Rezumat

„Legendele Olimpului” este un volum ce cuprinde vechile legende aparținând mitologiei

grecești, repovestite de Alexandru Mitru. Prima publicare a volumului a avut loc în anul
1960, la Editura Tineretului. În anul 1972, acesta a fost distins cu premiul „Ion Creangă”
din partea Academiei Republicii Socialiste (pe atunci) România.  

Opera cuprinde două părți, intitulate: „Zeii” și „Eroii”. Astfel, în timp ce prima parte
relatează originile și evoluția zeilor greci, cea de-a doua prezintă miturile țesute de-a
lungul timpului în jurul unor figuri reale. Zeii sunt, după cum urmează: Zeus (zeul
suprem), Hera (zeița căminului), Poseidon (zeul apelor, stăpân peste mări și oceane),
Hades (zeul infernului), Artemis (zeița vânătorii), Apollo (zeul soarelui și al artelor),
Pallas-Atena (zeița înțelepciunii), Hefaistos (zeul meșteșugurilor), Afrodita (zeița
frumuseții și a dragostei), Ares (zeul războiului), Dionisos (zeul vinului și al plăcerii), și
Hermes (zeul comerțului și al comunicării).  

Eroii sunt oameni cu predecesori de origine divină, rezultați din dragostea între o zeitate
și o ființă pământeană. Întrucât își merită apelativul, ei sunt cunoscuți pentru faptele
legendare, mărețe, pe care le-au săvârșit de-a lungul vieții. Câțiva dintre eroi sunt:
Heracle (cunoscut și sub numele de „Hercule”), Ahile, Perseu, Dedal, Tezeu, Belerofon,
Asclepios.

Legendele Olimpului sunt produsul imaginației oamenilor, care și-au imaginat felul în
care a apărut Pământul, cerul, continentele, precum și originea fenomenelor naturii. De
exemplu, fulgerul era considerat a fi manifestarea furiei lui Zeus. Stăpân absolut al
Olimpului și al Pământului, Zeus este departe de a întruchipa perfecțiunea, dar rămâne
o figură intimidantă. Soțul Herei, el este necredincios, păcălind adesea femei pământene
și procreând cu acestea. Zeus îl pedepsește pe Prometeu, care aduce pământenilor darul
focului, având aceeași atitudine nemiloasă față de orice entitate care refuza să i se
supună. Fiul său preferat este Apollo, zeul soarelui, a cărui frumusețe era vestită.  

Deși muritorii sufereau mult de pe urma cruzimii zeilor, ei beneficiau și de darurile și

protecția acestora. Hestia, de exemplu, avea grijă de casele pământenilor, Demetra, zeița
recoltelor și a belșugului, se asigura de bunăstarea acestora, iar Atena este cea care-i
învață pe atenieni să cultive măslinul. Dionisios petrecea alături de muritori, fiind
înconjurat de artă, vin și voie bună.

Eroii simbolizează dorința omului de a se autodepăși, dar și pe aceea de a deveni zei, de

a se apropia de condiția divină. De exemplu, Perseu, fiu al lui Zeus și al Danaei (o
pământeancă) săvârșește o serie de fapte memorabile, începând cu înfrângerea Meduzei
și a lui Atlas, până la victoria asupra monstrului lui Poseidon. Un alt fiu al lui Zeus este
și Heracle (Hercule), cel mai popular și mai curajos dintre eroii Greciei antice. Virtuțile
lui Heracle cauzează gelozia Herei, care-l va blestema pe acesta să-și ucidă copiii și soția.
Apoi, el este obligat de către rege să îndeplinească douăsprezece munci, despre care se
credea că vor aduce moartea eroului.  
Tezeu, fiu al lui Poseidon și al Etrei, devine rege al Atenei, iar Ulise este cunoscut pentru
lungul șir de războaie purtate de-a lungul vieții sale. Dedal este cel care, construindu-și o
pereche de aripi de ceară, reușește să zboare, alături de fiul său, Icar. Acesta se apropie,
însă, prea mult, aripile se topesc, iar tatăl își vede fiul murind. Ahile, fiu al zeiței
curcubeului (pe nume Tetis) și a lui Peleus (un pământean), este un războinic
desăvârșit, al cărui talent este completat de invulnerabilitatea obținută ca urmare a
scufundării, la nașterea lui, în râul Stix (care separa Pământul de Infern). Doar Apollo
cunoștea slăbiciunea lui Ahile: călcâiul, de care Tetis îl ținuse când îl scufundase în râu.
El nu putea fi ucis de vreun muritor (nici dacă era lovit de către acesta în călcâi) decât
dacă respectivul ar fi fost ajutat de un zeu. Astfel, Paris, cu ajutorul lui Apollo, îl va
înfrânge pe Ahile. Acestea sunt câteva dintre faptele eroice relatate în „Legendele
Olimpului”.

