Auto 3

Ioan MĂRGINEANU
Ioan Mărgineanu
TRADUCTOARE UTILIZATE ÎN
AUTOMATIZĂRILE INDUSTRIALE
TRDUCTOARE ȘI SISTEME DE MĂSURĂ UTILIZATE ÎN AUTOMATIZĂRI INDUSTRIALE
Cred în observație, măsurători și raționamente.

Isaac Asimov (1920 - 1992)
A măsura înseamnă a ști. Dacă nu poți măsura ceva, nu-l poți controla și îmbunătăți.
Lord Kelvin (1824 – 1907)
Nici un efect a cărui exactitate este mi mică de 10% nu merită să fie cercetat.
Walter Nernst(1864 - 1941)
CUPRINS
1. Introducere
2. Traductoare și sisteme de măsură a tensiunii și curentului
3. Măsurarea valorilor efective ale mărimilor periodice
4. Măsurarea frcvenței și perioadei
5. Traductoare și sisteme de măsură a temperaturii
5.1. Termostatul
5.2. Termocuplul
5.3. RTD (Resistence Temperature Detector)
5.4. Termistorul
6. Sisteme de măsură cu traductoare de forță
6.1. Principiul de funcționare al elementelor termo-rezistive
6.2. Sistem de cântărire și încărcarea în camioane a cimentului
7. Sisteme de măsură cu traductoare de presiune
8. Sisteme de măsură cu traductoare de debit
8.1.Măsurarea debitelor lichidelor
8.1.1. Debitmetre mecanice cu turbină
8.1.2. Tubul Venturi
8.1.3. Măsurarea ultrasonică a debitelor
8.1.4. Debirmetru ionic
8.2. Măsurarea debitelelor de masă
8.2.1. Viteza și accelerația într-un sistem de coordonate în rotație
8.2.2. Măsurarea debitului masic
8.2.3. Sisteme de preparare a amestecurilor de drumuri
9. Sisteme de măsură cu traductoare de distanță
9.1. Codificator absolut
9.2. Codificator incremental
9.3. Rezolvere
9.4. Măsurarea vitezeiunghiulare cu ajutorul tahogeneratoarelor
9.5. Traductoare de proximitate
9.6. Traductoare de nivel
9.6.1. Traductoare cu plutitor sau cu imersor
9.6.2. Traductoare radar
9.6.3. Traductoare ultrasonice
10. Traductoare piezoelectrice
10.1. Amplificatoare de sarcină
10.2. Accelerometre
11. Traductor de impedanță aparentă a unei linii electrice lungi
Traductoare și sisteme de măsură utilizare în automatizări industriale
12. Sisteme de măsură speciale

12.1. Măsurarea jocului la cuptoarele de preparare a clincherului
12.2. Măsurarea pH-ului unei soluții
12.3. Masurarea vitezei autovehuculelor
13. Bibliografie
2
1. INTRODUCERE
Pentru legătura cu procesul într-un sistem de automatizare industrială se utilizează o gamă largă de
senzori și elemente de execuție. Senzorii sunt folosite pentru obținerea de informații despre sistemul
condus, iar elementele de execuție pentru a acționa asupra procesului. Progresul tehnic a permis
construirea și utilizarea unui număr mare de senzori.
Pentru alegerea unui senzor se procedează în felul următor:
 Se analizează mărimea care trebuie controlată. Natura și limitele sale de variație.
 Se consultă cataloagele de firmă disponibile.
 Se urmărește compatibilitatea cu sistemele electromecanice aflate în componența sistemului de
automatizat.
 Se urmărește compatibilitatea cu modulele de intrări ale automatului programabil sau
calculatorului de proces folosit.
 Se urmărește dacă are un sistem de adaptare livrat de producător pentru a putea să se determine
modul de calibrare și parametrizare precum și modul de comunicație pentru setare și
investigare.
Bazele fizice ale preluării semnalelor din procese cu ajutorul senzorilor au fost descoperite în secolele
XIX și XX. Au rămas puține elemente care să mai fie elucidate de fizicieni. Există și acum preocupări
în această direcție dar eforturile se concentrează pe realizarea unor sisteme inteligente (adaptoare) de
preluare a semnalelor de la senzori și realizarea unor interfețe cât mai prietenoase pentru aceste
sisteme.
Un senzor preia energia semnalului de intrare. Această preluare trebuie să fie în cantitate suficient de
mică pentru a nu perturba mărimea de măsurat.
Structura traductoarelor este diferită și cuprinde cel puțin două elemente în structura sa: elementul
sensibil (senzorul), care face măsurarea propriu-zisă și adaptorul, care asigură transformarea
semnalului pentru a fi transmis pe canal de transmisie (electric sau pneumatic) și integrarea în sisteme
de măsură mi complexe. Structura blocului de preluare de informații de la proces este prezentată în
fig. 1.1.
Într-o definiție generală un senzor este un dispozitiv al cărui scop este să detecteze evenimente sau
schimbări din mediu și să le transmită ca informații către un calculator de proces sau automat
programabil. Acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
 Să fie sensibil la proprietatea măsurată fără să fie sensibil la orice altă proprietate care este în
aplicație. Sensibilitatea este definită ca raportul dintre semnalul de ieșire și proprietatea
măsurată.
 Să aibă pe cât posibil o funcție de transfer liniară. Sensibilitatea poate fi definită acum ca fiind
ca panta funcției de transfer. Neliniaritatea este abaterea funcției de transfer de la linia dreaptă.
 Să aibă o rezoluție bună. Rezoluția unui senzor este cea mai mică variație pe care un senzor o
poate detecta. Pentru un senzor cu ieșire digitală rezoluția depinde de numărul de biți ai ieșirii
digitale. Rezoluția este legată de precizia cu care se face măsurătoarea dar nu este același lucru.
Precizia unui senzor poate fi inferioară rezoluției.
 Senzorii trebuie să aibă un comportament dinamic bun adică să aibă o eroare dinamică cât mai
mică. Eroarea dinamică este abaterea cauzată de schimbări rapide.
 Senzorii trebuie să fie influențați cât mai puțin de temperatură, iar dacă acest lucru nu este
posibil să se ia măsuri de compensare a erorilor sistematice de acest tip.
3
 Senzorii trebuie să fie influențați cât mai puțin de zgomot. Zgomotul este o eroare aleatoare,
care poate fi compensată prin procesarea semnalului cum ar fi filtrarea. Filtrarea este în
detrimentul comportamentului dinamic.
În ceea ce privește canalul de ieșire, la ora actuală se utilizează canale standard în domeniul de curent
(0 – 20 mA sau 4 – 20 mA) sau tensiune (0 – 10 V). Pentru sistemul unificat pneumatic semnalul
unificat este 0,2 – 1 daN/cm2. Pentru unele tipuri de senzori se pot livra canale de ieșire de tensiune
sau/și în curent.
Panou Alte Informații
operare/ din/de la
configurare proces
Canale de
Intrare ieșire
Senzor Adaptor
Sursă
Fig. 1.1. Structură de preluare a unei informații de la proces (traductor)
De cele mai multe ori ieșirea/ieșirile blocului adaptor sunt folosite direct în sistemele automatizate
pentru monitorizare sau reglare. Există numeroase cazuri în care sistemul de adaptare al traductoarelor
are inteligență proprie, folosită atât pentru setări de parametri (prin intermediul panourilor operator),
cât și pentru a se realiza, prin intermediul acestora o integrare a traductoarelor în sisteme mai complexe
de automatizare, împreună cu alte informații provenite din proces. Sistemele cu inteligență proprie se
mai numesc traductoare inteligente. Ieșirea adaptorului poate fi alcătuită din mai multe semnale
analogice și numerice. Este cazul, de exemplu, de sistemul de cântărire sau dozare a pulberilor, care
ceea ce privește cantitatea și sortul materialului, realizează tara camionului/vagonului, deschide
progresiv vane pentru legătura cu buncărul de material etc. Aceste tipuri de structuri vor fi analizate în
legătură cu diferitele traductoare. Sunt cazuri în care interfața cu procesul este destinată doar
introducerii unor parametri pentru regulatoare care sunt legate direct la senzori, așa cum vom vedea
mai jos, în instalațiile de dozare a pulberilor.
Unele adaptoare sunt prevăzute și cu interfețe de comunicație cu rețelele industriale. Aceste interfețe
pot comunica cu MODBUS, Ethernet etc. oferind beneficiarilor posibilități de a realiza sau a
achiziționa sisteme SCADA pentru investigarea senzorilor. Producătorul pune al dispoziție, în acest
caz, manuale de comunicație.
Pentru semnalele generate de un traductor cea mai comună cauză pentru generarea de probleme
referitoare la măsurarea corectă sau la defecte este lipsa unei separări galvanice față de sistemul de
control folosit. Dacă semnalul analogic nu este separat galvanic atunci se pot genera defecte la
componente ale sistemului mult mai scumpe decât traductorul propriu-zis.
Dacă semnalul generat de traductor este digital atunci separarea galvanică se realizează cu costuri mici
prin intermediul optocuploarelor, care sunt o combinație dintre două dispozitive distincte: un
transmițător optic care este un LED și un receptor optic care este un fototranzistor sau diac.
4
Pentru semnalele analogice se utilizează trei tipuri de izolare între secțiunea de intrare și cea de ieșire:
capacitive, optice și inductive.
Un izolator galvanic analogic cuplat capacitiv sau inductiv modulează semnalul de intrare și îl cuplează
peste o barieră capacitivă sau inductivă. Secțiunea de ieșire demodulează semnalul și eventual îl
filtrează de componentele rezultate la demodulare.
Un izolator galvanic analogic cuplat optic, numit și amplificator instrumental de izolare, cuplează optic
secțiune de intrare de cea de ieșire printr-o pereche transmițător (LED) și receptor cu diodă.
Multe firme oferă izolatoare galvanice de diferite tipuri. Ele sunt construite separat de traductoare. Rar
se găsesc traductoare cu izolatoare galvanice înglobate. Unele dintre aceste structuri sunt prevăzute cu
posibilitatea de face conversii tensiune-curent sau curent tensiune pentru a se putea adapta mai bine
la modulele de intrări ale sistemului de control.
O discuție se impune asupra preluării mărimilor analogice. În programele de automatizare preluarea
mărimilor analogice se face cu convertoare analog-numerice, care pot prelua doar mărimi sub formă
de tensiuni sau curenți.
Valorii de 0 V îi corespunde 0 în convertor și valorii de 10 V îi corespunde valoarea 2N-1de convertor
plin sau în mod ciudat la automatele Siemens valoarea 27648 unități convertor, deși această valoare
nu este valoarea maximă care poate fi preluată pe un dublu cuvânt. Dacă mărimea este un curent (0 –
20 mA sau 4 – 20mA) modulul are un sistem de condiționare se face posibilă preluarea în mod
asemănător cu cea de tensiune. Există o legătură, de obicei liniară (se depun eforturi de către
producători pentru liniarizare nu întotdeauna reușite, așa cum vom verdea mai jos), între mărimea din
convertor și mărimea fizică, exprimată în unități ale sistemului internațional. Această legătură este
exprimată de caracteristica traductorului care este pusă la dispoziție de producătorul traductorului (fig.
1.2).
SI
CARACTERISTICĂ TRADUCTOR
HI_LIM
LO_LIM
4 mA 20 mA CURENT
0V 10 V TENSIUNE
Fig. 1.2. Caracteristica unui traductor

De obicei preluarea mărimilor analogice se face cu scopul de regla mărimea preluată și atunci se poate
lucra direct în unități convertor sau cu scopul de a afișa pe HMI mărimea în unități ale sistemului
internațional. Dacă, în cazul reglării, se lucrează în mărimi convertor toate elementele lanțului de
reglare se vor exprima, de asemenea, în unități convertor.
Transformarea se numește scalare, iar algoritmul pe care se bazează este prezentat mai jos și se bazează
pe fig. 1.3.
Cunoscând valorile K1 și K2 (din caracteristica convertorului) și HI_LIM și LO_LIM (din caracteristica
traductorului) se poate scrie ecuația dreptei care trece prin două puncte:
5
K 2  K1
IN  K1  (OUT  LO _ LIM ) , (1.1)
HI _ LIM  LO _ LIM
de unde rezultă:
OUT  ( IN  K1 )  LO _ LIM . (1.2)
K 2  K1
În mod, care mie îmi este necunoscut, la automatele SIEMENS valoare lui K2 este 27648. Formulele
de mai sus conțin și cazul clasic de achiziție cu convertor plin. Atunci K2 devine 2N-1, unde N este
numărul de biți i convertorului folosit.
Valorile LO_LIM și HI_LIM rezultă din caracteristica traductorului (fig. 1.2).
X
INTREG
(UC)
27648 sau
convertor K2
plin
IN
(AI-AO)
SCALARE
0 UC K1
LO_LIM OUT HI_LIM Y

(HMI) REAL
(SI)
Fig. 1.3. Scalarea unei provenite de la un traductor analogic.

În programele de automatizare generarea mărimilor analogice se face cu convertoare analog-numerice,
care pot genera atât tensiuni cât și curenți în funcție de configurarea modulului.
Valorii de convertor plin sau valorii de 27648 unități la automatele Siemens îi corespunde unei valori
de ieșire de 10 V sau 20 mA. Valorii de 0 V de la ieșire îi corespunde valorii 0 din convertor. Valorii
de 0 mA sau 4 mA de la ieșire îi corespunde valorii 0 din convertor.
De obicei generarea mărimilor analogice se face cu scopul de a servi la comanda vanelor proporționale,
pentru comanda convertoarelor statice de frecvență sau pentru generarea mărimilor de referință pentru
regulatoare. Transformarea unei mărimi din sistemul internațional pentru a încărca convertorul se
numește de-scalare.. Algoritmul este ilustrat în fig. 2.4 și se bazează pe relația mai jos:
K 2  K1
OUT  ( IN  LO _ LIM )  K1 . (1.3)
6
X
INTREG
(UC)
27648 Sau
convertor K2
plin
OUT
DESCALARE
0 UC K1
LO_LIM IN HI_LIM Y
REAL
Fig. 1.4. Descalarea unei mărimi analogice

Există multe clasificări pentru traductoare. Vom analiza în cele ce urmează câteva dintre aceste
clasificări.
O clasificare a traductoarelor este din punct de vedere al sursei de alimentare: există două tipuri de
traductoare: active și pasive. Traductoarele active au nevoie de o sursă de putere, numită excitație
pentru a da un semnal de ieșire. Un exemplu de traductor activ este traductorul de efort (strain gauge).
Acesta are nevoie de o punte Wheatstone, care are o sursă de alimentare, pentru a produce un semnal
de ieșire. Spre deosebire de traductoarele active, traductoarele pasive nu au nevoie de sursă pentru
generarea unui semnal de ieșire. Un exemplu de traductor pasiv este termocuplul, care generează un
semnal sub forma unei tensiuni ca răspuns la expunerea la căldură.
Se poate face o clasificare a traductoarelor după natura mărimilor de intrare în: traductoare de mărimi
neelectrice (temperatură - pentru lichide, fluide, de suprafață -, debit, debit de masă, presiune, forță,
nivel, umiditate, viteză, masă etc.) și traductoare de mărimi electrice (tensiune, curent, rezistență,
frecvență etc.). Există ți alte tipuri de traductoare numite în literatură traductoare de calitate (gazo-
analizoare, traductoare de pH, etc.).
Clasificarea traductoarelor după natura mărimii de ieșire se face în două categorii: traductoare
parametrice (rezistive, inductive, capacitive, fotoelectrice) și traductoare generatoare (de inducție,
piezoelectrice, termoelectrice). Alte exemple de traductoare parametrice: de deplasare (deplasare
liniară, deplasare unghiulară, lungime, grosime straturi de acoperire, nivel deformație – indirect forță,
presiune cuplu , altitudine, viteză liniară, viteză unghiulară, de debit, forță – efort unitar, greutate,
accelerație /vibrație, presiune absolută, presiune relativă, vacuum, nivel, debit, temperatură, masă,
radiație)
Traductoarele parametrice transformă o mărime neelectrică într-una electrică, iar traductoarele
generatoare transformă o mărime neelectrică într-o forță electromotoare.
O altă clasificare a traductoarelor este în funcție de semnalul de ieșire. Din acest punct de vedere există
două tipuri de traductoare: analogice și digitale. Traductoarele analogice produc un semnal continuu
de tensiune proporțional cu cantitatea care urmează a fi măsurată. Mărimile fizice cum sunt
temperatura, viteza, presiunea, deplasarea, forța sunt cantități cu variație continuă. Semnalele
analogice pot fi convertite în semnale digitale pentru a fi preluate de calculatoarele de proces sau
automatele programabile. Pentru aceasta se utilizează convertoare analog-numerice (ADC), care sunt
în componența modulelor de intrări analogice. Senzorii digitali produc un semnal digital de ieșire
reprezentând cantitatea care se măsoară. Semnalele digitale pot fi preluate direct de calculatoarele de
proces sau automatele programabile. Un exemplu de traductor digital este traductorul incremental de
7
rotație. Aceste este format dintr-un disc fixat pe un element în rotație, care generează impulsuri de
frecvență proporțională cu viteza de rotație. Aceste impulsuri pot fi numărate de un contor rezultând
spațiul unghiular parcurs sau pot fi numărate de contor, într-o fereastră de timp rezultând un număr
proporțional cu viteza de rotație.
Atât semnalele analogice cât și cele digitale pot fi preluate cu precizie, care depinde de precizia
convertorului analog-digital utilizat sau de construcția sistemului de generare a impulsurilor.
Un semnal analogic poate fi de câțiva milivolți sau chiar pico-volți. Aceste semnale trebuie amplificate,
Amplificatorul face parte din sistemul de adaptare a semnalului. Tot din sistemul de adaptare a
semnalului fac parte și filtrele (digitale și analogice), care elimină zgomotele care apar ca urmare a
influenței mediului asupra buclei de măsură. Se folosesc filtre trece jos, trece bandă sau trece sus, în
funcție de natura semnalului și a zgomotului indus.
Există o mare varietate de traductoare astfel încât o tratare, care să epuizeze acest subiect, este aproape
imposibilă. În material sunt tratate cele mai importante traductoare, principul lor de funcționare și
modul de utilizare în programele de control. Pentru informații despre anumite traductoare cititorul este
sfătuit să consulte documentațiile pe care firmele producătoare le pun la dispoziție atunci când vând
aceste produse.
Alegerea unui tip de traductor depinde mărimea pe care urmează să o preluăm și de tipul unității de
control.
Sunt cazuri în care unele traductoare sunt folosite pentru măsurarea unor valori, care sunt folosite la
facturare. Aceste traductoare trebuie să aibă precizii certificate și să se poată aplica corecții în funcție
de temperatură și de alți factori, care influențează precizia.
Vom trata traductoarele în această lucrare mai puțin din punct de vedere constructiv, axându-ne mai
mult pe modul de utilizare al lor în procesul de conducere a unui proces. Adică vom acorda atenție
specială modului în care semnalul de la traductor ajunge în memoria sistemului de calcul propriu sau
extern și cum acesta poate fi utilizat.
Unitatea de control poate fi un calculator de proces sau un automat programabil și trebuie să aibă
module speciale, care să poată prelua datele de la traductor. Aceste module sunt module generale sau
module specializate.
Modulele specializate sunt elaborate de firmele producătoare și au, de cele mai multe ori o inteligență
proprie, care realizează atât preluarea, prelucrarea cât și elaborarea răspunsului la mărimea de proces.
Având în vedere că aceste module sunt părți componente ale unor calculatoare de proces sau automate
programabile speciale nu vom le vom tratata în această lucrare.
Modulele generale sunt module de intrări digitale, pentru traductoarele care furnizează mărimi digitale
sau module de intrări analogice, pentru traductoarele, care furnizează mărimi analogice. Uneori, în
componența unui traductor, este inclus un sistem de condiționare a semnalului pentru adaptarea facilă
la modulul de proces și chiar o inteligență proprie, care să permită prelucrări ale semnalelor provenite
de la traductoare.
Module de intrări digitale sunt simple și relativ ieftine. Mărimile analogice sunt preluate cu module de
intrări analogice, care au în componența lor convertoare analog-numerice. Aceste preiau de la
traductoare tensiuni. Modulele de intrări analogice sunt mai scumpe. Uneori modulele de intrări
analogice pot prelua și curenți, conținând convertoare curent-tensiune, realizate cu rezistențe sau pot
prelua și rezistențe, utilizând generatoare de curent constant aflate în componența lor. Exisă și module
de intrări analogice care pot prelua temperaturi, rezistențe etc. Aceste trebuie configurate atât
hardware, prin intermediul unor călăreți cât și software prin intermediul unor programe specile.
8
2. TRADUCTOARE ȘI SISTEME DE MĂSURĂ ATENSIUNII ȘI CURENTULUI

În funcție de modul de variație a mărimilor de măsurat se folosesc transformatoare de măsura de curent
sau tensiune (dacă mărimile variază sinusoidal) sau traductoare bazate pe efectul Hall (pentru curent
continuu sau cu variație diferită de cea sinusoidală). Se încadrează în categoria de traductoare cu
mărime de intrare electrică.
Ambele metode asigură o izolație galvanică între circuitul primar și secundar, ceea ce protejează
sistemul de monitorizare și control în care este montat sistemul de măsură al curentului sau tensiunii.
Traductoarele de curent și tensiune sunt folosite, în special pentru monitorizarea și controlul sistemelor
energetice.
Din punct de vedere constructiv, transformatorul de tensiune , este analog transformatorului de forță
și se deosebește de acesta , in special prin valoarea puterii.
Principiul de funcționare al acestor transformatoare este asemănător cu cel al transformatoarelor de
forța și constă în transferul de energie electromagnetică la o înfășurare primară cu o înfășurare
secundară, prin fenomenul de inducție electromagnetică. Pentru a se utiliza un cuplaj magnetic
strâns,cele două înfășurări sunt așezate pe un miez magnetic comun astfel încât aproape tot fluxul
magnetic creat de o înfășurare sa treacă prin cealaltă.
Măsurarea curenților de frecvență industrială se face cu ajutorul transformatoarelor de curent, care se
produc pentru curenți secundari de 1A sau 5A și pentru curenți primari de la 10A la 3200A. Un
transformator de curent are două înfășurări, o înfășurare primară și o înfășurare secundară (fig. 2.1).
II P K
K LL
nn1
IS
nn2
ZS
Fig. 2.1. Transformator de curent

