SUBIECTE PMF

ELEMENTE MORFOLOGICE UTILE PROTEZĂRII MAXILO-FACIALE;

CLASIFICAREA PROTEZELOR MAXILO-FACIALE

1. Cauzele pierderilor de substanţă:

- agenezii,

- traumatisme,

- tumori maligne,

- afecţiuni ce antrenează mutilări faciale (lupus tuberculos, lepra, sifilis tertiar).

2. Localizarea pierderilor de substanţă:

- pierderi de substanţă a unui organ sau a unei regiuni,

- pierderi de substanţă intraorale (maxilare şi mandibulare).

3. În funcţie de scop, tratamentul poate fi de mai multe feluri:

- tratament de restaurare protetică propriu-zis,

- tratament protetic de completare a actului chirurgical,

- tratament de ghidare a cicatrizării.

4. În funcţie de complexitatea sistemelor protetice utilizate:

- simple(externe şi interne)

- complexe(exterioare şi endocavitare)

5. În funcţie de etapa de aplicare a restaurării:

- provizorii,

- definitive

6. În funcţie de sistemul de fixare:

- ochelari,

- colaj,

- magneţi,

- implanturi.

7. În funcţie de straturile anatomice afectate prin pierderi de substanţă:

- piele,

- muschi,

- os.

Sistemele protetice ce se desprind din criteriile enunţate sunt:

mijloace de contenţie utilizate în tratamentul fracturilor,

1. proteze obturatoare pentru completarea pierderilor de substanţă ale maxilarelor,

2. proteze de reconstrucţie mandibulară - este o endoproteză ce înlocuieşte mandibula,

3. proteza velo-palatinală cu scop de restaurare a fonaţiei la pacienţii cu despicături palatine sau
velo-palatine,

4. proteze de contenţie sau corecţie utilizată în malformaţiile maxilarelor,

5. proteza plastică facială simplă (nazală, oculo-palpebrală, pavilionul urechii, masca facială sau
complexă externă + endocavitară),

6. proteza oculară,

7. proteza purtătoare de radiaţii,

8. proteza destinată a completa actul chirurgical sau a ghida cicatrizarea,

9. masca facială.

INDICATIILE PROTEZEI MAXILO FACIALE

După diagnostic:
I. Malformaţii congenitale
– agenezie, microcranie (oase craniene)
– asimetrie facială: hipoplazie maxilar, mandibulă
– malformații auriculare, oculare, nazale, mastoidiene

II. Accidente de circulaţie, casnice şi de muncă

III. Accidente perinatale

– deformarea  piramidei nazale la naștere

IV. Pierderi mari de substanţă după intervenţii chirurgicale extinse (tumori benigne, cancer)

După vârstă:
– Fixarea epitezelor cu implante de titaniu este indicată după vârsta de 5 ani, când grosimea osului
este suficientă.

1. Despicaturi largi cu deficit de palat moale

2. Defect extins al palatului dur si moale – se incearca reconstructia palatului moale cu lambouri si
palatului dur cu placa
3. Cand exista pareza platului moale restant
4. Defect extins neuro-muscular palat moale – faringe
5. Cand se urmareste temporizarea interventiei chirurgicale – st. gen.
6. Confectionarea unor dispozitive speciale combinate protetice si ortodontice care sa stimuleze
dezvoltarea maxilarelor si deplasarea dintilor - ulterior interventia chirurgicala
7. Postoperator: proteze de tranzitie, esec al tratamentului chirurgical
- se pot utiliza proteze maxilo-faciale de tranzitie in situatiile in care chirurgia plastica necesita mai
multe etape
 In situatia in care despicaturile maxilo-palatine nu pot fi rezolvate prin interventie chirurgicala
-In scop estetic in prognatism sau retrognatism mandibular.

CONTRAINDICATIILE PROTEZEI MAXILO FACIALE

-Varsta foarte inaintata a pacientului – in special atunci cand reconstructia necesita mai multe
interventii chirurgicale
- Stare de sanatate deficitara – afectare cardio-vasculara severa, diabet, osteomielita, alte afectiuni
care contraindica anestezia generala
- Defecte extinse – atunci cand volumul mare de tesut din regiunea capului si gatului nu poate fi
inlocuit printr-o grefa de vecinatate sau de la distanta
- Vascularizatie deficitara – datorata radioterapiei sau altor factori
- Risc de recidiva tumorala
- Costurile interventiei chirurgicale
–Lipsă de motivare a pacientului în re-construcția protetică
- Pacienti retardati mental
- Pacienti sau insotitori necooperanti
- Incidenta mare a cariei dentare, imposibil de contolat
- Lipsa unui protetician specializat

OBTURATOARE

Scopul acestora este de a completa pierderile (mici sau mari) de substanta dobandite ale
maxilarelor. Ele sunt de obicei de origine chirurgicala si succed extirparea sau electro-coagularea
unei tumori.
Aceste proteze sunt functionale, ele trebuind sa restabileasca alimentatia si fonatia care sunt
intotdeauna grav perturbate.

Pierderile mici de substanţă ale bolţii palatine maxilare

Trebuie stabilită o disctincţie între:

-micile pierderi de substanţă, care sunt reprezentate prin: comunicările buco-sinuzale sau buco-
nazale

-pierderile de substanţă întinse care interesează un segment important al bolţii palatine , ale căror
cauz e fiziologice şi terapeutice sunt diferite

Micile pierderi de substanţă a bolţii palatine

Ele pot fi localizate la bolta palatină şi antrenează în acest caz o comunicare buco-nazală.

Cauzele pot fi :

* traumatice

- proiectil al unei arme de foc;

- lovirea cu un creion, stilou;

- necroza provocată printr-un dispozitiv de succiune al protezei;

* infectioase

- osteite banale sau specifice;

- infecţia unui chist radicular dentar;

* chirurgicale

- efracţia unui dinte inclus în poziţie palatină. Dar aceste perforaţii se găsesc mai ales pe procesele
alveolare sau în vestibulul superior. Ele sunt deci consecutive infecţiilor de origine dentară,
extracţiilor sau intervenţiilor făcute pe sinusul maxilar.

Regiunile cele mai frecvent interesate sunt cele situate la tuberozitate (extracţia molarului de
minte inclus poate antrena o fractură, apoi necroza osului) şi regiunea premolară (datorită
apropierii apexului acestor dinii de planşeul sinusului).

Anumite cauze sunt excepţionale, cum ar fi necroza consecutivă aplicării defectuoase a unui
pansament arsenical. Semnele funcţionale - generate de aceste comunicări, variază după
localizarea lor. Ele sunt mult mai marcante în perforaţiile palatine:—vocea este nazonnta iar
bolnavul nu poate sufla, respira, existând o refiuare a lichidelor pe nas, care jenează considerabil
alimentaţia.

Perforaţiile alveolare sunt mai puţin jenante , cele localizate în vestibul sunt adesea foarte bine
tolerate, deoarece peretele jugal protejează şi se opune refluării de aer şi lichide. Astfel de leziuni
se tratează aproape întotdeauna printr-un tratament chirurgical. Excepţie fac perforaţiile de
origine sifilitică, care la ora actuală sunt foarte rare.