În concluzie, „Legendele Olimpului”, de Alexandru Mitru, este o operă cu deosebită

semnificație pentru cititorii români, întrucât autorul contribuie masiv la familiarizarea
acestora cu mitologia greacă. Repovestind legendele într-o manieră accesibilă,
Alexandru Mitru este cunoscut chiar și în prezent pentru moștenirea lăsată succesorilor.

Rezumat Zeii

Volumul intitulat „Legendele Olimpului” este scris de Alexandru Mitru, autor căruia îi
datorăm creșterea interesului cititorilor români pentru vasta mitologie greacă. Publicat
pentru prima dată în anul 1960, la Editura Tinererului, volumul cuprinde două părți:
„Zeii” și „Eroii”. Opera cuprinde faptele legendare ale unor personaje mitologice,
faimoase în întreaga lume.

Prima parte a Legendelor Olimpului, intitulată „Zeii”, începe cu istoria apariției

Pământului. Astfel, din haosul primordial s-a desprins lumea pământenilor,
întruchipată de zeița Gheea. Aceasta se îndrăgostește de Uranus, zeul cerului, înalt și
împodobit cu stele, iar din iubirea lor se nasc creaturi fantastice: ciclopii, titanii,
cetimanii cu o suta de brațe și alte creaturi nemaiîntâlnite. Când Uranus privește în
viitor, el descoperă că unul dintre fiii săi îi va lua locul, preluând conducerea văzduhului.
Îngrozit, Uranus încearcă să prevină această catastrofă și își întemnițează toți copiii.
Gheea îi ajută să scape, iar Cronos (zeul timpului) îl va învinge pe Uranus. Cu toate
acestea, se alege cu blestemul tatălui său, care-l condamnă să fie și el, într-o zi, înfrânt
de unul dintre proprii săi fii. Atunci, Cronos își înghite toți copiii, pentru a evita
împlinirea blestemului lui Uranus.

Împreună cu Reea, Cronos are doi fii: Hades și Poseidon. Cei doi vor da naștere și

celor trei fiice: Hestia, Hera și Demetra. Toți cei cinci sunt înghițiți de către Cronos, iar
cel de-al șaselea, Zeus, a fost ascuns de către Gheea într-o peșteră din insula Creta.
Crescut de semizei, el o are drept doică pe capra Amalteea, adusă de nimfele Ida și
Adrasteea pentru a-l alăpta. Când Amalteea moare, Zeus o pune pe bolta cerească,
transformând-o în constelația Caprei.  
Când crește, Zeus, hotărât să se răzbune pe tatăl său, toarnă un lichid fermecat în
băutura lui Cronos. Acesta bea și, drept rezultat, elimină toți copiii pe care-i înghițise.
Aceștia se stabilesc pe muntele Olimp, unde Zeus este ales conducător și începe
pregătirile de luptă împotriva zeilor bătrâni. Astfel, ciclopii și hecatonhirii sunt eliberați
din închisorile în care-i ținuse Cronos. Drept mulțumire, aceștia făuresc tunetele și
fulgerele, pe care le oferă lui Zeus. Tridentul îl dăruiesc lui Poseidon, iar Hades primește
o cască fermecată care, atunci când era purtată, îl făcea invizibil. Peste zece ani, tinerii
zei câștigă lupta și preiau puterea.

