Integrale duble

Mai multe dimensiuni

Radu Trı̂mbiţaş
Noiembrie 2014

Conţinut

Cuprins
1 Noţiuni de topologie a planului 1

2 Funcţii vectoriale 2
2.1 Funcţii de reale de două variabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

3 Integrala dublă ı̂n sensul lui Riemann 8

3.1 Definiţie şi proprietăţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
3.2 Metode de calcul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
3.3 Exemple . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12

1 Noţiuni de topologie a planului

Noţiuni de topologie a planului
R2 = R × R = {( x, y) : x ∈ R, y ∈ R}
Definiţie 1. Distanţa dintre două puncte P( x1 , y1 ) şi Q( x2 , y2 ) este
q
d( P, Q) = ( x2 − x1 )2 + (y2 − y1 )2 .

Definiţie 2. Fie P ∈ R2 şi r > 0. Prin disc deschis (respectiv ı̂nchis) de centru P şi
rază r se ı̂nţelege mulţimea

S( P, r ) = { Q : d( P, Q) < r }

şi respectiv
S( P, r ) = { Q : d( P, Q) ≤ r }.
Definiţie 3. Se numeşte vecinătate a punctului P orice mulţime V ce conţine un disc
deschis de centru P (adică ∃r > 0 : S( P, r ) ⊂ V).

1
Definiţie 4. Fie E ⊂ R2 . P este punct aderent al mulţimii E ⇔ oricare ar fi V
vecinătate a lui P are loc V ∩ E 6= ∅. Mulţimea punctelor aderente lui E se numeşte
aderenţa lui E şi se notează cu E.
Definiţie 5. P este punct de acumulare al mulţimii E ⇔ oricare ar fi V, vecinătate a
lui P conţine cel puţin un punct din E diferit de P (V ∩ ( E\{ P}) 6= ∅).

Definiţie 6. Fie E ⊂ R2 . P este punct interior mulţimii E ⇔ există numărul real

r > 0 astfel ı̂ncât S( P, r ) ⊂ E. Mulţimea punctelor interioare lui E se numeşte
interiorul lui E şi se notează cu intE (sau E̊).
Din definiţiile 4 şi 5 rezultă intE ⊂ E ⊂ E.

Definiţie 7. Mulţimea E\intE se numeşte frontiera lui E şi se notează cu ∂E.

Definiţie 8. Mulţimea E ⊂ R2 este marginită ⇔ ∃r > 0 ∃ P ∈ E astfel ı̂ncât
E ⊂ S( P, r ).
Definiţie 9. Mulţimea E ⊂ R2 este ı̂nchisă ⇔ E = E.

Definiţie 10. Mulţimea E ⊂ R2 este deschisă ⇔ E = intE.

Definiţie 11. Mulţimea E ⊂ R2 este compactă ⇔ E este ı̂nchisă şi mărginită.
Definiţie 12. Mulţimea E ⊂ R2 este conexă ⇔ nu există două mulţimi G1 şi G2 cu
proprietăţile: E ⊂ G1 ∪ G2 , E ∩ G1 6= ∅, E ∩ G2 6= ∅, E ∩ G1 ∩ G2 = ∅.

Definiţie 13. Fie E ⊂ R2 . Prin diametrul mulţimii E se ı̂nţelege numărul diam( E) =

sup {d( P, Q) : P, Q ∈ E}.
Definiţie 14 (domeniu). Fie D ⊂ R2 . D se numeşte domeniu dacă este deschisă
şi conexă. D ∪ ∂D se numeşte domeniu ı̂nchis. Un domeniu ı̂nchis şi mărginit se
numeşte domeniu compact.

Vom nota elementele din R2 cu litere mici; x ∈ R2 ı̂nseamnă x = ( x1 , x2 ) ∈

R × R.

