Editorial:
Despre rugăciune în vremea noastră
Cunoașterea și convorbirea cu
Dumnezeu reprezintă țelul experienței
religioase a omului. Rugăciunea dincolo de a fi
un mijloc este și o bornă importantă a
sentimentului religios. Puțini cercetători s-au
aplecat asupra acestei problematici. Un dascăl
bănățean de la Cluj-Napoca dă o prețioasă
definiție asupra conceptului: ,,Istoria
sentimentului religios presupune investigarea
atitudinii religioase a vieții interioare, a
cunoașterii și conștientizării
religioase” (Doru Radosav,
Sentimentul religios la români,
Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1997, p. 7).
Rugăciunea înnobilează
și fortifică ,,lucrarea lăuntrică”
a vieții religioase personale și
comunitare. În rugăciune, mai
exact în practica rugăciunii,
devine evidentă esența faptului
de a fi creștin, modul în care credinciosul se
raportează la Dumnezeu și semenii săi (Gabriel
Bunge, Practica rugăciunii personale după
tradiția Sfinților Părinți sau ,,Comoara în vase
de lut”, Ediția a III-a, trad. diac. Ioan I. Ică jr.,
Editura Deisis, Sibiu, 2021, p. 13 (Se va
prescurta în continuare Practica rugăciunii
personale…).
Același autor, ortodox prin convertire,
vorbește de criza religioasă care își are obârșia
tocmai în pierderea acestui ,,limbaj” care duce
la ,,ruperea tradiției” prin incapacitatea de a
înțelege ,,limba” Părinților în credință și
muțenia în fața copiilor noștri (Gabriel Bunge,
Practica rugăciunii personale…, p. 233-234).
Această convorbire a omului cu
Dumnezeu poate îmbrăca diferite forme
exterioare: rugăciune, psalmodie și meditație.
După locul în care ea este rostită poate fi
particulară și publică. Ceaslovul, prima carte a
sentimentului religios identifică chiar orele
fixate pentru acest lucru: Ceasul al treilea,
Ceasul al șaselea și Ceasul al nouălea, însă
Tertulian amintește de o regulă de aur a
rugăciunii ,,în orice vreme” și ,,în orice loc”.
Există în practica isihastă rugăciunea
neîncetată care este de sorginte biblică:
,,Doamne miluiește-mă!” (Psalmul 40, 5) la
care s-a adăugat și persoana
care cere acest lucru:
păcătosul sau păcătoasa.
Anul 2022 este și un An
comemorativ instituit de
Patriarhia Română și dedicat
Sfinților Simeon Noul
Teolog, Grigorie Palama și
Paisie Velicikovski. Fiecare
din părinți au contribuții în
ceea ce privește rugăciunea
care îi leagă organic în duh.
Cel care dă rugăciunea în tăcere, în
,,pustiu” este Mântuitorul Iisus Hristos. Iisus,
,,foarte de dimineață, sculându-Se, a ieșit și S-a
dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo” (Marcu
1, 35). ,,Pustiul” la asceți, se interiorizează și
înseamnă concentrarea unei minți reculese și
tăcute. La acest nivel, la care omul omul
reușește în sfârșit, să tacă, se situează adevărata
rugăciune și tot aici omul este vizitat în mod
tainic. Pentru a auzi glasul Cuvântului, trebuie
să știm să-I ascultăm tăcerea, să o învățăm mai
ales, căci este ,,graiul veacului care va să vină”
(Continuare în p. 10)
Pr. Valentin Bugariu
1
 Rugăciunea în ochi de copil
Cel mai controversat subiect,
după părerea mea, este credința. Există
oameni care cred în Dumnezeu sau în
alte entități în care își transpun viața și
mulțumirile sau nemulțumirile în
legătură cu existența lor. Unii credincioși au
tendința să judece persoanele necredincioase sau
care au alte religii, considerând acest lucru ca pe o
trădare față de Dumnezeul lor. În opinia mea, un
credincios adevărat ar trebui să îl iubească pe
Dumnezeu și să-i urmeze exemplul bun. În Biblie ni
se spune că iubirea față de toate ființele, indiferent
de religie, fel sau comportament, este unul dintre
cele mai bune moduri prin
care putem să ne apropiem
de Dumnezeu și să devenim
una cu el. Un om care-l
iubește pe Dumnezeu nu
judecă și iartă indiferent de
circumstanțe.
Un alt mod prin
care ne putem apropia de
Dumnezeu esre rugăciunea.
Pe lângă post și milostenie,
rugăciunea este unul dintre
cei trei stâlpi ai evlaviei.
Rugăciunea este un obicei
pe care creștinii îl folosesc
intens în viața cotidiană. Prin rugăciune îi putem
mulțumi lui Dumnezeu pentru realizări sau pentru
lucruri obișnuite, cum ar fi că avem familii
sănătoase, hrană sau altele. De asemenea, prin
rugăciune oamenii îi cer Domnului ajutorul în
anumite situații stresante. Unii apelează la
Dumnezeu doar când se află în acele situații.
Rugăciunea poate fi efectuată în orice loc, la orice
oră. Dumnezeu ne aude și ne înțelege indiferent de
locul în care ne aflăm. Unii oameni preferă să se
roage la biserică, alții preferă acasă. Rugăciunea
poate fi spusă în gând sau cu voce tare. Ideea pe
care doresc să o evidențiez este că rugăciunea este
importantă și binevenită în orice formă. Se
presupune că rugăciunea spusă cu voce tare este
mult mai eficientă deoarece o simțim mai profund
iar șansele ca Dumnezeu să o audă sunt mai mari.
Biserica ortodoxă ne învață că toate harurile și
virtuțile lui Dumnezeu se obțin în primul rând prin
rugăciune.
Marcu Alexandra, clasa a VII-a
Prin rugăciune putem comunica cu
Tatăl nostru, ea poartă un rol
important în viața noastră deoarece
prin ea cerem ajutorul Tatălui
nostru de a ne îndruma pe un drum
mai bun sau pentru a lua decizii
înțelepte. De asemenea, îi cerem și
dorințe pe care de multe ori le
îndeplinește, iar dacă nu o face înseamnă că așa este
mai bine pentru noi. Ne protejează chiar dacă nu
este cu noi, se află în inimile noastre, în mintea și
sufletul nostru. De multe ori ne rugăm pentru a-i
mulțumi. Când nu ne simțim în siguranță, sau
simțim că nimeni nu este alături de noi, putem să ne
rugăm și îi simțim prezența, căldura și protecția, sau
când nu suntem siguri de o decizie importantă, îl
putem întreba iar el ne va
da mici semne și așa putem
decide ce este mai înțelept
pentru noi. Este ca o rază
de soare care ne încălzește
inimile și ne învață să fim
oameni adevărați, cu un
suflet bun. Te primește cu
brațele deschise chiar și
atunci când greșești și te
învață să dai alte șanse
oamenilor care ți-au greșit.
Prin rugăciune, îi putem
spune orice problemă pe
care nu o putem discuta cu
o altă persoană sau un necaz peste care am dat iar el
ne va oferi liniște sufletească, alinare și ușurare.
Noje Flavia, cls a VII-a
Rugăciunea este pentru mine modul de
comunicare dintre om și Dumnezeu. Prin rugăciune
ne exprimăm dorințele față de Dumnezeu, îi cerem
iertare și îl rugăm să ne protejeze la bine și la rău.