Deși povestea lui este, inițial, una a emancipării, Zeus se dovedește a fi și necruțător. Îl
pedepsește aspru pe Prometeu, cel care adusese pe Pământ focul, oferindu-le căldură
muritorilor. Nici față de  pământeni nu are mai multă înțelegere, trimițându-le dezastre
și boli în Cutia Pandorei. Se căsătorește cu Hera, dar nu-i va fi niciodată loial și va avea
mulți copii cu o sumedenie de pământence.  

Împărțind lumea, își rezervă sieși cerul, Poseidon primește apele mărilor, fluviile și
izvoarele, iar Hades va stăpâni lumea subterană. Hestia devine zeița focului din vatra
casei, Demetra, stăpâna fertilității culturilor și a holdelor bogate. Și copiii lui Zeus au
propriile îndatoriri. Astfel, Atena, născută chiar din capul lui Zeus, devine zeița
înțelepciunii și a strategiei de război. Hefaistos devine zeu al meșteșugurilor, în timp ce
Ares este zeul războaielor. Hermes, fiu al lui Zeus și al Maiei, va fi zeul călătoriilor, al
comunicării și al negoțului. El va fi mesagerul zeilor, datorită mișcărilor sale rapide.

Apollo și Artemis sunt copiii pe care Zeus i-a avut împreună cu zeița Leto. În timp ce
Apollo este zeul soarelui, al luminii și al artelor, protejând muzica, poezia și conducând
corul muzelor, Artemis va fi guvernatoarea vânătorii și a lunii. Afrodita (Venus), ultima
dintre marii zei olimpieni, se naște din spuma mării. Zeus decide că ea va fi zeița
dragostei și a frumuseții, iar porumbițele care-i aduseseră tatălui ei ambrozie în
copilărie aveau s-o însoțească și pe Venus pretutindeni.

Prin repovestirea vechilor legende grecești, Alexandru Mitru a facilitat familiarizarea

cititorilor români cu mitologia greacă, un domeniu vast și esențial pentru acumularea
unei culturi generale bogate. Prima parte a Legendelor Olimpului cuprinde atât
informații despre presupusele origini ale zeilor greci, cât și relatări ale faptelor
neobișnuite săvârșite de către aceștia.

Rezumat Eroii

„Legendele Olimpului” este titlul unei lucrări semnate de Alexandru Mitru, autor
cunoscut pentru repovestirea vechilor legende grecești într-o manieră accesibilă
publicului larg în România. Publicată pentru prima dată în anul 1960, opera a fost foarte
bine primită și chiar distinsă cu premiul „Ion Creangă” de către Academia Română.  

Conținutul este împărțit în două secțiuni distincte: „Zeii” și „Eroii”. În timp ce prima
parte vorbește despre presupusele origini ale zeilor greci și existența acestora, cea de-a
doua reliefează modul în care imaginația oamenilor a contribuit la transformarea unor
oameni reali în figuri legendare, datorită faptelor memorabile săvârșite de către aceștia.

De-a lungul celor paisprezece capitole ale volumului dedicat eroilor sunt relatate
episoade memorabile din viața celor asupra cărora au fost proiectate multe dintre
idealurile omenirii. Mai întâi, aflăm despre Perseu, fiul lui Zeus si al lui Danae, vestit în
întreaga Elada (Grecia) pentru vitejia lui. El este cel care a învins-o pe Meduza, a omorât
monstrul lui Poseidon și l-a împietrit pentru totdeauna pe Atlas, cel care purta pe umerii
săi bolta cerească. Meduza este răpusă cu ajutorul spadei  lui Hermes și al scutului
Atenei. În plus, Perseu a beneficiat de coiful lui Hades, care oferea posesorului său darul
invizibilității.  

