TEXTUL NARATIV

Textul narativ este un text în care sunt prezentate fapte, întâmplări, evenimente, într-o
succesiune de momente. Se consideră că un text este narativ atunci când: evenimentele prezentate
implică acţiunea unor personaje, aceste evenimente au o legătură între ele şi urmează o
succesiune cronologică. Discursul narativ este oragnizat secvenţial, prin succesiune şi
temporalitate şi prezintă acţiuni şi evenimente corelate cronologic, adică prin relaţii temporale,
cauzale, finale.
Elementele fundamentale ale unui text narativ sunt:
- naratorul
- subiectul (înlănţuirea cronologică, logică şi cauzală a întâmplărilor narate)
- personajele
- timpul şi spaţiul evenimentelor.
a) Naratorul este persoana sau vocea care povesteşte o anumită înâmplare.
Prezenţa naratorului poate fi evidentă, dacă cel care povesteşte este persoanaj sau poate fi mai
ştearsă, dacă povestitorul rămâne doar o voce. Prin intermediul naratorului se transmite cititorului
universul imaginar al creaţiei. Perspectiva narativă poate influenţa în grade diferite înţelegerea de
către cititor a evenimentelor narate. Naratorul poate fi de trei feluri:
- narator obiectiv, omniscient, omniprezent
- narator subiectiv, narator- personaj
- narator-martor
b) Perspectiva narativă este privirea naratorului asuprea întâmplărilor. Există
trei posibilităţi pe care naratorul le poate adopta în prezentarea faptelor, existând trei tipuri de
naratori.
- Perspectiva obiectivă apare când naratorul este omniscient şi omniprezent (ştie şi
vede tot). El cunoaşte gândurile personajelor, dar şi trecutul şi chiar viitorul lor, fără
să participe la acţiune. Astfel spus, naratorul omniscient ştie mai mult decât
personajele. Relatarea se face la persoana a III-a. (Ex.: Alexandru Lăpuşneanul de
Costache Negruzzi, Ion de Liviu Rebreanu).
- Perspectiva subiectivă apare când naratorul este personaj în acţiune. Totul este căzut
prin ochii săi, gândurile celorlalte personaje fiindu-i necunoscute. Relatarea se face
 la persoana I. (Ex.: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil
Petrescu).
- Perspectiva naratorului-martor apare când naratorul este un simplu martor la
desfăşurarea întâmplărilor, cititorul trebuind să-şi imagineze gândurile, reacţiile
personajelor pentru că el observă fără să participe la acţiune. (Ex.: Hanu Ancuţei de
Mihail Sadoveanu, Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu).
c) Subiectul literar constă în totalitatea acţiunilor, întâmplărilor prezentate
după o anumită logică interioară a textului. Uneori ordinea povestirii evenimentelor poate diferi
de ordinea în care acestea se desfăşoară. Momentele subiectului literar sunt:
- expoziţiunea (situaţia iniţială, prezentarea spaţiului şi timpului acţiunii, prezentarea
unor personaje)
- intriga (cauza acţiunii, evenimentul care declanşează desăşurarea acţiunii)
- desfăşurarea acţiunii
- punctul culminant (situaţia dificilă care pregăteşte finalul şi rezolvarea conflictului)
- deznodământul (situaţia finală)
d) Timpul şi spaţiul evenimentelor. În naraţiunile ficţionale, timpul şi locul acţiunii pot
fi bine precizate, pot fi inventate sau pot fi nedeterminate.
Textele narative pot cuprinde pasaje aparţinând unor alte tipuri de text: argumentativ,
descriptiv, informativ etc. Un text narativ se construieşte întotdeauna în jurul unei ficţiuni:
povestirea unuia sau ale mai multor personaje. Succesiunea acestor aventuri constituie acţiunea.
În lectura unui text narativ, atenţia cititorului se orientează în principal către următoarele
aspecte: Când se petrec întâmplările narate? Unde? Ce se întâmplă? Cine acţionează? De ce?.
Naratorul dintr-un text narativ poate avea o identitate precizată (nume, sex, vârstă, apartenenţă
etnică, socială etc.) sau poate fi doar o voce care relatează evenimentele. În naraţiune rolul
principal revine verbelor, modurile şi timpurile la care acestea sunt folosite constituie repere
esenţiale pentru înţelegerea textului. În naraţiunile ficţionale, locul acţiunii poate corespunde unor
spaţii din realitate, poate fi inventat sau poate fi nedeterminat. În lectura textelor narative trebuie
avută în vedere relaţia dintre acţiune şi personaje. În unele naraţiuni (de exemplu, literatura de
aventuri) acţiunea este mai importantă. În altele, cum ar fi nuvela psihologică, atenţia cititorului
se orientează în principal către personaje. Perspectiva narativă este şi ea importantă pentru că
poate influenţa înţelegerea şi interpretarea evenimentelor narate.