TAINELE INIŢIERII CREŞTINE ÎN LITERATURA PATRISTICĂ

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE BOTEZULUI ATESTATE SCRIPTURISTIC 1

Fără a încerca aici un studiu de ansamblu asupra Botezului practicat în perioada neotestamentară,
pentru o mai bună înţelegere a evoluţiei acestei Sf. Taine, este util a reliefa elementele constitutive aşa cum
apar la origine, precum şi de a sublinia înţelegerea pe care au avut-o actele baptismale în Biserica primară.

1. Pregătirea pentru Botez

Din Sfintele Evanghelii putem desprinde câteva aspecte importante ale creştinismului apostolic,
oglindite indirect prin accentuarea unor gesturi sau cuvinte ale Domnului. Noul Testament atestă clar
practica instrucţiei catehetice prebaptismale, prin care cei ce urmau a fi botezaţi erau iniţiaţi în tainele
învăţăturii creştine.
Din porunca baptismală: “Mergând, învăţaţi toate neamurile... botezându-i şi învăţându-i… să
păzească toate câte v-am poruncit vouă”, foarte de timpuriu, s-a schiţat nevoia catehizării înainte de
primirea acestei taine, Sf. Ap. Pavel afirmând dreptul şi necesitatea unei instrucţii catehetice în Biserică
(Gal. 6,6).
Această instrucţie catehetică era întărită de pregătirea candidaţilor şi a comunităţii prin post şi
rugăciune după cum afirma Didahia (VII,4). Alături de rugăciuni de preamărire a lui Dumnezeu şi de
mijlocire pentru candidaţii la botez, rânduiala primară cuprindea şi imne baptismale, dintre care unele pot fi
identificate în scrierile Noului Testament. Epistola I. Petru a fost neîndoielnic influenţată de o liturghie
baptismală: În Epistola către Efeseni 5,14 găsim un alt fragment de imn baptismal “Pentru aceea zice:
Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” - Botezul este aici iluminare, în
conformitate cu tradiţia apostolică.
De origine baptismală poate fi şi imnul hristologic din I Tim. 3,16 asemănător unei mărturisiri de
credinţă rostite la botez: “Şi cu adevărat mare este Taina dreptei credinţe; Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a
îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat
întru slavă”.
Izbăvirea omului de sub stăpânirea celui rău, exorcizarea, apare de la bun început legată de Taina
Botezului şi a Mirungerii. În Fapte 8,1 se spune că Sf. Filip a propovăduit Evanghelia în Samaria şi, printre
semnele care însoţeau propovăduirea sa, au fost şi multe izgoniri de demoni. Numai după aceea el i-a
botezat pe cei care au crezut (v. 12). Cei botezaţi au primit apoi Taina Mirungerii prin Sf. Apostoli Petru şi
Ioan.
Lepădarea de Satana a făcut parte din tradiţia apostolică, deşi nu este atestată direct scripturistic ea
totuşi este amintită de Sf. Vasile ca fiind de origine apostolică. Sf. Scriptură este plină de îndemnuri de
lepădare de lume, de renunţare la plăcerile păcatului: “noaptea e pe sfârşite, ziua este aproape; să lepădăm
lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii”, spune Sf. Ap. Pavel la Rom. 13,12. Aceasta a
fost şi orientarea generală, primară a creştinismului, de a lupta împotriva domniilor, stăpâniilor, împotriva
stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor necurate, răspândite prin văzduhuri (Efes.
6,12). Păstorul lui Herma, vorbind despre îngerul dreptăţii şi despre cel al răutăţii, spune: este bine a ne
ataşa ἀκολουθεῖν, a ne lipi de îngerul bunătăţii şi al dreptăţii şi de a renunţa ἀποτάξαστθαι la îngerul rău”

1
Pr. asist. Liviu Streza, Botezul în diferite rituri liturgice…., p.17-25

1
(Prec. VI,2,9). Această expresie de “renunţare” ἀπόταξις la Satana şi toţi îngerii lui devine în literatura şi
practica primară o expresie consacrată, implicând, totodată, adeziunea, unirea cu Hristos.2

2. Mărturisirea credinţei

Se găsesc în Noul Testament numeroase aluzii la necesitatea mărturisirii credinţei înainte de botez:
botezul eunucului etiopian care “crede că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 8,26-40); în prima
epistolă a Sf. Petru (1 Pt. 3,18-21) se vorbeşte despre botez în contextul mărturisirii credinţei.
Sf. Ap. Pavel vorbeşte despre o regulă a învăţăturii τύπος διδαχῆς şi mereu îndeamnă la păstrarea
“comorii celei bune”, adică a învăţăturii creştine nealterate. Prin înmulţirea ereziilor care negau unele
elemente din învăţătura Bisericii, formulele simple de credinţă de la început (Fapte 8,37; Rom. 10, 9-10; I
Cor. 12,3; I Tim. 3,16) s-au amplificat, lămurind şi învăţăturile contrazise de eretici. Astfel au apărut
primele simboale de credinţă baptismale, înlocuite din sec. IV cu Simbolul niceo-constantinopolitan.
Mărturisirea credinţei implic în perioada apostolică în mod necesar şi un angajament baptismal: ea nu
era doar o simplă afirmare de adevăruri teologice, ci ea presupunea o adeziune existenţială la cele
mărturisite.
Angajarea totală pe “calea vieţii” este plină de exigenţele renunţării faţă de lume şi tentaţiile ei, căci
după cuvântul Mântuitorului, la doi domni nu se poate sluji (Mt. 6,24), ceea ce arată că mărturisirea de
credinţă ca act formal şi în acelaşi timp existenţial, presupune lepădare de Satana şi unirea cu Hristos, atât
prin cuvânt, cât şi prin act. Acestea fiind acte publice au avut întotdeauna martori, garanţi, care i-au asigurat
validitatea. În Ep. I Tim, Sf. Ap. Pavel spune: “Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea
veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori”. Avem în acest
text o aluzie la martorii mărturisirii făcute de Timotei, ceea ce arată necesitatea garantării mai întâi, a
mărturisirii corecte a credinţei, iar mai apoi, a aplicării ei în conformitate cu tradiţia bisericească. Această
temă apare în mai multe locuri din Noul Testament: Mt. 18,16; II Cor. 13,1; I Tim. 5,19; etc. Astfel,
mărturisirea credinţei baptismale presupune martori, garanţi, care vor fi numiţi mai târziu naşi.3

