Tema 3.

Genul Escherichia
3.1. Istoric, ecologie, morfologie, cultivare.
Genul Escherichia cuprinde germeni comensali constituenţi obişnuiţi ai florei normale intestinale la
om şi animale, dar care în anumite condiţii pot manifesta evidente caractere de patogenitate.
Denumirea de Escherichia provine de la numele lui Teodor Escherih (1885) cel care a izolat specia tip a
genului. În codul genului se recunosc mai multe specii după cum urmează: E. coli, E. fergusoni, E.
hermanni, E. vulneris. Diferenţierea lor se face pe baza caracterelor biochimice . E.coli sau colibacilul este
specia reprezentativă a genului şi înafara implicaţiilor în patologie, constitue instrument de studiu în
cercetările fundamentale de bacteriologie şi genetică microbiană. Germenii se găsesc dominant în
tubul digestiv, mai ales în intestinul gros al omului şi animalelor. Apelativul de „coli” desemnează
segmentul tubului digestiv în care germenii predomină, respectiv colonul. Se elimină prin materiile
fecale răspîndindu-se în diverse medii naturale (apă, sol, alimente) la nivelul cărora supravieţuiesc
mai multe săptămîni. Germenii au aspect de cocobacili, sau de bacili drepţi, uneori uşor incurbaţi, cu
dimensiuni variabile, cuprinse între 1-3/0.4-0.7 µm. Sunt germeni nesporulaţi, ciliaţi (aparat ciliar
dispus peritrich), fimbriaţi. Unele tulpini sunt capsulate sau prezintă structuri similare (microcapsule).
Numeroase tulpini au plasmide F, celulele lor fiind prevăzute cu pil de sex, cu rol important în
fenomenul de conjugare. Se colorează Gram negativ. Pe baza proprietăţilor fimbriilor au fost
identificate două tipuri: fimbriile de tip 1 sunt manozo- sensibile şi mai omogene antigenic, iar cele de
tip 2 sunt manozo- rezistente şi prezintă o mai mare diversitate antigenică. Prezenţa fimbriilor conferă
şi capacitate hemaglutinantă . Colibacilii se dezvoltă uşor pe medii de cultură uzuale, dar şi pe o gamă
largă de medii speciale (de îmbogăţire, de izolare şi de diferenţiere). Sunt germeni aerobi sau
facultativ anaerobi, care se dezvoltă între limite largi de temperatură şi pH (7,2 – 7,8). Culturile
degajă miros amoniacal. În medii lichide se constată turbiditate intensă, uneori inel la suprafaţă cu
formarea treptată a unui depozit abundent, neaderent, uşor omogenizabil. Pe medii solide se formează
colonii de 1-3 µm, rotunde, lucioase, cu suprafaţă netedă, sunt transparente (tip S). Unele tulpini
produc colonii plate, cu marginile neregulate, opace (tip R). Există forme intermediare între coloniile
„S” şi „R”, după cum există şi colonii mucoide (tip M). Pe agar sînge unele tulpini sunt hemolitice
(hemoliză clară); această proprietate o prezintă tulpinile izolate de la porci cu boala edemelor.
3.2 Proprietăţi biochimice, rezistenţa la factorii de mediu, sensibilitate la antibiotice, structura antigenică.
E coli este un germen cu intense proprietăţi fermentative. Utilizează acetatil, dar nu utilizează citratil
ca unică sursă de carbon. Glucoza şi alţi carbohidraţi sunt fermentaţi cu producere de piruvat, ulterior
convertit în acizi lactic, acetic şi formic. Lactoza este fermentată de majoritatea tulpinilor , dar există
şi tulpini la care reacţia este întîrziată sau absentă. Produc indol şi nu produc H2S. Pe baza fermentării
unor zaharuri şi a altor teste biochimice s-au putut stabili mai multe biotipuri. Unele tulpini de E. coli
sunt capabile să producă substanţe cu acţiune antagonică (colicine) active faţă de alte tilpini de E. coli
sau alte enterobacterii: Gemenii supravieţuiesc în mediul extern (sol, apă, alimente etc.), săptămîni
sau luni de zile. Majoritatea tulpinilor sunt omorîte prin expunerea la 60° C în 30 de minute. Sunt
sensibili la acţiunea antisepticelor uzuale ( fenol, sublimat, cloramină etc.). Clorul este folosit pentru
purificarea apei, datorită acţiunii sale bactericide asupra germenilor. Sunt sensibili la acţiunea unor
coloranţi (verde briliant, verde de malahit) care întroduşi în medii de cultură au acţiune inhibitoare
asupra E. coli. Colibacilii sunt sensibili la acţiunea fagilor specifici; unele tulpini sunt lizogene.