2 Funcţii vectoriale
Funcţii vectoriale
Fie R p = ( x1 , x2 , . . . , x p ) : xi ∈ R, i = 1, p . Elementele lui R p se numesc


vectori p-dimensionali.
Definiţie 15. Fie x = ( x1 , x2 , . . . , x p ) ∈ R p . Prin norma vectorului x se ı̂nţelege
numărul real pozitiv notat k x k şi definit prin
!1/2
p
kxk = ∑ xi2 .
i =1

2
 Fie f : E ⊂ Rn → Rm . Argumentele lui f sunt vectori reali n-dimensionali,
iar valorile lui f sunt vectori reali m-dimensionali. Valoarea funcţiei f ı̂n x
se notează f ( x ) sau f ( x1 , x2 , . . . , xn ), iar f se numeşte funcţie vectorială de n
variabile reale. Dacă m = 1, f se numeşte funcţie reală de n variabile reale.
Definiţie 16. Funcţia pk : Rn → R, pk ( x1 , x2 , . . . , xn ) = xk se numeşte funcţie
proiecţie de indice k, k = 1, n.
Definiţie 17. Fie f : E → R, E ⊂ Rn . Graficul lui f este mulţimea

G f = {( x1 , x2 , . . . , xn , f ( x1 , x2 , . . . , xn )) : ( x1 , x2 , . . . , xn ) ∈ E} ⊂ Rn+1 .

Dacă n = 2 convenim să notăm argumentele unei funcţii f : E ⊂ R2 → R

prin ( x, y); graficul lui f este mulţimea

G f = {( x, y, z) : ( x, y) ∈ E, z = f ( x, y)} ⊂ R3 ,

adică o suprafaţă din spaţiu.

Dându-se f : E ⊂ Rn → Rm , putem obţine m funcţii reale f 1 , f 2 , . . . , f m
definite pe E prin compunerea funcţiei f cu funcţiile proiecţie:

f 1 = pr1 ◦ f , f 2 = pr2 ◦ f , . . . , f m = prm ◦ f .

Pentru x ∈ E are loc

f 1 ( x ) = pr1 ( f ( x )) , f 2 ( x ) = pr2 ( f ( x )) , . . . , f m ( x ) = prm ( f ( x ))

şi deci f ( x ) = ( f 1 ( x ), f 2 ( x ), . . . , f m ( x )), sau scris prescurtat f = ( f 1 , f 2 , . . . , f m ).

Funcţiile reale f k , k = 1, m, se numesc componentele funcţiei vectoriale f . Pu-
tem reduce studiul unei funcţii vectoriale la studiul unor funcţii reale (compo-
nentele).

Exemplu 18 (Curbe plane). Fie f : I ⊂ R → R, I interval. f asociază fiecărui

punct t ∈ I un singur punct f (t) ∈ R2 (din plan). Fie u şi v cele două componente
reale ale funcţiei f : f (t) = (u(t), v(t)), t ∈ I. Dacă notăm f (t) = ( x, y) atunci

x = u ( t ),
t ∈ I.
y = v ( t ),

Perechea de funcţii u, v constituie o reprezentare parametrică, iar argumentul t se

numeşte parametru. Când parametrul t parcurge intervalul I, punctul f (t) din plan
parcurge o mulţime de puncte din plan, numită curbă plană.
Vom da două exemple:
Cercul
 cu centru ı̂n origine şi rază r
x = r cos(t),
t ∈ [0, 2π ).
y = r sin(t),

3
 Cardioida

x = (1 + cos(t)) cos(t),
t ∈ [0, 2π ).
y = (1 + cos(t)) sin(t),

Exemplu 19 (Suprafeţe). Fie f : E ⊂ R2 → R3 . Unui punct (t, s) ∈ E ı̂i va

corespunde prin f un punct din spaţiu; fie u, v, w cele trei componente ale lui f , definite
pe E :
f (t, s) = (u(t, s), v(t, s), w(t, s)) .
Dacă se notează f (t, s) = ( x, y, z), atunci

 x = u(t, s),
y = v(t, s), (t, s) ∈ E.
z = w(t, s),


Se obţine o reprezentare parametrică cu doi parametrii t şi s. Când (t, s) parcurge

E, f (t, s) parcurge o mulţime de puncte din spaţiu, numită suprafaţă spaţială.
Sfera
 cu centrul ı̂n origine şi de rază R
 x = R cos t cos s,
y = R sin t cos s, t ∈ [0, 2π ), s ∈ [0, π ].
z = R sin s,


4
 
 (2 + sin v) cos u
(2 + sin v) sin u u ∈ [0, 4π ), v ∈ [0, 2π ).
u + cos v


Exemplu 20 (Transformări punctuale ı̂n plan). Fie E şi F mulţimi din plan şi
T : E → F o aplicaţie biunivocă. Fiecărui punct (u, v) ∈ E ı̂i corespunde punctul
T (u, v) ∈ F. Fie f şi g componentele reale ale lui T.

f , g : E → R, T (u, v) = ( f (u, v), g(u, v)) , (u, v) ∈ E.

