CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11.

2005
Viteza de reacţie

CINETICA REACŢIILOR CHIMICE

CINETICA CHIMICĂ = studiază condiţiile în care are loc o reacţie

chimică, viteza cu care se desfăşoară reacţiile chimice şi factorii care influenţează viteza
de reacţie.
VITEZA DE REACŢIE = reprezintă variaţia concentraţiei reactanţilor sau
produşilor de reacţie în unitatea de timp:
dc
v=
dt
Pentru reacţia : R J P
(reactanţi) ( produşi)
viteza de reacţie este:
dR dP
v=- = + [v] = mol / l ٠ s = mol ٠ l-1 ٠ s-1
dt dt
O reacţie chimică poate decurge într-o singură etapă sau într-o serie de etape
succesive. Seria detailată de reacţii se numeşte mecanism de reacţie. Viteza unei reacţii
chimice este determinată de etapa cea mai lentă sau etapa determinantă de viteză a
mecanismului de reacţie.
Variaţia finită a concentraţiei reactanţilor sau produşilor de reacţie ∆c, într-un
interval de timp ∆t, reprezintă viteza medie de reacţie:
∆c c − c1
v= = 2
∆t t 2 − t1
Dacă intervalul de timp este foarte mic se obţine viteza instantanee sau viteza la
un moment dat:
dc
v=±
dt
Pentru determinarea vitezei de reacţie este suficient să se urmărească variaţia cu
timpul a concentraţiei unei singure substanţe din sistemul de reacţie.
Pentru o reacţie de tipul:
aA + bB  cC+ dD,
viteza de reacţie se calculează după formula:
v = k·[A]n A · [B]n B
unde nA şi nB sunt ordinele parţiale de reacţie în raport cu compuşii A şi B, iar k este
constanta de viteză.
Ordinul total de reacţie, n, este dat de relaţia: n = nA + nB, iar molecularitatea,
m, este dată de relaţia: m = a + b, unde a şi b sunt coeficienţii reactanţilor.
Ordinele de reacţi nA şi nB diferă de cele mai multe ori de coeficienţii stoechiometrici a şi
b. Ordinul de reacţie, n, şi molecularitatea, m, coincid doar în cazul reacţiilor simple. În
cazul reacţiilor cu mecanism complex, în expresia vitezei de reacţie pot apărea chiar şi
substanţe care nu participă direct la reacţia chimică, aşa cum sunt solvenţii.

1
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Constanta de viteză sau viteza specifică, k, este o mărime specifică fiecărei

reacţii, independentă de concentraţiile reactanţilor, dependentă de temperatură.
Unităţile în care se exprimă constanta de viteză rezultă din calcul, întotdeauna urmărind
să convertească produsul de concentraţii în concentraţie pe unitatea de timp (de
exemplu, mol/l·s sau mol·l-1·s-1)
Clasificarea reacţiilor din punct de vedere cinetic se poate face după:
Ordinul de reacţie
o Reacţii de ordinul 0 – numai reacţii în sistem eterogen - reacţii
electrolitice, fotochimice, unele reacţii catalitice – viteza lor nu depinde de
concentraţia reactantului (atât timp cât este prezent), fiind constantă până
la consumarea aproape completă a reactantului:
ƒ A  Produşi B v = k
o Reacţii de ordinul I – dezintegrări radioactive, izomerizări, cracarea
hidrocarburilor:
ƒ A  Produşi B v = k[A]
o Reacţii de ordinul II – sinteza HI din elemente
ƒ A + B  Produşi B v = k[A]·[B]
o Reacţii de ordinul III – sinteza NO2 din NO
ƒ A + 2B  Produşi B v = k[A]·[B]2
o Reacţii de ordin fracţionar
Reversibilitatea reacţiilor
o Reacţii reversibile - toate reacţiile sunt într-o oarecare măsură reversibile;
în anumite condiţii unele reacţii decurg într-un anumit sens până la
consumarea totală a reactanţilor B reacţii ireversibile
o Reacţii irversibile (totale)
Complexitatea reacţiilor:
o Reacţii simple – decurg într-o singură etapă; ordinul de reacţie şi
molaritatea coincid
o Reacţii complexe:
ƒ Reacţii consecutive: A  B  C
B
ƒ Reacţii paralele: A
C
ƒ Reacţii reversibile: A ' B
Reacţiile chimice se pot desfăşura în sisteme:
omogene - aceeaşi stare de agregare pentru componenţii sistemului reacţional
eterogene - stări de agregare diferite pentru substanţele amestecului de reacţie.
Factorii care influenţează viteza de reacţie sunt diferiţi, în funcţie de sistemul de
reacţie omogen sau eterogen.
În sistemele omogene viteza de reacţie este influenţată de următorii factori:
Concentraţia
Temperatura
Presiunea (în sisteme gazoase)

