You are on page 1of 2

STĂRILE DE AGREGARE A SUBSTANȚELOR

Substanțele se află în una dintre cele trei stări si anume:


 Starea solidă
 Starea lichidă
 Starea gazoasă
Apa se gaseste în toate cele trei forme.
Fiecare dintre aceste forme este denumită stare de agregare a substanței.
Majoritatea corpurilor care ne inconjoară au formă si volum. Aceste corpuri se numesc
corpuri solide, iar substanțele din care sunt formate se numesc substanțe solide (metalul,
lemnul, zaharul, sticla).
Stim deja ca apa este o substanță lichidă. Deoarece nu are formă stabilă, apa ia forma
recipientului în care se află. Lichidele au volum propriu.
Exemplu de substanțe lichide:
 Apa
 Laptele
 Sucurile
 Uleiul etc.
O condiție importantă vieții este prezența aerului în atmosferă – substanță gazoasă.
Aerul cuprinde tot spațiul din jurul nostru. El este fără miros fără formă nu poate fi
văzut ci doar simțit.
PROPRIETĂȚILE GENERALE ALE SUBSTANȚELOR

Substanțele se aseamănă între ele sau se deosebesc prin proprietățile lor.


Cu toții am observat că în unele cazuri este nevoie să mărunțim anumite substanțe
numindu-se divizibilitate. Substanțele pot fi divizate pînă la starea de praf, de aceea
procesul mai este numit pulverizare. O substanță mai poate fi divizată pînă la o particulă
foarte mică care se numește moleculă.
Moleculele unui gaz sînt într-o continuă mișcare. Cînd moleculele unei substanțe intră în
contact cu moleculele altei substanțe, are loc un proces numit difuziune (răspîndire în
toate direcțiile). De exemplu parfumul florilor este simțit deoarece moleculele acestuia se
amestecă cu cele ale aerului.
Substanțele care se dizolvă (zahărul, sarea) se numesc substanțe solubile, iar substanța
care dizolvă (apa) se numește solvent sau dizolvant. Proprietatea substanței de a se
dizolva în apă se numește solubilitate.
Știm că toate substanțele sunt formate din molecule care se atrag reciproc. Acest
fenomen se numește coeziune.
Proprietatea de lipire între două suprafețe a două corpuri solide diferite se numește
adeziune.
Proprietatea de lipire între doua substanțe diferite, una solidă și alta lichidă, se numește
aderare.

You might also like