Analiza statica a echilibrului financiar al entității economice . Studiu de caz.

Asa cum se prezinta in zilele noastre, economia este rezultatul unui proces
evolutiv si al dezvoltarii schimbului reciproc de activitati de la forme inferioare la cele
superioare. Intr-un astfel de cadru se dezvolta si actioneaza intreprinderile, care vor aborda,
indiferent de profilul lor de activitate  problemele de gestiune financiara ori de cate ori
efectueaza o operatiune care priveste aprovizionarea, detinerea sau cedarea de titluri de moneda.
In procesul cunoasterii, o metoda de cercetare indispensabila
o reprezinta analiza, prin intermediul careia se creaza nu numai posibilitatea cercetarii lucrurilor si a
fenomenelor, ci se descopera, structura se verifica si se stabilesc legaturile de cauzalitate, factorii care le genereaza
si se pot lua decizii  pentru activitatile viitoare. In toate domeniile stiintei, analiza joaca rolul unui
mijloc necesar cunoasterii ca metoda de cercetar
 analiza economico-financiara pertinenta este indreptata catre evaluarea 
a p t i t u d i n i i   intreprinderii de a genera surplusuri monetare care ii garanteaza echilibrul financiar si
dezvoltarea.!chilibrul financiar poate fi definit prin capacitatea intreprinderii de a-si asigura plata fara intrerupere
a datoriilor contractate anterior, inclusiv a datoriilor curente generate de realizarea o
biectului de activitate, sau de legislatia fiscala, din incasarile sale, asfel incat aceasta sa poata evita riscul de
faliment."entinerea echilibrului financiar constituie conditia esentiala a supravietuirii intreprinderii. #e altfel,
echilibrul evoca ideea de armonie intre diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce in
domeniul financiar reprezinta armonizarea resurselor cu nevoile.Analiza echilibrului financiar se poate realiza pe
baza bilantului contabil fundamentat pe cele doua conceptii de elaborare ale acestuia: patrimoniala si financiara.
#aca bilantul contabil reflecta
starea  patrimonial a intreprinderii la un moment dat $inceputul si sfarsitul exercitiului financiar%, 
contul de  profit si pierdere sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare,
prelucrare si iesire aferente perioadei analizate. Rentabilitatea intreprinderii si noua ei stare patrimoniala se vor
reflecta in rezultatul net al exercitiului sub
forma de profit sau pierdere, informatie comuna a bilantului si a contului de profit si
pierdere.Informatiile continute in cele doua documente sunt completate de anexe care ofera explicatiile necesare
unei mai bune intelegeri a bilantului si a contului de profit si pierdere, aducand
totodata clasificari privind politicile intreprinderii in materie de investitie, de finantare, de fiscalitate, de
evaluare  patrimoniala precum si asupra istoricului activitatii sale. #eci, anexa indeplineste atat un
rol explicativ, cat si rolul de instrument complementar bilantului si contului de profit si pierdere

Echilibrul financiar reflectă echivalenţa dintre resursele financiare necesare înfăptuirii

unor obiective şi posibilităţile efective de procurare a acestor resurse (i.e., fonduri băneşti publice
sau private, constituite cu titlu definitiv sau rambursabil).
Prin urmare, o definiţie adecvată a echilibrului financiar ar putea fi următoarea: Echilibrul
financiar desemnează acea stare a mărimilor valorice dintr-o economie caracterizată prin
existenţa unei anumite concordanţe (corespondenţe, armonii), reflectată printr-un sistem de
corelaţii între necesarul de resurse băneşti implicat de înfăptuirea unor obiective şi acţiuni,
apreciate a fi eficiente, de la nivel micro sau macroeconomic şi posibilităţile concrete de
procurare a fondurilor băneşti respective cu riscuri şi costuri minime.
Echilibrul financiar al unei întreprinderi trebuie să evidenţieze static şi dinamic
modalitățile de finanțare şi utilizare a resurselor financiare în funcţie de finalitatea propriu-zisă a
afacerii, prin încadrarea ratelor de echilibru în limitele de variație ale sectorului în care își
desfășoară activitatea. Astfel, echilibrul financiar trebuie să reiasă din corelația resurse-nevoi
prin intermediul eficienței activității întreprinderii (profit) şi prin viabilitatea activității
(capacitatea de a produce numerar și echivalente de numerar).
Asa cum s-a mentionat, prin realizarea echilibrului financiar, intreprinderile urmaresc
asigurarea unei corespondente permanente intre necesitatile de resurse financiare, pe de o parte, si
resursele financiare existente sau posibile, pe de alta parte. Deoarece necesitatile de resurse
financiare, reclamate de desfasurarea normala a activitatii, sunt structurate in functie de diferite
categorii de prioritate, rezulta ca si echilibrul financiar al intreprinderii se manifesta ca
un echilibru structural ce reflecta o stare, prin definitie fiind, deci, un echilibru static.
Aspectul structural al echilibrului financiar este determinat tocmai de structura gestiunii
financiare a intreprinderii, ce cuprinde elemente care privesc activitatea desfasurata de
intreprindere in legatura cu formarea, sporirea sau diminuarea fondurilor, obtinerea si repartizarea
pe destinatiile legale a rezultatelor financiare.

Pentru analiza financiară informaţiile necesare le luăm din documentele de sinteză cum sunt
bilanţul contabil şi contul de rezultate adică de profit şi pierdere.Din bilanţul contabil întocmit cu
ocazia sfârşitului exerciţiului trebuie să întocmim un bilanţ financiar, de care avem nevoie pentru
analiza echilibrului financiar.

Datele culese, sau mai bine zis rezultatul analizei financiare servesc cum am mai spus pentru
constuirea imaginii fidele a întreprinderii mai ales în viziunea băncilor, dar şi în viziunea
patronatului fiindcă indicatorii calculaţi vor arăta nu numai starea întreprinderii în interior, dar şi
poziţia lui în totalitatea întreprinderii dintr-o ramură.

Echilibrul financiar static

Prin intermediul căruia se evidențiază existenta, la un moment dat a unei anumite
concordante intre necesarul de resurse bănești reclamat de înfăptuirea anumitor obiective si
acțiuni si posibilitățile reale, concrete de procurare a resurselor respective. Echilibrul financiar
static reda tabloul corelațiilor si proporțiilor la un moment dat, fără a releva evoluția, mișcarea,
adică fluxurile financiare proiectate sau realizate in intervalul de timp considerat. Un asemenea
echilibru se poate exprima si formaliza printr-un sir de expresii care au capacitatea de a scoate in
evidenta concordanta dintre: 
o      nevoile de resurse bănești si posibilitățile de procurare a lor;
o      mărimea resurselor si destinația lor in structura amănunțita;
o      posibilitățile de constituire a fondurilor din diverse surse si costurile pe care le
implica;
o      concordanta dintre alte mărimi de aceeași natura.

Analiza sistemului financiar a entității implică analiza din toate unghiurile ale acesteia,
astfel se are în vedere: analiza lichiditatii si solvabilitatii intreprinderii, analiza echilibrului
financiar al intreprinderii, analiza performantelor financiare ale intreprinderii, care
incorporeaza analiza rentabilitatii si a riscurilor acesteia.
Forma concreta de manifestare a echilibrului static al intreprinderiieste solvabilitatea,
care reflecta capacitatea acesteia de a face fata tuturor obligatiilor asumate prin contracte sau
care i s-au impus in virtutea legii, pe seama fondurilor existente in circuitul sau economic. Deci,
solvabilitatea reprezinta expresia 'calitatii' activitatii financiare desfasurate intr-o perioada data
de gestiune in legatura cu asigurarea si utilizarea fondurilor banesti ale intreprinderii.

Daca in faza de programare este surprinsa prin bugetul de venituri si cheltuieli, in executie ea
poate fi apreciata numai la finele perioadei de gestiune, pe baza informatiilor cuprinse in bilantul
contabil.

Pentru cuantificarea, la un moment, a starii de solvabilitate a intreprinderii, este necesara

utilizarea, in practica financiara, a unui indicator adecvat. Un asemenea indicator ar putea
fi coeficientul solvabilitatii, construit sub forma relativa, potrivit relatiei:

in care:

Csb = coeficientul solvabilitatii;

Cs = capital social;

Epc  = elemente patrimoniale constituite din credite.

