__________________________________________________Grupul

colar Agricol Calugareni

_______________________________________________Resurse naturale si protectia mediului

Proiect de specialitate

Prof. Indrumator, Ing.Dr.Prof. Miroiu Dorita

Elev Tutulus Stelian Iulian Cls XIII RP

LEGUME SOLANACEE
TOMATELE
Fructele de tomate prezinta importanta economica si alimentara nu atat prin continutul in elemente energetice cat prin vitamine saruri minerale si acizi organici avand o gama variata de intrebuintari si inregistrand un consum mare atat proaspete cat si prelucrate industrial. Tomatele contin glucide (2,9 7%), vitaminele A, B, B2, B6 si C ( 15-30 mg%), potasiu, fosfor, Fe, Ca, I , Mg, precum si acizi organici ( 0,5-1,5% ). Fructele de tomate proaspete ( 100 grame) asigura in necesar 10% din vitamina A, 25-50% din vitamina C, 50% din vitamina B2 si 12-15% din vitamina B6. Aportul caloric este destul de redus de 20 Kcal/100g. Datorita excesului de baze tomatele actioneaza fapt favorabil sub aspect nutritional. Compozitia chimica a tomatelor variaza in functie de soi. Fructele obtinute in conditiile climatice ale tarii noastre se evidentiaza prin continut ridicat in zaharuri, aciditate, acid ascorbic si carotenoide, in special la tomatele obtinute in camp in lunile iulie septembrie, datorita temperaturii si redietiei solare ridicate. Consumul de tomate pe locator este in continua crestere datorita cresterii ponderii tomatelor industrializate ( sub forma de sucuri, pasta, bulion, fructe intregi). Din punct de vedere economic tomatele se dovedesc a fi cele mai rentabile aducand venituri importatante atat prin valorificarea pe piata interna cat si la export. Originea si raspandirea. Tomatele sunt originare din America Centrala si de Sud, Peru, Ecuador, specia de origine fiind Lycopersicon esculentum var. cerasiforme care in Mexic inca din anul 200 i.e.n. a fost folosita ca planta medicinal si apoi in cultura. Dupa Jenkins (1948), central de origine al tomatelor se afla in jurul localitatilor Vera Cruz si Pueblo, fiind cunoscute cu sute de ani inainte de descoperirea Americii. Aduse in Europa dupa debarcarea lui Crisofor Columb mai intai in Spania, Portugalia si Italia in secolul al XVI-lea au ajuns in Anglia fiind mai intai cunoscute ca plante ornamentale cu denumirea pomodoro . In aceeasi perioada au patruns si in China, Japonia odata cu cartoful. In America de Nord au patruns abia in seculul al XIX-lea. In tara noastra tomatele incep sa fie cunoscute abia in secolul al XIX-lea.

Desi cultura tomatelor a inceput cu numai un secol in urma s-a extins in special in preajma primului si celui de-al doilea razboi mandial, ocupand in prezent primul loc in productia de legume pe plan mondial. Daca in anii 1948-1952 suprafata ocupata cu tomate pe glob era de aproximativ un million de hectare cu o productie de peste 12 milioate tone annual, in 1975 suprafata a cescut la 1,6 milioane hectare productia fiind de 36 milioane tone. In productia mondiala cei mai mari producatori sunt in SUA cu 8,55 milioane tone apoi fosta URSS cu 7 milioante tone, Italia 3,4 milioane tone, Spania, Grecia, Romania cu 2 milioane tone, Bulgaria, Olanda (in sere). In Europa o mare dezvoltare a culturii tomatelor s-a produs ca urmare a cererii in 1979 a asociatiei A.M.I.T.O.M. Productia de tomate pentru conserve a inregistrat cresteri spectaculoase in SUA, unde suprafata cultivate cu tomate pentru industrie a ramas de 90000 hectare, fiind relative constanta dar prodctia medie a crescut la 71 tone pe hectar. In Europa pentru productia de sera s-au creat hibrizi F1 de mare productivitate calitate si rezistenta la boli si nematozi. In tara noastra tomatele erau cultivate la inceput in preajma marilor orase dupa cel deal doilea razboi mondial cultura s-a extins si in zone mai indepartate de orase avand insa asigurat transportul pa cale ferata sau sosele. In fermele proprii ale intreprinderilor pentru prelucrarea si industrializarea legumelor se cultiva pe langa soiurile importate si soiuri noi. Caractere botanice. Tomatele sunt plante anuale in conditiile climatic ale tarii noastre. In regiunile cu climat tropical se comporta ca plante perene. Radacina tomatelor cultivate prin semanat direct in camp poate ajunge la un metru adancime prezentand rezistenta la seceta in cazul culturilor cultivate prin rasad, pivotul fiind rupt, radacina se dezvolta in stratul arabil necesitand udari dese. Cresterea optima a sistemului radicular are loc la 15-35C. Tulpina tomatelor are o crestere diferita in functie de soi. Astfel la soiurile ce apartin la varietatea vulgare, tulpina are o crestere nedeterminata, plantele cresc inalte de 2-3 metri si chiar de 6-7 metri in sera, in ciclul prelungit si in sistem special de sustinere. Tulpina tomatelor emite radacini adventive ceea ce permite plantarea mai adanca a rasadurilor. De asemenea prezinta o mare capacitate de lastarire formand copilii la sobsoara

