Italia

307 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

stat în Europa de Sud

Italia
Republica Italiană
Repubblica Italiana

Drapelul Italiei Stema Italiei

Imn: Il Canto degli Italiani

(Cântecul italienilor)

1:39

Geografie

Suprafață  

 - Total 301.338 km² 

Cel mai înalt punct Mont Blanc (4.808,72 m) 

Cel mai jos punct Contane[*] (−3,44 m) 

Cel mai mare oraș Roma

Vecini San Marino

Vatican
Franța
Elveția
Austria
Slovenia
Malta 

Fus orar UTC+1/+2

Populație

Populație  

 - Recensământ 2011 .

Densitate 197,232 loc/km²

Limbi oficiale Italiana[ib 1]

Etnonim Italian, Italiancă, Italieni

Guvernare

Sistem politic Republică

Președinte Sergio Mattarella[10] 

Prim-ministru Giorgia Meloni 

Legislativ Parlamentul Republicii

Italiene 

Capitala Roma

Istorie 

Unificarea Italiei 

Economie

PIB (PPC) 2021

 - Total ▼ $2.610 trilioane[4] (locul 13)

 - Pe cap de locuitor ▼ $43.376[5] (locul 29)
PIB (nominal) 2021

 - Total ▲ $2.106 trilioane[6] (locul 8)

  - Pe cap de locuitor (locul 25)▲ $34.997[7]

Gini (2018) 33.4 (▼)

IDU (2019) 0.892 (▲ foarte ridicat)

(locul 29)

Monedă Euro (EUR) din 2002 (€)[ib 2]

Coduri și identificatori

Cod CIO ITA 

Cod mobil 222 

Prefix telefonic +39[ib 3]

ISO 3166-2 IT 

Domeniu Internet .it, .eu[ib 4]

1. ^ Mai multe limbi sunt oficiale alături de italiană în

diverse regiuni: germana și ladina în Tirolul de
Sud, slovena în provinciile
Gorizia și Trieste; franceza în Valea Aostei

2. ^ înainte de Euro, Lira Italiană; în Campione d'Italia,

Euro este acceptat la plată, deși acolo moneda
oficială este francul elvețian.

3. ^ Pentru Campione d'Italia se folosește prefixul

pentru Elveția (+41)

4. ^ Codul .eu aparține Uniunii Europene, din care

Italia face parte

Prezență online
site web oficial
hasthtag
Modifică date / text 

Italia (scris și pronunțat la fel și în limba italiană: iˈtaːlja), oficial Republica

italiană (in italiană Repubblica italiana),[11][12][13][14] este un stat unitar, republică
parlamentară, aflat în Europa de Sud. Ea acoperă o arie de 301.338 km² și are o climă
temperată; datorită formei părții sale continentale, este denumită pe plan intern lo
Stivale („Cizma”).[15][16] Cu 61 de milioane de locuitori, este a cincea cea mai populată
țară a Europei. Italia este o țară dezvoltată [17] și are a treia cea mai mare economie din
zona Euro și a opta din lume după PIB nominal. [18]
Din vremurile antice, culturile etruscă, Magna Graecia și altele au înflorit pe teritoriul
actual al Italiei, până când au fost în cele din urmă absorbite de Roma, care timp de
secole a rămas centrul politic și religios al civilizației occidentale, capitala Imperiului
Roman și apoi centrul creștinismului. În Evul Mediu Întunecat, Peninsula Italică s-a
confruntat cu dezastruoase invazii ale triburilor barbare, dar începând cu secolul al XI-
lea, numeroase orașe-stat italiene(en) au început să înflorească practicând navigație,
comerț și întreținând instituții bancare (capitalismul modern își are originile în Italia
medievală).[19] Mai ales în timpul Renașterii, cultura italiană a înflorit, producând
cărturari, artiști și polimați ca Leonardo da Vinci, Galileo, Michelangelo și Machiavelli.
[20]
 Exploratorii italieni ca Marco Polo, Columb și Vespucci au descoperit noi rute
către Orientul Îndepărtat și către Lumea Nouă, contribuind la epoca marilor
descoperiri pentru europeni.[21] Totuși, Italia a rămas fragmentată în numeroase state
aflate în război unele cu celelalte de-a lungul întregii Epoci Medievale, ceea ce le-a
făcut să cadă ușor pradă marilor puteri europene, ca Spania, Franța, și apoi Austria.
[22]
 Italia va intra astfel într-o lungă perioadă de declin până la jumătatea secolului al
XIX-lea.[22]
După diferite tentative nereușite, războaiele al doilea și al treilea(en) pentru independența
Italiei s-au soldat cu unificarea unei mari părți din Italia actuală între 1859–1866.
[23]
 Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul secolului al XX-lea,
noul Regat al Italiei s-a industrializat rapid și și-a format un imperiu colonial, devenind
Mare Putere.[24][25] Italia sudică și rurală au rămas în mare parte însă excluse de la
industrializare, alimentând o diaspora(en) mare și influentă. În ciuda victoriei din Primul
Război Mondial, Italia a intrat într-o perioadă de criză economică și agitație socială, care
a favorizat apariția unei dictaturi fasciste în 1922. Participarea ulterioară la al Doilea
Război Mondial de partea Axei s-a sfârșit cu o înfrângere militară, distrugere economică
și un război civil. În anii care au urmat, Italia a abolit monarhia, a restaurat democrația și
s-a bucurat de o explozie economică(en), devenind astfel una dintre cele mai dezvoltate
țări[26][27][28][29] și a cincea economie a lumii până în 1990.[30]
Italia joacă un rol de frunte în afacerile militare, culturale și diplomatice mondiale [31] și
este astfel considerată a fi o putere regională majoră. [32][33][34] Italia este unul dintre
membrii fondatori și unul dintre membrii de frunte ai Uniunii Europene,[35] fiind membră
și a mai multor instituții internaționale, între care ONU,[36] NATO,[37] OCDE, OSCE, OMC,
[38]
 DAC(en), G4(en), G6(en), G7, G8, G10(en), G20,[39] a Uniunii Mediteranei,[40] a Consiliului
Europei,[38] a Inițiativei Central-Europene,[41] ASEM[42] și a Uniting for Consensus(en).[43]