Nivelul coeficientului solvabilitatii poate fi unitar sau subunitar. Starea de solvabilitate este data
de nivelul unitar, in timp ce nivelul subunitar al coeficientului reflecta o depreciere de diferite
grade a solvabilitatii intreprinderii si odata cu aceasta, a echilibrului financiar.

Echilibrul financiar a unei intreprinderi inseamna totodată folosirea resurselor intr-un

mod echilibrat, adica din totalul resurse folosind resursele curente pentru utilizari curente
asiguram ca utilizarile stabile sa fie finantate din resurse stabile. Acest lucru insa este cu mult
mai greu de realizat precum pare.

O analiza financiara statica se refera la procese trecute, care au rezultate deja stabilite iar
analiza dinamica studiaza evolutia fenomenelor in timp si tendintele viitoare a acestora.
Analiza statica a rezultatelor financiare ne da o viziune per ansamblu a intreprinderii la un
moment dat.Acest moment deobicei este sfarsitul unei exercitiu financiar, dar se poate sa avem
nevoie de el si intr-un moment de rascruce in viata intreprinderii, care nu intotdeauna coincide cu
data incheierii anului financiar.

Indicatori ai echilibrului financiar

Indicatorii de echilibru financiar patrimonial calculati pe baza informatiilor continute in

bilantul financiar sunt :
situația neta
fondul de rulment financiar
fondul de rulment propriu
 fondul de rulment împrumutat
nevoia de fond de rulment
trezoreria neta
cash-flow.

Situatia neta reprezinta valoarea datoriilor intreprinderii fata de asociati sau altfel spus
valoarea drepturilor pe care le poseda proprietarii asupra entitatii patrimoniale. Situatia neta este
echivalenta capitalurilor proprii. In literatura de specialitate, se mai intalnesc drept termeni
echivalenti : patrimoniu si mai ales patrimoniu net. Spre deosebire de capitalurile proprii,
notiunea de situatie este restrictiva, excluzand din categoria acestora subventiile pentru investitii
si provizioanele reglementate, (Situatia neta = Capitaluri proprii – Subventii pentru investitii –
Provizioane reglementate), elemente susceptibile de a fi grevate de datorii sau de a angaja creante
fiscale. De aceea indicatorul situatie neta este mai relevant, exprimand valoarea activului realizat
la un moment dat. Acest indicator intereseaza nu numai actionarii si proprietarii intreprinderii,
care vor sa cunoasca valoarea pe care o poseda, dar, in egala masura, si creditorii pentru care
activul realizabil constituie gajul creantelor lor. Astfel, situatia neta evidentiaza sumele ce vor
reveni asociatilor sau actionarilor in caz de lichidare, daca cesiunea elementelor de activ
(excluzand non-valorilor) asigura lichiditati la nivel corespunzator valorii nete bilaterale a
acestora, si daca nu apar datorii necontabilizate.

Analiza statica
Determinarea, structurarea si cunoasterea patrimoniului se realizeaza cu ajutorul
bilantului.

Analiza statica a echilibrului financiar se realizeaza pe baza bilantul
u i   c o n t a b i l ,   c e   s e   fundamenteaza pe cele doua concepte de elaborare ale acestuia: patrimoniala si
functionala.)conceptia originala despre bilant este cea patrimoniala. din punct de vedere economic, activul
si  pasivul bilantier sunt expresia aceleeasi realitati economice si anume a capitalurilor de care
dispune la un moment dat unitatea patrimoniala.
Plecand de la conceptul de patrimoniu, bilantul la randul lui, poate fi interpretat in mai
multe moduri. Din punct de vedere economic, bilantul prezinta capitalurile titularului de
patrimoniu. Capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv resursele
(aporturi de capital, rezerve, datorii, beneficii) cat si al modului de utilizare (bunuri economice,
creante, pierderi). Acest mod de interpretare genereaza ecuatia economica a bilatului :
UTILIZARI = RESURSE
Pe plan procedural, aceasta ecuatie este echivalenta cu ecuatia :
ACTIVE = PASIVE
Echilibrul financiar patrimonial se fundamenteaza pe trei reguli principale :
regula echilibrului financiar minim
regula indatorarii maxime
regula finantarii maxime
a) Regula echilibrului financiar minim presupune ca resursele utilizate pentru finanţarea
activelor să rămână la dispoziţia companiei pe o perioadă care trebuie să corespundă minim,
aceleia de imobilizare;
b) Regula îndatorării maxime presupune existenţa a două limite: suma datoriilor la termen
nu trebuie să depăsească suma capitalurilor proprii, iar suma datoriilor pe termen mediu si lung
nu trebuie să depăşească autofinanţarea medie aferentă unei perioade de 3 ani. Aceste limite fac
ca îndatorarea să aibă loc în anumite condiţii, băncile nu vor putea accepta depăşirea acestor
limite de îndatorare pentru a nu creşte nejustificat riscul de insolvabilitate al clienţilor băncii.
c) Regula finanţării maxime are la bază principiul potrivit căruia pentru orice operaţie de
investiţie, angajată de întreprindere, recurgerea la îndatorare nu trebuie să depăşească un procent
din valoarea investiţiei prevăzute, în practică acest procent poate fi cuprins între 50 şi 75% din
valoarea investiţiei fără TVA, care corespunde unui procent de 85,5% din suma incluzând TVA.

Analiza activului net contabil

Activul net contabil se exprima ca diferenta intre totalul activului si totalul datoriilor angajate de
firma: ANC = At – Dt si reprezinta evaluarea contabila a averii actionarilor la sfarsitul
exercitiului financiar.

a) Un activ net contabil pozitiv semnaleaza existenta unui volum al activelor firmei suficient
pentru acoperirea tuturor datoriilor acesteia, fara a tine insa seama de posibilele necorelari intre
exigibilitatea pasivelor si gradul de lichiditate al activelor.

b) Activul net contabil negativ reflecta un nivel al datoriilor angajate superior activelor totale, ca

o consecinta a exploatarii ineficiente a activelor si a acumularii de pierderi, avand ca finalitate
erodarea (consumarea) capitalurilor avansate de actionari si insolvabilitatea firmei aflate intr-o
atare situatie.

ACTIV CAPITALURI  ACTIV CAPITALURI 

PROPRII PROPRII
DATORII DATORII
ANC = 110 ANC = -10

Aprecierea echilibrului financiar al unei firme obliga insa si la delimitarea activelor si pasivelor
in raport cu lichiditatea, respectiv exigibilitatea acestora. In acest scop sunt utilizati indicatori de
tipul fondului de rulment (FR), necesarului de fond de rulment (NFR) si a trezoreriei nete (TN).

1.3. Analiza cu ajutorul FR, NFR si TN

Pornind de la egalitatea fundamentala a bilantului dintre alocarile si resursele antrenate de

activitatea unei firme:

ACTIV = PASIV,

prin dezvoltarea acestei ecuatii si regruparea posturilor de activ sau pasiv in raport cu lichiditatea

si exigibilitatea acestora in maniera de mai jos, obtinem:

IMO + (ACR-DB) + DB = CPE + DEX + CTS

CPE – IMO = (ACR –DB – DEX) + (DB – CTS)

FR = NFR + TN

Unde:

IMO – active imobilizate

ACR – active circulante 

DB – disponibilitati banesti si valori asimilate (conturi de trezorerie)

CPE – capitaluri permanente – suma capitalurilor proprii si a datoriilor pe termen mediu-lung

DEX – datorii pe termen scurt nefinanciare 

CTS – credite de trezorerie - datorii pe termen scurt financiare.

Au fost astfel izolate trei categorii distincte de resurse si alocari:

q       Resursele stabile in contraparte cu alocarile permanente

q       Resursele ciclice (nefinanciare) in contraparte cu alocarile ciclice (mai putin

disponibilitatile)

q       Disponibilitatile in contraparte cu creditele pe termen scurt.

Regruparea de mai sus permite analiza modului in care este asigurata finantarea activitatii firmei
si a concordantei existente (sau inexistente) intre aceste resurse si alocarile reprezentate de
elementele din activul bilantier.

q       Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment exprima valoarea resurselor permanente care finanteaza activele circulante.

