HIBRIDIZAREA ORBITALILOR ATOMICI

Determinându-se experimental geometria moleculelor (măsurarea distanţelor dintre atomi

şi unghiurilor dintre legături) s-a constatat o varietate de valori ale unghiurilor dintre
legături şi diferite orientări spaţiale ale orbitalilor atomici implicaţi în legături chimice.
Pornind de la ideea că numărul şi orientarea spaţială a legăturilor chimice este determinată
de configuraţiile electronice exterioare ale atomilor, respectiv numărul de orbitali
monoelectronici pe care aceştia îi conţin, s-a constat că unele elemente (Be – 0 e -, B – 1 e
-
, C – 2 e -, P – 3 e -, S – 2 e -) formeazã un număr mai mare de covalenţe decât numărul
electronilor necuplaţi din ultimul strat. Astfel de specii chimice, care nici nu respectă regula
lui Lewis fiind deficitare în electroni (BeX2 cu Be – 4 e -, BX3 cu B – 6 e -) sau
„hipervalente” (PCl5 cu P – 10 e -, SF6 cu S – 12 e -) sunt totuşi stabile. Aceastã „anomalie”
în capacitatea unor atomi de a-şi implica electronii stratului de valenţă în formarea de
legături chimicea fost explicatã de L.Pauling prin teoria hibridizãrii orbitalilor atomici.
Hibridizarea presupune combinarea liniarã a funcţiilor de undă ale unor orbitali atomici şi
modificarea lor în momentul formării legăturilor, adică trecerea atomilor într-o stare
excitată. Această trecere presupune modificarea formei orbitalilor atomici (toţi orbitalii
hibrizi sunt identici), egalizarea energetică a orbitalilor hibrizi şi distribuţia lor cât mai
simetricã în jurul atomului central.
Orbitalii hibrizi pot fi monoelectronici (↑), dar pot conţine şi perechi de electroni cuplaţi
(↓↑), reprezentând în acest caz perechi de electroni neparticipanţi.
Hibridizarea orbitalilor atomici poate avea loc adesea cu decuplarea unui electron dintr-un
orbital de energie mai joasã şi promovarea lui într-un orbital de energie mai înaltă, urmată
apoi de modificarea formei, energiei şi distribuţiei spaţiale a orbitalilor hibrizi formaţi.
Repartizarea electronilor în orbitalii hibrizi respectă regula lui Hund şi principiul lui Pauli.
Pentru elementele perioadei a doua sunt posibile doar hibridizări de tip sp, sp2, sp3, adică
pot participa la hibridizare numai orbitalii s şi p (singurii care există în stratul al doilea).
Începând cu perioada a treia pot fi implicaţi în hibridizare şi orbitali de tip "d", prezenţi în
structura electronică fundamentală a atomilor din această perioadă (orbitalii atomici de tip
„d” există din stratul al treilea, chiar dacă la atomii elementelor din perioada a treia, în stare
fundamentală, nu sunt ocupaţi cu electroni).
Tipul de hibridizare determină configuraţia geometrică a moleculei, prin dirijarea în spaţiu
a legãturilor stabilite de atomul central, fără sã fie influenţată de legăturile multiple.
Hibridizarea sp:
se realizează prin combinarea funcţiilor de undă ale unui orbital s cu un orbital p din
învelişul exterior al unui atom central al unei molecule, rezultând doi orbitali hibrizi sp de
energie egalã, intermediarã între energia orbitalilor atomici puri, nehibridizaţi, cu orientare
liniară.
Se întâlneşte la atomii evidenţiaţi în specii chimice cum sunt: N2, CN-, BeX2, CO, CO2,
N2O HC ≡ CH etc.
Exemplu – atomul de Be din difluorura de beriliu - BeF2:
o 4Be0: 1s22s2
o 9F0: 1s22s22p5
 Be0 – stare fundamentală Be0 – stare excitată

Atomul de Be0 apt pentru a se combina cu 2 atomi de F0 are atât orbitali atomici puri
(orbitalul 1s şi 2 OA 2p) cât şi 2 orbitali atomici hibridizaţi sp, cu aceştia din urmă
formând 2 legături σ
Hibridizarea sp2 :
se realizează prin combinarea funcţiilor de undă ale unui orbital s cu doi orbitali p
aparţinând atomului central al combinaţiei respective; cei trei orbitali hibrizi sp2 obţinuţi
au densitatea electronicã maximã distribuită către vârfurile unui triunghi echilateral.
Se întâlneşte la atomii evidenţiaţi din specii chimice cum sunt: NO3-, CO32-, BO33-,
BX3-, H2C = CH2, CH2O, COCl2 etc.
Exemplu: atomul de B din trifluorura de bor - BF3:
o 5B0: 1s22s22p1
o 9F0: 1s22s22p5