În cazul unui flux diferit de 0 curenții primari și secundari nu sunt în fază, ei având un unghi δ. Cauza
erorii de unghi este solenația rezultantă: 𝜃0 = 𝑛1 𝐼𝑃 − 𝑛2 𝐼𝑆 .
Transformatoarele de curent au regimul nominal cu Z𝑠 = 0 (regim de scurtcircuit) și regimul de avarie
Z𝑠 = ∞ (regim de mers în gol). Regimul acceptat este acela în care în secundar este conectat un
ampermetru, o bobină de curent a unui wattmetru sau o intrare analogică de curent a unui sistem de
conducere. Atragem atenția că în regimul de mers în gol valoarea fluxului din miezul transformatorului
poate ajunge rapid la saturație în decursul unei semiperioade. Evoluția în timp a fluxului are pante
foarte mari ceea ce produce în înfășurarea secundară o tensiune indusă de valoare mare, care devine
periculoasă.
9
O modalitate eficace de măsurare și separare galvanică a semnalelor analogice de curent indiferent

de modul de variație este utilizarea efectului Hall.
Efectul Hall este un efect galvanomagnetic observat pentru prima data de E. H. Hall în 1880. Acest
efect constă în apariţia unui câmp electric transversal (denumit câmp electric Hall, EH ) şi a unei
diferenţe de potenţial într-un metal sau semiconductor parcurse de un curent electric, atunci când ele
sunt introduse într-un câmp magnetic, perpendicular pe direcţia curentului. Deşi conductoarele de
cupru pot fi utilizate pentru a realiza dispozitive Hall, materialele semiconductoare cum sunt Galium
arsenide (GaAs), Indium antimonide (InSb) sau Indium arsenide (InAs), produc un efect Hall mai
stabil.
Se consideră cazul unei probe semiconductoare paralelipipedice de dimensiuni a, b, h (fig.2.2). Câmpul
electric Hall apare atunci când proba semiconductoare este plasată într-un câmp de inducţie magnetică
B şi este parcursă de un curent I .
h
B
Fm
e F
e
v
b I
a
UH
Fig. 2.2. Efectul Hall

Asupra unui purtător de sarcină electrică e , care se mişcă cu viteza v se exercită o forţă 𝐹⃗𝑚 :
⃗⃗⃗⃗⃗,
𝐹⃗𝑚 = 𝑒(𝑣⃗ × 𝐵) (2.1)
având modulul:
𝐹𝑚 = 𝑒𝑣𝐵 (2.2)
Din relaţia care dă curentul prin probă:
Q 𝑛𝑒𝑎𝑏ℎ
𝐼= = ℎ = 𝑛𝑒𝑎𝑏𝑣 (2.3)
𝑡
𝑣
unde n este densitatea pe unitatea de volum a sarcinii electrice. Din relația de mai sus se obţine ev,
care se înlocuieşte în 2.2 şi rezultă:
𝐼𝐵
𝐹𝑚 = 𝑛𝑎𝐵 (2.4)
Echilibrul se stabileşte atunci când forţa magnetică de mai sus este egală cu forţa electrică, care ia
naştere datorită deplasării sarcinii:
𝑈𝐻
𝐹𝑒 = 𝑒 (2.5)
𝑎
Egalând cele două forţe, rezultă:
10
𝐼𝐵
𝑈𝐻 = 𝑛𝑒𝐵 (2.6)
Dacă curentul prin proba semiconductoare este obţinut de la un generator de curent constant I şi câmpul
B este creat, într-un tor de un curent IP, atunci tensiunea de ieşire a unui amplificator operaţional Ue va
fi proporţională cu curentul IP (fig. 2.3).
B
15 V
+
Ue
-
IP
I 15 V
Fig. 2.3. Sistem de măsurare a curentului și izolare galvanică şi bazat pe efectul Hall
Progresul în tehnologia traductoarelor îl constituie traductoarele cu efect Hall în buclă închisă (fig.
2.4). Bucla închisă preia conceptul de la bucla deschisă şi adaugă o înfăşurare secundară ieşirii.
Aceasta este înfăşurată în jurul circuitului magnetic într-un mod în care curentul secundar IS creează
un câmp magnetic în opoziţie cu cel creat de curentul primar. Acesta creează un miez relativ fără
flux. Tensiunea de ieşire este preluată de pe rezistenţa RM. Avantajul buclei închise este lipsa
virtuală a curenţilor turbionari datorată fluxului care tinde la 0 şi o lăţime de bandă mai ridicată.
Ieşirea poate fi modelată ca o sursă de curent cu un curent de valoare proporţională cu cea a
curentului primar într-un raport determinat de numărul de spire din secundar. Faptul că amplificarea
este determinată de înfăşurarea din secundară o face virtual imună la schimbări de amplificare cu
temperatura.
IS
Înfășurare de
compensare
BIP
15 V
B Is
+
-
IP
I
RM 15 V
IS
Ue 0V
Fig. 2.4. Sistem de izolare galvanică şi măsurare a curentului cu reacţie bazat pe efectul Hall
Există și alte metode de măsurare pentru curent, cum ar fi poarta de flux. Fără a intra în amănunte
poarta de flux în buclă închisă înlocuieşte celula Hall cu un detector de poartă de flux. Poarta de flux
este o bucată de material magnetic inserată într-o gaură din circuitul magnetic. Miezul porţii de flux
11
dispune de o înfăşurare în jurul său ce este alimentată de o tensiune de tip semnal dreptunghiular.
Semnalul de ieșire al porții de flux este tot proporțional cu curentul primar.
Considerații practice.
Tensiunile sau curenții pot fi preluate de module de intrări analogice cu intrări în tensiune sau curent.
Valoarea din registrul de ieșire a modulului care poartă numele de unitate convertor, se poate transform
în unități ale Sistemului Internațional (SI), cunoscând constanta sistemului de măsură, care este dată
de firma producătoare. Transformarea în unități SI nu este obligatorie decât în cazul în care valoarea
este afișată pe o interfață cu operatorul uman. În multe cazuri se poate lucra direct în unități convertor,
pentru reglare de exemplu.
Unele din cele mai bune traductoare bazate pe efect Hall sunt produse de firma elvețiană LEM (Liaison
Electroniques-Mécaniques) și sucursalele sale. Clasa de precizie a acestora variază între 0,2% și 2,5%,
iar viteza de răspuns variază de la nanosecunde la microsecunde. Un dispozitiv LEM poate fi livrat
separat sau cu electronica aferentă alimentării, compensării și condiționării.
12
3. MĂSURAREA VALORILOR EFECTIVE ALE MĂRIMILOR PERIODICE

Valoarea efectivă a unei tensiuni sau curent periodic este legată de valoarea unui curent continuu care
produce pe o aceeași rezistență același efect termic ca și mărimea alternativă care o parcurge în aceeași
durată de timp.
Aceasta este valoarea pe care un sistem de automatizare trebuie să o controleze/monitorizeze pentru a
nu fi depășite anumite valori, pe care le poate suporta din punct de vedere termic.
Din punct de vedere matematic valoarea efectivă se calculează cu formula:
1 𝑡+𝑇
𝑉𝑒𝑓 = √𝑇 ∫𝑡 𝑣(𝑡)2 𝑑𝑡 (3.1)
În cazul mărimilor alternative nesinusoidale, aparatele care măsoară valoarea efectivă adevărată sunt
disponibile de mai mult de 30 de ani. Însă sunt scumpe, deoarece necesită efectuarea operațiilor din
relația 3.1. În mod practic măsurarea valorii efective adevărate a unei mărimi periodice se face prin
măsurarea valorilor instantanee ale curentului/tensiunii, efectuarea integralei valorilor ridicate la pătrat
pe o perioadă T, împărțirea la perioadă și extragerea radicalului din această valoare. Mai ales în cazul
sarcinilor neliniare măsurarea valorii efective adevărate este esențială. Deși pentru sistemele de calcul
actuale sarcinile de mi sus nu sunt prea mari, totuși acestea nu se folosesc pe scară largă din motive de
costuri optime.
Pentru considerații legate de măsurarea mărimilor periodice în sistemele industriale vom defini, în
cele ce urmează încă alte două caracteristici ale unei mărimi periodice:
1 𝑡+𝑇
 ̅̅̅̅̅̅ = ∫
Valoarea medie: 𝑣(𝑡) 𝑣(𝑡)𝑑𝑡
𝑇 𝑡
1 𝑡+𝑇
 Valoare medie absolută în cazul redresării dublă alternanță: 𝑉𝑚 = 𝑇 ∫𝑡 ⌊𝑣(𝑡)⌋𝑑𝑡
Pentru mărimile periodice sinusoidale:

2𝑉𝑚𝑎𝑥 𝜋 𝑉𝑚𝑎𝑥
𝑉𝑚𝑆 = ∫0 sin 𝑡𝑑𝑡 = 2 (3.2)
2𝜋 𝜋
𝑆 1 2𝜋 − sin 𝑡𝑐𝑜𝑠𝑡−𝑡 2𝜋 𝑉𝑚𝑎𝑥

𝑉𝑒𝑓 = √2𝜋 ∫0 (𝑉𝑚𝑎𝑥 )2 (sin 𝑡)2 𝑑𝑡 = 𝑈𝑚𝑎𝑐 [ ]0 = ⌉ (3.3)
2 √2
Pentru mărimile periodice dreptunghiulare simetrice:
𝑉𝑚𝐷 = 𝑉𝑚𝑎𝑥 (3.4)
𝐷
𝑉𝑒𝑓 = 𝑉𝑚𝑎𝑥 (3.5)
𝑉𝑚𝑎𝑥
Se definesc pentru fiecare din variațiile de mai sus factori: de vârf (𝐾𝑉 = ) și de formă (𝐾𝐹 =
𝑉𝑒𝑓
𝑉𝑒𝑓
):
𝑉𝑚𝑎𝑥
13
1
Valorile acestora sunt: 𝐾𝐹𝑆 = 2√2 , 𝐾𝑉𝑆 = √2 pentru semnal sinusoidal periodic și 𝐾𝐹𝐷 = 1, 𝐾𝑉𝐷 = 1,
pentru semnal dreptunghiular.
Schema unui aparat de măsură a valorii pseudoefective (în sensul că nu este calculată cu formula 3.1)
este compusă din două convertoare de valoare de vârf și de valoare efectivă, două amplificatoare cu
amplificarea kv și km și un sumator (fig. 3.1).
v(t) 𝑈𝑉 𝑘
UV 𝑉
𝑈
𝑘𝑚
𝑈𝑀 UM
Fig. 3.1. Măsurarea unei valori pseudoefective.
Convertorul de valori de vârf este alcătuit ca un demodulator UV este alcătuit dintr-o diodă, un
condensator și o rezistență (fig. 3.2). În alternanța pozitivă se încarcă condensatorul la 𝑉𝑚𝑎𝑥 . În
alternanța negativă acesta se descarcă foarte puțin pe rezistența R, păstrând o valoare apropiată de
valoarea maximă.
𝑣(𝑡) 𝑉𝑉
Fig. 3.2. Convertorul de valori de vârf (UV).
Convertorul de valori medii UM este alcătuit dintr-un redresor dublă alternanță și un filtru(fig. 3.3).
Filtru
Filtru
𝑣(𝑡) 𝑉𝑀
Fig. 3.3. Convertorul de valori de medii (UM).

Din fig. 3.1 rezultă valoarea de ieșire a schemei, de forma:
𝑈 = 𝑘𝑉 𝑈𝑉 + 𝑘𝑚 𝑈𝑀 (3.6)
14
Alegând corespunzător parametrii 𝑘𝑉 și 𝑘𝑚 tensiune măsurată la ieșire va fi egală cu valorile

pseudoefective a două semnale, unul sinusoidal 𝑠(𝑡) și unul dreptunghiular simetric 𝑑(𝑡). Rezultă
sistemul:
𝑆
𝑈𝑒𝑓 = 𝑘𝑉 𝑈𝑉𝑆 + 𝑘𝑚 𝑈𝑀
𝑆
(3.7)
𝐷
𝑈𝑒𝑓 = 𝑘𝑉 𝑈𝑉𝐷 + 𝑘𝑚 𝑈𝑀
𝐷
𝑆 𝐷
Prin împărțire cu 𝑈𝑒𝑓 , respectiv 𝑈𝑒𝑓 se obține sistemul:
𝑈𝑉𝑆 𝑈𝑀𝑆
1 = 𝑘𝑉 𝑆 + 𝑘 𝑚 𝑆
𝑈𝑒𝑓 𝑈𝑒𝑓
(3.8)
𝑈𝑉𝐷 𝑈𝑀𝐷
1= 𝑘𝑉 𝐷 + 𝑘𝑚 𝐷
𝑈𝑒𝑓 𝑈𝑒𝑓
Ținând seama de factorii 𝐾𝐹 și 𝐾𝑉 definiți mai sus, rezultă sistemul:
1
1 = 𝑘𝑉 𝐾𝑉𝑆 + 𝑘𝑚 𝐾𝑆
𝐹
(3.9)
1
1 = 𝑘𝑉 𝐾𝑉𝐷 + 𝑘𝑚 𝐾𝐷
𝐹
Din sistemul 3.9, cunoscând 𝐾𝐹 și 𝐾𝑉 se pot determina amplificările din fig. 3.1. Rezultă:
𝐾𝑆 −𝐾𝐷
𝑘𝑉 = 𝐾𝑆 𝐾𝐹𝑆 −𝐾𝐹𝐷𝐾𝐷
𝑉 𝐹 𝑉 𝐹
(3.10)
(𝐾𝐹𝑆 −𝐾𝐹𝐷 )𝐾𝐹𝑆 𝐾𝐹𝐷
𝑘𝑚 = 𝐾𝑉𝑆 𝐾𝐹𝑆 −𝐾𝑉𝐷 𝐾𝐹𝐷
Se poate construi o schemă hardware ca în fig. 3.1, pentru determinarea valorii pseudoefective a unei
mărimi alternative, fără a folosi sisteme de integrare a pătratului valorilor instantanee ale mărimii a
cărei valoare efectivă se cere. Aceste scheme stau la baza sistemelor practice de determinare a valorilor
efective.
Observații practice.
Unii furnizori folosesc pentru preluarea valorilor efective doar convertorul de valori de vârf, la care
1
adaugă o înmulțire cu , oferind o valoare preudoefectivă.
√2
La traductoarele firmei LEM combină într-o singură carcasă, cele mai avansate tehnologii de detecție
de care am vorbit mai sus, cu circuite electronice de condiționare a semnalului: determinarea valorilor
efective folosind metoda determinării valorilor pseudoefective sau a valorii efective reale.
Ieșirile acestor structuri sunt în semnal unificat, adaptate pentru intrările analogice ale calculatoarelor
de proces sau automatelor programabile.
15
4. MĂSURAREA FRECVENȚEI ȘI PERIODEI
Măsurarea frecvenței unui semnal numeric se face cu ajutorul unui numărător, care primește prin
intermediul unei porți AND, numită poartă principală (PP), două semnale 𝑢(𝑡) și 𝑢1 (𝑡)(𝑓𝑖𝑔. 4.1).
Semnalul 𝑢(𝑡) este un semnal dreptunghiular de perioadă T și frecvență f. Dacă poarta PP este deschisă
de semnalul 𝑢1 (𝑡), numărătorul acumulează un număr de impulsuri de durată T egal cu:
𝑇1
𝑁= = 𝑇1 𝑓 (4.1)
𝑇
Deoarece 𝑇1 este cunoscut, provenind de la un generator etalon de frecvență, se vede că numărul este
proporțional cu frecvența.
Dacă numărătorul este resetat la fiecare front descrescător al semnalului 𝑢1 (𝑡), prin intermediu unui
bloc de logic de comandă BLC, atunci la fiecare perioadă a acestor impulsuri vom avea în numărător
un număr proporțional cu frecvența semnalului 𝑢(𝑡).
Pentru mărirea rezoluției se poate emite semnalul de resetare după M perioade ale semnalului 𝑢1 (𝑡).
În acest caz numărul N va fi:
𝑁 = 𝑀𝑇1 𝑓 (4.2)
𝑢(𝑡) PP
AND
𝑢1 (𝑡)
CU
NUMĂRĂTOR
R
BLC
𝑇
𝑢(𝑡)
𝑇1
𝑢1 (𝑡)
CU
Fig. 4.1. Principiul de măsurare a frecvenței unui semnal numeric.

Revenind la relația 4.1, dacă T1 este necunoscut și f este cunoscut se poate obține perioada semnalului
𝑢1 (𝑡).
Configurația de măsurare a frecvenței este completată cu câteva blocuri: GF, care este un oscilator de
frecvență de precizie, FI – un formator de impulsuri pentru transformarea semnalului de intrare în
impulsuri dreptunghiulare, dacă semnalul este analogic și BLC – un generator de semnale de resetare
(R), transfer (T) și eventual de poziționare a punctului zecimal (Z), în funcție de divizorul de frecvență
al generatorului GF (fig. 4.2).
16
PP
𝑖(𝑡)
𝑢(𝑡) FI
AND
CU
NUMĂRĂTOR AFIȘARE
R
GF T
BLC
Z
𝑖(𝑡)
PBT
𝑇1 Validare bază de timp

𝑢(𝑡)
R
Invalidare bază de timp
IBT
CU
Fig. 4.2. Configurație de măsurare a frecvenței
FI primește semnalul de intrare de orice formă ți amplitudine și îl transformă în impulsurile

dreptunghiulare 𝑖(𝑡) de aceeași frecvență și compatibile cu circuitele logice care urmează. El poate
realiza operații de condiționare a semnalului și de reglare a nivelului triggerului pentru a mări
stabilitatea și a reduce nivelul de zgomot.
În fig. 4.4 este prezentat modul de transformarea unui semnal analogic sinusoidal în impulsuri
dreptunghiulare prin stabilirea unor nivele de trigger (𝑈𝑝+ ș𝑖 𝑈𝑝− ). Alegerea tensiunilor de trigger este
importanta pentru realizarea unei măsurători corecte, mai ales în cazul unor unde cu mult zgomot.
GF este urmat de un lanț de divizoare de frecvență, care asigură în cazul unui frecvențmetru mai multe
domenii de măsură, și prin intermediul BLC, poziția punctului zecimal Z.
17
𝑈𝑝+
𝑈𝑝−
Fig. 4.4. Transformarea unui semnal sinusoidal într-un semnal dreptunghiular
În afară de frecvența și perioada unor semnale de multe ori este necesară măsurarea intervalelor de
timp dintre două impulsuri. Schema necesită două circuite de intrare și este prezentată în fig. 3.4.
PP
GF
AND
CU
NUMĂRĂTOR AFIȘARE
CI1 R
S
RS T
FI
R Z
CI2
CPP
CU
Fig. 4.4. Configurație de măsurare a diferenței de timp între două semnale
În configurație sunt două circuite de intrare, pentru cele două semnale. Se adaugă un bistabil care
generează validarea/invalidarea porții de numărare. Durata acestui semnal depinde de distanța
dintre cele două impulsuri de intrare. De asemenea generatorul trebuie să aibă o frecvență care să
18
permită măsurarea cu acuratețe a distanței dintre impulsuri. Celelalte semnale au aceeași ca mai
sus.
Configurațiile prezentate mai sus pot face parte din sistem mai complexe cum ar fi, de exemplu,
radarele de viteză bazate pe efectul Doppler sau de determinare a distanțelor din componența
sistemelor de telemetrie s.a.
19
5.TRADUCTOARE ȘI SISTEME DE MĂSURARE A TEMPERATURII
Traductoarele de temperatură se încadrează în categoria de traductoare parametrice. În controlul

proceselor se utilizează foarte multe tipuri de senzori de temperatură. Aceștia se clasifică în două
categorii:
a. Senzori de temperatură bazați pe conducție (transmitere prin masă), care necesită contact fizic
cu obiectul a cărui temperatură se măsoară.
b. Senzori de temperatură bazați pe convecție sau radiație (transmitere prin curenți de fluid sau
prin emisie de unde electromagnetice), care nu necesită contact cu obiectul a cărei temperatură
se măsoară și care detectează creșterea energiei radiante transmise de un obiect.
În prima categorie se încadrează: termostatul, termistorul, termocuplul și traductoarele de tip RTD
(Resistive Temperature Detector).
Dacă se măsoară temperatura cu folosind variația unei rezistențe cu temperatura acestea se livrează de
obicei în conexiune Kelvin. O rezistență în conexiune Kelvin prezintă patru terminale (fig. 5.1). Ea
permite curentului să fie aplicat la două terminale opuse, iar tensiunea de detecție să fie măsurată pe
terminalele din mijloc. Denumirile terminalelor sunt diferite la diferiți producători. Curentul injectat
trebuie să fie constant și foarte mic, pentru a nu afecta regimul termic al rezistenței.
U+
I+ I
U+
U- R
R I-
U-
Fig. 5.1. Conexiunea Kelvin
În cazul în care domeniul de temperatură este mare și variația în funcție de temperatură a rezistenței
senzorului nu poate fi considerată liniară, răspunsul poate fi liniarizat folosind un montaj paralel cu o
rezistență și două amplificatoare operaționale, ca în fig. 5.2. Acest montaj face parte din adaptorul
senzorului de temperatură. Senzorul activ (RT) este montat în paralel cu o rezistență liniară (R2) în
reacția unui amplificator operațional (AO1).
R2
E
R1 R3
RT P
- -
AO1 AO2
+ + UE
Fig. 5.2. Liniarizarea unui senzor rezistiv

Pentru a demonstra dependența liniară a tensiunii de ieșire (UE) de variația rezistenței de măsură se va
considera o schemă echivalentă a celei din fig. 5.2. Aceasta pune în evidență rolul fiecărui amplificator
20
operațional. Primul amplificator operațional este în configurație inversoare, iar al doilea este în
configurație de sumator ponderat.
R1
R1 RT
P
E - R3
AO1 -
+ AO2
U1
+ UE
Fig. 5.3. Schema echivalentă celei din fig. 5.2

Rezultă:
𝑅
𝑈1 = − 𝑅𝑇 𝐸 (5.1)
1
dar 𝑅𝑇 = 𝑅𝑇0 + ∆𝑅𝑇 , dec luând în considerare sumatorul:

