textul revelat este acela al versetelor din
Evanghelii către care face trimitere, iar textul inițiatic este reprezentat de
„instrucțiunile“ de lectură ale autorului. Totul pentru a trăi alături de Iisus
momentele semnificative ale trecerii sale pe Pământ, având acces la porțiunea din
Evanghelii care nu a mai ajuns până la noi (cenzurată sau intenționat ocultată de
autori), ci a fost păstrată numai în câmpul-A.

Măsurători, parametri

„Solomon avea darul de a vedea în sufletele oamenilor, acolo în chakra unde se

poate măsura chiar și cât s-a dus din viața lor.“
Ovidiu-Dragoș Argeșanu, Arta războiului PSI

Am spus că nu există aparate de măsură pentru irealitatea imediată, iar acum

încep un capitol dedicat măsurătorilor, ceea ce ar putea părea ciudat. Și am mai
amintit, ici și colo, de măsurarea radiestezică, cu ansa și raportorul (sau cu
pendulul), unii cititori putând să creadă că aceste obiecte reprezintă „aparate de
măsură“, când ele, de fapt, sunt numai un sistem de afișare a rezultatelor, nu
aparatul de măsură în sine. Cine a fost atent a observat că aminteam și
alternativa „ecranului mental“, care deja nu mai este un „obiect“.
De fapt, aparatul de măsură suntem chiar noi, care culegem informații prin
câmpurile noastre, prin stringuri trimise din chakre (în special din a II-a) către țintă
sau prin „cufundarea“ în câmpul-A. Dacă avem o capacitate de vizualizare mai
bună, ne putem imagina un ecran mental (un cadran de aparat de măsură, o
scală gradată, de exemplu) pe care „afișăm“ rezultatele. Dacă nu, utilizăm ansa și
raportorul pentru afișare.
Măsurătoarea se face atunci când emisia de unde alfa (cu frecvența de 7–13 Hz)
a creierului este amplificată, când intrăm în „starea alfa“, prin tehnici de respirație
sau prin meditație, deoarece în această stare informația colectată ajunge mai ușor
la noi și este mai eficient prelucrată.
Măsurătorile radiestezice sunt făcute cu o precizie care depinde și de calitățile
fiecăruia, dar și de antrenament și experiență, așa că nu trebuie să ne pierdem
speranța când primele măsurători făcute sunt eronate.
Nu este locul enumerării tuturor parametrilor uzuali, lucrarea de față fiind dedicată
principiilor, dar merită inventariați câțiva parametri importanți pentru urmărirea
evoluției personale.
DH, legătura cu Duhul Sfânt, așa cum postulează unele școli de radiestezie, sau,
în paradigma irealității imediate, deschiderea medie a Merkabelor din noi, altfel
spus capacitatea potențială de trecere a luminii necreate în lumină creată/materie.
Se măsoară în procente, 0% însemnând că Merkabele sunt închise (organismul
este practic mort), 100% însemnând că ele sunt deschise la maxim (menținerea
acestei valori ar duce practic la nemurire).
Merkaba este o „pompă de lumină“ asemănătoare „pompei de calciu“ din celula
vie, de aceea parametrul legat de ea este atât de important. În limbaj mistic-
metaforic, cât se poate trimite prin ea este o măsură a „cerului“/dimensiunii
superioare la care se poate ajunge și în care se poate acționa.
Energia totală a țintei măsurate este dată și de „pompa de întuneric“, de cât de
deschisă este pentagrama/Steaua Pământului (a cărei deschidere formală se face
în sistemele Shamballa, fie ele Reiki sau nu). Uneori interpretată greșit ca
negativă, această deschidere dă măsura legăturii cu materia, cu pământul, cu
dimensiunile inferioare, dă energia acțiunii directe materie-materie.
De aceea poate că este util de măsurat și DH-ul total, suma deschiderilor către
lumină și întuneric, pentru a afla „puterea“ unei ținte.
Nu toți parametrii sunt la fel de generali. Extrem de utilă în terapie este
„deschiderea chakrelor“, adică măsura relativă în care o chakră este deschisă
circuitului energetic între corpurile energetice și cu mediul înconjurător, atât cu
acela fizic, cât și cu acela din irealitatea imediată. La fel, în terapie, este util
parametrul legat de funcționalitatea fiecărui organ, măsurată tot între 0 și 100%.
Dar prin măsurători radiestezice se poate determina și poziția și dimensiunea unei
entități energetice negative care afectează câmpurile celui măsurat. Asociind
această măsurătoare cu vizualizarea acelei entități și cu o metodă de terapie
energetică putem acționa și mai eficient.
Așa cum sunt măsurate organele vii, pot fi măsurate și structurile nevii, de la mici
obiecte și încăperi la forme de relief, pentru a vedea beneficitatea lor, dacă sunt
încărcate energetic pozitiv sau negativ.
În timp, se poate renunța la sistemul de afișare cu ansa și raportorul și se poate
face afișarea pe ecranul mental.
Toate cele de mai sus s-au referit la măsurători de câmpuri și energii ale unei ținte
anume. Dar tot cu ansa și raportorul se pot afla și informații din câmpul-A
referitoare la evenimente trecute, prezente sau viitoare (probabilitatea întâmplării
unui eveniment crește treptat în câmpul-A pe măsură ce energiile se orientează
într-o direcție preferențială). Nu se mai măsoară un câmp energetic, ci o
informație, iar afișarea se poate face, chiar cu ansa și raportorul, pe litere, sau, în
timp, după mai mult exercițiu, ea „vine“ pur și simplu, intuitiv am spune.