3. Actul botezului.

A boteza, după terminologia greacă, înseamnă a afunda, a imersa în apă. Astfel, de la bun început, în
conformitate cu “tradiţia tainică” a Bisericii, transmisă din generaţie în generaţie (can. 91, Sf. Vasile cel
Mare: Οὐ γὰρ δὴ τούτοις ἀρκούμεθα, ὧν ὁ ἀπόστολος ἢ τὸ εὐαγγέλιον ἐπεμνήσθη, ἀλλὰ καὶ προλέγομεν
καὶ ἐπιλέγομεν ἕτερα, ὡς μεγάλην ἔχοντα πρὸς τὸ μυστήριον τὴν ἰσχύν, ἐκ τῆς ἀγράφου διδασκαλίας
παραλαβόντες. Εὐλογοῦμεν δὲ τό τε ὕδωρ τοῦ βαπτίσματος καὶ τὸ ἔλαιον τῆς χρίσεως καὶ προσέτι αὐτὸν
τὸν βαπτιζόμενον. Ἀπὸ ποίων ἐγγράφων; Οὐκ ἀπὸ τῆς σιωπωμένης καὶ μυστικῆς παραδόσεως; Τί δέ; αὐτὴν
τοῦ ἐλαίου τὴν χρῖσιν τίς λόγος γεγραμμένος ἐδίδαξε; Τὸ δὲ τρὶς βαπτίζεσθαι τὸν ἄνθρωπον, πόθεν; Ἄλλα
δὲ ὅσα περὶ τὸ βάπτισμα, ἀποτάσσεσθαι τῷ σατανᾷ καὶ τοῖς ἀγγέλοις αὐτοῦ, ἐκ ποίας ἐστὶ γραφῆς; Οὐκ ἐκ
τῆς ἀδημοσιεύτου ταύτης καὶ ἀπορρήτου διδασκαλίας, ἣν ἐν ἀπολυπραγμονήτῳ καὶ ἀπεριεργάστῳ σιγῇ οἱ
πατέρες ἡμῶν ἐφύλαξαν, καλῶς ἐκεῖνο δεδιδαγμένοι, τῶν μυστηρίων τὸ σεμνὸν σιωπῇ διασῴζεσθαι; Ἃ γὰρ
οὐδὲ ἐποπτεύειν ἔξεστι τοῖς ἀμυήτοις, τούτων πῶς ἂν ἦν εἰκὸς τὴν διδασκαλίαν ἐκθριαμβεύειν ἐν
γράμμασιν;)4 botezul s-a făcut prin întreita afundare în numele Sf. Treimi. În Noul Testament nu se vorbeşte
2
J. Danielou, Le Judéo-christianisme, les textes, les doctrines et la vie spirituelle, Paris, 1961, p.23
3
A. Benoît, Les origines..., p.22.
4
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh 27, 66: Căci nu ne sunt suficiente cele menţionate de Apostol sau de Evanghelie şi
rostim şi altele, primite din învăţătura nescrisă şi înainte, şi în urmă, ca unele ce au mare putere în privinţa tainei. Din care scrisori
binecuvântăm apa botezului şi untdelemnul hrismei, şi chiar pe cel ce se botează? Au nu din predanisirea tacită şi tainică? Şi apoi,

2
nimic de sfinţirea apei înainte de botez, dar atestă aceasta în mod indirect, amintind efectele regeneratoare
ale băii baptismale prin puterea Sf. Duh (I Cor. 12,13; Gal. 4,6, Tit. 3,5). Invocarea Sf. Duh peste apa
botezului şi ungerea prebaptismală le aminteşte Sf. Vasile în can. 91, menţionând că îşi au originea în
tradiţia apostolică.
Este incontestabil că botezul implică şi punerea numelui de creştin celui care era botezat. Numele
primit la Botez îl face conştient pe creştin de responsabilitatea sa personală, marcând chipul lui Dumnezeu
din el, refăcut prin botez. Între el şi Dumnezeu se stabileşte o relaţie personală, căci Păstorul cel bun îşi
cheamă oile pe nume (In. 10,3).
După ieşirea din baia botezului neofiţii îmbrăcau haina baptismală: Sf. Ap. Pavel vorbeşte de aceasta
ca simbol al îmbrăcării cu Hristos (Gal. 3,27); al îmbrăcării omului nou (Efes. 4,24).
Deşi Noul Testament nu vorbeşte în mod direct despre această practică, ea a existat încă din epoca
apostolică. Sf. Iustin Martirul şi Filosoful confirmă existenţa ei în sec. II. De altfel, o astfel de îmbrăcare
apare ca necesară de la început prin însuşi faptul că botezul se săvârşea prin afundare totală (Evrei 10, 22),
iar creştinii împărtăşeau şi ei aversiune iudeilor faţă de goliciune.

4. Efectele Botezului: Moarte şi Înviere împreună cu Hristos; iertarea păcatelor şi naştere la o nouă viaţă5

Efectele sacramentale ale Tainei Sf. Botez apar menţionate aproape în fiecare referire pe care o face
Noul Testament în legătură cu această sfântă taină. Dacă Botezul Sf. Ioan era dat “pentru iertarea păcatelor”,
ca act pregătitor pentru primirea botezului cu Sf. Duh şi foc, botezul creştin, raportat permanent în scrierile
apostolice la moartea şi învierea Domnului, este cu adevărat curăţitor şi înnoitor. Sf. Ap. Petru în ziua
Cincizecimii afirmă clar că botezul se dă spre iertarea păcatelor (Fapte 2,38).
La această noţiune de “iertare a păcatelor”, care va rămâne în centrul teologiei baptismale, se adaugă
noua noţiune de “restaurare”, de naştere la o viaţă nouă. Creştinul, căruia i s-au iertat păcatele în baia
botezului, este înnoit “prin baza naşterii celei de a doua”, prin Sf. Duh (Tit. 3,5).
Prin Botez, creştinii sunt “scufundaţi” în Hristos şi pentru Hristos, aparţinându-I şi beneficiind de
toate binefacerile Sale.6 Raportarea creştinului la patimile şi Învierea Domnului nu este doar relaţională, ci
ontologică: “Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat? Deci ne-am
îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să
umblăm şi noi întru înnoirea vieţii ἐν καινότητι ζωῆς περιπατήσωμεν; căci dacă am crescut împreună cu El
prin asemănarea morţii lui τῷ ὁμοίωματι τοῦ θανάτου αὐτοῦ atunci vom fi părtaşi şi ai Învierii lui (Rom.
6,3-6).
A fi botezat în Hristos, spune Sf. Ap. Pavel înseamnă a fi unit cu El în mod unic, ontologic, a fi părtaş
răstignirii, îngropării şi vieţii celei noi. Creştinul se umple de toate darurile lui Hristos, prin Hristos în Sf.
Duh, daruri pe care are menirea mereu a le actualiza; Botezul este Gabe und Aufgabe, dar şi misiune în
acelaşi timp.7
Conform teologiei pauline botezul este taina incorporării în Hristos: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în
Hristos v-aţi şi îmbrăcat ἐνεδύσασθε.
Înţelesul înveşmântării din Gal. 3,27; Col. 3,9 depăşeşte planul unei simple convenţii morale. Prin
botez se creează o nouă relaţie ontologică: “îmbrăcându-se în Hristos” neofitul devine realmente una cu El,

