Monedă şi credit

CURS 2
VALUTE ŞI DEVIZE

Plăţile în relaţiile internaţionale se efectuează în valută. Prin valută se înţelege moneda

naţională a unei ţări deţinută de o persoană fizică sau juridică străină atunci când este utilizată în
operaţii şi tranzacţii internaţionale.
Clasificarea valutelor se poate face din mai multe puncte de vedere. Câteva categorii sunt
prezentate în continuare.

A. Valuta poate fi:

 efectivă: este formată din biletele de bancă şi moneda divizionară şi este utilizată mai
ales în deplasările persoanelor în străinătate în interes de serviciu sau în scop turistic. Este un
activ cu o lichiditate foarte mare.
 în cont: apare ca un disponibil la o bancă. Plăţile din cont se efectuează prin operaţii
bancare curente, prin intermediul instrumentelor de plată (cecuri, viramente bancare, ordine de
plată şi altele). Se caracterizează printr-o lichiditate mare.
 de rezervă: sunt monedele naţionale ale unor ţări, utilizate ca instrumente de rezervă de
alte ţări şi fac parte din rezervele internaţionale folosite în acoperirea deficitelor balanţelor de
plăţi.

B. După criteriile de schimb dintr-o valută în alta, deosebim:

 valute convertibile, care pot fi schimbate în mod liber fără restricţii în ceea ce priveşte
suma, deţinătorul sau scopul în care se utilizează.
 valute neconvertibile: nu se pot schimba liber într-o altă valută.
Din punct de vedere al ariei geografice de aplicare convertibilitatea valutară poate fi:
o internă, care se referă la însuşirea legală pe care o are o monedă de a se preschimba pe
alta pe un teritoriu delimitat al ţării de origine;
o externă: o monedă care poate fi schimbată fără restricţii privind teritoriul. O valută
care are convertibilitate externă este o monedă convertibilă.
În tranzacţiile internaţionale pe lângă valute şi într-o proporţie mult mai mare se utilizează
titlurile de credit pe termen scurt care poartă denumirea de devize. Devizele folosite în tranzacţiile
internaţionale sunt titluri de credit pe termen scurt sub formă de cambii, bilete la ordin, cecuri
exprimate într-o monedă străină.
Cambia este un instrument de plată specific economiei de piaţă, efect de comerţ şi
instrument de credit folosit în relaţiile dintre partenerii de afaceri. Ea se găseşte sub forma tratei şi
a biletului la ordin. Câteodată în literatura de specialitate cambia se identifică cu trata. Totuşi
operaţiunile cambiale se referă atât la trata/cambie cât şi la biletul la ordin. În România formularul
pentru titlul de credit în care apar 3 parteneri se numeşte cambie, iar cel în care apar 3 parteneri
bilet la ordin.
Trata (cambia) este un titlu de credit, sub semnătură privată care pune în legătură în
procesul creării sale trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Titlul este emis de trăgător,
care dă un ordin trasului de a efectua o plată în favoarea beneficiarului sau la ordinul său.
Decizia şi iniţiativa emiterii cambiei aparţine trăgătorului care în dorinţa de a mobiliza
creanţa deţinută faţă de tras, alege o datorie mai mică sau egală pe care să o stingă. Accelerarea
plăţii datoriilor prin mobilizarea creanţelor este un scop şi o preocupare permanentă a
managementului financiar. Pe parcursul duratei de viaţă, de la emitere până la plata la scadenţă,
Monedă şi credit

cambia se poate sconta, poate circula prin gir, se poate avaliza, pot apare intervenienţi în plata
acesteia, neplata se poate ataca prin protest.
Eficienţa şi siguranţa cambiei este dată şi de posibilitatea de avalizare, posibilitatea de
intervenţie şi de recuperarea pe cale de excepţie a cambiei, prin instituţia protestului cambiei.

OPERAŢIUNILE CAMBIALE

Avalizarea este o operaţiune cambială prin care un terţ (de obicei o bancă) se obligă să
plătească în locul debitorului (trasul) la scadenţă în cazul în care acesta nu-şi onorează obligaţiile
de plată. Avalul poate garanta integral sau parţial plata sumei. Avalul este, însă, necondiţionat şi
nu poate cuprinde clauze contrare naturii sale de garanţie. Avalul trebuie dat pe formularul
cambiei şi se exprimă prin cuvintele: „pentru aval”, pentru „garanţie” sau „pentru siguranţă” şi se
semnează de către avalist. Avalistul însă, trebuie să indice numele persoanei în favoarea căreia s-a
dat avalul.
Scontarea. În situaţia în care beneficiarul unei cambii doreşte să transforme înscrisul în
lichidităţi se poate adresa unei bănci comerciale şi efectuează operaţiunea de scontare. Banca îi
eliberează suma înscrisă pe cambie mai puţin dobânda pe perioada de până la scadenţă.
Operaţiunea se numeşte scontare, iar dobânda se numeşte taxa scontului.
Rescontarea. La rândul lor băncile comerciale în perioada de până la scadenţă pot
transforma în lichidităţi portofoliul lor de cambii prin rescontare la banca centrală. Aceasta din
urmă eliberează suma înscrisă pe cambii mai puţin taxa rescontului - dobânda de până la
scadenţă. Taxa rescontului este mai mică decât taxa scontului.
Andosarea. În situaţia în care beneficiarul unei cambii doreşte să-şi stingă o obligaţie faţă
de un partener de afaceri poate recurge la operaţiunea de andosare. Ea se face prin înscrierea
datelor noului beneficiar pe dosul cambiei.
Biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnătură privată care pune în legătură în
procesul creării sale două persoane: subscriitorul sau emitentul şi beneficiarul. Titlul este emis de
subscriitor în calitate de debitor, care se obligă necondiţionat să plătească o sumă de bani fixată, la
un anumit termen sau la prezentare, unei alte persoane, denumită beneficiar care are calitatea de
creditor. Calitatea de debitor provine dintr-un raport comercial de bază. Dacă scadenţa nu este
arătată în înscris, biletul la ordin este considerat plătibil la vedere. Biletul la ordin participă la
toate operaţiunile cambiale.
Cecul este un instrument de plată care pune în legătură în procesul creării sale trei
persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Instrumentul este creat de trăgător care, în baza unui
disponibil constituit în prealabil la o societate bancară, dă ordin necondiţionat acesteia, care se
află în poziţia de tras, să plătească la prezentare o sumă determinată unei terţe persoane sau însuşi
trăgătorului emitent aflat în poziţie de beneficiar. Cecul tras în favoarea trăgătorului însăşi este un
instrument de ridicare de numerar din bancă
Operaţiunile specifice sunt: trăgătorul emite cecul, posesorul legitim îl încasează iar trasul îl
plăteşte. În acest scop societatea bancară eliberează clientului său (emitent şi trăgător), mai multe
formulare necompletate, pe care acesta le va putea transforma în cecuri, în limita disponibilităţilor
bancare. Emiterea de cecuri peste această limită sau în lipsa acestora constituie un incident de
plăţi care constituie o infracţiune ce se pedepseşte conform legii penale.