frunzelor. Daca nu se intervine in conducerea plantelor prin copilit plantele se dezvolta sub forma de tufa. Toti copilii sunt fertili dar planta lasata liber formeaza fructe mici si care se maturizeaza tarziu. Copilii situati sub primele doua inflorescente cresc mai repede concurand axul principal. Plantele lasate sa creasca liber fara nici o lucrare de dirijare formeaza numerosi copili avand aspectul de tufa si desi au un numar mai mare de flori fructele sunt mici si se maturizeaza tarziu. Recuperarea copililor sau ciupirea varfului unora dintre ei are drept scop sa dirijeze fructificarea ajutand la obtinerea unor fructe mai mari si de calitate. La baza tulpinii , in conditii de umiditate ridicata , apar radacini adventive. Copilitul vertical reduce insa volumul sistemului ridicular. Frunzele tomatelor sunt imparipenat sectate, cu foliole dispuse alternativ. Foliolele au forma lanceolata , ovala etc.si prezinta margine intreaga sau dintata , cu suprafata relativ neteda sau gofrata in functie de varietate sau soi. Pe toata suprafata frunezele sunt acoperite cu perisori glandulari. Inflorescenta esti de tip cima si apare pe internod. Esxista 3 tipuri de inflorescente : neramnificate , ramnificate dublu , ramnificate multiple. Insertia primei in florescente este variabila in functie de soi , dupa 5-12 frunze , urmatoarele se formeaza dupa 1-3 frunze , rad dupa 4-5. Numarul de flori in inflorescenta variaza de la 4-5 la 20. Floarea tomatelor este de tipul 5. Petalele sunt de culoare galebena si sunt crescute la baza. Staminele sunt crescute la baza cu tubul carolei , iar anterele sunt unite formand un con care acopera pistilul. Stilul este de obicei mai scurt decat staminele dar in anumite conditii la unele soiuri se pot intalni stiluri exerte. Polenizarea este autogama numai in cazuri rare ( 5%) stigmatul exert face posibila polarizarea cu polen strain(alogama). La tropice alogamia ajunge la 5-10 %. In cazul conditiilor de mediu nefavorabile(temperaturi de noapte scazute sau temperaturi prea ridicate sau exces de azot) fecundarea nu are loc si florile cad. Caderea florilor poate fi prevenita prin vibrarea plantelor sau inflorescentelor sau efectuarea de tratamente cu stimulatori. Fructul este o baca carnoasa, suculenta, de forme , marimi si culori diferite. Forma fructelor se poate caracteriza prin indicele de forma : If= ( I este inaltimea, D diametrul fructului). Soiurile de sera si cele pentru indusrializare care necesita sortarea, calibrarea pentru a corespunde unor ambalaje standardizate sunt de regula sferice sau usor turtite (If=1). Fructele alungite sau pruniforme (If>1) sunt folosite la industrializare.