𝑃 𝑃 𝑅 𝑃 𝑃 𝑃 𝑅
𝑈𝐸 = − 𝑅 𝑈1 − 𝑅 𝐸 = − 𝑅𝑇 𝑅 𝐸 − 𝑅 𝐸 = 𝑅 ( 𝑅𝑇 − 1) 𝐸 (5.2)
3 1 1 3 1 1 3
Dacă impunem condiția ca la temperatura de 00C UE să fie 0 atunci trebuie ca 𝑅3 = 𝑅𝑇0 și ținând cont
ca 𝑅𝑇 = 𝑅𝑇0 + ∆𝑅𝑇 rezultă:
𝑃 ∆𝑅𝑇
𝑈𝐸 = 𝑅 𝐸 (5.3)
1 𝑅𝑇0
Relația 5.3 arată dependența liniară a tensiunii de ieșire se variația rezistenței RT. În plus tensiunea
poate fi amplificată prin varierea potențiometrului P din reacția amplificatorului sumator.
În a doua categorie se încadrează pirometrele. Un pirometru este un instrument de măsurare a
temperaturii (chiar destul de joase) prin metode fără contact, pe baza legilor radiației termice.
Cele mai frecvente moduri de măsură pentru aplicații industriale sunt termocuplul și RTD. Dacă
temperatura este între -2000C și 5000C opțiunea preferată este RTD, iar dacă gama de temperatură este
între -1800C și 23200C este preferat termocuplul.
21
5.1. Termostatul
Termostatul este un senzor de temperatură electromecanic, care constă din două metale diferite (nichel-
cupru, tungsten-aluminiu) îmbinate sub forma unei bande bimetalice (fig. 5.4). Diferența dintre
coeficienții de dilatare a celor două metale produce o mișcare de îndoire atunci când banda este supusă
încălzirii. Dacă metalul B are coeficientul de dilatare mai mare decât metalul A, atunci sistemul se va
deplasa în sensul săgeții, deschizând contactul electric C dintre cele două borne (contact ON-OFF).
Dacă se mută contactul în parte opusă atunci la încălzire el se va închide (contact OFF-ON). Starea
contactului unui termostat poate fi preluată de o intrare digitală.
Termostatul a fost probabil utilizat pentru prima oară de Cornelius Drebbel, în jurul anilor 1620, pentru
reglarea temperaturii în incubatoare.
1
B C 2
Căldura
Fig. 5.4. Termostatul

Termostatele moderne au fost utilizate și patentate încă din sec. XIX. Cel mai tipic exemplu de
termostat este cel utilizat în industria auto, pentru reglarea temperaturii lichidului de răcire.
Deși este foarte ieftin, utilizarea termostatului este limitată deoarece are un histerezis mare. Este un
balans destul de mare în temperatură, între momentul închiderii (I) și deschiderii (D)(fig.3.5).
I D
T
Fig. 5.5. Histerezis la termostat

Starea unui termostat poate fi preluată cu un modul de intrări digitale și este reprezentată de un bit.
22
5.2. Termocuplul
Cele mai frecvente moduri de moduri de măsurare a temperaturii pentru aplicațiile industriale sunt
bazate pe utilizarea unui termocuplu. Termocuplul este un senzor de temperatură construit din două
metale diferite (fig. 3.6). În principiu un termocuplu poate fi fabricat din oricare două metale diferite.
Practic, doar câteva termocupluri au devenit standard deoarece coeficienții sunt repetabili și produc
tensiuni relativ mari. Există două tipuri constructive de termocupluri: formate din metale de bază (cele
mai frecvente) și formate din metale nobile (compuse din Platină și Rodiu). Termocuplurile din metale
nobile se utilizează la temperaturi mai ridicate. Indiferent de materialele din care sunt formate, fiecare
termocuplu este specificat printr-o singură literă: J, K, T, S, R și B (vezi Tab. 5.1).
Joncțiunea +
Metal A
caldă
Termocuplu Metal B V TC
TTC
-
Bloc izoterm
al joncțiunii
reci
Fig. 5.6. Măsurare de temperatură cu un termocuplu
Funcționarea unui sistem cu termocuplu se bazează pe efectul termoelectric, descoperit în 1821 de
Thomas Seebeck (1770-1831). Un termocuplu măsoară diferența de potențial la un capăt cald și rece
pentru două materiale diferite. Această diferență de potențial este proporțională cu diferența de
temperatură dintre capătul fierbinte (TA) și cele rece (TB):
𝑉𝑇𝐶 = 𝑆(𝑇𝐴 − 𝑇𝐵 ), (5.4)
unde S este coeficientul Seebeck.
Tab. 5.1. Tipuri de termocupluri, după NIST (National Institute of Standards and Technology)
Tip Metal Culoare Coeficient T Domeniu de
Seebeck 0
( C) măsură
+ - + - (µV/0C) (0C)
B Pt (6%Ro) Pt(10%Ro) - - 6 600 0 la 1820
E Ni (10%Cr) Constantan1 Violet Roșu 58.5 0 -270 la 1000
J Fe Constantan Alb Roșu 50.2 0 -200 la 760
K Ni(10%Cr) Ni Galben Roșu 39.4 0 -270 la 1370
R Pt(135Ro) Pt - - 11.5 600 -50 la 1768
S Pt(10%Ro) Pt - - 10.3 600 -50 la 1768
T Cu Constantan Albastru Roșu 38 0 270 la 400
Coeficienții Seebeck variază în general în funcție de temperatură și depind puternic de compoziția
conductorului. De aceea, pentru măsurători mai exacte se folosesc expresii analitice ale tensiunii sau
temperaturii recomandate de standardele internaționale.
1
Constantan este un aliaj de Cu (55%) și Ni (45%) cunoscut sub numele de nichelină.
23
Variația tensiunii în microvolți (VTC) în funcție de temperatura (în 0C conform NITS 90) este de forma:
𝑉𝑇𝐶 = ∑𝑛𝑖=0 𝐶𝑖 𝑇𝐴𝑖 (5.5)
Există și expresii analitice inverse pentru temperaturi în funcție de tensiune de forma:
𝑇𝐴 = ∑𝑛𝑖=0 𝑑𝑖 𝑉𝑇𝐶
𝑖
(5.6)
Coeficienților Ci și di sunt dați în tabele pe site-ul https://srdata.nist.gov/its90/main/. Dacă examinăm

expresiile de mai sus rezultă complexitatea ecuațiilor polinomiale directe și inverse. Ordinul
polinomului poate depăși 10. Operațiile matematice sunt deci multe datorită gradului ridicat al
polinomului și, în general, capacitatea de calcul a sistemelor care procesează temperatura dotate cu
microcontrolere este depășită deoarece necesită multe calcule în virgulă mobilă.
Îmbinarea acestor metale este utilizată ca element de detectare a temperaturii, în timp ce celelalte două
capete sunt conectate la un bloc izoterm. Măsurătorile de temperatură se realizează folosind
convertoare analog numerice de precizie, de obicei sigma-delta, care intră în componența aparatelor
indicatoare sau a modulelor de proces. Aceste curbe pentru diferitele tipuri de termocupluri utilizate
de modulele de intrări analogice ale calculatoarelor de proces sau a automatelor programabile presupun
că capătul rece este la temperatura de îngheț a apei. Compensarea joncțiunii reci este termenul folosit
pentru a descrie tehnici de a corecta faptul că capătul rece nu este situat la temperatura de îngheț a
apei. Există dispozitive care realizează o compensare internă a temperaturii joncțiunii reci. Acest lucru
se realizează direct prin tabela memorată a valorilor dependenței de temperatură a tensiunii măsurate
de modul. Este așa numita compensare software. Unele modulele de intrări analogice ale automatelor
programabile și calculatoarelor de proces sunt prevăzute cu astfel de compensări interne.
Cu
Cu Cu Sistem de
Sistem de
control
J4 T1controlat
Cu
Cu Constantan J1
J3
Apa cu
T2 gheață
J2
Fig. 5.7. Compensarea tensiunii joncțiunii reci la termocuplul de tip T

Compensarea joncțiunii reci pentru a obține valoarea exactă a tensiunii se face în mai multe moduri.
Unul din moduri este de a utiliza băi de apă cu gheață (considerate la temperatura de 00C). Acest lucru
este ilustrat în fig. 5.7.
Un termocuplu cu joncțiune de referință rece imersat într-o baie de apă cu gheață și conectat în serie
cu termocuplu de măsurare este metoda clasică utilizată pentru a compensa. În acest exemplu, ambele
cabluri de cupru se conectează la terminalele de intrare ale instrumentului. Joncțiunea J2 a
termocuplului de constantan/cupru din baia de gheață contribuie cu o mică tensiune mică care se scade
din care se scade din cea de la termocuplul J1, astfel încât tensiunea măsurată la terminalele de intrare
ale instrumentului sau ale sistemului de achiziție de date corespunde cu exactitate tabelelor NIST. De
asemenea, firele de cupru conectate la bornele de cupru de pe blocul izotermic al instrumentului nu au
nevoie de compensare deoarece sunt toate de cupru la aceeași temperatură. Citirea tensiunii provine în
întregime de la firul termocuplu constantan/cupru.
24
Exemplul din fig. 5.7 este un caz special, totuși, deoarece un conductor din termocuplul tip-T este
din cupru. Un termocuplu constantan/fier, pe de altă parte, are nevoie de o analiză suplimentară (a se
vedea figura 5.8).
Cu
Fe Fe Sistem de
Sistem de
control
J4 T1controlat
Cu
Fe Constantan J1
J3
Apa cu
T2 gheață
J2
Fig. 5.8. Compensarea tensiunii joncțiunii reci la termocuplul de tip J

Deși J3 și J4 sunt efectiv joncțiuni de termocuplu, ele sunt la aceeași temperatură pe blocul izotermic,
astfel că ele generează tensiuni egale și de semn contrar și se anulează. Fără un bloc izotermic,
legăturile cu fire de cupru ar trebui adăugate între terminalul de intrare și legăturile cupru/fier, iar
joncțiunile cupru/fier (J3 și J4) ar trebui ținute într-o baie de gheață.
Se pot face analize asemănătoare și pentru alte termocupluri.
Băile cu gheață și joncțiunile de referință multiple în instalații de testare mari sunt dificil de instalat și
întreținut și, din fericire, toate pot fi eliminate. Baia cu gheață poate fi ignorată atunci când temperatura
firelor de legătură și a punctelor joncțiunilor de referință (blocul terminalului izotermic al
instrumentului) este aceeași.
Cea de a doua metodă pentru compensarea temperaturii joncțiunii reci este aceea de a măsura
temperatura fizică a blocului de conexiune la capătul rece, să căutăm semnalul de milivolți generat de
acel tip termocuplu pentru acea temperatură și apoi să adăugăm acea valoare mV de la semnalul
măsurat fără nici o compensare la joncțiunea rece. Schema de principiu a acestei măsurători este
prezentată în fig. 5.9. Măsurarea temperaturii joncțiunii reci se face cu o altă metodă, de exemplu un
RTD situat foarte aproape de conexiunea rece.
Acestea sunt considerate compensații „externe”, deoarece au dispozitive separate în afara dispoziti-
vului de măsurare .
Mai multe considerații asupra preluării temperaturii cu ajutorul termocuplurilor se găsesc în [2].
Circuitele prezentate sunt un ghid pentru modul în care se realizează măsurările de temperatură cu
termocupluri și ADC de precizie. Se face și o prezentare a diferitelor topologii de polarizare a
termocuplului și diferite metode utilizate pentru determinarea temperaturii.
Vom face în continuare câteva considerații practice cu privire la modul de calcul a temperaturii de la
un termocuplu. Registrul de ieșire al convertorului ADC conține un număr întreg proporțional cu
temperatura. Cele mai multe firme, care livrează module de proces, aleg să lucreze cu intervale
standard de reprezentare internă (întregi numiți: unități convertor), indiferent de sistemul de
condiționare (configurat să preia tensiuni, curenți, rezistențe, temperaturi etc.). Acest mod de
reprezentare conduce la complicații hardware ale structurii modulului și nu poate fi schimbat,
indiferent de configurare.
25
R
AI1
AI2 PGA ADC

Termocuplu
R
IDAC
AI3
Structură de RTD
compensare
cu RTD AI4
Fig. 5.9. Răspunsul diferitelor tipuri de termocupluri

Termocuplul are o gamă cuprinsă între -1800C și 23200C. Dacă temperatura este între -2000C și 5000C
opțiunea este pentru un RTD industrial. Deoarece termocuplule generează o tensiune relativ mică,
zgomotul este întotdeauna o problemă. Cea mai obișnuită sursă de zgomot este linia electrică de
alimentare (50 sau 60 Hz). Deoarece lățimea de bandă a termocuplului este mai mică de 50 Hz, un
filtru simplu în fiecare canal poate reduce zgomotul de linie AC de interferență. Filtrele frecvente
includ rezistoare și condensatoare și filtre active.
Detectarea cu ușurință și rapidă a unor termocuplule deschise este extrem de importantă. Termocuplule
au tendința de a se rupe sau de a crește rezistența atunci când sunt expuse la vibrații, manevrare precară
sau timp îndelungat de funcționare. Un circuit simplu de detecție a unui termocuplu deschis cuprinde
un condensator mic plasat pe legăturile termocuplului și comandat cu un curent de nivel
scăzut. Impedanța scăzută a termocuplului intact prezintă un scurtcircuit virtual pe condensator, astfel
încât acesta nu se poate încărca. Când un termocuplu se deschide se schimbă semnificativ rezistența,
condensatorul se încarcă și comandă intrarea tensiunii pe una dintre valorile ce indică un termocuplu
defect (fig. 5.10).
0.13V
10 MΩ
TC
4700 pF Spre
măsură
10 MΩ
Fig. 5.10. Schemă de detecție a unui termocuplu deschis

5.3. RTD (Resistance Temperature Detector)
RTD sunt compuse din metale cu un înalt coeficient de rezistență pozitiv la temperatură. Majoritatea
RTD sunt simple fire bobinate sau rezistoare cu peliculă subțire, realizate din material cu o relație
cunoscută a rezistenței față de temperatură. Platina este unul dintre materialele cele mai utilizate pentru
26
RTD. Acestea vin într-o gamă largă de precizii, iar cele mai exacte sunt utilizate ca standarde de
temperatură NIST.
Rezistențele RTD din platină variază de la aproximativ 10 Ω pentru o configurație colivie la 10
kΩ pentru un tip peliculă, dar cea mai comună este 100 Ω la 0°C.
Dependența de temperatură a unui RTD este dată de relația Callendar-Van Dusen:
𝑅(𝑇) = 𝑅(0)⌊1 + 𝐴𝑇 + 𝐵𝑇 2 ⌋. (5.7)
Constantele A și B se pot determina experimental prin măsurători care se fac la 00C și 100C. pentru
măsurători mai exacte se pot folosi polinoame de ordin mai mare. Pentru determinarea constantelor,
să notăm că la 00C rezistența Pt100 are 100Ω, iar la 100C are 103,9Ω. Pentru rezistența Pt1000 datele
sunt 1000Ω la 00C și 1039Ω la 100C.
Ieșirea RTD este mai liniară decât termocuplul, dar gama sa este mai mică.
Rezistența RTD (sau a oricărui rezistor) este calculată prin trecerea unui curent prin acesta de la o sursă
de tensiune cunoscută sau de curent constant. Rezistența este apoi calculată folosind legea
Ohm. Pentru a elimina eroarea de măsurare a firelor de legătură, un al doilea set de legături de detectare
a tensiunii trebuie să fie conectat la bornele senzorului, iar capetele opuse conectate la bornele de
detectare corespunzătoare la condiționatorul de semnal. Aceasta se numește o măsurare RTD cu patru
fire (fig. 5.11). Tensiunea senzorului este măsurată direct și elimină căderea de tensiune pe legăturile
de transport curent.
RTD Spre
măsură
Fig. 5.11. Preluarea rezistenței dacă RTD are 4 fire

RTD este reprezentat de o rezistență care reprezintă senzorul de temperatură și poate avea 2 sau 3 fire
de legătură (fig. 5.12 și 5.13). Firele roșii sunt cele care există efectiv la traductor, iar cele negre trebuie
adăugate. Rezistența este din Platină cu inserție de Nichel și este o structură stabilă cu o gamă largă de
temperatură. Ele au precizie și repetabilitate mai mare decât termocuplurile.
RTD Spre
măsură
27
RTD Spre
măsură

Rezistența este introdusă într-un tub metalic. Timpul de răspuns pentru un RTD este de 0,5-5 s. ceea
ce nu este deranjant deoarece fenomenele termice au constante de timp mari. Printre marile avantaje
ale senzorilor RTD amintim precizia, consistența, stabilitatea în timp, adecvarea la medii ostile și
intervalul mare de temperatură la care se pot folosi.
O sursă de eroare în măsurătorile cu RTD este încălzirea rezistivă. Curentul, I, care trece prin senzorul
RTD, R, disipă puterea, P = I2R. De exemplu, 1 mA printr-un RTD de 100 Ω generează 100 μW. Acest
lucru poate părea nesemnificativ, dar poate ridica temperatura unui RTD cu o fracțiune semnificativă
a unui grad. Un RTD tipic poate varia cu 1°C/mW prin auto-încălzire. Atunci când se folosesc RTD
cu valori mai mici pentru timpi de răspuns mai rapizi, trebuie luat în considerare faptul că acestea pot
avea și erori de auto-încălzire mai mari. O valoare tipică pentru eroarea de auto-încălzire este 1°C/mW
în aer liber. Un RTD scufundat într-un mediu conductiv termic distribuie această căldură către mediu
și eroarea rezultată este mai mică. Aceeași RTD se ridică la 0,1°C/mW în aer care curge la 1
m/s. Folosind curentul minim de excitație, care asigură rezoluția dorită și utilizând cel mai mare RTD
practic din punct de vedere fizic, se realizează reducerea erorilor de auto-încălzire.
Deoarece curenții mai mici generează mai puțină căldură, în mod obișnuit se utilizează curenți între
100 și 500 μA. Aceasta reduce puterea de disipare la 10 până la 25 μW, ceea ce majoritatea aplicațiilor
poate tolera. Reducerea în continuare a curentului scade acuratețea deoarece acestea devin mai
sensibile la zgomot și sunt mai greu de măsurat.
Măsurarea temperaturii preluând semnalul de la un RTD poate fi făcută cu module de intrări analogice
sau se poate folosi relația Callendar-Van Dusen, după ce, în prealabil sunt calculați coeficienții din
relațiile de mai sus.
Aceleași considerații practice ca la termistor: cele mai multe firme, care livrează module de proces,
aleg să lucreze cu intervale standard de reprezentare internă (întregi numiți: unități convertor),
indiferent de sistemul de condiționare (configurat să preia tensiuni, curenți, rezistențe, temperaturi
etc.). Acest mod de reprezentare conduce la complicații hardware ale structurii modulului și nu poate
fi schimbat, indiferent de configurare. Pentru a face corespondența dintre această valoare și
temperatura reală, exprimată în unități SI se folosesc ca mai sus funcții de scalare. Trebuie văzută
documentația modulului pentru a determina K1 și K2 și de văzut limitele de temperatură pentru RTD.
28
5.4. Termistorul
Termistorii sunt asemănători RTD prin faptul că-și variază rezistența între terminale cu variația
temperaturii. Totuși, termistorii se pot realiza cu un coeficient de temperatură pozitiv sau negativ. În
plus, au un raport mult mai mare de variație a rezistenței per °C (mai multe %) decât RTD, ceea ce le
face mai sensibile.
Termistorii sunt în general compuși din materiale semiconductoare sau oxizi de elemente comune cum
ar fi cobalt, cupru, fier, mangan, magneziu, nichel și altele. Ele vin de obicei cu conductoare de 3 până
la 6 in., încapsulate și codate color. Ele sunt disponibile într-o gamă de acuratețe de la ± 15°C la ±
1°C, cu o rezistență nominală cuprinsă între 2.000 și 10.000 W la 25°C. O valoare de 2252 W este
comună și poate fi folosită la majoritatea instrumentelor. O diagramă a curbelor caracteristice
temperatură vs. rezistență este de obicei realizată cu dispozitivul pentru a determina temperatura de la
o rezistență cunoscută. Cu toate acestea, dispozitivele sunt foarte neliniare și se poate utiliza
următoarea ecuație pentru a calcula temperatura:
Termistorul se utilizează în domeniul -550C și 3000C, cu precizie mai mare (0,1%) în domeniul 0-
700C. Se realizează sub forma unor sonde filetate cu flanșă. Există două tipuri de termistoare: NTC, a
căror rezistență scade cu temperatura și PTC, a căror rezistență crește cu temperatura.
Termistoarele NTC a fost semnalate de Faraday prin 1883, dar au fost folosite pentru prima oară în
1930. Unele termistoare cu PTC sunt utilizate pentru încălzire.
Termistorul are cea mai mare variație a parametrilor în funcție de temperatură, ceea ce permite
detectarea variațiilor foarte mici de temperatură, dar este limitată la câteva sute de grade. O variație
tipică este prezentată în fig. 5.14. Dependența de temperatură este exponențială. În gama de temperaturi
între -750C-750C se folosesc termistoare cu rezistențe până la 1 KΩ, în gama de temperaturi între
750C-1500C se folosesc termistoare cu rezistențe până la 100 KΩ, iar , în gama de temperaturi între
1500C-3000C se folosesc termistoare cu rezistențe până la 1000 KΩ.
R[Ω]
160
20
0
0 100 T[C]
Fig. 5.14. Variație tipică a rezistenței unui termistor

Dependența de temperatură este exponențială:
1 1
𝛽( − )
𝑅𝑇 = 𝑅0 𝑒 𝑇 𝑇0 , (5.8)
unde RT este rezistența la temperatura T[ K] 0
R0 - rezistența la temperatura 0[0K]

β - o caracteristică a materialului.
29
Dependența temperaturii de rezistență poate fi calculată și cu ecuația Steinhard-Hart, publicată în