2
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

În sistemele eterogene rol hotărâtor au :

Suprafaţa de contact dintre substanţele reactante
Modul în care se produce difuzia substanţelor rezultate din reacţie
Atât în sistemele eterogene, cât şi în sistemele omogene viteza de reacţie este influenţată
şi de alţi factori:
Natura reactanţilor - cel mai “evident” factor care influenţează viteza de
reacţie (practic tipul de desfăşurare a reacţiei chimice)
Catalizatorul – substanţă care modifică (creşte sau scade) viteza reacţiilor
chimice acţionând asupra mecanismului de reacţie şi asigurând o nouă cale de
desfăşurare a reacţiei, de energie mai joasă; catalizatorul se regenerează la un
moment dat în cadrul mecanismului de reacţie (se regăseşte neschimbat după
reacţie):
A + B € AB D reacţie necatalizată
A + CAT € ACAT
ACAT + B € ABCAT D reacţie cu un catalizator CAT
ABCAT € AB + CAT
Solventul – prin solvatarea speciilor chimice reactante se poate modifica ordinul
de reacţie şi energia de activare
Lumina – pentru reacţiile fotochimice
Intensitatea curentului electric - pentru reacţiile electrolitice.
Modul în care decurge o reacţie chimică şi viteza reacţiei respective pot fi explicate
cu ajutorul teoriei ciocnirilor. Conform acesteia transformarea reactanţilor în produşi de
reacţie necesită o anumită cantitate de energie numită energie de activare. Moleculele
care se ciocnesc trebuie să participe la ciocnire cu suficientă energie cinetică (ciocniri
eficace) pentru a atinge această energie minimă (energia de activare). Gruparea
moleculară formată temporar în urma atingerii energiei de activare se numeşte complex
activat. Această teorie arată că viteza unei reacţii poate fi crescută prin:
1. Creşterea numărului de ciocniri în unitatea de timp, deci prin creşterea
concentraţiei substanţelor reactante sau creşterea temperaturii în sistemul de
reacţie
2. Creşterea energiei cinetice a particulelor în ciocnire, fapt realizabil prin
creşterea temperaturii în sistemul de reacţie

3
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Curba de distribuţie a energiilor cinetice.

Creşterea concentraţiei (a numărului de molecule reactante) determină o alură a
curbei mai înaltă (în roşu), fiind mai multe molecule care au ciocniri eficace.

Curba de distribuţie a energiilor cinetice.

Creşterea temperaturii determină o creştere a vitezei moleculelor. Se constată o
deplasare a curbei spre dreapta (în roşu), fiind mai multe molecule care trec de
barierea energetică impusă prin energia de activare şi care au ciocniri eficace (în
albastru).

1. Influenţa naturii reactanţilor asupra vitezei de reacţie:

Desfăşurarea lentă a reacţiilor poate fi determinată de tipul de legături stabilite
între atomii reactanţilor, de posibilităţile de rearanjare şi legare ale acestora pentru
formarea produşilor de reacţie, de starea de agregare a amestecului reactant.
Unele reacţii redox sunt lente (ruginirea fierului, etc.)

4
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

În general reacţiile compuşilor disociaţi în ioni în soluţii apoase sunt reacţii

rapide. În această categorie se încadrează reacţiile de neutralizare şi de
precipitare:
H+(aq) + Cl - (aq) + K+ (aq) + OH- (aq) € K+ (aq) + Cl - (aq) + H2O (l)
K+ et Cl - = ioni "spectatori" D reacţie rapidă

Ag+(aq) + NO3- (aq) + H+ (aq) + Cl- (aq) € H+ (aq) + NO3- (aq) + AgCl (s)
H+ et NO3 - ioni "spectatori" D reacţie rapidă