Familia mea crede în Dumnezeu. Eu
recunosc că nu mă rog prea des și merg la biserică
doar la sărbători. Biserica este locul sfânt unde
oamenii vin să se roage și să se liniștească. La
biserică pot merge și pentru a le fi iertate păcatele
prin spovedanie.
Orice rugăciune trebuie să se încheie cu
sufletul curat și fericit.
Damian Alice, clasa a VI-a
Mărturii din Concursul de Eseu religios
,,Importanța rugăciunii pentru mine” (coord. Prof.
Mihaela Coman)
2
Restituiri:
Isihasmul românesc
România apare în sud-estul Europei ca o
insulă de latinitate într-o masă compsactă slavă. În
geneza poporului român s-au întâlnit ca factori
majori: geto-dacii, autohtoni și colonizatorii romani,
stăpânii efectivi în Dacia între anii 106 și 275.
Originile creștine ale poporului român se
confundă cu cele ale formării sale, ambele procese
evoluând mereu împreună, în așa fel încât spre
sfârșitul primului mileniu apare un nou popor în
întregime creștin. Pe pământul dac, creștinarea nu s-
a făcut de ,,sus în jos”, la ordinul vreunei autorități
politice, ci s-a continuat de-a lungul mai multor
secole, pe cale populară. Este vorba de o predicare
de la om la om, însuflețită de misionari veniți din
sudul Dunării, și chiar de regiuni
mai îndepărtate cum ar fi
Capadocia, Siria, Egiptul
(Mitropolitul Serafim, Isihasmul,
tradiție și cultură românească,
Editura Anastasia, București,
1994, p. 32).
Exista o înfloritoare
Episcopie la Tomis, cu titulari
care au participat la lucrările
ortodoxiei ecumenice, autori de
lucrări teologice, martiri
dobrogeni dar și extracarpatici.
Condițiile istorice nefavorabile
datorate migratorilor timp de o
mie de ani, a încetinit dezvoltarea
normală a vieții sociale și
creștine a poporului român în
formare, dar și înrădăcinarea și
continuitatea unui monahism
autohton, și aceasta în ciuda unor
perioade de întinsă strălucire spirituală.
Monahismul a pătruns probabil la români
încă din primele secole ale creștinismului, venind
fie din Bizanț prin Sciția Minor, fie din Capadocia,
Siria sau Palestina. În Sciția Minor sunt amintiți mai
mulți călugări între care trei au strălucit în
spiritualitatea ortodoxă. Astfel, este de amintit Sf.
Ioan Casian, cel care a introdus în Apusul Europei,
monahismul de tip răsăritean. Probabil că în
vecinătatea locului sau de naștere, foarte tânărul
Casian a luat cunoștință și s-ar putea să fi frecventat
chiar o comunitate monahală (Mitropolitul Serafim,
op. cit., p. 36).
Dionisie cel Smerit, cel care a rămas
părintele erei creștine. Iar alți călugări sciți au adus
istoriei dogmelor formula theopasită: ,,Unul din
Treime a suferit în trup”, oficializată de Iustinian
cel Mare în cel de-al doilea antifon al Sfintei
Liturghii.
În celelalte provincii românești, monahismul
a fost și mai puternic marcat de un caracter arhaic,
eremitic sau semieremitic, fără îndoială isihast.
Apar astfel așezări monahale de tip rupestru:
complexul isihast de la Nucu-Aluniș din Munții
Buzăului, chiliile de la marginea satelor Moigrad,
Jac, Berbi (jud. Sălaj, sec. XI), peșterea Gura
Chindiei (Banat, sec XI), ansamblul de chilii și
biserica rupestră ,,Corbii de Piatră” (Câmpulung),
chiliile din apropierea satului Vărădia (Banat),
Mănăstirea Nămăiești (Câmpulung). În primii ani ai
secolului al XI-lea, amintim Mănăstirea Ioan
Botezătorul din Morisena (Cenad), care a devenit în
1028 o mănăstire latină. Existau apoi, mănăstiri la
Meseș (jud. Sălaj), menționată în 1165, apoi Hodoș-
Bodrog în 1177. În secolul al XII-
lea existau în jurul Șemlacului
(jud. Timiș) numeroase ,,mănăstiri
grecești” și una latină, una dintre
ele fiind Mănăstirea Săraca de
astăzi. În vestul Transilvaniei,
ființa din secolul al XIII-lea
Mănăstirea Râmeți, unde într-o
frescă figurează în anul 1376,
arhiepiscopul Ghelasie, primul
ierarh ortodox din Ardeal.
În vremea când în Parorea
trăia Sf. Grigorie Sinaitul (1255-
1346) și în Bizanț isihasmul și-a
cucerit victoria teologică, fiind
proclamată docrina oficială a
Bisericii, peste Dunăre a avut loc
cristalizarea statelor românești
medievale extracarpatice și a
mitropoliilor. Ocuparea țărilor
slave balcanice de către turci, spre
sfârșitul secolului al XIV-lea, i-a determinat pe
numeroși călugări și cărturari să vină să-și caute
refugiu pe pământ românesc; o dată cu durerea lor,
aceștia au adus aici mai multe comori ale
spiritualității ortodoxe traduse din grecește în limba
slavă (Mitropolitul Serafim, op. cit., p. 45).
Crearea statului medieval Țara Românească
la începutul secolului al XIV-lea, a fost opera
voievozilor de la Câmpulung și Argeș. Acțiunea lor
a fost finalizată de Basarab I Întemeietorul (1310-
1352), astfel în anul 1330 în urma luptei de la
Posada se impune ca domnitor, iar în 1359
Patriarhia Ecumenică a recunoscut Mitropolia
Ungrovlahiei prin strămutarea lui Iachint de la
Vicina la Câmpulung. Astfel, Iachint, despre care
3
credem că era, ca și Patriarhul Calist de formație
isihastă, a devenit primul mitropolit al Țării
Românești (Mitropolitul Serafim, op. cit., p. 47).
În 1370 a văzut lumina zilei o altă eparhie la
inițiativa patriarhului isihast Filotei (1364-1376)
încredințată spre păstorire juristului Patriarhiei
Constantinopolului, Daniel Kritopoulos, călugărit
Antim. În anul 1372 în scaunul mitropolitan de la
Câmpulung, Sf. Iachint i-a urmat egumenul isihast
de la Kutlumuș din Muntele Athos, Hariton care a
întreținut legături epistolare cu patriarhul Eftimie de
Târnovo. În timpul acestei arhipăstoriri, Sfântul
Nicodim de la Tismana a organizat viața monahală.
Întemeierea statului medie-
val moldovean a fost realizată la
aproape trei decenii după cea a
Țării Românești în două etape: în
urma victoriei asupra tătarilor în
anul 1352, când s-a constituit statul
marcă condus de Dragoș, urmat
peste șapte ani de cneazul Bogdan
din Cuhea Maramureșului, care a
reușit să alunge armata maghiară,
obținând independență țării.
Organizarea politică a adus cu sine
unificarea eclesiastică. La Rădăuți,
Bogdan a ridicat o biserică cu
hramul ,,Sfântul Nicolae”.
Voievodul Petru Mușat (1375-
1391) a transferat scaunul
mitropolitan la Suceava, și a trimis
doi candidați la arhierie, pe Iosif și
Meletie la Halici, pentru a fi
consacrați unul mitropolit și
celălalt episcop.