Localizare

- Bolta palatina

- Procesele alveolare

- Vestibulul superior

- Tuberozitate

Semne functionale
 - Voce nazonata

- Refluarea lichidelor

DEFECTELE ALE PALATULUI DUR

-Defect alveolar limitat

-Defect alveolar unilateral

-Defect complet unilateral

-Asenta palatului dur

Dizabilitatile (complicatiile) asociate

Se datoreaza imposibilitatii separarii complete a nazo-faringelui de oro-faringe

1. Fonatia: inchiderea incompleta velo-faringiana face ca aerul sa iasa prin nas in timpul vorbirii
– vorbire nazonata, greu inteligibila. Mai dificil de corectat decat defectul dobandit

2. Masticatia: refluarea lichidelor si alimentelor pe nas. La aceasta se adauga si lipsa unitatilor

msticatorii

INDICATII

Proteza este utilizată:

• fie ca element de obturatie provizorie aşteptând perioada cea mai favorabilă intervenţiei;

• fie ca un mijloc de protecţie şi contenţie a lamboului mucos, când acesta va fi deplasat pentru a
obtura comunicarea.

AMPRENTELE INTRAORALE

Materialele necesare pentru amprentare sunt aceleaşi care sunt utilizate pentru aparatele gnato
protetice parţial amovibile. Pentru a înregistra amprenta unei pierderi de substanţă intraorală,
utilizăm de preferinţă alginatele, deoarece ele pătrund cu uşurinţă în recesusuri şi zonele retentive.
Când acestea sunt foarte pronunţate, pasta riscă să se fractureze în timpul îndepărtării. Pentru a
evita acest inconvenient, se obturează regiunile retentive cu puţină pastă malaxată cu fragmente de
tifon. Aceste fragmente constituie o armătură care conferă o mai mare rezistenţă amprentei. Dar în
aceste cazuri, alginatul trebuie preparat cu apă rece pentru a întârzia priza şi de pentru a dispune
de timpul necesar efectuării acestei operaţii înaintea amplasării portamprentei. Dacă vrem ca
pasta să nu pătrundă în anumite orificii (trompa lui Eustache, comunicarea sinusală), le obturăm
cu o meşă mică, vaselinată. Dacă pasta se fracturează în timpul retragerii amprentei, fragmentele
pot fi repuse şi fixate cu unul sau mai multe ace tranfixiante. Portamprentele sunt rar utilizate ca
atare. Se utilizează de preferinţă modele din material plastic sau aluminiu, uşor deformabile, pe
care le putem ajusta după necesitate. Totuşi, confecţionarea unei portamprente individuale este
aproape întotdeauna indispensabilă. Răşinile termoplastice permit construcţia lor foarte rapidă.
Ele sunt preferabile plăcilor de bază din gutapercă, deoarece sunt mai rezistente şi este posibila
solidarizarea lor în cavitatea orală printr-o răşină autopolimerizabilă. Acest procedeu reprezintă o
necesitate atunci când trebuie înregistrată o amprentă în mai mulţi timpi. In situaţia unei cavităţi
foarte largi, prezentând prelungiri divergente, nu este întotdeauna posibilitatea de a introduce
dintr-o dată întreaga cantitate de pastă necesară. Portamprenta se realizează în două părţi iar
amprenta este înregistrată în doi timpi. Ea va fi retrasă după solidarizarea sau confecţionarea unei
chei care reuneşte cele două jumătăţi.

Supraamprenta

Foarte adesea este necesar de a înregistra amprenta funcţională a unor zone de mucoasă cu scopul
unei perfecte etanşeizărî. Dacă este vorba de o regiune imobila (fibromucoasă, orificiul unor
comunicări cu pereţii osoşi), se utilizează o pastă de amprentă clasică (compoziţie de bază = oxid
de zinc- eugenol). Dacă, din contră, legătura unde trebuie să se facă etanşeizarea este mobila
(joncţiunea unei plăci sau a unui obturator cu buza, vălul sau planşeul), se utilizează o pastă cu
priză foarte lentă. Ea nu-şi va relua duritatea iniţială decât în câteva ore, ceea ce permite o
înregistrare a tuturor mişcărilor din fonaţie sau degluliţie, realizând o amprentă funcţională
dinamică.

Este iluzoriu de a obţine această amprentă dintr-o dată şi este aproape întotdeauna necesar de a o
modela prin aplicări succesive de pastă, la mai multe zile, pentru a înregistra toate contracţiile
musculare.

Se pot utiliza două materiale:

• pastele termoplastice;

• elastomerii cu priză lentă.

Primele sunt compuşi pe bază de gutta sau răşină ce se poate ramoli la flacără sau bain-marie. Se
întăresc în 5 sau 6 ore. Cele din a doua categorie coagulează mai rapid, conservând permanent o
oarecare elasticitate.

Tratarea modelelor

Amprentele pierderilor de substanţă intraorală sunt uşor deformabile datorită masei importante
de hidrocoloid nesusţinut. De aceea, turnarea modelelor în gips dur trebuie să se facă în doi timpi.
Se începe prin acoperirea amprentei cu un strat subţire de gips aplicat cu pensonul. Când acesta a
făcut priză, stratul este acoperit apoi cu unul mai gros şi mai rezistent. Soclul nu va fi turnat decât
atunci când acest ultim strat va fi suficient de dur pentru a nu se deforma.

Protezele obturatoare ale micilor pierderi de substanţă

Dacă organele odonto-parodontale sunt integre şi oferă elemente de retenţie suficiente, realizarea
unei astfel de proteze nu prezintă dificultăţi. In majoritatea cazurilor, se realizează o placă
palatină care acoperă pierderea de substanţă. Amprenta se înregistrează în alginat, după ce am
umplut fundul perforaţiei cu o meşă vaselinată. Amprenta este turnată în gips dur. Pe model, se
trasează cu creionul limitele cavităţii care trebuie obturată. Fundul cavităţii este umplut cu gips
până la această limită. Placa palatină este apoi construită pe acest model. Ea poate fi realizată din
răşină şi trebuie să acopere întreaga boltă palatină; dacă proteza trebuie purtată un anumit timp,
este preferabil de a construi o proteză scheletizată care va degaja regiunile sănătoase. Construcţia
scheletului şi a croşetelor este clasică. Pentru pierderea de substanţă, scheletul metalic va prezenta
un grilaj de retenţie. Se verifică în cavitatea orală şi se înregistrează relaţiile mandibulo-craniene.
Apoi este transferat pe model şi ceara se toarnă în toate zonele care trebuiesc obturate . Proteza
este apoi purtată de pacient şi retuşată în etapele cunoscute. Eficacitatea obturatorului este
controlată, solfcitându-i pacientului de a lua câteva înghiţituri de apă, cu capul aplecat în faţă.
Dacă un defect de etanşeitate apare, ulterior se poate efectua o rebazare a zonei de obturaţie,
procedând în aceeaşi manieră.

In cazul edentaţiei totale, tehnica este diferită, deoarece stabilitatea nu va putea fi obţinută decât
graţie unei amprente periferice etanşe. Se poate utiliza metoda "butonului de ceara" modificată de
Ponroy şi Psaume:

Pe modelul în.gips, realizat după această amprentă, se prepară:

1) o portamprentă individuală perforată;

2) o piesă din ceară roz, care se adaptează exact la perforaţie pe care o penetrează 1 mm, de la linia
indicatoare.