2. Influenţa suprafeţei de contact asupra vitezei de reacţie:

Cu cât punctele de contact ale substanţelor reactante sunt mai numeroase, cu
atât viteza reacţiei va fi mai mare B majoritatea reacţiilor se desfăşoară mai
rapid când reactanţii sunt în soluţie decât când reactanţii sunt în stare solidă, sau,
dacă sunt în stare solidă, mai rapid dacă sunt în stare fin divizată decât sub formă
de cristale mari.
3. Influenţa catalizatorilor asupra vitezei de reacţie:
Cataliză omogenă – reacţii în care atât reactanţii cât şi
catalizatorul se găsesc în aceeaşi stare de agregare
Cataliză eterogenă – reacţiile în care reactanţii şi catalizatorul
se găsesc în stări de agregare diferite, între ei existând suprafeţe de separaţie.
Cataliza enzimatică – reacţii care au loc în organismele vii sub acţiunea
enzimelor (catalizatori biologici)
Catalizatori şi procese catalitice:
o Catalizator pozitiv – catalizatorul propriu-zis, care determină creşterea
vitezei de reacţie prin modificarea mecanismului de reacţie şi scăderea
energiei de activare:

Curba de distribuţie a energiilor cinetice.

Numărul moleculelor care reacţionează în unitatea de timp este mai mare în
reacţia catalizată decât în reacţia necatalizată

5
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Diagrama energiei potenţiale într-o reacţie catalizată şi

necatalizată
Scăderea energiei de activare a reacţiei catalizate (40 kJ) faţă de reacţia
necatalizată (55 kJ)
o Catalizator negativ = Inhibitor – substanţe care micşorează viteza de
reacţie, intervenind în mecanismul de acţiune şi provocând creşterea
energiei de activare:

o Activitate catalitică – raportul dintre viteza reacţiei catalizate şi a reacţiei

necatalizate, exprimată în număr moli produs obţinut pe unitatea de
suprafaţă a catalizatorului, în unitatea de timp.

6
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

o Promotor – substanţă care măreşte acctivitatea catalizatorului

o Otravă – substanţă care reduce activitatea catalizatorului
o Selectivitatea unui catalizator – favorizarea unei singure reacţii chimice
din mai multe posibile
o Autocataliza – procesul catalitic care are loc sub acţiunea unui produs de
reacţie asupra reacţiei din care a rezultat.

PARTEA EXPERIMANTALĂ

Experienţa 1 - Influenţa naturii reactanţilor asupra vitezei de reacţie

Reacţii chimice:
FeSO4 + KMnO4 + H2SO4 J Fe2(SO4)3 + MnSO4 + K2SO4 + H2O
2ml 1ml 2ml
(NH4)2C2O4 + KMnO4 + H2SO4 J MnSO4 + CO2 + (NH4)2SO4 + K2SO4 + H2O
2ml 1ml 2ml
Mod de lucru:
- în două eprubete E1 şi E2 efectuaţi practic cele două reacţii redox în care se
lucrează cu acelaşi oxidant (KMnO4) şi acelaşi mediu de reacţie (H2SO4 diluat) dar
cu reducător diferit (E1 – FeSO4; E2 – (NH4)2C2O4)
- măsuraţi cu pipeta volumele de reactanţi indicate sub fiecare substanţă,
respectând ordinea de adăugare a reactivilor:
E1 B (1) - H2SO4 , (2) – KMnO4, (3) - FeSO4
E2 B (1) - H2SO4 , (2) – KMnO4, (3) - (NH4)2C2O4
Observaţii:
–– se urmăreşte timpul (viteza) în care are loc decolorarea soluţiilor de KMnO4 în
cele două eprubete
–– se ştie că la începutul reacţiilor concentraţiile ionilor permanganat (MnO4-) şi de
hidroniu (H3O+) au fost aceleaşi, temperatura de lucru fiind şi ea aceeaşi
(temperatura camerei), diferenţa între vitezele de reacţie este legată de proprietăţile
specifice ale substanţelor FeSO4 (de fapt ionul Fe+2) şi (NH4)2C2O4 (de fapt ionul
C2O4-2)
Comentarii:
Interpretarea rezultatelor:
Egalaţi ecuaţiile reacţiilor chimice.