Calculul acestuia permite si verificarea respectarii unui principiu fundamental al gestiunii
financiare: finantarea alocarilor permanente ale unei firme trebuie realizata pe seama resurselor
stabile ale acesteia. Exista doua procedee de calcul a fondului de rulment:

utilizand partea de sus a bilantului : FR = CPE – IMO, exprimand excedentul capitalurilor

permanente asupra activelor imobilizate nete;
utilizand partea de jos a bilantului : FR = ACR – (DEX+CTS), exprimand excedentul activelor
circulante asupra datoriilor pe termen scurt, unde ACR este valoarea activelor circulante.

ACTIVE CAPITALURI 
IMOBILIZATE PERMANENTE
FONDUL DE RULMENT 30
ACTIVE CIRCULANTE DATORII PE TERMEN SCURT

O valoare negativa a fondului de rulment indica nerespectarea principiului enuntat anterior si

posibilitatea aparitiei unor viitoare perturbari in fluxul de plati, ca urmare a dezechilibrului
constatat in aceasta situatie intre valoarea datoriilor pe termen scurt si activele circulante
disponibile pentru acoperirea acestor datorii. 

O marime pozitiva a fondului de rulment exprima realizarea echilibrului financiar pe termen

lung. Cu cat surplusul de surse stabile degajat din finantarea investitiilor si destinat finantarii
activelor circulante este mai mare cu atat firma este mai protejata in fata evenimentelor
neprevazute. 

Distingem doua forme ale fondului de rulment:

a) Fond de rulment propriu – care exprima cota de participare a capitalului propriu la

finantarea activelor circulante - :
FRP = CPR – IMO, sau FRP = FR – DTML
unde, CPR - capitalurile proprii,
IMO - active imobilizate,
DTML – datorii pe termen mediu si lung .
b) Fond de rulment strain – care exprima contributia datoriilor pe termen mediu si lung
la finantarea activelor circulante:

FRS = FR – FRP = DTML

Alaturat prezentam factorii care influenteaza marimea si evolutia fondului de rulment

Factori care diminueaza FR Factori de crestere a FR

Cresterea activului imobilizat prin: Diminuarea activului imobilizat, prin:

investitii: a) Amortizare

necorporale b) Vanzari de active fixe

corporale

financiare
Diminuarea capitalului permanent: Cresterea capitalului permanent:
 a) Reducerea capitalului propriu: a) Sporirea capitalului propriu:

retragerea actionarilor acumularea rezervelor

distribuirea rezervelor primirea de subventii

repartizarea dividendelor repartizari din profit

pierderi din anii precedenti; provizioane reglementate.

b) Contractarea de imprumuturi pe
termen mediu si lung.

reducerea sau anularea provizioanelor

reglementate

b) Restituirea imprumuturilor pe
termen mediu si lung.

Marimea optima a fondului de rulment este data de situatia in care echilibrul financiar se

realizeaza la o structura de finantare care genereaza cel mai scazut cost al capitalurilor. Relevanta
pentru aprecierea dimensiunii fondului de rulment este si comparatia cu societatile din acelasi
sector de activitate. Valoarea fondului de rulment se apreciaza in raport cu necesitatile
intreprinderii. Marimea minima necesara a fondului de rulment in vederea realizarii
echilibrului financiar poate fi determinata pe baza nivelul mediu al necesarului de fond de
rulment si in raport cu politica de finantare adoptata de firma.

q       Analiza necesarului de fond de rulment

In activitatea oricarei firme se vor regasi urmatoarele faze ale ciclului economic: achizitionarea
de materii prime si materiale, productia si valorificarea produselor finite, dupa care intreg ciclul
de exploatare se reia. Parcurgerea procesului genereaza fluxuri de exploatare (innoire de stocuri
si creante) si fluxuri de datorii (fata de furnizori, creditori), intre aceste doua categorii de fluxuri
existand un anumit decalaj de timp. Nevoia de finantare a ciclului de exploatare este acoperita in
cea mai mare parte din resurse pe termen scurt (datorii de exploatare).

Necesarul de fond de rulment este definit ca fiind diferenta dintre activele circulante (mai putin
disponibilitatile) si datoriile pe termen scurt (nefinanciare), fiind expresia necesarului de finantare
al ciclului de exploatare. 

Daca nevoia de fond de rulment este pozitiva ea semnifica un surplus de nevoi temporare
in raport cu sursele temporare. O situatie de acest gen poate fi considerata normala numai daca
este rezultatul unei politici de inevstitii privind cresterea nevoii de finantare a ciclului de
exploatare al sporirii volumului vanzarilor sau al cresterii duratei ciclului de fabricatie . În caz
contrar nevoia poate evidentia un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocuilor si creantelor si
exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de alta parte , respectiv incetinirea si urgentarea platilor.
Daca nevoia de fond de rulment este negativa semnifica un surplus de resurse temporare
in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciata pozitiva daca
este rezultatul accelerarii vitezei de rotație a activelor circulare si al angajarii de datorii cu
scadenta la perioade mai mari. In caz contrar aceasta evidentiaza o situatie nefavorabila datorita
unor întreruperi temporare in aprovizionarea si reinoirea stocurilor sau in activitatea de productie.

O prezentare mai detaliata a modului de determinare a necesarului de fond de rulment este redata

mai jos:

Active circulante (A) Resurse ciclice (B)

Stocuri de materii prime si materiale Furnizori si conturi asimilate

Produse finite si in curs de executie Clienti-creditori

Marfuri Alte datorii:

Furnizori-debitori - datorii fiscale si sociale

Clienti si conturi asimilate - datorii asupra imobilizarilor

Alte creante Venituri inregistrate in avans

Cheltuieli efectuate in avans

NFR = (A) – (B)

Regrupand in continuare elementele de calcul vom putea aloca atat activele circulante cat si
resursele ciclice pe doua categorii pot fi puse in evidenta doua componente ale necesarului de
fond de rulment: 

Necesar de fond de rulment din exploatare,

Necesar de fond de rulment din afara exploatarii.

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE)

- reprezinta diferenta dintre necesitatile ciclice de exploatare si resursele ciclice de exploatare:

NFRE = (Stocuri + Clienti si conturi asimilate + Avansuri acordate clientilor +Cheltuieli

efectuate in avans privind activitatea de exploatare) – (Avansuri clienti + furnizori si conturi
asimilate + datorii fiscale si sociale* + venituri inregistrate in avans privitoare la activitatea de
exploatare)

* TVA, ajutor de somaj, impozit pe salarii, asigurari sociale, alte datorii si creante cu bugetul de
stat.

Necesarul de fond de rulment din afara exploatarii (NFRAE)

este exprimat ca diferenta intre necesitatile ciclice din afara exploatarii si resursele ciclice in afara
exploatarii:

NFRE = (Alte creante + Decontari cu asociatii -pentru partea de capital social subscris dar
nevarsat-) – (Datorii fiscale ** + Datorii asupra imobilizarilor***)

** impozitul pe profit

*** impozitul pe cladiri, taxe pe terenurile proprietate de stat

Prin aceasta abordare necesarul de fond de rulment se mai poate scrie:

NFR = NFRE + NFRAE

Influenta majora in marimea necesarului de fond de rulment revine nevoii de fond de rulment din
exploatare.

Ca si in cazul analizei fondului de rulment, vom distinge si in analiza necesarului de fond de

rulment urmatoarele situatii:

NFR > 0, (ACR-DB) > DEX

In acest caz se evidentiaza excedentul (surplusul) activelor circulante (mai putin disponibilitati)
asupra resurselor ciclice (datorii din exploatare). Analiza cauzelor acestei situatii poate stabili
aspectul favorabil sau nefavorabil al acesteia: 

      Favorabil daca:

are loc o crestere a vanzarilor,se deruleaza un program investitional care antreneaza cresterea
finantarii ciclului de exploatare,creste durata ciclului de fabricatie ca urmare a cresterii gradului
de complexitate a produselor

    Nefavorabil daca:este urmarea unor perturbari in ciclul de exploatare (cresterea duratei de

incasare a debitelor si scaderea duratei de plata a obligatiilor),gestiune ineficienta a stocurilor
(stocuri fara miscare, sau cu miscare lenta).