Patriarhul ecumenic Nil (1380-1388),
temându-se de o cerere de autocefalie a respins
recunoașterea Mitropoliei și i-a respins pe cei doi
candidați. Abia în 1401, Patriarhul Matei a
recunoscut legitimitatea înființării Mitropoliei și
alegerea lui Iosif ca mitropolit. Delegația
moldoveană trimisă de Alexandru cel Bun a
achiziționat de la Mănăstirea Studion o importantă
colecție slavonă de texte patristice, în special de
influență isihastă și texte liturgice corectate de
patriarhul Eftimie și ucenicii săi. La dezvoltarea
isihasmului au stat și legăturile cu Parorea, astfel, în
obștea Sfântului Grigorie Sinaitul existau și nord-
dunăreni, iar conducătorii statelor, au sprijinit
material obștea sinaitică. Au existat legături strânse
cu centrul de la Târnovo dar și cu Muntele Athos,
care era sub protectorat ,,vlah”.
Sfântul Nicodim de la Tismana a fost socotit
de literatura istorică, drept reorganizatorul vieții
monahale din nordul Dunării. Născut dintr-un tată
grec, originar din Castoria și mamă sârboaică,
Nicodim s-a călugărit la Muntele Athos, probabil la
Hilindar. A ridicat câteva biserici între care una la
Șaina și două mănăstiri la Vratna și Monastirica. A
trecut Dunărea și a construit în 1370 pe cheltuiala
lui Vladislav Vlaicu la Vodița o mănăstire cu
hramul Sfântul Antonie. Mănăstirea a numărat la
început 12 călugări, fiind organizată după principii
isihaste și a devenit autonomă de orice autoritate
bisericească.
În anul 1375 Sf. Nicodim a făcut parte din
delegația Bisericii Sârbe trimise la Constantinopol
pentru soluționarea litigiului cu Patriarhia Ecu-
menică. Cu această ocazie,
Nicodim a fost hirotesit
arhimandrit, oferindu-i-se cu
acest prilej și dreptul de a
sfinții biserici.
La reîntoarcere,
Nicodim a aflat de moartea
domnitorului Vladisav Vaicu
și de luarea Banatului de
Severin cu Vodița de către
Regatul Maghiar.
Cu ajutorul domnului
Radu I, Sf. Nicodim a ridicat
Mănăstirea Tismana. Iar
potrivit tradiției a temeluit și
o mănăstire în Transilvania,
probabil cea de la Prislop.
După rânduiala vieții isihaste,
Sfantul Nicodim se ruga
singur în peșteră cinci zile din
șapte, și participa la
rugăciunea comună doar
sâmbăta și Dumineca (Mitropolitul Serafim, op. cit.,
p. 60). Sf. Nicodim a trecut la cele veșnice la 26
decembrie 1406, fiind canonizat în 1955. Tot
tradiția i-a atribuit Sfântului întemeierea altor
mănăstiri, cum ar fi cea de la Topolnița, Coșuștea-
Crivelnic, Gura Motrului și Vișina, toate în Oltenia.
De la începutul veacului al XV-lea avem
primele mănăstiri organizate în Țara Românească:
Tismana, așezată în valea Tismanei unde a existat
de la începutul secolului trecut o sihăstrie sub
patronajul Maicii Domnului. Biserica așezată și
ridicată de Sfântul Nicodim a fost sfințită în 1377-
1378 și refăcută în secolul al XVI-lea de Radu cel
Mare și Neagoe Basarab. De mănăstire au depins
mai multe sihăstri: Coclovina de Sus, Coclovina de
Jos, Ploștina, Aninoasa.
Mircea cel Bătrân a ctitorit înainte de 1388
Mănăstirea Cozia cu hramul Sfintei Treimi. Acesta
a înlocuit ,,vechea Cozie” sau Nucetul din sec. al
XIV-lea. Primul stareț al Coziei a fost Gavril,
4
ucenicul Sf. Nicodim. Aici a activat fostul logofăt
Filotei. Boierii Craiovești au ridicat la sfârșitului
secolului al XV-lea Mănăstirea Bistrița-Olteană.
Actuala mănăstire își are obârșia într-un vechi schit
din secolul al XIV-lea, cu hramul Schimbarea la
Față. Barbu Craionescu a adus aici moaștele
Sfântului Grigorie Decapolitul de la Constantinopol.
La Bistrița a funcționat și o școală de copiști
și de traducători de texte liturgice și patristice. După
întemeierea mănăstirii, viața isihastă a înflorit și ea,
răspândindu-se în împrejurimi, încurajată de însuși
ctitorul devenit, potrivit tradiției pustnicul Pahomie
de la Peșterea Bistriței. Aici s-au amenajat cele
două biserici aflate sub protectoratul Maicii
Domnului și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.
Cel mai vast și mai frumos ansamblu
arhitectural păstrat în Țara Românească este
Mănăstirea Hurezi, ridicată de Sf. Constantin
Brâncoveanu în 1690 în
apropierea unei sihăstrii
închinată schitului Sfân-
tului Ioan Botezătorul.
Evlaviosul domn a mai
construit în jurul mănăsti-
rii mai multe schituri
pentru călugării care
practicau isihasmul. Pe
locul actualei Mănăstiri
Snagov a existat o veche
sihăstrie, probabil din
secolul al XIII-lea. În
timpul lui Neagoe
Basarab s-a dezvoltat centrul isihast din Munții
Buzăului.
În Moldova, sec. al XV-lea reprezintă
secolul de aur al monahismului moldovenesc și al
vieții pustnicești în general. La începutul secolului
au trăit sihaștrii în regiunea Neamțului, care au
ridicat schitul cu hramul Sfântul Ioan Teologul.
Între viețuitori s-au numărat ieroschimonahul
Gherman, Ciprian, Sofronie, Pimen, Silvan.
Crescând numărul viețuitorilor, Petru Mușat (1375-
1391) a ridicat o biserică de lemn cu hramul
Înălțarea Domnului. Alexandru cel Bun (1407) și
Ștefan cel Mare (1497) au reconstruit din temelie
Mănăstirea Neamț. În pădurile și luminișurile din
împrejurimi, viața în singurătate sau în grupuri
foarte mici s-a dezvoltat în paralel cu viața de obște
a mănăstirii: ,,Marcus Bendinus, episcop catolic
care a vizitat țara în 1649, spunea că pădurile și
râpele din jurul mănăstirii foiau de mulțimea
sihaștrilor...”(Mitropolitul Serafim, op. cit., p. 72).
La Neamț a existat încă de la începutul
secolului al XV-lea, o școală de copiști condusă de
Gavriil Uric.
Alexandru cel Bun a ctitorit pe locul unei
vechi sihăstrii, Mănăstirea Bistrița în anul 1407.
Aici, în apropierea mănăstirii au trăit în veacul al
XVII-lea, timp de șaizeci de ani într-o sărăcie
extremă Cuviosul Chiriac, cel mai mare ascet român
al tuturor timpurilor. Călugărul Agapie pe la
începutul secolului al XV-lea pe o mai veche
sihăstrie a ridicat Mănăstirea Agapia cu hramul
Schimbarea la Față. Tot aici, hatmanul Gavrilă,
fratele lui Vasile Lupu a ridicat o nouă Agapie
pentru maici, de astă dată în 1642. În vecinătatea
vechiului schit a lui Agapie se afla sihăstria de pe
muntele ,,Scaunele”, numit așa după scaunele
folosite de călugări pentru rugăciunea isihastă. Între
sec. al XV-lea și al XVIII-lea acolo au viețuit
numeroși anahoreți predicând isihia și rugăciunea
inimii. Printre cei mai cunoscuți sunt cunoscuți
Sfinții Rafail și Partenie (Mitropolitul Serafim, op.
cit., p. 74).
