,,Cine sunt eu, cine ești tu – explorarea relației copil-copil,

copil-adult’’
Referat în cadrul Comisiei Metodice
22.01.2020

Prof.înv.preșc. Barbu Luminița

Nevoia umana de a relationa incepe odata cu copilaria, mai precis in

copilaria mica, perioada ce cuprinde varste intre 3 si 6 ani. Acum, incepe alegerea
prietenilor, de cele mai multe ori copiii de acelasi sex, dar cele mai fermecatoare
sunt acele prietenii dintre fetite si baietei.

Copiii sunt curiosi si isi manifesta aceasta curiozitate fata de copiii de varste
apropiate cu a lor. Atunci cand se intalnesc, ei tind sa faca aceleasi lucruri, doresc
sa se joace in acelasi loc, sa foloseasca aceleasi jucarii si deseori se imita unul pe
celalalt. Astfel, ei vor invata sa intreprinda activitatile jocului impreuna, initial
asemanatoare, iar mai apoi vor incepe sa se completeze in joc.

Socializarea copiilor si gradinita

Initial, la inceputul gradinitei, copiii trec printr-o perioada foarte ciudata
pentru adulti. Acestia vor discuta intre ei despre ce le vine in cap, fara sa aiba
legatura cu ceea ce exprima colegul de langa. Astfel, un copil poate povesti
despre jucaria pe care a primit-o ieri cadou de la parinti, urmand ca al doilea copil,
dupa ce asculta si aproba povestea, sa continue discutia mentionand despre cum s-a
jucat cu parintii in seara de inainte.
Desi, aparent, povestile nu au nici o legatura una cu cealalta, micutii se vor
intelege si acesta este primul pas de comunicare dintre ei. Astfel, ei invata sa
comunice, sa isi exprime idei si dorinte, urmand ca, pe masura ce trece timpul si de
adancesc relatii de prietenie, dialogurile sa capete o forma mai unitara.
Un aspect pozitiv in familie il reprezinta numarul mare de frati, deoarece,
atunci, interactiunea dintre copii incepe chiar in interiorul familiei. Cu ajutorul mai
accentuat al parintilor, fratii invata sa relationeze corespunzator, sa se joace pasnic
si sa devina persoane sociabile, mai ales cu cei de varste mici. Acesta este motivul
pentru care multi dintre parinti prefera sa aiba un numar de minim doi copii.
Socializarea copiilor si terenul de joaca
Relatiile dintre copii se nasc la joaca, aici se fac prietenii, in parcul de joaca
sau la gradinita. Exista o nevoie de a interactiona cu colegii mai apropiati. In
conditii normale, copiii sunt predispusi sa fie veseli, sa rada, sa comunice.
Copiii se distreaza prin joaca, se simt bine, se relaxeaza. Asa arata inceputul
relatiilor sociale, de joaca si prieteniile cu alti copiii. Cu o parte dintre acestia,
micutul va duce mai departe regulile jocului, dar cu altii, eu nu va dori sa mai
socializeze, adoptand atitudini de respingere si/sau de ignorare.
Complexitatea relațiilor umane este una incontestabilă. Nimeni nu poate
ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți, în a ințelege și a se face
înțeles. În relația adult-copil această complexitate este accentuată de însăși faptul
că, din punct de vedere psihologic, cei doi parteneri în comunicare funcționează în
mod diferit. De multe ori părintele sau educatorul este derutat de atitudinea
copilului și nu înțelege de ce acesta aruncă sistemattic jucăriile din pătuț; de ce
plânge pentru a fi luat în brațe și apoi imediat vrea să fie lăsat jos; de ce vrea să i se
spună mereu aceeași poveste; de ce nu respectă regulile jocului etc. La rândul său,
nici copilul nu reușește să înțeleagă solicitările adultului: de ce părinții îl lasă în
grija bunicilor sau a unei bone; de ce trebuie să meargă la grădiniță; de ce trebuie
să mănânce sau să meargă la culcare atunci când el dorește să se joace; de ce este
amenințat că va fi lăsat singur sau că mama se va întrista; de ce trebuie să îl
iubescă pe frățiorul mai mic; de ce părinții se ceartă; de ce aceștia nu îi înțeleg
dorințele sau angoasele; etc.
Copilul are un mod specific de a înțelege și de a intra în relație cu lumea.
Numai atunci când adultul este capabil să înțeleagă și să recunoască
particularitățile psihologice și comportamentale ale copilului, aceste dileme
relaționale pot fi rezolvate în mod pozitiv. Pe de altă parte, nu există situații ideale
și nici rețete care să fie aplicabile în orice situație. Fiecare copil este unic: ceea ce