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Prezumpțiile privind etimologia numelui de „Italia” sunt numeroase și foarte variate.
[44]
 Conform uneia dintre cele mai comune explicații, termenul latinesc Italia[45] a fost
împrumutat prin greaca antică din oscanul Víteliú, care înseamnă „țara vițeilor”
(cf. Lat vitulus „vițel”, Umb vitlo „vițel”).[46] Taurul era un simbol al triburilor din sudul
peninsulei[47] și apărea adesea în luptă cu lupoaica romană ca simbol al sfidării Italiei
libere în timpul Războiului Social.[48] Istoricul grec Dionis din Halicarnas afirmă aceasta
odată cu legenda că Italia ar fi fost denumită astfel după Italus(en),[49] legendă amintită și
de Aristotel[50] și Tucidide.[51]
Numele de Italia s-a aplicat doar la o parte din ceea ce este astăzi Italia de Sud –
conform lui Antioh din Siracuza(en), porțiunea sudică a peninsulei Bruttium (Calabria de
astăzi: provincia Reggio, și parte din provinciile Catanzaro și Vibo Valentia). Dar până la
vremea sa Oenotria(en) și Italia deveniseră sinonime, și numele s-a aplicat și asupra a
mare parte din Lucania. Grecii au ajuns și ei să folosească denumirea de „Italia” pentru
o regiune mai extinsă, dar abia în timpul domniei lui Cezar August (sfârșitul secolului I
e.n.) termenul s-a extins asupra întregii peninsule până la Alpi. [52]

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Italiei.
Preistoria și antichitatea[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Magna Graecia, Etrusci, Italia (provincie romană), Roma
Antică, Regatul Roman, Republica Romană și Imperiul Roman.

Colosseumul din Roma, construit c. 70 – 80 e.n., este considerat a fi una dintre cele mai mari opere
de arhitectură și inginerie.