Cuviosul Paisie
Velicikovski a ridicat
Mănăstirea Văratec, iar
Mănăstirea Secu a fost
ctitorită în veacul al
XVI-lea având hramul
Sfântul Ioan Boteză-
torul.
Sub păstorirea
Mitropolitului Varlaam
la Mănăstirea Trei
Ierarhi au viețuit peste
300 de asceți. Sunt
ridicate tot acum alte vetre monahale: Sihla,
Sihăstria, Moldovița și Dragomirna.
În Transilvania ființa Mănăstirea Hodoș-
Bodrog. Așezată în Câmpia Mureșului, mănăstirea e
menționată în 1177.Mănăstirea de la Bodrog este
cea mai veche mănăstire cu viață neîntreruptă până
în zilele noastre. O altă așezare monahală este
Prislopul în depresiunea Hațegului. Constantin
Brâncoveanu a ridicat Mănăstirea Sâmbăta de Sus
din Făgăraș.
În Banat este menționată Mănăstirea Partoș
unde s-a retras în ultimii trei ani ai vieții Sfântul
Cuvios Iosif cel Nou de la Partoș.
Maramureșul avea Mănăstirea din Peri
existentă din veacul al XIII-lea. În a doua refacere,
mănăstirea a fost ridicată de frații Dragoș și Drag și
a fost în 1391 închinată Patriarhiei
Constantinopolului care i-a acordat statutul de
stravropighie patriarhală.
Pr. Cristian Băican
Parohia Bazoșu Vechi
5
Documentar:
Actualitatea îndemnului: „Înapoi la
Sfinții Părinți!”
În aceste situaţii castitatea este acuzată, ca
fiind depăşită, jenează, incomodează, ruşinează
chiar, în timp ce desfrânarea este o virtute necesară,
cea dintâi te condamnă la izolare, cea din urmă îţi
oferă privilegiul acceptării de către cei mulţi, cea
dintâi e sclava, cealaltă este regina. Iar goana după
cele materiale face ca tânărul să uite de frumuseţea
vieţii de familie, de podoaba virtuţilor care-l fac
plăcut lui Dumnezeu.
Acum, la fel ca şi în vremea Sfântului Ioan
Gură de Aur, atunci ca şi acum, părinţii trebuie să-şi
ducă până la capăt răspunderile pe
care şi le-au asumat faţă de copii şi
să-i pregătească din timp pentru
viaţa de familie, ajutându-i să se
păstreze curaţi pentru a primi
binecuvântarea lui Dumnezeu prin
Taina Cununiei. Niciun dar nu este
mai frumos în ziua nunţii decât
curăţia trupească păstrată până
atunci de fiecare dintre miri şi
oferită celuilalt. În plus, societatea
în care trăim a acreditat ideea că
relaţiile trupeşti înainte de
căsătorie sunt fireşti şi necesare, iar
când ele se bazează pe iubirea
dintre tineri îmbracă haina virtuţii.
„Dacă noi ne iubim, nu este păcat”
afirmă tinerii, apărându-se în faţa
valorilor morale şi spirituale. Acestor conştiinţe
pervertite trebuie să răspundem că iubirea
nebinecuvântată de Dumnezeu prin Taina Cununiei
este păcat, este zbucium trupesc, este neînfrânare.
Potrivit însemnărilor tipiconale, logodna se oficiază
în pridvorul bisericii, chiar şi atunci când este
urmată imediat de Taina Cununiei. La sfârşitul
slujbei de logodnă preotul, şi nu altcineva, îi
conduce pe tineri în interiorul bisericii, până în
naos, acolo unde se va oficia Taina Cununiei.
Aceeaşi situaţie se întâmplă la Botez, după
rânduiala catehumenatului oficiată în pridvor, şi la
Hirotonie, de această dată candidatul fiind preluat
din naos şi introdus în altar. Această mişcare din
pridvor spre naos, sau din naos spre altar, este o
mişcare rituală, chiar dacă în prezent, cel puţin în
cazul Botezului şi Cununiei, scapă atenţiei noastre.
Este o mişcare de iniţiere, de introducere în taina
vieţii celei noi, în cazul Botezului, şi în taina vieţii
de familie („taina aceasta mare este, iar eu zic în
Hristos şi în Biserică” – spune Sfântul Pavel
referindu-se la căsătorie – Efeseni 5, 32), în cazul
Cununiei.
Acest aspect îl surprinde unul dintre teologii
secolului trecut: „Astfel, încheindu-se logodna,
preotul îi ia pe cei doi (pe miri – n.n.) şi îi conduce
în interiorul bisericii. Această procesiune, această
intrare în biserică, este extrem de importantă din
punct de vedere liturgic, pentru că ea în mod clar
revelează transformarea căsătoriei din ceva existând
doar în mod natural, într-o căsătorie în Hristos.
Căsătoria dobândeşte aici o nouă semnificaţie, o
nouă dimensiune. Această nouă „dimensiune” este
Hristos. El devine centrul acelei relaţii. Prin El
căsătoria dobândeşte o semnificaţie veşnică, devine
o cale spre împlinirea creştinului în împărăţia lui
Dumnezeu”. Iubirea transfigurată de prezenţa lui
Hristos, Care devine centrul
familiei, şi prin binecuvântarea Lui,
este iubire nepătimaşă şi cale spre
împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce
iubirea fără Hristos este relaţie pur
naturală, carnală şi păcătoasă.
În scrierile sale Sfântul Ioan
Gură de Aur acordă o atenţie
sporită pregătirii pentru căsătorie.
Se ştie că în familie copilul învaţă
mai întâi imitând pe părinţi.
Această înclinaţie spre imitare nu
dispare odată cu vârsta copilăriei.
Mai târziu, copilul devenind soţ sau
soţie, va imita în propria-i familie
ceea ce a văzut şi a deprins în casa
părintească. O altă componentă a
pregătirii tinerilor pentru căsătorie
urmează calea inversă, manifestată
în grija părinţilor de a-şi educa proprii copii în
vederea întemeierii unei familii creştine sănătoase.
Contemporanilor săi Sfântul Ioan Gură de Aur le dă
exemplul celor vechi care, atunci când îşi
căsătoreau copiii, căutau frumuseţea sufletească a
viitorului ginere sau a viitoarei nurori şi nu bogăţia
materială: „Gândeşte-te, spune el, câtă grijă aveau
cei vechi! Când îşi însurau copiii nu umblau după
bani, după multă bogăţie, după robi, după atâtea
hectare de pământ; nu căutau frumuseţea din afară,
frumuseţea chipului fetelor, ci frumuseţea sufletului
şi purtări frumoase”. „Aflaţi cum se căsătoreau cei
vechi – spune într-alt loc – şi faceţi ca ei!… Se
interesau ce purtări are fata, ce apucături, ce însuşiri
sufleteşti… vă rog, dar, şi pe voi, nu umblaţi după
bani şi după avere, ci după purtări, după bunătatea
inimii.
Pr. lect. univ. dr. Marius Florescu,
Facultatea de Litere, Istorie și Teologie
6
Pagini de literatură:
Monografia existenței umane în romanul
românesc interbelic
Dintre intelectuali îi amintim pe: Ştefan
Gheorghidiu, Fred Vasilescu, Andrei Mavrodin,
Pantazi, Paşadia,, Felix, Toma Novac, G. D. Ladima
şi Catul Bogdan. Arivişti sunt Gore Pârgu Stănică
Raţiu, iar un comportament bazat pe răutate îl au
Aglae Giurgiuveanu şi Emilia.