Culoarea fructelor este rosie cu diferite nunante: portocalie, galbena sau roza. Culoarea fructelor rosie si roz se datoreaza pigmentilor carotenoizi contiuti in pulpa, peste care se suprapune epiderma fructului galbena sau incolor. Cand fructele contin mai mult beta-caroten decat licopen, sunt de cularea galbena oranj. Soiuri si hibrizi. Se cultiva soiuri si hibrizi corespunzatori unor anumite tipuri de tehnologii sau destinatii. Brejnev si colaboratorii clasifica soiurile de tomate in 6 grupe dupa locul de origine si conditiile geografice si ecologice. Pentru tara noastra mai importante sunt trei grupe: soiuri formate in Europa de Sud Italia, Bulgaria, Franta, soiuri formate in Europa de Vest si Centrala Olanda, Anglia, Danemarca, Romania, Ungaria si Franta; souri formate in SUA soiuri pentru industrie si recoltare mecanizata. O clasificare cu caracter tehnologic care tine atat de locul, modul de cultura cat si de destinatia productiei. I. Soiuri pentru cultura in camp: -pentru consum in stare proaspata; -pentru industrializare; -pentru cultura prin rasad; -pentru semanat direct in camp si mecanizare; Soiuri pentru culturi adapostite:
-pentru sere incalzite; -pentru sere solar; -pentru adaposturi de tip tunel; -pentru rasadnita.

II.

In cadrul clasificarii tehnologice soiurile se clasifica si in functie de durata perioadei de vegetatie, astfel: -soiuri timpurii care necesita pana la fructificare 95-120 de zile; -soiuri semitimpurii 120-125 de zile; -soiuri tarzii peste 130 de zile.

Relatiile cu factorii de vegetatie. Temperatura reprezinta o conditie esentiala pentru functiile metabolice si celulare ale plantelor. Indicii proceselor fiziologice sunt determinati de temperatura, schimbari de durata ale acesteia putand provoca schimbari morfologice. Cresterea plantelor ca si functie reproductiva pot fi puternic modificate de temperatura singura sau in conjunctie cu alti factori ca lumina, compozitia gazelor, umiditate si elementele nutritive minerale. Pentru tomatele care sunt plante termofile temperatura are un rol dominant. In perioada imediat urmatoare expandarii frunzelor cotiledonate rasadul de tomate este foarte sensibil la temperatura. Ritmul de initiere al primordiilor frunzelor este grabit in cesterea continutului in substanta uscata este mai mare la temperatura constanta de 25C ziua si noaptea fata de 15C. Se formeaza mai putine frunze decat la 25C dar dimensiunea apexului este de 2 ori mai mare la 15C fata de 25C si plantele infloresc mai timpuriu. Temperaturile de 14C si 20C comparativa cu 26C au dus la mai putine noduri sub prima inflorescenta si formarea unui numar mare de flori in prima inflorescenta iar inaltimea plantei a fost mai redusa. Ritmul de alungire a tulpinei este mai mare cand cresterea tomatelor se face la temperaturi fluctuante de 26.5C ziua si 19-20C noaptea. Totusi unele cultivare nu manifesta sensibilitatea la alternanta de temperatura. Plantele tinere cresc mai bine la temperatura constanta ziua si noaptea decat la fluctuatii de temperatura. Diferentele intre recomandarile a diferitilor autori se datoresc diferitelor conditii de experimentare soiuri, practici tehnolocice si nivele de temperatura. Numarul, dimensiunea, vigoarea si cresterea lastarilor laterali difera de asemenea in functie de temperatura, cultivar, nutrienti minerali, fotoperioada si umiditate. Perioada senzitiva este diferita in functie de soi astfel la hibridul spontan perioda termosensibila este pentru prima inflorescenta in a doua saptamana. Intervalele intre stadiile termosensibile sunt de o saptamana. Anteza poate intarzia totusi datoria deficientei de fosfor. Inflorirea tomatelor este mai redusa la temperaturi ridicate. Astfel la 26C ziua si 22C noaptea numarul de flori in prima inflorescenta a fost mai scazut decat la 22C ziua si 18C noaptea sau de 18C ziua si 14C noaptea. Temperaturile ridicate cu 3 zile inainte de antezis, au un efect advers asuprea dezvoltarii microsporilor astfel incat functionarea slaba poate fi atribuita diminuarii aprovizionarii cu hidrati de carbon a graunciorilor de polen si cresterea tubului polinic. Temperaturile ridicate produc inducerea exertiei stilare din conul anterial care impiedica polenizarea si dezvoltarea pistilului.

