Subiectul I: Componența de infracțiune – instrumentul de bază la calificarea infracțiunilor

1.1. Definiți componența de infracțiune:

a) În sens larg;

b) În sens restrâns (3 puncte).

1.2. Stabiliți coraportul dintre noțiunile ”infractiune” și ”conținutul” componenței de

infracțiune (5 puncte).

1.3. Elucidați rolul componențelor de infracțiune formale, materiale, formal-materiale,

alternative, la calificarea infracțiunilor (7 puncte).

Subiectul II: Calificarea participației penale

2.1. Relataţi despre excepţiile de la regula accesorietății în cadrul instituției participației

penale (3 puncte).

2.2. Demonstraţi dacă la calificare se vor reţine normele din Partea Generală a Codului penal
care stabilesc participanţii la infracţiune în ipoteza cooperării făptuitorilor la săvârşirea unei
infracţiuni din imprudenţă (5 puncte).

2.3. Propuneți un algoritm de calificare a infracțiunilor comise în participație simplă, la

diferite faze ale activității infracționale (7 puncte).

Subiectul 1

1) În sens larg – totalitatea semnelor obiective şi subiective caracteristice pentru orice

infracţiune;

2) sens restrîns – totalitatea semnelor obiective şi subiective caracteristice pentru

o infracţiune concretă.

Componenţa de infracţiune concretă descrisă în norma juridico-penală concretă formează modelul

legislativ al unei infracţiuni concrete.

1.2 Prima exprimă trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, care o deosebeşte pe aceasta în
raport cu alte forme de ilicit juridic. A doua cuprinde trăsăturile specifice fiecărei infracţiuni,
care o deosebesc în raport cu alte infracţiuni. Spre deosebire de noţiunea de infracţiune,
conţinutul infracţiunii îndeplineşte o funcţie gnoseologică specifică, servind la calificarea
infracţiunii şi îndeplinind prin aceasta un rol important în realizarea legalităţii”.
1.3 Importanţa componenţei de infracţiune la calificarea infracţiunilor

Importanţa principală a componenţei de infracţiune constă în faptul că se va angaja răspunderea

penală doar pentru comiterea unei fapte socialmente periculoase în care se conţin toate elementele
şi semnele componenţei de infracţiune. Prezenţa componenţei de infracţiune în fapta prejudiciabilă
comisă constituie, în conformitate cu legea penală, temei de tragere la răspundere penală.

Fiind o noțiune consacrată în lege şi obligatorie, componenţa de infracţiune are un rol important în
realizarea principiului legalității în dreptul penal, calificarea unei fapte drept infracţiune nefiind
posibilă decît în concordanță cu legea penală. Lipsa cel puţin a unui semn al componenţei de
infracțiune concrete denotă imposibilitatea calificării faptei prejudiciabile săvîrșite potrivit unui
articol din Partea Specială a Codului penal.

Componenţe de infracţiune formale – Importanta componenţelor în al căror conţinut latura

obiectivă a infracţiunii este descrisă doar prin fapta prejudiciabilă.

Componenţe de infracţiune formal-materiale – Importanta in al caror conţinut

legiuitorul, pe lîngă fapta prejudiciabilă (acţiunea/inacţiunea), recurge la descrierea
laturii obiective a infracţiunii prin indicarea pericolului real şi iminent pe care o comportă
fapta la cauzarea unei urmări prejudiciabile.

Componenţe de infracţiune alternative – o importanta a componenţelor care includ în

conţinutul lor două sau mai multe fapte prejudiciabile (acţiuni/inacţiuni), două sau mai
multe urmări prejudiciabile sau două sau mai multe obiecte, care însă au un caracter
alternativ. Pentru a fi în prezenţa unei atare infracțiuni, este necesar şi suficient să fi fost
lezată sau periclitată doar una din valorile sociale alternative (este cazul obiectului juridic
secundar alternativ) sau să fi fost comisă doar una din totalitatea acţiunilor/inacţiunilor
alternative descrise de dispoziţia normei de incriminare, ori să fi fost cauzată doar una
din urmările prejudiciabile alternative

Subiectul 2
2.1Exceptii... Atunci cînd acţiunile organizatorului, instigatorului şi ale complicelui sînt
încadrate potrivit altei norme decît celei în conformitate cu care au fost calificate
acţiunile/inacţiunile autorului. Teoria accesorietăţii participaţiei este o teorie aplicabilă în
majoritatea ipotezelor de calificare, dar nu în toate. Există excepţii care scapă incidenței
acestei teorii. !!! Una dintre aceste excepții este tocmai cazul cînd la lipsirea de viaţă a
copilului nou-născut iau parte două sau mai multe persoane, printre care şi mama
victimei. În acest caz, acţiunile tuturor celorlalte persoane (altele decît mama victimei) nu
vor avea un caracter dependent în raport cu cea a autorului. Contribuţia mamei victimei
şi contribuția celorlalte persoane trebuie disociate, constituind infracţiuni de sine
stătătoare.
O altă excepţie este cazul excesului de autor cînd ceilalţi participanţi la infracţiune nu vor
răspunde pentru infracţiunea comisă în exces.

2.2La calificarea faptelor infracţionale potrivit legii penale, relevanță pot avea şi
dispoziţiile normelor din Partea Generală a Codului penal. În acord cu principiul
integralităţii calificării infracţiunilor, !!! în cazul faptelor prejudiciabile săvîrşite în
participaţie la calificare trebuie reţinută, pe lîngă norma de incriminare din Partea
Specială, şi norma din Partea Generală a Codului penal care stabileşte şi defineşte
participantul la infracţiune. Calificarea infracţiunilor săvîrşite în participaţie doar potrivit
normei din Partea Specială fără trimitere la norma din Partea Generală a Codului penal
este una parţială. Necesitatea unei asemenea alegații către norma generală este dictată
de faptul că normele din Partea Specială a Codului penal incriminează comportamentul
unei singure persoane.