Butonul de ceară sau din pastă Kerr este amplasat în locul perforaţiei.

Portamprenta este umplută cu pastă eugenol-oxid de zinc sau cu hidrocoloid ireversibil ce se

introduce în cavitatea orală, verificând ca butonul să nu fie deplasat. Când priza pastei este
terminată, se retrage cu precauţie portamprenta din cavitatea orală şi se ridică butonul de pe
această amprentă.

Se poate înregistra apoi o amprentă funcţională clasică, la fel ca şi cea pentru aparatele
gnatoprotetice obişnuite. Obturatorul fiind retras din amprentă, este mult mai uşoară efectuarea a
numeroase încercări pe care le solicită realizarea acestei amprente funcţionale. Când aceasta este
finalizată, se repune la locul său pe portamprentă butonul din ceară. Se reacoperă cu pastă de
eugenol-oxid de zinc şi se înregistrează amprenta în cavitatea orală.

Ansamblul este apoi retras şi se toarnă în gips dur. Se realizează un model pe care se
confecţionează o proteză totală, după tehnica clasică, în care piesa obturatoare va fi în
continuitatea plăcii palatine. Datorită acestei metode se obţine în general o bună stabilitate a
protezei, dacă perforaţia se găseşte pe procesul alveolar, pe tuberozitate sau în vestibul. Dacă
pierderea de substanţă interesează bolta palatină, aderenţa este mai puţin bună, deoarece
fibromucoasa este subţire în această regiune şi etanşeitatea poate fi imposibil de obţinut în jurul
perforaţiei. In acest caz, se poate ameliora considerabil comportarea protezei, realizând un
obturator independent, înregistrând amprenta şi turnând modelul în gips dur, după metoda
clasică. Pe modelul în gips, se construieşte mai întâi un mic obturator din elastomer de silicon,
apoi pentru confecţionarea acestui obturator, se prepară pe model, o machetă din ceară, perfect
adaptată la pierderea de substanţă. Limitele coleretei sunt trasate cu creionul la 6 mm în jurul
pierderii de substanţă. Proteza completă este construită pe acest model echipat cu obturatorul său
şi realizată într-o manieră clasică din răşină acrilică.

Pentru poziţionare a ei, trebuie plasat mai întâi obturatorul, apoi placa palatină. Aceste 2 elemente
sunt independente, ele efectuează între ele un efect de vid, datorită spaţiului virtual conservat prin
foiţa de cositor.

Trebuie totodată evitat ca aceste obturatoare suple în siliconit să exercite o presiune pe marginile
perforaţiei. Sub efectul presiunii, dimensiunile orificiului vor creşte rapid, iar proteza va fi greu
suportată şi va deveni rapid instabilă.

Proteza de protecţie pentru închiderea micilor perforaţii

Comunicările buco-nazale sau buco-sinusale pot, în majoritatea cazurilor, să fie închise printr-o
intervenţie plastică. Principiul tuturor autoplastiilor este de a obtura breşa prin 2 planuri
mucosale.

Planul sinusal sau nazal este constituit în mod obişnuit dintr-o coleretă mucoasă decupată în
planul orificiului, învaginată în acesta şi suturată în pungă. Planul bucal este constituit dintr-un
lambou pediculat decupat la distanţă şi transpus peste pierderea de substanţă. El poate fi prelevat
de pe mucoasa palatină a obrazului sau, cel mai adesea, din bolta palatină. Trebuie protejat de
microtraumatismele din timpul alimentaţiei şi mai ales trebuie bine menţinut. în acest scop, se
construieşte o placă palatină simplă care va fi pusă în poziţie la sfârşitul intervenţiei. Se
înregistrează amprenta în alginat, se toarnă modelul şi pe model se trasează cu creionul limitele
viitorului lambou.

Pierderile mari de substanţă ale etajului mijlociu al feţei

DEFINITIE: Pierderi de substanta ce ocupa mai mult de ½ din suprafata palatului si a

proceselor alveolare

ETIOLOGIE: - exereza tumorilor maligne- tumorile de infrastructura

- tumorile din sinus – tumorile de mezostructura

- rezectiile cuprind etmoidul, orbita, regiunea zigomato-malara

Ele diferă complet de precedentele: prin etiologie, prin consecinţele funcţionale, prin metodele lor
de tratament. Prin mari pierderi de substanţe se înţeleg acelea care ocupă mai mult de 1 din
suprafaţa palatului şi a proceselor alveolare. Aceste vaste pierderi de substanţa sunt determinate
de exereza tumorilor maligne, dezvoltate în maxilare (tumorile de infrastructural, tumoril e din
sinus (tumorile de mezostructură) al căror tratament obligă la rezecţii ce cuprind etmoidul. orbita,
regiunea zigomato-malară. Pierderile de substanţă se însoţesc întotdeauna de tulburări funcţionale
foarte importante. Raporturile anatomice ale pierderii de substanţă variază în funcţie de sediul şi
de importanţa sa.

Indicăm unele regiuni care trebuiesc conservate în timpul rezecţiei tipice a maxilarului.

Aceste indicaţii nu sunt valabile decât în măsura in care ele sunt compatibile cu întinderea tumorii:

• pe linia mediană este câteodată posibil de a păstra rebordul bolţii palatine, foarte util pentru
menţinerea obturatorului

• în spate, marginea superioară a vălului dezinserat formează în câteva săptămâni un cordon fibros
care constituie un excelent punct de sprijin. In afară, tuberozitatea constituie de asemenea un
punct de retenţie

• în sus şi în afară, nişa zigomato-malară poate constitui o zonă rezistentă care se opune înfundării
protezei.

Mai jos, într-o regiune ce corespunde fundului vestibulului, se găseşte adesea o bridă fibroasă
corespunzând dezinserţiei fibromucoasei tuberozităţii şi care poate să ajute la retenţie, dacă
obturatorul trece deasupra ei. Spre anterior, adesea este posibil să se conserve un punct de sprijin
deasupra buzei superioare, în recesusul ţesuturilor fibroase care corespunde dezinserţiei
fibromucoasei anterioare.

Pentru a asigura cele mai bune condiţii de reabilitare şi confort, protezarea unei pierderi mari de
substanţă se efectuează în trei etape:

• obturatorul imediat pus în loc în timpul intervenţiei asigură o bună protecţie şi o anumită
etanşeitate în timpul următoarelor intervenţii imediate. El va fi purtat 2- 3 săptămâni

• obturatorul secundar este deja o proteză mai laborioasă, care asigură masticaţia şi obturatia până
la cicatrizarea completă a ţesuturilor

• obturatorul definitiv trebuie să asigure confortul pacientului şi să stabilească o morfologie

satisfăcătoare

Proteza obturatoare imediată

-se utilizeaza imediat dupa rezectie, amplasandu-se in cavitate la sfarsitul interventiei chirurgicale ;
se lasa in pozitie cel putin o saptamana pentru a permite o epitelizare mai rapida a cavitatii, pentru
suprimarea durerilor provocate prin aplicarea si indepartarea ei si pentru ameliorarea fonatiei si
alimentatiei.