NFR < 0, (ACR-DB) < DEX 

Aceasta situatie indica un surplus de resurse ciclice in raport cu alocarile ciclice. Si aceasta
situatie poate fi apreciata ca fiind favorabila sau nefavorabila in urmatoarele circumstante:

q       Favorabila daca:Scade durata de incasare a debitelor si sunt angajate datorii cu scadente

mai convenabile ciclului de exploatare

q       Nefavorabila daca:in cazul reinnoirii capitalului circulant (aprovizionare, stocare) apar

disfunctionalitati

In analiza necesarului de fond de rulment trebuie tinut cont de mai multi factori de influenta:cifra
de afaceri,durata ciclului de exploatare, costurile de productie, gestiunea stocurilor, modificarea
preturilor de achizitii la materiile prime si materiale,nivelul datoriilor ciclice.

Modificarea cifrei de afaceri determina o modificare in acelasi sens a necesarului de fond de

rulment.

Cresterea, respectiv scaderea duratei ciclului de exploatare are ca si consecinta cresterea,

respectiv scaderea necesarului de fond de rulment.

Modificarea costurilor de productie atrage modificarea in acelasi sens a necesarului de fond de

rulment.

O imbunatatire a gestionarii stocurilor (accelerarea rotatiei stocurilor, optimizarea cantitatilor

aprovizionate, micsorarea perioadei de stocare) determina scaderea necesarului de fond de
rulment. Acest factor influenteaza major NFR-ul.

Cresterea preturilor de achizitie la materiile prime si materiale determina cresterea necesarului

de fond de rulment. Nivelul datoriilor ciclice vizeaza volumul aprovizionarilor si serviciilor
contractate – datorii fata de furnizori. 

Mentinerea echilibrului financiar ramane un deziderat al politicii financiare atata timp cat vor
exista decalaje intre surse si utilizari (generate de durata medie de lichiditate a activelor diferita
de durata medie de exigibilitate a pasivelor).

       Analiza trezoreriei nete

Expresia echilibrului financiar pe termen scurt este data de trezorerie neta la finele perioadei,
determinata pe baza uneia din urmatoarele relatii:

1) TN = FR - NFR

2) TN = DB - CTS 

Astfel trezoreria neta analizeaza masura in care resursele stabile ramase dupa acoperirea activelor
imobilizate au fost suficiente pentru a acoperi cerintele de finantare ale ciclului de exploatare.
Existenta unei trezorerii nete pozitive inseamna incheierea exercitiului financiar cu un surplus
monetar, un excedent de finantare in raport cu valoarea creditelor pe termen scurt angajate.
Valoarea negativa a trezoreriei nete reflecta un dezechilibru financiar la sfarsitul unui exercitiu.
Deficitul monetar a fost acoperit prin apelarea la credite de trezorerie (CTS).

In functie de valorile luate de cei trei indicatori utilizati in scopul caracterizarii echilibrului
financiar distingem 6 cazuri posibile[4]. Dintre acestea, primele trei situatii corespund cazului in
care exista necesar de finantare al ciclului de exploatare (NFR > 0), prezentate la pagina
urmatoare. Urmatoarele trei situatii se refera la cazul in care ciclul de exploatare este autofinantat
(NFR < 0), necesarul de finantare negativ fiind asimilat unei resurse in fond de rulment (RFR).

Problematica subutilizarii capitalurilor se pune in masura in care firma dispune continuu de un

volum ridicat de disponibilitati, in conditiile in care o parte dintre acestea sunt atrase prin
intermediul creditelor pe termen scurt. Atragerea acestor disponibilitati presupune costuri
superioare (la nivelul dobanzilor active), in raport cu nivelul dobanzilor la care firma poate
fructifica in mod normal excedentul sau de lichiditati (dobanzi pasive).

Analiza corelaţiei dintre Fondul de rulment, Nevoia de fond de rulment şi

Trezoreria netă
Principalii indicatori utilizaţi în analiza echilibrului financiar sunt: Fondul de rulment;
Necesarul de fond de rulment; Trezoreria netă. Aceşti trei indicatori pot fi determinaţi în
accepţiune patrimonială, pe baza bilanţului financiar, iar în accepţiune funcţională, pe baza
bilanţului funcţional.
a. În accepţiune patrimonială
Fondul de rulment patrimonial, denumit în continuare fond de rulment (FR), reflectă
lichiditatea curentă în mărime absolută a unei întreprinderi pe termen scurt.
Fondul de rulment reprezintă marja de siguranţă a întreprinderii, impusă de decalajul
dintre sumele de încasat şi sumele de plătit pe termen scurt, precum şi de decalajul dintre
termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi durata medie în care
datoriile pe termen scurt devin exigibile.
Se determină în două modalităţi:
• pe baza părţii de sus a bilanţului, ca diferenţă între capitalul permanent şi activele
imobilizate nete, utilizând relaţia:
FR = Capital permanent – Active imobilizate
Capital permanent (angajat) = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung
Rezultă că fondul de rulment este partea din capitalul permanent folosită pentru finanţarea
activelor circulante.
• pe baza părţii de jos a bilanţului, ca diferenţă între activele circulante (stocuri + creanţe
+ disponibilităţi) şi datorii pe termen scurt (obligaţii din exploatare şi datorii financiare pe termen
scurt):
FR = Active circulante (curente) – Datorii pe termen scurt (curente)
Fondul de rulment corelează lichiditatea activelor curente cu exigibilitatea datoriilor
curente.
 Abordarea statică a echilibrului financiar constituie componenta tradiţională a
analizei financiare. în ciuda numeroaselor critici la care a fost supusă în ultimele două decenii,
opinia dominantă este aceea că nu se poate renunţa la acest tip de analiză.
Analiza statică furnizează răspunsuri cu privire la cel puţin trei probleme esenţiale pentru
aprecierea condiţiilor echilibrului financiar:
1. structura patrimoniului şi evoluţia sa în timp ;
2. corelaţia între lichidităţile cumulate ale firmei şi scadenţele pe care ea le poate anticipa
la o anumită dată;
3. gradul de adecvare al compoziţiei resurselor colectate de întreprindere la utilizările pe
care ea le finanţează.
Această abordarea tradiţională este completată de două noi concepţii:
 una „funcţională", care-şi propune luarea în calcul a ciclurilor financiare, care pun în
mişcare elementele bilanţului şi ale tabloului de finanţare alta în termenii „pool-ului de
fonduri", în care accentul este pus, în principal, pe necesitatea coerenţei între deciziile
privitoare la finanţare şi cele privind utilizarea fondurilor.
În practică, orice unitate =conomică se confruntă cu regula imperativă, conform căreia,
pentru a-şi asigura supravieţuirea şi a-şi menţine autonomia, trebuie să-şi conserve
solvabilitatea imediată şi pe termen, ca o condiţie a echilibrului financiar. Menţinerea
solvabilităţi constituie un imperativ permanent şi important, deoarece o firmă poate să-şi vadă
compromisă autonomia sau chiar supravieţuirea de o fază de insolvabilitate - chiar
tranzitorie - în ciuda performanţelor sale pe plan tehnic şi comercial.
Suportul analizei statice îl constituie bilanţul, deoarece permite formularea unui
diagnostic privind condiţiile echilibrului financiar şi al solvabilităţii şi pune în evidenţă
structura financiară a întreprinderii. Limitele acestui mod de abordare provin din faptul
că bilanţul ne oferă o reprezentare a patrimoniului la un moment dat.
Pertinenţa acestei metode este mult superioară atunci când este precedată de o pregătire
metodică a surselor de informare, ceea.ce impune trecerea de la bilanţul contabil, la un bilanţ
financiar, care să ţină cont mai întâi de realitatea economică a întreprinderii.
Analiza solvabilităţii pornind de la bilanţ se bazează în mod tradiţional pe principiul
confruntării între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului.
In bilanţ, pasivul grupează angajamentele întreprinderii; aceste elemente au o exigibilitate
diferită, în funcţie de scadenţa lor. Astfel, unele - datoriile pe termen mediu şi lung - au scadenţe
îndepărtate, altele - capitalurile proprii – nu au nici o scadenţă, iar provizioanele constituie
resurse a căror alocare este, încă, incertă. Pentru analistul financiar se impune reordonarea
elementelor de pasiv după o ordine de exigibilitate crescătoare.
În activul bilanţului, elementele sunt grupate într-o ordine care ţine cont. în special, de
lichiditatea lor - de aptitudinea de a fi transformate în monedă.
Pentru această operaţie sunt valabile, în general, următoarele reguli:
a) excluderea din activul întreprinderilor a unor elemente cum sunt cheltuielile de
instalare, o anumită parte a activelor necorporale, pierderile datorită incapacităţii lor de a se
transforma în monedă. Lichiditatea unui activ depinde de durata de viaţă a acestuia şi de valoarea
lichidativă;
b) activul circulant va fi constituit din totalitatea activelor, corespunzând ciclului de
exploatare (stocuri, creanţe clienţi etc.) şi alte creanţe deţinute de întreprindere şi al căror termen
este sub un an;
 c) activul imobilizat va regrupa activele corespunzând investiţiilor legate de exploatare,
investiţiilor financiare şi plasamentelor a căror lichiditate este adesea mai greu de apreciat (titluri
de plasament);
d) fondurile proprii se vor stabili prin diferenţa între valoarea activului şi pasivul exigibil;
e) pasivul exigibil pe termen scurt va cuprinde toate datoriile sub un an (legate sau nu de
exploatare) şi datoriile pe termen mediu şi lung, care ajung la scadenţă într-un an;
f) capitalurile permanente regrupează ansamblul resurselor neexigibile în anul respectiv,
considerate nu după origine, ci după termenul lor efectiv

