Constantin Acostioaei

Elemente de drept
pentru economiști

UNIVERSITATEA pitești
-biblioteca-
42 Elemente de drept pentru economiști

3.2.2. Abuzul de drept

Exercitarea unui drept subiectiv civil cu nesocotirea scopului său economic și
social, cu nesocotirea legii și a moralei, cu rea-credință și cu depășirea limitelor sale
se numește abuz de drept.
Abuzul de drept este o varietate de act ilicit, ascunsă sub aparența folosirii unui
drept. Titularul dreptului nu trebuie să-l folosească într-un mod care să-i dăuneze
altuia. Prin urmare, exercitarea drepturilor subiective trebuie să se facă cu recunoaș­
terea și respectarea drepturilor celorlalți. Sancțiunea, în cazul abuzului de drept,
constă în refuzul intervenției forței de constrângere a statului, adică neadmiterea
cererii reclamantului sau, după caz, înlăturarea apărării pârâtului.

3.3. Obiectul raportului juridic

Noțiune
Prin intermediul raportului juridic, părțile urmăresc realizarea unor obiective.
Obiectivele pot fi bunuri materiale, informații, servicii, creații intelectuale etc. Indife­
rent de scopul urmărit, material sau nematerial, raportul juridic se concretizează, în
ultimă instanță, prin conduita umană, constând într-o acțiune (a da sau a face) sau
într-o inacțiune (a nu face). Prin urmare, prin obiect al raportului juridic se înțeleg
acțiunile sau inacțiunile pe care titularul dreptului subiectiv le întreprinde sau le
solicită în procesul desfășurării raportului juridic1.
Distincția dintre obiectul și conținutul raportului juridic
Este necesar să nu se confunde conținutul cu obiectul raportului juridic. Conți­
nutul se formează din drepturile și obligațiile părților, pe când obiectul este constituit
chiar din conduita la care se referă conținutul raportului juridic.

’ N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Aclami, București, 1996, p. 314.

 Capitolul V
Răspunderea juridica

1. Răspunderea juridică, formă specifică

a răspunderii sociale
Răspunderea socială
Societatea în întregul ei, ca și fiecare individ care intră în compunerea ei, simte
nevoia de ordine și siguranță. Această nevoie este satisfăcută prin respectarea nor­
melor morale, religioase, politice, juridice, pe baza cărora se realizează conviețuirea
socială. Orice abatere de la aceste norme atrage după sine o răspundere cores­
punzătoare.
Conceptul de răspundere sau de responsabilitate desemnează reacția de repri­
mare, venită din partea societății, față de o anumită acțiune umană, imputabilă, în
principal, individului. "Sensul frecvent al noțiunii de răspundere, indiferent de forma
sub care se manifestă, este acela de obligația de a suporta consecințele neres-
pectării acestor reguli de conduită, obligație ce incumbă autorului faptei contrare
acestor reguli și care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei
asemenea fapte’1.
Natura regulii încălcate determină natura formei de răspundere. împreună, toate
formele de răspundere alcătuiesc răspunderea socială. între diverse forme de răs­
pundere socială există o strânsă legătură. Fiecare formă a răspunderii sociale
acționează asupra tuturor celorlalte forme.
Specificul răspunderii Juridice
Una din formele răspunderii sociale este răspunderea juridică. Ea are trăsături
proprii care o delimitează de alte forme de răspundere.
Specificul răspunderii juridice constă, în primul rând, în faptul că ea se referă la
obligația de a da socoteală pentru încălcarea normei de drept.
Răspunderea juridică se naște ca urmare a producerii unor fapte ilicite, adică a
unei comportări neîngăduite de lege. Dacă răspunderea morală, de exemplu, inter­
vine atunci când nu s-a făcut un bine, răspunderea juridică intervine când s-a făcut
ceva rău și fapta dăunează cuiva2.
Faptele ilicite sunt grave, pentru că afectează interese importante, stabilirea răs­
punderii făcându-se de către organe de stat cu atribuții speciale. în cazul răspunderii
morale, de exemplu, stabilirea răspunderii se realizează în forul lăuntric al făptașului
sau prin dezaprobarea faptei din partea celor din jurul său.

1 M. Cost in, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R^, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974, p. 19.
2 M. Costin, Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974", p. 290.
44 Elemente de drept pentru economiști

Răspunderea juridică presupune, ca regulă, sancțiuni mai severe decât alte forme
de răspundere socială; ea implică uneori privarea temporară de libertate. Sancțiunea
juridică este mai promptă și mai eficace, realizarea ei fiind inevitabilă și obligatorie.
Conchidem că răspunderea juridică este o măsură de constrângere, necesară
respectării normelor de drept, aplicată de organe special învestite ale statului să
dispună constrângerea împotriva celor care săvârșesc fapte ilicite.