Atomul de B0

stare fundamentală stare excitată 3 O.A.H. sp2 şi 1 O.A. 2p pur

Atomul de B0 apt pentru formarea a 3 legături σ prin cei 3 O.A.H. sp2

Hibridizarea sp3:
se realizează prin participarea unui orbital s şi a trei orbitali p din învelişul electronic
exterior al atomului central, când rezultã patru orbitali hibrizi sp3, cu aceeaşi energie şi
distribuiţi către vârfurile unui tetraedru.
Se întâlneşte la atomii evidenţiaţi din specii chimice cum sunt: CH4, CCl4, SiF4, NH4+,
BF4-, BH4-; SO4 2-, PO4 3- etc.

Exemplu: C din metan – CH4

o 6C0: 1s22s22p2
o 1H0: 1s1
Atomul de C0

stare fundamentală stare excitată 4 O.A.H. sp3 monoelectronici

1 O.A. s + 3 O.A. p B 4 O.A. H. sp3

L
Distribuţie spaţială (geometrie) tetraedrică
Hibridizări cu participarea orbitalilor d:
o Atomii elementelor din perioadele mari pot participa la hibridizare si cu orbitali
de tip „d” şi „f”.
1. Hibridizarea d3s:
o orbitalii hibrizi sunt orientaţi în direcţiile vârfurilor unui tetraedru
o întâlnitã în cazul atomilor centrali ai oxoanionilor: VO43-, CrO42-, MnO42- etc.
2. Hibridizarea dsp2:
o orbitalii hibrizi adoptă o geometrie plan pătraticã
o întâlnitã în cazul atomilor centrali din speciile complexe: [Ni(CN)4]2- [PdCl4]2-
, [Pt(NH3)2Cl2]0
3. Hibridizarea sp3d2 sau d2sp3:
o cu orbitalii hibrizi orientaţi în direcţiile vârfurilor unui octaedru
o întâlnitã în cazul unor compuşi în care atomul central are numărul de
coordinaţie 6:
ƒ atomul de sulf din SF6 – hibridizare sp3d2
ƒ ionul de Fe3+ din [Fe(CN)6]3- - hibridizare d2sp3
4. Hibridizarea sp3d sau dsp3
o orbitalii hibrizi sunt orientaţi în direcţia vârfurilor unei bipiramide trigonale
o întâlnitã la compuşi în care atomul central are numărul de coordinaţie 5:
ƒ atomul de fosfor din PCl5 – hibridizare sp3d
ƒ atomul de Fe0 din Fe(CO)5 – hibridizare dsp3
Atomul de P0:

stare fundamentală B stare excitată B 5 O.A.H. sp3d monoelectronici

 Orientarea spaţială a orbitalilor hibrizi:

Hibridizare sp - liniară; Hibridizare sp3d - bipiramidă trigonală;

Hibridizare sp2 - triunghiulară; Hibridizare sp3d2 - octaedrică.
Hibridizare sp3 - tetraedrică;

Hibridizarea şi configuraţia spaţială a moleculelor

Configuraţia spaţială sau geometria moleculelor se referă la aranjamentul spaţial al

atomilor acestora, la forma pe care o poate adopta molecula. Structura spaţială are rol
important în manifestarea proprietăţilor fizice şi chimice, iar pentru speciile chimice
bioactive în manifestarea activităţii biologice.
Electronii din stratul de valenţă al atomului central A al unei molecule, implicaţi sau
nu în legături covalente cu atomii L ai moleculei, se grupează în perechi şi se dispun
în spaţiu astfel încât să fie cât mai îndepărtaţi, ca repulsiile să fie minime şi
stabilitatea maximă. Considerând că se găsesc pe suprafaţa unei sfere, perechile de
electroni din stratul de valenţă ale atomului A se vor situa la distanţe maxim posibile.
Prin unirea punctelor în care acestea se plasează se obţin poliedre regulate (cazuri
ideale) care redau geometria moleculei. Direcţiile spre vârfurile poliedrelor sunt
direcţiile legăturilor realizate de atomul central A din moleculă.
Distribuţia spaţială a legăturilor şi geometria a moleculelor:

