INTRODUCERE

Accesul liber la reţeaua electrică de transport reprezintă unul dintre cele mai importante
elemente ale dezvoltării pieţelor de electricitate, atât la nivel naţional, cât şi regional.
Funcţionarea pieţei de electricitate presupune o dezvoltare corespunzătoare a infrastructurii
sale de bază, reţeaua electrica de transport.

În cadrul pieţei de electricitate, reţeaua de transport asigură serviciul de transport al

energiei electrice în condiţii de siguranţă, de la producători la furnizori sau la consumatorii
eligibili şi creează oportunităţi de piaţă pentru utilizatorii acesteia. Unul dintre principalele
instrumente de piaţă care poate să determine funcţionarea eficientă a reţelei şi în acelaşi timp
dezvoltarea optimă a structurii acesteia, prin stimularea amplasării raţionale a marilor
consumatori şi unităţi de producţie, este sistemul de tarifare. Costurile totale ale Operatorului
de Transport şi de Sistem pentru asigurarea serviciului de transport se pot evidenţia distinct
pe următoarele categorii:

– Costurile fixe ale reţelei electrice de transport existente:

 Costuri pentru mentenanţa istalaţiilor;
 Costuri privind controlul şi siguranţa sistemului;
 Costurile cu capitalul;
– Costurile cu pierderile de energie electrică în liniile şi staţiile reţelei de transport;
– Costurile de dezvoltare necesare eliminării congestiilor din reţeaua electrică de transport:
costurile financiare aferente creditelor şi costurile cu amortizarea activelor fixe.

Modul de recuperare a tuturor costurilor pe care le implică serviciul de transport se

concretizează într-un sistem de tarifare reglementat şi aprobat de ANRE, pe baza
metodologiei de calcul al tarifelor de transport.

Costul producţiei reprezintă totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de

factori de producţie efectuată în scopul obţinerii de bunuri şi servicii. Rezultat al capacităţii
de combinare, substituire şi adaptabilitate a factorilor de producţie, costul reflectă efortul
făcut de întreprindere cu producerea factorilor de producţie, lansarea lor în procesul
productiv, distribuţia produsului finit sau a serviciului respectiv. În acelaşi timp, el este
elementul concret pe care se fundamentează formarea preţului unui bun sau serviciu.

2
 1 NECESITATEA DETERMINĂRII COSTURILOR LA ENERGIA
ELECTRICĂ

Apariţia şi dezvoltarea pieţei de energie electrică necesită fundamentarea cât mai

riguroasă a tarifelor pentru serviciul de transport de energie electrică, în vederea recuperării
costurilor planificate. Elaborarea tarifelor de transport reprezintă o activitate perfectibilă în
timp.

Restructurarea şi dereglementarea sectoarelor energetice - procese complexe iniţiate în

ultimul deceniu în diverse state - au condus la apariţia şi dezvoltarea pieţelor de energie,
având ca obiective de bază atât creşterea eficienţei în activitatea de producere a energiei, cât
şi alimentarea consumatorilor cu un produs mai ieftin, de calitate mai ridicată şi mai sigur.

În sectorul energiei electrice, serviciul de transport are un caracter de monopol

reglementat. în aceste condiţii, stabilirea cât mai corectă a tarifelor pentru serviciul de
transport are un rol hotărâtor pe piaţa energiei electrice. La noi în ţară, aceste tarife se
elaborează pe baza metodologiei stabilite de Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul
Energiei (ANRE), ţinând seama de circulaţia puterilor active şi reactive în reţeaua de
transport.

De-a lungul anilor au fost propuse diverse metode de alocare a costurilor între
utilizatorii serviciului de transport. Pe plan mondial, literatura de specialitate evidenţiază o
permanentă preocupare pentru perfecţionarea metodelor de optimizare şi de alocare a
costurilor, în vederea stabilirii unor tarife transparente şi fundamentate, care să permită
recuperarea integrală a cheltuielilor planificate.