Leopold si Scott au aratat ca in vitro cresterea ovalelor cere o temperatura optima de 20-22C si ca adaugarea de sucroza 5% si de acid ascorbic 10-4M a promovat legarea fructelor la 30C. Cresterea concentratie de acid ascorbic in tomate ar putea favoriza senscenta prematura si abscizia organelor reproductive. Astfel temperaturile foarte ridicare provoaca o slaba dezvoltare a polenului , lipsa polenizarii, dezintegrarea celulelor embrionice ale ovarului, competitia substratului si limitarea sa si dezechilibrul balantei hormonale. Acestea toate determina abscizia ovarelor tomatelor si o rotire slaba. Exista o mare diferentiere intre cultivari privind capacitatea de temperaturi joase si inalte. Se cunosc soiuri care leaga la temperaturi scazute de noapte, nu leaga la temperaturi ridicate de noapte.

Temperaturile de zi nefavorabile sunt mai putin daunatoare decat cele de noapte. Unele soiuri de sera ca si de exemplu moneymaker au produs mai mult la o temperatura de 35C ziua

si 18C noaptea decat plantele crescute la 20C ziua si 15C noaptea, cand umiditatea a fost optima. La temperaturi superioare cele de 30-32C fructele raman galbene iar la 40C raman verzi si nu se mai matureaza (tabelul 8.2) tabelul 8.2
Temperaturile optime de crestere si dezvoltare la temomate in diferite faze de vegetatie

Faza de dezvoltare
Germinarea semintelor Expansiunea cotiledoanelor Marirea apexului Cresterea rasadului Alungirea tulpinii Cresterea lastarilor axilari Cresterea radacinii Initierea frunzelor Reducerea internodilor

Temperaturi optime 26 - 32C 16 - 20C 15C 25-26C 30Cz/19-20Cn 27Cz/19-20Cn 35Cz/18Cn 26Cz/22Cn 26-32C 25C 10-14C

Faza de dezvoltare
Formearea florii Antezis Formarea polenului Germinarea polenului Cresterea tubului polnic Extensia stilara Rodirea fructelor Rodirea fructelor in vitro Coacerea fructelor

Temperaturi optime 13-14C 13-14C 26Cz/22Cn 20-22C 22-27C 22-27C 30-35C 18-20C 20-22C 24-28C

Lumina. Tomatele au cerinte mari fata de intensitatea luminii avand un rol deosebit in procesele de crestere, diferentierea organelor, fructificare si coacerea fructelor. Cerintele fata de lumina sunt corelate cu temperatura incepand de la formarea primelor frunze, numarul acestora pana la prima inflorescenta fiind mai mic in conditii de iluminare mai puternica. Prima perioada critica este in faza de rasad incepand cu a 8-10 zi de la rasarire. Intesitatea slaba a luminii in aceasta fenofaza duce la alungirea plantelor si o diferentiere a primelor doua inflorescente. Dupa Calvert (1964-1966) aceasta se datoreaza unei slabe asimilari de hidrati de carbon. In perioada producerii rasadurilor lumina fiind in deficit, pentru prevenirea alungirii plantelor este necesara reducerea temperaturii sau iluminarea suplimantara pana la 16 ore. Umiditatea. Tomatele au pretentii moderate fata de umiditate intrucatat coeficientul de transpiratie este redus 350-550. Tomatele rezista destul de bine la seceta mai ales in culturile efectuate prin semanat direct in camp. Consumul de apadifera in functie de fenofaza. Astfel in faza de rasad se recomanda mentinerea unei umiditati de 55-60% din capacitatea de camp in fata cresterii active 65-70%,