- în etapa postoperatorie, proteza imediată are următoarele indicatii

- menţine meşa iodoformată sau autogrefa de piele aplicate în cavitatea rămasă

dupămaxilectomie şi implicit menţine conturul facial, prevenind prăbuşirea ţesuturilor moifaciale
 - realizează separarea cavităţii orale de cea sinuzală şi nazo-faringe, asigurând
astfeldesfăşurarea în condiţii acceptabile a funcţiilor de masticaţie, deglutiţie şi fonaţie.

- elimină necesitatea alimentării pe sonda nazo-gastrică;

- ajută pacientul să facă faţă impactului dat de handicapurile disfuncţionale;

- previne dezechilibrul psihologic rezultat din starea acută de infirmitate;

- reduce perioada de spitalizare

Pot fi utilizate două tipuri de obturatoare:

• primul se adresează subiecţilor dentaţi şi trebuie preparat înaintea intervenţiei;

• al doilea este necesar la edentaţiile totale şi va fi construit extemporaneu

Proteza imediată la subiectul dentat

Se prepară înaintea intervenţiei. Este formată dintr-o placa palatină destinată să suporte un
obturator din silicon care va fi plasat în cavitatea postoperatorie. Se înregistrează o amprentă în
alginat şi se toarnă modelul. Pe model se realizează o placă palatină din ceară la început,
transformată la sfârşit în răşină acrilică incoloră, ajustată la coletul dinţilor restanţi. De partea
rezecţiei, placa trece deasupra dinţilor secţionaţi, până în fundul vestibulului. Croşetele trebuie să
asigure o bună stabilitate. Ele se plasează întotdeauna pe dintele cel mai apropiat pierderii de
substanţă (în rezecţiile tipice de maxilar acest dinte este un incisiv central, deoarece linia de
rezecţie trece prin linia mediană).

Pe placa terminată şi finisată se va fixa un dispozitiv de retenţie destinat să fixeze o pelotă plastică,
care va ocupa cavitatea operatorie. Punerea în loc se efectuează la sfârşitul intervenţiei
chirurgicale, în modul următor: zonele cele mai anfractuoase ale rezecţiei sunt umplute cu câteva
fragmente de ţesătură vaselinată.

O masă de elastomer (silicon), sterilizată în prealabil la autoclav, este preparată în funcţie de

volumul cavităţii. Trebuie ales un material având consistenţa unei paste. Această masă amestecată
cu doza adecvată de catalizator este presată la maximum în pierderea de substanţă, până când ea
va ajunge la nivelul bolţii palatine . Placa din răşină este astfel poziţionată încât elementele de
retenţie penetrează în pastă. Când pasta a făcut priză, ansamblul placă-obturator este retras, spălat
cu ser fiziologic şi retuşat. Obturatorul este apoi acoperit cu un strat cu conţinut de antibiotice şi
repus în loc, înaintea închiderii planurilor superficiale. Se lasă în poziţie cel puţin o săptămână
pentru a permite o epitelizare mai rapidă a cavităţii, pentru suprimarea durerilor provocate prin
aplicarea şi îndepărtarea lui şi pentru ameliorarea fonaţiei şi alimentaţiei.
Proteza imediată la subiectul edentat

La sfârşitul intervenţiei, când rezecţia este finalizată, se înregistrează o amprentă în alginat sau în
hidrocoloid. Se toarnă imediat modelul. Pierderea de substanţă este comblată cu ceară până în 2/3
din profunzime.

Pasta siliconată se prepară imediat, apoi se aplică în interiorul cavităţii etalându-se pe toată
suprafaţa acesteia, penetrând în zonele retentive şi conservând o grosime constantă. Când
vulcanizarea începe, se acoperă ansamblul cu un tampon de vată umed, exercitând compresiune cu
cele 2 mâini.

După priză, placa este retrasă şi marginile sale sunt decupate cu foarfecele, pentru a fi ajustate la
fundul vestibulului şi la marginea posterioară a palatului dur. Ea trebuie să aibă o grosime medie
de 3-4 mm. Proteza poate fi astfel aplicată înainte de trezirea bolnavului.

Proteza obturatoare secundară

Ea este construită între a 10-a şi a 20-a zi de la intervenţie şi trebuie să răspundă mai multor
exigenţe:

• trebuie executată rapid;

• forma obturatorului trebuie să poată fi modificată în funcţie de cicatrizare;

• trebuie satisfăcută etanşeitatea şi confortul pacientului, pentru ca ea să poată fi purtată timp de 3

luni.

Se procedează în felul următor:

- o primă amprentă se înregistrează cu alginat. Se toarnă modelul pe care se realizează o

portamprentă individuală. O ansă vestibulară se aplică în fundul pierderii de substanţă pentru a
evita fuziunea pastei. Amprenta se înregistrează având în vedere şi încărcarea portamprentei în
zona obturatorului. Aceasta se toarnă în gips dur. Amplasarea croşeţelor este determinată cu
ajutorul paralelizorului. Acesta trebuie utilizat în maniera în care axa de inserţie a protezei să fie
aceeaşi cu a obturatorului care va pătrunde în pierderea de substanţă.

Fundul acesteia este umplut cu gips până la 10 sau 15 mm de margini. Modelul este gata pentru
prepararea protezei, ce respectă următorii timpi:

Se prepară o placă palatină în ceară, însoţită de croşete şi de o prelungire care penetrează în

pierderea de substanţă.

Ansamblul este verificat în cavitatea orală şi, dacă este nevoie, obturatorul se ajustează.

Când această probă este finalizată, placa din ceară se transformă în răşină.

Se înregistrează ocluzia.

Aparatul este repus pe model şi montat în articulator împreună cu antagoniştii. Se montează dinţii
artificiali. Este preferabil de a nu monta decât incisivii, caninii şi premolarii. Molarii sunt montaţi
pe un burelet subţire de ocluzie fară valoare funcţională.

Se face o nouă probă; în timpul ei se examinează poziţia dinţilor artificiali şi se înregistrează o

supraamprentă a pierderii de substanţă. Pentru aceasta, obturatorul este uscat, apoi se acoperă cu
un strat subţire de pastă eugenol - oxid de zinc.
Aparatul se confecţionează din răşină.

Aparatul finalizat este finisat şi pus în poziţie. Apoi se efectuează retuşurile necesare şi se verifică
etanşeitatea. Această proteză provizorie trebuie realizată cu rigoare din două motive:

- aparatul va fi mai bine suportat dacă este corect ajustat şi etanş. Acest obturator va fi păstrat
ulterior de către pacient ca aparat de înlocuire până când se va finaliza aparatul definitiv.
Etanşeitatea se verifică permanent de la început, săptămânal, şi se corectează prin adăugiri de
pastă plastică, ce trebuie sâ prezinte următoarele calităţi:

- aderenţă;

- bună toleranţă a ţesuturilor;

- plasticitate;

- rezistenţă.

Proteza obturatoare definitiva

Termenul de proteză definitivă poate fi considerat impropriu deoarece, mai ales în cazultumorilor,
modificarea statusului local poate interveni oricând, obligând astfel laschimbarea protezei.