O metodă de largă răspândire în prezent este metoda în curent continuu, care are
avantajul utilizării unui model de calcul liniar. Metodele elaborate relativ recent, globale sau
incrementale, reprezintă în general perfecţionări ale metodelor mai vechi, abordând cu mai
multă acurateţe problema în discuţie şi punând accent pe gradul de utilizare a reţelei de
transport.[1]

Peste tot în lume deschiderea pieţelor de energie electrică a urmărit eliminarea

monopolului natural şi a integrării pe verticală a sectorului energetic şi înlocuirea acestora cu

3
mecanisme concurenţiale, care să ofere consumatorilor posibilitatea de a-şi alege în mod liber
furnizorul.

Astfel, pieţele de energie se cristalizează de regulă în jurul unui nucleu format din doi
actori principali, şi anume operatorul de sistem - care asigură coordonarea tehnică a pieţei -
respectiv bursa de energie - care asigură coordonarea pieţei la nivel comercial.

Acestui nucleu i se alătură ceilalţi actori ai pieţei: operatorii de transport şi distribuţie,

producătorii, consumatorii şi furnizorii de energie electrică, ultimii acţionând ca intermediari
între primii doi. O categorie aparte de furnizori o reprezintă cea a aşa-numiţilor agregatori,
care cumpără sau vând energie din şi în sistem, în numele mai multor consumatori, de regulă
mici consumatori casnici sau comerciali (Fig. 1.1).

Figura 1.1 - Principalii actori pe piaţa de energie electrică.

Iniţial, accesul la componenta comercială a pieţei de energie electrică este permis numai
producătorilor şi furnizorilor. Pe măsura deschiderii şi dezvoltării pieţei, toţi actorii - inclusiv
consumatorii - pot avea acces direct la bursa de energie. Astfel, producătorii vând energia pe
care o produc şi sunt obligaţi să cumpere energia pe care nu au putut-o produce, dar pe care
trebuie să o livreze conform contractelor bilaterale. De partea cealaltă, consumatorii cumpără
preponderent energie, însă pot acţiona şi ca vânzători, atunci când din diferite motive nu
consumă o parte din energia contractată. În sfârşit, un furnizor poate acţiona pe piaţă în
funcţie de poziţia pe care o ocupă în balanţa proprie, ca producător sau consumator de energie
electrică.

4
 Pot fi imaginate mai multe criterii de clasificare a modelelor de organizare a pieţelor de
energie electrică. În cele ce urmează, vom discuta numai două dintre acestea, şi anume
criteriul concurenţei şi criteriul accesului la reţea. Dacă clasificarea modelelor de piaţă se face
după gradul de concurenţă între diferiţii actori ai pieţei, se pot identifica patru modele
principale de organizare, care corespund unor grade diferite de monopol, concurenţă şi
libertate de alegere:

• Modelul monopolului la toate nivelele. În acest caz, o singură companie

deţine monopolul producerii, transportului şi distribuţiei energie electrice. Concurenţa
lipseşte, dar monopolul natural garantează deservirea tuturor consumatorilor. Acesta
este modelul clasic al companiilor cu integrare pe verticală şi a dominat industria
electricităţii în întreaga lume până de curând.
• Modelul cumpărătorului unic introduce concurenţa între producători, dar
menţine monopolul la nivelul segmentelor de transport şi distribuţie. În cazul acestui
model apare o entitate nouă - operatorul de sistem - care asigură condiţii echitabile de
concurenţă între producători.
• Modelul concurenţei pe piaţa angro are la bază principiul accesului liber la
reţeaua de transport a tuturor participanţilor la piaţă şi menţine concurenţa între
producători. Companiile de distribuţie şi furnizorii îşi menţin monopolul asupra
consumatorilor finali dintr-o anumită zonă.
• Modelul concurenţei pe piaţa cu amănuntul are la bază concurenţa între
producători şi libertatea tuturor consumatorilor de a-şi alege furnizorul de energie
electrică. Acest model corespunde liberalizării totale a pieţei de energie, consumatorii
resimţind la minimum efectele monopolului. Pentru funcţionarea acestui model este
necesar să se asigure accesul liber al participanţilor atât la reţeaua de transport, cât şi
la reţeaua de distribuţie.

Transferul energiei electrice, prin reţelele de transport şi distribuţie, de la producători la

consumatorii finali presupune posibilitatea de acces la reţea pentru toţi participanţii implicaţi
în acest proces. Accesul la reţea reprezintă dreptul unui producător, distribuitor, furnizor sau
consumator de a se racorda la reţelele electrice de transport şi distribuţie, în condiţiile cerute
de normele tehnice. La nivelul transportului, accesul liber presupune transferul puterii prin
reţeaua de transport de la producători, către cumpărătorii angro. La nivelul distribuţiei,
accesul liber asigură distribuţia energiei provenită de la un furnizor, către consumatorul final,
prin reţeaua de distribuţie.