7
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Pentru studiul variaţiei concentraţiei reactanţilor asupra vitezei de reacţie,

respectiv studiul variaţiei temperaturii sistemului de reacţie asupra vitezei
de reacţie avem în vedere următoarele aspecte:

Alegerea unei reacţii chimice astfel încât formarea unuia din produşii de reacţie
să devină vizibilă de la un prag de concentraţie uşor de sesizat în sistemul de
reacţie. Acel moment în care este atins pragul de concentraţie care face „vizibil”
compusul urmărit în sistemul de reacţie devine „termenul de comparaţie” al
reacţiilor care se desfăşoară între aceeaşi reactanţi la concentraţii diferite sau
la temperaturi diferite. Deci, se măsoară timpul scurs de la amestecarea
reactanţilor până la apariţia produsului urmărit, în concentraţia minimă
(pragul) care îl face vizibil în sistem.
Reacţia studiată este reacţia tiosulfatul de sodiu cu acidul clorhidric:
Na2S-2S+6O3 + 2HCl J H2S2O3 + 2NaCl
Acidul tare, HCl, scoate din sarea sa acidul mai slab, acidul tiosulfuric H2S2O3,
care se descompune pe măsură ce se formează în sulf, dioxid de sulf şi apă:
H2S2O3 J S0↓ + S+4O2↑ + H2O
Sulful este greu solubil în soluţia apoasă în care se desfăşoară reacţia. Prezenţa
sa devine vizibilă în momentul în care apare opalescenţa în sistemul de
reacţie. Acest moment trebuie marcat întrucât corespunde mereu aceleaşi
concentraţii de sulf şi permite compararea timpilor de reacţie (timpul scurs de
la amestecarea reactanţilor la apariţia opalescenţei vizibilă de la o anumită
concentraţie a sulfului coloidal). Pe măsură ce reacţia se desfăşoară creşte
concentraţia sulfului, fapt observabil prin intensificarea opalescenţei şi chiar
formarea unui precipitat galben.
Pornind de la relaţia care defineşte viteza medie a unei reacţii: v = ∆c/∆t (variaţia
concentraţiei produşilor de reacţie sau a reactanţilor în unitatea de timp), se ia în
considerare faptul că sulful coloidal (opalescenţa) rezultat în urma reacţiei
devine observabil în momentul când concentraţia acestuia atinge o anumită
valoare. Acestei valori îi corespunde în toate reacţiile variaţia ∆c a
concentraţiei de Na2S2O3. În mod arbitrar se poate alege mărimea ∆c ca
unitate de măsură a variaţiei concentraţiei (∆c = 1). În aceste condiţii viteza de
reacţie este definită de valoarea inversă a timpului scurs din momentul
amestecării reactanţilor până în momentul când apar particule vizibile de
sulf coloidal (pentru calculul vitezei se utilizează relaţia v = 1/t).

8
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Experienţa 2 - Influenţa concentraţiei asupra vitezei de reacţie:

Reacţia chimică:
Na2S2O3 + 2HCl J S + SO2 + H2O
Mod de lucru:
se lucrează cu soluţii de concentraţii diferite de Na2S2O3, pe care le preparaţi pe
loc, în eprubete, măsurând cu precizie, cu biureta, volumele de soluţie conform
indicaţiilor din tabelul 1. În toate reacţiile se lucrează cu soluţie de HCl de
concentraţie 1N:

Tabel 1 – Influenţa concentraţiei tiosulfatului de sodiu asupra vitezei de reacţie cu

acidul clorhidric
Na2S2O3 HCl
Timpul Viteza
Eprubeta Na2S2O3 H2O Conc.sol. Eprubeta HCl t (s) v=1/t
E1 –E6 ml ml Na2S2O3 E7 – E12 ml (s-1)
(a) (b) a/a+b
1 6 0 7 6 t1 = v1 =
2 5 1 8 6 t2 = v2 =
3 4 2 9 6 t3 = v3 =
4 3 3 10 6 t4 = v4 =
5 2 4 11 6 t5 = v5 =
6 1 5 12 6 t6 = v6 =

se măsoară exact (cu biuretele) volumele de soluţii de Na2S2O3 în eprubetele E1 –