care cuvânt scris ne-a învăţat ungerea cu untdelemn? Dar de unde a se afunda de trei omul la botez? Dar din care Scriptură sunt şi
cele câte sunt la botez: a se lepăda de satana şi de îngerii lui? Au nu din această învăţătură nepublicată şi tainică, pe care Părinţii
noştri au păstrat-o într-o tăcere ferită de indiscreţie şi ispitire, fiind ei bine învăţaţi a păstra în tăcere pe cele sfinte ale tainelor?
5
Despre Sf. Botez ca moarte şi înviere cu Hristos a se vedea: J.D. Prat, La théologie de Saint Paul, Paris 1924, p.580; I.P.S.
Mladin, Iisus Hristos, viaţa noastră sau asceza şi mistica paulină, Deisis, Sibiu, 1996, p. 15-75.
6
C. Spicq, La théologie paulienne du Baptême, în rev. Questions Liturgiques et Paroissiales, nr.3-4, 1939, p.135-136.
7
D. Mollat, Simbolismes baptismaux chez St. Paul, Paris, p.71.

3
printr-o comunicare reală de viaţă şi har. El este inserat în Hristos, aşa încât însuşi Hristos devine în el
principiul vieţii spirituale, transformându-l în Sine şi făcându-l “fiu al lui Dumnezeu prin har” (Gal. 3,26) şi
participant la moştenirea divină (Gal. 4,7).

5. Pecetea darului Sf. Duh

Botezul şi împărtăşirea darului Sf. Duh apar în Noul Testament strâns legate. Prin aceasta se arată
caracterul eclesial şi eshatologic al Botezului.8 Sf. Ap. Pavel le scrie corintenilor: “Pentru că într-un Duh ne-
am botezat toţi, ca să fim un singur trup... şi toţi la un Duh ne-am adăpat”(I. Cor. 12,13).
Darul Sf. Duh îl primim la Botez, ca o consecinţă a apartenenţei noastre la Hristos cel mort şi înviat:
“Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi
pecetluit pe noi σφραγισάμενος şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Cor. 1,21,22).
Pecetea Darului Sf. Duh întăreşte chipul lui Hristos din noi. Ea este prezenţa activă a Sf. Duh din
creştin Care-l ajută să pună în lucrare, să actualizeze darurile primite în Sf. Botez. “Începând din această zi
Sf. Duh se sălăşluieşte personal în fiecare creştin, care devine, prin trupul şi prin sufletul său, templu al Sf.
Duh, astfel că Biserica devine un sanctuar în care se sălăşluieşte Cel Necuprins.9
Unirea creştinului cu Hristos prin botez este simultană cu acţiunea regeneratoare, mobilizatoare a Sf.
Duh.
Prin lucrarea Sa permanentă în cel nou botezat, Sf. Duh va asigura dezvoltarea acestei vieţi noi. Prin
Botez creştinul este născut de la Tatăl prin asemănarea Fiului Său, pentru a trăi o viaţă divină sub înrâurirea
permanentă a Duhului Sfânt, care se sălăşluieşte în el.
În Biserica primară darul Sf. Duh se primea prin punerea mâinilor aşa cum se indică în Fapte 8,14-17,
iar mai târziu, s-a ajuns la ungerea cu Sf. Mir. Cert este că pentru autorii bibliei Botezul este legat nemijlocit
de Taina Mirungerii; când se pomeneşte de una din ele este implicit înţeleasă şi cealaltă.

Sintetic, elementele constitutive ale Tainelor de iniţiere în perioada apostolică aşa cum apar ele în
scrierile Noului Testament sunt următoarele:
1. Predica apostolilor (kerigma) rodea credinţa în ascultători şi era urmată cu necesitate de botez
(Fap. 2, 14-36). Astfel iniţierea creştină se rezuma la kerigmă – credinţă – botez.
2. Botezul creştin era perceput nu ca un simplu rit între spălările rituale. El este diferit chiar şi de cel al
lui Ioan, care este doar un semn văzut al pocăinţei (Fap. 19, 1-5),10 şi conferă darul noii vieţi.
3. Botezul creştin presupunea clar: pregătire catehetică (Fap.8. 26-38), mărturisirea păcatelor şi
schimbarea vieţii (Fap. 2, 38), credinţa în Hristos şi în lucrarea Sa (Fap. 8, 12), gestul afundări în apă
[βαπτιζομαι] (Fap. 8, 36), precum şi formula de botez: „botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh.” (Mt. 28, 19).
4. Gestul botezului era urmat apoi de punerea mâinilor (Mirungerea) (Fap. 8, 16; 19, 1-6) care se
pare că era o practică extrem de variată şi distinctă de ritualul botezului. Acest act sacramental era făcut
pentru primirea harului Sfântului Duh.
5. În comunităţile creştine primare după Botez şi punerea mânilor urma participarea la Cina
euharistică ca premisă a vieţii veşnice (In. 6, 53).

8
A. Benoît, Les origines..., p.25.
9
C. Spicq, La théologie paulienne du Baptême..., p.141.
10
Diferenţa dintre botezul lui Ioan şi botezul creştin este evidenţiată de Sf. Luca (Fap. 1, 5)

4
 II. EVOLUŢIA TAINEI SF. BOTEZ IN SECOLELE II - IV

Dacă elementele pe care le-am degajat ca esenţiale privind botezul creştin primar constituie
fundamentul iniţierii creştine, este de la sine înţeles că le vom regăsi îmbogăţite în secolele următoare.
Comunităţile creştine cunosc o organizare nouă, în condiţiile difuzării creştinismului în lumea greco-
romană; gândirea teologică este aprofundată şi astfel elementele fundamentale ale ritualului liturgic cunosc
transformări, mutaţii şi aprofundări.
Este interesant de observat şi de avut în vedere în analiza vechilor texte euhologice cum elementele
componente ale Tainelor de iniţiere s-au grefat treptat pe nucleul apostolic rezultând schema actuală a
ritualului baptismal:

