CUPRINS

1. Introducere 1
2. Aditivii cosmetici – Generalități. 1
2.1. Definiție 2
2.2. Impactul asupra sănătății 2
2.3. Etichetare 2
2.4. Selectarea aditivilor 3
3. Aditivi utilizați în produsele cosmetice 4
3.1. Agenți de condiționare 4
3.1.1. Emulgatori 4
3.1.2. Agenți de gelifiere. Agenți de întărire. 4
3.1.3. Agenți de umectare. Lianți. 4
3.1.4. Agenți de plastifiere 5
3.1.5. Gaze de ambalare. Gaze propulsoare. 5
3.1.6. Solvenți 5
3.2. Agenții de conservare 5
3.3. Antioxidanții 6
3.4. Agenți de colorare 7
3.5. Agenți odoranți și aromatizanți 8
3.6. Modificatori de viscozitate 8
3.7. Subtanțe fotoprotectoare 9
3.8. Agenți tensioactivi 10
3.9. Stabilizatori 11
4. Concluzie 11
BIBLIOGRAFIE 12

1
1. Introducere
Dezvoltarea industriei producătoare de cosmetice a condus la o diversificare
extraordinară a tipurilor de produse care au drept principal scop creșeterea atractivității și
promovarea sănătății și frumuseții.
În conformitate cu art. 1 (1) din Directiva Consiliului 76/768/CEE un produs cosmetic
este „Orice substanţă sau preparat care urmează să fie pus în contact cu diverse părţi externe
ale corpului uman, precum piele, păr, unghii, buze, organe genitale externe sau cu dinţii şi
mucoasa bucală, cu scopul exclusiv sau principal de a le curăţa, a le parfuma, a le modifica
aspectul şi/sau a le corecta mirosurile corporale şi/sau a le proteja ori a le menţine în bună
stare.”1
În ceea ce privește materiile prime utilizate la fabricarea produselor cosmetice,
legislația națională stipulează că un ”ingredient cosmetic este orice substanță sau preparat de
origine sintetică ori naturală folosit în compoziția unui produs cosmetic, cu excepția
impurităților din materiile prime folosite, materialelor tehnice auxiliare folosite în prepararea
produsului final, dar care nu sunt prezente în acesta, și a materialelor folosite în cantități strict
necesare ca solvenți sau purtători de parfum ori compoziții aromatice”.2
Nomenclatorul internațional al ingredientelor cosmetice, INCI (The International
Nomenclature of Cosmetic Ingredients) delimitează clar ingredientele cosmetice în substanțe
de bază, agenți activi si aditivi. Substanțele de bază sunt componentele esențiale care intră în
formularea cosmeticelor, denumite și componente uzuale ce pot fi, după proveniență, naturale
sau sintetice, și care diferă de la un produs la altul, în funcție de destinația acestuia. Luând ca
exemplu cremele pentru îngrijirea tenului, substanțele de bază sunt acei constituenți reclamați
în literatura de specialitate ca ”baza unei creme” și care aparțin clasei acizilor grași, aloolilor
grași, tri și digliceride, parafine (cerurile), esteri. Agenții activi pot avea origini diverse și sunt
încorporați în formula produsului cosmetic în scopul obținerii unor efecte specifice.
Exemplificând pe aceeași cremă, substanțele active încorporate au scopul de a frâna procesul
de îmbătrânire a pielii, de a o proteja împotriva tuturor factorilor care accelerează acest proces
sau de a stimula metabolismul cutanat. Materialele active pot fi vitaminele (retinol, vitamina
C ș.a.) α-hidroxiacizi, extracte biologice, colagen, ceramide, etc. Aditivii sunt mai puțin
destinați îngrijirii pielii, ci mai degrabă sunt folosiți pentru a asigura produselor funcții
suplimentare.3
Studiul atent al ingredienților și necesitatea încorporării aditivilor în formulările
preparatelor cosmetice a rezultat odată cu creșterea exigenței consumatorilor, care solicită ca
produsele pe care le folosesc să îndeplinească foarte multe condiții.

1
Directiva Consiliului European nr. 76/768 cu privire la Produsele Cosmetice;
2
Legea nr. 178/2000 privind prdusele cosmetice, sursa:
www.dreptonline.ro/legislatie/legea_produselor_cosmetice.php
3
INCI Declaration, published in Kosmetik International 2002 (11), 50-5.