Dacă se notează T (u, v) = ( x, y), atunci


x = f (u, v),
(u, v) ∈ E.
y = g(u, v),

Funcţia biunivocă T se numeşte transformare punctuală de la mulţimea E la mulţimea

F. Inversa ei T −1 : F → E este de asemenea o funcţie vectorială de două variabile:
( x, y) ∈ F ı̂i corespunde −1
fiecărui punct
− 1

− 1

punctul (u, v) = T ( x, y) ∈ E. Are loc
T ◦ T (u, v) = (u, v) şi T ◦ T ( x, y) = ( x, y), unde (u, v) ∈ E, ( x, y) ∈ F.

2.1 Funcţii de reale de două variabile

Funcţii de reale de două variabile
Definiţie 21. Fie f : E → R, E ⊂ R2 şi a( x0 , y0 ) un punct de acumulare a lui E.
Numărul ` ∈ R este limita funcţiei f ı̂n a dacă pentru orice vecinătate U a lui ` există

5
o vecinătate V a lui a astfel ı̂ncât oricare ar fi ( x, y) ∈ V ∩ E, ( x, y) 6= ( x0 , y0 ) să
rezulte f ( x, y) ∈ U. Notaţie

` = lim f ( x, y) = lim f ( x, y).

x→a x → x0
y → y0

Definiţie 22. Fie f : E → R, E ⊂ R2 şi a( x0 , y0 ) ∈ E. f este continuă ı̂n a dacă

pentru orice vecinătate U a lui f ( a) există o vecinătate V a lui a astfel ı̂ncât oricare ar
fi ( x, y) ∈ V ∩ E să rezulte f ( x, y) ∈ U.
Definiţie 23. Fie f : E → R, E ⊂ R2 şi a( x0 , y0 ) ∈ intE. Funcţia f are derivată
parţială ı̂n raport cu x ı̂n punctul a dacă

f ( x, y0 ) − f ( x0 , y0 )
lim
x → x0 x − x0

există şi este finită. Limita se numeşte derivata parţială ı̂n raport cu x a funcţiei f ı̂n
∂ f ( x0 ,y0 )
punctul ( x0 , y0 ) şi se notează cu f x0 ( x0 , y0 ) sau ∂x .
Asemănător se defineşte derivata parţială ı̂n raport cu y a funcţiei f ı̂n punc-
∂ f ( x0 ,y0 )
tul a, notată cu f y0 ( x0 , y0 ) sau ∂y prin egalitatea

f ( x0 , y ) − f ( x0 , y0 )
f y0 ( x0 , y0 ) = lim ,
x →y0 y − y0

dacă limita există şi este finită.

Dacă f are derivată parţială ı̂n raport cu x (respectiv cu y) pe mulţimea
A ⊂ E (deci ı̂n fiecare punct al lui A), atunci funcţia f x0 (respectiv f y0 ) se numeşte
derivata parţială a lui f ı̂n raport cu x (respectiv y) pe A. Notaţii:
∂f ∂f
f x0 sau ∂x şi respectiv f y0 sau ∂y .

∂f ∂f
Exemplu 24. Fie f : R2 → R, f ( x, y) = xy3 − 3x2 + 5y. Calculaţi ∂x şi ∂y .

Soluţie.

∂f  
xy3 − 3x2 + 5y = y3 − 6x
∂x
∂f  
xy3 − 3x2 + 5y = 3xy2 + 5.
∂y

Presupunem că f : E → R şi f x0 şi f y0 există pe E. Dacă există derivatele

parţiale ale lui f x0 şi f y0 ele se numesc derivate parţiale de ordinul doi ale lui f

6
şi se notează cu

∂2 f
 

0 ∂f ∂f
f x002 = f x0 x
= = ;
∂x ∂x ∂x2
∂2 f
 
00

0 ∂f ∂f
f xy = f x0 y = = ;
∂y ∂x ∂y∂x
 0 ∂2 f
 
00 ∂f ∂f
f yx = f y0 = = ;
x ∂x ∂y ∂x∂y
 0 ∂2 f
 
∂ f ∂f
f y002 = f y0 = = 2.
y ∂y ∂y ∂y

Deci o funcţie de două variabile poate avea patru derivate parţiale de ordinul
00 şi f 00 se numesc derivate parţiale mixte de ordinul doi.
doi. Funcţiile f xy yx

Exemplu 25. Fie f : R2 → R, f ( x, y) = xy3 − 3x2 + 5y. Calculaţi derivatele de

ordinul doi ale lui f .
Soluţie.