AL2 - liniară AL3 triunghiulară

AL4 - tetraedrică AL5 - bipiramidă trigonală

AL6 - octaedrică
 Orientarea spaţială a orbitalilor atomici hibrizi

Hibridizare Orbitali puri B O.A.H. Geometria

Liniară

sp
AL2
1 O.A. s + 1 O.A. p B 2 O.A. H. sp

Trigonal
planară
sp2

AL3

1 O.A. s + 2 O.A. p B 3 O.A. H. sp2

Tetraedrică

sp3
AL4

1 O.A. s + 3 O.A. p B 4 O.A. H. sp3

Bipiramidă
trigonală

sp3d
AL5

1 O.A. s + 3 O.A. p + 1 O.A. d B

5 O.A.H. sp3d

Octaedrică

sp3d2
AL6

1 O.A. s + 3 O.A. p + 2 O.A. d B

6 O.A.H. sp3d2
Modelul Respingerii Perechilor de Electroni din Stratul de Valenţă
(RPESV)
Stabilirea configuraţiei spaţiale unei specii chimice şi corelarea geometriei ei cu
structura electronică a atomilor constituenţi este posibilă prin aplicarea teoriei
repulsiei perechilor de electroni de pe stratul de valenţă (RPESV) elaborată de
R.J.Gillespie (1970).
Configuraţia geometrică a moleculelor este determinată de dirijarea în spaţiu a
legăturilor stabilite de atomul central, fără să fie influenţată de legăturile multiple.
Modelul RPESV face posibilă prevederea configuraţiei geometrice a unei specii
chimice, indiferent de natura atomului central A şi a atomilor (liganzi) L, prin
atribuirea configuraţiei ALnEm unde: n = numărul liganzilor, m = numărul
perechilor de electroni neparticipanţi E din stratul de valenţă al atomului A.
Pentru interpretarea configuraţiilor geometrice rezultate în condiţiile prezenţei unor
perechi de electroni neparticipanţi aflaţi în stratul de valenţă al atomului A, se
consideră că:
o Perechile de electroni din stratul de valenţă al atomului A se dispun reciproc la
distanţe maxime pentru a avea repulsii minime şi a oferi stabilitate maximă
moleculei
o O pereche de electroni neparticipanţi (E) ocupă pe suprafaţa unui atom un spaţiu
mai mare decât cel ocupat de o pereche de electroni de legătură B perechile de
electroni neparticipanţi modifică configuraţia geometrică a moleculelor, reducând
atât numărul legăturilor cu atomii L, cât şi unghiurile dintre celelalte legături
o Spaţiul ocupat de o pereche de electroni implicată într-o legătură descreşte cu
creşterea electronegativităţii atomului A
o 2 perechi de electroni ai unei duble legături, sau 3 perechi de electroni ai unei
triple legături ocupă un spaţiu mai mare decât perechea de electroni ai unei
legături simple B respingerea perechilor de electroni implicate în legături simple
vecine, deci micşorarea unghiurilor dintre acestea.
Chiar la molecule simple ca amoniac, apă şi fluorură de hidrogen, se constată abateri
de la geometria ideală (tetraedrică – metanul) determinate de perechile de electroni
neparticipanţi (E) care ocupă orbitali hibridizi sp3 :
o la CH4 unghiul H-C-H este de 109°28' B molecula are geometrie tetraedrică;
o la NH3 unghiul H-N-H este de 107°3' B molecula are geometrie de piramidã
trigonală;
o la H2O unghiul H-O-H este de 104°5' B molecula are geometrie unghiulară
o molecula de HF este liniară:

Geometria moleculelor:
CH4 - tetraedrică, NH3 – piramidă triunghiulară, H2O - unghiulară, HF - liniară
Influenţa perechilor de e – neparticipanţi asupra configuraţiei
spaţiale a orbitalilor atomici hibrizi
O.A.H. cu Exemple
Hibridizare perechi de e - Geometria
neparticipanţi

SO2, O3, NO2-, NO2,

PbX2, SnX2
sp2
AL2E
1 pereche de e –
neparticipanţi în
1 O.A.H sp2
Unghiulară
NH3, H3O+, SO32-, PF3,
AsCl3, ClO3-, XeO3

sp3
AL3E
1 pereche de e –
neparticipanţi în
1 O.A.H sp3
Piramidă trigonală
H2O, OF2, SF2

sp3
AL2E2
perechi de e –
neparticipanţi în
2 O.A.H sp3 Unghiulară
SF4, XeO2F2,

sp3d
AL4E
1 pereche de e –
neparticipanţi în
1 O.A.H sp3d Tetraedru deformat
 ClF3, BrF3

sp3d
AL3E2
2 perechi de e –
neparticipanţi în
2 O.A.H sp3d Formă
T
I3-, XeF2

sp3d
AL2E3
3 perechi de e –
neparticipanţi în
3 O.A.H sp3 Liniară

XeOF4, ClOF4-

sp3d2
AL4E
1 pereche de e –
neparticipanţi în
1 O.A.H sp3d2 Piramidă
pătrată

sp3d2
AL4E2
1 pereche de e –
neparticipanţi în
1 O.A.H sp3 Plan – pătrată