2
2. Aditivii cosmetici – Generalități.
2.1. Definiție
Conform normelor oficiale, prin aditivi cosmetici se ințelege orice substanță care este
adaugată în produsele cosmetice cu scopul de a le modifica sau crea anumite proprietăți, a
facilita anumite operații de prelucrare și a asigura o anumită stabilitate in timp. Potrivit altei
definiții, aditivii cosmetici “sunt substanțe care se adaugă în cantități mici în produs în timpul
prelucrării tehnologice, condiționării, conservării, ambalării, în scopul îmbunătățirii
caracteristicilor de calitate, creșterii stabilității și măririi stabilității în timp”. 4 Numărul acestor
substanțe este relativ mare și sunt admise legal în diferite țări, pe baza unui nomenclator
acceptat pe plan internațional.

2.2. Impactul asupra sănătății

În ceea ce privește impactul aditivilor asupra sănătății, aditivii admiși prin legislația în
vigoare nu sunt periculoși și nu afectează sănătatea consumatorilor dacă sunt respectate două
condiții: sa fie utilizați numai în produsele menționate în și în produsele respective să nu
depășească limita maximă admisă.

2.3. Etichetare
Adaosul de aditivi trebuie inscris vizibil pe eticheta fiecărui ambalaj de desfacere,
etichetarea realizandu-se în conformitate cu condițiile prevăzute de lege. Art. 7, alineatul 1,
litera i) stipulează: ”lista cuprinzând ingredientele care fac parte din compoziția produsului
cosmetic, în ordinea descrescătoare a greutății în momentul încorporării lor; această listă este
precedată de cuvantul "ingrediente". In cazul în care, din motive practice legate de spațiu,
acest lucru nu este posibil, va fi alăturat un prospect, o banderolă ori un cartonaș ce trebuie să
conțină informația necesară consumatorului și va fi inscripționată pe recipient ori pe ambalaj
informația abreviată ori simbolul prevăzut prin ordin al ministrului sănătății. Se vor menționa
ingredientele în concentrație mai mică de 1%, fără o ordine anume, dupa cele a căror
concentrație este mai mare de 1%. Coloranții se pot mentiona după celelalte ingrediente.
Pentru produsele cosmetice decorative comercializate în mai multe culori/nuanțe se
menționează toți agenții de colorare folosiți, precedați de sintagma "poate conține" sau de
simbolul "+/-". Compozițiile de parfumare sau de aromatizare și materiile lor prime vor fi
menționate prin cuvântul "parfum", respectiv "aromă". Substantele cuprinse în listele
prezentate la art. 9 alin. (1) lit. a) [aditivii] și aprobate prin ordin al ministrului sănătății,
pentru care există mențiunea de a fi inscripționate pe amabalaj, vor fi incluse pe lista
ingredientelor, indiferent de funcțiunea pe care o au în produsul cosmetic.”

2.4. Selectarea aditivilor

Alegerea aditivilor ai unei formule cosmetice este ghidată în esență de compatibilitate.
Prin compatibilitate se înțelege nu numai perfecta toleranță, ci chiar afinitatea restrânsă cu
constituenții părții corpului cu care produsul cosmetic va fi pus în contact. Această afinitate se
4
Ernest W. Flick, Cosmetics Additives – An Industrial Guide, New Jersey, USA, 1991.

3
corelează cu originea biologică a diferiților compuși utilizați, fiind preferați, de regulă, cei
care prezintă asemănări sau chiar similitudine cu constiuenții menționați. 5
Există și alte condiții esențiale pe care aditivii trebuie să le îndeplinească atunci când
se dorește încorporarea lor în formulările cosmetice. Aceste condiții sunt listate în tabelul de
mai jos:

Condiții de -
Biocompatibilitate
compatibilitate -
compatibilitate cu ingredientele din formulă
-
solubilitatea
-
dispersabilitatea
-
să fie inodor și incolor
Factori fizici
-
pH-ul produsului
-
concentrație
-
temperatură
-
menținerea inocuității produsului
-
să prezinte stabilitate la temperatură, pH, radiații UV
Factori de siguranță -
să prezinte siguranță la utilizare (să nu fie toxici, cancerigeni
sau iritanți)
- să fie eficient în concentrații mici
- să fie accesibil
Factori economici
- să aibă preț de cost redus
Tabelul 1: Condițiile impuse aditivilor la utilizarea în produsele cosmetice

3. Aditivi utilizați în produsele cosmetice

Principalele categorii de aditivi utilizați în produsele cosmetice sunt redați în diagrama
de mai jos:

Ponderea aditivilor utilizați în produsele

cosmetice

Stabilizatori
Agenți tensioactivi Agenți de conservare
3% Agenți de
specializați
conservare Antioxidanți
19%
21% Agenti de colorare
Substanțe Agenți odoranți și aromatizanți
fotoprotectoare Antioxidanți
15% Aditivi reologici
13%
Substanțe fotoprotectoare
Aditivi reologici Agenti de colorare Agenți tensioactivi specializați
17% Agenți odoranți și 8% Stabilizatori
aromatizanți
4%

5
Ecaterina Merică, Tehnologia produselor cosmetice – Substanțe active și aditivi, vol. I, Editura Corson, 2000,
pag. 121.

