Ioan Morariu

CURS 1
1.Considerații generale privind dreptul succesoral
1. 1 Noțiune. Locul și rolul dreptului succesoral
1.1.1. Noțiune.
Dreptul succesoral ca subramură a dreptului civil reprezintă ansamblul normelor juridice,
principiilor, cutumelor și jurisprudenței relevante, circumscrise determinarii efectelor produse de
încetarea din viață a unei persoane si în primul rând stabilirii destinației patrimoniulului persoanei
decedate.
1.1.2. Locul dreptului succesoral
Din punct de vedere sistematic juridic, acest ansamblu face parte din ramura dreptului civil și implicit
din ramura generică a dreptului privat, iar sub aspect didactic reprezinta materia care finalizeaza
analiza dreptului civil, prezentând particularitati care decurg din chiar obiectul acesteia de studiu:
efectele produse la și prin efectul decesului unei persoane.
1.1.3. Rolul dreptului succesoral
Moștenirea reprezentă una dintre modalitățile în care acumulările materiale ale unei generații sunt
transmise generației următoare, asigurând continuitatea patrimoniului, dar în egală măsură are și
consecințe de natură imaterială, în sensul în care asigură posteritatea memoriei defunctului și a
valorilor spirituale ale acestuia și contribuie la o coeziune transgenerațională a familiei și națiunii.
Dintr-o altă perspectivă, moștenirea este și un mod de dobândire a proprietăţii, art. 557 NCC
stipulând expres că „dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin (...) moştenire
legală şi testamentară (...)”.
Având în vedere cele de mai sus și tranferând analiza asupra dreptului scuccesoral, putem conchide,
în ordinea de idei a rolului acestuia, că dreptul succcesoral reglementează și crează cadrul normativ
necesar pentru:
• transmiterea acumulărilor materiale ale unei generații către generațiile următoare, asigurând
continuitatea patrimoniului;
• manifestarea moştenirii ca un mijloc de prezervare a memoriei defunctului și a valorilor
spirituale ale acestuia și implicit de asigurare a coeziunii transgeneraționale a familiei și
națiunii.
• manifestarea moştenirii ca unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii, art. 557 NCC
stipulând expres că „dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin (...)
moştenire legală şi testamentară (...)”.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

1.2 Aspecte terminologice.

1.2.1 Noțiunea de succesiune.
Dacă sub imperiul Codul civil din 1866 noțiunea de succesiune sau de moștenire nu beneficia de o
definiție legală, rolul definirii acestei noțiuni fiind preluat de doctrină, Noul cod civil, definește expres
această noțiune, în art.953, ca fiind ”transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către
una sau mai multe persoane în fiinţă1”.
O primă idee care rezultă din prevederea expresă a Codului civil este aceea că moștenirea, ca instituție
juridică, are în vedere doar situația încetării din viaţă a unei persoane fizice, ceea ce înseamnă că
normele juridice aferente se aplică numai transmiterii mortis causa a patrimoniului persoanei fizice.,
destinatar al transmisiunii putând fi însă atât o persoană fizică, cât și una juridică.
În egală măsură, textul codului civil are în vedere transmisiunea succesorală drept conținut al
moștenirii, iar în determinarea obiectului transmisiunii utilizează expres noțiunea de ”patrimoniu”.
Noțiunea de patrimoniu al unei persoane a fost concepută în mod tradițional ca totalitatea drepturilor
şi obligaţiilor cu conținut patrimonial, precum şi a bunurilor care aparţin persoanei în cauză și care
reprezință o constată a acesteia, însoțind-o pe tot parcursul existenței sale.
Reglementarea de lege lata a noţiunii de patrimoniu1 este dată de prevederile art. 31-33 Cod civil, iar
din ansamblul acestor reglementări pot fi contrase atât conținutul cât și natura juridică a acestuia.
Astfel, sub aspectul conținutului, patrimoniul include doar drepturile şi obligaţiile cu valoare
economică, iar nu bunurile care pot constitui obiect al acestor drepturi. În egală măsură, sunt excluse
din sfera de cuprindere a noțiunii de patrimoniu drepturile personal nepatrimoniale, care se sting odată
cu încetarea din viaţă a titularului lor, dar și drepturile şi obligaţiile patrimoniale cu caracter intuitu
personae, care sunt într-atât de strâns legate de persoana titularului încât se sting la moartea acestuia2.
În ceea ce privește natura juridică a patrimoniului, acesta reprezintă o universalitate juridică şi, în
acelaşi timp, un atribut al personalităţii, iar ca şi atribut al personalităţii, se caracterizează prin mai
multe trăsături: a). numai persoanele au un patrimoniu; b). orice persoană are un patrimoniu; c). o
persoană nu poate avea decât un singur patrimoniu.
Pornind de la textul Codului civil și cum beneficiar al transmisiunii succesorale poate fi (pe cale
testamentară) și persoana juridică, putem spune că: ”Moştenirea este practica legală și socială
constând în transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe
persoane fizice sau persoane juridice în fiinţă la data transmisiunii”.

1
Art. 953 C.civ.- Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe
persoane fizice în fiinţă.
2
Cu titlu de de exemplu : obligaţiile de întreţinere, dreptul de rentă viageră, uzufructul viager, dreptul la pensie sau la
salariu.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Trebuie precizat însă că în dreptul civil, în doctrină și jurisprudență, noțiunea de succesiune a dobândit
trei semnificații, cu extensii diferite ale sferei de cuprindere:
a) lato sensu, orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta, prin acte între vii (inter vivos)
sau pentru cauză de moarte (mortis causa);
b) stricto sensu, numai transmisiunea pentru cauză de moarte a unui întreg patrimoniu;
c) obiectul însuși al moștenirii, adică totalitatea drepturilor și obligaiilor cu caracter patrimonial,
aparținând defunctului, care trec la moștenitorii săi.
Moștenirea este reglementată de Noul cod civil, în principal, în Titlul I al Cărții a IV-a, intitulat
„Despre moşteniri şi liberalităţi“.
1.2.2 Aspecte terminologice subsecvente.
Sub aspect terminologic, Defunctul sau persoana care lasă moștenirea sau de cujus-ul este persoana
decedată despre a cărei moştenire este vorba, al cărei patrimoniu se transmite pe calea succesiunii și
în raport de care se apreciază celelalte efecte de drept succesoral produse.
Toate cele trei expresii de mai sus sunt sinonime, desemnând același lucru, respectiv subiectul activ
al raportului succesoral, titularul patrinoniului care se transmite prin moștenire.
Sintagma de cujus provine din prescurtarea sintagmei latine „Is de cujus succesionis agitur“ (Cel
despre succesiunea căruia este vorba).
Poate avea calitatea de persoană care lasă moștenirea orice persoană fizică, indiferent de capacitatea
de exercițiu a acesteia sau de cetățenie.
În cazul moștenirii testamentare cel care dispune de patrimoniul său prin testament se numește
testator.
Moştenitor sau succesor este persoana fizică sau juridică care dobândeşte fie întreg patrimoniul
defunctului, fie o fracţiune din acesta. Cele două expresii de mai sus sunt sinonime, desemnând același
lucru, respectiv subiectul pasiv al raportului succesoral, beneficiarul patrinoniului care se transmite
prin moștenire.
Vechiul cod civil folosea, de asermenea, pentru desemnarea moştenitorului legal şi termenul sinonim
latin de „erede“.
În cazul moştenirii testamentare pentru desemnarea succesorului, este întrebuinţat şi termenul specific
de „legatar“.
Succesibilul este persoana care în principiu ar putea să dobândească patrimoniul succesoral,
întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat
încă dreptul de opţiune succesorală.
În acest sens sunt prevederile art. 1100 alin.2 C.civ., conform cărora „Prin succesibil se înţelege
persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a
exercitat încă dreptul de opţiune succesorală”.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

1.3. Felul succesiunilor

1.3.1. Considerații generale. Reglementare.
În dreptul succesoral român moștenirea poate fi, după izvorul său, de două feluri: legală și
testamentară.
În acest sens, art. 955 C.civ. dispune că „Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală,
în măsura în care acela care lasă moştenirea nu a dispus astfel prin testament”.
1.3.2. Moştenirea legală.
Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea ei are loc în temeiul legii la persoanele, în ordinea
şi în cotele determinate de lege.
De regulă, moştenirea legală, numită și ab intestat (fără testament), intervine în toate cazurile în care
defunctul nu a lăsat testament.
Ea poate interveni şi în cazul în care a fost lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, ci alte
dispoziţii de ultimă voinţă precum: desemnarea unui executor testamentar, recunoaşterea unui copil
din afara căsătoriei, dispoziţii cu privire la funeralii etc.
Moştenirea poate fi legală şi în cazul în care testamentul cuprinde exheredări (dezmoşteniri) prin care
o parte din moştenitori sunt înlăturaţi de la moştenire, dar fără ca testamentul să cuprindă legate,
situaţie în care la moştenire vor fi chemaţi restul de moştenitori legali (nedezmoşteniţii) care vor
împărţi între ei întreaga masă succesorală.

1.3.3. Moștenirea testamentară.

Moștenirea este denumită testamentară atunci când transmiterea patrimoniului are loc în temeiul
voinței lui de cujus, manifestată prin testament ca act de ultimă voință. În acest caz, moștenitorii sunt
desemnați de cel care lasă moștenirea.

În dreptul succesoral român, regula este moștenirea legală, iar excepția moștenirea
testamentară, sau altfel spus, regulile privind moștenirea legală reprezintă dreptul comun în
materia succesiunilor, care se aplică ori decâte ori defunctul nu și-a manifestat voința prin
dispoziții pentru cauză de moarte.

1.3.4. Coexistența formelor succesorale

Cele două forme de moștenire nu se exclud însă în totalitate, ele putând coexista în anumite situații.
Astfel, moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară, dacă :
-defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moştenirii sale, sau;
- a dispus de întreaga moştenire, dar există moştenitori rezervatari;
situaţie în care o parte din moştenire se va transmite după voinţa testatorului, iar cealaltă după regulile
moştenirii legale.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

2. Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale.

2.1. Considerații generale. Enumerare.
Transmisiunea succesorală prezintă o serie caracteristici specifice, care o deosebesc de alte moduri
de transmitere a drepturilor și obligațiilor aparținând unei persoane fizice sau juridice, caracteristici
care reprezintă caracterele juridice ale ale transmisiunii succesorale.
Astfel, doctrinar și jurisprudențial au fost conturate următoarele caractere juridice ale transmisiunii
succesorale:
1). Moștenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa);
2). Moștenirea este o transmisiune universal;
3). Moștenirea este o transmisiune unitară;
4). Moștenirea este o transmisiune indivizibilă.