Colibacilii sunt sensibili la o gamă largă de antibiotice. Ei sunt sensibili, îndeosebi, faţă de
antibioticele de tip streptomicinic (neomicină, kanamicină, gentamicină, polimixina B) cele cu spectru
larg (tetraciclina, cloramfenicol) şi faţă de sulfamide (firazolidon, carbodox). Multe tulpini prezintă
fenomen de antibiorezistenţă, care se transmite prin plasmide R. Se recomandă, ca ori de cîte ori este
posibil să se efectueze testarea sensibilităţii faţă de antibioticele utilizate în terapie, prin antibiogramă.
Germenii aparţinînd acestui gen se caracterizează printr-o pronunţată variaţie antigenică, datorită
multiplelor fracţii antigenice şi flagelare, cît şi o variaţie antigenică de înveliş şi capsulare. -Antigenul
„O”. Reprezintă un antigen de suprafaţă, termostabil, existent la toate formele S ale
enterobacteriaceelor Este de natură glucido-lipido-polipeptidică, rezistă 2,5 ore la 100° C, păstrîndu-şi
proprietăţile imunogene aglutinante şi de legare cu anticorpii. Rezistă la acţiunea alcoolului,
formolului şi acidului clorhidric. Antigenul „O” reprezintă polizaharidul „O” specific al
lipopolizaharidului peretelui celulor. Mutantele care şi-au pierdut specificitatea „O” sunt forme R.
Pînă în 1981 au fost descuse 171 de antigene lipopoliglucidice de tip „O”. În baza lor tulpinele de E.
coli se împart în serogrupe şi serotipuri. La animale cele mai raspîndite serotipuri sunt
următoarele:
- la viţei cu diaree: O15; O21; O17; O5; O78; O26; O115.
- la porci cu diaree: O8; O11; O71; O84; O117; O45; O54.
- la vaci cu mamită: O39; O88.
- la păsări: O1; O2; O3; O5; O8; O73; O78; O11.
În ultimul timp o importanţă deosebită o prezintă serotipul O157 implicat în producerea unui sindrom
neurologic la om. Se pare că acest serotip a fost izolat şi de animale (porci). S-au descris relaţii
antigenice între antigenele „O” de E. coli şi antigenele „O” ale altor enterobacterii cum ar fi genurile:
Shigella, Salmonella, Klebsiella, Citrobacter şi antigenul „O” de la Vibrio cholerae.
-Antigenul H. -Este un antigen de natură proteică, termolabil prezent în flagelii colibacililor mobili.
Rezistă la acţiunea formolului şi este inhibat de alcool în activitatea sa aglutinantă şi în capacitatea de
absorbţie a aglutininelor. Este sensibil la acţiunea acidului clorhiric. Au fost descrise 56 de fracţiuni
antigene flagelare.
-Antigenul K.- Constituie antigenele capsulare şi sunt reprezentate prin 3 factori antigenici diferiţi
notaţi L, A, şi B. În general o tulpină conţine un singur tip de antigen capsular, dar s-au constatat şi
excepţii, cînd s-au identificat două asemenea antigene. După natura lor chimică, antigenele K sunt de
2 tipuri: antigene K de natură polizaharidică şi antigene C de natura proteică. Acestea din urmă sunt
de origine fimbrială.
-Antigenul F. -Are origine fimbrială şi prezintă rol deosebit în mecanismul patogenetic, intervenind
în procesul de aderenţă a colibacililor la enterocite. Prin proprietăţile de aderare la celulele epiteliale
ale intestinului, antigenele F reprezintă atribute de virulenţă de E. coli. Dintre antigenele F au fost
foarte bine studiate F-4, extras din tulpini toxigene provenite de la purcei şi F-5, extras din tulpini
toxigene de la viţei şi miei. Antigenul F-4 provoacă aglutinarea hematiilor de cobai, iar F-5 a celor de
cal. Ambele antigene se transmit prin plasmide.
-Antigenul M.- Din punct de vedere chimic este acid colonic si este comun şi altor enterobacterii.
Prezenţa lui imprimă caracterul mucos al tulpinilor de E.coli.

3.3. Elemente de patogenitate infecţia naturală, diagnostic, imunoprofilaxie şi terapie.

Patogenitatea tulpinilor de E.coli izolate din infecţii enterale şi extraenterale, se datorează unor
factori de virulenţă şi toxici. Tulpinile, în funcţie de predominenţa unor elemente de patogenitate, se
clasifică altfel:
1.tulpini enteropatogene (EPEC),
2. tulpini enterotoxigene (ETEC),
3.tulpini enteroiinvazive (EIEC)
4. tulpini enterohemoragice (EHEC).