Glosarul parametrilor „populari“

Fugi, deochi, dintre ochi,/Fugi, deochetură,/Că te-ajunge vânt din gură./Fugi,

deochiat,/Că te-ajunge vânt turbat./ Fugi, deochi, dintre ochi,/Că te-ajunge
soarele,/Și-ți taie picioarele,/Fugi, deochi, din fața obrazului,/Din zgârciul nasului,/
Din grumazii gâtului,/Din creierii capului,/Din splină, din inimă,/Și să ieși și să te
duci,/Că eu cu gura te-am descântat,/Cu mâna te-am luat,/Și-n vânt te-am
aruncat,/Să rămâie <numele>/Curat, luminat,/Ca floarea câmpului,/Ca roua
dimineții.
Cules de Gh.F. Ciaușeanu,
Superstițiile poporului român

Deși pare ciudat, până la urmă nimeni nu ajunge la terapeut pentru că a fost
agresat energetic, ci pentru că „i s-a luat sporul, i s-au făcut moșmoane, a fost
blestemat“ etc. Și terapeutul, deși știe adevărata explicație a acestor termeni, îi va
folosi și el, pentru că altfel pierde puntea de legătură cu persoana aflată în
dificultate. Toți acești parametri populari au o explicație energetică și pot fi folosiți
ca atare dacă devenim cu adevărat conștienți de ce se ascunde în spatele acestor
denumiri folclorice.
Moșmoanele – sunt legături de „ațe“ cu pene, păr, lemn etc., cu noduri, în care
sunt legate entități energetice de vibrație joasă, cu un anumit scop. Ele sunt
realizate fizic și sunt plasate în preajma țintei, în casă, în haine. Mecanismul de
formare este „cuvântul“ implementat, memorat în moșmon prin legături, noduri.
Trimițăturile – sunt superioare energetic moșmoanelor, fiind tot legături cu piele,
lemn, rotocoale de pene, pământ, excremente, dar trimise la distanță, ca energie,
după ce au fost realizate în plan fizic și „animate“ cu energia unor suflete
inferioare, în general cu aceea a găinilor. Se pot trimite atât entități energetice, cât
și programe.
Făcăturile – utilizează energia elementelor și a spiritelor legate de acele elemente,
care sunt trimise la distanță.
Descântecul – este invocarea unei energii/entități care va fi trimisă (delegată) într-
un anumit scop, pentru realizarea unui anumit obiectiv.
Blestemul – este invocarea unei energii/entități care va fi trimsă în scop distructiv.
Deochiul – este o trimitere de energie personală, de forme gând, intenționat sau
nu, care afectează câmpul energetic al țintei, putând să ducă la blocarea
chakrelor și alte efecte nedorite. În general se trimite cu privirea (așa cum în Reiki
se trimite energie pozitivă, aici se transmite energie „negativă“), după cum spune
și numele, dar se poate trimite „deochi“ și prin suflare, prin atingere.
Farmecele – prin ele se manipulează cu ajutorul algoritmilor gânduri, câmpuri
energetice, prin care se proiectează energii asupra țintei.
Legăturile – sunt stringuri, cordoane energetice, realizate prin vizualizare sau
algoritmi, care leagă chakre, câmpuri, organe, obiecte. Efectul lor este, după cum
spune și numele, acela de a lega, de a reduce gradele de libertate ale țintei.
Sporul – ca și „cununiile“ și altele asemănătoare este o alterare a câmpului-A în
așa fel încât liniile de câmp, direcția principală în care se adună statistic „destinul“
să ocolească evenimentele legate de câștigarea banilor, de căsătorie etc.
Tehnici tip voodoo – se lucrează pe un model al țintei, o „păpușă“, care este
botezată, în care este integrat cel puțin un obiect sau păr de-al victimei, apoi, prin
vizualizare și algoritmi, ca și prin acțiuni mecanice directe, se încearcă
transmiterea la distanță a acțiunilor făcute asupra păpușii.

Reiki
„Sufletul nostru, materia noastră noesică, este cel care ne dă puterea de a merge
mai departe, de a trece peste piedici, de a evolua pe calea noastră proprie... tot el
este cel care ne oferă capacitatea de a oferi și de a primi iubire, de a ne
descătușa sentimentele și de a trăi în armonie cu natura noastră interioară și
exterioară. Avem obligația să ne păstrăm sufletul curat, intact, fără de programe și
fără de energii negative.“
Risvan Vlad Rusu, Dicționar de simboluri

Dintre toate tehnicile spirituale și terapiile alternative, cea mai largă răspândire o
are, în ultimii ani, Reiki. Apărut ca sistem de terapie prin punerea mâinilor,
dezvoltat ca sistem de control al energiei provenite de la Sursa Universală cu
ajutorul simbolurilor și, suportând grefarea unor tehnici New Age, de genul
proiectelor și a grilelor de cristale, a channelling-ului, a vederii la distanță, Reiki
are marele avantaj că poate fi abordat și de persoane care nu au calități native
deosebite și nici nu au o cunoaștere sau o convingere spirituală.
Faptul că sistemul de acordaj și de inițiere este extrem de pragmatic a făcut ca,
după evadarea sa din cercul terapeuților, să devină suportul ideal pentru predarea
tehnicilor și cunoașterii esoterice, ceea ce a dus, mai ales din anii 1990, la apariția
de numeroase sisteme, unele fără nici o legătură cu sistemul originar al lui Mikao
Usui.
Esența Reiki constă în implementarea prin acordaje și inițiere a celor mai
importante elemente necesare pentru dezvoltarea energetică și spirituală, ca și a
capacităților de a acorda ajutor semenilor printr-o formă de terapie care nu
apelează la resursele bio-energetice ale terapeutului, ci la dirijarea unei energii
benefice exterioare.
Un sistem, o școală spirituală (nu numai Reiki), trebuie să ofere o serie de
elemente: deschiderea/optimizarea circuitelor energetice, dezvoltarea capacității
de vizualizare, a operării cu informațiile din câmpul-A (informația stocată în
Cronica Akașă), mentalizarea și operarea cu simboluri, modelarea „irealității
imediate“ (a dimensiunii subtile în care se petrec fenomenele considerate a fi
„paranormale“).
Acordajul optimizează traseele energetice principale și energia circulă astfel mai
ușor către palmele cu ajutorul cărora este oferită celui aflat în nevoie, sunt
implementate simboluri la nivel energetic și, prin inițiere, se încearcă recuperarea
arhetipului corespondent, pe urmă, în unele sisteme, se forțează al treilea ochi
pentru a permite vizualizarea și modelarea, și se optimizează Hara, chakra a II-a,
pentru a permite, în timp, atingerea valorii necesare pentru „urcarea“ energiei
Kundalini.
Simbolurile utilizate permit concentrarea energiei, ridicarea vibrației, deschiderea
spațiilor și a câmpurilor, transmiterea la distanță, tăierea stringurilor, modelarea
informației, dar și diverse acțiuni specifice asupra chakrelor și a energiei spirituale.
Pentru a se justifica, pentru a-și asuma o identitate, pentru a oferi chiar un suport
mnemotehnic, sistemele recurg în prezentarea lor la anecdotică, mitologie și
elemente esoterice care au scopul de a declara spațiul cultural și sistemul de
valori la care aderă pentru ca viitorul practicant să poată alege sistemul potrivit, cu
care „rezonează“.