5
 Funcţionarea corectă a pieţei de energie electrică presupune accesul liber şi
nediscriminatoriu la reţelele de transport şi distribuţie pentru toţi participanţii. În principiu,
există trei tipuri de acces la reţea, după cum urmează:

• Accesul negociat. Pentru acest model producătorii şi consumatorii stabilesc

relaţii contractuale directe pentru energia produsă şi consumată, însă accesul la reţea
este negociat cu operatorul reţelei de transport / distribuţie. Negocierile au în vedere
tarifele de transport / distribuţie şi alte condiţii de natură tehnică sau financiară.
Indiferent de partea care negociază accesul la reţea, balanţa de plăţi la producător şi
consumator este (Figura 1.2):

– producător: – încasat;

– consumator: – achitat.

adică taxa de acces la reţea T este plătită întotdeauna de producător, iar consumatorul
plăteşte numai preţul negociat P.

Figura 1.2 - Modelul Accesului negociat la reţea

6
 Figura 1.3 - Modelul Cumpărătorului unic

• Accesul reglementat. Relaţiile contractuale directe între producători şi

consumatori se păstrează, însă accesul la reţelele de transport şi distribuţie se face pe baza
unor tarife publice, stabilite de organismele de reglementare.
• Cumpărătorul unic. Cumpărătorul unic este o persoană juridică care asigură
desfăşurarea centralizată a operaţiunilor de vânzare şi cumpărare a energie electrice.
Tarifele pentru utilizarea nediscriminatorie a reţelelor de transport şi distribuţie sunt
stabilite periodic de către cumpărătorul unic care, de regulă, este şi operatorul reţelei de
transport. În cadrul acestui model se păstrează legătura contractuală directă între
producători şi consumatori, iar cumpărătorul unic nu are cunoştinţă despre termenii
contractuali. Din punct de vedere economic modelul cumpărătorului unic produce acelaşi
efect ca şi accesul reglementat (Figura 1.3).
Consumatorul încheie cu producătorul un contract bilateral pentru cantitatea de energie
W, la preţul P. Pe piaţă însă energia va fi cumpărată de consumator de la Cumpărătorul unic
la preţul de vânzare stabilit de acesta P', inclusiv tariful pentru acces la reţea T. La rândul său,
Cumpărătorul unic este obligat să achiziţioneze energia de la producător la un preţ P", egal cu
preţul de vânzare P', din care se exclude tariful de acces la reţea T. În final, producătorul
plăteşte consumatorului diferenţa care rezultă din abaterea preţului de vânzare al

7
Cumpărătorului unic faţă de preţul de contract: (P'- P)*W. Balanţa de plăţi la producător şi
consumator este:

– producător: – încasat;

– consumator: – achitat.

Se constată că, indiferent de preţul stabilit de vânzătorul unic, consumatorul plăteşte

energia conform condiţiilor contractuale, iar taxa de acces la reţea este plătită de producător.

Un caz particular de interes practic este cel al modelului care foloseşte preţuri marginale
nodale, diferite în funcţie de poziţia nodului de alimentare în reţea. Pentru ilustrarea acestui
caz, se consideră situaţia din Figura 1.4, pentru care consumatorul nu are legături comerciale
cu operatorul de sistem, ci direct cu producătorul, căruia îi plăteşte energia W, la preţul P,
ambele valori fiind stabilite în contract.

Figura 1.4 - Modelul cu preţuri marginal nodale

Dispecerizarea este asigurată de operatorul independent de sistem, iar producătorul nu

are garanţia că va intra în ordinea de merit stabilită pe piaţa pentru ziua următoare şi va

produce cantitatea de energie . Indiferent dacă producătorul intră sau nu în ordinea de

8
merit, el va cumpăra energia contractată cu consumatorul de pe piaţă, la preţul marginal de

sistem, . Dacă producătorul intră în ordinea de merit, contravaloarea energiei produse

va fi plătită la preţul marginal al nodului , . Balanţa de plăţi la producător este în acest

caz: unde - preţul marginal din nodul ; - taxa de transport în nodul ; - preţul

marginal de sistem; - energia absorbită de consumator conform contractului bilateral cu

producătorul ; - preţul energiei stabilit în contract.