1.Factorii de virulenţă În această categorie se includ următorii:
a.Factorii de aderenţă reprezentaţi de antigenele fimbriale de tipul F-4 şi F-5.
b.Factorii de colonizare reprezentaţi de structuri filamentoase, care prezintă asemănări morfologice şi
biologice cu antigenele F-4 şi F-5.
c.Antigenele de suprafaţă de tip K prin stucturile polizaharidice fac ca germenii şă fie mai puţin sensibili la
fagocitoză şi acţiunea litică a complementului. Pe de altă parte favorizează aderarea celulelor bacteriene la
celulele epiteliale.
2.Factorii de toxicitate. Alcătuiesc un adevărat complex şi joacă un rol important în mecanismul
patogenetic. a.Antigenul somatic de tip „O” reprezintă de fapt endotoxinele bacteriilor Gram
negative şi protejează colibacilii de mecanismele de apărare ale gazdei. La modul general intervine în
inducerea fenomenelor şocului endotoxic.
 b.Hemolizinele sunt prezente numai la unele tulpini de E. coli îndeosebi la cele izolate de la porci cu
boala edemelor. Au acţiune hemolitică asupra hematiilor. Producînd hemoragii şi edeme. Sunt
codificate de un plasmid (Hly).
c.Enterotoxinele sunt produse predominant de unele tulpini de E. coli. Au fost descrise două tipuri de
enterotoxine: 1.Enterotoxina termolabilă (LT).
2.Enterotoxina termostabilă (ST).
Infecţia naturală poartă denumirea de colibaciloză/colibaciloze şi evoluiază la majoritatea animalelor
nou născute, mai frecvent la viţei, purcei şi miei. Infecţia poate avea loc cu tulpini enteroinvazive care
sunt capabile să penetreze epiteliul intestinal şi să producă septicemii colibacilare sau cu tulpini
enterotoxigene în care domină exprimările clinice enterice (diaree). Ca entităţi clinice mai bine
conturate sunt următoarele:
-septicemiea colibacilară produsă de tulpini enteroinvazive, întîlnită la diferite specii de animale şi categorii de
vîrstă.
-enterita colibacilară produsă de tulpini enterotoxigene şi care provoacă obişnuit îmbolnăviri la animalele nou-
născute (viţei, purcei, miei).
-boala edemelor ce apare la purcei în perioada înţărcării.
-mamita colibacilară a vacilor.
Diagnosticul constă în expedierea laboratoarelor veterinare următoarele materiale patologice: de la
animale bolnave probe de fecale, tampoane rectale, urină, lapte; de la animale sacrificate porţiuni de
intestin (legat la capete), limfonoduli mezenterici, porţiuni de organe, os lung; se pot trimite cadavre
de animale mici. Confirmarea se face prin următoarele examene: Examen bacterioscopic. Se fac
froturi ce se colorează prin metoda Gram. Prezintă semnificaţie orientativă, în direcţia unei infecţii cu
germeni Gram negativi , cînd la examinare se constată numeroşi bacili sau cocobacili Gram negativi,
cu morfologie caracteristică, ca floră dominantă. Examen bacteriologic. Urmăreşte izolarea
colibacililor pe medii de cultură uzuale şi identificarea ulterioară prin însămînţări pe medii selective şi
de diagnostic diferenţial. Tulpinele izolate de la porci cu boala edemelor se vor însămînţa şi pe medii
cu sînge. Examen biochimic. Urmăreşte evidenţirea capacităţii fermentative faţă de glucoză, lactoză,
manoză, ca şi producerea de H2S, indol, utilizarea citratului. Examen serologic. Se poate efectua
examen serologic prin reacţii de aglutinare, folosind ser anticolibacilar polivalent şi seruri de grup. Se
mai poate practica seroprecipitarea în gel şi imunofluorescenţa. Uneori investigarea structurii
antigenice se extrinde şi la antigenele capsulare (L,A,B) şi cele fimbriale (F-4 şi F-5).
Demonstrarea patogenităţii tulpinilor se efectuează prin utilizarea testelor : hemaglutinarea faţă de
hematiilee de om, cobai, cal; infecţia experimentală la şoarece. Imunitatea anticolibacilară este
predominant de tip umoral, anticorpii sintetizaţi fiind de tip IgM, IgG, IgG2 şi într-o mai mică
măsură de tip IgA. Vaccinurile anticolibacilare pot fi clasificate astfel:
1). Vaccinuri monomicrobiene preparate exclusiv din tulpini de E.coli.
2). Vaccinuri polimicrobiene preparate din amestecuri de tulpini de E.coli, care se poate combina cu alte
bacterii, îndeosebi Salmonella, Pasteurella, Clostridium.
3). Vaccinuri moderne preparate din enterotoxine sau din fimbrii purificate. O răspîndire largă o au „auto
vaccinurile” preparate din tulpini izolate din focarele endemice de boală.