1968:
1
= 𝐴 + 𝐵 𝑙𝑛 𝑅 + 𝐶 𝑙𝑛3 𝑅 (5.9)
𝑇
unde T este în 0K și R în Ω.
Constantele A, B și C pot fi determinate experimental, pentru un termistor dat, măsurând rezistențele
R1, R2 și R3 la trei temperaturi diferite T1, T2 și T3. Apoi se rezolvă un sistem de ecuații liniar de
forma:
1
3 𝑇1
1 ln 𝑅1 𝑙𝑛 𝑅1 𝐴 1
⌊1 ln 𝑅2 𝑙𝑛3 𝑅2⌋ ⌊𝐵 ⌋ = 𝑇2
(5.10)
1 ln 𝑅3 𝑙𝑛3 𝑅3 𝐶 1
⌊𝑇3⌋
Măsurarea temperaturii preluând semnalul de la un termistor poate fi făcută cu module de intrări
analogice, etalonate corespunzător sau se pot folosi ecuațiile 3.7 și 3.8 după ce, în prealabil sunt
calculați coeficienții. De obicei producătorii de termistori pun la dispoziție constantele A, B și C.
Unii producători de termistori furnizează dispozitive, care oferă o ieșire aproape liniară. Ele folosesc
termistori multipli (coeficienți pozitivi și negativi) sau o combinație de termistori și rezistori cu
peliculă metalică într-un singur pachet. Atunci când sunt conectate în anumite rețele, ele produc o
tensiune sau o rezistență variabilă liniar cu temperatura.
Deși o mulțime de cercetări au început să dezvolte termistori liniari, cele mai moderne metode de
liniarizare sunt cele software, ceea ce face ca metodele de liniarizare hardware să fie mai puțin folosite.
Termistorii sunt dispozitive rezonabil de stabile, care, în mod obișnuit, nu fac obiectul variațiilor mari
ale rezistenței nominale cu îmbătrânirea și nici cu expunerea la câmpuri de radiații puternice. Cu toate
acestea, funcționarea prelungită peste 90°C poate modifica toleranța termistorilor, în special a celor cu
valori mai mici de 2.000 W. Ele sunt mai mici și mai fragile decât un termocuplu sau RTD, astfel încât
nu pot tolera prea multă manipulare.
Producătorii nu au standardizat curbele caracteristice termistorului în măsura în care au făcut pentru
termocuplu și RTD. Termistorii sunt potriviți pentru măsurarea temperaturii în diferite puncte, și care
este folosit mai mult pentru a proiecta circuite de comandă ON/OFF.
Considerații practice
Relațiile neliniare între temperatură și rezistență sunt de cele mai multe ori rezolvate de producător
prin construcția structurii interne a modulelor de legătură cu procesul. Pentru adaptarea unui modul la
diferite tipuri de traductoare de temperatură producătorii oferă posibilitatea configurării hardware a
modulelor, care trebuie efectuată înainte de legarea la proces. Prin această configurare se realizează
atât stabilirea tipului de traductor utilizat cât și circuite care permit stabilirea unei corespondențe între
valoarea temperaturii și conținutul registrului de ieșire al convertorului analog-numeric, care sunt
specificate în documentația care însoțește modulul. Se poate utiliza apoi o scalare a mărimii din proces,
așa cum este arătat în capitolul introductiv (vezi fig. 1.3).
30
6. SISTEME DE MĂSURĂ CU TRADUCTOARE DE FORȚĂ.
Introducere
Măsurarea forței se realizează în două moduri: prin traductoare de deplasare și prin alte metode
științifice. Traductoarele pentru forţe şi momente sunt utile în primul rând pentru supravegherea
structurilor cinematice supuse la regimuri variabile de încărcare (de exemplu, maşini-unelte, roboţi,
linii transportoare, etc.). În aceste situaţii, forţa apare ca vector, determinarea direcţiei, în care
acţionează aceasta fiind esenţială. Un caz particular în care interesează doar valoarea absolută a forţei,
iar direcţia este necesară îl constituie operaţia de cântărire automată la determinare a greutăţii unei
mase.
Principiul măsurării forței prin măsurarea deplasării a fost descoperit de Lord Kelvin în 1856, care a
observat că modificările de natură mecanică ale unui corp supus unei forțe, determină modificarea
rezistenței acestuia (efectul tensorezistiv).
Efectului tensorezistiv constă în modificarea rezistenţei unui conductor atunci când acesta este supus
la un efort care îi provoacă alungirea sau compresia. Efectul tensorezistiv a devenit utilizabil în tehnică
după aproximativ 75 de ani, odată cu apariţia primei mărci tensometrice.
Un traductor de forță montat ca în fig. 6.1 poate măsura o forță de tracțiune FT sau de compresiune FC.
Traductorul este de fapt un traductor de deplasare care se plasează în mai multe locuri pe elementul
elastic (două pe direcția deplasării și două pe o direcție perpendiculară). Traductoarele rezistive se mai
numesc timbre sau mărci tensometrice(Fig. 6.2).
Element elastic
Traductor L±ΔL
FT FC
Fig. 6.1. Măsurarea forței

Conexiuni
Suport
izolator
Model gravat
metalic
Fig. 6.2. Marcă (timbru) tensometrică
Primele timbre tensometrice au fost utilizate încă din 1922. Un timbru tensometric este alcătuit dintr-
un conductor în zigzag sau folie foarte subțire care se lipește pe un suport izolant. La rândul lui
acesta se lipește pe materialul elastic, de unde și denumirea de timbru.
31
ΔR
ΔL
Fig. 6.3. Caracteristica de transfer a unui cuplu tensometric

Timbrele tensometrice au o caracteristică de transfer ∆𝑅 − ∆𝐿 aproape liniară (fig. 6.3). Ele au
rezistența de 100-500Ω și pot măsura deformații până la câțiva centimetri și sunt alcătuite din aliaje
Nichel - Crom (nicrom) , Nichel – Cupru - Crom -Fier (karma), Platină - Wolfram, Nichel - Cupru
(constantan).
Începând din anii 1950, când s-au pus pentru prima oară în evidenţă efecte piezorezistive în
semiconductoare, s-au dezvoltat şi elemente tensometrice semiconductoare. Caracterizate printr-un
factor de marcă net superior (50-200) faţă de cele metalice (maxim 6, uzual 2), mărcile
semiconductoare au dezavantajul unei neliniarităţi mai pronunţate, al compensării mai dificile a
erorilor de temperatură şi chiar al unor probleme mai dificile legate de dispunerea pe suprafaţa de
măsurat. Pe de altă parte, coeficientul de variaţie a rezistivităţii cu temperatura este mult mai mare
decât la mărcile metalice (de cca 60 ... 100 ori mai mare la constantan), variaţia factorului de marcă de
3 ... 5 ori mai mare, iar efectul termoelectric (coeficientul Seebeck) de 10 ... 20 ori mai mare. Faptul
că există şi mărci cu coeficient negativ de variaţie a rezistivităţii poate fi fo1osit la compensarea
neliniarităţilor. Materialul semiconductor cel mai folosit (aproape în exclusivitate) este siliciul, în care
marca difuzată are lungimi de 0,02 ... 0,05 mm. Terminalele conductoare se realizează din aur, cupru,
argint sau nichel.
Conductoarele metalice trebuie să aibă variaţia rezistenţei cu temperatura cât mai mică, rezistenţa
mecanică mare (pentru a evita deformările plastice), potenţialul termoelectric de contact cu alte
conductoare neglijabil şi limita de elasticitate cât mai mare.
6.1. Principiul de funcționare al elementelor tenso-rezistive [3]
Măsurarea forţelor se poate face prin măsurarea alungirii relative (apreciată prin efortul unitar) dată de
cunoscuta relaţie:
𝜎
𝜀=𝐸 (6.1)
unde ε este deformaţia, σ- efortul unitar, E - modulul de elasticitate a lui Young.
Considerând un conductor de diametru D , lungime L şi rezistivitate  , rezistenţa sa va fi:
L
R (6.2)
D 2
4
Supus unui efort, firul îşi variază dimensiunile şi rezistenţa. Se poate scrie:
R R R
dR  dL  dD  d (6.3)
L D 
sau, ţinând seama de (6.3)

 2L L
dR  dL  dD  2 d , (6.4)
kD2 kD3 kD
32
unde k   / 4.
Împărţind relaţia (6.6) cu R rezultă:
dR dL 2dD d
   (6.5)
R L D 
Notând  x  dL / L şi  y  dD / D , ţinând seama de coeficientul lui Poisson    x /  y rezultă:
dR d

G  R  1  2  (6.6)
x x
Considerând d /   0 şi  x   se obţine:
dR
  (1  2  ) (6.7)
R
Pe de altă parte, trecând la diferenţe finite, rezultă că rezistenţa variază de la R la R+ΔR ca urmare a
deformaţiei  . Astfel:
R
R  R  R(1  )  (1  G ) R (6.8)
R
de unde:
R  RG (6.9)
Pentru o rezistenţă de 1 kΩ, =0.5 şi ε=1 m/m, rezultă:
R  RG  0.002
Este o variaţie mică, care fără un sistem de condiţionare, nu poate fi măsurată direct.
Deoarece calculatorul de proces poate prelua, prin modulele de intrări, doar tensiuni (eventual curenţi)
este necesar ca un sistem de condiţionare a semnalelor să realizeze conversia variaţie de rezistenţă în
variaţiei de tensiune.
Această conversie trebuie realizată astfel încât tensiunea să fie direct proporţională cu mărimea de
măsurat şi excursia de tensiune, pentru domeniul de variaţie al rezistenţei să fie cât mai mare.
Măsurarea semnalelor de ieşire de la mărcile tensometrice este una din cele mai mari provocări pentru
tehnologia senzorilor, în special în industria de cântărire.
Variaţiile relativ mici ale rezistenţei mărcii tensometrice atunci când este supusă la deformaţii, așa cum
am văzut mai sus, impun utilizarea unor adaptoare deosebit de sensibile. Adaptoarele constau din două
blocuri distincte: o schemă de măsurare de tip punte Wheatstone, în care se conectează elementele
sensibile (punte tensometrică) şi un circuit de prelucrare (amplificare şi apoi conversie în semnal util).
Conversia se poate realiza cu un simplu montaj potenţiometric (fig. 6.6) utilizând o tensiune auxiliară
U.
RT  R0 (1  m), (6.10)
unde s-a notat m  R / R0 variaţia rezistenţei, tensiune de ieşire a montajului din fig. 6.6 este:
RT 1 m
U e ( m)  U U , (6.11)
R0  RT 2m
33
R0
+
-
RT
Ue
Fig. 6.4. Montaj potenţiometric
sau dezvoltând în serie Taylor:

1 1 1 1
U e (m)  U  Um  Um 2  Um3   (6.12)
2 4 8 16
Ceea ce deranjează nu este atât variaţia neliniară a tensiunii de ieşire Ue (calculatoarele moderne sunt
suficient de rapide astfel încât să efectueze rapid calculele impuse de relaţia (6.12) ci faptul că excursia
de tensiune este micşorată datorită termenului 1 / 2  U care nu conţine informaţie utilă. Interesul, în cazul
conversiei analog-numerice este ca plaja de variaţie a mărimii de intrare în convertor să fie cât mai
mare:
0  U e (m)  U R pentru m  D , (6.13)
unde U R este tensiunea de referinţă a convertorului utilizat, iar D este domeniul de variaţie al mărimii
m.
Pentru a realiza aceasta tensiunea U e (m) trebuie amplificată, iar prezenţa componentei 1 / 2  U limitează
plaja în care tensiunea poate fi amplificată la:
1
[ U ,U R ] (6.14)
2
Eliminarea componentei continue se poate realiza prin montajul în punte Wheatstone din fig. 6.5.
Într-adevăr, tensiunea U e (m) , este diferenţa tensiunilor de pe două divizoare rezistive alimentate cu
tensiunea U:
R0 1 m
U e (m)  (  ) U , (6.15)
R0  RT 2 4m
sau dezvoltând în serie Taylor:
1 1 1 1
U e (m)  Um  Um2  Um3  Um4   (6.16)
4 16 64 256
34
Ue
RT R0
R0 R0
Fig. 6.5. Punte Wheatstone

Din relaţia de mai sus se vede că s-a eliminat componenta continuă, ceea ce îmbunătăţeşte calităţile
conversiei rezistenţă-tensiune. Unele firme includ în sistemul de măsurare un amplificator operaţional,
ca în montajul din fig. 6.6. Tensiunile care se aplică la bornele amplificatorului sunt::
U
U 
2
(6.17)
R0 RT
U   Ue U
R0  RT R0  RT
Dacă amplificatorul operaţional are o amplificare mare, atunci:

U U , (6.18)
de unde rezultă, ținând seama de relația 𝑅𝑇 = 𝑅0 (1 + 𝑚):
1
𝑈𝑒 = − 2 𝑚𝑈 (6.19)
U
R0 R0
-
+
RT R0 Ue
Fig. 6.6. Punte cu amplificator operaţional

Se obţine, pe lângă eliminarea componentei continue, şi o variaţie liniară în funcţie de mărimea de
măsurat m, ceea ce este ideal. Se pot utiliza amplificări care să satisfacă cerințele de precizie ale
modulelor de intrări analogice. Se pot atinge valori mari care să permită achiziționarea cu un convertor
cât mai plin.
În realitate, la mărcile tensometrice, variaţiile de rezistenţă sunt extrem de mici şi necesită amplificări
foarte mari, realizate cu etaje având factori foarte mari de amplificare. Dacă variaţia de rezistenţă
ΔR=mR0, pentru un material obişnuit, este de circa 5.10-4 , factorii de amplificare trebuie să fie de
valori mai mari ca R0/ΔR pentru a avea tensiuni care pot fi sesizate de modulele de intrări analogice.
Altfel semnalul de ieşire a unui sistem de condiţionare este de circa 0.2% din scala completă a unui
convertor de 16 biţi.
35
6.2. SISTEM DE CÂNTĂRIRE ȘI ÎNCĂRCARE ÎN CAMIOANE A CIMENTULUI.

Un exemplu tipic de traductor cu inteligență proprie este cântarul care conduce livrarea pulberilor sau
lichidelor (încărcarea în vagoane, camioane sau recipiente). Acest traductor inteligent conduce,
împreună cu o vană de încărcare, procesul de livrare.
Acesta poate avea traductoare tensometrice sau bazate pe forța Coriolis pentru a măsura greutăți sau
mase. Un astfel de cântar are o intrare sub formă de cititor, prin care este informat asupra cantității și
sortului (bon). In funcție de intrare acesta generează spre cu sistemul de conducere (AP) semnale, care
duc la executarea unor acțiuni de către automat. Înainte de începerea cântăririi cântarul trebuie să facă
tara elementului în care se încarcă pentru măsura numai cantitatea de material livrată. Mai mult
semnalele sunt modificabile software de către producătorul cântarului astfel încât să răspundă cât mai
bine la cerințele aplicației. Cântarul poate furniza informații privind deschiderea vanelor proporționale
în funcție de stadiul livrării (deschidere parțială, la început pentru evitarea loviturii de berbec,
deschidere totală, după un timp sau închidere parțială la finală pentru a asigura precizia livrării, înainte
de închiderea totală), tipul de material care se încarcă (care poate fi folosită la alegerea sursei de
livrare). Cântarul poate primi informații de la AP sau de la o structură specială de încărcare numită
pandant aflat lângă gura de încărcare și este sub controlul unui operator de livrare. Prin intermediul
unui pandant operatorul poate genera comenzi pentru apropierea unei structuri numită gură de
încărcare de structura în care se livrează, de pornire/oprire a cântăririi, de semnalizare unui defect, de
semnalizare că gura de încărcare se află pe poziție corectă etc. Automatul, la rândul său generează
semnale de blocare a gurii de încărcare atunci când procesul se desfășoară, semnale că procesul este
în curs etc. Cele mai importante semnale sunt prezentate în fig. 6.7. Descrierea schimbului de semnale
cu cântarul se va face în legătură cu diagrama de semnale din fig. 6.8.
Structura acestor semnale nu este unică, ea putând fi modificată de către diferiți furnizori. Aceștia
trebuie să pună la dispoziția proiectantului aplicației informații, care să poată duce la construirea unei
diagrame de semnale. Această diagramă de semnale va fi folosită apoi pentru elaborarea programului
de comandă pentru automatul programabil.
CÂNTAR
C_Ready
C_Sort1
C_Sort2
C_Start
S_Fault
C_Brut
C_Stop
C_Val
C_AV
C_Fin
GURA DE ÎNCĂRCARE
SISTEM ÎNCĂRCARE (AUTOMAT PROGRAMABIL)
Fig. 6.7. Semnale de la sistemul de cântărire care are mărci tensometrice
36
Semnalele date/primite de cântar: C_AV – Variabilă care arată că sistemul cântar este disponibil,
C_Ready – variabilă booleană care arată ca în cântar s-a introdus codul de la terminal și tara a fost
preluată. Acest semnal rămâne ridicat până la terminarea încărcării cu cantitatea introdusă prin cod.
Căderea semnalului poate să conducă la reluarea încărcării, C_Sort1/C_Sort2 – variabile booleene, care
pot fi folosite de sistem pentru a alege sortul sau buncărul din care se face încărcarea și vor fi discutate
cu producătorul, C_Fin – variabilă booleană, care va comanda deschiderea parțială a vanei de extracție
de către automat. Semnalul este folosit de automat pentru comanda unei vane proporționale cu un
semnal analogic astfel încât vana să se deschidă parțial, pentru evitarea loviturii de berbec. Semnalul
este răspunsul cântarului la semnalul C_Start primit de la automat. Căderea semnalului C_Fin se
realizează când s-a încărcat cantitatea de pe bonul introdus în cântar, C_Brut – variabilă booleană, care
va comanda deschiderea totală a vanei de extracție de către automat. Semnalul apare după o perioadă
de timp t care este setată la cântar. Căderea semnalului C_Brut se realizează în funcție de încărcarea
mașinii (la un anumit procent din cantitatea încărcată) și C_Val – Variabilă reală egală cu cantitatea
livrată la un moment dat.
Semnalele primite de cântar: C_Start – variabilă booleană, care va comanda pornirea procesului de
încărcare și ridicarea de către cântar a semnalului C_fin, C_Stop – variabilă booleană, care va
comanda oprirea procesului de încărcare, reinițializarea cântarului. Se pot, după un timp, valida
comenzile pentru gura de încărcare, S_Fault – Variabilă booleană care arată ca în sistemul de
conducere a intervenit o avarie.
C_AV Sistem de masura OK
Semnal de la cântar
C_Ready S-a introdus codul, tara preluată
C_Sort1/C_Sort2 Se doreste incarcare din diferite buncăre
C_Start Pornirea cantaririi

Semnal de la PLC
C_fin Semnal de deschidere fina a vanei de extractie
C_brut Semnal de deschidere totala a vanei de extractie
C_Stop Oprirea cantaririi
REL_PAND
Semnal de la PLC de eliberare a comenzilor
de pe pandant
Introducerea cartelei S-a teminat incarcarea
Fig. 6.8. Diagrama de semnale pentru sistemul de cântărire cu mărci tensometrice
37
Se observă că dacă cântarul este pregătit și trimite spre automat semnalul C_Ready, adică a fost introdus
codul și gura de încărcare a fost poziționată pe containerul în care se încarcă se poate da de la gura de
încărcare, prin intermediul automatului semnalul de începere a încărcării C_Start. Acest semnal va
determina blocarea gurii de încărcare și sistemul va trimite spre vanele sistemului de încărcare un
semnal de deschidere parțială a vanei de extracție (C_Fin), iar după un timp un semnal de deschidere
totală (C_Brut). Această secvență este necesară pentru evitarea loviturii de berbec în vasul în care se
încarcă. Sistemul cântarului supraveghează încărcarea și atunci când se apropie de cantitatea finală
coboară semnalul C_Brut ceea ce determină o reducere a deschiderii vanei de extracție pentru a pute
decela mai bine atingerea cantității finale. Când aceasta a fost atinsă se oprește încărcarea. La generarea
semnalului C_Stop se eliberează mișcarea gurii de încărcare și sistemul rămâne pregătit pentru o nouă
încărcare.
Se vede că, în afara unui semnal analogic proporțional cu cantitatea de material livrată, care nu este
folosită doar ca indicație, sistemul de adaptare al traductorului de greutate schimbă multe semnale cu
automatul care conduce descărcarea. Este un exemplu tipic de dotare a adaptoarelor cu posibilități
inteligente de participare la realizarea unei automatizări.
38
7. SISTEME DE MĂSURĂ CU TRADUCTOARE DE PRESIUNE

Pentru lămurirea noțiunii de presiune se pornește de la definiția sa: forța exercitată pe unitatea de
suprafață:
𝐹
𝑝= , (7.1)
𝐴
sau din teoria cinetico-moleculară:
𝑁𝑘𝑇
𝑝= (7.2)
𝑉
Sunt folosite diferite denumiri ale noțiunii de presiune: presiunea absolută (p) este măsurată față de
vidul perfect, presiunea manometrică (pm = p-pa) este o presiune relativă la presiunea atmosferică (pa)
și presiunea vacummetrică (pv) se definește tot în raport cu presiunea atmosferică (pv=pa-p).
În sistemul internațional presiunea se măsoară în pascali (Pa), dimensiunile acestei mărimi derivate
sunt N/m2. Alte unități folosite sunt: bar (1 bar=0.1Pa), atmosferă tehnică at (1at=9.8 104Pa), atmosferă
fizică atm (1atm=101325Pa), milimetri coloană Hg (1mmHg=133.322Pa) și milimetri coloană de H2O
(1 mmH2O=9.806Pa).
p>pa pa
Fig. 7.1. Măsurarea presiuni cu ajutorul unui tub în formă de U

Referitor la fig. 7.1, unde p>pa se obține:
𝑝𝑚 = 𝑝 − 𝑝𝑎 = 𝜌𝑔ℎ (7.3)
unde ρ este densitatea lichidului.
Presiunea se măsoară cu traductoare cu lichid, traductoare cu element elastic etc.
Traductoarele cu lichid se bazează pe echilibrarea presiunii de măsurat cu ajutorul unei coloane de
lichid manometric (apă, mercur, alcool, glicerină etc.) utilizându-se o riglă gradată.
Traductoarele cu element elastic conțin un element elastic (arc, tub manometric etc.), care se
deformează proporțional cu valoarea presiunii de măsurat. Deformarea elementului elastic este
preluată cu ajutorul unui adaptor cu ieșire în mărime electrică, care poate fi tensiune sau curent. Cele
mai răspândite adaptoare sunt cele rezistive, inductive, tensometrice, piezoelectrice sau capacitive.
Un senzor de presiune utilizat pe scară largă este presostatul. El conține o capsulă cu burduf sau
element cu piston și arc, care se deplasează proporțional cu presiunea. Sub acțiunea elementului elastic
se închide/deschide un contact electric atunci când este atinsă o anumită presiune. Acesta poate avea
un histerezis, adică un interval în jurul valorii de acțiune, cunoscut sub numele de bandă moartă, în
interiorul căreia mici schimbări de presiune nu influențează starea contactului.
În tehnica automatizărilor industriale utilizarea presostatului se face în:
39
 Controlul presiunii în instalațiile de transport a lichidelor și gazelor.