Termenul de „proteză de durată” ar corespunde mai bine condiţiilor ei de timp şi defuncţionare.

Această proteză poate fi luată în considerare atunci când defectul postoperator s-avindecat
complet, epiteliul care îl acoperă s-a maturizat, iar dimensiunile cavităţii s-austabilizat şi lipsesc
orice semne de recidivă tumorală

La pacienţii cu instabilitate protetică mare, utilizarea implantelor şi magneţilor poate fifoarte utilă

pentru augmentarea stabilităţii şi menţinerii protezei

Aceasta se va executa la 3 luni după rezecţie. Un obturator construit prea devreme, ar deveni rapid
neeficace şi va trebui să fie readaptat, ceea ce este întotdeauna preferabil să se evite. Pentru a se
asigura maximum de confort, trebuie satisfăcute mai multe exigenţe:

 Asigurarea unei alimentaţii fără refluarea alichidelor şi o fonaţie fără şuierături

 Să fie stabil, lejer, să nu traumatizeze dinţii care, pe cât posibil, trebuiesc păstraţi intacţi
 Să poate fi aplicat în poziţie uşor, chiar dacă pacientul prezintă o anumită limitare a
deschiderii gurii
 Să asigure menţinerea părţilor moi care şi-au pierdut suportul osos
 Să aibă o valoare estetică suficientă, astfel încât să nu fie remarcată de anturaj

Inainte de a trece la realizarea sa. vom face un examen minuţios al cavităţii bucale.

Pierderea de substanţă trebuie să fie complet tapetată cu o mucoasă de bună calitate. Se verifică
să nu existe zone de inflamaţie. Regiunile fragile (cornetele, cloazonul) trebuie examinate cu
atenţie. Aceste observaţii vor fi indicate pe modelul în gips cu haşuri de culori diferite.
Părţile care vor trebui degajate - de exemplu, orificiul trompelor lui Eustache sau recesusurile
etmoido-sfenoidale vor fi de asemenea precizate.

Starea dinţilor celor 2 arcade va fi verificată clinic şi radiologic. Este preferabil de a suprima
dinţii care prezintă o anumită mobilitate.

Dinţii infectaţi vor fi păstraţi dacă ei sunt imobili şi dacă există posibilitatea de a-i trata eficace.
In aceste cazuri, ei vor fi reconstituiţi şi protejaţi prin microproteze, constituind astfel puncte
de sprijin solide. Ocluzia trebuie examinată cu atenţie. Se notează starea mucoasei. Proteza
obturatoare se compune din 2 părţi:

-placa palatina, care va fi, în funcţie de caz, din răşină sau din metal turnat

obturatorul propriu-zis , se construieşte fie din răşină dură, fie dintr-un material suplu

Obturatorul rigid este mai ales utilizat la pacienţii dentaţi ce prezintă pierderi de substanţă bine
limitate sau este utilizat ca element de menţinere a unei proteze de etaj în mutilările complexe.

Obturatorul suplu este utilizat la edentaţia totală sau la marile pierderi de substanţă întinse în
lărgime, care interesează mai mult de jumătate din bolta palatină.

PROTEZA OBTURATOARE A ETAJULUI MIJLOCIU

Anumite pierderi de substanţă foarte întinse ale etajului mijlociu al feţei nu pot fi rezolvate
printr-o proteză obturatoare dintr-o singură piesă. Aceasta ar fi prea voluminoasă pentru a
putea fi amplasată în poziţie.

Aceste proteze trebuie să asigure funcţii diverse:

• să suprime refluarea aerului şi a alimentelor prin breşă;

• să permită masticaţia şi să prezinte în consecinţă o arcadă dentară artificială completă;

• să susţină ţesuturile moi (nas, buze, obraz, glob ocular);

• să închidă, când există, într-o manieră estetică breşa jugală.

Ansamblul acestor funcţii este asigurat prin diverse piese care se întrepătrund unele cu altele şi
care sunt menţinute între ele prin ataşamente sau prin dispozitive de închidere. Se disting două
cazuri, în funcţie de existenţa unei pierderi de substanţă cutanată, sau, din contră, când
tegumentul este intact.

Când nu există o pierdere de substanţă cutanată:

In acest caz problema poate fi rezolvată prin utilizarea unui obturator suplu. Se poate proceda
în felul următor: Se examinează mai întâi cavitatea şi limitele actuale. Diverticulele în care
pasta nu se angajează sunt obturate printr-o membrană de ţesătură. Se decupează apoi, dintr-o
folie de ceară, o piesă destinată să separe orizontal cavitatea în două părţi egale. Placa joacă
rolul unui cloazon şi marginile sale sunt ajustate aproximativ prin încercări succesive, pentru a
veni în contact cu pereţii cavităţii. Cum este dificil de a o menţine pe loc, i se adaugă o tijă
 metalică implantată în mijlocul fetei interioare. Ea va fi perforata pentru a retentiona pasta de
amprenta.

Aceasta placa va juca rolul unei portamprente, fiind utilizata pentru a inregistra o prima
amprenta a jumatatii superioare a cavitatii. Ea va fi incarcata cu alginat si introdusa in
pierderea de substanta. Cand a facut priza, amprenta este retrasa evitandu-se fracutarea.

Se toarna amprenta in gips. Cu ajutorul acestui model din gips se prepara o piesa din ceara care
va fi replasata in cavitate. Se mentine pe loc cu un instrument si se vor repera zonele unde ea va
trebui reincarcata pentru a sustine eficient partile moi. Se adauga dupa incercari succesive
straturi de ceara, pana la obtinerea unui rezultat satisfacator.

Este posibil de a inregistra amprenta jumatatii inferioare a cavitatii cu ajutorul unei

portamprente standard, modificata atat cat se cere. Dupa gelificarea pastei, se retrage
amprenta si apoi piesa numarul unu.

Aceasta isi gaseste locul datorita cheii de poziitonare. Din acest tipar se retrage si piesa
numaruldoicarevafiajustata in cavitateaoralasiincarcatacucearapentruasustinepartilemoi asa
cum
sefacepentrupiesanumarulunu.Estetotdeaunanecesardeapozitionaaceastapiesa(numarulunu)pe
ntruafiutila fixariicorecteapieseinumaruldoi.Cele
douapiesepotfiatunciindepartate,fiindreuniteprincheie,solidarizateapoisi
inconjuratedeungipsdur.Sepoaterealizaun modeldelucrunecesarobtineriimachetei. Anumite
zonedestinatepentruasustinebuzele ,obrazul ,nasul,vortrebuisafie mai groase
sireunitelabazaobturatorului.