este potrivit într-un anumit caz (,,nu trebuie luat în brațe când plânge’’, ,, trebuie
hrănit doar la ore fixe’’ etc.), se poate dovedi nepotrivit, chiar catastrofal, pentru
relația cu un alt copil, într-o altă situație. Aplicarea sistematică a acelorași principii
indiferent de context, adoptarea constantă de atitudini ,, recomandate’’ etc. este o
metodă utilă de a simplifica lucrurile; însă, în același timp, un astfel de
comportament înseamnă negarea individualității copilului și implicit creșterea
riscului de eșec.
Dacă acceptăm faptul că nu există reţete clare pentru a asigura succesul
relaţiei adult-copil, admitem implicit faptul că adultul este pus în faţa unei sarcini
extrem de complexe. Pentru realizarea cu succes a acestei sarcini complexe,
străduinţa adultului de a se deveni un părinte sau educator “ideal” prin
conformarea la reguli precrise este mai puţin importantă.
În schimb, contează mai mult strădania sa de a gestiona cât mai bine
situaţiile particulare în care este pus atunci când interacţionează cu copilul şi, mai
ales, capacitatea de a-şi recunoaşte şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru
propriile erori.
Omul învaţă din propriile greşeli (sau ale altora). Această regulă se
dovedeşte adevărată mai ales atunci când adultul trebuie să îşi asume rolul de
părinte şi/sau de educator. Pe măsură ce copilul creşte şi se dezvoltă, adultul la
rândul său este într-un proces de învăţare continuă. Creşterea şi educarea unui copil
înseamnă şi un important proces de transformare a propriei persoane: părinţii îşi
cresc copilul în aceaşi măsură în care sunt crescuţi de către copil! Altfel spus, într-
o relaţie reuşită, părintele sau educatorul creşte, se dezvoltă odată cu copilul şi
impulsionat de evoluţia copilului. Atunci când îşi pune întrebări, când caută
răspunsuri, când face efortul de a se adapta la solicitările copilului, adultul este
obligat să reflecteze asupra propriului comportament, să îşi regândească
funcţionarea în general, să se cunoască pe sine în primul rând, să evolueze şi să se
schimbe.
Există părinţi şi educatori foarte bine informaţi care, totuşi, eşuează
lamentabil în relaţia cu copilul. Aceasta deoarece înţelegerea şi cunoaşterea de tip
ştiinţific nu dau roadele aşteptate decât atunci când sunt însoţite de sentimente de
dragoste autentică. Cunoaşterea şi înţelegerea copilului reprezintă fundamentul
necesar pentru o educaţie pozitivă şi o relaţie sănătoasă. Însă, absenţa dragostei nu
poate fi suplinită prin aplicarea de teorii nici în planul practic al educaţiei (îngrijire,
achiziţii fundamentale) şi nici în plan afectiv: calitatea schimburilor emoţionale,
afecţiune şi tandreţe.
Relaţia dintre părinti şi copii n-a fost niciodată uşoară. Fiecare încearcă să-l
aducă pe celălalt “pe drumul cel bun”. Dacă păriţtii vor disciplina, copiii vor joacă
şi “înţelegere”. Cum să le impui copiilor reguli şi valori fără a fi considerat un
“tiran”, pentru a putea consolida relaţia dintre părinţi şi copii? Nu e deloc uşor,
însă nici imposibil să reuşeşti. Trebuie doar să urmezi câţiva paşi.
Iată ce sfaturi au specialiştii pentru a putea să educi, să disciplinezi, fără a te
transforma într-un tiran pentru copilul tău.
 Copiii sunt copii şi trebuie lăsaţi să se comporte ca atare.
 Daţi-le voie să greşească, să facă mizerie, să se supere, să fie furioşi.
 Nu te poţi aştepta la miracole din partea unui om mare, darămite din partea
unui prichindel.
 Chiar dacă se comportă ciudat uneori, trântesc, aruncă, asta nu înseamnă că
sunt răi.
 Aveţi grijă să nu-i pedepsiţi pentru fapte minore sau să le puneţi nişte
standarde prea înalte pentru vârsta lor.
 Cuvinte precum “NU”, “Stai” sau “Stop” sunt folosite de nenumarate ori
într-o zi, astfel încât copiii au devenit imuni la ele, mai mult decât atât,
adulţii sunt transformati în nişte tirani neintelegători. Schimbaţi modul de
abordare şi în loc să-i spuneţi a nu ştiu câta oara “NU mai mâzgâli pereţii”,
încercaţi “Uite o carte de colorat. Am cumpărat-o special pentru tine!” sau
“Hai să luăm o coala de hârtie şi să coloram împreună!”.
Veţi avea un succes garantat!