Dacă producătorul nu intră în ordinea de merit , el va încasa numai

suma , iar dacă preţul marginal de sistem depăşeşte preţul din contractul

bilateral, producătorul pierde. Pe de altă parte, există posibilitatea ca atunci când preţul
marginal de sistem scade sub valoarea celui de contract, producătorul să câştige fără a
produce energie.
Dacă producătorul intră în ordinea de merit şi furnizează întreaga energie contractată

, suma încasată de el va fi . Lăsând la o parte taxa de

acces la reţea, producătorul va fi în câştig sau în pierdere faţă de condiţiile contractuale, după

cum preţul marginal în nodul este mai mare sau mai mic decât preţul marginal de sistem.

Acest model încurajează concurenţa între producători, dar lasă izolat consumatorul de
efectele acestei concurenţe. În felul acesta consumatorul nu este expus riscului de piaţă, dar
totodată nu poate beneficia de eventuala reducere a preţului energiei ca urmare a concurenţei.

9
 2 PREŢURILE NODALE LA ENERGIA ELECTRICĂ

2.1Consideraţii generale

Costul la energia electrică în nodul i se numeşte cost nodal. Sistemul costurilor nodale
în perioada unui interval de timp indicat (oară, o zi, etc.) trebuie să acopere cheltuielile reale
justificate privind producerea şi tranzitarea energiei electrice, în special:

, (2.1)

unde este energia electrică produsă în nodul j într-o unitate de timp (trebuie de
examinat energia produsă într-o unitate de timp (oră), fapt ce coincide cu puterea medie în
unitate de timp);

Cj – costul energiei propus de sursa de generare (veridicitatea C j este determinată atât de

un organ din afară sistemului electroenergetic (ANRE) ce coordonează interesele
consumatorilor şi a producătorilor de energie electrică, cât şi de compromisul dintre tendinţa
producătorilor de energie de a majora venitul lor rădicând costurile, şi majorarea
competitivităţii reducând costurile indicate. Formarea cererilor de preţuri este o problemă de
sinestătător), în continuare dependenţa Cj (PGj) se consideră indicată;

IG – mulţimea de noduri, unde există surse de energie electrică;

PCi – energia electrică consumată în nodul i într-o unitate de timp;

hi – costul nodal sau costul energiei electrice pentru consumatorul din nodul i;

IC – mulţimea de noduri în care se consumă energie.

Determinarea preţurilor nodale este o problemă importantă, soluţionarea căreia permite

de a stabili cheltuielile reale condiţionate de producerea şi tranzitarea energiei electrice şi de a
argumenta plăţile respective. [2]

10
 Se consideră un sistem electroenergetic (Figura 2.1) ce include g surse de energie şi c
consumatori conectaţi la nodurile reţelei electrice.

Sistemul energetic

Figura 2.1 - Ansamblul de surse +reţea+consumatori

Cheltuielile la producerea energiei electrice pentru fiecare din producători sunt diferite,
deci şi costurile la energia electrică ale fiecărui producător (sursă de generare) vor fi diferite.
Este cunoscut faptul că costul la energia electrică în nodul i depinde de volumul de energie
livrată, pierderile de putere la tranzitarea energiei, de astfel şi de costul acestei puteri la
fiecare din generatoare ce furnizează nodului energie electrică. Deoarece cota participării
generatoarelor în alimentarea fiecărui nod al reţelei electrice este diferită, deci şi costurile la o
unitate de energie electrică în punctele nodale ale reţelei vor fi diferite. Costul nodal denotă
faptul cât va costa o unitate de energie electrică procurată din nodul dat.

