8.

Clasa silicaţilor
În această clasă intră un număr mare de minerale care alcătuiesc
peste un sfert din numărul total de minerale cunoscute în natură. Silicaţii
constituie peste 80% din scoarţa terestră, reprezentînd componenţii
principali ai majorităţii rocilor. Silicaţii au un rol important în
compoziţia mineralogică a majorităţii zăcămintelor de substanţe
minerale utile, fie ca însoţitori ai mineralelor metalice, fie conţinînd
elemente utile cum sunt Ni, Zr, Be, Li, Cs, Rb, U şi pământuri rare. O
serie de silicaţi sunt folosiţi ca pietre preţioase şi semipreţioase: smarald,
aquamarin, turmalină, topaz, rodonit, nefrit etc.
Deşi conţin un număr restrâns de elemente în compoziţia lor
chimică, silicaţii au o structură atomică internă complexă şi o
variabilitate chimică ridicată ceea ce explică numărul mare de specii
mineralogice ale acestei clase.
Clasificarea silicaţilor se realizează pe criteriul structural, pornind
de la gruparea anionică [SiO4]4- prezentă în toate structurile silicaţilor.
Siliciul este în coordinaţie tetraedrică, fiind înconjurat de 4 atomi de
oxigen. Legăturile chimice Si-O sunt covalente. Tetraedrii [SiO 4]4- se
asociază cu cationi metalici prin legături chimice de tip ionic. Anionii
suplimentari care pot intra în structura silicaţiilor sunt O 2-, (OH)-, F-.
Planele reticulare constituite din tetraedrii [SiO4]4- pot fi legate între ele
prin legături van der Waals. Diversele moduri de asociere ale acestor
tetraedrii în structura silicaţilor conduc la individualizarea celor 6
subclase de silicaţi. Substituţiile între cationii metalici, precum şi
substituţia Al-Si în interiorul unităţilor tetraedrice sunt caracteristice şi
frecvente. Aceste substituţii reprezintă cauza variabilităţii chimice
deosebit de mari a silicaţilor.