iar in faza de fructificare este de 75-85% din capacitatea de camp. Umiditatea relativa a aerului trebuie sa fie in general de 50-60% din capacitatea de camp. Peste 70% c.c., determina umezirea polenului astfel ca fecundarea nu are loc producandu-se caderea florilor, favorizand in acelasi timp aparitia bolilor. Sub 45% c.c. apare fenomenul de longistilie, stilul depasind nivelul conului anterial inainte ca polenul sa fie matur ceea ce deasemenea duce la avortarea florilor. In zonele cu regim de precipitatii nivelul de 250-300mm, in cursul preioadei de vegetatie culturile trebuie irigate. Regimul de nutritie. Dirijarea regimului de nutritie a tomatelor se face pe baza consumuli specific al tomatelor, in functie de soi, fenofaza, sistem de cultura si a altor factori de vegetatie. Cu toate acestea trebuie sa fie in corelatie. La o productie de 35 de tone pe hectar, la tomatele de vara in camp, pentru o tona de fructe se consuma: 2,6-3,8 kg N; 0,4-1,0 kg P2O5; 3,6-4,0 kg K2O; 4 kg CaO2; 0.6 kg MgO. La tomatele cultivate in sera pentru productie de 100 de tone pe hectar consulul e tona este de: 3,0 -3,6 kg N; 0,4-0,5 kg P2O5; 5,2-6,7 kg K2O; 0,4 kg CaO; 0,7 kg MgO. Azotul element important pentru cresterea plantelor si fructificare este necesar , mai ales in perioada cresterii fructelor. In primele faze de vegeteatie azotul in exces poate provoca o crestere luxurianta a plantelor in detrimentul fructificarii, mai ales in conditiile de lumina redusa fenomen intalnit in conditii de sera in ciclu. Fosforul este consumat in cantitati mai reduse dar este important in asimilarea azotului la stimulaea infloritului si fructificare. Ponderea consumului de fosfor din consumul total de elemente este de 5,6-7,3 % la tomatele tompurii si 10,2-11,8 % la tomatele cultivate in solar in ciclul prelungit. Insuficienta de fosfor se recunoaste dupa culoare frunzelor in verde inchis cu nuante violacee in special in zona nervurilor. Inflorirea si fructificarea intarzie. La 12-18 % absortia fosforului se reduce cu 50% la fiecare scadere a temperaturii cu 2C. Potasiul se consuma in cantitati mari , contribuind la formarea si transportul hidratilor de carbon si a acidului ascordic in fructe. Un raport favorabil K/N contribuie la cresterea sistemului radicular. Carenta de potasiu se evidentiaza prin aparitia unor pete necrotice pe marginea frunzelor; frunzele au o culoare deschisa , iar tulpina se lemnifica tarziu. Calciul este important pentru cresterea sistemului radicular. Carenta de calciu se remarca prin stagnarea cresterii plantelor si necrozarea tesuturilor tinere, iar pe Frunze apar pete brun-albicioase. In exces , calciul provoaca oprirea de crestere si avortarea florilor. Apar cloraza frunzelor tinere prin blocarea fierului si magneziului. In cazul folosirii unor doze mari de ingrasaminte , se pot produce dereglari in cresterea plantelor , datorita actiunii antagonice a calciului cu magneziu, potasiu si sodiul.

Magneziul are o importanta deosebita , influentand calitatea frunzelor si rezistenta la transport si la pastrare. Ingrasamintele magneziene nu trebiue sa lipseasca din programul de fertilizare in special in sere.