4
 Ponderea acestora în produsele cosmetice ilustrată în diagramă este strict orientativă,
întrucât substanțele pot intra în formulări în ponderi diferite funcție de destinația produsului
formulat si de rețeta de fabricare aferentă produsului.

3.1. Agenți de condiționare

Această categorie de aditivi permit
condiționarea preparatelor cosmetice cu
diferite structuri:
 creme;
 loțiuni;
 geluri;
 paste;
 soluții;
 pulberi;
 aerosoli;
 lacuri, etc.

3.1.1. Emulgatori
Cremele și loțiunile sunt emulsii de tip ulei/apă sau apă/ulei. Emulsia, în forma cea
mai simplă, reprezintă un sistem bifazic alcătuit din două lichide nemiscibile, dintre care unul
este dispersat în celălalt sub forma unor picături micro sau submicroscopice. Emulsionarea se
realizează cu ajutorul unor aditivi denumiți emulgatori sau agenți de emulsionare care
stabilizează emulsia, prevenind separarea celor două faze. Emulsiile cosmetice sunt, de
regulă, opace, datorită particulelor fin dispersate care interacționează cu lumina în spectrul
vizibil. Dacă se dorește obținerea unor emulsii clare, se va micșora particulele fazei disperse,
sau moleculele fazei disperse se vor asocia fizic cu micelele unui agent tensioactiv, astfel ca
uleiul să fie ”solubilizat”, obținându-se astfel emulsii cosmetice transparente.

3.1.2. Agenți de gelifiere. Agenți de întărire

Condiționarea sub formă de gel se poate realiza prin adăugarea în formulă a unor
agenți de gelifiere sau gelifianți. Aceștia transformă o soluție coloidală într-un gel. Din punct
de vedere chimic, sunt polimeri sau copolimeri sintetici sau naturali, utilizându-se și stearați
metalici sau silice. Preparatele cosmetice sub formă de gel sunt cele destinate condiționării și
fixării părului, dar și unele produse destinate îngrijirii orale. Pentru a permite formarea sau
menţinerea unei anumite fermități a produselor gelificate sau pentru întărirea unui gel, se
folosesc aditivi sub denumirea de agenți de întărire.

3.1.3. Agenți de umectare. Lianți

5
 Unele produse cosmetice se condiționează sub formă de pastă. Un exemplu în acest
sens sunt produsele de îngrijire orală. Pastele de dinți sunt suspensii de substanțe solide cu
caracter ușor abraziv ce conțin diverse adaosuri care să le dea o imagine vizuală foarte
plăcută, care includ bule sau particule de materiale plastice moi, diferit colorate față de pasta
de bază, sau produse cu pastă colorată în mai multe culori. Condiționarea lor este posibilă prin
adăugarea unor substanțe denumite agenți de umectare. Aceștia formează o bază fluidă, sub
formă de cremă, stabilă din punct de vedere bacteriologic, care rezistă bine la uscare, în care
sunt dizolvați sau suspendați ceilalți ingredienți. Pe lângă agenții menționați se mai folosesc și
lianți, care permit obținerea unei structuri coezive, cu proprietățile reologice dorite, ajută la
formarea și stabilirea suspensiei de ingredienți  pulverulenți, în amestec cu restul
componenților fluizi.

3.1.4. Agenți de plastifiere

Se adaugă în formularea lacurilor de unghii. În principiu, lacurile de unghii conțin
pigmenți, substanțe de acoperire, conservanți și solvent. Scăderea fragilității lacului și
creșterea flexibilității filmului se realizează prin introducerea unor agenți de plastifiere, dintre
care cei mai folosiți sunt camforul și ftalatul de butil.

3.1.5. Gaze de ambalare. Gaze propulsoare.

Propulsorii sunt, de regulă, gaze lichefiate care au punct de fierbere coborât și
presiune de vapori suficient de mare pentru a produce presiunea necesară pentru expulzarea
produsului din container sub forma fizică dorită, film subțire sau spumă. Sunt aditivi necesari
produselor de tip aerosol (spray) și aparțin claselor de compuși: hidrocarburi, hidrocarburi
fluorurate, eteri, gaze comprimate.
Cele mai utilizate gaze de ambalare sunt gazele inerte, în mod special, azotul, iar
procedeul poartă denumirea de ambalare în atmosferă protectoare. Constă în îndepărtarea
aerului din ambalaj și înlocuirea lui cu un amestec de gaze inerte (de obicei azot și dioxid de
carbon). Motivul pentru care azotul este folosit în ambalarea in atmosferă protectoare îl
reprezintă faptul că nu se dizolvă în apă și grăsimi și astfel dezvoltarea microorganismelor
este împiedicată. Azotul înlocuiește oxigenul la care este expus produsul și încetinește
procesul de oxidare. Azotul este un gaz excelent pentru "umplere" și este folosit pentru
prevenirea distrugerii ambalajului și protecția mecanică a produselor fragile6.