Structura bilanţului exigibilitate şi raportul lichiditate

Analiza statică constituie o metodă adecvată pentru studiul modificărilor durabile ale
structurii patrimoniului şi, în special, pentru aprecierea echilibrului financiar.
Prin prisma raportului lichiditate/exigibilitate apare ca prioritară problema gradului de
adecvare între structura la termen a resurselor şi structura utilizărilor fondurilor, privită dintr-un
dublu sens:
 al condiţiilor de finanţare a întreprinderilor;
 al condiţiilor de menţinere a solvabilităţii.
In termeni de finanţare, întreprinderile se pot orienta către o anumită spe- cializare a
resurselor după natura utilizărilor pe care le finanţează.
Astfel, achiziţia imobilizărilor (echipamente, imobile) trebuie finanţată prin resurse
stabile, iar constituirea activelor circulante trebuie finanţată prin resurse pe termen scurt. Acest
principiu nu este aplicat în practică de o manieră atât de rigidă.
In termenii condiţiilor de menţinerea a solvabilităţii, problema care se pune priveşte
capacitatea întreprinderii de a-şi transforma în monedă elementele cele mai lichide ale activului
circulant şi folosirea acestor disponibilităţi pentru rambursarea datoriilor care au ajuns, sau
urmează să ajungă la scadenţă.
Menţinerea echilibrului financiar cere ca întreprinderea să dispună la fiecare
termen de scadenţă de disponibilităţi suficiente pentru a stinge datoriile.
La modul general, se poate pune condiţia ca intrările potenţiale de fonduri pe termen scurt
să acopere ieşirile de fonduri, care trebuie asigurate pe aceeaşi perioadă. Această regulă "de
acoperire" este influenţată de:
=> incidenţa evenimentelor defavorabile (sinistre, dificultăţi în vânzarea stocurilor)
asupra activelor şi datoriilor pe termen scurt;
=> condiţiile de rotaţie a elementelor ciclice (termenele necesare pentru a transforma în
monedă activele circulante şi termenele medii de plată de care dispune întreprinderea în relaţia cu
creditorii săi).
O asemenea abordare nu ia explicit în calcul ciclurile pe care le parcurg elementele de
activ şi pasiv, strâns legate de domeniul în care îşi desfăşoară acti- vitatea întreprinderea.
Analiza statică se poate face, fie în optică patrimonială, fie în optică funcţională. Analiza
statică în optică patrimonială se bazează, în principal, pe fondul de rulment şi pe ratele
lichidităţii.
Analiza statică în optică funcţională permite trecerea la o analiză dinamică şi se bazează
pe relaţia fundamentală a trezoreriei.
Cele două tipuri de analize sunt complementare şi permit evidenţierea echilibrului
financiar
.2.2 Instrumente ale analizei Statice
 Analiza statică a echilibrului financiar se bazează. în principal, pe următoarele
instrumente:
 e fondul de rulment;
 ratele financiare stabilite pe baza bilanţului;
 relaţia fundamentală a trezoreriei.

Fondul de rulment se calculează şi se de rulment analizează pe baza confruntării între

lichiditatea activelor şi exigibilitatea componentelor pasivului. Noţiunea de fond de rulment
este una din cele mai vechi şi utilizate noţiuni ale analizei financiare. Cel mai frecvent sunt
folosite următoarele noţiuni:
 fond de rulment brut sau total;
 fond de rulment net sau permanent;
 fond de rulment propriu;
 fond de rulment străin.
Noţiunea cu cea mai mare semnificaţie financiară este aceea de fond de rulment net, care
furnizează două tipuri de informaţii complementare:
1. aprecierea condiţiilor echilibrului financiar;
2. clarificarea modalităţilor de finanţare a investiţiilor corporale, necorporale şi
financiare.
Aprecierea condiţiilor echilibrului financiar este posibilă atunci când fondul de
rulment net se exprimă pe baza relaţiei:
Fondul de rulment net = Active circulante - Datorii pe termen scurt
În această situaţie trebuie luate în considerare trei ipoteze:
1. activele circulante sunt egale cu datoriile pe termen scurt;
2. activele circulante sunt mai mari decât datoriile pe termen scurt;
3. activele circulante sunt mai mici decât datoriile pe termen scurt.
Semnificaţia acestor trei ipoteze nu poate fi apreciată fără a cunoaşte raportul între
maturitatea activelor circulante şi cea a datoriilor pe termen scurt.
Considerarea fondului de rulment ca un indicator al solvabilităţi şi prin aceasta al
echilibrului financiar este însoţită de critici, deoarece nu se poate stabili o relaţie simplă şi clară
între nivelul şi semnul fondului de rulment şi riscul de faliment, care pândeşte o întreprindere. S-a
constatat că unele firme pot să-şi asigure solvabilitatea cu un fond de rulment negativ, în timp ce
altele pot fi insolvabile, în ciuda unui fond de rulment pozitiv. De asemenea, unele
întreprinderi îşi menţin solvabilitatea în condiţiile în care înregistrează un nivel scăzut al acestui
indicator, iar altele au dificultăţi în efectuarea plăţilor, chiar în condiţiile unui nivel ridicat al
fondului de rulment.
Aceste obiecţii pot fi înlăturate dacă se renunţă la considerarea fondului de rulment ca
unic criteriu pentru aprecierea solvabilităţii şi pentru luarea unor decizii.
Folosirea acestui indicator trebuie corelată cu luarea în considerare a următoarelor
elemente:
 nevoia de fond de rulment a întreprinderii;
 gradul de lichiditate al activelor circulante;
 gradul de exigibilitate al datoriilor sub un an.
 4. Caile de asigurare a echilibrului financiar

Prima conditie pentru asigurarea unei eficiente ridicate in folosirea fondurilor si, implicit, pentru
realizarea echilibrului financiar este dimensionarea lor corecta, in raport cu nevoile reale ale
productiei si circulatiei. Supraevaluarea necesarului de fonduri conduce la aparitia unor
imobilizari certe si conditii pentru risipa si cheltuirea neeconomicoasa a resurselor,
iar subevaluarea poate influenta negativ continuitatea circuitului si capacitatii de plata a
intreprinderii. Este vorba, in primul rand, de dimensionarea corecta a capacitatilor de
productie si apelarea la noi investitii numai cand, prin mai buna utilizare a mijloacelor fixe
existente, nu se poate realiza sporul de productie previzionat. In al doilea rand, este vorba
de evaluarea corecta a necesarului de active circulante, in conditiile accelerarii rotatiei acestora.
O deosebita importanta o are, in acest sens, dimensionarea corecta a costurilor, imbunatatirea
normelor de consum si reducerea perioadei de imobilizare a fondurilor - in diferitele stadii ale
rotatiei lor. Ratiunile de ordin financiar trebuie sa declanseze actiuni pe linia optimizarii
stocurilor pentru productie, a modernizarii proceselor tehnologice in vederea scurtarii duratei
acestora si a reducerii costurilor de fabricatie, a obtinerii la timp si a livrarii ritmice, potrivit
obligatiilor asumate, a unor produse finite de calitate corespunzatoare, a incasarii la timp a
creantelor si a onorarii la scadenta a platilor exigibile. Prin declansarea acestor actiuni se asigura,
inca din faza de evaluare a necesarului de fonduri, o accelerare a rotatiei acestora si prin aceasta,
o eficienta ridicata in utilizarea lor.