Riturile pre-baptismale:
- Rugăciunea la naştere pruncului (prima zi);
- Rugăciune la lăuză(a 8-a zi; 3+2 pt. moaşă);
- Rugăciunea la punerea numelui(a 8-a zi);
- Rug. în situaţia de avort
Rânduiala catehumenatului. Este comprimarea vechii rânduieli care era în floare în sec. III-VI.
Suflă asupra pruncului: Mâinile tale…;
- Rugăciunea de primire în rândul catehumenilor;
- Exorcismele (2+2);
- Lepădările;
- Unirea cu Hristos;
- Mărturisirea credinţei;
- Rugăciunea de primire a candidatului la botez.
Rânduiala botezului propriu-zis
- Binecuvântarea mare; ectenia mare cu cereri speciale;
- Sfinţirea apei;
- Sfinţirea uleiului şi ungerea;
- Botezarea (afundarea);
- Ungerea cu Sf. Mir;
- Înconjurarea rituală;
- Lecturile biblice;
Rituri post-baptismale
- Ritualul spălării (2 rug. + 1 în taină); În vechime rânduiala aceasta se făcea la opt zile după
botez.
- Tunderea (2 rug.);
- Ectenia întreită mică;

5
 - Otpustul.
- Împărtăşirea.
Îmbisericirea; În mod normal îmbisericirea se face la 40 de zile după naştere, fiind o evocare a
Aducerii la Templu a Pruncului Iisus.

Pentru a identifica în ce mod şi când au fost introduse toate aceste elemente ce alcătuiesc rânduiala
actuală a Botezului vor fi analizate în continuare principalele texte euhologice care vorbesc despre Tainele
iniţierii creştine din primele secole.

1. ÎNVĂȚĂTURA CELOR 12 APOSTOLI (DIDAHIA)11

Informaţii despre modul săvârşirii Botezului în Biserica primară găsim în Didahia celor 12 Apostoli, cel mai
vechi text privitor la tainele iniţierii creştine, o scriere de origine siriană, care este o compilaţie a numeroase
documente din mijlocul sec. I. Ea se divide în trei părţi - prima: o cateheză morală (cap. I-VI), a doua:
indicaţii liturgice (cap. VII-X), a treia: indicaţii disciplinare (XI - XVI).12
După cartea a VII-a a Didahiei administrarea botezului era precedată de o pregătire a candidaţilor,
pentru care primele şase capitole ale acestei scrieri pot fi considerate ca model. Pregătirea pentru botez era
însoţită întotdeauna de post şi rugăciune.

7.
1. Περὶ δὲ τοῦ βαπτίσματος, οὕτω βαπτίσατε, εἰς τὸ 1. Cu privire la botez aşa să botezaţi: botezaţi în
ὄνομα τοῦ πατρὸς καὶ τοῦ υἱοῦ καὶ τοῦ ἁγίου numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh în apă vie,
πνεύματος ἐν ὕδατι ζῶντι. proaspătă (curgătoare).
2. Ἐὰν δὲ μὴ ἔχῃς ὕδωρ ζῶν, εἰς ἄλλο ὕδωρ 2. Dacă nu ai apă curgătoare botează în altă apă; iar
βάπτισον· εἰ δ’ οὐ δύνασαι ἐν ψυχρῷ, ἐν θερμῷ. dacă nu poţi în apă rece, în apă caldă.
3. Ἐὰν δὲ ἀμφότερα μὴ ἔχῃς, ἔκχεον εἰς τὴν 3. Dacă nu ai de ajuns nici una, nici alta, toarnă pe
κεφαλὴν τρὶς ὕδωρ εἰς ὄνομα πατρὸς καὶ υἱοῦ καὶ cap de trei ori în numele Tatălui şi al Fiului şi al
ἁγίου πνεύματος. Sfântului Duh.
4. Πρὸ δὲ τοῦ βαπτίσματος προνηστευσάτω ὁ 4. Înainte de Botez să postească cel ce botează şi
βαπτίζων καὶ ὁ βαπτιζόμενος καὶ εἴ τινες ἄλλοι cel botezat şi alţi câţiva care pot. Porunceşte să
δύνανται· κελεύεις δὲ νηστεῦσαι τὸν βαπτιζόμενον postească celui ce se botează o zi sau două
πρὸ μιᾶς ἢ δύο.13 înainte”14
11
Willy Rordorf – André Tuilier, La doctrine des douze apôtres, (=Sources chrétiennes 248), Paris, 1978, p.11-56; Învăţătura
celor 12 Apostoli, trad rom. de Pr. Dumitru Fecioru, în vol. P.S.B. 1, Buc., 1979, p.15-36. Pentru o amplă analiză a Didahiei şi
pentru o vastă literatură secundară la această temă a se vedea: Kurt Niederwimmer, Die Didache, (=Kommentar zu den
Apostolischen Vätern 1), Göttingen, 1989, precum şi traducerea engleză: The Didache. A Commentary, Minneapolis, 1998; Jean-
Paul Audet, La Didache; Instructions des apotres, (Etudes bibliques), Paris, 1958; Luigi Clerici, Einsammlung der Zerstreuten:
Liturgiegeschichtliche Untersuchung zur Vor- und Nachgeschichte der Fürbitte für die Kirche in Didache 9,4 und 10,5 ,
(=Liturgiewissenschaftliche Quel.len und Forschungen 44); Münster, 1966); Stanislas Giet, L' Enigme de la Didache,
(=Publications de la Faculté des Lettres de l’Univerisité de Strasbourg 149), Paris, 1970; Robert A. Kraft, Barnabas and the
Didache, (=The Apostolic Fathers; A New Translation and Commentary 3), New York, 1965; Theodor Klauser, Doctrina
duodecim apostolorum, Barnabae epistula, (=Florilegium Patristicum 1), Bonn, 1940; Umberto Mattioli, La Didache, dottrina
dei dodici apostoli, traduzione e note, Roma, 1969; Arthur Vööbus, Liturgical Traditions in the Didache, (=Proceedings of the
Estonian Theological Society in Exile 16), Stockholm, 1968; Klaus Wengst, Didache (Apostellehre), Barnabasbrief, zweiter
Klemansbrief, Schrift an Diognet: Eingeleitet,herausgegeben, übertragen und erläutert, (=Schriften des Urchristentums 2)
München 1984;
12
V. Saxer, Les rites de l'initiation chretienne..., p.37.
13
J.P. Audet, La Didachè, Instructions des Apôtres, Paris: Lecoffre, 1958, p. 226-242.

6
 Botezul, deci, se săvârşea prin întreita afundare în apă şi doar în anumite cazuri prin stropire. Din
cuprinsul Didahiei lipseşte orice aluzie privind interpretarea Botezului. Lipsa aceasta nu trebuie văzută ca
rezultat al unei influenţe iudaice sau al unei izolări sau întârzieri în dezvoltarea teologică a unei părţi a
Bisericii din primele secole creştine, aşa cum susţine teologia apuseană15, ci trebuie corelată cu intenţia
acestui document de a da numai câteva îndrumări practice, considerate de el absolut necesare pentru bunul
mers al vieţii Bisericii.