3.1.6. Solvenți
Datorită faptului că multe din ingredientele cosmetice sunt puțin solubile în apă sau
alți solvenți organici, de multe ori este nevoie de solvenți speciali care să aducă ingredientele
în soluție. Solvenții tipici sunt glicerina sau propilenglicolul.

6
Methods for Cosmetic Packaging, Labthink Official Website;

6
3.2. Agenții de conservare
Scopul principal al utilizării agenților de conservare în produsele cosmetice și de
toaletă este acela de a le asigura stabilitatea și inocuitatea. Prin conservarea eficientă a
produselor se previne contaminarea microbiană, atât în timpul fabricării, cât și în timpul
utilizării de către beneficiar, ceea ce are ca rezultat menținerea integrității produselor și
minimizarea riscului legat de sănătatea consumatorului.7
Posibilitatea contaminării după etapa de fabricație, în timpul utilizării sau stocării, a
condus la necesitatea introducerii în preparate a unor agenți chimici, capabili să inhibe
creșterea și dezvoltarea microorgansimelor. Aceste substanțe, care au mecanisme de acțiune
specifice, diferențiate în funcție de clasa căreia îi aparțin, sunt cunsocute sub denumirea de
agenți de conservare sau conservanți. Legislația europeană, cât și cea națională prevăd o serie
de liste cu astfel de agenți admiși, respectiv admiși provizoriu. Aceste liste sunt însoțite de
anumite precizări, cuprinse într-un preambulul.
Selectarea unui conservant se face, în general, astfel încât să fie toxic pentru o serie
de microorganisme, inhibând proliferarea lor, dar să fie sigur pentru sănătatea utilizatorului
respectivului produs, în a cărui compoziție a fost încorporat. Eficacitatea unui agent
conservant depinde de mai mulți factori, printre care și de concentrația acestuia în raport cu
ingredientele individuale utilizate (care, în plus, pot acționa nefavorabil cu acesta) și
ambalajul utilizat.8
Din punct de vedere chimic, conservanții aparțin la numeroase clase de compuși. Cei
de natură anorganică au utilitate limitată și sunt mai puțini în raport cu cei organici. Din
această categorie fac parte: sulfitul de sodiu, boratul de sodiu, acidul boric, bisulfitul de sodiu
și acetatul de fenil mercuric. Agenții conservanți de natură organică se încadrează în
următoarele clase chimice: acizi și derivați, alcooli, derivați halogenați, formaldehidă și
donori de formaldehidă, izotiazolinone, săruri cuaternare de amoniu. Fiecare clasă de
conservanți prezintă avantajele și dezavantajele proprii, fiind activi împotriva unor spectre
specifice microorganisme și având mecanisme de acțiune specifice.
În afară de substanțele menționate utilizate separat, în practică se mai folosesc și
compoziții de conservare. Cercetările științifice asupra eficacității agenților de conservare a
demonstrat faptul că se poate asigura o protecție mai bună a preparatelor, prin utilizarea unor
amestecuri, ceea ce oferă posibilitatea lărgirii spectrului de acțiune și/sau un efect sinergic.
Efectul sinergic reprezintă o acțiune combinată a doi ingredienți, astfel încât efectul global al
amestecului este mai mare decât suma celor două efecte luate separat. 9
În ceea ce privește proveniența conservanților, substanțele utilizate separat sau
constituienții amestecurilor conservante sunt obținute prin sinteză chimică. Posibilitatea
folosirii exclusive a unui agent de conservare natural, în locul compușilor de sinteză, este
limitată de o serie de inconveniente: spectru de activitate îngust, eficacitate suficientă la
concentrații mari, preț de cost ridicat, care poate deveni extrem de ridicat dacă se înceracă
separarea agentului de conservare din produsul natural, în care acesta se găsește în cantități
mici.