∂ 3 ∂  3 
f x002 ( x, y) = (y − 6x ) = −6, 00
f xy = y − 6x = 3y2 ,
∂x ∂y
∂   ∂  
f y002 ( x, y) = 3xy2 + 5 = 6xy, 00
f yx = 3xy2 + 5 = 3y2 .
∂y ∂x

Definiţie 26. Fie f : E → Rm , E ⊂ Rn , unde f = ( f 1 , . . . , f m ). Fie a ∈ intE. Dacă

f k sunt derivabile ı̂n a ı̂n raport cu toate variabilele vom asocia funcţie f matricea cu
m linii şi n coloane
 ∂f ∂ f1 
1
( a ) · · · ( a )
 ∂x1. ..
∂xn
.. 
J f ( a) = 
 .
. . .
,

∂ fm ∂ fm
∂x ( a
1
) · · · ∂xn ( a )

numită matricea jacobiană a lui f ı̂n punctul a. Dacă m = n, atunci matricea

este pătratică şi determinatul ei se numeşte jacobianul sau determinatul funcţional
al funcţiilor f 1 , . . . , f m ı̂n punctul a şi se notează

D ( f1 , . . . , fm )
= det J f ( a).
D ( x1 , . . . , x n )

Exemplu 27. Fie f : E → R2 , E = [0, +∞) × [0, 2π ), f (ρ, t) = (ρ cos t, ρ sin t).
Determinaţi J f ( a) şi det J f ( a) unde a ∈ intA, a(ρ, t).

7
 Soluţie.
" ∂ f1 ∂ f1 #
∂ρ ( a ) ∂t ( a )
 
cos t −ρ sin t
J f ( a) = ∂ f2 ∂ f2 =
sin t ρ cos t
∂ρ ( a ) ∂t ( a )
D( f1 , f2 )
= ρ cos2 t + ρ sin2 t = ρ.
D (ρ, t)

3 Integrala dublă ı̂n sensul lui Riemann

3.1 Definiţie şi proprietăţi
Integrala dublă - definiţie
Definiţie 28. Fie D ⊂ R2 un domeniu compact. Se numeşte diviziune (descompunere)
a domeniului D un sistem de mulţimi ∆ = ( D1 , D2 , . . . , Dn ) cu proprietăţile:

1. Di ı̂nchisă, i = 1, n;
2. intDi ∩ intD j = ∅, ∀i 6= j
n
[
3. Di = D.
i =1

Numărul k∆k = maxi=1,n diam( D j ) se numeşte norma diviziunii ∆.

Definiţie 29. Fie f : D → R, D un domeniu compact şi măsurabil. Fie ∆ =

( D1 , D2 , . . . , Dn ) o diviziune a lui D şi γi (ξ i , ηi ) ∈ Di , i = 1, n, un sistem de puncte
asociat diviziunii ∆. Suma Riemann asociată funcţiei f , diviziunii ∆ şi sistemului de
puncte γi , i = 1, n, se notează cu σ∆ ( f ; ξ i , ηi ) şi se defineşte astfel:
n
σ∆ ( f ; ξ i , ηi ) = ∑ f (ξ i , ηi ) aria( Di ).
i =1

Definiţie 30. Fie f : D → R, D domeniu compact şi măsurabil. f este Riemann in-
tegrabilă ⇔ ∃ I f ∀ε > 0 ∃δ(ε) > 0 ∀∆ = ( D1 , D2 , . . . , Dn ) o diviziune a domeniului
D cu k∆k < δ(ε) şi ∀γi (ξ i , ηi ) ∈ Di , i = 1, n, are loc:
 
σ∆ ( f ; ξ i , ηi ) − I f  < ε.
 

RR
Notaţie I f = D f ( x, y)dxdy.