Sunt radiografiate diferite cupluri întâlnite
pe parcursul romanelor propuse spre studiu din
perspectiva iubirii reciproce, ca generatoare de
fericire şi a celei nereciproce, ca izvor de nefericire
şi singurătate apăsătoare, rezolvată mai ales prin
sinucidere. Din analiza cuplurilor s-a observat că
majoritatea au ignorat dimensiunea sacră a iubirii
lor, aceasta fiind o explicaţie în eşecul
unor relaţii bune. Acestora li se adaugă
traumele personajelor cum ar fi:
gelozia complexul de inferioritate,
autoiluzionarea, autodistrugerea.
Moartea şi concepţia despre
nemurirea sufletului este privită din
mai multe puncte de vedere,
accentuându-se pe concepţia creştin-
ortodoxă. Este surprinsă teama
omului în faţa morţii, da şi în sensul
de “trecere” pe care îl are în
creştinism. Sunt prezentate cauze ale
morţii în romanele studiate: războaie,
boala, asasinările şi sinuciderile.
Problemele tratate de romanele
interbelice prezentate sunt deosebit de
complexe. Epuizarea lor în totalitate, ar
fi produs, cel mai probabil, un studiu de întinderea
Istoriei literaturii române contemporane a lui
Lovinescu. Concluzia esenţială a lucrării este că
omul nu poate fi fericit în afara lui Dumnezeu, fiind
sortit sortit eşecului, singurătăţii, nefericirii.
Nu, nu suntem un vis, o întâmplare
Un lut de sine frământat
Ci ne-a zidit o forţă Creatoare
O Inteligenţă fără de hotare
Există Dumnezeu cu adevărat!”
(Revista creştin ortodoxă, ,,Pâine şi apă pentru
suflet”, p. 1).
ROMANCIERII ROMÂNI- “CREATORI DE
OAMENI SI VIAŢĂ”
LIVIU REBREANU
În cadrul evoluţiei romanului românesc
putem vorbi de “momentul Rebreanu”. Ne aflăm în
faţa unui scriitor care se caracterizează prin
obiectivitate, sistematizare şi o mare putere de
creaţie “de oameni şi viaţă” după cum el însuşi
mărturiseşte.
Autorul a scris o gamă largă de romane: sociale,
psihologige, chiar poliţiste. Romanele sociale au ca
temă principală ţăranul român, ros de ambiţia de a
poseda cât mai mult pământ: Ion, Răscoala,
Crăişorul. Romanele psihologice pleacă de la
diferite teme: iubirea, intelectualul, reuşind să
surprindă dramele, conflictele şi zbuciumul
sufletului omenesc: Pădurea spânzuraţilor, Adam şi
Eva, Ciuleandra, Jar. Romanele lui Rebreanu se
caracterizează, în general, prin: analiza fină şi
profundă a personajelor, obiectivitate,
verosimilitate, simetrie; acestea sunt scrise într-un
“stil cenuşiu”, stil ce l-a făcut cunoscut pe scriitor.
ION (1920)
Apariţia romanului Ion în
1920 a stârnit o serie de discuţii
contradictorii. Eugen Lovinescu,
părintele revistei “Sburătorul”, nu
rămâne prizonier tezelor sale
conform cărora un mare roman
trebuie să fie de inspiraţie
citadină. Deşi de origine
ţărănească, după opinia criticului,
Ion “este cea mai mare creaţie
epică românească”. Romanul este
o adevărată monografie a satului
ardelean prin prezentarea unor
evenimente importante ale vieţii
ţărăneşti: hora, nunta, botezul
înmormântarea.
Tema romanului este ţăranul şi viaţa
acestuia.
Romanul are o compoziţie bazată pe ordine
şi sistematizare; astfel sunt două părţi: “Glasul
pământului” şi “Glasul Iubirii”. Observăm simetria
romanului: primul capitol este intitulat “Începutul”
iar ultimul “Sfârşitul”.
Evenimentele romanului încep şi se termină
într-o zi de duminică la o horă în curtea vădanei lui
Maxim Oprea.
Prezentarea întâmplărilor se face pe două
planuri: unul legat de Ion şi familia sa şi altul legat
de familia Herdelea. Prozatorul îşi lasă libere
personajele consemnându-le gestul şi vorba.
Alternarea celor două planuri se realizează prin
tehnica contrapunctului.
Prof. Manuela Matits
7
Bucurii editoriale:
Gataia. Monografie
Autor: preot dr. Valentin Bugariu
Gătaia. Monografie este o lucrare științifică,
foarte bine documentată din punct de vedere
geografic, istoric, etnografic, lingvistic, cultural și
religios. Totodată este un dar de mare preț oferit
comunității din Gătaia.
Lucrarea are cuprins metodic structurat în 7
capitole, acestea având la rândul lor mai multe
subcapitole.
Primul capitol intitulat ”Așezarea geografică
și condițiile naturale” dezbate minuțios elemente
legate de relief, structură geologică, climă,
precipitații, hidrografie, floră și fauna locului.
Cel de al doilea capitol se
numește ”Istoricul orașului Gătaia
și al satelor aparținătoare”,
dezbătând în subcapitole fiecare sat
din zona Gătăii: Șemlacu Mare,
Butin, Șemlacu Mic, Sculea,
Murava, Percosova. Informațiile
sunt interesante, documentate din
punct de vedere istorico-geografic.
Datele menționate în aceste
subcapitole ne amintesc de
timpurile voievodatelor, efectul
cuceririi maghiare, al stăpânirii
turcești și al perioadei habsburgice.
Se face referite totodată la
evenimente triste cum a fost
deportarea țăranilor bănățeni în
Bărăgan. Este atins momentul istoric al Marii Uniri
și evoluția în perioada contemporană a comunității
locale din Gătaia și impactul asupra dezvoltării
ulterioare a acesteia.
Capitolul al III-lea este dedicat organizării
administrative, făcându-se referie la diferite
instituții cum ar fi: centrul de sănătate, postul de
poliție, poștă, farmacie, bancă, căminul cultural,
organizația de pompieri și biblioteca localității.
Informațiile istorice fac referire și la atestările
localităților, ceea ce demonstrează o documentare
serioasă a autorului: Gătaia (1343), Butin (1717),
Percosova (1358), Sculea (1332), Șemlacu Mare
(1270), Șemlacu Mic (1802).
M-a impresionat exactitatea datelor oferite
de monografie, cercetarea autorului fiind deosebit
de complexă. Sunt menționați chiar și medicii de la
Spitalul de Psihiatrie Gătaia.
Capitolul al IV-lea se numește ”Școala și
activitatea culturală” și se face referire la
importanța școlii în comunitatea din Gătaia. La
începutul capitolului este surprinsă viața școlii în
perioada interbelică.
Fiind dascăl de profesie, mi-a plăcut să
găsesc în monografie un tabel cu situația școlară din
perioada interbelică ce conține date exacte cu
privire la numărul de elevi înscriși, promovați,
repetenți. Din tabelul respectiv, am observat că ,de
exemplu, în anul școlar 1923-1924 din 307 elevi
înscriși doar 187 au promovat și 120 au rămas
repetenți. În anul școlar 1922-1923 din 220 de elevi
înscriși au promovat doar 117.
Aceasta înseamnă că existau probleme foarte
mari cu promovabilitatea din cauza sărăciei și
nefrecventării cursurilor. Copiii nu își însușeau
cunoștințele de bază pentru că deseori erau folosiți
la muncile agricole și nu erau trimiși la școală.