Formarea costurilor în orice moment de timp este determinată, în general, de următorii

factori:

– cheltuielile la generarea energiei electrice şi volumul ofertei de energie electrică pe piaţă;

– volumul consumului şi elasticitatea cererii (dependenţa volumului de consum de energie
electrică de costul energiei electrice);
– plata pentru transportarea energiei electrice şi pierderile din reţeaua electrică;
– limitele regimurilor alternative şi resurselor (limitele puterilor generatoarelor, valorile
limită ale variabilelor reţelei electrice (tensiune, frecvenţa), volumul de apă la CHE,
combustibil la centrale termice);

11
– normele de venit, amenzile pentru insuficienţa de livrare a energiei electrice, creditele
băncilor şi alţi factori financiari.
Procedura de formare a costurilor stabileşte modalitatea de plată a energiei electrice de
către consumatori şi ordinea decontării cu producătorii de energie electrică şi subiectele pieţei
de energie ce îndeplinesc unele servicii la cererile altor participanţi pe piaţă, inclusiv la
menţinerea nivelului indicat de fiabilitate prin crearea volumului necesar de rezervă,
asigurarea calităţii indicate a energiei electrice, controlul asupra funcţionării automaticii şi
etc. – practic toate funcţiile dispecerului ce se îndeplineau până la implementarea formelor de
piaţă, însă cu implementarea pieţei au devenit cu plată.

2.2 Modelul matematic al problemei abordate

Modelul se bazează pe următoarele principii:

1. Fiecare nod al reţelei se examinează ca o piaţă simplă (PS) în care se vând

fluxurile de putere intrate în nod şi generarea în nod cu costuri determinate în afara acestei
pieţe (pentru fluxuri) sau solicitate de producătorii de energie electrică. Costul pentru toţi
cumpărători din acest nod este acelaşi. Schema PS este ilustrată în fig.3.

Hij

Figura 2.2 - Piaţă simplificată

Unde i este nodul reţelei electrice;

PGi – puterea activă generată în nodul i;

PCi – puterea activă absorbită de consumatorul racordat în nodul i;

- fluxul de putere expediat din nodul i în nodul j prin ramura i-j;

12
 - mulţimea numerelor de noduri adiacente nodului i, în care se tranzitează energia
din nodul i;

- fluxul de putere tranzitat din nodul j în nodul i prin ramura i-j;

- mulţimea numerelor de noduri adiacente nodului i, din care în nodul i se

tranzitează fluxul Pij;

2. Pentru fiecare nod în orice moment de timp se respectă bilanţul fizic al

circulaţiilor de puteri (legea întâi Kirchhoff):

(2.2)

Respectarea (2) se asigură prin calculul circulaţiilor fluxurilor de puteri.

3. Fiecare putere intrată în nodul i posedă costul propriu Hij .

4. Fiecare producător de energie electrică din nodul i încă până la realizarea regimului
anunţă pe piaţa energiei - Gi(PGi) cheltuielile condiţionate de producerea puterii PGi plus
venitul necesar.
5. Fluxurile ieşite din nodul i şi sarcinile sunt cumpărători cu preţul unic Hi pentru
nodul dat, obţinut datorită amestecării volumelor de vânzări ale fluxurilor şi generărilor, ce
întră în nodul dat. Pentru fiecare nod i în orice moment de timp se respectă bilanţul financiar:

(2.3)

Hij
Pji Hj

Pji
a) b)

Figura 3.2 - Schema bilanţului costului nodal prin ramura a) şi regula dreptunghiului b)

13
 6. Bilanţul prin ramură i-j figura 3.2: costul fluxului la începutul ramurii i-j
trebuie să fie egal cu costul fluxului de la sfârşitul ramurii i-j:
Hij ∙Pij=Hj∙ Pji, (2.4)

unde Pij este fluxul de la capătul ramurii i-j,

Hj – costul nodal în nodul j.

Pierderile de putere DPij prin ramura i-j sunt compensate prin ridicarea preţului Hj până
la valoarea Hij:

. (2.5)

Prezenţa în ramura i-j a tensiunii electromotoare Eij (de exemplu, dacă ramura conţine
instalaţia FACTS longitudinală) relaţia (2.4) se corectează: se ţine cont de cheltuielile Fij
condiţionate de crearea acestei TEM:

.
(2.6a)

În bilanţul (2.6a) poate fi inclusă plata de abonament HAij pentru exploatarea reţelei
electrice la tranzitarea energiei electrice prin ramura i-j:

. (2. 6b)

Ţinând seama de relaţia (2.4), expresia (2.3) poate fi scrisă sub forma:

(2.7)

Aici primii doi termeni sunt cheltuielile pentru producerea PGi şi procurarea fluxurilor
Pji ce vin în nodul i din nodurile ; al treilea termen este venitul de la realizarea
sarcinii şi fluxurilor expediate din nodul i la costul unic de furnizare Hi.