E6 (atenţie la concentraţiile cerute, obţinute prin diluare cu apă distilată; agitaţi
eprubetele după diluarea tiosulfatului de sodiu cu apă pentru uniformizarea
concentraţiei în tot volumul soluţiei!) şi HCl în eprubetele E7 – E12
cu un cronometru se măsoară timpul de reacţie t1 – t6 (timpul scurs de la
amestecarea reactanţilor până la apariţia opalescenţei) după fiecare amestecare a
soluţiilor din eprubetele perechi: E1 – E7; E2 – E8; E3 – E9; E4 – E10; E5 – E11; E6 –
E12 B se adaugă conţinutul eprubetei E7 peste conţinutul eprubetei E1, se porneşte
cronometrul care se opreşte în momentul apariţiei opalescenţei = timpul de reacţie
t1; se adaugă apoi conţinutul eprubetei E8 peste conţinutul eprubetei E2, şi se
determină timpul de apariţie a opalescenţei (t2), ş. a. m. d.
Observaţii:
Comentarii:
Interpretarea rezultatelor:
se calculează viteza de reacţie pentru fiecare reacţie conform formulei din tabelul 1,
deci ca inversul timpului de reacţie: v1 = 1/t1, v2 = 1/t2, etc.
se trasează pe hârtie milimetrică graficul dependenţei timpului de reacţie de
concentraţiile soluţiilor de Na2S2O3 utilizate, precum şi graficul dependenţei vitezei
de reacţie de concentraţiile soluţiilor de Na2S2O3
9
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Experienţa 3 - Influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie:

Reacţia chimică:
Na2S2O3 + 2HCl J S + SO2 + H2O
Mod de lucru:
se lucrează cu soluţii de concentraţii 1N de Na2S2O3 şi 1N de HCl, măsurând cu
precizie, cu biuretele, volumele de soluţii reactante. Reacţiile se efectuează la
diferite temperaturi conform indicaţiilor din tabelul 2
Tabel 2 – Influenţa temperaturii sistemului reactant tiosulfat de sodiu - acid clorhidric
asupra vitezei de reacţie
Na2S2O3 HCl
Temperatura Timpul Viteza
Eprubeta Na2S2O3 Eprubeta HCl tºC t (s) v=1/t
E 1 – E4 ml E5 – E8 ml (s-1)
1 4 5 4 t1ºC = t1 = v1 =
2 4 6 4 t2ºC = t2 = v2 =
3 4 7 4 t3ºC = t3 = v3 =
4 4 8 4 t4ºC = t4 = v4 =
se măsoară exact, cu biuretele, câte 4 ml de soluţie Na2S2O3 în eprubetele E1 – E4 şi
câte 4 ml soluţie HCl în eprubetele E5 –E8
cu un cronometru se măsoară timpul de reacţie pentru eprubetele perechi E1 – E5 (t1),
E2 – E6 (t2), E3 – E7 (t3) şi E4 – E8
temperaturile diferite de reacţie (t1ºC - t4ºC) se realizează astfel:
• într-un pahar Berzelius mare cu apă rece de la robinet se introduc toate cele 8 eprubete cu
soluţiile reactante şi un termometru; după 5 minute, timp în care soluţiile din eprubete
ajung la temperatura apei din paharul Berzelius, temperatura indicată de termometru, se
notează această temperatură t1ºC
• la această temperatură se efectuează prima reacţie respectiv se toarnă soluţia din eprubeta
E5 peste soluţia din eprubeta E1 şi se cronometrează timpul t1 de apariţie a opalescenţei,
apoi se calculează viteza v1 după formula prezentată în tabelul 2
• paharul Berzelius cu celelalte 6 eprubete şi cu termometrul (termometrul se lasă tot
timpul în apa din pahar pentru a indica temperatura acesteia şi, implicit, temperatura
soluţiilor din eprubete) se pune la încălzit pe flacăra becului de gaz
• când termometrul indică o creştere a temperaturii cu 10ºC faţă de temperatura iniţială
(t2ºC = t1ºC + 10ºC) se efectuează a doua reacţie cu soluţiile din eprubetele E2 – E6
pentru care se determină timpul de apariţie al opalescenţei (t2) şi viteza de reacţie (v2)
• în mod similar, la creşterea cu 8ºC a temperaturii t2ºC se efectuează reacţia E3 – E7, iar la
creşterea cu 5ºC a temperaturii t3ºC se efectuează reacţia E4 – E8, notându-se timpii de
reacţie t3 şi t4 şi calculând vitezele de reacţie v3 şi v4.
• Observaţii:
• Comentarii:
• Interpretarea rezultatelor:
o se trasează pe hârtie milimetrică graficul dependenţei timpului de reacţie de
temperatura de reacţie, precum şi graficul dependenţei vitezei de reacţie de
temperatura de reacţie. 10
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Experienţa 4 - Influenţa catalizatorilor asupra vitezei de reacţie