 Controlul presiunii aerului instrumental la acționările pneumatice sau a presiunii în
acționările hidraulice. Scăderea sub o anumită valoare a presiunii reprezintă o avarie.
 În sistemele de control a prafului un presostat poate ridica o alarmă când presiunea în capul
filtrului este mai mică decât cea necesară. Un presostat diferențial instalat pe un filtru poate
sesiza momentul în care este necesară curățirea sau înlocuirea filtrului.
 Măsurarea indirectă a altor variabile de proces cum ar fi: debitul de fluid sau gaz (Tubul
Venturi), viteza unui lichid, nivelul, altitudinea presiunea de adere într-un cilindru sau
turbină cu gaz.
40
8. SISTEME DE MĂSURĂ CU TRADUCTOARE DE DEBIT
8.1. Măsurarea debitelor lichidelor

Debitul lichidelor și pulberilor reprezintă una din mărimile cele mai interesante pentru controlul
proceselor. Se măsoară debite de volum, de masă și debite de greutate. Pentru măsurarea debitelor se
utilizează mai multe principii fizice:
 Variația presiunii fluidelor prin strangulări intercalate în conducte
 Variația presiunii dinamice a fluidelor
 Variația temperaturii fluidelor în mișcare
 Principiul inducției electromagnetice
 Principiul ionizării fluidelor
8.1.1. Debitmetre mecanice cu turbină

Un dispozitiv cu aripioare sau elicoidal este plasat în axul conductei. Se montează pe un lagăr într-o
cameră verticală de divizare a debitului. Curgerea lichidului face ca acesta să se rotească cu o viteză
proporțională cu viteza de curgere a lichidului. La gaze se folosește o elice (anemometru), iar la lichide
o turbină.
Debitmetrul are un sistem de numărare a rotațiilor cu magnet permanent solidar cu rotorul. Acesta
transformă fiecare rotație într-un impuls electric care poate fi numărat cu un contor. Dacă se dorește
obținere unui semnal analogic la ieșire adaptorul este un convertor frecvență-tensiune.
Deoarece măsurarea impulsurilor necesită un timp utilizarea acestui debitmetru pentru debite rapid
variabile în timp este problematică. De asemenea acesta are piese în mișcare fiind supuse uzurii și din
acest motiv de realizează din material plastic, safir sau ceramică. Dispozitivul cu turbină funcționează
bine doar în fluide pure de mică vâscozitate. Are avantajul unei pierderi de presiune mici.
8.1.2. Tubul Venturi
A fost denumit așa după Giovanni Venturi (1746 - 1822). Tubul Venturi este destinat măsurării
debitului prin conductele circulare. Se bazează pe strangularea unei conducte de diametru D la
diametrul d care înlocuiește o porțiune a conductei. Conul de strangulare are un unghiul la vârf de 210,
iar ajutajul divergent are unghiul la vârf între 70 – 150 (fig. 8.1).
Q v1 v2
D d
d/2
p
D/2 2
p
1
Fig. 8.1. Tub Venturi

Folosind legea lui Bernoulli:
1 1
𝑝1 + 2 𝜌𝑣12 = 𝑝2 + 2 𝜌𝑣22 (8.1)
și notând 𝑝1 − 𝑝2 = 𝛿𝑝 se obține:
41
1
𝛿𝑝 = 2 𝜌(𝑣22 − 𝑣12 ) (8.2)
Ținând cont că 𝑄 = 𝐴1 𝑣1 = 𝐴2 𝑣2 rezultă, după calcule:
1 1 𝐴1
𝛿𝑝 = 1 𝑄 2 𝜌 𝐴2 (1 − 𝐴22 ) (8.3)
2 1
Notând:
𝐴
𝑚 = 𝐴2
1
Rezultă relația de calcul a debitului în funcție de diferența de presiune și parametrii geometrici:

𝜋𝑑2 2𝛿𝑝
𝑄= √𝜌(1−𝑚2 ) (8.4)
4
Sistemul de adaptare poate să furnizeze direct debitul Q, dacă are în componență un microcontroler
care să calculeze valoarea debitului din relația (8.4). De asemenea se poate folosi și o interfață cu
utilizatorul care să permită introducerea densității materialului. Valoarea lui m și a diametrului d
conductei nu este necesară deoarece furnizorii livrează tuburi Venturi pentru diametre standardizate
ale conductelor, respectându-se condițiile de unghi ale structurii.
8.1.3. Măsurarea ultrasonică a debitelor
Măsurarea ultrasonică a debitelor a fost propusă de Lord Rayleigh (1842-1919) de la Universitatea din
Cambridge, ca o aplicație a utilizării ultrasunetelor, în cartea sa The Theory of Sound.
Aceasta este o metodă ne invazivă de măsurare a debitului.
Se plasează pe conducte, în poziții diametral opuse, două emițătoare/receptoare (E/R) de ultra sunete
(fig. 8.2). Frecvența undelor ultrasonice este mai mare de 20 kHz.
E/R
E/R
1
a
v
D
a
φ
2
E/R
E/R
Fig. 8.2. Măsurarea ultrasonică a debitelor

Dacă viteza fluidului este v și viteza undei ultrasonice în lichid este a, timpul parcurs de unda
ultrasonică de la E/R 1 la E/R 2 este:
𝐷
𝑐𝑜𝑠𝜑
𝑡1 = (8.5)
𝑎+𝑣𝑐𝑜𝑠𝜑
unghiul φ fiind cunoscut din modul de amplasare a celor două E/R.

Timpul parcurs de undă de la E/R 2 la E/R 1 este:
𝐷
𝑐𝑜𝑠𝜑
𝑡2 = (8.6)
𝑎−𝑣𝑐𝑜𝑠𝜑
42
Diferența dintre cele două durate, ținând cont că 𝑣 ≪ 𝑎 este:

𝐷 2𝑣𝑐𝑜𝑠𝜑 2𝑣𝐷
∆𝑡 = 𝑡2 − 𝑡1 = 𝑐𝑜𝑠𝜑 𝑎2 −𝑣2 𝑐𝑜𝑠𝜑 ≅ (8.7)
𝑎2
de unde:
𝑎2 ∆𝑡
𝑣≅ (8.8)
2𝐷
Se poate calcula, știind secțiunea conductei debitul volumetric:
𝜋𝐷𝑎2 ∆𝑡
𝑄 = 𝐴𝑣 = (8.9)
8
Cunoscând ∆𝑡 se poate determina debitul cu relația de mai sus.

Una din metodele de măsurare este emiterea unui impuls scurt de la E/R 1 la E/R 2. Acest impuls
excită E/R 2 să răspundă, iar măsurarea timpului până la ajungerea răspunsului este chiar ∆𝑡.
Structura de adaptare transformă diferența de timp în debit instantaneu pentru a putea fi afișat pe un
display sau pentru a putea fi transmis spre un sistem de conducere (AP sau calculator de proces).
Debitmetrele nu sunt realizate din materiale scumpe, montajul este simplu și rapid, iar uzura senzorilor
este mică.
Avantajele sistemului, ca de altfel a tuturor sistemelor ne invazive, sunt costurile mici de instalare și
faptul că nu există riscul coroziunii senzorilor datorită faptului că senzorii nu intră în contact cu
lichidul. Se poate aplica la lichide extra-pure.
Pentru precizări asupra modului de utilizare a acestor debitmetre sunt folosite la facturare se poate
consulta [7].
8.1.4. Debitmetru ionic
Dacă fluidul care curge prin conducta din fig. 8.3 nu este conductor se pot introduce trei electrozi în
interior (0, 1 și 2). Aplicând o tensiune u, suficient de ridicată, între doi electrozi, ca în figură se vor
obține doi curenți I1 și I2. Curgerea fluidului va perturba cei doi curenți, mărindu-i pe I1 și micșorându-
l pe I2. Diferența dintre cei doi curenți este proporțională cu viteza lichidului. Pentru tensiuni aplicate
de câteva mii de volți diferența dintre curenți poate fi de câțiva amperi, deci ușor de măsurat.
v
1 u u 2
D
I1 0 I2
Fig. 8.3. Debitmetru ionic

Structura de adaptare transformă diferența dintre curenți în debit instantaneu pentru a putea fi afișat pe
un display sau pentru a putea fi transmis spre un sistem de conducere (AP sau calculator de proces).
43
8.2. Măsurarea debitului de masă

Măsurarea debitului de masă este necesară atunci când se creează amestecuri din mai multe
componente cu ponderi fixe și cunoscute, de exemplu a amestecurilor de drum din industria
cimentului. Una din realizări sunt sistemele bazate pe forța Coriolis.
Dacă se imprimă debitului unui fluid o viteză constantă perpendiculară pe direcția de curgere se poate
realiza o măsurare a debitului de masă măsurând cuplul unei forțe, numită forță Coriolis. Această forță
a fost descoperită în 1747 de către Euler și denumită așa după Gaspard Coriolis.
8.2.1. Viteza și accelerația într-un sistem de coordonate în rotație [4]
Vom considera un sistem de referință neinerțial. Valorile referitoare la acesta sistem vor fi notate cu
indicele R. Acesta se rotește cu o viteză unghiulară constantă  în jurul axei z a unui sistem inerțial
de coordonate. Valorile referitoare la acest sistem vor fi notate cu indicele I. Acestea sunt prezentate
în fig. 8.4. Sistemul de rotație inerțial și neinerțial coincid la t=0.
y
I
yR
 j t
j
i i
r
xI
xR
t
P
Fig. 8.4. Punctul P din planul xoy al sistemului analizat

Coordonatele xR și yR ale punctului P se leagă simplu de coordonatele xI și yI ale aceluiași punct:
𝑥𝐼 = 𝑥𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 − 𝑦𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 (8.10)
𝑦𝐼 = 𝑥𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 + 𝑦𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡
Relațiile între componentele vitezei în cele două coordonate se obțin derivând relațiile (8.10) în raport
cu timpul. Pentru simplitate se notează cu punct deasupra derivata de ordinul 1 în raport cu timpul
(viteza) și cu 2 puncte deasupra derivata a doua in raport cu timpul (accelerația) a unei mărimi:
𝑥̇ 𝐼 = 𝑥̇ 𝑅 cos 𝜔𝑡 − 𝜔𝑥𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 − 𝑦̇ 𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 − 𝜔𝑦𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 (8.11)
𝑦̇ 𝐼 = 𝑥̇ 𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 + 𝜔𝑥𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 + 𝑦̇ 𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 − 𝜔𝑦𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡
Componentele accelerației se obțin prin derivarea relațiilor (8.11) în raport cu timpul:
𝑥̈ 𝐼 = 𝑥̈ 𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 − 2𝜔𝑥̇ 𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 − 𝜔2 𝑥𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 − 𝑦̈ 𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 − 2𝜔𝑦̇ 𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 + 𝜔2 𝑦𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 (8.12)
𝑦̈ 𝐼 = 𝑥̈ 𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 + 2𝜔𝑥̇ 𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 − 𝜔2 𝑥𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 + 𝑦̈ 𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡 − 2𝜔𝑦̇ 𝑅 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 − 𝜔2 𝑦𝑅 𝑐𝑜𝑠𝜔𝑡
44
Primii termeni din (8,12) reprezintă accelerația în sistemul de coordonate în rotație proiectată pe axele
sistemului inerțial. Cei de ai doilea termeni depind de viteza de rotație (𝑥̇ 𝑅 , 𝑦̇ 𝑅 ) . Această accelerație
reprezintă accelerația Coriolis și forța asociată ei se numește forță Coriolis. Ea determină ca traiectoria
unei particule în sistemul în rotație să fie o curbă.
Vectorial relația (6.3) se poate scrie:
𝑎̅𝐼 = 𝑎̅𝑅 + 2𝜔
̅𝑥𝑣̅𝑅 + 𝜔
̅𝑥(𝜔
̅𝑥𝑟̅ ), (8.13)
în care: 𝑎̅𝑅 este accelerația față de sistemul de referință
̅𝑥𝑣̅𝑅 – accelerația Coriolis
2𝜔
𝜔 ̅𝑥𝑟̅ ) – accelerația centripetă
̅𝑥(𝜔
De remarcat că toate forțele asociate acestor accelerații trec prin originea O a sistemului de coordonate,
în afară de forța Coriolis. Deci, dacă se măsoară momentul față de axa de rotație raportat la timp vom
obține o valoare proporțională cu debitul masic. Pe principiul acesta se bazează unele construcții de
debitmetre de masă.
8.2.2. Măsurarea debitului de masic
Măsurarea debitului de masă este folosit la sistemele de distribuție a amestecurilor de drumuri cu
diferite concentrații, la fabricarea betoanelor etc..
Operaţia de dozare şi echipamentele, care o realizează se întâlnesc într-o mare diversitate constructivă
şi funcţională în funcţie şi de diversele sfere de aplicaţie.
Prin termenul de dozare se înţelege, în acest caz, procedeul de compunere după o anumită regulă a
unei cantităţi de material, din cantităţi mai mici (doze, porţii) în condiţii specificate de domeniul
concret de aplicaţie. Pe fiecare cale de material se montează dozatoare de masă
O parte din sistemul de măsurare este alcătuită din sistemul de măsurare a debitului masic bazat pe
forța Coriolis. Materialul intră prin partea de sus a unui buncăr și iese prin partea de jos după ce trece
printr-un rotor cu palete, care are orificii laterale, imprimând debitului de fluid o viteză perpendiculară
pe viteza de deplasare. O particulă care se deplasează pe paletele rotorului, numit rotor de măsurare,
exercită asupra acestuia o forță Coriolis care produce un cuplu măsurabil, care poate fi prelucrat
electronic în debit sau greutate totală (fig. 8.5). În poza de mai jos este prezentat un dozator Schenck.
Sistem de măsurare
a cuplului
Intrare material

T
Ieșire material
Fig. 8.5. Dozator
45
Alimentarea cu material se face dintr-un buncăr, având la ieșire o vană proporțională. Comanda acestei
vane se realizează prin intermediul unui regulator, care are ca mărime de intrare valoarea debitului
masic, acționând asupra deschiderii vanei și a vitezei de deplasare a unor sisteme de transport spre
dozator.
Un dozator pentru amestecuri are mai multe astfel de sisteme, unul pentru fiecare tip de material.
8.2.3. Sisteme de preparare a amestecurilor de drumuri [5]
Sistemul de preparare a amestecurilor de drumuri este un alt exemplu de structură complexă care
folosește dozatoare de masă. Vom exemplifica această afirmație prin sistemul care conține două
dozatoare de masă și două regulatoare pentru deschiderea vanelor de extracție de la buncărul de ciment
și de var.
Fiecare din dozatoarele pentru cele două componente conține un adaptor cu inteligență proprie, care
conduce procesul de dozare prin intermediul unor semnale schimbate cu un automat programabil (fig.
8.6).
Semnalele spre un dozator Schenck sunt: START/STOP – semnal de pornire/oprire. Trebuie menţinut
în 1 atât timp cât dozatorul funcţionează, ACK – Semnal de achitare defect. Trebuie ridicat după ce a
apărut un defect şi acesta a fost înlăturat, pentru a putea fi repornită dozarea, s– Semnal de validare a
dozatorului. Atât timp cât este 1 dozatorul poate fi comandat. Se recomandă legarea la 1 a semnalului
pentru a avea un control permanent și SP – Semnal analogic (4.. 20 mA) pentru comanda dozării (4
mA corespunde lui 0% din capacitatea de ieșire, iar 20 mA corespunde lui 100% ).
Semnalele de la dozator: READY TO START – disponibilitate, SCALE ON – semnal care indică faptul că
dozatorul funcţionează. Poate fi setat să apară cu întârziere sau imediat. Se va discuta cu specialistul
pentru a-l seta să apară imediat, GENERAL ALARM – semnal de avarie. În cazul în care nu se poate
asigura debitul prescris (SP). Nu se va introduce la semnalele de avarie la sistemul de dozare, ci va
provoca oprirea şi a celuilalt dozator, GENERAL WARN – semnal de atenţionare. Se va afişa eventual
pe interfaţă, ACTUAL FEED RATE – semnal analogic care arată dozarea. 4 mA corespunde lui 0%, iar
20 mA corespunde lui 100% și OPENING VALVE – semnal care arată deschiderea vanei de extracţie. 4
mA corespunde lui 0%, iar 20 mA corespunde lui 100%.
Adaptor sistem de dozare

C1 RESET
GENERAL ALARM
ACTUAL FEED RATE

GENERAL WARN.
READY TO START
SP (4 -20 mA)
OPENING VALVE
START/STOP
RELEASE
SCALE ON
ACK
AV B1 FG FG1
PLC
Fig. 8.6. Schimbul de semnale între PLC și adaptorul dozatorului
46
READY
READY TO
TO START
START
OUT
OUT (4
(4 -20
-20 mA)
mA)
No
No matter
matter
START
START
STOP
SCALE ON
ACTUAL FEED RATE

tt
Fig. 8.7. Diagrama de semnale

Observații: Semnalul de GENERAL ALARM de la un dozator trebuie să oprească toate dozatoarele.
Unele dozatoare dau și o ieșire de tip impuls. Acest impuls este dat la o cantitate dată (precizată de
furnizor) și poate fi folosit ca intrare pentru un contor pentru determinarea cantității de material
dozate o perioadă de timp. Valoarea din contor trebuie înmulțită cu numărul de kilograme pe impuls.
Pentru cantitatea zilnică, valoarea contorului la sfârșitul zilei va trebui reținută undeva, iar apoi
resetată.
În ceea ce privește valorile pentru SP acestea trebuie să țină seama de capacitatea maximă a fiecărui
dozator. Dacă se știe capacitatea maximă a dozatorului în t/h, DMAX, atunci calculele care dau SP, pentru
dozator se fac cu relațiile de mai jos.
47
9. SITEME DE MĂSURĂ CU TRADUCTOARE DE DISTANȚĂ
Traductoarele de distanță sau codificatoarele de distanță sunt proiectate pentru a converti valoarea
deplasării liniare sau unghiulare într-un cod unitar, care este o secvență de impulsuri electrice de
aceeași durată și amplitudine. Numărul acestor impulsuri este direct proporțional cu mărimea
deplasării liniare sau unghiulare.
 FORMATOR DE
DISC IMPULSURI
FOTOSENZOR
w
LED
Fig. 9.1. Discul unui codificator incremental și o parte din adaptor

Vom exemplifica utilizarea unui codificator pentru determinarea unghiului şi vitezei unghiulare pentru
o axă pe care se află montat un codificator incremental de rotaţie numit și TIRO, ca cel din fig. 9.1.
Acesta este alcătuit dintr-un disc în care s-au practicat un număr M de fante aflate la distanţe unghiulare
egale cu φ. La aceeaşi rază cu fantele se află un sistem alcătuit dintr-un LED şi un FOTOSENZOR,
care împreună cu un formator de impulsuri generează un impuls la trecerea unei fante prin dreptul
acestui sistem.
Se încarcă un contor cu un număr N1 şi se citeşte după un timp valoarea N2 din numărător. Unghiul 
parcurs de axă în acest timp este dat de relaţia:
Φ = (𝑁1 − 𝑁2 )𝜑 (9.1)
Dacă, în aceleaşi condiţii ca mai sus se adaugă la intrarea contorului o poarta AND și se aplică un
impuls de lăţime T pe una din intrări, în timp ce pe cealaltă intrare vin impulsurile de la traductor şi
apoi se citeşte valoarea N2 din numărător, se obţine valoarea vitezei unghiulare medii:
(𝑁1 −𝑁2 )𝜑
𝜔= . (9.2)
𝑇
Trebuie adăugat că în traductoarele produse se mai generează, cu ajutorul altei fante și sistem optic și
un alt impuls la fiecare tură folosit, de obicei, pentru fixarea unei poziții inițiale. Fanta și sistemul optic
se găsesc pe un alt cerc concentric cu cel al fantelor generatoare de impulsuri.
48
În sistemele de control industrial în care trebuie măsurată cu precizie deplasarea, codificatoarele sunt
traductoarele care pot oferi informații despre deplasare. Există două moduri de a genera aceste
informații: modul absolut și modul incremental.
Codificatorul incremental liniar sau rotativ este un traductor de deplasare larg folosit și trebuie să fie
construit cu mare precizie pentru a genera impulsurile necesare. El trebuie să emită două semnale de
ieșire A și B, care indică apariția și direcția mișcării. Împreună cu semnalele A și B codificatoarele de
deplasare au un semnal suplimentar Z care indică faptul că codificatorul se află într-o anumită poziție
numită de referință Denumirea celor trei canale de ieșire este A, B și 0. Numărul de impulsuri pe
unitatea de lungime trebuie să fie, de asemenea, foarte mare și de aceea numărarea acestora nu poate
fi făcută cu unități software ci numai cu unități hardware de mare viteză. Codificatoarele de acest tip
oferă informații despre poziție, viteză și sens. Ele sunt folosite în instrumente de metrologie, în sisteme
de mișcare, în mașini pentru măsurarea coordonatelor etc.
Codificatorul absolut liniar sau rotativ generează la ieșire un număr proporțional cu poziția. Nu sunt
disponibile informații despre viteză și sens.
Tehnologiile folosite pentru generarea semnalelor de ieșire sunt de mai multe feluri: magnetice,
mecanice, rezistive, ultrasonice, laser și optice. Cele mai utilizate codificatoare de distanță se bazează
pe tehnologiile optice.
Adesea nu este necesară măsurarea cantității de deplasare, ci numai atingerea unei poziții. Aceste
traductoare sunt numite senzori de mișcare. Pentru aceasta sunt folosite dispozitive mai ieftine optice
sau cu inducție.
Codificatoarele optice domină piața de înaltă rezoluție și folosesc principii de obturare, difracție sau
holografice. Sunt cele mai precise și cele mai utilizate în instalațiile de automatizare industrială.
Acestea trebuie să aibă protecție încorporată pentru a preveni contaminarea cu praf, vibrații și alte
zgomote industriale.
Fig. 9.2. Forma de prezentare a unui traductor incremental de rotație
49
9.1. Codificator absolut

Un codificator absolut este alcătuit din mai multe surse de lumină (S), un disc de cod alcătuit din
segmente circulare concentrice care sunt divizate în sectoare și mai multe detectore /foto-senzori (D)
pereche sursei aflat pe partea opusă a discului (fig. 9.3). Perechea senzor detector se mai numește
fotocelulă. El se găsește pe o axă numită axă de citire. În figură este arătat un exemplu simplificat cu
patru segmente concentrice divizate în 64 sectoare. Fiecare sector care este marcat cu 0 este un segment
opac, iar segmentul marcat cu 1 este transparent. Fiecare sector corespunde unui cod binar SBC
(Straight Binary Code), care este exprimat în zecimal pe cercul din mijloc. Nivelul logic al semnalului
de ieșire codifică poziția elementului față de un punct fix (origine) de la un moment dat. Procedeul de
citire este unul diascopic, adică zonele active se deosebesc de zonele inactive prin transparență.
S D
0 S/D 1
1 S/D 1
0 1
1 22.5 0
0
0 0 S/D1
0 1 1
1 0 1 1
0 0
S/D 0 0
0 15R 1
0 1 14 1
1 1 2 R 13 1
0 0
0 3 12 0
0 4 11 1
1 1 0
0 0 5 10 1
0 6 9 0
1 7 8 1
0 1
0 0 1 0
1 1 0 1
1 1 0
0
0 1 0 1
1 0
Fig. 9.3. Codificator absolut circular cu numere binare