2.2. Caracterul mortis causa al moștenirii.

Moștenirea este o transmitere pentru cauză de moarte (mortis causa) pentru că se produce
numai la momentul și ca efect al morţii fizic constatate sau judecătoreşte declarate a unei persoane
fizice, iar nu pe parcursul vieții acesteia.Regulile moştenirii nu se aplică nici în cazul încetării
existenţei unei persoane juridice.
Prin urmare, normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor de transmisiune între vii (inter
vivos) guvernate de dreptul obligaţional şi nici în cazul încetării existenţei unei persoane juridice,
chiar dacă, în cazul încetării existenţei unei persoane juridice operează o transmisiune universală sau
cu titlu universal, încetarea existenţei persoanelor juridice (şi efectele ei) fiind reglementată prin acte
normative speciale (de exemplu, Legea societăţilor comerciale nr.31/1990, Legea nr. 85/2014 privind
procedura insolvenţei).
Precizăm însă, că normele care guvernează transmisiunea succesorală sunt, în principiu,
aplicabile şi persoanelor juridice ori statului, în cazurile şi în măsura în care ei se prezintă în calitate
de dobânditori ai patrimoniului sau ai unor bunuri din patrimoniul persoanei fizice decedate.

2.3. Caracterul universal al moștenirii.

Moștenirea este o transmisiune universală pentru că are ca efect transmiterea atât a activului
patrimoniului defunctului (drepturi şi bunuri), cât şi a pasivului patrimonial (a obligaţiilor
defunctului) sau altfel spus obiectul moştenirii este patrimoniul defunctului, adică totalitatea
drepturilor, bunurilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut defunctului.
Caracterul universal al transmiterii moştenirii explică transmiterea atât a activului patrimoniului
defunctului (drepturi şi bunuri), cât şi a pasivului patrimonial (a obligaţiilor defunctului).
Nu se transmit prin moştenire :
▪ drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale;
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

▪ drepturile patrimoniale care au caracter viager și se sting la moartea titularului lor;

▪ drepturile contractate ori născute ex lege intuitu personae (cum ar fi dreptul de uzufruct, uz
sau abitaţie, o creanţă de întreţinere sau de rentă viageră, dreptul de folosinţă locativă, dreptul
la pensie) ori din alte cauze (de exemplu, moartea celui care lasă moştenirea a operat ca o
condiţie rezolutorie sau ca un termen incert extinctiv) ;
▪ obligaţiile patrimoniale care au caracter viager, fiind legate de o calitate personală a
defunctului (de exemplu, obligaţia de întreţinere prevăzută de lege în consideraţia calităţii
personale a defunctului, nu şi obligaţia de întreţinere asumată de de cuius printr-un contract
de întreţinere) ;
▪ obligaţiile patrimoniale din contracte încheiate intuitu personae
Caracterul universal al transmiterii moştenirii o deosebeşte de transmisiunile între vii care au ca
obiect drepturi sau obligaţii singulare.
Caracterul universal al transmiterii moştenirii o deosebeşte de transmiterile între vii, pe de o parte,
pentru că are ca obiect o universalitate, şi nu bunuri sau drepturi privite ut singuli (individual), iar pe
de altă parte, pentru că are ca obiect şi obligaţii care nu pot forma obiect al transmisiunilor între vii.
Cu toate acestea , drepturile privind imobilele dobândite mortis causa sunt opozabile terţilor fără
îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară cerute de lege pentru transmisiunile prin acte între
vii (art. 26 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare).

2.4. Caracterul unitar al moștenirii.

Moștenirea este o transmitere unitară, în sensul că obiectul ei, patrimoniul defunctului, fiind
unitar, se transmite la moştenitori după aceleaşi norme juridice, fără a distinge după natura,
provenienţa sau originea bunurilor care compun masa succesorală.
Caracterul unitar al moșteninii corespunde unităţii patrimoniului transmis şi al dreptului de
proprietate, drept care formează obiectul principal al transmisiunii moştenirii.
Precizăm că prin caracterul unitar al transmisiunii succesorale se înţelege transmiterea
patrimoniului succesoral după aceleaşi norme juridice - fără a face deosebire între diferitele bunuri
care îl compun, după natura lor (drepturi reale sau drepturi de creanţă, mobile sau imobile etc.), după
provenienţa lor (de exemplu, de pe linie maternă sau paternă), după originea lor (moştenite sau
achiziţionate) sau după modalităţile de care sunt afectate (termen sau condiţie, proprietate comună
pe cote-părţi sau în devălmăşie etc.) - iar nicidecum unicitatea actului normativ. Astfel, chiar dacă la
acest moment reglementările succesorale se regăsesc preponderent în Noul Cod civil, anterior
dreptul succesoral unitar român a fost reglementat prin mai multe acte normative (în afara Codului
civil existau, de exemplu, Legea nr.319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor,
Decretul nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă etc.).

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Caracterul unitar al transmiterii comportă şi unele excepţii, determinate de considerente de

echitate sau de ordin social-economic, şi anume:
a) Dreptul special de preciput legal al soțului supraviețuitor.
Soţul supravieţuitor cînd nu vine în concurs cu descendenţii, moşteneşte pe lângă cota stabilită potrivit
art. 972 C.civ., mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectat folosirii comune ale soţilor
(art. 974 C.civ.).
Mobilele gospodăriei casnice formează deci o masă distinctă de bunuri succesorale, reglementată
de norme distincte de cele care cârmuiesc restul succesiunii.
În cazul în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii defunctului, el nu mai are
acest drept special şi principiul unităţii transmisiunii succesorale se va aplica integral.
b) Dreptul de preciput convențional prevăzut de art. 333 Cod civil.
Art. 333 Cod civil - ”prin convenție matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia
fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în
devălmășie”.
c) Drepturile salariale neîncasate de defunct.
Potrivit art. 167 alin. 2 din Codul Muncii, în cazul decesului salariatului, drepturile băneşti care i se
cuvin până la data la care s-a produs decesul se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor şi părinţilor
lui, iar în lipsa acestora, se plătesc celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun“.
Prin urmare, în privinţa salariului neîncasat de defunct nu se aplică principiul unităţii moştenirii,
ci norme derogatorii. Soţul supravieţuitor, copiii şi părinţii defunctului încasează aceste drepturi
băneşti indiferent de calitatea de moştenitor (şi chiar dacă au renunţat la moştenirea defunctului), fără
a fi nevoie să prezinte certificatul de moştenitor.
d) Drepturile de pensie neîncasate de defunct.
În aceeaşi ordine de idei, art. 111 alin.1 și 2 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de
pensii prevede că Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut
loc decesul şi/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite şi neîncasate până la data decesului,
se plătesc unei singure persoane, care are calitatea de soţ supravieţuitor, copil, părinte sau, în lipsa
acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.. Sumele menţionate mai sus pot fi
solicitate în cadrul termenului general de prescripţie.
2.5. Caracterul indivizibil al moștenirii.
Moștenirea este o transmitere indivizibilă, în sensul că acceptarea sau renunţarea la moştenire
are caracter indivizibil, neputând avea ca obiect numai o parte din moştenire și ca atare, presupune în
mod imperativ acceptarea sau renunțarea la întreaga moștenire (ca la un tot indivizibil).

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Cu alte cuvinte, fiecare moştenitor trebuie să accepte moştenirea potrivit vocaţiei sale succesorale
sau să renunţe la ea. El nu poate accepta o parte din moştenirea la care este chemat şi să renunţe
la cealaltă parte a ei.
Acest principiu decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral, care se transmite, ca atare,
asupra moştenitorilor şi explică de ce, în cazul renunţării la moştenire de către unul sau mai mulţi
succesibili, precum şi în cazul nedemnităţii succesorale ori a ineficacităţii legatelor (nulitate,
revocare, caducitate) vor profita de drept succesorii acceptanţi a căror vocaţie era înlăturată sau
diminuată prin existenţa altor moştenitori sau care aveau obligaţia să execute legatul în cauză
(neacceptat sau ineficace).
Întrucât patrimoniul succesoral este indivizibil, în cazul pluralităţii de moştenitori el se transmite în
această stare şi ea subzistă până la efectuarea împărţelii (partajului), afară numai dacă defunctul a
făcut prin testament o împărţeală de ascendent.
Caracterul indivizibil al transmiterii comportă şi unele excepţii, decurgând din specificul
situațiilor.care le materializează.
Astfel sunt recunoscute ca excepții de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale
următoarele situații faptico juridice:
a) Situația dublei vocații.
În acest sens trebuie avut în vedere faptul că principiul indivizibilității funcționează integral doar
când succesorul are doar o singură vocație succesorală.
Când, însă, moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la
moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct3 .
b) Datoriile şi sarcinile moştenirii se divid între comoştenitorii legali și cu titlu universal.
Prin derogare de la principiul indivizibilităţii transmisiunii succesorale, datoriile şi sarcinile
moştenirii se divid la moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal proporţional cu
cota fiecăruia.
Astfel, art. 1155 alin. (1) C.civ. prevede că moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie
la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăreia .
Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:
a) obligaţia este indivizibilă;
b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui
astfel de bun;

3
Astfel, potrivit art. 1102 alin. 1 Cod civil, ” Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe
vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct”.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz în care moştenitorul care
primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar
participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător; unul dintre moştenitori este
însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia.
d) unul dintre moștenitori este însărcinat prin titlu să execute singur obligația

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Curs 2
DESCHIDEREA SUCCESIUNII