Tehnologia culturii tomatelor

Tomatele se situeaza pe primul loc in privinta suprafetelor cultivate productia fiind esalonata in tot cursul anului in sere, solarii , adaposturi temporare joase , rasadnite culturi in camp timpurii, de vara-toamna pentru consum in stare proaspata si prelucrare industriala. Tehnologiile acestor tipuri de culturi prezinta numeroase particularitati. Tehnologia culturii tomatelor in sere. Caracterul intensiv al culturii tomatelor in sera , costurile mari de productie impun apicarea unor tehnologii superioare cat mai adecvate hibrizilor. Cultura in sere se realizeaza in doua cicluri : ciclul 1 sfarsitul lunii ianuarie-iunie si ciclul 2 10-20 iulie-10-15 noiembrie. Producerea rasadului are loc in ferme specializate , in sere bloc de tip industrial. Semanatul se face ;a 1-20X prin imprastierea pe brazde sau intr-un strat de 5 cm grosime din turba. Repicatul se face la 7-10 zile de la rasarire in ghivece din plastic de 10 cm diametrul umplute cu un amestec de 70 % turba rosie 30-40 % compost forestier sau mranita , nisip si eventual pamant de telina. Semanatul se poate face direct in ghivece cu o singura samanta pentru a evita repicatul. Lucrarile de ingrijire constau in dirijarea temperaturii si umiditatii fertilizarea si combaterea bolilor si daunatorilor. Plantarea rasadurilor se face la 80/30-40 cm , la o densitate de 32-36 mii plante /ha in functie de vigoare. Pregatirea serelor pentru plantare in ciclul I consta in urmatoarele lucrari : evacuarea resturilor culturii precedente , apigarea gunoiului in grajd semi-descompus , 120t/ha sau compostului forestier , 100t/ha. Fertilizare organica trebuie efectuata , in special , in cazul solurilor care au sub 10 % materie organica. Urmeaza mobilizare solului de 30-40 cm adancime cu rotosapa Vikon sau Falk apoi frezarea solului la 15 cm, dezinfectia chimica se face cu Nemagon , Dazomet sau Vydate , granule care se incorporeaza in freza.

Fertilizare de baza se face cu ingrasaminte cu fosfor si potasiu , in cantitati 1000-1500 kg/ha , in functie de analizele agrochimice. Incorporarea ingrasamintelor se face , imediat , cu freza , dupa care se executa modelarea solului sau numai deschiderea rigolelor in vederea plantarii. Plantarea rasadurilor are loc la sfarsitul lunii ianuarei -5 febroarie. Schemele de plantare sunt cu 4 randuri , echidistante la 80 cm sau in randuri duble 40-90-60-90-40 , iar distantele pe rand sunt in functie de vigoare hibridului , de30-40 cm. Densitatea este de 28000 -40000 de plante/ ha. Conducerea plantelor se face cu sfor de sustinere , legate la baza plantei , in ochi larg si de sarma bine intinsa la nivelul doliei. Odata pe saptamana , plantele se vor dirija dupa sfoara. Afanarea solului se executa imediat dupa plantare si se repeta de cate ori este nevoie , oprinduse in momentul primelor recolte. Se executa cu moto-parasitoarea cu ecartamentul redus , cu unelte Wolf sau cu furca. Mulcirea intervalelor cu paie de grau sau secara , in strat de 5-10 cm sau cu folie de polietilena neagra , subtire previn tasarea si pierderea umiditatii solului, facand economie de prasire. Fertilizare faciala. Intraga cantitate de azot si o mare parte din ingrasamintele cu potasiu orecum si cele cu magnezium se apica in cursul vegetatiei. Cantitaile de ingrasaminte folosite pentru intraga perioada de vegetatie , pentru ciclul I si ciclul II , sunt prezentate , comparativ , in tabelul 8.3. tabelul 8.3
Fertilizarea tomatelor in sere (dupa O. Manuca)

Kg s.a./ha N P2O5 K2 O MgO Tomatele ciclul I 300-350 150-200 600-700 70-80 Tomatele ciclul II 200-250 100-150 400-500 50-60 In timpul vegetatiei azotul se aplica o data la doua saptamani in doza de 35-60 kg N/ha, atat in ciclul I cat si in ciclul II (tabelul 8.4). tabelul 8.4
Repartizarea ingrasamintelor cu N in cursul vegetatiei (kg/ha) (dupa O. Manuca)

