Rusanescu Alin Florin

MTC-ANUL 1 (GR.916)

Agrotehnica antierozionala

Solul reprezintă un subsistem component al ecosistemelor terestre, rezultat al

numeroase procese fizice, chimice si biologice. Solul si organisme-le formeaza în
cadrul biosferei o unitate inseparabila. Solul este suport si mediu de viata pentru
plantele superioare terestre, principalul mijloc de producție vegetala si forestiera.
Poluarea solului consta în orice acțiune care produce dereglarea funcționarii
normale a acestuia ca suport si mediu de viată pentru plantele terestre superioare
din cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.
Solurile sunt supuse unor procese continue de degradare si alterare.
Degradarea reprezintă procesul de mărunțire si dispersare a rocilor si mineralelor
în fragmente mai mici, sub influenta temperaturii, apei, vântului, gravitației si
vietuitoarelor. Procesul este ireversibil. Alterarea reprezinta totalitatea proceselor
chimice la care sunt supuse rocile si mineralele sub actiunea apei, acizilor minerali,
organici si a sarurilor. Degradarea si alterarea actioneaza simultan.
Pentru a-si îndeplini functiile, solul trebuie sa fie într-o forma accesibila,
deci: poros, umed, aerat (cu fractie mare de goluri). Plantele îsi extrag din sol
elementele de baza: azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf, bor, fier, mangan,
cupru si zinc. Compozitia chimica a solului este în continua schimbare, prin
procese rapide sau lente de pedogeneza, cu implicatii asupra ecosistemelor.
Eroziunea – ca forma de degradare a solului sau a rocilor, se datoreaza
actiunilor ploilor, vantului si omului care prin lucrarile agricole, a distrus textura
solului, i-a dezgolit in fata radiatilor solare si l-a saracit de asociatiile vegetale
naturale.
Omul, printr-o folosire abuziva a pământului, a dus la o micșorare a
capacitatii de reținere a apei in sol. Aceasta se evapora, sau se scurge rapid la
suprafața, provocand dese inundatii, deoarece lipsește stratul cu vegetatie
arborescenta care sa „amortizeze” efectele precipitațiilor puternice. Aceasta
eroziune se datorează poluarii cu pesticide si îngrășăminte chimice, ploilor acide,
tăierilor masive de paduri, lucrărilor necorespunzatoare ale solului, care in timp
degradează textura acestuia.
Eroziunea a afectat in ultimul secol pe întreg globul 20 mil km2 din
terenurile cultivate, adică 28% din suprafata lor. In tara noastră suprafata supusa
eroziunii este de circa 7 milioane hectare, fiind afectata zona centrala a
Transilvaniei, Podișul Barladului si zona Subcarpaților de curbura.
Se știe ca solul uscat, degradat si lipsit de vegetație, formaeaza norii de praf
cu acțiune devastatoare. Așa s-a intamplat in anul 1934 in statele americane –
Kansas, Texas si Oklahoma, când solul a fost erodat pe o suprafața de 450.000
km2, pana la o adâncime de 25 cm, in unele locuri, constituind cea mai mare
catastrofa, a cărei cauza a fost acțiunea omului necontrolata.
Ca masuri de evitare a eroziunii, omul a folosit încă din vechime, mai ales in
Asia, cultivarea in terase limitate de șanțuri care retin apa; aratul in brazde, care
urmează curbele de nivel, acoperirea in permanenta a solului cu un strat de resturi
vegetale sau de culturi care sa restabilească echilibrul chimic in sol.
Agrotehnica are următoarele obiective principale:

 studierea factorilor de vegetație (căldură, lumină, apă, aer, elemente

nutritive) și elaborarea metodelor de dirijare a acestora;
 studierea lucrărilor solului pe tipuri de agregate precum și elaborarea
diferitelor tipuri de sisteme convenționale și neconvenționale de lucrat
solul;
  studierea buruienilor din culturile agricole și horticole, a metodelor de
combatere preventive și curative aplicate în contextul respectării
cerințelor managementului integrat al buruienilor, inofensiv pentru
mediul ambiant;
 stabilirea regulilor privind întocmirea rotațiilor și organizarea
asolamentelor raționale;
 elaborarea sistemelor de lucrări pentru semănatul și îngrijirea culturilor
agricole;
 valorificarea avantajelor agrotehnicii diferențiate în zone și microzone
specifice din țară;
 fundamentarea principalelor sisteme de agricultură (cu țelină, cu
pârloagă, cu ogor, cu asolament altern, biodinamic, biologic, durabil
etc.).

Sezonul critic de eroziune reprezintă perioada din an in care caducele mai

multe ploi torențialei urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca in tara
noastră sezonul critic de eroziune este cuprins intre lunile aprilie si august. In
partea de răsărit a tarii sezonul critic de eroziune este cuprins intre 10—20 aprilie
si durează pana la 15—25 iulie. In Transilvania începe cu aproximativ o luna mai
târziu si se continua pian in a doua jumătate alunii august. Cunoașterea perioadei
in care sezonul critic de eroziune a-părint-o zona, este de mare
importanta, întrucât in acest fel se poate stabili momentul potrivit când
trebuie acordata solo-lui atentia cea mai mare. Ticnind seama de faptul ca culturile
de prăsitoare sint surprinsede ploile torențiale intr-o faza de creștere putin
înaintata, este necesara cultivarea acestora pe panta sa se facă cu mare atentie.