Când discul se rotește și în fața sursei se află un sector opac detectorul nu primește lumină acesta
generează un semnal egal cu 0. Dacă în fața sursei se găsește un sector transparent detectorul generează
un semnal egal cu 1. Dacă discul se rotește cu viteza  atunci el va genera numere binare succesive
reprezentând distanța măsurată în sectoare de la un reper (R). În cazul din fig. 9.3, adică a unui disc
cu 4 sectoare oferă informații noi după 22.50 .
Fig. 9.4. Forma de prezentare a unui traductor absolut de tip XCC(rezoluție 360/81920)
Codificatorul absolut cu patru sectoare are o rezoluție prea mică pentru aplicații practice. Codifi-
catoarele optice se construiesc cu rezoluție mai mare de 360/222 (0.0000860).
50
Dacă un senzor numeric rotativ absolut efectuează mai mult de o rotaţie complectă, el se transformă
într-un senzor ciclic absolut şi trebuie înzestrat cu posibilitatea măsurării numărului de ture efectuate,
pentru a se asigura determinarea univocă a poziţiei.
Traductoarele pentru măsurarea directă a deplasărilor liniare pot fi de tip riglă optică, dispusă de regulă
pe suportul pe care se deplasează elementul mobil (rigle optice), sau fac apel la tehnicile de
interferometrie cu laser.
Riglele optice se realizează şi funcţionează după principii asemănătoare cu discurile fotoelectrice
codate. Ca atare, putem avea rigle absolute şi rigle incrementale. Riglele absolute se pot realiza pentru
domenii de circa 1 m cu precizie de 1 micron, fiind cele mai precise traductoare industriale de
deplasare.
Codificatorul absolut liniar este prezentat în fig. 9.5. Acesta este alcătuit dintr-un cap de citire și o riglă
de sticlă pe care se trasează mai multe piste. Fiecare pistă este împărțită în mai multe zone.
0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
21
22
23
2
Fig. 9.5. Codificator absolut liniar cu numere binare

Metoda de citire este, de obicei, în linie, ca la codificatorul circular. În cadrul acestei metode se
folosește o singură axă de citire dar conduce uneori la erori tehnologice din cauza construcției riglei
sau a capului de citire. Corectarea se poate face prin folosirea unei piste suplimentare pentru validarea
semnalelor de citire. Pista suplimentară, situată deasupra celei de 20 generează un semnal scurt și numai
la activarea lui se citește cuvântul de ieșire al traductorului (fig. 9.6). În afara metodei prezentate se
mai poate folosi metoda dublei citiri.
Pistă de validare
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
0
21
22
23
2
Fig. 9.6. Codificator absolut liniar cu pistă de validare

Se poate folosi și un codificator liniar ca cel din fig. 7.7. Acesta generează semnalele A și B, care pot
fi numărate, iar cu un circuit de forma celui din fig. 7.8 se poate discrimina și sensul de mișcare.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
0
A B
I II
Fig. 9.7. Codificator incremental liniar cu pistă de zero

AA
Deplasare în sensul I Deplasare în sensul II
Fig. 9.8. Diagrama de semnale pentru codificatorul din fig. 9.7
51
Costul unor astfel de rigle liniare este foarte ridicat, iar problemele de asigurare a rectiliniarităţii şi a
pasului constant fac imposibilă utilizarea acestor rigle pe domenii mari. În plus, ele sunt foarte sensibile
la impurităţi (nu pot fi capsulate atât de etanş cum sunt discurile absolute). De aceea în cazul în care
se doreşte o măsurare absolută pe domeniu mare, se apelează la scheme de măsurare indirecte cu
discuri absolute, iar în celelalte cazuri se apelează la măsurare directă incrementală. Soluţiile de
prelucrare a semnalului fiind aceleaşi ca la traductoare incrementale rotative optice.
O soluție mai bună și mai fiabilă, pentru deplasările liniare, în comparație cu codificatorul liniar, o
reprezintă traductoarele liniare potențiometrice de poziție. Ele au în componență un potențiometru a
cărui cursor se deplasează sub acțiunea mărimii de măsurat. Acestea pot fi livrate în carcase cilindrice
cu protecție IP67. Lungimile lor variază în domeniul 50 – 750 mm. Rezistența totală este de 5 kΩ.
Fig. 9.9. Traductor potențiometric liniar
52
9.2. Codificator incremental

Un codificator incremental pentru măsurarea deplasărilor unghiulare într-o singură direcție este
prezentat în fig. 9.10. Codificatorul are opt fante. Dacă ieșirea detectorului este 1 atunci când fanta se
află în dreptul sursei atunci diagrama ideală de semnale pentru o rotație completă este prezentată în
fig. 9.11. Pentru a avea acest aspect este nevoi de atașarea la detector a unui formator de impulsuri.

s D
1
7
3
6
4
Fig. 9.10. Codificator incremental cu opt fante
Fig. 9.11. Diagrama de semnale ideală

Pentru numărare se pot folosi atât frontul crescător cât și fontul descrescător al semnalului de la
detector. În cazul în care se numără ambele fronturi ale impulsurilor formate rezoluția unui codificator
incremental este:
3600
𝑟𝑀 = (9.3)
2𝑀
De exemplu, dacă avem M=2000 de ferestre atunci rezoluția calculată va fi 0.090.

Multe aplicații cer ca să poată fi măsurate deplasări în ambele sensuri. Un traductor incremental poate
da informaţie de sens dacă se adaugă o nouă fotocelulă, poziţionată astfel încât ieşirea sa să fie
𝜑
deplasată cu 3 sau cu un sfert de perioadă a semnalului dat de prima fotocelulă (fig. 9.12). Cele două
semnale le vom nota cu A şi B.
53
B A
I
II
Fig. 9.12. Codificator incremental cu detectarea sensului de mișcare

La rotaţie în sensul acelor de ceasornic (I) frontul pozitiv al semnalului A vine înaintea frontului
pozitiv al semnalului B. La rotaţie în sens invers acelor de ceasornic (II) frontul pozitiv al semnalului
B vine înaintea frontului pozitiv al semnalului A (fig. 9.13).
AA
Rotație în sensul I Rotație în sensul II
Fig. 9.13. Diagrama de semnale pentru codificatorul din fig. 9.12
Pentru discriminarea sensului de rotație se folosește schema din fig. 9.14. Împreună cu semnalele
generate de derivarea și formatarea celor două semnale acestea sunt folosite pentru setarea sau
resetarea unui bistabil R-S care dă sensul de rotaţie.
Dacă rotaţia are loc în sensul I, atunci conjuncţia între derivata semnalului B şi semnalul A realizează
setarea bistabilului de sens şi numărătorul va număra în sens direct. Dacă rotaţia are loc în sensul II,
atunci conjuncţia între derivata semnalului A şi semnalul B realizează resetarea bistabilului de sens şi
numărătorul va număra în sens invers (fig. 9.15).
54
GATE
COUNT
Deivare si
A formatare UP/DOWN
semnal
SET
S Q
R CLR Q
Deivare si R
B formatare
semnal
LED de sens
Fig. 9.14. Schemă de discriminare a sensului de rotație
A A
B B
dB dA
dt dt
S R
Rotaţie în sensul I Rotaţie în sensul II
Fig. 9.15. Diagrama de semnale pentru discriminarea sensului de rotație

Pentru măsurarea deplasărilor liniare se pot folosi traductoare de deplasare liniare construite fie pe
principiul generării de impulsuri la deplasarea liniară fie se pot folosi sisteme șurub-piuliță (fig. 9.16)
sau cremalieră-pinion, care transformă mișcarea liniară în mișcare de rotație.
Lagăr liniar
Ω
Șurub p
Fig. 9.16. Transformarea mișcării liniare în mișcare circulară
55
9.3. Rezolvere
Rezolverul este folosit pentru măsurarea deplasărilor unghiulare și este considerat un dispozitiv
analogic. Se utilizează în instalațiile de automatizare pentru obținerea poziției unui ax.
La exterior un rezolver pare un motor electric, adică are un stator și un rotor. Există două tipuri de
rezolvere: cu trans formator rotativ și cu perii.
Rezolverul cu transformator rotativ (fig. 9.17) are în porțiunea stator trei înfășurări: o înfășurare
primară excitatorului (P) și două înfășurări în două faze. Înfășurarea excitatorului este situată în partea
de sus; este de fapt o bobină a unui transformator de rotație (rotativ). Acest transformator induce curent
în rotor prin intermediul înfășurării secundare (S) fără o conexiune electrică directă, astfel încât nu
există fire la rotor, care limitează rotirea acestuia și nu este nevoie de perii. Celelalte două înfășurări
sunt configurate la 90 de grade una de cealaltă. Rotorul găzduiește o bobină, care este înfășurarea
secundară a transformatorului rotativ și o înfășurare primară separată, care excită cele două înfășurări
în două faze ale statorului.
A1
S
3
𝑉 𝑐𝑜𝑠𝜑 𝑠𝑖𝑛 𝜔𝑡
S 4
ɸ
Transformator
rotativ
R
1
𝑉 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡
S1
𝑉 𝑠𝑖𝑛𝜑 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡
R S2
2 P S
A2
φ
Fig. 9.17. Rezolver fără perii
Înfășurarea primară a transformatorului, fixată pe stator, este excitată de un curent electric sinusoidal,
care prin inducție electromagnetică induce curent în rotor. Deoarece aceste înfășurări sunt dispuse pe
axa rezolverului, același curent este indus indiferent de poziția sa. Acest curent curge apoi prin cealaltă
înfășurare a rotorului, inducând la rândul său curent în înfășurările sale secundare, înfășurările în două
faze de pe stator. Cele două înfășurări în două faze, fixate în unghi drept unul față de celălalt pe stator,
produc o tensiune de feedback proporțională cu cosinusul unghiului rotorului față de axa înfășurării
față de rotor, respectiv proporțională cu sinusul unghiului față de aceeași axă. Mărimile tensiunilor
celor două faze pot fi măsurate și utilizate pentru a determina unghiul rotorului față de stator. La o
revoluție completă, semnalele de feedback își repetă formele de undă. Pentru unghiul 𝜑 = 𝜋/6, forma
tensiunilor induse în stator la bornele S1, S2 și respectiv S3, S4 este prezentată în fig. 9.18 și 9.19.
Expresiile analitice ale acestora, în afara unei constante sunt:
𝑈𝑠1−𝑠2 = 𝑉𝑠𝑖𝑛𝜑 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 (9.5)
56
𝑈𝑆3−𝑆4 = 𝑉𝑐𝑜𝑠𝜑 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡 (9.6)
Fig. 9.18. Tensiunea la bornele S1-S2
Fig. 9.19. Tensiunea la bornele S3-S4
Se vede că amplitudinea celor două tensiuni este diferită și depinde unghiul înfășurării rotorice față de
axa A1 –A2.
În partea de adaptare a rezolverului se vor găsi convertoare AD. Preluând valorile celor două tensiuni
cu ajutorul acestora, la același moment de timp se poate determina unghiul 𝜑 al rotorului față de stator:
𝑈
𝜑 = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔(𝑈𝑆1−𝑆2 ) (9.7)
𝑆3−𝑆4
Acest unghi se poate vizualiza, dacă se aplică cele două tensiuni pe intrările unui osciloscop cu două
canale (fig. 9.20). Variind unghiul 𝜑 se poate vedea o animație în care se prezintă sub formă de linie
înclinată poziția rotorului.
57
Fig. 9.20. Vizualizarea pe un osciloscop cu două canale a unghiului rotorului
Rezolverul poate apărea, de asemenea, de tip cu perie, adică constând doar în două înfășurări pe rotor
și una pe stator (fig. 9.21). Transmiterea tensiunii de excitație a rotorului se face prin intermediul unor
perii.
A1
S
3
𝑉 𝑐𝑜𝑠𝜑 𝑠𝑖𝑛 𝜔𝑡
S 4
ɸ
Perii
R
1
𝑉 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡
S1
𝑉 𝑠𝑖𝑛𝜑 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡
R S2
2
A2
φ
Fig. 9.21. Rezolver cu perii
9.4. Măsurarea vitezei unghiulare cu ajutorul tahogeneratoarelor

Tahogeneratoarele de curent continuu sunt generatoare care furnizează la ieşire o tensiune continuă
proporțională cu turația având nivele şi puteri care permit folosirea directă în instalațiile de
automatizare.
Statorul (inductorul) este realizat cu magneți permanenți, rotorul (indusul) fiind bobinat şi prevăzut cu
colector. Mărimea de ieşire este o tensiune practic continuă, obținută la bornele colectorului, valoarea
58
ei fiind proporțională cu turația rotorului (fig. 7.22); odată cu schimbarea sensului de rotație al
rotorului se schimbă şi polaritatea tensiunii de ieșire.
L R
N S U
Fig. 7.22. Tahogenerator de curent continuu
Caracteristica statică a tahogeneratorului de curent continuu este liniară:
𝑈 = 𝑘𝜔 (9.8)
Deoarece potrivit legii inducției electromagnetice tahogeneratoarele de c. c. au sensibilități reduse, ele

nu pot funcționa corect la turații mici. De regulă gama de turații acoperită este de 50÷5000 rot/min.
Tahogeneratoarele de c. c. se utilizează numai în buclele de reacție ale sistemelor de reglare automată

a turației, când informația privind sensul de rotație este absolut necesară.
Dezavantajele utilizării tahogeneratoarelor de c. c. pentru măsurarea turației sunt legate de existența
colectorului, cu toată problematica sa (fiabilitate scăzută, necesitatea filtrării ulterioare a tensiunii de
ieşire, etc.).
Se folosesc și tahogeneratoare de curent alternativ. Tahogeneratoarele de curent alternativ sunt
generatoare de c. a. având o construcție inversată față de tahogeneratorul de c. c. şi anume: rotorul
(inductorul este realizat cu magneți permanenți), iar statorul (indusul) este bobinat.
Tensiunea indusă în stator are amplitudinea şi frecvența proporționale cu turația rotorului (oricare din
aceste mărimi pot fi folosite pentru măsurarea turației), neexistând nici o informație asupra sensului
de rotație.
Se folosesc, în anumite condiții și tahometre optice cu sondă. Funcționarea acestor traductoare constă
în emiterea de lumină (de regula în spectrul infraroşu) cu ajutorul unei surse de lumină către corpul
aflat în mişcare de rotație.
Lumina este reflectată spre tahometrul optic cu ajutorul unei benzi reflectorizante lipită pe obiectul
aflat în mişcare şi convertită cu ajutorul unei fotodiode în impulsuri electrice, ce, odată amplificate,
vor ajunge la un numărător de impulsuri electronic.
59
9.5. Traductoare de proximitate

Traductoarele de proximitate controlează o anumită poziție fixă, fără contact cu obiectul aflat în
deplasare.
În acest fel se controlează în automatizările industriale capetele de cursă, prezența unui obiect într-o
anumită poziție etc.
Mărimea de ieșire a acestor traductoare este discretă, variind între două valori fixe, care reprezintă
prezența sau absența obiectului considerat.
Există mai multe tipuri de traductoare de proximitate: inductive, magnetice, capacitive și
optoelectronice.
Cele mai folosite sunt traductoarele optoelectronice. Acestea se bazează pe modificarea fluxului
radiației optice dintre o sursă (S) și un receptor (R), datorită prezenței obiectului care trebuie controlat.
Dacă sursa și receptorul se află de o parte și de alta a obiectului sistemul se numește barieră (fig. 9.23).
O R
E
Fig. 9.23. Traductor de proximitate de tip barieră

Dacă sursa și receptorul se află de aceeași parte a obiectului și radiația optică ajunge la receptor prin
reflexie de la un obiect aflat în partea opusă emițătorului sistemul se numește traductor de proximitate
cu reflector (fig. 9.24).
Reflector
E
Fig. 9.24. Traductor de proximitate cu reflector

Ca surse de lumină se folosesc diodele electroluminiscente (în spectru vizibil sau în infraroșu) sau
diode laser. Ca receptor se folosește un foto-detector: fotodiodă, fototranzistor sau foto-detector
integrat.
60
9.6. Traductoare de nivel
9.6.1. Traductoare cu plutitor sau cu imersor

Aceste tipuri de traductoare transformă variația nivelului într-o deplasare pe verticală a elementului
sensibil. Elementul sensibil poate fi de tipul cu plutitor sau cu imersor.
Traductoarele cu plutitor măsoară nivelul prin intermediul unui plutitor care se deplasează odată
cu suprafața de separație dintre două faze (lichid – vapori, lichid – aer, lichid –
lichid). Transmisia în afara vasului a nivelului se face prin diverse mijloace: pârghii, angrenaje, etc.
Fig. 9.25. Traductor de nivel cu plutitor
În fig. 9.25 este prezentat un traductor pentru măsurarea nivelului în rezervoare înalte. Un astfel de
traductor cu plutitor este utilizat pentru măsurarea nivelului de lichid din rezervoare.
În cele mai multe cazuri, ca element de suspensie se foloseşte o pârghie solidară cu un tub de torsiune,
care serveşte şi ca element de transmitere în afara vasului a poziției imersorului, deci a nivelului.
La traductoarele cu imersor se folosește principiul flotabilității pentru a detecta și converti nivelul

lichidului se transformă într-un semnal de ieșire stabil. În cazul traductoarelor cu imersor spre
deosebire de cele cu plutitor adâncimea de scufundare a imersorului este variabilă, iar poziția
sa este determinată de echilibru dintre greutatea proprie, forța arhimedică şi reacțiunea din
elementul de suspensie.
Camera de măsură
y
y0
H 0+ y0- y
H
H0
Fig. 9.26. Traductor de nivel cu imersor
Asupra imersorului acționează forța de greutate (G), forța arhimedică (FA) și fotța elastică (Fe).
Echilibrul acestor forțe se scrie:
𝐺 − 𝐴𝜌[𝐻 − (𝐻0 + 𝑦0 − 𝑦)]𝑔 − 𝑘𝑦 = 0 (9.9)
61
la 𝐻 = 𝐻0 , 𝑦 = 𝑦0 și 𝐺 = 𝑘𝑦0 , rezultă săgeata:

𝐴𝜌𝑔
𝑦 = 𝑦0 − 𝑘+𝐴𝜌𝑔 (𝐻 − 𝐻0 ) (9.10)
Rezultă o dependență liniară de H.

Se poate determina și regimul dinamic al mișcării al mișcării plutitorului adăugând în membrul doi al
𝑑2 𝑦
relației 9.9 acceleratia 𝑀 𝑑𝑡 2 . Ecuația astfel completată arată că sistemul are un regim dinamic, ceea
ce implică apariția unor oscilații. Prin alegerea corectă a masei M , a constantei elastice k și a secțiunii
A, regimul poate deveni apreriodic.
Traductoarele cu plutitor pot măsura nivele până la 20 m, iar cele cu imersor până la 3 m.
Pentru lichide care polimerizează, cristalizează sau pulberi, metodele de mai sus nu sunt indicate. Se
pot folosi alte metode, de exemplu traductoare radar sau ultrasonice.
9.6.2. Traductoare radar

Principiul de bază a determinării distanței cu aceste traductoare este reflexia microundelor de pe
suprafețe. Traductoarele radar sunt folosite pentru măsurarea continuă a nivelului diferitelor substanțe
lichide, solide sau pulberi. Aceste traductoare sunt de două tipuri: traductoare de nivel cu undă ghidată
și traductoare de nivel fără contact.
Traductoarele de nivel cu undă ghidată transmit, prin intermediul părții electronice a adaptorului
impulsuri electrice de microunde (25 GHz) scurte (0.5 ns) pe o linie de transmisie cu un singur fir
numit electrod de măsurare (tijă sau cablu). Pe această linie de transmisie pulsul se propagă sub formă
de undă electromagnetică. Aceasta este parțial reflectată de suprafața mediului și partea electronică a
adaptorului calculează distanța în timp dinte unda emisă și cea reflectată. Pe baza acesteia se poate
determina distanța până la nivelul suprafeței.
Fig. 9.27. Traductor de nivel cu undă ghidată

Traductoarele de nivel radar cu undă ghidată nu sunt influențate de presiune, temperatură, praf, abur,
conductivitatea mediului etc.
Traductoarele radar fără contact emit impulsuri de cca. 25 MHz prin intermediul unei antene. O parte
din energia emisă este reflectată de suprafață și apoi este recepționată de antenă.
Măsurând timpul dintre emisie și recepție se poate determina distanța dintre locul de montare și
suprafața de unde vine reflexia.
62
Ca și la traductoarele cu undă ghidată aceste traductoare nu sunt influențate de presiune, temperatură,

viscozitate, spumă sau praf.
Fig. 9.28. Traductor de nivel cu undă ghidată

În structura acestor traductoare se află sisteme care permit demodularea pentru determinarea cât mai
exactă a timpului (distanței).
De obicei sunt echipate cu un adaptor cu mai multe funcții, au posibilitatea de etalonare folosind o
suprafață atașată. Au posibilitatea de a stabili ieșire în funcție de o înălțime dată H (fig. 9.29). Această
ultimă caracteristică permite generarea unui semnal de ieșire egal cu zero atunci când înălțimea măsură
este H și se pot obține direct informații asupra înălțimii reale (H1) a materialului din rezervor.
H1
Fig. 9.29. Posibilitate de a genera un semnal în funcție de H1
9.6.3. Traductoare ultrasonice

Se folosesc pentru măsurarea nivelului lichidelor și pulberilor din rezervoare deschise sau închise.
Acestea includ un generator ultrasonic care transmite, prin intermediul unui convertor electroacustic o
secvență de impulsuri spre nivelul suprafeței. Frecvența undei sonore este de 20 kHz. Convertorul
recuperează undele reflectate și realizează în adaptor o curățirea hărții de reflexie, pentru a selecta
adevăratul ecou de la suprafață și calculează distanța față de suprafață.
Ieșirea blocului de adaptare poate fi în curent (4-20 mA), în protocol HART2 (Highway Addressable
Remote Transmitter) sau prin Modbus RS-485.
2
Protocolul de comunicare HART este un protocol hibrid analog + digital automat deschis. Avantajul său cel mai notabil
este faptul că poate comunica prin bucle curent de 4–20 mA, împărtășind perechea de fire utilizate de sistemele gazdă doar
analogice. HART este utilizat pe scară largă în sisteme de procese și instrumente, de la mici aplicații de automatizare până
la aplicații industriale extrem de sofisticate.
63
10. Traductoare piezoelectrice