Având datele circulaţiilor de putere: PGi,Pij,PCi şi cheltuielile anunţate de producătorii de

energie electrică Gi(PGi), se pot determina necunoscutele Hi(i=1,...,n)¸ când i≠j.

14
 2.3 Algoritmul de determinare a preţurilor nodale

Condiţia (2.4) este pusă la baza modelului analizat. Modelul poate fi denumit – regula
dreptunghiului: suprafeţele dreptunghiurilor Pji×Hj şi Pij×Hij sunt egale, figura 4,b.

Valoarea Gij=Hj Pji=Pij Hij poate fi numită drept fluxul de bani prin ramura i-j. Acest
flux este invariabil parametrilor ramurii.

Sistemul (2.7) poate fi prezentat sub forma:

. (2.8)

Etapele principale ale algoritmului de determinare a costurilor nodale:

1. Se indică regimul echilibrat (circulaţia de puteri) al sistemului electroenergetic, pentru care

trebuie să obţinem costurile nodale. Toate variabilele fizice ale regimului, în special, fluxurile
Pij şi Pji (i,j=1,...,n; i≠j)sunt cunoscute.
2. Este cunoscut costul solicitat de fiecare producător de energie electrică Ci sau caracteristica
lui de cheltuieli Gi(PGi) şi puterea corespunzătoare, care a fost transmisă pe piaţă.
3. Se alcătuieşte matricea [A] şi vectorul termenilor liberi G conform (2.8).
4. Se rezolvă sistemul (2.8) faţa de [H]. Se determină costurile nodale Hi pentru fiecare grafic al
sarcinii.
Să menţionăm unele particularităţi ale matricea [A] din (2.8).

1. Dacă schema fluxurilor ale sistemului electroenergetic poate fi reprezentată în formă de

arbore (inclusiv secţionând nodurile de separare), atunci efectuând o numerotare anumită a
nodurilor matricea [A] se aduce la formă triunghiulară.
2. În (2.8) toate elementele nediagonale ale matricei [A] sunt negative, adică -aij0 când i≠j.
3. Prezenţa nodurilor fără sarcină duce la aceea că matricea [A] devine singulară. Într-adevăr, în
acest caz linia matricei [A] ce corespunde acestui nod conţine doar elemente nule. De aceea,

15
astfel de noduri trebuie excluse din schema de calcul până la calcularea costurilor nodale.
Este evident faptul că aceasta nu va modifica circulaţiile de puteri şi costurile celorlalte
noduri.

2.4 Stabilitatea costurilor nodale

Evaluarea influenţei regimului. Deoarece matricea [A] este compusă din astfel de
variabile dinamice ca fluxurile de putere, atunci reieşind din (2.8) rezultă că regimul
sistemului electroenergetic în decursul unei perioade de analiză (24 ore), va duce la
modificarea costurilor nodale. În mod analitic, dependenţa modificării costurilor nodale în
funcţie de regim poate fi determinată din relaţia:

. (2.9)

Dacă norma matricei este mult mai mică decât norma matricei , adică
<< , atunci se poate scrie:

.
(2.10)

Deci:

, (2.11)

de unde rezultă că modificarea costurilor nodale depinde de matricea [A] (care la

rândul său este dependentă de regim), de modificarea matricei şi de pcosturile nodale
[H] de bază.

Sensibilitatea costurilor nodale faţă de cererea de preţ

Pentru analiza sensibilităţii costurilor nodale H faţă de preţurile solicitate C, alcătuim

matricea de sensibilitate B:

(2.12)

16
 unde

, (2.13)

unde este matricea diagonală, pe diagonala căreia se află valorile puterilor

generatoarelor. Relaţia (2.13) se obţine din (2.8) care se scrie sub formă:

unde se obţine:

. (2.14)

2.5 Aplicarea algoritmului trasabilităţii de energie la determinarea costurilor

nodale

Pentru calcularea costurilor nodale în sistemele electroenergetice vom folosi algoritmii

de determinare a trasabilităţii fluxurilor de putere şi alocare a pierderilor de putere analizate
mai sus.[3]

Determinarea costurilor nodale, în ipoteza pierderilor nule

Pentru început, este necesar de a calcula costul puterii active livrate nodului i de la sursa
j de generare. Acest cost se determină în funcţie de costul unei unităţi de putere activă a
centralei j şi valoarea puterii active ajunse în nodul i de sursa j de generare.

