Pasoptismul

Pașoptismul a fost ideologia participanților la Revoluția Română din 1848, expusă în

revista Dacia literară. Elementele pregnante fiind caracterul național, militar, scopul
revoluționarilor fiind dobândirea libertății și afirmarea naționalității române.
Personajele cu un puternic impact asupra curentului pașoptist au fost Nicolae Bălcescu, Mihail
Kogălniceanu, Alexandru Golescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, C. Negri, C.A.
Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, George Barițiu, Timotei
Cipariu și Eftimie Murgu.
Pașoptismul corespunde unui moment de răspântie în evoluția istorică a țărilor române:
trecerea de la feudalism la capitalism, de la vasalitate la independență, de la fărâmițarea în
provincii la un stat unitar național. Dar, privit într-un plan mai larg, epoca pașoptistă începe
înaintea lui 1840, continuând și după data indicată mai sus. Cu alte cuvinte, putem distinge trei
etape ale literaturii pașoptiste: • una, prepașoptistă, anunțată de debutul lui V.Cârlova și Al.
Hrisoverghi, continuând până la 1840, fiind dominată de figurile lui Gh. Asachi și I. Heliade-
Rădulescu și de activitatea primelor ziare naționale: Albina românească și Curierul românesc; •
cea de a doua, cuprinsă aproximativ între anii 1840-1860, marcată de apariția Daciei literare, a
Propășirii a României literare și de activitatea celora care au colaborat la aceste reviste; • a treia,
cea postpașoptistă, ce va continua să evolueze pe linia ideologiei pașoptiste, dominată de figurile
lui B. P. Hasdeu, N. Filimon, A. Odobescu.

Din punct de vedere cronologic, epoca pasoptista se situeaza intre anii 1830 si 1860.Legata de
importante evenimente politice si sociale, aceasta delimitare temporala nu are nimic rigid, fiind
legata de iesirea Tarilor Romane de sub dominatia otomana, de inceputul unei energizari
economice si al dobandirii libertatilor politice.

In aceasta epoca identificam o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu
program de lupta politica. In ultimele doua decenii si jumatate ale perioadei pasoptiste, ca o
reactie impotriva imitatiei si a influentei culturii occidentale, se dezvolta, in miscarea culturala,
un puternic spirit national.

Accentul se pune acum pe folosirea in scris a limbii romane, pe creatia originala si evidentierea
valorilor nationale, pe marile initiative culturale menite sa sprijine aceasta orientare. In perioada
pasoptista s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanesti. Invatamantul, presa,
teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent. Iau fiinta societati culturale simm
stiintifice, creste numarul revistelor si al altor periodice, al cartilor tiparite in tiraje mari, se
formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica, se infiripeaza o
viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de
culturalizare a maselor.

In primul deceniu al acestei perioade, utilizarea limbii grecesti se restrange la insemnari,

scrisori si unele traduceri. Cultura romaneasca deschizandu-se acum miscarii de idei din Apus,
locul limbii grecesti il ia franceza, limba de larga circulatie europeana, lucru care poate fi
observat nu doar in gazetele perioadei, ci și in textele de proză sau poezie.

Desi scrierea vechilor cronici ale tarii implica un exercitiu artistic constient (descrierea,
portretul, relatarea indirecta a dialogului, retorica partizana a faptelor, in general), iar
personalitati precum Dimitrie Cantemir, Varlaam si altii scriau proza cu intentionalitate si cu
depline calitati artistice, ca fenomen literar caracteristic, proza nu se dezvolta decat dupa
inceputul secolului al XIX-lea, stimulata atat de modele romantice europene, cat si aparitia
primelor publicatii periodice romanesti. Apare și un nou tip de proza, cea istorică inaugurata cu
nuvela romantica Alexandru Lapusneanul (1840), se leaga de interesul general al epocii pentru
resuscitarea trecutului tarii, de poezia ruinelor si de baladele istorice. Ea isi propune sa reinvie nu
numai figura eroilor legendari, ci sa reconstituie epoca in culorile ei adevarate. Interesul
romantic pentru specific si pentru culoare locala deschide drumul observatiei realiste a cadrului.

Modificarile produse in statutul social al literaturii au avut consecinte importante si pe plan

literar, mai ales in ceea ce priveste poezia. Largindu-se considerabil cercul cititorilor, una dintre
conditiile ei esentiale devine accesibilitatea. Capata preponderenta poezia care se adreseaza
direct, intr-o retorica a sentimentului. Creste totodata grija autorului pentru cursivitatea
exprimarii si pentru frumusetea limbii. Sub influenta lecturilor romantice, dar si a traditiilor
folclorice autohtone, se introduc specii noi, precum balada si cantecul, iar unele dintre cele
clasice, cum ar fi fabula sau oda, cunosc o noua raspandire, ca mijloc de afirmare a idealurilor
politice si culturale nationale.

In aceste conditii de intens avant cultural, in toate cele trei Tari Romane se dezvolta o ampla
activitate publicistica. Apar primele ziare: Curierul romanesc, la Bucuresti, in 1829, sub
conducerea lui Ion Heliade-Radulescu; Albina romaneasca, la Iasi, din initiativa lui Gheorghe
Asachi, in acelasi an; Gazeta de Transilvania, la Brasov, in 1838, din initiativa carturarului
ardelean George Baritiu.

Un moment deosebit de important in dezvoltarea publicisticii il constituie aparitia, in 1840,

a revistei Dacia literara, care se adreseaza intregului neam romanesc, militand pentru ca romanii
sa aiba o limba si o literatura comuna. In anul 1848 au aparut noi ziare purtatoare de cuvant ale
ideilor revolutiei, promovand o publicistica agitatorica si combativa,. Nici dupa infrangerea
revolutiei activitatea publicistica nu a incetat, revolutionarii scriind acum impotriva celor care au
tradat cauza revolutiei romane sau facand din presa o tribuna in favoarea Unirii.