Săpăturile arheologice efectuate în toată Italia au dezvăluit prezența omului de

Neanderthal în perioada paleolitică, acum circa 200.000 de ani,[53] urmată de sosirea
omului modern acum circa 40.000 de ani. Vechile popoare ale Italiei preromane – cum
ar fi umbrii, latinii (care aveau să stea la baza civilizației
romane), volscii, samniții, celții și ligurii, care au locuit nordul Italiei, dar și mulți alții –
erau popoare indo-europene; principalele popoare care nu erau de origine indo-
europeană erau etruscii, elimii și sicanii în Sicilia și sarzii preistorici.[54]
Între secolele al XVII-lea și al XI-lea î.Hr. grecii micenieni au stabilit contacte cu Italia,[55]
[56][57][58]
 iar în secolele al VIII-lea și al VII-lea î.Hr. au fost înființate colonii grecești de-a
lungul coastelor Siciliei și în sudul peninsulei Italice, teritoriu ce a căpătat denumirea
de Magna Graecia.[59] Fenicienii au stabilit și ei colonii pe coastele Sardiniei și Siciliei.[60]
Roma, un oraș-stat format în jurul unui vad de pe Tibru, fondat conform tradiției în 753
î.Hr.,[61][62] a evoluat de-a lungul secolelor într-un mare imperiu, întins din Britannia până
la granițele Persiei, și cuprinzând întregul bazin al Mediteranei, în care cultura greacă și
cea romană s-au unit formând o civilizație unică. Moștenirea culturală a Imperiului
Roman a influențat puternic civilizația occidentală și a modelat în mare măsură lumea
modernă.[63] Într-un lent declin început cu secolul al III-lea, Imperiul s-a divizat în două
părți în anul 395.[64] Imperiul Roman de Apus, sub presiunea invaziilor barbare, s-a
dizolvat în cele din urmă în 476, când ultimul său împărat a fost detronat de căpetenia
germanică Odoacru,[65] în timp ce Imperiul Roman de Răsărit a mai supraviețuit încă
aproape o mie de ani.[66]
Evul Mediu[modificare | modificare sursă]
Coroana de Fier a Lombardiei, simbol al regilor Italiei timp de multe secole.

După căderea Imperiului Roman, Italia a fost cucerită de ostrogoți,[67] urmați în secolul al

VI-lea de o scurtă recucerire de către împăratul bizantin Iustinian.[68] Invazia unui alt trib
germanic, lombarzii, spre sfârșitul aceluiași secol, a redus prezența bizantină la câteva
fragmente teritoriale izolate (Exarhatul de Ravenna) și a dus la începutul sfârșitului
unității politice a peninsulei pentru următorii 1.300 de ani. Regatul lombard a fost ulterior
absorbit de Imperiul Franc al lui Carol cel Mare la sfârșitul secolului al VIII-lea.[69] Francii
au contribuit și la formarea Statului Papal în Italia centrală. Până în secolul al XIII-lea,
politica italiană a fost dominată de relațiile dintre împărații Sfântului Imperiu Roman și
papalitate, majoritatea orașelor-state italiene implicându-se în conflict, fie de partea
primului (ghibelinii) fie de partea celei de a doua (guelfii) după cum le convenea pe
moment.[70]

Castel del Monte(en), construit de împăratul german Frederick al II-lea.

În această epocă haotică, în Italia a apărut o instituție caracteristică ei, comuna

medievală(en). Dat fiind vidul de putere produs de fragmentarea teritorială extremă și de
lupta dintre Imperiu și Sfântul Scaun, comunitățile locale au căutat să-și afirme
autonomia pentru a restaura legea și ordinea. [71] În 1176, Liga Lombardă, o asociație de
orașe-stat, l-a învins pe împăratul german Frederic Barbarossa în bătălia de la
Legnano,[72] asigurând practic independența a mare parte dintre orașele din Italia
nordică și centrală. În zonele sudice și de coastă, orașele-stat-porturi s-au constituit
în republici maritime, cele mai cunoscute fiind Veneția, Genova, Pisa și Amalfi. Ele s-au
implicat mult în cruciade, au ajuns să domine Mediterana și să monopolizeze rutele
comerciale către Orient.[73]
În sud, Sicilia devenise emirat islamic în secolul al IX-lea, înflorind până când a fost
cucerită de italo-normanzi la sfârșitul secolului al XI-lea împreună cu mare parte din
principatele lombarde și bizantine din Italia sudică. [74] Printr-un șir complex de
evenimente, Italia sudică s-a dezvoltat ca regat unitar, la început sub
dinastia Hohenstaufen, și apoi sub dinastia capețiană de Anjou(en) și, începând cu
secolul al XV-lea, cu dinastia de Aragon.[75] În Sardinia, fostele provincii bizantine au
devenit state independente denumite Giudicati(en),[76] deși unele părți din insulă s-au aflat
sub control genovez sau pisan până la cucerirea sa de către Aragon în secolul al XV-
lea. Pandemia Moartea Neagră din 1348 și-a lăsat amprenta asupra Italiei ucigând
poate o treime din populație.[77][78] Recuperarea din ravagiile făcute de ciumă a dus la o
resurgență a orașelor, a comerțului și economiei, ceea ce a permis
înflorirea umanismului și Renașterii, curente care s-au răspândit apoi în toată Europa. [79]
Începutul Epocii Moderne[modificare | modificare sursă]

Leonardo da Vinci, modelul de om renascentist (autoportret, c. 1512).