7
Preservatives – their role in cosmetic products. Scientific Review Series, Munksgaard, Copenhagen, 2000;
8
Ecaterina Merică, Tehnologia produselor cosmetice – Substanțe active și aditivi, vol. I, Editura Corson, 2000,
pag. 201;
9
Ecaterina Merică, op. cit., pag. 219;

7
 În afară de sistemele conservante menționate există și alți agenți care contribuie la
păstrarea calității produselor pe durata existenței lor, și anume agenții de intensificare a
acțiunii conservanților și agenții de chelatizare. Primii, dacă sunt introduși în formula unui
produs, potențează acțiunea conservantului, scăzând necesarul acestuia, agenții de chelatizare
îmbunătățind acțiunea bacteriană împotriva microorganismelor gram negative.
Un produs cosmetic "neprotejat" are toate șansele ca în timp să se transforme intr-o
adevarată cultură de bacterii/drojdii/mucegaiuri, de aceea încorporarea unui sistem de
conservare într-un produs este necesară şi ar trebui să fie considerată primordială. Deși
tendința actuală a consumatorilor se îndreaptă spre produsele bio fără consevanți, protecția pe
care agenții conservanți o garantează este de neevitat.

3.3. Antioxidanții
În industria cosmetică rolul antioxidanților este de a contribui la păstrarea calității
produsului pe întreaga durată a existenței acestuia. Capacitatea produsului cosmetic de a
rezista la oxidare este o componentă importantă a stabilității acestuia, stabilitatea formulei
însemnând menținerea calităților organoleptice și a funcționalității dorite.
Dintre ingredienții cosmetici, cei mai supuși fenomenului de oxidare sunt emolienții,
materii prime grase, care au un anumit grad de nesaturare. Reacția de oxidare a restului
nesaturat are loc printr-un mecanism radicalic (autooxidare).10
În funcție de rolul antioxidanților, se disting două grupe, una cu acțiune de prevenție,
care inhibă producerea radicalilor ce pot iniția reacția și o alta, care cuprinde donori de
hidrogen, ce pot întrerupe reacția în lanț. În funcție de proveniență antioxidanții pot fi naturali
(tocoferolii, flavonoide, lecitina etc.) sau sintetici.

3.4. Agenți de colorare

Introducerea coloranților în produsele cosmetice este o sarcină dificilă și complicată,
care trebuie să țină seama de tendințele modei, estetica culorii și impactul acesteia asupra
consumatorilor, stabilitatea și compatibilitatea acestora cu alte ingrediente din formulă și nu în
ultimul rând, de reglementările în vigoare.
Agenții de colorare pentru produsele cosmetice aparțin la trei categorii de produse, în
funcție de solubilitatea lor în mediul ce urmează a fi colorat:
 coloranți solubili (în apă sau ulei);
 pigmenți sau lacuri colorante, insolubili;
 pigmenți dispersabili, care prin adăugarea unor adjuvanți pot furniza dispersii
stabile în apă.11
Funcție de domeniile de utilizare ale agenților de colorare, aceștia pot fi:
 Coloranți utilizabili în toate preparatele cosmetice;
 Coloranți utilizabili în toate preparatele cosmetice, cu excepția celor aplicate în
regiunea ochilor, cum sunt machiajele și agenții demachianți;
 Coloranți utilizabili numai în cosmeticele care nu vin în contact cu
membranele mucoase;

10
Ecaterina Merică, op.cit., pag. 226-227.
11
International Color Handbook, 4th Edition, CD-Database.

8
  Coloranți utilizabili numai în cosmeticele care vin în contact cu pielea un timp
foarte scurt.12
În aceste condiții rezultă că selectarea unui colorant se face pe baza criteriilor: tipul
produsului care urmează a fi colorat, zona de corp pe care produsul urmează a fi aplicat,
relația dintre culoarea și destinația produsului. Alegerea culorii prezintă importanță și din
alte puncte de vedere și anume imaginea produsului și ultimele tendințe ale modei, în special
în cazul produselor de cosmetică decorativă. Încorporarea agenților de colorare în cosmetice,
altele decât cele de machiaj unde este nevoie de efecte evidente, este justificată de necesitatea
schimbării sau conferirii culorii unor ingrediente din formulă cu aspect inestetic. De asemenea
colorarea unor produse îndeplinsește și o funcție de marketing, în sensul că îmbunătățind
caracteristicile olfactive ale produsului, se maximizează impactul asupra utilizatorului.
Alături de agenții de colorare în formularea produselor de cosmetică decorativă se
utilizează și agenți de acoperire. Aceasta deoarece, în cazul produselor în stare solidă (farduri
pentru ochi), textura produsului este diferită de la o nuanță la alta, datorită tipului de pigment
încorporat. Acoperirea prealabilă a pigmenților cu un film comun de material (silicon,
lecitină, teflon) permite obținerea unei texturi mai uniforme a întregii linii de produse.

