Studenti: Dobrita Maria

Dumitrescu Marina

Mecanismul tranzactiilor bursiere

Prin tranzacţii bursiere anţelegem contractele de vânzare-cumpărare de titluri şi alte

active financiare, care se ancheie pe piaţă secundara de capital cu mijlocirea agenţilor de bursa ,
respectiv a societăţilor de intermediere financiara autorizate. Aceste tranzacţii se vor efectua an
conformitate cu legislaţia privind valorile mobiliare din tara respectiva, şi cu regulamentele
instituţiilor implicate (Bursa de Valori, instituţiile pieţei OTC etc.)

Participantii la tranzactiile bursiere pot fi:

 ofertantii de marfuri fungibile si standardizabile;
 investitorii care doresc sa obtina un castig mai mare decat rata dobanzii de la banca
 societatile comerciale care atrag capital prin emisiune primara sau secundara de valori
mobiliare;
 societatile care gestioneaza portofolii de valori mobiliare (actiuni si obligatiuni).

Indiferent de natura contractului şi de sistemul tranzacţional, realizarea efectivă a unei

operaţiuni bursiere presupune următoarele etape:

1. iniţierea tranzacţiei, prin stabilirea legăturii antre client şi societatea de bursă şi

transmiterea de către primul a ordinului de vanzare/cumpărare;
2. perfectarea tranzacţiei, respectiv negocierea  ancheierea contractului de către agenţii
de bursă;
3. executarea contractului, adică andeplinirea obligaţiilor şi obţinerea drepturilor rezultate
din tranzacţie.

1.Iniţierea operaţiunii; ordinele de bursă

Pentru efectuarea oricărei tranzacţii bursiere vanzătorul/cumpărătorul de titluri trebuie să intre

an legătură cu un agent al pieţei bursiere, care lucrează fie an incinta bursei de valori, fie pe piaţa
interdealeri (OTC). Desigur, membrii bursei pot da direct ordinele brokerilor lor aflaţi an sala de
negocieri; totodată, cei care vor să efectueze tranzacţiile pe piaţa OTC se pot adresa direct unei
firme care andeplineşte rolul de market maker pe această piaţă

Prima fază an procesul iniţierii unei tranzacţii este deschiderea de către firma broker a
unui cont an favoarea clientului, prin intermediul căruia se asigură reglementarea financiară a
operaţiunii. Acesta poate fi un cont an numerar sau cash (engl. cash account), care - ca şi un
cont utilizabil prin cecuri - impune existenţa unui disponibil care să acopere nevoile de
finanţare a operaţiunii.

Specific ansă pentru tranzacţile bursiere este contul "an marjă" (engl. margin account)

care permite, an anumite limite, obţinerea automată a unui amprumut din partea brokerului. Din
Studenti: Dobrita Maria
Dumitrescu Marina

punctul de vedere al clientului, acest tip de cont reprezintă un mijloc de a cumpăra titluri cu plata
amanată; el permite clientului să facă operaţiuni pe datorie (cu credit acordat de firma broker),
cu o serie de avantaje, dar şi cu riscuri pentru părţile implicate.

Pentru toate tranzacţiile pe care le execută, brokerul percepe un comision, care

recompensează serviciile sale (comisionul se adaugă la preţul de cumpărare şi se scade din preţul
de vanzare). Dacă este vorba de o firmă de brokeraj, acest comision se distribuie antre brokerii
profesionişti ai firmei şi firma ansăşi.

A doua fază a iniţierii tranzacţiei bursiere este plasarea ordinului de către client, prin

legătura personală sau, mai frecvent, telefonică cu brokerul. Ordinul de la clienţi este de fapt o
ofertă fermă (an cazul vanzării), respectiv o comandă (an cazul cumpărării) avand ca obiect
tranzacţionarea unui anumit volum de titluri financiare, an anumite condiţii comerciale.