I. REACŢIE ÎN CATALIZĂ OMOGENĂ:

KMnO4 + H2C2O4 + H2SO4 J MnSO4 + CO2 + K2SO4 + H2O

Mod de lucru:
în două pahare Berzelius se pun câte 20 ml apă distilată, 3 ml soluţie acid oxalic
(H2C2O4), 3 ml soluţie H2SO4 diluat şi 2 ml soluţie KMnO4; într-unul dintre pahare
se adaugă 1 ml sol. MnSO4 cu rol de catalizator
se notează timpul scurs din momentul amestecării soluţiilor până la decolorarea lor
Observaţii:
Comentarii:
Interpretarea rezultatelor:
Egalaţi ecuaţia reacţiei chimice

II. REACŢIE ÎN CATALIZĂ ETEROGENĂ:

H2O2 J H2O + O2↑

Descompunerea apei oxigenate (peroxidul de hidrogen) în apă şi oxigen depinde de
concentraţia soluţiei, temperatură, lumină, contactul cu diferite substanţe (cu proprietăţi
oxidante sau reducătoare, cu caracter bazic, etc.) sau enzime. Soluţia de H2O2 3% este destul
stabilă în condiţii obişnuite, dar substanţe cu proprietăţi oxido-reducătoare, cu caracter bazic,
creşterea temperaturii sau expunerea îndelungată la lumină favorizează descompunerea
soluţiei. Stabilitatea soluţiilor mai concentrate este mai puternic şi mai repede afectată de
aceşti factori comparativ cu soluţiile mai diluate, deci soluţiile concentrate se descompun
mai uşor şi mai repede decât cele diluate.
Mod de lucru:
în 3 eprubete E1 – E3 se măsoară cu pipeta câte 3 ml soluţie 3% de apă oxigenată
eprubeta E1 se păstrează în stativ ca martor, în eprubeta E2 se adaugă câteva “fire” de
pulbere de MnO2 (catalizator), iar în eprubeta E3 se adaugă două “granule” de CuO
Observaţii:
Comentarii:
Interpretarea rezultatelor:
Egalaţi ecuaţia reacţiei de descompunere a H2O2.

11
CINETICA REACŢIILOR CHIMICE L.P. 7: 14 – 18. 11. 2005
Viteza de reacţie

Experienţa 5 - Influenţa suprafeţei de contact asupra vitezei de reacţie

Reacţia 1:
CO2↑
CaCO3 + H2SO4 JCaSO4 + H2CO3
H2O
Mod de lucru:
în 2 eprubete E1 şi E2 se măsoară câte 3 ml soluţie H2SO4 diluat
în eprubeta E1 se introduce o bucăţică de cretă (CaCO3) cântărită în prealabil la
balanţa electronică; în eprubeta E2 se cântăreşte la aceeaşi balanţă aceeaşi
cantitate de CaCO3 ca în E1 sub formă de pulbere
Observaţii:
Urmăriţi în care din cele două eprubete are loc degajarea de gaz mai abundentă, cu
viteză mai mare
Comentarii:
Interpretarea rezultatelor:

Reacţia 2 – REACŢIE DEMONSTRATIVĂ:

Pb(NO3)2 + KI J
Mod de lucru:
se efectuează reacţia dintre iodura de potasiu şi azotatul de plumb în stare solidă
astfel:
• se cântăreşte la balanţa electronică câte 1 g de cristale de KI şi Pb(NO3)2
care se pun într-un mojar şi se amestecă uşor cu o baghetă
• se triturează apoi amestecul cu pistilul
• în final se adaugă 5 ml apă distilată peste amestecul solid de reacţie
Observaţii:
Se remarcă modificările apărute în sistem în fiecare etapă a reacţiei
Comentarii:
Interpretarea rezultatelor:
Scrieţi şi egalaţi ecuaţia reacţiei chimice.

12