1. Aspecte generale privind deschiderea succesiunii.

1.1. Noțiunea de deschidere a succesiunii.
Deschiderea succesiunii reprezintă o instituție juridică fundamentală în materia dreptului
succesural, cu o semnificație juridică deosebită și un moment referențial al întregii proceduri
succesorale.
Din punct de vedere legislativ, deschiderea succesiunii se regăsește în cuprinsul art. 954 din
Noul cod civil, care definește această instituție și în același timp stabilește data și locul deschiderii
succesiunii.
Astfel, art. 954 alin. (1) din Noul cod civil statuează regula conform cu care „Moştenirea unei
persoane se deschide în momentul decesului acesteia”. Per a contrario, succesiunea unei persoane
aflată în viață nu poate fi deschisă, altfel spus, nu poate trece către potențialii săi moștenitori, persoana
în viață neputând avea calitatea de de cujus.
Pornind de la cele de mai sus, putem defini deschiderea succesiunii ca fiind faptul juridic
care determină transmiterea patrimoniului succesoral al lui de cujus către moștenitorii săi,
legali sau testamentari și care constituie temei al nașterii dreptului de moștenire, fapt juridic
constând în moartea titularului patrimoniului care se transmite.
În materie succesorală, semnificația juridică deosebită a deschiderii moștenirii se explică prin
aceea că din acest moment toate drepturile și obligațiile celui care lasă moștenirea se transmit de
drept, fără nici o întrerupere, către succesori și prin faptul corelativ că până la acel moment, nici unul
dintre prezumtivii motenitori nu are vreun drept concret câștigat cu privire la bunurile antecesorului
său, ci doar drepturi eventuale.
1.2. Semnificația juridică a noțiunii de moarte.
Prin moarte, în sensul Codului civil, se înţelege atât moartea naturală, fizic constatată, a
persoanei, cât şi cea declarată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
În schimb, simpla dispariţie a persoanei fizice nu este asimilată cu decesul său şi nu poate
constitui temeiul deschiderii succesiunii. În acest sens, art. 53 din Noul cod civil precizează că:
„Cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă
definitivă”.
Deschiderea moştenirii şi data acesteia nu trebuie confundate cu deschiderea procedurii
succesorale notariale, care are loc la o dată variabilă şi întodeauna ulterioară deschiderii
moştenirii.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Deschiderea procedurii succesorale reprezintă momentul la care părțile demarează ansamblul de

operațiuni complexe care au ca finalitate determinarea compunerii masei succesorale, identificarea
moștenitorilor și stabilirea cotele succesorale ce revin fiecărui succesor.
Sub aspect juridic, deschiderea moștenirii implică identificarea a două coordonate: una temporală
(data deschiderii moștenirii) și una spațială (locul deschiderii moștenirii).

2. Data deschiderii succesiunii.

2.1. Noțiune.
În condițiile în care deschiderea succesiunii, ca fenomen juridic este reprezentată de decesul celui
despre a cărui moștenire este vorba, pe cale de consecință logică și data deschiderii succesiunii
coincide cu data morții lui de cujus.
Data deschiderii succesiunii nu trebuie confundată cu data deschiderii procedurii succesorale
notariale, aceasta din urmă fiind întotdeauna ulterioară celei dintâi.
2.2. Stabilirea datei deschiderii succesiunii.
Dovada morţii şi cea a datei ei se fac cu certificatul de deces, întocmit pe baza certificatului
medical constatator al decesului sau a hotărârii judecătorești declarative de moarte rămasă definitivă4.
Actul de deces se întocmeşte ca urmare a constatării fizice a morţii sau pe baza hotărârii
judecătoreşti declarative de moarte, rămasă definitivă.

În cazul morții fizic constatate, întocmirea certificatului de deces se face de către autoritatea
administraţiei publice locale în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs decesul5, pe baza
certificatului medical constatator al decesului şi a declaraţiei verbale făcute de către membrii familiei
decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau
alt cadru medical din unitatea sanitară unde s-a produs decesul.
În cazul în care decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, pentru
întocmirea actului de deces este necesară şi dovada eliberată de Poliţie sau de Parchet din care să
rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.
În cazul în care se declară decesul unui copil născut viu care a încetat din viaţă, fără ca declararea
naşterii să fi fost făcută în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă va întocmi mai întâi
actul de naştere şi apoi pe cel de deces6.

4
În acest sens, art. 73 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale
prevede că „Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces“.
5
Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, întocmirea actului de deces se face la serviciul
public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al decesului şi a
declaraţiei verbale făcute de membrii familiei celui decedat.
6
Potrivit art. 34 din Legea nr. 119/1996, în cazul în care se declară decesul unui copil născut viu, care a încetat din viaţă
fără ca declararea naşterii să fifost făcută în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă va întocmi mai
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Întocmirea actului de deces privind un cadavru găsit se face la autoritatea administraţiei publice
locale în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit. Înregistrarea cadavrului neidentificat se va
face pe baza documentelor menţionate, precum şi a procesului-verbal întocmit de medic, care va
cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data şi cauza decesului.
În cazul morții declarată pe cale judecătorească, întocmirea certificatului de deces se face pe
baza unei hotărâri judecătoreşti declarative de moarte rămase definitive, din oficiu sau la cererea
persoanei interesate, după caz, şi va menţiona ca dată a morţii data stabilită prin hotărârea
judecătorească ca dată a decesului.
Art. 52 din Codul civil prevede că cel declarat mort este socotit în viaţă până la data pe care
hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii se
socoteşte că cel declarat mort a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind a morţii.

Menţiunea din certificatul de deces referitoare la deces şi data lui nu reprezintă constatări
ex propriis sensibus ale ofiţerului de stare civilă şi, prin urmare, vor face dovadă doar până la
proba contrară, care poate fi făcută într-o acţiune în justiţie privind „anularea, modificarea sau
completarea actului de deces şi a menţiunilor înscrise pe acesta“ şi validată de instanţă printr-o
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Dacă data morții stabilită prin hotărârea judectorească declarativă de moarte de către instanță este
contestată, această dată poate fi rectificată într-o cale de atac, dovada datei reale putând fi făcută prin
orice mijloc de probă. Tot prin orice mijloc de probă urmează a se dovedi, la nevoie, ora, eventual
chiar minutul în care a intervenit decesul celui despre a cărui moștenire este vorba.

2.3. Importanța determinării datei deschiderii succesunii

Determinarea datei deschiderii succesunii este important deoarece în funcție de acest moment se
determină:
• momentul transmiterii succesiunii la moştenitori, care are loc chiar în momentul
deschiderii succesiunii;
• compunerea masei succesorale;
• persoanele cu vocaţie succesorală, capacitatea lor succesorală şi drepturile ce li se cuvin
asupra moştenirii;
• momentul la care începe cursul termenului de opțiune succesorală și consecutiv dacă
acceptarea sau renunţarea la succesiune, care operează cu efect retroactiv, a fost făcută în
acest termen şi prin urmare va produce efecte sau nu;

întâi actul de naştere şi apoi pe cel de deces.

Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

• validitatea actelor juridice asupra succesiunii (potrivit art. 956 C.civ., actele juridice
având ca obiect o succesiune nedeschisă sunt nule absolut);
• legea aplicabilă în cazul conflictului în timp al legilor succesorale. Aceasta este legea în
vigoare în momentul deschiderii succesiunii, moştenitorii neputând dobândi drepturi
decât de la moartea defunctului.
3. Locul deschiderii succesiunii
3.1. Noțiune
Locul deschiderii succesiunii coincide cu ultimul domiciliu al lui de cujus. Soluția rezultă explicit
din prevederile art. 954 alin. (2) C.civ.:” Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului”
și s-a impus din considerentul că, de obicei, la ultimul domiciliu al defunctului pot fi soluționate mai
ușor problemele ce privesc moștenirea, de aici culegându-se mai lesne informații în legtură cu
prezumtivii moștenitori și conținutul masei succesorale.
Prin urmare, în privința locului deschiderii moștenirii nu prezintă relevanță locul unde a intervenit
decesul și nici reședința defunctului sau domiciliul curatorului (în ipoteza în care de cujus ar fi fost
pus sub curatelă).
Dovada ultimului domiciliu al defunctului se face cu cartea de identitate sau cu cartea de
identitate provizorie a acestuia.
Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României,
moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia primului notar public sesizat, cu
condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă
moştenirea.
În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii
moştenirii este în circumscripţia primului notar public sesizat, cu condiţia ca în această
circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul
succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în
circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat.
Dispoziţiile de mai sus se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea
desfăşurării procedurii succesorale este instanţa judecătorească.
În cazul în care într-o circumscripţie teritorială sunt mai multe birouri de notari publici,
competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului birou sesizat.
Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt birou de
notar-public din aceeaşi circumscripţie, cercetând în acest scop registrul naţional notarial ţinut în
format electronic potrivit legii.
Domiciliul persoanei fizice în vederea executării drepturilor sale civile, este locul unde îşi are
principala aşezare.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitatea dreptului de exerciţiu în condiţiile prevăzute

de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi cu care locuieşte în mod statornic7. El poate fi
stabilit judecătoreşte la unul dintre părinţi.

3.2. Importanța determinării locului deschiderii succesunii

Locul deschiderii moștenirii prezintă interes practic, având relevanță juridică, atât sustanțială,cât și
procedurală, sub mai multe aspecte care afectează:
a) competența notarului public în constatarea deschiderii succesiunii, dezbaterea acesteia și
efectuarea altor acte de procedură specifice;
b) competența instanțelor judecătorești în judecarea actiunilor decurgând sau în legătură cu
succesiunea;
c) legea aplicabilă în cazul moştenirilor cu element de extraneitate;
În ce priveşte moştenirile cu element de extraneitate, moştenirea este supusă legii statului
pe teritoriul căruia defunctul a avut la data morţii, reşedinţa obişnuită (art. 2633 C.civ.).

7
Când domiciliul defunctului nu este însă cunoscut, reşedinţa vafi considerată domiciliu (art. 90 alin. 1 C. civ.)1.
Domiciliul minorului (care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu) este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la
care locuieşte în mod statornic (art. 92 alin. 1 C. civ.).Domiciliul persoanei puse sub interdicţie este la reprezentantullegal
(domiciliu legal – art. 92 alin. 4 C. civ.).
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Curs 3
CONDIȚIILE GENERALE ALE DREPTULUI LA MOȘTENIRE
1. Enumerarea condițiilor.
Indiferent care ar fi temeiul dreptului de moștenire, strict dispozițiile legale sau testamentul celui
despre a cărui moștenire este vorba, pentru ca o persoană să poată moșteni trebuie să îndeplinească
două condiții generale pozitive:
- să aibă capacitate succesorală (art. 957 alin. (1) C.civ.);
- să aibă vocaţie succesorală legală utilă, sau vocaţie testamentară.
Pe lângă aceste condiii generale, pentru a putea vorbi despre un drept la moștenire în temeiul legii,
este nevoie să fie îndeplinite și două condiții speciale negative:
- persoana să nu fie nedemnă;
- persoana să nu fie dezmoştenită.
2. Capacitatea succesorală
2.1. Aspecte conceptuale generale.
Capacitatea succesorală nu se confundă cu capacitatea civilă de folosinţă sau cu capacitatea civilă
de exerciţiu, ci are o semnificaţie proprie bine definită, aceea a existenţei în viaţă a moştenitorului
în momentul deschiderii moştenirii.
În esență, capacitatea succesorală reprezintă o parte din capacitatea de folosință a persoanei, mai exact
aptitudinea persoanei de a dobândi drepturi și obligații în materie succesorală.
Codul civil condiționează imperativ dreptul de moștenire al unei persoane de existența acesteia la
data deschiderii moștenirii. Astfel, potrivit 957 alin.1 C.civ. : „O persoană poate moşteni dacă există
la momentul deschiderii moştenirii”.
Prin urmare, regula este că are capacitate succesorală orice persoană care se află în ființă în
momentul deschiderii moștenirii și nu are capacitate succesorală persoana care nu mai există sau
care nu există încă la acea dată.
De la aceasta regulă sunt recunoscute două excepții, materializate în:
-capacitatea succesorală recunoscută persoanei fizice concepute, dar nenăscute la data
succesiunii;
- capacitatea succesorală anticipată recunoscută persoanei juridice.