Prin urmare, ordinul trebuie să cuprindă o serie de elemente: sensul operaţiunii

(vanzare/cumpărare), produsul bursier (specificarea titlului financiar care face obiectul
ordinului), cantitatea oferită sau comandată (numărul de "contracte"), tipul
tranzacţiei (operaţiune cash, futures etc.), an cazul celor la termen precizandu-se scadenţa. Cea
mai importantă indicaţie este cea legată de preţ, respectiv cursul la care se oferă sau se comandă
produsul bursier. Din acest punct de vedere, an practică s-au consacrat cateva tipuri de ordine .

Ordinul "la piaţă" (engl. market order, fr. au mieux) este un ordin de vanzare/cumpărare

la cel mai bun preţ oferit de piaţă. Ordinul "la piaţă" poate fi executat oricand, atata timp cat
piaţa funcţionează.

Un ordin limită (engl. limit order) este cel an care clientul precizează preţul maxim pe care
anţelege să-l plătească an calitate de cumpărător, respectiv preţul minim pe care al acceptă an
calitate de vanzător. Acest ordin nu poate fi executat decat dacă piaţa oferă condiţiile precizate
prin ordin.

Un ordin stop sau de limitare a pierderii (engl. stop loss order) acţionează oarecum in sens
contrar ordinului cu limită de preţ. El devine un ordin de vanzare/cumpărare la piaţă, atunci cand
preţul titlului evoluează in sens contrar aşteptării clientului, respectiv creşte/scade la nivelul
specificat.

Negocierea contractului

Incheierea contractelor, deci executarea ordinelor de bursă, se face diferit pe diferitele

pieţe, an raport cu sistemul de tranzacţii adoptat, precum şi cu procedura specifică fiecărei burse,
aşa cum aceasta este consacrată in regulament. In practica internaţională s-au consacrat mai
multe modalităţi de negociere.
Studenti: Dobrita Maria
Dumitrescu Marina

Negocierea pe bază de carnet de ordine presupune centralizarea de către agenţii de bursă a

ordinelor primite de la clienţi antr-un document numit carnet de ordine (engl. order book); el
conţine ordinele repartizate In raport cu gradul lor de negociabilitate (ordinele de cumpărare de
la preţul cel mai mare la preţul cel mai mic şi, an sens contrar, ordinele de vanzare).

Contractarea are, de regulă, un caracter bilateral şi se produce atunci cand un agent de bursă a
răspuns favorabil la oferta făcută altul.

Negocierea prin inscrierea pe tablă presupune prezentarea ordinelor astfel ancat ele să

poată fi văzute de toţi agenţii de bursă care participă la şedinţa respectivă. Aceasta se realizează
prin anscrierea pe un tabel electronic (la bursa de la Toronto) sau prin scrierea cu creta (la Hong
Kong, Sydney, Singapore) a primelor două (cele mai bune) preţuri de vanzare (ask) şi cumpărare
(bid). La Hong Kong, de exemplu, brokerii scriu pe tablă ordinele ce le au spre execuţie,
specificand langă fiecare ordin iniţialele firmei emitente a titlului.

Contractarea are loc atunci cand un agent de bursă terţ acceptă o cotaţie anscrisă pe tablă.

Negocierea prin anunţarea publică a ordinelor se practică atat pe pieţele intermitente, cat
şi pe cele continue; acest din urmă caz este ilustrat de bursele de la Zürich şi Budapesta. De
regulă, fiecare titlu este repartizat pentru tranzacţionare la unul din ringurile aflate in incinta
bursei (de aici denumirea de tranzacţionare an ring). Negocierile sant deschise de un funcţionar
al bursei, care strigă titlul ce urmează a fi negociat. Apoi agenţii de bursă anunţă cu voce tare
preţurile lor ask şi bid şi caută parteneri interesaţi.

Contractarea are loc atunci cand un agent de bursă care a strigat cotaţiile sale primeşte un
răspuns afirmativ din partea altui agent de bursă.

Negocierea in "groapă" (engl. pit trading) este o variantă a metodei descrise mai sus.