2. EPISTOLA LUI BARNABA16

Scrisă între anii 70 şi 130, această scriere încearcă să convingă pe creştinii iudaizaţi să nu se mai ţină
de litera Vechiului Testament, care nu este decât pre-închipuire, umbră şi alegorie a Evangheliei, arătând
apoi drumul creştinului - calea vieţii, a luminii în opoziţie cu calea morţii, a întunericului:
Epistola lui Barnaba aminteşte mai mult de efectele Sf. Botez decât de ritualul propriu-zis:

14
Învăţătura celor 12 Apostoli.., trad. rom cit, p.28.
15
H. Lietzmann, Histoire de l'Eglise anicenne, t.II, Paris, 1937, p.211.
16
R.A. Kraft, Épître de Barnabé [Sources chrétiennes 172. Paris: Éditions du Cerf, 1971]: 72-218, Epistola lui Barnaba, trad.
rom. Dumitru Fecioru, în P.S.B. 1, Bucureşti, 1979, p.107-137.

7
 XI
(10a) Εἶτα τί λέγει; «Καὶ ἦν ποταμὸς ἕλκων ἐκ δεξιῶν, καὶ
ἀνέβαινεν ἐξ αὐτοῦ δένδρα ὡραῖα· καὶ ὃς ἂν φάγῃ ἐξ αὐτῶν,
ζήσεται εἰς τὸν αἰῶνα.»
(10b(11)) Τοῦτο λέγει, ὅτι ἡμεῖς μὲν καταβαίνομεν εἰς τὸ
ὕδωρ γέμοντες ἁμαρτιῶν καὶ ῥύπου, καὶ ἀναβαίνομεν
καρποφοροῦντες ἐν τῇ καρδίᾳ τὸν φόβον καὶ τὴν ἐλπίδα εἰς
τὸν Ἰησοῦν ἐν τῷ πνεύματι ἔχοντες.
(11a) «Καὶ ὃς ἂν φάγῃ ἀπὸ τούτων, ζήσεται εἰς τὸν αἰῶνα.»
(11b) Τοῦτο λέγει· ὃς ἄν, φησίν, ἀκούσῃ τούτων λαλουμένων
καὶ πιστεύσῃ, ζήσεται εἰς τὸν αἰῶνα.
XVI
(6a) Ζητήσωμεν δέ, εἰ ἔστιν ναὸς θεοῦ; ἔστιν, ὅπου αὐτὸς
λέγει ποιεῖν καὶ καταρτίζειν.
(6b) Γέγραπται γάρ· «Καὶ ἔσται, τῆς ἑβδομάδος
συντελουμένης οἰκοδομηθήσεται ναὸς θεοῦ ἐνδόξως ἐπὶ τῷ
ὀνόματι κυρίου.»
(6c) Εὑρίσκω οὖν, ὅτι ἔστιν ναός.
(7) Πῶς οὖν «οἰκοδομηθήσεται ἐπὶ τῷ ὀνόματι κυρίου»;
μάθετε· πρὸ τοῦ ἡμᾶς πιστεῦσαι τῷ θεῷ ἦν ἡμῶν τὸ
κατοικητήριον τῆς καρδίας φθαρτὸν καὶ ἀσθενές, ὡς ἀληθῶς
οἰκοδομητὸς ναὸς διὰ χειρός, ὅτι ἦν πλήρης μὲν
εἰδωλολατρείας καὶ ἦν οἶκος δαιμονίων διὰ τὸ ποιεῖν ὅσα ἦν
ἐναντία τῷ θεῷ.
(8a) «Οἰκοδομηθήσεται δὲ ἐπὶ τῷ ὀνόματι κυρίου»—
προσέχετε—ἵνα ὁ ναὸς τοῦ θεοῦ «ἐνδόξως» οἰκοδομηθῇ.
(8b) Πῶς; μάθετε· λαβόντες τὴν ἄφεσιν τῶν ἁμαρτιῶν καὶ
ἐλπίσαντες ἐπὶ τὸ ὄνομα ἐγενόμεθα καινοί, πάλιν ἐξ ἀρχῆς
κτιζόμενοι·
(8c) διὸ ἐν τῷ κατοικητηρίῳ ἡμῶν ἀληθῶς ὁ θεὸς κατοικεῖ ἐν
ἡμῖν.
(9a) Πῶς; ὁ λόγος αὐτοῦ τῆς πίστεως, ἡ κλῆσις αὐτοῦ τῆς
ἐπαγγελίας, ἡ σοφία τῶν δικαιωμάτων, αἱ ἐντολαὶ τῆς
διδαχῆς
(9b) αὐτὸς ἐν ἡμῖν προφητεύων, αὐτὸς ἐν ἡμῖν κατοικῶν,
τοὺς τῷ θανάτῳ δεδουλωμένους ἀνοίγων ἡμῖν τὴν θύραν τοῦ
ναοῦ, ὅ ἐστιν στόμα, μετάνοιαν διδοὺς ἡμῖν, εἰσάγει εἰς τὸν
ἄφθαρτον ναόν.
“noi ne coborâm în apă plini de păcate şi întinăciune, dar ne ridicăm plini de roade în inimă, având în
Duhul, frica şi nădejdea în Iisus” (XI,11). 19 Avem aici un indiciu că botezul se făcea prin afundare
(coborâre).
Înnoirea pe care o aduce botezul este considerată un “act de creare din nou”: “când am luat iertarea
păcatelor şi am nădăjduit în numele Domnului, ne-am înnoit, fiind zidiţi iarăşi dintru început. De aceea, în
locuinţa inimii noastre, locuite cu adevărat de Dumnezeu (XVI,8)... Înainte de a fi crezut noi în Dumnezeu,
17
Fecioru, p. 129.
18
Fecioru, p. 134.
19
Ibidem, p.129.
8
XI
10a. Apoi ce spune? «Şi era un râu ce curgea din dreapta şi s-
au ridicat din el arbori frumoşi şi cel care va mânca din el va
trăi în veac»
10b. Vrea să spună această că noi ne coborâm în apă plini de
păcate şi de necurăţie şi ne ridicăm rodind în Duhul în inima
noastră frica şi nădejdea în Iisus.
11a. «Şi oricine va mânca din aceste roade va trăi în veac »
Iez 47,2
11b. Spune aşadar că oricine va auzi acestea spuse şi va crede
va trăi în veac.17
XVI
6a. Să cercetăm deci, este un templu al lui Dumnezeu? Da
este, acolo unde El însuşi spune că îl face şi îl întăreşte.
6b. Căci este scris: Şi va fi la sfârşitul săptămânii zidit cu
slavă templul lui Dumnezeu în numele Domnului. Daniel
9,24, 27
6c. Găsesc deci că este templu.
7. Cum deci «va fi zidit în numele Domnului?» Învăţaţi că
înainte de a fi crezut noi lui Dumnezeu locuinţa inimii noastre
era stricată şi neputincioasă, cu adevărat un locaş zidit de
mână, căci era plin de idololatrie şi era casă a demonilor
pentru că făcea cele împotriva lui Dumnezeu
8a. «Va fi zidit în numele Domnului», luaţi aminte, ca templul
lui Dumnezeu să fie în slavă zidit.
8b. Cum? Învăţaţi, că luând iertarea păcatelor şi nădăjudind
spre Numele lui ne-am înnoit, fiind din zidiţi iarăşi dintru
început.
8c. De aceea în locaşul nostru locuieşte cu adevărat
Dumnezeu în noi.
9a. Cum? Prin cuvântul credinţei lui, prin chemarea
făgăduinţei lui, prin înţelepciunea îndreptărilor, prin poruncile
învăţăturii
9b. El Însuşi în noi profeţeşte, El Însuşi în noi locuieşte, în cei
care eram robiţi morţii, deschizându-ne nouă uşa templului,
care este gura, şi dându-ne pocăinţă ne duce în templul
nestricat.18
locuinţa noastră era stricată şi slabă... ca un templu zidit într-adevăr de mână; era plin de idolatrie, era casă a
demonilor, pentru că se făceau de el câte erau împotriva lui Dumnezeu. Dar templul va fi zidit în numele
Domnului” (XVI,7).20 S-a considerat că această menţiune ar fi o aluzie la efectul exorcizant al botezului.21
Pentru autorul acestei epistole, noua creaţie prin botez are un înţeles eshatologic, căci prin acest act
sacramental credinciosul se împărtăşeşte deja de darurile spirituale ale împărăţiei cerurilor. Botezul reface în
fiinţa credinciosului chipul lui Dumnezeu, alterat prin păcat, fiind astfel o anticipare a creaţiei
eshatologice.22
În această epistolă întâlnim pentru prima dată termenii:σφραγίς - pecete şi σφραγίζειν - a pecetlui,
deveniţi mai târziu termeni clasici pentru desemnarea acţiunii harului Sf. Duh în Botez şi Mirungere.