Astfel, notăm următoarea expresie:

, (2.15)

unde este o matrice pătratică de ordinul n. Elementul ij al matricei este egal

numeric cu costul puterii active în nodul i, condiţionat de producătorul j;

este o matrice pătratică de ordinul n. Elementul ij al matricei este egal numeric cu

puterea activă ce intră în nodul i de la producătorul j;

este o matrice diagonală de ordinul n. Elementul j este egal numeric cu costul

17
unei unităţi de putere activă a producătorului (în condiţii de piaţă, fiecare centrală electrică
sau o altă entitate ce comercializează energie electrică, stabileşte costurile proprii reieşind din
cheltuielile de producere, cererii de energie electrică, contractelor bilaterale încheiate şi alţi
factori).

La rândul său, costul puterii active ce intră în nodul i de la toate sursele de generare se
determină prin relaţia:

, (2.16)

unde este o matrice coloană compusă din unităţi.

Astfel, cunoscând costul pentru puterea activă totală furnizată în nodul i şi puterea
totală a nodului i [P], se poate calcula costul unei unităţi de putere activă în nodul i, adică
costul nodal:

. (2.17)

Ţinând cont de (2.15) şi (2.16) , relaţia (2.17) poate fi scrisă sub forma:

. (2.18)

Determinarea costurilor nodale cu evidenţa pierderilor de putere din reţea

La calculul costurilor nodale este indiscutabilă luarea în evidenţă a pierderilor de putere

în elementele reţelei electrice şi valoarea costului puterii active furnizată în nodul i de la sursa
j, adică se include costul pierderilor de putere la tranzitarea energiei electrice. Deci, relaţia
(2.15) se transcrie:

(2.19)

unde este matricea a pierderilor de putere activă datorate tranzitării puterii de la

sursa j nodului i.

Astfel,

18
 (2.20)

unde este o matrice pătrată de ordinul n , elementul ij al matricei este egal

numeric cu puterea activă expediată de la sursa j spre nodul i.

La rândul său, se poate determină şi în conformitate cu algoritmul expus mai sus:

. (2.21)

Prin urmare, pentru determinarea preţului nodal cu evidenţa pierderilor de putere în

reţeaua electrică, este justă relaţia:

(2.22)

În mod analogic se efectuează calculele pentru determinarea costului unei unităţi de

putere reactivă în nodurile reţelei electrice.

2.6 Exemplul

Examinăm procesul de calcul al costurilor nodale pentru schema test cu şapte noduri
(Figura 4.2).

Datele privind regimul de referinţă sunt prezentate în tabelele 1 şi 2:

Figura 4.2 - Schema monofilară de conexiune a reţelei test

19
 Reţeaua are următoarea structură: 7 noduri, dintre care 3 noduri de tip generator şi 4
noduri de tip consumator şi 9 linii de transport.[4]

Tabelul 2.1 – Datele nodale

PG QG PC QC
Nod Tip Uimpus Unom
[MW] [Mvar] [MW] [Mvar]

0 NE -  -  - - 121 110

1 PQ 0 0 70 40 -  110

2 PQ 30 15 0 0  - 110

3 PQ 0 0 90 60  - 110

4 PQ 0 0 50 30  - 110 

5 PQ 0 0 80 50  - 110

6 PQ 180 130 0 0  - 110

Tabelul 2.2 – Parametrii liniilor electrice

Tron Tip r0 x0 b0 l Rl Xl Bl

-son conductor [Ω/km] [Ω/km] [s/km] [km] [Ω] [Ω] [s]