Cand exista pierdere de substanta cutanata:

In acest caz piesa intermediara trebuie sa asigure o legaturarigidaintrepiesadeobturarecutanatasi

piesadentara.Eaestegoalapedinauntru
siconstruitatotalsaupartialdinrasinaacrilica.Ansamblulconstituieoprotezaintreietaje,caresuntrepr
ezentatede josinsus:

-etajul inferior dentar

-etajul sinuzal intermediar
-etajul jugal, cutanat

Piesa intermediara este construita prima. Se realizeaza amprentarea si macheta. Se obtine piesa
goala care se amplaseaza in pozitie. Cand piesa intermediara si proteza dentara sunt finalizate, ele
sunt repuse in cavitatea orala si se inregistreaza amprenta pierderii de substanta cutanata in
alginat. Mulajul se toarna in gips dur, iar piesa obturatoare externa se prepara din ceara. Ea
trebuie sa patrunda in perforatie pentru a avea sprijin pe piesa intermediara. In exterior, trebuie
reconstituita forma fetei. Ea este sculptata luand ca referinta partea opusa. Solidarizarea piesei
externe cu cea intermediara poate fi realizata cu atasamente sferice sau preferabil cu brose, care
sunt despicate culisand in diferite tuburi.
SUPRAVEGHEREA SI MODIFICARILE PROTEZELOR OBTURATOARE

-trebuie supravegheate periodic

-nu trebuie sa fie traumatizante pentru mucoasa
-daca apar modificari usoare, se corecteaza prin rebazare
-daca aoar modificari importante, se reface obturatorul
CARACTERISTICI DE AMPRENTARE PENTRU EPITEZE

Pentru realizarea amprentelor protezelor obturatoare:

1. Amprenta preliminara cu alginat – obturarea orificiilor cu mese vaselinate (inainte
interventiei chirurgicale in obturatoarelor imediate
2. Realizarea portamprentei individuale
3. Inregistrarea amprentei functioanale in 2 timpi
4. Turnarea modelelor:
– acoperirea amprentei prin pensulare cu un strat subtire de gips
- acoperirea cu strat de gips rezistent
- turnarea soclului

Pentru proteza obturatoare secundara:

1. Amprenta preliminara utilizand materialul alginat
2. Se toarna modelul de lucru
3. Portamprenta individuala
4. Amprenta functionala
5. Se toarna modelul functional

Dupa refacerea tesuturilor, pentru confectionarea obturatorului definitiv, se amprenteaza din

nou cavitatea orala folosindu-se siliconi de condensare
Modelul se toarna in ghips dur tip IV.
Se obtine modelul duplicat pe care se realizeaza desenul si macheta in ceara a scheletului metalic al
protezei obturator definitive

ETAPE CLINICO-TEHNOLOGICE DE REALIZARE A OBTURATOARELOR

1. Amprenta preliminara cu alginat – obturarea orificiilor cu mese vaselinate

2. Realizarea portamprentei individuale
3. Inregistrarea amprentei functioanale in 2 timpi
4. Turnarea modelelor in 2 timpi – acoperirea amprentei prin pensulare cu
un strat subtire de gips
- acoperirea cu strat de gips rezistent
- turnarea soclului

1. A)PROTEZA OBTURATOR IMEDIATA LA SUBIECTUL DENTAT

 Este realizata inaintea interventiei

 Alcatuire:
  Placa palatina ce suportaobturatorul din silicon amplasat in cavitatea postoperatorie
 crosetele dentare

 Amprenta preliminara inaintea interventiei chirurgicale

 Modelul de lucru
 Realizarea placii palatine din acrilat cu retentii ajustata la nivelul dintilor restanti
 De partea rezectiei placa trece deasupra dintilor restanti
 Scop :
 permite epitelizarea mai rapida a cavitatii
 ameliorarea fonatiei si alimentatiei

1.B) PROTEZA OBTURATOR IMEDIATA LA SUBIECTUL EDENTAT

Amprenta preliminara dupa interventia chirurgicala

Modelul de lucru
Se prepara materialul siliconic si se adapteaza pe model in interiorul cavitatii

2. PROTEZA OBTURATOARE SECUNDARA

Amprenta preliminara utilizand materialul alginat

Se toarna modelul de lucru

Portamprenta individuala

Amprenta functionala

Se toarna modelul functional

Axa de insertie a protezei este dictata de cea a obturatorului, utilizand paralelograful

3. PROTEZA OBTURATOARE DEFINITIVA

 DISPENZARIZAREA PACIENTULUI PURTATOR DE PROTEZA OBTURATOR

- Se urmaresc cu atentie aparitia leziunilor la nivelul peretilor pierderii de substanta

- Retusarea protezei obturator
- Rebazarea obturatorului
- Refacerea protezei obturator

PROTEZA FACIALA

ETAPELE CLINICO-TEHNOLOGICE DE REALIZARE A PROTEZELOR MAXILO-FACIALE

-Amprentarea defectului de substanta

-Turnarea modelului

-Prepararea machetelor

-Prepararea tiparului

-Procedeul de ambalare

-Materialele utilizate pentru realizarea protezelor

Materialele de amprenta utilizate in protezarea maxilo-faciala

1. Alginatele cu priza lenta preparate special pentru ortopedie

2. Alginatele utilizate in protezele conventionale:Avantaje: - usurinta in manevrare

Dezavantaj:- nu este foarte fidel

3. Hidrocololizii reversibili:Avantaje: - redau cu acuratete marginile defectului;

- se adapteaza cu usurinta defectelor tesuturilor dure si moi.
Dezavantaje: - hidrofilic- turnarea imediata a modelului max.1 ora;
- necesita aparatura speciala

4. Polieterii: • Material de amprenta ce combina silicele Si gipsul

• Confera rezistenta crescuta fata de alginat
• Timp scazut de lucru
• Reproducerea excelenta a detaliilor

5. Polisulfidele: • Rezistenta crescuta

• Usurinta de manevrare
• Stabilitate dimensionala scazuta
• Miros neplacut

6. Polisiloxanii (siliconii de condensare):→ Usurinta in aplicare – prin intermediul seringii

→ Acuratete de exceptie
→ Este flexibil – necesita sustinerea amprentei

7. Poli-vinil-siloxanii (siliconii de condensare): → Usurinta in aplicare – prin intermediul

seringii → Utilizat in realizarea suportului materialelor elastice de amprenta

8. Amprenta optica

1. Amprentarea

Mulajul facial
Pregatirea pacientului in vederea amprentarii
 Pozitia culcata a bolnavului
 Asigurarea respiratiei
 Limitele amprentei – superior
- inferior
- lateral
 Prepararea alginatului
 Se incepe cu regiunile cele mai inalte, etalindu-se in zonele joase
 Depunerea materialului sectorializat
 Ingrosarea marginilor amprentei

Priza materialelor de amprenta

Etalarea gipsului peste materialul de amprenta

Mulajele partiale ale fetei:

1. Lipsa de substanta intereseaza o regiune (nazala, auriculara)
2. Pierderea de substanta are forma retentiva sau comunica larg cu o cavitate naturala
- Amprenta cavitatii cu un elastomer de silicon
- Realizarea mulajului facial peste aceasta amprenta

2.Turnarea modelului

 Modelul in gips- se utilizeaza gips clasa IV

- consistenta cremoasa
- se aplica prin pensulare,
etalindu-se progresiv
- grosime a stratului de gips de 1 cm
- sectionarea marginilor
 - asigurarea stabilitatii

 Modelul in ceara – ceara dura

- utilizat pentru simplificarea machetei unei proteze faciale
- turnarea cerii strat cu strat
- grosime 0,5 cm, apoi 1 cm
Demulare dupa 24 de ore