3.5. Agenți odoranți și aromatizanți

Parfumul unui anumit produs reprezintă, de cele mai multe, ori, prima impresie
percepută de utilizator, iar impactul său asupra acestuia este de o importanță fundamentală.
Introducerea parfumului în produsele de îngrijire personală are ca scop și mascarea mirosului
neplăcut al unor ingrediente din formule, cum sunt:
 ingredientele din preparatele de permanent (compuși cu grupări tiol, care pot desface
puntea disulfură din păr);
 compușii cuaternari de amoniu din produsele de condiționare a părului;
 proteinele utilizate în produsele de îngrijire a pielii și părului;
 o mare parte a emolienților, emulgatorii, o serie de agenți tensioactivi;
 alcoolul etilic din preparatele în care se găsește în concentrații mari, ca fixativul de păr
de exemplu.
De fapt, există foarte multe ingrediente care pot afecta în mod neplăcut percepția
consumatorului dacă nu se intervine cu compuși odoranți care modifică, maschează mirosul
ingredientelor, oferindu-i produsului acceptabilitate estetică. Prin combinarea diferitor
substanțe odorante se poate controla mirosul produsului final. Prin alegerea adecvată a unor
produse al căror parfum interferează în mod natural cu mirosul materiilor prime se poate
realiza un amestec aproape inodor, mirosul ingredientelor fiind diminuat în mod subtil și
discret. În acest mod sunt preparate produsele cosmetice ”neparfumate”, dar care, în realitate,
pot conține substanțe odorante.
Agenții de parfumare, care pot fi de origine naturală ori sintetică, îndeplinesc și alte
roluri secundare atunci când sunt încorporați în produsele cosmetice. De exemplu, uleiurile
esențiale prezintă diverse proprietăți în afara parfumului specific. Se consideră ca acestea au
acțiune antimicrobiană și antifungică ceea ce le face utile în parfumarea săpunurilor. Pe de
altă parte s-a constatat că au acțiune antiseptică, ceea ce permite utilizarea în produse

12
EC Cosmetic Directive 76/768/1976/EEC, Anexa IV.

9
destinate igienei bucale. Alte uleiuri volatile prezintă acțiune inflamatoare și stimulează
epiderma și irigarea sangvină, ceea ce le recomandă pentru utilizare în cazul produselor de
îngrijire a pielii.
Semnificativ este și rolul parfumului unui produs cosmetic în ceea ce privește
imaginea de marcă. Marii producători de cosmetice apelează la firme specializate pentru
parfumarea produselor. Sarcina acestora este de a elabora parfumul astfel încât să împiedice
posibilitatea contrafacerii, dar și de a sugera prin nota de parfum conferită produsului
cosmetic anumite atribute ale acestuia.

3.6. Modificatori de viscozitate13

Reologia reprezintă știința curgerii și deformării materialelor. Ori decâte ori un produs
cosmetic este manipulat (scoaterea unui gel din tub, întinderea rujului pe buze, scoaterea
pastei de dinți din tub, picurarea unei loțiuni, introducerea unui produs cosmetic în ambalaj,
stabilitatea în timpul depozitării) este implicată reologia.
Prezența aditivilor reologici, denumiți și agenți de îngroșare, în produs este deosebit
de importantă deoarece, în general, consumatorul asimilează viscozitatea sau consistența
produsului cu o concentrație mai mare de substanță activă, deci cu calitatea. Creșterea
viscozității produselor cosmetice prezintă avantaje tehnologice și estetice. Din punct de
vedere practic, produsele mai viscoase prezintă avantajul că nu curg de pe piele în timpul
aplicării. Într-o emulsie U/A, creșeterea viscozității fazei continue reduce posibilitatea de
migrare a particulelor fazei discontinue, ceea ce are ca rezultat creșterea stabilității emulsiei și
menținerea mai mult timp a calității produsului finit ambalat. De asemenea, îngroșarea
sistemului apos facilitează suspendarea particulelor solide și împiedică depunerea acestora.
Cu toate acestea modificarea viscozității este numai una din funcțiile aditivilor
reologici. Modificatorii reologici afectează comportarea la curgere generând
pseudoplasticitate, tixotropie, structură de gel și au efect asupra stabilității emulsiei și
suspendării principiilor active. De asemenea, aditivii reologici conferă produselor în care sunt
încorporați senzație de catifelare, foarte plăcută, hidrofobicitate, capacitate adsorbantă
(adsoarbe uleiurile, reducând onctuozitatea preparatelor), ușurință la manipulare.
Ingredientele cosmetice din categoria modificatorilor de viscozitate aparțin unor clase
diferite de compuși și anume:
 compuși naturali (extracte de alge, arbori și fructe, extrudate de arbori și arbuști,
polizaharide exocelulare, etc.);
 derivați semisintetici, obținuți prin modificarea produșilor naturali;
 compuși sintetici;
 produse anorganice naturale sau modificate chimic.