Sărăcia lucie de după Primul Război Mondial și-a
spus cuvântul în slaba
promovabilitate școlară. În anul
școlar 1934-1935 din 302 elevi
înscriși au promovat 201; o treime
din numărul elevilor au rămas
repetenți. E un procent al
promovabilității extrem de
sumbru.
M-am bucurat să descopăr
că în anii celui de al Doilea Război
Mondial a crescut gradul de
promovabilitate al elevilor. De
exemplu, în anul școlar 1940-1941
din 263 de elevi înscriși au rămăs
repetenți 62, spre deosebire de anii
anteriori când procentul de
promovabilitate era mult mai mic.
M-a întristat să descopăr că în anul 1944-1945
școala a fost închisă din cauza războiului, iar în anii
următori finalizării a acestuia a scăzut mult
înscrierea copiilor la școală. Cauza principală e
lesne de înțeles: sărăcia, care a urmat anilor
cumpliți de război.
În anii postbelici, populația școlară a fost în
continuă creștere de la un an la altul: astfel în anul
școlar 1956-1957-267 elevi înscriși, în 1957-1958-
275 elevi înscriși. Acesta este un semnal al faptului
că populația se refăcea după anii de sărăcie și
dificultăți materiale extreme de după război.
Am fost impresionată să descopăr existența
unei rețele școlare în zona Gătăii: școli cu 7 clase:
Gătaia, Nițchidorf, Berzovia, Jamu Mare, Vermeș și
Șipet-satul frumos al copilăriei mele. Exista chiar și
o secție sârbă la Sângeorge. De asemenea, școlile cu
4 clase au fost spre curiozitatea mea, a dascălului,
următoarele: Berini, Cerna, Gherteniș, Birda, Cadăr,
Duboz, Clopodia, Ferendia, Sculea, Butin, Șemlacu
8
Mare, Șemlacu Mic, Șoșdea. La Tormac, satul vecin
cu Șipetul meu, are o secție maghiară, care există și
azi.
Mi-a plăcut să citesc cu câtă minuțiozitate se
făceau inspecțiile școlare în anii 1950-1960. Am
regăsit elemente familiare cu munca mea de zi cu zi,
prezentate atât de simplu și de exact în același timp.
M-a impresionat inspecția domnului director
învățător de la Șemlacu Mic-Adam Șoșdeanu, a
prof. Petre Tomescu, a învățătoarei Aurelia Cristea.
Am rezonat emoțional cu respectivele relatări, poate
și din prisma meseriei pe care o practic și eu de
atâta vreme.
Situația școlară s-a îmbunătățit simțitor;
astfel, în anul 1964-1965, din 613 elevi înscriși,
doar 54 au rămas repetenți. În anul 1969-1970 din
144 elevi înscriși, nu mai era nici un repetent. Acest
lucru demonstrează creșterea nivelului de trai al
famiilor din zonă, deoarece își permiteau să trimită
copiii la școlă și să le asigure rechizitele necesare
studiului.
Autorul face referire la dascălii de seamă ai
locului: prof.dr. Gheorghe Vătășescu, prof. Petru
Ciurea, prof. Petre Tomescu Mățău, prof. Herbert
Weissman, prof. Petru Ursulescu, prof. Marcel
Tolcea. Ne sunt prezentate informații despre
învățământul de după anii 1990, chiar premii
obținute la olimpiade și concursuri școlare de elevi
între anii 1962-2017.
Părintele Valentin face câte o prezentare
succintă a fiecărei școli: din Butin, Percosova,
Sculea, Șemlacu Mare, Șemlacu Mic.
În acest capitol prezintă importanța
existenței a cinematografului, a presei-prin
publicațiile: ”Curierul de Gătaia”, ”Jurnalul de
Gătaia”, ”Monitorul de Gătaia”-ultima amintită se
tipărește și în prezent. De asemenea, sunt amintite
rezultatele bune obținute în domeniul sportului de
anumite personalități locale.
Capitolul al V-lea este dedicat bisericilor din
zonă. Și acest capitol este bine documentat din
punct de vedere istoric; expunerea documentară are
o ordine cronologică de la primele atestări care
datează 731. Din 1204 datează primele mănăstiri
din zona Șemlacului. Părintele Valentin face câte o
prezentare succintă a fiecărei biserici din zonă:
Mănăstirea Săracă, Biserica ”Învierea Domnului”
din Gătaia, Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”
din Sculea, Biserica ”Pogorârea Sf. Duh” din
Șemlacu Mare, Biserica ”Adormirea Maicii
Domnului” din Percosova, Biserica ”Sf. Ierarh
Nicolae” din Colonia Gătaia.
Viața creștinilor ortodocși este zugrăvită cu
multă atenție în datele exacte care ne sunt furnizate
despre ierarhii locului, preoții care au slujit pe
meleagurile Gătăii. Fotografiile alb-negru și color
dau o notă de autenticitate informațiilor prezentate.
Autorul nostru ne prezintă și biserici
aparținând altor culte creștine: romano-catolice,
evanghelice, reformate, penticostale, baptiste,
adventiste. Românii din Banat s-au caracterizat prin
acceptarea cu ușurință a celor de lângă ei indiferent
de naționalitatea și religia din care fac parte.
Capitolul al VI-lea este intitulat ”Economia”
și vizează viața economică a zonei Gătaia.
Astfel, părintele ne prezintă cum ne-a
obișnuit un tabel cu animalele pe care le aveau
oamenii în gospodării 1895-1911, pe fiecare
localitate din zona Gătăii. Cronologic, este descrisă
perioada 1948-1989- sistemul colectiv din perioada
ceaușistă.
Sunt enumerate câteva firme care au
influențat în mod pozitiv viața economică a zonei
după anii din perioada comunistă: Smithfield,
Maxagro Farm, Grădina Lavandei, fabrica de
linguri Solingen, fabrica de volanuri Takata-Petri.
Capitolul al VII-lea este ultimul din această
monografie dedicată cu atâta generozitate de
părintele Valentin comunității din Gătaia și este
intitulat ”Demografie, tradiții, interculturalitate”. În
acest capitol sunt dezbătute în mai multe
subcapitole următoarele elemente: populația zonei,
casele și gospodăriile tradiționale, portul familial,
ciclul calendaristic și familial, toponimie,
onomastică, folcor, precum și personalități culturale
locale.
M-a impresionat în mod aparte, având o
formație lingvistică, analiza limbii românești cu
specificul zonei, pornind de la opera literară și
științifică a documentelor protopopului și
scriitorului Mihail Gașpar. Astfel, autorul dezbate
elemente lexicale și populare clasificate în părțile de
vorbire cunoscute: substantive, adjective, verbe,
alocuțiuni verbale, adverbe și alocuțiuni adverbiale.
Toate aceste părți de vorbire sunt regionalisme ale
graiului nostru drag bănățean. Părintele ne prezintă
elemente de ordin fonetic și gramatical, precum și
elemente lexicale arhaice și bisericești, precum și
neologisme.
Subcapitolul acesta oferă informații
prețioase de dialectologie și istoria limbii române,
care poate servi ca studiu suplimentar pentru orice
student la litere sau absolvent cu studii lingvistice.
Bibliografia lucrării este extrem de
generoasă, arătând atenta documentare a părintelui
Valentin.