Dovada existenţei în viaţă a succesibilului la data deschiderii succesiunii incumbă, conform regulilor
generale de probaţiune, acestuia sau eventual moştenitorilor săi (dacă aceştia vin la moştenire prin
retransmitere) şi se face cu actele de stare civilă ale moştenitorului, iar în caz de deces al
moştenitorului care a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii, cu actul său de deces.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Dintr-o perspectivă analitică, trebuie făcută distincție între situația persoanelor care au capacitate
succesorală și situația persoanelor care nu capacitate succesorală, situații care urmează a fi analizate
distinct.
2.2. Persoanele care au capacitate succesorală.
2.2.1. Persoanele fizice care au capacitate succesorală.
Capacitatea succesorală este recunoscută de lege tuturor persoanelor fizice în viaţă la data
deschiderii succesiunii fără nici o discriminare în funcţie de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, precum și persoanelor fizice
concepute, dar nenăscute la data succesiunii.
Persoana dispărută are capacitate succesorală, fiind prezumată în viaţă.
Art. 53 C.civ. dispune în acest sens că „Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit
o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă”.
Persoana concepută, dar nenăscută la data succesiunii, este considerată că există, deci are
capacitate succesorală, cu condiţia să se nască vie. Copilul născut mort este considerat că nu
există.
Art. 36 C.civ. prevede că „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai
dacă el se naşte viu. Dispoziţiile art. 412 C.civ. referitoare la timpul legal al concepţiunii sunt
aplicabile”.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor de mai sus, rezultă că va fi considerat persoană
concepută și va avea capacitate succesorală copilul care se naște cel mai târziu în a 300 a zi de la data
deschiderii succesiunii. Capacitatea succesorală există indiferent cât de mare a fost durata vieţii
persoanei concepute.
2.2.2. Persoanele juridice care au capacitate succesorală.
Persoanele juridice au numai capacitate succesorală testamentară, în principiu de la data
dobândirii personalităţii juridice, în condiţiile legii.
Capacitatea succesorală este recunoscută de lege tuturor persoanelor juridice în ființă la
data deschiderii succesiunii fără nici o distincție sau limitare în funcţie forma, aracterul(public sau
privat), entitățile componente sau alte criterii, precum și persoanelor juridice în curs de înființare.
Prin excepţie de la prevederile art. 205 alin. (3) C.civ. şi dacă prin lege nu se dispune altfel, orice
persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare
sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în
cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal (art.
208 C.civ.).

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

2.3. Persoanele care nu au capacitate succesorală.

Din regula conform căreia are capacitate succesorală orice persoană care se află în ființă în
momentul deschiderii moștenirii rezultă, per a contrario, că nu au capacitate succesorală
persoanele care încă nu existau, cele nu mai existau la data deschiderii succesiunii și
comorienții.
2.3.1. Persoanele care încă nu existau la data deschiderii succesiunii.
Această categorie include:
-în cazul persoanelor fizice - persoanele fizice neconcepute la data deschiderii succesiunii,
precum și copiii concepuți la acel moment, dar care nu se nasc vii;
-în cazul persoanelor juridice – acele persoane juridice care la la data deschiderii succesiunii nu
erau nici măcar în curs de înființare.
2.3.2. Persoanele care nu mai existau la data deschiderii succesiunii.
În categoria persoanelor care nu mai existau la data deschiderii succesiunii intră:
-în cazul persoanelor fizice - persoanele fizice predecedate, al căror deces a fost fizic constatat
sau a fost stabilit prin hotărâre judecătorească de declarare a morţii definitivă şi irevocabilă, precum
și comorienții sau codecedații.
-în cazul persoanelor juridice -persoanele juridice care își încetaseră existența la data deschiderii
succesiunii.

a) Persoanele fizice predecedate

Lipsa capacității succesorale în cazul persoanelor fizice predecedate decurge din însăși pierderea
personalității juridice și deci a calității de subiect de drept, ca urmare a decesului lor intervenit anterior
deschiderii succesiunii lui de cujus.
Totuşi în cazul moştenirii legale, descendenţii moştenitorului predecedat vor putea veni
prin reprezentare la moştenirea defunctului în locul autorului lor şi culege partea succesorală ce
s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea succesiunii.
b)Comorienţii sunt persoanele fizice care, având vocaţie succesorală, una faţă de alta,
decedează în aceeași împrejurare (accident aviatic, naufragiu, cutremur etc.) sau în împrejurări
diferite, însă în astfel de circumstanțe încât nu se poate proba în niciun fel care dintre ele a
supravieţuit celeilalte.
În acest sens art. 957 alin. (2) C.civ. prevede că:, „Dacă, în cazul morţii mai multor persoane,
nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe
alta”.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Având în vedere că art. 957 alin. (2) C.civ. nu face nicio distincție, incapacitatea comorienților
se aplică şi în cadrul devoluţiunii testamentare, în cazul în care atât legatarul cât şi testatorul au murit
în aceeaşi împrejurare fără a se putea dovedi că legatarul a decedat ulterior decesului testatorului.
Trebuie avut însă în vedere în toate cazurile că prezumţia morţii concomitente a mai multor
persoane este o prezumţie legală relativă şi poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă de cel
interesat.
Efectele incapacităţii succesorale se produc de drept (ipso jure), fără a fi nevoie de o
hotărâre judecătorească care să o constate. Incapacitatea succesorală poate fi invocată de orice
parte interesată.

3. Vocația succesorală
3.1. Considerații generale
Așa cu am arătat mai sus, pentru ca o persoană să poată moșteni, pe lângă condiția existenței
capacității succesorale, mai trebuie îndeplinită și condiția ca aceasta să aibă vocaţie succesorală legală
utilă, sau vocaţie testamentară.
Din punct de vedere terminologic, trebuie precizat că în doctrina de specialitate sunt utilizate atât
noțiunea cu conotații active de vocație succesorală, care sugerează o îndreptățire, un drept, cât și cea
pasivă de chemare la moștenire, care completează sensul noțiunii cu ideea de atragere în sfera
moștenitorilor, evident în virtutea legii. În realitate, cele două noțiuni sunt sinonime, acoperind
aceeași realitate semantică.

Vocația succesorală legală semnifică presupune, așa cum vom dezvolta mai jos, încadrarea celui
care pretinde moștenirea într-o anumită categorie de persoane, aflate în relații de rudenie sau de
căsătorie cu de cujus și comportă două accepțiuni, de extensii diferite, iar vocaţia testamentară
presupune pur și simplu ca succesibilul să se regăsească ca destinatar în cuprinsul unei manifestări de
voință mortis causa valide a defunctului.
În acest sens sunt și dipozițiile legale în materie, mai exact cele ale art. 962 C.civ.: „Pentru a
putea moşteni o persoană trebuie să aibe calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către
defunct prin testament”, în concepția legiuitorului existența vocaţiei la moştenire presupunând că
persoana fizică sau persoana juridică care pretinde moştenirea trebuie să fie chemată la aceasta de
lege sau de dispozițiile unui testament.

3.2. Vocația succesorală legală

3.2.1. Persoanele cu vocație succesorală legală
În dreptul nostru sunt chemate la moştenire în temeiul legii persoanele care sunt în legătură de familie
cu defunctul, respectiv rudele defunctului și soţul supravieţuitor al acestuia. În ceea ce privește
rudele, acestea pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie (în anumite condiţii).
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Ca atare, se poate concluziona că moştenirea legală este concepută ca o moştenire de familie, statul
sau UAT moştenind numai în cazul în care moştenirea este vacantă.
Vocația succesorală legală, ca noțiune și instituție juridică, comportă o serie de distincții și
diferențieri, funcție de categoria de moștenitori legali avută în vedere.
3.2.2. Vocația succesorală legală a soțului suprviețuitor
Astfel în ceea ce privește soțul supraviețuitor, ca și categorie de moștenitori în sine, vocația
succesorală presupune doar existența validă a calității de soț al lui de cujus la data deschiderii
succesiunii și nu comportă niciun fel de diferențeri.
3.2.3. Vocația succesorală legală a rudelor defunctului
3.2.3.1.Noțiune și semnificație
Vocația succesorală legală a rudelor defunctului decurge și este bazată pe instituția juridică a
rudeniei.
Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană (rudenia în
linie dreaptă) sau pe faptul că mai multe persoane descind dintr-un ascendent comun (rudenia
în linie colaterală) și poate fi rudenie firească și rudenie civilă(adopție).
Cele două forme de rudenie sunt definite de dispozițiile art. 405 Cod civil :
”(1)Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau
pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun .
(2)Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege”.
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate
fi ascendentă sau descendentă.
Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun.