Programul evoluției spirituale

„Noi trebuie să ne Redescoperim Sufletul. Corpul este doar Semnul, este umbra,
este Realitatea de prelungire ca Energie în veșnică relativitate, ca Ecou al
Mișcărilor de Suflet ce sunt în fond Trăirea de Sine. Corpul a uitat Limbajul
Sufletului...“
Avva Ghelasie Isihastul, Memoriile unui isihast

Nu există un program ideal, valabil pentru orice om, indiferent de spațiul cultural
din care provine, indiferent de tipul lui psiho-somatic, dar, pentru evoluția spirituală
pe care și-ar dori-o cititorii acestei cărți, sunt de gândit câțiva pași, adaptabili la
stilul de viață ai fiecăruia, câteva elemente universal valabile în cadrul cărora cel
angajat pe drumul evoluției spirituale poate alege în cunoștință de cauză lucrurile
care i se potrivesc.
Pe parcursul acestui program putem să ne gândim că de abia atunci când Adam
și Eva au mâncat fructul cunoașterii sacre/secrete au intrat în conștiință, au
devenit conștienți de adevărata lor relație cu Dumnezeu și au cunoscut pentru
prima dată și separarea de Dumnezeu, dar și a unui față de celălalt, căpătând
identitate, particularitate. Pentru că de ceilalți ne separă tocmai cunoașterea
rațională. Dacă reușim să „uităm“ materia, în mod paradoxal ne vom apropia de
Întreg, pentru că dorința (tendința) materiei necreate de a deveni materie creată
dă naștere poftei și păcatului, dependenței de materie. Și primul păcat este acela
de a crede că suntem materie. Numai materie.
În fond, suntem ceea ce gândim că suntem. Gândim pozitiv, suntem buni, gândim
negativ, suntem răi. Dacă ne „umplem“ de gânduri pozitive, deșteptăm forțe altfel
adormite, ne deschidem ochii spirituali.
Când iluminatul se identifică cu divinitatea, el ajunge și să comunice cu o ființă
spirituală superioară din punct de vedere energetic, mult peste nivelul la care ar
putea ajunge prin forțe proprii.
Programul pe care îl urmăm nu are consecințe numai asupra vieții prezente. O
acțiune făcută intenționat dă naștere karmei, orientează structurile din câmpul-A,
iar când murim purtăm după noi tiparul realizat în cursul vieții, karma, și o să
plătim această acumulare de acțiuni conștiente.
1. Postul. Fiecare religie are regulile ei pentru post – înțeles nu numai ca restricție
alimentară, ci și ca perioadă de temperare a poftelor de orice fel, de reducere a
tentațiilor. Postul asigură „transparența“ față de irealitatea imediată, față de
dimensiunile superioare, reduce vibrațiile grosiere ale materiei și facilitează
rugăciunea, meditația, practicile oricărei școli spirituale. El nu trebuie forțat, nu
trebuie intrat în post negru de nu știu câte zile dacă nu ești obișnuit cu așa ceva,
ci trebuie pornit treptat, atât cât suportă organismul fiecăruia.
2. Participarea la ritualurile religiei de care aparținem, la slujbe, liturghii, masluri
etc., pentru creștini. Fără un mare aport personal – la început este suficientă
voința de a petrece câteva ore în biserică –, intrăm într-o bună legătură cu
conștiința de grup a credincioșilor, participăm la toate tainele religiei creștine,
suntem curățați și susținuți energetic și ne conectăm mai bine la Fiul de
Dumnezeu Împlinit al religiei noastre.
Și nu este nici o greșeală dacă un cititor al acestei cărți se oprește aici, la trăirea
religioasă clasică, chiar golită ea fiind de orice misticism și esoterism, concentrată
pe participarea la ritualuri și pe post. Cum am mai spus, prin voință, fiecare poate
urca oricât de sus cu cele mai simple „unelte“.
3. Rugăciunea. Pare ciudat să extrag rugăciunea din cadrul religiei, dar
rugăciunea făcută din inimă înseamnă mai mult decât participarea la ritualurile
bisericii, este o îndemânare ce poate fi atinsă și în interiorul, dar și în exteriorul
bisericii, și ține, atunci când este practicată corect, mai mult de misticism decât de
religie. În plus, rugăciunea înseamnă o atitudine personală, activă, față de ființele
spirituale superioare, față de Fiul de Dumnezeu Împlinit căruia ne adresăm, față
de Dumnezeu.
Unii, mai slabi, mai curioși, mai grăbiți, obligați la o atitudine activă față de lumea
din jurul lor, pot aborda și alte elemente. Sau pot sări direct la ele, urmând să
revină la pașii anteriori atunci când simt că este momentul.
4. Abordarea unei școli spirituale, mistice, a religiei de care țineți sau a unei școli
care se declară a fi non-religioasă. Pentru un creștin, mai ales un catolic, există
Exercițiile spiritualeale Sfântului Ignațiu de Loyola, care sunt studiate și aplicate
sub îndrumarea unui mentor, sau alte școli asemănătoare. Pentru ortodocși,
lucrurile sunt mai difuze, nu există școli formale recunoscute de biserică, dar
există maeștri de isihasm sau de psihoterapie ortodoxă care te pot îndruma în
această direcție, sau poți să ai norocul unui duhovnic care, fără să-ți spună
vreodată în față, te va dirija să urmezi niște pași către misticismul ortodox.
În afara bisericilor și a religiei, fără să contrazică esența religioasă, abordabile azi
ca simple terapii energetice sau bio-energetice, avem Reiki și Qi Gong (și multe
altele asemănătoare), dar și reflexoterapia, cristaloterapia, presopunctura, care
oferă suficiente informații și tehnici pentru dezvoltarea spirituală, chiar dacă nu o
fac formal.
5. Dezvoltarea pe calea proprie, în direcția trasată de școala spirituală urmată sau
pe un drum novator, atunci când simți că ai asimilat experiența maeștrilor.
6. Exersarea practică a compasiunii, prin terapie și prin rugăciune pentru toți
semenii, pentru planetă, pentru acest univers, ceea ce pare ciudat celor aflați la
început de drum, dar este lucrul către care trebuie să tinzi pentru a evolua
spiritual.
Până aici am enumerat, într-o ordine corectă, dar nu și necesară, pași de urmat.
Ce se întâmplă însă în practicant pe măsură ce urmează acești pași, sau alții,
propuși de diversele școli spirituale?
1.Se slăbesc legăturile cu materia, cu dimensiunile inferioare, și se deschid mai
bine canalele către dimensiunile superioare, ceea ce duce la consolidarea
corpurilor energetice, la curățarea lor, la o mai bună stare de sănătate fizică și
spirituală.
2.Se face examinarea conștiinței și a obiectivelorîn viață, spovedania fiind o
formă, dar și diversele forme de meditație.
3.Se ridică privirea către lumepentru a o putea vedea așa cum este de fapt.
4.Se atinge starea de gândire profundă, când, după îndepărtarea paraziților, apare
gândirea creativă, prin care ai acces la semnificații de dincolo de gânduri și
cuvinte.
5.Se pășește pe poarta imaginației, cu transportarea sinelui în suflet, momentul
vederii în astral.
6.Se poate face conectarea la ființe spirituale superioareprin reprezentarea
acestora, contemplarea calităților și urcarea către ele.
7.Se face meditația în lumină, apar viziunile în lumină, cu sesizarea geometriei
sacre.
8.Se pot rememora viețileca ființă de lumină.
9.Se ajunge la controlarea deplină a corpului energetic, a chakrelor.
10. Se atinge starea de trezire, vederea lumii în lumina divină, vederea planului
divin, iar rugăciunea este profundă, creativă, determină imediat lucrurile.
Și nu trebuie să uităm că artistul „se roagă“ atunci când creează, că oamenii care
nu se duc la biserică, dar ascultă de ghizii lor spirituali au acces la transcendental,
că mulți alții evoluează cu aceeași viteză fără a aborda o tradiție anume, pur și
simplu aprofundând creativitatea de tip artistic.