Heracle (Hercule) este faimos pentru forța și curajul său, ambele nemaivăzute. Fiu al
lui Zeus și al Acmenei, el a fost blestemat din cauza geloziei Herei, ucigându-și soția și
copiii sub această influență negativă. Soluția lui Apollo pentru ispășirea pedepsei lui
Hercule consta în doisprezece ani petrecuți slujindu-i lui Eurystheus. În acest context, el
săvârșește cele douăsprezece „munci ale lui Hercule”. La moartea lui, Hercule este
primit în rândul zeilor, devenind nemuritor.

Tezeu, un luptător atenian, fiu al Etrei și al lui Poseidon, este faimos pentru uciderea
Minotaurului. Acesta era o creatură-hibrid, jumătate om și jumătate taur, și locuia în
temnițele palatului regelui Minos din Cnossos. Sciron si Procust sunt amândoi învinși de
către Tezeu, care va deveni apoi rege al Atenei. 

Dedal a fost un arhitect și sculptor grec, făuritor al Labirintului din Creta, la porunca
regelui Minos, care dorea să-l țină prizonier pe Minotaur. Cu toate acestea, Dedal a
complotat cu regina Pasiphae, drept pentru care a fost închis, alături de fiul său, Icar.
Dorind să evadeze, Dedal a făcut două perechi de aripi, pentru el și băiatul lui, care,
însă, apropiindu-se prea mult de soare, va cădea și-și va pierde viața. Parte a acestei
legende se află și la baza baladei populare „Meșterul Manole”, care abordează destinul
tragic al artistului.

Belerofon, regele Corintului, a omorât monstrul numit „Himera”, o creatură

impunătoare cu trup de capră, cap de lup, coadă de șarpe și respirație de foc. Singurul
care putea înfrânge Himera era cel care-l stăpânea pe Pegas, calul înaripat care ieșise
din corpul Meduzei. Astfel, Belerofon se bucură de ajutorul zeiței Atena, îl prinde pe
Pegas și omoară Himera. Cu toate acestea, dorind să încalece pe calul înaripat și să
pătrundă în Olimp, pentru a fi egal cu zeii, Belerofon este pedepsit de Zeus și moare.

Ulise este și el un faimos personaj mitologic, prezent și în lucrările lui Homer, „Iliada”

și „Odiseea”. Rege al Ithacăi, acesta a participat la războiul troian. Soțul Penelopei (fiica
lui Icar), Ulise are și un fiu, numit Telemah. De numele lui Ulise (cunoscut și sub
numele de „Odiseu”) se leagă lgenda calului troian, un celebru șiretlic care a condus la
incendierea Troiei din temelii.

Tot de războiul troian se leagă și figura lui Ahile, fiu al zeiței Tetis și al pământeanului
Anchise. Ahile a luptat în război de partea grecilor. La naștere, mama lui îl scăldase în
râul Stix, făcând ca întreg trupul fiului său (cu excepția călcâiului, de care-l ținuse) să
devină invulnerabil. Apollo cunoaște, însă, secretul lui Ahile și-l va ajuta pe Paris să-l
ucidă.

În concluzie, partea a doua a Legendelor Olimpului, intitulată „Eroii”, permite cititorilor

să pătrundă în imaginația celor care au făcut adevărate mituri din figurile unor oameni
reali. Spre deosebire de prima parte, intitulată „Zeii”, cea de-a doua facilitează
relaționarea cititorului cu personajele, datorită laturii profund umane a acestora.

Fișă de lectură

Titlul operei literare: „Legendele Olimpului”

Autorul: Alexandru Mitru

Date importante despre viața și activitatea autorului: Născut la Craiova în data

de 6 noiembrie 1914, Alexandru Mitru s-a remarcat ca prozator și autor de literatură
pentru tineri și copii. Și-a început studiile la Craiova, după care a devenit profesor de
limba și literatura română la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București.