O a doua conditie, cel putin la fel de importanta pentru asigurarea echilibrului financiar este
si preocuparea pentru conducerea operativa a activitatii financiare astfel incat cheltuielile
sa se incadreze in limitele prestabilite iar veniturile previzionate sa fie incasate la timp.
Pentru ca aceasta cerinta sa fie satisfacuta este necesar ca intreprinderea sa actioneze in
urmatoarele directii: asigurarea unei corelari judicioase a programului de aprovizionare cu cel de
productie; rationalizarea relatiilor cu furnizorii si carausii, astfel incat sa fie asigurata o
aprovizionare ritmica si in conditiile cerute de consumul curent; asigurarea unor conditii
corespunzatoare de depozitare pentru inlaturarea fenomenelor de degradare a valorilor materiale;
realizarea integrala a programului de productie; reducerea ciclului de fabricatie; functionarea
continuua si la intrega capacitate a utilajelor si instalatiilor; asigurarea unor livrari ritmice, in
baza termenelor convenite cu beneficiarii; organizarea corespunzatoare a procesului de
formalizare a livrarilor; alegerea unor forme si instrumente de decontare care sa asigure incasarea
in timp util a livrarilor; eliminarea cauzelor generatoare de refuzuri de plata.

 alta în termenii „pool-ului de fonduri", în care accentul este pus, în

principal, pe necesitatea coerenţei între deciziile privitoare la finanţare şi
cele privind utilizarea fondurilor.
În practică, orice unitate economică se confruntă cu regula imperativă,
conform căreia, pentru a-şi asigura supravieţuirea şi a-şi menţine autonomia,
trebuie să-şi conserve solvabilitatea imediată şi pe termen, ca o condiţie a
echilibrului financiar. Menţinerea solvabilităţi constituie un imperativ permanent
şi important, deoarece o firmă poate să-şi vadă compromisă autonomia sau chiar
supravieţuirea de o fază de insolvabilitate - chiar tranzitorie - în ciuda
performanţelor sale pe plan tehnic şi comercial.
Suportul analizei statice îl constituie bilanţul, deoarece permite formularea
unui diagnostic privind condiţiile echilibrului financiar şi al solvabilităţii şi pune
în evidenţă structura financiară a întreprinderii. Limitele acestui mod de
abordare provin din faptul că bilanţul ne oferă o reprezentare a patrimoniului la
un moment dat.
Pertinenţa acestei metode este mult superioară atunci când este precedată
de o pregătire metodică a surselor de informare, ceea.ce impune trecerea de la
bilanţul contabil, la un bilanţ financiar, care să ţină cont mai întâi de realitatea
economică a întreprinderii.
Analiza solvabilităţii pornind de la bilanţ se bazează în mod tradiţional pe
principiul confruntării între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului.
In bilanţ, pasivul grupează angajamentele întreprinderii; aceste elemente
au o exigibilitate diferită, în funcţie de scadenţa lor. Astfel, unele - datoriile pe
termen mediu şi lung - au scadenţe îndepărtate, altele - capitalurile proprii - nu
au nici o scadenţă, iar provizioanele constituie resurse a căror alocare este, încă,
incertă. Pentru analistul financiar se impune reordonarea elementelor de pasiv
după o ordine de exigibilitate crescătoare.
În activul bilanţului, elementele sunt grupate într-o ordine care ţine cont.
în special, de lichiditatea lor - de aptitudinea de a fi transformate în monedă.
Pentru această operaţie sunt valabile, în general, următoarele reguli:
a) excluderea din activul întreprinderilor a unor elemente cum sunt cheltu-
ielile de instalare, o anumită parte a activelor necorporale, pierderile da-
torită incapacităţii lor de a se transforma în monedă. Lichiditatea unui
activ depinde de durata de viaţă a acestuia şi de valoarea lichidativă;
b) activul circulant va fi constituit din totalitatea activelor, corespunzând
ciclului de exploatare (stocuri, creanţe clienţi etc.) şi alte creanţe deţinute
de întreprindere şi al căror termen este sub un an;
c) activul imobilizat va regrupa activele corespunzând investiţiilor legate de
exploatare, investiţiilor financiare şi plasamentelor a căror lichiditate este
adesea mai greu de apreciat (titluri de plasament);
d) fondurile proprii se vor stabili prin diferenţa între valoarea activului şi
pasivul exigibil;
e) pasivul exigibil pe termen scurt va cuprinde toate datoriile sub un an
(legate sau nu de exploatare) şi datoriile pe termen mediu şi lung, care
ajung la scadenţă într-un an;
f) capitalurile permanente regrupează ansamblul resurselor neexigibile în
anul respectiv, considerate nu după origine, ci după termenul lor efectiv.
1.2.1. Structura bilanţului exigibilitate şi raportul lichiditate
Analiza statică constituie o metodă adecvată pentru studiul modificărilor
durabile ale structurii patrimoniului şi, în special, pentru aprecierea echilibrului
financiar.
Prin prisma raportului lichiditate/exigibilitate apare ca prioritară problema
gradului de adecvare între structura la termen a resurselor şi structura utilizărilor
fondurilor, privită dintr-un dublu sens:
 al condiţiilor de finanţare a întreprinderilor;
 al condiţiilor de menţinere a solvabilităţii.
In termeni de finanţare, întreprinderile se pot orienta către o anumită spe-
cializare a resurselor după natura utilizărilor pe care le finanţează.
Astfel, achiziţia imobilizărilor (echipamente, imobile) trebuie finanţată
prin resurse stabile, iar constituirea activelor circulante trebuie finanţată prin
resurse pe termen scurt. Acest principiu nu este aplicat în practică de o manieră
atât de rigidă.
In termenii condiţiilor de menţinerea a solvabilităţii, problema care se
pune priveşte capacitatea întreprinderii de a-şi transforma în monedă elementele
cele mai lichide ale activului circulant şi folosirea acestor disponibilităţi pentru
rambursarea datoriilor care au ajuns, sau urmează să ajungă la scadenţă.
Menţinerea echilibrului financiar cere ca întreprinderea să dispună la
fiecare termen de scadenţă de disponibilităţi suficiente pentru a stinge datoriile.
La modul general, se poate pune condiţia ca intrările potenţiale de fonduri pe
termen scurt să acopere ieşirile de fonduri, care trebuie asigurate pe aceeaşi
perioadă. Această regulă "de acoperire" este influenţată de:
=> incidenţa evenimentelor defavorabile (sinistre, dificultăţi în vânzarea
stocurilor) asupra activelor şi datoriilor pe termen scurt;

apitolul III Analiza statica a echilibrului financiar

Analiza lichiditatii si a solvabilitatii

Realizarea echilibrului se manifesta in tendinta si cunoaste atat momente de echilibru cat

si de dezechilibru. Mentinerea echilibrului financiar este un obiectiv important pentru organizatie
iar acest lucru este valabil atunci cand exercitiul financiar se termina cu o trezorerie neta pozitiva.
In cazul Albalact obiectivul este atins in 2 din cei 3 ani analizati, si anume 2006 si 2007. 

Calculul privind ratele de lichiditate si solvabilitate se regaseste in tabelul de mai jos:

RATELE DE LICHIDITATE SI SOLVABILITATE

LICHIDITATEA
1. Lichiditatea generala
2. Lichiditatea curenta
3. Lichiditatea imediata
SOLVABILITATEA
1. Solvabilitatea generala
2. Solvabilitatea patrimoniala

Pentru a aborda echilibrul financiar incepem analiza printr-un studiu static si anume
analiza lichiditatii si a solvabilitatii. 

Lichiditatea patrimoniala caracterizeaza capacitatea firmei de a-si onora la termen

obligatiile scadente pe termen scurt. Pentru caracterizarea acestei lichiditati se studiaza 3 rate. 

Lichiditatea generala este cea mai folosita si exprima masura in care creditorii sunt
achitati pe seama activelor ce se transforma in lichiditati, pana ce datoriile ajung sa devina
scadente. 

