DEFINIŢIE.

GENERALITĂŢI
Soluţiile sunt sisteme monofazice, prin urmare amestecuri omogene cu compoziţie
variabilă, alcătuite din două sau mai multe substanţe, numite componenţi, între care se exclud
reacţiile chimice. Prin cuvântul omogen se înţelege ca substanţele ce compun o soluţie nu sunt
perceptibile cu ochiul liber, nici nu sunt separabile prin mijloace mecanice cum ar fi filtrarea,
centrifugarea, etc.
La o soluţie se distinge componenta care dizolvă si care este de obicei în cantitate mai
mare, numită solvent (dizolvant) si componenta care se dizolvă, numită solvat (solut, dizolvat).

Clasificare:
A. Din punct de vedere al stării lor fizice:
a. Gazoase: gaz în gaz (gazele sunt miscibile în orice proporţie);
b.  Lichide:
- gaz în lichid: CO2 în apă;
- lichid în lichid: etanol în apă;
- solid în lichid: sare sau zahar în apă.
c.  Solide: compuse din doua sau mai multe metale rezultând aliaje.
Când cantitatea de solvent este egală cu cantitatea de solvat, distincţia dintre solvent si solvat
dispare.
B. După numărul componenţilor:
a. soluţii binare
b. soluţii ternare
c. soluţii multicomponente.
C. După concentraţie:
a. soluţii diluate
b. soluţii concentrate.

Pentru prepararea unei soluții lichide avem nevoie de :

Cum se prepară o soluție Exemple :
Solid în lichid?

Aranjati in ordinea utilizarii obiectelor de laborator pentru prepararea unei soluții și

inscrieți-le în chenar, precizând și ce alt obiect de laborator lipsește.
Substanta solida

D. După proprietăţile termodinamice (în particular după forma potenţialului chimic):

a. soluţii ideale (proprietăţile lor sunt exprimate prin regularităţi simple, controlate de
concentraţie, independente de natura chimică a componenţilor)
b. soluţii reale (manifestă abateri de la comportarea ideală, proprietăţile lor fiind
dependente de natura componenţilor, de interacţiile în soluţie între particulele substanţei
dizolvate si intensitatea acestora).

MĂRIMI ŞI UNITĂŢI PENTRU EXPRIMAREA CONCENTRAŢIEI

SOLUŢIILOR
Concentraţia unei soluţii exprimă raportul dintre substanţa dizolvată si soluţie sau
solvent. Există numeroase moduri de exprimare a concentraţiei soluţiilor, în funcţie de unităţile
de măsura în care se exprimă cele două componente (dizolvatul si soluţia sau solventul).
Concentraţia procentuală
Concentraţia procentuală de masă: reprezintă cantitatea de substanţă dizolvată,
exprimată în grame din 100 grame de soluţie.

(1)
ms = md + msolv. (2)
Unde: c %m - concentraţia procentuală de masă [%];
md - masa solutului (dizolvantului) [g];
ms - masa soluţiei [g];
msolv. - masa solventului [g].
Concentraţia procentuală de volum: exprima numărul de litri de dizolvat din 100L de
soluţie.

(3)
 Vs = Vd + Vsolv
Unde: c%v - concentraţia procentuală în procente de volum;
Vd - volumul solvatului [L];
Vs - volumul solutiei [L];
Vsolv - volumul solventului [L].
Acest mod de exprimare a concentraţiei se aplica atunci când componentele soluţiei sunt
gaze.

Concentraţia procentuală volumetrică (sau utilizată și sub numele de concentrație

masică): reprezintă grame de solut la 100 mL soluţie. O altă unitate uzuală e mg/dl pentru care
e folosită pentru probe biologice sau tot pentru probe biologice g/dl ( ex.Fe 60 -170 g/dl),
ng/ml (ex. progesteron 1.5 ng/ml)
Exemple: valoare în ser: glucoză 100 mg/dl, colesterol 200 mg/dl, uree 20-40 mg/dl
etc.

Concentraţia molară (molaritatea)

Reprezintă numărul de moli de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie.
1 L soluţie............Md ...........1 M
Vs L solutie..........md...........m

[mol/L] (4)
unde: m - concentraţia molară [mol/L];
Md - masa molară a solvatului [g].

Exemple: pentru probe biologice valorile pentru ionogramă (Na= 135-145 mmol/l, K=
3,5-4,5 mmol/l, Cl= 95-105 mmol/l)

Concentraţia normală (normalitatea)

Reprezintă numărul de echivalenţi-gram de solut dintr-un litru de soluţie.
1 L soluţie........... Ed (g)..........1 N
Vs (L) soluţie...........md (g)..........n

[val/l] (5)
unde: n - concentraţia normala, [val/L];
Ed - echivalentul gram al solutului, [g];
Vs - volumul soluţiei [L].

