Professional Documents
Culture Documents
7 A Ș - Răspuns-Scurt
7 A Ș - Răspuns-Scurt
Andrei Șerban este regizorul care este mereu cu teatrul în inimă, suflet și gînd, dăruindu-se
totalmente lui. Anume teatrul este irezistibil pentru Andrei Șerban. Este regizorul care se
dedică cu suflet și trup profesie și vocației sale.
După părerea mea, cuvîntul irezistibil, este perfect pentru a caracteriza marele regizor.
Irezistibile sunt montările sale, irezistibil este lucrul cu actorii și irezistibil este însuși
regizorul ANDREI ȘERBAN.
Pe parcursul activității sale regizorale, Andrei Șerban realizează diverse montări atît în
Teatrul Dramatic cît și în Teatrul Liric. Cu trup și suflet, Andrei Șerban se dedică
totalmente spectacolelor sale, care uimesc nu doar ochii, dar ating și sufletul.
Inspirat de lucrul lui Orghast, reîntors la New York, Andrei Șerban a montat la La Mama
Medeea, în greacă și latină. A fost începutul unei noi etape de lucru care a dus la creația
Trilogiei Antice, spectacolul cela mai de durata a carierei regizorului, (jucat timp de 30 de
ani la New York și în turnee prin lume), în care Priscilla Smith a jucat Medeea,
Andromaca și Electra. ”În Medeea lui Andrei Șerban este vorba de o tentativă de a regăsi
rituri arhaice pe care dintotdeauna le purtăm în adîncul sinelui, dincolo de cultură:
modele, arhetipuri, care trebuie reinventate și scoase la lumină.” (Eugene Ionescu)
Probabil că textele în greaca veche sunt pentru actori cel mai generos material din cîte
s-au scris vreodată. Sunetele Electrei reverberau cu aceeași forță în piatra de la
Lykavittos, sub bolta de la Sainte-Chapelle, sau pe malul Oceanului Atlantic, evocînd în
participanți un sentiment comun de apartenență la o veche tradiție spirituală.
“ Electra a fost poate cea mai abstractă, mai simbolică și totuși mai adinc personală
dintre toate montarile mele. Eram la Paris în timpul repetițiilor cu Electra cînd am aflat
vestea morții mamei mele. Multe imagini din acest spectacol erau legate de speranță :
porumbelul alb, pe care l-am integrat în scenă datorită unei întîmplări neașteptate –
într-o zi, îndreptîndu-mă spre Sainte-Chappelle pentru repetiție, pe malul Senei am văzut
venind spre mine un bătrîn care, cu gestul cel mai firesc, mi-a pus în palme un porumbel
alb și a dispărut fără nici o explicație: renașterea
Lui Oreste: cel crezut mort apărea îmbrăcat în alb, pe o scară care părea să coboare din
cer, în sunet de clopote tibetane care aveau o reverberație perfect potrivită cu momentul
recunoașterii dintre sora și fratele revenit printer cei vii.
Mulți ani mai tîrziu, la București, după ultima reprezentație cu Electra, am plantat
copăcelul alb din spectacol la mormîntum mamei mele din cimitirul Bellu și am avut
bucuria să constat de cite ori am revenit în țară că a prins rădăcini și a crescut.
– Flautul fermecat, W.A.Mozart, Opera de Nancy 1981, Theatre du Châtelet, Paris 1983
Decorul acestei opere este inspirat de vechi miniaturi persane în combinație cu costume
țărănești autentice din Oaș. Regizorul spune că ,,Ideea spectacolului: ca să ajungi la
lumină, trebuie să te familiarizezi întîi cu ăntunericul, doar așa poți să fii pregătit pentru
încercări. Regina nopții necesară ca să poți aprecia lumina și pe Sarastro.
Andrei Șerban are harul de a-și aplica sistemul – pe cît de complex pe atît de fexibil, în
toate evenimentele teatrale pe care le prilejuește. De aceea, un atelier pentru actori
întotdeauna este un curs intensiv de maximă eficiență, avînd în vedere ca rezultat nu
numai o foarte rapidă de blocare și diversificare a mijloacelor expresive, prin
antrenamentul colectiv, ci și un efect de durată, oferind un set de exerciții menit să
asigure forma maximă și pe viitor. El propune un mod de viață pentru oamenii de teatru,
care să le schimbe profund mentalitatea. Le pune în față obligațiile de exersare a
corporalității, de luare în posesie a propriei înzestrări fizice și spirituale, într-un sistem ce
se transmite prin viu grai, ca învățătură direct.Andrei Șerban vorbește de faptul că e
nevoie de o pregătire înaintea pregătirii.
Trilogia greacă , de la București, ar fi fost imposibil de realizat fără exercițiile
actorilor. Exercițiile nu sunt legate direct de lucrul la roluri, ci de dezvoltare vocală,
fizică, de o stare de spirit interioară, care te face să fii diferit de felul în care ești în echipa
în care vii la repetiții și cum trebuie să intri într-o stare, cu alte necesități pentru a ajunge
să încarnezi aceste roluri extraordinar de grele, ale trilogiei grecești, mai ales cînd sunt
într-o limbă necunoscută.
