Professional Documents
Culture Documents
Cernobil 1
Cernobil 1
Producţia HBO „Cernobîl” a devenit una dintre cele mai apreciate din
istorie, detronând chiar şi „Game of Thrones”, cu toate că nu respectă
şabloanele de succes. Nu are efecte spectaculoase, nici eroi, nici
superstaruri în distribuţie şi nici happy-end. Nici nu era nevoie căci, în acest
caz, viaţa bate orice imaginaţie!
Filmul redă povestea celui mai mare dezastru produs vreodată de om,
explozia unui reactor nuclear din Cernobîl, trezind amintiri sumbre şi în
România, unde, la fel ca la „fraţii” sovietici, autorităţile comuniste au
comunicat publicului cu întârziere şi doar date superficiale, luând primele
măsuri de protejare a populaţiei abia la o săptămână după accident.
Cum a fost în Bihor? BIHOREANUL vă prezintă, în exclusivitate, ce măsuri
au luat autorităţile locale, dar şi un raport exploziv al Securităţii, puse să
urmărească reacţiile localnicilor, ale turiştilor şi studenţilor străini, îngrijoraţi
de indolenţa regimului.
Accidentul
Tragedia nucleară a avut loc pe 26 aprilie 1986 la ora 01:23 la Centrala din
Cernobîl, situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat, circa 800 km de
Oradea. Centrala asigura 10% din necesarul de energie al Ucrainei
socialiste, având patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de
1GW/zi. Explozia s-a produs la reactorul 4, în cursul unui test de securitate.
O procedură greşită a determinat o creştere dramatică a nivelului energetic
şi a condus la o deflagraţie urmată de incendiu.
Pentru a stinge focul ce ameninţa şi celelalte reactoare, în perioada imediat
următoare au survolat reactorul în flăcări peste 30 de elicoptere militare,
aruncând 2.400 tone de bor şi 1.800 tone de nisip. Manevrele au agravat
situaţia: sub aceste materiale, temperatura din reactorul afectat s-a dublat,
la fel ca şi cantitatea de radiaţii eliberată, creând pericolul unei noi explozii,
apocaliptice, care ar fi şters Europa de pe faţa pământului.
1
Abia la 6 mai s-a reuşit punerea sub control a focului şi a emisiilor
radioactive, după ce miezul reactorului a fost răcit cu azot, iar apoi peste
reactorul prăbuşit a fost construit un sarcofag provizoriu din beton.
Celelalte trei reactoare au continuat să funcţioneze până când, la
presiunea comunităţii internaţionale, centrala a fost închisă definitiv în
decembrie 2000.
Moartea în vânt
2
Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei, iar restul a fost
purtat de vânt, iniţial de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei şi, într-o
măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul
Germaniei. În ultimele zile, din cauza schimbării direcţiei vântului, au fost
afectate mai ales ţările de la sud: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.
Autorităţile sovietice au făcut public accidentul abia după ce specialiştii
care operau centrala nucleară din Fosmark (Suedia), la 1.000 km de
Cernobîl, au constatat că nivelul de radiaţii era uriaş. Informarea a fost
succintă, vorbind doar despre un accident la Cernobîl, fără să dezvăluie
amploarea exploziei şi pericolul generat. De altfel, şi locuitorii URSS au
trebuit să aştepte prima săptămână din luna mai ca să primească sfaturi de
protecţie din partea autorităţilor.
Comisia „savantei”
Ziarele tac
3
Informarea a fost strecurată pe paginile interioare, cele principale
abundând în ştiri despre planul PCR pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, ce
anunţa deschiderea sezonului estival şi „manifestări cultural artistice și
sportive de masă, vizite la muzee și monumente istorice, serbări populare,
chermeze, excursii și drumeții, alte acțiuni pentru petrecerea plăcută și utilă
a timpului liber, la care să participe un mare număr de oameni ai muncii de
toate vârstele, îndeosebi tineri”.
La fel s-a întâmplat şi în provincie. În Bihor, comunicatul CC al PCR şi
recomandările au fost publicate abia pe 3 mai 1986, la mai bine de o
săptămână după accidentul de la Cernobîl şi la trei zile după ce norul
radioactiv ajunsese în România.
5
„Influenţare pozitivă”
În uitare
LA SECRET
Morţi ascunse
8
Potrivit Raportului din 2005 al Forumului de la Cernobîl (alcătuit din 8
agenţii specializate ale ONU), în urma exploziei s-au înregistrat 56 decese
directe (47 lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian), în timp ce un raport al
Comitetului Ştiinţific al ONU din 2008 vorbeşte despre 64 decese
confirmate prin expunerea directă la radiații.
Cu atât mai controversate sunt cifrele privind decesele survenite ulterior.
Experţii vorbesc despre 25.000 morţi şi 65.000 invalizi din rândul celor
600.000 aşa-zişi lichidatori - militari şi civili trimişi la Cernobîl pentru
limitarea daunelor, atât imediate, cât și pe termen lung.
Alte estimări au avansat cifre de câteva ori mai mari: 50.000 morţi conform
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din anul 2000, între 50-100.000 decese,
potrivit Asociaţiei Internaţionale a Fizicienilor pentru Prevenirea Războiului
Nuclear, respectiv 250.000 de cancere, dintre care 100.000 letale, conform
Organizaţiei Greenpeace.
Despre victimele din România, nu există date oficiale.
ISTORIE ÎN IMAGINI
Fotograful de la Cernobîl
9
Cele mai multe şi mai reprezentative imagini ale urmărilor catastrofei
nucleare de la Cernobîl, au fost realizate de Igor Kostin (foto), de la agenţia
de presă sovietică RIA Novosti.
A fost primul care a fotografiat reactorul, la 14 ore după explozie (imaginea
de jos), ulterior s-a alăturat lichidatorilor care îndepărtau resturile
contaminate, a documentat evacuarea localnicilor din zonă, iar până în
2003 a fotografiat consecințele contaminării.
10