(Continuare în p. 9)
Prof. Manuela Matits, director Școala Gimnazială
Săcălaz
9

(Urmare din p. 1)
Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022)
este cel care sistematizează învățătura părinților
anteriori și pune accentul pe trăirea credinței până la
iluminare. Rugăciunea alături de lacrimi este cheia
vieții duhovnicești. Trebuie plânsă neîncetat, la
toate slujbele, la cuminecare, în chilie, nu numai
pentru sine, ci și pentru ceilalți lacrimile unite cu
rugăciunea cuprind în ele toate virtuțile;
străpungerea și lacrimile neîncetate duc la
luminarea minții de către
Duhul Sfânt. Pentru
inițiere dă și un program
de rugăciune fraților: 2
ore de lectură, 2 ore de
rugăciune cu formule
scurte, plus canonul celor
12 psalmi (Sfântul
Simeon Noul Teolog,
Viața și epoca, Scrieri IV,
introducere și traducere
diac. Ioan I. Ică jr.,
Editura Deisis, Sibiu,
2006, p. 95-96).
Cel care continuă
viața practică și adâncește Teologia ortodoxă este
Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) care ia din
viața Sfântului Simeon traiul semicomunitar, câțiva
ucenici adunați în jurul unui părinte care este
învățătător și împreună practicau asceza, iar
sâmbătă și Duminică participau la Sfânta Liturghie
pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine. Învățătura
sa despre Rugăciunea inimii (,,Doamne Iisuse
Hristoase miluiește-mă”) este preluată și de Sfântul
Cuvios Paisie Velicikovski (1722-1794):
Rugăciunea săvârșită din minte în inimă, rugăciune
care ajută să se întărească în inimă gândul
permanent la Iisus Hristos și care curăță și sfințește
prin acest gând toate cugetările și simțurile și
îndreaptă toată activitatea spre împlinirea poruncilor
lui Hristos. Mintea este liturghisitorul, iar inima este
altarul pe care aduce lui Dumnezeu, jertfa tainică a
rugăciunii, cum exprimă așa de frumos Paisie
Velicikovski (Dumitru Stăniloae, Viața și
învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura
Scripta, București, 1993, p. 33).
Așadar, rugăciunea este practicată, trăită și
îmbogățită de Sfinții Părinți care lasă moștenire
pagini despre învățarea și practicarea acestui
meșteșug duhovnicesc considerat a fi în primul rând
o învățătură pedagogică a vieții religioase. Evagrie
Ponticul ne învață în acest sens că ,,atunci când
mintea vagabondează, atunci citirea, privegherea și
rugăciunea o fac să o oprească” (Gabriel Bunge,
Practica rugăciunii personale…, p. 153).
Când rugăciunea este unită cu postul ea se
fortifică devenind mai puternică. Tot Evagrie
Ponticul ne învață că ,,Rugăciunea celui de postește
este un pui de vultur ce zboară înalt, dar a cea a
celui ghiftuit până la săturare va slăbi” (Gabriel
Bunge, op. cit., p. 119).
Rugăciunea aduce cu sine smerenia și căința
fără de care nu există părtășie pentru Împărăția
cerurilor. Dezvoltată de minte și coborâtă în inimă,
rugăciunea îl va transforma pe rugător. Dincolo de
latura vizibilă a ei,
particulară sau comunitară,
de conținut, de timp sau
spațiu, rugăciunea îl face
părtaș pe om de Dumnezeu
și îi întărește comuniunea
cu semenii săi.
(Urmare din p. 9)
M-a impresionat în
mod deosebit durata
documentării pentru ca
această monografie să
existe: 10 ani de
documentare, peste 1500 de fișe de cercetare, patru
luni de redactare a acestei monumentale lucrări
științifice.
Prima ediție a monografiei a văzut lumina
tiparului în 2018, iar cea de doua ediție –care
însumează 441 de pagini-în 2021.
Felicitări părinte Valentin pentru minunata
lucrare pe care ne-ați oferit-o, pentru minuțioasa
cercetare istorică, geografică, etnologică, lingvistică
și religioasă pe care ați făcut-o cu dragoste și
dăruire pentru noi!
Cronica parohială:
• Taina Sfântului Maslu în parohia
Livezile. În Duminica a 21 după Rusalii, a fost
oficiată Taina Sfântului Maslu de obște, în biserica
parohială cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail Și
Gavriil”, din parohia Livezile, protopopiatul Deta.
La invitația P. C. Părinte Daniel Rusan,
parohul locului, au slujit P. C. Părinți Valentin
Bugariu de la parohia Birda și Călin Negrea de la
parohia Gătaia.
Cuvântul de învățătură a fost susținut de
părintele Valentin Bugariu care a tâlcuit textul
Evangheliei a cincea de la Taina Sfântului Maslu
10
(Matei 25, 1-13) și a vorbit despre însemnătatea
faptelor bune făcute astăzi.
S-au bucurat de părtășia comuniunii și de
darul eleoungerii mai mulți credincioși din parohie.
• Conferință preoțească de toamnă
în protopopiatul Deta. Marți, 2 noiembrie cu
începere de la orele 16,00 au avut loc în biserica cu
hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, din Deta
lucrările conferinței de toamnă, dedicată
Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul;
valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.
Conferința a debutat cu
Acatistul Mântuitorului Iisus
Hristos, oficiat de un sobor
format din P. C. Părinți Daniel
Rusan (parohia Livezile),
Marius Crăciunescu (parohia
Clopodia) și Pavel Jijița
(parohia Moravița). Parte din
condacele și icoasele
Acatistului au fost citite de
preoții Protopopiatului.
Cuvântul de
întâmpinare al Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul
Banatului și al Preaonoraților Părinți Mircea
Szilagyi, consilier eparhial și dr. Cosmin Panțuru,
profesor la Facultatea de Teologie din Timișoara a
fost rostit de Preaonoratul Părinte Protopop Ioan
Prisăcean.
În prima parte au fost prezentate de părintele
prof. Cosmin Panțuru noutățile noului Regulament
de funcționare al cimitirelor parohiale, în ceea ce
privește înființarea și administrarea acestuia, care să
întărească caracterul sacru al acestui teren. În
continuare părintele cons. Mircea Szilagyi a abordat
câteva situații speciale ivite cu prilejul înhumării:
incinerarea unor persoane trecute la cele veșnice,
precum și situația copiilor nebotezați și a
sinucigașilor.
În partea a doua a conferinței s-a făcut
instalarea noului protopop de Deta, în persoana P.
On. Părinte Ciprian Boșca, preot slujitor la parohia
Banloc. Cu acest prilej preoții l-au primit pe noul
protopop și s-au despărțit de P. On. Ioan Prisăcean
prin lacrimi, zâmbete și cuvinte de felicitare și bun
rămas.
• Taina Sfântului Maslu la
Sângeorge. În Duminica a 22-a după Rusalii a fost
oficiată Taina Sfântului Maslu de obște în biserica
cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”,
filia parohiei Birda din localitatea Sângeorge.
Au slujit cu acest prilej P. C. Părinți Zoran
Milovanov de la parohia Berecuța, Călin Negrea de
la parohia Gătaia și Valentin Bugariu, parohul
locului.
Cuvântul de învățătură cu tema: ,,Vindecare
trupească și sufletească prin Sfintele Taine” a fost
pregătit și susținut de către preotul Valentin Bugariu
care a tâlcuit prima pericopă evanghelică de la
Taina Sfântului Maslu ( Luca V. 25-37).
Taina Sfântului Maslu pregătește și în anul
acesta sărbătorirea hramului bisericii din Sângeorge
aducând binecuvântare în viața celor prezenți.