3. PRIMA APOLOGIE A SF. IUSTIN MARTIRUL ȘI FILOSOFUL

În literatura apologetică a secolului al II-lea, prima Apologie a Sf. Iustin ocupă un loc particular. 23
Dacă ea este destinată, ca toate celelalte apologii, a demonstra netemeinicia acuzelor aduse de păgâni
creştinilor, totuşi se distinge prin faptul că descrie şi ritualul creştin, Sf. Iustin vrând să demonstreze şi prin
aceasta “adevărul religiei creştine”, face acest lucru reliefând, pe de o parte, principalele puncte din
învăţătura creştină (XXIII-LX) iar pe de altă parte, expunând actele esenţiale de cult (LXI şi LXV).

61 LXI

(1) Ὃν τρόπον δὲ καὶ ἀνεθήκαμεν ἑαυτοὺς τῷ θεῷ,
καινοποιηθέντες διὰ τοῦ Χριστοῦ †ἐξηγησόμεθα ὅπως μὴ
τοῦτο παραλιπόντες δόξωμεν πονηρεύειν τι ἐν τῇ ἐξηγήσει†
(2) ὅσοι ἂν πεισθῶσι καὶ πιστεύωσιν ἀληθῆ ταῦτα τὰ ὑφ’
ἡμῶν διδασκόμενα καὶ λεγόμενα εἶναι, καὶ βιοῦν οὕτως
δύνασθαι ὑπισχνῶνται, εὔχεσθαί τε καὶ αἰτεῖν νηστεύοντας
παρὰ τοῦ θεοῦ τῶν προημαρτημένων ἄφεσιν διδάσκονται,
ἡμῶν συνευχομένων καὶ συννηστευόντων αὐτοῖς.
(3) ἔπειτα ἄγονται ὑφ’ ἡμῶν ἔνθα ὕδωρ ἐστί, καὶ τρόπον
ἀναγεννήσεως ὃν καὶ ἡμεῖς αὐτοὶ ἀνεγεννήθημεν
ἀναγεννῶνται. ἐπ’ὀνόματος γὰρ τοῦ πατρὸς τῶν ὅλων καὶ
δεσπότου θεοῦ καὶ τοῦ σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ καὶ
πνεύματος ἁγίου τὸ ἐν τῷ ὕδατι τότε λουτρὸν ποιοῦνται·
(4) καὶ γὰρ ὁ Χριστὸς εἶπεν, ‘Ἂν μὴ ἀναγεννηθῆτε, οὐ μὴ
εἰσέλθητε εἰς τὴν βασιλείαν τῶν οὐρανῶν,’ (5) ὅτι δὲ καὶ
ἀδύνατον εἰς τὰς μήτρας τῶν τεκουσῶν τοὺς ἅπαξ γενομένους
ἐμβῆναι, φανερὸν πᾶσίν ἐστι·
(6) καὶ διὰ Ἡσαΐου τοῦ προφήτου, ὡς προεγράψαμεν, εἴρηται
τίνα τρόπον φεύξονται τὰς ἁμαρτίας οἱ ἁμαρτήσαντες καὶ
μετανοοῦντες.
1. Vă vom explica acum modul în care, înnoiţi prin Hristos,
ne-am consacrat pe noi înşine lui Dumnezeu, pentru ca nu
cumva, trecînd cu vederea acest lucru să apărem înaintea
voastră că din viclenie am ascunde ceva în explicarea noastră.
2. Toţi cei ce s-ar încredinţa şi ar crede că lucrurile acestea
învăţate şi propovăduite de noi sunt adevărate şi care
făgăduiesc că vor putea trăi aşa, sînt învăţaţi să se roage şi să
ceară de la Dumnezeu, postind, iertarea păcatelor pe care le-
au săvîrşit mai înainte, în timp ce noi, la rîndul nostru, ne
rugăm şi postim laolaltă cu ei.
Apoi, ei sînt conduşi de noi undeva, unde este apă şi sînt
renăscuţi acolo, în acelaşi fel în care noi înşine am fost
renăscuţi; ei primesc atunci o baie în apă, în numele Părintelui
tuturor şi Stăpînului Dumnezeu şi al Mîntuitorului nostru
Iisus Hristos şi al Sfîntului Duh.
4. Căci Hristos a zis: „De nu vă veţi renaşte, nu veţi intra în
împărăţia cerurilor”.
5. Faptul că este cu neputinţă ca cei o data născuţi să mai intre
o data în pîntecele celora care i-au născut, este un lucru
lămurit tuturor.
6. De altfel aşa cum am arătat şi prin profetul Isaia s-a spus in
ce chip vor scăpa de păcatele lor cei ce au păcătuit şi se