Cultura

Specia Tomate II 0-35

Ciclul I III IV 50 70

V 120

VI 80

VIII 60

Ciclul II IX 80

X 70

XI 35

Cizelarea inflorescentelor este o lucrare impotanta , avand rept scop cresterea procentului de fructe , conform standardelor. Experientele intreprinse de Popoescu si colab, 1982 au scos in evidenta efectul favorabil al cizelarii asupra calitatii productiei, prin cresterea greutatii medii si a diametrului fructelor. Cizelarea necesita un volum redus de forta de munca. Carnitul pentru ciclul I se executa la sfarsitul lunii aprilie , dupa formarea 8-12 inflorescente , cu 60-75 zile inainte de incheierea culturii. Dirijarea factorilor de mediu in perioada de vegetatie. Lumina este factorul cel mai deficitar in ciclul I , iar costul ridicat al energiei inlatura posibilitatea folosirii luminii artificiale. Se iau masuri pentru utilizarea la miaximum , a energiei solare radiante , prin folosirea unor foi de geam de buna calitate , curatirea periodica a geamurilor de praf si funigine sau in lunile cu inslolatie excedentara se practica cretizarea geamurilo cu o solutie de huma sau de slam, in concentratie de 20 %/ Temperatura se regleaza in functie de fenofaza si de intensitatea luminii , astfel in primele 2 saptamani dupa plantarea se mentine la 20-22C, apoi temperatura aerului se reduce la 18-20C, in zilele cu neblozitate si 20-22C in zilele insorite. Noaptea temperatura in sol se mentine sub 16C. Plafoanele de umiditate din aer trebuie mentinute la 65-70% , iar in sol la 70-75% din IUA. Necesarul de apa, marirea normelor de udare se coreleaza cu intensitatea luminii si temperatura. Pana la inflorire, umiditatea relativa se va mentine la 55-60 % , iar in sol 80-85 % din IUA. In perioada de fructificare , umiditatea urca la 65-70 % iar in sol 75-85 % din IUA. Aerisirea este , de asemenea, un factor important in stransa corelatie cu lumina si temperatura. La inceputul ciclului I cand plantele au un habitus redus , si cand prin aerisire , temperatura poate sa scada repede , nu se aeriseste decat foarte rar , in zilele insorite. Pe masura ce plantele cresc si circulatia aerului se reduce , in cazul cresterii temperaturii peste limitele optime , se aeriseste prin deschiderea ferestrelor de acoperis si apoi si cele laterale. O buna aerisire se realizeza prin ventilatie fortata si distribuirea aerului prin conducte perofrate din folile de polietelina. Combaterea bolilor si daunatorilor se executa atat preventiv , dar si curativ cu foarte multa atentie , avand in vedere riscurile mai mari de contaminare si transmitere mai ales in cazul monoculturii precum si efectul negativ asupra productiei si calitatii. In acest sens se intocmesc programe de combatere de catre sectia de chiminizare si protectia plantelor.

Recoltarea tomatelor in ciclul I poate incepe la inceputul lunii aprilie chiar si mai tarziu , in functie de data plantarii. Se pot obtine productii de 80-120t /ha. Cultura tomatelor in sera ciclul II prezinta o serie de particularitati fata de cultura in ciclul I. Ciclul incepe in intervalul 10-25 VIII si dureaza pana la sfarsitul lunii noiembrie. Rasadele trebuie sa aiba varsta de 30-35 de zile. Dezinfectia solului se face cu aburi supra incalziti sau cu acele substante chimice ca si la ciclul I. Infiintarea culturii si lucrarile de ingrijire sunt asemanatoare cu cele de la ciclul I , cu deosebirea ca lucrarea de carnit se face cu 70-85 zile inainte de incheierea culturii, limitand plantele cu cel mult 7-8 florescente. Recoltarea incepe in ultima decada a lunii septembrie pana la 10-25 XI , realizand o productie minima de 60-70 t/ha.