Decalogul

„Cuvintele acestea le-a grăit Domnul către toată adunarea voastră, pe munte, din
mijlocul focului, al norului, al întunericului și al furtunii, cu glas de tunet și altceva
n-a mai grăit și le-a scris pe două lespezi de piatră și mi le-a dat mie.“
Deuteronomul, 5:22

În timp, în diverse spații culturale, mai mult sau mai puțin revelate, au fost
propovăduite și/sau impuse seturi de norme a căror respectare permitea atingerea
supremei eliberări, a Întregului, sau, altfel spus, ascensiunea șarpelui/energiei
Kundalini în condițiile supremei transparențe sufletești și a deplinei conștințe de
sine. De ce zece De ce „decalog“ Probabil că numărul s-a impus după larga
adoptare a sistemului de numărare în bază 10. De altfel, sunt umeroase
anecdotele referitoare la „decaloage“ în șapte sau nouă puncte.
Nu unicul valabil, nu atotcuprinzător, dar funcțional, este următorul decalog de
inspirație tibetană menționat de Alexandra David-Néel, pe care l-am comentat în
cheia irealității imediate.
1.Să nu crezi numai în tine. Adică să nu refuzi cunoașterea irealității imediate și
să te cantonezi și să te limitezi la „realitate“.
2. Să nu te îndoiești. Permanenta ezitare nu face decât să înfrâneze evoluți. Este
mai bună experiența unui drum ratat decât complacerea în postura celui aflat la
intersecție, care nu știe pe unde să o ia.
3.Să nu crezi în eficacitatea riturilor și ceremoniilor. Pentru că, spune Vasile
Lovinescu: „nu trebuie să avem superstiția unui modus operandi, când toate
mijloacele duc la același rezultat“.
4.Să nu ai dorințe senzuale. Sau, pe un alt palier, ele să nu mai fie determinate
de plăcere, sau de dorință, ci de intrarea în Întreg. Cum varianta corectă se atinge
de la un nivel anume de transparență, mai bine renunți o vreme la ele. De altfel,
orice post, orice tehnică, practicate timp de 18 luni, ajung să aibă efect la scara
vieții unui om.
5. Să nu te înfurii. Dacă se spune că vibrația perfectă este aceea a compasiunii,
la fel de bine se poate spune că vibrația imperfectă este aceea a furiei.
6.Să nu dorești să trăiești într-o lume pură. O lume pură nu este nici măcar
câmpul-A, iar dorința de a trăi exclusiv într-o lume pură te izolează nu numai față
de cei din jur, ci chiar față de tine însuți.
7.Să nu dorești să trăiești într-o lume subtilă, într-o dimensiune superioară.
Transparența este un obiectiv pentru aici. Încercările și izbânzile sunt valoroase
aici. Chiar și greșelile, însoțite de recunoașterea lor, sunt de îndreptat aici.
8.Să nu fii orgolios. Chiar! Ești tuun Fiu de Dumnezeu Împlinit Îți stăpânești corpul
energetic într-o așa măsură încât să-l poți înveli după voie în materie prin
deschiderea controlată a Merkabelor Faci parte din Întreg? Dacă nu, n-ai nici un
motiv să fii orgolios. Dacă da, știi deja că orgoliul te prăvălește din această
postură.
9. Să nu fii agitat. Pentru că, agitat fiind, nu vei reuși niciodată să intri în meditație,
să lucrezi în starea alpha, să „citești“ din cronica akașă.
10. Să nu fii ignorant. Și atunci le vei înțelege pe primele nouă...

Sfaturi la final

Dacă ați început să treceți prin toate experiențele descrise, înseamnă că o să vină
momentul în care veți avea suficiente informații pentru a vă putea descrie propriul
sistem ontologic și gnoseologic. Puteți experimenta cunoașterea și sunteți pregătit
să utilizați cât mai etic puterea. Din momentul în care vă veți simți în stare, veți
putea deveni terapeuți, veți putea face o bună protecție PSI dumneavoastră, celor
apropiați, celor care vă solicită așa ceva, persoane sau firme, ba chiar veți
înțelege că trebuie să vă ocupați și de destinul planetei și al universului.
Pentru toate încercările prin care veți trece, nu uitați câteva principii de bază care
pot face diferența între reușită și eșec, poate chiar între viață și moarte.