20
Ibidem, p.133-134.
21
A. Benoît, Les origines..., p.62.
22
Ibidem, p.41-42.
23
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia I, 61, trad. rom. de Pr. Olimp Căciulă, P.S.B. 2, Buc. 1980, p.66-100. Textul grec poate
fi găsit la J.P. Migne, PG 6, col. 327-800, la J.C.Th. von Otto, Corpus apologetarum christianorum saeculi secundi, t.1-5, Iena,
1842-1843, la E.J.Goodspeed, Index apologeticus sive clavis Iustini…, Leipzig, 1912; A se vedea, de asemenea, şi textul editat de
I.C. Th. de Otto în Iustini Philosophi et Martyris Opera quae ferentur omnia, Ienae, 1876-1877, cel editat de G. Krüger în Die
Apologien Justinus des Martyrers, Freiburg im Br., 1896, precum şi cel al lui E.J Goodspeed, în Die ältesten Apologeten,
Göttingen, Ruprecht, 1915.

9
 (7) ἐλέχθη δὲ οὕτως· ‘Λούσασθε· καθαροὶ γένεσθε· ἀφέλετε
τὰς πονηρίας ἀπὸ τῶν ψυχῶν ὑμῶν’· ‘μάθετε καλὸν ποιεῖν’·
‘κρίνατε ὀρφανῷ καὶ δικαιώσατε χήραν· καὶ δεῦτε καὶ
διαλεχθῶμεν, λέγει Κύριος. καὶ ἐὰν ὦσιν αἱ ἁμαρτίαι ὑμῶν ὡς
φοινικοῦν, ὡσεὶ ἔριον λευκανῶ, καὶ ἐὰν ὦσιν ὡς κόκκινον, ὡς
χιόνα λευκανῶ.’
(8) ‘ἐὰν δὲ μὴ εἰσακούσητέ μου, μάχαιρα ὑμᾶς κατέδεται· τὸ
γὰρ στόμα Κυρίου ἐλάλησε ταῦτα.
(9) καὶ λόγον δὲ εἰς τοῦτο παρὰ τῶν ἀποστόλων ἐμάθομεν
τοῦτον·
(10) ἐπειδὴ τὴν πρώτην γένεσιν ἡμῶν ἀγνοοῦντες καὶ κατ’
ἀνάγκην γεγεννήμεθα ἐξ ὑγρᾶς σπορᾶς κατὰ μίξιν τὴν τῶν
γονέων πρὸς ἀλλήλους καὶ ἐν ἔθεσι φαύλοις καὶ πονηραῖς
ἀνατροφαῖς γεγόναμεν, ὅπως μὴ ἀνάγκης τέκνα μηδὲ ἀγνοίας
μένωμεν, ἀλλὰ προαιρέσεως καὶ ἐπιστήμης, ἀφέσεώς τε
ἁμαρτιῶν ὑπὲρ ὧν προημάρτομεν τύχωμεν, ἐν τῷ ὕδατι
ἐπονομάζεται τῷ ἑλομένῳ ἀναγεννηθῆναι καὶ μετανοήσαντι
ἐπὶ τοῖς ἡμαρτημένοις τὸ τοῦ πατρὸς τῶν ὅλων καὶ δεσπότου
θεοῦ ὄνομα, αὐτὸ τοῦτο μόνον ἐπιλέγοντος τοῦ τὸν
λουσόμενον ἄγοντος ἐπὶ τὸ λουτρόν.
(11) ὄνομα γὰρ τῷ ἀρρήτῳ θεῷ οὐδεὶς ἔχει εἰπεῖν, εἰ δέ τις
τολμήσειεν εἶναι λέγειν, μέμηνε τὴν ἄσωτον μανίαν.
(12) καλεῖται δὲ τοῦτο τὸ λουτρὸν φωτισμός, ὡς
φωτιζομένων τὴν διάνοιαν τῶν ταῦτα μανθανόντων.
(13) καὶ ἐπ’ ὀνόματος δὲ Ἰησοῦ Χριστοῦ, τοῦ σταυρωθέντος
ἐπὶ Ποντίου Πιλάτου, καὶ ἐπ’ ὀνόματος πνεύματος ἁγίου, ὃ
διὰ τῶν προφητῶν προεκήρυξε, τὰ κατὰ τὸν Ἰησοῦν πάντα, ὁ
φωτιζόμενος λούεται.
65
1. Ἡμεῖς δὲ μετὰ τὸ οὕτως λοῦσαι τὸν πεπεισμένον καὶ
συγκατατεθειμένον ἐπὶ τοὺς λεγομένους ἀδελφοὺς ἄγομεν,
ἔνθα συνηγμένοι εἰσί, κοινὰς εὐχὰς ποιησόμενοι ὑπέρ τε
ἑαυτῶν καὶ τοῦ φωτισθέντος καὶ ἄλλων πανταχοῦ πάντων
εὐτόνως, ὅπως καταξιωθῶμεν τὰ ἀληθῆ μαθόντες καὶ δι’
ἔργων ἀγαθοὶ πολιτευταὶ καὶ φύλακες τῶν ἐντεταλμένων
εὑρεθῆναι, ὅπως τὴν αἰώνιον σωτηρίαν σωθῶμεν.   învredniciţi a fi găsiţi atât cetăţeni buni prin fapte, cât şi
2. ἀλλήλους φιλήματι ἀσπαζόμεθα παυσάμενοι τῶν εὐχῶν.
3. ἔπειτα προσφέρεται τῷ προεστῶτι τῶν ἀδελφῶν ἄρτος καὶ
ποτήριον ὕδατος καὶ κράματος, καὶ οὗτος λαβὼν αἶνον καὶ
δόξαν τῷ πατρὶ τῶν ὅλων διὰ τοῦ ὀνόματος τοῦ υἱοῦ καὶ τοῦ
πνεύματος τοῦ ἁγίου ἀναπέμπει καὶ εὐχαριστίαν ὑπὲρ τοῦ
κατηξιῶσθαι τούτων παρ’ αὐτοῦ ἐπὶ πολὺ  (5) ποιεῖται· οὗ
συντελέσαντος τὰς εὐχὰς καὶ τὴν εὐχαριστίαν πᾶς ὁ παρὼν
λαὸς ἐπευφημεῖ λέγων· Ἀμήν.
4. τὸ δὲ Ἀμὴν τῇ Ἑβραΐδι φωνῇ τὸ Γένοιτο σημαίνει.
5. εὐχαριστήσαντος δὲ τοῦ προεστῶτος καὶ ἐπευφημήσαντος
παντὸς τοῦ λαοῦ οἱ καλούμενοι παρ’ ἡμῖν διάκονοι διδόασιν
24
Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Pr. Olimp Căciulă (eds.), Apologeţi de limbă greacă, (=Părinţi şi scriitori
bisericeşti 2), Bucureşti, 1980, p. 66-67.
10
pocăiesc.
7. S-a zis astfel: „Spălaţi-vă, deveniţi curaţi, îndepărtaţi
răutatea din sufletele voastre, învăţaţi-vă să faceţi binele,
faceţi judecată orfanului şi îndreptăţiţi pe văduvă şi veniţi să
stăm de vorbă, zice Domnul. Şi de vor fi păcatele voastre ca
purpura, ca lîna le voi albi, iar de vor fi stacojii, ca zăpada le
voi albi.
8. Şi, de nu mă veţi asculta, sabia vă va mînca. Căci gura
Domnului a vorbit acestea” Is 1, 16-20.
9. Iar învăţătura aceasta noi am aflat-o de la apostoli.
10. Deoarece, necunoscînd prima noastră sursă de viaţă, noi
am venit pe lume în chip necesar dintr-o sămînţă umedă, prin
împreunarea părinţilor noştri unul cu altul şi ne-am găsit în
mijlocul unor obiceiuri rele şi în mijlocul unor împrejurări
urîte, pentru ca să nu rămînem nişte copii ai necesităţii şi nici
ai ignoranţei, ci să fim nişte copii ai voinţei şi ai ştiinţei şi să
dobîndim iertarea păcatelor pe care le-am săvîrşit mai înainte,
se invocă asupra apei, pentru cel ce voieşte să se regenereze şi
să se pocăiască de păcatele de mai înainte, numele Părintelui
tuturor şi Stăpînului — Dumnezeu, acesta fiind singurul
lucru, pe care-1 rosteşte eel ce aduce la baie pe acela care
urmează să fie spălat.
11. Nimeni nu ar putea da un nume Dumnezeului celui negrăit
iar dacă cineva ar îndrăzni să spună că ar exista un astfel de
nume ar săvîrşi o nebunie iremediabilă.
12. Iar baia aceasta se numeşte luminare, întrucît cei care
primesc toate cele în legătură cu ea devin apoi luminaţi la
minte.
13. Iar cel ce se luminează este spălat deopotrivă şi în numele
lui Iisus Hristos, Cel răstignit în vremea lui Pontius Pilat, şi în
numele Duhului Sfînt, Cel care a vestit de mai înainte, prin
profeţi, toate cele în legătură cu Iisus Hristos.24
65.
1 După ce am spălat (botezat) astfel pe cel care s-a convertit
şi şi-a dat consimţământul, îl conducem la locul, în care sunt
adunaţi acei pe cari noi îi numim fraţi (adică „credincioşii sau
cei botezaţi), făcând apoi împreună rugăciuni fierbinţi pentru
noi înşine, pentru cel luminat (botezat) şi pentru toţi ceilalţi de
pretutindeni, pentru ca, după ce am cunoscut adevărul, să fim
împlinitori ai celor poruncite, ca să dobândim mântuirea cea
veşnică.
2 După ce am sfârşit rugăciunile, ne îmbrăţişam unii pe alţii
cu sărutare.
3 Se aduce apoi proestosului (întâiului stătător dintre fraţi)
pâine şi un pahar cu vin amestecat cu apă. Acesta primindu-
le, dă laudă şi mărire Tatălui tuturor prin numele Fiului şi al
Sfântului Duh şi face timp îndelungat mulţumire, pentru că
am fost învredniciţi de acestea de către El. Când a terminat
rugăciunile şi mulţumirea, tot poporul de faţă exclamă zicând:
“Amin”.
 ἑκάστῳ τῶν παρόντων μεταλαβεῖν ἀπὸ τοῦ εὐχαριστηθέντος
ἄρτου καὶ οἴνου καὶ ὕδατος καὶ τοῖς οὐ παροῦσιν ἀποφέρουσι.
4. “Amin” însemnează în limba ebraică: aşa să fie
5. După ce întâiul stătător (episcopul) a mulţumit şi după ce
tot poporul a răspuns, aceia, pe cari noi îi numim diaconi, dau
fiecăruia dintre cei de faţă să se împărtăşească din pâinea,
vinul şi apa care au fost sfinţite şi duc şi celor absenţi