Efectul piezoelectric a fost descoperit de Pierre Curie în 1880, dar a început să fie utilizat în construcția
de traductoare doar după anii 1950. Acestea sunt utilizate acum cu succes în industria aerospațială, în
industria auto, ca senzori de vibrație etc. Cuarțul este recunoscut drept cel mai stabil dintre materialele
piezoelectrice.
Un traductor piezoelectric poate fi interpretat ca un generator de sarcină electrică ca răspuns la un efort
mecanic. Multe cristale naturale și artificiale au această proprietate.
Chiar dacă senzorii piezoelectrici sunt sisteme electromecanice, care reacționează la compresie,
senzorul propriu zis are o deplasare foarte mică. În plus tehnologia piezoelectrică este relativ
insensibilă la câmpuri electromagnetice și alte radiații. Doar unele materiale piezoelectrice prezintă și
efect piroelectric, ceea ce însemnă că au capacitatea de a genera semnal electric când temperatura se
schimbă.
10.1. Amplificatoare de sarcină[6]
Un traductor piezoelectric poate fi interpretat ca un generator de sarcină electrică ca răspuns la un efort
mecanic.
Deoarece schemele electrice nu includ surse de sarcină ci numai surse de tensiune și curent, se poate
crea o sursă de curent bazată pe încărcarea cu sarcină generată de un traductor piezoelectric. Curentul
unei astfel de surse este:
𝑑𝑄
𝑖 = 𝑑𝑡 (10.1)
Aceasta însemnă că se poate modela un traductor piezoelectric printr-o sursă de curent cu valoare egală
cu derivata sarcinii. Trebuie adăugat la acest model o capacitate în paralel, deoarece traductorul are
doi electrozi (fig. 8.1).
i=-dQ/dt C UE
Fig. 10.1. Modelul unui traductor piezoelectric
Tensiunea de ieșire UE rezultă:

1 1 𝑑𝑄 𝑄
𝑈𝐸 = 𝐶 ∫ 𝑖𝑑𝑡 = 𝐶 ∫ 𝑑𝑡 𝑑𝑡 = 𝐶 , (10.2)
Deci tensiune este proporțională cu sarcina, care la rândul este proporțională cu forța. Modelul sursă
de curent-capacitate a unui traductor piezoelectric este adecvat pentru modelele dinamice, Pentru o
precizie mai mare a modelului este indicat să se adauge și o rezistență în paralel cu condensatorul.
Sarcina produsă de un traductor piezoelectric este foarte mică (de ordinul a 10-100pCb/N). pentru a
putea transforma semnalul de la traductor într-un semnal utilizabil este nevoie de o amplificare.
Dacă se transformă curentul senzorului piezoelectric în tensiune, semnalul rezultat este proporțional
cu viteza de variație a forței, nu cu forța propriu zisă.
Pentru a elimina acest neajuns se folosește un amplificator de sarcină, realizat sub forma unui integrator
cu impedanță mare de intrare (fig. 10.2). Acest transformă sarcina în tensiune, iar impedanța mare de
intrare asigură ca sarcina generată de traductorul piezoelectric nu se pierde prin impedanța de intrare.
64
C
F
i
i
-
i=-dQ/dt C
UE
+
Fig. 10.3. Amplificator de sarcină ideal

1 𝑄
𝑈𝐸 = 𝐶 ∫ 𝑖𝑑𝑡 = 𝐶 (10.3)
𝐹 𝐹
Tensiunea se ieșire UE este dată de integrala curentului, nu de valoarea acestuia. Circuitul idealizat
prezentat mai sus nu este o implementare practică, deoarece curentul i va încărca continuu conden-
satorul CF determinând saturația amplificatorului operațional. De aceea se adaugă o rezistență RF în
paralel cu condensatorul, care va oferi o cale de descărcare (fig. 8.4).
R
F
i1
C
F
i2
i
-
i=-dQ/dt C
UE
+
Fig. 10.4. Amplificator de sarcină

𝑑𝑄
− 𝑑𝑡 = 𝑖1 + 𝑖2
𝑑𝑄 𝑈 𝑑𝑈𝐸
− 𝑑𝑡 = − 𝑅𝐸 − 𝐶𝐹 - (10.4)
𝐹 𝑑𝑡
Din (8.4) rezultă funcția de transfer a amplificatorului de sarcină:

𝑈𝐸 (𝑠) 𝑠𝑅
= 1+𝑠𝐶𝐹𝑅 (10.5)
𝑄(𝑠) 𝐹 𝐹
Valorile uzuale pentru parametrii amplificatorului de sarcină sunt RF=1013 Ω și CF=105 pF.
Un dezavantaj major al senzorilor piezoelectrici este că nu pot fi folosiți pentru măsurători statice. O
forță care acționează asupra unui senzor piezoelectric determină acumularea de sarcină pe fețele
opuse ale senzorului. Dacă forța este statică, atunci datorită izolației imperfecte au loc scurgeri de
sarcină și semnalul de la senzor este în scădere.
65
10.2. Accelerometre
Dacă o structură vibrează cu anumite frecvențe ea poate eșua prematur. De aceea vibrațiile unei
structuri trebuie măsurate. Vibrația este măsurată cel mai frecvent folosind un senzor piezoelectric
ceramic sau un accelerometru.
Un accelerometru este un senzor, care măsoară
accelerația dinamică a unui dispozitiv fizic ca o
tensiune. Accelerometrele sunt traductoare de
contact complet, montate direct pe elemente care
vibrează cu înaltă frecvență, cum ar fi rulmenți cu
element de rulare, cutii de viteze sau lame de
filare. Acești senzori versatili pot fi, de asemenea,
utilizați în măsurători de șoc (explozii și teste de
defecțiune) și măsurători de vibrații mai lente, cu
frecvență joasă. Beneficiile unui accelerometru
includ liniaritatea pe o gamă largă de frecvențe și
o gamă dinamică mare. Există vibrații forțate care
generează o forță perturbatoare.
Fig. 10.5. Accelerometru

Accelerometrele sunt dispozitive care intră în clasa MEMS (Micro Electro-Mechanical Systems).
Conceptual un accelerometru conține un corp rigid de masă m și un arc k , în paralel cu un amortizor
de coeficient b (fig. 10.6). Modelul mecanic conține masa m având pe ambele părți doi electrozi, din
care unul este liber și celălalt este de un arc și amortizor. Atunci când un accelerometru detectează o
accelerație masa va fi deplasată într-un punct în care forța arcului este egală forța de inerție
(proporțională cu masa și accelerația).
Electrozi kx
k
Senzor m
piezoelectric ma
b
ΔT T
xx
a. b.
Fig. 10.6. Accelerometru (a) schema mecanică a sistemului mecanic
În dispozitivele comerciale componentele piezoelectrice sunt utilizate pentru a converti deplasarea în
semnal electric, prin intermediul amplificatoarelor de sarcină.
Accelerația a va produce o forță de inerție, care la rândul său produce un efort σ și deplasarea relativă
ΔT/T , care în final va produce la ieșire o sarcină electrică. Legătura dintre acestea este exprimată de
relația:
𝜎 = 𝐸∆𝑇/𝑇 (10.6)
Tensiunea generată va fi:
𝑈 = 𝑔𝜎𝑇 = 𝑔𝐸∆𝑇, (10.7)
în care g este coeficientul piezoelectric, in Vm/N. Rezultă:
𝑄 = 𝐶𝑈 = 𝐶𝑔𝐸∆𝑇. (10.8)
66
Accelerometrele sunt utilizate pentru a măsura accelerația vehiculelor, pentru măsurarea vibrațiilor
autovehiculelor, mașinilor, rulmenților, clădirilor și în sistemele de siguranță.
Alegerea unui accelerometru se face în funcție de:
 Amplitudinea vibrațiilor. Un anumit accelerometru are o gamă maximă de vibrații pe care le
poate măsura. Încercarea de a măsura vibrații mai mari distorsionează răspunsul.
 Sensibilitatea. Sensibilitatea este dată în mV/g. Ea este măsurată experimental și este dată în
certificatul de calibrare livrat împreună cu senzorul. Sensibilitatea este dependentă de
frecvență și trebuie realizată o calibrare în întreaga gamă de frecvențe în care urmează să fie
utilizat. Se recomandă utilizarea unui accelerometru de sensibilitate mică pentru vibrații mari
și de sensibilitate mare, pentru vibrații mici.
 Accelerometrele nu au încorporat, de obicei, și un amplificator de sarcină, strict necesar.
Acestea din urmă necesită un cablu cu zgomot redus.
 Există accelerometre axiale (care măsoară vibrații pe o singură axă) și accelerometre pentru
trei axe (aceste dau un vector 3D de accelerație).
 Cea mai recomandată montare a accelerometrelor este montarea cu șurub.
 Accelerometrele industriale sunt construite în carcase de oțel inoxidabil.
Un alt senzor care poate fi utilizat pentru măsurarea vibrațiilor este sonda de proximitate, Aceasta este
un traductor fără contact, care măsoară distanța față de o țintă. Sondele de proximitate se folosesc
pentru mașini rotative la măsurarea vibrațiilor arborilor. Aceste vibrații se transmit mai greu la stator,
din cauza rulmenților. Nu am utilizat astfel de sonde și de aceea nu pot oferi indicații practice.
67
11. TRADUCTOR DE IMPEDANȚĂ APARENTĂ A UNEI LINII ELECTRICE LUNGI [8]
Protecția de bază ale liniilor electrice se bazează pe măsurarea impedanței aparente a liniei și realizarea
unei declanșări a acesteia în cazul când această impedanță scade sub o anumită valoare. În fig. 9.1 este
prezentată schematic o linie electrica între două stații electrice ST1 și ST2.
i
u PD Semnal
declanșare B
A Ra
ST 1 ST 2
Fig. 11.1. Schema unei linii lungi și locul de montarea a protecției de distanță
În cazul în care linia electrică funcționează normal, impedanța aparentă a liniei este dictată de sarcina
acesteia și este de valoare mare. În fig. 9.2 se prezintă cu culoarea verde impedanța liniei fără defect.
Modulul acesteia este mare și unghiul acesteia față de axa reală este mic (𝑐𝑜𝑠𝜑 ≅ 1). S-a luat origine
de fază curentul liniei. Dacă are loc un scurtcircuit în punctul B, atunci impedanța aparentă a liniei
scade foarte mult, unghiul acesteia nu mai este dictat de sarcină ci de impedanța liniei și vârful acesteia
intră în așa numitul patrulater de defecte pentru zona protejată (ABCD). Acest patrulater are latura DA
reprezentată de impedanța liniei până la punctul B și latura AB reprezentată de rezistența arcului
electric de defect. Orice impedanță aparentă, reprezentată cu culoarea roșie, care are vârful în interiorul
sau pe laturile acestui patrulater trebuie să conducă la apariția unui semnal de declanșare al liniei.
A Ra B
ZT
Im
Z kB
Z
Z
𝜑𝑘
𝜑
D C I
Re
Fig. 11.2. Patrulaterul de defecte al unei linii lungi
Această decizie este luată de elementul de măsură a impedanței aparente montat în stația ST 1 pe baza
achiziției de curent și tensiune din acel punct. Ambele achiziții trebuie să fie filtrate de către filtre trece
bandă cu frecvența centrală de 50 Hz. În special curentul liniei care, în primele momente are o
componentă exponențială semnificativă. În fig. 11.3 sunt reprezentate tensiunile achiziționate ui, uu și
încă două tensiuni u1 și u2 obținute din tensiunea proporțională cu tensiunea liniei prin defazare cu
𝜋 𝜋
𝜑0 + 2 , respectiv prin defazare cu 2 din tensiunea proporțională cu curentul liniei.
68
𝑢𝑖 = √2𝑈𝑖 𝑠𝑖𝑛𝜔𝑡
Momentul eșantionării
𝑢𝑢 = √2𝑈𝑢 sin⁡
(𝜔𝑡 + 𝜑)
√2𝑈𝑢 𝑠𝑖𝑛𝜑
𝜋
𝑢1 = √2𝑈𝑢 sin⁡
(𝜔𝑡 + 𝜑 + 𝜑0 + )
2
√2𝑈𝑢 cos⁡
(𝜑 + 𝜑0 )
𝜋
𝑢2 = √2𝑈𝑖 sin⁡
(𝜔𝑡 + )
2
√2𝑈𝑖
𝜔𝑡
Fig. 11.3. Tensiunile achiziționate și cele obținute prin defazare
Pentru a vedea care sunt condițiile pe care trebuie să le verifice partea de adaptare a traductorului de
impedanță aparentă ne vom referi al fig. 11.4.
69
Im A Ra B
𝑍𝑘𝐵
𝑍𝑘𝐵 𝑐𝑜𝑠𝜑0 𝜑0
Z
𝑍𝑠𝑖𝑛𝜑
U 𝜑
C Re
I
D 𝜑0
𝑍𝑐𝑜𝑠(𝜑 + 𝜑0 )
𝑅𝑎 𝑐𝑜𝑠𝜑0
Fig. 11.4. Reprezentarea în planul complex a impedanței unui defect
Analizând fig. 11.4, în care s-a considerat curentul I origine de fază, rezultă condițiile ca fazorul Z să
fie în interiorul patrulaterului de defecte în zonă de forma:
𝑍 𝑠𝑖𝑛𝜑 ≤ 𝑍𝑘𝐵 cos 𝜑0

(11.1)
𝑍 cos(𝜑 + 𝜑0 ) ≤ 𝑅𝑎 cos 𝜑0
Dacă sunt îndeplinite ambele condiții de mai sus traductorul de impedanță folosit ca element de măsură
pentru protecția de distanță trebuie să furnizeze un semnal logic unu care să comande deschiderea
întreruptorului liniei.
În vederea realizării elementului de măsură care să decidă dacă fazorul Z se află în interiorul
patrulaterului de defecte prin compararea unor tensiuni se vor înmulți relațiile 11.1 cu I. Rezultă:
𝑍 𝐼 𝑠𝑖𝑛𝜑 ≤ 𝑍𝑘𝐵 𝐼 cos 𝜑0

(11.2)
𝑍𝐼 cos(𝜑 + 𝜑0 ) ≤ 𝑅𝑎 𝐼 cos 𝜑0
Având în vedere că 𝑍𝐼 = 𝑈 și înmulțind ambele relații cu √2, se obține:
√2𝑈 𝑠𝑖𝑛𝜑 ≤ √2𝑍𝑘𝐵 𝐼 cos 𝜑0

(11.3)
√2𝑈 cos(𝜑 + 𝜑0 ) ≤ √2𝑅𝑎 𝐼 cos 𝜑0
În inegalitățile 11.3 mărimile 𝑍𝑘𝐵 , 𝑅𝑎 și 𝜑0 caracterizează un patrulater de defecte, reprezintă mărimi

de intrare pentru adaptorul traductorului și trebuie să fie reglabile în funcție de parametrii liniei.
Relațiile de legătură între mărimile primare și tensiunile de alimentare ale traductorului de impedanță
aparentă sunt, conform fig. 11.5:
𝑅
𝑢𝑖 = 𝑘 𝑘 𝑖 (11.4)
𝑖
70
𝑘
𝑢𝑢 = 𝑏 𝑘 𝑢,
𝑢
unde R este rezistența din secundarul transformatorului de separație de curent TR2, k – raportul de
transformare al transformatorului de curent TR2, 𝑘𝑖 – raportul de transformare al transformatoarelor de
curent ale liniei, 𝑘𝑢 – raportul de transformare al transformatoarelor de tensiune ale liniei și b – raportul
de transformare al transformatorului de separație de tensiune TR1.
𝑇𝑅1
𝑢𝑢
𝑇𝑅2
𝑢𝑖 𝑅
Fig. 11.5. Alimentarea traductorului de impedanță aparentă
Ținând seama de relațiile 11.4, relațiile 11.3, cu mărimi secundare devin:
𝑘𝑖 𝑘
√2𝑈𝑢 𝑠𝑖𝑛𝜑 ≤ 𝑘 𝑍𝑘𝐵 𝑐𝑜𝑠𝜑0 √2𝑈𝑖
𝑢 𝑏𝑅
(11.5)
𝑘𝑖 𝑘
√2𝑈𝑢 cos(𝜑 + 𝜑0 ) ≤ 𝑘 𝑅𝑎 𝑐𝑜𝑠𝜑0 √2𝑈𝑖
𝑢 𝑏𝑅
𝑘𝑖 𝑘 𝑘𝑖 𝑘
Termenii 𝑍𝑘𝐵 𝑐𝑜𝑠𝜑0 și 𝑘 𝑅𝑎 𝑐𝑜𝑠𝜑0 sunt constante, care depind de impedanța liniei, rezistența
𝑘𝑢 𝑏𝑅 𝑢 𝑏𝑅
de arc și de rapoartele de transformare ale transformatoarelor de curent și tensiune. Aceste valori se
introduc ca mărimi constante atunci când se montează traductorul de impedanță aparentă (releul de
distanță).
Ceilalți termeni √2𝑈𝑢 𝑠𝑖𝑛𝜑, √2𝑈𝑢 cos(𝜑 + 𝜑0 ) și √2𝑈𝑖 se obțin de la trei convertore analog numerice
montate pe tensiunile și evidențiate în fig. 11.3, dacă sunt eșantionate de un semnal de eșantionare,
care se obține la trecerea tensiunii ui la trecerea prin zero, din valori negative spre valori pozitive.
Verificarea relațiilor 11.5 însemnă că impedanța aparentă este în interiorul patrulaterului de defecte în
zona protejată, deci linia trebuie deconectată.
Singurele părți analogice în acest traductor sunt cele două filtre, circuitele de defazare și generatorul
de semnal de eșantionare.
Realizarea unui astfel de traductor pare complicată, dar, în condițiile progreselor realizate în
tehnologiile informatice este pe deplin posibilă. Dispunem la ora actuală de convertoare și de
procesoare și rapide, care pot face față la sarcinile de achiziție și de calcul impuse de realizarea
traductorului. De asemenea există numeroase posibilități pentru realizarea unei interfețe prietenoase
cu operatorul uman.
Există și alte posibilități de realizare a unui traductor de impedanță aparentă pe care nu-i vom analiza
aici.
Acest traductor poate face parte dintr-un dispozitiv mai complex multifuncțional, care poate măsura,
gestiona, analiza și produce diagnostice pentru toate aplicațiile dintr-o substație electrică, de
transformatoare, la generatoare, la bateriile de condensatoare, la barele instalațiilor și la motoare.
71
Acest dispozitiv complex, produs de marii furnizori de echipamente, oferă funcțiile necesare pentru
fiecare aplicație (protecție, contorizare, control și monitorizare etc.).
72
12. SISTEME DE MĂSURĂ SPECIALE

Există o mare varietate de sisteme de măsură, care se folosesc in automatizările industriale și care nu
se incaddrează în categoria celor de mai sus. Ele folosesc definiții ale mărimii măsurate și calculează
in cadrul sistemului de adaptare mărimea cerută pe baza altor mărimi măsurate. Nu vom aborda decăt
câteva din acestea datorită spațului restrâns pentru această carte și din cauză că ele sunt foarte multe.
12.1. Măsurarea jocului la cuptoarele de preparare a clincherului
Cuptoarele de ardere a clincherului sunt elementele principale ale procesului de producție de ciment.
Capacitatea lor reprezintă o măsură a capacității fabricii de ciment. Pentru sprijinirea cuptorului de
preparare clincher se utilizează un număr inele, în funcţie de lungimea cuptorului. Mantaua cuptorului
se sprijină pe inel, care la rândul său alunecă pe nişte role (fig. 12.1).
Cuptor
Inel
  30...36 0
Dk Di

Rola stângă Rola dreaptă
DR
BL
Fig. 12.1. Structura mecanică a unei părți din cuptorul de preparare

Sistemul de antrenare este legat de cuptor. Inelul este antrenat prin acţiunea forţei de frecare dintre
mantaua cuptorului şi interiorul inelului. Diametrul inelului Di este apropiat de diametrul mantalei
cuptorului Dk , diferenţa dintre ele se numeşte joc.
Jocul Di-Dk se poate modifica, în timpul funcţionării cuptorului, din cauze diferite, principala cauză
fiind temperatura la care funcţionează cele două componente, care este diferită.
Jocul trebuie menţinut în anumite limite pentru ca forţa de frecare să nu fie suficient de mare și ca
urmare să nu se producă alunecări necontrolate între inel şi manta care, dacă nu sunt egale la toate
inelele, pot torsiona cuptorul. Torsionarea cuptorului conduce la solicitări ale mantalei, care au efect
asupra căptuşelii acestuia, în sensul că aceasta se poate deteriora. Rezultă că este necesar controlul
jocului în timpul funcţionării cuptorului.
Măsurarea temperaturii mantalei şi a inelului şi calculul pe baza acestora a jocului este dificilă,
deoarece materialele a căror dilatare trebuie calculată sunt neomogene sau nu au coeficienţi termici
cunoscuţi.
Distanţele parcurse de inel şi manta pentru n rotaţii complete sunt:
d i  nDi ;
(12.1)
d k  nDk .
73
Fig. 12.2. Parametrii mecanici pentru determinarea jocului