Andrei Șerban repune în drepturi , cu fermitate, antrenamentul artistic, printr-o
abordare nu numai biomecanică , ci și spiritual a artei actoricești, ca în vechile cărți
indiene, japoneze, chinezești de măiestrie teatrală. Regizorul devine un învățător , în
sensul primordial și integral al cuvîntului, un transmițător, pe toate canalele, al unei
cunoașteri în care se reunesc tradiția europeană, înțelepciunea asiatică, codificările
teatrale de pretutindeni și exercițiile din sport, mișcările. Toate acestea sunt menite să
deschidă irezistibil capacitățile energetice, să mărească și să intensifice cîmpurile
corpului. Acest scop îl urmăreau și exercițiile concepute de Stanislavski, Meyerhold,
Michael Cehov și Grotowski. Ele sunt însă, eșalonate altfel, pornind de la Brook.
Are prețuire pentru actori și forță de-ai închega într-o trupă, asanînd în focul muncii
intense orice aspirații și dimensiuni personale. Leagă generațiile, dirijînu-le insesizabil
să-și transfere înzestrarea. Îi activează pe toți,
învățîndu-i să se cunoască și să deguste textul, să-l adopte, să-l asimileze, să-l pătrundă.
Ca mulți alți mari creatori, Andrei Șerban nu practică numai ce predică, spectacolele
sale nefiind doar ceremonii extatice, ci și procese dinamice (în ambele sensuri ale
cuvîntului, de desfășurare ți de confruntare), în care dialectica strălucește într-o
luxurianță de semne.
Coștient de importanța corporalității în teatru, singura care face să interacționeze
diversele sisteme semiotice integrate în spectacol, Andrei Șerban privește critic tendințele
spre tehnologizare. A utilizat instalații video cînd a montat Pericle , dar se mărturisește
sceptic ,,față de încorporarea tehnicilor de film sau video în teatru, căci ecranul fură cu
ușurință atenția spectatorului,în detrimentul actorului de pe scenă.”
Personalitate carismatică, în mod spontan și firesc, dominatoare Andrei Șerban impune
cu autoritate și eleganță, mereu deschis, prevenitor, atent. Simplitatea lui e cuceritoare,
productivă, generatoare, ținînd de perfecta concentrare pe solicitările muncii efective.
Artistul are darul prezenței permanente, concentrat fără răgaz în ceea ce face și în propria
lui făptură. Se vede din întreaga ținută, cînd stă în picioare, cînd șade sau merge, din
gesturi, din atenția pe care o acordă celorlalți. Această calitate asigură suplețea minții, a
trupului, a spiritului, capacitatea de comunicare cu colaboratorii, le dă prilejul și răgazul
de a crea ei înșiși, de a explora și interpreta într-adevăr textul, de a se lansa în expediția
căutărilor cu îndrăzneală, cunoștință și autoconștiință. E o dovadă de respect al
conlucrării, dar și o modalitate infailibilă de a trezi și implica intelectual și psihologic
interpreții, de a-i obliga să se investească total în actul creator. De a le mobiliza și acutiza
facultățile perceptive. Desigur, controlul îi rămîne tot regizorului, care integrează organic
rezultatele și sugestiile în proiectul său, arătîndu-se dispus să adopte și oferta propusă de
actori.
Concluzie
Șerban este un moment istoric – un regizor cu umorul lui, cu profunzimea lui, cu
rigoarea lui și ascunzișurile lui. A avut curajul să-și ia soarta în mîini și să plece în
lume. N-a plecat pentru a cuceri lumea, deși a reușit acest lucru, ci a plecat pentru a se
cuceri pe sine.
Andrei Șerban tinde să realizeze spectacole complexe, puternice, vii, construite
impecabil care au ca scop evident să placă publicului, oricărui tip de public, prin
antrenament sistematic și concentrare controlată.
,,De la Brook și Grotowski am învățat să revin mereu la actor” afirmă Andrei
Șerban și într-adevăr prin metodele sale unice de lucru cu actorii urmează sfatul
acestor mari regizori.
De asemenea prin metodele sale de expresie regizorală reușește să își creeze
spectacolele într-un mod absolut diferit, introducînd spectatorul în atmosfera unei
fantezii. Sentimentele pe care le au spectatorii în timpul spectacolelor sunt diverse și în
foarte multe cazuri se suprapun, rîsul înecîndu-se în lacrimi și invers.
Andrei Șerban este un regizor inovator care își realizează specatcolele depunînd
multă muncă, energie, imaginație și nu în ultimul rînd suflet.
De la primele sale spectacole și pînă astăzi Andrei Șerban a rămas legat de tineri, de
sensibilitatea lor ascuțită, de nevoia organică de a refuza iluzia, minciuna și artificialul.
Este un adept al teatrului total, un teatru al esențelor. El merge către adîncurile ființei
omenești, către ceea ce reface, fie și pentru o clipă, actul inițial al creației. Șerban nu i-
a învățat pe actorii cu care a lucrat să creeze roluri, ci să fie convingători și emoțional.