În secolele al XIV-lea și al XV-lea, Italia centrală și de nord a fost împărțită în mai multe
orașe-state aflate în război, restul peninsulei fiind ocupată de Statul Papal și de Regatul
Siciliei, ultimul denumit și Neapole. Cele mai puternice dintre aceste orașe-stat
absorbeau teritoriile înconjurătoare dând naștere unor seniorii, state regionale adesea
conduse de puternice familii de negustori care înființau dinastii locale. [80] Războaiele
între orașele-state erau foarte frecvente, și se duceau în principal cu armate de
mercenari denumiți condottieri, bande de soldați aduși din toată Europa, mai ales
germani și elvețieni, cu comandanți italieni. [81] Deceniile de lupte au dus în cele din urmă
la apariția Florenței, Milanului și Veneției ca actori dominanți, semnatari în 1454 ai păcii
de la Lodi(en), prin care s-a instaurat un calm relativ în regiune pentru prima oară după
multe secole. Pacea avea să dureze circa patruzeci de ani. [82]
Renașterea, o perioadă de viguroasă revigorare a artelor și culturii, și-a avut originea în
Italia datorită mai multor factori, cum ar fi marile avuții acumulate de marile târguri,
patronajul familiilor dominante, ca familia Medici din Florența,[83][84] și migrația cărturarilor
greci(en) care au adus în Italia texte antice după căderea Constantinopolului în
mâinile turcilor otomani.[85][86][87] Renașterea italiană și-a avut apogeul la jumătatea
secolului al XVI-lea, invaziile străine aruncând regiunea în tumultul Războaielor Italiene.
Ideile și idealurile Renașterii s-au răspândit însă rapid în Europa de
Nord(en), Franța(en), Anglia și în mare parte din Europa. Între timp, descoperirea Americii
de către Columb și a noilor rute către Asia de către navigatorii portughezi, coroborate cu
ascensiunea Imperiului Otoman, au erodat dominația exercitată de negustorii italieni și
de republicile maritime asupra comerțului cu Orientul, ceea ce a produs un declin
economic accentuat al peninsulei.[88]
După Războaiele Italiene (1494–1559), declanșate de rivalitatea între Franța și Spania,
orașele-stat și-au pierdut treptat independența și au căzut sub dominație străină, mai
întâi spaniolă (între 1559 și 1713) și apoi austriacă (între 1713 și 1796). În 1629–1631,
o nouă epidemie de ciumă a ucis circa 14% din populația Italiei. [89] Pe lângă aceasta,
Imperiul Spaniol a început să decadă în secolul al XVII-lea, și la fel și posesiunile
acestuia în Neapole, Sicilia, Sardinia și Milano. În particular, Italia sudică a sărăcit și a
fost deconectată de evenimentele importante din Europa. [90] În secolul al XVIII-lea, ca
urmare a Războiului Succesiunii Spaniole, Austria a luat locul Spaniei ca putere străină
dominantă, iar Casa de Savoia a devenit putere regională, extinzându-și puterea
în Piemont și Sardinia. În același secol, declinul de două sute de ani a fost întrerupt prin
reforme economice și administrative efectuate în mai multe state de către elitele
dominante.[22] În timpul Războaielor Napoleoniene, Italia nordică și centrală au fost
invadate și reorganizate ca un nou Regat al Italiei, un stat clientelar al Imperiului
Francez,[91] în timp ce jumătatea sudică a peninsulei a intrat sub administrația
lui Joachim Murat, cumnatul lui Napoleon, care a fost încoronat rege al
Neapolelui. Congresul de la Viena din 1814 a restaurat situația de la sfârșitul secolului
al XVIII-lea, dar idealurile Revoluției Franceze nu au putut fi eradicate, și au reapărut la
suprafață în timpul frământărilor politice care au caracterizat prima parte a secolului al
XIX-lea.[92]
Unificarea Italiei, regimul liberal și participarea la Primul Război
Mondial[modificare | modificare sursă]

Legendara „strângere de mână de la Teano” între Giuseppe Garibaldi și Victor Emmanuel al II-lea: la 26

octombrie 1860, „Eroul a Două Lumi” a renunțat la speranțele sale republicane de dragul unității italiene.

Nașterea Regatului modern al Italiei a fost consecința eforturilor naționaliștilor italieni și

monarhiștilor loiali Casei de Savoia pentru a înființa un regat unit care să cuprindă
întreag