"Groapa" (engl. pit) este un spaţiu semicircular, foarte aglomerat, unde iau loc agenţii de bursă şi
aşi strigă preţurile de vanzare/cumpărare, putand acţiona an cont propriu (dealeri) sau an contul
unor terţi (brokeri). Este una din metodele cele mai spectaculoase de negociere şi se practică
pentru titlurile sau produsele financiare care se bucură de un dever mare la bursă (an prezent,
este cazul contractelor futures şi al opţiunilor).

Negocierea pe blocuri de titluri (engl. negociated trades sau block trading) are loc, de

regulă, an afara sălii principale de negocieri a bursei, intr-un spaţiu special amenajat din incinta
instituţiei. La NYSE formează aşa-numita "piaţă de sus" (engl. upstair market). Blocurile de
titluri sunt contracte de volum mare (10000 de acţiuni sau mai multe) şi, deoarece dimensiunea
contractelor este atat de ansemnată ancat poate influenţa situaţia pieţei, negocierea lor este
supusă unui regim special: in tranzacţii se ţine seama de informaţiile venite din sala de negocieri,
dar contractarea blocurilor de titluri se realizează separat, urmand apoi ca tranzacţia să
fie raportată la bursă după ce aceasta a fost incheiată.
Studenti: Dobrita Maria
Dumitrescu Marina

Executarea contractului

Intalnirea - prin intermediul mecanismului bursier - a două ordine de sens contrar

(vanzare/cumpărare), conţinand aceleaşi condiţii referitoare la scadenţă, volum şi preţ, duce la
perfectarea contractului. Acesta generează an sarcina părţilor contractante obligaţia de predare a
titlurilor - pentru vanzător - şi de plată a preţului acestora - pentru cumpărător. Procesul prin care
ceste obligaţii interdependente sant andeplinite se numeşte executarea
contractului sau lichidarea tranzacţiei.

In principiu, există două sisteme de executare a contractului bursier: prin lichidare directă sau
prin lichidare centralizată (cliring).

Lichidarea directă (engl. cash and carry) a fost utilizată mai ales in perioadele de inceput
ale bursei de valori; ea presupune, in esenţă, transmiterea titlurilor de la societatea de bursă care
a vandut la societatea de bursă care a cumpărat şi transmiterea in sens invers a contravalorii
titlurilor pentru fiecare din contractele care au fost ancheiate in bursă. Mecanismul lichidării
cuprinde următoarele faze principale:

 compararea documentelor privind contractul: brokerul vanzătorului al contactează după

şedinţa de bursă (telefonic) pe brokerul cumpărătorului şi are loc verificarea inscrisurilor
care atestă ancheierea contractului;

 livrarea titlurilor are loc printr-un curier pe care brokerul al trimite la cel de al doilea (de
regulă, in dimineaţa următoarei zile de bursă);

 cand mesagerul predă titlurile, brokerul cumpărătorului ii eliberează un cec conţinand

contravaloarea acestora.

Lichidarea centralizată (prin cliring) utilizează principiul compensării obligaţiilor de acelaşi

fel şi de sens contrar: vanzările făcute an bursă sunt compensate cu cumpărările, astfel incat
participanţilor la tranzacţii le revine obligaţia de a regla soldurile astfel rezultate. Este vorba, de
fapt, de două activităţi de compensaţie: an primul rand, cea referitoare la livrarea/primirea
titlurilor, participantul cu sold negativ trebuind să facă livrarea, iar cel cu sold pozitiv avand
dreptul la primirea titlurilor; in al doilea rand, cea privind lichidarea bănească, respectiv dreptul
de incasare de către cel cu poziţie netă de vanzător şi obligaţia de plată din partea celui cu poziţie
netă de cumpărător. Primul sistem de cliring a fost organizat an Germania (Frankfurt) an 1867.
Studenti: Dobrita Maria
Dumitrescu Marina

(structura sistemului bursier de tranzactii)