Nivelul lichiditatii generale depaseste pragul limita de 100% in toti din cei 3 ani analizati
fapt ce demonstreaza ca firma Albalact reuseste sa isi achite datoriile cu usurinta. 

Rata este in crestere lucru apreciat de asemenea pozitiv. In anul 2007 ajunge la nivelul de
aproape 200% ceea ce inseamna ca nivelul activelor circulante este de doua ori mai mare decat
datoriile curente caror trebuie sa le faca fata firma, ceea ce poate insemna o oarecare imobilizare
de fonduri; firma dispune de disponibilitati suficiente ba chiar mai multe decat are nevoie pentru
a-si onora obligatiile.
 Lichiditatea curenta denumita si testul acid, exclude in calculul activelor circulante
valoarea stocurilor , care deseori se dovedesc a fi activele cele mai putin active. Nivelul acestei
rate nu se gaseste la nivelul optim in niciunul din cei 3 ani analizati. Daca in 2005 si 2006 ia
valori de 63% respectiv 72%, deci sub nivelul de 80% considerat drept minim, in anul 2007
valoare depaseste cu mult nivelul cinsiderat maxim de 100%. Si din analiza acestei rate in anul
2007 rezulta detinerea de disponibilitati cu mult peste necesarul de a face fata obligatiilor
banesti. 

Lichiditatea imediata se gaseste la un nivel foarte scazut in anii 2005 si 2006 cu mult sub
nivelul optim de 20% considerat minim, si anume 6% in 2005 si 15% in 2006, ceea ce reprezinta
o capacitate mica a firmei de rambursare rapida a datoriilor exigibile imediat. Situatia se prezinta
insa cu totul altfel in 2007 cand nivelul acestei rate este de 93% cu mult peste nivelul maxim de
30% considerat optim.

Valoarea ridicata a acestei rate semnifica o lichiditate ridicata, dar acest lucru nu este
considerat intotdeauna un lucru pozitiv deoarece poate trage semnale si asupra unei proaste
gestiuni a resurselor disponibile. 

CORELATIA CREANTE - OBLIGATII

Indicator
Creante clienti
Datorii furnizori
Cifra de afaceri
Termen incasare creante
Termen plata datorii
 Se apreciaza ca pozitiva corelarea termnelor de plata a datoriilor cu cele de incasare a
creantelor, care se situeaza la un nivel de aproximativ 41 de zile, asigurandu-se astfel echilibrul
financiar si mentinerea lichiditatii. 

Solvabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a face fata scadentelor cu surse

proprii. Pentru determinarea solvabilitatii se determina 2 rate : solvabiliatea generala si cea
patrimoniala.

Solvabilitatea generala cunoastea valorii in crestere de la 135% in 2005 la 250% in 2007.

Situatie normala a solvabilitatii este in anul 2007 cand acest indicator depaseste valoarea de
200% considerata optima. In anii anteriori , desi in crestere, solvabilitatea nu se gaseste la valori
satisfacatoare pentru a oferi siguranta creditorilor. 

Solvabilitatea patrimoniala , cunoscuta ca rata autonomiei financiare se situeaza la valori

normale , peste 30% doar in anii 2006 si 2007, de 33% respectiv 60%. Este apreciat ca pozitiv
faptul ca aceasta rata este in crestere.

Analiza FR , NFR si T

Fondul de rulment reprezinta un indicator des folosit pentru a exprima surplusul de

resurse pemanente peste valoarea activelor imobilizate. Firma dispune de fond rulment adica de o
marja de securitate atunci cand resursele permanente sunt mai mari decat utilizarile permanente. 

ANALIZA FONDULUI DE RULMENT

Capital permanent
Capital propriu
Active imobilizate
Fond de rulment
- Fond de rulment propriu
- Fond de rulment strain

Din datele obtinute rezulta faptul ca fondul de rulment este pozitiv in cei 3 ani analizati,
existand un surplus de resurse permanente care sa asigure finantarea activelor pe termen scurt,
echilibrul financiar pe termen lung fiind asigurat. Acest indicator cunoaste valori in crestere de la
un an la altul, de la un milion in 2005 la treizeci si unu de milioane in 2007. Cauzele care au stat
la baza cresterii sunt cresterea capitalurilor permanente ca urmare a cresterii aportului actionarilor
si cresterea datoriilor pe termen lung.

In ceea ce privetse formele fondului de rulment , acestea se impart in fondul de rulment

propriu si fondul de rulment strain. 

Fondul de rulment propriu, calculat ca diferenta intre capitalurile proprii si activele

imobilizate, exprima excedentul capitalurilor proprii fata de activele imobilizate. In cazul
Albalact fondul prorpiu inregistreaza valori negative in anii 2005 si 2006, valoarea activelor
imobilizate neputand si acoperita prin capitalurile proprii. 
 Fondul de rulment strain exprima partea din datoriile pe termen mediu si lung care
depaseste valoarea activelor imobilizate si este destinata finantarii activelor circulante. Acest
fond strain are valori pozitive in toti cei 3 ani analizati, ceea ce exprima faptul ca firma utilizeaza
resursele dobandite de la creditorii financiari pentru a-si finanta activele circulante, deci
activitatea curenta. Desi in anul 2007 fondul propriu inregistreaza valori pozitive , valoarea
fondului strain se situeaza cu mult peste aceasta valoare.

Analiza fondului de rulment se realizeaza si prin intermediul ratelor. 

RATELE FONDULUI DE RULMENT

1. Finantarea imobilizarilor
2. Finantarea imobilizarilor prin Kpr
3. Acoperirea capitalurilor investite
4. Ponderea FR in Kper
5. Rata de finantare a AC
6. Rata de finantare a stocurilor
7. Rata de acoperire a NFR
8. Rata de finantare a cifrei de afaceri

Rata finantarii imobilizarilor reprezinta in fact o exprimare a fondului de rulment in

marime relativa. Kper> AI in toti cei 3 ani, rezulta un fond de rulment pozitiv. Nivelul ratei se
gaseste peste 100% in toti cei 3 ani analizati.

Finantarea imobilizarilor prin capital propriu masoara proportia in care activele imobiliate
sunt finantate prin capital propriu. In toti cei 3 ani valorile acestui indicator sunt sub limita de
80% ceea ce inseamna ca firma si-a finantat o mare parte din activele imobilizate prin
imprumuturi. Se apreciaza ca pozitiva tendinta de crestere a acestei arte de la 38% in 2005 la
102% in 2006.

Acoperirea capitalurilor investite se gaseste la un nivel de 98% in 2005 si la un nivel de

peste 100% in 2006 si 2007. Daca in anul 2005 pentru finanatrea activelor imobilizate si a
necesarului de fond de rulment se poate apela si la credite pe termen scurt, in 2006 si 2007 exista
in surplus de lichiditati. 

Ponderea fondului de rulmetn in capitalurile permanente inregistreaza valori sczute in anii

2005 si 2006, in timp ce in 2007 un nivel putin cam mare de 26% poate semnala unele deficiente
in utilizarea resurselor.

In ceea ce priveste rata de finantare a activelor circulante, acestea nu sunt acoperite decat
in proportii relativ mici de catre fondul de rulment, 7% in 2005 si 11% in 2006. In 2007 aceasta
proportie insa ajunge la nivelul de 50% , nivel considerat mai mult ca suficient.

Rata de finantare a stocurilor este de 19% in 2005, 33% in 2006 si ajunge la un nivel de
203% in 2007, nivel considerat ca mult mai mare decat necesitatile normale de finantare a
stocurilor (2/3).
 Rata de acoperire a NFR se gaseste in anul 2005 la nivelul de 67% un nivel satisfacator.
In 2007 fondul de rulment a asigurat o finantare integrala a necesarului de fond de rulment si o
mare parte din trezoreria de activ. 

Rata de finantare a cifrei de afaceri se gaseste la un nivel foarte scazut de 6 respectiv 9 in

2005 si 2006, cu mult sub perioada considerata normala intre 30 si 90 de zile. In 2007 situatia
revine la normal firma inregistrand o rata de 73 de zile.

In ceea ce priveste strategia firmei in privinta fondului de rulment in perioada studiata

aceasta se incadreaza in strategia optimala pentru anul 2005 si cea defensiva pentru anii 2006 si
2007. 