0-1 Al-OL-185/29 0,162 0,409 2,82·10-6 40 6,48 16,36 1,128 ·10-4

1-2 Al-OL-120/19 0,249 0,421 2,69·10-6 40 9,96 16,84 1,076·10-4

0-3 Al-OL-185/29 0,162 0,409 2,82·10-6 30 4,86 12,27 0,846·10-4

1-4 Al-OL-95/19 0,306 0,432 2,65·10-6 70 21,42 30,24 1,855·10-4

2-5 Al-OL-120/19 0249 0,421 2,69·10-6 50 12,45 21,05 1,345·10-4

20
3-4 Al-OL-185/29 0,162 0,409 2,82·10-6 60 9,72 24,54 1,692·10-4

5-4 Al-OL-185/29 0,162 0,409 2,82·10-6 60 9,72 24,54 1,692·10-4

6-3 Al-OL-240/32 0,12 0,401 2,85·10-6 50 6 20,05 1,425·10-4

6-5 Al-OL-240/32 0,12 0,401 2,85·10-6 80 9,6 32,08 2,28·10-4

Pentru rezolvarea acestui exemplu se utilizează regula dreptunghiului.

În relaţia dată matricele şi se prezintă sub forma:

În continuare se determină matricea :

21
 .

De unde rezultă valorile pentru preţurile nodale:

Verificarea bilanţului financiar:

Cheltuielile anunţate de sursele de energie:

Plata pentru energia consumată:

22
 În continuare se prezintă calculul preţurilor nodale fără luare în consideraţie a
pierderilor de energie.

Pentru reţeaua analizată matricea se scrie sub forma:

şi respectiv matricea :

Matricea sumară transpusă capătă următoarele valori:

23
 .

La rândul său matricele şi se pun sub formele:

24
 .

În continuare se determină inversa matricei :

Pentru de terminarea matricei se efectuează următorul calcul:

25
26
 .

Matricea se prezintă sub forma:

În continuare se determină :

27
.

Prin urmare, pentru determinarea preţului nodal cu evidenţa pierderilor de putere în

reţeaua electrică se utilizează următoarea relaţie:

Unde matricele şi se prezintă sub următoarea formă:

28
 .

În final obţinem valorile preţului nodal:

Verificarea bilanţului financiar:

Cheltuielile anunţate de sursele de energie:

Plata pentru energia consumată:

29
 Mai jos se prezintă calculul costurilor nodale cu luarea în consideraţie a pierderilor de
energie activă.

Pentru reţeaua analizată matricea se scrie sub forma:

şi respectiv matricea :

Matricea sumară transpusă capătă următoarele valori:

30
 .

La rândul său matricele şi se pun sub formele:

31
 .

În continuare se determină inversa matricei :

Pentru determinarea matricei se efectuează următorul calcul:

32
33
 .

Matricea se prezintă sub forma:

În continuare se determină :

34
.

Prin urmare, pentru determinarea preţului nodal cu evidenţa pierderilor de putere în

reţeaua electrică se utilizează următoarea relaţie:

Unde matricele şi se prezintă sub următoarea formă:

, .

În final obţinem valorile preţului nodal:

35
 Verificarea bilanţului financiar:

Cheltuielile anunţate de sursele de energie:

Plata pentru energia consumată:

Concluzii
Apariţia şi dezvoltarea pieţei de energie electrică necesită fundamentarea cât mai
riguroasă a tarifelor pentru serviciul de transport de energie electrică, în vederea recuperării
costurilor planificate.

Cheltuielile la producerea energiei electrice pentru fiecare din producători sunt diferite,
deci şi costurile la energia electrică ale fiecărui producător (sursă de generare) vor fi diferite.
Este cunoscut faptul că costul la energia electrică în nodul i depinde de volumul de energie
livrată, pierderile de putere la tranzitarea energiei, de astfel şi de costul acestei puteri la

36
fiecare din generatoare ce furnizează nodului energie electrică. Deoarece cota participării
generatoarelor în alimentarea fiecărui nod al reţelei electrice este diferită, deci şi costurile la o
unitate de energie electrică în punctele nodale ale reţelei vor fi diferite. Costul nodal denotă
faptul cât va costa o unitate de energie electrică procurată din nodul dat.

Procedura de formare a costurilor stabileşte modalitatea de plată a energiei electrice de

către consumatori şi ordinea decontării cu producătorii de energie electrică şi subiectele pieţei
de energie ce îndeplinesc unele servicii la cererile altor participanţi pe piaţă, inclusiv la
menţinerea nivelului indicat de fiabilitate prin crearea volumului necesar de rezervă,
asigurarea calităţii indicate a energiei electrice.

37