You are on page 1of 3

Proiect de Hotărâre privind adoptarea opiniei

referitoare la Comunicarea Comisiei către


Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu,
Comitetul Economic și Social European și Comitetul
Regiunilor - REPowerEU Plan COM (2022) 230

USR susține această comunicare a Comisiei pe tema


accelerării tranziției energetice și reducerea dependenței de
energie din Federația Rusă.
Este important să urmărim consolidarea securității noastre
energetice prin tranziția spre surse alternative de energie, să
învățăm să economisim această resursă și să devenim astfel
mai eficienți.
„Va fi o iarnă lungă”, ne amenință Rusia condusă cu mână de
fier de criminalul Putin. Nu este un secret pentru nimeni că
Rusia folosește gazul și petrolul ca arme de șantaj geopolitic
pentru a diviza Uniunea Europeană. Kremlinul mizează subtil,
inclusiv pe agenții săi locali implantați prin diverse instituții
pentru a crește dependența țărilor membre de Gazprom și a
ne inocula frica și incertitudinea.
Da, anume frica și incertitudinea sunt principalele emoții
instrumentalizate de propaganda Kremlinului pentru a ne
submina, într-un final, democrația. Din păcate, de aceste
două emoții se folosesc și filorușii extremiști de la AUR care
vor să ne transporte în trecut. În perioada de tristă amintire
când România era sub ocupația tancurilor sovietice. Nu e
cazul să vă reamintesc ce a urmat.
Ce e de făcut?
În primul rând, trebuie să investim mai mult în tehnologii
energetice emergente, să ne creăm o infrastructură
dezvoltată de stocare și transportare a gazului lichefiat,
asemănătoarea cu cea din Polonia, pentru a ne diversifica
aprovizionarea cu gaze naturale, să încurajăm cât mai mult
producerea energiei pentru consumul propriu. Este esențial
ca în România anului 2022 să avem cât mai multe gospodării
cu panouri fotovoltaice, să fie utilizate ca surse alternative
pentru încălzirea locuinței sau a apei. USR a propus oferirea
vouchere-lor de 5000 de lei pentru instalarea de panouri
fotovoltaice.
Este esențial ca în România să se aplice, fără compromisuri,
cele trei principii pe care se bazează acum piața unică
europeană:
1. tranzacții transparente;
2. diversificarea surselor și rutelor prin care energia ajunge
la consumatorii finali și;
3. interconectivitatea pan-europeană cu rețelele de
transport.
Toate cele trei principii formează model european exact
invers modelului rusesc promovat în domeniul energiei.
Acesta din urmă se rezumă la șantaj, abuz de pe poziții
dominante, amenințarea cu întreruperea furnizării,
politizarea stabilirii tarifelor la gaze (ieftin pentru prieteni și
scump de „dușmani”), control și monopol.
România nu are nevoie de asta. Noi suntem altfel și avem alte
valori după care ne ghidăm.

You might also like