In 2005 se inregistreaza o trezorerie negativa , se apeleaza la credite pe termen scurt

pentru finantarea necesarului de fond de rulment, insa aceasta politica nu este foarte riscanta
avand in vedere faptul ca NFR este acoperit in proportie de 67% de catre FR (deci peste 50% ca
prag minim). Totodata firma dispune de levierul financiar pozitiv , rata rentabilitatii economice
este mai mare decat nivelul ratei dobanzii. In 2006 si 2007 firma este in pozitie defensiva in
privinta fondului de rulment acesta fiind in crestere ajungand sa acopere NFR in proportie de
203% in 2007. Desi firma dispune de o marja de securitate ridicata , acest FR are si un cost de
oportunitate ridicat, iar acest lucru se reflecta in rezultatele scazute ale indicatorilor financiari.

Necesarul de fond de rulment poate fi definit ca reprezentand acele capitaluri pe care

firma le detine pentru finantarea stocurilor si a decalajelor temporare dintre plata furnizorilor si
incasarea creantelor de la clienti. 

In anul 2005 valoarea NFR este de 1.541.233 , in scadere la -445.059 in 2006. In 2006
firma se afla in situatia in care exista un surplus de resurse de exploatare in raport cu necesitatile
de finantare, situatie apreciata ca nefavorabila. 

In 2007 cresterea  NFR este justificata prin crestrerea cifrei de afaceri in procente de 51%.

ANALIZA NECESARULUI DE FOND DE RULMENT

Stocuri
Creante
Datorii de exploatare pe termen scurt
Necesarul de fond de rulment
RATELE NFR

1. Rata NFR
2. Rata de finantare a NFR prin T

Analiza NFR se realizeaza si prin intermediul unor rate: rata NFR si rate de finantare a
NFR prin T. 
 Rata necesarului de fond de rulment se prezinta cu valori de 9 zile in 2005 si 33 de zile in
2007. In 2007 situatia este normala pentru firma, insa in 2005 valoarea de 9 zile este insuficienta ,
situandu-se cu mult sub valoarea de 30 de zile consdierata minima.

Analiza trezoreriei nete este legata de activitatea financiara pe termen scurt realizata de

firma. Pentru a face fata nevoilor financiare pe termne scurt firma trebuie sa dispuna de o
trezorerie poztiva. 

Aceste obiectiv este realizat in 2 din cei 3 ani analizati. In anul 2005 firma inregistreaza o
trezorerie negativa , ce poate semnala o stare de dezechilibru financiar pe termne scurt, fiind
nevoita sa apeleze la imprumuturi pe termne scurt. 

In anii 2006 si 2007 firma inregistreaza o trezorerie pozitiva, adica dispune de suficiente
lichiditati pentru a acoperi fara probleme datoriile pe termne scurt, conferindu-i o autonomie
financiara sporita. Insa in 2007 nivelul ridicat al trezoreriei afecteaza performantele financiare
datorita costului de oportunitate mare.

ANALIZA TREZORERIEI NETE

Disponibilitati banesti
Datorii financiare curente
Trezoreria neta

In functie de nivelurile inregistrate de NFR FR si T putem trage urmatoarele concluzii

privind echilibrul financiar al intreprinderii.

In anul 2005 atat FR cat si NFR sunt pozitive cu NFR mai mare ca FR ceea ce duce la o
trezorerie negativa. Firma dispune de un echilibru realtiv stabil. Firma degaja un FR pozitiv dar
care desi acopera in totalitate imobilizarile nu permite finantarea decat a unei parti din NFR ,
firma fiind nevoita sa apele la credite pe termen scurt. Firma apeleaza la cresterea FR, dupa cum
se observa din datele din 2007 pentru a ajunge la o echilibrare a situatiei, astfel incat sa nu mai
depinda de creditele pe termen scurt.

In anul 2006 firma dispune de un excedent de resurse plasat necorespunzator, rezultand

intr-o gestiune proasta a trezoreriei , prin bani nevalorificati.

In anul 2007 firma dispune de un echilibru financir stabil, insa aceasta trebuie sa fie de
durata si sa se mentina pe o perioada mai lunga de timp pentru a putea a aprecia ca pozitiv
echilibrul. Mai mult avand in vedere nivelul trezoreriei care este foarte ridicat se apreciaza ca
resursele sunt utilizate necorespunzator, FR de rulment ajungand in final sa finanteze T. Daca
aceste resurse ajung sa fie plasate fie pe termen scurt sau lung, echilibrul mentinut in timp se
apreciaza ca pozitiv si benefic pentru firma.

BILANŢUL SC EFO INTERTRANS SRL

INDICATORI 2002 2003 2004
A Active imobilizate
 I . Imobilizate necorporale
II. Imobilzate corporale 703.414 1.380.085 7.340.711
III. Imobilizate financiar
TOTAL ACTIVE 703.414 1.390.082 7.340.711
B Active circulante
I.Stocuri 44.240 152.323 77.166
II.Creanţe 718.859 930.521 1.451.234
III.Investitii financiare pe
termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci 1.816 85.356 403.207
TOTAL ACTIVE
CIRCULANTE
764.915 1.168.200 1.931.607
91
 ANSALIZA ECHILIBRULUI FINANOIAR LA S.C. EFO INTERTRANS S.R.L
C Cheltuili în avans 427.001
D Datorii ce trebuiesc plătite
într-o periodă de pâna la un
an
296.248 1.325.910 2.047.330
E Active circulante nete ,
respective datorii curente nete
478.667 -157.710 311.278
F Total active -datorii
circulante
1.182.081 1.222.372 7.651.989
G Datorii ce trebuiesc plătite
intr-o periodă mai mare de
una an
1.287.790 1.304.045 7.218.250
H Proviziane pentru riscuri si
cheltuieli
I Venituri în avans
J Capital şi reserve
I.Capital subscris vărsat
2000 2000 2000
II. Prime de capital
III.Rezerve din reevaluare
IV.Rezerve 5.702
V. Reultatul reportat C
D 107.710
431.739
VI.Rezultatul exerciţiului C
D 127.697
24.037 515.412
K TOTAL CAPITALURI -119.995 -81.673 433.739
ANEXA 2
Contul de profit şi pierdere
nr
cr
INDICATORI
2002 2003 2004
1 Cifra de afaceri netă 4.158.614 7.901.345 12.757.158
2 Producţia vândută 3.201.531 7.901.345 12.757.158
3 Venituri din vânzări
marfuri 957.083 0 0
5 Venituri din exploatere
-TOTAL 4.158.614 7.901.345 12.757.158
6 Cheltuieli cu materia
prima si materiale 1.423.611 5.785.852 9.037.158
7 Alte cheltuieli materiale 14.535 43.681
9 Cheltuieli privind mărfuri 889.330
10 Cheltuieli cu personalul 39.009 108.608 236.413
11 Aportizarea pentru
deprecierea imobilizărilor
119.167 167.896 570.136
12 Alte cheltuieli de 1.594.171 1.716.732 1.891.330
92

ANSALIZA ECHILIBRULUI FINANOIAR LA S.C. EFO INTERTRANS S.R.L

exploatare
13 Cheltuieli de exploatare
TOTAL
4.065.288 7.793.623 11.787.629
14 Rezultatul din exploatare 93.326 107.722 969.529
15 Venituri cu dobânzi 1.085 2.047 4.523
16 Alte venituri financiare 1.019 0 269
17 Venituri financiare
TOTAL
2.104 2.047 4.523
18 Cheltuieli privind
dobânzile
1.144 65.965 249.825
19 Alte cheltuieli financiare 17.589 0 22.463
20 Cheltuieli financiare
TOTAL
18.733 65.965 172.288
21 Rezultatul financiar
pierdere
16.629 63.918 267.765
22 Rezultatul curent profit 76.697 43.804 701.764
23 Venituri extraordinare
24 Cheltuieli extraordinare 8.627 10.911
25 Rezultat extraordinar
26 Venituri totale 4.060.718 7.903.392 12.761.681
27 Cheltuieli totale 4.084.021 7.868.215 12.070.828
28 Rezultat brut 76.697 35.177 690.853
29 Impozit profit 11.140 175.441
30 Rezultatul net al exer .fin 14.286 24.037 515.412