1. Compasiune, nu milă!
Cel mai ușor ne este să recurgem la milă, să avem grijă de ceilalți de pe o poziție
superioară, a celui care „știe și poate“ (evident semn de orgoliu nestăpânit).
Uitând până și să cerem acordul celui de care avem grijă, deși este necesar acest
acord chiar și pentru o binecuvântare.
Compasiunea, dincolo de frecvența optimă pe care ne-o conferă, prin faptul că
înseamnă păstrarea la același nivel cu semenul nostru, ne oferă mai mult spațiu
de manevră și este postura ideală din care îl putem ajuta și învăța pe celălalt să
se ocupe singur de el însuși. Prin compasiune îl învățăm să pescuiască, nu-i dăm,
cum o facem din milă, un pește care să-i ajungă numai astăzi.

2. Tăiați legăturile!
În timpul acordajelor, al terapiei, între maestru și discipol, între terapeut și pacient
se stabilesc legături benefice pe moment, dar care, păstrate, pot duce la
dependența de maestru/terapeut sau la tentația manipulării discipolului/pacientului.
Chiar dacă vă promiteți și sunteți sigur că nu veți abuza de aceste legături,
eliminați-le împreună cu tentația de a le folosi.

3. Curățarea spațiilor, a încăperilor

Curățarea energetică a spațiilor trebuie efectuată atât înainte cât și după terapie/
inițieri/meditații. În plus, nu uitați niciodată să lăsați deschisă o poartă pentru
ieșirea tuturor energiilor nedorite, pe care le îndepărtați. O poartă de tip supapă,
prin care ele se pot scurge, dar nu pot intra, un element ușor de realizat prin Reiki
și autocontrol, dar și prin alte tehnici.
În plus, nu uitați niciodată că orice spațiu are o istorie, poate una independentă de
actualii locatari, și verificați și acționați asupra întregii sale istorii. Da, de cele mai
multe ori actualii locatari își plătesc o karmă confruntându-se cu acele probleme,
dar identificarea acestora nu este posibilă întotdeauna numai prin orientarea către
locatari, trebuie analizat și el, spațiul, ca atare.

4. Intenție, nu voință!
Tot ceea ce faceți, faceți cu intenția de a vindeca, nu și cu voința de a vindeca.
Prin intenție, veți utiliza energia Sursei Universale, a Duhului Sfânt. Prin voință,
veți ceda din propria dumneavoastră energie vitală, fenomen de care poate nu
sunteți capabil și poate că nici nu știți să vă refaceți eficient această energie
vitală.
În timpul terapiei, acordajelor, a curățării spațiilor, vă puteți ruga, dar nu vă rugați
niciodată pentru cei tratați, ci pentru dumneavoastră, pentru univers.

5. Nu, nu sunteți cel mai puternic!

Oricâte „semnale“ ați avea, de la discipoli la clienți, sau din cum arată ceea ce ați
făcut, nu, nu sunteți cel mai puternic. Întotdeauna, undeva pe planetă, cineva o
să știe mai mult, o să poată mai mult. De aceea apărați-vă spatele, acționați cu
delicatețe și dragoste, cu dreptate, și fiți gata să negociați cu cel mai puternic
dacă se află în tabăra adversă, renunțând la orgolii.
Și pregătiți-vă permanent, „lucrați-vă“ permanent, încercați să evoluați permanent.
Și nu-i desconsiderați pe practicanții „artelor populare“.

6. Îndepărtați, nu anihilați!
Chiar dacă aveți dreptul, chiar dacă știți și puteți, nu anihilați energiile și entitățile
malefice, indiferent de originea acestora. Mulțumiți-vă să le îndepărtați și să le
trimiteți acolo unde este Voia Domnului, acolo unde le este locul. Nu este numai
un respect față de adversar (și o modalitate prin care evitați să deveniți principala
țintă a răului), ci și o grijă față de echilibrul energetic atât de complex al lumii care
ne înconjoară. Trimise la locul lor, se vor duce la locul lor, anihilate, vor crea
diferența de potențial al cărei efect este posibil să nu-l puteți controla.

7. Păstrați măsura!
Dacă ați primit o roșie în cap, nu scoateți sabia să tăiați capetele vinovaților. Dacă
nu păstrați măsura și vă mai și bucurați de luptă, de victorie, veți fi pedepsit.

8. Respectați maestrul și școala de care aparțineți!

Pentru că de la maestrul și de la școala de care aparțineți veți primi permanent
informații și veți fi susținut de conștiința grupului. Nu de puține ori, simpla
declarare a școlii de care aparțin a fost suficientă pentru rezolvarea/aplanarea
conflictelor, școala fiind recunoscută pentru cât de uniți sunt membrii ei.

9. Adoptați cunoașterea dogmatică, nu dogma!

Acceptați, de la bun început, că toate religiile, toate școlile esoterice și mistice, nu
fac altceva decât să abordeze o aceeași realitate din alt punct de vedere, din alt
spațiu cultural, și că nici una nu poate fi considerată perfectă, ea poate fi, cel mult,
cea mai potrivită pentru dumneavoastră.
În clipa în care excludeți o direcție, pentru că nu respectă dogma, în clipa în care
o condamnați, vă condamnați la ignoranță.

10. Intrați în echipe de tip cunoaștere-putere!

Prin profilul psihologic și capacitățile native, fiecare dintre noi este mai înzestrat să
atingă cunoașterea sau puterea. Căutați-vă perechea, pe cel preocupat și dotat cu
putere, dacă sunteți atras de cunoaștere, pentru a forma o echipă eficientă. Și nu
uitați că trebuie constituită o echipă de tip win-win.