Gradul de rudenie se stabileşte astfel:

• în linie dreaptă, după numărul de naşteri: de exemplu, copiii defunctului sunt rude de gradul
I, nepoţii de gradul II, părinţii defunctului de gradul I etc.;
• în linie colaterală, ascendento- descendent: asecendent până la autorul/autorii comuni și
descendent, până la ruda de referință.
În ceea ce privește categoria moștenitorilor legali rude, vocația succesorală legală comportă două
accepțiuni, având grade de extensie și semnificații distincte, respectiv vocația succesorală generală
sau de principiu și vocația succesorală concretă sau utilă.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

3.2.3.2.Vocația succesorală generală sau de principiu

Vocaţia (chemarea) succesorală legală are un prim sens general prin care se stabileşte în
principiu vocaţia succesorală, chemarea la moștenire, vocație denumită virtuală, generală sau de
principiu.
Putem defini, așadar, vocația succesorală generală ca fiind posibilitatea abstractă,de
principiu, a unei persoane de a culege moştenirea defunctului, ca urmare a încadrării în
anumite categorii de rudenie determinate de lege.
În acest sens, rudele în linie dreaptă, descendentă (fiu, nepot de fiu, strănepot de fiu etc.) şi
ascendentă (părinţi, bunici, străbunici etc.) au vocaţie succesorală în mod nelimitat în grad.
Rudele colaterale au vocaţie succesorală numai până la gradul al IV-lea inclusiv (fraţii şi surorile
defunctului – rude de gradul doi, nepoţii şi strănepoţii de frate sau soră – rude de gradul III sau IV,
unchii şi mătuşile – rude colaterale de gradul al III-lea precum şi copiii acestora – rude de gradul al
IV-lea şi fraţii sau surorile bunicilor defunctului - rude colaterale de gradul al IV-lea).
În cadrul devoluţiunii succesorale legale funcţionează principiul reciprocităţii vocaţiei
legale generale la succesiune, conform căruia dacă o persoană are vocaţie succesorală legală
generală la moştenirea lăsată de o altă persoană şi aceasta la rândul ei are vocaţie la moştenirea
celei dintâi.
Şi reciproca este valabilă. Dacă o persoană nu are vocaţie succesorală generală la moştenirea unei
alte persoane, nici a doua nu are vocaţie legală la moştenirea primeia.
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale generale se întemeiază pe ideea de echitate și
de simetrie juridică.
Precizăm că reciprocitatea priveşte vocaţia succesorală generală virtuală, şi nu pe cea utilă,
care depinde de factori concreţi ai devoluţiunii succesorale legale, cum ar fi existenţa sau
inexistenţa altor succesibili în clasă sau rang preferabil.
Reciprocitatea vocaţiei succesorale legale nu există în cazul în care statul sau o persoană juridică
are vocaţie succesorală testamentară şi nici în cazul constatării nulităţii sau anulării căsătoriei
intervenite după decesul soţilor sau al unuia dintre ei. Dacă soţul supravieţuitor a fost de bună-credinţă
(căsătoria putativă), el are vocaţia succesorală a soţului din căsătoria valabilă, în timp ce soţul de
rea-credinţă nu are vocaţie succesorală (şi deci nu va fi chemat la moştenire).
Dacă însă ambii au fost de bună-credinţă, ignorând motivul de nulitate, principiul reciprocităţii
vocaţiei succesorale legale se aplică.
Reciprocitatea vocaţiei succesorale virtuale, abstracte, nu există în cadrul devoluţiunii
succesorale testamentare, pentru că de fapt în această formă de devoluţiune succesorală vocaţia
este întotdeauna concretă.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Poate exista reciprocitate a vocaţiei succesorale testamentare doar ca situație faptică concretă și
particulară, atunci când două persoane (de regulă soţii) testează fiecare în favoarea celuilalt prin
testamente distincte.

3.2.3.3.Vocația succesorală concretă sau utilă

Vocaţia (chemarea) succesorală are un al doilea sens concret şi util, de vocație concretă sau utilă,
care înseamnă alegerea dintre succesorii legali virtuali, potenţiali, a celor care în mod efectiv pot
culege moştenirea, nefiind înlăturaţi de un alt sau de alţi succesibili în clasă sau rang preferabil sau
de un legatar testamentar.
Dintre toate rudele cu vocația succesorală generală ale defunctului, au vocaţie succesorală concretă
doar o categorie resrânsă de rude, care sunt chemate în rang prioritar, în sensul că nu sunt înlăturaţi
de la moștenire de un alt sau de alţi succesibili, ci dimpotrivă ei îi înlătură pe aceștia.
Vocaţia succesorală a rudelor (care sunt chemate la moştenire alături de soţul supravieţuitor al
defunctului) nu înseamnă că ele toate, împreună şi deodată vor culege moştenirea lăsată de defunct,
deoarece vocaţia lor la moştenire este numai generală, potenţială, vizând o posibilitate de principiu
de a moştenii patrimoniul persoanei decedate. Vocaţia lor concretă, de a culege efectiv moştenirea
este determinată prin devoluţiunea succesorală legală și depinde de factorii concreţi ai
devoluţiunii succesorale legale, cum ar fi existenţa sau inexistenţa altor succesibili în rang preferabil.
Altfel spus, o persoană care are vocație succesorală succesorală generală are și vocație
concretă sau utilă doar dacă, potrivit regulilor devoluţiunii succesorale legale, nu este îndepărtată
de la moștenire de o rudă chemată la moștenire în rang preferabil.

3.3. Vocația succesorală testamentară

Așa cum am arătat, are vocație succesorală testamentară orice persoană fizică sau juridică,
fără nicio limitare sau excludere, care îndeplinește pur și simplu condiția de a se regăsi ca
destinatar în cuprinsul unei manifestări de voință mortis causa valide a defunctului.

4. Nedemnitatea succesorală
4. 1. Noțiune și caractere juridice.
Pe lângă condițiile pozitive ale capacității succesorale și vocației succesorale, o altă condiţie cerută
pentru ca o persoană să poată moşteni constă în condiţia ca aceasta să nu fie nedemnă față de cel a
cărui moștenire o pretinde. Inexistenţa nedemnităţii succesorale este o condiţie negativă, cerută atât
în cazul moştenirii legale, cât și în cazul moştenirii testamentare și a cărei neîndeplinire face
ineficientă o asemenea potențială moștenire.
În principiu,potrivit art. 960 alin. (1) C.civ. nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală,
cât şi de la cea testamentară, însă am ales să tratăm această intituție în contextul devoluțiunii
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

succesorale legale, întrucât în această materie se manifestă cu precădere, iar în materie testamentară
efectele acesteia sunt oricum anihilate în situația cunoașterii de către testator a cauzei de nedemnitate.
Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea de drept sau judiciară a unui moștenitor legal din
dreptul de a culege o moștenire determinată, inclusiv partea de rezervă din acea moștenire la care
ar fi avut dreptul, deoarece s-a făcut vinovat de săvârșirea unei fapte grave, prevăzută de lege, față
de cel care lasă moștenirea ori față de anumiți moștenitori determinați.
Sub aspectul naturii juridice, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care se aplică numai
în cazul săvârşirii faptelor prevăzute expres şi limitativ de lege.
Caracterul de sancţiune civilă al nedemnităţii succesorale imprimă acesteia o serie de caractere
juridice specifice, mai exact face ca ea să aibă:
• un caracter personal, deci să se aplice numai autorului faptei, fără a se răsfrânge asupra
succesorilor acestuia ori a altor persoane;
• un caracter relativ, nedemnitatea existând numai în raport cu de cujus-ul cu privire la care a
fost săvârşită fapta nedemnă și cu moștenirea acestuia; şi, în sfârşit,
• un caracter de răspundere subiectivă, în sensul că se bazează pe ideea de răspundere
culpabilă a nedemnului, ceea ce implică necesitatea existenţei discernământului şi a
responsabilităţii penale sau civile, după caz, a nedemnului în momentul săvârşirii faptei.

Nedemnitatea succesorală poate fi de drept şi urmează a fi doar constatată de instanţa

judecătorească sau judiciară şi urmează să fie pronunţată de instanţă.

4. 2. Nedemnitatea de drept
Cazurile de nedemnitate de drept sunt enumerate de art. 958 C.civ. care prevede că este de drept
nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe
cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă
la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din
oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care
rezultă nedemnitatea.

4. 3. Nedemnitatea de judiciară
Nedemnitatea judiciară poate fi pronunţată de instanţa judecătorească în cazurile prevăzute de
art. 959 C.civ., care prevede că poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care
au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a determinat sau, după caz, l-a împiedicat pe cel
care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.”
4. 4. Constatarea și declararea nedemnităţii succesorale
Nedemnitatea nu poate opera decât dacă a fost constatată sau, după caz, declarată printr-o hotărâre
judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, până în acel moment succesibilul fiind considerat
moştenitor capabil.
4. 4. 1.Constatarea nedemnității de drept
Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din
oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care
rezultă nedemnitatea.
Așadar, în cazul nedemnității de drept instanţa de judecată sau notarul public doar constată
intervenirea cazului de nedemnitate, care se produce ope legis la momentul rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare.
În cazul în care condamnarea pentru faptele menţionate drept cauze de nedemnitate de drept este
împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale,
nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă
definitivă.
4. 4. 2. Declararea nedemnităţii judiciare
Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare
nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.
Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se pronunţă ulterior datei
deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), termenul de un an curge de la data când succesibilul
a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.
Atunci când condamnarea pentru faptele menţionate la alin. (1) lit. a) este împiedicată prin
decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate
declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest
caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a
intervenit după deschiderea moştenirii.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

4.4.3. Pesrsoanele împotriva cărora se poate invoca nedemnitatea

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp este în viaţă. Dacă după
deschiderea succesiunii el a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale, dar a decedat înainte de
constatarea nedemnităţii, acţiunea în constatarea nedemnităţii lui poate fi introdusă şi împotriva
moştenitorilor săi legali sau testamentari cărora le-au fost retransmise bunurile succesorale.
Moştenitorii nedemnului, pârâţi în această acţiune, nu se pot apăra nici prin invocarea teoriei
moştenitorului aparent, nici prin invocarea dobândirii proprietăţii bunurilor mobile prin posesia de
bună-credinţă pentru că ei nu sunt dobânditori cu titlu particular, ci cu titlu universal (pro herede),
lor transmiţându-li-se în patrimoniul succesoral şi obligaţia de a restitui bunurile succesorale primite
de la autorul lor nedemn adevăraţilor moştenitori.