3.7. Subtanțe fotoprotectoare

Substanțele fotoprotectoare acționează pe două direcții și anume prin adsorbția
radiațiilor sau prin difuzarea acestora. Scopul acestora este de a împiedica radiațiile
13
Cosmetics and Rheology Broshure, 2009

10
ultraviolete de a atinge pielea în doze care pot induce deteriorarea structurii acesteia și de a
bloca atât radiațiile de tip UVA cât și UVB. După modul lor de acțiune, aceste substanțe se
împart în agenți de ecranare și agenți de filtrare.
Agenții de ecranare asigură protecție antisolară prin reflectarea și difuzia razelor UV,
vizibile și IR. Agenții de ecranare sunt substanțe pulverulente, de culoare albă, cu putere mare
de acoperire. Cele mai utilizate sunt oxidul de zinc, talcul și în special dioxidul de titan.
Aceste substanțe au ca și calități principale stabilitatea, inocuitatea, eficiența și costul redus.
Agenții de filtrare sunt substanțe chimice, în mare parte sintetice, care asigură
protecția antisolară prin absorbția selectivă a radiațiilor. Spre deosebire de agenții de ecranare,
substanțele din această categorie protejează numai pe o plajă bine definită de lungimi de undă
(UVB sau UVA, lungi sau scurte). În general, aceste substanțe sunt liposolubile și aproape
incolore, ceea ce nu modifică decât prea puțin culoarea produsului final.
Introducerea agenților de protecție antisolară se face, fie în scopul prevenirii efectelor
nocive ale acestora asupra organismului, fie în vederea protejării preparatelor în sensul
prevenirii degradării acestora, induse de radiațiilor UV.

3.8. Agenți tensioactivi

Agenții tensioactivi sau tensidele sunt substanțe care prezintă o caracteristică
structurală ce constă în existența a două componente, una cu caracter hidrofil (polară) și alta
cu caracter hidrofob (nepoalară), cu afinitate pentru lichidele uleioase, aceste componente
fiind legate între ele printr-o legătură chimică.
Această structură particulară stă la baza proprietăților tensidelor, care sunt adsorbite
efectiv la interfața ulei-apă, orientându-se spre cele două straturi în funcție de afinitatea lor,
ceea ce are ca efect micșorarea tensiunii superficiale la interfață. Agenții tensioactivi scad
tensiunea interfacială a două lichide nemiscibile, diminuând de asemenea, opoziția la
dispersia sub formă de picături fine a unuia dintre lichide în celălalt. Dispersia astfel obținută,
care se numește emulsie, este stabilizată de către agenți tensioactivi, numiți și agenți de
emulsionare sau emulgatori.
Acțiunile specifice tensidelor depind de importanța fiecăruia dintre cei doi poli
structurali. Atunci când predomină partea hidrofilă, predomină proprietățile stabilizante sau
detergente. În cazul în care partea hidrofilă și cea lipofilă sunt echilibrate se manifestă
caracterul emulsionant, în timp ce partea hidrofilă, mai slabă, determină proprietățile de
spumare.
Cât privește necesitatea încorporării tensidelor în produsele cosmetice, de menționat
sunt următoarele funcții pe care acestea le îndeplinesc:
 șsolubilizează componentele insolubile;
 emulsionează și asigură stabilitatea emulsiilor;
 asigură spumarea, calitate necesară șampoanelor și spumelor de baie;
 asigură detergența, adică eliminarea murdăriei;
 joacă rol de agent de udare, asigurând contactarea între produsul de aplicat și substrat.
Stabilizarea emulsiilor cosmetice are loc prin scăderea tensiunii superficiale ce determină
scăderea forței motoare responsabilă termodinamic de coalescența picăturilor. Rolul

