După melci
O porneau în turmă bleagă
Unchiului meu Sache Soiculescu
al cărui glas îl împrumut aici.
Dintr-atâţia fraţi mai mari
Unii morţi,
Alţii plugari;
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Scunzi, peltici,
Numai eu, răsar mai rău,
Dintr-atâţia (prin ce har?),
Mă brodisem șui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci…
Când Păresimi da prin lunci,
Cu pietrişul de albine,
Ne părea la toţi mai bine:
Ţânci ursuzi,
Desculţi şi uzi
Fetişcane
Cozi plăvane
Înfăşate-n lungi zăvelci
Să culeagă
Ierburi noi, crăiţe, melci…
Era umed în bordei…
Şi tuleam şi eu cu ei.
I
Tot aşa odată, iar.
La un sfânt prin Făurar
Ori la sfinţii Mucenici,
Târla noastră pe pitici
Odihnea pe creastă, sus,
– Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fugă
Subt o glugă
De aluni, pe buturugă
Odihnii
Şi eu curând…
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Că tot stând şi alergând
Jos, în vraful de foi ude
Prin lăstari şi vrejuri crude,
S-ar putea să dau de el:
Melcul prost, încetinel…
În ungher adânc, un gând
Îmi şoptea că melcul blând
Din mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă Omul să-l dezgroape…
Şi pornii la scotocit
(Cu noroc, căci l-am găsit).
Era, tot o mogâldeaţă:
Ochi de bou, dar cu albeaţă:
Între el şi ce-i afar’
Strejuia un zid de var.
– Ce să fac cu el aşa?
Să-l arunc nu îmi venea…
Vream să văd cum se desghioacă
Pui molatic, din ghioacă,
Vream să văd cum iar învie
Somnoros, din colivie…
Şi de-a lungul, pe pământ,
M-aşezai ca să-l descânt:
“Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vărgat
Şi ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng, şi fă-te-încoace,
Nu e bine să te-ascunzi
Sub pereţii grei şi scunzi;
Printre vreascuri cerne soare;
Colţi de iarbă pe răzoare
Au zvâcnit, iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapădă cojoace!
Şi tu singur, în găoace!
Hai, ieşi
Din cornoasele cămeşi!
Scoate patru firişoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede şi mici
Patru fire de arnici;
Şi agaţă la feştile
Ciufulite de zambile Căpcăuni,
Sau la fir de mărgărint Îi vedeam piezişi
Înzăuatul tău argint… Cum cască
Peste gardurile vii, Buze searbăde de iască;
Dinspre vii,
Ori de vrei şi mai la vale, Şi întorși
În tarlale – Ochi buboşi
Tipărește brâu de zale…” Înnoptau sub frunţi pestriţe
De păroase,
După ce l-am descântat De bărboase
L-am pus jos Joimariţe.
Și-am aşteptat…
Şi cum stam sub vânt şi frig
Înserase mai de-a bine; Strâns cârlig,
– Iscodind cu ochii treji,
Crengi uscate peste mine, Mai de sus de brână, drumul
Bâzâind la vântul strâmb, Unde seara ţese fumul
Îmi ziceau răstit din drâmb… Multor mreji:

Năzdrăvana de pădure De sub vreascuri văzui bine

Jumulită de secure, Repezită înspre mine
Scurt, furiș, O guşată cu gâtleji.
Înghițea din luminiş.
Din lemnoase văgăuni, Chiondorâş
Căta la cale;
De pe șale,
Când la deal și când la vale,
Curgeau betele târâş,
Iar din plosca ei de guşă
De mătuşă
Un tăios, un aspru: hârrşi…
Plâns prelung cum scoate fiara,
Plâns dogit,
Când un şarpe-i muşcă gheara,
Muget aspru şi lărgit
De vuia din funduri seara…
– Mi-a fost frică, şi-am fugit!
II
Toată noaptea viscoli…
În sat încă n-ajunsesem
Că porni, duium, să vie
O viforniţă târzie
De Păresemi.
Vântura, stârnind gâlceavă,
Albă pleavă;
Şi cădeau şi mărunţei
https://www.versuri.ro/w/db17
Bobi de mei…
(Ningea bine, cu temei.)
În bordei
Foc vârtos mânca năpraznic
Retevei.
Pe colibă, singur paznic
M-au lăsat c-un vraf de pene…
Rar, le culegeam alene;
Moşul Iene
Răzbătea de prin poiene
Să-mi dea genele prin gene.
Şi trudit,
Lângă vatră prigonit,
Privegheam prelung tăciunii…
Umbre dese,
Ca păunii,
Îmi roteau pe hornul şui
Leasa ochilor verzui.
Şi-mi ziceam în gând:
“Dar el Viu îmi-adusei aminte
Melcul, prost, încetinel? Ce-auzisem înainte,
Tremură-n ghioacă, vargă, De o noapte între toate
Nu cumva un vânt să-l spargă: Urgisită,
Roagă vântul să nu-l fure Când, pe coate,
Şi să nu mai biciuiască Guri spurcate
Bărbi de muşchi, obraji de iască Suflă vânt
Prin pădure, Să dărâme
Roagă vântul să se-ndure.” Din pământ…
De la jarul străveziu, Când, pe sloi, rupând din pită,
Mai târziu, Baba Dochia-nvălită
Somnoros venii la geam. Cu opt sărici
Era-nalt, nu ajungeam. Stă covrig,
Dar prin sticla petecită, Stă, înghite
Dar prin gheaţa încâlcită, Și sughite,
Fulgera sul lung de har, Şi se vaicără
Prăpădenia de-afar’ De frig.
Podul lumii se surpase – Hei, e noaptea ceea poate!
Iar pe case,
Până sus, peste colnic, Înapoi
Albicioase La fulgii moi
Ori foioase Cumpenind a somn, pe coate,
Cădeau cepi de arbagic. Cu tot gândul, sus, la el,
Şoptii:
“Melc încetinel, Gata nins,
Cum n-ai vrut să ieşi mai iute! Cum mija un pic de soare
Nici vivorniţă, nici mute Pe întins
Prin păduri nu te-ar fi prins… (În câmpie
Iar acum, când focu-i stins, Colilie
Hornul nins, Războind cu lunecuşul
Am fi doi s-alegem pene Din ţăpoi săltând urcuşul),
Şi alene -Înălțat la dâmbii prinși
Să chemăm pe moşul Iene Mă-ntorsei subt aluniş…
Din poiene, Îl zării lângă culcuşu-i
Să ne-nchidă: De frunziş.
Mie, gene;
Ţie, Era, tot, o scorojită
Cornul drept, Limbă vânătă, sucită,
Cel stâng, O nuia, ca un hengher
Binişor, Îl ţinea în zgărzi de ger!
Pe când se frâng, Zale reci,
Lemne-n crâng, Aspre benţi ce se-ntretaie,
Melc nătâng, Sus, pe vreascurile seci
Melc nătâng!” Îl prindeau:
O frunză moartă, cu păstaie.
III
Şi pe trupul lui zgârcit
Dintre pene şi cotoare M-am plecat
Şi l-am bocit: Şi, dârdâind,
“Melc, melc, ce-ai făcut? Două coarne de argint
Din somn cum te-ai desfăcut? Răsucit se fărâmară.
Ai crezut în vorba mea Că e ciunt, nu m-am uitat…
Prefăcută… Ea glumea! Ci, la punga lui cu zale,
Ai crezut că plouă soare, Cu-nsutite griji, pe cale
C-a dat iarbă pe răzoare, L-am purtat
Că alunul e un cântec… Legănat:
Astea-s vorbe şi descântec! Punga mică de mătasă,
Trebuia să dormi ca ieri, Iar acasă
Surd la cânt şi îmbieri, L-am pus bine
Să tragi alt oblon de var Sus, în pod,
Între trup şi ce-i afar’… (Tot lângă mine),
– Vezi? Ca să-i cânt din când în când
Ieşişi la un descântec; Fie tare, fie-n gând:
Iarna ţi-a muşcat din pântec… “Melc, melc
Ai pornit spre lunci şi crâng, Cotobelt,
Dar pornişi cu cornul stâng, Plouă soare
Melc nătâng, Prin fâneţuri şi răzoare,
Melc nătâng!” Lujerii te-aşteaptă-n crâng,
Dar n-ai corn
Iar când vrui să-l mai alint, Nici drept,
Întinsei o mână-amară Nici stâng;
De plâns mult… Sunt în sân la moşul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng…

Iarna coarnele se frâng,

Melc nătâng,
Melc nătâng!”