4. 5. Efectele nedemnităţii succesorale

Sub aspectul efectelor, nedemnul este înlăturat de la succesiune în cadrul procedurii succesorale
şi nu va obţine titlul de moştenitor şi certificatul constatator al acestui titlu sau dacă l-a obținut,
nedemnitatea va produce efectul unei condiţii rezolutorii, titlul nedemnului desfiinţându-se retroactiv,
nedemnul fiind considerat că nu a fost niciodată moştenitor.
Desfiinţarea titlului de moştenitor al defunctului se produce retroactiv din momentul deschiderii
moştenirii, indiferent de momentul săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea şi de momentul
pronunţării hotărârii. Desfiinţarea titlului de moştenitor îl înlătură pe nedemn de la moştenire chiar
dacă ar fi fost moştenitor rezervatar.
Nedemnitatea succesorală, fiind o sancţiune civilă, are caracter personal, înlăturând de la
moştenire pe nedemn.
Dacă nedemnul s-ar afla în posesia succesiunii, adevăraţii moştenitori au împotriva lui acţiune în
petiţie de ereditate.
Descendenţii nedemnului pot veni însă, la moştenire prin reprezentarea acestuia (art. 965 alin. (1)
C.civ.).
În ce priveşte actele încheiate de nedemn cu terţii privitor la bunurile succesiunii, va trebui
făcută distincţia între actele de conservare sau de administrare a bunurilor succesorale, pe de o parte,
şi actele de dispoziţie.
Actele de conservare, precum şi actele de administrare, încheiate între nedemn şi terţi, în măsura
în care profită moştenitorilor, sunt valabile.
Actele de conservare sau de administrare a bunurilor succesorale vor fi menţinute pentru că este
în interesul celorlalţi moştenitori ca bunurile succesorale să fie conservate şi puse în valoare.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Actele de înstrăinare făcute de nedemn cu privire la bunurile succesorale imobile vor fi menţinute
ca valabile în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: actul să fie cu titlu
particular, oneros, şi terţul să fi fost de bună-credinţă în momentul încheierii lui, dovedind că a existat
o eroare comună şi invincibilă asupra calităţii de moştenitor a defunctului- teoriei moştenitorului
aparent.
De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii
dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile. (art. 960 alin.
(3) teza a II a C.civ.).

4.6. Înlăturarea efectelor nedemnităţii succesorale

Efectele nedemnităţii de drept sau ale nedemnităţii judiciare pot fi înlăturate expres printr-o
declaraţie expresă cuprinsă într-un testament sau într-un act autentic notarial de către cel care lasă
moştenirea(art. 961 alin.1 teza a I a C.civ.).
Indiferent de actul în care este cuprinsă, declaraţia expresă trebuie să exprime iertarea succesibilului
nedemn de către cel care lasă moştenirea.
Fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat
nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea(art. 961 alin.1 teza a II a C.civ.).
Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după
condamnare, graţiere sau prin prescripţia executării pedepsei penale (art. 961alin. 2 C.civ.).

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Curs 3
DEVOLUȚIUNEA SUCCESORALĂ LEGALĂ

1.1. Principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale.

1.1.1. Aspecte conceptuale generalale

Dintre toate rudele care au aptitudinea legală abstractă de a culege moștenirea(vocație succesorală
generală), legiuitorul selectează doar unele dintre acestea, cărora le recunoaște vocație succesorală
concretă.

Alegerea rudelor cu vocație succesorală concretă dintre toate rudele care au o vocație
succesorală generală la moștenire se face utilizându-se două criterii tehnico-juridice, criterii
pornind de la care au fot instituite trei principii ale devoluțiunii succesorale.

Pe baza acestor principii, rudele defunctului care au o vocație succesorală generală la moștenire sunt
încdrate în nivele de chemare la moștenire, numite ranguri.

A. Definiție propusă.
Rangul succesoral reprezintă nivelul de chemare la moștenire al fiecăreia dintre rudele cu
vocație succesorală generală ale celui care lasă moștenirea și exprimă ordinea de chemare
la moștenire a acestor rude și ierarhizarea acestora decurgând din aplicarea principiilor
generale ale devoluțiunii succesorale legale.

Astfel, dintre toate rudele defunctului care au vocație succesorală generală la moștenirea acestuia
au vocație succesorală concretă doar acele rude pe care legea succesorală le cheamă la moștenire
în prim rang, acestea fiind rudele care vor culege efectiv moștenirea..

1.1.2. Criteriile tehnico-juridice

Pentru stabilirea ordinii de preferință între rudele defunctului cu vocație succesorală generală, au fost
instituite și sunt utilizate două criterii tehnico-juridice:
a) clasa de moștenitori;
b) gradul de rudenie.

A. Clasa de moștenitori.Definiție
Clasa de moştenitori este o categorie de rude ale defunctului privită ca un ansambu
omogen care, ca atare, în mod colectiv, exclude în totalitate de la moştenire o altă clasă sau
este exclusă în totalitate de la moştenire de către o altă clasă.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Descrierea claselor de moștenitori.

Legiuitorul a stabilit patru clase de motenitori legali:
- clasa I, numită și clasa descendenților, format din toți descendenții defunctului, fără limită în grad
(copii, nepoți, strănepoți etc.);
- clasa a II-a, numită și clasa mixtă sau clasa ascendenților privilegiați și a colateralilor
privilegiați, format din părinții defunctului și frații și surorile acestuia și descendenii lor până la
gradul al IV-lea inclusiv, cuprinzând :
-subclasa ascendenților privilegiați- părinții defunctului;
-subclasa colateralilor privilegiați- frații și surorile acestuia și descendenii lor până la gradul
al IV-lea inclusiv;
- clasa a III-a, numită și clasa ascendenților ordinari, format din bunicii, străbunicii ș.a.m.d. ai
defunctului, fără limită în grad;
- clasa a IV-a, numită și clasa colateralilor ordinari, format din unchii și mătușile defunctului, verii
primari ai acestuia, frații și surorile bunicilor defunctului.

B. Gradul de rudenie. Definiție

Gradul de rudenie reprezintă nivelul de apropiere/depărtare pe linia de rudenie între două
persoane aflate în legătură de rudenie.

Gradul de rudenie se stabileşte astfel:

• în linie dreaptă, după numărul de naşteri: de exemplu, copiii defunctului sunt rude
de gradul I, nepoţii de gradul II, părinţii defunctului de gradul I etc.;
• în linie colaterală, ascendento- descendent: asecendent până la autorul/autorii comuni
și descendent, până la ruda de referință.

Linia de rudenie este formată din şirul gradelor. Linia poate fi dreaptă, atunci când rudele coboară
(descind) una din alta, sau colaterală, când rudele coboară dintr un ascendent (autor) comun.
Linia dreaptă poate fi linie dreaptă descendentă sau linie dreaptă ascendentă, după cum privim
legătura de rudenie a succesibilului cu un ascendent sau respectiv cu un descendent al lui.
1.1.2. Analiza principiilor generale ale devoluțiunii succesorale legale. Excepții.

În baza celor două criterii tehnico-juridice, legiuitorul a formulat trei principii care guvernează
devoluțiunea succesorală legală și stabilirea ordinii de preferință::
a) Principiul chemării la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali;
b) Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă;
c) Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

A. Principiul chemării la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali

Acest principiu exprimă regula de drept conform cu care clasele de moștenitori sunt chemate
să culeagă patrimoniul succesoral în ordinea crescătoare a claselor.
O clasă de moştenitori legali este chemată util, concret la moştenire numai dacă nu există
nici un moştenitor acceptant din clasele anterioare, conform ordinii de preferinţă
stabilită de legiuitor.

Ca atare, dacă există una sau mai multe rude din prima clasă de moștenitori, atunci acestea vor înlătura
de la moștenire rudele care fac parte din celelalte clase de moștenitori, chiar dacă între acestea din
urmă s-ar găsi rude de grad mai apropiat cu defunctul decât cele din clasa care exclude, iar
raționamentul se aplică la toate clasele.
Rudele din clasa a II-a vin la moștenire numai dacă nu exist rude din clasa I sau acestea nu vor (sunt
renunțători) sau nu pot (sunt nedemni) veni la moștenire. Tot astfel, clasa a III-a, respectiv clasa a IV-
a de motenitori legali vor fi chemate la moștenire numai în ipoteza inexistenței rudelor din clasele
anterioare sau în cazul în care acestea nu vor sau nu pot să vină la moștenire.
Prin excepție pot veni la moștenire rude din clase diferite:
• atunci când de cujus a dezmoștenit prin testament (a exheredat) toți moștenitorii rezervatari dintr-
o clasă prioritară. Astfel, rezervatarii exheredați vor culege rezerva, iar cotitatea disponibilă va reveni
moștenitorilor din clasa subsecventă, cu condiția ca de cujus să nu fi dispus altfel prin testament.

B. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă

Acest principiu exprimă regula de drept conform cu care în interiorul aceleiași clase de
moștenitori legali, rudele de grad mai apropiat cu defunctul înlătură de la moștenire pe
rudele de grad mai depărtat8 .

Altfel spus, principiul menționat stabileşte că în interiorul aceleiaşi clase vocaţia concretă la
moştenire aparţine rudelor celor mai apropiate în grad de defunct.
Excepții.
De la principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă există două
excepții, limitativ prevăzute:
• reprezentarea succesorală;
• existenţa clasei a II a, clasa mixtă, în care părinţii defunctului (rude de gradul I) nu înlătură
de la moştenire pe fraţii sau surorile defunctului şi descendenţii acestora (rude de gradul
al II lea şi al IV lea), ci vin în concurs la moştenire conform cotelor stabilite de lege.

8
Art. 964 alin. (3) C.civ.- „Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la
moştenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepţia cazurilor pentru care legea dispune altfel”
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

C. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi cu acelaşi grad de rudenie
Acest principiu exprimă regula de drept conform cu care între rudele chemate la
moştenire ca rude din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad de rudenie moştenirea se împarte în
mod egal(în părţi egale)9.

Excepţiile de la principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad cu vocaţie concretă
la succesiune sunt:
• împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul în care moştenitorii de acelaşi grad vin la succesiune
prin reprezentare (art. 968 şi 981 alin. (2) C.civ.); şi
• împărţirea pe linii a moştenirii în cazul fraţilor şi surorilor din căsătorii diferite ale defunctului
(art. 981 alin. (3) C.civ.).

1.2. Reprezentarea succesorală

1.2.1. Noțiune
Pentru a evita producerea între succesibili a unor efecte inechitabile decurgând din aplicarea
principiilor generale ale devoluțiunii succesorale legale și în special a principiului proximităţii
gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă, legiuitorul a instituit instituția reprezentării
succesorale, bazată pe o serie de prezumpții absolute.

Reprezentarea succesorală a fost concepută ca un beneficiu al legii în favoarea unor succesibili

de grad mai îndepărtat, cărora prin aplicarea pură și simplă a principiului proximităţii
gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă nu le-ar fi fost recunoascută vocația
succesorală concretă.