Sf. Botez este regenerare ἀναγέννησις şi este comparat cu naşterea naturală (LXI,10).25
Dacă naşterea naturală ne face copii ai necesităţii şi ai ignoranţei, naşterea de sus, noua naştere, ne
deschide adevărate libertăţi şi cunoaşteri, chemându-ne continuu la pocăinţă. Astfel botezul este numit şi
luminare ὁ φωτισμός, căci luminează pe om, întreaga sa fiinţă.
Botezul este numit şi baie λούτρον. Nu e vorba de o baie simbolică, ci de apă adevărată (LXI,3). Cel
nou botezat iese ca un nou născut din păcatele mamei, Sf. Iustin făcând referire la Ioan 3,5: “Aceia care cred
din toată inima că cele ce i-am învăţat sunt adevărate, încep prin a mărturisi că doresc să trăiască în acord cu
ele; apoi ei sunt sfătuiţi să se roage şi să ceară de la Dumnezeu, prin postire, iertarea păcatelor lor trecute;
noi înşine ne rugăm şi postim pentru ei. Apoi îi ducem pe ei într-un loc unde este apă şi ei sunt renăscuţi cu
aceeaşi renaştere cu care şi noi am renăscut. Ei sunt afundaţi în apă în numele Tatălui, al Fiului şi al Sf.
Duh”.26
Sf. Iustin evidenţiază, deci, două laturi ale botezului: una vizibilă, cea a ritualului, alta interioară,
invizibilă, cea tainică. În ceea ce o priveşte pe prima, el aminteşte afundarea şi invocarea formulei trinitare,
dar referitor la cea de a doua el afirmă că botezul este naştere din nou, restaurare ontologică, acces la
adevărata credinţă şi incorporarea în Trupul cel tainic al lui Hristos în vederea împărtăşirii cu Euharistia cea
una, a cărei celebrare se descrie în ultima parte a Apologiei.

25
Ibidem, p.68.
26
Ibidem, p.69.

11