Debutul său literar a avut loc în 1932 cu nuvela „Păpușa”. Mai târziu, nuvela a fost
rescrisă cu titlul „Joc”. Cea mai faimoasă lucrare a scriitorului este, însă, „Legendele
Olimpului”. Aceasta conține marile legende aparținând mitologiei grecești, repovestite
pe înțelesul tuturor. O a doua mare lucrare care l-a făcut cunoscut pe Alexandru Mitru
este „Din marile legende ale lumii”, o antologie ce cuprinde cele mai faimoase mituri ale
omenirii: Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde, Tristan și Isolda, Ghilgameș și altele.

Alexandru Mitru a mai scris, printre alte titluri, volumul „Povești despre Păcală și
Tândală”, unde este pusă în evidență viața țăranului român. Cartea face parte din genul
literar epic și este o operă de tip nuvelă.

Scriitorul s-a stins din viață la București, în anul 1989.

Date despre operă: „Legendele Olimpului” este o culegere de mituri grecești

repovestite de Alexandru Mitru. Prima publicare a operei a avut loc în anul 1960, iar în
1972 a apărut o ediție revizuită a lucrării.

Alte opere ale autorului: „Din marile legende ale lumii”, „Povești despre Păcală și
Tândală”

Specia literară: povestiri

Genul literar: Genul epic

Semnificația titlului: Titlul „Legendele Olimpului” semnalează faptul că relatările
cuprinse în cadrul volumului îi au drept protagoniști pe zeii cei tineri, care, conduși de
Zeus, urcă pe muntele Olimp după o lungă perioadă de zece ani de luptă împotriva
titanilor.

Tema principală: Tema generală a operei este reprezentată de mitologia greacă și

valorificarea acesteia. Din legendele cuprinse în opera de față ne dăm seama de
modalitatea prin care oamenii își explicau, pe vremuri, fenomene ale naturii, emoții
umane, precum și aspecte legate de propria condiție pe Pământ. Fulgerul, de exemplu,
era considerat a fi un semn al furiei lui Zeus.

Perspectiva narativă: Perspectiva narativă este obiectivă, faptele fiind relatate la

persoana a treia. Naratorul este obiectiv, detașat, neimplicat în acțiune. De asemenea, el
este omniscient și omniprezent, iar viziunea este auctorială cu focalizare „zero”.

Rezumat pe scurt: Volumul „Legendele Olimpului” se compune din două părți: „Zeii”

și „Eroii”. Cel dintâi face referire la originile vechilor zei greci, oprindu-se asupra celor
mai importante fapte săvârșite de către aceștia. Conform miturilor Greciei Antice, lumea
a luat naștere în momentul producerii uniunii dintre Gheea, zeița Pământului și Uranus,
zeul văzduhului. Ei au mai mulți copii, printre care și pe Cronos, zeul timpului, care va
lua locul tatălui său. Cronos va avea doi fii (Zeus, Hades și Poseidon) și trei fiice (Hestia,
Hera și Demetra) împreună cu Reea. Când Zeus și Hera se căsătoresc, au copii, printre
care și Ares, zeul războiului. Cu toate acestea, Zeus nu-i va fi niciodată pe deplin fidel
Herei, astfel încât va avea și alți urmași: Atena, Afrodita, Apollo, Hermes și mulți alții.

Un puternic accent cade și asupra relațiilor dintre zei și pământeni, care, spre deosebire
de relația creștinilor cu divinitatea, este mult mai directă și deschisă, zeii manifestând
adesea imperfecțiuni și defecte tipic umane. Se putea ajunge chiar și la contact fizic între
zeu și muritor, și chiar la procreere. Rezultatele unor astfel de „amestecuri” sunt eroii,
oameni cu însușiri excepționale amintiți pentru vitejia și curajul lor, calități de care dau
dovadă chiar și în cele mai dificile situații. Câțiva dintre acești eroi sunt: Heracle (sau
Hercule) cu cele douăsprezece „munci”, Perseu (care-l împietrește pe Atlas și omoară
monstrul lui Poseidon), Tezeu (cel care a ucis Minotaurul), Dedal și Icar, Ulise și Ahile.