Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul ,,Iulia Hasdeu” din Cahul

Catedra Asistență Socială și Pedagogie

Disciplina: Didactica educației

Competența de
cercetare

Elaborat: Latiș Agnesa

Grupa: ÎP 1821

Evaluator: Chiciuc Tatiana

Cahul, 2020
 Competența de cercetare
Plan:
1. Competența de cercetare
2. Etapele și strategiile de cercetare
3. Formele cerectării psihopedagogice
4. Ciorchine „Competența de cercetare”

1. Competența de cercetare
Cercetarea științifică este o activitate umană de obținere a unor informații privind modul în
care poate fi soluționate probleme teoretice sau practice, specifice unui domeniu. Scopul
cercetării științifice este de ajunge, printr-o metodă științifică, la cunoștințe care să aibă valoarea
de adevăr.

Comportamentul de cercetare realizează o funcție foarte importantă, cea de dezvoltare.

Sarcinile profesorului este de a provoca acest comportament în procesul educațional.

Activitatea de cercetare este un tip de activitate intelectual-creactivă, apărută în rezultatul

funcționării mecanismului de căutare și construită pe baza coportamentului de cercetare.

Cercetarea reprezintă o activitate legată de rezolvarea unor sarcini creative, de investigație,

cu un rezultat necunoscut preventiv și care respectă etapele specifice unei cercetări științifice.

Competența de cercetare derivă din competența informațională și se află la intersecția dintre

domeniul didactic (vizând ariile curriculare), domeniul socio-economic (vizând pregătirea pentru
piața muncii) și domeniul de cunoaștere, concretizat printr-un obiect de studiu.

2. Etapele și strategiile de cercetare

O cercetare implică anumite etape ce pot fi aplicate aproape în orice domeniu sau disciplină
de studiu, după cum urmează:

I. Definirea problemei. Cercetarea se impune atunci când oamenii se confruntă cu ceva

care îi pune in dificultatea de a-și realiza anumite scopuri, care îi nedumerește sau îi
frustrează. În cercetarea pedagogică, de obicei, aceasta este oproblemă practică ce nu
poate fi soluționată pe baza cunoștințelor teoretice și practice disponibile. În figura
prezentată mai jos observăm evoluția reacției omului într-o situație frustrantă, atipică.
II. Colectarea informațiilor. Informațiile pot fi definite ca fapte sau construcții logice
care sunt relevante pentru soluționarea unei probleme. De multe ori informațiile
relevante sunt greu de găsit. Atunci când cercetătorul dispune de puține informații, el
 este pus în situația de a alege între abandonarea problemei, acțiune în baza a ceea ce
cunoaște sau cercetare pe baza intuiției.
III. Elaborarea ipotezelor. O ipoteză este o supoziție a cercetătorului în legătură cu
modul de a proceda pentru a rezolva problema cu care se confruntă. Supoziția este o
afirmație emisă cu titlul de încercare și considerată adevărată până la obținerea unor
informații care o validează sau o infirmă.
IV. Testarea ipotezelor implica o revizuire a informațiilor disponibile pentru a se
vedea dacă ele susțin ipoteza. Este suficient ca un singur fapt să o contrazică pentru
ca validitatea ipotezei să fie pusă sub semnul îndoielii. Dacă informațiile deținute nu
o contrazic, atunci cercetătorul urmează să acționeze, cu titlu experimentalaşa cum a
stabilit prin ipoteză că ar trebui să procedeze pentru a rezolva problema.
V. Formularea concluziilor. Dacă toate informațiile vor confirma ipoteza, atunci ea
devine concluzia cercetării. În cercetările psihopedagogice, în care operează multe
determinări și incertitudini, concluziile sunt formulate cu prudență, deoarece faptele
în acest domeniu se schimbă în funcție de circumstanțe. Astfel, se poate întâmpla ca
ceea ce este astăzi posibil, în alte circumstanțe să nu mai fie valabil.

Un rol deosebit în cercetarea psihopedagogică îl are corelația dintre rațiune și intuiție. În

funcție de acest raport se determină strategiile care pot fi aplicate în scopul formării competenței
de cercetare, cum ar fi:

1. Strategia căutării intuitive, care presupune lansarea ideilor, ipotezelor şi verificarea lor
fără a demonstra corectitudinea tuturor. Nu este o strategie foarte complicată și se aplică
la începutul procesului de formare a competenței de cercetare.
2. Strategia căutării sistematice, care presupune formularea, determinarea tuturor
posibilităților în contextul situației date și verificarea continuă, permanentă, cu scopul de
a exclude variantele ineficiente sau greşite. Ea durează mai mult decât prima strategie,
este mai complexă și pune accent pe monitorizarea procesului de cercetare.
3. Strategia căutării direcționate, care presupune analiza logică a cauzelor ce provoacă
fenomenul studiat, pentru a identifica cele mai eficiente căi de ameliorare. Prezentăm în
schema următoare componentele specifice procesului de formare a competenței de
cercetare.

3. Formele cerectării psihopedagogice

r
C
șm
p
lsS
z
fD
Ș
ă
g
țiP
u
d
E
v
o
In
ta
rc
e
Sunt cunoscute mai multe forme ale cercetării psihopedagogice:

Studiile experimentale ce au drept scop examinarea critică a practicilor existente sau a

unor noi propuneri de acțiune practică;
Anchetele şi, în general, observațiile întreprinse asupra faptelor educaționale;
Contribuțiile teoretice, istorice, filozofice sau interdisciplinare destinate să contureze
cadrul general de studiu al diferitelor probleme ale educației;
Analiza critică a literaturii de referință;
Cercetările operaționale, aplicative ale unor programe educative, menite să amelioreze o
situație specifică.

4. Ciorchine „Competența de cercetare”