3.Prepararea machetelor
a. ceara
b. pasta de modelaj (pe baza de argila si uleiuri)

4.Prepararea tiparului

1. Tiparele in ghips
Indicatii: - utilizat pentru protezele din rasina acrilica
- majoritatea materialelor suple (latex, elastomeri)
Caracteristici: - marginile tiparului depasesc cu 2-3 cm limitele machetei
- protezele din latex se decoleaza proteza dupa uscare; tiparul
se poate refolosi
- elastomerii de siliconi- izolarea cu amoniu cuaternar
- proteza are o forma complexa- tipar cu mai multe piese

2.Tiparele in rasini
Caracteristici: - utilizata doar pentru piesele foarte mici
- sufera o retractie importanta in timpul
polimerizarii
- utilizat cu materialele care polimerizeaza
la rece (latex, elastomeri)

3.Tiparele semielastice
Caracteristici: - construite din elastomerii de silicon
- tipare rezistente la temperaturi de peste 2500C
- realizarea unei proteze complexe dintr-un material rigid

5.Procedee de ambalare

1. Ambalarea prin injectie

- ambalarea rasinilor vinilice – lichid de consistenta crescuta
- Injectate in tipar,
- Temperatura de fierbere 140-1800C

2.Ambalarea prin buraj

- Ambalarea rasinilor acrilice
- Plasticitatea scazuta a materialului obliga la utilizarea presiunii mari
- Se umplu partile tiparului apoi se ambaleaza sub presiune
3.Ambalarea prin inductie la cald
-realizarea pieselor goale in interior
- Se utilizeaza un tipar metalic, se umple cu pasta, se cufunda in lichid fierbinte

4. Tiparul umezit
- realizarea pieselor goale in interior
- utilizat pentru materialele plastice

5.Materiale utilizate pentru realizarea protezelor

Clasificarea materialelor:

A. Rigide

1. Rasina acrilica autopolimerizabila

 INDICATII:- Mijloace de temporizare de contentie in fracturi
- Fixarea elementelor retentive, a endoprotezelor sau a protezelor
Plastic
 CARACTERISTICI:- textura poroasa
- iritante
- degajare de caldura in timpul polimerizarii
- utilizarea unor foite de polietilena

2. Rasina acrilica cu polimerizare lenta

INDICATII:- Protezele obturator imediate

- Protezele maxilo-faciale provizorii

 CARACTERISTICI:- polimerizarea se efectueaza la cald
- material dur, rigid, casant
- polimerizare 12 ore, temperatura 80-1000 C

3. Rasini acrilice preformate

INDICATII:- Obtinerea bazelor rigide necesare in protezarea pierderilor de

substanta a maxilarelor

- realizarea placilor obturatoare pentru protezele immediate

- realizarea suporturilor pentru stabilizarea protezelor

plasticefaciale

 CARACTERISTICI:- placi de rasina de diferite grosimi

- utilizate pentru a permite aderenta siliconilor la rasina

- aparatul Biostar
 4. Polietilenele
INDICATII:- Protezele plasticepentru pierderile de substanta a boltii palatine

CARACTERISTICI:- foite de 3-4 mm grosime

- polimerizarea etilenei la T= 2300 C, P= 1200 atm

- material translucid

5.Rasini epoxidice

B. Elastice

1. Rasini acrilice suple

INDICATII:- Realizarea protezelor faciale externe
CARACTERISTICI:- prezinta culori corespunzatoare cu tentele pielii
- isi modifica culoarea in timp
- sufera o contractie de 10 % in timpul polimerizarii

2. Latexul prevulcanizat

INDICATII:- Realizarea pieselor cu pereti subtiri

CARACTERISTICI:- lichid laptos ce s ecoaguleaza

- tiparul se poate reutiliza

3. Rasini vinilice

4.Acetatul de polivinil

5. Elastomerii de silicon

1. Materiale finite
- Se prezinta sub forma de placi, blocuri
- Utilizate cu scopul de a modifica un relief, sau de servi ca element de sustinere
2. Gelurile de silicon
-Inlocuiesc pierderile de substanta a partilor moi

Se prezinta sub forma de pasta, devin elastici prin polimerizare

- sunt tolerati excelent de catre tesuturi

- rezintenta sporite la caldura, RUV, murdarie

 - insolubili in lichide organice

- usor de sterilizat

- rezistenta la rupere deficitara

- dificil de colorat (caracter hidrofug)

Clasificare: cu priza lenta si rapida

6. Poliuretanii

CARACTERISTICI:- consistenta lor atinge toate gradele de suplete

- textura lor imita perfect pe cea a pielii

- se pot adauga coloranti

- stabilitate buna

O protezare maxilo-faciala reusita implica:

- încadrarea potrivita a marginilor în tesutul înconjurator

- este identica cu cealalta parte anatomica
- potrivirea locala de culoare, textura cu tesuturile apropiate
- protejarea tesutului acoperit
- confort la purtare
- nu atrage atentie de la sine, are un aspect natural
- reîncadrarea pacientului în societate

PROCEDEE DE FIXARE A PROTEZELOR MAXILO-FACIALE

Aceste procedee presupun ingeniozitate si rabdare din partea practicianului, deoarece de
eficacitatea lor va depinde rezultatul final al protezarii.
Exigentele fixarii vor permite:
Stabilitate suficienta pentru evitarea deplasarii protezei;
Confort suficient de bun pentru a fi tolerata;
Participarea la miscarile mimicii;
Invizibilitate.
Exista multiple solutii care trebuie sa se adapteze la fiecare caz in parte, depinzand de urmatoarele
elemente:
teren;
starea de cicatrizare;
 necesitatea de a prevedea o proteza provizorie, pentru a astepta momentul fixarii
unui element pe marginile pierderii de substanta;
existenta unei iradieri anterioare care va face fragile tesuturile, excluzand orice
mijloace care ar putea fi mai putin agresive pentru piele;
riscurile de recidiva a leziunii initiale;
sediul va conditiona alegerea tipului de protezare, respectiv a mijlocului de fixare
(de exemplu, unele regiuni mobile sunt defavorabile unei bune fixari; comunicarea
cu o cavitate naturala reprezinta un avantaj datorita formei retentive a acesteia);
volumul protezei este determinat de dimensiunile pierderii de substanta, acestea
contribuind la cresterea greutatii protezei, si influentand in mare masura alegerea
sistemului de fixare;
varsta si activitatea sociala vor conditiona natura si mijlocul de fixare;
sexul este un element important in aceasta alegere;
contextul psihologic antrenat prin mutilare va influienta alegerea sistemului de
fixare.

1. RETENTIA ANATOMICA
Va consta in utilizarea:
a) reliefurilor, depresiunilor naturale si cavitatilor naturale ale fetei pentru
stabilizarea marginilor protezei;

b)limitelor pierderilor de substanta, prevazute inainte de rezectie.

Elementele retentive sunt studiate in colaborare cu chirurgul maxilo-facial, fiind absolut
necesara utilizarea:
unui sprijin osos suficient de larg,unui sprijin mucos posibil de utilizat,
unui sprijin cutanat, si
unor bride fibroase cicatriceale.

c) mijloacelor retentive create printr-o interventie chirurgicala: tunelizarea pielii,

cavitati retentive etc.

d) incluziunilor subcutanate sau intraosoasea unor magneti de volum scazut.