În punctul A vitezele liniare ale celor două corpuri sunt egale:
vk  vr . (12.2)
de unde:
Dk Dr
 (12.3)
Tk Tr
unde:
Tr este timpul în care inelul realizează o rotaţie completă, iar Tk este timpul în care mantaua cuptorului
realizează şi ea o rotaţie completă.
Pentru mărirea preciziei de determinare a jocului se vor măsura timpii în care cele două corpuri
realizează n rotaţii complete.
Distanţele parcurse de un punct de pe aceste corpuri vor fi:
d r  nDr , (12.4)
respectiv:
dk  nDk . (12.5)
Scăzând din (12.4) pe (12.5) şi folosind (12.3) rezultă diferenţa dintre drumurile parcurse de cele două
corpuri:
nTk T
d r  d k  nDr (1  )  nDr (1  nk ) , (12.6)
nTr T nr
unde:
Tnk, respectiv Tnr sunt timpii în care mantaua şi inelul realizează n rotaţii complete.
Presupunând că diametrul inelului Di este cunoscut şi că acesta nu se schimbă deoarece temperatura
sa nu variază prea mult în timp, datorită condiţiilor bune de schimb de căldură cu mediul exterior şi
măsurând Tnk şi Tnr se poate determina d r  d k . Vom arăta că această valoare este direct proporţională
cu jocul mediu de la momentul efectuării măsurătorilor de timp. Introducând Dr în paranteza relaţiei
(12.6) rezulta:
74
Tk D T  DrTk
d r  d k  nDr (1  )  n ( r r ), (12.7)
Tr Tr
Utilizând (12.3) se obţine:
Dr Tr  Dk Tr
d r  d k  n ( )  n ( Dr  Dk ), (12.8)
Tr
de unde:
dr  dk T
Dr  Dk   Dr (1  nk ) (12.9)
n Tnr
Algoritmul de determinare a jocului constă în următorii paşi:
1. Se determină timpii Tnk şi Tnr în care cele două corpuri efectuează n rotaţii complete. Pentru
aceasta se montează traductori mecanici, care să sesizeze efectuarea unei rotaţii pentru inel
şi manta. Este preferabilă utilizarea unor traductori mecanici în locul unor traductori de
proximitate datorită temperaturilor mari în locul de montare, care ar putea influenţa buna
funcţionare a lor. Dacă se folosesc traductori de proximitate aceștia se vor monta pe tije
lungi pentru a evita o funcționare defectuoasă datorită căldurii emanate de cuptor sau inel.
2. Jocul se calculează din relaţia (10.9).
Sistemul de măsură al jocului (fig. 10.3) va avea un adaptor inteligent cu un controler puternic care să
poată efectua operațiile din relația 10.9. Intrările acestui adaptor vor fi cele două semnale de la
traductoarele de proximitate, iar pe interfața utilizator se va afișa jocul. Sunt de asemenea intrări de pe
interfață pentru a introduce diametrul rolei și numărul de rotații după care se va afișa jocul.
Panou
operare/
configurare
Canal de
ieșire
Senzori de
Adaptor
proximitate
Sursă
Fig. 10.3. Sistem de măsură a jocului
În componența adaptorului intră două contoare Count Down, care sunt încărcate cu numărul de rotații
după care se fac calculele pentru joc. Ieșirile binare ale contoarelor validează două temporizatoare a
căror ieșiri se folosesc în relația de calcul. După efectuarea a n rotații și efectuarea calculelor se
resetează contuarele și sistemul este pregătit pentru o nouă măsurătoare.
Implementarea algoritmului prezentat sub forma unui sistem de măsură ca cel din fig. 12.3 este posibilă
dar nu este rentabilă datorită numărului mic de cereri pe piața sistemelor de măsură.
De aceea el a fost implementat, de către autor, la o fabrică de ciment folosind un automat din clasa S7-
300. În acest caz utilizarea timerelor, implementate software în mediul de programare, pentru
75
măsurarea timpilor de efectuare a n rotații nu a fost utilizată deoarece ieșirile temporizatoarelor sunt
date în secunde, ceea ce ar putea avea implicații asupra preciziei de determinare a jocului.
Există la automatele din seria S7-300 posibilitatea de a măsura timpi în milisecunde dacă se utilizează
timpii de activitate a unei etape.
Pentru fiecare din cele două elemente ale sistemului (cuptor și inel) s-a elaborat o rutină în limbajul
SFC (fig. 10.4).
R V_Cuptor
1
N SC_Cuptor
I_Cuptor
QC_Cuptor
S V_Cuptor
3
N RC_Cuptor
t/3/10s
Fig. 10.4. Graful rutinei de determinare a 𝑇𝑛𝑘
Semnificația mărimilor din graf este următoarea:

I_Cuptor – Semnal boolean de la traductorul de proximitate de la cuptor
QC_Cuptor – Ieșirea BOOL contorului CD, care numără rotațiile cuptorului (se setează cu n)
V_Cuptor – Variabilă BOOL care, împreuna cu V_Inel, validează calculul jocului
SC_Cuptor – Variabilă BOOL care setează contorul cu valoarea n
RC_Cuptor – Variabila BOOL care resetează contorul care numără rotațiile cuptorului
În afară de I_Cuptor, care este o intrare a automatului, celelalte variabile de mai sus sunt vriabile de
memorie.
Timpul, care interesează este cel de activitate a etapei 2, în care se ajunge după ce a fost acționat prima
dată contactul legat de elementul respectiv. Etapa va rămâne activă până când contorul asociat acestui
contact indică efectuarea a n rotații, adică variabila negată asociată ieșirii contorului Count down setat
cu numărul de rotații, indică efectuarea acestora. Valoarea timpului de activitate, în milisecunde, a
etapei se poate extrage din DB-ul corespunzător funcției. Aceasta se extrage și se transformă într-un
real pentru a putea fi folosită la calculul jocului.
Se elaborează o rutină asemănătoare cu cea din fig. 12.4 pentru inel. Variabilele sunt marcate de un
sufix care este _Inel.
Toate variabilele sunt variabile globale și sunt declarate în Symbol Table.
În programul principal (OB1) se găsesc ele două contoare CD, precum și blocurile de calcul pentru
joc, folosind timpii de activitate a etapelor 2 din grafuri. Aceste calcule implică mai întâi transformarea
în valori reale a tipilor, înainte de efectuarea operațiilor din formula 10.9. Valoarea lui Dr se poate
introduce în program ca o constantă reală.
Pentru verificarea metodei s-a apelat la relaţia (10.8). Pentru aceasta, înainte de pornirea cuptorului, s-
a tras o linie continuă care începe pe inel şi se termină pe mantaua cuptorului (fig. 10.5a). După
efectuarea a n rotaţii se măsoară pe cercul interior al inelului distanţa d r  d k (fig. 1-.5b), apoi prin
76
împărţire la n se determină jocul, care trebuie să coincidă cu cel calculat prin programul de pe
automat;
Fig. 12.5. Explicativă la verificarea metodei
Pentru preluarea datelor de la traductoare poate fi necesară utilizarea unor filtre numerice deoarece pot
apare vibraţii la contactele mecanice datorită faptului că tija solidară cu mantaua cuptorului avea o
lungime mare din cauza necesităţii protejării contactului împotriva temperaturilor ridicate ale mantalei
şi inelului. În cazul mărimii booleene filtrarea constă în desensibilizarea intrării respective un interval
de timp. La primul front al mărimii de intrare se va seta un bistabil, care desensibilizează intrarea.
Acesta se va reseta după timpul de desensibilizare. În cazul aplicaţiei prezentate este suficientă o
desensibilizare de 5 s. Acesta nu influenţează rezultatele deoarece următorul front util apare după mai
mult de 30 s;
12.2. Măsurarea pH-ului unei soluții
Conceptul de pH a fost definit în 1909 de către S. P. L. Sorensen, iar electrozii au fost folosiți pentru
măsurarea pH-ului începând din anii 1920. Primul patent pentru un astfel de aparat a fost obținut în
1934 de către americanul Beckman.
Un aparat pentru măsurarea pH-ului se folosește pentru măsurarea activității ionilor de hidrogen în
soluțiile pe bază de apă, care indică aciditatea sau alcalinitatea exprimată ca și pH. Un pH-metru
măsoară diferența de potențial electric între un electrod de pH (fig. 12.6), numit electrod de măsură și
un electrod de referință (fig. 12.7). Un pH-metru este uneori numit și pH-metru potențiometric.
Diferența de potențial electric este asociată cu aciditatea sau pH-ul soluției.
Detaliile de fabricatie și microstructura membranei de sticlă a electrodului pH sunt, în general, păstrate
ca secrete comerciale de către producători. Cu toate acestea, sunt publicate anumite aspecte de design.
Sticla este un electrolit solid prin care ionii metalelor alcaline pot transporta curent. Membrana de
sticlă sensibilă la pH, este în general sferică pentru a simplifica fabricarea unei membrane uniforme.
Aceste membrane sunt de până la 0,4 mm în grosime, mai groase decât modele originale, astfel încât
să confere soliditate sondei. Sticla prezintă funcționalitatea chimică a silicatului pe suprafața sa, care
oferă puncte de legătură pentru ionii metalelor alcaline și ionilor de hidrogen din soluții. Acest lucru
oferă o capacitate de schimb ionic în intervalul de 10-6 la 10-8 mol/cm2. Selectivitatea pentru ionii de
hidrogen (H+) apare la echilibrul sarcinii ionice în volumul necesar față de alți ioni și numărul total al
actor alți ioni. Peoducătorii de electrozi au dezvoltat compoziții, care echilibrează corespunzător acești
factori, cea mai notabilă fiind sticla de litiu. Electrodul de clorura de argint este cel mai frecvent folosit
ca și electrod de referință în pH-metre, deși unele modele folosesc electrodul de calomel saturat.
Electrodul de clorura de argint este simplu de fabricat și oferă o înaltă reproductibilitate. Electrodul de
referință de obicei, constă dintr-un fir de platină, care are contact cu un amestec de argint/clorură de
argint, care este cufundat într-o soluție de clorură de potasiu. Există un pin de contact ceramic, care
77
servește ca și element de contact cu soluția de test, oferind rezistență scăzută în timp ce previne
amestecarea celor două soluții.
Cu aceste modele de electrozi, voltmetru detectează diferențe de potențial de ±1400 milivolți.
Electrozii sunt în continuare concepuți pentru a se echilibra rapid cu soluția de test, pentru a
facilita utilizarea cu ușurință. Timpul de echilibrare este de obicei mai mic de o secundă, deși timpul
de echilibrare crește odată cu îmbătrânirea electrozilor.
În momentul scufundării în soluția de testat, ionii de hidrogen din soluția de test, se schimbă cu alți
ioni încărcați pozitiv de pe sfera de sticlă, creând un potențial electrochimic pe sferă. Un amplificator
electronic detectează diferența de potențial electric între cei doi electrozi, generată în momentul
efectuării măsurătorii, și adaptorul convertește diferența de potențial în unități pH. Magnitudinea
potențialului electrochimic pe balonul de sticlă este liniar corespunzătoare cu pH-ul, conform
cu ecuaței lui Nernst.
2
1
Fig. 12.6. Electrod de măsură

1.Membrană 2. Soluție tampon 3. Electrod
4
3
2
Fig. 12.7. Electrod de referință

1.Electrod 2. Mercur 3. Calomel 4. Clorură de potasiu saturată
78
Panou
operare/
configurare Canal de
ieșire
Adaptor
EM ER RT
Lichid în care se măsoară pH
Fig. 12.8. Traductor industrial de pH
Pentru măsurători precise este nevoie ca sistemul de măsură să prei și temperatura mediului în care se
măsoară pH-ul.
Pentru simplitate, multe pH-metre utilizează o sondă combinată, construită cu electrodul de măsură și
cel de referință aflați într-o singură sondă. O descriere detaliată a electrozilor combinați este dată în
articolul despre electrozi de sticlă.
pH-metrul este folosit în multe aplicații variind de la experimente de laborator până la controlul
calității.
79
12.3. MĂSURAREA VITEZEI AUTOVEHICULELOR [12]

În prezent măsurarea vitezei vehiculelor sau altor corpuri în mișcare se face cu aparate RADAR (Radio
Aid for Detection And Ranging), bazate pe efectul Doppler.
Radarul este un sistem electromagnetic pentru detectarea și localizarea obiectelor. Funcționează prin
transmiterea unui anumit tip de formă de undă, de exemplu pulsuri ale unei unde sinusoidale și
detectează natura semnalului primit sub formă de ecou. Cel mai important atribut al său este
posibilitatea măsurării distanței și vitezei.
Pentru a prezenta relația, care stă la baza funcționării radarului, să considerăm un sistem inerțial F1 în
care se găsesc două oglinzi M1 și M2 (fig. 12.9). Fiecare oglindă reflectă unda spre cealaltă. Conform
ecuațiilor lui Fresnel, atât unda incidentă, cât și unda reflectată au aceeași viteză în F1.
M1 M2
F 1
L
vi vr
v F 2
Fig. 12.9. Cazul a două oglinzi

Unda circulă de la M1 la M2 în F1 în timpul 𝑑𝑡𝑖1 . Timpul în care circulă unda de la M2 la M1 în F1 este
𝑑𝑡𝑟1 .
𝑑𝑡𝑖1 = 𝑑𝑡𝑟1 (12.10)
Să considerăm un alt sistem de referință inerțial F2, care se mișcă cu viteza v față de F1. Amândouă
oglinzile se mișcă cu viteza –v relativ la F2. Unda se mișcă de la M1 la M2 în F2 cu viteza vi. După
reflexie unda se va mișca de la M2 la M1 cu viteza vr.
Timpul în care unda se mișcă de la M1 la M2 în F2 este 𝑑𝑡𝑖2 . Distanța totală parcursă de de undă este:
𝑣𝑖 𝑑𝑡𝑖2 = 𝐿 + (−𝑣)𝑑𝑡𝑖2 (12.11)
Oglinda M2 reflectă unda înapoi spre M1. Fie timpul în care se mișcă unda de la M2 la M1 egal cu 𝑑𝑡𝑟2 .
Distanța totală parcursă de undă este:
𝑣𝑟 𝑑𝑡𝑟2 = 𝐿 − (−𝑣)𝑑𝑡𝑟2 (12.12)
Timpul se conservă în sitemele inerțiale:
𝑑𝑡2𝑖 = 𝑑𝑡1𝑖 și 𝑑𝑡2𝑟 = 𝑑𝑡1𝑟 (12.13)
Din (11.1) și (11.4) rezultă:
𝑑𝑡2𝑖 = 𝑑𝑡2𝑟 (12.14)
Prin scăderea din (11.3 a relației (11.2) rezultă:
𝑣𝑟 𝑑𝑡2𝑟 − 𝑣𝑖 𝑑𝑡2𝑖 = 𝑣𝑑𝑡2𝑟 + 𝑣𝑑𝑡2𝑖 (12.15)
Ținând seama de (12.14) rezultă:
80
𝑣𝑟 = 𝑣𝑖 + 2𝑣 (12.16)
Rezultă că unda circulă cu viteză diferită după reflexia în oglinda mișcătoare.
Apoi plecând de la observația verificată de Su în 2018[12], lungimea de undă incidentă este identică
cu lungime undei reflectate:
𝜆𝑟 = 𝜆𝑖 (12.17)
Împătțind (12.16) cu (12.17) rezultă:
𝑣𝑟 𝑣𝑖 +2𝑣
=
𝜆𝑟 𝜆𝑖
sau
2𝑣
𝑓𝑟 = 𝑓𝑖 + (12.18)
𝜆𝑖
Ecuația de mai sus este exact formula folosită de sitemele de tip pistol radar. Radarul Doppler este o
verificare experimentală excelentă că unda radio accelerează la reflectare dintr-o mașină care se
apropie.
Formula (12.18) are semnul schimbat în fața lui v dacă mașina se deplasează în sens contrar.
Din (12.18) rezultă viteza vehiculului:
𝑓𝑟 −𝑓𝑖
𝑣= 𝜆𝑖 (12.19)
2
Cunoscând 𝑓𝑖 , 𝜆𝑖 care sunt constante ale apparatului și măsurând 𝑓𝑟 , printr-o metodă descrisă mai sus,
se poate determina viteza. Pentru a putea constitui probe legale aparatul preia imaginea mașinii și
numărul acesteia precum și timpul la care s-a efectuat măsurarea.
S-a folosit aici principiul simetriei de reflecție, care arată că timpul scurs este conservat în toate cadrele
de referință inerțiale. În aceste cazuri nu apare dilatarea timpului între cadrele de referință inerțiale.
Timpul scurs pentru ca unda să călătorească de la o oglindă staționară la o altă oglindă staționară este
păstrat în toate celelalte cadre de referință inerțiale în care ambele oglinzi deplasează cu aceeași viteză.
Generalizând și considerând unda ca fiind unda de lumină vedem că, după reflectarea dintr-o oglinză
în mișcare, lumina va călători cu o viteză diferită. Oglinda fie se va accelera sau încetinește unda
luminoasă. Viteza undei depinde de sistemul de referință. Prin urmare, presupunerea din teoria
relativității speciale despre viteza constantă a luminei este incorectă. Eroarea acestei teorii vine de la
transformarea Lorentz (Transformarea Lorentz susține că două evenimente simultane nu pot fi
simultane într-un alt cadru de referință inerțial din cauza dilatării timpului. Acest lucru este incorect
conform conservării timpului scurs. Dacă timpul scurs este zero într-un cadru de referință inerțial, este
de asemenea, zero într-un alt cadru de referință inerțial).
81
13. BIBLIOGRAFIE
[1] Mărgineanu, Ioan, Utilizarea calculatoarelor în controlul proceselor, Editura Ecran Magazin,
Brașov, 2012.
[2] Texas Instruments, A basic Guide to thermocouple management, Rapport SBAA274, September
2018.
[3] Necșulescu Dan, Mechatronics, Prentice Hall, 2002.
[4] Kittel C., W. Knight s.a. Cursul de fizică. Vol.1, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981
[5] Mărgineanu, Ioan, Automate programabile, www.infopam.net, 2019.
[6] Keim, Robert, Understanding and Implementing Charge Amplifiers for Piezoelectric Sensors
Systems.
[7] Moțit, H., M., Debitmetre ultrasonice pentru gaze, Automtizări și instrumentație, nr. 1, 2013.
[8] Ungar, Reinhold, Mărgineanu, Ioan și alții, Metodă și circuit de măsură pentru protecția de
distanță a rețelelor electrice, Brevet de invenție nr. 85497/1984.
[9] Mărgineanu, Ioan, Itu, Lucian, Gap Determination for Clinker Preparation Kilns, In: RECENT.
Vol. 10, 2009 nr.2(26)
[10] Bungert, Ioan, Burlacu, Lucian, Compendiu de fizică, Editura Stiințifică și enciclopedică,
București, 1988.
[11] Vanysek, Petr (2004). The Glass pH Electrode (PDF). The Electrochemical Society. pp. 19–20.
[12] Su, Eric, Reflection of Light From Moving Mirror, http://vixra.org/abs
[13] Su, Eric: Acceleration Of Radio Wave From Reflection Symmetry. viXra: Relativity and
Cosmology/1812.0381 (2018). http://vixra.org/abs/1812.0381
82

Auto 3

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Auto 3

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Ioan MĂRGINEANU

Cred în observație, măsurători și raționamente.

12. Sisteme de măsură speciale

Fig. 1.1. Structură de preluare a unei informații de la proces (traductor)

Fig. 1.2. Caracteristica unui traductor

LO_LIM OUT HI_LIM Y

Fig. 1.3. Scalarea unei provenite de la un traductor analogic.

Fig. 1.4. Descalarea unei mărimi analogice

2. TRADUCTOARE ȘI SISTEME DE MĂSURĂ ATENSIUNII ȘI CURENTULUI

Fig. 2.1. Transformator de curent

O modalitate eficace de măsurare și separare galvanică a semnalelor analogice de curent indiferent

Fig. 2.2. Efectul Hall

3. MĂSURAREA VALORILOR EFECTIVE ALE MĂRIMILOR PERIODICE

Pentru mărimile periodice sinusoidale:

𝑆 1 2𝜋 − sin 𝑡𝑐𝑜𝑠𝑡−𝑡 2𝜋 𝑉𝑚𝑎𝑥

Pentru mărimile periodice dreptunghiulare simetrice:

𝑉𝑚𝐷 = 𝑉𝑚𝑎𝑥 (3.4)

Fig. 3.1. Măsurarea unei valori pseudoefective.

Fig. 3.2. Convertorul de valori de vârf (UV).

Fig. 3.3. Convertorul de valori de medii (UM).

Alegând corespunzător parametrii 𝑘𝑉 și 𝑘𝑚 tensiune măsurată la ieșire va fi egală cu valorile

4. MĂSURAREA FRECVENȚEI ȘI PERIODEI

Fig. 4.1. Principiul de măsurare a frecvenței unui semnal numeric.

𝑇1 Validare bază de timp

Fig. 4.2. Configurație de măsurare a frecvenței

FI primește semnalul de intrare de orice formă ți amplitudine și îl transformă în impulsurile

Fig. 4.4. Transformarea unui semnal sinusoidal într-un semnal dreptunghiular

Fig. 4.4. Configurație de măsurare a diferenței de timp între două semnale

5.TRADUCTOARE ȘI SISTEME DE MĂSURARE A TEMPERATURII

Traductoarele de temperatură se încadrează în categoria de traductoare parametrice. În controlul

Fig. 5.2. Liniarizarea unui senzor rezistiv

Fig. 5.3. Schema echivalentă celei din fig. 5.2

dar 𝑅𝑇 = 𝑅𝑇0 + ∆𝑅𝑇 , dec luând în considerare sumatorul:

Fig. 5.4. Termostatul

Fig. 5.5. Histerezis la termostat

Coeficienților Ci și di sunt dați în tabele pe site-ul https://srdata.nist.gov/its90/main/. Dacă examinăm

Fig. 5.7. Compensarea tensiunii joncțiunii reci la termocuplul de tip T

Fig. 5.8. Compensarea tensiunii joncțiunii reci la termocuplul de tip J

AI2 PGA ADC

Fig. 5.9. Răspunsul diferitelor tipuri de termocupluri

Fig. 5.10. Schemă de detecție a unui termocuplu deschis

Fig. 5.11. Preluarea rezistenței dacă RTD are 4 fire

Fig. 5.12. Preluarea rezistenței dacă RTD are 3 fire

Fig. 5.13. Preluarea rezistenței dacă RTD are 2 fire

Fig. 5.14. Variație tipică a rezistenței unui termistor

R0 - rezistența la temperatura 0[0K]

Dependența temperaturii de rezistență poate fi calculată și cu ecuația Steinhard-Hart, publicată în

6. SISTEME DE MĂSURĂ CU TRADUCTOARE DE FORȚĂ.

Fig. 6.1. Măsurarea forței

Fig. 6.3. Caracteristica de transfer a unui cuplu tensometric

sau, ţinând seama de (6.3)

Notând  x  dL / L şi  y  dD / D , ţinând seama de coeficientul lui Poisson    x /  y rezultă:

Fig. 6.4. Montaj potenţiometric

sau dezvoltând în serie Taylor:

Fig. 6.5. Punte Wheatstone

Dacă amplificatorul operaţional are o amplificare mare, atunci:

Fig. 6.6. Punte cu amplificator operaţional

6.2. SISTEM DE CÂNTĂRIRE ȘI ÎNCĂRCARE ÎN CAMIOANE A CIMENTULUI.

SISTEM ÎNCĂRCARE (AUTOMAT PROGRAMABIL)

Fig. 6.7. Semnale de la sistemul de cântărire care are mărci tensometrice

C_Ready S-a introdus codul, tara preluată

C_Sort1/C_Sort2 Se doreste incarcare din diferite buncăre

C_Start Pornirea cantaririi