A. Reglementare legală.
Codul civil reglementează instituția reprezentării succesorale în cuprinsul art. 965-969
C.civ., definind-o ca noțiune și stabilind domeniul de aplicare condițiile și efectele acesteia.

B. Definiție propusă.
Reprezentarea succesorală reprezintă un beneficiu al legii, în virtutea căruia un
moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în puterea legii,
în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire
ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data
deschiderii moştenirii.

9
Art. 964 alin. (3) C.civ.- „Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal, dacă
legea nu prevede altfel”.
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

1.2.2. Natură juridică

Instituția reprezentării succesorale (art. 965 C.civ.) are, așa cum reiese din chiar definiția acesteia,
natura juridică a unui beneficiu legal recunoscut pentru evitarea sau anihilarea unor efecte
inechitabile produse de aplicarea pură și simplă a principiilor devoluținii succesorale. Mai
exact, este vorba de evitarea unor efecte inechitabile produse de principiul proximităţii gradului de
rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă asupra unor persoane care nu sunt culpabile, pe motivul
predecesului sau nedemnității autorului lor.

Concret, în virtutea principiului proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă
dacă succesiunea ar fi pretinsă în nume propriu de beneficiarii reprezentării succesorale, ei ar fi
înlăturaţi de succesorii în grad de rudenie mai apropiat de defunct.
Reprezentarea succesorală permite reprezentantului să culeagă partea din moștenire care s-ar fi
cuvenit reprezentatului dacă acesta s-ar fi aflat în viață sau nu ar fi fost nedemn la data deschiderii
succesiunii.

1.2.3. Domeniul de aplicare

Semnificația noțiunii.
În viziunea 967 C.civ., prin domeniu de aplicare al reprezentării succesorale se au în vedere
categoriile de moștenitori care beneficiază de reprezentare.

Potrivit dispozițiilor Codului civil (art. 966 alin. 1 C.civ.), reprezentarea succesorală este admisă
numai în privința descendenților copiilor defunctului și a descendenilor din frații și surorile
defunctului.
În privința descendenţilor în linie dreaptă reprezentarea nu este limitată la un anuit grad de
rudenie și operează nemărginit.
În schimb, pe linie colaterală (în cazul descendenţilor din fraţii şi surorile defunctului) reprezentarea
acestora este permisă numai până la gradul al IV-lea inclusiv, întrucât moştenirea legală în linie
colaterală este admisă doar până la gradul al IV-lea inclusiv.

1.2.4. Condițiile reprezentării succesorale.

Pentru a opera reprezentarea succesorală în privința categoriilor de moștenitori care beneficiază de

reprezentare, trebuie îndeplinite trei condiții, dintre care două în persoana celui reprezentat și una
în persoana reprezentantului:
a) Cel reprezentat să nu aibă capacitate succesorală la momentul deschiderii
moștenirii lui de cujus(să fie predecedat sau decedat în același timp) sau să fie nedemn
față de acesta.

Drept civil. Succesiuni

 Ioan Morariu

b) Locul celui reprezentat să fie un loc util;

c) Reprezentantul să îndeplinească toate condițiile generale pentru a culege
moștenirea lăstă de defunct(cu excepția vocației concrete).

Nu are importanță, însă dacă reprezentantul îndeplinește sau nu condiţiile pentru a-l moşteni pe
cel reprezentat. În acest sens, trebuie arătata că reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este
nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lui ori a fost dezmoştenit de acesta.

1.2.5. Modul de operare a reprezentării succesorale.

În linie dreaptă(linia descendenților) reprezentarea operează nemărginit (fără limitare), iar în

linie colaterală (linia descendenţilor din fraţi şi surori) reprezentarea este posibilă numai până la
gradul al IV-lea inclusiv, întrucât moştenirea legală în linie colaterală este admisă doar până la
gradul al IV-lea inclusiv.
â

Reprezentarea operează în toate cazurile, adică atât în cazul în care reprezentanţii sunt rude de
acelaşi grad în raport cu defunctul, cât și în cazul în care sunt rude de grade diferite în raport cu acesta
(art. 966 alin. (2) C.civ.).

În linie dreaptă acest mod de operare a reprezentării succesorale înseamnă că aceasta operează atât în
situația în care nepoţii copilului predecedat vin la moştenire în concurs cu copii în viaţă ai de
cujus-ului (unchii lor), cât şi în situația în care toţi copiii de cujus-ului sunt predecedaţi, iar la
succesiunea de cujus ului vin doar nepoţii acestuia, ca rude de grad 2, doar strănepoții ca rude de grad
3, nepoţii în concurs cu strănepoții ș.a.m.d.
În linie colaterală aceasta înseamnă că reprezentarea operează atât în cazul în care nepoţii de frate ai
de cujus ului (copiii fratelui predecedat) vin prin reprezentare la moştenirea acestuia în concurs cu
frați sau surori în viaţă ai de cujus ului (unchii/mătușile lor), cât şi în cazul în care la moştenirea de
cujus ului (a unchiului) vin doar nepoţii tuturor fraţilor predecedaţi ai de cujus ului.

Reprezentarea succesorală operează de drept şi imperative, fără ca descendenţii să poată modifica

regulile legale care o guvernează.

1.2.6. Efectele reprezentării succesorale.

A. Efectele generale ale reprezentării succesorale

Efectele generale ale reprezentării succesorale reprezintă acele efecte care se produc
în toate situațiile în care intervine reprezentarea și cu privire la toți moștenitorii care
beneficiază de reprezentare.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Raportat la prevederile art. 968 Cod civ. și la consecințele practice ale acestora, putem vobi de un
efect general principal și un efect general subsidiar.

Principalul efect al reprezentării succesorale constă în aceea că, dacă sunt îndeplinite condiţiile
legale cerute pentru a opera reprezentarea, reprezentantul, ca moştenitor legal de un grad mai
îndepărtat, urcă, în puterea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat și culege
partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn sau decedat la data
deschiderii succesiunii.

Ca un efect consecutiv și subsidiar primului, în cazul reprezentării succesorale, împărţirea

moştenirii nu se mai face pe capete (în părţi egale între moştenitori), ci pe tulpini.
Dacă o tulpină a produs mai multe ramuri, subdivizarea se face pe tulpină în fiecare ramură.

Prin tulpină se înţelege:

– înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este reprezentat la
moştenire;
– înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea sau este
reprezentat la moştenire.
Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe
tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad.

B. Efectul particular al reprezentării succesorale

Efectul particular al reprezentării succesorale reprezintă acel efect care se produce doar
într-o situație de reprezentare succesorală clar determinată de lege și cu privire la
reprezentanți expes și limitativ precizați

Efectul particular, recunoscut de lege lata, constă în reprezentarea succesorală de către

copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost
exclus.
Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus
vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin reprezentarea
nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea
moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în
care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului
succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării (art. 969
alin. (1) C.civ.).

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Curs 5
REGULI SPECIALE PRIVIND DIFERITELE CATEGORII DE MOȘTENITORI
1.1. Reguli speciale privind clasele de moștenitori legali

1.1.1. Clasa I de moştenitori legali: descendenţii defunctului

A. Categorie
Clasa I de moştenitori legali este o clasă omogenă, care cuprinde o singură categorie de rude
ale defunctului, respectiv descendenții acestuia.
Categoria descendenţilor include copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la nesfârşit,
indiferent de sex sau dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite ori dacă sunt din
afara căsătoriei, dar filiaţia lor a fost stabilită potrivit legii sau dacă au fost adoptaţi.

B. Caractere juridice.
Descendenţii pot veni la succesiune atât în nume propriu cât și prin reprezentare, sunt
moştenitori rezervatari, sunt moştenitori sezinari, putând intra în posesia moştenirii înainte
de eliberarea certificatului de moştenitor şi au obligaţia să raporteze donaţiile făcute lor de
defunct în timpul vieţii acestuia, cu excepţia celor făcute cu scutire de raport.

Reguli și efecte specifice

Descendenţii defunctului înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în
ordinea gradului de rudenie.
În concurs cu soţul supravieţuitor, descedenţii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg
împreună trei sferturi din moştenire.
Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descedenţilor se împarte între aceştia în
mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpini, când vin la moştenire prin
reprezentare succesorală.

1.1.2. Clasa a II a de moştenitori legali: ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi

A. Categorie
Clasa a II a este o clasă mixtă şi neuniformă, pentru că este formată din două subclase, subclasa
ascendenților privilegiaţi și subclasa colateralilor privilegiaţi și cuprinde două categorii de
rude ale defunctului: părinţii şi respectiv fraţii sau surorile şi descendenţii acestora.
Ei sunt privilegiaţi pentru că îi înlătură de la moştenire pe ascendenţii ordinari (clasa a III a)
şi colateralii ordinari (clasa a IV a).

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

B. Subcategorii
Ascendenţii privilegiaţi sunt, potrivit art. 976 alin. (1) C.civ., tatăl şi mama defunctului din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, cu condiția stabilirii legale a filiaţiei
defunctului faţă de ei.
Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora
până la gradul al IV lea inclusiv, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.
C. Caractere juridice.
Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu. Ei sunt moştenitori
rezervatari şi sezinari. Nu sunt însă obligaţi la raportul donaţiilor.
Colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari, nu sunt moştenitori sezinari și nu
sunt obligaţi la raportul donaţiilor. Ei însă pot veni la moștenire atât în nume propriu, cât
şi prin reprezentare.

Reguli și efecte specifice

Reguli aplicabile întregii clase a II a
Moștenitorii din clasa a II a vin la moştenire doar în lipsa moştenitorilor din clasa I, a
descendenţilor defunctului, dar înlătură moştenitorii din clasele a III a și a IV a .
În cadrul clasei a II-a, prima operațiune juridică este împărțirea moștenirii cotei părți cuvenită
acestei clase între cele două subclase: subclasa ascendenților privilegiaţi și subclasa
colateralilor privilegiaţi .
Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascedenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi
se împarte între aceştia în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire,
după cum urmează:
a) în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar
colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
b) în cazul în care la moştenire vin ambii părinţi, aceştia vor culege împreună o jumătate,
iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.