Echivalentul chimic, reprezintă în sensul teoriei atomice, mase relative ale atomilor
care se combină, raportate la masa atomului de hidrogen.
Echivalentul gram al unui element este acea cantitate, în grame, din acest element
care se combină (sau poate înlocui) cu 1g de hidrogen sau 8 grame de oxigen.
Echivalentul gram este:
-        la elemente: raportul dintre masa atomică la valenţă;
 -        la săruri: raportul dintre masa moleculară şi produsul dintre valenţa metalului şi
numărul de atomi de metal;
-        la acizi: raportul dintre masa moleculară şi numărul atomilor de hidrogen care se
pot înlocui cu metale;
-        la baze: raportul dintre masa moleculară şi numărul grupărilor hidroxil;
-        la oxizi: raportul dintre masa moleculară şi produsul dintre numărul de atomi de
metal (nemetal) şi valenţa metalului (nemetalului).
Practic se utilizează unul sau altul din modurile de exprimare, putând trece uşor de la
unul la altul, conform tabelului următor:

c% m n
-
c%
-
m
-
n

Relaţia între Cp şi CM, respectiv Cp şi CN

Ştiind că densitatea unei soluţii este dată de relaţia: =m /V ρ – densitate (g/cm3),
rezultă că:
CM = Cp * *10/M, CN = Cp * *10/Eg
Pentru soluțiile apoase  =1 g/cm3, CM = Cp * 10/M, CN = Cp *10/Eg

Modificarea concentraţiei soluţiilor

Se realizează prin:
- adăugare de apă (rezultă o scădere a concentraţiei soluţiei);
- adăugare de soluţii de aceeaşi natură dar de concentraţii diferite (se poate obţine atât
scăderea cât şi creşterea concentraţiei soluţiei).
Calculele referitoare la soluţiile implicate în amestecul respectiv au la bază regula
amestecului, care este un sistem de două ecuaţii:

m1c1 + m2c2 +...+ mncn = mfcf (6)

m1 + m2 +...+ mn = mf (7)
unde: mi - cantităţile de soluţii care se amestecă, [g];
ci - concentraţiile procentuale de masă ale soluţiilor care se amestecă, [%];
i = 1,2,3,…,n
cf - concentraţia procentuală de masă a soluţiei finale, [%];
 mf - masa soluţiei finale obţinute, [g].
Ecuaţia (6) reprezintă bilanţul dizolvatului din soluţie iar ecuaţia (7) reprezintă bilanţul
soluţiei.
Concentraţiile ci si cf se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură. La fel si cantităţile de
soluţii mi şi mf se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură.
Dacă modificarea concentraţiei unei soluţii se face cu apa distilată, din ecuaţia (6) se
anulează termenul corespunzător apei, deoarece concentraţia ei este 0.

Souții diluate și soluții concentrate

Solubilitate. Saturaţie

Unele substanţe sunt miscibile (formează faze omogene) în orice proporţie, altele dizolvă
numai o cantitate limitată dintr-o a doua substanţă.
O soluţie se numeşte saturată când conţine cantitatea maximă de solut la o temperatură (uneori
şi la o presiune) dată. Concentraţia solutului (exprimată în una din unităţile definite mai sus)
într-o soluţie saturată, este numită solubilitate. Saturaţia este o stare de echilibru, respectând
legile termodinamice ale echilibrului.
- Solubilităţile substanţelor variază cu:
-         natura solventului;
-     natura solutului;
 -        temperatura.
Exemplu: O soluţie apoasă de NaCl este saturată la 20°C când conţine 358 g NaCl la 1
litru de soluţie. Solubilitatea AgI este de numai 310-6 g/L. De multe ori, substanţele care au o
solubilitate foarte scăzută (ex. AgI), sunt denumite insolubile.

Calculul debitului unei perfuzii

Debitul unei perfuzii / transfuzii se exprimă prin:
Picături / minut: pic/min
Pentru a putea realiza acest calcul este nevoie să cunoaștem:
- 1 ml soluție apoasă = 20 picături
- 1 ml sânge = 15 picături
Debitul este egal cu raportul dintre volumul exprimat în picături și timpul de trecere al
acestui lichid, exprimat în minute.
volum( picături) volum ( ml ) x 20 pic
Debit =
timp (minute)
= timp ( h ) x 60
, pic/min.
Exemplu:
1. Medicul prescrie unui pacient o perfuzie cu 1 litru glucoză în 24 h. Calculați debitul
acestei perfuzii.

R. 1000 x 20 / 24 x 60 = 14 pic/min

2. Medicul prescrie unui pacient o perfuzie cu 500 ml glucoză în 8 h. Calculați debitul

acestei perfuzii.