11
emulgatorilor este imperios datorită faptului că asigură stabilitatea fizică pe termen lung
pentru depozitare și transport.
Agenții activi de suprafață pot fi de origine sintetică ori naturală, iar după comportarea
în soluție se clasifică în tenside anionice, cationice și amfotere dar și o categorie care nu
ionizează în apă – neionice, cele mai utilizate în formulările cosmetice fiind cele din urmă. Pe
lângă avantajul inocuității, substanțele tensioactive neionice sunt utilizate și datorită unor
proprietăți particulare pe care le prezintă:
 capacitate excelentă de perlare, ceea ce le face necesare în sampoane și săpunurile
lichide;
 capacitate de opacifiere - șampoane și loțiuni;
 bune proprietăți de emulsionare și emoliere ceea ce justifică utilizarea în numeroase
creme și loțiuni.
Caz particular, distearatul de propilenglicol, datorită punctului de topire apropiat de
temperatura corpului, este utilizat în formularea rujurilor, cremelor de protecție antisolară.14
3.9. Stabilizatori
Stabilizatorii cuprind o varietate de compuși capabili să mențină funcția și activitatea
ingredientelor din formulă, cum ar fi, de exemplu, substanțele active sau parfumurile și
uleiurile esențiale. În cadrul acestui grup de aditivi, intră, de asemenea unii agenți care sunt
folosiți pentru stabilizarea valorii pH-ului, absolut necesari pentru evitarea acidității sau
alcalinității excesive. Mai mult, o valoare a pH-ului echilibrată este deosebit de importantă
pentru obținerea de emulsii stabile.
4. Concluzie
Aditivii sunt substanţe chimice care, încorporate în preparatele cosmetice, îndeplinesc
funcţii diferite. Printre altele, aceştia permit fabricarea de produse condiţionate în diferite
forme cum ar fi creme, geluri, paste, loţiuni, soluţii, lacuri, pulberi şi aerosoli. De asemenea,
aditivii oferă produselor stabilitate fizică pe termen lung la transport şi depozitare, inhibă
proliferarea microorganismelor, protejând preparatele de acţiunea mucegaiurilor, drojdiilor şi
bacteriilor, cresc stabilitatea chimică a agenţilor activi din formulări, sensibili la acţiunea
oxigenului atmosferic şi influenţează percepţia senzorială a consumatorului, ca de exemplu
consistenţa, textura, dispersia pe suport, coerența, îmbunătăţesc proprietățile organoleptice
(culoarea şi parfumul). Aceste substanţe, de fapt, nu sunt necesare pentru îngrijirea ca atare a
acelor părţi de corp cu care preparatele cosmetice care le conţin sunt puse în contact, chiar pot
fi contraproductive în acest sens, aditivii putând avea efecte nefavorabile, provocând
organismului uman reacţii adverse în doze necorespunzătoare, dar pot avea, de asemenea,
efecte sinergice, împreună cu alţi agenţi activi din formulă, aşa cum s-a arătat în lucrarea de
faţă.
Necesitatea aditivilor în produsele cosmetice este dictată de exigenţa tot mai mare a
consumatorilor, care doresc ca produsele lor să îndeplinească cât mai multe funcţii, să aibă
cele mai bune proprietăţi care să le transforme viaţa în bine, repede şi eficient.

International Cosmetic Ingredient Dictionary and Handbook , 9th edition, Washington, DC: Cosmetic,
14

Toiletry, and Fragrance Association, 2002.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Directiva Consiliului European nr. 76/768 cu privire la Produsele Cosmetice;

2. Legea nr. 178/2000 privind prdusele cosmetice, sursa:
www.dreptonline.ro/legislatie/legea_produselor_cosmetice.php
3. INCI Declaration, published in Kosmetik International 2002 (11), 50-5.
4. Ernest W. Flick, Cosmetics Additives – An Industrial Guide, New Jersey, USA, 1991.
5. Ecaterina Merică, Tehnologia produselor cosmetice – Substanțe active și aditivi, vol. I,
Editura Corson, 2000, pag. 121.
6. *** Methods for Cosmetic Packaging, Labthink Official Website;
7. *** Preservatives – their role in cosmetic products. Scientific Review Series, Munksgaard,
Copenhagen, 2000;
8. *** International Color Handbook, 4th Edition, CD-Database.
9. EC Cosmetic Directive 76/768/1976/EEC, Anexa IV.
10. Cosmetics and Rheology Broshure, 2009
11. International Cosmetic Ingredient Dictionary and Handbook , 9th edition, Washington,
DC: Cosmetic, Toiletry, and Fragrance Association, 2002.

ADITIVI PENTRU PRODUSE FARMACEUTICE SI COSMETICE

- subiecte colocviu –

1. Definiti
a) „aditivii”
b) stabilitatea medicamentului
c) inocuitatea medicamentului si produsului cosmetic
2. Rolul aditivilor in produsele farmaceutice
3. Rolul aditivilor in produsele cosmetice
4. Modalitati de alegere a aditivilor (tip, concentratie)
5. Contaminarea microbiana a produselor farmaceutice si cosmetice si metode de
prevenire a acesteia
6. Caracterizati (extrem de succint) principalele tipuri de aditivi folositi in fabricarea
produselor farmaceutice si cosmetice (vezi cursul 1-2)
7. Conservanti: definitie, caracteristici, clasificare
8. Tipuri de aditivi specifici produselor farmaceutice
9. Tipuri de aditivi specifici produselor cosmetice


Bibliografia este listată în ordinea consultării.
13