8
Observaţie 31. Dacă f : D → R, f ( x, y) = 1, atunci pentru orice diviziune ∆ a lui
D şi orice sistem de puncte (γi )i=1,n asociat diviziunii ∆

n
σ∆ ( f ; ξ i , ηi ) = ∑ aria( Di ) = aria( D)
i =1

şi deci ZZ
dxdy = aria( D ). (1)
D

Proprietăţi
Teoremă 32 (Proprietatea de aditivitate a integralei ca funcţie de domeniu). Fie
f : D → R integrabilă Riemann pe D, unde D este un domeniu comact şi măsurabil.
Dacă D1 şi D2 sunt domenii compacte cu proprietăţile D1 ∪ D2 = D şi aria( D1 ∩
D2 ) = 0 atunci
ZZ ZZ ZZ
f ( x, y)d xd y = f ( x, y)d xd y + f ( x, y)d xd y.
D D1 D2

Teoremă 33 (Liniaritatea integralei duble). Fie f , g : D → R integrabile Riemann

pe domeniul compact şi măsurabil D şi α,β ∈ R. Atunci
ZZ ZZ ZZ
(α f ( x, y) + βg( x, y)) dxdy = α f ( x, y)dxdy + β g( x, y)dxdy.
D D D

Teoremă 34. Fie f : D → R, RRD compact şi măsurabil şi f ( x, y) ≥ 0 ∀( x, y) ∈ D,

integrabilă Riemann. Atunci f ( x, y)d xd y ≥ 0.
D

Teoremă 35 (Monotonia integralei duble). Fie f , g : D → R integrabile Riemann

pe domeniul D compact şi măsurabil. Dacă f ( x, y) ≥ g( x, y), ∀( x, y) ∈ D, atunci
ZZ ZZ
f ( x, y)d xd y ≥ g( x, y)d xd y.
D D

Demonstraţie.
RR Definim h : D → R, h( x, y) = f ( x, y) − g( x, y) şi aplicăm
teorema 34 ( f ( x, y) − g( x, y)) d xd y ≥ 0. Aplicând acum liniaritatea cu
D RR RR
α = 1 şi β = −1 se obţine f ( x, y)d xd y ≥ g( x, y)d xd y.
D D

Teoremă 36. Fie f : D → R integrabilă Riemann, D compact şi măsurabil. Dacă

m ≤ f ( x, y) ≤ M, ∀( x, y) ∈ D, atunci
ZZ
maria( D ) ≤ f ( x, y)d xd y ≤ Maria( D ).
D

9
 Demonstraţie. Deoarece m ≤ f ( x, y) ≤ M, ∀( x, y) ∈ D, aplicând proprie-
tatea de monotonie obţinem
ZZ ZZ ZZ
md xd y ≤ f ( x, y)d xd y ≤ Md xd y.
D D D

Aplicând liniaritatea, avem

ZZ ZZ ZZ
m d xd y ≤ f ( x, y)d xd y ≤ M d xd y,
D D D

din care se obţine concluzia aplicând relaţia (1).

Semnificaţia geometrică a integralei duble

Fie f : D → (0, ∞), D compact şi măsurabil. Atunci
RR
f ( x, y)d xd y repre-
D
zintă volumul unui corp K din spaţiu definit prin

K = {( x, y, z) : ( x, y) ∈ D,
0 ≤ z ≤ f ( x, y)} .

K se sprijină pe D şi este limitat superior de graficul funcţiei f . K se numeşte

cilindroid.

3.2 Metode de calcul

Metode de calcul
Fie g1 , g2 : [ a, b] → R continue şi g1 ( x ) < g2 ( x ), x ∈ [ a, b]. Fie f : D → R
continuă pe D.

10
 
a≤x≤b
D:
g1 ( x ) ≤ y ≤ g2 ( x )
Are loc
ZZ Zb Z g2 ( x) 
f ( x, y)d xd y = f ( x, y)d y d x. (2)
g1 ( x )
D a
Rb R g2 ( x )
Convenim să scriem a dx g1 ( x )
f ( x, y)d y.

Metode de calcul
Fie h1 , h2 : [c, d] → R continue şi h1 (y) < h2 (y), y ∈ [c, d]. Fie f : D → R
continuă pe D.


c≤y≤d
D:
h1 ( y ) ≤ x ≤ h2 ( y )
Are loc
ZZ Zd Z h2 (y) 
f ( x, y)d xd y = f ( x, y)d x d y. (3)
h1 ( y )
D c
Rd R h2 ( y )
Convenim să scriem c dy h1 ( y )
f ( x, y)d x.