2. Principiile răspunderii juridice

Răspunderea juridică se bazează pe mai multe principii generale, valabile pentru

toate formele concrete de manifestare ale dreptului. Acestea sunt:1
a) Principiul răspunderii pentru fapta săvârșită cu vinovăție de către o per­
soană cu capacitate juridică;
Orice subiect de drept poate fi sancționat în limitele vinovăției sale. Aplicarea
principiului are un deosebit efect educativ, atât pentru individul tras la răspundere cât
și pentru colectivitate. Prin realizarea răspunderii se urmărește îndreptarea în viitor a
autorului faptei ilicite. Ceilalți membri ai colectivității se conving că nici o încălcare a
normei de drept nu rămâne nepedepsită.
b) Legalitatea răspunderii juridice;
Nu există răspundere juridică în afara legii. Legea determină nașterea răspun­
derii, formele și întinderea ei.
c) Principiul răspunderii personale;
, Răspunderea juridică se referă numai la persoana care a produs încălcarea legii.
Nici o răspundere pentru altul nu este posibilă. Cazurile de răspundere pentru altul
sunt foarte rare (de exemplu, răspunderea părinților pentru faptele copiilor minori).
Aplicarea acestui principiu presupune și regula că cel care a comis o încălcare a
legii este pasibil de răspundere, deci de sancțiune, numai o singură dată pentru
aceeași faptă. Regula nu exclude cumulul a diferite forme de răspundere juridică
față de aceeași persoană și cu privire la aceeași faptă, atunci când, printr-o faptă
unică, se încalcă simultan norme juridice de natură diferită: civilă, penală etc.
d) Principiul prezumției de nevinovăție;
într-un stat de drept, până ce instanța de judecată emite hotărârea sau sentința,
nimeni nu poate fi considerat vinovat.
e) Principiul justei sancțiuni;
Acest principiu se exprimă prin necesitatea proporționalității sancțiunii, în raport
cu gravitatea faptei.
f) Principiul oportunității;
Este necesar ca tragerea la răspundere să se facă la timpul potrivit, fără amâ­
nare care să însemne tărăgănare. Altfel, s-ar crea un sentiment de insecuritate și de
neîncredere în capacitatea organelor chemate să asigure respectarea ordinii de
drept. De altfel, prin trecerea timpului, există posibilitatea ca persoana să nu mai
poată fi trasă la răspundere, datorită prescripției sau a pierderii probelor.
La aceste principii generale se adaugă principii care sunt proprii unei anumite
forme de răspundere juridică. De exemplu, în cazul dreptului civil acționează prin­
cipiul reparării integrale a prejudiciului.

1 Gh. Boboș. Teoria generală a dreptului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p. 260.
 Teoria generală a dreptului 45

3. Formele răspunderii juridice

Răspunderea juridică este determinată și de natura normei juridice încălcate. în

principiu, fiecare ramură a dreptului cunoaște o formă de răspundere juridică: răs­
punderea penală, civilă, disciplinară etc. Fiecare formă de răspundere juridică se
caracterizează prin condiții specifice de fond și de formă.
Disciplinele juridice de ramură se ocupă în mod special de condițiile răspunderii
în domeniul său. Astfel, răspunderea civilă, ce se declanșează în temeiul condițiilor
fixate de Codul civil, poate fi contractuală sau delictuală. Răspunderea contractuală
impune debitorului îndatorirea de a repara prejudiciul cauzat debitorului prin neexe-
cutarea obligației, întrucât această neexecutare îi este imputabilă ca parte în con­
tract. în cazul răspunderii penale, statul reprimă, în interesul menținerii ordinii în
societate, faptele pe care legea penală le incriminează, socotindu-le antisociale.
Diferite forme de răspundere juridică prezintă, pe lângă deosebiri, și asemănări
importante. Astfel, indiferent de forma ei, răspunderea juridică se instituie față de
stat, unicul titular al prerogativei de a stabili ordinea de drept încălcată. în societatea
civilizată este de neconceput o tragere la răspundere privată.

4. Condițiile răspunderii juridice

Pentru angajarea răspunderii juridice, în oricare din formele sale, trebuie să existe
următoarele condiții: o conduită ilicită, adică o comportare nepermisă de lege, potriv­
nică dreptului obiectiv; un rezultat vătămător al acestei conduite care poate fi exprimat,
de exemplu, într-o daună materială sau în vătămarea integrității corporale; legătura
cauzală între conduita ilicită și rezultatul produs; vinovăția din partea subiectului actului
ilicit, condiție subiectivă care exprimă atitudinea psihică negativă a autorului faptei față
de interesele și de valorile sociale, protejate prin normele juridice; să nu existe
împrejurări sau cauze care înlătură, în principiu, răspunderea juridică. Aceste cauze
pot fi diferite de la o ramură la alta (amnistia este proprie dreptului penal) sau pot fi
comune în cadrul mai multor ramuri ale dreptului (constrângerea, prescripția, irespon­
sabilitatea funcționează, de exemplu, în dreptul penal și în dreptul civil).
Acțiunile umane ilicite, după gravitatea lor, se pot clasifica în mai multe categorii:
fapte juridice penale sau infracțiuni, care sunt cele mai grave fapte umane; fapte
contravenționale, denumite contravenții, produse prin încălcarea de către o per­
soană a normelor administrative; fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care se mai
numesc și delicte civile sau fapte ilicite civile; abateri disciplinare, care se manifestă
•• prin încălcarea, de către o persoană încadrată în muncă, a obligațiilor sale ce decurg
din raportul juridic respectiv.