Masuri pentru protectia plantelor in sere

Masuri de protectiea plantelor la producerea rasadurilor. O stare fitosanitara buna a culturilor din sere solarii nu se poate realiza decat in conditiile folosiri unui rasad absolut liber de boli si daunatori si a unei dezinfectii riguros executate a spatiilor de cultura. Masurile de protectie a palantelor in timpul perioadei de vegetatie trebuie numai sa completeze in cazul eventualelor infectii ce survin din afara spatiilor protejat conditionate de prezenta inoculului in camp. Dezinfectia serei inmultililor. Pentru o dezinfectie eficace a solului si scheletului serei inmultililor trebuie sa se asigure timpul necesar indiferent ca este vorba de dezinfectia fizica(termica) sau chimica. Dezinfectia termica a solului ( 80 la 30 cm adancime timp de o ora) impune o dezinfectie chimica scheletului prin stropire cu un amestec de fungici , insecticid sau sinaratox si acaricid. Dezinfectia chimica se face cu dazomet 500 kg/ha sau cu formalina 2 000- 3 000 l/ha si trebuie sa afecteze primii 10-15 cm de la suprafata solului. In cazul acesta nu mai este necesara dezinfectia scheletului. Dezinfectia amestecului pe pamant si a ghivecelor. Dezinfectia termina a amestecului de pamant are un spectru larg de actiune : daca se realizeaza 90 timp de o ora toti agentii patogeni si daunatorii sunt distrusi indiferent de forma sub care s-ar afla.

Dezinfectia chimica se realizeaza cu Dazomet 200-250g/m2 cu respectarea timpului de pauza : minimum 20-25 zile pentru Dazomet sau 14 zile pentru formalina daca temperatura in plaforma de amestec a fost de 15-20. Dezinfectia semintei. Tratarea semintei se face in cadrul fiecarui camplex de sere numai daca nu s-a facut centralizat; la samanta din import numai daca ambalajul respectiv exista mentiunea netratat . Seminte de castraveti ridica probleme deoarece pot transmite in masura egala virus , bacterie , ciuperca , fiecare la randul sau cu importanta majora in cultura viitoare si de asemenea , fiecare reactionand diferit de mijloacele de tratare folosite. Tratarea termica a semintei de castraveti se face centralizat la 76C timp de 72 ore si se refera in principal la VMC. Tratamente la sol si foliare. Indiferent de specie dupa semanat se stropeste solul superficial cu solutie 0,2 % Mycodifol. Al doilea tratament se face dupa rasarire inainte de replicare cu solutie 0,15% din acelasi produs. In continuare dupa replicare la tomate se fac tratamente foliare la interval de 7-10 zile cu Mycodifol 0,15% alternat ci Dithane-cupromix 0,4 %. Inainte de plantare se imbaiaa ghivecele de rasad in solutie 0,3% Cryptonol 98. In toata perioada cresterii plantelor pana la plantare in sera se fac controale repetate si se elimina toate exemplarele ce prezinta simptome de boala. Masuri de carantina si igiena sanitara in producerea rasadului Serele pentru producerea rasadului trebuie sa fie sere individuale destinate in totalitate numai acestui scop. Nu se va folosi samanta din loturi semincere infectate sau samanta netratata. Dezinfectia amestecului de pamant si a serei inmultitor este absolut obligatorie. Este interzis accesul in serele inmultililor persoanelor care lucreaza in alte sere. De asemenea este interzisa utilizarea mijloacelor de transport si a uneltelor de la alte sere. Eliminarea plantelor cu simptome de bloala se face intodeauna de un singur muncitor bine instruit;evacuarea plantelor bolnave , cu ghiveci cu tot , se va face in saci de polietina. In zilele in care se fac tratamente impotriva daunatorilor nu se vor face alte lucrari la rasad. Nu se admit pentru plantele loturi de rasad infectate sau infestate.

Lucrarile de intretinere ( copilit , cirnit , defoliat ) vor fi executate de muncitori bine instruiti in conditiile unei permanente dezinfectii a mainilor cu solutie de Cryptonol 0,5% sau Bromocet. Fertilizarea culturilor de tomate trebuie sa fie judicios facuta in sensul de a nu se ajunge la exces de azot in sol care sensibilizeaza plantele la infectia bacteriana iar pe de alta parte de a se realiza un pH al solului cu valori mici de 7-8 , care defavorizeaza bacteria C.