Cei care doresc să urmărească evoluția conceptului de irealitate imediată, care

intenționează să participe la cursuri sau doresc, pur și simplu, un sfat, pot citi
articolele apărute pe site-ul:
www.sfat.info
sau îi pot scrie autorului pe adresa de e-mail:
reiki.sfat@gmail.com

Pseuodo-ontologie

„Toată viața noastră, fie că o știm, fie că nu, e țesută în mituri, pe bunul motiv că
mesagiile divine, ca să se însereze în lumea noastră, trebuie să capete un
caracter spațial, temporal, vital și formal.“
Vasile Lovinescu

La începuturi, în irealitatea imediată a fost imaginea unei pietre, apoi a fost piatra.
Pe urmă a fost imaginea unui virus, apoi a fost virusul. Pe urmă a fost imaginea
unui om, apoi a fost omul.
Dacă imaginea/proiectul anterior este opera unui Dumnezeu, sau numai rezultatul
unei „căutări“ statistice, contează, dar nu este semnificativ pentru cele care
urmează.
Prin acea singularitate numită Big Bang, din metauniversul aflat într-o dimensiune
superioară, printr-o unică Merkaba, s-a născut acest univers. Pe acolo, treptat,
„materia“ a coborât din 10D și a umplut și continuă să umple acest balon de
săpun care este universul nostru. Enorma cantitate de energie a unui „atom“ din
10D face ca acesta să se transforme în cantități inimaginabile de materie 3D.
În acest perete subțire al balonului care se umflă se află toate planetele, stelele,
galaxiile și, deoarece balonul se umflă elastic și în toate direcțiile, toate galaxiile
se depărtează una de cealaltă și, în același timp, de singularitatea din care au luat
naștere.
Între singularitate și fața interioară a balonului se află spațiul prin care universul
nostru „a trecut“ în timpul expansiunii sale. Acolo domnește acum liniștea absolută
și acesta este locul în care filozofiile și școlile orientale plasează „nirvana“, locul în
care se poate ieși din lanțul reîncarnărilor și „pluti“ atât cât va exista acest univers
într-un contact cu acea Merkaba inițială și, prin ea, cu Atotputernicul Dumnezeu,
Marele Arhitect al acestui univers.
Dar!
Pe măsură ce se acumula cantitativ o anumită materie-regn, aceasta căpăta
conștiință de grup, devenea conștientă de sine însăși, ajungea la saltul calitativ
prin care se „imagina“ materie-regn superior și transmitea această informație,
despre proiectatul salt, către toată materia-regnul și făcea saltul către o variațiune
de rang superior. Care, la rândul ei, după suficiente acumulări cantitative, se
„gândea“ la ea însăși și făcea saltul calitativ.
Această conștiință de grup, conștientă de ea însăși, capabilă să gestioneze
materia-regnul ei este un alt fel de Dumnezeu. Este, într-un fel, suma noastră și
este mereu gata să facă saltul calitativ. Da, suntem, la propriu, după chipul și
asemănarea sa. Trebuie să avem față de El respectul părții față de conștiința
Întregului și ascultarea celui care învață față de Acela de la care învață. Cu un
singur amendament – acest Dumnezeu, cu care ne aflăm în permanentă legătură,
nu este creatorul nostru, ci suma noastră începând de la un moment dat. Motiv
pentru care, cu cât suntem mai răi cu atât este El mai aspru.
Maimuța antropoidă, strămoșul nostru, verișoara nu-știu-cărui cimpanzeu, a făcut
un prim salt material către om, așa cum spune paleontologia (eventual fiind
obligată la poziția bipedă din momentul dispariției arborilor în care trăia), apoi a
căpătat suficientă conștiință de grup și, după chipul și asemănarea ei a apărut un
Dumnezeu pentru nivelul respectiv de evoluție. De aceea avem istoria atâtor
Dumnezei, de aceea avem istoria luptei între ei și între popoarele lor (așa cum a
fost între Baal și Yahveh), de aceea grupul și biserica/religia dedicată unuianume
Dumnezeu a început, de la un moment dat, să pună accent pe monoteism, pentru
a-i elimina pe ceilalți Dumnezei, celelalte conștiințe de grup, pentru ca toți
credincioșii acestora să dispară sau să fie asimilați.
Las problema conștiințelor grupurilor mici, a ghizilor și maeștrilor spirituali, pentru
a mă întoarce la etapa anterioară apariției omului.
Da, există Dumnezei ai pietrei, ai plantelor, ai... Și ei nu numai că au existat până
când s-a făcut saltul dialectic, ci mai există și acum pentru fiecare etapă de
materie-regn.
Așa cum omul a ajuns de la toporul de cremene la înalta tehnologie digitală, la fel
Dumnezeu a ajuns de la păstor al spaimelor la creator de universuri.
Din această cauză, Dumnezei și „posibilități“ de evoluție se pot materializa în orice
clipă, în orice formă. Motiv pentru care sunt eficiente, în felul lor, și rugăciunile
adresate unor Dumnezei ai unor regnuri inferioare. Așa cum, de exemplu, o fac
șamanii, care intră în dialog ecstatic cu Dumnezei ai plantelor, ai animalelor, și
obțin informații suficiente pentru a determina evenimentele.
O consecință a celor spuse este faptul că evoluția depinde și de noi, de fiecare în
parte. Trebuie atinsă masa critică a celor care au împlinit corect evoluția
arhetipală pentru ca să apară saltul calitativ.
O a doua consecință este aceea că, poate, trebuie adunați cei 144.000 de care
amintesc aproape toate școlile esoterice pentru ca omul actual să facă saltul către
o nouă specie.
Pe măsură ce regnurile au evoluat, și apariția conștiinței de grup a fost mai rapidă,
ceea ce dă senzația anteriorității lui Dumnezeu față de turma sa.
Iar când credincioșii îl binecuvântează pe Dumnezeu, el se face „mai mare și mai
întins“. Drept care faptele bune influențează cursul evenimentelor și atrag
divinitatea către dimensiunile inferioare. Dumnezeu așteaptă să fie „declanșat“ de
activitățile umane, eventual prin plâns, care nu necesită cine știe ce cunoștințe
esoterice, ci numai apropierea de Dumnezeu.
Ce se întâmplă cu Fii de Dumnezeu Împliniți despre care am amintit Fiecare dintre
noi este un „fiu“ de Dumnezeu care poate evolua până la a atinge valorile,
parametrii conștiinței de grup, până la a deveni într-u totul asemănător
Dumnezeului său. O poate face precum Buddha sau Iisus, asta depinde de multe,
de cultură, de momentul istoric etc., dar, din momentul în care o face ajunge să fie
principalul releu de comunicare între grup și conștiința lui, relație formalizată, de
cele mai multe ori, ca religie/biserică.
Uneori, Fii de Dumnezeu Împliniți au rămas Dumnezei ai grupului sursă atunci
când Dumnezeul lor a făcut saltul împreună cu masa critică în evoluție. Alteori ei
au preluat rolul de conștiință a noului grup.
La început, conștiința de grup, noul Dumnezeu, depinde de grup, iar dispariția
acestuia duce la dispariția sa, existența fiindu-i „alimentată“ de grup. Dar capătă
rapid autonomie, capătă toate „organele“ unei ființe spirituale superioare și o
independență ce-i permite supraviețuirea în dimensiunile superioare pe care le
poate atinge.
Uneori, nemaigăsindu-și locul, un roi de spirite însoțește Dumnezeul lui pe o altă
planetă, unde caută organisme cărora să li se substituie – fenomenul
„însămânțării“ cosmice.
Cine are răbdare să citească în această cheie mitologiile existente, va descoperi
toate cele spuse până aici.
Oricum, omul este laboratorul creerii supra-omului. Poate că o glandă, prezentă
azi, va evolua către un cortex superior, care va permite clarviziunea și alte funcții
paranormale. Și atunci o să evoluăm. Oricum, avem misiunea de a fi creativi, de a
descoperi noi înțelesuri, de a genera cât mai multă informație.
În acest context, iubirea de aproape este atât de importantă și de prețuită,
deoarece le permite celorlalți o evoluție nestânjenită, de aceea trebuie să ne iubim
dușmanii. Contează interesul general. Chiar și evoluția fizică, care permite o mai
bună racordare între corpul astral și cel fizic, duce la evoluția structurală a
materiei care ne însoțește.