Metode de calcul
Fie T : d → D o transformare punctuală ı̂n plan

x = ϕ(u, v)
T:
y = ψ(u, v

11
Definiţie 37. Transformarea T : d → D se numeşte regulată dacă şi numai dacă
(i) T este continuă pe d;
(ii) ϕ şi ψ au derivate parţiale continue şi mărginite pe intD;
(iii) jacobianul transformării este nenul pe intD.
Dacă T este transformare regulată
ZZ ZZ
f ( x, y)d xd y = f ( ϕ(u, v), ψ(u, v)) |det JT | d ud v (4)
D d

O transfomare utilizată frecvent este trecerea la coordonate polare, unde

T : d → D, d = [0, ∞) × [0, 2π ), D = R × R, x = r cos t, y = r sin t, iar
det JT = r.

3.3 Exemple
Exemple
Exemplu
RR 38. Fie D = [0, 2] × [−1, 1] şi f : D → R, f ( x, y) = x + y3 . Calculaţi
f ( x, y)d xd y.
D
Soluţie.

12
 Domeniul este simplu atât ı̂n raport cu Ox cât şi ı̂n raport cu Oy. Aplicând

formula (2) obţinem

ZZ Z 2Z 1 Z 2
f ( x, y)d xd y = ( x + y3 )dydx = 2xdx = 4.
0 −1 0
D

Acelaşi rezultat se obţine cu formula (3)

ZZ Z 1 Z 2 Z 1  
f ( x, y)d xd y = ( x + y3 )d xd y = 2y3 + 2 d y = 4
−1 0 −1
D

Exemplu 39. Fie D = ( x, y) : a ≤ x ≤ b, x2 ≤ y ≤ x4 cu a ≥ 1 şi f : D → R,


√
f ( x, y) = xy.
Soluţie. Domeniul este simplu ı̂n raport cu Oy.

13
 4
Zb Zx Zb 
√ 2
ZZ 
13 7
f ( x, y)d xd y = xyd yd x = x 2 − x2 d x
3
D a x2 a
4 9 4 9 4 15 4 15
= a2 − b2 − a 2 + b 2
27 27 45 45
f ( x, y)d xd y, unde D = ( x, y) : 0 ≤ y ≤ 1, −y2 ≤ x ≤ y
RR 
Exemplu 40. Calculaţi
D
şi f : D → R, f ( x, y) = xy2 .
Soluţie. Domeniul este simplu ı̂n raport cu Ox.
Z 1Z y Z 1
1 1
ZZ
f ( x, y)d xd y = xy2 d xd y = ( y4 − y6 )d y =
0 − y2 0 2 35
D

14
Exemplu 41. Fie domeniul D = RR{( x, y) : 1 ≤ xy ≤ 2, 1 ≤ y/x ≤ 2, x > 0} şi f :
D → R, f ( x, y) = x. Calculaţi f ( x, y)d xd y.
D

Soluţie. Considerăm transformarea

( q
x = uv

xy = u
T −1 : y ⇐⇒ T : √
x =v y = uv

Jacobianul este
  q
u

√1 1
 q q
u u − 2v

D ( x, y)  ∂ ∂  
= 1
2 quv q v

=
 ∂u v ∂v v =
 
D (u, v) ∂ √ ∂ √ 1 v 1 u 2v
uv uv
   
∂u ∂v 2 u 2 v 

Noul domeniu este d = {(u, v) : 1 ≤ u ≤ 2, 1 ≤ v ≤ 2}.

Z 2 Z 2r
u 1
ZZ
f ( x, y)d xd y = du dv
1 1 v 2v
D
5√
Z 2 Z 2
1 1 3
= u 2 du v− 2 dv = 2 − 2
2 1 1 3

15
Exemplu 42. Fie D = ( x, y) : a2 ≤ x2 + y2 ≤ b2 , y ≥ x cu 0 < a < b. Fie


f : D → R, f ( x, y)RR= x2 + y2 . Prin trecere la coordonate polare precizaţi noul

p

domeniu şi calculaţi f ( x, y)d xd y.

D

Soluţie. Transformarea este dată de x = r cos t, y = r sin t, iar jacobianul

este r.

5π 5π
ZZ Zb Z4 Zb Z4
f ( x, y)d xd y = f (r cos t, r sin t)rd td r = r2 d r dt
D a π a π
4 4
π 3 
= b − a3 .
3

16