2. RETENTIA MECANICA
Presupune utilizarea unor dispozitive sau materiale care asigura stabilitatea protezei. Acestea sunt
reprezentate prin:

A. ADEZIVI, care pot fi:

lichide aplicate cu pensonul sau vaporizate pepiele si pe proteza;
paste, realizand un colaj biologic neiritant si antialergic;
solide, sub forma de panglici umectate cu unadeziv pe cele doua fete.
Caracteristicile comune ale acestor sisteme sunt:
-          absenta toxicitatii;
-          compozitie nealergica;
 -          prezenta de substante destinate evitarii iritatiilor chimice dupa un colaj
prelungit (lanolina, oxid de zinc).
Natura acestor adezivi variaza in functie de materialulutilizat pentru confectionarea protezei.
Prezenta siliconilor a impus utilizarea de produse speciale adaptate acestor substante care sunt
refractare la colajul clasic.
EXEMPLE ADEZIVI: adezivi pe baza de latex, lacuri chirurgicale, adezivi pe baza de silicon , benzi
adezive cu fata dubla

B. MONTAREA OCHELARILOR
Va constitui un element de stabilizare prin care proteza poate fi consolidata sau fixata printr-un
dispozitiv amovibil. Montarea trebuie sa fie suficient de groasa pentru a disimula atasarea si
marginile protezei.
Partile componente ale sistemului de montare a ochelarilor sunt reprezentate prin 4 elemente:
corpul, hlubele, sarniere pentru solidarizare, lentile

C. PIESELE DESTINATE REALIZARII RETENTIILOR ANATOMICE

Acestea sunt elementele metalice sau din acrilat care se introduce in tunele, butoniere sau cavitati
retentive.
Unele pot fi elastice si construite din latex, polivinil sau siliconi. Elementele sunt destinate
introducerii unei protuberante utile pentru retentie.
Magnetii pot fi utilizati pentru solidarizarea unei piese retentive de o proteza.
Magnetii fixati pe bonturile sau bazele de solidarizare a implanturilor vor permite plierea
protezelor plastice cu suprafete si greutate reduse.
Atasamentele metalice permit reunirea pieselor protezelor obturator. Sunt elemente retentive,
constituind piese intraorale sau intraorbitare. Alte piese retentive sunt reprezentate prin arcuri
metalice sau benzi elastice mascate de par.

ENDOPROTEZELE
Rezectiile intinse ale mandibulei se efectueaza fie pentru leziuni cu caracter evolutiv si recidivant
(ameloblastom), fie pentru tumori maligne (epitelioame, sarcoame), fie pentru sechele ale
leziunilor traumatice sau infectioase care antreneaza cel mai adesea anchiloze temporo-
mandibulare. Aceste rezectii care intereseaza ramul vertical sau un segment al arcului mandibular
perturba statica mandibulara, cu grave consecinte functionale si estetice. Rolul endoprotezei este
de a reconstitui imediat segmentul osos rezecat, fara de care jocul si echilibrul mandibulei ar fu
perturbate. Este astfel posibil de a reinsera muschii pe un suport rigid, iar planurile de sustinere
ale planseului si limbii pot fi reconstituite intr-o maniera anatomica. Poate fi reluata astfel si o
alimentatie aproape normala. Ventilatia pulmonara este astfel normal restabilita, fara riscul
edemului perilaringian sau al caderii limbii. Ulterior, absenta tulburarilor estetice, recuperarea
unei functii masticatorii eficace au un effect favorabil, permitand replasarea rapida a pacientului in
mediul social.
Adaptarea endoprotezei
Proteza, pentru a putea fi bine suportata, trebuie sa raspunda unor anumite principii mecanice si
biologice:
  Ea trebuie construita din material perfect tolerate de tesuturi. Acestea sunt reprezentate:
pentru partile plastic-metacrilatul de metil polimerizat lent sau sub presiune puternica cu
minimum de monomer, iar pentru partile metalice-aliajele: vitalium si derivatii sai, precum
si aliajele pe baza de otel inoxidabil.
 Nu trebuie urmarita reconstituirea morfologiei osoase, ci doar dimensiunile liniare ale
segmentului rezecat.
 Endoproteza trebuie sa fie perfect adaptata si pozitionata cu minimum de retus
 Endoproteza trebuie sa fie solid fixate la segmentul mandibular de care se ataseaza, un joc
chiar minim ar provoca o leziune osoasa in jurul elementelor de fixare si o crestere rapida a
mobilitatii.
 Endoproteza trebuie sa fie perfect sterilizata si asezata cu maximum de precautie

Constructia endoprotezei
Limitele rezectiei sunt determinate inainte de interventie prin examen clinic si radiologic. De
fiecare data, daca este posibil, dintii din imediata apropiere a liniei de sectionare sunt extrasi in
prealabil. Aceste extractii pot fi si contraindicate in functie de natura leziunii si caracterul sau
evolutiv. O prima aproximare este furnizata de teleradiografie, de profil si in incidenta verticala.
Dar modelul exact al piesei este determinat prin examen clinic si palpare. Cand este vorba de o
rezectie terminal, cazul cel mai frecvent, se repereaza pe piele cu creionul dermatograf interliniul
articular (corespunde mijlocului tragusului, 1 cm inainte de implantarea sa), unghiul mandibulei si
traiectul sectiunii anterioare (acesta reperat in cavitatea orala corespunde pe piele la nivelul
inaltimii marginii bazilare).
Proteza este constituita dintr-o piesa de fixare metalica in forma de gutiera (pe partea externa a
acesteia sunt perforate 3 orificii, pentru a primi surubul de fixare, ea este prelungita printr-un
sistemderetentivecare va fi inclusa in rasina) si un corp care inlocuieste segmentul osos rezecat
(din acrilat armat cu un fir metallicde 18/10 mm).
Exactitatea dimensiunilor piesei si soliditatea fixarii sale sunt de o importanta capitala. Daca piesa
este prea scurta, se va produce o laterodeviatie de partea rezectiei, obligand recurgerea la un
aparat ghid pentru a corecta acest lucru. O piesa prea lunga va determina inversarea ocluziei,
aparand dureri in regiunea temporala, datorita presiunilor prea mari.
Pentru a evita aceste inconveniente, se poate realiza o proteza in doua parti. Una dintre acestea
este solidarizata firului de armatura, cealalta distala poate culisa pe acest fir. Orientarea piesei
trebuie sa fie riguros simetrica cu partea opusa, sa nu existe nicio mobilitate a piesei sau a
surubului datorita careia s-ar putea produce o resorbtie osoasa, care ar antrena expulzia piesei.
Inchiderea planurilor de acoperire trebuie sa fie etansa, fara tensiune in suture. Trebuie incercata
acoperirea piesei cu planuri suficient de groase, dedubland la nevoie planurile musculare sau
tesutul celular.
Alte endoproteze pot fi construite pentru rezectiile intrerupte, interesand ramul orizontal si
regiunea simfizara.Rar astfel de pierderi de substanta pot fi completate cu endoproteze inerte, cel
mai adesea fiind reconstituite prin grefe osoase.