• Hramul bisericii de la Sângeorge.
La sărbătoarea închinată Soborului Sfinților
Arhangheli Mihail și Gavriil, biserica filială din
Sângeorge și-a cinstit hramul.
Sărbătoarea a debutat în Ajun
cu Slujba Privegherii (Vecernia
unită cu Litia și Utrenia) și
continuată în ziua sărbătorii cu
Sfânta Liturghie și Ritualul
tăierii colacului.
Cuvântul de învățătură a
fost pregătit de către P. C.
Părinte Valentin Bugariu,
parohul locului care pornind de
la pericopa evanghelică citită la
Utrenie (Matei 13, 24-30; 27-43), a vorbit despre
lucrarea Sfinților Îngeri în viața oamenilor și rostul
cinstirii acestora în viața de zi cu zi.
După terminarea serviciului liturgic s-a făcut
pomenirea de obște a credincioșilor adormiți în
cimitirele din Sângeorge și Birda. Astfel că
,,Lumina lui Hristos luminează tuturor!”.
• Întâlnire catehetică. Marți, 16
noiembrie a avut loc o întâlnire catehetică inițiată de
Sectorul de Învățământ și activități al
Arhiepiscopiei Timișoarei condus de Pr. Consilier
Nichifor Tănase în colaborare cu Inspectoratul
Județean Timiș și Fundația ,,Noi Orizonturi”.
Cu acest prilej au fost prezenți la această
întâlnire d-na Daniela Buzatu, Inspector de Religie,
membrii ai Fundației amintite, P. On. Părinți
Protopopi, referentul catehetic al Arhiepiscopiei
Timișoarei, profesori, preoți, responsabilii cu
activitățile catehetice din protopopiate ș. a..
Din partea Protopopiatului Deta au
participat la aceste lucrări P. On. Părinte Protopop
Ciprian Boșca și P. C. Părinți Valentin Bugariu de
la parohia Birda și Georgian Popovici de la parohia
Stamora Germană.
• Centenarul unui episcop român la
Sângeorge. Praznicul Intrării în biserică a Maicii
Domnului, a fost sărbătorit și în parohia Birda. În
Ajun, a fost săvârșită Vecernia unită cu Litia, în
biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din
Birda, urmată în ziua prăznuirii, de Utrenie și Sfânta
Liturghie, în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli
Mihail și Gavriil din Sângeorge”.
11
 La momentul predicii a fost citită Pastorala
Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului
Nașterii Domnului, care a vorbit de semnificația
Anului Omagial și Comemorativ pentru credincioșii
din Patriarhia Română.
S-au împărtășit cu Trupul și Sângele
Domnului mai mulți copii și
credincioși, din filia Sângeorge și din
parohia Birda.
Duminică seara, s-a
desfășurat în biserica din Sângeorge
activitatea religioasă, catehetică și
filantropică ,,Centenarul unui
episcop român”. Activitatea a
debutat cu slujba Vecerniei și a fost
urmată de susținerea unei cateheze
ilustrate intitulate: ,,Episcopul
Emilian Birdaș la Centenar (1921-
2021)”. Incursiunea catehetică s-a
datorat împlinirii pe 23 noiembrie a
100 de ani de la naștere și a urmărit
prezentarea etapelor vieții și slujirii
ierarhului ardelean și a fost pregătită
din trei motive: 1). Jertfelnicia unei vieți și
contribuția la cunoașterea literaturii vechi
bisericești; 2. Originea maramureșeană a vlădicii,
născut în Rohia, de unde mulți consăteni ai acestuia
au luat drumul Banatului și s-au așezat la
Sângeorge; 3). Legăturile episcopului Emilian cu
Banatul.
Cateheza a fost urmată de o expoziție de carte
și de vizionarea filmului documentar ,,Călătorie
către Evul de Mijloc. Biserica Mănăstirii Râmeț”,
produs de Televiziunea Trinitas, a Patriarhiei
Române.
• Lansare de carte în parohia
Gătaia. În Duminica a 30-a după Rusalii, a fost
oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie, în biserica
parohială, cu hramul ,,Învierea Domnului”, de către
P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei și P.
C. Părinte Călin Negrea, parohul locului.
După otpustul Sfintei Liturghii, a fost
săvârșită o slujbă de pomenire pentru protopopul și
scriitorul Mihail Gașpar, de la a cărei trecere la cele
veșnice s-au împlinit în 27 noiembrie, 92 de ani. Cu
acest prilej au slujit alături de cei doi clerici amintiți
P. On. Părinte Prof. Daniel Alic și P. C. Părinte
Valentin Bugariu de la parohia Birda.
În continuare a fost prezentat
volumul Gătaia. Monografie, Editura Sitech,
Craiova, 2021, 441 p, iscălit de părintele Valentin
Bugariu.
Șirul vorbitorilor a fost deschis de Părintele
Prof. Dr. Daniel Alic care a apreciat acest demers
științific, din care cititorul poate dobândi curaj,
tărie, verticalitate, onestitate, valori care răsar din
caracterul moral al cărții.
Prof. Herbert Weissmann, co-autor
al Monografiei comunei Gătaia, Timișoara, 1972 a
vorbit de cărțile pe care le-a semnat, cea dedicată
Liceului (1971) și Comunei (1972) și care oferă
celor care le parcurg ,,îmbogățire
sufletească”.
Autorul cărții lansate a
vorbit despre ,,Gătaia de ieri, de azi
și dintotdeauna” în care a expus
munca de documentare, etapele
principale ale conținutului și s-a
oprit la contribuțiile școlare și
bisericești ale microzonei cercetate.
Cuvinte de felicitare le-a
adresat părintele Valentin Bugariu,
vorbitorilor, P. On. Părinte Protopop
și P. C. Părinte Călin Negrea, gazda
și organizatorul acestui moment
religios-cultural, precum și
credincioșilor prezenți.
• Sărbătorirea
Sfântului Apostol Andrei la Birda. Marți, 30
noiembrie a fost sărbătorit Sfântul Apostol Andrei,
Ocrotitorul României în biserica cu hramul
,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda. La
momentul pomenirii celor adormiți a fost săvârșită
o ectenie pentru Pr. Prof. Nicolae Belean, care a
trecut la cele veșnice.
După otpustul Sfintei Liturghii a fost organizat
un Recital de cântece patriotice și colinde în cinstea
Zilei Naționale a României. Piesele au fost
interpretate de elevii: Denisa și Tudor Peia, Sofia
Viman, Bogdan Filip și prof. Manuela Matits,
directorul adjunct al Școlii Gimnaziale din Săcălaz.
• A trecut la cele veșnice Pr. Prof. Dr.
Nicolae Belean. În 30 noiemrie 2021 a fost
prohodit la biserica Martirilor din Timișoara preotul
profesor Nicolae Belean (1946-2021) cunoscut
dascăl în învățământul teologic din Caransebeș și
Timișoara, compozitor și cercetător științific, ctitor
de biserică, autor de studii muzicale. La slujba
Priveghiului din partea parohiei Birda a participat
preotul Valentin Bugariu.
COLEGIUL DE REDACŢIE:
Dr. Nina Ceranu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel
Boldureanu, Dr. Florin-Corneliu Popovici, Prof. Ioan
Traia, Pr. dr. Iliia Pavlovici Pătruț
Redactor-şef:
Pr. dr. Valentin Bugariu
ISSN 2284 – 7731
Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel.
0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-mail:
parohiabirda@yahoo.com
12