Bine și Rău

Irealitatea imediată ar putea părea un loc liniștit, în care, eventual, se ajunge cu

un oarecare efort, în care singurul pericol îl reprezintă semenii noștri care, în mod
inevitabil, au aceleași defecte și acolo ca și în realitatea imediată.
Am amintit, în treacăt, de întuneric, de energii „negative“ (încă o dată, scopul în
care sunt utilizate le conferă acest caracter!), de ființe spirituale superioare, dar și
de Baphomet.
Binele și Răul nu pot fi abordate separat nici în irealitatea imediată, nu numai
pentru că este greu de spus ce este Binele în absența Răului, ci pentru că, prin
structură, ele reprezintă un Tot.
Noi, oamenii, suntem întrupați în această lume tridimensională și depindem de
materie. Ea ne limitează, dar confruntarea cu ea ne oferă și șansa evoluției.
În momentul Creației, acest univers a fost „injectat“ de către Dumnezeul unic și
primordial cu ființe conștiente de ele însele, care nu au nevoie de trup, deoarece
există în dimensiunile superioare, acolo unde, peste miliarde de ani, au început să
ajungă și spiritele oamenilor după ieșirea vremelnică din trup.
O mare parte a acestor „ființe de lumină“ au trăit bucuria de a sprijini evoluția
acestui univers și au rămas în locul care le era destinat, în dimensiunile 3,1-3,9
(„cerurile“ creștinilor și nu numai ale lor). O altă parte, din clipa în care au apărut
primele conștiințe de grup autonome și conștiente de ele însele, primii Dumnezei
(sau Zei), au crezut că se pot substitui acestora, au dorit să se substituie
acestora.
Pentru cei cu o concepție prometeică, se poate spune că au făcut asta pentru a
accelera evoluția, pentru a le oferi mai mult oamenilor. Pentru cei speriați de
diavol, să spunem că au făcut asta pentru a i se substitui lui Dumnezeu (de fapt,
acelor numeroși zei).
Pedeapsa a fost trimiterea lor într-o dimensiune inferioară (2,3-2,9), tot exclusiv
energetică, din care nu pot influența oamenii decât prin materie și prin dorințele
specifice acesteia.
Spiritele noastre sunt vânate numai pentru că au rămas singura lor poartă către
dimensiunile superioare, pentru că noi reprezentăm portița prin care s-ar putea
obține un grad de libertate în plus. Cei care „cad“ își petrec timpul între două
întrupări în aceste dimensiuni inferioare. Ei sunt cei despre care se spune că vin
la întrupare de jos, sau (greșit!) că sunt duhuri necurate întrupate.
La început, în dimensiunile superioare și inferioare, existau numai îngerii și îngerii
căzuți, alături de conștiințele de grup. După ce au ajuns la o vibrație suficient de
mare, sfinți, maeștri ai diverselor școli și sumedenie de alți oameni care au atins
prin forțe proprii „baremul“ care le permite să rămână în dimensiunile superioare
(sau cei căzuți definitiv în dimensiunile inferioare) au rămas acolo și lucrează în
același sens cu îngerii, pentru a sprijini și ajuta.
Oricum, răul nu poate distruge decât pe aceia care îl primesc, pe aceia care se
despart/distanțează de bine. El pierde permanent din dimensiunile sale, nu poate
trece decât prin noi, dar nu are un „pașaport“ permanent ca să treacă prin noi. O
face doar atunci când îi punem „viza“ de trecere prin slăbiciunea manifestată față
de identitatea noastră.
Atunci când pătrundem în irealitatea imediată, putem dialoga, putem primi sfaturi
și, prin intermediul îngerilor, ne vine Lumina, chiar și între aceștia existând un
adevărat lanț în care Lumina coboară de la un palier superior la unul inferior, după
puterile fiecăruia.
Cu cât crești mai mult, cu cât vibrația este mai mare, se spune că ai mai mulți
îngeri. De fapt, mai mulți îngeri „te bagă în seamă“ pentru a te sprijini în misiunile
tale tot mai dificile.
În acest sens, irealitatea imediată nu mai este la fel de liniștită, apar numeroase
capcane întinse de îngerii căzuți, dar avem și sprijinul îngerilor rămași în Lumină.
De noi depinde cum ne descurcăm.
Îngerii și diavolii există și în stare latentă, creați și alimentați de imaginația
noastră, dar au efect numai asupra celui care se pune în contact cu irealitatea
imediată. Este nevoie de un fir conducător. Aceste entități spirituale sunt născute
și de concentrarea spirituală a ființei mistice, dar și atrase de gândirea celui care
oficiază ritualul și care atrage forțele oculte existente deja.