Reguli specifice celor două subclase

Reguli specifice subclasei ascendenților privilegiaţi
În cadrul subclasei ascendenților privilegiaţi, în cazul în care la moştenire vin ambii părinţi
împărțirea se face în mod egal, în conformitate cu principiul împărțirii în mod egal între rude
din aceeași clasă și de grad egal.
Reguli specifice subclasei colateralilor privilegiați
În cazul împărțirii între colateralii privilegiați, înăuntrul acestei subclase, împărțirea se face
tot în mod egal, dacă la moștenire vin frați sau urmași ai acestora de aceeași natură (toți
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

frați buni între ei, numai frați uterini ori numai frați cosangvini cu defunctul).
În schimb, în cazul în care colateralii privilegiaţi sunt de naturi diferite, adică sunt rude cu
defunctul pe linii colaterale diferite, moştenirea sau partea din moştenire ce li se cuvine, se
împarte între ei într-o modalitate specifică numită împărțirea pe linii.
Succesiunea se va împărţi în două părţi egale (1/2 și 1/2), dintre care una se va atribui liniei
paterne (dimidia paternis), iar cealaltă liniei materne (dimidia maternis).

Fiecare dintre cele două jumătăți se vor împărți în atâtea părți câți frați există pe linia
respectivă.
Fraţii consanguini (care au acelaşi tată cu defunctul, dar altă mamă) culeg câte o parte în linia
paternă, frații uterini (au aceeaşi mamă cu defunctul, dar alt tată) culeg câte o parte în linia
maternă, în timp ce fraţii buni (au aceeaşi mamă și același tată cu defunctul) culeg câte o
parte în ambele linii, pe care le cumulează (având privilegiul dublei legături).
Împărţirea pe linii se aplică şi descendenţilor din fraţi sau surori, indiferent că ei vin la
moştenire prin reprezentare sau în nume propriu.

1.1.3. Clasa a III a de moştenitori legali: ascendenţii ordinari

A. Categorie
Ascedenţii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascedentă ale defunctului, cu excepţia
părinţilor acestuia.
Ascendenţii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

B. Caractere juridice.
Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu sunt moştenitori
rezervatari, nu sunt moştenitori sezinari şi nu au obligaţia de raport a donaţiilor.

Reguli și efecte specifice

Ascedenţii ordinari vin la moştenire doar dacă dacă nu există moştenitori din primele două
clase, adică descedenţii, ascedenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi.
Ascendenţii ordinari vor fi chemaţi la succesiune în ordinea gradului de rudenie, conform
principiului proximităţii gradului de rudenie faţă de defunct.
Între ascendenţii ordinari de acelaşi grad chemaţi împreună la succesiune se aplică principiul
egalităţii succesorale, moştenirea împărţindu-se pe capete,adică în mod egal.
În concurs cu soţul supravieţuitor, ascedenţii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul
lor, culeg împreună un sfert din moştenire.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

1.1.4. Clasa a IV a de moştenitori legali: colateralii ordinari

A. Categorie
Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea
inclusiv, cu excepţia colateralilor privilegiaţi. |Intră
Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline.

B. Caractere juridice.
Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu nu sunt moştenitori
rezervatari, nu sunt moştenitori sezinari şi nu au obligaţia de raport a donaţiilor.

Reguli și efecte specifice

Colateralii ordinari vin la moştenire doar dacă dacă nu există moştenitori din primele trei
clase, adică descedenţii, ascedenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi și ascendenţii ordinari.
Colateralii ordinari vor fi chemaţi la succesiune în ordinea gradului de rudenie, conform
principiului proximităţii gradului de rudenie faţă de defunct.
Între colaterali ordinari de acelaşi grad chemaţi împreună la succesiune se aplică principiul
egalităţii succesorale, moştenirea împărţindu-se pe capete, în mod egal.
În concurs cu soţul supravieţuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de numărul
lor, culeg împreună un sfert din moştenire.

1.2. Reguli speciale privind drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor

1.2.1. Aspecte conceptuale generale.
A. Categorie
Soţul supravieţuitor reprezintă o categorie de moștenitori în sine, alături de categoria de
moștenitori a rudelor, care vine în concurs cu acestea, nu exclude de la moștenire vreo
rudă, dar nici nu este exclus de la moștenire de acestea.

În cazul soțului supravieţuitor vocația generală se confundă cu vocația concretă, acesta având vocație
ca urmare a simplului fapt al existenței de jure la data deschiderii succesiunii a relației de căsătorie
între de cujus și cel care invocă calitatea de soț supraviețuitor.
În acest sens nu prezintă relevanță derularea efectivă în fapt a căsătorie, dacă soții coabitează în
fapt sau sunt despărțiți ori dacă s-a declanșat procedura de divorț, ci doar dacă în drept relația de
căsătorie mai există, iar aceasta există până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț sau finalizarea
procedurilor administrative de divorț.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

B. Caractere juridice.
Soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu. El este moştenitor
rezervatar şi sezinar și este obligat la raportul donaţiilor primite, atunci când vine în
concurs cu descendenții defunctului.

Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor

Soţul supravieţuitor beneficiază de trei categorii de drepturi succesorale, distincte, dar
complementare, respectiv cota parte din moștenire în concurs cu orice clasă de
moştenitori, dreptul succesoral special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic și
dreptul special de abitaţie asupra locuinței proprietatea soțului defunct.

1.2.2. Analiza categoriilor de drepturi succesorale ale soțului supraviețuitor.

A. Dreptul soțului supraviețuitor la o cotă parte din patrimoniul succesoral
Cota parte din moștenire a soţului supravieţuitor, reprezintă principalul drept succesoral al
acestuia și constă în dreptul la culegerea unei cote părți din patrimoniul succesoral, la fel ca
orice moștenitor legal, drept recunoscut în concurs cu orice clasă de moştenitori.

Cota parte concretă din moștenire a soțului supraviețuitor10

Cota parte din moștenire pe care o culege soţul supravieţuitor este variabilă, în funcţie de clasa de
moştenitori legali cu care acesta vine în concurs (sau subclasa în cazul clasei a II a a ascendenţilor
şi a colateralilor privilegiaţi), după cum urmează:
a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descedenţii defunctului;
b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascedenţii privilegiaţi, cât şi cu colaterali
privilegiaţi ai defunctului;
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascedenţii privilegiaţi, fie numai
cu colateralii privilegiaţi ai defunctului;
d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascedenţii ordinari, fie cu colateralii
ordinari ai defunctului.

Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu două clase de moştenitori(singura ipoteză posibilă
fiind aceea în care defunctul a dezmoştenit moştenitorii rezervatari dintr o clasă sau subclasă
preferată), cota acestuia se stabileşte prin raportare la cea mai apropiată dintre clasele de
moştenitori(clasa moştenitorilor legali dezmoşteniţi).

10
Art. 972 alin.1 Cod civ.: ” Cota soţului supravieţuitor este de:a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu
descendenţii defunctului;b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu
colaterali privilegiaţi ai defunctului;c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi
privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu
ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.”
Drept civil. Succesiuni
Ioan Morariu

Indiferent de clasa cu care vine în concurs (inclusiv cu clasa a II a), partea soţului supravieţuitor se
impută asupra moştenirii, adică se scade din moştenire, şi diferenţa urmează să se împartă între
moştenitorii legali cu vocaţie succesorală concretă cu care este în concurs.
Cota soţului supravieţuitor nu depinde de numărul efectiv al moştenitorilor legali din clasa cu care
vine în concurs.

B. Dreptul de preciput legal –dreptul succesoral special al soţului supravieţuitor asupra

mobilierului şi obiectelor de uz casnic
Acest drept special al soţului supravieţuitor, cunoscut ca drept de preciput legal,
este dreptul succesoral în virtutea căruia acesta, pe lângă cota sa succesorală
cuvenită în concurs cu clasele de moștenitori, moşteneşte mobilierul şi obiectele de
uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor(art. 974 C.civ.).
Dreptul de preciput legal este un drept special recunoscut soţului supravieţuitor peste cota
parte regulată acestuia și separat de aceasta, în considerarea relațiilor speciale între soți,
cu îndeplinirea a două condiții.
Prin mobilierul şi obiectele de uz casnic ce au fost afectate folosinţei soţilor se înţeleg
numai bunurile care prin natura şi afectaţiunea lor au fost destinate să servească în cadrul
gospodăriei casnice şi care au fost folosite efectiv în acest scop, corespunzător nivelului
de trai obişnuit al soţilor.

Condițiile pentru recunoașterea dreptului de preciput legal

Pentru ca soţul supravieţuitor să beneficieze de acest drept succesoral special trebuie îndeplinite
cumulativ două condiții:
Prima condiție este aceea soţul supravieţuitor să nu vină în concurs cu descendenţii defunctului,
ci cu celelalte clase de moştenitori. (art. 974 C.civ.)
A doua condiţie este ca soţul defunct să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin donaţii
sau prin legate testamentare.

Natură juridică
Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz
casnic este un drept de moştenire legală, având însă o afectaţiune specială.

C. Dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor

Soţul supravieţuitor care nu este titular al nici unui drept de a folosi o altă locuinţă
corespunzătoare nevoilor sale, beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care
a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile
moştenirii.

Drept civil. Succesiuni

Ioan Morariu

Dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor este reglementat de prevederile art. 973 Cod
civil11, care îl instituie și îi sabilește regimul juridic.

Caractere juridice
Dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor este un drept real, temporar, gratuit,
inalienabil, insesizabil și afectat strict folosinței soțului supraviețuitor.
Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu
îi este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă
pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.

Durată
Dreptul special de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data
deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un
an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
După efectuarea partajului, dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor va înceta, situaţia sa
juridică viitoare depinzând de includerea sau nu a locuinţei în lotul său.
Dacă locuinţa a fost inclusă în lotul său, el va deveni proprietar exclusiv al ei. Dacă însă ea
a fost inclusă în lotul altui moştenitor, soţul supravieţuitor care nu mai are nici un titlu pentru
folosinţa ei, ori va obţine un astfel de titlu de la moştenitorul proprietar, ori va putea fi
evacuat.

Dacă locuinţa era proprietatea soţilor, deci bun comun, soţul supravieţuitor va continua să o
folosească, în baza dreptului său de proprietate asupra cotei ce îi revine şi în baza dreptului de abitaţie
corespunzător cotei dobândite prin moştenire de către ceilalţi moştenitori.
Dacă cei doi soţi erau chiriaşi, soţul supravieţuitor va continua să folosească locuinţa nu în temeiul
dreptului de abitaţie, ci în temeiul dreptului său locativ propriu.

11
Art. 973 : ”(1) Soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare
nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă
această casă face parte din bunurile moştenirii.
(2) Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.
(3) Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în
întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă
locuinţă corespunzătoare.
(4) Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept
încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se soluţionează de către instanţa
competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu”.

Drept civil. Succesiuni