Încheiere
Și acestor patru tineri le-a dat Dumnezeu știință și pricepere în oricare scriere,
precum și înțelepciune, încât Daniel putea să tâlcuiască vedeniile și visele...
Iar tu, Daniele, ține ascunse cuvintele și pecetluiește cartea până la sfârșitul
vremii. Mulți vor cerceta-o cu de-amănuntul și va crește știința...
Și tu mergi spre sfârșitul tău și te odihnește și te vei scula, ca să primești
moștenirea ta în vremea cea de apoi!
Daniel 1: 17; 12: 4, 13

Nu am dorit să alterez credința vreunui cititor. Am subliniat de mai multe ori că

varianta ideală este aceea de a rămâne în cadrul religiei/bisericii în care ne-am
născut.
Știu însă că puțini sunt aceia care cred cu adevărat și respectă întru-totul riturile și
ritualurile, adică sunt puțini aceia care obțin suficientă transparență și cunoaștere
numai prin trăirea fenomenului religios. Lor nu am reușit să le spun multe și nici
nu au nevoie, ei știu deja.
Sper însă că am reușit să-i îndemn pe ceilalți să devină curioși, să înțeleagă că
nu există numai o prăpastie între religie și știință, ci și o punte pe care putem păși
cu curaj.
Și sper să fi demonstrat că și Darwin, dar și Biblia, au dreptate. Totul este să pui
lucrurile cap la cap.

Bibliografie
Argeșanu, Ovidiu-Dragoș, Atacul PSI, Editura DAO PSI, 2004
Argeșanu, Ovidiu-Dragoș, Arta războiului PSI, Editura DAO PSI, 2004
Argeșanu, Ovidiu-Dragoș, Arta războiului PSI – protecția, Editura DAO PSI, 2005
Baigent, Michael; Leigh, Richard și Lincoln, Henry, Moștenirea mesianică, Editura
RAO, 2006
Blaga, Lucian, Trilogia cunoașterii, Editura Minerva, 1983
Besant, Annie, A Study in Consciousness, Theosophical Publishing House, 1918
Cantemir, Dimitrie, Metafizica, Editura Ancora, 1928
de Certeau, Michel, Fabula mistică, Editura Polirom, 1996
Culianu, Ioan Petru, Arborele gnozei, Editura Nemira, 1998
Culianu, Ioan Petru, Călătorii în lumea de dincolo, Editura Nemira, 1994
Culianu, Ioan Petru, Experiențe ale extazului, Editura Nemira, 1998
Curin, Aurelian, Reiki nontradițional, Editura RAO, 2007
David-Néel, Alexandra, Initiations Lamaïques, Editions Adyar, 1990
David-Néel, Alexandra, Tainele învățăturilor tibetane, Editura Nemira, 1995
Demetrescu, Scarlat, Din tainele vieții și ale universului, EMET
Dionisie Areopagitul, Opere complete, Editura Paideia, 1996
Eliade, Mircea, Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului, Editura Humanitas,
1997
Farasiotis, Dyonysios, Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie,
www.sfaturiortodoxe.ro
Fulcanelli, Misterul catedralelor, Editura Nemira, 1997
Ghelasie, ieromonahul, Memoriile unui isihast, Editura Platytera, 2007
Goswami, Amit, Physics of the Soul, Hampton Roads, 2001
Guénon, René, Metafizică și cosmologie orientală, Editura Herald, 2005
Hierotheos Vlahos, mitropolit, Psihoterapia ortodoxă, Editura Sophia, 2001
Hristenco, Dumitru, Radiestezia, Editura Teora, 1996
Hristenco, Dumitru, Reiki tradițional, de la Gradul I la Maestru, de, ediția a II-a,
Editura Teora, 1998
Idel, Moshe, Cabala, noi perspective, Editura Nemira, 2000
Ignațiu de Loyola, Exerciții spirituale, Editura Polirom, 1996
Laszlo, Ervin, Science and the Akashic Field, Inner Traditions, 2004
Lovinescu, Vasile, Jurnal alchimic, Institutul European, 1994
Lovinescu, Vasile, Meditații, simboluri, rituri, Editura Rosmarin, 1997
Munteanu, Florin, Semințe pentru altă lume, Editura Nemira, 1999
Narby, Jeremy, Șarpele cosmic, ADN-ul și originile cunoașterii, Editura DAO PSI,
2005
Picknet, Lynn și Prince, Clive, Conspirația Stargate, Editura RAO, 2006
Poincarré, Henri, Dernières pensées, Editura Flammarion, 1913
Rusu, Vlad Risvan, Dicționar de simboluri, Editura DAOPSI, 2006
Shulman, Jason, Vindecarea prin Cabala, Editura DAO PSI, 2006
Steiner, Rudolf, Din Cronica Akasha, Editura Univers Enciclopedic, 1997
Tepperwein, Kurt, Superintuiția, Editura Gemma Pres, 2000
Vilayat Inayat Khan, Awakening. A Sufi Experience, Putnam, 1999
Wolf, Fred Alan, Mind into Matter, Moment Point Press, 2001
Wolf, Fred Alan, The Spiritual Universe, Moment
Point Press, 1999

Cuprins

Introducere 9
Cunoașterea dogmatică 15
Fizica irealității imediate 21
Geometria sacră 33
Inițierea 41
Mistica populară vs. școala esoterică 47
Simbolul 51
Tot felul de energii 59
Șarpele Kundalini 63
Reîntruparea 67
Vizualizarea, vederea în „astral“ 71
Mudre 79
Lupta și protecția PSI 83
De la gând la materie și înapoi. Autocontrolul 89
Cuvântul: rugăciunea, algoritmul, mantra 91
Cronica akașă, câmpul-A 99
Text revelat, text inițiatic 103
Măsurători, parametri 107
Glosarul parametrilor „populari“ 111
Reiki 115
Programul evoluției spirituale 119
Decalogul 125
Pseudo-ontologie 135
Bine și rău 141
Încheiere 145
Bibliografie 147